Sfântul Leon cel Mare
 

Sfântul Leon cel Mare (†461), succesorul Episcopului Sixt al 3-lea al Romei (432-440), a păstorit în perioada în care hunii stăpâneau nordul Italiei. Sfântul Leon a reuşit să salveze Roma de invazia hunilor deoarece, îmbră*cân*du-se în veşmintele sale arhiereşti şi însoţit de consulul Avienus şi de Trigeţiu, fostul prefect al Romei, s-au întâlnit cu Atila, conducătorul hunilor, pe care l-au convins să se retragă cu toată armata sa. Acelaşi lucru l-a făcut şi la 15 iunie 455, când a ieşit întru întâmpinarea lui Genseric, regele vandalilor, rugându-l să poruncească ostaşilor să nu dea foc Romei. Bătrâneţea l-a împiedicat pe Sfântul Leon să ia parte la Sinodul al 4-lea Ecumenic din Calcedon (451), dar scrisoarea lui dogmatică din 13 iunie 449 către Sfântul Flavian, Patriarhul Constan*ti*nopolului, citită în plin sinod de trimişii săi, a fost folosită de Părinţii sinodali pentru a com*bate învăţătura ereticilor. Ma*rele păstor a trecut la Domnul la 10 noiembrie 461 şi a fost înmormântat în Biserica „Sfântul Petru” din Roma. De la el ne-au rămas 96 de Cuvân*tări la sărbătorile de peste an şi 143 de epistole privitoare la credinţă şi disciplină.

65 de ani de la moartea lui Valeriu Gafencu, „Sfântul Închisorilor”: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul

http://www.activenews.ro/cultura-ist...sufletul-21375

Sfântul Timotei
 

Sfântul Timotei (†795) a luat de mic asupra sa nevoinţa călugărească şi a fost ucenic al fericitului Teoctist, stareţul mănăstirii din pustiul Simvoli, de lângă muntele Olimpului. Sfântul Timotei trăia prin munţi şi pustietăţi şi se nevoia în post şi rugăciune, dobândind de la Dumnezeu darul facerii de minuni, pe mulţi tămăduindu-i de diferite boli trupeşti şi sufleteşti. Din tinereţe a pus aşezământ ochilor săi să nu privească niciodată la faţă femeiască. Şi aşa vieţuind, la adânci bătrâneţi ajungând, s-a mutat în pace la Domnul. Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Ierarh Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei (†325). Acesta a participat la lucrările întâiului Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a combătut cu mult curaj erezia lui Arie. Fericitul Ieronim şi Sfântul Ioan Gură de Aur spun că Sfântul Eustatie a fost surghiunit pe nedrept în Tracia şi apoi în Iliria. A murit în cetatea Filipi din Macedonia, de unde trupul său a fost adus în Antiohia, pe când împărăţea Zenon (476-491). Este socotit unul din stâlpii cei mai de seamă ai Bisericii.

† Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Zi aliturgică. Dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte)


Ştim din Evanghelie cum Sfântul Proroc Ioan a fost ucis din porunca lui Irod şi cum cinstitul său cap a ajuns pe tipsie, în mâinile Irodiadei. Multă vreme cinstitul cap a stat îngropat într-un loc ascuns, la castelul din Maherus, unde se săvârşise uciderea. Despre acest loc ştia însă Sfânta Mironosiţă Ioana, soţia lui Huza, dregătorul lui Irod, iar aceasta, luându-l de acolo în taină, l-a îngropat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, într-un vas de lut. A stat acolo până pe vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la un olar din Emesa, în Siria. În 453, Episcopul Uranie al Emesei l-a aşezat în biserica din această cetate. Aceasta e socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului. După mulţi ani, cinstitul cap a fost dus în Constantinopol, iar pe vremea iconoclasmului a fost ascuns la Comane. De aici a fost adus din nou la Constantinopol de către Sfântul Ignatie (aceasta este a treia aflare a cinstitului cap, serbată la 25 mai). În anul 1204, latinii au luat o parte din capul Sfântului Ioan, pe care au dus-o în Franţa, într-o biserică din Amiens, unde se află şi astăzi.

Sfinţii Ioan Casian şi Gherman s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care pe atunci se numea Sciţia Mică, în preajma anului 360. Părinţii şi strămoşii lor erau creştini de multe generaţii şi de aceea Sfinţii au primit de mici o educaţie creştină. Ei au rămas legaţi sufleteşte pentru toată viaţa. Tot împreună au făcut şi studii mai înalte căci, având deosebită isteţime a minţii şi multă osârdie spre înţelepciune şi spre dumnezeieştile cărţi, au citit, mai întâi, toată filosofia greacă şi au cunoscut desăvârşit, pe cât se poate, şi tainele dumnezeieştii credinţe. Totodată şi-au înfrumuseţat viaţa cu fecioria, curăţia, bunul obicei şi toată fapta bună, agonisindu-şi astfel o minunată filosofie a vieţii.

Din dragoste pentru Hristos, Căruia au vrut să-şi dăruiască toată fiinţa lor, s-au hotărât să îmbrăţişeze viaţa monahală, intrând într-o mânăstire din Dobrogea la o vârstă tânără. Acolo şi-au făcut ucenicia, primind învăţăturile care stau la temelia sporirii duhovniceşti. Dar, auzind ei de viaţa înaltă a pustnicilor care trăiau în Răsărit, au avut o mare dorinţă să-i vadă şi, primind binecuvântare, cei doi au mers mai întâi într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit, în anul 385, în căutarea de modele vii de sfinţenie. Astfel, au vizitat patria sihaştrilor, Egiptul. Acolo au intrat îndată într-o mănăstire din pustia Schitului şi s-au dat pe sine la ascultare şi la toată monahiceasca osteneală, îndeletnicindu-se cu viaţa cea aspră a nevoinţelor şi a postirilor. Şi, ajungând la dreapta socoteală, s-au depărtat la loc pustiu, deprinzându-se întru biruirea ispitelor. Voind apoi să primească şi mai mult folos de la Sfinţii Părinţi ai pustiei, au străbătut, în două rânduri, locurile şi oamenii cei mai de seamă din pustietăţile Egiptului: Schitul, Tebaida, Nitria şi altele. Călătoriile lor au ţinut până aproape de şapte ani fiecare. Au putut întreba şi aduna astfel cuvinte, mărturisiri, descoperiri fără pereche, din viaţa celor mai mari oameni înduhovniciţi din vremea aceea.

Pe la anul 400 au mers amândoi la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur şi unde însuşi marele arhiepiscop a hirotonit pe Sfântul Gherman ca preot, iar pe Sfântul Casian ca diacon, rânduindu-l pe acesta păzitor al sfintelor vase şi bunuri ale Bisericii. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian, au dus la Roma, papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi poporului dreptcredincios din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur, care în anul 404 fusese surghiunit, a doua oară, murind la Comane în anul 407.

