|
Psalm 115
TÎLCUIREA PSALMULUI 115 Aliluia. Crezut-am, pentru aceea am grăit. Că nu cu ochii trupului am văzut țara aceea[COLOR=#800080][1][/COLOR], ci credința mi-a făcut-o arătată. Iar eu m-am smerit foarte, 2 eu am zis întru uimirea mea: Tot omul este mincinos! Și Achila, așa: „Eu am zis, cînd m-am spăimîntat: Tot omul este mincinos!”, iar Teodotion: „tot omul lipsește”, iar Simmah: „Și am zis, mîhnindu-mă: Tot omul minte!” Și nu așa prost am pus toate tălmăcirile, ci vrînd să arăt că numește minciună buna-norocire omenească, fiindcă curge prea-degrab și nu are nimic statornic. Că zice: Văzînd această grabnică schimbare, și aducîndu-mi aminte de buna-norocire a noastră mai dinainte, și văzînd primejdiile grămădite unele peste altele și mîhnindu-mă, am zis că nimic nu este întemeiat, nici statornic, iar cel ce nădăjduiește acestora de față ca unor lucruri statornice rămîne mincinos și se înșeală de nădejde. Aceasta a zis-o încă și în Psalmul 38: „Însă toate sînt deșertăciune, tot omul ce viază.” Și înțeleptul Solomon - după ce le-a învățat pe acestea, măcar de a și călătorit prin toată buna-norocire, dar s-a atins de fiziologia[COLOR=#800080][2][/COLOR]lucrurilor omenești - a pus această înainte-cuvîntare: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sînt deșertăciune!” 3 Ce voi răsplăti Domnului pentru toate cîte mi-a dat mie? Zice: Fiind înconjurat cu multe și felurite faceri de bine, nu știu cu ce voi răsplăti Făcătorului de bine. Și nu așa prost a împreunat acest stih cu cel mai dinainte, ci ne învață că Dumnezeul a toate tinde oamenilor ajutorul Său întru feluritele schimbări ale vieții și aduce mîngîiere de tot felul celor mîhniți. Aceasta a zis și Fericitul Pavel: „Bine este cuvîntat Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ne mîngîie pe noi întru tot necazul nostru, ca să putem și noi a mîngîia pe cei ce sînt întru tot necazul cu mîngîierea cu care ne-am mîngîiat și noi de la Dumnezeu. Că, precum prisosesc pătimirile Lui Hristos întru noi, așa prisosește prin Hristos și mîngîierea noastră.” Aceasta a zis și Fericitul David: „După mulțimea durerilor mele, mîngîierile Tale au veselit sufletul meu.” 4 Paharul mîntuirii voi lua și numele Domnului voi chema. Deci se cuvine a primi cu îndrăzneală moartea pentru Dînsul și a da Lui această răsplătire pentru facerile de bine cele de tot felul. Că „pahar al mîntuirii” a numit moartea pentru buna-credință, că așa o numește Domnul pe dînsa, zicînd: „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!”; iar perechii Apostolilor ce au cerut împărtășirea împărăției, așa i-a zis: „Puteți bea paharul pe care îl voi bea Eu?” Deci și aici zice că nevoitorii cei bărbați și prea-viteji ai bunei-credințe își poruncesc loru-și să facă aceasta. Și împlinesc această făgăduință fiind priviți de cei de o seminție, ca și pe dînșii să-i ascută spre asemenea rîvnă: 5 Rugăciunile mele Domnului voi da înaintea a tot norodul Lui. Apoi, arată și rodul acestei morți: 6 Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui! Iar dacă lui Dumnezeu Îi este scumpă, căruia din cuvioși nu-i va fi cinstită? 7 O Doamne, eu - robul Tău, eu - robul Tău și fiul roabei Tale! Deci, dacă vom răbda acea moarte vrednică de minune, vom dobîndi cinstea și slava de la Dumnezeu și pururea vom fi lăudați. Iar dacă - înălțîndu-ne deasupra vrăjmașilor, cît tabăra acelora să o risipim - vom aduce Stăpînului lauda de mulțumire mărturisindu-ne robia și fălindu-ne că o avem de la strămoși (că cei ce sînt siliți să robească oamenilor se fălesc uneori că au avut strămoși slobozi, iar cei ce au slujit lui Dumnezeu din dragoste mărturisesc că au robia de la strămoși), după cuviință cred că prea-mare laudă este o robie ca aceasta. Rupt-ai legăturile mele. M-ai slobozit de primejdiile mele cele multe și felurite. 8 Ție voi jertfi jertfă de laudă, și întru numele Domnului voi chema. 9 Rugăciunile mele Domnului voi da înaintea a tot norodul Lui, 10 în curțile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Și, după ce m-ai izbăvit de primejdii, nu voi fi nemulțumitor către facerile de bine, ci voi răsplăti Ție jertfa laudei și voi plăti lauda de mulțumire, toți cei de o seminție privind și dobîndind de aici folosul. Și voi aduce Ție această lucrare de cele sfinte în Biserica sfințită întru numele Tău. Deci putem învăța și de aici că și cînd stăpînea Legea cea veche cei ce luau aminte mai duhovnicește la Legecinsteau jertfele cuvîntătoare mai mult decît junghierile dobitoacelor, zugrăvindumbrit Noul Așezămînt. Și se cuvine a ști că amîndoi Psalmii se potrivesc și tuturor bunilor-biruitori Mucenici, că unul și același este scopul atît al acestora, cît și al acelora: că aceia au răbdat moartea cea vrednică de minune pentru Legeși pentru Puitorul de lege; iar aceștia, pentru Cel ce ne-a mîntuit și a pierdut moartea, au ales mai bine sfîrșitul decît viața aceasta de aici. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„latura celor vii” [COLOR=#800080][2][/COLOR]De materialitatea lor cea schimbătoare și pieritoare. |
