Nu-mi poate fi ruşine, din moment ce nu mint, nici în faţă nici spate pe nimeni. Nici în stânga, sau dreapta, sus sau jos, în pământ sau în aer, sau pe apă. Nu mint.

Botezul dorinţei pentru eretici, atei, păgâni, nu există. Nu am auzit de aşa ceva ! La creştini da, dar la eretici, niciodată nu am auzit.

Reamintesc, reîntăresc.

Cred că realizezi că nu ai înţeles şi nu accepţi că eşti eretic, măcar recunoaşte asta.

Igor, daca dragostea ta este autentica, in schimb intelegerea ta este semeata, este impotriva Lui Dumnezeu - pentru ca nu tine cont de Judecata Lui.

Intelegerea ta o ia inaintea Judecatilor de nepatruns ale Lui Dumnezeu.

Noi, cei cu frica si necunostinta, nu stim daca Dumnezeu se va indura de noi si de ceilalti.

Nadajduim dar nu avem certitudini.

Este o mare diferenta.

Certitudinea verdictului nu este altceva decat semetie in propria cunostinta.

A spune cine se mantuie si cine nu - este nebunie.
Este uzurparea Intelepciunii Lui Dumnezeu.

Doamne fereste-ne de astfel de ganduri periculoase!
Da-ne frica in astfel de judecati.

"Nu oricine imi spune Doamne Doamne va intra in Imparatie"
Caci cele adanci ale inimii doar Domnul le stie, Igor.


Da-ti seama ca esti necunoscator ca noi toti ca sa castigi si smerenia, caci dragostea deja o ai.

Frate Botosel, probabil ca acei musulmani ISIS, manjiti de sangele zecilor de crestini ucisi, vor fi spanzurati.
Nu inteleg taina prin care musulmanii aceia, odata spanzurati devin... ortodocsi.:23:

Da, Florine, tu vrei ca şi budiştii să se mântuie, dar asta nu este posibil. Hristos ne spune clar în Biblie şi prin Sfinţii Părinţi cine se mântuie şi cine nu.

Şi deşi ştiu că nu mă crezi, îi iubesc pe budişti mai mult ca tine. Dar să încalc poruncile lui Hristos, aşa cum le încalci tu, asta nu voi face niciodată. Pentru că îmi pierd mântuirea, devin eretic ecumenist.

Sfântul Ioan Gură de Aur, a spus în mai multe locuri, dar unde îmi amintesc acum mai urgent, mai curând citind, la Cuvântări despre viaţa de familie, că: "dacă rămâneţi în calea creştinească, risc să spun, dar eu vă garantez mântuirea".

Biblia însăşi este garanţia mântuirii, şi certitudinea. Cine nu o urmează, ajunge în iad. Asta-i certitudine.

Sfinţii vor da certitudinea verdictului, când vor judeca lumea, conform Bibliei, deci au semeţie în propria gândire?
Şi dacă calea de a deveni sfânt, o cunoaştem, este de a fi creştin în Biserica lui Hristos, ortodoxia, atunci, cum nu poate fi asta certitudinea mântuirii noastre? Pentru ce scop am mai trăi atunci, dacă nu pentru Împărăţia Cerurilor? Şi ştim sigur, că dacă urmăm calea cea strâmtă şi îngustă, pe care puţini o află, ajungem la Împărăţia Cerurilor. Asta tot conform Bibliei.

Biblia şi Sfinţii Părinţi spun cine se mântuie şi cine nu. ASTA E NEBUNIE? Dacă crezi asta, tu te afli în nebunie.
Dacă crezi că un budist se mântuieşte, sau un eretic, sau ateu, tu te afli în nebunia, nu eşti urmaş al lui Hristos, prin Biserica dată de El nouă, şi eşti foarte departe de mântuire.

Eu ştiu doar atât: creştinii se mântuiesc. Ereticii, păgânii, ateii, nu se mântuiesc. Asta-i certitudine. Pentru asta voi da răspuns în faţă Judecătorului.

Dar Ăsta e Adevărul. Asta mărturisesc, asta vă învăţ şi pe voi. Pentru asta voi muri.

Hristos a înviat !

Hai că îţi explic cu drag.

Dacă acel musulman ISIS, care e spânzurat, cere ca Hristos să-l ierte, înainte de-a fi spânzurat, şi să-l pomenească Hristos când va veni întru împărăţia Sa, acel musulman ISIS, prin faptul că i se ia viaţa, şi nu mai poate căuta Ortodoxia, are parte de botezul sângelui, deci a devenit ortodox, şi se mântuieşte.

Dumnezeu îl iartă de toate păcatele, ca pe tâlharul de pe cruce, şi-i dă Raiul. Trebuie doar să creadă şi să ceară, înainte de a fi ucis de alţii, oricine.

Nici un om, nu se poate mântui fără Botez şi Sfintele Taine Trup şi Sânge, conform Bibliei.

Deci, prin mărturisirea lui, cuvintele acelea, îi sunt Împărtăşirea tainică de Hristos. Şi viaţa lui, care îi este luată de alţii, este botezul lui.
Prin mărturisirea lui, aceea îi este fapta bună pentru Rai, şi credinţa dreaptă şi primeşte har.
Şi astfel, are cele 3 criterii pentru mântuire: credinţa, faptele şi harul.

Aşa devine ortodox şi se mântuieşte. Şi el, şi toţi ca el, şi înainte de el, în aceste două milenii şi după el, până la sfârşitul veacurilor.

Dar acestea nu sunt valabile, dacă moare, în absolut orice altă circumstanţă, decât să fie ucis de alţii. Dacă moare altfel, merge în iad, fiindcă e păgân. La fel un eretic, sau ateu.

Cred ca putem inventa o noua urare crestina: "Sa te omoare cineva, frate crestin!" :))

Dacă moare altfel, decât să fie ucis de altcineva, îi este suficient timpul să caute Ortodoxia şi nu o face, nu e nimeni vinovat decât el, că merge în iad.

"Să te omoare cineva frate creştin?"

Păi dacă e creştin, oricum ajunge în Rai, dacă ţine curată calea prin Biserică, spre mântuire. Dacă e eretic, atunci nu.

"Să te omoare cineva, frate eretic", îşi pot ura ereticii, unii altora. Asta vroiai să zici.

Deşi sinistră urare, este Adevărul, e singura cale ca un eretic, un păgân, sau un ateu, să ajungă în Rai, să fie ucis de altcineva şi să ceară lui Hristos să fie primit la El.

Pentru că altfel, i se dă de Dumnezeu timp suficient să devină ortodox şi el nu vrea, refuză vehement, nu citeşte Sfinţii Părinţi, ca să-l ajute, eretic fiind, sau păgân sau ateu. Deci cine-i vinovat? Numai el însuşi. Dar când este ucis de alţii, i se ia timpul de-a mai face lucrurile astea.

