Deznădejdea nu-l lasă pe cel căzut să se scoale, iar trândăvia îl culcă la pământ pe cel în picioare. Una ne lipseşte de bunătăţile ce le putem avea; cealaltă nu ne lasă să scăpăm de păcatele ce ne apasă. Trândăvia ne aruncă jos, chiar de-am fi în cer; deznădejdea ne pogoară în adâncul păcatului; dar îndepărtarea deznădejdii ne face să ne ridicăm repede din adâncul acela... Pavel a hulit, a prigonit, a ocărât; dar pentru că s-a sârguit şi nu a deznădăjduit, s-a ridicat şi a ajuns egal cu îngerii; Iuda a fost apostol; dar şi pentru că s-a trândăvit, a ajuns vânzător.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii despre pocăinţă

Un om este cu adevarat liber, atunci cand accepta sa devina robul lui Dumnezeu.
Sfantul Maxim Marturisitorul

Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu.

Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.

De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova

În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Postul ocroteste orice virtute. Postul te invata linistea si el precede celelalte fapte bune.
Sfantul Isaac Sirul

''Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara ci sa aiba viata vesnica''

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Când noi înşine nu suntem convinşi de adevăr, cum să-i convingem şi pe alţii?

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

A-I mulţumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit; a-I mulţumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Credinţa întăreşte ceea ce raţiunea clatină!

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

parintele ARSENIE BOCA
 

Mai bine citesti ceva sa-ti franga inima,decat ceva care sa-ti zboare mintea

Nemultumirea,Cuviosul Paisie Aghioritul
 

Toti oamenii primesc darurile bogate si binecuvantarile lui Dumnezeu, dar putini Ii multumesc lui Dumnezeu si sunt satisfacuti si fericiti langa Hristos.
***
Daca nu cunosti limba recunostintei esti mai neinstruit decat ultimul neinvatat.
***
Nemultumirea este o nerozie, este o pervertire mai rea si decat lepra.

Sfantul Ioan Gura de Aur
 

"Ceea ce il caracterizeaza pe iubitorul de Hristos e faptul ca se preocupa de mantuirea fratilor sai."
"Slava lui Dumnezeu pentru toate!Amin", a spus Sfantul Ioan Gura de Aur dupa ce a luat Sfanta Cuminecatura si apoi a plecat la Domnul.

Cine vrea să împărtăşească slava lui Hristos trebuie să-I împărtăşească şi viaţa.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Aşadar, a nu crede cineva în Dumnezeu este dovadă de cugetare slabă şi jalnică. Deci, sunt unii care ne învinovăţesc de credinţă, iar noi îi învinovăţim pe ei de necredinţa lor, ca pe nişte oameni jalnici.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Viata
 

Cand viata te doboara, sa cazi cu fruntea sus…
Cand viata e tacere, tu spune ce-ai de spus …
Cand lumea te uraste, fii gata sa iubesti…
Cand fericirea-i scumpa, fii gata s-o platesti !
Cand zilele ti-s negre, fii tu lumina lor …
Cand prietenii te lasa, fii prieten tuturor …!
Cand toti din jur te fura, sa nu-ti fure mandria …
Cand tot in jur e haos, sa fii tu armonia…!
Orice ai pierde-n viata, sa nu iti pierzi speranta…
Invata zi de zi, sa iti pretuiesti VIATA."..!!!


