Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 3
 

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 4
 

Desigur, principele Apaffi nu putea rămîne străin de uneltirile îndreptate împotriva lui. Toate acestea l-au determinat să-I elibereze pe mitropolitul Sfântul Sava, pentru a înlesni, în felul acesta, o apropiere de Şerban Cantacuzino. Bătrîn şi bolnav, vlădica Sfântul Sava n-a mai trăit mult timp, ci a trecut la cele veşnice, probabil în aprilie 1683. La 1 mai 1683, -fratele său Gheorghe dăruia bisericii din Veştem (jud. Sibiu) o Evanghelie, pe care lăsa o însemnare, cu rugămintea ca preoţii acelei biserici să pomenească la liturghie şi pe «răposatul Sfântul Sava Brancovici, mitropolitul Ardealului...».
Din cele expuse, rezultă că mitropolitul Sfântul Sava Brancovici a păstorit, aproape un sfert de veac, în împrejurări din cele mai grele. Personalitatea lui o conturează atît luptele necontenite pe care a trebuit să le poarte cu duşmanii credinţei ortodoxe, cît şi suferinţele pe care le-a îndurat la sfîrşitul vieţii şi pe care le-a suportat cu demnitate şi cu resemnare creştinească. Relatînd suferinţele şi moartea sa mucenicească, Samuil Micu scria : «Tot norodul şi clerul românesc ca un lucru adevărat ţine, cum de la cei bătrîni au luat, că Sfântul Sava acesta toate întîmplările acestea le-a păţit pentru credinţă, că s-a împotrivit eresului calvinesc şi 1-a lepădat şi n-a vrut a se uni cu acela».
Pentru toate acestea — ţinînd seama de viaţa lui curată, de statornicia sa în Ortodoxie şi de lupta pentru apărarea ei —, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române — în şedinţa sa din 28 februarie 1950 — a hotărît ca mitropolitul Sfântul Sava să fie cinstit ca sfînt mărturisitor în întreaga Biserică Ortodox-1 Română, împreună cu înaintaşul său în. scaun, Ilie lorest. Canonizarea lor solemnă s-a făcut la Alba lulia, la 21 octombrie 1955, iar prăznuirea li se face, în Biserica noastră, în fiecare an, la 24 aprilie.

Calvinii tirani - ortodocşii cu Sfinţi Mucenici, avantaj noi.

După cum mi s-a scris pe mesageria privată, tot eu trebuie să decid... Greu, Ortodoxia nu e a individului ci a soborului... Aş prefera un sfat împreună. Văd că deja s-au făcut alt lanţ despre homeopatie şi noi tot rămaşi codaşi la introducere. Şi aceasta din cauza intervenţiilor celor care aruncă o piatră în baltă, pleacă fericiţi de contribuţia lor unduioasă şi rămâne să o scoatem cu multă osteneală noi, ortodocşii, pe ei de fapt nici măcar interesându-i consecinţele. Se alungă concizia şi deci şi efectul percutatant în conştiinţă. Mi-au zis însă unii că se foloses şi aşa. Astea au început de pe vremea lui Topcat. Dacă va vrea Dumnezeu ne va dărui totuşi ceva de folos şi mie care învăţ odată cu întrebările şi cu răspunsurile ce le primesc şi celor ce doresc cu adevărat Adevărul.
Cum însă nu se poate înţelege gravitatea înşelării în medicină dacă nu vedem gravitatea înşelării cu masca rîvnei de Dumnezeu în creştinism voi încerca să desfăşor în paralel şi una şi alta. Ca să nu obosim prea mult voi încerca câte o postare din rădăcina înşelării (creştinism) şi alta din roada ei (medicină). Rămân deschis pentru orice sugestii (constructive şi nu distructive sau distractive) publice sau private.
Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Medicina contemporană și vindecările ei 90
 

Să nu creadă cineva că avem ceva doar cu ereticii. Avem cu minciuna şi patimile. Că ei le numesc adevăr şi virtuţi treaba lor. Nouă ne pare rău de ei, sărmanii dar ne doare în adâncul inimii când acestea lucrează la cei ce au adevărul, au sfinţenia dar nu o lucrează în credinţă iubitoare smerită.
Duhurile înşelătoare acţionează şi la ortodocşi dacă nu duc o viaţă de pocăinţă, o viaţă de smerenie (nu să vrea să primească de la Dumnezeu daruri ci să li se ierte păcatele) singura viaţă care mântuieşte:

Mat 4:17 De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

Acesta este începutul. Nu se poate Împărăţie adevărată, netrecătoare fără pocăinţă adevărată, netrecătoare. La fel nici medicină

(B) ÎNŞELARE MAI SPECTACULOASĂ ÎN ORTODOXIE, SPOVEDANIA UNUI ÎNŞELAT
Spovedania unui înşelat

Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Părintele Thepdosie de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, autorul cărţii "Spritismul, urâciunea pustiirii", deoarece prin intermediul acesteia, s-a regăsit pe sine şi s-a slobozit din ghearele diavolului.


Părinte Theodosie,
Citind cartea sfinţiei voastre „Spiritismul, urâciunea pustiirii", am
simţit o mare nevoie să vă scriu ca să vă mulţumesc, dar şi ca să mărturisesc, eu ne¬vrednicul, pe scurt, despre marea înşelare în care am căzut. Vă rog să mă iertaţi că vă reţin şi vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.
Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Tlieodosie, am cunoscut în Thessalonic un bărbat în vârstă, pe nume Vasilios, care se îndeletnicea cu hidromanţia1[' Vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristi¬cilor apei (culoarea, transparenţa, formele, umbrele, reflexiile şi unduirile).]. Căra cu el o geantă în care-şi avea „uneltele". Doream şi eu mult să învăţ acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugăminţile mele, nu m-a învăţat nimic. Mintea fiindu-mi mereu ,1a aceasta, într-o noapte, în somn, a venit ci¬neva şi s-a aşezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie" şi că de atunci înainte mă va povăţui şi ocroti. Vă puteţi da seama ce bucurie m-a cuprins!
A doua zi dimineaţa am chemat-o pe sora mea, de 33 de ani, cu şapte ani mai mică decât mine, de curând măritată. Bătrânul Vasilios o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut plină de apă. I-am spus că am pregătite cana, cuţitaşul cu mânerul negru şi că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs şi mi-a spus că, dacă nu va fi de faţă bătrânul ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că încercase sin¬gură să privească în apă, dar fără să reuşească ceva. Dar spunându-i ce mi se întâmplase în somn, s-a aşezat şi s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică necunoscută nouă, de la ca¬pătul Acropolei, numită a Cuviosului David. In partea de sus a ei se afla o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo trebuia să mer¬gem să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm şi cu noi — şi în continuare vom avea comuniune cu duhurile. Şi, într-adevăr, am acţionat potrivit îndrumărilor duhului.
De atunci au început să curgă răspunsu-rile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Şi, încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „ştiinţă" a satanei, ca apoi să venim în contact cu preşedintele de atunci al Societăţii Cercetărilor Spiritiste, Nikolaos Firihon - Barbeta. Acela ne-a rezolvat dife-rite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam şi, concret, m-a învăţat cum să primesc „stăpânirea celor patru arhangheli" (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. In fiecare zi citeam câţiva psalmi ai Prorocului David, apoi, cu sora mea, făceam comuniunea. Ea îi vedea pe cei patru „arhangheli" cum mă însemnează în chipul Crucii şi-mi dau stă¬pânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, vrăjiţi şi bolnavi. De asemenea, pre¬şedintele ne-a dat „permisiunea de lucru". De acum înainte eram deja profesionişti şi lumea venea pe zi ce trecea, din ce în ce mai multă!
Ar trebui multe foi de hârtie să vă de-scriu amănunţit cele întâmplate, însă vă voi scrie foarte puţine lucruri despre comuniu-nea pe care am avut-o cu duhurile. Nu am vrut să înaintez în „magia albă", aşa cum este de obicei ea numită de către spiritişti. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil", într-una din învăţătu¬rile sale ne-a spus că Evanghelos (adică eu) este născut numai pentru bine. „Tu, roabă Kiriald" (sora mea), „în cealaltă cămăruţă poţi da oamenilor diferite buruieni-ape" etc.
Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soţilor despărţiţi etc.) nu aveam nici un rezultat îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui, că „lipseşte credinţa de la oameni", precum şi faptul că unele prorocii nu se împlineau şi că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere - toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta noas¬tră comuniune". De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult şi să ne împlinim, pe cât se poate mai corect, înda¬toririle noastre creştineşti.
Am început să pun multe întrebări şi să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: „în dar aţi primit, în dar să daţi"?, ca şi multe altele. Dar fiindcă diavolul este minci¬nos şi mult-meşteşugăreţ, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate însă, pe sora mea nu o prea mâhnea acest lucru, ci, dim¬potrivă, era mulţumită că putea câştiga bani şi că viaţa ei devenea mai lesnicioasă cu fi¬ecare zi ce trecea. Astfel, fără ca eu să ştiu nimic, s-a înţeles cu bărbatul ei să mă alunge şi să lucreze numai ei doi. în felul acesta, ar fi câştigat şi mai mulţi bani de la oameni, care le-ar fi rămas doar lor. Dar trebuiau să înveţe să facă invocarea. De aceea, m-au în¬trebat pe mine într-o zi despre cum se face, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învă¬ţat. Fapta lor m-a mâhnit şi mai mult, şi mi s-au înmulţit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni".
A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit, care să „vadă" în locul surorii mele. Am găsit până la urmă o femeie pe nume Hristini; ea era căsătorită, însă despărţită de bărbat, şi avea o fetiţă. Fiind săracă, a acceptat să lucreze îm¬preună cu mine. A început instruirea, care consta într-un program zilnic de rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite bi¬serici unde izvora Agheasmă etc. Şi, astfel, numita Hristini a început să „vadă" limpede şi, de multe ori, cu ochii deschişi!
îndrumătorul nostru era acelaşi „arhan¬ghel Mihail".
Acum însă aveam mai multă experien¬ţă şi, pe lângă aceasta, mă rugam şi studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar şi aici satana devenise mai tare şi mai meşteşugăreţ decât înainte. Predici uimi-toare şi vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată deţin cu adevărat „sfânta comuniune". Dar, ca un mincinos ce este, diavolul a intrat în contradicţie, din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă linguşească. Unde se opreşte mintea omului! A început să mă îndrume prin acea femeie şi să mă urce la înălţime cu egoismul, spunându-ne că eu şi cu el purtăm aceeaşi îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în faţă. Nu s-a mulţu¬mit cu aceasta, ci a luat şi chipul „Maicii Domnului" şi ne-a vorbit; ne-a arătat ţăr-murile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând acestea vor deveni iarăşi greceşti.
Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, şi mincinosul „arhanghel Mihail" mi-a făgăduit că după sfârşirea slujbei de la biserică îmi va aduce un dar, de vreme ce-mi sărbătoresc ziua numelui2. Aşteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va adu¬ce „arhanghelul". După ce ne-am despărţit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut in-vocarea ca întotdeauna). Apoi Hristini 1-a văzut cu ochii deschişi pe mincinosul „ar-hanghel" cum i-a dat o „floare de crin", iar ea mi-a „dat-o" mie, spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur, mai înainte acesta ne-a heretisit şi binecuvântat, afirmând că crinul este adus din Muntele Sinai. Apoi mi-a dat o povaţă: să iau aminte în viaţa mea la fapte, pentru că orice cădere şi păcat va fi ca şi cum
aş călca în picioare acest „crin". Desigur, nu am văzut niciodată crinul; numai Hristini îl vedea întotdeauna, lângă icoane. Şi, când 1-a dus la ea, casa a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile!
După aceasta, diavolul mi-a pregătit o surpriză. într-o zi, Hristini 1-a văzut pe „Iisus Hristos" cum ne binecuvintează, mă îmbră¬ţişează şi mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele patruzeci de trepte ale luminii şi adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare miercuri la ora 4 după amiază, ca să te îndrum şi să te sui pe acele trepte. Iţi dau ceva de la mine. îţi dau mâinile mele, ca să-i vindeci pe cei bol¬navi." Şi într-adevăr, mâinile mele au început să vindece! Pe lângă aceasta, în mijlocul pal¬melor mele au apărut două pete negre. Odată l-am întrebat pe mincinosul „arhanghel" des¬pre ele, iar el mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul! Apoi „Hristosul" mi-a mai spus: „Eu te voi povăţui drept, deoarece cunosc aceas¬tă lume, am trăit-o cu trup când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit în trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Eşti fratele meu mai mic, am ieşit din aceeaşi mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, şi atunci când învăţam lumea, tu alergai în braţele mele" etc.

Medicina contemporană și vindecările ei 91
 

Atunci Hristini 1-a „văzut" pe mincino¬sul „arhanghel" că se închină înaintea mea. învăţăturile sale erau pline de dragoste, pace şi dăruire faţă de Dumnezeu. Apoi minci¬nosul „Hristos" ne-a suit la cele cereşti, ne-a arătat raiul, pe însuşi „Dumnezeu", ne-a învăţat cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfin¬ţii etc. Ne-a mai arătat şi iadul, şi orice îşi poate închipui mintea noastră cea săracă! Mi-a mai înainte-vestit şi moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă fără să-mi spună o dată anume.
După aceasta mi s-a întrerupt comuni-unea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristini „să vadă", a văzut întuneric şi a au-zit un glas spunându-i: „îţi luăm lumina şi o dăm iarăşi fratelui tău, pentru că crinul pe care ţi l-am dat şi ţie l-ai stricat, l-ai făcut bu¬căţi". Am întrebat-o pe Hristini ce făcuse, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers" cu bărba¬tul surorii sale, adică a făcut preacurvie.

Vedeţi aghiasmă, tămâie, Sfânta Cruce, Sfânta Liturghie dacă nu există smerenie nu ne pot ajuta.
Iarăşi stigmatele, acea ciumă demonică ce face pe oameni antihrişti ca şi pe Francisc de Assisi cînd de fapt ele sunt semnul de identificare numai al lui Hristos:


Joh 20:27 Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
Joh 20:28 A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Joh 20:29 Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!


Fericiţi sunt cei ce n-au văzut dar au crezut că Singurul Mântuitor al lumii deci şi Singurul pironit pentru noi, care îşi păstrează în veşnicie găurile Sale sfinte ca semn de slavă a Sa este Domnul Hristos, nu Francisc, nu Padre Pio nu orice alt antihrist, care vrea să se pună în locul lui Hristos ca Dumnezeu sau răstignit pentru Mântuirea lumii.
Să ne dea Dumnezeu la toţi harul pocăinţei, în veci, Amin!

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 5
 

D. URMAŞII SFÂNTULUI SAVA BRANCOVICI.
1. ÎNAINTE DE 24 IUNIE 1680, SOBORUL MARE AL TUTUROR PROTOPOPILOR A ALES UN NOU MITROPOLIT, ÎN PERSOANA LUI IOSIF BUDAI
din satul Pişchinţi (jud. Hunedoara:. Se pare că era călugărit în Moldova. A fost hirotonit arhiereu la Bucureşti, de către mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, asistat de doi episcopi greci.
După hirotonire, s-a reîntors la credincioşii săi din Transilvania, primind şi o scrisoare din partea lui Şerban Vodă Cantacuzino către principele Mihail Apaffi. Confirmarea iui de către principe s-a făcut abia la 28 decembrie 1680, cînd i s-au impus 19 îndatoriri (condiţii) calvine (cele 15 impuse lui Simion Ştefan în 1643, la care se adăugau şi cele 4 impuse lui Sfântul Sava Brancovici în 1669). Din scurta lui activitate ca mitropolit, se ştie numai că a făcut unele vizite canonice în părţile Bistriţei, la începutul anului 1681. A murit la începutul anului 1682. După o ipoteză mai nouă, el ar fi mitropolitul român despre care scria Petru Maior în Istoria Bisericii românilor că a fost ucis, din porunca lui Appafi, în cetatea Eciu (azi în Brîncoveneşti — jud. Mureş). Înseamnă că Iosif a fost cel de al- patrulea mitropolit al Transilvaniei înlăturat din scaun de calvini în veacul al XVII-lea.

2. MITROPOLITUL IOASAF.
În dorinţa de a opri acţiunea prozelitistă calvină, Şerban Cantacuzino a căutat să impună pe scaunul de mitropolit al Transilvaniei un ierarh care să nu accepte nici o abatere de la adevărurile de credinţă ortodoxe. De aceea, a recomandat lui Apaffi pe ieromonahul grec Ioasaf — originar din Ahaia —, trecînd deci peste obiceiul alegerii mitropolitului de către soborul protopopilor ardeleni.
Fiind numit de Apaffi, s-a îndreptat spre Bucureşti, unde a fost hirotonit arhiereu de către mitropolitul Teodosie, la 2 aprilie 1682.
Numirea lui Ioasaf direct de către principe, fără consultarea soborului mare, a produs nemulţumiri în rîndul preoţilor şi protopopilor transilvăneni. La nemulţumirea lor se adăuga şi cea a superintenden-tului calvin Mihail Tofoi, întrucît Ioasaf respingea orice încercări de calvinizare a Bisericii care-i fusese încredinţată spre cîrmuire. Chiar în timpul şederii lui Ioasaf la Bucureşti, în vederea hirotonirii, cîtiva protopopi români filocalvini, în frunte cu Ioan Zoba din Vinţ, s-au prezentat la Apaffi, protestînd împotriva numirii lui Ioasaf.
Odată înscăunai la Alba lulia, Ioasdf a început să facă rînduială în Biserică, înlăturînd nouă protopopi, unii acuzaţi de felurite abateri, alţii prieteni ai calvinilor. Din această cauză, mişcarea pornită împotriva lui Ioasaf s-a accentuai.
în urma stăruinţelor depuse pentru înlăturarea lui Ioasaf, s-a convocat un sobor de judecată Ia Alba lulia, în casa nobilului Szocs Pal, la 12—13 iulie 1682. Cu acest prilej au fost audiaţi 16 martori — desigur oameni ai autorităţilor de stat calvine — care au răspuns la 8 întrebări. Mitropolitului i s-au adus mai multe învinuiri : că este grec şi nu cunoaşte suficient limba română, că a ajuns mitropolit împotriva obiceiului Bisericii Ortodoxe din Transilvania, prin simonie, că nesocoteşte învăţătura calvină şi că a înlăturat mai mulţi protopopi din slujbă. Cu toate acestea, el şi-a continuat activitatea, căci majoritatea preoţilor români erau de partea lui. In primăvara anului 1683 s-a întrunit un sobor la Sighişoara, la care au participat 223 de preoţi şi cîţiva protopopi, cînd s-a pus clin nou problema mitropolitului loasaf , majoritatea preoţilor doreau să-I aibă mitropolit pe loasaf. In toiul acestor frămîntări, vlădica a trecut la cele veşnice, către sfîrşitul anului 1683.
[…]
3. MITROPOLITUL TEOFIL.
Noul intîistatător al Bisericii transilvane era ^ preotul văduv Toma, fiu de preot din Teiuş, călugărit sub numele de Teofil. După alegerea sa de către soborul mare, a trecut munţii r în Ţara Românească, fiind hirotonit la 18 septembrie 1692, în cate- j drala .mitropolitană din Bucureşti, de către vlădica Teodosie. A primit diploma de recunoaştere din partea noului guvernator al Transil-vaniei, Gheorghe Bânfi, cu obligaţia respectării celor 19 puncte impuse şi lui Varlaam. In anul 1693 făcea vizite canonice în eparhie. Prin testamentul său din 12 iulie 1697, lăsa Mitropoliei toate bunurile sale «ce am agonosit mai de înaintea vlădiciei şi în vlădicie, cu sărăcia mea». A murit la scurt timp după această dată.
S-a susţinut în vechea istoriografie bisericească — mai ales unită — că sub Teofil, în 1697, s-ar fi încheiat o unire a Bisericii Orto-doxe din Transilvania cu Biserica Romei, cu toate formele legale. Cercetările mai noi au dovedit că această pretinsă «unire» a fost ticluită de iezuiţi, cu ajutorul unor falsuri. Cert este că spre sfîrşitul vieţii, Teofil a fost asaltat de iezuiţi să accepte unirea cu Biserica Romei. Moartea lui, survenită prin iulie-septembrie 1697, 1-a scăpat de uneltirile iezuiţilor, fiindu-i dat urmaşului său Atanasie Anghel să por-nească pe drumul greşit al dezbinării Bisericii pe care o păstorea.
E. CONCLUZII:
Din cele expuse se desprinde constatarea că Bi-serica Ortodoxă românească din Transilvania a avut de luptat, în a doua jumătate a secolului al XVH-lea, cu acţiunea prozelitistă calvină, patronată de chinuitorii politici de atunci. Mitropoliţii care au păstorit în această perioadă în scaunul vlădicesc de la Alba Iulia au marele merit de a ii rezistat cu tărie la toate încercările făcute pentru «calvinizarea» şi chiar desfiinţarea Bisericii româneşti, încît unul din ei a ajuns să primească moartea mucenicească pentru sta-tornicia sa în dreapta credinţă.

Mircea Păcurariu, Preot Prof. Dr. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 2. Editura IBMBOR. Bucureşti, 1992. Pag. 63-92

AŞADAR RĂSPUNSUL LA ÎNTREBAREA NOASTRĂ de ce au prigonit calvinii pe români
este:
Datorită mândriei, văzând neregulile din biserica papistă, calvinii nu s-au întors la smerenia Ortodoxiei ci au luat-o pe calea idolilor raţionali, pe calea ideilor proprii. Prin căpeteniile demonice, arhiconii, teologii iadului şi filozofii întunericului au răstălmăcit Sfânta Scriptură pe dos şi au inventat teologia mâniei, a dumnezeului mânios. De aceea, dorind să fie asemenea dumnezeului lor, plini de mânie au atacat pe cine le-a stat în cale.

Şi noi suntem vinovaţi că nu am ars de dorul lui Hristos. Aşa că El, din dragoste pentru noi românii, pentru a aprinde în noi focul cel mistuitor al dragostei nesfârşite şi pentru a fi lămuriţi în cuptorul prigoanelor şi a ne întoarce de la răcirea în credinţă la credinţa vie lucrătoare în dragoste smerită, am fost lăsaţi în mâna lor.
Strugurii dacă sunt lăsaţi pe masă se mucegăiesc. Trebuie băgaţi în teasc pentru a da vinul cel bun. Aşa şi cu ucenicii lui Hristos: pacea îi lâncezeşte şi atunci, ca să nu se strice de tot sunt băgaţi în teascul prigoanei care îi face să dea vinul cel mai bun: sângele mucenicilor.

Blândeţea cu care am răbdat istoria arată însă că noi, deşi păcătoşi, avem Ortodoxia, Adevărul adică Hristos şi Duhul Adevărului, Mângâietorul.
Şi spunând păcătoşi nu putem generaliza căci fierbe neamul nostru de sfinţi. Istoria noastră ne arată că suntem de partea adevărului, moartea asumată cu dragoste de vrăjmaşi ne este nuntă, după cum spun Sfinţii Părinţi:
Atâta adevăr se cuprinde în cunoştinţa fiecăruia, câtă siguranţă îi dau blândeţea, smerenia şi dragostea. Sfântul Marcu Ascetul.
Filocalia 1, pag. 257.
Acestea sunt trăsăturile neamului nostru cel mult încercat.


Matei 11:28 Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. :29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. :30 Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.
Gal.5:22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, :23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. :24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. :25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. :26. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Medicina contemporană și vindecările ei 92
 

Aşa că am început din nou să caut un om care să „vadă". De această dată, toţi cei pe care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau! Am păţit aşa cu o femeie de curând măritată, cu al cărei bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o şi a început încet-încet să „vadă" şi să am din nou comuniunea, a început să-mi spună că mă iubeşte şi că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se măreşte, până când am fost nevoit să întrerup iarăşi comuniunea. In cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani şi măritată), mi s-a arătat satana sub numele de „Sfântul Nicolae". Învăţăturile au continuat, ca în-totdeauna, cu cuvinte de dragoste şi mântuire.
In viaţa mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic şi nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe nelinişti în somn în timpul nopţilor, auzeam glasuri, aveam vise urâte, cerceaful era tras de pe mine. De multe ori simţeam cum mi se opreşte respiraţia şi mă apasă o greutate, de care mă uşuram şi pleca de la mine ca o albină numai după ce, cu multă greutate, izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înăuntrul meu şi de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care ajunsesem. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Thessalonic), 11 rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul şi să scap de eventuala înşelare.
Cu adevărat, Domnul şi Mântuitorul nostru a auzit tugăminţile mele şi, într-o zi, când am mers la lucru (întreţineam ascensoare) în strada Dimitrios Gunari nr. i, l-am găsit pe portarul de la bloc şi am început o discuţie cu el. Cuvintele lui m-au magne-tizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuţia cu fratele Gheorghios. Era un om simplu, binevoitor, în jur de 53 de ani, care scotea din gura sa neîncetat cuvintele lui Hristos. La sfârşit mi-a spus: „Ia această iconiţă a Maicii Domnului şi nu amâna! începe din această clipă să devii un ostaş al lui Domnului!"
Atunci i-am spus că şi eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi şi am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinţii. Dar el m-a amuţit, spunându-mi: „hşti înşelat, fratele meu. Eşti victima diavolului, ai căzut în cursa lui!" îndată a alergat şi mi-a adus cărticica „Părinţi duhovniceşti contemporani de la Sfântul Munte Athos — Sava duhovnicul", a Arhimandritului Heruvim (Karambelas) şi mi-a arătat la pagina 87, unde se vorbea despre „îngerul care nu era înger, ci diavol".
In după-amiaza aceleiaşi zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune şi de comuniune şi am pus-o să „vadă", pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu şi cuvintele invocării: „In numele Dumnezeului celui viu, săvârşim chemare către povătuitorul nostru, Sfântul Nicolae".
Şi îndată am primit „bună seara" şi binecuvântarea lui:
- Sunt iarăşi lângă tine, robule al lui Dumnezeu Evanghelos. In ce vrei să te povăţuiesc?
- Sunteţi Sfântul Nicolae?, am întrebat.
- Da, robule al lui Dumnezeu Evanghelos, ca întotdeauna şi acum, în ultima vreme.
- Atunci, vă rog să-mi spuneţi: ce gândesc în această clipă?
- Ce întrebare este aceasta? De ce eşti tulburat?
- Vă rog să-mi răspundeţi la întrebare.
- Aşadar, ţi s-a zdruncinat credinţa. Păcat.
Eu am continuat să insist şi atunci acela mi-a spus că mă gândesc acum la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii şi mai mult de Domnul.
- Acestea le gândesc în fiecare zi - dar în această clipă la ce mă gândesc?
- Robule al lui Dumnezeu Evanghelos, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae, care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească şi să te povăţuiască?
- Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc, şi mă închin lui ca şi tuturor Sfinţilor lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu numele Sfintei Treimi să te arăţi sub chipul tău adevărat.
îndată nepoata mea s-a tulburat cum-plit şi m-a rugat să "alung acel monstru de lângă ea!
Apoi am îngenuncheat şi am mulţumit Domnului şi Dumnezeului nostru, şi Ii mul-ţumesc şi Ii cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înşelăciune a satanei. Mă rog şi pentru fratele Gheorghios, care mi-a ieşit în cale. Acum mă aflu în Germania, de la i mai 1974, şi locuiesc la 20 de kilometri de Stuttgart. Avem în apropiere o biserică ortodoxă grecească, unde iau parte în fiecare Duminică şi praznic la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea sfinţiei voastre, care mi-a folosit mult, mi-a dăruit curaj şi putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească şi să vă lumineze, ca să mântuiţi cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aştept răspunsul sfinţiei voastre ca să-mi spuneţi dacă ştiţi vreun duhovnic grec, aici, în Germania.
Si încă ceva. Scrisoarea adresată sfinţiei voastre am început-o la 29 mai şi, cu multă osteneală, o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se opreşte mintea, ameţesc şi satana îmi pune mereu piedici. Dar, cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, ele ţin puţine minute, după care mă liniştesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte şi să-mi dea puterea şi curajul să merg înainte. Şi cred că voi ieşi din mocirla păcatului şi voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă şi citind Sfânta Scriptură, precum şi orice altă carte sfântă găsesc.
O, Dumnezeul meu, cât de mare bucu-rie aş simţi dacă m-aş afla, fie şi pentru câteva clipe, lângă sfinţia voastră!
Părinte Theodosie, în încheiere, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul şi neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să vă dea pe mai departe putere şi luminare pentru a dărâma temniţele de fier ale satanei şi a slobozi cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aştept leacul Sfinţiei Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greşeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de sine-mi. Nu vreau să mântuiesc numai sufletul meu, ci şi pe cele bolnave ale atâtor fraţi, care trăiesc aici, în străinătate.
Cu evlavie, vă sărută mâna nevrednicul Evanghelos I. Gugusis.
11. 07. 1974
Iubiţi cititori, cele petrecute iubitului Evanghelos sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toţi acei „iluminaţi" care sunt „povăţuiţi"şi „scriu" având drept îndrumători pe „Maica Domnidui", pe „Sfinţi", pe „îngeri". Există probabilitatea de 99% ca ei să fie povăţuiţi într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor; de ei ţine să-I primească.
Traducere din neogreacă de ieroschim. Ştefan Nuţescu, din revista „Cuviosul Filothei din Paros", nr. 29, mai-august 2010

Ne mai mirăm oare că unii bioenergeticieni (sau mai putem fi supăraţi pe ei), vezi cazul bietei Kiralina, au putut fi înşelaţi că primesc mâini calde vindecătoare când lumea întreagă ce cugetă sfinţenia cu cugetare trupească este înşelată de „sfinţenia” unui îndrăcit? După cum papiștii s-au înșelat doar pentru motivul caraghios că Francisc a primit mâini pătate din cauză că a vrut cu orice preţ (prin mândrie) să suporte patimile lui Hristos (ca şi cum ar putea cineva să le aibă)- indiferent de voia lui Dumnezeu cu el, tot așa Kiralina a fost înșelată prin dorinţa ei expresă, adică indiferent cu ce preţ, de a se vindeca, indiferent de voia lui Dumnezeu, crezând că e imună la drac doar pentru că s-a folosit de psaltire, neștiind că nu psaltirea mântuie ci aplicarea smereniei ei lăsând ca singur Mântuitor și vindecător al nostru pe Hristos.
Vedeţi, sfinţenia se măsoară cu smerenia iar nu cu metrul sau gaura:

1Co 2:9 Ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”.
1Co 2:10 Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.
1Co 2:11 Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.
1Co 2:12 Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu;
1Co 2:13 Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.
1Co 2:14 Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.
1Co 2:15 Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni;
1Co 2:16 Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?” Noi însă avem gândul lui Hristos.