Si deci, in felul acesta, poti sa justifici dorinta ta pentru moartea unui eretic! Ii spui " Nu ma intelege gresit, dar imi doresc sa mori de mana altuia pentru ca te iubesc, nu de alta."

Nu înţelege greşit, eşti ispitit uşor şi repede, fiindcă eşti eretic, ai mărturisit că eşti altă confesiune, deci eretic.

Poruncile lui Hristos!
Trebuie ţinute sub orice circumstanţă !

Un eretic, un ateu sau un păgân, este un duşman al lui Hristos şi al creştinilor şi slujitor ai diavolului şi îngerilor lui.

Iar Hristos ne învaţă să ne iubim duşmanii. Cum şi El, în Treime, îi iubeşte pe demoni, şi toată creaţia Sa.

Hristos ne învaţă, să aruncăm cu pâine în duşmani, când duşmanii aruncă cu pietre în noi. Să-i binecuvântăm dacă ne blestemă. Să întoarcem şi celălalt obraz, dacă ne pălmuieşte, şi altele minunate, spre mântuire.

Deci niciodată un creştin nu poate să omoare pe nimeni, oricine ar fi acea persoană şi orice i-ar face creştinului. Când a omorât pe cineva, a încetat să mai fie creştin. Şi Dumnezeu abea dacă-l iartă, după o viaţă petrecută în pocăinţă, în mănăstire sau în pustnicie, pustnic. Dar are şanse mari să nu fie iertat, fiindcă uciderea altui om, care a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este păcat împotriva Duhului Sfânt, de neiertat.

Da, ai dreptate, Hristos ne spune clar ... cine se mântuie şi cine nu.

---


Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!

------


Depinde cu ce ochi si cu ce inima citesti.

Acestea sunt evident calitati ale inimii - nu identificari cu anumite culte, natii, etnii sau sisteme religioase.

Ca identificarea are rolul ei formator in devenirea noastra este cu totul altceva. Daca la final gasim semetia "eu ma mantui iar tu te duci in iad" - ce folos ca suntem fie budisti, crestini sau musulmani?

Cand inima este corupta "Doamne, Doamne" nu intoarce Fata Lui Dumnezeu - indiferent in ce limba sau credinta este formulata.

Aceasta forma de mandrie este certata de Iisus:

"Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. "

---

Sa fim mai atenti la inima omului decat la ceea ce se pretinde a fi.

Si mai rezervati, dupa cum indeamna Iisus, sa ne autoproclamam noi cei Drepti iar toti ceilalti damnati.

Florin, gata !

Deja o iei pe arătură rău de tot. Fi atent. Obiectiv:

1. Un păgân budist, musulman sau hindus care aplică şi împlineşte poruncile din fericiri, dar spune că Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu Adevărat, se mântuieşte?

2. Un eretic franco-latin, cu termenul violat "romano-catolic", care aplică şi împlineşte poruncile din fericiri, dar spune că există filioqve, primat papal, purgatoriu, indulgenţe, transubstanţialitate, Maria Imaculata, care crede că inchiziţia şi cruciadele au fost bune, care dă azime ca împărtăşanie, şi care nu dă şi sângele pe lângă trup, că e un drept doar al preoţilor lor, spun ei, care obligă preoţii la celibat, când Sfântul Petru a avut soţie, care nu fac proscomidia, care spun că harul este creat şi energiile lui Dumnezeu sunt create şi multe altele, se mântuieşte?

3. Un eretic protestant, sau neo-protestant, care aplică şi împlineşte poruncile din fericiri, dar spune că Duhul Sfânt nu a fost în Sfinţii Părinţi, când ne-au lăsat scrierile lor, că Duhul Sfânt nu este în Sfintele Icoane, că nu e bine să ne închinăm lui Dumnezeu, în Sfintele Icoane, că nu trebuie să avem Liturghie, şi obiecte de cult, că nu trebuie să ne închinăm Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, că Sfintele Moaşte nu sunt de la Dumnezeu, să nu cerem Sfinţilor lui Dumnezeu, să se roage pentru noi şi altele ale întunericului demonic, se mântuieşte?

4. Un ateu, care aplică şi împlineşte poruncile din fericiri, dar respinge orice idee de Dumnezeu Sfânta Treime, se mântuieşte?

Aştept răspuns.

Ti-am raspuns, clar si obiectiv, nu stiu pe cine mantuie Dumnezeu.

El spune ca-i mantuie pe cei blanzi si iubitori - dar cine cunoaste cu adevarat adancul inimii celorlalti, cine poate evalua calitatea acestor virtuti in adancul omului?

Cred ca doar Dumnezeu.

Eu sper si ma rog din inima sa-i mantuie pe toti: atei, crestini, budisti, musulmani, hindusi, etc. - nici unul sa nu ajunga in iad - dar, probabil, ca Dumnezeu va Judeca dupa Dreptatea Sa.

Ii las Lui Judecata si mie rugaciunea pentru toata faptura.

Ba da ştim cine se mântuieşte şi cine nu, e scris în Biblie, ne-a spus Însuşi Dumnezeu, ca să ne putem mântui, altfel, nu am ştii calea spre mântuire, de ce nu crezi ce-ţi vorbesc?

Şi creştinii vor să se mântuiască toţi oamenii, pentru că aşa vrea şi Dumnezeu, ne-a spus chiar Dumnezeu asta, dar cine-i de vină că mulţi, mult mai mulţi, nu se vor mântui, vor merge pe calea largă, cine-i de vină că marea majoritate a oamenilor, nu se vor mântui, decât cei care se vor mântui? Dumnezeu e de vină? Nu, ei.

De ce nu crezi că făptura va judeca lumea, Sfinţii vor judeca lumea, cum spune Biblia. Acei Sfinţi care au găsit calea cea strâmtă şi îngustă şi grea, care duce la viaţa veşnică, pe care puţini o află, spune Biblia, de aceea puţini se vor mântui, acei sfinţi vor judeca pe cei cărora deşi li s-a spus ce trebuie să facă exact ca să se mântuiască, nu au vrut.

De ce nu crezi Scripturilor, Florine?

Să te îndrepţi, frăţior, să nu mai crezi că alţii, decât creştinii fără erezie, se pot mântui, să mă ierţi şi să mă pomeneşti şi pe mine.

Bucurii de la Cel-Înviat.

Dumnezeu nu a specificat un anume, cult sau neam - ci cei care sunt drepti, blanzi, iubitori de oameni si virtute.

Asa cunoastem calea spre mantuire.


Poate ca si noi suntem de vina.

Pentru ca nu i-am iubit suficient de mult,

Pentru ca nu ne-am rugat din plinatatea dragostei si credintei.


Sfintii "vor judeca lumea" indirect, pasiv - aceasta "judecata" este simpla marturie ca sfintenia omului a fost posibila. O marturie vie pentru celelalte suflete.