Psalm 116
TÎLCUIREA PSALMULUI 116 Aliluia. Lăudați pe Domnul, toate neamurile! Pe toți împreună îi cheamă spre dănțuire deodată. Că tuturor neamurilor a dăruit pricinile mîntuirii, nu numai Elinilor și Romanilor, ci și barbarilor, folosindu-i pe Sfințiții Apostoli ca slujitori ai facerii de bine, că a zis: „Mergînd, învățați toate neamurile, botezîndu-le întru numele Tatălui, și al Fiului și al Sfîntului Duh, învățîndu-le pe dînsele să păzească toate cîte am poruncit vouă.” Plecîndu-se legii acesteia, ei au străbătut tot pămîntul și marea: și unul i-a adus lui Hristos pe Indieni, altul pe Egipteni, iar altul pe Etiopieni. Așa, prea-lăudatul Ioan a slobozit de păgînătatea mai-dinainte Asia; așa, dumnezeiescul Andrei a luminat cu razele cunoștinței de Dumnezeu Elada; așa, prea-dumnezeiescul Filip a vădit înșelăciunea amîndorura Frigiilor; așa, marele Petru a alergat de la Ierusalim pînă la cetatea Romei, aducînd tuturor razele adevărului; așa, înconjurînd toată lumea, toți au risipit negura neștiinței și au arătat Soarele dreptății. Iar Fericitul Pavel ne învață în scurt la cîte neamuri a adus dumnezeieștile propovăduiri, că a împlinit Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim pînă la Iliric împrejur, că aducea lor mîntuitoarele dogme nu călătorind cale dreaptă, ci înconjurînd neamurile ce se aflau în mijloc. Și zice așa: „Mă sîrguiesc să bine-vestesc nu acolo unde a fost numit Hristos, ca să nu zidesc pe temelie străină, ci precum este scris: «Cărora nu li s-a vestit pentru Dînsul, aceia Îl vor vedea, și cei ce nu au auzit Îl vor înțelege.»” Iar mai pe urmă a călcat și Italia, și a ajuns în Ispania, și a adus folosul la ostroavele cele din mare. Că, trimițîndu-le scrisoare Romanilor, a zis: „Mergînd la Ispania, nădăjduiesc să trec pe la voi și să fiu petrecut acolo de voi, după ce mai întîi mă voi sătura de voi în parte.” Și, scriindu-i minunatului Tit, zice: „Pentru aceasta te-am lăsat pe tine în Crit[COLOR=#800080][1][/COLOR], ca să așezi preoți prin cetăți, după cum ți-am rînduit.” Deci după cuviință poruncește proorocescul cuvînt tuturor neamurilor să aducă lauda lui Dumnezeu, fiindcă toate au dobîndit mîntuirea. Lăudați pe Dînsul, toate noroadele! Iudeii, care se învățaseră a-L cinsti pe Dumnezeu, de demult se risipiseră prin toată lumea. Deci - de vreme ce nu locuiau numai în Palestina, nici nu petreceau întru un singur norod, rînduiți și supuși sub un singur împărat, ci erau împrăștiați întru toate neamurile și se supuneau stăpînitorilor acelora, dar petreceau de sine-și, osebiți, supunîndu-se poruncii Legii - după cuviință îi numește nu „norod”, ci „noroade”, că prea-mulți au primit dumnezeiasca propovăduire și dintru aceștia. Că în Ierusalim trei mii, și cinci mii s-au vînat deodată de pescari, iar după acestea s-au făcut încă multe zeci de mii, după cum a zis dumnezeiescul Iacov. Încă și în Siria, și în Chilichia, și în Licaonia, și în Pisidia, și în Asia, și în Pamfilia și întru toate celelalte neamuri, mai întîi Iudeilor le aduceau Apostolii dumnezeieștile propovăduiri. Și unii credeau și dobîndeau adevărul, iar alții grăiau-împotrivă învățăturilor acestora aducătoare de folos. Deci după cuviință proorocescul cuvînt poruncește și acestora a lăuda pe Făcătorul de bine, că pe aceștia îi numește „noroade”. 2 Că s-a întărit mila Lui peste noi, Că a săvîrșit mîntuirea noastră doar din milă. Așa a zis și Fericitul Pavel: „Iar cînd s-au arătat bunătatea și iubirea de oameni a Mîntuitorului nostru Dumnezeu, nu pentru dreptățile noastre pe care le-am făcut, ci după multă mila Sa ne-a mîntuit pe noi prin baia nașterii de a doua oară și a înnoirii Duhului Sfînt, pe Care L-a vărsat peste noi bogat.” Și iarăși: „Cu darul sînteți mîntuiți prin credință, și aceasta nu dintru noi: al lui Dumnezeu este darul.” Și aiurea: „Vrednic de credință și de toată primirea este cuvîntul că Hristos Iisus a venit în lume să mîntuiască pe păcătoși, dintru care cel dintîi sînt eu, și pentru aceea m-am miluit.” Și: „A întărit Dumnezeu a Sa dragoste către noi, că, încă păcătoși fiind, Hristos a murit pentru noi.” Deci după cuviință proorocescul cuvînt a zis că „S-a întărit mila Lui peste noi.” și adevărul Domnului rămîne în veac. Că a dat mîntuirea pe care a făgăduit-o prin Sfinții Prooroci. Aceasta a zis și Fericitul Pavel, începînd epistola către Romani: „Pavel, robul lui Iisus Hristos, chemat apostol, hotărît spre buna-vestire a lui Dumnezeu, pe care a mai-nainte vestit-o prin Proorocii Lui întru Sfintele Scripturi.” Și iarăși: „Iar eu zic că Hristos Iisus S-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să adevereze și să întărească făgăduințele părinților, iar neamurile să proslăvească pe Dumnezeu pentru milă.” Deci - de vreme ce Dumnezeul tuturor a împlinit făgăduințele, și a dat mîntuirea făgăduită și a deschis tuturor izvoarele milei - și noi, cei din Iudeea ce ne-am apropiat la Hristos, și voi, cei ce din neamuri ați crezut, să-I răsplătim Făcătorului de bine amestecînd cîntare de laudă împreună-glăsuitoare! [COLOR=#800080][1][/COLOR]Creta |
