M-am hotarat sa mai complic si eu putin peisajul.

1. Nu stiu cum sunt folosite instrumentele in biserica adventista, am fost doar de cateva ori la serviciile lor de inchinare. Stiu insa cum e la noi. Da, noi folosim instrumentele muzicale in inchinare.
Dupa cum vad eu lucrurile, cantarea poate fi folosita si ca un mesaj catre auditoriul uman dar poate fi si o rugaciune adresata lui Dumnezeu. Atunci cand eu cant o cantare de chemare celor care au venit la o evanghelizare, NU ma inchin. Dar atunci cand cant Domnului un imn, de exemplu Tie Isuse tie ma-nchin, este inchinare, desigur.
O inchinare pe care eu, macar ca ma acompaniez de instrumente, o consider adusa in duh si in adevar.

2. Ma intreb insa, daca pentru ortodocsi icoana este doar un "mijloc ajutator", sau se considera ca icoana, la fel ca si moastele sau lemnul crucii, este plina de Duhul Sfant si credinciosul se poate inchina ei.
Din câte știu, in lumea evanghelica, a refuza sa canti la un instrument nu constituie chiar nicio problemă.
În lumea ortodoxă se pare că nu e tot la fel. Un credincios care refuza sa se inchine icoanei este tratat la fel cu ceilalți? Eu am citit pe un site ortodox că „a respinge cinstirea icoanei înseamnă a nesocoti întreaga lucrare de mântuire a neamului omenesc.”

Chiar este similitudine intre inchinarea la icoane s™i inchinarea cu instrumentele? Sau...

Cinstire d'le, cinstire, nu inchinare.

Cinstire d'le, cinstire, nu inchinare.
E drept ca acest cuvant, "inchinare" este in practica ambivalent, dar invatatura de credinta spune clar: inchinare exclusiv lui Dumnezeu, restul (unde e cazul) cinstire.


Mi se pare normal, daca duhovniceste nu am evlavia necesara, nu o fac, nu vreau sa fiu un ipocrit care imita pe altii (desi probabil multi o fac in felul asta, imitand, ca un gest de politete cvasi-reflex).

Problema este ca cei care nu o fac, probabil in cele mai multe cazuri nu o fac din onestitatea descrisa ai sus, ci de faptul ca dpdv dogmatic sunt corupti de influente neoprotestante, mai exact de proasta intelegere tipica neoprotestantului, a acestei chestiuni, diferenta intre inchinare si cinstire, etc.
Si asta e o problema si inca una serioasa.
Erezia, este un pacat si inca unul de moarte iar omul il poate avea chiar si daca nu il manifeste formal prin trecerea cu surle, trambite si baitza in public la cine stie ce secta.

Ca utilizare da, reprezinta folosirea a ceva material pentru inchinarea "in Duh si Adevar".

Din punct de vedere sacru, exista o diferenta si asta iarasi tine de doctrina.
Probabil dpdv neoprotestant, lumea materiala cazuta nu e cu nimic diferita in substanta sa de cea de dinainte de cadere si exista o prapastie imensa intre Dumnezeu cel imaterial si lumea materiala.

Ori, dpdv ortodox, Dumnezeu isi face simtita prezenta printr-o "energie a sacrului" pe care chiar parti a lumii materiale o pot manifesta sau ..nu.

Punem pariu că 90% dintre ortodocsi nu sesizează diferenta între cinstirea icoanelor si închinarea la icoane? Ca să nu mai amintim că a te târî în genunchi, a săruta cu evlavie, a face cruce, a aprinde candelă și a tămâia icoana, numai a ”cinstire” nu arată. E închinare în toată regula!

Lui Dumnezeu, desigur, lui Dumnezeu! Care Se arată şi lucrează în sfinţii Lui.
Nu ştiu de ce faceţi aşa o ruptură şi o prăpastie între Dumnezeu şi omul lui Dumnezeu. Sau între obiectele sfinţite şi Cel Sfinţitor. Noi le vedem în legătură, ca să spun simplu, fără pretenţii.
Oare frăţia voastră nu se gândeşte că Harul este întrepătruns cu sufletul (fiinţa) în care lucrează? Ori cu obiectul asupra căruia Se aşază? Cum concepeţi relaţia creaţiei cu Ziditorul? O alăturare mecanică, obiectualistă?.....
Aşa cum nu putem despărţi, decât prin lama rece a unui exerciţiu analitic, sufletul de corp (acestea două fiind îngemănate organic în om, deşi natura lor e radical diferită), aşa nu putem despărţi (decât dacă ţinem morţiş) Harul de zidirea pe care o modelează neîncetat.
Că nu putem spune explicit cum se face legătura aceasta, că nu putem explica, e una. Dar să negăm faptul acesta evident pe care ni-l dezvăluie ochii credinţei şi suspinul inimii, e deja altceva.
Sfântul şi icoana lui ne sunt trepte vii în drumul sufletului spre Dumnezeu ori, poate, sunt (iertaţi-mi metaforele neputincioase) ca un cordon ombilical cu Maica noastră din Ceruri, Biserica (Maică din care fac parte, ca un fel de "organe" ale Ei, şi sfinţii la care ne închinăm).
Harul din sfânt şi din icoană ne poartă mintea şi inima în atmosfera Împărăţiei - reculegere, căinţă, nădejde, simţământul păcătoşeniei şi nimicniciei proprii, uimire, cutremur, bucurie ...... şi alte minunate daruri lăsate nouă prin toate cele ale Bisericii lui Hristos.
Poate că şi dvs. aveţi astfel de trăiri şi experiaţi asemenea stări şi daruri. Dvs. o faceţi fără bogăţia la care noi ne alipim. Poate că, în definitiv, v-aţi obişnuit cu sărăcia, într-un fel curios de asceză. Ei da, noi ne bucurăm, mărturisesc, de un anumit soi de voluptate! Unul foarte aparte.

Pentru că între Creator și creatură, între Dumnezeu și regnul uman (chiar în starea lui necăzută) este o adevărată prăpastie, o distanță incomensurabilă. Cu cât mai uriașă poate fi distanța între Dumnezeu Cel venerat și regnul... mineral (din care face parte icoana)!
Sincer, nu mă asteptam că să vă autoincludeți în cei 90%... dar poate a fost doar formulare nefericită...
Vă admir fervoarea cu care faceti apologia închinării la sfinti si reprezentările lor, însă nu pot fi de acord. Iertati-mă!

