![]() |
Nefiind o persoană cu arta elocinței, sunt atrasă de sfaturi de genul "tăcerea e de aur" și "decât cuvântul fără viață, mai bine viața fără cuvânt".
Mulțumesc, oricum, pentru mesaj! |
Unele tăceri pot fi, într-adevăr, mai pline decât multe vorbe.
Dar ele urmează unor cuvinte, puține, cum spune Părintele Sofronie, și adânci, care pot hrăni sufletul multă vreme, în timp ce meditează și lucrează. Pentru că puterea acelor cuvinte, izvorâte în ultimă instanță din Hristos-Cuvântul, în Duhul Sfânt, nu se epuizează niciodată. Iar citatul dat de forever este din această categorie. |
Viata fara cuvant e pentru plante sau dobitoace....
Cuvantul asa ne-a ...vorbit. Te arunci cam devreme la tacere. Pana acolo sunt multe de povestit.... P.S. Ca tot pomenim de onestitate, cum va simtiti cand, imprastiind pe aici cuvinte peste cuvinte, voi predicati ...tacerea?...:))) Nu va surprinde discrepanta? |
Ba da. Chiar intenționasem să spun că am putea vorbi la nesfârșit despre tăcere.
Era vorba, însă, de un raport între cuvântare și tăcere, nu de o tăcere totală. P.S. Citatul cred că spune tocmai despre importanța cuvintelor, de fapt. Și că inflația e semn de sărăcie. |
Cea mai frumoasă tăcere este cea a lui Dumnezeu. Pentru că e plină, e vie, ne dizolvă frica, singurătatea, durerea păcatelor, vindecă, ne învață despre El și despre noi. Nu am auzit-o, dar am citit că ar fi cel mai minunat... sunet. Poate fi un Sfânt Graal în căutarea căruia să pornim. Pentru aceasta, e nevoie să facem tăcere în noi înșine. Fără a spune nici un cuvânt în afară, mintea vorbește ca un televizor în care canalele se schimbă brusc și, uneori, fără controlul nostru. Din toată bogăția de metode care urmăresc atingerea acestei tăceri veritabile, se pare că cea mai eficientă este repetarea unei rugăciuni scurte care ține mintea prinsă doar într-un coridor, fenomen validat științific folosind metode performante de neuroimagistică. Se pare că eficiența i se datorează faptului că implică cu mult mai mult decât o tehnică repetată constant și decis, faptul că Numele Domnului, rostit ca o chemare, ne activează la ceea ce am fost meniți să fim, deci nu transformă o minciună în adevăr, ci ne trezește la adevărul din noi.
Doar tăcând putem să ne auzim, putem să trăim și putem discerne drumul corect către ceea ce am fost chemați să devenim, către bucuria pe care o dorim și către o viață cu sens. |
Foarte bun cuvânt și acesta. Îți aparține?
|
Citat:
În Filocalia 8, găsim aceste cuvinte despre tăcere, la Metoda lui Calist și Ignatie: "Mai întâi să ne silim să tăcem; apoi din tăcere se naște în noi ceva care ne conduce spre tăcere. Deie-ți Dumnezeu să simți ceva ce se naște din tăcere. De vei începe să viețuiești astfel, nu știu eu ce lumină îți va răsări ție din aceasta". Explicând cele de mai sus, părintele Dumitru Stăniloae consemnează într-o notă: "În tăcere, adâncul nostru e lucrător. Când vorbim, e împiedicat să lucreze. În tăcere el se întâlnește cu Duhul dumnezeiesc, care atrage cu putere privirea spre bogăția și viața lui; se întâlnește cu Duhul dumnezeiesc care e dincolo de el, și din întâlnirea aceasta se naște o cunoștință, pe care nu o poate ști decât el și cei cărora le-o comunică sau, mai bine zis, cărora le-o comunică nu atât prin cuvinte, cât prin felul cum arată și cum se comportă. În tăcere te întâlnești cu ceva care te duce iarăși la tăcere. Tăcerea prinde mai bine taina ce se petrece în întâlnirea noastră cu infinitatea ce iradiază din Dumnezeu Cel personal. Când începe limba să o exprime, pierdem trăirea deplină a acestei taine de-o bogăție indefinită, începem să rupem părți din ea, care toate la un loc nu pot reda indefinitul. În tăcere, ești, oarecum, în mijlocul ei, identificat cu ea; prin grăire te detașezi, te depărtezi de ea; în cuvinte prinzi numai fâșii din ea, nu mai trăiești întregul și întregul acesta nu poate fi combinat din fâșii, pentru că infinitul nu se poate realiza din combinarea părților limitate. Desigur, nu e vorba de tăcerea diplomatică, ci de tăcerea care e semnul scufundării în infinitul dumnezeiesc prin adâncul inimii. Prin tăcere ne ridicăm în planul infinitului și al indefinitului, trăit în mod deplin. Prin cuvinte exprimăm lucrurile distincte ale lumii acesteia și coborâm în lumea aceasta compusă din lucruri finite; cuvintele ne atrag în îngustimile lor făcute pentru lucrurile mărginite ale lumii din afară". |
