Profeţia Sfântului Nil Athonitul despre sfârşitul lumii
 

Oamenii se vor sălbătici, ajungând ca fiarele, din pricina ispitelor şi înşelăciunilor Antihristului.
Sfântul Nil Athonitiul a trăit în binecuvântatul pământ al Maicii Domnului, pe Muntele Sfânt al Athonului şi este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 7 mai al fiecărui an.
„Începând cu anul 1900, până la mijlocul veacului douăzeci, oamenii şi lumea întreagă vor ajunge să fie de nerecunoscut. Când se va apropia timpul venirii lui Antihrist, minţile oamenilor se vor întuneca, din pricina patimilor trupeşti. Răutatea şi înşelăciunea vor creşte tot mai mult.
Lumea se va schimba şi oamenii se vor schimba. Bărbaţii nu se vor mai deosebi de femei, din pricina neruşinării îmbrăcăminţii şi a felului cum îşi vor purta părul. Oamenii se vor sălbătici, ajungând ca fiarele, din pricina ispitelor şi înşelăciunilor Antihristului.
Părinţii şi bătrânii nu vor mai fi cinstiţi. Iubirea dintre oameni se va stinge. Păstorii creştini, adică episcopii şi preoţii se vor umple de slava deşartă (afară doar de câţiva dintre ei), nemaiputând deosebi cele de-a dreapta de cele de-a stânga. Toate obiceiurile cele vechi ale creştinilor şi ale Bisericii vor fi schimbate. Curăţia nu se va mai găsi între oameni, iar desfrânarea va domni peste tot.
Minciuna şi lăcomia se vor lăţi peste tot. Vai celor ce vor aduna bogăţii peste bogăţii! Desfrânarea, adulterul, sodomia, hoţia şi uciderile vor domni în acele timpuri. Din pricina înmulţirii fărădelegii, oamenii vor fi lipsiţi de orice mustrare de conştiinţă şi de harul Duhului Sfânt, pe care l-au primit la Botez.
Bisericile vor fi lipsite de păstori evlavioşi. Şi vai creştinilor care vor rămâne în lume, în acele timpuri! Şi vai celor ce vor fi lipsiţi de credinţă, căci nu vor mai vedea lumina cunoştinţei la nimeni! Creştinii adevăraţi vor fugi atunci în locuri sfinţite, unde se vor adăposti, ca să-şi găsească liniştea şi să se îngrijească de suflet. Căci în lume vor avea doar greutăţi şi piedici.
Toate aceste lucruri se vor întâmpla, pentru că atunci Antihristul va domni peste toată lumea. Acela va lucra semne şi minuni şi va înzestra cu înţelepciune pe nenorociţii oameni, aşa încât vor născoci căi de a vorbi unul cu altul, dintr-o parte a pământului într-alta. Vor zbura ca păsările prin aer şi vor străbate adâncul mării, asemenea peştilor.
Oamenii ce vor trăi având de toate, vor fi nişte nenorociţi, căci nu vor cunoaşte că toate acestea sunt înşelăciuni ale Antihristului. Iar Antihristul îi va face să creadă, prin născocirile sale, că Dumnezeu cel în Treime nu există.
Atunci preabunul Dumnezeu, văzând ticăloşirea lumii, va scurta acele zile pentru cei aleşi, căci Antihristul va încerca să ducă în rătăcire şi pe cei aleşi. Apoi se va arăta deodată sabia cea cu două tăişuri, şi va tăia pe înşelător şi pe cei care i-au urmat lui.”


Extras din Marii Sinaxarişti ai Bisericii Ortodoxe, Colorado, 2000.

sursa:
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...or/#more-47457

Parintele MOISE IORGOVAN de la Manastirea Oasa – “Nu e treaba de calugar, dar daca n-o facea un calugar, n-o facea nimeni”:

""Asa mi-a venit ideea sa fac un Pateric al puscariilor comuniste, o carte cu vieti de oameni imbunatatiti sau sfintiti in temnita. Am luat binecuvantare si pentru aceasta lucrare si am mers mai departe. (…)
- Toate astea te formeaza si duhovniceste…
Da, intr-un fel, pentru ca ai modele si ajungi sa cunosti mai bine Ortodoxia. Iti schimba mult viziunea. De pilda, pe vremea cand ma convertisem, in studentie, eram foarte dur si intransigent in credinta mea, voiam ca toti sa se schimbe odata cu mine, si repede. Nu mai aveam rabdare cu nimeni, iar relatiile cu ceilalti sufereau. Or, in acest nesfarsit pelerinaj al meu pe la supravietuitorii puscariilor comuniste, am inteles ca Ortodoxia inseamna, in primul rand, dragoste si intelegere fata de neputintele celorlalti, si ca eu trebuie sa mi-i apropii, sa fac primul pas catre ei.""


""D-na Aspazia Otel Petrescu, fosta detinuta politic, spunea:“E cumplit sa afli pe propria piele ca nu exista Inviere fara rastignire, dar la capatul suferintelor, mucenicii au primit darul de a iubi si de a ierta”.""

O veste buna !
 

Arhimandritul Efrem de la Vatoped a fost achitat ! Curtea Supremă a Greciei a anulat decizia Curţii de Apel a Traciei, care îl condamnase pe Arhimandritul Efrem de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos şi pe Monahul Arsenie la mai multe luni de închisoare cu executare.
16 iunie 2012
Decizia Curţii Supreme a Greciei a fost salutată cu bucurie în întreaga lume ortodoxă, îngrijorată de politizarea excesivă a justiţiei în Grecia, ţară măcinată de o criză economică şi politică de o gravitate fără precedent. Arhimandritul Efrem nu era vinovat nicidecum de vreo acţiune de corupţie, ci respectase deciziile juridice ale unor tribunale legal constituite, susţinând interesele Mănăstirii Vatoped, care există de aproape 1000 de ani, şi care a primit multe proprietăţi şi daruri de la ctitori, multe dintre ele fiind acum în posesia statului grec.
Stareţul Efrem a fost arestat înainte de Crăciunul anului trecut şi a petrecut mai multe luni în închisoarea Koridallos, fără a fi condamnat pentru presupusele sale fapte, lucru ce a stârnit un val de indignare în întreaga lume.

Sursa: www.orthodoxie.com

Buna veste!

"Să nu fim băţoşi! "
 

Să nu fim băţoşi! Interviu cu Părintele Simeon din Poiana lui Ioan


Părinte Simeon, am întrebat-o odată pe Maica Siluana Vlad ce relaţie are cu Maica Domnului, şi mi-a spus: „Mai bună decât cu mama mea care m-a născut!”
Păi, dacă se roagă Maicii Domnului din toată inima, zi şi noapte, sigur că o are ocrotitoare. Sigur că da! Mare folos primeşte, după Dumnezeu, de la Maica Domnului. Mântuitorul Hristos e şi Dumnezeu, e şi om; ei, ca om, a luat trup din Fecioara Maria. Şi de aceea, ea are cea mai mare îndrăzneală în faţa Lui. Cum să n‑aibă la Fiul ei? E aproape şi mijloceşte pentru toată lumea care se roagă ei cu credinţă şi stăruitor. Şi ziua şi noaptea, mereu să strigăm la Maica Domnului să se roage pentru noi ca Dumnezeu să ne ajute să trecem prin viaţă nepătaţi, neajunşi de ispitele veacului acestuia. Şi să ne ajute şi-n viaţa de toate zilele, să avem cele de trebuinţă, să avem pace, să ne câştigăm pâinea prin muncă cinstită, aşa cum a poruncit Dumnezeu, prin sudoarea feţei noastre. Nu aşa, în mod ilicit ... Omul care umblă cu viclenie şi-şi câştigă pâinea în mod necinstit, nu-i plăcut lui Dumnezeu, e lepădat de la Dumnezeu. Să vă rugaţi Maicii Domnului să vă păstraţi credinţa în care v-aţi născut. Că sunt atâtea secte astăzi, care fac atâta prozelitism! Umblă din casă-n casă. Martorii lui Iehova umblă îmbrăcaţi frumos, impecabil, politicoşi, dar sunt lupi îmbrăcaţi în piei de oi. Şi cu cadouri, şi chiar cu bani. Se duc şi la cei bolnavi, să le dea medicamente, şi-i mângâie ca să-i corupă, să-i tragă la secta lor. Secta lor e distrugătoare. Martorii lui Iehova! Aţi auzit de ei? În partea Sucevei sunt mulţi, în Ardeal sunt mulţi. E o sectă periculoasă.
Părintele Vlase Pleşcan, bun cântăreţ, era la Sfântul Ioan, la Suceava. După revoluţie, ei s-au dus la un stadion, s-au adunat mii de oameni acolo şi au vorbit. Iar părintele a trecut pe acolo şi a spus: „Măi, n-ascultaţi de ăştia, că vă mint, mă! Ăştia vă mint, mă! Ăştia-s lupi îmbrăcaţi în piei de oi!” Ei, unii dintre dânşii au auzit: „Lasă, că o să-ţi dăm noi, măi, popo, măi moşneage!” Şi l-au pândit şi i-au dat o bătaie, erau să-l omoare! Noaptea! L-au găsit nişte creştini şi l-au dus la spital, dar erau să-l omoare! Aşa sunt ei! Fac rău!
Ce se întâmplă cu oamenii aceştia?
Sunt pierduţi, să ştiţi! Nu este adevăr decât în Biserica Ortodoxă.
Dar dacă noi, care suntem în Biserica Ortodoxă, nu ascultăm...
Dacă nu trăim creştineşte, aşa cum suntem datori, cum avem datoria asta sfântă, atunci, sigur, şi noi suntem ca păgânii!
Adică atâţia oameni, care nu sunt botezaţi...
Nu pot să aibă viaţă veşnică! Pentru că Dumnezeu pe toţi oamenii i-a făcut, dar ei şi-au ales drumul rătăcirii, care duce la iad, la osândă – au ales să creadă rău în Dumnezeu.
Dar Dumnezeu le-a dat degeaba viaţă?
Nu le-a dat degeaba Dumnezeu! Le-a dat Dumnezeu viaţa ca ei să trăiască, dar, cum am spus mai dinainte, ei n-au ales drumul cel drept, au apucat pe alt drum...
Dar dacă eu m-aş fi născut în Africa?
Să ştiţi că sunt peste tot misionari creştini. Sunt misionari şi Sfânta Scriptură este tipărită în mai mult de o mie de limbi şi dialecte. Deci e răspândită în toată lumea. Şi mai ales ce posibilităţi sunt acuma de răspândire a credinţei şi învăţăturii creştine pe internet... Ce nu pot să vadă acuma? Au posibilităţi să vadă şi să audă, numai să vrea! Şi să aibă inima lor înclinată spre cunoaşterea adevărului.
Dar cine are întâietate în faţa lui Dumnezeu: noi, cei botezaţi, dar care nu respectăm cuvântul Lui, poruncile Lui, sau ăla care are câteva percepte morale şi le respectă.