Vă iert, cum de nu....:) Şi Dumnezeu să ne ierte pe toţi!
Dar poate vă mai gândiţi că prăpastia de care vorbiţi, deşi se manifestă într-un plan, este uşor de trecut în alt plan.... De fapt nu mai este deloc despărţitură. În fine....
P.S. Aveţi grijă, frate, că prăpastia aceasta o întreţine, de obicei, însăşi mintea noastră!

Centesime, ceea ce este caracteristic crestinismului, spre deosebire de alte religii, este tocmai faptul ca Dumnezeu a ales sa construiasca o punte peste prapastia de care vorbeai.

Frumos si adevărat spus !

Ce tragic este ca un pretins crestin al Noului Testament sa spuna lucrul asta..

Apropierea nu este una de natura, pentru ca naturile sunt total diferite, ci este una care tine de Creatie (care e opera Lui) si intentie.
Intentia lui Dumnezeu a fost si ramane aceea de a sfinti Creatia, prin om si pentru om.

A fi de acord inseamna a intelege, a intelege tine de o deschidere care vine o data cu practica spirituala (sanatoasa) ceea ce iti si urez sa afli..candva.

Si cine ar trebui sa rezolve pariul asta? Dumnezeu la Judecata? :))

La fel de bine ai putea poate sa pui pariu ca nu f. multi crestini se mantuiesc..si s-ar putea sa castigi.

Ai dreptul la doza ta de subiectivism dar pe baza asta nu se poate construi un dialog.

Adica ei cred ca bucata aia de lemn este Dumnezeu? Cati ai intalnit din cei 90% de care spui, ca eu n-am auzit pe vreunul. E ca si cum ne-am gandi ca cineva se uita la o poza cu un Lamborghini si chiar crede ca acea poza e un Lamborgini, se pregateste sa deschida usa.

Este o intelegere gresita din teologia protestanta. Noi cand spunem "plin de Duhul Sfant" ne referim intotdeauna la har, o energie necreata. Altfel ar insemna ca acea persoana sau obiect e chiar Dumnezeu. Asadar, o icoana poate sa fie plina de har. Si de aceea ne inchinam la moaste, pentru ca sunt pline de har, altfel ar putrezi, ca toti mortii.

Daca intotdeauna are acest sens, de ce sa nu zici simplu "plin de har"? Intotdeauna.

Iar daca transformi si in Sfanta Scriptura "plin de Duhul Sfant" in "plin de har" aceasta este o actiune nepermisa. Nu ai acest drept, oricine ai fi.

Orice traducere este, pana la urma, inevitabil duce la anumite modificari.

Sigur, trebuie sa credem in intentiile cele mai bune puse in aceasta operatiune dar ramane loc de destule controverse, mai ales cand anumite pasaje sunt folosite de cate o secta pentru a-si fundamenta pozitia doctrinara pentru masa de creduli ignoranti.

Si apoi interpretarile sectare, sunt iarasi o forma de modificare a Sf. Scripturi, dar nu pare nici unul dintre bibliolatri sa sesizeze lucrul asta.

Dar a insera totdeauna în loc de "€žplin de Duhul Sfânt"€, €"plin de har"€ NU mai t›ine de traducere ci de transformare voita a textului.
Insa este o falsa problema. Traducerea ortodoxa a Bibliei nu face aceasta modificare.

Da, e o falsa problema, eu cel putin nu ma reusit sa inteleg exact ce vrea sa zica sau unde vrea sa ajunga cu asta.

Eu cred totusi ca ai vrut sa spui altceva.

Careva sa zica tu incerci sa sustii ca Dumnezeu salasluieste in obiecte sau trupuri moarte?

Care e diferenta intre tine si un panteist oarecare?

Duhul Sfant, poate ai uitat, e una din PERSOANELE Sf. Treimi. Este o Persoana si Dumnezeu ceea ce tu pari sa nu stii, facand confuzie intre Persoana lui Dumnezeu si energiile sale.

Cred că vrea să spună că Dumnezeirea (Duhul Sfânt) Se exprimă şi lucrează în obiectele sfinţite prin har. Persoana Se manifestă, Se implică şi Se îngemănează cu creaţia, prin har. Astfel Persoana îndumnezeieşte zidirea - atât obiectele cât şi persoanele care conlucrează cu harul, prin credinţă şi nevoinţă.
Eu asta am înţeles că vrea să spună Cătălin. Şi sunt de acord.

Frăţior, contrazici Biblia ?
În Biblie spune clar: să ne închinăm aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.
Da, ne închinăm lui Dumnezeu, dar spune să ne închinăm şi aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este. Ce facem, ignorăm versetul ăsta ?
Păi dacă voi ignoraţi singura voastră sursă pe care vă întemeiaţi "creştinismul", e îngrozitor... Veniţi de nică'ieri şi mergeţi spre nică'ieri.
Deci aşternutul ăla pe care îşi ţine Dumnezeu picioarele Lui, e sfânt aşternutul ăla. Şi Biblia spune să ne închinăm lui, aşternutului. De aia ne închinăm aşternutului.

O luăm în stil sectar, numai Biblia. Disecăm Biblia. Nu mă deranjează. Doar că eu am har şi voi nu aveţi. Eu mă închin Domnului Dumnezeu, iar voi vă închinaţi la hristoşi mincinoşi, hristoşi-draci, sau hristoşi-demoni, care imită pe Hristos, dar vă ţin legaţii departe de El. Şi o să vă biruiesc de fiecare dată. Cu propriile voastre arme.
Revin.
Exegeza pe text deschis, are mai adânci repercursiuni:
De ce să ne închinăm aşternutului picioarelor Lui? Că este sfânt aşternutul ăla. Şi Biblia spune că trebuie să ne închinăm, fiindcă e sfânt aşternutul.
Deci, repet: de ce să ne închinăm aşternutului? Că-i sfânt aşternutul.
Adică suntem chemaţi să ne închinăm la orice este sfânt, oricărui lucru, obiect, entitate, care este sfânt sau sfântă.
De ce?
Păi nu de prost o spus El, Duhul Sfânt, lucrul ăsta, împăratului şi proorocului David.

