Nefiind o persoană cu arta elocinţei, sunt atrasă de sfaturi de genul "tăcerea e de aur" şi "decât cuvântul fără viaţă, mai bine viaţa fără cuvânt".

Mulţumesc, oricum, pentru mesaj!

Unele tăceri pot fi, într-adevăr, mai pline decât multe vorbe.

Dar ele urmează unor cuvinte, puține, cum spune Părintele Sofronie, și adânci, care pot hrăni sufletul multă vreme, în timp ce meditează și lucrează. Pentru că puterea acelor cuvinte, izvorâte în ultimă instanță din Hristos-Cuvântul, în Duhul Sfânt, nu se epuizează niciodată.

Iar citatul dat de forever este din această categorie.

Viata fara cuvant e pentru plante sau dobitoace....
Cuvantul asa ne-a ...vorbit.
Te arunci cam devreme la tacere. Pana acolo sunt multe de povestit....
P.S. Ca tot pomenim de onestitate, cum va simtiti cand, imprastiind pe aici cuvinte peste cuvinte, voi predicati ...tacerea?...:))) Nu va surprinde discrepanta?

Ba da. Chiar intenționasem să spun că am putea vorbi la nesfârșit despre tăcere.
Era vorba, însă, de un raport între cuvântare și tăcere, nu de o tăcere totală.

P.S. Citatul cred că spune tocmai despre importanța cuvintelor, de fapt. Și că inflația e semn de sărăcie.

Cea mai frumoasă tăcere este cea a lui Dumnezeu. Pentru că e plină, e vie, ne dizolvă frica, singurătatea, durerea păcatelor, vindecă, ne învaţă despre El şi despre noi. Nu am auzit-o, dar am citit că ar fi cel mai minunat... sunet. Poate fi un Sfânt Graal în căutarea căruia să pornim. Pentru aceasta, e nevoie să facem tăcere în noi înşine. Fără a spune nici un cuvânt în afară, mintea vorbeşte ca un televizor în care canalele se schimbă brusc şi, uneori, fără controlul nostru. Din toată bogăţia de metode care urmăresc atingerea acestei tăceri veritabile, se pare că cea mai eficientă este repetarea unei rugăciuni scurte care ţine mintea prinsă doar într-un coridor, fenomen validat ştiinţific folosind metode performante de neuroimagistică. Se pare că eficienţa i se datorează faptului că implică cu mult mai mult decât o tehnică repetată constant şi decis, faptul că Numele Domnului, rostit ca o chemare, ne activează la ceea ce am fost meniţi să fim, deci nu transformă o minciună în adevăr, ci ne trezeşte la adevărul din noi.
Doar tăcând putem să ne auzim, putem să trăim şi putem discerne drumul corect către ceea ce am fost chemaţi să devenim, către bucuria pe care o dorim şi către o viaţă cu sens.

Foarte bun cuvânt și acesta. Îți aparține?

Tăcerea nu ne aparține nouă :)))
În Filocalia 8, găsim aceste cuvinte despre tăcere, la Metoda lui Calist şi Ignatie: "Mai întâi să ne silim să tăcem; apoi din tăcere se naşte în noi ceva care ne conduce spre tăcere. Deie-ţi Dumnezeu să simţi ceva ce se naşte din tăcere. De vei începe să vieţuieşti astfel, nu ştiu eu ce lumină îţi va răsări ţie din aceasta".
Explicând cele de mai sus, părintele Dumitru Stăniloae consemnează într-o notă: "În tăcere, adâncul nostru e lucrător. Când vorbim, e împiedicat să lucreze. În tăcere el se întâlneşte cu Duhul dumnezeiesc, care atrage cu putere privirea spre bogăţia şi viaţa lui; se întâlneşte cu Duhul dumnezeiesc care e dincolo de el, şi din întâlnirea aceasta se naşte o cunoştinţă, pe care nu o poate şti decât el şi cei cărora le-o comunică sau, mai bine zis, cărora le-o comunică nu atât prin cuvinte, cât prin felul cum arată şi cum se comportă. În tăcere te întâlneşti cu ceva care te duce iarăşi la tăcere. Tăcerea prinde mai bine taina ce se petrece în întâlnirea noastră cu infinitatea ce iradiază din Dumnezeu Cel personal. Când începe limba să o exprime, pierdem trăirea deplină a acestei taine de-o bogăţie indefinită, începem să rupem părţi din ea, care toate la un loc nu pot reda indefinitul. În tăcere, eşti, oarecum, în mijlocul ei, identificat cu ea; prin grăire te detaşezi, te depărtezi de ea; în cuvinte prinzi numai fâşii din ea, nu mai trăieşti întregul şi întregul acesta nu poate fi combinat din fâşii, pentru că infinitul nu se poate realiza din combinarea părţilor limitate. Desigur, nu e vorba de tăcerea diplomatică, ci de tăcerea care e semnul scufundării în infinitul dumnezeiesc prin adâncul inimii. Prin tăcere ne ridicăm în planul infinitului şi al indefinitului, trăit în mod deplin. Prin cuvinte exprimăm lucrurile distincte ale lumii acesteia şi coborâm în lumea aceasta compusă din lucruri finite; cuvintele ne atrag în îngustimile lor făcute pentru lucrurile mărginite ale lumii din afară".