* CONTINUAREA aici : http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p1461.htm

Un ortodox convins !-115 ani de la naşterea părintelui Paisie Olaru
 

 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...7513516507.jpg


La 20 iunie 2012 se împlinesc 115 ani de la naşterea marelui duhovnic, Paisie Olaru.

Născut, pe 20 iunie 1897, în satul Stroieşti din comuna botoşăneană Lunca, ieroschimonahul Paisie a intrat în viaţa monahală, la Schitul Cozancea din apropiere, la vârsta de 24 de ani.

În anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar în anul 1947, preot, şi a fost, pentru puţin timp, egumen la schitul de metanie.

În toamna lui 1947 se retrage la Mănăstirea Sihastria şi devine duhovnicul întregii obşti monahale, până la sfârşitul vieţii sale.


Despre chipul blând al părintelui Paisie a vorbit părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor

„Părintele Paisie a fost unul dintre cei mai mari călugări pe care i-a avut monahismul într-o perioadă de 100 de ani, poate cel mai mare dintre ei. Un om al rugăciunii, un om al smereniei şi al răbdării desăvârşite (…) Foarte mulţi ierarhi, arhimandriţi, preoţi, credincioşi aduceau în amintire vorbele, cuvintele, sfaturile părintelui Paisie. El a fost un chip paterical şi cuvintele lui toate au rămas în aceiaşi sferă a cărţilor sfinte. Părintele a rămas un om foarte smerit, nu a vorbit nimănui despre oamenii mari sau oamenii obişnuiţi care îngenuncheau înaintea lui. Nu s-a lăudat cu vreo virtute. Când un mare profesor de teologie, părintele Dumitru Stăniloae, l-a întrebat despre rugăciunea inimii, părintele Paisie a replicat după cum se ştie: ce-i aceea rugăciunea inimii, nu am auzit de ea?”, după cum a spus părintele Timotei Aioanei pentru Radio TRINITAS

Părintele Paisie Olaru a trecut la cele veşnice, pe 18 octombrie 1990, la vârsta de 93 de ani.

Fragmentul de mai jos este extras dintr-o convorbire pe care Părintele Ioanichie Bălan a avut-o cu Părintele Paisie în 1987 (este relatată în întregime în cartea "Părintele Paisie Duhovnicul"):


"- Ei, părinte! Daca am putea face noi tot ce-i învăţăm pe alţii, am fi sfinţi! Eu învăţam pe altii sa aiba răbdare în suferinţă. Acum, când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Îmi trebuie nu răbdare, ci îndelungă răbdare. Un frate mă întreba: "Se poate ca în timpul suferinţei să potolim durerea cu rugăciunea?". Aici este darul lui Dumnezeu, i-am răspuns eu. Dragostea duhovnicească biruieşte durerea, cum spune Hristos despre femeia care este în chinurile naşterii, că dupa naştere uită durerea că s-a născut om pe lume. Mare lucru este, părinte, a ne alatura cu cel ce pătimeşte, să luăm parte la durerea lui. Să cerem ajutor de la Dumnezeu, ca să putem trece cu bine valurile acestei vieţi.


Dacă nu poţi face fapta bună, nu este păcat. Iar dacă poţi s-o faci şi nu o faci, este păcat. Sunt oameni care nu au copii, sau nu au vrut să aibă, sau nu le-a dat Dumnezeu. Cei care nu i-au dorit, la bătrâneţe ii doresc şi plâng că nu au copii, dar este prea târziu. Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par uşoare; iar când se departează harul, atunci toate i se par grele. Atunci suferă, strigă şi plange, cum face şi copilul părăsit de mama lui. Uneori mă întreb, oare suferinţa mea şi a fiecărui om nu este cumva o arvună a vieţii veşnice? Că suferinţa ne smereşte şi ne învaţă a striga la ajutorul lui Dumnezeu.

Când suntem la o răscruce în viaţă, să facem două lucruri: să ne rugăm şi să întrebăm. Eu mai degrabă mă rătăcesc în oraşe decât în pădure! Noi trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu, la simţirea lui Dumnezeu. Una este vorbirea de Dumnezeu şi alta este simţirea lui Dumnezeu. Una este vorba şi alta este fapta. La simţire duhovnicească ajunge numai acela care face voia lui Dumnezeu. Că zice Mântuitorul : "Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra întru împărăţia lui Dumnezeu".

Mai mult să faci cu fapta, decat să vorbeşti cu cuvântul.
Că lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că "după faptele tale te voi judeca" zice Domnul, căci şi Dumnezeu a creat lumea numai cu cuvântul si era bună foarte! Încă şi sfinţii mărturiseau pe Hristos prin cuvânt, învăţau şi scriau cărţi inspirate din Sfanta Evanghelie. Dar noi, cei de azi, suntem oameni păcătoşi. Noi trebuie să vorbim putin şi numai ce este de folos spre lauda lui Dumnezeu. Spunea un filozof intr-o carte : "Cine spune tot ce ştie, acela ştie puţin şi prost!" Dacă am fi făcut şi noi în viaţă măcar a zecea parte din cat i-am învăţat pe alţii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!"

Părintele Paisie Olaru(din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul",autor Arhim. Ioanichie Bălan, pag. 88-90, Ed. Doxologia, 2010)

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...-grec-nikolaos

Chemare la pocainta din partea unui mitropolit grec: A SOSIT CEASUL IN CARE TREBUIE SA NE TREZIM! Noi nu credem in politicieni, ci in Sfantul Duh…

“L-am parasit pe Dumnezeu si acum ne traim propria distrugere si pierzanie… Sa ne pocaim deoarece L-am uitat, deoarece L-am parasit, L-am dispretuit, L-am razboit, am refuzat drumul si poruncile Sale. Chiar si cei care Il marturisim, din pacate, am ales sa traim fara puterea Lui”.
****
Totusi nu, dragii mei frati, Hristos nu doarme. Noi ne-am scufundat in uitare si intr-un somn adanc. Noi dormim. De aceea “este ceasul sa va treziti in sfarsit din somn” (Romani 13:11).
***

Perfect valabil si pentru romani.

eu nu inteleg cum puteti citi de pe site-ul "razbointrucuvant" ? acolo asa de multe ingrosari de linii si culori de parca ar striga autorul mesajului si nu ar fi un text calm pe care sa-l citesti in liniste... si in plus e obositor pentru ochi modul asta de scriere..
ma iertati daca v-am suparat

Un DVD. de exceptie !
 

Părintele Cleopa

http://magazin.trinitastv.ro/image/c...pa-230x290.jpg
http://magazin.trinitastv.ro/image/c...x500-75x75.jpg http://magazin.trinitastv.ro/image/c...x500-75x75.jpg


Producător: Televiziunea TRINITAS


PĂRINTELE CLEOPA
Părintele Cleopa Ilie este una dintre ilustrele personalităţi duhovniceşti şi misionare ale celui de-al XX-lea veac creştin. A devenit cunoscut datorită culturii teologice amănunţit redate în predicile sale înflăcărate. Era monahul pentru care cea mai bună facultate se găseşte în cimitir, iar inconfundabilul „Mânca-v-ar Raiul” îi cucerea pe toţi ascultătorii. Şi-ar fi dorit un Rai veşnic primitor generos de suflete. Contrastul puternic dintre smerenia lui profundă şi cuvântul plin de putere l-au făcut iubit şi căutat.

Părintele Cleopa din Mănăstirea Sihăstria. Un film biografic despre viaţa monahală autentică, între ascultarea smerită, demnitatea de stareţ, retragerea în pustie şi călăuzirea duhovnicească a celorlalţi. Un om al rugăciunii şi un loc de rugăciune, împreună pe calea Raiului.

Apariţie 2012 Durată 71 minute

Rucăciune a creştinilor ortodocşi pentru vremurile de acum
 

Izbăveşte-mă, Doamne, de ademenirea mîrşavului şi vicleanului antihrist, timpul căruia se apropie, şi mă adăposteşte de mrejele lui în pustia tainică a mântuirii Tale. Dă-mi tărie şi bărbăţie neclintită să mărturisesc numele Tău cel sfînt, să nu dau îndărăt de frica diavolească, să nu mă lepăd de Tine, Mîntuitorul şi Răscumpărătorul meu, de Sfînta Ta Biserică!
Doamne, dă-mi, rogu-Te, ziua şi noaptea, plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi fii milostiv în ceasul Straşnicei Tale Judecăţi! Amin.



(alcătuire a ieroschimonahului Anatolie de la Optina)

http://www.razbointrucuvant.ro/recom...comment-116509
BASARABIA: La presiunea protestelor credinciosilor si ierarhilor moldoveni, CETATENII POT RENUNTA LA ACTELE CU CIP SI BIOMETRICE SI NU VOR FI INCLUSI IN REGISTRUL ELECTRONIC AL POPULATIEI

Eu mi-am schimbat buletinul luna trecuta si nu are niciun cip, arata exact la fel precum cel vechi, difera doar poza si faptul ca nu mai apar numele parintilor.
Unde vad oamenii astia buletine biometrice?!