Sfântul Ioan Casian a scris mult despre Cuviosul Gherman, în cartea sa Convorbiri cu Părinţii din Pustie, numindu-l „Sfântul Părinte Gherman”. Tot Sfântul Ioan Casian ne-a păstrat, în scrierile sale, cuvinte duhovniceşti ale Sfântului Gherman, care, de atunci şi până azi, hrănesc sufletele căutătorilor de Dumnezeu şi de desăvârşire creştină. Chip de mare dascăl în tainele şi căile desăvârşirii ortodoxe, model de viaţă curată şi de nevoitor în post şi rugăciune neîncetată, Sfântul Gherman a trecut în Împărăţia drepţilor la Roma, între anii 405-415, fiind mult plâns de împreună-nevoitorul său de o viaţă, Sfântul Ioan Casian.

Pe la anul 415, Sfântul Ioan Casian, care primise deja harul preoţiei, s-a statornicit la Marsilia, unde a întemeiat două mănăstiri, una pentru călugări şi alta pentru călugăriţe. Tot aici, la cererea unor episcopi din Galia, Sfântul Casian a scris două cărţi. Cea dintâi carte a lui, Aşezămintele vieţii de obşte a călugărilor, priveşte mai mult viaţa cea dinafară a monahilor şi curăţirea lor de patimi, iar a doua carte, Convorbiri cu părinţii pustiei, priveşte mai ales viaţa lăuntrică a monahilor: cugetarea neîncetată la Dumnezeu şi lupta pentru nepătimire şi îndumnezeire, scopul vieţii creştine. De asemenea, la cererea Sfântului Leon cel Mare, Cuviosul Ioan Casian a scris în apărarea învăţăturii ortodoxe despre cele două firi ale Mântuitorului, unite într-un ipostas, şi despre cinstirea Maicii Domnului ca Născătoare de Dumnezeu, combătând rătăcirea lui Nestorie şi pregătind în felul acesta Apusul pentru Sinodul al treilea Ecumenic de la Efes din anul 431.

Astfel, acest înţelept bărbat, aducând monahilor şi întregii Biserici mult folos prin scrierile sale, în anul 435 s-a dus la cereştile locaşuri, alături de Sfântul Cuvios Gherman.

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea :
Aceştia erau toţi creştini din oastea împăratului Teofil (892-842), luptătorul împotriva sfintelor icoane. În acea vreme, arabii au ajuns la cetatea Amoreea din Frigia, pe care doreau s-o cucerească. Văzând acestea, Teofil a trimis ostaşi pricepuţi ca să apere cetatea, dar fiind ei trădaţi de către Vadiţis, păgânii au intrat pe o cale secretă, descoperită lor de trădător, i-au prins pe cei 42 de ostaşi ai împăratului şi i-au întemniţat. Lor li s-a promis eliberarea numai dacă se vor lepăda de Hristos Domnul şi Mântuitorul lumii şi vor îmbrăţişa necurata credinţă a lui Mahomed. Vreme de şapte ani au fost ei ispitiţi, însă de fiecare dată au rămas neclintiţi în credinţă, cântând neîncetat Psalmii lui David şi rugându-se ziua şi noaptea. Pentru tăria credinţei lor au fost omorâţi, tăindu-li-se capetele, primind astfel cununa muceniciei de la Împăratul Hristos. După uciderea Sfinţilor 42 de Mucenici, căpetenia turcilor l-a ucis cu sabia şi pe Vadiţis trădătorul, spunând: „Cel ce a fost necredincios faţă de ai lui, nu va fi credincios nici faţă de străini”.

Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

Aceşti patruzeci de Mucenici au trăit pe vremea crudului împărat Liciniu (308-324), toţi fiind din părţile Capadociei, şi toţi din aceeaşi ceată de ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie, iar conducătorul oştirii lor era Agricola, om păgân şi rău din fire, iar locul slujbei lor ostăşeşti era cetatea Sevastia, din Armenia.

Deci, aflând Agricola de credinţa lor creştină, a dat poruncă să fie aduşi în faţa lui şi le-a spus: ,,Cum v-aţi arătat ascultători către mai-marii voştri în războaie, aşa să ascultaţi şi acum porunca împăratului, aducând jertfă zeilor”. La acest îndemn, Chirion, căpetenia celor patruzeci, a răspuns: ,,Cum am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi pentru împăratul pământesc, tot aşa voim să luptăm şi pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmaşilor Lui”.

Pentru acest răspuns au fost închişi în temniţă, să se răzgândească. Dar ei n-au încetat a se ruga fierbinte lui Hristos, să-i întărească pentru mărturisirea cea adevărată. Drept aceea, toate amăgirile, toate făgăduinţele şi toate ameninţările nu i-au clintit în credinţa lor. Deci, venind în Sevastia un mare conducător de oaste, anume Lisie, acesta le-a poruncit din nou să aducă jertfă zeilor. Cu aceeaşi nestrămutată credinţă, ostaşii creştini s-au împotrivit. Înfuriat peste fire, căpetenia a poruncit să fie dezbrăcaţi şi siliţi să intre într-un lac aproape îngheţat, pentru că era iarnă, iar pe maluri au pus păzitori, ca nimeni din ei să nu fugă. Şi, iată, unul din ostaşi, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfa ce i se cerea; dar, ieşind din apa îngheţată şi intrând în baia caldă, anume pregătită, acesta a murit îndată, în vreme ce Mucenicii, după o noapte întreagă petrecută în iezerul îngheţat, erau încă vii şi se rugau. Atunci s-au arătat patruzeci de cununi strălucitoare peste capetele lor, însă una stătea în văzduh, deoarece fusese pregătită pentru cel ce se lepădase.

Văzând aceasta, temnicerul Aglaie a mărturisit cu glas tare: ,,Şi eu sunt creştin”, şi a sărit în apa cea îngheţată, făcându-se părtaş muceniceştilor pătimiri şi întregind ceata celor patruzeci, în locul celui ce se lepădase de Hristos. Au fost, apoi, scoşi din apă şi li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele şi, fiind arşi de vii, au primit cununa Mucenicilor.

Iar numele lor sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Caius, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie. Iar moaştele lor, câte au rămas din foc, au fost înmormântate la Sevastia, apoi s-au împărţit în toată lumea creştină. O parte din ele se găseşte la Mănăstirea Antim din Bucureşti, ca şi la alte sfinte locaşuri din ţara noastră

Multumesc, Cristian, pentru toate postările tale si bunăvointa de a mentine acest topic. :6::53: Doamne ajută!

Sfântul Cuvios Alexie
 

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu
Sfântul Alexie a trăit pe vremea împăratului Honorius (395-423), iar părinţii săi se numeau Eufimian şi Aglaida. Cu cât înainta în vârstă, cu atât creştea şi în sufletul lui dorinţa nemuririi şi a vieţii veşnice, deci, se înfrâna, purtând în taină pe trupul său o haină aspră de păr. Imediat după căsătoria sa a fugit la Edesa, unde a vieţuit în nevoinţe 17 ani. Fiind iubit de Dumnezeu, s-a făcut descoperire despre el şi un glas îl numea pe Alexie „omul lui Dumnezeu”. După aceasta, sfântul s-a hotărât să trăiască lângă casa părinţilor săi, ca un necunoscut. Şi aici a vieţuit în aspre nevoinţe, batjocorit şi umilit de slugile tatălui său, vreme de 17 ani. Cu voia lui Dumnezeu i s-a descoperit sfântului mai dinainte ziua morţii sale şi atunci el şi-a scris toată viaţa, păstrând scrisoarea la sânul lui. Chiar în ziua sfârşitului său a trecut pe acolo împăratul Honorius, care a citit acea scrisoare. Şi toţi s-au minunat aflând viaţa înaltă a „omului lui Dumnezeu”.