http://www.nack.us/gif/dividersTON/dividers_102.gif

Medias cel ticalos si calugarul batran
 

http://cristianstavriu.files.wordpre...pg?w=400&h=599
Au fost niște oameni care aveau un băiat pe care-l chema Mediaș.
Copilul acesta era de mic tare dezmierdat și nu-l puneau părinții la nimic. Din pricina aceasta, când s-a făcut mai mare, îl certau, iar Mediaș, de ciudă, i-a omorât cu o măciucă. Și-a luat măciuca și a plecat în codru, ajungând un hoț de temut.
Mediaș a ucis mulți oameni. Odată chiar a prins un bătrân călugăr și a vrut să-l omoare.
I-a spus preotul călugăr care era și văzător cu duhul:
- Vrei fiule să mă omori și pe mine așa cum ți-ai omorât părinții, cu măciuca aceea?
-Mai bine lasă-mă să te spovedesc și să-ți dau canon, căci sunt bătrân și curând voi muri.
Mediaș nu știa ce-i aceea spovedanie,dar a ascultat fiind copleșit de înaintea vederea bătrânului.
Preotul călugăr îi spuse:
-Măciuca de măr cu care ai ucis s-o înfigi în pământ și s-o uzi cu apă adusă în gură, mergând în coate și în genuchi, până va înfrunzi și va face mere, plângând într-una fapta ta scârboasă înaintea Domnului.
Mediaș a făcut așa și mărul a slobozit frunze și mere. El ajunse de nu mai avea nici haine pe el, toate erau numai zdrențe și tot era numai răni.
A mai trecut odată preotul pe acolo și și-a adus aminte de el.
L-a văzut și i-a zis:
-Scutură mărul!
L-a scuturat și au căzut toate merele, afară de două. Dumnezeu îi iertase toate celelalte păcate, numai ucideea părinților nu.
Atunci părintele i-a spus că pe acestea numai lacrimile pline de căință le va putea șterge. Mediaș a început să plângă tare- tare, nemângâiat. Dintr-o dată, merele au căzut, iar el slăbit de suferință ceru bătrânului cea din urmă spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine.
Așa Mediaș cel ticălos prin pocăință primi iertare păcatelor lui urâte dar primi și mântuirea sufletului lui prin dragostea bătrânului sporit și marea purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Banuiala nedreapta
 

Un țăran și-a pierdut sapa. Gândea că i-a furat-o vecinul lui, așa că a început să-l urmărească. După felul cum mergea, după felul cum vorbea, i se părea că el nu este ca toți ceilalți oameni. Într-un cuvânt, era convins că acesta este hoțul. Mai târziu și-a găsit sapa, pe care o uitase la câmp.
A doua zi s-a întâlnit din nou cu vecinul și, observând cu atenție felul cum mergea și cum vorbea, nu i s-a mai părut că el ar fi hoțul.
Toată viața trăim din păreri și ne înșelăm amarnic pentru că părerile noastre se bizuie pe proasta noastră înțelegere a lucrurilor.
Acționăm în consecință cu înțelegerea lucrurilor în viața noastră. De aceea o bună înțelegere a lucrurilor ne va izbăvi de o grămadă de neplăceri în viață.
De aceea avem nevoie de duhovnic – un povățuitor sincer – în viața noastră care să ne arate drumul spre Hristos. Să-L avem de model pe Hristos – Acela care S-a făcut om pentru noi tocmai pentru a ne arăta unde putem ajunge cu firea noastră, cum putem dobândi deplin chipul lui Dumnezeu în noi ajungând la asemănarea cu El prin virtute!

Aceasta este rugămintea mea către voi: daţi copiilor numele sfinţilor şi ale drepţilor... de aici, de la nume să începem şi noi să modelăm sufletul copilului nostru. Să intre numele sfinţilor în casa noastră, la botezul copiilor.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia pentru toţi. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a eliberat pe noi moartea Mântuitorului.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfantul TEOFAN-Iata ce vad
 

„Iată încă ce vad: toţi se grăbesc, aleargă care încotro să prindă ceva si nimeni nu apucă niciodată să prindă nimic. Odată mi s-a întîmplat să traversez o stradă aglomerată – ce zăpăceală şi ce deşertăciune! Dar observ apoi că în case e acelaşi lucru şi, probabil, şi în sufletele oamenilor. Nu reuşesc să mă dumiresc: oare se poate trăi asa? Şi iată ce mai văd: aici toţi se înghesuie unul pe altul, se persecuta si se stapanesc unii pe altii, nimeni nu este slobod să facă ce vrea. Sa nu indraznesti sa te îmbraci cum iti place, nici să te porti cum iti e felul, sa vorbesti – de asemenea: nimic n-ai voie sa faci cum doresti. Totul se supune la ei unei legi scrise nu se stie de cine; pe toti ii incurca, dar nimeni nu indrazneste să o înlăture. In schimb, fiecare devine tiranul celuilalt. Indrăzneste sa nu dai ascultare cuiva – va fi o tragedie! Mie, de pilda, uneori îmi place să cânt. E ca în rai: îmi face placere şi mie, si celor care ascultă. Dar aici, vrei, nu vrei, trebuie să canţi. Ţi se propune foarte politicos, dar este considerat împotriva legii să refuzi. Şi canti. Este un chin de nesuportat, mai să-mi crape pieptul, dar mi-l umflu, ca să arăt că o fac din suflet. Am văzut asta şi la alţii. Poftim libertate! Privind din afară, sunt un om liber. Un om liber legat de maini si de picioare.
De aceea am început să observ, dacă din suflet fac ei tot ceea ce fac. Şi ce să vezi? Poate mă înşel, dar nu am găsit nimic făcut din suflet. Dezmierdări prefacute, bunăvoinţa – falsa, respectul faţă de ceilalti – tot aşa. Totul este prefăcătorie. In spatele unei aparenţe liniştite si atrăgătoare se ascunde un cu totul altfel de suflet, pe care, dacă l-am scoate afara, nimeni nu l-ar găsi nici măcar suportabil, daramite atrăgător In concluzie, atunci cand ne întalnim, nu formăm decât o adunătură de comedianti. Ce mai spectacol! Şi iată ce mă uimeşte: toţi îţi transmit o răceală cumplită. Cum este cu putinţă? Căci toti sunt prieteni la cataramă, ai crede ca sunt gata să-şi dea şi viaţa, iar frigul iti intră în oase!''