Cristi, tu ai vizionat acest DVD? ne poti spune mai multe? Vorbeste si par. Cleopa, de cand sunt inregistrarile etc? Eu am vazut chiar azi la pangare un DVD cu par. Teofil si unul cu par. Papacioc, dar nu prea aveam bani la mine. Nu i-am cunoscut pe viu si nici nu sunt prea multe inregistrari cu ei pe net.
In schimb, mi-am achizitionat anul acesta un DVD cu poeziile pe care le recita par. Paraian si tare multa bucurie am simtit auzindu-l, chiar si cateva minute!

Eu am dvd.-ul din anul 2005 produs tot de cei de la Tinitas si are ca titlu ; " Prieten al Sfintilor si Duhovnic al credinciosilor "si este prezentata biografia parintelui Ilie Cleopa de la intrarea in monahism, prigoana de pe vremea comunistilor cand era urmarit de securitate, pana la trecere la cele vesnice.In dvd. sunt relatari a celor care l-au cunoscut sau cu care parintele a intrat contact.Editia de fata nu o am , dar sper sa o cumpar prin august , caci se gaseste in stoc .
Cel mai mult imi place sa-l ascult pe Parintele Galeriu , iar de citit pe Parintele Paraian si Cleopa . Nu stiu , dar Parintele Galeriu are ceva aparte si il intelegi cel mai bine ascltandu-i vocea , are ceva unic , ceva aparte .
Daca-l cumperi inaintea mea ( ed. de anul asta : Parintele Cleopa ) sa ne spui parerea .
Doamne ajuta !

In cadrul acestui thread va anunt ca a aparut un nou numar al Revistei " Ortodoxia " si am ingrosat-bolduit special principalele titluri din acest nou numar , care sunt cu adevarat de folos oricarui crestin-ortodox !
Doamne ajuta !:6: http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2046650626.jpg


La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, , nr. 3 (iulie-septembrie) / 2012 al Revistei Ortodoxia a Patriarhiei Române (www.revistaortodoxia.ro).

Rubrica Studii a Revistei debutează, potrivit Editura Institutului Biblic şi de Misiunea Ortodoxă, cu un articol semnat de Pr. Ioan Teşu, intitulat „Suferinţa – «Academie a sfinţeniei»”. Studiul porneşte de la premisa că spiritualitatea ortodoxă, constatând legea generală în baza căreia suferinţa devine mai devreme sau mai târziu, dintr-o experienţă universal-umană, una personală, caută să o valorizeze, îndemnând persoana aflată într-o astfel de „situaţie limită” să desprindă sau, mai degrabă, să smulgă suferinţei partea ei pozitivă şi să încerce să îi descopere sensurile ei adânci și să le exploateze spiritual. Urmează Pr. Sorin Cosma cu studiul „Problema suicidului şi misiunea Bisericii în lume”. Într-o societate despre care nu rareori se spune că se distruge pe sine prin politicile social-economice şi culturale, suicidul ne apare desigur ca un fapt simptomatic, sau ca o culme a acestora. Studiul de faţă ne prezintă într-o formă accesibilă diversele motivaţii ale acestuia, precum şi o scurtă trecere în revistă a modului cum acesta a fost înţeles de-a lungul veacurilor de către Creştinism, filosofie, şi psihologia modernă atee, sau în legislaţia celor mai importante societăţi. În continuare, Pr. Constantin Preda semnează un „Comentariu la Epistola întâi către Tesaloniceni”. Studiul evidenţiază că cea dintâi Epistolă către Tesaloniceni este totodată şi prima dintre scrierile Sfântului Apostol Pavel, datată în jurul anilor 50, redactată în Corint şi adresată proaspetei comunităţi creştine din Tesalonic. În cuprinsul acesteia Apostolul Pavel vrea să se prezinte pe sine însuşi ca model pentru a-i îndemna stăruitor pe tesaloniceni să se comporte la fel şi că vrea să-i asigure de grija sa constantă, chiar dacă nu a mai putut să-i viziteze după întemeierea Bisericii. Următorul material aparţine Arhim. Vasile Miron şi reprezintă partea a doua a studiului mai amplu „Explicarea Sfintei Liturghii pe înţelesul tuturor”, a cărui primă parte a fost publicată şi prezentată în numărul anterior al revistei noastre. Tot pe o temă liturgică este şi articolul Lect. Ciprian Streza, „Sfânta Liturghie – Taina întâlnirii personale a omului cu Dumnezeu”. Studiul subliniază că Liturghia a fost văzută în Tradiţia patristică ca fiind mediul întâlnirii şi comuniunii omului cu Dumnezeu în care Hristos îşi face simţită prezenţă în diferite şi complexe moduri, care toate sunt inseparabile şi complementare, prin toate credincioşii împărtăşindu-se de dragostea lui Dumnezeu, de harul împărăţiei Sale veşnice. Sfânta Liturghie aduce însă împărtăşirea desăvârşită cu această iubire negrăită a lui Hristos. Prin ea omul primeşte în interiorul lui pe însuşi Izvorul harului, pe Fiul lui Dumnezeu aflat în stare de dăruire neîncetată de Sine Însuşi Tatălui şi de sensibilitate compătimitoare continuă cu toată umanitatea. Diac. Liviu Petcu semnează articolul „Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa”. Studiul relevă faptul că atunci când Sfântul Grigorie al Nyssei face referire la îndumnezeire (θέωσις), nu este chiar abordarea sa favorită a temei. El preferă în general să vorbească de „participarea” la atributele divine şi de obţinerea „asemănării” cu Dumnezeu. Conceptul de „participare” îi permite Sfântului Grigorie să susţină transcendenţa lui Dumnezeu, simultan cu apropierea omului de Dumnezeu. De aceea, în lucrările sale de maturitate, preferă să vorbească de „participare”, şi nu de îndumnezeire. Poate de aceea, concluzionează autorul, tema îndumnezeirii la Sfântul Grigorie al Nyssei nu a fost tratată până acum îndeajuns în teologia românească.

Rubrica Studii se încheie cu articolul Arhim. Mihail Stanciu, intitulat „Consideraţii despre originea Sfântului Antim Ivireanul”. Pornind de la mărturiile documentare existente, studiul ne oferă câteva lămuriri referitoare la originea, familia, timpul și locul nașterii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, precum și la contextul luării sale în robie de către turci. Sunt aduse, astfel, precizări importante în vederea recuperării și conturării biografiei eruditului, dar și smeritului, mitropolit al Ţării Românești.

Rubrica Ortodoxia în dialog găzduieşte un interviu cu Pr. lect. Vasile Gavrilă, intitulat „Despre duhovnicie şi relaţia dintre duhovnic şi ucenic”. Duhovnicia, aşa cum reiese din dialogul interviului, reprezintă un subiect care scapă oarecum de aura nefastă a scolasticismului pe care a dobândit-o teologia academică, şi priveşte o raportare foarte directă la oameni, la sufletul lor. Aşadar, viaţa duhovnicească, despre care obişnuim să vorbim noi, creştinii ortodocşi, este o viaţă diferită de viaţa lumii acesteia, pentru că duhovnicia se desfăşoară într-un spaţiu cu totul altul decât cel al lumii, este o stare diferită de starea pătimaşă a lumii, numind-o din această pricină stare duhovnicească.

Rubrica Orthodoxia patristica supune atenţiei cititorilor textul unui mare tâlcuitor al Scripturii, Sfântul Teofilact al Bulgariei, „Tâlcuire cu de-amănuntul la Epistolele Soborniceşti” (partea I), traducerea din limba greacă aparţinând monahilor Grigorie (Dascălul) şi Gherontie, text transliterat din ediţia în chirilică şi diortosit de Ştefan Voronca. În acest număr apare prima parte din „Tâlcuirea Epistolei Soborniceşti a Sfântului Apostol Iacov”, care cuprinde comentariul primelor două capitole ale epistolei. Fragmentul cuprinde învăţături despre răbdare, despre credinţă şi despre smerita-cugetare, despre dragostea cea nefăţarnică către fiecare, după Lege. De asemenea, că nu doar din credinţă, ci şi din fapte, şi nu din fiecare deosebi, ci dintr-amândouă împreună se îndreptează omul.

Rubrica Ortodoxia contemporană cuprinde două studii. Primul, tradus din franceză de Măriuca Alexandrescu şi intitulat „Pastoraţia creştină şi practica psihanalitică”, aparţine lui Elie Korotkoff. Studiul, născut în spaţiul cultural occidental, propune, din perspectiva unui psiholog ortodox, o prezentare a rolului pe care îl poate juca psihoterapia în viaţa creştinului, fără ca acest lucru să impieteze asupra relaţiei cu duhovnicul şi a împărtăşirii cu Sfintele Taine în Biserică. În acest sens, autorul vede că lucrarea psihoterapeutului ar consta, să spunem, în ajutorul dat unei persoane, ca aceasta să-şi facă acea necesară curăţenie interioară, care să-i permită regăsirea dinamismului vieţii şi a deplinei autonomii de gândire. Ceea ce înseamnă că psihoterapia, cu unele excepţii, este chemată să se încheie la un moment dat. În schimb, mărturisirea şi îndrumarea duhovnicească ne sunt necesare până la moarte. Al doilea studiu, intitulat „Sfântul Ioan Hrisostom profetul iubirii universale”, este tradus din neogreacă de Nicuşor Deciu şi aparţine Prof. Hrisostom Stamoulis. Pornind de la evaluarea nevoilor de reîmprospătare a teologiei contemporane din izvoarele patristice, scrutând critic anumite realităţi ale teologiei secolului al XX-lea, articolul pledează explicit pentru modelul Sfântului Ioan Hrisostomul, văzut dintr-o perspectivă mai puţin abordată, aceea de profet al iubirii universale. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune că sfântul din Antiohia este profetul de după Hristos al lui Hristos însuşi, al Cuvântului întrupat, care se identifică cu iubirea universală.