Sfântul Ierarh Chiril , Arhiepisopul Ierusalimului ( Pomenirea morților )
 

Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim în jurul anului 315. A intrat de tânăr în monahism şi s-a dedicat studiului profund al Sfintei Scripturi. În anul 335 a fost hirotonit diacon de episcopul Macarie al Ierusalimului, iar peste zece ani, episcopul Maxim l-a ridicat la treapta preoţiei. Nu peste mult timp (în 348), a primit cinstea de a fi ales episcop al Ierusalimului, iar în această calitate a rostit catehezele care i-au adus celebritatea. A urmat o perioadă mai sumbră în viaţa acestui sfânt, datorită conflictului pe care l-a avut cu Acachie, mitropolitul Cezareei. Acesta fusese declarat eretic arian de un sinod care s-a ţinut la Sardica, iar Sfântul Chiril, apărător tare al dreptei credinţe, nu dorea să i se supună. Datorită relaţiilor pe care Acachie le avea cu împăratul Constanţiu, a reuşit să obţină exilul Sfântului Chiril, sub pretextul că a vândut bunurile Bisericii pe care o păstorea, pentru a-i ajuta pe săraci într-o perioadă de foamete. Îndepărtat, Chiril a mers la Silvan, episcopul Antiohiei. În anul 360, la conducerea imperiului a venit Iulian Apostatul, care i-a adus din exil pe toţi episcopii surghiuniţi. Sfântul Chiril şi-a reluat scaunul, fiind martorul minunilor care s-au petrecut în timpul încercării rezidirii Templului din Ierusalim. Mărturiile vremii arată că un cutremur foarte puternic a dărâmat noile temelii ale Templului. De asemenea, se spune că un foc din cer a ars toate uneltele folosite la zidire şi că pe hainele celor care lucrau la construcţie a apărut semnul Sfintei Cruci. Domnia lui Iulian a fost scurtă, dar succesorul său, împăratul Valens (care avea simpatii ariene), nu s-a arătat nici el mai îndurător cu Sfântul Chiril şi l-a exilat din nou, datorită tăriei cu care condamna ereziile. În anul 379, când împărat a devenit Teodosie cel Mare, Chiril şi-a primit cu cinste înapoi scaunul episcopal, păstorindu-şi credincioşii încă opt ani, până la sfârşitul vieţii. În perioada în care a fost episcop al Ierusalimului, Sfântul Chiril a ţinut în faţa poporului o serie de cateheze cu un impact deosebit asupra lumii creştine. Rostite în Biserica Sfântului Mormânt, în jurul anului 350, acestea reprezintă mărturii importante ale credinţei şi practicilor acelor timpuri. De asemenea, Sfântul Chiril a participat la Sinodul II Ecumenic (care s-a ţinut la Constantinopol în anul 381) alături de Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei şi alţi mari Părinţi ai Bisericii. El a avut un rol deosebit de important în combaterea ereticilor pnevmatomahi (care negau deplina dumnezeire a Sfântului Duh) şi apolinarişti (care negau existenţa sufletului raţional în Ipostasul Mântuitorului Hristos), dar şi în formularea dogmei trinitare. La acest sinod s-a definitivat Simbolul de credinţă (Crezul) numit până astăzi niceo-constantinopolitan, după localităţile care au găzduit primele două sinoade ecumenice. Sfântul Chiril explică amănunţit acest Simbol în Catehezele sale.

Sfinții Cuvioşi Părinţi ucişi în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit – Pătimirea acestor cuvioşi părinţi a avut loc în Mănăstirea Sfântului Sava din Palestina, în timpul împărătesei Irina şi a fiului ei Constantin (780-797). Sarazinii erau de neam arab şi jefuiau oraşele din întreaga Palestină. Cuvioşii aceştia au fost omorâţi de sarazini în Sâmbăta Floriilor, iar alţii în Săptămâna Patimilor din anul 796. Jefuitorii au dat foc chiliilor şi au ars întreg aşezământul sfintei mănăstiri în afară de biserica din mijloc, care, după spusele Sfântului Ştefan Savaitul, a scăpat ca prin minune.

Sfântul Nicon (†251) era din Neapole, bărbat frumos la chip şi ostaş viteaz în războaie. Dorind să se boteze, a călătorit, la îndemnul mamei sale spre Constantinopol, iar la Hios, după 7 zile de nevoinţe aspre, s-a întâlnit cu Episcopul Teo*do*sie, care l-a botezat în nu**mele Preasfintei Treimi. La scurt timp, Sfântul Nicon a îmbrăţişat viaţa monahală, iar după 3 ani de ne*voinţe în mănăstirea lui Teodo*- sie, unde mai vieţuiau încă 190 de călugări, acelaşi episcop l-a hirotonit preot, apoi episcop, dându-i sarcina de îndrumător al celor 190 de monahi. După moartea Episcopului Teodosie, Sfântul Nicon a plecat cu cei 190 de ucenici în Mitilene, apoi în Italia, şi după ce a îngropat-o pe maica sa, a plecat în Sicilia. Acolo, pe 9 dintre foştii lui os*taşi i-a adus la credinţa creş*- tină, întemeind totodată şi o mănăstire, unde ducea împre*ună cu cei 199 de călugări via*ţă plăcută lui Dumnezeu. Aflând dregătorul Cvintilian de*spre Sfântul Nicon şi despre ucenicii săi, i-a adus pe toţi înain*tea sa şi, nevrând aceştia să se lepede de Hristos, li s-au tăiat capetele, primind astfel cununile muce*niciei.

Înainteprăznuirea Bunei Vestiri –

Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit „pre-serbare”, „înainte-serbare” sau „înainte-prăznuire”. Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită „după-serbare” sau „după-prăznuire”. Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte „începutul sărbătoririi”, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte „odovania”, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii. Biserica Ortodoxa sărbătorește mâine, 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea marchează momentul în care Fecioara Maria primește vestea că Îl va naște pe Mesia Cel așteptat de veacuri. Buna Vestire sau Blagoveștenia este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului
2. Preacuviosul Zaharia (sec. XI) – a fost fiul unui om bogat din oraşul Kiev pe nume Ioan. În momentul în care Ioan s-a îmbolnăvit grav a chemat pe stareţul Nicon († 1088) din mănăstirea Pecerska, rânduind ca după moartea lui o parte din avere să se împartă săracilor, iar restul să-i păstreze cel mai bun prieten al său, pe nume Serghie, până ce fiul său Zaharia va creşte mare. După ce au trecut anii tânărul Zaharia şi-a cerut banii de la Serghie. Acesta a refuzat să-i dea afirmând că nu îi este dator cu nici un ban pentru că tatăl lui a împărţit toată averea săracilor. După mai multe încercări Zaharia l-a chemat pe Serghie să jure în Biserica Sfintei Mănăstiri că nu a primit niciun ban de la tatăl său. Serghie a jurat! Însă când a vrut să sărute icoana Maicii Domnului pe care jurase, nu s-a putut apropia! Înfricoşându-se, a mărturisit adevărul şi a dat aurul şi argintul ce i se încredinţase. Zaharia şi-a sfârşit viaţa ca monah în Pecerska. Cu banii lui s-a zidit Biserica Sfântului Ioan Botezătorul din cuprinsul Mănăstirii.