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 6
 

Noi românii avem mult sânge vărsat de calvini, mulţi mucenici. Noi ne-am apărat credinţa cu sângele nostru (iar nu cu sângele altora), pentru că noi am învăţat să urâm păcatul iar nu pe păcătoşi.

După cum vedeţi, originea întregului protestantism se află într-o teologie întunecată a dumnezeului mânios, într-o teologie a întunericului şi sângelui (al altora iar nu al sângelui propriu pentru adevăr cum fac Sfinţii Mucenici), într-o teologie arhiconică, demonică, drăcească.

Ereziarhul Calvin, rămâne un prooroc mincinos după cum spune Domnul nostru Iisus Hristos:

Matei 7:15 Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
Matei 7:16 După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
Matei 7:17 Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
Matei 7:18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
Matei 7:19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
Matei 7:20 De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Matei 7:21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
Matei 7:22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
Matei 7:23 Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.

După roadele lui cunoaştem că a fost prooroc mincinos, după crime şi minciuni sau mai bine zis mai întâi după minciunile-hule care L-au făcut pe Dumnezeu să-l părăsească drept pentru care mai apoi a ajuns prin hule criminal închizându-se astfel cercul vicios. Legătura între minciună şi crimă prin demoni o arată tot Domnul nostru Iisus Hristos:

Ioan8:44 Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

După acest pom, papa de la roma protestanţilor, cunoaştem că roadele, protestanţii de azi, cât s-ar strădui ei, dacă nu se leapădă de lutero-calvninism şi orice altă teologie întunecată, devenind ortodocşi, precum creştinii apostolici, vor avea şi ei aceleaşi roade, arhiconice sau bacucelice şi, după Evanghelie degeaba vor zice la judecată Doamne, Doamne, degeaba vor face minuni, degeaba vor scoate demoni în numele lui Iisus (deşi ei îl hulesc ca fiind isus) dacă vor lucra până la sfârşit fărădelegea. Adică, vor fi fără de legea dată de Hristos: Ortodoxia în Biserica Ortodoxă:

Matei 18:17 Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.


Dar dacă am pomenit de sângele vărsat pentru credinţă oare cei ce-şi varsă sângele pentru erezii, dezbinaţi fiind de Biserica Ortodoxă, sunt oare mucenici, după cum a sugerat Scoţianul, zicând: pinguini martiri de la polul nord?
Să nu jignim pinguinii. Deşi în cărţile ortodoxe de istorie contemporane, din politeţea şi dorinţa de a chema pe protestanţi şi papişti la ortodoxie se zice că ar avea martiri (în înţelesul lumesc), adevărul este altul, subliniat foarte bine de Sfinţii Părinţi. Cel dezbinat de Sfânta Biserică nu are Sfinţi Mucenici ci minciuno-martiri, trădători care, din râvnă rătăcită, (maimuţăreală demonică după mucenicie, insuflată de el slujitorilor lui, ca să-şi dea viaţa pentru el, dorind să fie şi el slăvit ca Hristos) îşi dau viaţa pentru o idee obsedantă. Este un gest prin care cel ce mărturiseşte minciuna prin suferirea morţii, deci fără posibilitatea de a se mai pocăi, se sinucide pentru diavol. Este un gest prin care se dăruieşte ireversibil celui mai mare păcat de pe pământ şi din iad: Dezbinarea de Sfânta Biserică. După cum spune Sfântul Ciprian al Cartaginei aceştia nu iau cununa virtuţilor ci răsplata trădării, pedeapsa îngăduită de Dumnezeu pentru ei, aici pe pământ, pentru a scăpa lumea de slujitorii fanatici ai minciunii. N-ar vrea Dumnezeu să-i piardă dar din uriaşa Lui dragoste, smerită, le lasă libertatea (ca şi Iudei când s-a spânzurat deşi dorea cu sete să-l mântuiască).
Dar ca să nu ne arătăm inventatori de idei ci doar următori smeriţi ai Sfintei Predanii Ortodoxe să urmărim cele spuse de Sfânta Biserică cu referire la pseudo-mucenici.

Voi reda mai jos scrisoarea pe care am trimis-o unei doamne ce credea că monofiziţii ucişi de mahomedani ar fi Sfinţi Mucenici.

Pot "mucenicii" ereticilor(papişti,stilişti,monofiziţi,uniaţi,etc. ) să se mântuiască?
 

Pentru că dumneavoastră v-aţi arătat smerenia întrebând, eu trebuie să vă răspund cu smerenie (adică nu de la mine ci mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile primite de noi de la Sfinţii Părinţi).
Este o ispită, veche de când căderea, de a nu merge pe calea împărătească, de mijloc ci a aborda lucrurile la extrem.
Sfânta Biserică este un spital duhovnicesc în care ne regăsim noi bolnavii de tot felul de patimi şi numai respectând tratamentele Doctorului nostru Hristos, prin asistenţii săi preoţii şi Sfinţii Părinţi ne putem vindeca. Ori El le dă prin şi în Sfânta Sa Biserică.
Nu este de mirare că şi în Sfânta Biserică ne regăsim ba într-un salon, ba în altul, ca fiind ori la o extremă sau alta. Fiind însă în curs de vindecare ni se pot schimba simptomele şi să trecem de la un salon la altul.
Dar de vindecat ne vindecăm numai dacă urmăm regimul alimentar, doctoriile şi orarul spitalului duhovnicesc.
Astăzi este o epidemie veche (îmi daţi voie să-i spun ciumă?) pe care numai Ortodoxia o poate vindeca: dezbinarea.
Este cea mai grea boală pentru că te scoate din spital ca un mort şi deci nu mai ai nici o şansă de vindecare după cum spune Hristos:
Matei 18:17 Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.
Dezbinarea, ruperea de Sfânta Biserică, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare, poate fi de trei feluri: erezie, schismă, parasinagogă.
Canonul 1 al lui din Pidalionul de la Neamţ 1844:
„Drept aceea pe unele le-au numit eresuri, iar pe altele schisme; şi pe altele parasinagoguri (nelegiuite adunări). Deci eresuri pe cei cu totul lepădaţi şi după însuşi credinţa sunt înstrăinaţi. Iar schisme, pe cei ce pentru oarecare cauze bisericeşti şi întrebări putincioase de a se vindeca, între cei despărţiţi. Iar parasinagoguri, pe adunările cele ce se fac de nesupuşii prezbiteri, sau episcopi, şi de neînvăţatele popoare. Precum, dacă vreunul fiind cercetat în vreo greşeală, s-a dezbinat de la slujbă (Liturghie), şi nu s-a supus canoanelor, ci luişi şi-a răzbunat proiestoşia şi slujirea, şi s-a dus împreună cu acesta, oarecare părăsind soborniceasca Biserică. Una ca aceasta este parasinagogă. Iar schisma, este a fi cu deosebire pentru pocăinţă de cum sunt cei în unire cu Biserica. Iar eresuri, precum al maniheilor, şi al valentinienilor, şi al marchioniştilor, şi al înşişi pepuzienilor acestora. Că dea dreptul deosebirea este pentru însăşi credinţa cea întru Dumnezeu.”
1. Eretici sunt aşadar cei dezbinaţi de Sfânta Biserică datorită (dogmelor) credinţei lor greşite. De exemplu: arienii (cei ce cred că Hristos este creatură, mulţi neoprotestanţi de azi), monofiziţii (cei ce cred că firea omenească a lui Hristos s-a topit în firea dumnezeiască şi ca atare în Hristos este doar o fire, făcând astfel imposibilă mântuirea şi îndumnezeirea noastră în Hristos - deoarece ce nu este din noi în Hristos nu poate fi nici veşnic nici îndumnezeit – aceştia sunt armenii, copţii, iacobitenii şi toţi cei ce-şi zic „ortodocşi vechi orientali”), papiştii (cei ce cred că făptura poate fi infailibilă ca şi Dumnezeu) etc.
2. Schismaticii sunt cei ce din pricini de ritual (canoane) se dezbină de Sfânta Biserică. De exemplu că vor neapărat să serbeze cu treisprezece zile mai târziu sărbătorile ridicând calendarul la rang de dogmă (stiliştii), cei ce confundă misiunea sfântă a ierarhilor de a mărturisi ortodoxia cu eresul ecumenist (ideea că se pot mântui oamenii indiferent de credinţă) şi pleacă din Biserică din cauza aceasta (de exemplu cazul Nichita), cei ce confundă actele de identitate cu pecetea lui antihrist şi se dezbină de Biserică pentru aceasta etc.
3. Parasinagogile sunt cei ce urmează episcopii şi preoţii caterisiţi, care au aceeaşi credinţă, acelaşi ritual dar nu au ascultare de Sfânta Biserică, încăpăţinându-se să slujească deşi sunt opriţi de la aceasta.
Toţi aceştia fac cel mai grav păcat, după cum spun Sfinţii Părinţi, dezbinarea de Sfânta Biserică şi se rup pe ei şi înșeală şi pe alţii să se rupă de singura lor şansă de mântuire Trupul lui Hristos:
Ioan 15:5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
Ioan 15:6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
Că nu este o părere personală o spun toţi Sfinţii Părinţi, dar ca să înţelegeţi acest lucru mai pe scurt vi-l citez doar pe Sfântul Ciprian al Cartaginei, numit de Sfintele Sinoade Ecumenice „Părinte al Părinţilor”:
„SFÂNTUL. CIPRIAN, DESPRE UNITATEA BISERICII ECUMENICE
Pag 443- 444
XIV.
Asemenea oameni, chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-şi vor spăla nici cu sânge greşelile. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. Nu intră în împărăţia cerurilor cel ce a părăsit Biserica, locţiitoare pe pămînt a împărăţiei cereşti. Hristos ne-a dat pacea, ne-a Învățat să fim uniţi şi solidari, ne-a recomandat să păstrăm neatinse şi necălcate legăturile dragostei şi ale înţelegerii; nu poate să se numească martir cel ce nu respectă dragostea frăţească. Aceasta ne învaţă şi ne asigură Apostolul Pavel zicînd: «Chiar dacă aş avea atâta credinţă, încît să pot muta munţii din loc, dar dragoste nu am, nimic nu sînt ; chiar dacă aş împărţi toată averea mea săracilor, iar corpul meu l-aş da să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea e mărinimoasă şi binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se trufeşte, nu se înfurie, nu lucrează cu nebăgare de seamă, nu gândește răul, toate le iubeşte, toate le crede, toate le speră, toate le rabdă» 46. Dragostea niciodată nu va cădea, zice Pavel, căci ea va domni întotdeauna, prin unitatea fraternităţii şi solidarităţii va dura veşnic. Nu poate ajunge dezbinarea în împărăţia cerurilor, la răsplata lui Hristos care a zis : «Aceasta este porunca Mea : să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu pe voi» 47. Nu poate îndeplini această poruncă cel ce prin dis¬cordia perfidă a încălcat dragostea lui Hristos. Cine n-are dragoste nu-L are pe Dumnezeu. Apostolul Ioan spune : «Dumnezeu este dragoste şi cel ce rămîne în dragoste rămîne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămîne în el» 48. Nu pot rămîne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniţi în Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârșitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e Hristos, căci însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice : «Mulţi vor veni în numele Meu spunând : Eu sînt Hristos, şi pe mulţi vor înşela» 49. După cum el nu e Hristos, chiar dacă înșeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămîne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe.
46. I Cor. XIII, 2—8.
47. In. 15, 12
48. In. 4, 16.
49. Mt. 24, 5

XV.
Căci a profeţi, a scoate demonii, a face multe acte de virtute pe pămînt este lucru mare şi admirabil, dar nu dobândește împărăţia cerească cel ce înfăptuieşte toate acestea, dacă nu merge respectând drumul drept al adevăratei credinţe. Vesteşte Domnul şi zice : «Mulţi îmi vor spune în ziua aceea : Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am profeţit, nu în numele Tău am scos demonii, nu în numele Tău am săvârșit mari fapte de virtute ? Atunci Eu le voi răspunde : Niciodată nu v-am cunoscut, fugiţi din fata Mea cei ce aţi înfăptuit nedreptatea»”
Aşadar vedeţi că ereticii pot face şi minuni (având harul chemător sau extern al Duhului Sfânt) sau false minuni (lucrând cu demonii) dar nu se pot mântui deoarece, fiind în dezbinare nu au harul intern sau mântuitor.
Nu vă miraţi aşadar de performanţele unor oameni care nu sunt în Sfânta Biserică de a muri pentru un ideal. Nu ştiţi oare şi de comunişti şi de mahomedani care au râvnă rătăcită şi se duc chiar şi la moarte pentru ideile lor, fiind împuterniciţi de chiar dracii cărora le slujesc?
Duhurile necurate sunt numite măscăricii lui Dumnezeu, ele nu fac nimic original ci doar copiază pe Dumnezeu dar trag slava faptelor către ele. Foarte mult îşi doreşte Satana să aibă falşii lui mucenici pentru a atrage pe câţi mai mulţi spre el.
Pravila lui Nicodim Sachelarie ne învaţă însă că:
1686. „- Râvna este puterea sufletească în continuă desfăşurare pentru realizarea faptelor bune, pentru un ideal. Râvna cea bună porneşte din credinţă şi devotament faţă de poruncile lui Dumnezeu, "în sârguință fiţi fără preget, fiţi plini de râvnă cu duhul, slujiţi Domnului, bucuraţi-vă în nădejde, fiţi răbdători în necazuri, stăruiţi în rugăciune" (Rom. 12,11-12). Râvna rătăcită stăpânește pe omul care se călăuzeşte de idei bune, dar le înţelege greşit şi le aplică rău, înșelându-se de poftele încăpățânării şi ale slavei deşarte, aşa cum au făcut toţi ereticii, dintre care unii chiar şi-au vărsat sângele spre pierzarea lor şi bucuria diavolului (Rom. 1,18; 2, 8; I Tim. 1, 20; II Tim. 3,1-8). Rătăcirea se strecoară mai mult acolo unde este o disproporţie între lumina raţională a adevăratelor dogme şi între râvna împlinirii unor intenţii bune, călăuzite de un sentimentalism needucat şi năvalnic, alimentat de rătăciri tăinuite ale imaginaţiei mintale. Leacul râvnei păcătoase este ascultarea de legea Domnului păstrată de biserică şi supunerea canonică sub oblăduirea ierarhiei canonice, că "Nimeni nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, dacă n-are Biserica de mamă" (Sf. Ciprian -D. unitatea Bis. 4).”

Nu înseamnă că deoarece comunismul apără ateismul, mahomedanismul apără pe Mahomed ar fi mai rele decât papismul, monofizismul care susţin că slujesc lui Hristos. Cu cât o minciună este mai apropiată de adevăr este mai periculoasă deoarece nu poate fi sesizată şi amăgeşte mai uşor şi pe mai mulţi.

Pot "mucenicii" ereticilor(papişti,stilişti,monofiziţi,uniaţi,etc. )să se mântuiască?2
 

Tot în aceeaşi pravilă suntem învăţaţi aşa:
2044. „Ocultismul sau esoterismul este falsa ştiinţă cultivată de minţile înfierbântate, prin care ocultiştii spun că posedă un simţ superior celor obişnuite, şi prin care ei ajung să cunoască rădăcinile adevărurilor. în realitate, nu este decît o înşelăciune a diavolului, care a înşelat pe oameni sub diferite forme ale idolatriei, spiritismului şi altor practici, pornind de la anumite realităţi fizice şi psihice, pentru ca pe temeiul unui adevăr parţial, să ducă la o rătăcire şi mai mare a minciunii înşelătoare. Ocultismul se manifestă parţial sub alte nume, osândite de biserică. Orice nume ar purta el, trebuieşte demascat şi osândit, fiindcă orice fel de rătăcire cu cît conţine mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă" (V. Dogmele).”
Desigur că nu trebuie să ne crispăm în a vedea locurile în care este sfinţenie de la Dumnezeu sau Maica Lui sau Sfântul Mina sau orice alt Sfânt din Ţara Sfântă sau Egipt doar pentru că sunt azi administrate de păgâni sau eretici. Nu se spurcă ortodocşii de la eretici decât în două situaţii fie că îi consideră sfinţi (cum fac ecumeniştii) fie că îi alungă cu ură sau groază (cum fac zeloţii). Îi putem primi, le putem arăta dragoste, putem merge la ei. Dar, Doamne fereşte! să nu luăm în deşert Ortodoxia zicând că poate cineva să se mântuiască fără Ea sau că ar putea fi vreun sfânt neortodox.
Atitudinea cu discernământ a Avvei Macarie ne este de mare folos:
„Se spunea despre Avva Macarie egipteanul că a urcat odată de la Sketis la muntele Nitriei; şi când s-a apropiat de loc, îi spuse ucenicului său: ia-o puţin înainte. Şi când a luat-o el înainte, s-a întâlnit cu un popă al grecilor (păgâni), (care alerga ducând cu el un lemn) iar fratele i-a strigat: ai, diavole, unde fugi? Acela s-a întors, l-a bătut bine, şi l-a lăsat aproape mort. Ceva mai departe, i-a ieşit în cale, alergând, avvei Macarie, care i-a zis: sănătate, sănătate, truditorule! El s-a minunat, venind la el, şi îi zise:
– Ce bine ai văzut la mine, de m-ai agrăit?
– Că te-am văzut trudindu-te şi nu ştii că în zadar te osteneşti.
– Şi pe mine m-au răscolit bineţele tale, şi mi-am dat seama că eşti de partea lui Dumnezeu. Alt călugăr rău m-a întâlnit şi m-a înjurat; eu i-am dat o bătaie soră cu moartea.
Bătrânul pricepu că era ucenicul lui. Iar popa îi cuprinse picioarele, spunându-i: nu te las dacă nu mă faci monah. Şi s-au dus până unde era călugărul şi l-au luat în spate de l-au dus la biserica muntelui. Când l-au văzut părinţii pe popa păgân, au fost uluiţi; apoi l-au făcut monah. Şi mulţi dintre păgâni s-au creştinat din pricina lui. Iar Avva Macarie a zis: vorba rea îi face răi şi pe cei buni, dar vorba bună şi pe cei răi îi face buni.”
Nici să urâm sau să dispreţuim (nici măcar în sinea noastră ascunsă) pe eretici cum a făcut ucenicul zelot, dar nici să ne înşelăm sau să îi înşelăm pe eretici că s-ar putea mântui fără Ortodoxie, ci arătându-le dragoste, cu iscusinţă să îi atragem la mântuire, adică la Singur Ortodoxia.
Noi avem şi putem să le dăm cu dragoste sfinţenie dar de la ei nu avem ce lua după cum ne arată tot pravila lui Nicodim Sachelarie:
35. -..."Fiindcă monahii (M-rii Sinai) întreabă dacă se cade a se da panaghia (pâinea binecuvântată) la masă, închinătorilor armeni [notă adică monofiziţi ca şi copţii aşa zişii creştini din Egipt care nu ţin de Patriarhia Ortodoxă de Răsărit din Alexandria], noi zicem să le daţi lor şi anafora, căci sînt creştini şi pentru aceasta vin de se închină la locurile sfinte din îndepărtări. Pentru noi, deşi sînt schismatici şi, din pricina unor învăţături greşite, sînt eterodocşi, dar sînt creştini cu credinţa şi cer cu evlavie sfinţire de la noi, pe care trebuie să le-o dăm . "Căci" a nu da cele sfinte câinilor" se înţelege despre cei fără credinţă, cum sînt iudeii, mahomedanii şi maniheii şi alţii, care se făţărnicesc a fi creştini, fără a fi cu adevărat creştini, de aceea şi urmează: "ca nu cândva, întorcându-se, să calce în picioare cele sfinte şi să ne rupă şi pe noi, căci sînt porci, iar cei ce caută cele sfinte cu credinţă şi le primesc cu evlavie, nu sînt de soiul porcilor".
Ascultaţi şi pe Domnul, care zice: "Cel ce nu este împotriva noastră, cu noi este; şi pre cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară". Taina cea mare a împărtăşirii să nu le-o daţi; Iar, dacă vreunul s-ar îmbolnăvi şi ar voi să rămână în mânăstire şi s-ar lepăda de învăţătura lor, mărturisind credinţa ortodoxă, să fie învrednicit şi de Sfânta împărtăşanie. Aceasta este credinţa Bisericii soborniceşti... "Voi să nu luaţi sfinţire de la ei, pentru că sînt eterodocşi..."- Scris. Patr. Ghenadie
II, ( + 1456).
Aşadar, în final, vă doresc multe pelerinaje cu bucurie, mi-aş dori să „pelerinez” cu dumneavoastră sau măcar să vă cunosc. Dar vă rog din toată inima şi cu toată dragostea nu mai consideraţi mucenici pe copţi, chiar dacă au fost omorâţi de mahomedani, ca să nu-L mâhniţi pe Duhul Adevărului, Mângâietorul şi să nu vă faceţi vinovată Sfintelor Canoane recunoscute de Întreaga Sfântă Biserică:
Pidalion Neamţ 1844
„CANONUL 45
Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească. Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească. [Apostolic, can. 65; Sinod 3,can. 2, 4; Laodiceea, can. 6, 9, 32, 33, 34, 37; Timotei, can. 9]
TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduieşte, că oricare episcop, sau prezbiter, sau diacon numai împreună s-ar ruga, dar nu şi împreună ar liturghisi, cu ereticii, să se afurisească. Că cel ce împreună se roagă cu afurisiţii (precum acest fel sunt ereticii) trebuie împreună a se afurisi şi el, după canonul 10 al acestoraşi Apostoli. Iar de au iertat ereticilor acestora să lucreze vreo slujire, ca şi clerici, să se caterisească. Fiindcă oricare cleric va şi liturghisi (împreună liturghisi) cu cel caterisit (precum unii ca aceştia sunt şi ereticii, după canonul 2 şi 4 al soborului 3) împreună se cateriseşte şi el, după al 11-lea al Apostolilor. Că se cuvine pe eretici să-i urâm şi să ne întoarcem feţele despre ei, dar nu cândva şi să ne rugăm împreună cu ei, sau să iertăm lor a lucra vreo slujire bisericească, ori ca nişte clerici, ori ca nişte ierei.
Din Sfintele Canoane ale sinodului de la Laodiceea
CANONUL 9
Să nu fie iertat a merge cei ai Bisericii, la cimitirele, ori la cele ce se zic martirii ale tuturor ereticilor, pentru rugăciune, ori pentru vindecare. Ci unii ca aceştia, de vor fi credincioşi, să se facă achinoniţi (neîmpărtăşiţi) până la o vreme, iar pocăindu-se, şi mărturisindu-se că au greşit, să se primească. [Apostolic, can. 45]

TÂLCUIRE
Nu numai ereticii nu se cade a intra în Bisericile Dreptslăvitorilor, ci nici cei ai Bisericii, adică mirenii cei credincioşi, să meargă la cimitirele (țintirimele) ereticilor, unde oarecare numiţi ai lor sau îngropat, ori la lăcaşurile, în care mucenici ai ereticilor sunt îngropaţi; că mulţi şi din eretici în vremea goanei şi a idolatriei, până la moarte au suferit, pe care mucenici i-au numit cei de o socoteală cu dânşii. Dar nicidecum ortodocşi creştini, zic, se cuvine a merge la aceştia, ori pentru rugăciune, sau pentru a se vindeca, adică, sau pentru ca să-i cinstească, ori pentru a căuta tămăduire de la aceştia în bolile lor. Iar câţi vor voi a o face aceasta, porunceşte canonul acesta, să se afurisească pe o vreme, până când se vor pocăi, şi vor mărturisi că au greşit. Vezi şi pe cel 45 apostolesc.
CANONUL 34
Tot creştinul nu se cade a părăsi pe martirii lui Hristos, şi a se duce la pseudomartirii (mincinoşi mucenici) ereticilor, sau la însuşi cei ce merg către mai înainte zişii eretici. Că aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii fie anatema.
TÂLCUIRE
Canonul 9 al acestuiaşi sinod, după Valsamon, numai cât afurisește pe cei ce merg la mormintele minciuno-mucenicilor ereticilor. Fiindcă au mers amăgindu-se, pentru că au nădăjduit, oarecare ajutor la boalele lor de la dânşii, iar acesta anatematiseşte pe cei ce merg la dânsele, fiindcă au lăsat pe adevăraţii mucenicii lui Hristos, şi despărţindu-se de Dumnezeu, sau dus la minciuno-mucenicii aceia, cu tot sufletul, şi plecarea lor. Drept aceea şi după deosebita plecarea sufletului lor, deosebit şi de canoane s-au certat. Vezi şi pe cel 45 apostolesc.”
Şi atenţie!!!
După Pravila lui Nicodim Sachelarie:
„AFURISIREA
11. - Afurisirea sau excomunicarea este excluderea credinciosului din comunitatea Bisericii, cînd se face vinovat de păcate contra credinţei sau a moralei (Matei, 18,17; Cor. 5, 2-5; I Tim. 2, 20; Tii,3, io). Ea este de două feluri:
a) duhovnicească-internă, cînd credinciosul este oprit de la împărtăşire sau de la alte slujbe pentru o vreme;
b) cînd un credincios devine un necredincios public şi se iau măsuri administrative publice contra lui, înlăturându-l din obştea creştină. Numai cel ce se îndreaptă, este reprimit. (îi Cor. 2, 6-10). Clericul, mai întîi se cateriseşte şi, dacă este cazul, apoi se afuriseşte temporar sau definitiv, iar cînd stăruie în erezie şi în răutăţi, se dă anatemei. Afurisirea publică o face numai arhiereul - şi mai ales sinodul - care are dreptul s-o şi ridice, cînd cel vinovat s-a îndreptat.
2(Const. Ap. VII. 34).

Pot "mucenicii" ereticilor(papişti,stilişti,monofiziţi,uniaţi,etc. )să se mântuiască?3
 

ANATEMA
- Anatema este cea mai grea pedeapsă pe care o poate da Biserica. Ea se dă contra celor ce dispreţuiesc şi atacă adevărurile dogmatice, morale şi de cult şi prin aceasta, ei duc la rătăcire şi pierzare de suflet pe cei neştiutori, devenind periculoşi societăţii bisericeşti. Anatema cuprinde blestem, afurisenie şi predare a celui anatemisit pe mîna satanei, de care ascultă şi ale cărui fapte şi misiune o împlineşte, devenind mort sufleteşte şi vrăjmaş lui Dumnezeu. Ceea ce este pedeapsa cu moartea în legile de stat, este anatemisirea în legile Bisericii. (Exod. 8,32; Lev. 20,1-22, Deut. 13,1-10; 17,1-9; 20, 2-15; Mat. 21,18; Rom. 9, 3; I Cor. 5,1-3; 16, 2-12; Gal. 3, 8-9; Const. Ap. II, 28,47-50). Prin anatemisire, "se afieroseşte acela diavolului şi mai mult să n-aibă parte de mântuire şi să se facă înstrăinat de Hristos" Pidal. N. f. 269”
Eu sper că nu v-am speriat, iar dacă v-am speriat să mă iertaţi deoarece am încercat cu dragoste şi din dragoste să vă arăt o greşeală (păcat făcut din neştiinţă) ca să nu devină vină (păcat cu ştiinţa). Dumnezeu vede că azi oamenii nu mai au lămurită credinţa şi aşa că nu o să vă certe dacă vă întoarceţi de la greşeală şi vă spovediţi. Noi când încălcăm Sfintele Canoane suntem vinovaţi lor dar până nu se pronunţă duhovnicul nu suntem şi pedepsiţi cu certarea lor. Sfintele Canoane nu sunt sperietori rigide ci nespusa îmbrăţişare a Bisericii pentru noi ca să ne arate de ce trebuie să ne ferim ca să nu-L supărăm pe Dumnezeu.