Fiindcă ştie de mai înainte, toate miile de posibilităţi ce se pot petrece cu omenirea, deci şi posibilitatea în libertatea omului de a alege ereziile şi a cădea în hăuri de iad în interiorul omului, deci venirii vremurilor când vor fi eresurile neo-protestante.
Deci de ce să ne închinăm sfinţeniei, ce şi cine este sfinţenia?
Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu ne învaţă să ne închinăm lui. Spune Sfântul Apostol Pavel: "Duhul Sfânt se roagă în noi cu suspine negrăite." (Romani 8, 26)
Fiindcă în sfinţenie, este Dumnezeu. Nu există sfinţenie fără Dumnezeu. Nu există sfinţenie separată. Cum nu eistă sfinţii de pe pământ, fără sfinţii din ceruri. Nu sunt separaţi. Sunt în comuniune. Sunt vii şi unii şi alţii.
Deci numai Dumnezeu este Cel care dă sfinţenia, şi cât timp sfinţenia există şi nu-i întinată, atâta timp Dumnezeu, este şi stă acolo, gingaş, suav, smerit, tăcut, tăindu-şi propria Lui voia, de fiecare dată, ca să putem să învăţăm noi să ajungem la El, mai uşor.

Serios?
Şi când Hristos spune: "iubiţi pe vrăjmaşii voştri" sau "iubiţi-vă unul pe altul", atunci tot contexte căutăm ?
Deci tâlcuirea Sfintei Scripturi, în unele locuri trebuie văzut contextul, dar în altele e limpede, se înţelege fără context.

Când spune să ne închinăm aşternutului picioarelor Lui, aşa facem, nu? Că nu suntem mai deştepţi ca Biblia, ca Duhul Sfânt. Scrie în Biblie? Scrie. Cine vrea face, cine nu, e alegerea lui, suportă consecinţele, adică iadul, dacă-l prinde moartea în erezie.

Iar cu scăunelele pe care stă Dumnezeu, de care vorbeşti, şti ce vorbeşti?
Ştim deja din Biblie că există nu doar îngeri, ci şi arhangheli, serafimi, heruvimi.
Dar Duhul Sfânt, a revelat Sfântului Părinte Dionisie Areopagitul, în scrierea sa, Ierarhiile Cereşti, că sunt 9 ierarhii cereşti, cunoscute şi revelate omului: îngeri, arhangheli, serafimi, heruvimi, începătorii, stăpânii, puteri, domnii şi scaune.
Deci sunt şi scaune, acuma nu spune ce rol are fiecare, dar Duhul Sfânt i le-a revelat că ele există.
Nu ştim dacă Dumnezeu stă pe acele scaune, sau nu.
La Daniel, capitolul 7, stă scris că Dumnezeu Tatăl S-a revelat proorocului Daniel, ca fiind bătrân, cu barbă albă şi păr lung alb, stând pe un tron (scaun), dar nu ştim ce fel de scaun era acela, era obiect sau persoană, ierarhie.

Dar ce ştim e că există ierarhie, şi trebuie să existe, fiindcă:
"Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare." - Evrei 7, 7.
Când iei binecuvântare, apleci capul, te închini sfinţeniei, nu? Săruţi mâna care te binecuvintează, că ţi-a dat sfinţenie, te-a sfinţit. Adică ţi-a dat har şi început bun în lucrurile bune ce le vei săvârşi.

Şi dacă un arhanghel, Gabriel, se închină Preacuratei, cine-i mai mare, un om sau un înger? Cu atât mai mult arhanghel?
Sigur că îngerul e mai mare. Că spune:
"Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el." - Psalmul 8, 5.
Şi cel care-i mai mare decât oamenii, îngerul, şi arhanghelii, şi mai mari decât oamenii, se închină unei femei, adică Împărătesei Universului, şi Maica Creatorului, pururea fecioară Maria, eu de ce să nu mă închin unui înger ?
În toţi îngerii este Duhul Sfânt, deci mă închin Duhului Sfânt, în duh şi adevăr, ştiind cu adevărat că în acel înger, este Duhul Sfânt.

Aşa este, închinarea la obiecte, este idolatrie.

Dar închinarea la obiectele în care este Duhul Sfânt, e imposibil să fie idolatrie. Serafimii de pe chivotul legii, sunt chipuri cioplite, sunt idoli ? Nu, categoric.

Se închinau oamenii, Chivotului Legii? Da, am dovedit deja. De ce? Fiindcă nu Chivotului Legii, ci lui Dumnezeu care este în Chivotul Legii. Dar nu lui Dumnezeu din aer, fără Chivotul Legii.
Însuşi Dumnezeu spune că vorbea din acei serafimi de aur.

Apoi, oare nu se închinau Şarpelui de Aramă, în pustiu? Păi ia bagă-te întro cameră de vreo 10 metri, cu vreo 3000 de şerpi veninoşi în ea şi Dumnezeu îţi spune printrun om îndumnezeit (un prooroc adică), un preot oarecare de la o parohie, care-a ajuns la îndumnezeire, înainte să intri în cameră, că oricine e muşcat de şerpi, numai dacă se uită la Şarpele de Aramă din mijlocul camerei cu şerpi, se va vindeca.
Deci în timp ce şerpii te muşcă, tu stai în poziţie de drepţi, cu ochii la şarpele de aramă?
Ştii ce durere provoacă muşcătura de şarpe?
N-ai cum să stai drepţi, trebuie să te închini, vrei nu vrei.
Ştii câte tipuri de venin există la şerpi şi ştii că fiecare are alt efect? Unele paralizează, altele îţi consumă pielea şi carnea ca un acid, altele merg direct la inimă şi o opresc şi cel muşcat moare în câteva minute?

Deci suferind durerile acelea, de la mai mulţi şerpi care te muşcă, nu te închini oare, şarpelui de aramă, mai ales că ştii că Dumnezeu Duhul Sfânt, stă în acel obiect?

De ce nu s-a rugat Moise, pur şi simplu, să-i vindece Dumnezeu, fără să mai fie nevoie de şarpele de aramă?

Vezi cât de înşelate de draci, sunt ereziile neo-protestante ?

Sau prosoapele şi şorţurile care le-a folosit Sfântul Apostol Pavel, obiecte, nu? Obiecte în care era Duhul Sfânt! Oare după ce oamenii se vindecau de boli grave şi de posedări demonice, crezi că de bucurie nu se închinau acelor şorţuri şi prosoape şi nu le sărutau?
Crezi că ei spuneau că prosoapele i-a vindecat? Nu, ci Dumnezeu.
Crezi că ei nu ştiau că Dumnezeu i-a vindecat prin acele prosoape?

De ce nu se vindecau fără acele prosoape şi şorţuri şi ştergare, folosite de Pavel? Aşa, se rugau pur şi simplu şi se vindecau, nu?
Sau de ce doar de prosoapele acelea care le-a folosit Pavel? De ce nu şi altele? Că doar a hirotonit episcopi, preoţi şi diaconi, Sfântul Apostol Pavel, că aşa se făcea înainte să plece din comunitatea de creştini nou înfiinţată, lăsa acolo minim un episcop, un preot şi un diacon, ierarhia de binecuvântare.
Deci, de ce expres ale lui Pavel, prosoape, pline de transpiraţie ?