Câţi demoni umblă în vazduh? Dacă Dumnezeu ar îngădui să ne arate chipul lor hidos şi respingător, ne-am ieşi din minţi.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

cele din urma cuvinte ale Sf.LUCA
 

,,Copiii mei,cu mare staruinta va indemn,inarmati-va cu pavaza data de de la DUMNEZEU,ca sa puteti pazi de uneltirile diavolului.Nici nu va inchipuiti ce viclean este.Nu trebuie sa luptam cu oamenii,ci cu stapaniile si puterile,adica duhurile rele.Aveti grija!Diavolului nu-i este de folos sa gandeasca si sa simta cineva ca ii sta aproape.Un vrajmas ascuns si nevazut e mai primejdios decat unul vazut.O,cat de mare si de groaznica e oastea dracilor!Fara de numar e hoarda lor intunecoasa!Neschimbata,neobosita,zi si noapte cautand a ne face sa cadem pe noi,toti cei ce credem in numele lui HRISTOS,sa ne ademeneasca pe calea necredintei,a vicleniei si a necuviintei.Acesti vrajmasi nevazuti ai lui DUMNEZEU au un singur rost,zi si noapte,nimicirea noastra.Insa nu va temeti,luati putere din numele lui IISUS!''

cuviosul ISAAC SIRUL
 

,,Calea lui DUMNEZEU este o cruce de zi cu zi.Nimeni,dar,nu s-a suit la cer fara osteneala''

'cred ca nu trebuie sa ne speriem atat de sectari sau uniti sau catolici cat trebuie sa ne speriem de pacatele noastre" parintele RAFAIL NOICA

Dacă îndepărtezi dreptatea, regatele nu sunt decât mari bande de tâlhari.

citat din Sfântul Augustin

Pentru Dumnezeu totul este simplu.
Pentru omul simplu totul este dumnezeiesc.

vorbe intzelepte (cateva)
 

'Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.' (din Fericirile Cuv. Paisie Aghioritul)

...din Urmarea Lui Hristos, Editura Bunavestire, Bacau, 1996:
'Cateodata suntem porniti de patima, si noi credem ca e ravna.'
'Infraneaza lacomia de la mancare si bautura. Nu fii niciodata de tot fara indeletnicire: ci citeste, sau scrie, sau te roaga, sau cugeta lucruri duhovnicesti, sau lucreaza cu mainile ceva spre folosul obstei. Sa nu fii lenes in cele obstesti si silitor numai in ale tale.'

'Sa cautam si vom afla ca lacomia pricinuieste toate caderile noastre.' (citat din Filocalie -> imbuibarea - infranarea)
'Suntem niste trecatori prin aceasta viata, de accea este nevoie sa nu ratacim drumul.' (Sf. Ambrozie al Mediolanului)

Grichentie Natu - Din frumusetile vietuirii crestine, 1993:
'Mai bine sa traiesti singur decat insotit de cei rai.'
'Albina, prietenul si sotia, de multe ori te inteapa fara motiv.'
'Prostul sta in fata ca sa-l vada lumea; inteleptul sta in spate ca sa poata vedea pe toti.'
'Mormantul este o usa prin care trece toata lumea.'
'Cea mai mare intelepciune este sa uiti raul pe care ti l-a facut cineva si sa treci mai departe, fara sa-l bagi in seama.'
'Substanta lucrurilor se determina dupa dispozitia launtrica a sufletului - adica judeci pe aproapele tau dupa cele ce se petrec in tine.'

