Citat:
În prealabil postat de Dumitru73
(Post 496028)
si cu toate astea asta este practica.
cam la toate mănăstirile la care am dat pomelnice, se facea calculul. atât costă pomenirea viului, atât a mortului. ai x vii și y morți. cât ai dat? îi pomenim atâtea zile.
|
Citat:
În prealabil postat de ioanna
(Post 496030)
Comunicarea cu Dumnezeu(rugaciunea) nu e conditionata de bani. Daca se intampla asta, atunci e o cadere mare din har. Unde mai merg eu, nu s-au luat niciodata bani odata cu pomelnicile, cine dorea putea insa lasa o suma in cutia milei la finalul slujbei.
|
Eu as propune altceva, ca exercitiu practic anti-astfel-de-sminteli (nu de alta, dar sintem multi care pe la inceput de drum am avut astfel de dezamagiri cand am dat de realitatea practica de pe alocuri si poate ca ne-am smintit din cand in cand in felul asta - eu in mod cert, pina cand mi-a dat prin cap sa fac urmatorele lucruri, care merita incercate de toti ce trec prin astfel de ispite) :
1) cand vezi ca cineva din preajma ta la pomelnice nu are bani sa puna la pomelnic si careva ii sugereaza sau chiar cere sa puna o anumita suma minima (gen 1 leu/zi pt a fi pomeniti), da-i TU bani celui ce nu are sa puna la pomelnicul sau, ca sa ajuti sa se roage cineva si pentru cei de pe acel pomelnic, facand astfel o milostenie a ta in fata Lui Dumnezeu si ferind astfel un om ca sa nu se sminteasca de vreun om al bisericii care ii cere bani pt pomenire si sa nu il puna pe fuga (ci din contra, facand astfel ca acela care nu a avut bani sa traga concluzia ca "uite ce buni si frumosi sufleteste sint credinciosii in biserica, deci e un loc placut pt ca sint oameni buni si placuti" si sa vrea sa mai vina si alta data - sa intorci tu un om care altfel ar fi fost, poate, pus pe fuga, sa il faci sa vina la biserica), iar dpdv psihologic sa faci un om fericit ca nu a trebuit sa se intoarca acasa cu pomelnicul nepomenit ca nu a avut bani.
Ar fi ideal ca in orice imprejurare, sa incercam cat putem de mult ca prin faptele noastre sa acoperim noi raul, pacatul sau neplacerile produse de altii din jurul nostru asupra semenilor, ca sa incercam sa implinim acel indemn al Mantuitorului ca trebuie sa prisoseasca dreptatea noastra daca vrem sa intram in Imparatia Cerurilor.
In realitate e greu, foarte greu, pt ca atentia nostra este rareori tintita pe aceasta porunca in viata de zi cu zi si rar ne aducem aminte (ca necesita un efort intens si constant) sa avem si aceasta in vedere (in atentia noastra). Insa cum vom putea sa punem in practica in mod onest indemnul de a nu raspunde la rau cu rau (caci asta e mai greu, cand noua ni se face un rau si sintem direct implicati emotional), daca nu am fi in stare mai intai sa faptuim ceva mai usor, anume sa raspundem cu bine fata de un rau facut altuia (situatie mai usoara pt noi, pt ca nu sintem direct implicati emotional). Macar pe acestea mai usoare sa le facem si sa ne antrenam cu ele, daca vrem sa avem vreodata speranta de a le face pe cele grele.
2) ca sa nu te ia mandria dupa aceea (ca vai ce fapta mareata ai facut), gandeste-te daca TU ai citi o lista de 100 de nume in fiecare zi, nelimitat cantitativ (sa nu refuzi nicio lista, oricate ti s-ar da la citit), pentru suma de 1 leu/zi de lista??? Nu te gandi la rugaciune (care nu se masoara in bani), ci intreaba-te doar de fapta cititului unor sute de liste cu mii de nume pt 1 leu/zi/lista! Eu doar in priviinta cititului unor astfel de liste de nume (deci numai fapta cititului), nu as face-o pt 1 leu/zi si in orice caz nu as avea rabdare, ci ar fi chin sa citesc mii de nume, ore in sir, zi de zi. In concluzie oamenii aia sint de admirat numai pt ca fac asta, ceva ce eu nu as face. Deci sa nu judecam si sa nu ne mandrim cu micile noastre fapte virtuoase facute atat de rar!
