Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 28.01.2013 22:05:06

Capul Voievodului Martir Mihai Viteazul rămâne la Târgoviște
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/3...f1p9t1b3ba.jpg

După tragica și martirica moarte a marelui voievod, la 9/19 august 1601, pe Câmpia Turzii, așa cum afirmă întreaga noastră istoriografie, corpul i-a rămas la locul asasinatului, fără a se cunoaște, din nefericire, până astăzi, ceva referitor la locul în care se află. Însă, capul voievodului a fost luat de Radu Buzescu Clucerul și adus, în anul 1603, la Mânăstirea Dealu, importantă necropolă voievodală a Țării Românești. Aici a rămas, de atunci, pe vecie, ca un important loc de pelerinaj național pentru toți românii. De atunci, când a fost repusă sub piatra de mormânt, relicva nu a mai fost văzută. Doar în timpul Primei Conflagrații Mondiale a fost mutată, pentru o scurtă perioadă, în Moldova, pentru a nu fi profanată, deoarece acolo se retrăsese familia regală și guvernul țării. În anul 1920, prin intermediul unei procesiuni impresionante a fost readusă la Mânăstirea Dealu, iar Nicolae Iorga a cerut, în mod expres, ca “niciodată această prețioasă relicvă să nu mai părăsească sfântul locaș în care a fost depusă”.

În concluzie, capul Voievodului martir Mihai Viteazul se cuvine să rămână pe veci la Mânăstirea Dealu, deoarece aici a fost adus, încă de la început, și a intrat în conștiința națională ca loc de veșnică odihnă a voievodului martir, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Locul nu a fost ales întâmplător, căci Mihai Viteazul a domnit aici, la Târgoviște, iar de Mânăstirea Dealu sunt legate numeroase demersuri politice și diplomatice ale voievodului, dintre care amintim doar de încheierea tratatului antiotoman cu Casa de Habsburg, la 30 mai/9 iunie 1598.

Speculațiile superficiale, fanteziste și hazardante privitoare la mutarea capului voievodului Mihai Viteazul de la Târgoviște nu au vreun fundament spiritual, cultural, ori istoric.

În acest an în care sărbătorim 420 de ani de la urcarea pe tron a Voievodului martir Mihai Viteazul, primul unificator al românilor într-un singur stat (1593), credem că, mai curând, ar trebui aprofundată activitatea pe care acesta a depus-o în slujba neamului românesc și a Bisericii noastre strămoșești.

cristiboss56 29.01.2013 21:20:32

Hramul mănăstirii ieșene Sfinții Trei Ierarh
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/3...6uofq1908a.png


Cunoscuta Mănăstire “Sfinții Trei Ierarhi” din Iași îți va cinsti mâine ocrotitorii spirituali. În ziua hramului, la Sfânta Liturghie sunt așteptați să participe ieșeni, dar și credincioși din alte zone ale țării. Conceput ca un ansamblu mănăstiresc tradițional, așezământul este până azi unul dintre cele mai renumite complexe de artă feudală românească, informează TRINITAS TV.

Biserica mănăstirii a fost ridicată de voievodul Vasile Lupu între anii 1637 -1639, ca necropolă domnească. Arhitectura lăcașului combină structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă. În anul 1970, mănăstirea a fost închisă, slujbele fiind oficiate doar la sărbatoarea hramului și în ziua de 24 ianuarie.

Așezământul a fost redeschis dupa 1989 la initiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

cristiboss56 29.01.2013 21:22:51

Florin Zamfirescu, pomenit la trei ani de la trecerea în veșnicie
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/3...ok1ovuckpa.jpg
Florin Zamfirescu, pomenit la trei ani de la trecerea în veșnicie

La împlinirea a trei ani de la trecerea la cele veșnice a jurnalistului Florin Zamfirescu, fost director editorial al „Ziarului Lumina“ și unul dintre fondatorii acestuia, ieri, colegii de la ziarul Patriarhiei Române l-au pomenit în redacție. Slujba Parastasului pentru cel numit „arhitect de gazete“ sau „omul din hârtie de ziar“, datorită pasiunii cu care a lucrat în toată viața sa de jurnalist, a fost săvârșită de părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul general al publicațiilor „Lumina“. La final, părintele director a subliniat rolul important pe care l-a avut Florin Zamfirescu în conturarea acestei publicații misionare a Patriarhiei Române, amintind că trebuie să fim recunoscători celor care și-au pus talentul în slujba Bisericii, menționând că lumina sufletului lui Florin Zamfirescu rămâne vie atât timp cât publicațiile „Lumina“ vor trăi.

De-a lungul unei cariere de aproape 30 de ani în gazetărie, de numele lui Florin Zamfirescu s-au legat proiecte editoriale precum „Opinia studențească“ (1984-1991), „Monitorul de Iași“ și rețeaua de ziare „Monitorul“, „Obiectiv“, „Lumea ieșeanului“, „Ziarul Lumina“, „Lumina de Duminică“. A plecat în veșnicie la 28 ianuarie 2010, lăsând în urmă amintirea unui jurnalist care și-a trăit în totalitate meseria.

glykys 29.01.2013 22:28:47

pentru cei din Bucuresti
 
E asa frumos la Sfintii Trei Ierarhi din Iasi!

