Puteam să fac multe lucruri, de exemplu puteam să mă abţin să întervin în replică la alegaţiile D-vs., şi să nu arăt că acestea nu sunt susţinute cu nicio probă. Dar uite că n-am avut chef.

Şi acum, revenind la cestiune: cum vă susţineţi alegaţia că dogma Imaculatei Concepţii ar fi fost "o paradă de autoritarism papal" ?

Mă văd nevoit să vă reamintesc adagiul actori incumbit probatio; pentru cine dintre urmaşii lui Traian nu mai ştie latină, asta înseamnă, în principiu, că "cine zice trebuie să şi dovedească".

Afară de situaţia în care am accepta un nou adagiu, ceva de genul: cine zice ceva nasol despre catolici nu mai trebuie să dovedească, că se ştie că catolicii sunt nişte papistaşi eretici şi malefici şi oricât i-am denigra tot merită.

Deci, care din variante vă surâde ?

@Eugen si Catalin,
M'am referit foarte clar la cum vede un proaspat catehumen, venit dintr-o alta religie abrahamica (si, o stim cu totii, ca celelaalte doaua monoteisme, semite ca origini, sunt stricte) aceasta problema. Eu sunt constient ca distingerea intre Dumnezeu, si, hai sa le numim asa, "puntile de har/energie", considerate ele insele increate, e o provocare pentru orice constiinta monoteista. Si da, ramine problema semnalata: avem Euharistia. Adica pe Dumnezeu-Fiul, Intrupat, Inaltat si Inviat, daruit noua, nevrednicilor, intreg in Jerfta Nesingeroasa. Intrebare: pentru ce mai e nevoie de practica unor viziuni mistice, care seamana suspect de mult cu incantatiile? (Nu incepeti lapidarea, va rog, e o parere sincera). Ce nevoie mai e de theosis prin contemplatie, cind Acela Care ne da vesnicia spune foarte clar conditia de baza: "cine va minca Trupul Meu....va avea viata vesnica". A fi mintuit e cel mai important si mai greu lucru pentru o fiinta umana. Putem invata levitatie, telekinezie, vorbi in limbi si vindeca cancere terminale sau AIDS. Insa sa ne mintuim singuri nu putem. Insa Il avem pe propriul nostru Facator. La fiecare Liturgie, pentru oricine.
@Mihailc,
Subestimezi rolul mare al pietatii populare, chiar si in cazul imaginii standard polemic-ortodoxe despre "Papa si papistasii lui, care sunt desigur o dictatura". Stiu, asa (vreti sa) ne vedeti. Am scris pe forum si mai repet aceeasi fraza: BC este facuta de Domnul dupa modelul propriului sau Empireu. Ierarhiile ceresti NU sunt o democratie, sau o federatie de autocefalii. Papa are autoritarisme, e dictator, autocrat, etc.? Pai, nu e vorba de a fi dictator. El face ce a vazut la Cel Care i-a dat cheile. E vorba de a conduce absolut, cu dragostea si competenta proprii lui Dumnezeu. Papa e "servus servorum Dei". Da, conduce in respectul deplin al notiunii de ierarhie, asa cum Dumnezeu a definit aceasta notiune la inceputul inceputului, si o face si acum, si in vesnicie, acolo Sus. Autocratisme si dictaturi se gasesc doar la monarhii de genul tarilor rusi sau la dictatorii republicani. Ce face Sfintul Parinte, ca act de conducere, dovedeste superioritatea monarhiei absolute (care e singura naturala si de drept divin, organica {vezi Blaga si Dragnea}) asupra minciunilor modenist-secularist-demo(no)crate. Oops, am vorbit de tarii rusi...

Dupa cum spuneam anterior... propun ca noi ortodocsii si romano-catolicii sa ne intrecem in sfintenie, in hristificare in conlucrarea cu harul Duhului Sfant.
Disputele sterile, filozofice inutile nu aduc progres duhovnicesc.

Fratilor orotodocsi doresc sa le atrag atentia asupra faptului ca Biserica Romano-Catolica nu mai este cea din trecut... are alte viziuni teologice si alt impact si infulenta sociala, si din pacate multi ortodocsi au ramas cu frustrari, le este frica parca sa iasa din angoasele trecutului in care... trebuie sa recunoastem BC era o putere ostracizatoare... asa cum si in primul mileniu Imperiul Bizantin si Patriarhul ecumnenic cam "taiau si spanzurau" prin "teoogie"...
Sa nu uitam de Sfantul Maxim Marturisitorul... de Sfantul Ioan Damaschin...