Că spune Sfântul Marcu Ascetul:
"Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranţă îi dau smerenia, blândeţea şi dragostea"

Cu dragoste, Alexandru

Dacă ne va ajuta Bunul Dumnezeu vom termina data viitoare cu roadele lui Francisc în istoria României şi apoi vom trece la a descrie doar înşelarea din medicină.
Dacă nici cei care îşi dau viaţa pentru/prin înşelare nu sunt primiţi de Dumnezeu (chiar dacă unii îi consideră mucenici) darămite cei ce iau viaţa altora prin înşelare
(fie că sunt tiranii eretici ce asasinează personal sau în grup,
fie că sunt cei ce practică medicina demonică şi îmbolnăvesc direct drăceşte sau indirect prin escrocherie - ne lăsând pe omul păcălit să meargă la adevărata medicină şi astfel scurtându-i viaţa)
vă daţi seama ce pedeapsă vor suporta...
Doamne ajută!
Vă doresc un post cu roade duhovniceşti neînşelătoare, adică întru pocăinţă...

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 7
 

Cam de aici de sus a început lunga paranteză, necesară pentru a înţelege cum putem a lucra pe pământ (locul înşelării şi valea plângerii), pentru a fi liberi întru adevăr.
Am arătat după Sfintele Scripturi, că numai credinţa coborâtă de sus de la Dumnezeu, este cea adevărată, că Acesta o descoperă prin Sfânta Biserică Ortodoxă, singura infalibilă, fiind Trupul lui Hristos.
Am arătat apoi din Pidalion cum putem ajunge la aceasta, unde a fost aceasta exprimată (la Sfintele Sinoade Ecumenice, primite de toată Biserica, înainte de căderea Apusului în iadul minciunii)
Apoi am arătat, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi şi Sfântul Siluan Athonitul, cum să procedăm dacă vrem să nu fim în înşelare ci ortodocşi vii, lucrători în iubire smerită, în adevăr:
cu durerea pocăinţei trebuie să zdrobim cele 4 feluri de idoli ce vor să ocupe locul de închinare din inimă:
1. idolii patimilor,
2.idolii imaginaţiei,
3.idolii părerii despre voia lui Dumnezeu cu noi,
4.idolii teologiei (cum ni se pare nouă că este Dumnezeu)
şi apoi să ne ducem mintea în întunericul despuierii şi, neconfundând lumina minţii noastre cu lumina necreată, să cerem Sfânta Lumină, izvor lin ce susură prin istorie prin Sfânta Predanie şi lucrarea delicată a duhovniciei.
Deci, nu putem pune părerile nici unui om, indiferent cât de renumit în lumea noastră, fie chiar duhovnic cu răsunet, mai presus decât Credinţa în Iubire a Sfintei noastre Biserici.
De aceea ideea că: dacă bioterapia a fost acceptată de unii oameni renumiţi în Sfânta noastră Biserică suntem obligaţi să o acceptăm şi noi, este o idee neortodoxă, ce mută infailibilitatea de la Sfânta Biserică la un om
"Psa 115:2 Şi am zis întru uimirea mea: tot omul este mincinos. ".

Noi nu luăm oamenii ci cuvântul lor. Se poate ca un om bun să spună un cuvânt rău şi un om rău să spună un cuvânt bun. Noi luăm cuvântul, îl punem în laboratorul minţii şi dacă este corespunzător Sfintei Predanii îl primim fără a idolatriza cel care l-a spus iar dacă nu corespunde îl respingem fără a urâ sau judeca pe cel care l-a spus. Aşa ne învăţa pe noi Fratele Traian Bădărău urmând desigur Patericul, cartea inimii lui. Iar dacă auzim un cuvânt rău despre preoţie sau ierarhie să ştim bine că este şoaptă diavolească: să spunem "iertaţi" şi să ne retragem.
După cum spune şi
Molitfelnicul 1834 şi 1896:
Al soborului al 4-lea
Omului mirean nu se cade a ocărî, a bate sau a defăima
pre preot, sau a-l cleveti, sau a-l mustra în faţă, de ar fi şi
adevărate cele zise asupra lui. Iar de va îndrăzni mireanul a
face aceasta, să se dea anatemei şi să se lepede de la
biserică, că unul ca acela este despărţit de Sfânta Treime şi
se va trimite la un loc cu Iuda, că scris este: pre mai marele
norodului tău să nu-l grăieşti de rău, aşijderea şi cel ce
necinsteşte pre mai marele său.
Aşadar, cu mila lui Dumnezeu să mergem mai departe.

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 8
 

Cu adevărat bietul Francisc de Assisi a fost sărăcuţ. Pentru o clipă de desfătare murdară şi deşartă în mândrie (că a fost ca Hristos) a pierdut îndulcirea din veşnicie cu Hristos cel smerit.
Şi, bietul de el, nu are timp să-şi pună problema de a ierta sau nu pe ortodocşi fiind absorbit, întru adâncul inimii sale de smoală, de hula sa, fiind uimit de nemulţumit, că nu este pe tronul Sfintei Treimi, în locul sau cel puţin lângă Fiul lui Dumnezeu, (cum i se pare lui că i s-ar cuveni) nevrând să-i slujească unui Dumnezeu care nu este ca el, mândru, ci Atotputernic şi Atotcuprinzător în smerenia Sa.
Nu i-a plăcut smerenia, împreună vieţuirea cu Cel smerit, pe pământ, ci a vrut să-L înlocuiască cu falsa sa smerenie artistică, (cea mai vicleană formă de mândrie a lui antihrist) şi murind în această stare s-a hotărât să-L respingă pe Hristos, adevărata smerenie, fără de pocăinţă, pentru vecie.

De aceea noi ortodocşii, deşi cuprinşi de milă faţă de el, nici nu putem a ne ruga pentru mântuirea lui, fiind următori Domnului nostru, care deşi:

"1Ti 2:4 voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină."

cu toate acestea, respectând alegerea fiecăruia, nu se roagă pentru toţi ci doar pentru aceia pe care Tatăl i I-a dat:

"Joh 17:6 Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. [...]
Joh 17:9 Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. "


Iar Tatăl I-a dat numai pe cei care şi ei îl doresc, în deplina lor libertate, pe Hristos cel smerit:

"Joh 1:12 Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,"

Iar pentru ceilalţi nu se roagă fiindcă ei nu vor să se unească cu El iar Domnul nu-i sileşte nici măcar cu rugăciunea, pentru că ei nu caută smerenia ci slava de la oameni, ca şi bietul de Francisc, neiubind de fapt pe Dumnezeu, decât poate pentru a fi admiraţi de câţiva înşelaţi ca şi ei:

"Joh 5:41 Slavă de la oameni nu primesc;
Joh 5:42 Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu.
Joh 5:43 Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.
Joh 5:44 Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? "

având de fapt un alt tată decât Dumnezeu, nu pentru că nu i-a făcut şi pe ei Dumnezeu, ci pentru că ei nu-l vor pe Dumnezeu ca Tată ci doar pe cel de o poftă a mândriei (minciuna cea mai ridicolă) cu ei:

"Joh 8:44 Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. "

Redăm acum icoana lui Francisc pentru a se convinge tot privitorul că are fizionomia unui om înşelat prin hule:
http://upload.wikimedia.org/wikipedi...Franziskus.jpg

Adresa url:
http://upload.wikimedia.org/wikipedi...Franziskus.jpg

Această icoană este făcută nu mult după moartea lui (1226) de către un fan de al lui:
Giovanni Cimabue, 1278, din descrierea apropiaţilor lui Francisc. Surprinde câtă asemănare o are cu descrierea Sfântului Paisie de la Neamţ despre fizionomia unui om cuprins de hule:


Mai era un părinte acolo aproape petrecând la liniște
Si acesta de multă vreme foarte tare-se supăra de duhul hulei.
Şi este acest duh preacumplit. Se năpădeşte asupra omului cu
gânduri pângărite şi hulitoare asupra lui Dumnezeu, asupra
Sfintei Treimi, asupra Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei şi
pururea Fecioarei Si Maicii lui Dumnezeu Cuvântului Si asupra
preasfintelor Si preacuratelor Si de viaţă făcătoarelor Taine Si
asupra altor lucruri sfinte şi dumnezeiești, când vine cineva în
oareşicare cunoştinţă dumnezeieștilor scripturi. Si întru oareşicare
măsură a lucrării faptelor bune, dupre cum zice Sfântul
Marco Pustnicul. Şi din pricina aceasta atâta slăbise încât
numai chipul Si umbră de om era. Pentru că se şi înfrâna
foarte, socotind cum că din mâncare şi din neînfrânare i se
întâmplă lui aceasta. Şi la nimenea nu îndrăznea să mărturisească
acele gânduri de ruşine şi pângărite, pentru
cd vicleanul acela duh, după ce cădea asupra lui cu acele gânduri,
apoi pe urmă năpădea şi cu ruşinea, ca să nu mărturisească la cineva din duhovnici, ca să nu se tămăduiască.

Autobiografia unui stareţ, pagina 205.

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 9
 

NOTE DE FINAL (trimiterile sunt în mare parte către ediţiile în limba engleză a lucrărilor mentionate)
________________________________________
[1] Guerier, V., FRANCISC, pag. 312-313.
[2] Luisa Lato, în vârstă de 17 ani, având de obicei o sănătate bună, cădea în fiecare zi de vineri într-un extaz; îi curgea sânge din coastă şi pe palmele şi picioarele ei apăreau răni de felul celor de pe trupul Mântuitorului, aşa cum sunt ele reprezentate pe crucifixe.
[3] Guerier, pag. 314-315.
[4] IBID., pag. 308.
[5] Dumas, G., “La Stigmatisation chez les mystiques cretiens,”REVUE DES DEUX MONDES, 1 May 1907; în Guerier, pag. 315-317.
[6] Guerier, pag. 315.
[7] Potrivit ortodocşilor, Crucea nu a fost o NECESITATE impusă lui Dumnezeu şi nici sângele Fiului Său unul-născut un izvor de mulţumire pentru Dumnezeu Tatăl, aşa cum învaţă scolasticii latini. Ideea de “împlinire a dreptăţii divine a lui Dumnezeu” nu apare nicăieri în Scriptură şi nici în scrierile Sfinţilor Părinti, ci este o născocire a lui Anselm de canterbury (pe la anul 1100), dezvoltată apoi de Toma d’Aquino pentru a deveni învăţătura soteriologică oficială în Apus (spre comparaţie, a se vedea Athanasie cel Mare,ÎNTRUPAREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU).
[8] Este evident din comparatia făcută în această scriere că “mistica” din Biserica Ortodoxă se află dincolo de toate cele sufleteşti şi raţionale. În viaţa ascetică, norma pentru aceasta o reprezintă despătimirea sau desprinderea de toate nevoile, trăirile şi chiar gândurile, fie ele bune sau rele (vezi Avva Evagrie către Anatolie, citată mai sus, pag. 9).
[9] Vezi viaţa Sfântului Isaac Zăvorâtul de la Pesterile Pecerska,GOD’S FOOLS. Synaxis Press, Chilliwack, B.C., Canada, 1976, pag. 21.
[10] HIPER-CONŞTIINŢA, pag. 292-293, ediţia a doua.
[11] Kadloubovsky, E. and Palmer, G., EARLY FATHERS FROM THE PHILOKALIA, “St Isaac of Syria, Directions on Spiritual Training,” Faber and Faber, Londra, 1959. (mentionată mai departe ca EARLY FATHERS).
[12] EARLY FATHERS, pag. 140, par. 114, 115, 116.
[13] SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV, pag. 61-62 (ediţia rusă), citată în notele traduse din rusă, vezi mai sus.
[14] FILOCALIA, Vol 3, pag. 322, par. 103 (ed. grecească).
[15] EARLY FATHERS, pag. 297, 47.
[16] OP. CIT., pag. 105, par. 71.
[17] WORKS OF ST. ISAAC THE SYRIAN, ediţia a treia, predica 8, pag. 37.
[18] FILOCALIA, Vol 2, pag. 467, par. 49. Trebuie să menţionăm aici că acest cuvânt al lui Isaac Sirul – în sensul că o vedenie este neaşteptată – nu trebuie înţeles ca o regulă absolută pentru toate aceste vedenii. Ca exceptie, unii asceti sfinţi au avut vedenii neobişnuite pe care însă le-au putut anticipa; au avut un fel de presentiment asemenea unei proorocii negândite, o proorocie despre un lucru iminent. Un asemenea lucru i s-a întâmplat Sfântului Serghie din Radonej la sfârsitul vietii. Întâmplarea este descrisă în detaliu în lucrarea rusească HIPERCONŞTIINŢA, pag. 377 (Bibliografia nu i-a fost disponibilă autorului. Citatul provine din notele traduse din rusă, vezi mai sus.)
[19] Vezi nota 13, cap. 1, pag. 13-22.
[20] “Mergeţi câte doi în toate părţile pământului, propovăduind pacea oamenilor şi iertarea păcatelor.” Guerier, pag. 27 (conf. Marcu 6:7-12.)
[21] Guerier, pag. 115.
[22] Antonie Hrapovitki, MĂRTURISIRE: LECTURI DESPRE TAINA POCĂINŢEI. Holy Trinity Monastery Press, Jordanville, N.Y., 1975.
[23] Guerier, pag. 127 (sublinierea noastră).
[24] OP. CIT., pag. 129.
[25] OP. CIT., pag. 103-104.
[26] Brown, Raphael, THE LITTLE FLOWERS OF ST. FRANCISC. Image Books, Garden City, N.Y., 1958, pag. 60.
[27] IBID., pag. 63.
[28] Guerier, pag. 124.
[29] Cuvântul patimi, folosit aici, semnifică toate impulsurile contra-naturale ale omului (mândrie, deşertăciune, invidie, ură, lăcomie, gelozie s.a.) care provin din neascultarea şi din căderea strămosilor Adam şi Eva.
[30] Motovilov, N.A., A CONVERSATION OF ST. SERAFIM. St Nectarios Press, Seattle, 1973 (retipărită).
[31] WORKS OF ST. ISAAC THE SYRIAN, ediţia a 3-a, predica 36, pag. 155.
[32] COLLECTED LETTERS OF BISHOP THEOPHAN, partea a doua, Scrisoarea 261, pag. 103.
[33] POSTHUMUS ARTISTIC WORKS OF L. TOLSTOY, Vol 2, pag. 30.
[34] FILOCALIA, Vol 1, pag. 33.
[35] HIPER-CONŞTIINŢA, Despre patimile minţii, ediţia a 2-a, pag. 65-74.
[36] Vezi mai sus, Despre mintea de jos şi mintea de sus, pag. 6-23.
[37] WORKS OF ST. ISAAC THE SYRIAN, pag. 37.
[38] Compară cu Dostoevsky, MARELE INCHIZITOR în FRAŢII KARAMAZOV.
[39] Sabbatier, pag. 352.
[40] În secolul 15 Luther a protestat împotriva acestei prerogative exprimată prin acordarea de indulgenţe.
[41] LIVES OF SAINTS, Book 11, pag. 119-120.
Sfantul Ierarh Marcu al Efesului spune ca: “Noi (ortodocsii), de fapt am rupt toate legaturile cu latinii tocmai fiindca sunt eretici” .
Sfantul Ioan Maximovici ii considera pe acestia cazuti din har:
“… multimea credinciosilor bisericii din Apus care cazusera deja din sanul Bisericii Sobornicesti, pierzand prin aceasta darul Duhului Sfant”.
Talcuind Canonul 46 Apostolic, Sfantul Nicodim Aghioritul citeaza 3 Sfinti Parinti, care ne invata ca: “Nici un eretic nu da sfintenie prin taine” [Sfantul Leon, Epistola catre Nichita] si ca “Botezul celor rau cinstitori de Dumnezeu nu sfinteste” [Sfantul Ambrozie, Cuvant pentru cei ce se catehisesc]., ceea ce inseamna ca botezul catolic nu este valabil.
Cuviosului Serafim Rose, in cartea sa, “Ortodoxia si religia viitorului” spune:
“Romano-catolicii si protestantii de astazi nu cunosc puterea harului dumnezeiesc. De aceea nu ne miram ca ei nu sunt capabili sa-l deosebeasca de inselatoriile dracesti”.
Sfantul Ignatie Briancianinov este sceptic in privinta miracolelor catolicilor:
“O mare parte dintre nevoitorii bisericii apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica rasariteana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inselarea isi ridica deja in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimonosita la eretici credinta dogmatica. Purtarea nevoitorilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intotdeauna «extatica» din pricina neobisnuitei lor infierbatari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Loyola, intemeiatorul ordinului iezuitilor”.
(…)”
http://www.odaiadesus.ro/comparatie.html

„Francisc de Assisi
În OCA [Biserica Ortodoxă din America], avem o mare devotiune către Sf. Francisc de Assisi, iar multi dintre noi au icoane ale lui... Opozitia episcopului dvs. fată de acest mare crestin este ciudată. Am citit o afirmatie în care el spunea că desi îi plac unele dintre poeziile Sfântului Francisc, totusi acesta nu a fost un Sfânt, ci s-a aflat în rătăcire. Nici un scriitor sau părinte ortodox nu a spus vreodată asa ceva. Nicholas Zernov l-a comparat odată pe Sf. Francisc cu Sf. Serafim de Sarov. Opinia episcopului dvs. nu este traditională, după părerea mea, iar cei care aduc inovatii sunt domniile voastre. (M.P., NY)
Biserica Ortodoxă nu îl include pe Francisc din Assisi printre Sfintii ei. Acesta a fost un papist fanatic, a trăit după despărtirea bisericii romano-catolice de Ortodoxie si a practicat o spiritualitate romantică si emotională, străină de traditiile duhovnicesti ale Ortodoxiei. Desi putem aprecia literatura atribuită lui Francisc, asa cum a arătat Arhiepiscopul Hrisostom al Etnei, cinstirea lui si cu atât mai putin cinstirea "icoanelor" lui este pe deplin neortodoxă. Nădăjduim că ceea ce ati afirmat că se petrece în OCA este o exagerare; altfel, probabil că ies la iveală rădăcinile greco-catolice ale acelei jurisdictii si trebuie lucrate niste îndreptări.
Cu privire la Părintii Bisericii, în rândul cărora nimeni nu l-a asezat vreodată pe Nicholas Zernov, Francisc din Assisi nu este foarte apreciat în scrierile patristice. Reprezentativ, Sf. Ignatie (Brianceaninov), cunoscutul episcop-ascet canonizat recent de Patriarhia Moscovei, vorbeste despre viata lui Francisc în termenii unei înselări spirituale:
'Atunci când Francisc a ajuns în ceruri,' scrie un biograf al său, 'Dumnezeu Tatăl, văzându-l, a stat o clipă în cumpănă, gândindu-se cui să-i dea întâietate, Fiului Său prin fire sau fiului Său prin har - Francisc.' Ce poate fi mai înfricosător sau mai nebunesc lucru decât această hulă, ce poate fi mai trist decât această înselare[?]! [ARENA, Cap. 11]
Timp de secole, mai multi intelectuali ortodocsi, printre care Nikos Kazantzakis (1885-1957), cunoscutul scriitor grec, si numerosi scriitori slavi (de exemplu S. Sitianovici [1629-1670], L. Tolstoi [1828-1910] si multi dintre cei apartinând "Scolii de la Paris" din secolul 20) au fost înselati de viziunea romantică si teatrală a Apusului asupra sfinteniei, viziune necunoscută nici în Răsărit, dar nici în Apus înainte de Marea Schismă (cu exceptia simptomelor de înselare spirituală), surprinsă însă foarte bine în cinstirea lui Francisc din Assisi. Nu numai că aceste persoane au contribuit la stricarea credintei noastre ortodoxe, stricare care încă afectează Biserica, dar unii au si trădat Biserica si si-au pierdut credinta. Genul de fermitate cu care catalogati ca neortodoxă părerea absolut ortodoxă a Arhiepiscopului Hrisostom despre Francisc din Assisi, trebuie s-o spun, este un prim pas în procesul prin care au căzut aceste persoane în rătăcire. Vă rugăm pe dumneavoastră si pe toti cei care au o evlavie personală, emotională, fată de aceste notiuni apusene post-schismă cu privire la sfintenie si fată de "sfintii" apuseni post-schismă, să reflectati asupra acestui lucru.”

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 10
 

Iată şi spusele Domnului nostru Iisus Hristos referitoare la cei ca Francisc:
Matei 7:15 Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
Matei 7:16 După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
Matei 7:17 Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
Matei 7:18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
Matei 7:19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
Matei 7:20 De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Matei 7:21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
Matei 7:22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
Matei 7:23 Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.

Să vedem aşadar din acest prooroc mincinos, Francisc de Assisi (îmbrăcat în hainele părute ale lui Hristos, prin stigmate, care de fapt, în înţelesul dat de papişti, sunt semne distincte ale lupilor răpitori), ce spini şi mărăcini, ce roade demonice au ieşit, în cei mai apropiaţi ai lui, care îl urmează cel mai îndeaproape în duhul lui înşelat, adică tocmai ucenicilor şi următorilor lui iubiţi, (puii de lup răpitor) franciscanii, la numai 153 de ani de la tăierea şi aruncarea lui în fruntea locului rezervat, pentru veşnicie, eresului papist.
Cităm din suportul de curs de la Formarea Statelor Medievale a Pr. Prof. Dr. Paul Brusanowski de la Facultatea de teologie din Sibiu, pag. 41:

„În 1379, călugării franciscani din Vicariatul Bosniei (o subdiviziune teritorială a Ordinului franciscan, înfiinţată în anul 1340) primesc dreptul să înfiinţeze mănăstiri în Serbia şi Ţara Românească. Doi ani mai târziu este restabilită episcopia catolică de la Curtea de Argeş şi sunt numiţi inchizitori pentru Armenia şi Georgia, Grecia şi Tartaria, Rusia, Ţara Românească şi Moldova.
Într-un singur an au fost convertiţi (prin rebotezare) 400.000 de schismatici din Ungaria (din teritoriile supuse lui Ludovic cel Mare de Anjou). Datorită faptului că mijloacele violente folosite pentru obţinerea acestor convertiri a provocat scandal chiar şi în rândul nobililor catolici, vicarul franciscan al Bosniei, Bartolomeu de Alvena, a redactat o lucrare apologetică, explicând măsurile sale. În această lucrare, redactată în anii 1379-82, cerea punerea în practică a „unităţii religioase în Ungaria”. Considera că acei catolici care nu înţelegeau măsurile dure erau „simpli şi nepăsători, detractori şi bârfitori ai acestei sfinte acţiuni de curând începute de prea ilustrul domn rege al ungurilor..., anume cu privire la convertirea şi botezarea acestor slavi şi valahi care se află în regatul său”. Convertirile, arăta vicarul franciscan, erau necesare pe plan teologic şi politic. Pe de o parte, mântuirea nu putea fi obţinută decât în cadrul Bisericii Romane, în afara acesteia existând „eternă condamnare”. Pe de altă parte, misionarismul trebuia împletit cu braţul temporal al regelui, ştiut fiind faptul că Ştefan I cel Sfânt i-a convertit pe unguri {la papism, nn}„nu doar prin cuvinte, ci şi prin sabie şi războaie dure”. Astfel, Ludovic cel Mare era obligat să urmeze exemplul predecesorului său. Puterea lumească aşadar, considera vicarul franciscan, a fost delegată regilor de Dumnezeu, cu sarcina de a-i aduce pe supuşi la unitatea Bisericii. Acei conducători politici care nu-şi urmau îndatoririle se făceau vinovaţi de un păcat extrem de grav, trebuind să fie destituiţi. Mijloacele care trebuiau aplicate erau constrângerea, ameninţarea cu expulzarea şi condamnarea la moarte. Vicarul era conştient de faptul că cei convertiţi nu erau sinceri, dar considera că fiii şi nepoţii lor vor fi buni creştini. Cel mai mare pericol îl constituia clerul ortodox, care trebuia pur şi simplu exterminat sau expulzat.
Vicarul a atras atenţia şi asupra avantajelor politice ale convertirilor. Regatul se întărea la hotarele sale, iar supuşii vor deveni mult mai fideli, dat fiind faptul că „niciodată nu vor putea fi fideli faţă de rege cei ce nu sunt fideli faţă de Dumnezeu”. Problema mare a regatului ungar era faptul că schismaticii „fac lucruri rele cu străinii (cum externis) de aceeaşi limbă şi confesiune”. Desigur că în vizor erau slavii şi românii din Ungaria, coalizaţi cu conaţionalii şi coreligionarii lor din afara Regatului ungar (adică din Ţara Românească, Moldova, Serbia, Bulgaria, Lituania).
Ofensiva politică şi religioasă a maghiarilor catolici a fost oprită de pericolul otoman apărut de la sud de Dunăre.”


Iarăşi şi iarăşi, bieţii români ortodocşi trebuie să sufere experimentele teroriste ale fanatismului religios, care apare la început ca un miel dar se vădeşte apoi a fi balaur:


Apo 13:11 Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur


Va urma cu răspunsul la întrebarea: a avut vreodată vreun sfânt autentic stigmate? Sau sunt semne clare de înşelare demonică?

Vă doresc tristeţea cea strălucitoare a Postului Mare: adevărata pocăinţă:
Doamne ajută!

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 11
 

Este un lucru important a afla dacă diavolul poate înşela pipăibil şi poate face modificări în trup fiindcă asta înseamnă că poate interveni în medicină nu numai în psihic (suflet) dar şi în somatic (trup).
Răspunsul Sfinţilor Părinţi este că da: poate interveni în trupul nostru şi în viaţă şi după moarte.
Iată câteva exemple:
1. Stigmatele despre care papiştii susţin că sunt rănile Domnului nostru Iisus Hristos, ele fiind de fapt răni demonice (în falsul creştinism) folosite şi în falsa medicină (ca dătătoare de vindecări miraculoase). Mai pot fi provocate şi prin alte metode, ştiinţifice, după cum vom vedea, dacă ne ajută Dumnezeu, mai târziu.

În viaţă:

http://1.bp.blogspot.com/-IKoP9gMzlR..._padre_pio.jpg

http://www.razbointrucuvant.ro/recom.../padre_pio.jpg
Pio şi falsul în acte, de care Vaticanul ştia
Ortodoxie-catolicism: Padre Pio avea stigmate false
Faimosul sfânt al Italiei, Părintele Pio, şi-a falsificat stigmatele de pe mâini care aduceau aminte de rănile lui Iisus, susţine o carte a unui istoric din Peninsulă, citată de Daily Mail.
Biserica a fost convinsă că rănile de pe mâinile Părintelui Pio, care au sângerat timp de 50 de ani, erau autentice. La fel au crezut şi milioanele de adepţi ale fostului călugăr capucin, adepţi care mai credeau că Pio are puteri tămăduitoare şi abilitatea de a fi în două locuri în acelaşi timp.

Părintele Pio, pe numele real Francisco Forgione, a murit în 1968 şi a fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea în 2002. În cartea sa, istoricul Sergio Luzzatto susţine că Părintele Pio a folosit acid carbonic pentru a întreţine sângerarea. El mai spune că a descoperit documente care îi susţin teza, şi anume o scrisoare de la un farmacist italian care i-a livrat călugărului acidul carbonic.

Luzzato merge chiar mai departe şi afirmă că Vaticanul a pus sub semnul întrebării veridicitatea rănilor lui Pio, dar a cedat şi a decis să îl canonizeze în urma presiunii publice.