Bogatule, esti sigur ca ai masura sa stabilesti inflatia?
Ia seama, Cristiane frate, ca poti pica pe cealalta fata a aceleiasi monezi!
Sa nu fie.

Mai frate, pentru Dumnezeu!
Se refera la experienta rugaciunii, ca lucrare, ca demers, ca dracu sa ma ia ca nu mai stiu cum sa spun.............................:(((((((

Sa nu mai spui astfel , nici măcar in gand , mai bine te iau eu la o bere, dar pana atunci iata cate ceva despre tacere ale Sfintilor Părinți :)

Cel ce slabeste fraul limbii dovedeste ca e departe de virtute (Avva Isaia Pustnicul).
Tacerea la vreme este mama gandurilor intelepte (Sf. Diadoh al Foticeei).
Nimic nu pierde asa de mult virtutea ca vorbirea desarta (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Spusele vorbaretilor sunt ca si incaltarile vechi, tocite de stricaciune (Clement Alexandrinul).
Mai bine este a arunca o piatra langa gard decat un cuvant (Avva Evagrie Ponticul).
Cuvantul este sluga mintii. Caci ce voieste mintea, aceea talcuieste cuvantul (Sf. Antonie cel Mare).
Cuvantul fara rost inca poate desparti mintea de Dumnezeu (Avva Filimon).
Daca cetatea sufletului nu are zidul tacerii, ea ramane descoperita sagetilor dusmanului (Sf. Grigorie cel Mare).
De vei ajunge in orice fel de imprejurare grea, biruinta nu sta decat in tacere (Avva Pimen).
Numai convorbirea duhovniceasca este folositoare, iar tacerea este preferabila tuturor (Sf. Talasie Libianul).
Cei ce vorbesc mult, nu numai ca nu sunt neprihaniti, dar pricinuiesc si altora vatamare (Sf. Efrem Sirul).
Tacand, intelegi si, dupa ce ai inteles, graieste. Caci, in tacere naste mintea cuvantul (Sf. Antonie cel Mare).
Alege-ti tacerea, pentru ca ea te infraneaza de la multe rele (Sf. Isaac Sirul).
Un cuvant rau si pe cei buni ii faci rai, iar un cuvant bun si pe cei rai ii faci buni (Sf. Macarie cel Mare).
Norii acopera soarele, iar multa vorbire intuneca sufletul care a inceput sa se lumineze cu contemplarea in rugaciune (Sf. Isaac Sirul).
A sti sa taci e o virtute mai mare decat a sti sa vorbesti (Sf. Ambrozie).
Infranarea limbii arata pe omul intelept (Avva Isaia Pustnicul).
O gradina fara ingraditura va fi calcata in picioare si pustiita si cel ce nu-si pazeste gura isi va pierde roadele virtutii (Sf. Efrem Sirul).
Pentru ca sa invatam a vorbi bine si fara greseala, trebuie sa ne invatam mai intai a tacea (Avva Zosima).
Este deopotriva de rea si viata netrebnica si o vorba netrebnica; daca ai una, o ai si pe cealalta (Sf. Grigorie Teologul).
Am vazut pe multi oameni cazand in pacat din pricina vorbelor lor, insa aproape pe nimeni din pricina tacerii (Sf. Ambrozie).
Curgerea apei arata izvorul ei; iar felul cuvantului arata inima celui ce l-a grait (Sf. Vasile cel Mare).
Intotdeauna este mai putina primejdie in a asculta decat a vorbi; este mai placut a invata de la altii decat a invata pe altii (Sf. Grigorie de Nazianz).