Revenind la vederea duhovniceasca, lumina taborica... dupa cum spuneam, consider ca la nivel de om comun nu are prea mare importanta, insa la nivel teologic apofatic este fundamentala... si nu doar pentru mistica, indumnezeire prin har.

Mantuirea, hristificarea, indumnezeirea are multe nivele... vederea luminii taborice fiind una din cele mai inalte.

Consider insa ca disputele teoretice despre aceste experiente sunt inutile. Precum cineva care a gusta mierea nu poate explica in cuvinte cuva care nu a gustat... si precum cineva care nu a gustat miere insa in mod impertinet "ataca" pe cei ce au gustat.

Doamne ajuta.

Sunt de parere ca trebuie avut in vedere atat limbajul folosit in teologie cat si abordarea soteriologica.
In ceea ce o priveste pe Maica Domnului, BO a dogmatizat adormirea (moartea) ei si invierea si ridicarea la cer. Reamintesc ca in BO pacatul stramosesc nu are conotatii juridice.

Intr-adevar "barba non facit filosofum"... si "nu toate mustele fac miere". Nu orice calugar gata e si mare mistic...

In ceea ce priveste mistica contemporana, sunt de parere ca afirmatiile trebuie sustinute de argumente.
Din perspectiva ortodoxa ofer doar 2 nume: Sfantul Gheron Iosif Isihasul, Sfantul Luca al Crimeii a caror vedere duhovniceaca nu este tagaduita.

Astept informatii despre mistici romano-catolici contemporani.

Daca este asa cum afirmati dvs, este trist ca s-au desfintat cursurile de mistica de la facultatea de teologie din Bucuresti.
Post sa va spun insa in cunostinta de cauza la ca Facultatea de teologie din Sibiu, atat Mistica cat si Dogmatica au profesori buni si de asemnea cativa studenti, masteranzi si doctorani interesati... deci potential este.

Sunt de parere ca de referinta pentru mistica romano-catolica raman: Sfantul Francis de Assisi, Sfanta Tereza de Avilla, Maister Eckert...

Doamne ajuta.

Sfânta Faustina Kowalska; Sfânta Gemma Galgani, Sfânta Alexandrina Maria da Costa şi, evident, Padre Pio.

Dintre cei de mai sus, mai dragi inimii mele sunt Sfânta Gemma şi Sfânta Faustina, care, prin viaţa şi scrierile lor, au avut un rol important în convertirea mea de la ateism la creştinism, şi Padre Pio, care m-a ajutat acum un an într-o gravă criză spirituală.

Puteti oferi niste link-uri elocvente?
Ma bucur ca acesti sfinti v-au fost si va sunt de mare ajutor duhovnicesc.

Personal pot mentiona acelasi lucru despre Sfintii Ortodocsi contemporani precizati in postarea anterioara.

Cu aceata ocazie doresc sa preciez ca apreciez interesul contemporan onest manifestat de BC fata de patristica rasariteana si implicit mistica rasariteana.

Doamne ajuta.

http://www.stgemmagalgani.com/p/bles...graphy-of.html

Biografia Sfintei Gemma.


Am mai dat citate, unele chiar cu propria mea traducere, din jurnalul Sfintei Faustina. am să încerc să găsesc postare.

Aşa, am găsit, voi posta din nou aceste fragmente din jurnalul Sfintei Faustina, care descriu o ipotetică (oare ?) conversaţie între sufletul omului şi Dumnezeu:



Conversaţie între Dumnezeul îndurător şi un suflet păcătos:

Iisus: Nu te teme de Mântuitorul tău, suflet păcătos. Eu mă îndrept primul către tine, deoarece ştiu că singur nu eşti în stare să te înalţi către Mine. Copile, nu fugi de Părintele tău, ci vorbeşte deschis cu Dumnezeul tău cel milostiv, care doreşte să-ţi spună vorbe de iertare şi să-Şi reverse harurile asupra ta. Cât de drag Îmi este sufletul tău ! Numele tău l-am scris pe mâna Mea; eşti întipărit precum o rană în Inima Mea.