3. Sfântul Artemon, Episcopul Seleuciei din Pisidia (Asia Mică; sec. I) – Artemon a fost unul din cei şaptezeci de apostoli şi ucenic apropiat al Sfântului Apostol Pavel.

Sfântul Arhanghel Gavriil este pentru oameni îngerul milostivirii şi al bunăvoinţei dumnezeieşti. Fiinţă de foc şi dăruită vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gavriil a fost desemnat de Domnul ca „duh slujitor, trimis ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii“ (Evrei 1, 14). Potrivit Sfântului Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă „Dumnezeu şi om“ şi a fost rânduit de Dumnezeu să vestească tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Încununarea acestei misiuni a fost acel „Bucură-te!“ adresat Maicii Domnului.

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
 

Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Mc. Gherontie (Pomenirea morților)

Cuvioasa Maria s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al V-lea. Încă de la vârsta de 12 ani a plecat din casa părinţilor ei şi a mers în Alexandria. Era tânără şi frumoasă şi a căzut într-o atât de mare robie a plăcerilor, încât s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbaţi tineri şi bătrâni cu desfătările pierzătoare ale desfrânării.

Însă, după ce a trăit 17 ani în cea mai adâncă viaţă păcătoasă, părându-i-se că acesta este singurul chip de a-şi trăi viaţa, Dumnezeu i-a întins mână de ajutor, făcând din ea un dreptar de întoarcere la pocăinţă, o pildă de nevoinţă peste fire şi de neasemuită sfinţenie.

Aşadar, dorind ea să se închine lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, vânzându-şi trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, încercând să se apropie de lemnul Cinstitei Cruci, o putere nevăzută o respingea afară din biserică şi n-o lăsa să intre. Iar după ce a încercat de mai multe ori şi nu a izbutit, şi-a dat seama de viaţa ei păcătoasă şi de la această întâmplare au început plânsul şi pocăinţa Mariei.

Astfel, văzând ea icoana Maicii Domnului la intrarea în biserică, s-a rugat, zicând: Fecioară Stăpână, care ai născut trupeşte pe Dumnezeu Cuvântul, ştiu că, din pricina păcatelor mele, nu este cuviincios şi binecuvântat lucru să văd sfântă icoana ta, care eşti cu totul curată, cu trupul şi cu sufletul. Drept este să fiu urâtă şi dispreţuită de tine care eşti cu adevărat neîntinată.

Dar de vreme ce, după cum am auzit, Dumnezeu pe Care L-ai născut, pentru aceasta S-a făcut Om ca să cheme pe păcătoşi la pocăinţă, ajută-mă pe mine care nu am pe nimeni în ajutor. Porunceşte să mi se îngăduie să intru în biserică. Să nu mă lipseşti să văd lemnul pe care S-a răstignit Fiul tău şi Dumnezeul nostru, Cel născut din tine şi Care Şi-a dat al Său sânge pentru mine.

Porunceşte, Stăpână, să-mi fie deschisă şi mie uşa dumnezeieştii închinări a Sfintei Cruci. Lui Dumnezeu, Celui născut din tine te pun chezăşuitoare că niciodată nu voi mai pângări acest trup prin păcate ruşinoase, iar după ce voi vedea Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Fiul tău, mă voi lepăda numaidecât de lume şi îndată voi pleca acolo unde tu, Chezaşa mântuirii mele, mă vei povăţui.

Deci, luând chezaşă pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, că, de o va lăsa să intre, îşi va schimba viaţa, a dobândit dorirea şi a ţinut făgăduinţa. Apoi, iarăşi s-a rugat Maicii Domnului, zicând: Stăpână preabună, faţă de mine ţi-ai arătat iubirea ta de oameni. Nu te-ai scârbit de nevrednicele mele rugăciuni. Am văzut slava pe care nu este drept să o vedem noi, cei păcătoşi. Slavă lui Dumnezeu care primeşte prin tine pocăinţa păcătoşilor! Dar ce voi gândi sau ce voi spune mai mult eu, păcătoasa? Este timpul, Stăpână, să-mi îndeplinesc făgăduinţa de a mă opri cu totul de la păcat. Arată-mi ceea ce trebuie să fac. Fii învăţătoarea mântuirii mele şi povăţuieşte-mă pe calea care duce la adevărata pocăinţă. Stăpână, Stăpână, nu mă părăsi! Amin.

Apoi a luat trei pâini uscate ca merinde, a trecut Iordanul şi s-a dus în pustia cea mai adâncă. Nevoinţele ei au fost multe şi grele: lacrimile neostoite, postul, rugăciunea, goliciunea trupului în frig şi în arşița soarelui. Şi aşa a trăit 47 de ani, aflând mântuirea în pocăinţă aspră, în încercări şi ispite. Şi s-a înălţat deasupra celor trecătoare atât de mult, încât trecea cu picioarele pe deasupra, apa Iordanului şi, când stătea la rugăciune, se înălţa ca de un cot de la pământ, neavând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfântul Zosima.

Acesta, cutreierând pustia de dincolo de Iordan a întâlnit-o pe Cuvioasa, apoi a spovedit-o şi a împărtăşit-o cu Trupul şi Sângele Domnului. Cu aceste nevoinţe şi prin harul lui Hristos biruind firea omenească şi dobândind vieţuire mai presus de om, încă din lumea aceasta, Sfânta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul.

Biserica o prăznuieşte la 1 aprilie şi în Duminica a cincea a Postului Mare, dând-o ca pildă de pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu a celor păcătoşi.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește şi pe Sfântul Mucenic Gherontie.

Sfântul Calinic de la Cernica +
 

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului. Calinic de la Cernica a fost primul sfânt român canonizat de Biserica Ortodoxă Română Autocefală.

Viața și activitatea

Sfântul Calinic, pe numele de mirean Constantin, s-a născut la Bucureşti, în data de 7 octombrie 1787. La vârsta de 20 de ani (1807), tânărul Constantin, a fost primit ca frate la Mănăstirea Cernica. În anul 1808, a fost tuns în monahism, primind numele de Calinic. La scurt timp a fost hirotonit ierodiacon.

Monahul Calinic a petrecut în post și rugăciune la Mănăstirea Cernica timp de 43 de ani. După cinci ani de slujire în treapta diaconiei a fost hirotonit preot (1813), iar după alţi cinci ani, a fost ales de sobor, în anul 1818, stareţ al chinoviei de la Cernica timp de 32 de ani (1818-1850).

În timpul păstoririi ca stareț a ctitorit Biserica Sfântul Gheorghe, stăreţia şi bolniţa din Mănăstirea Cernica, Biserica Sfânta Treime şi Biserica cimitirului din Mănăstirea Pasărea, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Câmpina unde a înfiinţat o şcoală, precum şi câteva biserici în parohii de sat.