După moarte:
http://upload.wikimedia.org/wikipedi...oriesumato.JPG
După cum vom vedea mai jos, dacă ne ajută Dumnezeu, nu numai că seamănă fizic cu mumia lui Lenin, dar este şi obţinut prin metode asemănătoare.


http://www.padrepio.com/statuecloseup.JPG
Pio {italiană pio = cuvios, română – limbă a adevărului- PIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „puroi“, „de puroi“. [Pron. pi-o-. Din fr. pyo-, it. pio-, cf. gr. pyon].Sursa: DN} a luat un Pi(r)o(n) de la Domnul nostru Iisus Hristos, (ştiut fiind că a fost răstignit în patru piroane, după numărul celor patru Sfinte Evanghelii şi celor patru stihii, iar nu în trei cum îl înjosesc papiştii) micşorându-I astfel patimile Sale mântuitoare pentru a le spori pe ale sale cu răni mincinoase, după cum vom vedea mai târziu, rănile lui antihrist.
Va urma cu:
Ce spun oamenii de ştiinţă despre stigmate?

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 12
 

Ce spun oamenii de ştiinţă despre stigmate?
II. Fenomenul stigmata
Publicat de Adriana Marin la data: 30 - August - 2010, categoria: Misterele lumii
http://www.descopera.org/wp-content/...s/stigmata.jpg
Stigmatele sunt semne corporale, rani, sau senzatii de durere in zonele ce corespund ranilor lui Iisus.Termenul isi are originea in epistola Sfantului Apostol Pavel catre Galateni, 6,17 ‘’ De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu.’ , si provine din limba greaca ‘’stigma’’, ce desemneaza un insemn folosit pentru identificarea animalelor si a scalvilor.
Stigmatele variaza de la caz la caz, dar, in principiu acestea sunt asociate cu religia Romano-Catolica. Astfel, Biserica a realizat o serie de criterii ce stabileau veridicitatea fenomenului. In primul rand, incapabilitatea medicilor de a vindeca ranile prin tratamente variate, iar al doilea consta in mirosul emanat de rani, care in cazul stigmatizatilor este unul placut (uneori floral), denumit Parfumul Sfinteniei.
III. Manifestare
http://www.descopera.org/wp-content/.../stigmata2.jpg
Suferinzii prezinta rani considerate sfinte, care potrivit Bibliei i-au fost cauzate lui Iisus in timpul rastignirii: in zona mainilor, a picioarelor, in lateral datorita sulitei, iar in unele cazuri au fost raportate chiar si pe frunte, asemanatoare cu cele determinate de coroana de spini. Fenomenul mai poate fi regasit si sub alte forme, gen lacrimi insangerate, aparitia unor leziuni asemanatoare celor de biciuire pe spate, si a transpiratiei sub forma de sange.Uneori ranile nu se vindeca, dar nici nu se infecteaza.
Persoanele care au primit stigmatele sunt adesea extaziate, fiind coplesite de emotii.
Exista si stigmate invizibile, purtatorii lor nu au rani vizibile, dar simt durerea provocata de acele rani..
In una din lucrarile sale, teologul Ivan Illich spunea : ‘’Compasiunea fata de Hristos… este credinta atat de puternica si atat de adanc inradacinata, incat duce la incarnarea individuala a durerii contemplate’’.Conform teoriei lui, fenomenul stigmata este rezultatul unei trairi religioase intense si al dorintei individului de a se asocia cu suferindul Mesia.
IV. Istorie si cazuri
In prezent nu se stie de existenta vreunui caz de stigmat inaintea secolului al XIII- lea, cand picturile religioase ale crestinismului vestic au prezentat crucificare lui Iisus, punand accentul pe umanitatea sa. Primul caz inregistrat fiind cel al englezului Stephen Langton din Canterbury, Anglia, in anul 1222.
V. "Sfantul" Francisc din Assisi
In anul 1224, cu doi ani inaintea mortii sale, acesta a pornit intr-o calatorie catre La Verna pentru un post de patruzeci de zile. Intr-o dimineata, in apropierea sarbatorii Inaltarii Sfintei Cruci, un inger cu sase aripi i s-a aratat lui Francisc in timp ce se ruga. Pe masura ce ingerul se apropia, Francisc a vazut ca acesta era crucificat.A fost supus de aparitie, si inima i s-a umplut de exaltare, tristete, si suferinta. Cand ingerul a plecat i-a lasat lui Francisc rani pe maini, picioare si in zona coastelor, cea din urma ca si cum ar fi fost cauzata de aceasi sulita care l-a strapuns si pe Hristos.Urmele piroanelor i-au aparut imediat pe brate si piciare, iar din leziunea aflata in lateral, in partea dreapta, conform lui Thomas din Celano, primul care a scris biografia Sfantului Francisc, a inceput sa se prelinga sange. Potrivit acestuia, cantitatea ce se scurgea din rana corespunzatoare strapungerii sulitei, era atat de mare incat hainele sale erau imbibate cu ‘’sfantul sange’’.
Conform arhivelor despre simptomele Sfantului Francisc, doctorul Edward Hartung nu a reusit sa afle ce boala il chinuia pe omul sfant. Hartung considera ca acesta suferea nu numai de conjuctivita, boala contractata in Egipt la varsta de patruzeci si cinci de ani, dar si de malarie cuarta, boala ce afecteaza ficatul, splina, si stomacul cauzand bolnavului dureri intense. Una din complicatiile acestei afectiuni, adesea intalnita in acea perioada, este purpura, maladie carcaterizata prin aparitia pe piele a unor pete rosii provocate de trecerea globulelor rosii in derm.De obicei aceasta se manifesta simetric, asa ca fiecare mana si picior ar fi fost afectate. Daca acest caz ar fi fost cel al Sfantului Francisc, el ar fi suferit din cauza echimozelor, purpure foarte mari.
VI. Pio din Pietrelcina
Vezi imaginea de mai sus
Inca din copilarie Francisc Forgione era recunoscut pentru pietatea sa. Nimeni nu a fost surprins cand acesta a decis sa devina calugar capucin pentru ca mai tarziu sa fie hirotonisit sub numele de Pius. Desi a contractat tuberculoza, acesta a continuat sa isi indeplineasca indatoririle, desi uneori, in timpul slujbelor intra in transa. In timpul unui asemenea incident, in anul 1918, preotul s-a prabusit si a fost scos din biserica inconstient.Cei care l-au consultat au gasit rani sangerande pe maini si picioare si intr-o parte ca cele facut de un obiect ascutit. Preotul avea stigmate, insemnul lui Hristos.
Constatarile erau inexplicabile, iar leziunile nu au suferit infectii niciodata,vindecandu-se o data, dar apoi au reaparut. Semnele au fost examinate de Luigi Roamnelli, directorul spitalului din Barletta, timp de un an de zile. Printre cei care au analizat stigmatele se mai numara si doctorul Giorgio Festa (1920 si 1925), medic privat, profesorul Giuseppe Bastianelli, doctorul Papei Benedict al XV-lea, care a confirmat existenta leziunilor, insa a refuzat sa faca alte comentarii, si patologul Amico Bignami de la Universitatea din Roma care nu a putut pune un diagnostic. Atat Bignami cat si Bastianelli au facut observatii asupra marginilor neobisnuit de fine ale ranilor si asupra lipsei edemului. Doctorul Alberto Caserta a facut radiografii mainilor, insa nu a identificat nicio anormalitate in structura osoasa.
VII. Thérese Neumann (1898-1962)
http://www.descopera.org/wp-content/...se-neumann.jpg
S-a nascut intre Vinerea Mare si Paste la Konnersreuth, Bavaria. A suferit multe accidente din cauza carora si-a pierdut vederea, avea crize convulsive, ajungand in cele din urma la paralizie.
Poate ca ceea ce o face speciala este faptul ca data de 29 aprilie 1923, zi ce coincidea cu sanctificarea Sfintei Therese din Lisieux (1837-1897), aceasta si-a recapatat vederea, iar doi ani mai tarziu, pe data de 17 mai, Therese Neumann, invinge paralizia. Apoi, in urma unei viziuni cu Iisus, pe data de 4 martie 1926, ii sunt marcate bratele, picioarele, zona coastelor si chiar si lacrimile devin sange.In plus, se pare ca erau prezente sangerari si la umeri, coate si genunchi.Se spune de asemenea ca de la Craciunul din anul 1926 pana in anul mortii sale, 1962, Neumann s-a hranit doar cu zilnica impartasanie.
VIII. Gerard Critch
http://www.descopera.org/wp-content/...ard-critch.jpg
In aprilie 1988, in mass-media circula cazul preotului Gerard Critch dintr-o parohie din Antigua,Indiile de Vest.Acesta a fost transportat la New York pentru a fi tratat de medici specialisti ale caror eforturi s-au dovedit zadarnice.Potrivit spuselor enoriasilor, acestia erau tintuiti la podea de o forta invizibila, si simteau cum ranile le erau vindecate dupa ce acesta ii binecuvanta.Bancherul R.Allen Stanford, cel al carui avion l-a dus pe Gerard Critch la New York, a declarat ca din ranile preotului se prelingea mir, la fel cum s-a intamplat si lui Iisus.

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 13
 

IX. Studii stiintifice
Biserica Romano-Catolica nu considera ca stigmatele confera individului sfintenie, ceea ce face ca anual sa fie raportate cazuri de escrocherie intentionata sau nu.De asemenea, este luat in considerare rolul medicinei psihosomatice care ar putea cauzele ranilor subite asemanatoare cu cele ale lui Hristos.
Studiile moderne au postulat faptul ca stigmatele isi au originile in isterie sau sunt legate de tulburari de identitate disociata, in special in legatura dintre comprimarea regimului alimentar prin infometare, starile mentale disociate si automutilare, toate fiind puse in contextul unei credinte religioase.
Cazurile de anorexie nervoasa adesea prezinta automutilare asemanatoare cu stigmatele, ca parte componenta a unei afectiuni obsesiv-compulsiva.Relatia dintre automutilare si infometare a fost observata si printre prizonierii de razboi si in timpul foametelor. Un studiu psihanalitic al stigmatizatei Thérèse Neumann sugera posibilitatea ca stigmatul acesteia a rezultat in urma simptomelor stresului post-traumatic din timpul automutilarilor inconstiente prin intermediul unei autosugestii intense.
In lucrarea sa ”Stigmata : Un fenomen medieval intr-o era moderna”, Edward Harrison spune ca nu exista un mecanism cu ajutorul caruia sa se produca stigmatele. Harrison nu a gasit nicio dovada a originii supranaturale ale insemnelor. Cu toate astea, el a concluzionat ca cele de provenienta naturala nu trebuie sa fie considerate farse. Desigur, unii indivizi s-au insemnat singuri, intentionat, vrand sa sufere ca Hristos, ca simbol al evlaviei, altii doar accidental. Important despre stigmatizati nu este faptul ca majoritatea era reprezentata de barbati, ci faptul ca ei nu erau hirotonisiti. Stigmatul devenea un avantaj, dandu-le posibilitatea de a avea acces la trupul lui Iisus, fara a cere permisiunea Bisericii prin cuminecatura. Doar in ultimul secol preotii au fost stigmatizati.
Ca orice lucru ce starneste controverse, misterul stigmatelor a invaluit si zidurile Hollywoodului, creandu-i fenomenului o latura comerciala, care poate se departeaza mult de ceea ce reprezina de fapt. Un exemplu in acest sens este reprezentat de Stigmata, film produs in anul 1999, controversat atat pentru prezentarea clerului de la Vatican pus in situatia de a ucide o femeie nevinovata, cat si pentru relatia dintre cele doua personaje.
In final, in urma parerilelor impartite in ceea ce priveste originea acestui fenomen, si a escrocheriilor, ramane certitudinea faptului ca oamenii, din dorinta de a experimenta o senzatie tipica divinului, lasa ca impactul religiei sa atinga un nivel atat de ridicat incat constienti sau nu, acestia isi provoaca durere fizica.
Bibliografie:
http://en.wikipedia.org/wiki/Stigmata
http://en.wikipedia.org/wiki/Stigmata_(film)
http://www.time.com/time/magazine/ar...5088-1,00.html
http://www.unexplainedstuff.com/Reli.../Stigmata.html
http://www.time.com/time/magazine/ar...883261,00.html
Autor: Ariadna, colaborator Descopera.org
http://www.descopera.org/fenomenul-stigmata/
Va urma cu:
X. CE SPUN ORTODOCŞII DESPRE STIGMATE?

Lipsa originalitatii in demersul spiritual denota sau, invers, duce si la alte lipsuri. Ce se poate spune? Si eu gasesc ideea de stigmate infricosatoare; pozele ma sperie cumva, dar nici vorba sa judec pe cei care le au. Cum era citatul ala din epistolele nu stiu carui apostol, despre cei care judeca aiurea pe altii?... Sunteti cyborg-ul perfect, human&photocopying machine. Ia sa vedem daca puteti scrie ceva. Din inima si minte, NU din clipboard...

Bine ai revenit!
 

Mi-era dor de tine drăguţule, bine ai revenit. Era o tristeţe postarea fără contradicţie.
Ai revenit dar când ai de gând să-ţi revi?
După cum pisica din poza ta, deşi acum o mângâie pe răţuşcă în mod ecumenist, când se va face mare o va păpa dacă nu o va apăra stăpânul, aşa şi ideile tale dacă le-ai face mari adică dacă le-ai cugeta până la capăt ţi-ar arăta contradicţia între ele şi posibilitatea de a te păpa, fiindcă stai cu papa (numit aşa fiindcă papă fiind lupul cel gânditor, ce s-a instalat la locul lupoaicei cu Romulus şi Remus, deşi nu este roman, şi vrea să înghită lumea ca pe un imperiu roman al său) dacă nu te-ar apăra Stăpânul, îndepărtându-le de falsul tău vicar de stăpân.
Dar pentru asta trebuie să te supui Lui iar nu micilor pisici colecţionate din lumea duhurilor-idei.

Dragul meu originalitatea are următoarea definiţie:

ORIGINALITÁTE, (2) originalități, s. f. 1. Însușirea de a fi original (2, 3); spec. fel particular de a fi. 2. Faptă originală (3); ciudățenie, excentricitate, extravaganță. – Din fr. originalité.
Sursa: DEX '98

ORIGINALITÁTE s. 1. inedit, noutate. (~ unei teorii.) 2. v. personalitate. 3. v. extravaganță.
Sursa: Sinonime

Este o proprietate a mândriei. Noi vrem să fim chiar ai Originii (iar nu doar nişte bieţi originali ordinari, învechiţi în dorinţa mândră de a fi originali, cum şi lucifer a fost fără să fie, fiind de fapt doar o maimuţă a lui Dumnezeu) adică ascultători şi următori ai Credinţei lui Hristos numită şi Predanie sau Ortodoxie. El este Originea şi singurul cu advărat nou (restul Ecc 1:9 Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. ), Dumnezeu smerit şi al celor smeriţi.

Pentru ideea originalităţi şi de ce fug ca de drac de ea, ţi-am răspuns mai sus:


A judeca pe cineva înseamnă a considera că este în vreun fel. Noi aici însă nu judecăm oamenii ci păcatul care trebuie nu numai judecat cu discernământ şi osândit ci şi urât din toată inima. După cum spunea Fericitul Augustin, noi trebuie să urâm păcatul şi să iubim pe păcătoşi. Faptul că dăm exemple de oameni nu înseamnă că le vădim păcatele fiindcă exemplele date de noi sunt publice şi lăudate ca virtuţi. Noi doar arătăm greşeala în care au fost prinşi sărmanii eretici, cinstiţi şi cinstitori, pentru a ne feri de ea şi a înţelege cât de subtilă şi vătămătoare este medicina demonică chiar şi atunci când este lăudată şi pare a face bine trupului.

Vezi bine că aici suntem pe un forum ortodox pentru ortodocşi.

Sigur că tu nu eşti atâta catolic cât de ecumenist şi din ambele sensuri vrei unire fără adevăr ori sub papă ori sub papucul noii ordini mondiale, pace cu orice sacrificiu, inclusiv dacă omorâm adevărul este deviza ta. Şi asta pentru că ai fugit de zelotism care voia moarte pentru un adevăr fără de iubire.
Pentru noi ortodocşii însă Adevărul este plin de iubire şi fără El nu se poate iubire adevărată căci El este Hristos. De aceea, deşi iarăşi te voi exaspera cu citatele, fiindcă pentru mine şi ceilalţi ortodocşi sunt mici lumini din Marea Lumină a lumii Hristos îţi voi răspunde cu un cuvânt al Sfântului Nicodim Aghioritul, din Tâlcuirea Epistolelor Sfântului Apostol Pavel:

«Rom 12:18 Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii».

Bine a zis Apostolul aici: "de este cu putința", fiindcă de multe ori nu putem avea pace eu toți, atunci cînd pricina este pentru buna-cinstire de Dumnezeu si credința, sau pentru porunca lui Dumnezeu si pentru ajutorul celor ce sînt nedreptățiți. Deci zice: Tu, frate, fa ceea ce poți din partea ta, şi nu da nimănui pricina şi prilej de gâlcevi si de tulburări. Iar daca vei vedea ca bunacinstire de Dumnezeu se vatămă şi se războiește de cei potrivnici, sau ca porunca lui Dumnezeu este defăimata şi călcata învederat, stai si lupta-te vitejește pentru adevăr, vrăjmăşuind nu omul, ci păgânătatea şi răutatea lui! Iar de om sa-li fie mila şi sa porți grija de mântuirea lui! Astfel, lucrul acesta, ce pare a fi cu neputința, se poate face, daca din partea ta vei fi in pace cu oamenii si te vei lupta numai împotriva păgânătății si a nedreptății lor.


Noi vrem aici doar să arătăm că fie iei o patimă ajungi negreşit la erezie dacă vrei să ţi-o justifici că nu e păcat, fie iei o erezie şi atunci negreşit ajungi la o viaţă spurcată. Acest demers îl facem pentru a arăta mai clar lucrul foarte important de care nu ţin cont cei ce vor vindecare cu orice preţ, că fie iei o idee greşită în medicină ajungi la o boală fie de vrei să scapi cu orice preţ de boală ajungi la o falsă medicină eretică:

«Rom 1:28 Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. »
Din zicerea aceasta a Apostolului tragem încheierea ca dogmele rele şi păgânătatea şi necredința nasc viața rea si stricata, Caci, de vreme ce Elinii nu au cere at a cunoaște pe Dumnezeu şi a crede In El, din necunoștința si necredința aceasta au făcut cele necuvenite si au viețuit o viața plina de toate păcatele, De aceea a zis Fericitul Teodorit: . Păgânătatea s-a făcut temelie nelegiuirii.' Precum si dimpotrivă, viața cea rea şi stricată naşte dogme rele şi ~stricate si face pe oameni necredincioși şi ~necinstitori de Dumnezeu, Si aceasta iarăși se arata in cuvintele Apostolului însuși, când el a .zis către Timotei: ,,(... ) avînd conștiința buna, pe care unii, , , . - lepădând-o, s-au primejduit intru credința' (1 Timotei ,1:19); si iarăși: .Rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, pe care poftind-o, unii au rătăcit din credința' (1 Timotei 6: 10) . . Așadar, un rău la fel de mare sînt dogmele rele şi viața cea rea, si, de asemenea, viața rea şi dogmele cele rele, pentru ca una este născătoarea celeilalte şi cel ce o are pe una ajunge şi la cealaltă. Despre aceasta, prea-înțelepțește a zis Teologul Grigorie: "Mie întocmai rele îmi sînt viața rea si basmul străin (dogma mincinoasa); ori pe care o iei din amândouă, pe amândouă le câștigi." (n. aut.)


Desigur că mai rămâne a-ţi răspunde de ce citez şi nu vorbesc din inima şi mintea mea. Dragul meu dar tu de ce citezi din Ginghis Han iar nu din Sfinţii Părinţi? Nu cumva eşti atras mai mult de el care a avut putere politică, fiind influenţat de iubirea de politică a papei?
Pe lângă capcana ideii tale că anume nu ar fi în inima şi mintea mea cuvintele Ortodoxiei, pe care iată îţi mărturisesc că doresc a le iubi şi al gândi în toată vremea şi cu toată tăria mea căci sunt cuvintele lui Dumnezeu (spuse prin cei mai dragi oameni ai Lui) şi vreau să fie aşadar ale mele, ale inimii mele, ale minţii mele, ale cuvântului meu, să-ţi dau şi o altă explicaţie, aşa, pe gustul tău.

Ascultă deci:
Aici este o dezbatere publică unde nu participă doar cei ce sunt preocupaţi de Adevăr (ortodocşii) ci şi cei ce vin să ne iscodească:


Gal 2:4 Din cauza fraţilor mincinoşi, care veniseră, furişându-se, să iscodească libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească,
Gal 2:5 Cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.


Acestora nu se cuvine a le deschide inimile şi mintea noastră prin discuţii deşarte, fără roade, după cum spune Sf. Teofilact al Bulgariei:


«Rom 16:17 Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. :18 Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşală inimile celor fără de răutate.»
Frații mei, fugiți si depărtați-va - zice - de ereticii de acest fel si nu Ie stați împotrivă prin cuvinte! Caci, daca ar cugeta si ar grai aceste eresuri din neştiinţă si din rătăcirea mintii lor, ar trebui sa-i îndreptați; dar, de vreme ce păcătuiesc intru cunoștința, fugiți de dânşii.


Iar pentru a nu le fi judecători, arătându-ne gata să le dăm răspuns pentru nădejdea noastră, le dăm trimiteri la cărţi adevărate pentru a le citi, nepunând nădejdea în noi ci în sfinţii Bisericii, deci în Hristos, pentru a nu cârti ei că îi chemăm să ne urmeze nouă ca unor oameni ca şi ei ci ca să dorească să urmeze lui Dumnezeu şi oamenilor Lui. Dacă aşa de mult cârteşti cînd vezi ce spun sfinţii de mii de ori ai cârti dacă ţi-aş spune aceleaşi lucruri cu sărmanele mele cuvinte. Aşa aţi făcut nu de demult cu bietul Cătălin care atât de mult vă iubea că vă dorea din toată inima să ajungeţi la singurul liman Ortodoxia. Şi-a deschis inima lui caldă şi frumoasă şi v-aţi bătut joc de el. Dar dacă totuşi tu nu faci parte din ceata iscoditorilor şi m-aş bucura mult de aceasta, ci eşti sincer interesat de Adevăr aştept să-mi trimiţi adresa ta de email pe mesageria privată iar eu îţi voi da telefonul meu şi îmi voi deschide inima cu toată lărgimea înaintea ta. Am stat de vorbă ore în şir cu cei din Martorii lui Iehova, anglicani, budişti dar toţi interesaţi sincer de Ortodoxie iar nu având doar duh de curiozitate şi dorinţa de a-şi pierde vremea şi a lor şi a noastră. Eu am încercat să-ţi scriu pe forum din inimă şi ţie şi scoţianului şi lui topcat, şi lui heaven dar amândoi m-aţi refuzat şi nu a folosit nimănui. Şi ce este mai interesant că toţi susţineau că vor deschiderea inimii dar toţi îşi ascundeau şi adevăratul lor nume iar când le-am vorbit din inimă ori au dispărut ori au schimbat subiectul lăsându-l neterminat iar pe noi cu atâtea şi atâtea paranteze.

Bine ai revenit! 2
 

Nu pot să nu-ţi mărturisesc că-mi eşti foarte simpatic, dar prietenia ca să fie adevărată nu poate veni decât numai când ne vom împărtăşi amândoi din acelaşi Potir, ca să ne dăm viaţa împreună pentru Adevăr.
Te invit până atunci la potirul inimii mele, dar nu public pe forum căci inima e intima. Ureche la ureche şi inimă la inimă şi apoi, cine ştie poate vei veni şi la biserica mea.
Parcă tu nu erai de acord cu discuţia din clipboard?

Te aştept cu drag, Alexandru


PS Ai grijă, pisicuţa aia a ta

http://www.crestinortodox.ro/forum/i...618&type=thumb




se poate preface împotriva ta cam aşa:

http://stiri.rol.ro/images/stories/pantera-neagra.jpg


Cred că ai auzit cum e cu furnicoleul...

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 14
 

X. CE SPUN ORTODOCŞII DESPRE STIGMATE?
A. VARIANTA ŞTIINŢIFICĂ A AUTOSUGESTIEI
Parintele Teofil Paraian despre stigmate (nu putem a nu remarca politeţea ironică a Pr. Teofil de a numi sfinţi pe cei care, sărmanii, nici măcar nu sunt în Sfânta Biserică ca să se poată mântui)
-Ce parere aveti despre stigmatele care apar la unii catolici?
-Sunt niste realitati, noi nu negam lucrul acesta, pentru ca in Catolicism se pune mare accent pe tragedia suferintei, spre deosebire de Ortodoxie, unde se pune accent pe depasirea suferintei si a mortii prin Inviere. Deci noi avem sfinti traitori ai Invierii, cum a fost Sf Seradim de Sarov, pe cand ei au sfinti traitori ai tragismului suferintei si de aici dorinta lor de a purta stigmatele, urmele ranilor Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pe trupul lor, Lucru pe care in Ortodoxie nu se insista, pentru ca noi stim ca suferinta a fost ducatoare la Inviere si ca ultimul cuvant nu-i al suferintei, ci al preamaririi lui Dumnezeu prin Inviere.


La fel Părintele Profesor Dumitru Stăniloaie spunea că ele vin din autosugestie, dar că nicidecum nu sunt sfinţenie, folosind aceeaşi diplomaţie duhovnicească pentru a nu jigni pe ecumenişti, dar cu discernământ evident faţă de lucrarea de amăgire.
Să încercăm să argumentăm opinia sfinţiei sale printr-un cuvânt din Sfânta Scriptură

E adevărat că şi în Sfânta Scriptură este prezentat un asemenea fenomen:
„Fac 30:37 După aceea şi-a luat Iacov nuiele verzi de plop, de migdal şi de paltin, şi a crestat pe ele dungi albe, luând de pe nuiele fâşii de coajă până la albeaţa nuielelor.
Fac 30:38 Apoi punea nuielele crestate în jgheaburile de adăpat, ca, venind să bea, oile să zămislească înaintea nuielelor din adăpători.
Fac 30:39 Şi zămisleau oile cum erau nuielele şi fătau oile miei pestriţi, tărcaţi şi negri.
Fac 30:40 Iar mieii aceştia îi alegea Iacov şi punea înaintea oilor lui Laban numai tot ce era pestriţ şi tot ce era negru; dar turmele sale le ţinea despărţite şi nu le amesteca cu oile lui Laban.
Fac 30:41 Afară de aceasta Iacov, când zămisleau oile cele bune, punea nuiele pestriţe în adăpători înaintea lor, ca să zămislească ele cum erau nuielele;
Fac 30:42 Iar când zămisleau cele rele, nu le punea nuielele şi aşa cele ce se cuveneau lui Laban erau slabe, iar cele ce se cuveneau lui Iacov erau voinice.
Fac 30:43 De aceea s-a îmbogăţit omul acesta foarte, foarte tare, şi avea mulţime de vite mărunte şi vite mari, roabe şi robi, cămile şi asini. "

Dar fiindcă nu este un fenomen reproductibil sau explicabil ştiinţific, noi credem că cea de sus este o minune dumnezeiască pentru sporirea lui Iacov iar stigmatele sunt o minune demonică, copie a ei, îngăduită de Dumnezeu pentru a ne lămuri credinţa:

Deu 13:1
De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune,
Deu 13:2 Şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: Să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora,
Deu 13:3 Să nu asculţi cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.
Deu 13:4 Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile Lui şi glasul Lui să-l ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi.
Deu 13:5 Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit să vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.

Adică lămurirea credinţei constă în aceea că:
- cei înşelaţi îşi vădesc înşelarea înaintea tuturor prin iubirea lor de înşelare, pentru a ne feri de ei şi învăţăturile lor mincinoase;
- cei încercaţi au un semn concret al faptului că răutatea demonică a înşelării poate merge până la trup şi astfel să nu se bazeze nici pe minunile trupeşti care îi pot ispiti în căutarea şi în alegerea adevărului:

1Co 11:19 Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi.

2Co 11:13 Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos.
2Co 11:14 Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.
2Co 11:15 Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.


Dar chiar dacă ar fi vorba de autosugestie psihică este evident că nu este vorba de sfinţenie fiindcă spune Sfântul Apostol Pavel că omul psihic (sufletesc, animalic, natural, firesc) nu poate primi cele duhovniceşti:

„(GNT) ψυχικὸς [psihicos] δὲ ἄνθρωπος οὐ δέχεται τὰ τοῦ Πνεύματος τοῦ Θεοῦˇ μωρία γὰρ αὐτῷ ἐστι, καὶ οὐ δύναται γνῶναι, ὅτι πνευματικῶς ἀνακρίνεται.

(ESV) The natural person does not accept the things of the Spirit of God, for they are folly to him, and he is not able to understand them because they are spiritually discerned.
(ROB1914) Iar omul cei sufletesc nu primeşte cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu; că nebunie sunt lui, şi nu le poate înţelege; căci duhovniceşte se judecă.

(ROB 2008) Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.