Vai de aceia care nu vorbesc despre Tine, Doamne ! Vai de aceia care ar putea vorbi si raman muti ! (Fericitul Augustin).
O mare cursa este desfranarea limbii, care are nevoie de frau puternic (Sf. Ioan Hrisostom).
Curateste-ti limba, ea graieste adesea ceea ce ar fi fost tainuit (Sf. Nil Sinaitul).
Necuviinta in vorbire este cursa a mortii (Sf. Barnaba).
E buna tacerea in timpul ei; ea nu este nimic altceva decat mama gandurilor celor mai intelepte (Sf. Diadoh al Foticeei).
Ia seama, omule ! Stapaneste-ti limba si nu-ti inmulti cuvintele, ca sa nu-ti inmultesti pacatele (Sf. Antonie cel Mare).
Nimic nu aduce mai multa tulburare ca vorba multa si nimic nu e mai rau ca vorba neinfranata (Cuviosul Filotei Sinaitul).
Nevoia cea mai mare nu este de cuvinte frumoase, ci de o viata sfanta; nu de iscusinta oratorica ci de fapte (Sf. Ioan Hrisostom).
Sa nu credeti ca evlavia consta in aceea ca vorbesti mult de Dumnezeu. Nu. Ci mai mult in pazirea tacerii. Fiti incredintati ca totdeauna este un lucru mai putin primejdios sa asculti decat sa vorbesti (Sf. Grigorie de Nazianz).
Sunt unii oameni care par ca tac, dar in inima lor ii osandesc pe altii; astfel de oameni mereu vorbesc, iar altii vorbesc fara folos (Avva Pimen).
Nimic nu pierde mai usor fapta buna ca gluma si vorba desarta (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Daca omul ar tine minte cuvintele Scripturii: "Din cuvintele tale vei fi scos fara vina si din cuvintele tale vei fi osandit"; atunci se va hotari mai bine sa taca (Avva Pimen).
Unii oameni isi aleg mancarea cu multa luare-aminte si nu ingaduie sa intre in gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt atenti si nu isi aleg cuvintele care ies din gura lor (Fericitul Augustin).
Esti fericit cand predici virtutea prin fapte, dar daca vorbesti cele ce sunt proprii virtutii si faci cele potrivnice ei, atunci iti atragi osanda (Sf. Efrem Sirul).
Nu fi nici greoi in cuvant si nici usurel, ci sa cauti totdeauna sa fii serios si placut in acelasi timp. Cumpatarea in cuvinte este de mare pret (Sf. Ioan Hrisostom).
Cand viata ta e fulger, cuvintele tale sunt tunet (Fericitul Augustin).
Precum mirul da har celor ce se folosesc de el, asa si cuvantul bun (Sf. Ioan Hrisostom).
Trebuie adusa la tacere usuratica intepatura cu cuvantul (Clement Alexandrinul).
Nu-ti deschide gura pentru ras si glume, acesta este semnul unui suflet risipit si negrijuliu, strain de frica lui Dumnezeu (Avva Isaia Pustnicul).

Ionica,ai luat rabie de la mâța cu care te conversezi pe alt thread?

Cine m-a pus pe mine să stabilesc inflația altora? Vorbele astea cu adevărat de duh, pe care binevoiesc frații să le posteze aici, simt că sunt pentru sufletul meu și mă bucur.

