| lore86 |
30.04.2010 17:35:36 |
Citat:
În prealabil postat de bubulyna
(Post 222182)
Pana acum am crezut in Dumnezeu. Apoi am cercetat foarte mult,am citit carti de stiinta si am aflat ca nu exista. Vreau sa spun ca ma simt disperata,mi-am pierdut pacea interioara,nu imi mai pot reveni,m-am gandit si sa ma sinucid. M-am gandit ca ma chinui degeaba pe acest pamant,indiferent cat ar fi viata de frumoasa,e un zbucium continuu. Lupti si iar lupti,dar e o lupta inutila. Niciodata nu m-am mai simtit asa. E un sentiment nou. Simt ca oamenii sunt frunze in vant,fara nici un rost. Cred ca nimeni nu ma poate convinge ca exista Dumnezeu,decat stiinta. Nu mai pot crede ( cred ca niciodata nu o sa mai cred). Dar ma simt fara nici o speranta. Cum sa pornesc in viata fara nici o speranta? Daca eu as vrea sa existe cineva sus care sa aiba grija de mine,asta nu inseamna ca exista. Eu as vrea sa existe. Dar nu am nicio dovada. Nu pot sa mai cred.
Stiti expresia : Daca Dumnezeu nu ar exista,ar trebui inventat . cUM SA-L INVENTAM? Aveti vreun sfat ca sa nu ma mai simt asa?
|
un sentiment de duiosie m-a incercat citind postarea ta.m-am dus cu gandul la fericitul augustin. ef frumoasa calea lui in cautarea lui Dumnezeu:"am intrebat apa marii:tu esti Dumnezeul meu?si mi-a raspuns:cauta mai departe. am intrebat vantul:tu esti Dumnezeul meu?si mi-a raspuns"cauta mai departe"(...)dar cand am coborat in adancul inimii mele, acolo te-am aflat....
draga mea, esti putin afectata de scrierile de doi bani pe care le-ai citit. sub asa zisa masca stiintifica nu sunt decat niste metode josnice de tulburare a sufletului omenesc, de aducere in deruta, de a crea incertitudinea existentei lui Dumnezeu.faptul ca Dumenzeu exista e f usor de demonstrat unui om care vrea sa creada, dar f greu de demonstart unuia care nu accepta nimic decat parerea unor semidocti.
daca vrei sa vb mai mult, contacteaza-ma pe privat... |