Prezentul număr al Revistei Ortodoxia a Patriarhiei Române se încheie cu rubrica Însemnări despre cărţi şi reviste, în cadrul căreia sunt cuprinse un număr de patru recenzii, dintre care primele două sunt semnate de Bogdan Cândea. Prima dintre ele a fost realizată pentru lucrarea, Jean-Claude Larchet, Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Ed. IBMO, Bucureşti, 2012, 362 p., iar a doua pentru Sfântul Benedict din Nursia, Rânduielile vieţii monahale, Sfântul Grigorie cel Mare, Viaţa Sfântului Benedict din Nursia, Ed. IBMO, Bucureşti, 2012, 224p. Următoarea recenzie aparţine Pr. prof. Vasile Gordon şi este realizată pentru cartea Pr. lect. dr. Dorin Opriş şi prof. dr. Monica Opriş, Religia şi şcoala. Cercetări pedagogice, studii, analize, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2011, 448 p. Ultima recenzie, cu care se încheie acest număr, este semnată de Pr. Marius Daniel Ciobotă şi vizează lucrarea Pr. conf. dr. Constantin Necula, Propovăduire şi educaţie socială, Ed. Andreiana, Sibiu, 2010, 271p.

" Sa ramanem ortodocsi pana la capat " ( Parintele Cleopa )
 

14 ani de la trecerea la cele vesnice a marelui duhovnic botosanean! (10.04.1912 - 02.12.1998)


Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56....98-b1-p1799.htm


https://lh5.googleusercontent.com/-m...n7u091680a.jpg

Astazi se implinesc 14 ani de la trecerea la cele vesnice a marelui duhovnic botosanean! Părintele Cleopa s-a născut într-o familie de ţărani din judeţul Botoşani şi a intrat ca frate de mănăstire la vârsta de 14 ani în Schitul Cozancea, aproape de localitatea natală. Acolo l-a întâlnit pe părintele Paisie Olaru, pe atunci schimonah. Între ei s-a legat o prietenie duhovnicească ce a durat toată viaţa lor.

Sihăstria în timpul stareţului Ioanichie Moroi

Nu după mult timp, împreună cu fratele lui, Gherasim, părintele a plecat la Schitul Sihăstria Secului din judeţul Neamţ, unde egumen era renumitul stareţ Ioanichie Moroi, ieromonah cu metanie la Mănăstirea Neamţ, originar din Ardeal. Nevoitor pentru puţin timp în Sfântul Munte şi la Ierusalim, părintele Ioanichie a fost trimis de stareţul Mănăstirii Neamţ, arhimandritul Melchisedec Dumitrescu, să redeschidă Schitul Sihăstria, lăsat de mult timp în paragină. Deşi erau puţini fraţi la Mănăstirea Sihăstria, 14 la număr, părintele Cleopa, împreună cu Gherasim, a fost pus încă de la început la încercare de stareţul Ioanichie Moroi.

Timp de trei zile, stareţul i-a lăsat la poarta mănăstirii să lovească cu băţul într-o buturugă de dimineaţă până seara. Când asfinţea soarele, îi chema la trapeză şi le dădea să mănânce. După trei zile de nevoinţă şi răbdare, părintele Ioanichie i-a spovedit şi i-a împărtăşit. Regula de primire a părintelui Ioanichie în Schitul Sihăstria Secului era foarte aspră. Povesteau călugării că în timp ce părintele spovedea în stăreţie pe cel care dorea să-l primească în mănăstire, economul de atunci, părintele Chiriac, stătea în faţa stăreţiei şi aştepta. Când cel spovedit ieşea de la părintele Ioanichie, economul îl întreba unde-i este buletinul. Dacă buletinul îl oprea stareţul, era semn că respectivul rămânea ca frate la Sihăstria.

Dacă avea buletinul la el, părintele Chiriac, foarte discret, îi spunea că monahi buni se fac la Mănăstirea Secu şi Neamţ.

Rânduiala aspră pe care a adus-o părintele Ioanichie Moroi din Muntele Athos se păstrează şi astăzi în Sihăstria. Pe lângă cele şapte Laude şi Sfânta Liturghie zilnic, părintele Ioanichie a impus ca în Sihăstria să nu se mănânce carne. Lunea, miercurea şi vinerea, masa era o dată în zi, fără ulei. Marţea şi joia, de două ori, cu ulei, iar sâmbăta şi duminica se dezlega la brânză, ouă şi peşte.

Imediat după intrarea în schit, părintele Cleopa a fost rânduit cu ascultarea la oile mănăstirii, slujire pe care a îndeplinit-o 10 ani de zile. Această ascultare i-a dat posibilitatea părintelui să citească aproape întreaga bibliotecă a Mănăstirii Neamţ. A avut binecuvântarea să-l vadă şi să vorbească cu Sfântul Cuvios Ioan Iacob, în timp ce acesta din urmă era bibliotecar la Mănăstirea Neamţ. Pe când păştea oile în pădure, părintele s-a întâlnit cu episcopul Ioan, refugiat din Kiev, Ucraina, care se adăpostise la Mănăstirea Lainici. De acolo, pentru a nu fi descoperit, a început să pustnicească în munţii din jurul Sihăstriei. Părintele Cleopa a mai întâlnit şi alţi pustnici, care au lăsat o puternică amprentă duhovnicească asupra lui.

Râvna, dragostea pentru Dumnezeu, iubirea pentru viaţa monahală i-au încununat nevoinţa părintelui Cleopa cu virtuţi şi daruri alese.

Deşi mănăstirea, imediat după al Doilea Război Mondial, a trecut prin multe şi grele încercări, jefuită de ruşii care, trecând prin Moldova, au luat până şi ceapa de pe brazdele din grădina mănăstirii, prădată de vestitul tâlhar Baltă, care era cunoscut drept cel mai fioros bandit şi fur al mănăstirilor din judeţul Neamţ, incendiată de acelaşi răufăcător, totuşi, sub egumenia părintelui Cleopa, Sihăstria a rămas în picioare.

Cum a ajuns Cleopa de la oi să conducă obştea mănăstirii

https://lh6.googleusercontent.com/-6...teleCleopa.jpg

Părintele Cleopa a fost ales stareţ în ciuda opoziţiei multor părinţi din schit. Părintele Ioanichie Moroi, bolnav, a lăsat cu limbă de moarte ca următor lui la egumenia schitului să fie monahul Cleopa de la stână. În timp ce părintele Cleopa tundea oile mănăstirii, părinţii din consiliu au venit să-i spună că este ales egumen. Părintele a dat înapoi spunând: "Nu aţi găsit pe altul mai bun?".

Cu multă smerenie, părintele a primit totuşi să fie stareţ schitului care avea multe chilii arse, biserica distrusă şi monahii, mare parte adăpostiţi în bolniţă, fiindcă totul suferise din cauza incendiului.

Văzând schitul în stare deplorabilă, s-a dus la Mănăstirea Neamţ pentru a cere ajutorul material din partea stareţului de acolo în vederea refacerii clădirilor Sihăstriei. Dar refuzul primit l-a mâhnit mult pe proaspătul egumen. Ieşind din cancelaria Mănăstirii Neamţ, s-a dus la icoana Maicii Domnului şi a plâns acolo, cerând să nu fie părăsit. Iar ajutorul nu a întârziat. Când a plecat de la Neamţ, s-a întâlnit cu un om important din conducerea statului, care, văzându-l pe părintele abătut, i-a oferit o sumă importantă de bani. De la Mănăstirea Neamţ până la Sihăstria, părintele Cleopa a cântat "Apărătoare Doamnă" pentru ca nu cumva să se întâlnească cu tâlharul Baltă.

Cu banii primiţi s-a reuşit refacerea bisericii şi a corpului de chilii. S-a construit Paraclisul "Sfinţii Ioachim şi Ana", iar cu ajutorul credincioşilor apropiaţi sufleteşte Sihăstriei, originari din comuna Rădăşeni, Suceava, au fost ridicate mai multe clădiri.

Venirea părintelui Cleopa pe scaunul stăreţiei a însemnat îmbogăţirea rânduielii de la Sihăstria. Slujbe frumoase, noi preoţi hirotoniţi, predici înălţătoare, introducerea citirii neîncetate a Psaltirii, rânduiala spovedaniei săptămânale a monahilor, toate au făcut ca mănăstirea să fie din ce în ce mai cunoscută şi căutată atât de credincioşi, cât şi de cei dornici să-şi închine viaţa lui Hristos.

Tradiţia primirii pelerinilor a fost un alt lucru nou pentru obştea părintelui Cleopa. Fiindcă mănăstirea era izolată de sat, credincioşii veniţi la Sihăstria erau şi sunt şi acum găzduiţi, oferindu-li-se şi masă, toate gratuit, chiar dacă posibilităţile erau reduse. Povestea părintele Cleopa cum, la început, oamenilor nu li se putea da decât mămăligă cu murături sau compot din poame de pădure, singura hrană existentă în mănăstire.

Prezenţa la toate slujbele din biserică, citirea cărţilor sfinte, ascultarea necondiţionată faţă de stareţ şi duhovnic au rămas regulă de neşters pentru monahii din Sihăstria.

"Dacă mor, să mă îngropi la rădăcina unui fag!"

La puţini ani după ce a fost ales stareţ, părintele Cleopa a fost nevoit să plece, de ascultare, la Mănăstirea Slatina, trimis de patriarhul Justinian. Statul dorea transformarea ei în spital-azil. Părintele Cleopa a mers la Slatina împreună cu 30 de monahi din Sihăstria, dându-i-se sub ascultare mănăstirile din Bucovina. Dar comuniştii nu vedeau cu ochi buni misiunea făcută în zonă de cei trimişi la Slatina. Părintele a fost chemat la Securitate în Fălticeni şi bătut, anchetat pentru a nu mai primi oameni în mănăstire. Chinurile îndurate în nopţile când era torturat şi ţinut cu ochii în lumina puternică a becurilor l-au făcut ca timp de 10 ani să ia calea pustiei. Aici, părintele a întâmpinat greutăţi mari atât de la diavolul care-l tulbura cu vedenii înfricoşătoare, dar şi din cauza lipsei de hrană şi îmbrăcăminte. Era atunci un pădurar care-i ducea o dată pe lună o traistă de cartofi sau sfeclă. Părintele povestea cum număra fiecare cartof ca să-i ajungă timp de o lună.