Citat:
Ia seama, Cristiane frate, ca poti pica pe cealalta fata a aceleiasi monezi! Sa nu fie. |
Citat:
Se refera la experienta rugaciunii, ca lucrare, ca demers, ca dracu sa ma ia ca nu mai stiu cum sa spun.............................:((((((( |
Citat:
Cel ce slabeste fraul limbii dovedeste ca e departe de virtute (Avva Isaia Pustnicul). Tacerea la vreme este mama gandurilor intelepte (Sf. Diadoh al Foticeei). Nimic nu pierde asa de mult virtutea ca vorbirea desarta (Cuviosul Ioan Carpatiul). Spusele vorbaretilor sunt ca si incaltarile vechi, tocite de stricaciune (Clement Alexandrinul). Mai bine este a arunca o piatra langa gard decat un cuvant (Avva Evagrie Ponticul). Cuvantul este sluga mintii. Caci ce voieste mintea, aceea talcuieste cuvantul (Sf. Antonie cel Mare). Cuvantul fara rost inca poate desparti mintea de Dumnezeu (Avva Filimon). Daca cetatea sufletului nu are zidul tacerii, ea ramane descoperita sagetilor dusmanului (Sf. Grigorie cel Mare). De vei ajunge in orice fel de imprejurare grea, biruinta nu sta decat in tacere (Avva Pimen). Numai convorbirea duhovniceasca este folositoare, iar tacerea este preferabila tuturor (Sf. Talasie Libianul). Cei ce vorbesc mult, nu numai ca nu sunt neprihaniti, dar pricinuiesc si altora vatamare (Sf. Efrem Sirul). Tacand, intelegi si, dupa ce ai inteles, graieste. Caci, in tacere naste mintea cuvantul (Sf. Antonie cel Mare). Alege-ti tacerea, pentru ca ea te infraneaza de la multe rele (Sf. Isaac Sirul). Un cuvant rau si pe cei buni ii faci rai, iar un cuvant bun si pe cei rai ii faci buni (Sf. Macarie cel Mare). Norii acopera soarele, iar multa vorbire intuneca sufletul care a inceput sa se lumineze cu contemplarea in rugaciune (Sf. Isaac Sirul). A sti sa taci e o virtute mai mare decat a sti sa vorbesti (Sf. Ambrozie). Infranarea limbii arata pe omul intelept (Avva Isaia Pustnicul). O gradina fara ingraditura va fi calcata in picioare si pustiita si cel ce nu-si pazeste gura isi va pierde roadele virtutii (Sf. Efrem Sirul). Pentru ca sa invatam a vorbi bine si fara greseala, trebuie sa ne invatam mai intai a tacea (Avva Zosima). Este deopotriva de rea si viata netrebnica si o vorba netrebnica; daca ai una, o ai si pe cealalta (Sf. Grigorie Teologul). Am vazut pe multi oameni cazand in pacat din pricina vorbelor lor, insa aproape pe nimeni din pricina tacerii (Sf. Ambrozie). Curgerea apei arata izvorul ei; iar felul cuvantului arata inima celui ce l-a grait (Sf. Vasile cel Mare). Intotdeauna este mai putina primejdie in a asculta decat a vorbi; este mai placut a invata de la altii decat a invata pe altii (Sf. Grigorie de Nazianz). Vai de aceia care nu vorbesc despre Tine, Doamne ! Vai de aceia care ar putea vorbi si raman muti ! (Fericitul Augustin). O mare cursa este desfranarea limbii, care are nevoie de frau puternic (Sf. Ioan Hrisostom). Curateste-ti limba, ea graieste adesea ceea ce ar fi fost tainuit (Sf. Nil Sinaitul). Necuviinta in vorbire este cursa a mortii (Sf. Barnaba). E buna tacerea in timpul ei; ea nu este nimic altceva decat mama gandurilor celor mai intelepte (Sf. Diadoh al Foticeei). Ia seama, omule ! Stapaneste-ti limba si nu-ti inmulti cuvintele, ca sa nu-ti inmultesti pacatele (Sf. Antonie cel Mare). Nimic nu aduce mai multa tulburare ca vorba multa si nimic nu e mai rau ca vorba neinfranata (Cuviosul