Psalm 117
TÎLCUIREA PSALMULUI 117 Aliluia. Și aceasta este laudă adusă lui Dumnezeu de cei ce au dobîndit mîntuirea. Că Iudeii aduc lui Dumnezeu lauda aceasta de mulțumire după întoarcerea din Babilon și după ce toți cei din laturile de aproape se adunaseră împreună zavistuindu-le lor pentru buna-norocire mai-dinainte, și adunaseră încă și alte neamuri barbare, iar apoi se cheltuiseră cu rănile slobozite de Dumnezeu, după proorocia lui Ioil, a lui Iezechil, a lui Miheia și a Zahariei. Dar, de vreme ce întru acelea mai-nainte s-au scris ale noastre, mai mult se potrivește cîntarea aceasta de laudă celor ce au crezut din neamuri, care - goniți fiind de mulți stăpînitori și stăpîniți, de noroade și de povățuitori de noroade, de împărați și voievozi, fiind vîrtejiți în vîrteje, și munciți și pătimind necurmate feluri de morți – care, zic, s-au arătat mai înalți decît cei ce le dădeau războiul. Așadar darul Duhului a pus înainte învățătura cîntării de laudă și unora, și altora. Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui! Lăudați pe bunul Dăruitor al bunătăților! - că are veșnică mila Sa, și de-a pururea o dăruiește celor ce au trebuință. 2 Să zică și casa lui Israil că este bun, că în veac este mila Lui! 3 Să zică și casa lui Aaron că este bun, că în veac este mila Lui! Pomenindu-i pe aceștia după osebirea lor, face pomenirea de obște pentru credincioșii din neamuri: 4 Să zică dar toți cei ce se tem de Domnul că este bun, că în veac este mila Lui! Zice: Toți, lăudați iubirea de oameni a lui Dumnezeu! - și cei ce vă trageți din Israil și vă făliți cu buna-credință strămoșească, și cei învredniciți între dînșii de preoție, și cei ce sînteți din multe feluri de neamuri, dar v-ați izbăvit de păgînătatea strămoșilor. Că unul este Dumnezeul tuturor, și aduce tuturor multe și felurite faceri de bine și dăruiește mila Sa celor ce cer. Apoi, ne învață mai descoperit purtarea de grijă a lui Dumnezeu: 5 Din necaz am chemat pe Domnul, și m-a auzit întru desfătare. Că nu a oprit năvălirea celor rele, ci ne-a arătat primejdiile și îndată le-a risipit pe acestea. Aceasta a zis și în Psalmul al 4-lea: „Întru necaz m-ai desfătat”, în loc de: Mai mare decît chinuirea mi-ai adus mîngîierea. 6 Domnul este mie ajutor, și nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. 7 Domnul îmi este mie ajutor, și eu voi privi asupra vrăjmașilor mei. Pentru că, avîndu-L ajutător pe Stăpînul tuturor, nu mă tem de năvălirile vrăjmașilor și nădăjduiesc că, dobîndind ajutorul de la Dînsul, voi vedea prea-foarte degrab pierzarea acestora. Apoi, cu gîndurile cele bune întărește socoteala cea bine-credincioasă: 8 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre om. 9 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre boieri. Că El este bun, și de oameni iubitor, și voitor de cele bune și puternic a lucra ceea ce voiește, și are stăpînire nepieritoare. Iar oamenii sînt și stricăcioși cu firea, și schimbători cu socoteala, și de multe ori nu le voiesc pe cele bune; uneori încă, și voind să le ajute celor nedreptățiți, nu pot; și, măcar de și stăpînesc, vremelnică au stăpînirea, și chiar împărăția este la oameni stricăcioasă și ajunge la puțină vreme. Deci mai bine este a părăsi ajutorul oamenilor și a cere dumnezeiescul ajutor. 10 Toate neamurile m-au înconjurat, și întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Biserica a primit asupră-i năpădirile tuturor neamurilor, iar Ierusalimul nu ale tuturor, ci numai ale unora. Deci la Iudei se aduce cuvîntul cu covîrșire[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar la Biserică cu adevărat: că cei ce au crezut în fiecare neam au răbdat tulburările și primejdiile de la cei necredincioși, dar, nădăjduindu-se lui Dumnezeu, și ei, și Iudeii i-au biruit pe împotrivă-luptători. 11 Înconjurînd, m-au înconjurat, și întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Iar Simmah, așa: „Înconjuratu-m-au pe mine și iarăși m-au înconjurat”, în loc de: Au adus asupra mea năpădiri unele peste altele și au pus împrejurul meu înconjurări de tot felul, dar eu, îngrădindu-mă cu chemarea lui Dumnezeu, am risipit tabăra acelora. 12 Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul Zice: Precum albinele, aflînd fagurul, sug umezeala mierii, așa s-au ispitit aceștia a jefui dulceața bunei-credințe cea unită cu mine. și s-au aprins ca focul în spini, Încă au nădăjduit să mă biruiască foarte lesne, precum focul mistuiește mărăcinii degrab și cu lesnire. dar întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Și, nădăjduind acestea, s-au înșelat de nădejdea lor, biruindu-se de nădejdea mea, că împotriva tuturor acelora L-am pus pe Stăpînul meu și printr-Însul am dobîndit biruința. |
Psalm 117 (2)
13 Împins fiind, m-am povîrnit să cad, și Domnul m-a sprijinit.