Stiam ca o bucatica din moastele sf. trei Ierarhi se gaseste la Patriarhie si este scoasa special din altar de ziua lor, pentru a fi sarutata. Se mai gasesc si la Biserica Mihai Voda de la Izvor.
O alta bucatica din moastele Sf. Ioan Gura de Aur se gaseste la Darvari. Si inca una in paraclisul de la Marriott, pe locul in care se va cladi catedrala Mantuirii neamului.
O biserica purtand hramul sfintilor Trei Ierarhi este Coltea.

cristiboss56 30.01.2013 21:16:27

Fără simboluri creștine într-o școală din Marea Britanie
 
sursa: urbanchristiannews.com



Un tată acuză o școală de discriminare împotriva creștinilor după ce fiului său i-a fost confiscată brățara cu un simbol creștin pe ea.
Peter Thompson refuză să-l mai lase pe Eddie, în vârstă de 6 ani, să meargă la școala elementară Estfeld din Tickhill (Marea Britanie) până când problema pe care o ridică purtarea brățării, care are imagine simbolică creștină a unui pește („ihtis”), se va rezolva. Acesta a făcut câteva plângeri și așteaptă scuze din partea școlii, după ce lui Eddie i s-a spus că nu are voie să poarte brățara.
„El poartă acea brățară deoarece simte că Dumnezeu e mereu cu el. A purtat-o în ultimele șase luni, a avut mereu grijă să o acopere, așa încât să nu fie la vedere sau să prezinte vreun risc.”
„Cred că îl discriminează pentru că este creștin. Brățara este simbolul credinței sale.”

cristiboss56 31.01.2013 21:00:00

Jumătate de milion de oameni în Marșul Vieții în Washington
 
Pe un frig pătrunzător, s-a desfășurat Marșul Vieții în capitala Statelor Unite, pentru a comemora victimele deciziei judiciare prin care acum 40 de ani s-au legalizat avorturile în Ameirca.
Între sutele de mii de oameni, s-au aflat și ierarhi, preoți și credincioși ortodocși de toate vârstele care s-au unit pentru a protesta împotriva crimei avortului în Marșul anual din Washington.
Mitropolitul Tihon, Primatul Bisericii Ortodoxe a Americii a fost în fruntea creștinilor ortodocși de la Parcul Elipsei până la Curtea Supremă, pentru a mărturisi despre sfințenia vieții și despre valoarea infinită a persoanei umane, la 40 de ani după ce Curtea Supremă a legalizat avortul.
Lângă Mitropolitul Tihon s-au aflat ierarhi ai Bisericii Ortodoxe: Arhiepiscopii Natanael de Detroit din partea Diocezei române a OCA, Benjamin de San Francisco, Nikon de Boston, precum și mulți episcopi ortodocși.
Creștinii au cântat imne închinate Născătoarei de Dumnezeu, au purtat icoane ortodoxe în mâini și lumânări.
Primatul OCA a citit o rugăciune pentru victimele avorturilor, 55 de milioane de prunci uciși fără de nicio vină, datorită patimii desfrânării.
Unii dintre vorbitori s-au adresat direct președintelui Obama, amintindu-i de zecile de milioane de prunci uciși și de respectul pentru viață.
Prezența activă a organizațiilor pro-viață în Statele Unite a determinat o mai bună informare a oamenilor asupra pericolului mortal pentru o națiune pe care îl reprezintă uciderea pruncilor.
Avortul este responsabil de mai mulți morți decât toate bolile la un loc pe plan global. Este deci cea mai cumplită pandemie, care își află sălaș în patima desfrânării, promovată acut pe media, pentru ca apoi pruncii rezultați să fie uciși. Autoritățile și experții medicali evită să spună că avortul este cea mai cumplită dintre cauzele morții, mai ales în țările occidentale, iar scăderea demografică îngrijorătoare este heraldul morții națiunilor.
Trebuie spus că niciun popor sau națiune de pe planeta Pământ n-a votat vreodată pentru legalizarea crimelor avortive în întreaga istorie a umanității. Deciziile criminale au fost luate de către o minoritate școlită la universități ale morții, în care forța ocultă de stăpânire luciferică și necesitatea reducerii globale a populației sunt priorități fundamentale, împotriva voinței populare, a credinței religioase și împotriva bunului simț.

cristiboss56 01.02.2013 17:58:55

Cursuri de inițiere, perfecționare și specializare în patrimoniu cultural
 
Centrul pentru patrimoniul cultural „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Române, autorizat ca formator național, organizează în anul 2013 pentru toți deținătorii de bunuri culturale, inclusiv muzee de stat, următoarele programe de inițiere, perfecționare și specializare profesională: muzeografi - studii superioare (perfecționare, 9 locuri); muzeografi - specializare: „pedagogie muzeală - relații publice - comunicare“ (pentru persoanele care au parcurs modulul „muzeologie generală“ - 10 locuri); ghid obiectiv cultural (religios) - studii superioare (perfecționare - 11 locuri); gestionari custozi - studii superioare și medii (perfecționare - 15 locuri); conservatori bunuri culturale - studii superioare și medii: a - perfecționare - 15 locuri, b - specializare (pentru persoanele care au parcurs programul de perfecționare) - conservare lemn /suport lemn, - pictură tempera/ulei, - metal (10 locuri); bibliotecari - studii superioare și medii (11 locuri); contabilitate primară (20 locuri); evidența și gestiunea patrimoniului - inițiere (serii de câte 25 locuri).