Filotei Sinaitul). Nevoia cea mai mare nu este de cuvinte frumoase, ci de o viata sfanta; nu de iscusinta oratorica ci de fapte (Sf. Ioan Hrisostom). Sa nu credeti ca evlavia consta in aceea ca vorbesti mult de Dumnezeu. Nu. Ci mai mult in pazirea tacerii. Fiti incredintati ca totdeauna este un lucru mai putin primejdios sa asculti decat sa vorbesti (Sf. Grigorie de Nazianz). Sunt unii oameni care par ca tac, dar in inima lor ii osandesc pe altii; astfel de oameni mereu vorbesc, iar altii vorbesc fara folos (Avva Pimen). Nimic nu pierde mai usor fapta buna ca gluma si vorba desarta (Cuviosul Ioan Carpatiul). Daca omul ar tine minte cuvintele Scripturii: "Din cuvintele tale vei fi scos fara vina si din cuvintele tale vei fi osandit"; atunci se va hotari mai bine sa taca (Avva Pimen). Unii oameni isi aleg mancarea cu multa luare-aminte si nu ingaduie sa intre in gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt atenti si nu isi aleg cuvintele care ies din gura lor (Fericitul Augustin). Esti fericit cand predici virtutea prin fapte, dar daca vorbesti cele ce sunt proprii virtutii si faci cele potrivnice ei, atunci iti atragi osanda (Sf. Efrem Sirul). Nu fi nici greoi in cuvant si nici usurel, ci sa cauti totdeauna sa fii serios si placut in acelasi timp. Cumpatarea in cuvinte este de mare pret (Sf. Ioan Hrisostom). Cand viata ta e fulger, cuvintele tale sunt tunet (Fericitul Augustin). Precum mirul da har celor ce se folosesc de el, asa si cuvantul bun (Sf. Ioan Hrisostom). Trebuie adusa la tacere usuratica intepatura cu cuvantul (Clement Alexandrinul). Nu-ti deschide gura pentru ras si glume, acesta este semnul unui suflet risipit si negrijuliu, strain de frica lui Dumnezeu (Avva Isaia Pustnicul). |
Citat:
|
Citat:
|
Nu stiu de ce v-ati repezit cu atatea citate despre tacere, citate care nuanteaza virtutea tacerii scotind fiecare in evidenta cate un aspect al acesteia, asa cum a fost ea experiata de cuviosi. Si cum a fost inteleasa, prin roadele ei in sufletul nevoitorilor.
Ma asteptasem ca, atunci cand ati scris, sa cititi comentariul pe care l-am facut la postarea surorii forever. Oare l-ati citit? Sau ati raspuns asa, dind cu toptanul argumente doar ca sa fie impotrivire intre noi... V-ati gandit, macar o clipa, ce motiv am avut eu cand am scris acel text catre Adina? V-ati gandit ca, poate, am avut un motiv foarte precis si un anumit scop? Ei bine, asa cum stiu eu ca stau lucrurile, cred ca ar fi fost foarte bine sa lasati sa "dospeasca" un pic raspunsul meu catre Adina si, mai ales, sa asteptati raspunsul ei. Am scris cu un scop foarte precis si in baza unor ratiuni care va scapa. Si imi pare rau ca ati intervenit cu totul neinspirat. Nu lucrurile pe care le-ati scris sunt rele (sunt si eu de acord cu voi ca acele texte sunt nestemate din gandirea patristica si totdata sunt seminte pentru o posibila vietuire curata, mantuitoare), ci faptul ca ati intervenit intr-un moment foarte nepotrivit. Adina cred ca a inteles mai bine intentia, finalitatea, scopul postarii pe care ati amendat-o. Daca eu am vrut sa intervin prompt in sprijinul Adinei, voi prin mesajele voastre ati anulat aceasta interventie - fara sa stiti ce faceam, de fapt. Mai mult nu pot scrie despre acest incident. Imi pare rau ca mi-a lasat iarasi un gust atat de amar in privinta limitelor la care este constrans cineva care mai vrea sa faca si altceva, uneori, decat sa schimbe impresii si citate. Pur si simplu am capatat un gust inca mai pronuntat al inutilitatii de a mai face vreun lucru cat de cat folositor pe aici... Din acest motiv spuneam ca nu voi mai scrie macar un an. M-am convins iarasi ca nu merita. Nu ajuta nimanui, precum tocmai s-a vazut. Tacere, asadar, tacere... Vorbiti voi cat doriti mai departe! Dumnezeu sa va indrume gandurile si cuvintele spre tot lucrul cu folos! |
Uite, vezi, de-aia era mai bine să tac.