Acestea se potrivesc și acelora, și acestora: că și aceia ar fi pătimit pieirea cea desăvîrșită, de nu ar fi dobîndit dumnezeiescul dar, și aceștia ar fi căzut întru păgînătate, de nu i-ar fi proptit pe ei dumnezeiasca faptă bună. 14 Tăria mea și lauda mea este Domnul, și S-a făcut mie spre mîntuire. Deci pe Dînsul Îl avem și putere, și biruință, și izvor al cîntării de laudă: că, de la Dînsul dobîndind bunătățile, Îi aducem lauda cu inimă bună. 15 Glas de bucurie și de mîntuire - în corturile drepților: Că, izbăvindu-se după biruință de lipsurile mai dinainte, erau întru veselie și întru bună-cuvîntare, lăudîndu-L pe Dumnezeu. Dreapta Domnului a făcut putere, 16 dreapta Domnului m-a înălțat, „Dreaptă” - după cum de multe ori am zis – numește lucrarea cea bună. Și, bine făcînd, ei nu scriu biruința asupra loru-și, nici nu se bizuiesc la a loru-și sîrguință și putere, ci strigă că au dobîndit-o pe aceasta de la dumnezeiescul dar. dreapta Domnului a făcut putere! 17 Nu voi muri, ci voi fi viu și voi povesti lucrurile Domnului. Deci: După ce am dobîndit ajutorul cel de sus și m-am făcut mai înalt decît moartea, îi voi învăța dumnezeieștile faceri de bine și pe cei ce nu le știu, iar celor ce le știu le voi aduce aminte, și cu pomenirea acestora voi aprinde dragostea către Dînsul. 18 Certîndu-mă, m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat. A slobozit să năpădească asupra mea cele scîrbicioase, părintește certîndu-mă, dar a risipit norul cel întristător al acestora și cu totul m-a slobozit de vătămarea lor. 19 Deschideți mie porțile dreptății, și, intrînd într-însele, mă voi mărturisi Domnului! „Porți ale dreptății” nu numește porțile Bisericii, ci feluritele chipuri ale faptei bune, că prin acelea este cu putință a lăuda pe Dumnezeul tuturor după vrednicie. Și, prin cele adăugate, a arătat acest lucru mai descoperit, dînd răspuns și zicînd: 20 Aceasta este poarta Domnului, drepții vor intra într-însa. Așa i-a zis Domnul și tînărului care ceruse să învețe calea vieții veșnice: „Poruncile le ști? Să nu curvești, să nu furi, cinstește pe tatăl tău și pe muma ta, să iubești pe vecinul tău ca pe sine-ți!” În acest chip și Stăpînul S-a numit pe Sine-Și „ușă”, ca un povățuitor și dascăl al faptei bune, că zice: „Eu sînt ușa oilor, dacă cineva va intra prin Mine, intra-va, și va ieși și pășune va afla.” Aceasta a zis proorocescul cuvînt și aici: „Aceasta este poarta Domnului, drepții vor intra într-însa.” 21 Mărturisi-mă-voi Ție, că m-ai auzit și Te-ai făcut mie spre mîntuire. Deci: Te laud pe Tine, Cel ce ai primit rugăciunea mea și mi-ai dat mîntuire. 22 Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului. Iudeii nu pot alătura acest stih la altcineva decît la Hristos, măcar de s-ar nerușina de nenumărate ori! Că, deși peste semințiile despărțite de demult a domnit Zorobabel, stăpînirea lui nu a ținut multă vreme. Iar Stăpînul Hristos a împreunat cei doi pereți care stăteau departe unul de altul - zic adică pe aceia care au crezut și din Iudei, și din neamuri, pe cei ce slujeau păgînătății și pe cei ce trăgeau jugul Legii– adunîndu-le pe cele despărțite întru una, pe care le-a înjugat și a încheiat dintru amîndouă o singură Biserică, asemănîndu-Se unui unghi care leagă împreună doi pereți. Deci aceasta e „piatra” pe care, ziditori fiind de demult fariseii și saducheii, au lepădat-o și au răstignit-o preoții și cărturarii, dar ea s-a făcut „în capul unghiului”, ori, după Simmah: „din colțul unghiului”. Dumnezeu a mai-nainte vestit pentru „piatra” aceasta încă și prin Isaia Proorocul: „Iată, pun în Sion piatră aleasă, de mult preț, din marginea unghiului, cinstită întru temeliile lui, și tot cel ce crede întru dînsa nu se va rușina.” Aceasta a zis și Fericitul Pavel: „... zidindu-vă pe temelia Apostolilor și a Proorocilor, fiind piatră din colțul unghiului Însuși Iisus Hristos.” Și Fericitul Daniil a văzut „piatra” aceasta tăindu-se fără de mîini, învățîndu-se nașterea cea neîmpărtășită de nuntă a Fecioarei; și a văzut-o pe aceasta zdrobind chipul, adică deșertăciunea vieții, și munte mare făcîndu-se și acoperind toată lumea.[COLOR=#800080][2][/COLOR] [COLOR=#800080][1][/COLOR]cu exagerare [COLOR=#800080][2][/COLOR]Iată tîlcuirea visului lui Nabucodonosor: „O, împărate! Tu priveai și, iată, un chip! Acest chip era peste măsură de mare, și strălucirea lui neobișnuită stătea înaintea ta și înfățișarea lui era grozavă. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul și brațele de argint, pîntecele și coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier și o parte de lut. Tu priveai și, iată, o piatră desprinsă nu de mînă a lovit chipul peste picioarele de fier și de lut și le-a sfărîmat. Atunci au fost sfărîmate în același timp fierul, lutul, arama, argintul și aurul, și au ajuns ca pleava de pe arie vara, și vîntul le-a luat cu sine fără ca să se găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare și a umplut tot pămîntul. Iată visul, iar tîlcuirea lui o vom spune înaintea împăratului. Tu, împărate al împăraților - căruia Dumnezeul cerului i-a dat împărăția, puterea, tăria și mărirea, și în mîinile căruia a dat pe fiii oamenilor în orice ținut ar locui, precum și fiarele cîmpului și păsările cerului, și i-a dat stăpînire peste toate - tu ești capul de aur. Și după tine se va ridica o altă împărăție mai mică decît a ta, apoi o a treia împărăție, de aramă, care va stăpîni peste tot pămîntul. Și o a patra împărăție va fi tare ca fierul și, după cum fierul sfărîmă și zdrobește totul, așa și ea va sfărîma și va preface totul în pulbere ca fierul care face totul bucăți. Iar picioarele pe care le-ai văzut și degetele, unele de lut de olar și altele de fier, înseamnă că va fi o împărăție împărțită, după cum tu ai văzut fier amestecat cu lut. Și degetele picioarelor, unele de fier și altele de lut, înseamnă că împărăția va fi parte tare, parte șubredă. Și, după cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, așa se vor amesteca prin înrudiri, dar nu vor avea legătură temeinică între ele, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul. Iar în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerului va ridica o împărăție veșnică, ce nu va fi nimicită niciodată și care nu va fi trecută la alt popor. Ea va sfărîma și va nimici toate aceste împărății și singură ea va rămîne în veci, după cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mînă, și a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul și aurul. Marele Dumnezeu a dat de știre împăratului ceea ce va fi în viitor, visul este adevărat și tîlcuirea lui neîndoielnică. Atunci, împăratul Nabucodonosor a căzut cu fața la pămînt, și s-a închinat înaintea lui Daniel și a dat poruncă să-i aducă jertfe și tămîieri. Răspuns-a împăratul către Daniel, și a zis: Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Stăpînul împăraților, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să descoperi această taină" (Daniil 2:31,47). Și proorocia s-a împlinit întocmai, fiindcă după împărăția a toată lumea a Babilonienilor a urmat aceea a Asirienilor, apoi a Machidonienilor și, în sfîrșit, aceea a Romanilor, cea mai tare, după care toate au fost biruite de împărăția duhovnicească a Dumnezeului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, adică de Biserica Lui cea veșnică. |
Psalm 117 (3)