'Cand bate la usa cel rau, lasa-l pe Isus sa raspunda.' (C. S. Lewis)
'Cu Dumnezeu alaturi nu te poti pierde in multime.' (ibidem)
'Invata din greselile altora; viata e prea scurta pentru a le face tu insuti pe toate.' (ibid.)
'Cand nu-ti ramane decat Dumnezeu, vei descoperi ca Dumnezeu iti este suficient.' (ibid.)

Ce rău nu am pus eu în faptele mele? Şi dacă nu în fapte, în cuvintele mele? Sau dacă nu în cuvinte, în voinţa mea? Tu însă, Doamne, eşti bun şi îndurător; măsurând cu privirea adâncimea morţii mele, tu ai secătuit cu mâna ta dreaptă hăul stricăciunii din fundul inimii mele.

Sfântul Augustin în Confesiuni, Cartea a-IX-a, capitolul I

Nu trebuie să-ţi deschizi inima în faţa altora fără trebuinţă. Dintr-o mie se poate găsi numai unul care ar fi în stare să păstreze taina ta. Şi când noi înşine n-o păstrăm în sufletul nostru, putem nădăjdui că ea ar putea fi păstrată de alţii? Cu omul simplu trebuie să vorbeşti despre lucrurile omeneşti, iar cu omul înzestrat cu înţelepciune duhovnicească trebuie să vorbeşti despre cele cereşti.

citat din Sfântul Serafim de Sarov

Despre nebunie
 

"Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor." (avva Antonie - Patericul)

Hristos ne-a interzis să numim pe cineva dintre oameni nebun. Pedeapsa pentru această simplă imprecatie este chiar iadul. Pentru că toată nebunia apartine demonului, iar a nu face diferenta dintre oameni si demoni este o confuzie fatală.

Parerea de sine-avva Serafim
 

“Intr-un capitol anterior am discutat despre sindromul, fatal atat pentru monahism, cat si pentru oricare alta nevointa crestina, cunoscut sub numele de „intemeiere in sine.'' Strans legat de acesta este un alt sindrom, pe care parintele Seraphim l-a identificat drept parere de sine „duhovniceasca.''Persoana prinsa in aceasta capcana ajunge sa creada si sa pretinda ca actioneaza conform unor „principii duhovnicesti”, dar in realitate el isi face voia, satisfacandu-si si conservandu-si egoul si ramanand intarit in propriile pareri. ,,In jurul lui se tese o plasa de idei'', explica parintele Seraphim, ,,ce nu au niciun contact cu realitatea… De obicei diavolul se foloseste de o idee neinsemnata ca sa ne «prinda», stiind ca aceasta ne va prinde prin ceva ce ne emotioneaza, si ca aceasta «prindere» este de ajuns ca sa ne faca sa incepem a tese intreaga panza de paianjen care sa ne prinda.
Parintele Seraphim a discutat aceasta problema de mai multe ori in scrierile si in epistolele sale, precum si in discutiile cu fratii de la schit. In 1973, bunaoara, i-a scris unui fost frate de manastire despre care simtea ca fusese prins in capcana parerii de sine:

Teologia proletara
 

Omul a fost creat de Dumnezeu și cu scopul de a-I fi colaborator în opera de îmbunătățire și perfecționare a lumii. Porunca dată primei perechi de oameni: ”Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți...” (Fc 1, 27) arată tocmai rostul omului pe pământ în această privință. Și de ce n-am recunoaște această activitate a omului, când ne gândim la grandioasele realizări pe care omenirea le-a făcut în decursul timpului și mai ales în ultimele decenii ale veacului nostru? (Dogmatica Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologice, Zăgrean, Todoran, pag. 44)