Obiectele în care este Duhul Sfânt, făcătoare de minuni, acelea NU SUNT idoli, NU SUNT chip cioplit, ci sunt VIAŢĂ, MÂNTUIRE, iar cine respinge această învăţătură, nu doar că nu ascultă şi nu respectă Biblia, dar nu se va mântui.

Toţi neo-protestanţii, sunt afoni biblici, sau analfabeţi biblici.

Nu cunoaşteţi Biblia, măi fraţilor. Voi nu aveţi Sfinţi Părinţi, nu citiţi decât Biblia. Şi nici pe asta n-o cunoaşteţi. Îngrozitor.

Veniţi Acasă, la creştinismul cel adevărat, viu şi mântuitor, veniţi la Biserica lui Hristos, ce-a Una, singura care aduce şi oferă omului mântuirea: Sfânta Ortodoxie.
Altfel, vă va prinde moartea înafara Bisericii, şi nu vă veţi mântui.

Hristos a înviat !

Nu, nu sunt oameni, dar pot să intre în oameni. Şi demonii şi îngerii. Şi Duhul Sfânt.
Şi poate Duhul Sfânt să intre şi în oameni, şi în obiecte, şi în pietre, să le facă să vorbească, sau să facă din ele pe urmaşii lui Avraam, spune Biblia, nu? În obiecte, cum ar fi un simplu toiag, a lui Moise şi a lui Aaron, din Chivotul Legii, o bucată de lemn, (un lemn cioplit, un chip cioplit, sau idol, nu?) intră Duhul Sfânt în idoli? :) Mai face şi minuni cu "idolu" ăla, Duhul Sfânt, nu? Desparte Marea Roşie, loveşte stânca şi izvorăşte apă. Toiag făcător de minuni.

Cum să nu te închini Duhului Sfânt din toiag?

Deci cum ajunge un sfânt, să fie sfânt, fără Duhul Sfânt? Poate? Nu poate.

Dacă mă închin unui Sfânt, nu sunt conştient oare că mă închin Duhului Sfânt, din acel om?
Cum îmi dovedeşte Duhul Sfânt că acel om este Sfânt cu adevărat?
Numai dacă i-a dat acelui om, Duhul Sfânt, i-a dat trup neputrezit, adică Sfinte Moaşte, sau Sfintele Trupuri ale Sfinţilor. Aşa ne arată Duhul Sfânt că un om este Sfânt.

Deci dacă un om e posedat şi începe să omoare alţi oameni, nu fugi de acel om?
Dar dacă un om e plin de Duhul Sfânt, nu te închini acelui om, că practic te închini Duhului Sfânt?
De ce obiectele folosite de Sfinţi, fac minuni şi în urma lor, când ei pleacă şi nu mai sunt de faţă? Cum sunt prosoapele folosite de Sfântul Apostol Pavel?

Sunt peste 100 de versete în Biblie, unde arată că un om sau mai mulţi oameni, se închină altui om, sau altor oameni.
Deci se închinau vredniciei, sfinţeniei omului, sau Duhului Sfânt care era în om.

Leapădă erezia, până nu e prea târziu.

Te avertizez.

Asta-i erezie, frăţior drag.

Creştinii se închină doar la obiectele în care este Duhul Sfânt în ele.
Şi creştinii se închină doar la oamenii în care este Duhul Sfânt în ei. Se închină vredniciei, sărutând mâna care binecuvintează, căci prin ea, vine harul, de la Duhul Sfânt.
Din nou amintesc, sunt peste 100 de versete în Biblie, unde arată că un om se închină altui om.
Le vrei scrise?
Ţi le pot scrie pe toate.

Fereşte-te deci de erezii, că de nu, nu ai să te mântuieşti. Trezeşte-te, până nu e prea târziu. Îmi pasă mult de tine. Vino acasă !

Şi când vei fi adormit cu trupul, la judecata particulară sau judecata mică, vei striga în faţa sfinţilor care te vor judeca, conform Bibliei, să te ierte, dar va fi prea târziu, sfinţii îţi vor spune că asta ai ales: ereziile, şi ai ales să te lipseşti de Dumnezeu, prin respingerea Bisericii, a Ortodoxiei, a celor ce sunt în comuniune cu El.

Omule!
Serafimii de aur de pe chivotul legii, erau obiecte şi minciună, sau obiecte cu Duhul Sfânt?
Şarpele de aramă, erau obiecte şi miunciună sau obiecte cu Duhul Sfânt?
Toiagul lui Moise şi Aaron, erau obiecte şi minciună, sau obiecte cu Duhul Sfânt?
Umbrele Apostolilor erau obiecte şi minciună sau obiecte cu Duhul Sfânt în ele?
Şorţurile, prosoapele, ştergarele, ce le-a folosit Pavel, erau obiecte şi minciună sau obiecte cu Duhul Sfânt?
Deci?

Vezi că eşti în înşelare? De ce trebuie să repetăm mereu, aceleaşi lucruri, care se ştiu?
Le ştii frăţia ta, prea bine.

Rămâne un lucru: accepţi Adevărul, că Duhul Sfânt stă în oameni şi în obiecte, te închini Duhului Sfânt din ele şi din ei, în duh şi adevăr şi te vei mântui.

Altfel, vei cădea în mândriile diabolice, vei spune: "Laaasă, că sunt eu suficient de vrednic, să mă rog direct lui Dumnezeu, de ce-mi trebuie mie obiecte cu Duhul Sfânt în ele şi Sfinţi la care să cer să se roage pentru mine?"

Şi gândind astfel, te vei duce în hărui şi abisuri ale iadului şi întunericului, înăuntrul tău, încă din viaţa aceasta.
Nu te arunca în acele hăuri, lumina şi adevărul sunt lângă tine, în fiecare zi, în fiecare Biserică a lui Hristos, Ortodoxă.

Dacă Dumnezeu Însuşi nu ar fi cerut obiecte de slujire şi de cult, dacă Dumnezeu însuşi nu şi-ar fi ales obiecte în care să trimită pe Duhul Său Cel Sfânt, atunci noi, ortodocşii, am fi minţit.

Dacă Dumnezeu Însuşi nu ar fi cerut, veşminte şi haine preoţeşti, atunci, ce facem noi ortodocşii, singurii creştini care mi sunt pe pământ, ar fi fost minciună, dar altfel, noi spunem şi arătăm, mărturisim Adevărul.
Cine are urechi de auzit, să audă.