23 De la Domnul s-a făcut aceasta, și este minunată întru ochii noștri.
Și dăruitor al darului acestuia este Dumnezeu, iar noi ne minunăm de negrăita Lui iubire de oameni. 24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru dînsa! „Zi făcută de Dumnezeu” o numește pe cea întru care „piatra” aceasta a înviat după Patimă[COLOR=#800080][1][/COLOR], că, îndată după Înviere, Mîntuitorul Hristos a poruncit Sfințiților Apostoli să meargă și să învețe toate neamurile. Și zice că ziua aceasta este osebită între celelalte, că - de vreme ce, la început, întru aceasta a făcut Dumnezeu lumina și întru aceasta a înviat Mîntuitorul nostru – ea a slobozit în toată lumea razele Soarelui dreptății. Încă și zidind lumina, Dumnezeu a numit ziua „lumină”, și în ziua aceea n-a mai făcut nimic altceva. Deci aceasta este ziua cea dintîi, cea care a primit zidirea luminii, că întru cea de a doua a făcut tăria, întru cea de a treia sadurile și semințele, iar întru celelalte a făcut altele. Iar în ziua cea dintîi - lumina, și a numit lumina „zi”. Deci după cuviință a zis: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm și să ne veselim întru dînsa!”, fiindcă întru dînsa am primit izvoarele bunătăților. 25 O Doamne, mîntuiește! O Doamne, sporește! În vremea cea de pe urmă – o Stăpîne! – dă-ne mîntuirea și fă nouă lesnicioasă și bine-călătorită calea care duce către Tine! [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică Duminica, prima zi a Facerii. |
Psalm 117 (4)
26 Bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului!
Și pruncii l-au adus Stăpînului glasul acesta, spre mustrarea celor ce se apucau să învețe pe alții dumnezeieștile cuvinte, dar nu voiau a cunoaște înțelesul lor cel adevărat. Că, numindu-L „samaritean” pe Stăpînul cărturarii și fariseii, pruncii Îl mărturiseau că este Însuși Cel binecuvîntat. De asemenea, încă și „osana” se află întru proorocia aceasta, căci pe acel „mîntuiește” l-am aflat pus la Evreu„osana”. Și, de aici, și Fericitul Ioan Botezătorul, povățuindu-i pe ai săi ucenici către adevăr, întreba prin aceia pe Domnul: „Tu ești Cel ce vine, ori să așteptăm pe altul?” Și, Domn fiind, întru numele Domnului a venit, cum a zis și către Iudei: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu, și nu M-ați primit; altul va veni întru numele său, și pe acela[COLOR=#800080][1][/COLOR]îl veți primi.” Și, binecuvîntat fiind, este Fiu al Celui binecuvîntat, după cum Îl întreba și arhiereul: „Tu ești Fiul Celui binecuvîntat?” V-am binecuvîntat pe voi din casa Domnului. Cei ce au biruit zic îndrăgitorilor Săi acestea: Aducem vouă blagoslovenia „pietrei” acesteia, care s-a făcut casă a Dumnezeu-Cuvîntului celui dintru dînsa. Că zice: „Cuvîntul trup S-a făcut și S-a sălășluit întru noi.” Și Domnul a zis către Iudei: „Stricați voi biserica aceasta, și Eu în trei zile o voi zidi pe dînsa.”[COLOR=#800080][2][/COLOR] 27 Dumnezeu este Domnul, și S-a arătat nouă. Aici, a bogoslovit[COLOR=#800080][3][/COLOR]arătat pe Stăpînul Hristos: că - pe Cel numit mai sus „piatră”, și după aceea „Binecuvîntat” și cum că „vine întru numele Domnului” - L-a numit și „Domn” și „Dumnezeu” care S-a arătat și a dăruit mîntuire celor ce au crezut întru Dînsul. Tocmiți sărbătoare întru cele dese, pînă la cornurile altarului! Deci adunați-vă toți și săvîrșiți praznic prea-mare, prăznuind a voastră mîntuire, încît mulțimea, strîmtorîndu-se, să ajungă pînă la altar. Pentru că a pus această zicere: „întru cele dese”, în loc de: „fiind îndesiți și strîmtorîndu-se cu mulțimea”. 28 Dumnezeul meu ești Tu, și mă voi mărturisi Ție; Dumnezeul meu ești Tu, și Te voi înălța. Pe Tine Te știu Dumnezeu, pe Tine Te știu Stăpîn, pe Tine, Făcătorul meu de bine, Te voi lăuda în toată viața mea. Mărturisi-mă-voi Ție, că m-ai auzit și Te-ai făcut mie spre mîntuire. 29 Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui! Mai întîi pe sine-și pornindu-se, ca pe niște cu adevărat mai întîi-rînduiți spre slavoslovie decît alții, le poruncesc apoi și celorlalți să-L laude pe Stăpînul cel bun, ca pe Cel ce cu adevărat dăruiește izvoarele milei cu îndestulare tuturor. Însă ni se cuvine a ști că și celor ce erau înconjurați de neamurile acelea li se potrivea să știe pe Cel ce avea să odrăslească dintru dînșii după trup și să dăruiască tuturor mîntuirea, că așa s-ar fi făcut mai cutezători împotriva celor ce veneau asupră-le, mîngîindu-se cu credința blagosloveniei ascunse întru dînșii. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică pe Antihristul, pe care în aceste zile cele mai de pe urmă, Creștinii, Iudeii și păgînii, înfrățiți întru „pacea” și „armonia” așa-numitului „Ecumenism”, l-au și primit întru inimile lor. [COLOR=#800080][2][/COLOR]E vorba de trupul Mîntuitorului și de de Învierea Lui. [COLOR=#800080][3][/COLOR]a teologhisit |
Psalm 118