Judecata sufletelor este doar atributul Lui Dumnezeu, caci Sfintii poate le-ar trimite pe toate in rai.

Să mă ierţi şi să mă pomeneşti şi pe mine in rugaciunile tale.

Da, acum unul peste o ora de googaleala se schimba unele pareri, dar asa cu intors ca la Ploiesti, insa per ansamblu nu foarte mult.

Si cand te gandesti ca ii raspundem...
A inceput sa-mi fie rusine cu noi :)

A fost amuzant pana la un punct dar daca stam sa ne gandim bine, ii dam prilejul sa-si bata joc de lucruri sfinte, desi usurinta mintii i-ar putea fi scuza.. mai greu cu minciunile desi si pentru minciuna exista o scuza care tine de o anumita patologie.

Florin, tocmai că Dumnezeu a specificat un cult sau neam: sfinţii, despre care se vorbeşte în multe moduri, în multe versete, cum să ajungi sfânt, ce trebuie să faci, ce trebuie să nu faci, ca să "fi sfânt, precum Tatăl nostru Sfânt este", spune Biblia. Trebuie să fim neamul lui Dumnezeu, fiii luminii, fiii lui Dumnezeu, cum spune Biblia, cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor. Altfel, nu ne mântuim, oricine-am fi.

Nu moralitatea şi blândeţea ne mântuieşte, că vezi că câteodată mai trebuie să dai şi câte-o palmă unuia ca Arie, precum Sfântul Nicolae la Sfântul Sinod, şi tot nu se îndreaptă. Nu îi este deajuns cuvântul plin de Duhul Sfânt, nici palma de la Duhul Sfânt, fizică, rămâne tare în cerbicele nebuniei lui. Şi Arie a murit întro toaletă publică din Constantinopol, ca să nu-şi mai întărească ereziile.

Cine-i de vină, Sfântul Nicolae? Şi dacă Sfântul Nicolae nu l-a iubit pe Arie, apăi chiar suntem ispitiţi. Sunt unii oameni, tot mai mulţi, care sunt sau devin fiii diavolului, ai satanei, spune Biblia, lucrătorii întunericului, semănătorii neghinei, deci şi ai ereziei, la care trebuie să stăm de veghe, noi toţi care am absolvit un curs măcar de teologie. Aşa cred şi mărturisesc, spre paza turmei lui Hristos, şi ferirea ei de orice rău, atît cît îmi stă în putere.

În rest, de acord cu tine.

AlinB., am spus eu că vor veni vremuri, când lumea ne va considera pe noi, cei care vom fi rămaşi creştini, nebuni, ne vor cataloga la fel şi fel de boli, de dereglări psihice, etc. Hristos ne-a spus că vom fi omorâţi pentru numele Lui, oamenii crezând că fac un bine...

Probabil acele vremuri, încep pe net, cu afirmaţii precum ale tale, sigur cu pretenţia de-a fi luate de bune şi corecte, când ele sunt ale satanei, fiind departe de Hristos, care este Calea, Adevărul şi Viaţa.

Cu toţii, luptaţi să cunoaşteţi ereziile, înţelegeţi-le, observaţi-le şi feriţi-vă de erezii, ca să fi-ţi vii în vecii vecilor.

Eu altceva am inteles de la sfinti parinti ,ca faptele credintei reprezinta untdelemnul din candele.
E adevarat ca o data implinite ele aduc harul in inima omului.
Dar la sfarsit Hristos vorbeste despre "Bolnav am fost si nu m-ai cercetat,infometat am fost si nu m-ai hranit ,etc"
Eu cred ca nu prea e de folos sa stim care se vor mantui si care nu.

Da, anita, ai înţeles minunat, dar parţial, nu întreg.

În candele, sunt cele 3 ingrediente fără de care nici un om de pe pământ nu dobândeşte Împărăţia Cerurilor: dreapta credinţă creştină fără erezie, faptele bune ale credinţei, şi harul Duhului Sfânt, trimis de la Tatăl, de Fiul, ca să ne ducă la Tatăl.

Faptele acelea ale oamenilor, nu sunt spre mântuire dacă nu au credinţa care să aducă harul. Viaţa morală a unui ateu, care dă de mâncare la săraci, nu îl mântuieşte.
Întocmai că ştim pre bine cine se mântuieşte şi cine nu. În Biblie ne este prezentată clar, calea spre mântuire, o ştim, o cunoaştem, dacă vrem o trăim sau nu. Acele 3 ingrediente, le explică Sfinţii Părinţi. Acelea sunt calea spre mântuire. Sunt greu de împlinit, dar nu imposibil.

Să continui să citeşti din Sfinţii Părinţi şi să asculţi de duhovnic, care te îndrumă la citit şi la mântuire.

Cere binecuvântare şi citeşte. Şi nu te teme de nimeni şi nimic, decât de Dumnezeu.
Demonii vor căuta prima dată să te seducă, apoi să te înspăimânte, să nu-i crezi.

Hristos a înviat.

Aceleasi bisericisme ultra partizane si sectaroide. Si ne miram de ce oamenii mai nescoliti dar care se izbesc de "latratul apologetic" al unora, devin nu doar eclesiosceptici (pentru a ajunge si a ramane intr-o atitudine de distantare cat de cat cerebrala, nu impanata cu resentimente si invective, iti trebuie oaresce cultura), ci de-a dreptul eclesio- sau chiar cristofobi.

Hristos nu este cerebral, Barsaumas. Credinţa nu înseamnă raţiune. E anti-raţiune, sau opusă raţiunii.
Eventual să fim păcato-fobi, ereziofobi, adică să le urâm, să urâm să fim departe de Hristos, de sfinţi, de comuniune, ei sunt Biserica, să nu vrem să fim departe sau afară din Împărăţia Cerurilor...

Totul e să crezi, să iubeşti, să împlineşti.

Eşti departe de mântuire, Barsaumas, foarte departe...

Dar să nu te îngrijorezi, ne spun Sfinţii Părinţi, că ne este de ajuns o singură zi, de dimineaţă până seara, să devenim sfinţi... Mari cuvinte.
Doar să nu te prindă moartea în starea căzută, că atunci nu va fi bine...