Până şi Sfântul Apostol Pavel, a avut veşminte preoţeşti, şi cărţi de cult, de slujire, că spune:

"Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele." - II Timotei 4, 13

Dar altfel, e în Biblie, noi, creştinii, deci ortodocşii, nu minţim cu nimic! Tot ce e în Ortodoxie e în Biblie. Absolut nimic nu e în afara Bibliei.
Pe cine îl va prinde moartea, ortodox, se va mântui, cine nu, nu se va mântui.

Acesta este Adevărul.

Omule !

Sfinţii şi obiectele cu Duhul Sfânt în ele, nu sunt Mijlocitori către Tatăl, că Mijlocitor e Unul, Hristos.

Dar sfinţii şi obiectele, nefiind mijlocitori, ce sunt? De ce stă Duhul Sfânt în ei, în ele?
Fiind ele sunt Ajutoare. Nu mijlocitoare şi mijlocitori, ci ajutor şi ajutoare.

Noi de capu nostru, suntem prea mândri, nu suntem curăţiţi, nu suntem luminaţi, nu suntem îndumnezeiţi, mai repede intră dracu în noi, decât Duhul Sfânt, deci avem nevoie de ajutoare.

Nu ne putem ruga direct la Dumnezeu Tatăl, că spune Hristos: "nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine."
Şi mai spune: "vă uitaţi la Mine, şi vedeţi pe Tatăl." Sau mai spune: "Eu şi Tatăl, una suntem."

Deci ne rugăm la Hristos, înainte şi mai mult de a ne ruga Tatălui. Pentru că la Dumnezeu Tatăl, dacă spunem rugăciunea "Tatăl nostru", care ne-a învăţat Hristos, este de ajuns.

Noi nu ne putem ruga, căci a te ruga e efectiv cel mai greu lucru de făcut din tot ce facem noi creştinii. Fiindcă trebuie să ne rugăm neîncetat, spune Duhul Sfânt, în Biblie.

Deci toată rugăciunea noastră e plină de ticăloşia noastră, de nevrednicia noastră, de spurcăciunile pe care le facem în fiecare zi, de întinarea gândurilor şi poftelor noastre, de lăcomia pântecelui şi de lăcomiile după alte trebuinţe şi nevoi materiale sau altele.
Cât de vrednici crezi că sunt oamenii, ca să ne rugăm noi, direct lui Dumnezeu Tatăl? Nici lui Hristos, nu suntem vrednici.
Da, ne rugăm, nu spun nu.
Dar avem nevoie de ajutoare.
De ce oamenii nu se vindecau dacă se rugau aşa senin?
De ce au avut nevoie de ştergarele lui Pavel? Nu s-au putut vindeca, doar cu rugăciunea lor personală, până nu au primit ajutor, nu s-au vindecat.
Şi din nou: nu se vindecau, până nu trecea umbra peste cei bolnavi.
Oare nu se rugau cei bolnavi, şi înainte de-a trece umbra Apostolilor peste ei?
Oare nu cereau Domnului insistent vindecarea lor? Şi nu o primeau.
Tocmai ca să arate vrednicia Apostolilor, şi că Duhul Sfânt este în oameni şi dă vindecare prin oameni. Dumnezeu lucrează prin oameni.
Deci Sfinţii, se roagă pentru noi. Că scris este să ne rugăm unii pentru alţii. Iar ei, care sunt cu Hristos, au mai multă trecere şi întâietate, decât noi.
Mai ales Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mai mult decât toţi, fiind prima între Sfinţi.

Dumnezeu să-ţi ajute să doreşti, să vezi, să cauţi, să găseşti, să înţelegi, să accepţi, să trăieşti şi să te mântuieşti, în adevăratul creştinism, cel ortodox. Amin.

Cred ca nu ai citit cu atentie mesajul meu, eu am scris exact invers, am scris impotriva acestei idei. Eu am scris "Altfel ar insemna ca acea persoana sau obiect e chiar Dumnezeu.", adica ce sustine penticostalul.
Despre acest lucru am dat de mai multe ori citatul din catehism, sa vad daca il mai gasesc.
http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/?p=361
"Chiar persoana Duhului Sfant e aceea prin care vedem pe Hristos si ne unim cu El?
Nu. Daca ar fi chiar persoana Sfantului Duh, atunci ea s-ar face o proprietate a noastra, sau noi ne-am face una cu Duhul Sfant. Unde se vorbeste de Duhul, e vorba de lucrarea Duhului. Dar intrucat unde e lucrarea e si cel ce lucreaza, se poate spune ca Duhul insusi e in noi si lucreaza in noi, fara ca lucrarea insasi sa fie persoana Lui. Lucrarea aceasta se numeste harul dumnezeiesc. "

Igore, unde scrie în Biblie că oamenii se închinau prosoapelor ? Sau toiegelor ?

Unde scrie în Biblie că nu se vindecau decât aceia care se atingeau de prosoape ?

Se pare că şi tu, în rând cu ei.

:))))))))))))))))))))))

Ai citit topicul?
Am spus deja ce era înăuntrul Chivotului Legii, 3 obiecte, printre care Toiagul lui Aaron, şi am dovedit deja că se închinau Chivotului Legii, adică Domnului ce era în Chivot, şi în serafimii de pe capac, deci şi celor 3 obiecte ce erau în chivotul legii, iar unul e toiagul.
Fi mai atent, te rog.

Pentru că dacă s-ar fi vindecat şi fără prosoape, şi fără umbrele Apostolilor şi fără obiecte, nu mai era nevoie să se menţioneze de ele şi vindecările care le făceau obiectele.
Orbul din naştere, întrebau evreii pe Iisus, de ce e orb din naştere? Pentru păcatele părinţilor lui? Hristos le spune: nu, ci ca să se cunoască slava şi puterea lui Dumnezeu.
La fel şi aceia, nu se vindecau de unii singuri, la rugăciunile lor personale, ci se vindecau doar când erau atinşi de prosoapele ce le-a folosit Pavel, ca să se arate slava lui Dumnezeu în Sfinţii Lui, ca să poate fi azi biruite eresurile, ca să se arate că şi azi, Dumnezeu vindecă prin Sfinţii lui şi obiectele folosite de ei.
Fiindcă e comuniune.
Dumnezeu nu vindecă pe cineva fiindcă acela se roagă. Niciodată asta. Ar fi egoism, mândrie că el poate ceva. Nu, Domnul vindecă numai dacă altcineva se roagă pentru el, şi este vindecat de rugăciunile altora. De aceea ne îndeamnă aşa insistent Duhul Sfânt, prin Pavel, să ne rugăm unii pentru alţii şi niciodată nu spune: rugaţi-vă pentru voi înşivă.
E mult de vorbit, dar în esenţă, se înţelege mesajul, Adevărul.
Rămâne să fie crezut, sau prin încăpăţinare şi mândrie, orice spun, voi aceia din afara ortodoxiei, dar şi câţiva ortodocşi, care nu-şi cunosc credinţa, tot nu credeţi, că o spun eu, şi nu vă place de stilul meu. E lupta voastră, eu îmi dau mereu toată silinţa să vă explic şi să vă arăt adevărul, care e doar în Ortodoxie, fie că vreţi să credeţi sau nu, dar o să vedeţi cu ochii voştri, toţi cei care vă îndoiţi sau nu credeţi.