Stareţul a stat retras în munte şi la cabana unui ţăran din Neamţ. Acesta, atunci când soţia făcea mâncare în casă, punea o cană de apă în plus la ciorbă sau un pumn de mălai în tuciul unde se făcea mămăligă ca să poată lua şi pentru părintele Cleopa fără ştirea familiei.

Când oamenii au urcat la munte ca să strângă fânul, ţăranul l-a luat pe părintele Cleopa, epuizat şi slăbit de post, ca ceilalţi să nu-l descopere pe pustnicul fugar. În timp ce mergeau noaptea prin pădure, părintele se tot oprea, sleit de puteri. La un moment dat, Ioan, căci aşa se numea ţăranul, s-a gândit că stareţul nu mai poate rezista şi o să moară. Nu ştia ce să facă. Să-i spună nevestei? Se temea să nu se scape cu vreo vorbă la vecine. Să-l anunţe pe părintele din sat? Dar dacă afla miliţia? Să-l îngroape singur? Nu putea să facă aşa ceva unui călugăr, unui preot.

Ajungând la un brad răsturnat în pădure, părintele Cleopa, care mergea după ţăran, îl chemă şi-i spuse: "Frate Ioane, dacă mor, să mă îngropi la rădăcina unui fag şi să citeşti catisma a 17-a pentru mine." Omul s-a înspăimântat, dându-şi seama că părintele i-a citit frământările gândului.

Anii au trecut, iar părintele Cleopa, prin mijlocirea patriarhului Justinian, a fost graţiat. S-a întors la Sihăstria în 1965, unde, deşi nu a mai fost dus la Securitate, a rămas în supravegherea ei. Paznicul mănăstirii, care trăieşte şi azi, dă mărturie cum era chestionat de oameni necunoscuţi despre cine a venit la părinţii Cleopa şi Marcu, pe cine au primit ei în chilie…

Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56....98-b1-p1799.htm

" Sa ramanem ortodocsi pana la capat " ( Parintele Cleopa )
 

14 ani de la trecerea la cele vesnice a marelui duhovnic botosanean! (10.04.1912 - 02.12.1998)


Cunoscut de călugări şi mireni ca un părinte harismatic

Atunci când la Schitul Rarău slujea părintele Ioil, acesta a transmis părintelui Cleopa că i se întâmplă ceva neobişnuit la slujbă. În timp ce dădea binecuvântarea pentru Sfânta Liturghie, îngerii îi aprindeau lumânările din sfeşnicele aflate pe Sfânta Masă. Auzind cele întâmplate, părintele Cleopa a spus ca Ioil să coboare în vale, la Slatina. Cu multă blândeţe, stareţul i-a spus: "Ştiţi, părinte, a început treaba la vie, la Cotnari. Muncitorii trebuie supravegheaţi de un părinte de la mănăstire. Aşa că ne-am gândit la sfinţia ta să mergi vara asta acolo ca lucrurile să se facă după rânduială." Părintele Ioil, auzind noua ascultare pe care i-o dăduse părintele Cleopa, s-a răzvrătit şi a început să cârtească, spunând că nu-i este respectată preoţia. S-a întrunit consiliul mănăstirii din care făceau parte şi părintele Petroniu Tănase, şi alţi părinţi şi au hotărât: "Ioil fie merge de ascultare la via din Cotnari, fie e oprit de la slujire".

Nemulţumit, părintele Ioil a spus că mai degrabă pleacă în lume. Zis şi făcut. Părintele şi-a lăsat hainele călugăreşti şi a părăsit mănăstirea. Obştea întreagă s-a tulburat de atitudinea tranşantă a părintelui Cleopa, care nu l-a lăsat pe Ioil să se întoarcă la slujire pe Rarău. Dar stareţul a răspuns: "Decât un Ioil mândru, mai degrabă un Ion smerit".

După anii 1989, într-o seară, a venit la părintele Cleopa un bătrân care l-a întrebat: "Mă cunoşti?" "Nu", a spus duhovnicul. Atunci, bătrânul a început să plângă şi a zis: "Eu sunt Ioil de la Rarău, care n-a vrut să facă ascultare şi căruia dracii îi aprindeau lumânările pe Sfânta Masă când începea Sfânta Liturghie".

Părintele Ioil plecase în lume, se făcuse taxator pe tramvai şi toată viaţa umblase chinuit, fără linişte şi aşezare sufletească.

De bunătatea lui, te umileai şi puneai gând de pocăinţă

https://lh6.googleusercontent.com/-6...25281%2529.jpg

Părintele a fost şi rămâne un mare duhovnic şi predicator care în vremuri grele a păstrat curată comoara Ortodoxiei şi a transmis-o ucenicilor săi. A stat în faţa credincioşilor şi a mângâiat mii de suflete, ajutându-le să-L cunoască pe Hristos, împodobindu-le cu virtuţi alese. A fost un propovăduitor care a predicat frumuseţea Ortodoxiei, ferm în condamnarea păcatului şi a patimilor. Deşi era aspru în predică, la Taina Spovedaniei se purta cu multă milă şi dragoste, încât de bunătatea lui, te umileai şi puneai gândul de pocăinţă şi de început bun.

A primit pe toţi cu multă dragoste, chiar dacă spre bătrâneţe neputinţele trupului lui s-au înmulţit. Cu o seară înainte de a muri a primit credincioşi, i-a binecuvântat, le-a dat sfaturi, iar în dimineaţa zilei de 2 decembrie 1998, la ora 2:20, părintele Cleopa şi-a dat obştescul sfârşit după o viaţă de slujire lui Hristos şi mănăstirii pe care a îndrăgit-o atât de mult.

Sfinţenia părintelui Cleopa a fost recunoscută încă din viaţă. Cine l-a cunoscut a rămas impresionat de prezenţa sa. Cărţile scrise de el tratează multe probleme de liturgică, dogmatică, îndrumări misionare, fiind până astăzi repere importante în păstrarea autentică a învăţăturii de credinţă.

Slujba din avion

În 1977, părintele Cleopa a plecat la Ierusalim în pelerinaj cu un grup mai numeros de călugări şi de maici. În avionul care se îndrepta spre Tel Aviv, monahii români şi-au exprimat dorinţa de a săvârşi Acatistul Acoperământului Maicii Domnului. Au vorbit cu însoţitoarea de bord, iar aceasta a cerut un răgaz pentru a comunica aceasta comandantului aeronavei. Mirat că un părinte a cerut permisiunea de a face o slujbă în timpul zborului, comandantul a stat puţin pe gânduri, după care a zis: "Da. Slujba se poate face". Şi a comutat sunetul pe interior ca să poată auzi în cabină ce se petrece în avion. Nu voia să aibă probleme cu autorităţile de la Bucureşti la întoarcere. Părintele Cleopa a început să citească Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, iar călugării şi maicile din avion au dat răspunsurile la icoasele şi condacele acatistului.

Tot echipajul aeronavei a fost profund impresionat de ce s-a petrecut în timpul acelei curse. Regulamentul de zbor spune că, la sfârşitul oricărei curse, comandantul trebuie să părăsească ultimul avionul. De data aceasta, protocolul a fost încălcat. Când a ajuns la Tel Aviv, comandantul a coborât primul din avion şi a rugat stewardesa să-i indice pe călugărul care făcuse slujba. A ţinut să-l cunoască personal pe părintele Cleopa, iar la primul concediu, comandatul, de loc din părţile Bacăului, împreună cu întreaga familie, a poposit la Sihăstria. Aici s-a spovedit la părintele şi i-a mărturisit că slujba din avion i-a luminat şi deschis sufletul spre Dumnezeu.



https://lh3.googleusercontent.com/-g...38-p-k/127.jpg

Arhimandritul Ioanichie Bălan, vechi ucenic al Părintelui, spunea: “Părintele Cleopa este considerat, pe drept cuvânt, unul din cei mai iscusiţi duhovnici, sfetnici şi predicatori ai monahismului românesc contemporan. Viaţa sa interioară exemplară, de ascet şi sihastru consacrat, experienţa sa în nevoinţa monahală, vastele sale cunostinţe scripturistice şi patristice de autodidact care te uimesc, memoria sa rar întâlnită, blândeţea, dragostea sa de oameni, râvna pentru Dumnezeu şi cuvântul său hotărât, înţelept şi precis, unit cu darul frumoasei vorbiri în grai dulce moldovenesc fac din Arhimandritul Cleopa Ilie o personalitate în spiritualitatea noastră ortodoxă. Credincioşii, numeroşii săi fii duhovniceşti, călugări şi mireni, îl socotesc ca fiind o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Biserica noastră”.
Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56....98-b1-p1799.htm

Ohoo, sa il aseze Bunul Dumnezeu cu sfintii!
Nu stiam de miracolul din avion. :36:

Testamentul Parintelui Arsenie Papacioc: Sa aparam adevarul, orice ar fi

Numai Ortodoxia este adevărata Biserică

"De-a lungul celor două mii de ani de existenţă, numai Credinţa Ortodoxă a păstrat neschimbată învăţătura lui Hristos lăsată Apostolilor precum neschimbată a păstrat şi Sfînta Predanie a Sfinţilor Părinţi. Doar Biserica Ortodoxă se ocîrmuieşte după cele Şapte Soboare A-Toată-Lumea, numai Biserica Ortodoxă păstrează neschimbate scrierile Sfinţilor Părinţi, doar în Biserica Ortodoxă se ţin slujbele primelor veacuri. Şi pentru aceasta numai în Biserica Ortodoxă găsim toate Tainele cele Sfinte şi dumnezeieşti trebuincioase mîntuirii sufletelor noastre. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată şi neîntinată, doar Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinţi, sfinţenie şi sfinte moaşte, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva „bisericilor” ce vor încerca să o uzurpe.
Drept aceea, doar noi credincioşii ortodocşi mărturisim despre Biserică în Crez ca fiind: „Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească”. Precum un singur crez este, tot aşa doar o singură Biserică viază, al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim în crez două Biserici, doi hristoşi, două botezuri pentru că avem – ca şi Sfinţii Apostoli – un Domn, o Credinţă, un Botez – cel ortodox."