|
CINE GUVERNEAZĂ LUMEA? - PĂRINTELE CALISTRAT
https://youtu.be/R8nIm1iJWe0 |
DOAMNE, CE VOCE ARE ACEST PREOT!!!
PĂRINTELE GHEORGHE PANDELICĂ - REVIGA (2010) https://youtu.be/H4zajhg4bm8 |
PĂRINTELE IULIAN DE LA SCHITUL PRODROMU MUNTELE ATHOS
https://youtu.be/QV4gfyEtndE |
"Sindromul "saltului direct in teologie" pare a fi pricina multora probleme, atat in plan individual, cat si in Biserica luata ca intreg" (Serafim Rose)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/...etelor-tinere/ "La fel era si cu muzica: destul de devreme ii spusesem ca mi se pare ca va trebui sa renuntam la Mozart etc, daca vrem sa luam in serios cresterea duhovniceasca. El mi-a raspuns: "Bietul de tine!" Parca il mai aud si astazi. Apoi mi-a explicat locul frumosului in lumea duhovniceasca si cum marea arta de orice fel lucreaza cu totalitatea firii duhovnicesti a omului. Era pentru prima data cand faceam cunostinta cu o asemenea idee. Mai tarziu am descoperit-o si eu la unii Sfinti Parinti si am impartasit-o adeseori si altora in anii urmatori. Insa pana atunci avusesem un punct de vedere cam "puritan"cu privire la aceste lucruri." |
Citat:
https://www.youtube.com/watch?v=cy0G7XMUY2M Bine ca nu tine nimeni cont de adm BOR :D |
Conform înțelesului general, habotnică este persoana credincioasă care dă dovadă de un zel exagerat atât în gesturile de evlavie cât și înterpretarea exagerată a unor îndemnuri sau dogme ale credinței.
Habotnicia se poate manifesta sub forma gesturilor de evlavie săvârșite ostentativ, militărește, sau în contexte nepotrivite. Chemarea numelui Domnului pentru toate nimicurile poate fi altă formă de habotnicie : "Doamne Maica Domnului..." sau "Vai, Dumnezeule" sau "Așa a vrut Dumnezeu..." Interpretarea scoasă din context a Sfintelor Scripturi, poate fi o altă formă de habotnicie, dacă acea interpretare rigoristă se naște pe fondul fobiei de a nu greși cu nimic (boala hiper-corectitudinii). O altă formă de habotnicie este de a vedea pericole duhovnicești și conspirații acolo unde defapt ele nu există. Spre exemplu, sunt credincioși abia întorși la credință care, din pricina zelului de începător, încep să scoată din context proorociile Sfinților Părinți despre sfârșitul lumii, stârnind în jur agitație și dezbinare. Tot în acest context, habotnicie poate fi și atitudinea de a acuza anumite persoane de aparteneță la masonerie, fără dovezi. Spre exemplu, în mediul virtual creștin-ortodox, circulă un curent de a eticheta ca "masoni", anumite figuri reprezentative ale ortodoxiei, fără însă a aduce dovezi în acest sens. Uneori putem surpinde discuții tragi-comice pe internet, în care sunt etichetați drept masoni tocmai cei care acuză la rândul lor pe alții de apartenență la masonerie. Este un cerc vicios de care ar trebui să ne ferim și cred că această stare de suspiciune cotinuă este un produs al habotniciei de a vedea conspirații peste tot. În concluzie habotnicia se rezumă la credința urmată orbește, lipsită de înțelegere și sfat duhovnicesc, adică lipsită de dreaptă socoteală și călăuzire smerită. Așadar, vedem că habotnicia poate lua diverse forme, și ea poate fi atât o stare temporară a credinciosului cât și una de durată. În general, atunci când facem primii pași spre Biserică putem cădea ușor în manifestări de habotnicie. Aceasta se întâmplă deoarece la revenirea noastră din necredință, Dumnezeu revarsă asupra noastră mult har spre a ne da râvnă și putere de a ne curăți de patimi. Însă pe fondul lipsei de experiență duhovnicească și cel al temerilor de a nu mai supăra cu nimic pe Dumnezeu, putem cădea pradă exagerărilor, atât în manifestările exterioare cât și în cele intime. Diavolul, când vede că nu ne mai poate opri de pe calea credinței, încearcă să ne ispitească cu zelul peste măsură, astfel încât să trăim o credință forțată, o credință de paradă. De aceea habotnicia este o ispită