Lumea dinlauntrul nostru

Care este relatia de incluziune dintre Dumnezeu si Lume?

Fiind pretudindeni, atotprezent, Dumnezeu nu poate fi continut, inclus de Lume.

Nu exista portiuni de Lume in care Dumnezeu sa nu fie prezent.

Dumnezeu fiind infinit este mai potrivit sa spunem ca Dumnezeu contine Lumea.

Dar Dumnezeu, in chip minunat, salasuieste in adancul inimii noastre.

Deci toate lumile, de fapt, sunt inlauntrul nostru desi par ca sunt in afara.

Mantuirea Lumii nu este un act singular, istoric.

Dumnezeu doreste sa mantuie Lumea din nou, si din nou, prin inima fiecaruia.

Sa-si arate intr-o interatie infinita puterea dumnezeiasca, prin fiecare dintre noi.

Lucrarea nu se opreste decat atunci cand fiecare lume din fiecare inima este salvata.

Lumea din afara

Fiecare percepe lumea exterioara, care o are, de fapt, inlauntrul lui.

Lumea din afara nu este altceva decat o proiectie a lumii dinlauntru.

Lumea exterioara nu este altceva decat lumea interioara amplificata in perceptibil, vizibil.

Aceeasi realitate unora li se arata scaldata in lumina dumnezeiasca, altora intunecata si plina de rautati.

Ceea ce se arata inaintea ochiului este ceea ce se afla deja ascuns in ungherele inimii.

Persoana rea din afara este de fapt persoana rea dinlauntru.

Coruptul din afara este de fapt coruptul dinlauntru.

Omul bun din afara este omul bun dinlauntru.

Pentru a curata lumea din afara este de bun simt sa ne intoarcem inlauntru si sa curatam ceea ce se afla acolo.

Omul din inima trebuie vindecat mai intai.

Omul din inima este conectat cu tot ceea ce apare in afara.

Omul din inima nu este rupt de niciun aspect exterior, comunica in adevar cu toate fatetele existentei.

Omul nu este separat de ceilalti asa cum simturile ne lasa sa credem ci comunica profund cu toti.

Orice actiune personala se reflecta in toti, fie greseala, fie virtute.

O vorba veche spune ca savarsind un pacat impingem pe cineva in iad, iar savasind o virtute ridicam pe altcineva in rai.

Ca efectele actiunilor noastre personale nu se limiteaza doar la noi insine ci, in chip ascuns, la toti ceilalti.

De ce exista Dumnezeu

Daca Dumnezeu in Fiinta Sa ar fi palpabil, tangibil, atunci Dumnezeu ar inceta sa mai existe.

Dar, paradoxal, Dumnezeu exista tocmai pentru ca nu poate fi atins, indiferent cat de adanc patrundem in El.

Viata ca vis

Dimineata, "visul noptii a trecut, urmeaza visul de peste zi"
iar seara, "visarea de peste zi a trecut, urmeaza visul din noapte".

Frica la inceput
Este buna frica de Judecata.
Rugaciunea motivata de frica de a nu fi "eu insumi" azvarlit in iad.


Frica la urma
Dar este mult mai buna frica ca nu cumva ceilalti sa ajunga in iad.
Rugaciunea din dragoste pentru toti ceilalti.

Bizuirea - aspectul cheie al vietii spirituale

"Calea incepe bizuindu-ne pe Dumnezeu si se termina la fel, bizuindu-ne pe Dumnezeu"

Bizuirea nu inseamna o referinta conceptuala, doar o idee de care sa ne agatam in momente dificile,

ci efectiv lasarea infinitatii Lui Dumnezeu sa patrunda inlauntru nostru.

Si toate actiunile noastre mentale, verbale si corporale sa se raporteze, sa exprime Infinitatea Dumnezeiasca.

Libertatea de expresie

Ce pretuieste cel mai mult Dumnezeu? Libertatea de expresie!

Libertatea noastra de a alege, de a ne forma propriile opinii si pareri.

Dumnezeu pretuieste libertatea noastra de a alege mai presus de orice.

Chiar daca ea presupune sa nu credem in El sau sa-L rastignim in felurite moduri.

In inima Lui, libertatea noastra de a fi asa cum dorim noi este mai presus de orice.

Dumnezeu nu constrange gandurile noastre, nu le impune, nu ne face sa credem cu forta.

Daca Dumnezeu gandeste astfel, putem sa-I urmam exemplul.

Adica, in raport cu ceilalti, sa pretuim in inima noastra libertatea acestora de crede si gandi - mai presus de orice.

In mod normal suntem tentati sa consideram mai important punctul nostru de vedere decat liberul arbitru al celuilalt.

Pretuirea libertatii celuilalt este expresia dragostei adevarate care nu pune conditii.

Omul trebuie sa ajunga la Dumnezeu din proprie convingere. Este singura poarta de intrare.

Un propovaduitor autentic pretuieste cel mai mult libertatea celuilalt de a alege. Chiar daca alegerea acestuia este impotriva a tot ceea ce propovaduitorul considera valoros.

Un propagandist simte ca punctul lui de vedere este mai important, superior fata de orice altceva, inclusiv fata de liberul arbitru al celui ce il asculta.

Cand acordam, in adancul inimii noastre, celorlalti libertatea de a alege - ne acordam, de fapt, libertate noua insine.

Cand dorim sa impunem ceva celorlati, de fapt ne agresam pe noi insine.

Cred ca te inseli.

Cred ca te inseli





Aici nu numai ca te inseli dar te si contrazici.Hotaraste-te ,dragostea adevarata pune conditii (omul trebuie sa ajunga la Dumnezeu din proprie convingere) sau nu ( ...dragostei adevarate care nu pune conditii)

Cred ca te inseli.
Atunci inceteaza sa te mai agresezi singur.Tu ai un stil ,nu stiu cum sa-l numesc, cred ca pasiv agresiv se potriveste.

Libertatea de a alege e doar un instrument care foloseste la o comuniune autentica de iubire
intre persoane, deci ...ceea ce pretuieste Dumnezeu cel mai mult nu e libertatea de a alege(e un dat personal pentru toti oamenii) ci iubirea in Adevar si Adevarul e ...Exclusivist,exclude tot ne-adevarul.Hristos e Exclusivist...cine nu e cu Mine,este impotriva Mea.

Primul "trebuie" nu are valoare imperativa - formularea, intradevar nu este cea mai adecvata.

era suficient sa scriu: "omul ajunge la Dumnezeu prin proprie convingere" si atunci evitam aceasta aparenta contradictie, data de includerea redundanta a cuvantului "trebuie"

Oricum, felicitari ai citit cu atentie postarea si ai formulat un punct de vedere propriu.

Am egalat importanta acestui "instrument" (liberul arbitru) cu cea a iubirii finale, pentru ca cea de a doua nu se poate fara prima. Sunt legate una de alta.

Daca le-as disocia, personal, as fi inclinat sa diminuez valoarea liberului arbitru al celorlalti. Nu mi s-ar parea atat de important ... in economia iubirii.

Exclusivismul Lui Hristos, desi un un exclusivism dumnezeiesc, nu incalca liberul arbitru. Acest aspect, mi se pare a fi foarte sugestiv.

Nu e adevarat ce spui.Unde exista Adevar exista imperativ...poate in budism nu exista imperativ pentru ca nu exista Adevar.
Insasi aceasta lume,acest suflet si acest trup pe care il avem e un imperativ ,pentru ca e ASA si NU ALTFEL.
Discutia era alta...imperativul...care se adreseaza liberului arbitru.
Lipsa imperativului anuleaza liberul arbitru.