„Intraţi prin poarta cea strîmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strîmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7:13-16) „Sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos, dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Galateni 1:7-8) „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.” (I Ioan 4:1-3)
Nimic nu-i lipseşte Ortodoxiei de a fi Biserică -una, sfîntă, sobornicească şi apostolească -, iar dacă se bucură de „toată darea cea bună şi tot darul desăvîrşit”, ce daruri mai poate cîştiga prin alianţele şi unirile ecumeniste?



Arhim. Haralambie Vasilopoulos – DATORIA ORTODOCŞILOR pentru demascarea ecumenismului satanist

Posibil raspuns
 

Maica Domnului asa cum vede ortodoxul pozitia ei, te ajuta sa fii ortodox, dar nu si credincios lui Hristos/ E adevarata afirmatia. Ca sa fii ortodox (dreptcredincios) solutia e Hristos, nu omul oricat de sfant ar fi el. Iisus a murit pentru noi, nu un om muritor

Scrierile Sfântului Proclu al Constantinopolului :
 

ERORE DOMNULE MARINESCU ! ! !

Învăţătura corectă despre Maica Domnului


Sfântul Proclu al Constantinopolului a fost cel mai apropiat ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur. Cu toate acestea, contribuţia sa privind învăţătura corectă despre Maica Domnului a trecut aproape neobservată până astăzi. Considerăm prioritară, în momentul de faţă, sarcina de a dezvălui personalitatea fascinantă şi contribuţia deosebită a acestui mare ierarh.



Deşi Sinodul al III-lea Ecumenic a utilizat fragmente din predicile sale pentru a susţine faptul că Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, puţini au fost cei care s-au aplecat cu atenţia asupra acestor texte în zilele noastre.

Viaţa Sfântului Proclu

Nu cunoaştem locul şi nici data naşterii Sfântului Proclu. Este cert, însă, că a fost ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur, deşi nu l-a putut urma pe acesta în exilul final. Nu l-a susţinut niciodată pe Arsaciu, urmaşul Sfântului Ioan, la scaunul de patriarh, deoarece acesta din urmă ocupase scaunul de episcop într-un mod necanonic. În schimb, a devenit secretarul lui Atticus, care i-a succedat în anul 406. Istoricul bisericesc Socrate precizează că "Proclu a devenit profesor încă din tinereţe şi, frecventând asiduu şcolile vremii, a devenit pasionat de retorică. Pe când era încă tânăr, a devenit unul dintre apropiaţii lui Atticus, care l-a numit mai târziu secretar al său". Atticus îl va hirotoni, de altfel, mai întîi diacon, iar apoi, la scurtă vreme, preot. După moartea lui Atticus, Proclu a fost foarte aproape să fie numit patriarh al Constantinopolului, dar lucrul acesta nu
s-a întâmplat. În schimb a fost numit episcop de Cyzic, dar nu a fost primit de creştinii din eparhia sa. După moartea patriarhului Sisinie (succesorul lui Atticus), s-a numărat din nou printre cei care puteau fi aleşi, dar i*a fost preferat Nestorie, viitorul eretic. Proclu s-a dezis de erezia lui Nestorie, predicând plin de curaj împotriva acesteia. În cele din urmă va fi ales patriarh în jurul anului 434. Printre activităţile sale importante se numără aducerea la Constantinopol a moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur, în jurul anului 438, şi punerea lor în biserica închinată Sfinţilor Apostoli. Un alt eveniment notabil din perioada petrecută ca patriarh este introducerea liturgică a cântării "Sfinte Dumnezeule", eveniment petrecut cu ocazia unui cutremur puternic care a zguduit capitala Imperiului Bizantin.

Istoria Omiliei a 5-a

Am decis să analizăm una dintre omiliile rostite de Cuviosul Proclu al Constantinopolului cu ocazia introducerii unei noi sărbători închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Parascheva Grigoriu, cea care s-a ocupat de traducerea acestei omilii în limba română, ne-a oferit şi un scurt comentariu cu privire la istoricul ei. Astfel, introducerea unei noi sărbători era privită în vremea respectivă cu suspiciune, pentru că existau creştini care afirmau că se diminuează posibilitatea adorării lui Dumnezeu prin aceste noi celebrări închinate sfinţilor. Însă era necesară dezvoltarea cultului adus Maicii Domnului, pentru că nu dispăruseră controversele legate de erezia nestoriană. Parascheva Grigoriu precizează: "Omilia a 5-a este documentul păstrat al unui astfel de argument care promovează noua sărbătoare pentru Fecioara Născătoare de Dumnezeu în Constantinopolul secolului al V-lea şi constituie dovada vie pentru organizarea cultului ei în această perioadă. Forme private ale unei astfel de devoţiuni sunt, desigur, mai vechi decât secolul al V-lea, după cum se arată într*un papirus din secolul al III-lea ce invocă mila şi protecţia Născătoarei de Dumnezeu. Aceste devoţiuni au continuat să câştige teren tot mai mult în secolul al IV-lea, când, de pildă, Sfinţii Grigorie de Nisa şi Grigorie de Nazianz atestă cele mai timpurii exemple ale apariţiilor şi mijlocirilor Maicii Domnului, deşi nici în relatările lor aceste exemple nu par să fie ceva cu caracter extraordinar sau de noutate, având corespondente în literatura ascetică contemporană. În acelaşi timp, Fecioara a început să ocupe din ce în ce mai mult un loc central, ca figură exemplară atât în cultul public şi privat, cât şi în monahism. Omilia a 5-a marchează un pas decisiv în această direcţie odată cu afirmarea de către Sfântul Proclu a preeminenţei Fecioarei asupra tuturor celorlalţi sfinţi" (Sfântul Proclu al Constantinopolului, Omilii la Naşterea Domnului, trad. Parascheva Grigoriu, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, pp. 84-85).

Născătoarea de Dumnezeu - mai presus de toţi sfinţii

Încă din debutul omiliei sale, Sfântul Proclu afirmă că Născătoarea de Dumnezeu este mai presus de toţi sfinţii. Prima comparaţie pe care o efectuează este cea cu drepţii vechi-testamentari. După ce enumeră virtuţile acestora, începe să explice de ce Preasfânta Fecioară îi depăşeşte pe toţi în sfinţenie. "Ea a purtat în pântece pe Cel întrupat, căci ce putea împiedica iconomia cea negrăită a lui Dumnezeu Cuvântul? Creşterea materială a pântecelui? Dar de creştere şi pătimire Cuvântul este străin. Mărire? Dar dumnezeirea nu este circumscrisă. Întinăciune? Dar Cel ce a zidit-o pe ea nu se întinează şi Cel întrupat în ea şi Cel ce S-a născut nu S-a întinat, ci şi mai mare slavă aduce împăratul, iubirea de oameni. (...) Aşadar nimic nu este în viaţă precum Născătoarea de Dumnezeu Maria. Cutreieră toată făptura, o, omule, cu mintea şi vezi dacă este ceva mai mare decât Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Fecioara. Răscoleşte pământul, scrutează marea, iscodeşte văzduhul, cerurile le cercetează cu mintea, gândeşte-te la toate puterile cele nevăzute şi vezi dacă este vreo altă minune aşa de mare în toată făptura. (...) Numără deci cele străine şi minunează-te de biruinţa Fecioarei, fiindcă pe Cel pe care toată făptura Îl preamăreşte numai ea în chip netâlcuit în cămara de nuntă l-a primit" (Omilii la Naşterea Domnului, pp. 91-93). Sfântul Proclu al Constantinopolului nu cuprinde doar sfinţii, ci şi îngerii în treapta inferioară a Născătoarei de Dumnezeu. Fecioara Maria a rămas om, fără a căpăta o natură necreată, dar, cu toate acestea, s-a ridicat mai presus de puterile fără de trup, prin faptul că a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu. Nici drepţii vechiului legământ, nici sfinţii Evangheliei nu pot să se ridice la treapta Născătoarei de Dumnezeu.

Împlinirea femeilor

"Fericite sunt pentru ea toate femeile. Neamul femeiesc nu mai este sub blestem, fiindcă a născut pe cea care şi pe îngeri îi va birui în slavă. Eva se vindecă, este redusă la tăcere egipteanca, se îngroapă Dalila, fără pomenire rămâne Irodiada, şi acum se admiră şirul femeilor de cinste, se binecuvintează Sarra, ca născătoare a popoarelor, Rebecca se cinsteşte ca dătătoare înţeleaptă a binecuvântărilor, se admiră şi Lia ca maică a strămoşului după trup al Domnului, se laudă Debora ca strategă mai presus de fire, se fericeşte şi Elisabeta ca una ce a odrăslit săltarea în pântece a Înaintemergătorului harului" (Omilii la Naşterea Domnului, pp. 93-94). Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cea prin care neamul femeiesc dobândeşte cea mai înaltă slavă. Prin ea sunt lăudate femeile virtuoase ale Legii vechi, dar sunt şi mustrate cele care au păcătuit. Încheiem cu un citat de o frumuseţe retorică deosebită al Sfântului Proclu al Constantinopolului, în care el identifică şi simbolurile Legii vechi cu prefigurări ale Preasfintei Fecioare. "Dar Maria este închinată fiindcă s-a făcut maică şi roabă, şi nor, şi cămară de nuntă, arcă şi chivot al Stăpânului. Maică, fiindcă a născut pe Cel ce a binevoit a Se naşte. Roabă, mărturisind firea şi propovăduind harul. Nor, fiindcă de la Duhul Sfânt a luat în pântece pe Cel pe care L-a născut. Cămară de nuntă, fiindcă Dumnezeu Cuvântul, ca într-o cămară de nuntă, a umbrit taina. Chivot, nu purtând Legea, ci pe dătătorul de Lege odrăslindu-L" (Omilii la Naşterea Domnului, p. 94).