(Vulgate) animalis autem homo non percipit ea quae sunt Spiritus Dei stultitia est enim illi et non potest intellegere quia spiritaliter examinatur ”


Aşadar nici omul cu stigmate nu poate primi cele ale Sfântului Duh, neavând judecată duhovnicească ci trupească asupra duhovniciei. Cum ar putea să înţeleagă el că tocmai în ascunderea faţă de toţi a evlaviei stă asemănarea cu patimile lui Hristos, care cel mai mult nu a suferit din găurirea cu piroanele cele sfâşietoare şi boante ci din ocări (după cum spune Sf. Nicodim Aghioritul) pentru a ne vindeca de slava deşartă cel mai des păcat de pe la noi, oamenii, şi astfel că ne-a poruncit cu iubire:

Mat 6:16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.
Mat 6:17 Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
Mat 6:18 Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.


Ce ar fi spus Domnul Hristos dacă i-ar fi cerut ucenicii să-i lase nu numai să-şi smolească feţele prin tristeţe dar să şi le şi perforeze, să şi le umple cu spini şi sânge, sau să-şi perforeze mâinile cu piroane, ca să arate tuturor că sunt evlavioşi, pentru a fi lăudaţi şi cinstiţi ca sfinţi de toată lumea? Nu e mai evident rău şi slăvit în deşert unul care arată cum arată Thérese Neumann (1898-1962) decât unul smolit prin tristeţe?
Că patimile lui Hristos pe cât erau atunci de ocărâte, pe atât sunt astăzi cinstite şi slăvite printre creştini. Şi dacă pe vremuri, în timpurile păgâne, ca să fii slăvit de oameni trebuia să te ascunzi că eşti creştin, pe vremea stigmaticilor, când împărăţea papa în toată lumea cu forţa sabiei şi a banilor, erau lăudaţi de toţi că purtau aşa zisele "răni ale lui Hristos".
Deci din semne de ocară primită şi apoi slăvită prin smerenia lui Hristos au devenit semne de slavă deşartă şi apoi respinsă pentru mândria stigmaticului de Hristos cel smerit.

Sfinţenia de circ este, după cum am văzut mai sus, negreşit a satanei.

Aşadar chiar dacă nu prin fraudă (cum zic mulţi că au făcut-o pio şi alţii) ci doar prin dor nebunesc după patimi văzute, au ajuns la o aşa înşelare, cum să fie sfinţenie? Este o înfricoşată patimă a iubirii de sine prin suferinţă (masochism duhovnicesc, fiindcă noi creştinii suntem îndemnaţi a mărturisi doar dacă suntem siliţi, fugind până atunci dintr-o cetate în alta, pentru a nu ne mândri cu mucenicie inventată de capul nostru iar nu după voia lui Dumnezeu şi nicidecum a ne provoca singuri chinuri şi apoi a ne lăuda cu ele, în noi sau în faţa altora).

Este o boală a sărmanilor înşelaţi ce se ostenesc şi suferă pentru o minciună.

Este o vădită nebunie, dar nu după Hristos ci după mândrie, ca a celor ce-şi mănâncă cărnurile în furia lor, dar mai rău că dau vina pe Dumnezeu pentru nesocotinţa lor şi lucrarea satanei.

Va urma cu
B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT STIGMATELE, ACESTE SEMNE DE VĂDITĂ ÎNŞELARE?

2% Pentru Hristos
 

Până o să treacă sărbătorile nu mai am timp de postat dar, fiindcă până pe 25 mai se poate face înscrierea la transferul celor 2% din venituri, iată o cale de a-i sfinţi:


http://www.construimcatedrala.ro/red...anelor-fizice/

http://www.construimcatedrala.ro/Formular%20230.pdf

http://www.construimcatedrala.ro/Formular%20200.pdf

Patimile Domnului nostru Iisus Hristos să ne umple pe toţi e dorul Lui şi aşa să ne luminăm cu slăvita Înviere, a cărei lumină lină să ne înnoiască viaţa în asemănarea nesfârşită a Sfintei Treimi.

Cu dragoste, Alexandru

Părintele Rodion: OAMENI ŞI DEMONI
Senzitivii: provenienta şi natura lor după conceptia ortodoxă

“ În ultimul timp multi oameni au început să manifeste aptitudini neobişnuite: tratamente cu ajutorul
câmpului energetic, telepatie şi telechinezie, clarviziune. Toate acestea fac parte din viata contemporană şi
de aceea este necesară o interpretare religioasă şi o atitudine clară şi convingătoare asupra acestor
fenomene.
Oare acest lucru e bun sau e rău? Cum ar trebui să procedeze un creştin ortodox întâlnind asemenea
persoane, şi poate el oare să recurgă la ajutorul lor? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări. Dar
mai întâi să încercăm să apelăm la traditie, la experienta Sfintilor Părinti purtători de duh.
În Faptele Apostolilor, care evocă activitatea de propovăduire a apostolilor după Înăltarea lui Iisus
Hristos, citim despre un anume Simon, vrăjind şi uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare,
la care luau aminte toti, de la mic până la mare, zicând: Aceasta este puterea lui Dumnezeu, numită cea
mare. Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui îi uimise (Fapte 8, 9-11).
Sfântul Iustin Martirul, comentând acest text, scrie că Simon era un vrăjitor care prin vrăjile sale
atrăgea poporul neştiutor, „care vedea în el o mare putere de la Dumnezeu”. Cu ce minuni îi cucerea
Simon magul pe oameni? Cu aceleaşi pe care le fac şi senzitivii de astăzi - tămăduiri, telepatie,
telechinezie, clarviziune, levitatie. În afară de aceasta, Simon, după cum afirmă Sfântul Teofilact, „îi
îmblânzea pe cei îndrăciti”, adică, făcând uz de mijloace magice, îl convingea pe demon să-l lase în pace
pentru un timp pe cel posedat, ceea ce crea iluzia vindecării. Mai târziu însă necuratul intra din nou în
bolnav. (Martori ai unei asemenea „minuni” au fost nu demult şi numeroşi telespectatori, când în una din
emisiunile televizate din 1990 au putut urmări cum un vrăjitor „a izgonit dracul” dintr-o femeie).
Magul Simon credea sincer că şi apostolii, asemenea lui, posedă aceeaşi artă. S-a întâlnit însă cu
apostolul Filip. Puterea predicii acestui cuvios şi minunile lui erau atât de extraordinare încât au surprins
nu numai norodul adunat, ci şi pe Simon însuşi. Credinta oamenilor în Simon a cedat locul credintei în
Hristos, se boteza norodul, s-a botezat şi Simon însuşi. Magul a suferit înfrângere în fata apostolului care
lucra cu Duhul Sfânt (aşa cum s-a întâmplat pe timpuri cu magii egipteni, care s-au opus lui Moise prin
fermecătoriile lor, însă au fost înfrânti de puterea lui Dumnezeu (cf. Ieşirea 7-8).
În aceeaşi Carte a Faptelor Apostolilor citim: ...ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc
şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta, Tinându-se după Pavel şi după noi, striga,
zicând: Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui Prea Înalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. Şi
aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: În numele lui
Iisus Hristos îti poruncesc să ieşi din ea. Şi în acelaşi ceas a ieşit (Fapte 16, 16-18).
Iată deci care este pozitia Apostolului Pavel fată de acest duh: deşi acesta spunea adevărul,
Apostolul nu dorea ca adevărul să fie rostit de gura necurată a demonului, dând astfel exemplu de
atitudine fată de duhurile rele, chiar dacă ele vestesc uneori cu dreptate. Căci toate acestea nu ascund
decât o singură dorintă - de a-l atrage pe om în contact pentru a-i câştiga încrederea şi pentru a-l duce mai
târziu la pierzanie.
În Patericul de la Pecerska citim despre un călugăr Nichita, viitor ierarh şi făcător de minuni, care
din pricina mândriei şi a îngâmfării sale, făcându-se de timpuriu sihastru, a fost cucerit de necurat, care l-a
înzestrat cu darul clarviziunii şi cunoaşterii pe de rost a întregului Vechi Testament. Aşa încât „...stătea
îndelung de vorbă cu cei care veneau la el, citind din Scriptură despre folosul pentru suflet, a început să
proorocească, şi o mare slavă a ajuns să se răspândească despre el, ... toată lumea se minuna de împlinirea
cu adevărat a proorocirilor lui”. Atunci însă, când prin rugăciunile sfintilor părinti de la Lavra Kievo-
Pecerska demonul a fost izgonit din el, s-a dovedit că nu tine minte nimic pe de rost, ba s-a dezvătat şi să
citească.
În acelaşi Pateric de la Pecerska aflăm, din Viata preacuviosului Lavrentie schimnicul, despre un om
îndrăcit, care vorbea - ajutat de necurat - evreieşte, latineşte, greceşte şi în alte limbi ale lumii, despre care
posedatul niciodată nu auzise, proorocea şi vorbea despre lucruri şi oameni de care nu avusese ştiintă mai
înainte.
În Viata Sfântului Mucenic Ciprian citim cum, pe timpul când era mag, el „îşi însuşise toate
şiretlicurile diavoleşti, diferitele metamorfoze proprii necuratului (învătase să zboare prin văzduh, să
meargă pe ape), să schimbe însuşirile văzduhului, să pornească vânturile, să facă cerul să tune şi să plouă,
să salte marea în valuri, să pricinuiască pagube livezilor, viilor şi culturilor câmpului, să trimită boli şi
molime asupra oamenilor - cu alte cuvinte, a învătat întelepciunea păgubitoare şi meşteşugul aducător de
rele al diavolului”.
Am putea invoca o multime de exemple de acest fel, credem însă că şi fără ele concluzia este clară:
fortele demonice sunt în măsură să doteze şi dotează pe unii oameni cu facultăti suprasenzoriale
neordinare.
Acum să cercetăm cum Sfintii Părinti tratează concret aceste capacităti extrasenzoriale. Să apelăm
la staretul Siluan.
În capitolul despre clarviziune citim că se întâlnesc trei feluri ale acesteia: „...unul se datorează
intuitiei fireşti a unor oameni, sporită prin postire, altul este cel dat prin lucrarea demonică; al treilea - cel
dat de la Dumnezeu.”
La ce fel de clarviziune am raporta clarviziunea unui senzitiv?
Numai la primele două, căci al treilea este un har al Domnului ce se dă doar celor aleşi după multi
ani de viată ascetică întru Hristos, „iar celui trufaş el nu i se dă deloc”.
Să cercetăm mai atent primele două feluri de clarviziune.
„Primul fel, după părerea staretului Siluan, pentru omul smerit şi cu gânduri curate poate fi folositor
şi îndreptat spre bine, deoarece ajută la cinstirea fără ştirbire a poruncilor lui Hristos fată de aproapele său.
Celui trufaş şi plin de patimă el îi va dăuna, căci îi înmulteşte prilejurile pentru patimi şi îi deschide mai
multe posibilităti pentru satisfacerea lor”.
Al doilea fel este extrem de păgubitor pentru cei care îl acceptă, fiindcă mai devreme sau mai târziu
va duce la dezechilibrarea tuturor fortelor sufleteşti şi duhovniceşti ale omului, denaturându-i chiar şi
înfătişarea... În cazul acestui fel de clarviziune, chiar dacă îti apare uneori capacitatea de a „citi” gândurile
cuiva, totuşi omul adânc dinlăuntru îti rămâne inaccesibil. Această capacitate se manifestă uneori cu o
autenticitate întrucâtva mai mare fată de nişte evenimente de natură exterioară. Celor care nu i se opun ea
le dă prilejuri de a se complace în îngâmfare... şi datorită naturii îndeobşte destructive, demoralizatoare a
actiunilor demonice, pricinuieşte suferinte celor care o posedă, lucru care devine evident abia după un
timp îndelungat.
La multi oameni calitătile de senzitiv apar ca urmare a practicării yoga sau altor religii orientale. Un
exemplu elocvent în acest sens este activitatea cunoscutului senzitiv cehoslovac Frantişek Fierd. La una
din şedintele societătii „Popov” din Moscova, în timpul căreia Frantişek stabilea diagnostice bolnavilor la
distantă, reproducându-le viata şi istoricul bolii, la întrebarea academicianului A. J. Spirkin, cum a
realizat asemenea performante, senzitivul a răspuns: „Este rezultatul unui intens antrenament yoghin, în
procesul căruia omul învată să se destindă, deconectându-şi ratiunea şi intelectul. Cu alte cuvinte, fluxul de
informatie trece la nivelul subconştientului”.
Aici sursa „talentului” este absolut clară. Subtiind corpul cu ajutorul unei diete speciale, făcând
anumite exercitii din hatha-yoga, pătrunzând doctrina filozofică a acesteia, meditând adesea, repetând
mantrele, omul se expune actiunii directe a unor forte cosmice, se racordează la „ierarhia” lor, dobândind
initierea şi „aptitudinile” respective. În yoga este pusă la punct o metodică riguroasă: dacă faci asta şi asta
vei dobândi aptitudini paranormale. Şi într-adevăr le dobândeşti. De unde însă şi cu ce pret? În această
privintă învătătorii orientali preferă să nu vorbească mult, şi de regulă, invocă o energie cosmică
impersonală şi potentialul lăuntric al omului. (Eu pot face totul de unul singur, cu propriile forte, altfel
spus - eu sunt Însuşi Dumnezeu). Este tocmai gândul pentru care Lucifer, cel ce se încrezuse în sine, a
căzut din cer şi a devenit satana (cf. Isaia, 14, 12).
Un alt mijloc de a dobândi facultăti paranormale este initierea cu ajutorul direct al unui învătător,
inclus deja în ierarhia demonică. Asemenea unei molime, ce se transmite omului sănătos în urma
contactului cu cel bolnav, se produce şi posedarea, dacă omul a crezut şi s-a deschis unui yoghin, vrăjitor
sau senzitiv. În functie de puterea ultimului şi de împătimirea primului cresc şi se dezvoltă şi aceste
„aptitudini”. Mai cu seamă că initierea se poate face şi în afara vointei subiectului, fiind suficiente doar
atentia sporită şi încrederea lui.

Ca exemplu putem da meditatia transcendentală (M.T.), care căpătase o foarte largă răspândire în
SUA pe la mijlocul deceniului opt al secolului nostru. Datorită exercitiilor de M.T., omul, potrivit
reclamei fondatorilor ei, este înzestrat cu uriaşe forte vitale, cu o veselie permanentă, cu tihnă şi sănătate.
Cei ce doresc să se înscrie la acest curs trebuie să îi aducă gurului (învătătorului), într-o odaie specială
pentru initiere, un coşulet cu fructe şi flori. Acest dar se aşează în fata portretului altui guru, defunct, de la
care primise initierea învătătorul. Tot aici arde o lumânare şi se aprind substante aromate. Ceremonia în
fata portretului durează o jumătate de oră, cuprinzând intonarea unei cântări în sanscrită (al cărei sens nu
este cunoscut celui care se initiază) şi intonarea numelui învătătorilor de yoga anteriori. În finalul
ceremoniei initiatului i se transmite mantra (un cuvânt secret în sanscrită), pe care el trebuie să-l repete
încontinuu în timpul meditatiei. Initiatului niciodată nu i se dezvăluie interpretarea acestei ceremonii,
semnificatia ei fiind accesibilă numai învătătorilor.
Între altele, această ceremonie nu este altceva decât o închinare zeilor „puja”, incluzând şi
divinizarea învătătorului-guru Maharishi. În aşa fel, omul ateu al zilelor noastre, fără a bănui ceva, se
trezeşte initiat în practicarea unui ritual religios şi, pe neobservate, el este silit să facă lucruri fată de care
străbunii lor creştini ar fi preferat, probabil, să fie supuşi torturilor sau unei morti chinuitoare: el aduce
jertfe zeilor păgâni. Pe plan spiritual poate că tocmai acest păcat ne dă, mai mult decât metoda psihică,
explicatia succesului nemaipomenit al M.T. Repetarea continuă a mantrei plasează întreaga fiintă a
omului pe o anume undă (vibratie), legându-l, parcă, de generatorul acestei vibratii. Foarte curând însă
contactul cu forta demonică se face resimtit. Demonii, în virtutea căderii lor, nu sunt apti pentru creatie.
Ei actionează destructiv şi asupra celor care li s-au consacrat. În cartea ascetului american Serafim Rose
sunt evocate exemple când şi învătătorii, şi ucenicii, care se dedau ocultismului, ajung să manifeste
tulburări mintale şi emotionale, să se sinucidă, să ucidă sau să fie posedati de demoni.
Multi vraci proaspăt apăruti propun pacientilor să-i trateze cu ajutorul câmpului bilogic, asigurându-
i că le dau propria lor energie. Potrivit datelor reflexoterapiei orientale, fiecare om posedă o anumită
rezervă de energie vitală care, aidoma sângelui care pulsează necontenit în vene, circulă pe anumite canale
energetice, unite şi ele unul cu altul. Dacă într-un anumit loc se formează un blocaj energetic sau o
insuficientă energetică, atunci un organ aşezat pe canalul respectiv se îmbolnăveşte. Acupunctura, masajul
unor puncte au drept scop restabilirea cursului normal al acestei energii şi redistribuirea ei corectă. Dar, în
realitate, potrivit datelor cercetătorului A.I. Spirkin, „senzitivul pare a contribui la pomparea energiei de la
organele sănătoase la cel bolnav. Şi, dacă e nevoie, el poate să dea o parte din propria energie bolnavului”.
Această energie însă nu e depersonalizată, ea poartă toată informatia posesorului ei. Cercetările au
demonstrat că aceasta se referă şi la apa „descântată” de babe, şi la obiectele „încărcate” cu energie de
către senzitiv sau cele manipulate de vrăjitor. Iată concluziile aceluiaşi cercetător: „Un bolnav, de pildă,
un schizofrenic, nu are nici un drept să vindece pe cineva, căci informatia lui bolnavă se poate transmite
omului sănătos”. În felul acesta, o părticică din „Eu”-ul senzitivului intră în cel care percepe, cu toate
consecintele inerente. Bunăoară, dacă senzitivul este un om vicios, viciile lui se transmit într-o măsură sau
alta bolnavului, aşa cum trece asupra lui şi informatia despre bolile de care suferă senzitivul. Are loc, de
asemenea, şi procesul invers. Toate bolile pe care le tratează senzitivul i se transmit, în stare atenuată, şi
lui, şi dacă este receptiv la ele se îmbolnăveşte şi el însuşi. În cele din urmă, oamenii care tratează cu
propria energie se îmbolnăvesc, de obicei, foarte grav, şi multi cunoscuti ai autorului articolului, au fost
atacati chiar din tinerete de o paralizie incurabilă. Iar omul pe care l-au tratat, dacă nu au fost înlăturate
cauzele bolii, se îmbolnăveşte, de regulă, din nou.
Alt canal de receptionare a energiei este când senzitivul, potrivit afirmatiilor sale, „o primeşte din
cosmos”.
Cosmosul este o notiune abstractă, aşa încât, dacă doreşti, e foarte uşor să ascunzi în infinitul lui
adevăratele surse ale „fortelor făcătoare de minuni”. Să încercăm totuşi să ne dumirim. Din numeroasele discutii avute cu senzitivi, am înteles că, atunci când lucrează, asupra lor coboară o coloană de energie dirijată, şi ei o folosesc. De unde vine, ei nu ştiu, sau, posibil, nu vor să spună. Dacă energia este canalizată, înseamnă că există şi cel care o canalizează. Cine este acela?
După cum este scris în Evanghelia de la Matei, după roadă se cunoaşte pomul (Matei 12, 33) şi, aşa cum mărturiseşte Apostolul Iacov, izvorul sărat nu poate da apă dulce... iar dacă aveti râvnire amară şi zavistie (aş mai adăuga şi trufie - n.a.) în inimile voastre, nu vă lăudati, nici nu mintiti împotriva adevărului. Întelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică (Iac. 3, 11-14-15).
Cu acestea se potrivesc bine cuvintele Sfântului Ignatie Brianceaninov, care scrie că „Sfintii Părinti condamnă cu asprime dorinta de a săvârşi minuni; o asemenea tendintă dă în vileag că în sufletul omului sălăşluieşte amăgirea de sine, care provine din îngâmfare şi înfumurare... Cei care doresc să săvârşească minuni, închipuite de ei, o doresc din înfierbântarea lor trupească, prin sporirea patimilor neîntelese de ei, deşi poate li se pare că sunt călăuziti de mare râvnă în lucrarea Domnului. În aceeaşi stare de autoamăgire şi înfierbântare se află şi cei care vor să vadă aceste semne”. Deci, dacă omul care a dobândit capacităti de senzitiv este îngâmfat, trufaş, plin de iubire de sine, de zavistie, este înclinat spre desfrâu, e lacom după avutii, cu alte cuvinte este un om pătimaş, e clar: aceste capacităti poartă un caracter demonic. Puterea cu care actionează el este de la diavol, având o influentă distrugătoare atât asupra lui, cât şi asupra primitorului.
De pildă, potrivit datelor cercetătoarei ştiintifice kievlene T.P. Reşetnikova, care a cercetat rezultatele actiunii unor senzitivi asupra unor eprubete cu sânge omenesc, continutul de magneziu din sânge sub influenta operatorului, fie că creştea, fie că scădea de aproape două ori. Reşetnikova luase drept reper o lucrare a francezului Louis Kerverand, care a demonstrat existenta procesului fizic denumit transmutatie (transformarea elementelor). Sub influenta senzitivilor, în organismul percipientului se produce, ca urmare a transmutatiei elementelor, un dezechilibru chimic, în special în sânge, ceea ce, după părerea specialiştilor, poate provoca îmbolnăvirea de cancer şi, posibil, de SIDA.
În afară de aceasta, oamenii, odată tratati de senzitivi şi uşor refăcuti pentru o vreme, caută iar şi iar
posibilitatea de a se mai „alimenta” putin, de a căpăta o nouă rezervă similară de energie, devin adesea
telepatomani (adică aşteaptă cu nerăbdare aparitia senzitivilor la televiziune şi nu mai pot trăi fără aceasta,
îşi pierd cu desăvârşire vointa), căci este distrusă bariera psihologică lăuntrică care îi apără de influenta
din exterior; ei se lasă uşor pradă oricărei influente, şi chiar celei demonice, când aceasta parvine prin
oameni cu o puternică rea-vointă. Sufletul lor se deschide pentru imixtiuni de acest gen, ei încep a căuta
alti senzitivi, informatia respectivă nu se lasă întârziată, şi omul începe a se dezvolta pe o cale strict
determinată. Evident, nu pe calea lui Hristos. În afară de aceasta, senzitivii demonizati aplică - pentru a
obtine cât mai multi bani şi faimă - metode de-a dreptul barbare de redistribuire a energiei în organism,
după care organul bolnav capătă un aflux de energie de la cel sănătos şi se reface, pe când celălalt se
îmbolnăveşte. De pildă, omul se tratează de ulcer, iar curând după aceea moare de infarct. În timpul
şedintei, senzitivii practică, de asemenea, stoarcerea energiei din pacient; stabilizând o relatie energetică
de lungă durată, ei continuă să „pompeze”, pe acest canal, energie.
Se vehiculează mult ideea de noblete a senzitivilor care, chipurile, ar lua bolile altora asupra lor,
dându-şi sănătatea în numele însănătoşirii altora. Departe însă de aşa ceva. O pornire nobilă poti întâlni la
senzitivii începători, neîncercati, care curând fie că ei înşişi se îmbolnăvesc şi încetează să mai trateze, fie
că apelează la mijlocul verificat de dobândire a energiei (de la fortele demonice). În procesul şedintelor de
tratament, însă, senzitivul îşi îndreaptă cea mai mare parte a eforturilor spre a-şi crea o protectie împotriva
bolii.

De exemplu, profesoara Nina G. din Republica Moldova a povestit cum a fost contactată de către „extratereştri” şi dusă într-un laborator, unde mai erau câteva persoane ce stăteau la rând pentru a li se transmite energie. Întrebată dacă doreşte să lucreze pentru ei, Nina a răspuns că vrea să lucreze pentru Hristos. (Înainte de această întâmplare, Nina era creştină numai cu numele: nu se ducea la biserică, şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine). Fără să i se dea vreo importantă acestui răspuns, i-au introdus energia prin creştetul capului, interzicându-i a vorbi cuiva despre cele întâmplate. Apoi, Nina s-a trezit la ea acasă, simtind în spate o presiune permanentă care o silea să caute pacienti pentru a se elibera de energia apăsătoare. Între timp, a simtit că este urmărită de un demon („spirit-director”), ce apărea mai ales noaptea. Înfricoşată, ea s-a dus la un preot, care a îndrumat-o să meargă la biserică, să se roage şi să nu mai practice astfel de tratamente. Din mila lui Dumnezeu şi ca pildă pentru altii, Nina a scăpat de „musafirul” nedorit şi de energia malefică (n. red.)
Aşadar, în unele cazuri senzitivul donează energie, în altele fură. E o contradictie? Nicidecum. Să admitem că se extrage 70% din energie, dar se întoarce numai 10%. Aşa procedează Djuna, Kaşpirovski, Rutko şi multi altii.
Iată ce mărturiseşte despre Djuna A.I.Spirkin, membru corespondent al Academiei de Ştiinte a Rusiei: „Ce mă nedumereşte, din punctul de vedere al unui om de ştiintă? - Măcar şi faptul că ea primeşte seara, în 3-4 ore, până la 120 de bolnavi. Când locuia la Moscova, la hotel, dacă o vizitam dimineata, o surprindeam moleşită (din păcate, mai şi fumează), palidă. Mergem la apartamentul unde ea primeşte pe cei ce aşteaptă cu înfrigurare... După al 10-lea pacient, al 20-lea, după al 70-lea ea devine vioaie, chiar zburdalnică, cochetează, adică se află deja în ascensiune emotională. Seara, la restaurant, dansează mult, e surescitată, plină de energie şi se întoarce la hotel noaptea târziu”. O completare potrivită a acestei istorisiri este un articol publicat în revista „Ogni Bolgarii” în 1987. Autorul, un ziarist care o cunoscuse pe Djuna, scrie că nu ştie nici un om la care, după tratamentele făcute de ea, boala să nu revină.
Nu este oare un vampirism energetic evident? Betia, fumatul, petrecerile nocturne istovesc organismul, lucru pe care îl dă în vileag chipul ofilit şi apatia Djunei. Însă, în timp ce îşi primeşte pacientii, de la care e foarte uşor să stoarcă energie, vigoarea şi prospetimea îi revin. Mecanismul e clar.
Fireşte că şi bolile se reîntorc curând la cei „tratati”. Şi e bine dacă acest stress nu se termină pentru bolnav cu un final letal, după cum s-a întâmplat, nu o dată, de pildă, în timpul teletratamentelor lui Kaşpirovski.
Aşa este concepută natura noastră, fixându-şi atentia asupra unui obiect, omul îşi extinde câmpul său biologic asupra acestuia şi intră în contact cu el. Citind, de exemplu, o carte, noi stabilim o legătură invizibilă cu autorul ei (chiar dacă acesta nu mai este în viată) şi cu acea stare a sufletului în care se afla scriitorul în momentul creării operei sale. Cititorul este cuprins de aceleaşi gânduri şi sentimente, iar unul deosebit de sensibil poate chiar retrăi aceleaşi senzatii.
Tocmai această însuşire a naturii umane este, de asemenea, una din cauzele pentru care Părintii Bisericii recomandă să citim în permanentă Evanghelia şi scrierile patristice. Căci în felul acesta cititorul comunică cu Dumnezeu şi sfintii Săi, şi acesta, înăltându-se până la gândurile şi sentimentele lor, el însuşi se îmbogăteşte, creşte spiritual. Mai mult decât atât, sfintii, simtind că cineva le citeşte operele, se roagă pentru el.
Şi iată de ce e atât de dăunător să citeşti literatură scrisă de oameni pătimaşi, vicioşi, de la care omul poate să se molipsească de pasiunile lor, şi cu atât mai mult - literatură demonică (a învătătorilor de yoga, de pildă). Prin mijlocirea unor texte de acest gen cititorul se deschide influentei lor şi intră în comunicare cu duhurile necurate. Iată ce spune în acest sens Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Toate fenomenele demonice au însuşirea de a fi periculoase dacă sunt luate în seamă; nedându-le decât o simplă atentie, fără pic de simpatie, poti rămâne cu cea mai dăunătoare impresie, expunându-te unei grele ispite”. Oamenii care au participat la şedintele lui Kaşpirovski (fie şi numai în calitate de telespectatori), în mod inevitabil se pomeneau în interactiune cu el.
Senzitivii, de regulă, nu tratează prin energia lor. În al doilea rând, în timpul aşa-zisului tratament, practică vampirism energetic în dauna pacientului. Şi, în cele din urmă, ei fac uz de energie demonică, aceasta, de asemenea, pricinuind bolnavului numai rău.
Am să dau un exemplu caracteristic, istorisirea unui creştin specialist în restaurarea antichitătilor.
„Într-o zi am intrat la un colectionar de antichităti, o bună cunoştintă a mea, pentru care executasem
altădată mai multe comenzi, dar de care mă înstrăinasem mai târziu, căutând să lucrez numai pentru
biserică. Mă simteam rău, aveam slăbiciune, şi i-am spus despre asta gazdei, care s-a dovedit a fi senzitiv.
M-a pus să mă întind pe o canapea şi pret de zece minute a făcut pase magnetice cu mâinile. Durerea de
cap mi-a trecut, dar nu mă simteam, parcă, în apele mele. Luându-mi curând rămas bun de la el, am plecat
în grabă. Ajungând acasă, am simtit copleşindu-mă o energie violentă, am restaurat până la orele trei
noaptea fel de fel de antichităti ce nu aveau legătură cu biserica. După aceea, timp de câteva săptămâni,
am lucrat încontinuu, nu însă pentru biserică. Obiectele bisericeşti, pur şi simplu, nu le puteam lua în
mâini. Încetasem să mă duc la biserică şi să mă rog. Mi s-a ivit dorinta să fac bani, să reiau legăturile
abandonate cu anticarii. Nu mă simteam niciodată în elementul meu. Doar făcând un mare efort de vointă
mi-am impus să merg la mănăstire. Acolo, după o spovedanie sinceră, împărtăşanie şi o săptămână de
viată printre călugări, în timpul căreia aceştia s-au rugat pentru mine, am putut, în cele din urmă, să-mi
reiau munca pentru biserică.”
Iată cum actionează energia demonică intrată în om prin interventia unui senzitiv! Ea l-a îndepărtat de Biserică şi a început a orienta dezvoltarea lui N. după un plan de al său. Şi numai interventia puterii dumnezeieşti a salvat acest om.
Să continuăm discutia despre Djuna. După cum mărturiseşte A. I. Spirkin, „Djuna este de origine
asiriană, s-a născut prin părtile Armavirului. Tatăl, mama, bunica ei au practicat vrăciuirea, aşa încât acest
dar - forta diabolică a biocâmpului - este moştenită de ea. Senzitivii noştri, care percep vizual câmpul
bioenergetic, spun că frecventa câmpului ei este alta decât a unui om obişnuit”. După cum vedem, Djuna
este o vrăjitoare provenită din neam de vrăjitori care şi-a căpătat talentul (altfel zis, demonii
„binefăcători” sau demonii-ajutători cu ajutorul cărora vrăjitorul îşi săvârşeşte actiunile magice) prin
moştenire. Nu demult, la congresul vrăjitoarelor care a avut loc în 1990 în S.U.A., ea a stârnit senzatie
prin minunile sale. Acum ea practică pe larg, inoculând bacilul demonismului în sufletele oamenilor
creduli.
A. Martînov, care a editat un manual pentru senzitivii începători, sustine că nu crede într-un
Dumnezeu Hristos personal, în schimb sustine existenta unor „anumite forte cosmice”, dătătoare de
energie. Într-o confesiune publică făcută nu demult la radio, el îşi revendica rolul lui mesia, propunând în
locul Evangheliei noua sa carte „Vestea cea bună”. Aici satanismul este exprimat sub o formă evidentă şi
nedisimulată: Martînov respinge Dumnezeirea lui Hristos şi vine ca un „pseudo-mesia” cu „noua” sa
învătătură. Se împlinesc cuvintele profetice ale Evangheliei după Matei (Mt. 24, 24): ...se vor ridica
hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi
cu putintă, şi pe cei aleşi. Căci omul se mântuieşte numai prin Hristos, prin suferinTele la care a fost supus
pe cruce şi prin moartea Lui întru ispăşirea şi mântuirea omenirii. Tocmai datorită faptului că Iisus Hristos
este Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat pentru mântuirea noastră a şi fost învins satana, luându-i-se
puterea asupra acelei părti a neamului omenesc care a crezut şi s-a botezat. De aceea, când unui om i se
răpeşte credinta în Hristos, el devine din nou o slugă docilă a fortelor demonice. Şi A. Martînov, după
cum se vede, râvneşte tocmai acest lucru.