de-a dreapta, greu de conștientizat de către cel în a cărei capcană a căzut, tocmai din pricina faptului că ia forma binelui, deși esența este de la cel rău. Însă mai există și o altă față a înțelesului de habotnic . Astăzi, datorită faptului că s-a făcut abuz de înțelesul cuvantului habotnic , semnificația acestui percept s-a diluat mult, așa încât avem o inflație de înțelesuri care nu fac decât să creeze și mai multă confuzie și controversă, atât în rândul acuzaților cât și în rândul acuzatorilor. Astăzi credincioșii autentici sunt catalogați drept "habotnici" doar pentru simplul fapt că își fac cruce în dreptul unei biserici dragi, sau pentru faptul că merg regulat la biserică. Dacă aperi cu bun simț dogmele Bisericii poți fi etichetaț ca "fundamentalist" și "habotnic", de către cei care au percepte religoase laxe. Însă pe de altă parte trebuie să ținem cont și de faptul că există credincioși ortodocși care, din exces de zel, văd în orice fel de credincios aparținând cultului catolic/protestant, doar "eretici", "apostați" și "rătăciți". Ba mai mult, chiar și frații de credință pot fi catalogați repede drept "eretici" pentru anumite învățături greșite pe care le-au adoptat din necunoștință de cauză. Considerăm că aceste etichete "oferite din belșug" întră în sfera hipercorectitudinii religoase. Despre această atitudine extremă Părintele Serafim Rose spunea: "Ca ortodocși, nu trebuie să credem că putem fi duri, reci și corecți, rămânând pe mai departe creștini. Nu acestea sunt temeliile creștinismului." |
Citat:
|
SUFLETUL PLIN DE URĂ ARE NEVOIE DE DRAGOSTE
"Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea acum să fie aprins”, zicea Iisus (Luca 12, 49). Acest foc este focul dragostei creștine, pe care trebuie să-l aprindem neîncetat în inimile noastre și să-i aprindem cu el și pe alții. Împărăția lui Dumnezeu cu nimic nu se poate ajuta mai mult decât cu acest foc al dragostei creștine. Cu nimic nu poți câștiga mai curând pentru Evanghelie un suflet păcătos și plin de ură, decât cu dragostea evanghelică. Despre David proorocul spune Biblia că liniștea cu cântecele sale furia lui Saul. Cântecul cel dulce al dragostei creștine liniștește și azi ‒ mai mult ca orice -‒ sufletele tulburate de valurile urii. Ajută și tu, dragă cititorule, să se audă în lume tot mai răspicat acest cântec dulce! (Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 80) |
DESPRE CEARTĂ, RĂUL INTENȚIONAT, DEMNITATEA OAMENILOR - PĂRINTELE CALISTRAT
https://youtu.be/U5tvkc67LAk |
VIAȚA PE PĂMÂNT - O STAȚIE ÎN CĂLĂTORIA SPRE VEȘNICIE
Urăște, nepriceputule, trupeștile plăceri, nu alege mai mult calea locuinței tale, ci cunoaște că ești străin și nemernic pe acest pământ. Mergi repede ca să ajungi la fericirea cea adevărată, căci Domnul nu l-a gonit pe om din Rai ca să fie în lume ca într-un alt rai, sau să aibă bucurie și plăceri, ci să-și plângă păcatele sale, și să se ostenească, și să se zbuciume ca un călător, până când va ajunge la patria sa. De aceea nu trebuie să te îngrijești în lumea aceasta de lucruri netrebnice, ci numai de câte sunt folositoare sufletului tău. Precum călătorii și neguțătorii care se duc să facă negoț în țară depărtată și când se întorc în patria lor nu cumpără lucruri grele și cu anevoie de purtat, că nu pot să le poarte drum lung, fiindcă le pricinuiesc supărare. Ca să nu fie prădați de tâlhari, ei aleg lucruri mici și trebuincioase, adică pietre scumpe și mărgăritar, care prind puțin loc și prețuiesc mult. Așa fă și tu, ascultătorule, că străin ești aici, iar mâine te vei duce la Patria ta, și nici un lucru din câte stăpânești nu este cu putință să iei și să duci împreună cu tine. (Monahul Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 276) |
PE ZI CE TRECE NI SE BAGĂ PE GÂT PRIN INTERMEDIUL TELEVIZORULUI FEL DE FEL DE LUCRURI CE NE INFLUENȚEAZĂ NEGATIV VIAȚA SPIRITUALĂ.