" Maria este închinată fiindcă s-a făcut maică şi roabă, şi nor, şi cămară de nuntă, arcă şi chivot al Stăpânului. Maică, fiindcă a născut pe Cel ce a binevoit a Se naşte. Roabă, mărturisind firea şi propovăduind harul. Nor, fiindcă de la Duhul Sfânt a luat în pântece pe Cel pe care L-a născut. Cămară de nuntă, fiindcă Dumnezeu Cuvântul, ca într-o cămară de nuntă, a umbrit taina. Chivot, nu purtând Legea, ci pe dătătorul de Lege odrăslindu-L."
Sf. Proclu, Omilii la Naşterea Domnului

Daca Maica Domnului, in smerenia sa, nu ar fi acceptat vestea pe care i-a dat-o ingerul si nu s-ar fi facut vas ales pentru a-L primi in pantecele sale pe Mantuitorul lumii, cum ar fi venit oare pe pamant?

Este tare apasator sa vezi cum tocmai in aceste momente de bucurie duhovniceasca, in care o cinstim si pe Maica Domnului, vin sectantii sa o insulte si sa ii minimalizeze rolul sau in istoria mantuirii noastre. Sa ne lumineze Dumnezeu pe toti!

Eu nu vad pericolul venind din aceasta directie. Sectarii sunt ultimul lucru care ar trebui sa ne preocupe. Atat timp cat sunt preocupati de propriile interpretari si fac din asta un anume model de "mandra smerenie", n-ar trebui sa ne afecteze catusi de putin. Poate in masura in care printre sectari avem frati, surori, nepoti, rude apropiate, pana nu demult ortodocsi, de la care noi insine am invatat sa ne rugam. Atunci suferim mai mult, fiindca ne doare neputinta pentru acele suflete care ne sunt atat de dragi. Am doua astfel de cazuri: o nepoata prin Austria acum, de la care am invatat perseverenta in rugaciune, pe cand ea avea 16-17 ani, iar eu 24-25... Prin casatorie, a abandonat ortodoxia, trecand la penticostali (mi se pare...) Si un alt caz, cel mai bun prieten din Timisoara, un ateu cu care m-am luptat 7 ani sa-l fac sa inteleaga dragostea lui Dumnezeu pentru om. De cativa ani am aflat ca este... predicator, dar nu stiu la care din secte. Mai vorbim la telefon din cand in cand, dar daca abordam subiectul religios, se incing spiritele si de aceea am convenit sa discutam despre orice altceva, cand si daca ne mai sunam...
Mie mi se pare ca cel mai mare pericol vine din fatarnicia noastra, din superficialitatea credintei noastre pe care o ridicam la rang de..."sfintenie"... Urasc "vanatoarea", iar daca mai vine si din partea unui frate... ortodox, o gasesc cea mai josnica si mai imorala dintre inselari. Fiindca ajungi sa lovesti in adancul sufletului celui de o credinta cu tine si sa crezi ca faci... "apostolat". Incerci sa te stapanesti si sa spui ca poti trece peste moment, dar in mod ciudat tu ramai inca mult timp tulburat.
Ce e "vanatoarea"? Nu, nu e nici revolta simpla, nici ironia ca reactie asupra unui mesaj care in opinia cuiva cade ca o petarda in mijlocul bisericii. Acestea mi se par reactii firesti, prin care ne afisam in felul nostru dezacordul, dar fara a jigni persoana, ci doar a pune subiectul in acea lumina pe care tu o vezi in acel moment. Vanatoarea este aceea prin care ne apucam de stat la panda, de cautat in nuante, sau in... arhiva, ce-a facut X, cine e X, cum il pot discredita in ochii celorlalti, ca sa vada toata lumea cat este de "mitocan", canalie", "nesimtit", "schizofrenic", "betiv" etc, etc, etc... Toate raportate la el care... se roaga ca un erou la Maica Domnului, in coltisorul lui..."linistit", care merge sa cerceteze copiii bolnavi de cancer, spre deosebire de altii care, in opinia lui, daca nu se lauda, nu fac nimic, dar NIMIC care sa merite aprecierea lui... personala!
Ce-mi poate face mie un sectar? El isi vede de viata lui, eu de a mea? Ce-mi poate face mie un frate ortodox? Ma poate zgudui din toate incheieturile, ma poate tulbura pentru mult timp, ma poate antrena intr-o amaraciune fara sens, care se transmite involuntar in mijlocul familiei si a celor dragi; ma poate transforma intr-un "razbunator", daca sunt mai slab de ingeri, ca sa dovedesc ca... am dreptate; ma poate blaza sau dobori, facandu-ma sa-mi pierd increderea ca sunt si eu in stare de ceva cat de cat bun; ma poate determina, din bun simt si ca sa evit orice eventual conflict, sa mai vin si eu cu "partea mea de suflet" pe un topic unde poate as avea ceva de spus, numai sa nu-i dau ocazia sa mai stau in calea "tintei" lui.
Si poate ca nu el poarta vina cea mai mare. Jumatate din intreaga vina o purtam TOTI, cu predilectie cei care ne dam..."ortodocsi", dar care din anumite motive preferam sa tacem numai fiindca devenim noi insine "tinte". Iar cealalta jumatate, am mai spus-o si o repet cu riscul de a fi bannat definitiv: Adminul nu vrea sa se implice, ori fiindca nu are habar, ori fiindca exista un compromis pe care eu si toti ceilalti care-am fost jigniti de atatea ori de acest user, nu-l intelegem.
Oricum, in opinia mea, un site ortodox cu atatea jigniri aduse din partea unui user care se aseaza singur in fruntea ierarhiei credinciosilor, este o imagine trista pentru oricine intra sa ne viziteze!

Oare mai exista bucurii duhovnicesti , Ana Maria , cand vezi in jur persoane "credincioase" care se preocupa mai mult de propria persoana , si se dau sifonati pentru orice virgula , orice vorba , orice "atac" venit din stanga sau dreapta ? Obsesia lor a devenit maladiva , se simt vanati , persecutati , in mandria si fatarnicia lor fara margini . Isi fac conturi duble , triple pe acest site , jucand la doua capete , cand de oameni buni , cand de mosnegi sfatosi , cand de semiatei preocpati de magie , horoscoape si probleme "habarnistice !
Ce mai conteaza , draga Ana Maria , Maica Domnului in fata lor hidoasa si plina de puroi urat mirositor ! Maica Domnului ? Hm , mult mai important pentru ei este propria persoana , sa nu fie "vanati" , adica au obsesia persecutiei , sa nu fie siofonati de vorba lumeasca , sa li se plece lumea ,orice dar numai de Maica Sfanta nimic .
Sunt oameni care uita ca smerenia se castiga prin ispite , prin insasi aceste incercari venite din stanga sau din dreapta , uita , uita tot , mai putin ce a spus X sau Y la o anumita ora sau data . In maladia lor se simt urmariti , jigniti din cale afara si asta explica si haosul din viata lor reala , find obsedati doar de cele lumesti si aspectul tinutei exterioare , uitand de putregaiul interior .
Maica Domnului ? Hm , ce mai conteaza ea , cand X sau Y il deranjeaza si-i doreste cu ardoare pieirea , fie si din acest amarat spatiu virtual .
Bufnesc , trantec , se smiorcie , ameninta cu plecarea , indeamna la revolta , fac jocuri de culise murdare , indeamna la plecarea de pe acest forum-site , crezand ca aduc paguba administratorilor si propietarilor , fac orice , spumega cand se simt sifonati , "urmariti" , "atacati" , si atunci Maica Domnului trece pe locu doi , trei , sau oriunde , dar nu aici . Citeam , draga glykis , ieri parca , cum in furia unui astfel de individ , cum blestema pe o sora de a noastra , Ioana parca , sa-si rupa unghile in tastaura !
Sunt in stare de orice , numai de Maica Domnului nu au timp , sau o trateaza cu superficialitate , caci imaginea lor e mult mai importanta .
O zi buna , draga glykis !:1:

In Maica Domnului vedem cum straluceste Hristos, ea ne apropie de Hristos, nu ne indeparteaza de El. Maica Domnului nu se separa de Hristos.Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului sau ale Sfintilor reflecta “trupurile duhovnicesti”, reflecta morfologiile transfigurate pe care prietenii lui Hristos (Ioan 15:14) le-au dobandit prin conlucrarea lor cu harul, ne infatiseaza omul „innoit dupa chipul Ziditorului sau", descoperindu-ne taina lucrarii harului asupra "vasului de lut", in care fiinta umana poarta comoara chipului dumnezeiesc (II Corinteni 4:7). Toate acestea nu te indeparteaza de Hristos, ci din contra, te apropie si constientizezi si mai mult lucrarea Sa, iti intaresc credinta in El. Presupunerea d-voastra ca noi l-am neglija pe Hristos, Mantuitorul, in detrimentului oamenilor e nefondata. Ortodoxia e credinta purtatorilor de Hristos.

Chiar daca am inteles ce ati vrut sa spuneti, exprimarea d-voastra a fost nefericit aleasa.

Dupa ce l-am facut "izvor de malitie", ma asteptam la o replica taioasa :)
Sa nu exageram, nu m-a blestemat nimeni, a fost un ping-pong verbal, atata tot.
E totusi deranjant si dureros totodata cand oamenii te suspecteaza de intentii ascunse, ca doresti sa-i duci in inselare, ca scopul tau e sa le abati atentia de la ceea ce sunt in sufletul lor etc. si de aceea mai reactionezi.