Manualul de teologie mai sus citat este un simplu exemplu despre ce înseamnă creștinismul pământesc, care vrea să împace viziunea lumii asupra lucrurilor cu felul în care apar ele în ochii lui Dumnezeu. De obicei când un stat vrea să facă o măgărie, mai întâi modifică legile, pentru ca măgăria să fie întru totul legală. Pentru că nu poate ca cel ce face strâmbătate să nu se binecuvinteze mai întâi pe sine. Tot la fel, când avem de-a face cu un creștinism pământesc, politic, cum este prin excelență catolicismul, se crează mai întâi cadrul legal, de data aceasta, din punct de vedere teologic. Așa ceva s-a întâmplat de fiecare dată când au fost nepotriviri între dogmă și dorințele papilor. Același mecanism se pune în mișcare de fiecare dată când pe ortodocși îi posedă, duhul ”catolic” (al creștinismului pământesc). Se emit justificări ”teologice”, ”duhovnicești,” se dau binecuvântări, arhierești, pentru cele mai neinspirate activități, care, se zice, sunt pentru ”mântuirea neamului” și ”slava lui Dumnezeu”.
Sunt atâtea indicii în Sfânta Scriptură despre care este cinstirea pe care o dorește Dumnezeu de la oameni, încât flagranta trecere a lor cu vederea nu poate fi pusă decât sub semnul prostiei sau al relei-intenții. Pe Dumnezeu nu îl impresionează nici măcar sfințenia cuiva, pentru că El este cel care îl sfintește pe om, darămite realizări ale științelor și a tehnicii, fie ele fabrici ori catedrale.
Cu asemenea manuale școlare, nu este de mirare ce fel orientare au preoții de astăzi: biserica să fie cât mai mare, podoabele cât mai scumpe... Și în general, să nu se vadă faptul că lumea n-are nicio legătură cu Hristos. Căci Hristos, pe când trecea pe lângă grandioasele realizări ale omenirii din vremea aceea, spunea: ”Amin grăiesc vouă: nu va rămâne aici piatră pre piatră, care să nu se risipească.” (Matei 24:2)
Dumnezeu i-a pus înainte omului toată creația. Chiar și așa, după ce toate i-au fost supuse, încă ”lui Adam nu s-a aflat ajutor asemenea lui.” (Fc 2:20) De aceea, Dumnezeu a făcut-o pe femeie, ajutor potrivit lui Adam, în scopul pentru care a fost făcut omul: ca să fie după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu, ca să fie părtaș la viața lui Dumnezeu, ca, asemenea lui Dumnezeu, nu numai să aibă dragoste, ci să devină dragoste, să fie dragoste.
Pentru aceasta i s-a dat omului suflare de viață și nemurire. Dacă scopul omului ar fi fost să muncească, să ”progreseze”, să ajungă la ”grandioasele realizări”, pe care le vedem în jur, Dumnezeu i-ar fi făcut lui Adam nu o femeie, ci un excavator. Sau un bărbat mai puternic decât el, alături de care să exploreze întreaga lume în lung și în lat. În schimb, Domnul i-a făcut o femeie, o ființă mai firavă decât el, pentru ca să învețe singurul lucru care contează: dragostea.
Pre cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, atât de departe manualul de dogmatică de adevărata teologie... Doamne, scapă-ne, că pierim...

”Dumnezeu, care au făcut lumea și toate cele ce sunt într-însa, acesta fiind Domnului cerului și al pământului, nu în biserici făcute de mâini locuește; nici de mâini omenești se slujește, având trebuință de ceva, de vreme ce el dă tuturor viață și suflare și toate; și au făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, să locuiască preste toată fața pământului, așezând vremile cele mai înainte rânduite și hotarele locuinței lor; ca să caute pre Domnul, ca doară l-ar simți pre el și l-ar afla, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” (Fapte 17:24-27)

Suferi de pe urma nedreptăţii unui om rău? Iartă-l, ca să nu fiţi astfel doi oameni răi!

citat din Sfântul Augustin

Sf.Isaac Sirul-Rabdarea este harisma lui DUMNEZEU
 

Atunci cand rabdarea va creste in sufletele noastre,este semn ca am primit in chip tainic harul mangaierii.Puterea rabdarii este mai mare decat simtirea bucurieiin inima noastra.Ca sa traim in DUMNEZEU,trebuie sa smerim simturile noastre.Atunci cand traieste inima,simturile se smeresc,iar cand acestea se razvratesc,inima moare pentru DUMNEZEU.