Odată mi s-a adresat un tânăr, B., care a avut de suferit după frecventarea şedintelor lui RuTko,
şedinte prin care a dorit să-şi refacă vederea. Ochii însă nu i s-au vindecat, în schimb s-a ales cu următorul
„dar”: la anumite ore de zi şi noapte, independent de vointa sa, începea să facă nişte mişcări involuntare
cu bratele, picioarele şi întreg corpul, asemănătoare cu loviturile de kung-fu, pe deasupra mai având şi
accese de tip epileptic. A trebuit să-l trimit pe sărmanul creştin să se purifice (adică să i se citească
rugăciuni de dezlegare de către un preot având harul să izgonească duhurile necurate).
La întrebarea privind existenta magiei negre şi albe Tarasov a răspuns: „...la ultimul congres din
Spania la magia neagră şi cea albă s-au mai adăugat două culori - roşu şi verde. Dar de ce oamenii să
cunoască aceste lucruri? Sunt, cum s-ar spune, culorile noastre de lucru, de uz pur profesional...
«Cunoaşterea» este neutră prin ea însăşi... Problema e cine o posedă”.
Cu alte cuvinte, „cunoaşterea” (adică, după Tarasov, capacitatea de a influenta magic lumea
înconjurătoare), are una şi aceeaşi sursă atât în magia neagră, cât şi în cea albă. Dar în ce sens (în bine sau
rău) îşi va aplica vrăjitorul forta pe care o posedă, nu depinde decât de dorinta lui. Or, e lucru ştiut că nu
se poate pricinui rău cu Duhul Sfânt. Un om fără prihană, înzestrat cu putere dumnezeiască, pur şi simplu
nu poate face nici un rău. Căci el nu împlineşte decât vointa lui Dumnezeu, care de la origine a fost
îndreptată către mântuirea omenirii.
Iată însă că „unele forte cosmice”, adică demonii, îl ajută cu plăcere pe omul care li s-a vândut. Iată
ce citim în Nomocanon (cod de legi şi hotărâri ale SfinTilor Apostoli şi Sinoadelor Ecumenice): „Magii -
acei care îi cheamă şi pe demonii binefăcători, ca să facă şi spre bine unele lucruri, totuna cu totii sunt
nişte ucigaşi spurcati şi înşelători după bunul lor plac”.
Tarasov nu este unic în opinia sa. Alt vrăjitor, un oarecare I., într-o discutie privată cu o cunoştintă
de-a mea, ajungând să facă destăinuiri, a spus: „Aptitudinile senzitive nu sunt decât prima treaptă pe calea
ce duce spre magia neagră”.
Bioenergoterapeutul Kaşpirovski, apărând la televiziune în data de 24 noiembrie 1989, după miezul
noptii, a citat propriu-zis extrase din cartea de magie neagră, referindu-se la ea ca la o sursă pe deplin
acceptabilă şi pozitivă. Caracterul demonic al actiunilor lui Kaşpirovski se manifestă chiar în timpul
şedintelor sale, lucru pe care îl demonstrează, de exemplu, datele doctorului în psihologie V. Lebedev.
Vom cita doar unele din ele: „Am examinat 2015 elevi de şcoală, 93 % din ei sunt antrenati în şedintele

40
lui Kaşpirovski. În timpul şedintelor se remarcă ticuri obsedante, reactii isterice, fenomene de halucinatie
şi alte tulburări psihice” - dovadă evidentă că sunt stăpâniti de duhul necurat. Mişcări involuntare, tipete şi
emotii, istericale independente de vointa omului - toate acestea reprezintă semne vădite de demonizare.
42% cad în somn hipnotic. După şedinte, la un număr de 7% s-au constatat diferite forme de dezadaptare
psihică. S-a conturat clar tendinta creşterii sugestibilitătii şi reactiei isterice. La elevii şcolii medii nr. 49
din Taşkent s-a dezvoltat, în timpul şedintelor, o reactie isterică în grup, care a durat timp de două
săptămâni şi a dezorganizat activitatea şcolii. În urma şedintelor televizate, unii copii se prăbuşeau în stare
de catalepsie doar văzând imaginea lui Kaşpirovski. Ceea ce înseamnă că li s-a distrus mecanismul de
protectie psihologică şi ei au devenit mai sugestibili, uşor influentabili de comportamentul criminal al
adultilor şi adolescentilor. Mai mult decât atât, după şedinte a fost nevoie ca multi copii să fie spitalizati
cu diferite tulburări neuro-psihice”. V. Lebedev a cercetat 6228 de scrisori ale unor persoane care au
vizionat şedintele unui senzitiv practicant al magiei negre, rezultatele fiind că „63% au sesizat o agravare
acută a bolilor. Investigatiile ulterioare au arătat că la 13-14 din 15 bolnavi, aparent însănătoşiti după
şedinte, afectiunile li s-au agravat. În afară de aceasta, la un număr de bolnavi agravările au apărut imediat
după şedinte. Vorbind despre calitătile morale ale acestui senzitiv, e suficient să cităm telegrama Lesei
Iurşova trimisă Procurorului general al U.R.S.S.: „Kaşpirovski, în scopuri de reclamă, m-a antrenat într-o
operatie chirurgicală fără anestezie, difuzată la televiziune fără ştirea mea. În timpul operatiei am suportat
o durere atroce, fapt care ulterior mi-a înrăutătit şi mai mult starea sănătătii. Kaşpirovski difuzează un
film de reclamă, montat în variantă convenabilă lui, prezentându-mă dezgolită; în presă mi-a lezat
demnitatea... Pe motivul că acum mă aflu la spital şi de 18 luni nu mai am mijloace de existentă, rog să
mă ajutati să fac formele de trimitere în judecată a lui Kaşpirovski”.
Aşadar, unii senzitivi, profitând de dorinta oamenilor de a se însănătoşi cu orice pret, adesea îi aduc
la o stare şi mai gravă, conducându-i la demonizare şi la pierderea sufletelor.
Dar există, ati putea reproşa dvs., şi magi-senzitivi albi, care şi la biserică merg, şi pe oameni îi tratează, chipurile, cu puterea lui Dumnezeu. Se vede însă că puterea nu e de la Dumnezeu. Adesea, fără să bănuiască, ei se află în stăpânirea fortelor demonice care, dându-le aparenta succesului, dezlăntuie în ei o tot mai mare înfumurare şi orgolii, nimicindu-le sufletele, făcându-i unelte docile în mâinile lor.

Pe unii credincioşi îi interesează: dacă senzitivii sunt în legătură cu fortele demonice, de ce atunci ei
înşişi frecventează uneori biserica, îndemnându-i pe oamenii nebotezati să se boteze, iar alteori chiar şi să
se împărtăşească cu Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă?
Da, e adevărat. Senzitivii merg uneori ei înşişi la biserică, şi pe altii îi îndeamnă s-o facă pentru a se
alimenta, cum le place să se exprime, „cu energii luminoase”. Multi credincioşi au avut ocazia să observe
cum senzitivii stau îndelung în fata icoanelor, cu mâinile răşchirate şi căscând larg ochii, străduindu-se să
se alimenteze cu energia pe care o emană icoana. După expresia lui Pavel Florenski, „icoana reprezintă
fereastra către altă lume”. Mi-aş permite să adaug că o icoană înaintea căreia sunt înăltate rugăciuni - este
o fereastră larg deschisă către altă lume. Căci apropiindu-se de o asemenea icoană, mai cu seamă făcătoare
de minuni, simtim realmente prezenta celui care este înfătişat pe ea. Privind chipul, ne înăltăm cu tot
sufletul către prototip, şi rugăciunea noastră se înaltă către tronul Celui de Sus pe drumul străbătut de
rugăciunile a mii de alti credincioşi. Noi primim răspuns - rugăciunea noastră este auzită şi se împlineşte.
Ei stau în fata icoanei străduindu-se să absoarbă energia concentrată în preajmă datorită rugii
statornice în fata ei a mii de creştini. Icoana nu va avea de pierdut din această cauză şi nici rugăciunii
credincioşilor nu-i va dăuna. Gânditi-vă, însă, cât de smintit trebuie să fii ca, fiind poftit la „ospătul
nuptial” (simbolul Tainei Sfintei Împărtăşanii, comunicării prin rugăciune cu Dumnezeu), să te târăşti pe
sub masă, strângând de pe jos fărâmiturile scăpate de oaspeti şi să nu fii în stare să-ti ridici capul pentru a
te bucura de măretia sărbătorii.
O altă parte, mai putin numeroasă, de senzitivi merge personal la biserică pentru a se împărtăşi,
îndemnând şi pe altii s-o facă. Aceştia sunt senzitivii începători - cei care nu au ajuns deocamdată să
pătrundă în abisurile satanice şi se află în etapa autoamăgirii de a fi aleşii lui Dumnezeu. De astă dată ei se
împărtăşesc, ca în primul caz, pentru alimentare suplimentară nemijlocită cu energie pozitivă.
Numai că harul dumnezeiesc nu se poate fura. Energia de care se umplu senzitivii nu este a icoanelor, ci a diavolului, căruia şi-au deschis sufletele când au primit învătăturile străine Bisericii (n. red.)
Cât de departe sunt ei de Hristos, de calea Sa, a răstignirii, smereniei, răbdării, blândetii! În acest
sens primirea Sfintelor Taine încă nu înseamnă o garantie a mântuirii. Totul depinde de profunzimea
pocăintei şi de acel simtământ cu care vă apropiati de Sfântul Potir.
Apostolul Pavel spune: De câte ori veti mânca această pâine şi veti bea acest pahar, moartea
Domnului vestiti până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului
cu nevrednicie, va fi vinovat fată de trupul şi sângele Domnului. (...) Căci cel ce mănâncă şi bea cu
nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (I Cor. 11-26, 27, 29). Din practica
duhovnicească se cunoaşte că multi oameni căzuti în rătăcire (oameni cuprinşi de înfumurare, orgoliu) se
împărtăşesc deseori, aceasta însă nu-i va mântui.
Să subliniem încă o dată că, măsura mântuirii pe care o dă Taina Împărtăşaniei, puterea harului
căpătată prin această Taină depind de sinceritatea sufletească, de sentimentul de pocăintă al conştiintei
propriei nevrednicii, de dorinta de viată veşnică şi de iubirea de Hristos cu care omul se apropie de
Sfântul Potir.
Senzitivii nu au astfel de sentimente. Ei nu au nevoie de Hristos Mântuitorul, nu au nevoie ca Viata
Lui să devină viata lor, ei au nevoie de energie.
Din cele spuse mai sus, vedem că, adesea demonul este acela care îi îndeamnă pe senzitivi să vină în
sfântul lăcaş pentru a-l pângări, ceea ce îi produce o mare satisfactie. Nefiind în stare el însuşi să se
apropie de Sfintele Taine şi de icoane, îi trimite la biserică pe oamenii care i s-au vândut şi, pentru
actiunile lor profanatoare (săvârşite fie şi în mod inconştient) îi dăruieşte cu o nouă portie de energie
demonică şi le amplifică aptitudinile senzitive.
Uneori ni se pune întrebarea: de ce senzitivii îi trimit pe oameni să se boteze, iar cu cei nebotezati
refuză, în unele cazuri, să lucreze?
Trebuie remarcat însă faptul că numai senzitivii neavansati îşi trimit „pacientii” să se boteze.
Ceilalti, alde Kaşpirovski, nici ei înşişi nu sunt botezati şi nici nu întreabă pe nimeni de botez.
Dimpotrivă, în timpul şedintelor lor, ei cer să se scoată de pe corp, mai ales de pe piept, toate obiectele de
metal, adică crucea.
Revenind la problema fortelor cu care se fac tămăduirile bolilor, să examinăm încă un gen de
tămăduire - prin harul dumnezeiesc, care, ca şi clarviziunea, se dă omului cu inimă neprihănită, devotat
până la capăt lui Hristos, de cele mai multe ori ascet sau pustnic, cum sunt Sfântul mare mucenic şi
tămăduitor Pantelimon, Sfintii Cozma şi Damian, Sfântul mucenic Ciprian, Sfântul Ioan din Kronştadt şi
multi altii. Cercetati vietile lor mai întâi. Ei tămăduiau mai întâi sufletul, abia după aceea trupul. Căci
sufletul este veşnic, mult mai pretios decât trupul trecător. Oamenilor vindecati li se schimba întreaga
viată, li se întărea credinta, sufletul li se curăta de patimi. Dacă vom cerceta tămăduirile săvârşite cu
puterea lui Dumnezeu, vom vedea că sfintii lucrau prin harul Sfântului Duh, şi nu cu câmpul biologic, nu
cu donarea propriei energii. Astfel, mai întâi se înlăturau cauzele mortale ale bolii, dacă acestea existau. În
Evanghelia după Matei (Mt. 9, 5), în cazul vindecării de către Domnul nostru Iisus Hristos a unui
slăbănog, vedem că la început El i-a spus: Iertate sunt păcatele tale, şi abia după aceea: Scoală-te şi
umblă!

De asemenea, din Evanghelie aflăm cum multi oameni se vindecau atingându-se cu credintă şi cu
pocăintă de veşmintele lui Hristos (cf. Luca 8, 44). În Faptele Apostolilor citim despre ucenicii lui
Hristos: Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Astfel peste cei bolnavi se
puneau ştergare sau şorturi purtate de Pavel şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din
ei (Fapte 19, 11-12). Adică Domnul, proslăvindu-i pe cuvioşii Săi, chiar prin veşmintele lor făcea minuni.
În acest sens pot fi evocate o multime de cazuri de vindecare ale bolnavilor prin atingerea de
moaştele sau chiar odăjdiile sfintilor. Mă voi referi doar la un singur caz din practica mea. După o slujbă
oficiată de mine, am pus pe mâna bolnavei paralizate V. o mănuşă care a apartinut Sfântului Ioan din
Kronştadt. Imediat după aceea bolnava a început să mişte din degetele mâinii paralizate şi curând a putut
să şi meargă. Medicii care o tratau au rămas adânc impresionati de o însănătoşire atât de rapidă.
Or, sfintii îi vindecau pe cei mai multi dintre bolnavi nemijlocit prin rugăciune, adică însănătoşirea
o săvârşea Domnul prin Duhul Sfânt datorită rugăciunii sfântului. Bunăoară, în Patericul de la Pecerska
citim despre preacuviosul Agapit, care tămăduia pe toti bolnavii prin rugăciunea sa şi niciodată nu lua
nimic de la nimeni pentru însănătoşire, căci spunea el, nu tămăduia cu puterea sa, ci cu a lui Hristos.
Revenind la timpurile noastre, să evocăm numele Sfântului Ioan din Kronştadt. Există o multime de cărti
în care sunt atestate mii de cazuri de tămăduiri săvârşite, uneori chiar la depărtare considerabilă de
bolnavi, prin rugăciunile acestui mare sfânt.
Acum să încercăm să întelegem de ce oamenilor li se dau boli şi dureri. Şi cum trebuie să-şi trateze
bolile un creştin. Mai întâi să dăm cuvântul Sfintilor Părinti ai Bisericii. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură
de Aur în cuvântul său „Despre cei care tămăduiesc bolile prin vrăji”: „Când vei fi cuprins de o suferintă
cumplită, multi vor încerca să te înduplece să te duci la vrăjitori sau magi, tu însă, nădăjduind în
Dumnezeu, rabdă, ştiind că aceste chinuri îti aduc cunună şi te izbăvesc de chinuri viitoare dacă vei răbda
boala, multumind lui Dumnezeu. Dacă suntem creştini, să ne supunem lui Hristos şi să nu mergem la
vrăjmaşii Domnului - magi, vrăjitori (adică senzitivi), căci ei sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Mai bine să
murim, decât să mergem la vrăjmaşii lui Dumnezeu. Ce folos ai dacă îti vindeci trupul, iar sufletul ti-l
pierzi? Ce vei câştiga, dacă aici vei găsi o mică alinare, iar acolo vei fi trimis cu demonii la chin şi în
focul veşnic?
Sfintii Apostoli au blestemat magia, Sfintii Părinti, la sinoade, au respins-o şi ei, pentru multi ani i-
au afurisit pe cei care au umblat la vrăjitori, şi i-au supus la epitimii grele pentru a se curăti de păcat.
„Fugiti, iubitii mei frati, de vrăjitoria cea blestemată, căci murind la timpul sorocit, veti fi lăsati
pradă chinului veşnic.
O, fratilor, aşa cum aurul în foc se încearcă, la fel şi omul prin suferintă se curătă de păcate. Să ne amintim, fratilor, de apostoli, de prooroci, de mucenici, care au luat asupra lor chinuri grele. Cei care rabdă nevoi şi suferinte grele în viata aceasta vor fi răsplătiti cu prisosintă în Împărătia Cerească.
Gândeşte-te, omule, că vrăjitorii nu te vor izbăvi de suferinte, ci doar vei comite un mare şi greu
păcat. Dacă te duci la demoni, părăsindu-L pe Domnul, cum vei primi mila Lui şi cum vei apela la El în
rugăciuni? De ce să-Ti prăpădeşti sufletul, şi ce vei răspunde lui Dumnezeu dacă, din pricina unei mici
suferinte, lăsându-L pe Dumnezeu, mergi la vrăjitori? Cum vei sta în biserică, cum vei primi Sfânta
Împărtăşanie, cum vei asculta povătuirile? O, omule, dacă vei răbda cu recunoştintă suferinta sau alte
nenorociri, vei fi încununat cu mucenicii în ziua cea mare, căci ei au răbdat chinuri, iar tu rabdă cu
recunoştintă suferintele şi nevoile”. Prin urmare, din toate cele expuse mai sus pot fi trase următoarele
concluzii: Dumnezeu îngăduie ca oamenii să fie supuşi la suferinte şi dureri:
1) pentru păcate, spre a şi le ispăşi, a-şi schimba modul vicios de viată, spre întelegerea acestei
imoralităti şi a faptului că viata pământească nu este decât o scurtă clipă, dincolo de care se află veşnicia,
şi cum va fi ea pentru tine, depinde de viata ta de aici;
2) deseori pentru păcatele părintilor suferă copiii (pentru ca durerea să le răstoarne viata lor
bezmetică, să-i facă să cadă pe gânduri şi să se schimbe). În asemenea cazuri, oricât de crudă ar părea
această pedeapsă omului contemporan secularizat (adică indiferent fată de religie), educat în spiritul
umanismului (spirit care venerează trupul, punând mai presus de toate trebuintele şi dorintele sale), totuşi
sunt pline de adevăr cuvintele: suferinta este necesară acestor oameni pentru mântuirea sufletului! Căci
Domnul Se îngrijeşte înainte de toate de mântuirea sufletului veşnic al omului, iar pentru aceasta omul
trebuie să devină o fiintă nouă, aşa cum l-a conceput Dumnezeu, şi în acest scop el trebuie să se schimbe,
să se curete de patimi şi vicii. Dumnezeu şi poruncile lui Hristos trebuie să fie pe primul plan al vietii, şi
nu sănătatea temporară, trecătoare, bunăstarea, abundenta de hrană şi îmbrăcăminte. Toate acestea
reprezintă acel vitel de aur pentru care vechii iudei Îl schimbau pe Dumnezeul lor Preaveşnic; iar creştinii
zilelor noastre Îl vând pentru acelaşi vitel de aur;
3) adesea pentru smerenia noastră şi oprirea de la fapte nevrednice şi păgubitoare.
4) deseori pentru ca datorită unei mici neplăceri să fim feriti de una mai mare. (Căci, dacă în situatia
respectivă am fi fost sănătoşi şi am fi actionat ca de obicei, ni s-ar fi întâmplat o mare nenorocire; aşa însă,
abătându-ne datorită bolii de la cursul obişnuit al vietii, Domnul ne fereşte de acea nenorocire).

Aşadar, atitudinea creştină fată de boli constă:
1) în acceptarea cu smerenie a vointei lui Dumnezeu;
2) în întelegerea imoralitătii şi a păcatelor pentru care este îngăduită suferinta;
3) în pocăintă şi schimbarea modului de viată. Rugăciunea, postirea, milostenia şi alte virtuti Îl
îmbunează pe Dumnezeu, şi El ne trimite vindecarea de boli. Dacă cerem şi ajutorul doctorilor, cerem
binecuvântarea Domnului pentru vindecare; şi le cerem doctorilor să ne tămăduiască doar trupul, şi nu
sufletul. Sufletul, în afară de Dumnezeu, nu îl încredintăm nimănui.
Iată cum scrie despre aceleaşi lucruri Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Cugetarea lumească consideră
suferintele drept o nenorocire, iar tămăduirea lor, mai cu seamă printr-o minune, drept o mare fericire,
îngrijindu-se prea putin dacă însănătoşirea e îmbinată cu folos pentru suflet sau cu pagubă pentru el...
Scăpând ca prin minune de suferintă, multi nu au tinut seama de binefacerea Domnului şi de datoria lor de
a fi recunoscători pentru binefacere, ci şi-au reluat viata în păcat, întorcând darul lui Dumnezeu împotriva
lor, s-au înstrăinat de Dumnezeu, au pierdut mântuirea. Din această pricină tămăduirile minunate se
întâmplă rar, deşi celui care trăieşte cu trupul îi sunt plăcute şi foarte dorite. Cereti şi nu primiti, pentru că
cereti rău, ca voi să risipiti în plăceri (Iac. 4, 3). Întelepciunea duhovnicească ne învată că suferintele şi
alte dureri pe care Dumnezeu le trimite omului, sunt trimise din mila deosebită a Domnului ca leacuri
tămăduitoare amare pentru bolnavi. Ele ajută mântuirii noastre, fericirii noastre veşnice, mult mai sigur
decât vindecările prin minuni”.
În afară de aceasta, multe boli, după cum am arătat în capitolul întâi, se datorează actiunii duhurilor
necurate. Mai ales că urmările acestor atacuri demonice se întâmplă să fie foarte asemănătoare cu bolile
fireşti. Astfel, din istorisirea Evangheliei aflăm că o femeie gârbovă avea duh de neputintă (cf. Luca 13,
11). Ea nu era îndrăcită, însă boala îi provenea din actiunea duhului necurat. În asemenea cazuri orice artă
medicală este neputincioasă. Tocmai de aceea Sfântul Vasile cel Mare spune: „Aşa cum nu trebuie să
ocolim cu totul iscusinta doctoricească, la fel nu e bine să ne punem toată nădejdea în ea”. Căci astfel de
boli se tămăduiesc numai cu puterea lui Dumnezeu, prin izgonirea duhului răutătii.
Răspuns la întrebarea dacă un creştin poate să se trateze la senzitivi, a căror natură am clasificat-o
ca fiind demonică, vom evoca un extras din Nomocanon: „...dacă cineva umblă la vrăjitori şi ghiceşte sau
se ocupă de astrologie, cei care îşi ghicesc la Tigancă şi care aduc vrăjitori pentru tămăduirea unui bolnav,
sau altceva, cinci ani să nu se împărtăşească potrivit canonului 24 al Sinodului de la Ancira. Iar canonul
61 al Sinodului Trulan pe aceştia îi opreşte pe 6 ani, iar pe preoti îi cateriseşte”. De asemenea, pe 6 ani
sunt opriti cei care „de duh ispititi, cred celor ce, de necuratul învătati, prezic viitorul, care, atunci când au
dureri de cap sau alte boli aduc babele, cheamă pe vracii binefăcători în ajutor pentru vindecarea lor”.
E spus destul de clar. Rămâne doar de adăugat că creştinul care se tratează la un senzitiv sau
încearcă să afle de la el viitorul, Îl trădează pe Hristos. Căci pentru sănătatea promisă, pentru vindecarea
îndoielnică, pentru curiozitatea nesănătoasă de a afla viitorul, el intră în contact cu necuratul diavol.
Încheiere
Dacă un om plin de patimi, cu putină credintă, neexperimentat duhovniceşte sau chiar nebotezat este
înzestrat cu un dar supranatural, acesta este primejdios pentru el. Pentru că acest dar îl poate conduce la
trufie, îngâmfare, înfumurare, adică la moarte spirituală.
După părerea Sfântului Ignatie Brianceaninov, „adevăratii cuvioşi nu numai că nu doresc să fie
făcători de minuni, ci chiar şi atunci când li se dă darul de a face minuni îl refuză. Ei nu vor acest lucru nu
numai în fata ochilor lumii, ci nici în propria conştiintă, în adâncul inimii lor. Unul dintre sfintii părinti,
datorită neprihănirii lui, a căpătat prin harul dumnezeiesc darul de a prezice celor care veneau la el; el însă
ruga pe Dumnezeu, îndemnându-i şi pe prietenii lui să se roage pentru acelaşi lucru, pentru a i se lua acest
dar. Dacă unii dintre sfinti au primit darul, l-au primit pentru că aşa trebuinta le cerea s-o facă sau datorită
simplitătii lor; altii l-au primit la îndemnul Duhului dumnezeiesc, care lucra în ei, şi deloc întâmplător,
fără pricină...”
De aceea nu vă grăbiti să vă bucurati, dacă v-ati pomenit având o capacitate sau alta paranormală.
Nu vă repeziti mâncând pământul să vindecati oameni, să le preziceti viitorul. Dacă aceste capacităti au şi
apărut la dvs. nu vă pasionati de ele, ci fiti treji, privegheati, căci potrivnicul vostru, diavolul, umblă,
răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Orice actiune energetică supranaturală nu
rămâne neobservată în lumea duhurilor, ci atrage asupra autorului ei atentia duhurilor necurate, care din
acest moment încearcă în fel şi chip să-l supună influentei lor.
Şi pentru un om care nu are cunoştintă de lumea duhurilor, plin de patimi şi lipsit de acoperământul
credintei, postirii şi rugăciunii, acest lucru e păgubitor. De aceea e mai bine să mergi pe calea cunoscută a
Sfintilor Părinti, pe calea smereniei, a răbdării, iubirii, postirii, rugăciunii. Căci numai acela poate căpăta
darul capacitătilor pline de duh pentru a le pune în slujba oamenilor, care va renunta de dragul lui Hristos
la sine, la puterile demonice, şi Îl va căuta pe Hristos pe calea bisericească a pocăintei şi rugăciunii. Îmi
dau seama că e putin probabil ca această carte îi va face pe senzitivi să-şi părăsească îndeletnicirea lor şi
să înceteze a urma această cale fatală care duce la pierzanie sigură. E prea mare ispita. „Tu eşti ales, tu nu
eşti ca toti, tie îti este încredintată misiunea de a ajuta şi a salva omenirea suferindă. Mergi, trudeşte,
aceasta e datoria ta supremă” - ne şopteşte necuratul, măgulindu-ne orgoliul. Şi uităm că strâmtă este
poarta şi îngustă este calea care duce la viată (Mt. 7, 14), că această cale este smerenia şi crucea luptei cu
patimile. Calea pe care cei care merg nu aşteaptă talente supranaturale şi nici nu le voiesc, ci nu fac decât
să caute pe Dumnezeu şi voia Lui.”