Sunt mesaje care ma dor pana la lacrimi! Dar asta ma amuza. Interpretarea rautacioasa, doar fiindca nu sunt de acord cu tine (cand jignesti si nu altadata). Eu intrebam pe Ioana, daca nu cumva si-a rupt vreo unghie cand a tastat "Sfanta", fiindca in mesajul ei ne vorbea de Mahomed in prima zi de Craciun. Era o ironie, nu un blestem, nu o jignire. Dezaprobam mesajul, dar cred ca pana acum am dat mereu dovada ca greseala este omeneasca si ca oricare dintre noi poate cadea oricand in inselare. Nu fiindca este "jskfwabfwbe" (a se citi cum va vine voua), ci fiindca este la un moment dat influentat de ceva anume.
Cat despre credinta, fiecare si-o manifesta in felul lui. Ce si cum se roaga, e o chestiune atat de intima incat e mare pacat ca ne scapam si mai "dam din casa", de cele mai multe ori numai pentru a ne justifica o anumita pozitie...
Din punctul meu de vedere esti atat de putin important incat nu-mi pasa daca existi sau nu pe forum, dar imi pasa de victimile tale, in ciuda faptului ca zilnic scrii si mesaje deosebite? care esti tu de fapt, Cristi? Cel care sustii ca lupti pentru pace si pentru credinta, sau cel in care aduci epitete cum iti vine la gura? De ce nu te legi de mesaj, nu de om? De ce nu dezaprobi "cu tact" ratacirea si nu omul, care e creat ca si tine de acelasi Dumnezeu? Cu ce te crezi tu mai presus de el (oricare el, dintre toate victimile tale). Nu-mi amintesc sa fi plecat din cauza mea de pe forum cineva, dar din cauza ta, nu-mi ajung degetele de la o mana. Unii au revenit, altii au alergie doar la numele tau!...
NU VREAU SA PLECI, ci sa te schimbi tu in primul rand, inainte de a pretinde celorlalti sa se schimbe, intr-un mod atat de grosolan. In principiu ce dorim noi? Nu neaparat acum, in aceste zile cand cu atat mai mult ar trebui sa fim stapaniti de pace si intelepciune... In general, ce dorim noi de fapt? Dorim dezbinare intre noi? Oare nu facem parte din aceeasi Biserica Unita? Cat de uniti suntem noi in menirea noastra, cel putin pe acest forum?
Ioana ma acuza ca eu te vanez pe tine... Este cea mai mare eroare pe care-o poate face si sa ma fereasca Dumnezeu sa ajung vreodata sa "vanez" pe cineva. Nu intru din principiu pe toate topicele, fiindca simt ca nu-mi gasesc locul, dar daca totusi am intrat si mi se pare ca mesajul (si nu omul) intra in conflict nu numai cu credinta in sine, ci si cu bunul simt al romanului, atunci iau in felul meu atitudine. De obicei "pamfletez" in jurul ideii, pentru a scoate in evidenta acea nuanta. Dar ce sa am cu omul? Are si el familie, are si el sarbatori, are si el sensibilitatile lui, necazurile lui. Daca acelasi user scrie pe un alt topic unde nu ma intereseaza, nici nu-l vad. Daca acelasi user apare pe un topic unde mai scriu si eu cate ceva, iar mesajul lui este OK, imi vine sa-l pup pe frunte. Daca dimpotriva, continua in ratacire, mai vin cu o bucatica de bascalie, ca sa inteleaga nicidecum ca sa ma dau eu grozav ca sunt... "vigilent". Dar nu vanez si, Dumnezeu mi-e martor, nu urasc pe absolut nimeni in lumea asta. Si daca toata lumea ar avea parte in viata de "haosul" in care ma aflu eu, Doamne, nici nu-mi doresc mai mult. Pentru ca zilnic am o mie de motive sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru ce-mi da. Daca as urmari sa fac rau cuiva, cred ca intr-un fel sau altul ar ajunge pana la urma impotriva mea... Asta nu inseamna ca sunt vreun sfant, nici pe departe. Mi-am recunoscut si imi recunosc limitele, inselarile, prostia... Vad ca "ma impiedic" mereu, si ma ridic tot mai sifonat, dar nu-mi pot permite sa deznadajduiesc. In orice caz, de ce m-as razbuna pe cineva anume, daca eu insumi sunt de vina?
Mai sunt acuzat de goana dupa "faima"... Dintre toate, laudele ma sperie cel mai tare si am spus-o de cate ori am avut ocazia: nu caut si nu vreau aprecierea nimanui, fiindca risc sa ma smintesc si chiar sa cred ca e ceva de capul meu! Tot ce scriu, este din dorinta de a ma face util celorlalti, nu pentru a-mi ridica mie statuie. Nu-mi sta mie in putere sa spun cine sunt, dar stiu cine am fost si mi-e tare rusine cu asta!
Cat despre contul dublu, este adevarat, a existat, nu fara stirea "sefului". Dar exista o explicatie pentru toate:
1 - In primul rand "OmuBun" intra in conflict cu notiunea de crestin ortodox. Trebuia sa "scap" de aceasta povara.
2 - Ma simteam atat de haituit de tine, Cristi, incat am urmarit indelung cum sa fac "sa-mi pierzi" urma. Mai existau si altii care renuntasera la forum numai datorita tie, si cu care mai intram in contact pe mess sau pe telefon. Persoane de toata isprava, cu care am mers pe la manastiri si stiu puterea credintei lor! Eu inca nu reuseam sa ma detasez definitiv
3 - OmuBun si Mosh-Neagu, n-au avut niciodata un dialog, desi aparent faceau parte din acelasi "grup de rugaciune", fiecare cu indatoririle lui...

Nu pot fi acuzat de dualitate. Pot fi orice, dar ipocrit nu-mi permit sa fiu!... Am dorit sa activez un timp cu doua conturi, pentru a nu trezi suspiciuni. Un timp mi-a reusit!... Nu pot sa spun cat de relaxat am fost in acea perioada!...
Daca o minte sanatoasa poate crede ca asta inseamna "o abatere" de la conduita bunului simt, fie mie dupa constiinta voastra! Eu unul nu ma simt deloc vinovat de asa ceva!!!

Persoana noastra este mult prea putin importanta , cu toate ca mult m-ar bucura schimbarea acestui om , sa-l citesc cu placere precum Zaharia , Pelerin , Mihailc ,Leonte , Alin , Catalin , Glykis , Mihai G.( cu mici exceptii ) ,Dumitru , Solentina , Ioana , Floare Alba , Mirela ,Ovidiu , N. Priceputu , Zeitin , Dragos ,Iustin, Dorina ,Antoniap , Dobrin , Laura ,si inca multi , multi alti iubitori de Dumnezeu . Pe ei nu-i preocupa omul de pe forum ci dezbaterea teologica . Nu se simt sifonati , nu-l ataca pe Adminul acestui site , nu fac bisericute , nu se smiorcaie , nu indeamna la revolta , nu se simt urmariti , ci ai ce invata efectiv de la ei . Fiecare postare a lor dezbate o idee , o problema utila sufletului nostru . Sa dea Bunul Dumnezeu sa-l vad si pe acest om precum sunt cei mentionati mai sus , sa-l lase userul de pe forum si sa -L imbratiseze pe Hristos !
Multumesc Ioana pentru postarile tale de folos , multumesc tuturor celor care nu fac jocul murdar al acestui om ,si o rog pe glykis sa-l treaca pe lista de rugaciuni si cu siguranta i se va inmuia inima si i se va intelepti mintea !
Doamne ajuta !:25:

Nu, Cristi. Daca vrei sa fii om bun, trece-ma tu pe lista ta de rugaciuni. Nu ca n-as avea nevoie de ele, dar cel care ar trebui sa-si inmoaie inima esti tu, frate, nu ceilalti pe care ti-i doresti de partea ta, fara ca ei sa fie de acord!...

In sfarsit a mai vorbit cineva de Maica Domnului , nu de sifonabilitatea lui si de obsesile lumesti de mahala !

Cum va mai place sa va tachinati. Unul spune ca nu jigneste, ci ironizeaza ( de parca ar exista ironie fara batjocura), celalalt face trimiteri indirecte. Va las :) Am citit suficient.

O seara buna !:53:

Pai am vorbit, pentru ca si tu si Glykis l-ati luat mai dur pe Marinescu. Cred ca nu s-a exprimat el prea bine, n-a vrut sa lezeze. In general, neoprotestantii au senzatia ca noi suntem atat de focusati pe Sfinti, ca ne incredem in ei, incat uitam de Hristos sau au senzatia ca-i punem pe acelasi palier si asta din cauza cunostintelor lor lacunare despre cultul sfintilor.

Dar mai încetaţi, măi, odată !!!!

Vă faceţi de râsul curcilor.

Ziceţi fiecare o rugăciune, beţi un pahar de vin şi scrieţi aici aşa: eu sunt vai de capul meu, dar Hristos mă iubeşte şi pe mine la fel ca pe fratele Cristi/Mosh Neagu/sora Ioana/Icsulescu, Amin.

In legatura cu neoprotestantii , nu sunt toti asa cum spui ! Cel mai bun prieten pe acest forum a fost Scot ! Un OM de milioane , mi-a daruit peste 26 de volume de carti ortodoxe , mi-a daruit o icoana extrem de valoroasa cu Maica Domnului , a facut o donatie mare de carti la Biserica Mercurie , un OM deosebit , si era neoprotestant . Avea bunul simt ca sa nu intre in discutii contradictorii cu noi pe theadurile cu specific pur ortodox , ce mai un OM cum rar intalnesti !

Dacă ați renunța în a le înălța rugăciuni și v-ați limita strict la a le aduce "cinstire", poate ne-am schimba şi noi optica şi am recunoaşte că-L vedeţi pe Hristos ca Unic Mântuitor - aşa cum Îl prezintă Scriptura. Recunoaşteţi că această "prejudecată" vi se datorează în mare parte.