Nu stiu de ce v-ati repezit cu atatea citate despre tacere, citate care nuanteaza virtutea tacerii scotind fiecare in evidenta cate un aspect al acesteia, asa cum a fost ea experiata de cuviosi. Si cum a fost inteleasa, prin roadele ei in sufletul nevoitorilor.
Ma asteptasem ca, atunci cand ati scris, sa cititi comentariul pe care l-am facut la postarea surorii forever. Oare l-ati citit? Sau ati raspuns asa, dind cu toptanul argumente doar ca sa fie impotrivire intre noi...
V-ati gandit, macar o clipa, ce motiv am avut eu cand am scris acel text catre Adina?
V-ati gandit ca, poate, am avut un motiv foarte precis si un anumit scop?
Ei bine, asa cum stiu eu ca stau lucrurile, cred ca ar fi fost foarte bine sa lasati sa "dospeasca" un pic raspunsul meu catre Adina si, mai ales, sa asteptati raspunsul ei. Am scris cu un scop foarte precis si in baza unor ratiuni care va scapa. Si imi pare rau ca ati intervenit cu totul neinspirat. Nu lucrurile pe care le-ati scris sunt rele (sunt si eu de acord cu voi ca acele texte sunt nestemate din gandirea patristica si totdata sunt seminte pentru o posibila vietuire curata, mantuitoare), ci faptul ca ati intervenit intr-un moment foarte nepotrivit. Adina cred ca a inteles mai bine intentia, finalitatea, scopul postarii pe care ati amendat-o. Daca eu am vrut sa intervin prompt in sprijinul Adinei, voi prin mesajele voastre ati anulat aceasta interventie - fara sa stiti ce faceam, de fapt. Mai mult nu pot scrie despre acest incident.
Imi pare rau ca mi-a lasat iarasi un gust atat de amar in privinta limitelor la care este constrans cineva care mai vrea sa faca si altceva, uneori, decat sa schimbe impresii si citate. Pur si simplu am capatat un gust inca mai pronuntat al inutilitatii de a mai face vreun lucru cat de cat folositor pe aici... Din acest motiv spuneam ca nu voi mai scrie macar un an. M-am convins iarasi ca nu merita. Nu ajuta nimanui, precum tocmai s-a vazut.
Tacere, asadar, tacere... Vorbiti voi cat doriti mai departe! Dumnezeu sa va indrume gandurile si cuvintele spre tot lucrul cu folos!

Uite, vezi, de-aia era mai bine să tac.

CINE GUVERNEAZĂ LUMEA? - PĂRINTELE CALISTRAT
https://youtu.be/R8nIm1iJWe0

DOAMNE, CE VOCE ARE ACEST PREOT!!!
PĂRINTELE GHEORGHE PANDELICĂ - REVIGA (2010)
https://youtu.be/H4zajhg4bm8

PĂRINTELE IULIAN DE LA SCHITUL PRODROMU MUNTELE ATHOS
https://youtu.be/QV4gfyEtndE

"Sindromul "saltului direct in teologie" pare a fi pricina multora probleme, atat in plan individual, cat si in Biserica luata ca intreg" (Serafim Rose)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/...etelor-tinere/

"La fel era si cu muzica: destul de devreme ii spusesem ca mi se pare ca va trebui sa renuntam la Mozart etc, daca vrem sa luam in serios cresterea duhovniceasca. El mi-a raspuns: "Bietul de tine!" Parca il mai aud si astazi. Apoi mi-a explicat locul frumosului in lumea duhovniceasca si cum marea arta de orice fel lucreaza cu totalitatea firii duhovnicesti a omului. Era pentru prima data cand faceam cunostinta cu o asemenea idee. Mai tarziu am descoperit-o si eu la unii Sfinti Parinti si am impartasit-o adeseori si altora in anii urmatori. Insa pana atunci avusesem un punct de vedere cam "puritan"cu privire la aceste lucruri."

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14827
https://www.youtube.com/watch?v=cy0G7XMUY2M
Bine ca nu tine nimeni cont de adm BOR :D