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 15
 

Mulţumim mult pentru osteneala în transcrierea mult folositoarei lucrări a Pr. Rodion, o carte pe care o recomandăm tuturor iubitorilor de adevăr, care dezbate cu mult echilibru şi cunoştiinţă duhovnicească această problemă a bioterapiei.

Am făcut şi legătura cu ultima postare despre stigmate pentru ca cel interesat să poată citi cu uşurinţă începutul şi urmarea

B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT STIGMATELE, ACESTE SEMNE DE VĂDITĂ ÎNŞELARE?

B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT ACESTE SEMNE DE ÎNŞELARE?
1. DESIGUR PAPIŞTII DAU NĂVALĂ LA SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI RĂSPUND:
Sfântul Apostol Pavel a purtat!

„Gal 6:17 De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus. ”

Sau cum se spune în Biblia din 1914:
„Gal 6:17 Iar mai mult mie nimeni să nu'mi facă supărare, că eu ranele Domnului Iisus pre trupul meu le port.”

Sau cum se spune în textul grecesc:
„Gal 6:17 του λοιπου κοπους μοι μηδεις παρεχετω εγω γαρ τα στιγματα [stigmata] του κυριου ιησου εν τω σωματι μου βασταζω ”

Iar în Vulgata:
„Gal 6:17 de cetero nemo mihi molestus sit ego enim stigmata Iesu in corpore meo porto ”


Vrăjiţi de această falsă evidenţă şi ştiind că NICI UN SFÂNT ORTODOX NU A AVUT VREODATĂ STIGMATE, ÎN SENSUL PAPIST (adică mimarea rănilor concrete ale Domnul nostru Iisus Hristos), fiincă sfinţii nu sunt mimi, poate zice cineva:


„Vai de noi, numai la papişti a mai rămas sfinţenie apostolică”


Diavolul este evident şi spectaculos în trup, fiind măscărici. Hristos însă este tainic şi ascuns în duh, fiind smerit.


Să vedem, aşadar, taina stigmatelor Sfântului Apostol Pavel: sunt ele reproduceri, copii xerox ale rănilor Domnului Hristos din palme, făcute de piroane şi reproduse identic la Sfântul Apostol Pavel?


2. SĂ RECURGEM AŞADAR LA ADEVĂRUL SFINTELOR SCRIPTURI:


Ce înseamnă stigmata = στιγματα?
Iată cum este dat sensul acestui cuvânt în indicii Strong la Sfânta Scriptură:
„G4742
στίγμα
stigma
stig'-mah
From a primary word στίζω stizō (to “stick”, that is, prick); a mark incised or punched (for recognition of ownership), that is, (figuratively) scar of service: - mark.”


Adică în limba română:
„G4742
στιγμα
stigmat
stig'-mah
De la cuvântul iniţial στιζω STIZO [care a dat în limba engleză cuvântul "stick"(a infige, a implinta|a lipi (timbre, fotografii) |a indura, a suferi), care este echivalent cu „prick”(- intepatura, impunsatura - a intepa - a marca cu puncte (o harta) |a indemna - a pisca - a se acri|a da pinteni calului <to ~ in> a rasadi (o planta) <to ~ up> a ciuli (urechile) < (fig.) ~s of conscience> remuscari <she ~ed her finger with a needle> s-a intepat la deget cu un ac <his conscience ~s him> il mustra constiinta - a- (l) durea|a bifa (pe o lista) |a desemna - sulita, înţepătură)], un semn incizat sau perforatat (pentru recunoaşterea dreptului de proprietate), care este, (la figurat), o cicatrice a slujirii: - semn.”

Limba română fiind plămădită în Ortodoxie ne spune clar ce sunt stigmatele:

„STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. - Din fr. stigmatiser.
Sursa : DEX '98”

Este aşadar vorba aşadar de smerenia Sfântului Apostol Pavel de a se considera rob înfierat al lui Hristos, prin rănile primite de la prigonitorii lui care îl considerau infractor, dispreţuindu-l.

Vedem că însuşi citatul dat de papişti în sprijinul faptului că Sfântul Apostol Pavel a avut stigmate este rupt într-un mod tipic pentru eretici din textul-context care ne spune aşa:

„Gal 6:14 Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!
Gal 6:15 Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.
Gal 6:16 Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, - pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu!
Gal 6:17 De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus.
Gal 6:18 Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.”

Aşadar dacă s-ar păstra logica trupească papistă că semnele Domnului Iisus pe care le poartă Sfântul Apostol Pavel (în versetul Gal 6,17) sunt semnele cuielor ar însemna că aceeaşi logică se păstrează şi pentru versetul Gal 6,14 adică:

„Gal 6:14 Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! ”

Cu alte cuvinte atunci când scria epistola Sfântul Apostol Pavel o dicta fiind răstignit pe cruce. Ori după cum citim în Vieţile Sfinţilor Sfântul Apostol Pavel a mucenicit prin decapitare.
Dar după cum răstignirea este duhovnicească aşa şi semnele rănilor sunt duhovniceşti adică durerile propovăduirii Evangheliei care peste tot era prigonită. Aceste dureri Sfântul Apostol Pavel nu dorea să le aibă ca să se îngâmfe cu ele (cum fac papiştii cu stigmatele) şi să se laude că are rănile pe care le avea Hristos şi că el ar fi ca şi Hristos (cum fac antihriştii papişti ce se văd ca nişte hristoşi, uneori chiar mai mari decât Hristos, ca în cazul lui Francisc de Assisi, fără de Hristos). Sfântul Apostol nu le cerea ci le primea cu bucurie, fiind rânduite de Hristos pentru a se încununa Sfântul Apostol şi fiind în dureri a nu se slăvi pe sine şi a nu fi slăvit de alţii şi a se vedea de toată lumea de atunci până în veşnicie cum că deşi prigonită de toţi şi neaducând nici un beneficiu trupesc Evanghelia biruieşte, aceasta fiind cea mai mare minune şi dovadă a învierii, căci dacă nu l-ar fi văzut Sfinţii Apostoli pe Hristos înviat nu şi-ar fi dat viaţa în răni, pentru o minciună, fără a avea vreun beneficiu pe pământ.

Iar dacă privim trupeşte rănile Domnului Hristos purtate de Sfântului Apostol Pavel, acestea nu erau stigmatele papiste ci multele cicatrici adunate în urma nenumăratelor torturi la care a fost supus de oameni, iar nu de draci ca la papişti:

„2Co 11:23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebuneşte spun: eu nu mai mult ca ei! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori.
2Co 11:24 De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una.
2Co 11:25 De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării.
2Co 11:26 În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi;
2Co 11:27 În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine. ”

Vedeţi, nicăieri nu se spune că a fost împuns cu piroane în mâini.

De altfel rănile lui Hristos nu se rezumă doar la semnul cuielor, acelea sunt doar „buletinul Său de identitate” prin care este identificat El faţă de toţi ceilalţi, prin care se distinge El de restul sfinţilor, cum vedem în Duminica Tomii.

Rănile lui Hristos sunt descoperite de Sfântul Arhanghel Gavriil:

(Aşa cum au fost ele spuse de Îngerul Domnului Sfântului Ierarh Dimitrie al Rostovului vezi „Drumul Crucii” Protos. Nicodim Măndiţă)

„109 suspinuri umilite
67200 picături de lacrimi
1180225 picături sângerate din ochi şi Trup
78 tras şi târât de păr şi barbă
7 poticnit şi căzut Ghetsimani – Ana arhiereul
172 lovituri la picioare şi fluiere când îl împingeau până la poticnire
23 ridicat de păr + funia de la grumaz
28 tifle peste obraz şi gură şi între ochi
25 lovituri peste grumaz
28 lovituri peste cap şi piept
102 palme + palma de fier Malh peste gură (auzit toată curtea arhiereului, degete vinete, clătinat dinţii în gură, prăbuşit la pământ, mult sânge pe gură şi pe nas)
1 izbitură de moarte de stâlp
3 ori trântit la pământ
6666 biciuri noduroase rău înveninate şi cu lanţuri de fier în muchii
5000 răni deosebite
1199 vânătăi
1000 împunsături cu spinii cumplit de ghimpoşi (cuie de 5) cununa de spini se punea şi se scotea de 50 de ori
40 de lovituri cu trestia şi toiegele peste cap şi cununa de spini au intrat ghimpii unii mai adânc decât alţii
5 ghimpi până la creier din care 3 au rămas şi după înviere
100 de ori scuipat în faţă
20 tras într-o parte şi alta de nas cu batjocură
30 de ori scuturat de urechi
5 ori căzut greu sub povara Crucii spre Golgota
19 lovituri de moarte
Bătut la stâlp cu toiege de spini clenciuroşi
Răni cumplite - după firea omenească ar fi trebuit să moară în drumul Crucii dacă Dumnezeirea nu întărea omenirea
Slăbit adeseori până la istovire completă > ostaşii au fost nevoiţi să-l silească pe Simon Cirineul să-i ducă Crucea”

Aşadar orice sfânt ce primeşte şi doar o palmă, sau oricare din cele enumerate mai sus poartă rănile Domnului Iisus.

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 16
 

În afară de asta Sfântul Vasile cel Mare ne spune că nu este corectă tâlcuirea aceasta:

„Isa 53:5 Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.”

Ci aceasta:

„Isa_53:5 Iar el s-a rănit pentru păcatele noastre, şi a pătimit pentru fărădelegile noastre, certarea împăcării noastre pre dânsul, şi cu rana lui noi toţi ne-am vindecat. ” Biblia 1914
fiindcă rănile Domnului Iisus s-au unit toate într-o singură rană. Nu era loc nerănit pe Trupul Său.
Cu toate acestea după înviere Domnul păstrează din toată rana Sa doar trei ghimpi în creier, semnele cuielor şi împungerea din coastă pentru a fi recunoscut, spre deosebire de ceilalţi sfinţi care sunt vindecaţi după înviere prin rana Lui.
Aşadar orice zgaibă căpătăm pe trupul nostru pentru Domnul face parte din rana Sa dar sfinţii nu capătă semnul cuielor, rana din coastă şi ghimpi în creier pentru că acestea sunt cele ce-L fac cunoscut pe Domnul. Şi chiar dacă cineva ar fi torturat la fel, la înviere va fi vindecat fiindcă semnele acelea sunt slava lui Hristos iar nu a noastră.
Deci dacă ar fi stigmatele rănile lui Hristos atunci ar trebui să înţelegem că Sfântul Apostol Pavel a murit răstignit:

Fil 3:10 Ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui,
Fil 3:11 Ca, doar, să pot ajunge la învierea cea din morţi.

Vedeţi că aici este apropierea şi mai mare de moartea Domnului. Dacă zice să fie asemenea cu El în moartea Lui înseamnă prin cugetarea trupească papistă să se răstignească.
Dacă tăierea capului este acelaşi lucru cu răstignirea atunci şi stigmatele sunt acelaşi lucru cu semnul cuielor. Dar dacă tăierea capului (prin care a mucenicit Sfântul Apostol Pavel) este doar asemenea cu patimile Domnului (căruia nu i-a tăiat nimeni capul) este evident că stigmatele sunt doar asemenea cu rănile Domnului prin faptul că Domnul suferă pentru noi fără vină pe când noi suferim pentru Cel fără de vină fiind vinovaţi de toate păcatele lumii. Deci moartea şi adevăratele stigmate sunt asemenea dar nu identice deosebirile fiind faptul că 1.Hristos nu e vinovat pentru nici un păcat pe când noi suntem vinovaţi pentru toate păcatele lumii, 2.Hristos suferă şi moare pentru noi şi păcatele noastre iar noi nu suferim şi murim numai pentru El ci şi pentru noi, 3. noi avem păcate, El nu, 4. El are toate durerile lumii şi iadului fără mângâiere, noi avem multă mângâiere în durerile noastre mici fiindcă privim la El răstignit, 5. El are Trupul cel mai gingaş din toate trupurile fiind fără de păcate, noi avem trupuri îngroşate de patimi, 6. pe El Dumnezeu L-a părăsit, iar noi când suferim suntem ţinuţi în Braţele Părinteşti .
Asemănarea este în rănire şi în faptul că murim pentru păcat şi ne dăruim jertfă Tatălui.
Va urma cu
În afară de asta rănile piroanelor lui Hristos se numesc în Sfânta Scriptură aşa:

Bioenergie
 

Cristos a înviat!Și Isus tot așa vindeca, la fel și ucenicii trimiși de El:
1. Si chemandu-i pe cei doisprezece ucenici ai Sai, le-a dat lor putere asupra duhurilor necurate, ca sa le scoata si sa tamaduiasca toata boala si toata neputinta.(Mt10,1)

Vezi că numele corect al Mântuitorului este Iisus Hristos.

Pentru aceasta am dezbătut din destul la această adresă:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...794#post288794


După cum se spune în Sfânta Scriptură adevărată:

Mat 10:1
Chemarea apostolilor şi trimiterea lor la propovăduire.

Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă.
Mat 10:2 Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui;
Mat 10:3 Filip şi Vartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu;
Mat 10:4 Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut.


Aşadar nu cu bioenergie vindeca Domnul ci cu puterea Sa dumnezeiască pe care a transmis-o ucenicilor Săi şi aceştia preoţilor până în ziua de astăzi:
Iac 5:14 Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.

Deci nu prin Demetrius sau prin vreo babă cu prea multă energie.

Desigur că în afara energiei de la Domnul nostru Iisus Hristos, care este dumnezeiască sau suprafirească, mai sunt şi energii fireşti (puse tot de El în creaţie, la Facerea lumii, energii medicale prin mijloace naturale ştiinţifice) şi mai sunt bioenergii (mai bine spus tanatoenergii) demonice îngăduite tot de El pentru a se arăta cei încercaţi (care nu vor să le folosească de ele chiar dacă sunt bolnavi pe moarte) fiindcă Îl iubesc pe Domnul şi deci Ortodoxia iar nu pe Mamona şi deci bioenergia.

Despre diferenţierea lor aveţi în acest loc de pe internet o mulţime de informaţii de tot felul şi ştiinţifice şi duhovniceşti şi istorice şi polemice şi apologetice, iar dacă vă este lene a vă documenta vă trimit la penultimile postări din cartea Pr. Rodion care vă vor lămuri.

Succes în căutarea Adevărului adică al lui Hristos!

Hristos a înviat!

Bioenergie
 

Adevărat a înviat!Adică față de ce am postat eu tu ai postat numele apostolilor și din asta deduci că nu cu aceeași energie vindeca El? Înțeleg.
Să trăiești, Alexandru!


P.S. Biblia aceea(din care am citat eu cu bunăcredință) despre care dai de înțeles că n-ar fi adevărată(iar eu n-am verificat) se găsește aici: http://www.crestinortodox.ro/biblia/ .
Puțin mă neliniștește.
P.P.S. Mă bucur că ai înțeles că mă refer la Mântuitorul(Cel Adevărat) când am spus Isus.

Am citat numele apostolilor pentru a vedea că nu oricui a dat acea putere ci acelora şi aceia au transmis-o mai departe, prin istorie, episcopilor de până azi, prin taina hirotoniei şi nu se zice în Sfânta Scriptură că a dat Mântuitorul oricui această putere, ci doar prin Sfintele Taine (celălalt citat este despre Taina Sfântului Maslu, dată prin preoţi iar nu falşi vindecători).
Sfânta Scriptură cea adevărată este cea care are numele Mântuitorului cel adevărat adică Iisus. Dumneavoastră folosind numele isus faceţi Sfânta Scriptură mincinoasă. E suficient să schimbi o iotă ca să nu te mântuieşti.

Mat 5:18 Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.
Mat 5:19 Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel
ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.

Cea la care trimiteţi prin link este adevărată fiindcă are textul adevărat care conţine şi numele adevărat al Mântuitorului.
Pe lângă mincinosul nume de isus pe care îl folosiţi mai apare o minciună a înţelesului deformat pe care îl daţi textului citat. Fiindcă atunci când foloseşti textul adevărat dar îi dai o interpretare mincinoasă (în cazul dvs. că Domnul ar fi dat oricui această putere de a vindeca) te pierzi de Hristos.

2Pe 3:16 Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.

Aşadar dvs. vorbiţi de un mântuitor fals care se cheamă altfel şi face altele decât face Adevăratul Mântuitor Iisus Hristos care a dat puterea de vindecare numai prin Ierarhia Bisericii şi Sfintele Taine. Noi avem liste de hirotonii ce merg de azi până la acei Sfinţi Apostoli enumeraţi în Sfânta Scriptură.



Aşa că dacă vreţi Adevărul, adică să slujiţi Domnului Hristos, deveniţi Ortodox prin Sfintele Taine şi Sfintele Înţelesuri din Sfintele Scripturi.
Hristos a înviat!

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 17
 

În afară de asta rănile piroanelor lui Hristos se numesc în Sfânta Scriptură aşa:

(1) Vechiul Testament:

„Zaharia 13:6
(LXX) καὶ ἐρῶ πρὸς αὐτόν Τί αἱ πληγαὶ αὗται ἀνὰ μέσον τῶν χειρῶν σου; καὶ ἐρεῖ Ἃς ἐπλήγην ἐν τῷ οἴκῳ τῷ ἀγαπητῷ μου.

(ROB1914) Şi voiu zice către el: ce sunt ranele acestea în mijlocul mâinilor tale? Şi va zice: cu care m-am rănit în casa iubitului meu.

(ROBA_TEST) Şi dacă va fi întrebat: „De unde ai rănile acestea la mâini?” El va răspunde: „Am fost lovit în casa prietenilor mei!”

(Vulgate) et dicetur ei quid sunt plagae istae in medio manuum tuarum et dicet his plagatus sum in domo eorum qui diligebant me ”
[…]
Isaia 53:5
(LXX) αὐτὸς δὲ ἐτραυματίσθη διὰ τὰς ἀνομίας ἡμῶν καὶ μεμαλάκισται διὰ τὰς ἁμαρτίας ἡμῶνˇ παιδεία εἰρήνης ἡμῶν ἐπ᾿ αὐτόν, τῷ μώλωπι αὐτοῦ ἡμεῖς ἰάθημεν.

(ROB1914) Iar el s-a rănit pentru păcatele noastre, şi a pătimit pentru fărădelegile noastre, certarea împăcării noastre pre dânsul, şi cu rana lui noi toţi ne-am vindecat.

(ROBA_TEST) Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.

(Vulgate) ipse autem vulneratus est propter iniquitates nostras adtritus est propter scelera nostra disciplina pacis nostrae super eum et livore eius sanati sumus
Isaia 49:16
(LXX) ἰδοὺ ἐπὶ τῶν χειρῶν μου ἐζωγράφησά σου τὰ τείχη, καὶ ἐνώπιόν μου εἶ διὰ παντόςˇ

(ROB1914) Iată pre mâinile mele am zugrăvit zidurile tale, şi înaintea mea eşti pururea.

(ROBA_TEST) Iată, te-am însemnat în palmele Mele; zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!

(Vulgate) ecce in manibus meis descripsi te muri tui coram oculis meis semper
Isaia 53:10
(LXX) καὶ κύριος βούλεται καθαρίσαι αὐτὸν τῆς πληγῆςˇ ἐὰν δῶτε περὶ ἁμαρτίας, ἡ ψυχὴ ὑμῶν ὄψεται σπέρμα μακρόβιονˇ καὶ βούλεται κύριος ἀφελεῖν

(ROB1914) Şi Domnul va să-l cureţe pre el de rane, de se va da pentru păcat; sufletul vostru va vedea sămânţă îndelungată.

(ROBA_TEST) Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi.

(Vulgate) et Dominus voluit conterere eum in infirmitate si posuerit pro peccato animam suam videbit semen longevum et voluntas Domini in manu eius dirigetur
Isaia 53:10
(LXX) ἀπὸ τοῦ πόνου τῆς ψυχῆς αὐτοῦ, δεῖξαι αὐτῷ φῶς καὶ πλάσαι τῇ συνέσει, δικαιῶσαι δίκαιον εὖ δουλεύοντα πολλοῖς, καὶ τὰς ἁμαρτίας αὐτῶν αὐτὸς ἀνοίσει.

(ROB1914) Şi va Domnul cu mâna sa să scoată din durere sufletul lui, şi să-i arate lui lumină, şi să-l facă cu ştiinţă, şi să îndrepteze pre cel drept, care bine slujeşte multora, şi păcatele lor el le va purta.

(ROBA_TEST) Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa.

(Vulgate) pro eo quod laboravit anima eius videbit et saturabitur in scientia sua iustificabit ipse iustus servus meus multos et iniquitates eorum ipse portabit



Aşadar şi atunci când este pomenit ca Slugă, Domnul nu are stigmate ci rană, căci toate rănile Sale, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare, prin mulţimea lor s-au unit întru Una.


(2) Noul Testament:


„(ROB1914) Deci au zis lui ceilalţi ucenici: am văzut pre Domnul. Iar ei ie-a zis lor: de nu voiu vedea în mainile lui semnul cuielor, şi de nu voiu pune degetul meu în semnul cuielor, şi de nu voiu pune mana mea în coasta iui, nu voiu crede.

(ROBA_TEST) Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
(GNT) ἔλεγον οὖν αὐτῷ οἱ ἄλλοι μαθηταίˇ ἑωράκαμεν τὸν Κύριον. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖςˇ ἐὰν μὴ ἴδω ἐν ταῖς χερσὶν αὐτοῦ τὸν τύπον τῶν ἥλων [tipon ton hilon], καὶ βάλω τὸν δάκτυλόν μου εἰς τὸν τύπον τῶν ἥλων καὶ βάλω τὴν χεῖρα μου εἰς τὴν πλευρὰν αὐτοῦ, οὐ μὴ πιστεύσω.
(Vulgate) dixerunt ergo ei alii discipuli vidimus Dominum ille autem dixit eis nisi videro in manibus eius figuram clavorum et mittam digitum meum in locum clavorum et mittam manum meam in latus eius non credam ”


Vedeţi că nu e vorba de stigmate ci semnul cuielor, τὸν τύπον τῶν ἥλων [tipon ton hilon], figuram clavorum?


Şi nu numai atât, dar acestea sunt semnele distinctive prin care este recunoscut acum şi în veşnicie NUMAI Domnul Hristos ca pecete a faptului că este Domn şi Dumnezeu.


„Ioan 20:26 Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
Ioan 20:27 Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
Ioan 20:28 A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! ”


Slava lui Hristos sunt tocmai patimile sale:


Evr 2:9 Ci pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Iisus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om.


La creştini moartea lui Hristos nu mai este o ocară ci o slavă, astfel că cine Îl imită trupeşte o face pentru a fi slăvit iar nu ocărât şi deci aceste semne au devenit pentru cei ce le fură de la Hristos pricină de slavă deşartă, în trup, furând de la Hristos slava Lui şi deci semnul său cel distinctiv:


„Rev 5:6 Şi am văzut, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi în mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, şi care avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
Rev 5:7 Şi a venit şi a luat cartea, din dreapta Celui ce şedea pe tron.
Rev 5:8 Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor.
Rev 5:9 Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul; ”


Dar pentru că satana vrea ca antihrist să ia locul în toate lui Hristos, şi văzând cât de mult iubim noi semnul cuielor Sale, îl arată pe fiul său iubit (din ură = antihrist) şi ca înjunghiat şi ca miel şi ca înviat, pentru a ne înşela şi acum şi ca stigmatizat:

„Apo 13:3 Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară. […]
Apo 13:11 Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur
Apo 13:12 Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. ”


Acest lucru a fost vestit de Domnul nostru Iisus Hristos foarte clar:


„Mat 24:4 Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva.
Mat 24:5 Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. ”

Diavolul face antrenamente pentru a vedea în fiecare generaţie cine este mai potrivit pentru antihrist, care se aseamănă în fals mai mult cu Hristos, căci antihrist îl va copia în toate, cu singura diferenţă, care îl va face diametral opus, că va căuta slava sa iar nu a Tatălui:


„Ioan 5:43 Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.
Ioan 5:44 Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? ”
„Mat 24:11 Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. […]Mat 24:22 Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.
Mat 24:23 Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi.
Mat 24:24 Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
Mat 24:25 Iată, v-am spus de mai înainte.
Mat 24:26 Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi.
Mat 24:27 Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. ”


Vedeţi hristoşi mincinoşi au ieşit şi la Assisi şi la Pietrelcina şi în pustie şi în cămări dar să nu mergem după ei chiar dacă au dat semne (stigmate) mari căci stigmatele sunt semne că vor să se pună în locul lui Hristos, căutând slava lor iar nu a lui Hristos.
Aşadar stigmatele sunt unele din multele feluri de peceţi ale lui antihrist, căci anti nu înseamnă numai contra ci şi în locul. Vor să se pună în locul suferinţelor lui Hristos, ca şi cum ei ar fi răstigniţii lumii.

Va urma cu
Dar cum apar aceste stigmate?

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 18
 

C. DAR CUM APAR ACESTE STIGMATE?


1. ÎNSCENĂRILE TRUPEŞTI ALE DIAVOLILOR LA CEI VII


Iată ce ne zice Sfântul Ioan Casian despre ce poate face diavolul, din punct de vedere trupesc, la cei vii (Convorbiri Duhovniceşti VII,12 pag. 420-421):

IX.
Ghermanus. Care este, vă rog, această tovărăşie atît de strînsă şi de adîncă între suflet şi duhurile rele, încît par nu numai apropiate, dar chiar unite ? Ele îi vorbesc pe nesimţite, se strecoară şi-I insuflă ce vor, îl fac să se gîndească la ce le place-lor, şi este între ele atîta unitate, încît fără harul lui Dumnezeu aproape că nu se poate deosebi, ce vine din îndemnul lor şi ce porneşte din voinţa noastră.
X.
Serenus. Nu este de mirare că un duh se poate uni pe nesimţite cu alt duh, care-şi exercită forţa de a îndemna spre cele ce-i plac lui. Există şi între ele, ca şi între oameni, oarecare asemănare şi înrudire de substanţă, astfel că definiţia care se dă despre natura sufletului se potriveşte şi pentru ele. Dar nu se poate în nici un chip ca ele să se întrepătrundă şi să se unească în aşa măsură, încît unul să-I cuprindă pe celălalt. Numai Dumnezeu are această însuşire.
XI.
Ghermanus. Socotim că această afirmaţie nu se potriveşte cu ceea ce vedem că se întîmplă cu cei care, fiind stăpîniţi de duhuri necurate, vorbesc şi fac lucruri fără să ştie. De ce să nu credem deci căi sufletele lor sînt unite cu acele duhuri, cărora le-au devenit oarecum mădulare, părăsindu-şi starea lor naturală şi căpătînd mişcările şi simţirile acelora în aşa măsură, încît glasul, gesturile, voinţa nu mai sînt ale lor, ci ale duhurilor necurate ?
XII. .
Seienus. Definiţia noastră nu este în contradicţie cu ceea ce spuneţi că se întîmplă cu energumenii care, răpiţi fiind de duhuri necurate, vorbesc şi fac ceea ce nu vor, sau sînt siliţi să spună ceea ce nu ştiu. Este foarte sigur că această înrîurire a duhurilor nu se exercită într-un singur mod. Unii sînt astfel insuflaţi, încît nu ştiu ce fac şi ce vorbesc, dar alţii ştiu şi ţin minte după aceea ce au făcut şi ce-au spus. 2. Nu trebuie să credem că pătrunderea duhului necurat se petrece în aşa fel, încît el să se contopească cu substanţa sufletului şi să se unească cu aceasta înlocuindu-1 şi vorbind aşadar el prin gura celui suferind. Nu trebuie crezut în nici un chip că pot face ei aceasta. Că nu printr-o micşorare a sufletului, ci prin slăbirea trupului se întîmplă aceste lucruri se poate înţelege uşor. Duhul necurat intră în acele membre în care se găseşte puterea sufletului şi, impunîndu-le o greutate nemăsurată' şi de nesuferit, cufundă şi înăbuşă într-o întunecime foarte deasă puterile minţii. 3. Vedem că uneori se petrec lucruri asemănătoare şi din cauza vinului, sau a febrei, sau a unui frig prea mare, sau din alte cauze din afară. Diavolul, care căpătase puterea asupra trupului lui Iov, a fost oprit de Domnul să intre şi în sufletul acestuia, cum se vede; din cuvintele : ŤIată, îl predau în mîinile tale, dar păzeşte-i sufletulť, adică să nu-i iei mintea slăbindu-i locuinţa sufletului, să nu-i întuneci inteligenţa şi înţelepciunea cînd el îţi rezistă, înăbuşind cu greutatea ta partea principală a inimii lui."