Sufletul: Doamne, Îţi aud vocea ce mă cheamă să mă întorc de pe cărarea păcatului, dar n-am nici puterea, nici curajul să o fac.

Iisus: Eu sunt puterea ta, Eu te voi ajuta în strădania ta.

Sufletul: Doamne, Îţi recunosc sfinţenia şi mă tem de Tine.

Iisus: Copile, te temi de Dumnezeul îndurării ? Sfinţenia Mea nu Mă împiedică să fiu milostiv. Iată: pentru tine am întemeiat pe pământ un tron al îndurării – tabernacolul – şi de pe acest tron îmi doresc să cobor şi să intru în inima ta. Nu sunt înconjurat de străji. Poţi să vi la Mine în orice clipă, la orice ceas; doresc să-ţi vorbesc şi să-ţi dăruiesc har.

Sufletul: Doamne, mă îndoiesc că-mi vei ierta nenumăratele păcate; netrebnicia mea mă înspăimântă.

Iisus: Îndurarea mea este mai mare decât păcatele tale, mai mare decât păcatele întregii lumi. Cine poate măsura bunătatea Mea ? Pentru tine am coborât din ceruri pe pământ; pentru tine M-am lăsat pironit pe Cruce, pentru tine am îngăduit ca Inima mea Preasfântă să fie stăpunsă de o lance, deschizând astfel izvorul îndurării Mele, pentru tine. Vino deci, cu încredere, să iei har din această fântână. Eu nu resping niciodată o inimă plină de căinţă. Chinul tău dispare în necuprinsul îndurării Mele. Nu-Mi mai spune nimic despre netrebnicia ta. Îmi vei face o bucurie dacă Îmi vei încredinţa Mie toate necazurile şi durerile tale. Voi revărsa asupra ta comorile harului Meu.

Sufletul: Ai cucerit, Doamne, sufletul meu împietrit, cu bunătatea Ta. Cu încredere şi umilinţă mă apropii de judecata îndurării Tale, unde Tu însăţi mă ierţi prin mâna trimisului Tău. Doamne, simt cum harul şi pacea Ta îmi umplu sufletul. Sunt copleşit de îndurarea Ta, Doamne. Tu mă ierţi, şi asta e mai presus decât am îndrăznit să nădăjduiesc şi mai mult decât mi-am putut închipui. Bunătatea Ta depăşeşte toate dorinţele mele. Iar acum, plin de recunoştinţă pentru atâtea haruri, Te invit în inima mea. Am fost pierdut, precum un fiu risipitor şi rătăcit, dar Tu n-ai încetat să-mi fii Tată. Sporeşte-Ţi îndurarea către mine, căci Tu vezi ce slab sunt.

Iisus: Copile, nu mai vorbi despre nefericirile tale, sunt deja uitate. Ascultă, copile, ceea ce doresc să-ţi spun. Aproprie-te de rănile Mele şi soarbe din Izvorul vieţii de câte ori îţi doreşte inima. Adapă-te din Izvorul Vieţii şi nu vei osteni în călătoria ta. Priveşte minunile îndurării mele şi nu te teme de duşmanii mântuirii tale. Slăveşte îndurarea Mea.

(sublinierile îmi aparţin)

Conversaţia Dumnezeului milostiv cu un suflet deznădăjduit

Iisus: Suflet adâncit în întunecime, nu deznădăjdui. Nu e totul pierdut. Vino şi încrede-te în Dumnezeul tău, care este iubire şi milostivire.

Dar sufletul, surd la această chemare, se învăluieşte în întunecime.

Iisus îl cheamă din nou: Copile, ascultă glasul Tatălui tău cel milostiv.

În suflet se naşte răspunsul: „Pentru mine nu există iertare”, şi se prăbuşeşte într-o întunecime şi mai adâncă, o deznădejde ce prevesteşte Iadul şi îl face neputincios de a se apropia de Dumnezeu.