Conform înțelesului general, habotnică este persoana credincioasă care dă dovadă de un zel exagerat atât în gesturile de evlavie cât și înterpretarea exagerată a unor îndemnuri sau dogme ale credinței.
Habotnicia se poate manifesta sub forma gesturilor de evlavie săvârșite ostentativ, militărește, sau în contexte nepotrivite.
Chemarea numelui Domnului pentru toate nimicurile poate fi altă formă de habotnicie : "Doamne Maica Domnului..." sau "Vai, Dumnezeule" sau "Așa a vrut Dumnezeu..."
Interpretarea scoasă din context a Sfintelor Scripturi, poate fi o altă formă de habotnicie, dacă acea interpretare rigoristă se naște pe fondul fobiei de a nu greși cu nimic (boala hiper-corectitudinii).
O altă formă de habotnicie este de a vedea pericole duhovnicești și conspirații acolo unde defapt ele nu există. Spre exemplu, sunt credincioși abia întorși la credință care, din pricina zelului de începător, încep să scoată din context proorociile Sfinților Părinți despre sfârșitul lumii, stârnind în jur agitație și dezbinare. Tot în acest context, habotnicie poate fi și atitudinea de a acuza anumite persoane de aparteneță la masonerie, fără dovezi.
Spre exemplu, în mediul virtual creștin-ortodox, circulă un curent de a eticheta ca "masoni", anumite figuri reprezentative ale ortodoxiei, fără însă a aduce dovezi în acest sens. Uneori putem surpinde discuții tragi-comice pe internet, în care sunt etichetați drept masoni tocmai cei care acuză la rândul lor pe alții de apartenență la masonerie. Este un cerc vicios de care ar trebui să ne ferim și cred că această stare de suspiciune cotinuă este un produs al habotniciei de a vedea conspirații peste tot.
În concluzie habotnicia se rezumă la credința urmată orbește, lipsită de înțelegere și sfat duhovnicesc, adică lipsită de dreaptă socoteală și călăuzire smerită. Așadar, vedem că habotnicia poate lua diverse forme, și ea poate fi atât o stare temporară a credinciosului cât și una de durată.
În general, atunci când facem primii pași spre Biserică putem cădea ușor în manifestări de habotnicie. Aceasta se întâmplă deoarece la revenirea noastră din necredință, Dumnezeu revarsă asupra noastră mult har spre a ne da râvnă și putere de a ne curăți de patimi. Însă pe fondul lipsei de experiență duhovnicească și cel al temerilor de a nu mai supăra cu nimic pe Dumnezeu, putem cădea pradă exagerărilor, atât în manifestările exterioare cât și în cele intime.
Diavolul, când vede că nu ne mai poate opri de pe calea credinței, încearcă să ne ispitească cu zelul peste măsură, astfel încât să trăim o credință forţată, o credinţă de paradă. De aceea habotnicia este o ispită de-a dreapta, greu de conștientizat de către cel în a cărei capcană a căzut, tocmai din pricina faptului că ia forma binelui, deși esența este de la cel rău.
Însă mai există și o altă față a înțelesului de
habotnic . Astăzi, datorită faptului că s-a făcut abuz de înțelesul cuvantului habotnic , semnificația acestui percept s-a diluat mult, așa încât avem o inflație de înțelesuri care nu fac decât să creeze și mai multă confuzie și controversă, atât în rândul acuzaților cât și în rândul acuzatorilor.
Astăzi credincioșii autentici sunt catalogați drept "habotnici" doar pentru simplul fapt că își fac cruce în dreptul unei biserici dragi, sau pentru faptul că merg regulat la biserică.
Dacă aperi cu bun simţ dogmele Bisericii poți fi etichetaț ca "fundamentalist" şi "habotnic", de către cei care au percepte religoase laxe. Însă pe de altă parte trebuie să ținem cont și de faptul că există credincioși ortodocși care, din exces de zel, văd în orice fel de credincios aparținând cultului catolic/protestant, doar "eretici", "apostați" și "rătăciți". Ba mai mult, chiar şi fraţii de credinţă pot fi catalogaţi repede drept "eretici" pentru anumite învăţături greşite pe care le-au adoptat din necunoştinţă de cauză. Considerăm că aceste etichete "oferite din belșug" întră în sfera hipercorectitudinii religoase. Despre această atitudine extremă Părintele Serafim Rose spunea: "Ca ortodocși, nu trebuie să credem că putem fi duri, reci și corecți, rămânând pe mai departe creștini. Nu acestea sunt temeliile creștinismului."

Din pacate schimburile de idei pe platforme gen forumuri ,ca si acesta,descompun si nu consolideaza crestinismul.Descompun crestinismul si pe participanti ,pe fiecare in parte.Iluzia ca fiecare are autoritatea sa-si expuna parerea chiar daca nu are nici o legatura cu subiectul,doar pentru ca are calculator si legatura la internet,si poate sa scrie mesaje pe forum...iluzia ca daca scrie "crestin" sau "ortodox" inseamna ca chiar are legatura cu ortodoxia...accesul liber al multor feluri de ciudati care vorbesc in numele ortodoxiei,unii chiar crezand in ce spun ,altii troli patetici...

SUFLETUL PLIN DE URĂ ARE NEVOIE DE DRAGOSTE

"Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea acum să fie aprins”, zicea Iisus (Luca 12, 49). Acest foc este focul dragostei creştine, pe care trebuie să-l aprindem neîncetat în inimile noastre şi să-i aprindem cu el şi pe alţii. Împărăţia lui Dumnezeu cu nimic nu se poate ajuta mai mult decât cu acest foc al dragostei creştine. Cu nimic nu poţi câştiga mai curând pentru Evanghelie un suflet păcătos şi plin de ură, decât cu dragostea evanghelică.