Credinta poate fi argumentata, in parte, si rational. Altfel s-ar asemana cu un fel de fachirism.
Pe de alta parte, nu ma deranjeaza ca sunt, zici tu, departe de mantuire.
Eu nu te judec, nu atac sanitatea ta mentala, etc. Sa fie acolo. Pentru mine, esti doar inca un inflexibil al fanatismului bisericesc; banuiesc ca ai fost modelat (pe calea literaturii internautice, evident) de gasca eclesiolatra si exclusivista din jurul vedetei numita mitropolitul de port Serafim de Pireu, care gasca fanatica il include si pe grecofilul preot Matei Vulcanescu.
Bre, voi confundati definitia voastra ingusta a soteriologiei crestine cu "calea ingusta" definita si proclamata dogmatic de Mantuitorul. Seamana, dar nu rasar. Voi, fanaticii "credintei/bisericii celei una", ati citit in Scriptura pilda samariteanului? Ceva, cat de cat, ati inteles cu mintile voastre? (Bine, sunt sigur ca ati luat de bune "talcuirile sfintilor", asta nu o mai intreb).
Daca te intrebi, cred sincer ca pentru mantuire e suficienta cinstea si moralitatea pana la sange (de exemplu sa nu minti, nici macar pe forumuri ;) de pilda privind identitatea proprie ;) ), rugaciunea multa si urmarea stricta a Sf. Scripturi, intr-o relatie personala cu Dumnezeu.

Credinţa niciodată nu poate fi argumentată raţional. Crezi sau nu. Atât.
La fel cum nu poţi explica de ce cresc plantele în pământ, cum o seminţă devine copac. Şti procesul, dar nu poţi explica exact cum se întâmplă, şi nu poţi să faci asta întrun laborator, decât cu toate ingredientele: pământ, seminţa, apă, lumină, aer şi desigur, Dumnezeu.
La fel nu poţi explica cum a înviat Hristos. crezi sau nu. Atât.
Nu poţi explica de ce Adevărul este întro singură Biserică, şi restul sunt erezii. Crezi sau nu, atât.

Fachirismul, este o credinţă, la fel ca şi creştinismul. Dar una duce la iad, alta la Rai.

Mai important, dacă mă ataci pe mine, nu-mi pasă, dar dacă ataci credinţa şi pe Hristos, voi apăra prin cuvânt, cât voi purta viaţă în piept.
Niciodată nu mă cert cu nimeni, ci apăr şi mărturisesc. E datorie, dar mai mult e binecuvântare, e cale spre Cer.

Hristos era pentru mulţi, un "inflexibil al fanatismului bisericesc". Am fost autodidact, în principal. Aşa m-am educat. Dumnezeu a lucrat.
Creştinii nu sunt o gaşcă, şi nici eclesiolatri nu sunt. Dar sunt lucizi şi conştienţi că înafara Bisericii lui Hristos, nu există mântuire.

Mitropolitul Serafim de Pireu, şi zeci ca el alţii, sunt exemple de cum ar trebui să fie un creştin, ca să se mântuiască.
Pentru că dacă citeşti cu bun simţ, ce s-a petrecut la cele 9 Sfinte Sinoade Ecumenice, fără să citeşti prea mult din Sfinţii Părinţi, devi creştin. Ortodox. Şi vei urâ ereziile.

Definiţia soteriologiei creştine, nu este a noastră, este a Bisericii lui Hristos, noi nu deţinem nimic, decât mărturisim, întărim, apărăm, propovăduim Adevărul, la fel ca Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Martiri, Sfinţii Părinţi, şi toţi Sfinţii, care erau luaţi drept nebuni pentru focul care ardea în ei, iubirea şi virtutea şi îndumnezeirea dată lor. Noi, eu, suntem departe de aceştia, dar măcar să le dorim.

Calea îngustă, turma mică, şi alte exemple biblice, arată clar că vor fi mai puţini care se vor mântui, decât cei care nu se vor mântui.
iar dacă Hristos a fost fanatic, considerat de mulţi, a Bisericii Celei Una, prin Sfânta Treime, fie, sunt şi eu fanatic cu Hristos, dar un fanatic care se sileşte să-L asculte pe Hristos şi nu un fanatic care ucide alţi oameni, nici cei care vin şi îi ameninţă familia. Familia creştinului, e în Ceruri. Aici, totul e temporar.

Pilda samariteanului, arată faptele de milostenie, e o lecţie pentru evreii care nu vroiau să ajute pe nimeni din alte popoare, decât ei între ei. Hristos arată cum trebuie să fie creştinul, să ajute pe toată lumea, indiferent ce face, ateu, păgân, eretic sau creştin. Asta a făcut Biserica dintotdeauna.

Nicidecum pilda samariteanului nu se referă că ereticii se vor mântui, sau alte aberaţii de la demoni.

Dacă crezi sincer că moralitatea îţi este de ajuns pentru a te mântui, vei merge în iad, cu toţi ateii care cred la fel, că moralitatea e de ajuns, cu toţi ereticii, şi păgânii, pe care moralitatea nu îi va mântui. Şi cu tot cu antihrist, care va fi şi el de o calitate morale impecabilă, dar respingând pe faţă orice implicare faţă de Hristos, fiindcă va uni religiile, şi va scoate orice denumire a lui Dumnezeu, din toate religiile, deci şi a Dumnezeului Celui Viu, Sfânta Treime. Dar asta-i altceva.

Rugăciunea multă, dacă nu eşti membru al Tainelor Bisericii, e în zadar. Rugăciunile acelea, mai sus de tavan, de la ecou, nu urcă. "Nu oricine îmi zice Doamne Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor", ne spune Hristos la Matei 7, 21.

Ia aminte şi trezeşte-te. Ai fost avertizat. Cu dragoste şi împreună suferinţă, dar ştiu că nu crezi.

Parintele Serafim Rose :

Intrebare: Vorbiti-ne despre atitudinea ortodoxa fata de religiile necrestine.
Raspuns: Hristos a venit sa lumineze omenirea. Exista numeroase religii in afara revelatiei Sale printre ai caror adepti nu sunt doar practictanti ai unui cult demonic, ci si suflete sincere care incearca sa ajunga cu adevarat la Dumnezeu. Vreau sa spun ca, inainte ca oamenii sa auda de Hristos, aceste religii, atat cat pot ele, au fost bune, dar ele nu pot duce la atingerea adevaratului tel. Telul este viata vesnica si Imparatia Cerurilor si Dumnezeu a venit in trup pentru a ne deshide aceasta cale. De aceea, crestinismul este adevarat. Facand comparatii, se pot gasi diferite elemente de adevar si in celelalte religii, elemente care, de multe ori, sunt foarte profunde, dar ele nu deschid cerurile. Numai cand Hristos a venit pe pamant si a spus talharului: Astazi vei fi cu mine in Rai, s-au deschis cu adevarat cerurile pentru oameni.
Intrebare: Asadar, oamenii care n-au auzit de Hristos nu au acces la adevar?
Raspuns: Cei ce n-au auzit niciodata de Hristos? Este treaba lui Dumnezeu sa-i judece. Nici in Vechiul Testament nu auzisera oamenii de Hristos, dar El a venit si le-a predicat in iad. Si Sfantul Ioan Botezatorul a ajuns inaintea lui Hristos in iad si, credem noi, a predicat ca Hristos va veni acolo ca sa-i elibereze pe toti cei care doreau sa fie eliberati, care doreau sa creada in El. Asa ca Dumnezeu poate dezvalui adevarul celor ce n-au avut niciodata sansa sa-l auda: adica celor care n-au respins Evanghelia, ci doar nu au auzit de ea. Dar odata ce am acceptat revelatia devenim, bineinteles, mult mai responsabili. O persoana care accepta revelatia lui Dumnezeu-intrupat si apoi nu traieste in conformitate cu ea este mai rea decat orice preot pagan sau ceva asemanator.