PĂRINTELE SOFIAN BOGHIU DESPRE ACEASTĂ BOALĂ https://youtu.be/_mWepVdhs4c |
DACĂ EȘTI MEREU CU GÂNDUL LA DUMNEZEU, DUMNEZEU E ÎNTOTDEAUNA CU TINE
Mijlocul principal, unic și mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce țin de mântuire și de desăvârșirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă. Roagă-te și gândește-te la tot ce vrei și gândurile tale se vor curăța prin rugăciune; „roagă-te și fă ce vrei” și faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare și mântuitoare. Roagă-te și nu te teme de nimic, nu te înfricoșa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura. Roagă-te oricum, oricât de neputincios, numai roagă-te mereu, și nu te neliniști de nimic; fii vesel și liniștit cu duhul, căci rugăciunea te va înțelepți. (Ieromonah Arsenie Boca, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraș, 2014, p. 205) |
"Dragii mamei, cum va vad aici, sa va vad pe toti la rai, impreuna cu parintele staret. Paziti-va viata curata, aveti frica lui Dumnezeu, spovediti-va curat, faceti ascultare cu dragoste. Feriti-va, mama, de prietenia cu cei rai, ca maine plecam si Mantuitorul spune in Evanghelie asa: Privegheati si va rugati ca nu stiti ziua nici ceasul... Nu stim cand plecam, dar plecam pentru ca nimeni nu ramane aici."
Cleopa Ilie |
Puterea dragostei ce se sălășluiește în inima omului
"Puterea dragostei este atât de mare încât sufletul omenesc, care este plin de ea, nu poate fi biruit de nici o boală sau necaz. Așa cum, în cuptorul din Babilon, în mijlocul văpăii celei puternice, roua i-a răcorit pe cei trei tineri fericiți, așa și dragostea de Dumnezeu, când se sălășluiește în inima omului, stinge orice văpaie din ea și o răcorește cu roua ei nespusă." Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk |
Despre flori
( Părintele Teofil Paraian ) Florile au darul lor. Florile sunt ceva ce nu poate fi comparat cu altceva. E ceva unic, o floare e ceva unic. Și asta ne aduce aminte nouă că și noi suntem ceva unic în lumea aceasta (…) Așa că este o legătură între flori și noi. Florile sunt unice prin rosturile lor de a înfrumuseța lumea aceasta, pământul acesta. Și așa sun*tem și noi. Și noi avem destinația aceasta de la Dumne*zeu, să înfrumusețăm pământul. Să aducem ceva din cer pe pământ. Să înmulțim ceea ce este frumos. Să înflorim și noi ca florile. Să înflorim așa cum înfloresc florile, fără să știe pentru cine înfloresc. O floare, prin firea ei, înflo*rește. Există prin firea ei. Ea nu are cum să gândească, să se realizeze pe sine, ca să fie pentru cineva anume. Și, bineînțeles, pentru că vine de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu face tot ce e frumos în lumea aceasta, floarea adaugă ceva la frumusețea lumii și, mai ales, îi desfată pe cei la care ajunge (…) |
Fii normal!