După cum informează „Ziarul Lumina”, cursurile se desfășoară pe durata a 3 module (de câte 12, 12, 4 zile) pentru programele de perfecționare și două module (6, 6 zile), pentru programele de specializare, respectiv 1 modul/semestru. Tariful este de circa 1.350 lei/modul (din care 325 - taxa de curs, circa 1.025 lei - cazarea și masa completă).

Înscrierile se primesc până la 30 martie 2013 pe adresa centrului: str. Maria Rosetti nr. 63, sector 2, București, tel. fax: 021.210.07.12 sau la adresa de e-mail: . Persoana de contact: prof. Victor Simion, consilier patriarhal, tel.:0727/056.934.

cristiboss56 01.02.2013 21:45:36

Biserica Catolică recunoaște Botezul Bisericii Protestante
 
sursa: urbanchristiannews.com



Biserica Romano-catolică din Statele Unite și un grup de denominațiuni protestante plănuiesc să semneze un document cu privire la recunoașterea oficială a Sfintei Taine a Botezului din cadrul fiecăreia dintre ele.
Liderii Bisericii Catolice se vor alătura reprezentanților Bisericii Prezbiteriene din SUA, Bisericii Creștine Reformate din Africa de Nord, Bisericii Reformate din America și Bisericii Unite a lui Hristos cu prilejul ceremoniei din Austin (Texas), unde vor semna înțelegerea denumită „Acordul comun privind recunoașterea mutuală a Sfintei Taine a Botezului”. Evenimentul coincide cu data Conferinței Naționale a Bisericilor Creștine din SUA.
În prezent, Bisericile Protestante recunosc Sfânta Taină a Botezului a Bisericii Romano-catolice, însă aceasta din urmă nu o recunoaște pe cea protestantă. Înțelegerea privind botezul, o Taină esențială a Bisericilor, a fost un subiect de discuție printre liderii denominațiunilor timp de șapte ani și are ca punct de interes formula treimică („În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” Mt. 28, 19).
În general, Biserica Romano-Catolică a recunoscut botezul principalelor denominațiuni creștine de la al doilea conciliu de la Vatican, o serie de întâlniri istorice s-au petrecut începând cu anul 1962 până în 1965, dar acordul oficial în baza unui document este primul de acest fel pentru biserica din Statele Unite.

cristiboss56 02.02.2013 19:53:33

Sarbatorile lunii februarie
 
La 2 februarie Biserica prăznuiește „Întâmpinarea Domnului”. A doua zi după acest Praznic Împărătesc, Biserica face pomenirea celor care au luat parte la acest eveniment, Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana.

Miercuri, 8 februarie, îl cinstim pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat, iar două zile mai târziu, pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie.

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este pomenit de creștinii ortodocși la 17 februarie. Ostașul martir a fost cinstit de creștinii de pretutindeni încă din secolul al IV-lea și este ocrotitotorul a numeroase lăcașuri de cult din Patriarhia Română.

Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, este pomenit la 23 februarie.

În a 24-a zi a acestei luni, în calendarul bisericesc începe perioada Triodului. Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului – cele opt săptămâni de la Paști și urmează perioadei celei mai lungi, a Octoihului. Este un interval de timp pentru pregatire, de pocăință pentru întampinarea celei mai mari sărbători creștine, Învierea Domnului. Zilele de miercuri si vineri din prima săptămână a Triodului sunt zile cu harți, în care nu se postește.

Luna februarie se încheie cu pomenirea a doi sfinți străromâni. În ultima zi a lui făurar, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Cuvioși Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat generalizarea cultului celor doi sfinți în anul 1992, cu dată de prăznuire la 29 februarie, iar când nu sunt ani bisecți, la 28 februarie.

cristiboss56 03.02.2013 21:56:55

A trecut la cele vesnice , prof.universitar Titus Raveica
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/3...7qlu61t2fa.jpgA trecut la cele vesnice Titus Raveica, profesor universitar la Catedra de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, om de cultură și personalitate recunoscută în spațiul mediatic românesc.


D-l Titus Raveica a fost o persoană de mare echilibru, un profesionist cu o viziune creatoare, care a sprijinit îndeaproape proiectele mediatice ale Bisericii Ortodoxe Române. În calitate de președinte al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a susținut acordarea licenței de emisie primului post de radio ortodox din România, Radio TRINITAS, în ședința din 09 iulie 1996.
Domnia sa va rămâne un model luminos de profesor și un reper al mass-mediei românești, prin competența sa științifică, prin tenacitatea și verticalitatea sa morală.



Veșnica lui pomenire din neam în neam!


Ora este GMT +3. Ora este acum 04:50:07.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.