Mantuirea da, o pot avea doar cei ce cred in Hristos , pe filonul ortodox .
Dar nu prin faptul ca sunt ortodocsi, ci daca aduc roade ,daca se vede cumva harul in ei , lucrand prin credinta care ei o afirma
Daca se limiteaza doar la simpla apartenta,la simpla participare , ortodoxia e o biata dogma care mai mult ii incurca .
Doar roadele sunt placute lui Dumnezeu ,nu soiul arborelui:credincios sau eretic
In aceste conditii , ca in pilda samarineanului , daca cineva care se da de neam bun trece indiferent pe langa aproapele ,iar altul care e taxat ca necredincios aduce roada placuta , cu toata chemarea care o are primul,rasplata va merge catre cel din urma ,catre iubitorul de oameni.
Apartenenta la ortodoxie este zero daca se afirma prin cuvinte si nu straluceste prin har.
Ceilalti ,fara Hristos ,nu se mantuiesc ,caci numai prin Hristos e mantuire.
Dar pot fi mai placuti lui Hristos,decat cei care doar iau numele Sau,dar nu ii fac cele mai elementare porunci , de a iubi pe aproapele si a fi cu inima deschisa
IubireA de oameni nu mantuieste singura , ci doar cu Hristos.
Dar sufletele reci ,care nu pleaca de la aceasta porunca simpla ,pot sa isi atarne oricate alte etichete si ranguri ,caci in fata lui Hrisots,care cunoaste inimile , vor fi mai prejos decat eretici ,atei sau paganii
Iubirea e baza pe care se construieste mantuirea
Daca nu avem aceasta baza, sa nu ne miram ca cei care au un dram de iubire , ne -o iau in fata ,noua celor care credem ca , cuvintele goale mantuiesc

Hristos se refera la curatenia inimii care striga - nu la apartententa unui anumit cult.

Insa, tentatia este foarte mare sa ne bizuim mantuirea pe trambitarea unei apartenente.

Este mult mai usor sa proclami in stanga si in dreapta decat sa te lupti cu balaurii/demonii din propria ta inima.

Acest tip de rationament primitiv este cel mai accesibil la nivelul egoului, cel mai raspandit in toate formele de credinta.

O astfel de gandire ne arunca lesne in mandrie, judecarea aproapelui si chiar violenta religioasa.

Una este sa pretuiesti biserica din care faci parte, iar alta sa-ti condamni semenii pentru ca nu rationeaza in felul tau.

Ai mai uitat pe cineva
5. Se poate mantui un evreu care a furat cu sila , a talharit ,a omorat,a violat , a nedreptatit ?
Categoric nu ! Nici prin chemarea sa,nici prin faptele sale
Cu toate acestea iata ca acel talhar,este primul cetatean al raiului ,pentru ca l-a marturisit pe Hristos ,cand sangele ii scurgea viata
Iata ca dogma sa nu l-a mantuit si cu toate acestea persoana sa a fost mantuita prin sinceritatea inimii sale.

Aceasta vrea sa arate ca doar invataturile pomenite de tine sunt rele,dar asupra persoanelor nu ne este ingaduit sa ne pronuntam
Paganitatea,erezia,ateismul si chiar catolicismul nu pot mantui .
Atata ne este permis sa spunem
Sa nu cadem insa in capcana de a extinde asupra persoanelor concrete aceasta afirmatie !
E corect si suficient sa zicem ca protestantismul nu mantuie caci nu il au pe Hristos prin Taine ,asta invatam inca de la scoala.
Dar ca sa extindem aceasta afirmatie asupra unui om concret ,tu protestantule nu te mantuiesti ,ne depasim deja cu mult masura . Deja ne facem judectori de oameni nu judecatori de dogme ,atat cat ne e ingaduit

Nu stiam de cuvintele astea, dar era exact ideea la care incercam sa-i aduc pe pseudo-teologii nostri dar se pare ca handicapurile afective merg mana in mana cu cele care tin de simpla logica si ratiune vizavi de cunostinte minimale care tin de trairea efectiva a credintei.

Ca sa nu mai zic ca mai era unul care facea parca trimitere la Serafim Rose, dar de asta se pare ca de cuvintele astea n-a auzit.
In schimb ramanea sa fie clasificat ca ratacit, ecumenist, etc. pentru ele.

Oricine face fapte bune arata ca Evanghelia este adevarata .
Mai alles acele fapte cu totul deosebite asa cum a fost a samarineanului ,si pe care alti oameni nu le-ar fi facut,cum s-a si vazut
Nimeni de pe acest pamant,indiferent de religia sa ,nu face vreo fapta buna de la sine, ci Hristos este in toate faptele bune,chiar fara ca acesta sa fi auzit de El, pentru ca Hristos este prototipul omului de pretutindeni,este Fiul Omului si este Adevarul .

Totusi de ce este important sa crezi in Hristos? Pentru ca in afara de invatator al adevarului , El a fost si mantuitor . In afara ca ne-a dat adevarul ,ne a dat si mijloacele de a il indeplini, adica Trupul sau ,prin care vine harul
Apostoli ,pana sa coboare Duhul peste ei , desi traisera in apropierea lui Hristos , desi faceau si minuni , cinzecimea ii gaseste ascunsi in casa de frica iudeilor .De abia dupa coborarea Duhului,ies cu curaj la propovaduire.
Hristos este Adevarul ,valabil pentru toti oamenii de pe pamant ,dar tot Hristos este si calea catre adevar ,valabil doar pentru Biserica Sa,prin taina trupuluiSau

Iustin, ti-am scris de cateva ori ca ce spui tu este dogma protestanta. In conceptia lor omul e cazut de tot si poate face fapte bune doar cum spui tu.
In invatatura ortodoxa chipul lui Dumnezeu doar s-a intunecat, omul poate face fapte bune si rele, nu e un robot. Si un ateu sau satanist pot face fapte considerate bune.

