| Mosh-Neagu |
25.02.2014 01:29:06 |
Citat:
În prealabil postat de lavinia40
(Post 552164)
Off Antoniap!!!
Cred ca am sa sufar de discriminare...
Ce sa inteleg? Ca tu imi ceri ,doar mie, o ‘transmisie live/online din manastirile in care ele, prietenele mele, vietuiesc’?(citez’Transmise prin viu grai’de ele')
Ele sunt statornice , traiesc in manastire de 20 ani, probabil aceasta’i marea durere a lumii stricate in care traim, si de aceea deranjeaza si li se cer probe...
Cu alti altzi uzeri, ca initiatoare a topicului, ai folosit alt tratament/comportament!Citate, comentarii, youtube..deplin acceptate!(si acesti useri, stiu ca nu sunt calugari/calugaritze)
Uite, ai rabdare, voi posta ‘istoria’ acestui drum/ adevar, care m’a inclus si pe mine...(eu sunt doar ‘reporterul’ nimerit in imprejurarile lasate de Dumnezeu)
Si, daca vrei, corespondam si pe P.M., ca sa te convingi de toata aceasta ‘intamplare’...
|
Poate ar fi frumos sa stim cu totii!... Astfel de povestiri, n-ar trebui sa sminteasca pe nimeni.
Vara trecuta, Dumnezeu a oranduit intr-un fel cu totul special. Cand credeam ca am terminat cu vizitatul manastirilor, fiindca bifasem cam tot ce era pe lista si... ceva in plus, mi s-a rupt o curea la motor si de acolo alte necazuri, astfel a trebuit sa lasam masina in Tg. Neamt si sa sunam un bun prieten din Piatra, care a venit si ne-a luat pe toti patru la el acasa, care iarasi nu era pe lista... Si ei la randul lor, (familia la care am mers) sunt extrem de atasati de biserica si manastiri in special. Astfel ca in ziua urmatoare, am lasat tinerii sa se distreze si am plecat noi, la alte cateva manastiri, printre care si Agapia, unde exista pentru ei, o prietenie veche si frumoasa cu cateva maicute de-acolo. O bucurie simpla si curata am simtit in ochii lor, iar una mai in varsta a iesit cu noi din biserica si ne-a invitat cateva zeci de metri mai incolo unde avea "casuta" lor. Am servit dulceata si am stat vreo ora la vorba, afara, in jurul mesei umbrite de pomi. Gradina si toate in jur erau intr-o ordine totala. Putin mai sus, o casa cu etaj, cam cocheta pentru o asemenea zona, mi-a atras atentia, si am intrebat intr-o doara, daca acea casa este cumva pentru protocol. Raspunsul m-a surprins extrem de placut: acolo locuia cea care in viata civila se numise Anca Toader si pentru care eu, facusem in Londra mari eforturi s-o gasesc, stiind ca lucreaza la BBC. Nu stiu de ce, dar fara nici un motiv anume, am indragit acea doamna de cand eram un copil si o vedeam la televiziunea Romana. Acum era deja rasofora, dar nu mai retin numele primit acolo. Daca as fi fost singur (doar cu ai mei), n-as fi plecat inainte de a reusi sa schimbam trei vorbe. Sper totusi sa reusesc alta data sa-mi duc la bun sfarsit acest gand.
Spre rusinea mea, la manastirea Agapia nu mai fusesem, sau daca am facut-o, asta se intamplase demult, iar amintirile sunt mult prea vagi fiindca eram cu un grup mare de pelerini, care "m-au sechestrat" pe drum, iar eu nu aveam nici cel mai mic habar care era traselul lor dinainte stabilit. In acele doua zile am mers mult pe jos de la un schit la altul, de la o manastire la alta, prin paduri, (rapa lui Coroi), pe poteci ascunse unde de multe ori simteam mireasma mirului extrem de patrunzatoare, iar preotii care ne insoteau ne spuneau ca acolo unde era acel miros, vietuieste cate un pusnic, care cu siguranta ne vede trecand, dar el pentru lume ramane ascuns...
De multe ori imi amintesc de acele doua zile de demult, primele intr-un astfel de scop, cand am plecat fara nici o pregatire, doar fiindca seara dupa ora 22.00, un prieten a venit si m-a intrebat daca nu m-ar tenta o astfel de "iesire", cat cu trenul, cat pe jos, ca pe drum vom mai da si de altii ca noi! Iar eu am zis da, iar a doua zi la 4.00 eram la gara! Nu mai stiu mare lucru, daca ar fi sa povestesc. Imi amintesc doar ca ne-am desprins vreo 4-5 de grupul compact (care cuprindea si femei mai in varsta), si am facut un ocol pe niste carari destul de greu de escaladat, catre o coliba pe care o stia unul dinte barbati. Acolo am gasit un pustnic batran, slab si inalt, care ne-a primit inauntru, ne-a vorbit cu multa blandete, ne-a binecuvantat si a facut rugaciune pentru noi, inainte sa plecam. Poate toate cate s-au intamplat dupa aceea, au avut si amprenta acelor rugaciuni. Oricum, nu stiu nici unde era, nici cum il chema... Eram pur si simplu dus de val!... |