Iată ce citim în Filocalia 1, cuv. 68,72-73, Evagrie Ponticul:

68. Când pismaşul diavol nu poate mişca memoria în vremea rugăciunii, atunci sileşte starea humorală a trupului să aducă vreo nălucire ciudată înaintea minţii şi să o facă pe aceasta să primească o anumită formă.
Iar mintea având obiceiul să petreacă în cugetări, uşor se încovoaie Şi astfel cel ce se sileşte spre cunoştinţa nematerială şi fără formă, e amăgit, apucând fum în loc de lumină.[…]
72. Când, în sfârşit, mintea se roagă cu curătie şi fără patimă, nu mai vin asupra ei dracii din partea stânga, ci din cea dreaptă. Căci îi vorbesc de slava lui Dumnezeu şi îi aduc înainte vreo formă din cele plăcute simtirii, încât să-i pară că a ajuns desăvârşit la scopul rugăciunii Iar aceasta a spus-o un bărbat cunoscător că se înfăptueşte prin patima slavei deşarte şi prin dracul care s-a atins de creier.
73. Socotesc că dracul, atingându-se de creier, schimbă lumina minţii, precum voieşte. In felul acesta este stârnită patima slavei deşarte spre gândul de a face mintea să se pronunţe cu uşurătate, prin păreri proprii, despre cunoştinţa dumnezeiască şi fiinţială. Unul ca acesta nefiind supărat de patimi trupeşti si necurate, ci înfăţişându-se — zice-se — cu curăţie, socoteşte că nu se mai petrece în el nicio lucrare protivnică. De aceea socoteşte arătare dumnezeiască, lucrarea săvârşită în el de diavolul, care se foloseşte de multă pătrundere şi, prin creier, schimbă lumina împreunată cu el şi îi dă, precum am spus, forma care vrea."


Iată ce citim în viaţa Sfântului Macarie Egipteanul despre cum poate preface diavolul pe unul viu să pară altceva (ce lucru greu aşadar să-l perforeze ca să arate în trup hula că ar mai putea avea cineva semnele de identitate care sunt numai ale lui Hristos: rănile Lui):

„Un egiptean iubitor de păcate, fiind rănit de pofta păcatului spre o femeie străină, frumoasă la chip, dar neputînd s-o plece spre desfrînare, pentru curăţia ei şi pentru cinstea şi dragostea pe care o avea pentru bărbatul său, s-a dus la un fermecător, rugîndu-l ca să facă pe femeia aceea să-l iubească; ori cu farmecele sale să facă pe bărbatul ei ca s-o urască şi s-o gonească; fermecătorul acela a luat multe daruri de la egiptean şi a făcut obişnuitele sale meşteşugiri, sîrguindu-se cu multe farmece ca să înşele pe acea femeie curată, spre desfrînare.
Apoi neputînd să înduplece mintea ei cea nemişcată spre acea faptă rea, a fermecat ochii celor ce căutau la dînsa; şi a făcut aşa ca tuturor celor ce o vedeau să li se pară că nu este femeie cu faţă de om, ci animal parte femeiască; deci, intrînd bărbatul în casă, cînd a văzut-o întru asemănare de animal, s-a spăimîntat, şi nu pricepea ce este, pentru că vedea că pe patul lui se odihneşte un animal. Vorbea cu dînsa şi nu putea să audă nici un răspuns, decît numai o vedea mîniindu-se. Însă ştia că este femeia lui şi a cunoscut răutatea pizmaşului, cum că era prefăcută de oameni răi întru asemănare de dobitoc, de care lucru era în mare mîhnire şi plîngea.
Chemînd preoţi în casa sa, le-a arătat pe femeia lui, dar nici aceia nu puteau cunoaşte ce avea: cum şi pentru ce s-a prefăcut în animal. Căci şi ochii acelora ca nişte fermecaţi vedeau animal; şi trecuseră trei zile de cînd i se făcuse ei aceasta şi nici un fel de hrană nu primea, pentru că nici ca animalul nu primea fîn, nici ca omul nu putea să mănînce pîine. Apoi, bărbatului ei i-a venit în minte s-o aducă în pustie, la Cuviosul părinte Macarie.
Deci, punînd pe dînsa frîul ca pe un animal, s-a dus, luînd după sine pe femeia sa întru asemănare de animal. Pe cînd se apropia de chilia cuviosului, fraţii ce stăteau afară, au început a cîrti asupra lui, întrebîndu-l pentru ce vrea să intre în mînăstire cu acel animal? Iar el a zis către dînşii: "Am venit aici, ca animalul acesta să cîştige mila de la Domnul cu rugăciunile Sfîntului Macarie".
Şi întrebîndu-l monahii: "De ce pătimeşte?" Omul a zis: "Acest animal pe care îl vedeţi este femeia mea şi cum s-a prefăcut nu ştiu; iată acum sînt trei zile de cînd nici un fel de hrană nu gustă nicidecum". Iar fraţii auzind acestea, au mers să spună sfîntului, căruia acum i se descoperise şi se ruga lui Dumnezeu pentru dînsa.
Fraţii spunîndu-i despre acest lucru şi arătîndu-i dobitocul cel adus, sfîntul a zis către dînşii: "Voi singuri sînteţi dobitoace, de vreme ce aveţi ochi răi, iar ea precum este făcută, aşa rămîne femeie şi nu este schimbată întru altă fire; ci aşa se pare ochilor voştri cei înşelaţi de farmece". Deci, sfinţind apă, a turnat pe capul ei, rugîndu-se, şi îndată a făcut-o să fie în chipul său cel dintîi; încît toţi cei ce căutau la dînsa au văzut-o că este femeie, cu faţă de om.
Apoi, poruncind să-i dea ei să mănînce, a făcut-o femeie sănătoasă. Şi au mulţumit lui Dumnezeu, bărbatul şi femeia, cum şi toţi cei ce vedeau această minune. Apoi, sfîntul a învăţat pe femeie, ca adeseori să meargă la sfînta biserică şi să se împărtăşească cu preacuratele lui Hristos Taine; căci pentru aceea, zicea el, a venit asupra ta acea ispită, fiindcă cinci săptămîni au trecut, de cînd ai fost părtaşă dumnezeieştilor Taine. Astfel învăţîndu-i şi sfătuindu-i pe amîndoi, i-a liberat în pace. Asemenea şi o altă fecioară, prefăcută în animal de vrăjitori, aducînd-o părinţii ei la sfîntul, a tămăduit-o cu rugăciunea. Iar pe o altă fecioară, plină de răni, prin ungerea cu untdelemn sfinţit, a făcut-o sănătoasă.”

Fecioara de mai sus trăia printre creştinii sănătoşi din veacurile primare care nu erau îmbătaţi de superstiţii eretice că rănile ar avea ceva sfânt ci le luau ca pe ceea ce şi sunt: boală. De aceea au şi chemat pe Sfântul Macarie să o vindece. Ce s-ar fi făcut însă biata fecioară dacă trăia printre papiştii de azi care ar fi venit, cu presă cu tot, să-i cinstească bubele ca pe "sfinte moaşte vii"? N-ar fi preferat ea mai bine să moară decât să renunţe la faima ei? Fără numai dacă ar fi fost vreo ortodoxă smerită, adică autentică, să fi sesizat îndrăcirea...

Ce e greu diavolului, care preface pe oameni în animale sau îi umple de răni, să le dea şi stigmate, dacă la cei ce nu vor acestea le dă răni (silindu-i fiindcă îl slobozeşte Dumnezeu spre a-i chema pe oameni la pocăinţă). Cei ce-şi doresc însă cu ardoare slava deşartă neîncetat, invocă astfel demonii pe care îi iubesc, fiind de-un dor cu ei, şi le dau astfel dreptul să facă ce vor cu ei! Sărmanii papişti, răniţi de moarte de slava lumii acesteia deşarte şi putrede!!!

Hristos a înviat!

Va urma cu
2. ÎNSCENĂRILE TRUPEŞTI ALE DIAVOLILOR LA CEI MORŢI

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 19
 

2. ÎNSCENĂRILE TRUPEŞTI ALE DIAVOLILOR LA CEI MORŢI.
Ca să înţelegem mai bine acest fenomen trebuie studiate:
A) CONSERVAREA CADAVRELOR
B) ŞARLATANIA OMENEASCĂ ŞI DIAVOLEASCĂ

A) Conservarea cadavrelor

Ca şi medicina (ce se adresează vieţii trupeşti), fiind ca o medicină pentru morţi, este de trei feluri:
- Firească sau care acţionează prin mijloace trupeşti
- Suprafirească sau dumnezeiască;
- Subfirească sau demonică.
(1) Firească sau Modificări cadaverice conservatoare:
Din http://www.scribd.com/doc/25762038/Medicina-Legala
Pag. 15-16
(A) NATURALE:
(I) MUMIFICAREA
Pentru mumificare naturală este necesară combinarea unor condiţii obligatorii: aer uscat, aerisire bună şi temperatură crescută. În cadrul mumificării se pierd lichidele, cadavrul mumificat ajungând la 10% din greutatea iniţială. Pielea devine dură, cafenie, sfărâmicioasă. Organele interne se micşorează semnificativ, consistenţa acestora creşte.
Viteza mumificării depinde de factori externi şi de starea cadavrului. În condiţii favorabile, cadavrul unui nou-născut poate fi mumificat complet în aproximativ o lună. Pentru mumificarea cadavrului unei persoane adulte casectice este necesară o perioadă între 1 şi 12 luni.
Importanţa medico-legală a mumificării: pe cadavru mumificat se păstrează leziunile; frecvent există posibilitatea identificării.
(II) SAPONIFICAREA (ADIPOCEARA):
Se produce în condiţii de umiditate crescută pe fondul lipsei de oxigen. Astfel de condiţii se găsesc în cazurile în care cadavrul se află în apă sau este înhumat în sol argilos, umed sau în condiţii similare. Putrefacţia începută se opreşte din cauza lipsei de oxigen. Natura saponificării cadavrului este legată de descompunerea grăsimilor, rezultând glicerină şi acizi graşi. Acizii graşi împreună cu sărurile de calciu şi magneziu formează săpunuri, protejând cadavrul de putrefacţie. Ţesuturile saponificate au culoare alb-gălbuie, consistenţă moale şi degajă miros specific de brânză râncedă. Treptat ţesuturile se întăresc, până la solidificare completă, când devin sfărâmicioase.
Din punct de vedere medico-legal, astfel de cadavre pot fi uşor identificate, procesul de saponificare conservă bine leziunile traumatice şi modificările patologice de la nivelul organelor interne.
(III) LIGNIFICAREA (TĂBĂCIREA):
Se produce la cadavre aflate în medii acide care împiedică putrefacţia, bogate în acid tanic şi acid humic (mlaştini). Sub acţiunea acestor substanţe pielea devine cafenie-negricioasă, dură, cu elasticitatea scăzută. Din oase se elimină sărurile minerale: acestea devin elastice şi cu uşurinţă pot fi secţionate cu cuţitul.
(IV) MINERALIZAREA:
Mineralizarea este rezultatul păstrării în lichide cu concentraţii crescute de săruri minerale cu transformarea într-o „statuie“.
(V) CONGELAREA NATURALĂ:
Temperatura scazută a mediului înconjurător creează condiţii favorabile pentru conservarea cadavrelor. De exemplu, iarna cadavrele se pot păstra luni de zile, iar în zonele polare conservarea este practic nedeterminată. Cadavrul se conservă cu păstrarea leziunilor traumatice şi a modificărilor patologice.

Va urma cu:
Modificări cadaverice conservatoare
(B) ARTIFICIALE:

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 20
 

(B) ARTIFICIALE:

Conservarea artificială a cadavrelor în scop medico-legal sau funerar, se poate realiza prin mijloace fizice (păstrarea în frigidere) sau chimice (îmbălsămarea cadavrelor cu diferite substanţe conservatoare).


(I) PROTOS. NICODIM MĂNDIŢĂ:
Drumul Crucii, Protos. Nicodim Măndiţă, Ed. Bunavestire, pag. 102


Obiceiurile iudeilor la înmormântarea morţilor. Herodot, cel mai vechi scriitor, care ne-a păstrat lămuriri asupra modului de îmbălsămare la egipteni, se exprimă astfel: "Se află în Egipt anumite persoane "Refenii" adică îmbălsămători, pe care legea i-a însărcinat cu îmbălsămările, lată cum lucrează aceştia la corpurile celor bogaţi.
La început Refenii scot creierii pe nări, parte cu un fier curbat, parte prin mijlocul unor doctorii pe care le introduc în cap. După aceea fac o tăietură în deşertul corpului cu o piatră de Etiopia tăietoare, şi trag prin această deschizătură intestinele, pe care le curăţă şi Ie pun în vin de palmier şi apoi în aromate pisate. în urmă Refenii umplu pântecele cu smirnă curată, pisată, cu scorţişoare şi alte mirodenii, exceptându-se tămâia, apoi cos corpul. Aceste lucrări sfârşindu-se, sară corpul şi-I pun în leşie tare de cenuşă (natron) pe timp de 60 de zile... Trecând aceste zile se spală corpul, se înfăşoară în legături de in fin, mânjit cu un fel de clei, pe care egiptenii îl întrebuinţează în lipirea obiectelor. Părinţii apoi iau corpul astfel pregătit, îl aşează în sicriu de lemn făcut în chipul omului și-l pun în cripta mortuară".
Acei ce voiesc a înlătura cheltuielile, urmează Herodot, aleg astfel de îmbălsămare: umplu o mică pompă cu lichid extras din cedru, se injectează cu acesta pântecele corpului, fără a-i face vreo tăietură şi fără a-i scoate intestinele. Când s-a introdus acest lichid, se astupă gura pentru a nu ieşi lichidul. Se ţine corpul apoi în .sare 60 de zile, iar după aceea se scoale lichidul din pântece. Lichidul acesta are atâta putere încât topeşte măruntaiele şi le scoate afară cu el. în exterior leşia de cenuşă (natron), a uscat carnea în aşa fel încât nu a mai rămas decât pielea şi osul. Se dă apoi corpul celor în drept. "A treia specie de îmbălsămare nu e decât pentru săraci. Se injectează corpul cu lichidul "Surmaia" se pune în leşie de cenuşă (natron) 70 de zile și-l dau după aceea familiei" (vezi şi Facerea 50, 3 despre îmbălsămare).,
Tot aşa şi Cicerone, împreună cu alţi scriitori, ne spun că egiptenii vechi îmbălsămau pe morţi şi aşa îi ascundeau prin casă, unde se păstrau epoci întregi. Creştinii egipteni moşteniseră şi ci obiceiul de a nu îngropa pe morţi în pământ, ci de ai îmbălsăma şi ai păstra în casă ori în mausolee. Corpul astfel pregătit se chema în limba egipteană "gabbara", în limba greacă se zicea sărătura; în limba arabă se chema mum, adică ceară, poate pentru aceea că această substanţă juca rolul principal în îmbălsămarea cadavrelor. De aici avem până azi cuvântul mumia, adică ceară.
Atanasie cel Mare însă, a combătut acest mod de îngropare păgânească a cadavrelor, sub motivul că şi Corpul Domnului a fost pus în mormânt şi o piatră a fost răsturnată deasupra Mormântului, până ce a înviat a treia zi (Herodot Histoire lib. IL cap.86 după Dr. Badea Cireşanu Tez, Lit. Tom 3, pag.366-367).

Va urma cu alte metode din cartea
(II) PĂRINTELUI CORNEL DRAGOŞ

Înşelarea în medicină se înţelege mai bine prin studiul înşelării în creştinism 21
 

Înainte de a trece mai departe la mumificările lumii (inclusiv cele papiste ce vor să înlocuiască lipsa lor de Sfinte Moaşte, fiindcă au pierdut harul Sfântului Duh) aş reveni cu o completare mică pe are am găsit-o pregătindu-mă în sesiunea de acum pentru examenul de Vechiul Testament:

(3) Din Sfinţii Părinţi:
Vieţile Sfinţilor Proroci Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti - Sofia prima ediţie pag. 662-667
(A) CĂ HRISTOS ÎŞI VA PĂSTRA ŞI LA JUDECATA DE APOI RĂNILE PIROANELOR, RANA DE SULIŢĂ, CAPUL RĂNIT DE SPINI ŞI SFÂNTA CRUCE, FIIND CELE PRIN CARE VA FI IDENTIFICAT. DAR NICI ATUNCI DUŞMANII LUI NU SE VOR POCĂI

12. Va fi străpuns şi doborât [Zaharia 12:10; 13:7]
Atunci [...] îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli cape cel întâi născut [Zaharia 12:10; cf. Ioan 19:37]. Şi încă: Sabie, deşteaptă-te împotriva păstorului Meu, împotriva tovarăşului Meu, zice Domnul Savaot [Zaharia. 13:7].
Sfântul Hipolit (papă al Romei) vorbeşte despre ziua când Domnul şi Dumnezeul nostru Se va întoarce. „Atunci, fiul pierzării va fi scos înainte, el, batjocoritorul şi pârâşul, laolaltă cu demonii şi cu slujitorii lui, va fi adus de către îngeri neînduplecaţi şi nemitarnici. Şi aceştia îi vor da pe ei focului celui veşnic şi viermelui celui neadormit şi întunericului de afară. Iar poporul evreilor Îl va vedea cu chip de om, aşa cum S-a arătat El atunci, în vremea când S-a întrupat din Fecioara, iar ei L-au răstignit. Şi le va arăta lor urmele cuielor, în mâinile şi în picioarele Lui; şi le va mai arăta rana de suliţă, din coastă, şi capul rănit de spinii din cunună şi cinstita Sa Cruce.
Atunci, o dată pentru totdeauna - continuă Sfântul Hipolit -, poporul evreilor va cunoaşte toate acestea şi toţi vor plânge şi se vor tângui, după cum mărturiseşte şi prorocul: îşi vor aţinti privirile asupra Lui, pe Care ei L-au străpuns [cf. Zaharia 12:10; cf. Ioan 19:37]; dar nimeni nu le va sări într-ajutor şi nimeni nu va fi cuprins de milă, pentru că ei nu se pocăiesc şi nici nu se întorc de la fărădelegile lor. Drept pentru care se vor duce la pedeapsa cea veşnică, dimpreună cu demonii şi cu pârâşul."


(B) DE CE NU Şi-A VINDECAT HRISTOS DE RĂNILE SALE PRIN ÎNVIERE?

B. Şi dacă va fi întrebat: „De unde ai rănile acestea la mâini?" El va răspunde:
"Am fost lovit în casa prietenilor mei!" [Zaharia 13:6].
Sfântul Chiril al Alexandriei, referindu-se la înălţarea Domnului, ne spune că, atunci când Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, S-a înălţat la ceruri având trupul cu Sine, aceasta a fost ca un nou semn pe cer. Iar „cetele îngereşti s-au minunat când au văzut că împăratul pământului, Stăpânul celor din înalturi, are chip asemenea cu omul.
Atunci au întrebat: "Cine este acesta, care vine din Edom (prin Edom se înţelege
pământ) în roşeaţa hainelor sale din Bosfor (prin care se înţelege trup sau carne),
atât de mândru în veşmântul Său...? "[Isaia 63:1]. Iar prin Bosfor trebuie să înţelegem, aici, fie trup, fie patimă, fie amărăciune. Apoi, îngerii au mai întrebat:
Ce sunt rănile acestea din palmele Tale? Iar El le-a răspuns: "Am fost lovit în casa prietenilor mei!" [Zaharia 13:6]. Şi tot aşa cum a făcut şi cu Toma, care s-a îndoit, împlinind în felul acesta rânduiala mântuirii după înviere, i-a arătat semnele cuielor în palmele Lui şi l-a chemat să-şi pună mâna şi să-I vadă rana de suliţă din coastă [cf. Ioan 20:26-28]; tot astfel, când a fost în ceruri, i-a încredinţat pe sfinţii Săi îngeri că mult iubitul Său popor Israel fost-a pe bună dreptate lepădat şi îndepărtat. Pentru aceasta, le-a arătat lor veşmântul Său înroşit cu sânge şi rănile din mâini, iar aceasta nu pentru că erau răni ce nu puteau fi trecute cu vederea - căci, atunci când a înviat din morţi, El a pus capăt la toată stricăciunea şi tot ceea ce ţine de aceasta -, ci pentru ca, după cum însuşi a spus: înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri, după sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru [Efeseni 3:10-11]. Căci, tot aşa ca şi atunci când, după ce S-a sculat din morţi, cu bun înţeles S-a arătat El lui Toma şi l-a chemat să vadă urmele cuielor şi rana suliţei [cf. Ioan 20:26-28], la fel şi atunci când S-a înălţat la ceruri, El S-a vădit întru totul sfinţilor îngeri, ca să le fie spre mărturie că pe bună dreptate Israel a fost alungat şi lepădat din înrudirea cu Domnul. Pentru aceasta, El a arătat veşmântul Său pătat cu sânge şi rănile din mâini, şi nicidecum pentru că nu S-ar fi putut tămădui de ele. Căci atunci când a înviat din morţi, El a pus capăt stricăciunii, iar odată cu aceasta şi rănilor. Insă pe acestea le-a păstrat, întru înţelepciunea dumnezeiască, spre descoperire prin Biserică, precum a spus: Pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri, după sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru [Efeseni 3:10-11] - după cum spune Sfântul Apostol Pavel în epistolă." (Sf. Chiril al Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 5, în ed. cit., p. 108.)

Iar Sf. Teofilact al Bulgariei tâlcuieşte Ef.3,10 aşa:

Efeseni 3,10
ca să se cunoască acum începătoriilor şi Stăpâniilor înţelepciunea
lui Dumnezeu cea de multe feluri, prin Biserică, întru cele cereşti,
Nici începătoriile şi Stăpâniile cele de sus ale îngerilor, nici cele de jos, nu ştiau cu amăruntul taina slavei pe care urmau să o primească cei din „neamuri". Căci îngerii şi Arhanghelii cei de sus ştiau numai aceasta, că Israil era parte şi norod al Domnului, precum este scris: „Şi s-a făcut parte a Domnului norodul lui Iacov, funia moştenirii Sale, Israil" {Levitic 32:9). Şi Arhanghelul Gavriil, cel trimis jos, ştia aceasta, că Hristos va izbăvi de păcate norodul Său, adică pe cel Evreiesc, căci zice: „Acesta va mântui norodul Său de păcatele lui" (Matei 1:21). Iar faptul că „neamurile" şi slujitorii la idoli au să primească o cinste şi slavă atît de mare, l-au cunoscut acum, după iconomia întrupării, şi îngerii ce sînt sus, în cer, şi cei de jos, de pe pămînt, „prin Biserică", adică prin facerile de bine ce ni se fac de la Dumnezeu. Căci facerile de bine date nouă, Creştinilor din „neamuri", au arătat îngerilor „înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri". Nu a zis: „felurita înţelepciune a lui Dumnezeu", ci: „de multe feluri", ca prin zicerea aceasta să arate meşteşugurile cele de tot felul şi nepricepute ale acestei înţelepciuni. Iar dumnezeiescul Grigorie al Nissei tîlcuieşte zicerea aceasta (în Cuvântul al 8-lea la Cântarea Cântărilor) zicînd că, mai înainte de înomenirea Dumnezeu-Cuvântului, cereştile Puteri ale îngerilor cunoşteau înţelepciunea lui Dumnezeu simplă, anume că Dumnezeu le-a zidit pe toate doar cu voia Sa, fiind puternic şi atotputernic, şi că El păzea făpturile zidite cu purtarea Sa de grijă cea înţeleaptă, din aceasta cunoscându-L înţelept înainte-văzător. Şi nici o felurime nu era întru acestea, adică nu era nici un lucru care să facă altă ispravă împreună cu un altul. Iar după ce S-a întrupat Dumnezeu-Cuvântul, s-a făcut înţelepciunea lui Dumnezeu multfelurită, pentru că s-au isprăvit şi s-au făcut cele potrivnice prin cele dimpotrivă lor, adică: prin moarte, s-a făcut viaţă; prin neputinţă, putere; prin necinste, slavă şi, prin oamenii cei simpli, s-au făcut lucrurile cele mari şi dumnezeieşti încuviinţate. în acest chip s-a făcut acum cunoscută Puterilor cereşti mult-felurita înţelepciune a lui Dumnezeu; căci, după ce noi, oamenii, am cunoscut-o, atunci au cunoscut-o şi Puterile îngerilor, prin noi, fiindcă au văzut Biserica (adunarea) Creştinilor, lucrurile prea-slăvite şi mari de care s-au învrednicit aceştia, şi astfel s-au povăţuit spre cunoştinţa înţelepciunii lui Dumnezeu.


Acum vă întreb, desigur retoric: Hristos are rănile Sale pentru a fi identificat şi deci deosebit de ceilalţi oameni pentru a ne arăta nouă înţelepciunea cea de multe feluri a Sa, cum prin moarte ne duce la viaţă, prin rănirea lui Dumnezeu ne duce la sănătate, prin moartea Sa ne duce la viaţă veşnică. Cum aşadar să lase El a fi confundat cu nişte eretici? Oare ereticii ne mântuiesc pe noi prin rănile lor? Oare ei trebuie să fie recunoscuţi în a fi Hristos? Ce înţelepciune mult felurită ar fi când cei păcătoşi (prin faptele lor de mândrie şi prin dogmele lor spurcate) sunt răniţi? Aceasta este înţelepciunea simplă din Vechiul Testament pe care o ştiau şi îngerii şi evreii… a omorâ cu pietre pe eretici. Aceasta nu este singurul lucru nou sub soare. Singurul lucru nou sub soare este: Biserica Ortodoxă, Trupul lui Hristos cel fără de prihană, rănit.

Adică nu e de mirare că Dumnezeu lasă să fie răniţi nişte eretici mândri care se vor hrisotoşi mincinoşi fiindcă o merită. Răni demonice pe pământ au vrut (mândrie în trup că ei ar fi ca Hristos) răni veşnice în iad au obţinut.
Mirarea îngerilor este că Hristos cel fără de păcat Îşi poartă şi acum pentru noi rănile ca să se vindece toţi cei ce vor veni în Sfânta Biserică Ortodoxă, singura rănită de dumnezeiasca dragoste după Mirele Său... dulcele Iisus.
Şi mai se miră îngerii că Sfinţii Mucenici se lasă răniţi şi ocărâţi de duşmanii lui Hristos pentru a suferi pentru El, iar nu cum fac cei înşelaţi, falşi mărturisitori, ce se lasă răniţi de draci pentru a fi lăudaţi de oameni că sunt ca şi Hristos şi a-L înlocui pe Hristos (fiind slăviţi ca vicari ai Lui: papa-vicar, stigmatizaţii - vicari, alungându-L pe Hristos în transcendent, ca şi cum nu ar fi cu noi prin dragostea Lui nesfârşită), fiind deci hristoşi mincinoşi.

Va urma cu alte metode din cartea
(II) PĂRINTELUI CORNEL DRAGOŞ
__________________