In consens cu ce s-a discutat, un alt text al sf. Ignatie, in care explica mai exact ce sunt faptele bune ale firii cazute si de ce nu sunt mantuitoare.
http://mantuire.50webs.com/ib_credinta_fapte.html

"Sunt orbi cei ce pun pret pe asa numitele de catre ei „fapte bune” ale firii cazute. Aceste fapte au lauda lor, pretul lor, în vreme si între oameni, nu însa înaintea lui Dumnezeu, înaintea Caruia toti s-au abatut, împreuna netrebnici s-au facut (Rom. 3, 12). Cei ce nadajduiesc în faptele bune ale firii cazute nu l-au cunoscut pe Hristos, n-au priceput taina rascumpararii, sunt prinsi în cursele propriei filosofari mincinoase, ridicând împotriva credintei lor care este pe jumatate moarta si se clatina din împotrivire prosteasca: „Oare Dumnezeu este atât de nedrept încât sa nu dea rasplata mântuirii vesnice faptelor bune savârsite de închinatorii la idoli si de eretici?” Acesti „judecatori” pun nedreptatea si neputinta judecatii lor pe seama judecatii lui Dumnezeu. Daca faptele bune savârsite potrivit simtirilor inimii ar aduce mântuirea, venirea lui Hristos ar fi fost de prisos, n-ar mai fi fost nevoie de rascumpararea lumii prin patimile si moartea pe cruce a Dumnezeului-Om, nici de poruncile evanghelice. Este învederat ca cei ce socot ca mântuirea se poate dobândi si numai prin faptele firii cazute nimicesc însemnatatea lui Hristos, leapada pe Hristos."

Acelaşi tip de argument se poate extinde şi asupra mult-lăudatei raţiuni, despre care discutăm pe alt topic.
Aş parafraza sunt orbi cei care pun preţ pe aşanumita raţiune a firii căzute...

Talharul a marturisit pe Hristos cel Adevarat, a avut dreapta credinta. Toata dogma are un singur scop, inchinarea la Dumnezeu cel Adevarat. Spre deosebire de inchinarea la idoli. De aceea, toti dreptii au avut dreapta credinta, s-au inchinat la Dumnezeu, nu la vreun idol. De ce ortodoxia se numeste dreapta credinta? Pentru ca celelalte sunt credinte gresite, chiar daca spun ca se inchina lui Hristos, nu este asa. Daca cineva face un hristos dupa imaginatia lui nu inseamna ca e Hristos. Inchinarea este in duh si in adevar, adica in harul Duhului Sfant si in dreapta credinta. Desigur, poate si un pagan sa ajunga sa se inchine la Dumnezeu cel adevarat si sa-L cunoasca, asa cum au fost si unii din Vechiul Testament.

Corect, am si scris despre asta pe acel topic. E vorba de ratiunea proprie raportata la ratiunea aratata prin revelatie.

Oamenii au tins întotdeauna, în istorie, spre valori morale precum: a fi bun, a fi drept, a fi cinstit, a fi prietenos etc., cu variaţii interculturale mai mici sau mai mari.
Cu toate acestea, în viaţa duhovnicească aceste valori (aşa cum le-am aflat şi cum le-am însuşit noi printre oamenii lumii), sunt mai degrabă o piedică.
Fapt este că oamenii s-au ciocnit mereu, până la masacru, din pricina sau în numele valorilor morale (nu doar economice). Noi, oamenii sufleteşti din istoria lumii.
Cei duhovniceşti, însă, reuşesc să treacă (sau mai bine zis aleg să se lase trecuţi) peste diferenţele dintre oameni, pe acestea făcîndu-le mai degrabă lucruri plăcute şi odihnitoare decât pricină de aversiune şi frământare, peste măsură, a sufletului. Adeseori le fac "combustibil" nepreţuit pentru înaintarea în virtute sau, în caz de cădere, le fac prilej de lacrimi ale pocăinţei, întru curăţirea inimii.
Pe aceşti oameni îi leagă (de toţi şi de toate, de întreaga zidire de la începutul lumii şi până la sfârşit) pacea lui Hristos. Preţuind de nespus rugăciunea, ei jertfesc tot; renunţă în simplitatea credinţei şi nădejdii, cu bucurie, la tot ce pe noi ne-ar atrage - numai să nu piardă pacea, dragostea, lucrarea nevoinţelor, într-un cuvânt: contactul cu Împărăţia.
Noi suntem altfel...

Iuliu, nu mă refer la cei care nu au auzit de Hristos. Să ştii că sunt tot mai puţini aceia care nu au auzit de Hristos, sunt un segment de populaţie tot mai mic.

Mă refer la două mari categorii de oameni:
1. aceia care au auzit de Hristos şi nu au vrut să-L primească, L-au respins,
2. sau aceia care auzind de Hristos, şi auzind că sunt mai multe "confesiuni", care mărturisesc diferit pe Hristos, nu s-au pus pe cercetat, de ce sunt diferite, care e diferenţa, ce spune Biblia, ce spun Sfinţii Părinţi, de ce să cred ce spune o confesiune şi de ce să nu cred ce spun toate confesiunile? Ce este o erezie? Ce a fost înainte în istorie cu Biserica lui Hristos? Ce este azi? De ce? Ce pot face eu? Ce datorii am? Ce voinţă şi iubire am? etc.
La aceşti oameni, mă refer.

Iustin10, iuliu46 şi ioan_cezar şi toţi...

E impropriu spus filonul ortodox... Ca şi cum spui că şi alte filoane există şi că sunt valabile, "cât de cât" pentru mântuire.

Explic, cu inima plânsă, deşi mă făţărnicesc să spun cu inima plânsă, dar îndrăznesc, iertaţi. Deci :

Roadele omului, chiar dacă sunt sau nu sunt, îi este suficientă pentru mântuire să se schimbe în omul-cel-nou, urmaş al lui Hristos, Adevărat Hristos, din primul mileniu creştin, chiar şi în ultima zi de viaţă, precum tâlharul de pe cruce.

Hristos, şi la ortodocşi, şi la eretici, şi la păgâni şi la atei, stă la uşa inimii lor şi bate; de este cineva să-i deschidă, va intra şi va cina cu el, spune Biblia. Cineva-ul acela poate fi şi duhovnicul, atunci când proprietarul inimii este căzut la pat bolnav şi nu poate deschide uşa inimii lui Hristos.

Acel duhovnic, poate veni pe parcursul vieţii, sau la sfârşitul ei. Important este ca omul să-l cheme pe acel duhovnic, pentru că omul bolnav, pe duhovnic îl poate auzi, dar pe Hristos mai greu. De aceea i-a şi lăsat Hristos pe Sfinţii Apostoli şi ei la rândul lor au lăsat în comunităţile de creştini înfiinţate, câte un episcop preot şi diacon.

Deci Dumnezeu iubeşte nespus de mult pe orice om, fie el ortodox sau eretic, sau păgân sau ateu. Şi Dumnezeu vrea ca acel om să-l primească pe Dumnezeu Treime Iubire în inima lui şi atunci va face acel om şi roade.
Şi va iubi atât de mult, încât e imposibil să nu devină ortodox. Şi se va mântui. Va iubi Sfintele Icoane, Sfintele Moaşte, Sfinţii din ceruri şi de pe pământ, va iubi pe Maica Domnului şi întreaga Biserică a lui Hristos, din care fac parte toţi cei ca el, care iubesc nebuneşte. şi atunci, rămânând în acea iubire, se va mântui.