Da, eu recunosc că sunt afon biblic şi analfabet biblic. Nu cunosc Biblia, mă ajut de un program pe comp, să găsesc mai repede versetele. Îmi amintesc în minte doar fragmente din verset, dar niciodată de unde e versetul. Şi cu programul găsesc locaţia versetului.
Sunt vai şi amar.
Doar un om mândru, nu recunoaşte cât de vai şi amar e.

Mă gândeam să(...)

Editare mai târziu (later edit) : a fost o comparaţie foarte urâtă, Adriane. Dar noi creştinii ne acoperim şi ne purtăm neputinţele unii altora. Numai să ai grijă ce fel de creştin eşti. Şi mai ales dacă eşti creştin, sau eretic. Şi să-i iubeşti şi pe eretici, ca pe tine însuţi.

Iartă-mă şi bucură-te-n Domnul.

Intr-adevar, ironia tov. Adriana a fost complet gratuita si stupida dar cred ca a inteles si singur chestia asta si a sters.

Asa ca Igorene, sterge si tu citatul.

Intr-adevar, am mai citit o data si asa este, formularea e corecta.

Este vorba de o enegie, lucrare, prezente in obiect/om nu de insasi Persoana Lui Dumnezeu.

Cel mai evident si biblic exemplu este chiar Chivotul Legii, dar din pacate, tocmai cei care se bat cu Biblia in piept nu sunt capabili sa se raporteze la ea pentru o intelegere mai buna a crestinismului Nou Testamentar si sunt victima unor traditii nebiblice prin prisma carora interprereaza Sf. Scriptura.

"Dracii fug şi îşi pierd din îndrăzneală, şi numai la simpla vedere a Evangheliilor şi a cărţilor duhovniceşti de învăţătură şi de rugăciune şi slujire." - Sfântul Ioan Gură de Aur.

Mulţi oameni se atingeau de haina Mântuitorului, dar numai o singură femeie s-a vindecat, femeia cu scurgere de 12 ani. Îi spune Domnul: credinţa ta te-a mântuit.
Ea timp de 12 ani, cât s-a rugat cu rugăciunile ei personale, nu s-a vindecat, fiindcă era egoism, precum spuneam, şi a mers şi la medici şi tot nu s-a vindecat, ci doar când s-a atins de "poala hainei" Mântuitorului, când a venit în comuniune cu Sfinţii, Biserica-Mireasă şi cu Sfântul Sfinţilor.

La fel şi aici, spune Biblia: "Duhul Sfânt suflă unde voieşte".
Deci cum am dovedit deja, Duhul Sfânt, poate să fie şi să stea în obiecte, sau în pietre, sau în animale, făcându-le să vorbească, sau desigur în oameni.
Clar că poate sta şi în Evanghelia ca obiect, carte tipărită, pe care El Însuşi a revelat-o oamenilor, spre a lor mântuire.

Depinde doar de credinţa ta, de mândria-smerenia ta şi de dragostea ta.

Şi unde spune în Biblie, că trebuie acompaniament şi asistare cu fanfare şi formaţii muzicale?
Aşa erau creştinii în primele sute de ani, sau chiar primul mileniu?

Nu, nu erau ca şi neo-protestanţii de azi, ştii cum erau?
Exact în stilul şi forma cântărilor bisericeşti care există azi în Ortodoxie, în stil bizantin, cu muzica psaltică.

Acel stil va fi furat (adoptat) şi de musulmani, în anul 622 când apar ei.
Apărând lângă Imperiul Bizantin, în Răsărit, fiindcă diavolii nu au mai suportat atâta sfinţenie cât era în pustiurile pline de pustnici şi viaţa tot mai fructoasă în Hristos, ce exista în cetăţile de atunci, fiind şi perioada de aur a Patristicii creştine, au atacat cât de furibund au putut ei, şi a rezultat islamismul, care s-a răspândit întotdeauna numai cu forţa şi sabia.

Repet, în primul mileniu, creştinii, noi ortodocşii, cântam fără absolut niciun instrument muzical, fiindcă nu aveam bani să cumpărăm, fiindcă era mai smerită cântarea bisericească fără fanfare şi parade şi orchestre şi formaţii, fiindcă eram prigoniţi în primele 3 secole şi ne-am obişnuit fără ele şi fiindcă asta e normalitatea, Dumnezeu mai degrabă ascultă o inimă smerită, decât o inimă cu ifose de pian, vioară, chitară, cu gândire: eu sunt superior faţă de alţi oameni, că ştiu că cânt la un instrument.

E mult de scris, dar asta ar fi în linii mari, frăţior rătăcit Centesimus.

Creştinii primelor secole şi primului mileniu creştin, nu foloseau absolut niciun instrument, decât vocea, cântând împreună răspunsurile la Sfintele Slujbe. Oricine putea să cânte, cum putea el, erau în comuniune cu toţii.

Cântau suav, încet, plăcut, plăpând, în cor, toată Biserica din catacombele Romei, Cartaginei, Ierusalimului, Nicomidiei, Antiohiei, Alexandriei, şi oriunde în Imperiu, că peste tot era prigoana.

Nu îşi permiteau duhovniceşte să aibe instrumente, cădeau în mândrie. Nici financiar, fiind săraci şi având averile la comun, şi nici social, că îi auzeau prigonitorii şi îi găseau mai uşor, să-i ucidă.

Niciun Sfânt Apostol nu a folosit instrumente în Sfintele Slujbe, dar a folosit veşminte clericale, felonul de exemplu, care noi creştinii îl avem, dar nici un neo-protestant nu îl are. Apostolii foloseau cărţi de slujire a Sfintelor Slujbe, şi pergamente, vedem că spune Biblia, ceea ce nicio erezie nu mai are, decât noi, ortodocşii, care urmăm Biblia cu adevărat.