În anul 1850, Sfântul Calinic a fost întronizat în data de 26 octombrie ca Episcop al Râmnicului Vâlcii. În timpul păstoririi sale a zidit din temelie biserica Episcopiei. De asemenea, acesta a ctitorit Schitul Frăsinei.

Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani (1850-1866), după care s-a retars la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, înainte de trecerea la Domnul în data de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după dorinţa sa, în tinda Bisericii Sfântul Gheorghe, pe care a ctitorit-o.

Mănăstirea Cernica

Ierarhul Calinic este ctitorul Mănăstirii Cernica. Sfântul Calinic a pus bazele unei valoroase biblioteci și a deschis o școală de pictură bisericească. A vegheat asupra vieții duhovnicești și administrative a obștii monahale timp de 32 de ani (1818-1850), până în septembrie 1850, când a fost ales în scaunul episcopal de la Râmnicu Vâlcea.

Schitul Frăsinei

Biserica Mănăstirii Frăsinei cu hramul Adormirea Maicii Domnului, cu întreg ansamblul de clădiri este ctitoria Sfântului Calinic. Lăcașul a fost construit între anii 1860-1863. Pictura a fost executată în ulei de pictorul ardelean Mișu Pop, în stilul lui Tătărăscu. Biserică este monument istoric.

Viața monahală de la Frăsinei se aseamănă cu cea de la Muntele Athos: în mănăstire nu au voie să intre femei (numai în biserica de sus, în cea de jos au voie și femeile) și nu se gătește cu carne. În acest sens, Sfântul Calinic a așezat în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 kilometri de mânăstire, unde este astăzi o biserică și dependințe pentru cazarea femeilor.

În Sfânta și Marea Joi dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului.

Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, miercuri seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Joi. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca capitolul 22, vs. 1-39.

Sf. Artemon – A trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305), fiind preot în orașul Laodiceea (Asia Mică – Turcia de astăzi). Artemon a slujit Biserica lui Hristos ca citeț timp de 16 ani, ca diacon timp de 28 de ani, iar ca preot 33 de ani. Când s-a declanșat persecuția împotriva creștinilor, Artemon era înaintat în vârstă. Acesta fiind prins a fost dus la templul zeului Esculap, pentru a jertfi acestei zeități. Păgânii ce se aflau în templu au eliberat mulți șerpi veninoși pentru a-l ucide pe Artemon. Însă acesta s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a suflat asupra șerpilor, omorându-i pe toți. Văzând această minune, Vitalis, mai marele preot al zeității păgâne Esculap, a îngenuncheat și s-a botezat împreună cu toți slujitorii din templul idolului Esculap, majoritatea dintre ei ajungând preoți creștini, iar Vitalis episcop în Palestina. Guvernatorul Patrichie l-a întemnițat pe Sfântul Artemon și a poruncit să fie aruncat într-un vas cu smoală fierbinte. Dar când dregătorul a inspectat vasul, a căzut în smoală și a murit. Cei care au asistat s-au înspăimântat și au fugit, iar sfântul s-a rugat și din locul acela a izvorât apă. Văzând această minune, mulți s-au botezat. După mai mulți ani, Sfântul Artemon a fost ucis de păgâni în anul 303.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Mucenic Elefterie Persul.

Nu 'Paşte', ci 'Paşti'!


http://www.crestinortodox.ro/paste/s...ti-135514.html

Hristos a inviat! Bucurii tuturor!

http://prieteniisfantuluiefrem.ro/20...itatea-ierbii/

http://prieteniisfantuluiefrem.ro/wp...-1-300x300.png

Adevărat a Înviat!

Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea din Săptămâna Luminată închinată Maicii Domnului. Nu are dată fixe, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată.

Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiției, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.

Împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care își căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit glas Maicii Domnului care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului și pentru a-i unge ochii lipsiți de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul și-a astâmpărat nu numai setea, dar și-a recăpătat și vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulți bolnavi de-a lungul timpului.

Această sărbătoare închinată Maicii Domnului amintește, totodată, și de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde și de vindecare.

În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfințire a apei, Aghiasma mică.

Astăzi este pomenit Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie. Născut în Neapole, era episcop în vremea în care împăratul Dioclețian (284-305) ordonase prigoana anticreștină.

În această nemiloasă campanie, în cetatea Puteoli, au fost prinși și arestați mulți slujitori ai lui Hristos. Aflând de arestarea acestora, episcopul Ianuarie a mers în această cetate dorind să-i încurajeze pe întemnițați. A fost prins și el alături de alți doi creștini. După ce Sfântul Ianuarie și cei doi creștini au fost chinuiți, au fost duși în amfiteatru și aruncați în fața fiarelor. Pentru că animalele nu s-au atins de ei au fost duși în afara cetății unde li s-a tăiat capetele.

Alexandra, mucenița lui Hristos Dumnezeu, pomenită în această zi, era soția împăratului Dioclețian. Și văzând ea că Sfântul Gheorghe era chinuit în tot felul spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu și sănătos, s-a înfățișat înaintea împăratului, în vreme ce el aducea jertfă idolilor, și a mărturisit că este creștină; pentru mărturisire a fost închisă.

Și s-a hotărât ca cei doi, Gheorghe și Alexandra, să fie omorâți. Aflând ea această hotărâre a împăratului, s-a rugat lui Dumnezeu și și-a dat sufletul, fără să fie atinsă de sabie

Purtatorul de biruinta
https://www.youtube.com/watch?v=p5FU_i-updE

Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu era iudeu din Ierusalim şi a fost unul dintre cei 70 de ucenici ai Domnului şi nepotul Apostolului Barnaba. La început, a fost ucenic al Sfântului Pavel şi pentru o vreme a luat parte la prima călătorie de propovăduire a Evangheliei în Cipru şi Asia Mică. Mai târziu, a fost fiu duhovnicesc şi însoţitor al Sfântului Apostol Petru. Sfântul Evanghelist Marcu a suferit moarte mucenicească în Alexandria Egiptului în timpul lui Nero (54-68). Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. El s-a născut în anul 1692 în părţile Rusiei şi a îmbrăţişat viaţa monahală de tânăr. Făcându-se prigoană în ţara sa împotriva creştinilor, a plecat în Ţara Românească şi s-a aşezat la Mănăstirea Dălhăuţi, unde s-a nevoit 20 de ani. Apoi, s-a retras cu 12 ucenici de-ai săi la Schitul Poiana Mărului, în Munţii Buzăului. Sfântul Cuvios Vasile a fost duhovnicul Sfântului Paisie de la Neamţ, pe care l-a şi tuns în monahism în anul 1750, pe când se aflau în Muntele Athos. Sfântul Vasile a alcătuit şi câteva scrieri folositoare pentru cei care doresc să citească şi să înţeleagă corect scrierile Sfinţilor Părinţi. S-a mutat în pace la Domnul, în anul 1767.

Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie s-a născut la sfârşitul secolului al 16-lea în insula Creta. După moartea tatălui său s-a călugărit la metocul sinaitic din Iraclion, primind numele Atanasie. Prin 1626 a venit în Ţara Românească, ca dascăl, unde va traduce Psaltirea în limba greacă populară. În 1631 este ales Mitropolit al Tesalonicului, iar în 1634 este aşezat, pentru puţină vreme, în scaunul de Patriarh al Constantinopolului, în locul Patriarhului Chiril Lucaris. Necredincioşii îl vor sili să plece din scaun, aşa că Sfântul Atanasie Patelarie a plecat în Moldova, unde a fost ajutat de domnitorul Vasile Lupu, care l-a trimis la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Galaţi. Ajungând bătrân şi bolnav în Rusia, a primit multe daruri de la Patriarhul Nicon (1652-1666). Apoi, s-a aşezat la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Magarsk, Ucraina, unde a şi trecut la Domnul la 5 aprilie 1654 (a treia zi de Paşti). La începutul secolului 20, sfintele sale moaşte au fost duse la Harkov. În 2004, la 350 de ani de la moartea Sfântului Atanasie, a fost adusă de la Harkov la Galaţi o părticică din cinstitele sale moaşte.

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici
 

Sfântul Irodion s-a născut în 1821 la Bucureşti, primind la botez numele Ioan. Auzind de faima Mănăstirii Cernica, s-a dus acolo să-l întâlnească pe Sfântul stareţ Calinic. La vârsta de 22 de ani a intrat în monahism la Mănăstirea Cernica, o adevărată şcoală isihastă. În 1846 a fost tuns în monahism, primind numele Irodion. În 1850, Sfântul Calinic, la stăruinţa voievodului Barbu Ştirbei, a primit alegerea sa ca Episcop al Râmnicului. Printre părinţii care l-au însoţit la Râmnic a fost şi Cuviosul Irodion, pe care ierarhul l-a numit în 1851 eclesiarh la Schitul Lainici, an în care l-a făcut şi protosinghel. La scurt timp după această dată, Sfântul Calinic l-a numit pe protosinghelul Irodion egumen al acestui schit. Chiar dacă a fost izgonit pentru o vreme de unii monahi răzvrătiţi, când s-a întors Sfântul Irodion a îmbunătăţit viaţa monahală din Schitul Lainici, încât acesta avea cea mai numeroasă obşte din Oltenia. În 1877 a trimis 12 călugări pentru a sluji ca sanitari la îngrijirea răniţilor în Războiul de Independenţă. În 1900 şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. La 10 aprilie 2009 au fost aflate moaştele sale, care se păstrează spre închinare în Mănăstirea Lainici.

Sfânta Pelaghia
 

Sfânta Pelaghia era din Tarsul Ciliciei şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), fiind fiica unor păgâni de neam bun. Pelaghia era o fecioară foarte frumoasă, înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, şi însuşi fiul împăratului se logodise cu ea. Auzind sfânta de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a primit cu râvnă şi bucurie, de la o slujnică de-a ei care era creştină, lumina cea nouă şi dătătoare de viaţă a Evangheliei lui Hristos. După aceasta, a plecat pe ascuns la episcopul creştinilor care a botezat-o în numele Preasfintei Treimi. După ce a primit botezul creştin, i-a trimis fiului împăratului veste că nu mai doreşte să-i fie soţie pentru că şi-a închinat întreaga viaţă Mirelui Ceresc, pe care nu-L va părăsi niciodată. Auzind acestea, Diocleţian a poruncit ca Sfânta Pelaghia să fie adusă înaintea lui, şi neputând el să o întoarcă de la credinţa în Iisus Hristos, a poruncit să fie arsă într-o baie de bronz clocotit. Şi aşa, fericita şi-a dat sufletul ei curat în mâinile Domnului Hristos, în ziua de 4 mai.

Sfânta Irina
 

Sfânta Irina a trăit pe vremea Sfântului Timotei, care era Episcop în Efes după adormirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Ea era fiica unui mare dregător roman, Liciniu, şi înainte de a fi botezată se chema Penelope. Pe când avea 6 ani, tatăl ei, dorind să o păzească de valul necurat al vieţii, a zidit pentru ea un turn împărţit în multe camere, rânduind acolo pe bătrâna Caria şi pe bătrânul Apelian ca să o înveţe carte. Acolo a vieţuit Penelope mai mult de 6 ani. Apelian, fiind creştin, i-a vorbit fericitei despre credinţa creştină şi despre Evanghelia lui Hristos, şi înflăcărându-se ea de dorinţa de a deveni creştină a primit botezul de la Episcopul Timotei, care i-a schimbat numele în Irina. După aceasta, părinţii ei i-au spus că este timpul să îşi aleagă un soţ, dar Irina a spus: „Eu m-am făcut mireasa lui Hristos şi nu mai vreau alt mire”. Atunci, tatăl ei a supus-o multor chinuri, dar văzând marea ei credinţă, au crezut şi el şi soţia sa în Hristos, el părăsind dregătoria pe care o avea. Urmaşii lui Liciniu la dregătorie, Sedechie şi Sapor, au chinuit-o mult pe Sfânta Irina pentru credinţa sa, dar scăpând ea, a plecat în cetatea Calinicon unde a propovăduit pe Hristos-Domnul. La Efes s-a întâlnit cu bătrânul ei dascăl Apelian şi tot acolo a adormit întru Domnul.

Trecerea la Domnul a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan se prăznuieşte în fiecare an la 26 septembrie. Astăzi cinstim numai pomenirea semnului minunat care avea loc în fiecare an, în ziua de 8 mai, la Efes, unde era mormântul sfântului. Acolo, cu puterea lui Hristos, din mormântul Sfântului Ioan ieşea o pulbere albă, ca un praf tămăduitor, pe care creştinii din acele locuri o numeau „mană”. Şi ungân*du-se cu acel praf, creştinii se tămăduiau de toate neputinţele şi patimile sufletelor şi trupurilor, slăvind pe Dumnezeu şi pe Ioan, Apostolul lui Hristos Iisus Domnul nostru. Acest semn a avut loc până în anul în care Efesul a fost cotropit de necredincioşi.

Prorocul Isaia s-a născut în Ierusalim, pe la anul 811 înainte de Hristos. Era originar din neamul regilor iudei. Tatăl său era frate cu regele Amasiei, cel ce a domnit între anii 838-809. Isaia a primit o creștere aleasă. A învățat legea Domnului, iar la timpul potrivit, s-a căsătorit cu una din tinerele slujitoare la templu, tinere care, pentru curățenia și sfințenia vieții ce duceau, purtau numele de proorocițe.

Căsătoria lui a fost binecuvântată cu mai mulți copii. Activitatea profetică a lui Isaia s-a desfășurat în vremea regilor Asaria sau Ozia (809-757), Iotam (757-741), Ahaz (741-725), Hischia sau Ezechia (725-697) și Manase (697-642), deci, într-o vreme de grele încercări pentru poporul iudeu, atât din pricina dușmanilor din afară, cât și din aceea a abaterii lui de la urmarea legii și a cinstirii lui Dumnezeu.

