Citat:
În prealabil postat de aurelia1984
(Post 439683)
V-as ruga sa ma iertati daca nu stiu sa identific si sa apreciez bunele intentii. Dar mi se pare in ceea ce ati scris mai sus ca pur si simplu ma jigniti fara sa ma cunoasteti. Oamenii au un trecut, o copilarie, o educatie, niste experiente de viata si niste circumstante care nu pot fi intotdeauna expuse succint astfel incat sa-i poata face pe toti sa inteleaga de ce si cum sufera pentru un motiv care pe altii ii lasa rece.
Am deschis acest topic in speranta ca pot discuta prieteneste cu lumea despre un subiect care ma preocupa. M-am bucurat si de faptul ca am primit sfaturi de la oameni binevoitori, dar mai mult m-am bucurat la gandul ca si altii ca mine vor lua aminte la sfaturile acestea. Nu am inteles insa de ce isi pierd timpul unele persoane enuntand axiome, rautati, jigniri, ba chiar acuze fara ca eu sa-i fi pagubit de ceva.
N-aveti dumneavoastra de unde sa stiti ce am eu de oferit ca sa-mi puneti diagnostice superficiale si rautacioase.
|
Departe de mine gandul sa te jignesc, dar daca ma pun in locul tau, vad si eu cum ar putea sa para ca asta e intentia. In cele ce urmeaza iti voi demonstra cum am ajuns la acele concluzii si sper ca astfel vei intelege ca nu am nimic personal cu tine.
Acum mai putin de 50-100 de ani, parintii erau cei in seama carora - in mod traditional - cadea sarcina gasirii unui partener pentru casatoria odraslei. Asa-numitele casatorii aranjate, cu petitori, cu masa de negociere si tot tacamul. Treaba asta nu a fost degeaba - pana si secularistul progresist din mine trebuie sa accepte ce spun statisticile: casatoriile care luau fiinta astfel erau mult mai trainice si mecanismul s-a mentinut mii de ani. Chestia asta cu "partenerii decid" e o inventie cat se poate de recenta pe scara temporala a umanitatii. Rata divorturilor in casatoriile de tip modern, unde parintii nu prea au nimic de zis, este tot mai mare; atat de mare ca se vede cu ochiul liber.
Motivul este ca parintii sunt in stare sa puna pe masa negocierii problemele pragmatice, de care cei doi insuratei se vor lovi mai tarziu. Daca lasi insurateii de capul lor, se imbata cu aburii dragostei si fac alegeri, in general, proaste - dar cu repercusiuni care se vad peste ani de zile.
Cand fiecare parte trateaza la sange si exclusiv in interesul odraslei (unde mai pui ca existau oameni cu experienta in astfel de negocieri, la serviciile carora se putea apela), lista nepotrivirilor potentiale se restrange dramatic. Deloc surprinzator, mare parte din viata omului se reduce la bani, la starea materiala. Nu pentru ca suntem avari sau materialisti, ci pentru ca banii ne asigura, printre altele, un acoperis deasupra capului si sunt un factor ce ne poate spune cu destula precizie cam cum va fi viata insurateilor si a rodului casatoriei lor. Din punct de vedere sexual toti oamenii sunt compatibili unii cu altii, doar suntem aceeasi specie. Iar dragostea a aparut de la sine si in unele casatorii aranjate. Pofta vine mancand, ca sa zic asa, mai ales cand ai tot ce-ti trebuie sau aproape tot ce-ti trebuie ca sa pornesti in viata.
Odata cu desfiintarea acestui tip de matchmaking si trecerea la noua forma, cea in care partenerii detin libertate totala sa faca dupa cum ii taie capul, s-a stricat un sistem care, de bine, de rau, mergea. Fusese rodat mii de ani. Unde mai pui ca omul indragostit e printre cele mai proaste creaturi si ia decizii cu inima, nu cu creierul. S-a ajuns astfel la o piata unde femeile pun in joc singurul lucru asupra caruia detin controlul aproape in totalitate, ultima lor reduta, anume sexul, iar barbatii puterea financiara. Dezavantajul este ca relatiile care se infiripa pe aceste criterii sunt prin definitie de scurta durata sau menite sa sfarseasca trist.
Nu fac apologia casatoriei aranjate. Sunt genul de om care mai bine ar ramane singur tot restul vietii decat sa i se impuna ceva, e o problema de principiu. Dar nu pot sa nu recunosc meritele acestui sistem si a venit timpul ca din ce in ce mai multa lume s-o faca, dupa decenii de spalare pe creier de factura feminista.
Vreau doar sa arat ca cei care intentioneaza sa se casatoreasca sau sa gaseasca o relatie amoroasa, fie doar si o aventura, activeaza pe o piata reglata de cerere si oferta, intocmai ca la bursa sau magazinul din colt. Asa a fost si pe vremuri, asa e si azi. Oricat de respungatoare i s-ar parea cuiva ideea, asta este adevarul. Ne place sa credem ca nu e asa, ca nu luam in considerare toti factorii pe care de fapt ii luam in considerare; ne mai prosteste cate o telenovela sau cate o comedie romantica sa credem altfel, pornografia schimba asteptarile barbatilor de pretutindeni si uite asa unii oameni ajung sa nu inteleaga de ce raman pe dinafara.
Multi traiesc intr-o bula pana la maturitate si apoi se intreaba de ce, la 28 de ani, nu au partener. Raspunsul este, aproape intotdeauna, inadaptarea. Neputinta de a concura pe o piata concurentiala si neiertatoare sau nestiinta ca aceasta piata exista si trebuie sa activam pe ea pentru a gasi un partener. Sau poate ca alergam dupa Fat Frumos sau Ileana Cosanzeana, poate nu ne vedem barna din ochi si incercam sa concuram la categorii inaccesibile noua. Poate ca speram la Mr. or Ms. Perfect, uitand ca e nevoie de compromisuri. Poate ca ne supraapreciem ori ne subapreciem, motiv pentru care dam gres de fiecare data. Nu exista ghinion, ci doar gresala. Tu, atata timp cat nu ai fost capabila sa faci un compromis pana la varsta asta, vei avea doar de suferit in urmatorii ani. O alta statistica ce ar fi cazul sa te ingrijoreze spune ca pe masura ce femeile se apropie de varsta de 30-35 de ani, fara sa-si fi gasit vreun partener, au sanse exponential mai reduse de a-si gasi dupa aceasta varsta. Oferta de barbati liberi pe segmentul asta e din ce in ce mai proasta, pe masura ce avansezi in varsta.
Sfatul meu: fa ceva rapid, pentru ca pana acum ai somat, n-ai participat si ai o distanta mare de recuperat.