De ce un protestant spre exemplu, nu se poate mântui? Nu fiindcă nu e ortodox, paradoxal, oarecum neortodox spunând, ci fiindcă nu iubeşte precum un ortodox, de aceea nu se va mântui.

Dacă un protestant ar iubi ca un ortodox, ar ştii, conştient şi viu, că unde va merge după moarte este Împărăţia Iubirii, iar acolo în acea Împărăţie, sunt Aceia, prin Acela, care au iubit şi iubesc nu numai orice fiinţă diformă, om sau animal, sufleteşte sau trupeşte, dar acei Sfinţi, iubesc orice văd cu ochii.

Acelor Sfinţi, omul de aici, imitându-i cât îi stă în putere, le cere rugăciunile de ce întărire, de ajutor, către Împărat, căci oameni au fost şi păcătoşi au fost, acei Sfinţi, ca şi el, cel ce se roagă, şi acei Sfinţi îl înţeleg şi îl "adoptă" spre a-l ajuta, cu rugăciunile lor, să ajungă şi el ca ei.

Un protestant nu poate face asta.
Un protestant se crede întro "bulă" în care îi el şi hristos (cu h mic), unde nimeni nu îl poate atinge, nimeni nu îl contrazice, tot ce crede şi ce face el, este spre mântuire.
Asta nu-i iubire. Asta nu-i Biserica.

Un ortodox, ştie că poate greşi, că este păcătos, că smerenia este singura lui armă, şi că iubirea este singurul lui cuvânt, ascultă pe toţi, orice spun şi prima dată se miră de toţi şi toate, apoi se bucură de cele bune şi plânge pentru cele rele, apoi se gândeşte la ele, orice ar fi ele, apoi se hotărăşte dacă să spună ceva sau nu.

Acesta-i ortodoxul. Acesta-i creştinul. Aici e Hristos şi mântuirea. Biserica are aceşti creştini şi sunt frumoşi. Curaţi. Şi se mântuiesc, dacă rămân aşa. Pentru că sunt aşa. Aceştia, în viaţa lor, împlinesc poruncile lui Hristos, şi sunt imposibil să fie aroganţi, ci doar slujesc, indiferent ce cred alţii despre ei, ei slujesc, şi vor răspunde cu zâmbet la zâmbet şi cu părere de rău la mânie.

Ortodoxia nu e doar o filosofie, cea mai înaltă filosofie la care omul se poate urca cu mintea să gândească, dar este definiţia modului în care a fost creat sufletul.
Sufletul omului a fost creat ortodox. Creştin ortodox. Aşa a fost creat de către Dumnezeu.
Tot ce face un om în viaţă, se explică ortodox. Creştineşte şi ortodox. Toate căutările lui de Dumnezeu, toate căderile lui, sfârşitul în alte credinţe, sau în ateism, sau întrun soi de misticism, toată setea omului după Dumnezeu, se explică ortodox.

Chiar şi înainte de Hristos, la papuaşi, la barbari, la celţi, druizi, azteci, mayaşi, toţi îl căutau pe Hristos, pe Dumnezeu Iubire, pe Mântuitorul, fratele lor preaiubit, Dumnezeul Prieten, care te salvează face totul pentru tine, şi moare pentru tine. În fiecare zi. Cum să nu-L aştepţi? Cum să nu-L doreşti? Cum să nu-L iubeşti?

De aceea toţi oamenii, de la Adam până la Hristos, timp de 5508 ani, şi de la Hristos, până azi, 2015 ani, toţi au fost ortodocşi, adânc în inimile lor. Cu cât iubeau mai puţin cu atât erau mai departe de Ortodoxie, şi cu cât iubeau mai mult, mai ales după Hristos, deveneau membri ai Bisericii Sale, Bisericii lui Hristos, cea Una, Ortodoxia. Şi se mântuiau.

Dumnezeu, prin fiecare răsărit de soare, ne face o declaraţie de dragoste. Prin fiecare fir de iarbă, prin fiecare mugur de copac, prin fiecare frunză, sau strop de apă, ne face o declaraţie dragoste.
Şi-atunci, cum să nu îi faci şi tu o declaraţie de dragoste prin fiecare "Doamne miluieşte" rostit. Nici nu vrea mai mult Dumnezeu de la noi. Se bucură, Dumnezeu, ca un copil, poate smintesc, dar aşa simt să spun, se bucură ca un copil mic când primeşte ceva, de la noi, o rugăciune, o faptă bună, o cercetare către El, se bucură şi studiază cu atenşie ce Îi dăm şi ne dă înapoi înzecit, însutit sau înmiit.

Şi-atunci cum să nu iubeşti Sfinţii? Cum să nu iubeşti Sfintele Icoane? Cum să nu ceri Sfinţilor să se roage pentru noi? Cei ce stau la masă cu Bucuria? Cei ce vorbesc cu Fericirea? Cei ce ascultă Viaţa? Cei ce privesc Calea? Cei care se împărtăşesc cu Adevărul?

Atunci când eşti cu adevărat pe Hristos, când eşti cu adevărat cu Biserica, de care îţi pasă, nu o urăşti fiindcă cere bani, fiindcă are câţiva membri care păcătuiesc, cum spun protestanţii despre ortodocşi, când eşti cu adevărat creştin, nu eşti nemulţumit, nu strigi şi arăţi cu degetul, fără să găseşti soluţii, fără să pui mâna pe lopată şi să contruieşti Biserica, deci membrii ei, chiar şi prin însăşi prezenţa ta, dacă nu poţi prin cuvânt sau faptă. Prin gesturi, prin zâmbet, prin seriozitate, prin privire, prin haine, prin toate să predici şi să mărturiseşti pe Hristos, chiar dacă nu eşti preot.

Nu să porţi fustă până la genunchi, mulată, cum poartă fetele/femeile la penticostali, baptişti, etc., ci să porţi fustă lungă şi largă, că te gândeşti: nu cumva să se uite un frate creştin la mine şi mai slab fiind, neputincios, să cadă cu gândul în păcat de desfrânare, din pricina mea... Că atunci mai vinovată sunt eu, decât el, că spune Biblia: vai aceluia prin care vine sminteala. Şi în altă parte: făcând celor mai mici decât voi, Mie, Mi-aţi făcut. Deci orice facem, facem lui Hristos, fie lucru bun sau rău.

Ăsta-i creştinismul.
Fiind astfel, păsându-ţi cu adevărat, contribui, cu dragostea ta la zidirea Bisericii, şi nu sfârşeşti inventând sau mergând în erezii.

