.......:)))

*

Şi totuşi, de ce n-ar merge şi talanga?, zău aşa...
De ce nu?
Poate pentru că ar reduce la o dimensiune menirea unei biserici? Dar e dimensiune esenţială!

Şi totuşi... Nu ştiu de ce nu îmi pot închipui o biserică decât aşa cum sunt mai toate bisericile noastre, ca un organism complet fiecare. În fine...

*
Problema care mă necăjeşte pe mine e legată, de la început, de locul ales - în vecinătatea monstruozităţii aceleia care se vede în fundalul imaginii postate de Mihai. Nu pot să sufăr Căsoiul poporului. Nu pot şi pace.
Îmi pare o nulitate totală, un pietroi trântit de minţile unor alte pietroaie, pline de nesimţire şi prostie. O urâţenie uriaşă aşezată în mijlocul altor urâţenii care au sfârtecat Bucureştiul de-a lungul câtorva decenii de "avânt luminos".
Cum să pui Catedrala Neamului lângă monstruozitatea aia megalomană?
Sau poate are loc un concurs naţional trans-epoci pe tema megalomaniei, a lipsei de gust, a prostiei?
Revoltător. Urât. Ce treabă are megalomania pompoasă şi triumfalistă cu duhul creştinesc, umil şi discret...?
Acela e staul pentru oiţe?
Mai degrabă depozit planetar pentru cizmele lustruite ale mărşăluitorilor însetaţi de glorie şi de sânge, prin istorie...

Ma retrag din discutie.

Voronetul? Ce Voronet? Era Biserica Manastirii Arbore. Daca te uiti atent, biserica-de tip-Arca lui Noe, construita acum 500 de ani, model dupa care s-a inspirat si construirea bisericii-corabie de la Alba-Iulia.

http://www.crestinortodox.ro/biseric...ore-67821.html

Da, conform reprezentării clasice a Arcăi, modelul acesta sare în ochi. Aşa am interpretat-o şi eu (recunoscut-o) deîndată, în virtutea modelului clasic de arcă - un obiect cu formă de corabie, avînd unele particularităţi distinctive.
Ţine de reprezentarea noastră colectivă (nu m-aş hazarda să spun că de imaginarul colectiv, nu cred asta), căreia majoritatea oamenilor îi plătesc un tribut imagistic...:)

Ce ne facem însă, că isteţii de la Descopery au prezentat acu vreun an o cercetare migăloasă şi bine argumentată a unui constructor de case american, parcă, unul cu echipă de arhitecţi şi designeri după el, care a scotocit prin toate culturile străvechi ale Pământului şi pe la numeroase triburi - în căutarea imaginii "adevărate", "reale" a Arcăi lui Noe.

Ei bine, Arca arăta, potrivit concluziilor cercetătorilor hiper(ultra, post etc.)moderni, ca o .... coajă de alună! Avea forma unei jumătăţi de sfere, pur şi simplu. Precum au găsit băieţii aceia pe undeva prin insulele Pacificului la un trib inocent, zâmbăreţ...

Deci nici urmă de corabie, în forma pe care o ştim noi din filmele cu piraţi...

Acelaşi arhitect care a conceput "talanga deşteptării neamului", are şi o propunere pentru conceptul de capelă pentru privegherea celor adormiţi.

http://raduteaca.ro/wp-content/uploa...ortodoxa-2.jpg

http://raduteaca.ro/wp-content/uploa...ortodoxa-6.jpg

http://raduteaca.ro/wp-content/uploads/2015/01/55.jpg

http://raduteaca.ro/wp-content/uploads/2015/01/91.jpg

Si uleiul e cam la fel de ieftin in ziua de azi, pana la urma.

Daca vrei sa sustii ca atasamentul privilegiat pentru foc drept sursa de lumina e unul ilogic, cu siguanta suntem de acord aici. :)

Desi o logica exista, o buna perioada de timp omul si-a gasit caldura, mancarea, protectia in jurul focului, lumina era o chestiune secundara.

Iar electricitatea e o inventie recenta, mai are pana sa genereze sentimente atat de profund-atavice :)

Şi va mai fi,
pentru omul trupesc.

Alin, nu poţi spune că tendinţa omului de a fi în preajma focului e o pornire atavică.
Apa, focul, pământul, aerul etc. (primăvara, floarea, rodul) nu sunt atavisme. Ci alcătuiri primordiale ale vieţii, ale naturii, ale omenescului.

Primordial e totuna cu atavic?
Credinţa, de pildă, e un atavism? Sau rod al unei alcătuiri primordiale a sufletului omenesc... Cultura Duhului îţi pare o pornire sălbatică? primitivă? Neelaborată?

Ca urmare, lumânarea nu este, pentru creştin, expresia unei sărăcii sufleteşti ori a primitivismului mintal şi emoţional.
Ci o culme expresivă a culturii duhovniceşti, accesibilă oricui voieşte să depăşească praful şi pulberea, chimismul şi... electricitatea....:)

Hai sa nu le aruncam pe toate intr-o singura galeata ca sa iasa pasienta.
Credinta deriva din timpul omului petrecut cu Dumnezeu.
Focul - cred ca a venit dupa cadere.
Nu cred ca omul facut de Dumnezeu suferea de frig in Rai sau ii pica greu la stomac mancarea "raw".
Dupa cadere insa, stim cum au stat lucrurile.

Ce cauta aici si cum definesti "cultura duhului"?

De ce imi pui in gura cuvinte care nu le-am spus gen "saracie sufleteasca"?

Ca tine de un anumit primitivism sau mai bine zis de utilitarul unor vremi trecute, fara doar si poate.

"Ca urmare" este un soi de "deci" care se vrea conclusiv si ar trebui sa tina de o demonstratie dar care lipseste.

De fapt nici nu stiu ce anume incerci sa contesti, un termen - "atavic"?


"culme expresiva a culturii duhovnicesti"?

Sa nu alunecam in ispita formelor verbale voluptoase dar fara fond.

As putea foarte usor argumenta ca si electricitatea tine acum de "alcătuiri primordiale ale vieţii, ale naturii, ale omenescului."
Fara ea, acest dialog si multe altele, n-ar fi existat.

Dar daca vrei, mai la obiect putem vorbi despre simbolismul si manufacturarea lumnarilor la origine si cum se face in prezent.
Si uleiul de azi, din canedele, e un produs industrial pana la urma.
In contextul asta, nu cred ca electricitatea ar mai fi un pacat atat de mare si pe acelasi loc cu icoanele necanonice.

Eu as fi totusi curios de un istoric al cultului lumanarilor.
Sau o teologie a lor, daca exista.

Speram să nu îmi ceri să fiu atât de exact, de didactic...:) Mă aşteptam să faci singur legăturile printre rânduri.
Dar până să îţi răspund eu (acum nu am vreme, tre să plec, să mă ierţi) nădăjduiesc că se va apleca vreun coleg asupra subiectului şi îţi va da vreun link, ceva, pe tema discutată.
Deşi cred că nici nu e nevoie, pentru un creştin care, nu-i aşa, a simţit de nenumărate ori rostul rugăciunii lângă lumina tăcut-vorbitoare a unei lumânări...

O mică introducere
 

http://www.revistaortodoxa.ro/?p=808
Cultul lumânării în Tradiţia Bisericii Ortodoxe.