Despre David proorocul spune Biblia că liniştea cu cântecele sale furia lui Saul. Cântecul cel dulce al dragostei creştine linişteşte şi azi ‒ mai mult ca orice -‒ sufletele tulburate de valurile urii. Ajută și tu, dragă cititorule, să se audă în lume tot mai răspicat acest cântec dulce!

(Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 80)

DESPRE CEARTĂ, RĂUL INTENȚIONAT, DEMNITATEA OAMENILOR - PĂRINTELE CALISTRAT
https://youtu.be/U5tvkc67LAk

VIAȚA PE PĂMÂNT - O STAȚIE ÎN CĂLĂTORIA SPRE VEŞNICIE

Urăşte, nepriceputule, trupeştile plăceri, nu alege mai mult calea locuinţei tale, ci cunoaşte că eşti străin și nemernic pe acest pământ. Mergi repede ca să ajungi la fericirea cea adevărată, căci Domnul nu l-a gonit pe om din Rai ca să fie în lume ca într-un alt rai, sau să aibă bucurie şi plăceri, ci să-și plângă păcatele sale, şi să se ostenească, şi să se zbuciume ca un călător, până când va ajunge la patria sa. De aceea nu trebuie să te îngrijeşti în lumea aceasta de lucruri netrebnice, ci numai de câte sunt folositoare sufletului tău.

Precum călătorii şi neguţătorii care se duc să facă negoţ în ţară depărtată și când se întorc în patria lor nu cumpără lucruri grele şi cu anevoie de purtat, că nu pot să le poarte drum lung, fiindcă le pricinuiesc supărare. Ca să nu fie prădaţi de tâlhari, ei aleg lucruri mici şi trebuincioase, adică pietre scumpe şi mărgăritar, care prind puţin loc şi preţuiesc mult. Aşa fă şi tu, ascultătorule, că străin eşti aici, iar mâine te vei duce la Patria ta, şi nici un lucru din câte stăpâneşti nu este cu putinţă să iei şi să duci împreună cu tine.

(Monahul Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 276)

PE ZI CE TRECE NI SE BAGĂ PE GÂT PRIN INTERMEDIUL TELEVIZORULUI FEL DE FEL DE LUCRURI CE NE INFLUENȚEAZĂ NEGATIV VIAȚA SPIRITUALĂ.
PĂRINTELE SOFIAN BOGHIU DESPRE ACEASTĂ BOALĂ
https://youtu.be/_mWepVdhs4c

DACĂ EŞTI MEREU CU GÂNDUL LA DUMNEZEU, DUMNEZEU E ÎNTOTDEAUNA CU TINE

Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă.

Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce vrei şi gândurile tale se vor curăţa prin rugăciune; „roagă-te şi fă ce vrei” şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.

Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura. Roagă-te oricum, oricât de neputincios, numai roagă-te mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

(Ieromonah Arsenie Boca, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraş, 2014, p. 205)

"Dragii mamei, cum va vad aici, sa va vad pe toti la rai, impreuna cu parintele staret. Paziti-va viata curata, aveti frica lui Dumnezeu, spovediti-va curat, faceti ascultare cu dragoste. Feriti-va, mama, de prietenia cu cei rai, ca maine plecam si Mantuitorul spune in Evanghelie asa: Privegheati si va rugati ca nu stiti ziua nici ceasul... Nu stim cand plecam, dar plecam pentru ca nimeni nu ramane aici."
Cleopa Ilie

Puterea dragostei ce se sălășluiește în inima omului

"Puterea dragostei este atât de mare încât sufletul omenesc, care este plin de ea, nu poate fi biruit de nici o boală sau necaz. Aşa cum, în cuptorul din Babilon, în mijlocul văpăii celei puternice, roua i-a răcorit pe cei trei tineri fericiţi, aşa şi dragostea de Dumnezeu, când se sălăşluieşte în inima omului, stinge orice văpaie din ea şi o răcoreşte cu roua ei nespusă."
Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk

Despre flori
( Părintele Teofil Paraian )

Florile au darul lor. Florile sunt ceva ce nu poate fi comparat cu altceva. E ceva unic, o floare e ceva unic. Şi asta ne aduce aminte nouă că şi noi suntem ceva unic în lumea aceasta (…) Aşa că este o legătură între flori şi noi. Florile sunt unice prin rosturile lor de a înfrumuseţa lumea aceasta, pământul acesta. Şi aşa sun*tem şi noi. Şi noi avem destinaţia aceasta de la Dumne*zeu, să înfrumuseţăm pământul. Să aducem ceva din cer pe pământ. Să înmulţim ceea ce este frumos. Să înflorim şi noi ca florile. Să înflorim aşa cum înfloresc florile, fără să ştie pentru cine înfloresc. O floare, prin firea ei, înflo*reşte. Există prin firea ei. Ea nu are cum să gândească, să se realizeze pe sine, ca să fie pentru cineva anume. Şi, bineînţeles, pentru că vine de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu face tot ce e frumos în lumea aceasta, floarea adaugă ceva la frumuseţea lumii şi, mai ales, îi desfată pe cei la care ajunge (…)