TÎLCUIREA PSALMULUI 118 Aliluia. Fericiți – cei fără prihană în cale, Îi fericește pe cei ce călătoresc pe calea cea împărătească și nu se abat nici în dreapta, nici în stînga de la poruncile Legii. Și ne învață cine sînt aceștia: care umblă în legea Domnului. Cei ce petrec ca aceștia sînt neprihăniți, căci „cale” numește viața, că toți călătorim pe aceasta, din naștere pînă la îngropare. 2 Fericiți – cei ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima Îl vor căuta pe Dînsul, Tîlcuind Psalmul al 18-lea, am zis cu ce deosebește „legea”, și „mărturiile”, și „îndreptările”, și „judecățile” și „poruncile”, dar vom aduce aminte în scurt cele zise: „lege” o numește pe cea dată de Dumnezeul tuturor prin dumnezeiescul Moisi; iar „porunci” și „rînduiri” - iarăși pe aceeași, ca cele ce sînt poruncite și rînduite împărătește; o numește „îndreptări”, ca ceea ce poate să îndrepteze pe cel ce le isprăvește; și „judecăți”, ca pe aceea ce arată dumnezeieștile hotărîri și vrednicele răsplătiri, fie ale celor ce viețuiesc după Lege, fie ale celor fără de lege; iar „mărturii” - ca pe ceea ce mărturisește și arată sub ce fel de pedepse se vor supune cei ce o calcă. Deci și aici fericește pe cei ce cearcă totdeauna mărturiile lui Dumnezeu și Îl caută pe Dumnezeu cu toată inima. Însă lucrul acesta nu este al fiecăruia, ci al celui ce a ajuns la însuși vîrful faptei bune, pentru că unul ca acesta nu-și împarte mintea între Dumnezeu și grijile lumești, ci se dăruiește pe sine-și lui Dumnezeu cu totul. 3 că nu au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea. Și în Psalmul dintîi a făcut despărțirea aceasta, pentru că și acolo, după ce a fericit pe cel ce „cugetă ziua și noaptea în LegeaDomnului” și a arătat și rodul cugetării, a adăugat: „Nu așa - necredincioșii, nu așa!” Deci și aici, după ce a fericit pe cei fără prihană, ne învață cum că lucrătorii nelegiuirii și-au gătit loru-și altă cale și au părăsit Legeaînfiptă și așezată de Dumnezeu. 4 Tu ai poruncit ca să păzească foarte poruncile Tale. Stăpînul poruncește aceasta și prin Lege, și prin Prooroci, și prin Sfințitele Evanghelii. Și toată dumnezeiasca Scripturăeste plină de o asemenea așezare de lege, că nu poruncește a le păzi așa prost, ci „a le păzi foarte”, adică cu tot dinadinsul. 5 O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzească îndreptările Tale! Pentru aceasta – zice – mă rog să se îndrepteze cu LegeaTa calea mea, ca și cu un dreptar, ca să pot păzi îndreptările Tale. Și, arătînd rodul acestui lucru, adaugă: 6 Atunci nu mă voi rușina, cînd voi căuta spre toate poruncile Tale. Că rodul nelegiuirii este rușinea. Așa zice și dumnezeiescul Apostol: „Deci atunci ce rod aveți întru acelea de care vă rușinați?” Iar cei ce plinesc toate poruncile lui Dumnezeu au îndrăzneala conștiinței. 7 Mărturisi-mă-voi Ție întru îndreptarea inimii cînd mă voi învăța judecățile dreptății Tale. „Mărturisire” numește mulțumirea. Atunci – zice – voi putea să-Ți aduc laudă curată, cînd voi deprinde toate judecățile Tale și voi viețui după dînsele. 8 Îndreptările Tale voi păzi, să nu mă părăsești pînă în sfîrșit! De multe ori, dumnezeiescul dar îi lasă pe unii pentru puțină vreme, măiestrindu-le de aici folos. Așa, marele Ilie, părăsindu-se de dumnezeiescul dar, a căzut în patima fricii, deprinzînd neputința firii omenești, însă îndată a dobîndit iarăși dumnezeiescul dar. Așa, dumnezeiescul Petru, lepădîndu-se, a alunecat, ci îndată l-a proptit pe dînsul Stăpînul. Iar Iuda, făcîndu-se cu totul gol de dumnezeiasca purtare de grijă, s-a făcut vînat gata al neprietenului. Și Fericitul David s-a părăsit după păcatul acela, și a căzut în primejdiile acelea grele, și iarăși a luat îndrăzneala către Dumnezeu și a dobîndit purtarea de grijă de acolo. Iar Saul, făcîndu-se cu totul pustiu de aceasta, s-a golit de darul Duhului și s-a înjugat cu duh rău. Deci după cuviință se roagă Proorocul să nu se părăsească „pînă în sfîrșit”, adică să nu se golească de darul ce îi poartă de grijă. 9 Întru ce își va îndrepta tînărul calea sa? Cînd va păzi cuvintele Tale. Tinerețile sînt nestatornice și iute plecate către răutate, pentru că se împresoară cu multe feluri de valuri ale patimilor. Deci au trebuință de povățuitori să le povățuiască spre limanurile îndreptării, iar acesta e lucrul osebit[COLOR=#800080][1][/COLOR]al dumnezeieștilor cuvinte, că, oprindu-le de la căile împotrivnice, acestea pot să le pună în bună rînduială și să le povățuiască spre calea cea dumnezeiască. Că, ceea ce este frîul și vizitiul mînzului tînăr, aceasta se face dumnezeiescul cuvînt tinerilor. 