Iisus cheamă sufletul pentru a treia oară, dar sufletul rămâne surd şi orb, împietrit şi dejnădăjduit. Atunci milostivirea, îndurarea lui Dumnezeu începe să se manifeste şi, fără nici o cooperare din partea sufletului, Dumnezeu îşi revarsă, pentru ultima oară harul. Dacă şi de această dată va fi refuzat, Dumnezeu va lăsa sufletul, pentru eternitate, în starea pe care singur şi-a ales-o. Harul se revarsă din milostiva Inimă a lui Iisus şi dăruieşte sufletului o lumină aparte, prin care sufletul începe să priceapă lucrarea lui Dumnezeu; dar convertirea depinde de propria sa voinţă. Sufletul ştie că, pentru el, aceasta este ultima şansă, şi că, dacă va arăta fie şi o fărâmă de bunăvoinţă, milostivirea divină va lucra asupra lui.
Iisus: Îndurarea mea atotputernică lucrează aici. Fericit sufletul care alege să profite de acest har.

Iisus:Ce bucurie Îmi umple Inima când te întorci la Mine. Eşti slab, şi de aceea te voi lua în braţele Mele şi te voi purta în sânul Tatălui.

Sufletul: (parcă trezindu-se, întreabă înfricoşat): E cu putinţă oare să existe îndurare şi pentru mine ?

Iisus: E cu putinţă, copile. Şi tu poţi avea parte de milostivirea mea. Las-o să lucreze în sărmanul tău suflet; lasă razele harului să-ţi pătrundă în suflet; ele aduc lumină, căldură şi viaţă.

Sufletul: Dar frica mă copleşeşte la gândul păcatelor mele, şi această spaimă grozavă mă împinge să pun la îndoială bunătatea Ta.

Iisus: Copile, toate păcatele tale nu Mi-au rănit Inima atât de tare precum o face această lipsă de încredere – că în ciuda iubirii şi milostivirii Mele, te mai îndoieşti încă de bunătatea Mea.

Sufletul: Doamne, salvează-mă, căci mă prăpădesc. Fi Mântuitorul meu. O, Doamne, nu mai pot spune nimic; inima mea nenorocită este sfâşiată; dar Tu, Doamne....

Iisus nu lasă sufletul să isprăvească ci, ridicându-l din adâncimile nefericirii sale, îl conduce în adâncul Inimii Sale, unde păcatele se risipesc, se topesc în faţa flăcărilor iubirii divine.

Iisus: Iată, suflete, comorile Inimii Mele. Ia din ele ce îţi este de trebuinţă.

Sufletul: Doamne, sunt copleşit de harul Tău. Simt că o nouă viaţă a pătruns în mine şi, mai presus de toate, simt dragostea Ta în inimă. Este destul pentru mine. Doamne, voi slăvi preaputernicia îndurării tale pentru vecie. Încurajat de bunătatea Ta, Îţi voi destăinui toate durerile inimii mele.

Iisus: Spune-Mi tot, copile, nu ascunde nimic de Mine, căci Inima mea iubitoare, Inima Prietenului tău cel mai bun te ascultă.

Sufletul: Doamne, acum văd toată nerecunoştinţa mea şi bunătatea Ta. Tu mă căutai cu harul Tău, în vreme ce eu puneam stavilă binevoirii Tale. Văd că merit adâncul iadului pentru că am întors spatele harului Tău.

Iisus (îl întrerupe): Nu te lăsa pradă nefericirii tale – eşti încă prea slăbit pentru a vorbi despre ea – ci priveşte spre Inima Mea plină de bunătate, lasă-te cuprins de trăirea mea. Străduieşte-te spre pocăinţă şi umilinţă; fii îndurător cu alţii, precum şi Eu sunt îndurător cu tine, şi, când vei simţi că puterile te părăsesc, vino către izvorul îndurării mele pentru a-ţi întării sufletul, şi nu vei osteni în călătoria ta.

Sufletul: Acum înţeleg milostivirea Ta, care mă apără ca o stea strălucitoare, mă conduce în casa Tatălui meu, mă apără de grozăviile iadului, pe care le-am meritat, nu o dată, ci de o mie de ori. Doamne, veşnicia nu-mi e de ajuns spre a aduce laudă îndurării Tale necuprinse şi compasiunii Tale pentru mine.

Traducerea este a mea, şi îmi asum orice inadvertenţă faţă de textul originar. Pentru mine persoanal, citirea celui de-al doilea text a fost unul dintre momentele hotărâtoare în decizia de a repudia ateismul şi de a îmbrăţişa credinţa Bisericii creştine.