Se zice ca niste arheologi au facut niste sapaturi in Siberia si au coborat un microfon pentru a auzi miscarile interne ale pamantului... si au auzit asta:

http://www.youtube.com/watch?v=0q7d_yJlz3w

ce credeti?

Clar,eu am fugit la biserica sa ma pocaiesc.Sper ca Doamne Doamne o sa ma ierte.

Iertati că intervin.
Am văzut că sunt două pozitii distincte: una care sustine că
Dumnezeu e bun si nu poate pedepsi răul cu rău, alta care
sustine că Dumnezeu e drept, si atunci are dreptul si chiar
datoria de a pedepsi. Mai există o a treia pozitie, cea care
pleacă de la spusele de mai sus. Iadul nu e o pedeapsă de la
Dumnezeu, dar tot pedeapsă e, e ca un fel de autopedeapsă.
Să mă explic. Se spune că nu există iad, există doar două
Raiuri: unul al celor buni si altul al celor răi. Adică Dumnezeu
ii lasă de capul lor să-si facă "raiul" pe care si-l doresc. Ce
rezultă din asta, Dumnezeu cu mila, pentru că cei răi îsi fac
singuri rău, dorind fiecare să-si impună punctul de vedere.
Desigur că fără iubire între ei, numai cu trufia, ura, viclenia,
minciuna, egoismul, dorinta de putere, invidia, patimile si
toate relele posibile la un loc, va rezulta exact cele spuse
in Scriptura, numai că fără ca Dumnezeu să miste un deget,
respectand astfel si libertatea omului, cum bine spunea georgeval.
Deci cu Traditie1, cu georgeval si cu interpretarea de mijloc,
salvăm bunătatea lui Dumnezeu si explicăm si chinurile iadului.

[quote=ghemis;177371]Pr. prof. D. Staniloae, descriind conceptia Sf. Maxim Marturisitorul despre natura chinurilor vesnice, spune: "...Sufletele din iad trebuie sa-si miste puterile lor, pentru ca n-au in ele infinitatea (dumnezeiasca, cea care poate satisface orice dorinta, n.n.); dar, pe de alta parte, nici nu se afla intr-o infinitate in care puterile lor sa se miste stabil, intrucat sunt in afara de Dumnezeu si nici nu nazuiesc spre El, ci se misca intr-o neodihna chinuitoare, nestabilizandu-se in infinitatea lui Dumnezeu. Sufletul din iad trebuie sa se miste, dar intrucat nu se misca spre adevarata tinta in care miscarea sa se va implini si stabiliza, miscarea sa, de care nu poate scapa, e un chin pentru ca e fara rost, fara tinta. Mai mult, el se muta de la una la alta, fara sa inceteze a exista".

Nici existenta raiului nu e morala

[quote=Florin-Ionut;177834]Mai exista vreo diferenta intre viata asta si cea de apoi?

[quote=topcat;177837]A descrie fericirea raiului este cu neputinta pentru ca nu sunt potrivite comparatiile din viata aceasta. Viata vesnica este o comuniune intre Dumnezeu si om in care Dumnezeu nu va inceta nicodata sa-l cheme pe om iar omul nu va inceta sa raspunda vesnic la aceasta chemare. Numai relatia interpersonala dintre Dumnezeu si om va distruge monotonia. Daca Dumnezeu n-ar fi o realitate personala, atunci ne-am adanci intr-o infinitate impersonala.

Zice Dumnezeu Iisus Hristos la Sfanta Scriptura:
"Si aceasta este viata vesnica: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis."

Deja Dumnezeu Iisus Hristos vorbeste despre cunoasterea lui Dumnezeu Tatal si a lui Dumnezeu Fiul si mai incolo si despre Duhul Sfant.
E cartea parintelui Staniloae,"Sfanta Treime sau La inceput a fost iubirea".
Iar Sfantul Atanasie cel Mare a zis:
"Daca Dumnezeu ar putea fi definit nu ar mai fi Dumnezeu".

Vorbim de vesnicia chinurilor pentru ca omul a fost creat pentru vesnicie. Dar nu vesnicia este cauza chinurilor, ci lipsa relatiei omului cu Dumnezeu din aceasta lume. Sfintii Parinti marturisesc ca Dumnezeu isi revarsa dragostea peste toti, numai ca unii s-au inchis voit dialogului cu El si astfel, au devenit incapabili sa mai primeasca aceasta dragoste. Aceasta stare ii aduce omului suferinta. Iata cat de mult il pretuieste Dumnezeu pe om: nu intra cu forta in el, ii respecta alegerea din aceasta viata pentru eternitate.

[quote=georgeval;177850]In continuare, as zice si ca oamenii lumesti nu pot intelege vesnicia, pentru ca ea nu este transparenta pentru universul cazut decat in masura in care universul se deschide spre ea. Si aceasta deschidere nu se face decat in Hristos, prin Hristos, care leaga lumescul de nelumesc dar si temporalitatea noastra de vesnicia divina.

Daca omul intelege - prin credinta lucratoare - vesnicia timpului lui Dumnezeu, atunci intelegerea vesniciei iadului vine de la sine.