“Duhul nostru este din Dumnezeu si numai in Dumnezeu isi poate gasi linistea si fericirea” – Fericitul Augustin

Intristarea
 

http://cuvioasacasiana.files.wordpre...pg?w=300&h=241În Patericul Sfinţilor Părinţi scrie despre un frate care mult se întrista şi plângea mereu pentru păcatele sale. Într-o zi I s-a arătat lui Domnul, zicându-i: “Ce plângi, omule, ce te întristezi aşa?” şi a răspuns fratele: “Nu voieşti, Doamne, să plâng şi să mă mâhnesc, căci cu atâtea Te-am scârbit?”. Atunci Domnul, întinzandu-şi mâna, a pus-o pe capul lui, zicând: “De acum nu te mai scârbi, de vreme ce tu Te-ai scârbit pentru Mine, Eu nu Mă voi scârbi asupra ta, căci dacă sângele Meu l-am dat pentru tine, cu mult mai vârtos îţi voi da iertare şi ţie şi la tot sufletul care se pocăieşte curat!”
După aceasta, venindu-şi în sine, fratele s-a aflat cu inima plină de toată bucuria şi s-a încredinţat că Domnul a făcut milă cu dânsul. Deci, toată viaţa lui a petrecut-o cu multă smerenie, mulţumind lui Dumnezeu totdeauna. Din această pildă se vede cât de mare este folosul pe care-l dobândim din întristarea cea după Dumnezeu şi cât de mult preţuieşte Dumnezeu această întristare a noastră.
Întristarea este de două feluri şi anume: este întristare care omoară sufletul şi este întristare care sfinţeşte sufletul. Întristarea care este amestecată cu deznădejde este boală otrăvitoare pentru suflet, pentru aceasta zice şi Sfântul Apostol Pavel: “Să nu vă întristaţi ca cei ce n-au nădejde”. Iar întristarea cea pentru păcate, care este însoţită cu nădejdea mântuirii vine din lucrarea Duhului Sfânt, care ne vorbeşte prin glasul conştiinţei. Mustrarea aceasta a conştiinţei, care nu se desparte de nădejde este călăuza cea sfântă care ne duce spre mântuire.
În cartea cea pentru Mărturisire scrisa de Sf. Nicodim Aghioritul aflăm următoarele cuvinte despre boala întristării celei fără de nădejde, care se mai cheamă şi deznădăjduire: “Deznădăjduirea este răutatea cea mai mare şi cea mai vătămătoare din toate răutăţile”. Deşi toate păcatele sunt potrivnice lui Dumnezeu, sunt numai pe de-o parte dimpotrivă, pe când deznădejdea este pe de-a-ntregul împotriva lui Dumnezeu, în toate direcţiile şi în toate privinţele, căci ea combate pe Dumnezeu şi-L scoate afară din suflet, socotind răutatea drept Dumnezeu şi pe diavol pricinuitor al răutăţii.
Omul cel cuprins de boala deznădejdii socoteşte că răutatea este mai puternică decât bunătatea lui Dumnezeu şi mai nemărginită decât însăşi nemărginirea lui Dumnezeu. De vreme ce el nu mai crede că Dumnezeu poate să-l mântuiască, prin aceasta omul socoteşte că răutatea este mai presus decât Dumnezeu.
Dar oare poate să fie o necinstire şi o nechibzuinţă mai mare ca aceasta? Adică a socoti cineva că neputinciosul păcat este mai tare decat Cel Atotputernic sau că cel scurt întrece pe Cel nemărginit şi cel fără fiinţă ar fi mai presus decât Cel pururea fiitor? Pentru aceasta scrie la “Mărturisirea Ortodoxa” că deznădăjduirea este un păcat împotriva Duhului Sfant.
Sfântul Vasile cel Mare zice că dacă s-ar putea măsura adâncul milostivirii lui Dumnezeu, atunci ar fi iertat, adică s-ar îngădui şi deznădăjduirea, socotind mulţimea păcatelor noastre. Dar câtă vreme păcatele noastre se pot număra şi se pot măsura, pe când mila şi îndurarea lui Dumnezeu este cu totul nemăsurată, deci pentru asta nu se cade să fie deznădăjduirea, ci să cunoască omul mila lui Dumnezeu şi să-şi arate la duhovnic păcatele sale.
Deznădăjduirea este împotriva judecăţii celei drepte căci ea nu are loc între cele omeneşti şi iată pentru ce anume: câtă vreme cel care a păcătuit mai trăieşte încă, acesta este semn că Dumnezeu îl primeşte şi nu l-a părăsit. Nu l-a pierdut, aşa cum se cuvenea atunci când a păcătuit, ci l-a lăsat să trăiască, anume ca să se pocăiască. Despre asta ne incredinţează Sf. Grigorie Palama.
Deznădăjduirea este semănată de către diavol, după cuvântul Sf. Efrem Sirul, căci înainte de a săvârşi omul păcatul, îi şopteste că nimic nu este păcatul, iar după cădere îi zice că păcatul este atât de mare, încât nu mai este iertare pentru el.
În sfârşit, să fim încredinţaţi că deznădăjduirea este împotriva Sfintelor Scripturi din Legea Veche şi din Legea Noua. Căci în Sfânta Scriptură se înfăţişează de mii de ori mila cea negraită a lui Dumnezeu, prin care primeşte totdeauna pe cei păcătoşi. Atâtea şi atâtea pilde arată potrivnicia deznădăjduirii. Atâţia păcătoşi, împovăraţi cu nenumărate păcate arată că s-au mântuit de la începutul lumii numai pentru că nu şi-au pierdut nădejdea, cum au fost: Lameh, Manase, Nabucodonosor, David împăratul, apoi femeia cea desfrânată, vameşul cel smerit, fiul cel pierdut, tâlharul cel credincios, Pavel şi Petru verhovnicul, precum şi toţi ceilalţi care s-au mântuit. Păcatul deznădejdii este şi împotriva cuvintelor Sfinţilor Părinţi care învaţă pe cei păcătoşi să nădăjduiască la mila lui Dumnezeu şi să arunce deznădejdea, dovedind că nu este nici un păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu

Dumnezeu este asemenea unui cerc ale cărui margini nu sunt nicăieri, iar al cărui centru este pretutindeni.

citat din Sfântul Augustin

Mintea omului-maica Siluana
 

"Da, mintea omului, numită nous de Sfinții Părinți, nu este acea „minte mică” despre care vorbești și care cere ce nu-ți e de folos de la Domnul. Această minte mică, mintea care ne minte, ne duce în înșelare de atâtea ori, este rațiunea, una din lucrările minții noastre și cea mai afectată de cădere și păcat. Mintea noastră adevărată și întreagă este de o adâncime capabilă să cuprindă Necuprinsul. Din ea se nasc gândurile pe care le poate prelucra rațiunea, din ea purcede duhul omului, templu al Duhului Sfânt. Ale ei sunt și lucrările atenției, trezviei, imaginației, contemplației. Ale ei sunt simțirile duhovnicești. Ea e legătura noastră cu Dumnezeu. Ea și nu lucrarea ei rațiunea, cea transformată în zeitate de sărmanul om căzut, ne leagă de Dumnezeu și de lucrarea Sa cu noi.

Așadar, de îndată ce o numim mică, strâmtă și neputincioasă mintea cu care lucrează omul nostru vechi, egoul nostru, ne desprindem, ne eliberăm de identificările impuse de ego și devenim capabili să ne dăm seama că nu suntem una cu dorințele, poftele, nemulțumirile, sau plăcerile noastre. Devenim capabili să ne dăm seama că noi suntem altcineva și altceva și că sensul vieții noastre este dincolo de satisfacerea unor nevoi de supraviețuire sau de plăcere efemeră. Nevoința, asceza creștină, nu este altceva decât lepădarea, desprinderea de identificările, îngustările și limitările impuse de păcat. Doare pentru că renunțarea la o plăcere aduce o durere în trup și în suflet, dar e o durere mai mică decât cea cauzată de satisfacerea plăcerilor și, în plus, e o naștere la bucuria de a fi liber și iubit în libertate și deplinătatea ființei.

Când omul va realiza că nu există nici un „remediu” care să elimine „efectele secundare” (plăcerea e primară și durerea e secundară) ale consumului și existenței centrate pe plăcere, diavolul nu va mai avea nici o putere aspra micii sale minți. Deocamdată însă, aceasta e robia secolului și puțini sunt cei doritori să se salveze."

Fragment dintr-o scrisoare, raspuns al maicii Siluana

Dumnezeu l-a făcut pe om dupa chipul şi asemănarea Sa, în gândire: acolo e chipul lui Dumnezeu. Iată de ce gândirea nu poate fi înţeleasă nici de către ea însăşi întrucât e un chip al lui Dumnezeu.

citat din Sfântul Augustin