Pedepsele vestite de el nu puteau fi nici pe placul regilor, nici pe acela al poporului. Pentru aceasta, a avut multe de pătimit. În cele din urmă și-a pecetluit proorocia cu mucenicia, la vârsta de 126 de ani, tăiat cu un ferăstrău de lemn din porunca regelui Manase.

Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari

Sfântul Nicolae a trăit la sfârșitul secolului III și începutul secolului al IV-lea. Datorită vieții sfinte a fost ales episcop al Mirelor Lichiei. Din cauză că a propovăduit credința în Domnul Iisus Hristos a fost prins de conducătorii cetății, a fost bătut și aruncat în temniță, împreună cu alți creștini.

Imediat ce Sfântul Constantin cel Mare a ajuns împăratul romanilor au fost eliberați toți din închisoare, inclusiv Sfântul Nicolae care a mers în Mira. În timpul vieții pământești a săvârșit numeroase minuni.

Sfântul Ierarh a participat la lucrările Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325. La 9 mai 1087, pentru a nu cădea în mâinile musulmanilor, moaștele Sfântului Nicolae au fost mutate din Mira la Bari, în sudul Italiei.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor.

Editat******

Sfântul Mochie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era din Roma. Fiind preot al bisericii din cetatea Amfipoli, se nevoia, învăţând şi propovăduind păgânilor Evanghelia lui Hristos. Dându-se poruncă tuturor să a*du**că jertfe zeului Dionisos, mulţi fugeau în ascunzători, de frica persecuţiilor. Sfântul Mochie s-a hotărât să înfrunte orice primej*die. În ziua hotărâtă pentru a***du**cerea jertfelor, Mochie a mers în capiştea idolilor şi, ri*di*când glas, a răsturnat altarul lui Dio*ni*sos, cu tot ce era pe el. Dre**gă*torul cetăţii, aflând că Mo*chie este preot creştin, a po**run*cit să fie chinuit. După ce i-au strujit tot corpul, l-au aruncat în mijlocul focului, dar el a rămas nevătă*mat. A stat după aceea multă vreme în temniţă până când un alt dregător, Maxim, l-a scos de acolo şi l-a îndemnat să se le*pede de Hristos. Sfântul Mochie a rămas însă tare în credinţă şi pentru aceasta i s-a tăiat capul.

Sfântul Ioan Valahul s-a născut pe la anul 1644, pe vremea binecredinciosului domn Matei Basarab, şi era din Ţara Românească. A fost luat rob de turci în anul 1659, pe când avea numai 15 ani. Pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcate. Dar Ioan s-a împotrivit şi, împingându-l, ostaşul a căzut şi a murit. Pentru aceasta a fost dat femeii turcului ucis, care dorea să se mărite cu el. Sfântul însă nu a voit acest lucru şi a fost ucis în ziua de 12 mai, la locul numit Parmak-Kapî. Tot azi pomenim pe Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului († 403). Era evreu şi s-a născut la Elefteropole, în Fenicia. A trecut la creştinism, învăţând limbile ebraică, egipteană, siriană, greacă şi latină pentru a înţelege mai bine Sfintele Scripturi. Dorind viaţă pustnicească s-a nevoit în Egipt, unde l-a întâlnit pe Sfântul Ilarion cel Mare. Fiind ales întâistătător al Ciprului, Sfântul Epifanie a scris multe cărţi într-o vreme tulburată de erezia lui Arie. Trăind 115 ani, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Sfânta Muceniță Glicheria; Sfântul Serghie Mărturisitorul :

Aceasta a trăit în vremea împăratului roman Antonin Piul (138-161) şi a guvernatorului Savin, care stăpânea în Grecia şi era din cetatea Traciei. Împăratul a trimis poruncă pretutindeni ca toţi să aducă jertfe idolului păgân Zeus, însă Sfânta Glicheria, însemnându-se cu semnul crucii, a mers la dregător şi a mărturisit că este creştină şi roaba lui Dumnezeu. Dar dregătorul nu a luat-o în seamă, ci i-a poruncit să jertfească lui Zeus. Ea însă, intrând în capişte, s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată, numai cu puterea rugăciunii, idolul lui Zeus s-a surpat şi a căzut zdrobit la pământ. Atunci, păgânii au aruncat cu pietre în Sfânta Glicheria şi pentru că nu o puteau lovi au spânzurat-o de cosiţe, au strujit-o pe tot trupul, apoi au aruncat-o în temniţă. După aceea, au aruncat-o într-un cuptor cu foc şi, stingându-se focul cu rouă din cer, fecioara a ieşit nevătămată. Apoi, i-au jupuit pielea de pe cap, până la frunte, şi au aruncat-o din nou în temniţă, dar un înger al Domnului a vindecat-o, motiv pentru care Laodichie temnicerul a mărturisit pe Hristos-Domnul. În cele din urmă, Sfânta Glicheria a fost dată fiarelor sălbatice, dându-şi astfel sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Fericitul Pahomie s-a născut în ţinutul Tebaidei Egiptului, pe la anul 292, din părinţi păgâni. La 18 ani a fost luat cu forţa în rân*duiala ostăşească a împă*răţiei. Călătorind prin multe cetăţi a ajuns şi în cetatea Oxirinhos, din Tebaida de Sus, unde a cunoscut bunătatea şi milostenia creştinilor, învăţă*tura Sfintelor Evanghelii şi tot acolo a fost botezat în numele Preasfintei Treimi. Auzind de un pustnic, pe nume Palamon, a mers la el în pustie şi a devenit ucenicul său. Ca monah, lucrul Cuviosului Pahomie era să toarcă lână şi să o ţeasă, iar din ce câştiga, oferea săracilor. Sfântul Pahomie a avut la început ca ucenic pe fratele său mai mare, Ioan, apoi, prin rânduiala lui Dumnezeu, a început să se adune în jurul său mulţime mare de ucenici. Iar numărul monahilor din cele şapte mănăstiri întemeiate de el urca la 7.000, din care 1.400 numai la Tabenisi. Sfântul Pahomie a trecut la Domnul în al 55-lea an al vieţii sale şi a fost îngropat în mănăstirea sa din Tabenisi.

Sfinţii Andronic şi Iunia (sec. I) erau rude cu Sfântul Apostol Pavel şi au crezut în Hristos *înaintea Apostolului Neamurilor, precum însuşi mărturiseşte în Epistola sa către Romani, când zice: „Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunia, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos” (Romani 16, 7). Sfântul Andronic şi Sfânta Iunia au propovăduit pe Hristos în multe locuri, aducând pe mulţi la dumnezeiasca cunoştinţă. Aceşti sfinţi sunt cunoscuţi mai ales ca luminători ai Panoniei. Au întemeiat pretutindeni *biserici, au izgonit duhurile *necurate din oameni, au tămăduit pe bolnavi şi au adus *alinare şi nădejde în sufletele celor neputincioşi.