( Părintele Calistrat ) Starea de normalitate aduce harul, starea de normalitate atrage pe Dumnezeu, aduce minunea! Sunt babutele acestea care stau toat ziua la biserica, si care imi repeta mereu: - Stiti Parinte, eu nu beau vin si nu mananc carne de zece ani! " Da, dar dusmanesti, musti de fund pe vecinul, esti tepoasa si te uiti urat la toata lumea! Avem farisei in biserica! Pe cei care umbla in haine cernite si haine negre, dar nu fac ale hainei. Adica in momentul in care tu faci pe credinciosul, pe smeritul, pe evlaviosul, dar de fapt esti rau, ambitios, orgolios, nu ai nicio virtute. Nu e de ajuns ca baticul e negru si tras pe ochi, sau haina e lunga pana in pamant sau cu fusta stergi parchetul. Tu trebuie sa scurtezi din patimi si din apucaturi! Si sa nu ajungi: "Acea baba smerita, cernita, cu metanii pe la icoana, cu pernuta sub genunchi, cu psaltirea la subsioara, cu impresii, cu cojite de paine uscata in punga, cu anafura si sticluta de agheasma... dar ea plina de draci!" Trebuie sa ai blandete, bunatate, simplitate! Aceasta este o mare taina! |
Mare taina, da.
Aici parintele Calistrat se spovedeste, in sfarsit... |
CINE BATE-N POARTĂ - PRICEASNA - VLADUTA LUPU - O VOCE CE ADUCE LINIȘTE SUFLETEASCĂ
SĂ AVEȚI O SĂPTĂMÂNĂ MINUNATĂ :) https://youtu.be/-oriStJJMZA |
SFÂNTUL AMBROZIE DE LA OPTINA...cuvinte de suflet...
“Casa sufletului este rabdarea, hrana sufletului este smerenia. Cand in casa nu se gaseste hrana, atunci sufletul iese afara, adica din rabdare. Pe vechii crestini, vrajmasul ii ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi, prin boli si ganduri”. ”Cuvantul nu e ca vrabia: zboara, dar nu poti sa-l prinzi. Foarte des, din cauza cuvintelor nesocotite, se intampla mai multe necazuri decat din cauza faptelor. De aceea este numit omul cuvantator, ca sa pronunte numai cuvintele gandite si chibzuite”. “Tristețea vine din îngâmfare și de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalți nu vorbesc despre noi așa cum am vrea și, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.” “Neliniștea sufletească este simptomul mândriei ascunse și demonstrează lipsa de experiență și de pricepere a omului. Înțelepciunea duhovnicească se câștigă prin smerenie, frica de Dumnezeu, menținerea conștiinței curate și a răbdării în necazuri”. |
..Din înțelepciunea călugărului Simeon din muntele Athos, răspunsuri la întrebări existențiale...
════════ ☨ ════════ Cine este cel mai bun profesor? - Suferința. Iar cel mai rău profesor? - Plăcerea. Care este abilitatea cea mai rară? - Capacitatea de a da. Cea mai bună abilitate? - Capacitatea de a ierta. Care este cea mai dificilă abilitate? - Abilitatea de a tăcea. Care este cea mai importantă abilitate? - Abilitatea de a cere. Care este cea mai necesară abilitate? - Capacitatea de a asculta. Care este cea mai periculoasă luptă? - Cea fanatică. Care este obiceiul cel mai neplăcut? - Cheful de ceartă. Care este obiceiul cel mai nociv? - Vorba multă. Care persoană este cea mai puternică? - Oricine este capabil să înțeleagă Adevărul. Care persoană este cea mai slabă? - Oricine se simte mai puternic. Care este persoană cea mai inteligentă? - Cea care își urmează inima. Ce afecțiune este cea mai periculoasă? - Atașamentul de corpul fizic Cine este cel mai sărac? - Cine iubește cel mai mult banii. Cine este mai aproape de Dumnezeu? - Cel milostiv. Cine este cel mai slab? - Care învinge pe alții. Cine este cel mai puternic? - Care învinge pe sinele său. Cum să te lupți cu problemele? - Cu bucurie. Iar cu suferința? - Cu răbdare. Care este semnul unui suflet sănătos? - Credința. Care este semnul unui suflet bolnav? - Disperarea. Care sunt semnele acțiunilor greșite? - Iritarea. Care sunt semnele faptelor bune? - Pacea sufletească. (din înțelepciunea călugărului Simeon din muntele Athos) |
O noapte binecuvantata tuturor :)
"Inainte de a-ți trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoși, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecțiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poți duce. Și după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o și ți-a pus-o pe umeri. Deci o poți duce! Ține-o bine și urcă Golgota spre Înviere!” Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina |
Când ne pocăim, ne întoarcem cu toată ființa către Dumnezeu, deși suntem copleșiți de durere. La început durerea aceasta este amară, căci purtăm în noi rănile păcatului, dar odată ce ni se tămăduiesc rănile, pocăința devine dulce.