10 Cu toată inima mea Te-am căutat, să nu mă lepezi de la poruncile Tale! Mulți Îl caută pe Dumnezeu, dar nu cu toată inima, că o împart pe aceasta nu numai întru griji de lucruri lumești, ci și întru pofte necuvioase: și pizmuiri, și vicleșuguri, și pîndiri ale celor de aproape. Iar iubitorul celor dumnezeiești Îi afierosește toată mintea sa lui Dumnezeu și o spînzură de Pronia Lui. 11 Întru inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greșesc Ție. Cel ce are aur, ori argint, ori pietre scumpe nu le pune pe acestea afară, ci le ascunde în lăuntru în comori și în cămări, ca să scape de mîinile spărgătorilor de pereți. Așa, și cel ce are bogăția faptei bune o ascunde în suflet, ca să n-o jefuiască tîlharii sufletelor prin slavă deșartă. Cuvîntul ne învață încă și alta: să nu aducem dumnezeieștile cuvinte tuturor, că zice: „Nu dați cele sfinte cîinilor, nici nu aruncați mărgăritarii voștri înaintea porcilor!” 12 Bine ești cuvîntat, Doamne! Învață-mă îndreptările Tale! În loc de: Ești blînd, și iubitor de oameni și vrednic a fi lăudat de toți, pentru care Te rog să învăț de la Tine cele ce pot să mă îndrepteze! 13 Cu buzele mele am vestit toate judecățile gurii Tale. Că, pe cele învățate de la bunătatea Ta, îi voi învăța și eu pe cei ce nu le știu. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Este calitatea”, zicem noi azi. |
Psalm 118 (2)
14 În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca întru toată bogăția.
Ostenitoare este calea faptei bune, dar prea-poftită celor desăvîrșiți; pentru aceasta a și zis Stăpînul Hristos: „Luați jugul Meu asupra voastră, că jugul Meu este bun și sarcina Mea ușoară.” Aceasta a zis și proorocescul cuvînt: Avuția mărturiilor Tale îmi este mai veselitoare decît toată bogăția. Iar acest „întru toată bogăția” nu este adăugat așa prost, ci arată bogăția de tot felul, căci multe sînt felurile bogăției: că unul se numește bogat avînd aur, iar altul argint, iar altul prea-mult pămînt, o parte răsădit, iar alta semănat; iar altul - dobitoace. Ci, cuprinzîndu-le pe toate acestea și alăturîndu-le cu dumnezeieștile mărturii, Proorocul a zis că lui îi sînt vrednice de iubit dumnezeieștile mărturii, precum iubitorilor de bogăție toate felurile bogăției. 15 Întru poruncile Tale mă voi deprinde și voi cunoaște toate căile Tale. Pentru aceasta – zice – voi crește necurmat cugetarea dumnezeieștilor Tale cuvinte și voi face călătoria mea întru căile Tale. 16 Întru îndreptările Tale voi cugeta, nu voi uita cuvintele Tale. Voi păzi neuitată pomenirea cuvintelor Tale întru sine-mi. 17 Răsplătește robului Tău, Nu oricine e vrednic să rostească cuvîntul acesta, că nimeni nu îl ridică spre răsplătire pe judecător avînd întru sine-și rea conștiință, ci doar cel ce are gînduri curate grăiește cuvîntul acesta cu îndrăzneală. viază-mă, și voi păzi cuvintele Tale! Că, dobîndind ajutorul Tău, voi scăpa de moartea păcatului și voi culege viața dintru cuvintele Tale. 18 Descoperă ochii mei, și voi privi minunile din legea Ta! Nu toți cei ce citesc dumnezeieștile cuvinte înțeleg minunile acestora, ci doar aceia care dobîndesc strălucirea de sus, lucru pe care l-a zis și Fericitul Pavel: „Iar cînd te vei întoarce către Domnul, se va lua de prin prejurul minții acoperămîntul. Domnul duh este.” El însă, strălucindu-se cu dumnezeiască lumină, striga după cuviință: „Iar noi toți, privind ca întru o oglindă, cu fața descoperită, mărirea Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca din Duhul Domnului.” Și ni se cuvine nouă a-L ruga pe Stăpînul ca, luînd acoperămîntul minților noastre, să ne arate puterea dumnezeieștilor cuvinte. 19 Nemernic sînt eu pe pămînt, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale! Pe pămînt, noi nu locuim, ci nemernicim, că, puțină vreme viețuind, ne mutăm către altă viață. Și nu toți voiesc să știe acest lucru, ci unii se fălesc pentru bunătățile vieții acesteia ca și cum ar fi statornice, iar cel pedepsit întru cele dumnezeiești știe vremelnicia vieții. Deci pentru aceea se și numește „nemernic” pe sine-și și se roagă să cunoască dumnezeieștile porunci. 20 Dorit-a sufletul meu să poftească judecățile Tale în toată vremea. Mulți doresc dumnezeieștile judecăți și voiesc Împărăția cerurilor, dar nu de-a pururea - că acum se mulțumesc cu cele dumnezeiești, iar mai tîrziu urmează după patimile trupului - dar Proorocul vrea să aibă dorul acesta totdeauna. 21 Certat-ai pe cei mîndri, Cei ce defaimă dumnezeieștile legi cad în boala trufiei și primesc pedeapsa de la Dreptul Judecător. Și această boală a pătimit-o Avesalom, aceasta Saul, aceasta Faraon, și Senaherim, și Nabucodonosor și alții nenumărați. Știind aceasta, Proorocul a adăugat, ca un adevărat Prooroc: blestemați sînt cei ce se abat de la poruncile Tale. Și Legeaaduce blestemul acesta călcătorilor de Lege, că zice: „Blestemat este tot cel ce nu rămîne întru acelea care zac în Cartea Legii, ca să le facă pe ele.” 22 Ia de la mine ocara și defăimarea, că mărturiile Tale am căutat! Nabal[COLOR=#800080][1][/COLOR]l-a ocărît pe Proorocul, numindu-l „rob fugar”; l-au ocărît pe dînsul și Gatenii. Deci, durîndu-l pentru acestea, se roagă să i se șteargă ocările, căci a căutat dumnezeieștile mărturii. Deci graiurile acestea de față nu se potrivesc ocărilor grăite de Semei, că acelea s-au făcut după păcat, iar ale lui Nabal și ale celorlalți mai înainte de păcat. 