Niciun Sfânt Apostol din cei 70 şi din cei de după cei 12, niciun Sfânt Părinte, niciun episcop, preot sau diacon, din comunităţile ce le-am avut, în primul mileniu creştin, nu e pomenit niciunde, niciun izvor istoric, nicio cronică, nicioi mărturie, că ar cânta din instrumente, sau că ar fi avut vreun instrument.

De aceea cântările de atunci încă de la Cincizecime, erau ca şi azi 2015, în Bisericile lui Hristos ale noastrei Sfinte Ortodoxii, exact la fel, anume doar cu vocea, în stilul muzicii psaltice, stilul bizantin numit mai târziu, smerit şi sfâşietor, dulce şi plin de trăire duhovnicească.
Pe care şi musulmanii l-au imitat întro anumită măsură.

Închinarea creştinilor în duh şi adevăr, nu are legătură cu imnurile, rugăciunile, cu poziţia corpului, în picioare sau în genunchi, ci are legătură cu duhul în care eşti şi în duhul în care faci ceea ce faci, are legătură că câtă smerenie ai şi câtă dragoste, câtă dorire şi trăire ai după Dumnezeu şi în Dumnezeu.

De aceea nu foloseau intrumente, fiindcă sminteau, stricau liniştea celorlalţi, care se rugau cu adâncime de suflet, stricau smerenia şi simplitatea, pacea şi bucuria dorită şi arătată de Mielul Tatălui.

Aşa era atunci, aşa este şi azi, în orice Biserică scumpă şi dragă, ortodoxă.

"Domnul este în Biserica cea Sfântă a Lui" - Psalmul 10, 4.

Da, pentru noi, creştinii, Sfânta Icoană este un ajutor, asta arată Biblia. La fel cum toiagul lui Moise a fost ajutor evreilor, spre exemplu.
Exemple, sunt câteva sute, în Biblie. Măgăriţa care a vorbit, din nou a fost ajutor, fiind Duhul Sfânt în ea, la fel ca în sute de obiecte din Vechiul şi Noul Testament.

Deci Duhul Sfânt este în Sfânta Icoană, la fel cum este în Sfinţii din ceruri şi de pe pământ, ne dovedeşte Biblia, iar acei Sfinţi din Ceruri, se pot întoarce la noi, ne pot ajuta în mod direct şi personal, iar noi câteodată îi şi vedem, la fel cum s-au întors Sfinţii Ilie şi Moise, la schimbarea la faţă a Mântuitorului, şi Sfinţii Apostoli i-au văzut.

La fel cum a fost şi este Duhul Sfânt şi în chipurile cioplite de mâini omeneşti: serafimii de aur, de pe chivotul legii, şarpele de aramă, toiagurile lui Moise şi Aaron, sau umbrele şi prosoapele sau obiectele folosite de Sfinţii Apostoli.

Da, ne închinăm Sfintelor Moaşte, Sfintei Cruci şi Sfintelor Icoane, fiindcă ele sunt o dovadă şi mărturie că acolo este sfinţenie, este Duhul Sfânt şi lucrurarea mântuitoare a harului Sfintei Treimi.

Toate acestea, sunt făcătoare de minuni, celor ce cred şi osândă celor ce le osândesc sau le resping.

În Biserică, deci în creştinism, sinonim: în Ortodoxie, adică "lumea evanghelică" cea adevărată, există statornicie şi experienţă, aşezare şi rânduială. Dacă s-a văzut că un lucru, o faptă, o practică e biblică şi mântuitoare, s-a rămas la ea, fiind aducătoare de har.
În Biserică, nu se cântă cu instrumente, ci doar în afara Bisericii. Asta faţă de instrumente.
Iar faţă de Sfintele Icoane, în care este Duhul Sfânt, e alegerea fiecărui creştin, fiecărui ortodox, dacă vrea să se închine sau nu.

Da, acel om, este tratat la fel ca ceilalţi. Se consideră că e la început, şi nu ştie, nu înţelege, nu poate, fiindcă poate fi posedat, sau altele.

E credinţa lui, mai tare sau mai slabă. Aşa va şi primi har şi vindecare, curăţie, luminare, îndumnezeire. Sau nu.

Dar în principiu, da, cine nu se închină Sfintei Cruci, cine nu se însemnează cu Sfânta Cruce pe corpul lui, la fel ca Sfinţii Apostoli, încă din secolul 1, continuând apoi în catacombe, unde din nou e plin de Sfinte Cruci, mărturisind prin ea, moartea şi învierea lui Hristos, cine nu se închină Sfintelor Moaşte pline de Duhul Sfânt, trupuri pe care Dumnezeu le-a proslăvit, cum spune Biblia că îi va proslăvi pe ei, făcând asta ca dovadă şi mărturisire a sfinţeniei şi aflarea în comuniune cu Sfinţii din Cer şi de pe pământ, ca mărturie că aparţinem Bisericii Sfinţilor şi cine nu se închină Duhului Sfânt din Sfintele Icoane cele făcătoare de minuni în Duhul Sfânt, spre a primi binecuvântare şi har, început bun şi întărire în virtuţi şi tot folosul spre mântuire, şi cine chiar le respinge, le batjocoreşte, acela nu se află în lucrarea de mântuire a neamului omenesc, căci acela nu este creştin şi nu se poate mântui, spune Domnul în Sfânta Scriptură, prin gura şi mâinile Sfinţilor Lui şi apoi prin zecile şi sutele de Sfinţi de după Biblie, şi ei cei plini de Duhul Sfânt, la fel ca Sfinţii care au scris Biblia.

Asta-i lumea evanghelică cea adevărată. Amin.

Aha, deci ne-am făcut 4 (îl includ automat şi pe Igor care, deocamdată îi dă nainte cu Dumnezeu în lucruri, dar care cred că ştie foarte bine şi foarte corect/creştineşte ce înţeles acordă Dumnezeirii în acest caz).
Hopa!, începe să fie a mirare... Cuaternitatea asta nu-i a bună, unul tre să fie intrus...:) Cine va începe primul harţa?

grea intrebare ai pus amice!