Un sfânt spunea că mierea este dulce limbii, dar dacă limba are vreo rană, în loc să simtă dulceață, va simți durere. La fel se întâmplă și cu pocăința. Când ne vedem propria sărăcie, ne tânguim din pricina ei, până când tânguirea nstră se preface în lacrimi de iubire pentru acest minunat Dumnezeu al nostru. (Arhimandritul Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii, Editura Basilica, București, 2014, p. 138) |
Diavolul ne împiedică să spunem rugăciunea, ca să ne poată înrobi mai ușor. Ne aduce nepăsarea, grijile lumești, mii de piedici, cu unicul scop ca să ne împiedice să facem rugăciunea. Așa cum s-a arătat din multe evenimente întâmplate, demonii se înfricoșează de Numele lui Hristos.
Ei înșiși au mărturisit, prin gura oamenilor, că sunt arși, când aceștia se roagă. Era odată un călugăr care căzuse în multă nepăsare, încât nu-și mai făcea nici canonul, și vroia să se întoarcă în lume. Deci s-a dus în locul lui natal, Kefalonia, unde se știe că aleargă cei demonizați, datorită vindecărilor făcute de Sfântul Gherasim. Deci și acesta, mergând să se închine la Sfântul, s-a întâlnit pe drum cu o demonizată, care i-a zis: ‒ Știi ce ții în mâna ta? Ah, dacă ai ști, nenorocitule, ce ții în mână! Dacă ai ști cât mă arde acest metanier, pe care tu îl ții din obișnuință, din rutină! Călugărul a rămas ca trăsnit, a fost voia lui Dumnezeu ca demonul să-i vorbească în acest fel, și și-a revenit. Dumnezeu l-a luminat și și-a zis în sinea lui: ‒ Iată, uite ce fac eu, nenorocitul! Țin în mâna mea cea mai puternică armă, și nu pot să biruiesc un diavol! Și nu numai că nu pot să-l răpun, dar mă trage și mă duce unde voiește! Am păcătuit, Dumnezeul meu! Și în același moment a plecat pocăit la mănăstirea lui. Și venind, a pus iarăși început bun și atât a sporit în rugăciune și în viețuirea monahală, încât s-a făcut pildă de folos multora. Și eu, nenorocitul, l-am apucat pe acest călugăr. Și nu auzeai din gura lui decât: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, neîntrerupt. Îi spuneai ceva, el scotea două cuvinte și limba lui se întorcea de îndată la rugăciune. Atât de mult își obișnuise limba, într-o asemenea măsură se schimbase! Și să luăm seama că valoarea rugăciunii și a metanierului i-a descoperit-o – desigur, fără să vrea – diavolul, după judecățile și sfaturile nepătrunse ale Celui Preaînalt! Din Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, Editura Egumenița, Alexandria, 2012, p. 45-46 |
PREOTUL CARE ESTE TATĂ PENTRU 18 COPII
https://youtu.be/bs_-brE_mUE |
"Aduceți-vă aminte de sfinții ale căror nume le purtați și rugați-vă să vă apere; să apere familia, neamul nostru și toată lumea!"
(Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa) |
(Parintele Ioan Danci)
Ne străduim să plăcem oamenilor și ei tot ne judecă, ne străduim să fim pe placul lumii și ea tot nr urăște. Nu ne străduim să plăcem lui Dumnezeu și El totuși ne iubește și încă cât de mult, ne iartă, ne păzește, ne ocrotește! Ce te costă suflete să fi bun, să ierți să iubești?! O zi frumoasa si binecuvântată! |
Ora este GMT +3. Ora este acum 02:00:20. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.