Fii normal!
( Părintele Calistrat )
Starea de normalitate aduce harul, starea de normalitate atrage pe Dumnezeu, aduce minunea!
Sunt babutele acestea care stau toat ziua la biserica, si care imi repeta mereu:
- Stiti Parinte, eu nu beau vin si nu mananc carne de zece ani! " Da, dar dusmanesti, musti de fund pe vecinul, esti tepoasa si te uiti urat la toata lumea!
Avem farisei in biserica!
Pe cei care umbla in haine cernite si haine negre, dar nu fac ale hainei. Adica in momentul in care tu faci pe credinciosul, pe smeritul, pe evlaviosul, dar de fapt esti rau, ambitios, orgolios, nu ai nicio virtute. Nu e de ajuns ca baticul e negru si tras pe ochi, sau haina e lunga pana in pamant sau cu fusta stergi parchetul.
Tu trebuie sa scurtezi din patimi si din apucaturi! Si sa nu ajungi:
"Acea baba smerita, cernita, cu metanii pe la icoana, cu pernuta sub genunchi, cu psaltirea la subsioara, cu impresii, cu cojite de paine uscata in punga, cu anafura si sticluta de agheasma... dar ea plina de draci!" Trebuie sa ai blandete, bunatate, simplitate!
Aceasta este o mare taina!

Mare taina, da.
Aici parintele Calistrat se spovedeste, in sfarsit...

CINE BATE-N POARTĂ - PRICEASNA - VLADUTA LUPU - O VOCE CE ADUCE LINIŞTE SUFLETEASCĂ
SĂ AVEȚI O SĂPTĂMÂNĂ MINUNATĂ :)

https://youtu.be/-oriStJJMZA

SFÂNTUL AMBROZIE DE LA OPTINA...cuvinte de suflet...

“Casa sufletului este rabdarea, hrana sufletului este smerenia. Cand in casa nu se gaseste hrana, atunci sufletul iese afara, adica din rabdare. Pe vechii crestini, vrajmasul ii ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi, prin boli si ganduri”.

”Cuvantul nu e ca vrabia: zboara, dar nu poti sa-l prinzi. Foarte des, din cauza cuvintelor nesocotite, se intampla mai multe necazuri decat din cauza faptelor. De aceea este numit omul cuvantator, ca sa pronunte numai cuvintele gandite si chibzuite”.

“Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.”

“Neliniştea sufletească este simptomul mândriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului. Înţelepciunea duhovnicească se câştigă prin smerenie, frica de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri”.

..Din înțelepciunea călugărului Simeon din muntele Athos, răspunsuri la întrebări existențiale...
════════ ☨ ════════
Cine este cel mai bun profesor?
- Suferința.
Iar cel mai rău profesor?
- Plăcerea.
Care este abilitatea cea mai rară?
- Capacitatea de a da.
Cea mai bună abilitate?
- Capacitatea de a ierta.
Care este cea mai dificilă abilitate?
- Abilitatea de a tăcea.
Care este cea mai importantă abilitate?
- Abilitatea de a cere.
Care este cea mai necesară abilitate?
- Capacitatea de a asculta.
Care este cea mai periculoasă luptă?
- Cea fanatică.
Care este obiceiul cel mai neplăcut?
- Cheful de ceartă.
Care este obiceiul cel mai nociv?
- Vorba multă.
Care persoană este cea mai puternică?
- Oricine este capabil să înțeleagă Adevărul.
Care persoană este cea mai slabă?
- Oricine se simte mai puternic.
Care este persoană cea mai inteligentă?
- Cea care își urmează inima.
Ce afecțiune este cea mai periculoasă?
- Atașamentul de corpul fizic
Cine este cel mai sărac?
- Cine iubește cel mai mult banii.
Cine este mai aproape de Dumnezeu?
- Cel milostiv.
Cine este cel mai slab?
- Care învinge pe alții.
Cine este cel mai puternic?
- Care învinge pe sinele său.
Cum să te lupți cu problemele?
- Cu bucurie.
Iar cu suferința?
- Cu răbdare.
Care este semnul unui suflet sănătos?
- Credința.
Care este semnul unui suflet bolnav?
- Disperarea.
Care sunt semnele acțiunilor greșite?
- Iritarea.
Care sunt semnele faptelor bune?
- Pacea sufletească.
(din înțelepciunea călugărului Simeon din muntele Athos)

O noapte binecuvantata tuturor :)

"Inainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă Golgota spre Înviere!”

Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina

Când ne pocăim, ne întoarcem cu toată ființa către Dumnezeu, deși suntem copleșiți de durere. La început durerea aceasta este amară, căci purtăm în noi rănile păcatului, dar odată ce ni se tămăduiesc rănile, pocăința devine dulce.

Un sfânt spunea că mierea este dulce limbii, dar dacă limba are vreo rană, în loc să simtă dulceață, va simți durere. La fel se întâmplă și cu pocăința. Când ne vedem propria sărăcie, ne tânguim din pricina ei, până când tânguirea nstră se preface în lacrimi de iubire pentru acest minunat Dumnezeu al nostru.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii, Editura Basilica, București, 2014, p. 138)

Diavolul ne împiedică să spunem rugăciunea, ca să ne poată înrobi mai uşor. Ne aduce nepăsarea, grijile lumeşti, mii de piedici, cu unicul scop ca să ne împiedice să facem rugăciunea. Aşa cum s-a arătat din multe evenimente întâmplate, demonii se înfricoşează de Numele lui Hristos.

Ei înşişi au mărturisit, prin gura oamenilor, că sunt arşi, când aceştia se roagă.

Era odată un călugăr care căzuse în multă nepăsare, încât nu-şi mai făcea nici canonul, şi vroia să se întoarcă în lume. Deci s-a dus în locul lui natal, Kefalonia, unde se ştie că aleargă cei demonizaţi, datorită vindecărilor făcute de Sfântul Gherasim. Deci şi acesta, mergând să se închine la Sfântul, s-a întâlnit pe drum cu o demonizată, care i-a zis:

‒ Ştii ce ţii în mâna ta? Ah, dacă ai şti, nenorocitule, ce ţii în mână! Dacă ai şti cât mă arde acest metanier, pe care tu îl ţii din obişnuinţă, din rutină!

Călugărul a rămas ca trăsnit, a fost voia lui Dumnezeu ca demonul să-i vorbească în acest fel, şi şi-a revenit. Dumnezeu l-a luminat şi şi-a zis în sinea lui:

‒ Iată, uite ce fac eu, nenorocitul! Ţin în mâna mea cea mai puternică armă, şi nu pot să biruiesc un diavol! Şi nu numai că nu pot să-l răpun, dar mă trage şi mă duce unde voieşte! Am păcătuit, Dumnezeul meu!

Şi în acelaşi moment a plecat pocăit la mănăstirea lui. Şi venind, a pus iarăşi început bun şi atât a sporit în rugăciune şi în vieţuirea monahală, încât s-a făcut pildă de folos multora. Şi eu, nenorocitul, l-am apucat pe acest călugăr. Şi nu auzeai din gura lui decât: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, neîntrerupt. Îi spuneai ceva, el scotea două cuvinte şi limba lui se întorcea de îndată la rugăciune. Atât de mult îşi obişnuise limba, într-o asemenea măsură se schimbase! Şi să luăm seama că valoarea rugăciunii şi a metanierului i-a descoperit-o – desigur, fără să vrea – diavolul, după judecăţile şi sfaturile nepătrunse ale Celui Preaînalt!

Din Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 45-46

PREOTUL CARE ESTE TATĂ PENTRU 18 COPII
https://youtu.be/bs_-brE_mUE

"Aduceți-vă aminte de sfinții ale căror nume le purtați și rugați-vă să vă apere; să apere familia, neamul nostru și toată lumea!"
(Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa)

(Parintele Ioan Danci)
Ne străduim să plăcem oamenilor şi ei tot ne judecă, ne străduim să fim pe placul lumii şi ea tot nr urăşte. Nu ne străduim să plăcem lui Dumnezeu şi El totuşi ne iubeşte şi încă cât de mult, ne iartă, ne păzeşte, ne ocroteşte! Ce te costă suflete să fi bun, să ierți să iubeşti?!
O zi frumoasa si binecuvântată!