Igor, dă-mi te rog un ajutor spre bună înţelegere, biblică/patristică/bisericească sau cum ştii tu mai bine (...:)),
faţă de următorul fapt:
Întâlnesc de-o vreme prin Bucureşti oameni care au pe braţe sau pe spate, ori şi pe braţe şi pe spate,
tatuată o cruce pe care este încolăcit un şarpe.
Întrebînd, fie nu am primit răspuns (cel mult o privire de compasiune-dispreţuitoare, dacă poate exista aşa ceva), fie mi s-a spus scurt (ca zilele trecute) că "acesta-i adevărul".
Eu bănuiesc că e vorba de ceva satanism pe-acolo, dar nu ştiu nimic precis. Tu ce ştii şi/sau crezi?
Precizez că mă interesează în mod deosebit subiectul deoarece o cunoştinţă de-a mea, un vechi prieten de care mă leagă multe întâmplări frumoase din tinereţile noastre, tocmai a ţinut să-şi arate muşchii şi am văzut că avea tatuat pe braţ şi pe spate (chiar pe coloană, între omoplaţi) aceste însemnuri.
Mulţumesc pentru eventuala opinie şi te asigur că nu încerc să te ispitesc ca un nerod. Chiar nu ştiu despre ce-i vorba şi poate mă orientează frăţia voastră un pic. Doamne ajută!

Adresez aceeaşi rugăminte şi celorlalţi forumişti, care poate au cunoştinţă despre ce-i vorba,
mulţumesc frumos!

Frate Ioan, frate drag...

Simt în cuvintele tale teamă, nepregătire, ezitare, lipsa rugăciunii, puţinătatea de credinţă şi de dragoste, acestea în lipsa îndrăznelii mărturisirii Hristosului lui Dumnezeu, Cel Unul Viu, Mântuitorul, împotriva hristoşilor mincinoşi.

Dar asta simt, din cauza ispitirilor, slăbiciunilor şi neputinţelor mele. Pomeneşte-mă în sfinţitele tale rugăciuni.

Intrusul de care vorbeşti, e orice frăţior eretic, frăţior rătăcit, care vine la noi pe forum şi cu sete caută să afle, să cunoască, să înţeleagă, să trăiască şi să se mântuiască.
Fie ei şi cu iscodiri şi încercări, tot căutarea lor scumpă şi minunată este, a Adevărului.

Să ne fie spre veselie, că Biserica şi credinţa e cercetată, căci:

"Am şi alte oi, care sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu" - Ioan 10, 16.

Iată oiţele care trebuie aduse, care au auzit glasul Domnului, şi vin să caute Biserica cea mântuitoare.
E datoria noastră să le aducem Acasă, în Biserică.

Cine e învederat şi încercat, spune Scriptura.
Cine face nevoinţă, post şi rugăciune, cine plânge pentru ei, cine cunoaşte că e în Adevăr cu adevărat, acelora dintre noi, cărora ne pasă cu adevărat de ei şi de mântuirea lor.

Da, frate Ioan, cu tot dragul, în neputinţele mele cele multe.

A te însemna cu semnul Sfintei Cruci pe corp, nu înseamnă tatuaje. Ci forma Sfintei Cruci, cu trei degete unite, care o facem noi creştinii, la frunte, la pântec, apoi în partea dreaptă prima dată, căci Duhul Sfânt este Drept şi este Dreptatea, iar apoi în partea stângă, Amin-ul, care arată că adică noi, cei căzuţi, vrednici în păcatele noastre de cele de-a stânga, dorim şi nădăjduim mântuirea Sfintei Treimi, spunând Amin.

Tatuajele pe care le-ai văzut, sunt o formă modernă, pioasă, de mărturisire a Sfintei Credinţe Creştine. Sunt minunaţi, în simplitatea lor.
Nu ne putem gândi la satanism.
Oamenii cei simpli, care nu cunosc teologie şi mulţimea versetelor Scripturii şi mărturia Sfinţilor Părinţi, nu pot fi condamnaţi.
Ori sunt puţini la minte, ori nu au suficientă voinţă sau nu au suficient timp. Dumnezeu tot îi iubeşte şi dacă sunt tatuaţi, dacă caută cu adevărat pe Dumnezeu.
Cu cât mai fierbinte va fi căutarea lor, cu atât se vor trezi şi se vor îmbunătăţi mai curând, mai minunat şi mai repede, lepădând şi biruind cele ale încercărilor şi neputinţelor lor.
Unora "mult li s-a dat, mult li se va cere, şi celor cărora puţin li s-a dat, puţin li se va cere" spune Biblia, nu?
Depinde de fiecare.
Dumnezeu lucrează în pronia Lui, dar nu obligă niciodată, căci nu există predestinaţie, ci luptă în fiecare ceas.
Dacă doresc cu adevărat să se mântuiască şi nu vor cădea în erezii, se vor mântui. Oricine ar fi, va lepăda întunericul şi îl va spăla în lumina Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii.

Iar satanismul, frate Ioan, e tot o formă de căutare a lui Dumnezeu.
Au luat simboluri creştine şi le-au folosit în prostioarele lor.

Sfânta Cruce întoarsă invers, e semn satanist?
Sigur că nu e.
E Crucea Sfântului Apostol Petru, a fost răstignit pe o Cruce întoarsă invers.

Dacă un satanist, vine şi îţi dă o cruce întoarsă invers să o săruţi, o vei săruta?
Frate Ioan, să o săruţi degrabă, cu dragoste şi fără îndoială şi te vei umple de har tu şi îi vei da şi satanistului har şi va fi mişcat în neputinţele lui.
Am văzut un dreptslăvitor creştin care a făcut asta, iar satanistului au început să-i curgă lacrimi pe obraz şi fratele nostru l-a îmbrăţişat şi apoi cel suferind, mai tare a început să plângă.

Dacă un neputincios, ia un simbol creştinesc şi îl necinsteşte, nu înseamnă că acel simbol şi semn creştin, încetează să fie semn creştin. Nu. Rămâne simbol creştin. Doar că harul nu lucrează asupra aceluia care nu crede, pentru păcatele lui.

Dar când vine un om credincios, harul va lucra minunat, prin acel obiect, căci Duhul Sfânt este pretutindeni, aşteptând smerenia noastră, şi dorinţa de a lucra împreună cu Sfinţii, şi nu de capul nostru, singuri şi egoişti...

Iertaţi-mă dacă am smintit pe cineva cu ceva, e din cauza păcatelor mele multe, ca nisipul mării.

Interesanta exegeza, fratior drag.
Deci există oameni care sunt deja oițe ale Domnului și care nu sunt inca in Biserica mantuitoare?

P.S. Chiar in timp ce scriu am o vedenie cu un om, imbracat intr-o mantie biblica, care da o explicație foarte lunga.