Pe vremea împăratului Deciu (249-251), Sfântul Mucenic Petru, un tânăr frumos şi viteaz, a fost prins de păgâni în Lampsac, o cetate aflată în Helespont. Aceştia l-au dus la dregătorul Optimus care l-a silit să jertfească zeiţei Afrodita. Nevrând el să facă acest lucru şi mărturisind că este creştin, dregătorul l-a chinuit cumplit, apoi i-a tăiat capul. Sfântul Dionisie era un bărbat creştin şi împreună cu o fecioară Cristina se aflau întemniţaţi din porunca aceluiaşi dregător păgân Opti*mus. Pentru că nu s-a lepădat de Hristos, a fost ucis împreună cu alţi creştini, fiind îngropat sub mulţimea pietrelor aruncate de popor asupra sa. Sfântul Paulin era din Atena şi propovăduia neîncetat cuvântul Evangheliei printre păgâni. Pentru aceasta, a fost prins şi dus în faţa dregăto*rului Atenei, care, după ce l-a bătut cumplit, l-a aruncat într-un cuptor cu foc. Dar sfântul a ieşit de acolo, prin puterea lui Dum*ne*zeu, nevătă*mat. De aceea, dregătorul a poruncit să i se taie capul, primind astfel cununa muceniciei.

Astăzi se face pomenirea Sfântului Mucenic Patrichie, episcopul Prusei.

Patrichie episcopul a stat de față înaintea eparhului Iulie care, căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se face prin purtarea de grijă a zeilor și sunt vărsate pentru binele oamenilor.

Sfântul mucenic i-a răspuns că într-adevăr pentru binele oamenilor izvorăsc apele termale, însă prin puterea Domnului nostru Iisus, Care a rânduit două locuri: unul plin de bunătăți, în care se odihnesc drepții, iar celălalt plin de întuneric și de foc, unde vor fi osândiți păcătoșii după învierea cea din morți.

Și căuta sfântul să explice eparhului felul și rostul acestei rânduieli dumnezeiești, însă acetsa a poruncit să fie aruncat în mijlocul apelor fierbinți, dar sfântul nici un rău nu a pățit. Atunci i s-a tăiat capul cu sabia.

Sfintii Imparati Constantin si Elena

Sfantul Constantin a fost fiul imparatului Constantius Chlorus si al Elenei. S-a nascut la 27 februarie 272, in cetatea Naissus (astazi, Nis, in Serbia). Dupa moartea tatalui sau din 304, a fost proclamat imparat. Intra in conflict cu Maxentiu, fiul imparatului Maximian, pentru ca acesta dorea sa ocupe functia pe care el o detinea.

In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Noaptea, in vis, i se descopera Hristos si-l indeamna sa puna semnul sfintei cruci pe toate steagurile armatei sale. Constantin va iesi biruitor din lupta.

In anul 313 va da un decret prin care va opri prigonirea crestinilor si astfel, crestinismul devine religie permisa in imperiu. Religia crestina va deveni religie de stat, in vremea imparatului Teodosie cel Mare (379-395).

Amintim ca in vremea imparatului Constantin s-a tinut primul Sinod Ecumenic, la Niceea in anul 325, unde a fost inlaturata erezia lui Arie si s-au alcatuit primele articole din Crez.

Imparatul Constantin a murit in anul 337, la zece ani de la trecerea la cele vesnice a mamei sale.

Imparateasa Elena, mama sfantului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost rastignit Hristos. A zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.

Sfântul Vasilisc a trăit pe vremea lui Maximian (286-305) şi era din satul Humialon, din ţinutul Amasiei. El era nepotul Sfântului Mucenic Teodor Tiron şi a ieşit la lupta mucenicească, împreună cu Sfinţii Cleonic şi Eutropie, care erau ostaşi ca şi Sfântul Teodor. Prietenii lui fiind ucişi pentru Hristos, Sfântul Vasilisc îi ruga cu lacrimi pe prigonitori, să nu-l despartă de ceilalţi fraţi de mucenicie, însă dregătorul Agripa nu l-a ucis ci l-a trimis în temniţă. Acolo, fericitul s-a învrednicit a-L vedea pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Care i-a poruncit să meargă şi să propovăduiască Evanghelia Sa în satul Comane. După ce a ieşit din temniţă, Sfântul Vasilisc a plecat spre Comane, propovăduind dreapta credinţă, însă a fost prins de păgâni, care l-au silit să încalţe încălţăminte de fier, plină de cuie ascuţite. Pe toate le-a răbdat sfântul, iar când a ajuns la Comane a fost silit să jertfească idolilor, însă el s-a opus. Atunci, dregătorul a poruncit să i se taie capul, iar trupul său să fie aruncat în râu. Aşa a primit Sfântul Vasilisc cununa muceniciei, din mâinile Domnului Iisus Hristos.

Sfântul Mihail a trăit pe vremea împăratului Leon Armeanul (813-820) şi a ales din tinereţe viaţa monahicească, împreună cu un bun prieten al său, Teofilact al Nicomidiei. Patriarhul Tarasie al Constantinopolului, i-a trimis pe amândoi la o mănăstire zidită pe ţărmul Mării Negre, unde s-au nevoit mulţi ani sporind în fapte bune. Fericitul Patriarh Tarasie văzând viaţa lor curată a socotit că cei doi sunt vrednici de treapta arhieriei şi i-a aşezat episcopi: pe Teofilact Episcop în Nicomidia, iar pe Mihail l-a făcut episcop al Sinadei. În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, Sfântul Mihail a fost trimis la Roma, de Patriarhul Constantinopolului, Nichifor, şi a adus de la fericitul papă Leon al III-lea o scrisoare prin care se apăra dreapta învăţătură cu privire la cinstirea sfintelor icoane. Patriarhul Nichifor a mers la împărat împreună cu arhiereii şi i-au amintit aceluia de dreapta credinţă cea hotărâtă la Sinodul al 7-lea Ecumenic din 787. Atunci s-a arătat şi Sfântul Mihail că este vestit mărturisitor al dreptei credinţe şi mustrător al ereziei. Pentru aceasta a fost surghiunit din loc în loc, răbdând multe necazuri, până când şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Sfinţitul său cap se păstrează astăzi la Marea Lavră din Muntele Athos.

Sfântul Simeon (†592) s-a născut în Antiohia Siriei şi a trăit pe vremea împăratului Iustinian (527-565). Încă de la şase ani, după ce tatăl său a murit, a mers cu binecuvântarea mamei sale, Sfânta Marta, în Seleucia, ca ucenic al unui pustnic virtuos, Ioan de la muntele Pilasa. Tânărul Simeon, urmând părintelui său, se trudea în priveghere necontenită, în rugăciune stăruitoare şi post neîntrerupt. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea tămăduirii bolilor. A mers la Muntele Minunat, într-un loc cu pietre seci şi a ridicat o mănăstire cu ajutorul celor tămăduiţi de el, apoi, fiind hirotonit preot, după Sfânta Liturghie primea de la un înger pâine cerească, din care, gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de nici o altă hrană pământească. În anul 526, dorind să-şi biruiască toate pornirile trupului, a ales să se urce în vârful unui stâlp, unde a stat sub cerul liber, şi iarna, şi vara, timp de 66 de ani, neputând să doarmă, ci doar aţipind puţin şi rugându-se neîncetat. Sfântul Simeon a trecut la Domnul la vârsta de 85 de ani. Moaştele sale au fost aduse mai târziu în Imperiul Bizantin, iar astăzi, cinstitul său cap se află la Mănăstirea Neamţ.