Păsându-ţi atât de mult, iubind atât de curat, de adânc şi tainic, nu poţi să nu fi ortodox, nu poţi să te depărtezi de mizerie, când ştii că Hristos a murit pentru mizerie, pentru scârbele oamenilor, pentru puroiul din noi, pentru otrava cuvântului şi faptei cu care Îl ucideam.
Cum să spui că eşti creştin, dacă nu urmezi lui Hristos? Şi dacă Îi urmezi Lui, cum să nu te arunci în cocina inimii tale şi să faci curat? Cât mai curat? Cum să nu vrei apoi ca inima să fie cel mai frumos loc de pe pământ, unde să-L primeşti pe Hristos? Cum să nu vrei să tot lucrezi la inima ta să fie tot mai frumoasă, mereu, pentru Împăratul Iubire?
Apoi să vrei cât mai multe cocini să fie curăţite, ca şi alţii să se simtă atât de bine, în curăţenie şi bucurie, lumină şi har, cum te simţi tu? Cum să nu plângi pentru cei care nu vor să aibe curat în cocina inimii lor? Cum să nu vrei, cu tot riscul de a nu mai fi inima atât de frumoasă, cum să nu vrei ca alte inimi să fie măcar curate, dacă nu şi frumoase? Cum să nu dedici timp şi dragoste şi jertfă, sudoare, transpiraţie, aproapelui, să îl ajuţi, în a găsi pe Hristos? Şi odată găsit, să ajute şi el pe alţii să găsească? Şi împreună să fie bucurie cum n-am trăit vreodată de mare. Cum? Spune-mi, cum?

Cum să nu fi ortodox, când Biserica Ortodoxă, e atât de plină, de deplină, de întreagă, de vie, de roditoare, de Sfântă, de frumoasă, mamă, prietenă, soţie, amică, bunică, colegă, şi e totul pentru mântuirea noastră. Cum să vrei să pleci din ea? Cum să nu vrei să o înţelegi, să îţi pese de ea, de curăţia ei, de parfumul, de mireasma ei ? Cum ?

Nici familia, sau copii, biologici, nu pot da o aşa de mare bucurie ca găsirea şi primirea lui Hristos în inimă, ca şi ajutorul dat altora în a găsi şi a primi pe Hristos şi a trăit împreună, cât mai mulţi, pe Hristos, în Împărăţia Cerurilor din lăuntrul nostru, ca mai apoi să facem parte din ea, efectiv, fizic şi metafizic, văzut şi nevăzut, cu toţi aceia pe care i-am cinstit şi i-am iubit, pentru că ei înaintea noastră, ne-au cinstit şi ne-au iubit... Când iubeşti necondiţionat şi nepărtinitor, când şti ce faci, şti ce vrei, şti cât de mic eşti, nu poţi decât să iubeşti. Iubind, devii ortodox şi te mântuieşti.

Un copil, îl ai doar tu, e bucuria ta, iar celălalt, alt om, poate nu are de nimic de ce să se bucure, poate e deznădăjduit. Şi ajutându-l să găsească şi să primească pe Hristos şi să iubească tot mai mult, va avea şi el copii, va spune şi altora de cea-mai-mare-bucurie-de-pe-pământ, Hristos. Şi aşa, pentru Biserica care suntem noi, ne îmbogăţim cu şi în Hristos, adevărata bogăţie.

Iertaţi-mă.

Dumnezeu să ne ajute să înţelegem. Şi să iubim.

"De la tot pacatul se intoarce omul usor, dar de la eres, foarte greu! Si aceasta pentru ca se intuneca partea rationala a sufletului.

Degeaba ii spun ca aici este alb, ca el vede negru. Si atunci foarte greu se intoarce, de cele mai multe ori asa ramane. Si asa raman si sectele si celelalte" (" Ne vorbeste parintele Cleopa")

In pilda samarineanului se vorbeste de cei doi dinari pe care samarineanul i-a dat gazdei.Sfintii parinti spun ca unul din dinari ar fi fagaduinta Noului Testament.
Hristos nu spune ca ar exista mai multe biserici ,ori acum sunt cateva mii.
Marea majoritate o necinstesc pe Maica Domnului si Sfanta Cruce.
Chiar daca cineva implineste ceea ce ai scris si vorbeste urat de Maica Domnului are sanse sa se mantuiasca? Cand vorbim de fapte bune nu ne gandim numai la binefaceri materiale.

Eu am inteles ca faptele credintei se refera la tot ce presupune o viata de crestin ortodox: post ,spovedanie ,sfanta impartasanie ,rugaciune ,participarea la sfintele slujbe ,milostenii ,deci se intelege ca aceia care traiesc asa il marturisesc pe Hristos.
Dar sa afirmi ca fericitul Augustin nu se va mantui mi se pare o exagerare .

Nu este nici o exagerare, este o problema medicala :)

Intre timp m-am mai luminat si eu sa recitesc ce am scris :) Pana acum, imediat ce imi ziceai ca gresesc nu reciteam textul meu ci doar pe al tau,si recunosc ca iti dadeam dreptate.
Dar acum vad ca nu ai inteles in totalitate ce am zis, ci ai sugerat ca vorbesc despre primordialitatea faptelor,facute oricum , fara har.
Nici chiar pasajul pus de tine nu se refera integral la ce am zis ,cu atat mai mult concluzia sa finala
Eu nu zic ca faptele singure,fara Hristos si fara har pot aduce mantuirea.Departe de mine acest gand si te rog sa nu mi-l mai atribui,decat sa imi atragi atentia daca asa se intelege, asta accept.
De altfel am vorbit si de pagani nu doar de protestanti .Si faptele bune ale musulmanilor tot in Cuvantul isi au sablonul ,pentru ca nu exista alt Dumnezeu ,si alt izvor si alta lumina a oamenilor.
Am scris aceasta pentru a nu se mai diminua atat faptele si a se da tot felul de citate in care faptele nu conteaza. Adica daca-s mort de sete in desert ,si un beduin vine si imi toarna apa pe buze,eu sa ii zic "Sic ca nu te mantuiesti !"
Nu voi vedea oare pe Hristos prin mana acelui pagan ?

Desavarsirea nu se poate obtine decat prin Hristos si Biserica Sa , dar nu exista alta cale decat dragostea si faptele bune ,si in Hristos si in afara Lui
In Hristos, dragostea si faptele ne duc la viata vesnica ,in afara lui ,dau impacare si intelegere intre oameni,si au si rolul de a face de ras pe credinciosii care pun pret pe apartenenta ,si nu pe ce e in inima lor.
Doar atat am zis,nu ca faptele ar mantui singure,fara Biserica, asta o inventezi tu ca am zis-o,sau iertare daca asa se intelege !
Stiu din experienta proprie ca oricat de mult as iubi ,si as face binele in jur,fara har si impartasanie sunt mai rau ca un caine ,caci sufletul meu are o lege dar firea mea alta