23 Pentru că au șezut boierii și asupra mea cleveteau, Și Saul, și Avenir, și Ahitofel și Avesalom ocăra pe David. iar robul Tău se învăța întru îndreptările Tale. Iar eu, mărturisind a Ta stăpînie, întru cugetare aveam îndreptările Tale. 24 Că mărturiile Tale sînt cugetarea mea, și îndreptările Tale - sfaturile mele. Că, lepădînd toată învățătura omenească, urmez poruncilor Tale. 25 Lipitu-s-a de pămînt sufletul meu, Prin acestea a arătat covîrșirea smereniei, că așa a zis și în Psalmul 35: „S-a smerit în țărînă sufletul nostru, lipitu-s-a de pămînt pîntecele nostru.” viază-mă după cuvîntul Tău! Nu cere viața așa nehotărît, ci viața cea după Lege. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Nabal era un gospodar bogat, căruia David i-a cerut merinde în timpul primei sale pribegii. În loc de ajutor, hapsînul acela i-a trimis ocări, și David l-ar fi ucis pe el și toată casa lui, dacă soția aceluia, Avigail, nu i-ar fi ieșit în drum, cerîndu-i iertare și oprindu-l de la vărsare de sînge. De altfel, după moartea grabnică a lui Nabal, David avea să o ia de soție pe acea femeie înțeleaptă (vezi Cartea întîi a Împăraților, capitolul 25). |
Pslam 118 (3)
26 Căile mele le-am vestit, și m-ai auzit, învață-mă îndreptările Tale!
Am arătat Ție toate faptele mele, Stăpîne, și n-am suferit a se tăinui de Tine nimic dintru ale mele. Pentru aceasta, caută la rugăciunile mele, și Te rog să mă înveți cu de-adinsul îndreptările Tale! 27 Fă să înțeleg calea îndreptărilor Tale, și mă voi deprinde întru minunile Tale! Ca să lucrăm fapta bună după dumnezeiasca Legeavem trebuință de dumnezeiască pricepere: cel ce uneltește iubirea de oameni, adică face milostenie, să nu caute către mărirea deșartă; cel ce urmează viața pustnicească să nu vîneze laudă omenească, cel înfrînat să nu întrebuințeze înfrînarea din pricina rușinii înverșunării, ci pentru dorul faptei bune. Deci după cuviință se roagă Proorocul să dobîndească dumnezeiască pricepere, ca să afle calea îndreptării. 28 Dormitat-a sufletul meu de trîndăvie, întărește-mă întru cuvintele Tale! Deasa și necurmata năpădire a păcatului slăbănogește de multe ori întinderea și tăria gîndurilor, și face pe nevoitori să obosească și cu mîhniciune lucrează ceea ce se cheamă „trîndăvie”. Și sufletul, moleșindu-se, primește somnul, iar somnul aduce moartea; pentru aceea se roagă Proorocul să se întemeieze și să se întărească. Și aceasta a zis și întru alt Psalm: „Luminează-mi ochii mei, ca nu cîndva să adorm întru moarte!” – „moarte” numind păcatul. 29 Depărtează de la mine calea nedreptății și cu legea Ta mă miluiește! 30 Calea adevărului am ales și judecățile Tale n-am uitat. Și rugăciunea aceasta este de trebuință, că ni se cuvine nouă a cere de la Dumnezeul tuturor să ne abatem de la calea nedreptății, și să alegem călătoria adevărului și să purtăm neuitată pomenirea mărturiilor Lui. 31 Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă rușinezi! Nu a zis: „urmat-am”, așa prost, ci: „lipitu-m-am”, adică: N-am depărtat de acestea gîndul meu nici pentru puțină vreme. Și caută să culeagă rodul unui asemenea așezămînt, ca să nu ia cercare de nici o rușine. 32 Pe calea poruncilor Tale am alergat cînd ai desfătat inima mea. Este trebuință de amîndouă: și de a noastră sîrguință, și de Pronia lui Dumnezeu, că nici dumnezeiescul dar nu se dă celor ce nu au bună sîrguință, nici firea omenească nu poate să isprăvească fapta bună fără ajutorul de sus. Aceasta ne învață și Proorocul: Am alergat fără de împiedicare pe calea poruncilor Tale cînd am luat de la Tine lesnirea drumului - că „desfătare” a numit lesnirea. Și aiurea zice: „Întru necaz m-ai desfătat.” Și iarăși: „Lărgit-ai pașii mei sub mine, și n-au slăbit urmele mele.” 33 Lege pune-mi mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale, și o voi căuta pe dînsa totdeauna! Pe acest „lege pune-mi”, Simmah l-a zis: „arată-mi”, iar Achila și Teodotion: „luminează-mi”. Totdeauna – zice – am trebuință de luminarea și de punerea Ta de lege, ca să cunosc calea îndreptărilor Tale și să călătoresc pe aceasta fără împiedicare. 34 Înțelepțește-mă, și voi cerca legea Ta și o voi păzi cu toată inima mea! Și Domnul a poruncit să cercăm Scripturile, dar cei ce le cearcă au trebuință de strălucirea de sus ca să afle cele căutate și să le păzească pe cele vînate de dînșii. 35 Povățuiește-mă în cărarea poruncilor Tale, că aceea am voit! Nu așa prost cere să se facă povățuitor al lui Dumnezeul tuturor, ci arătînd dorirea călătoriei. 36 Pleacă inima mea la mărturiile Tale, și nu la lăcomie! Firea apelor e să se prăvălească la vale și, dacă i se deschide drum, acolo se duce toată; așa și firea oamenilor, deschizînd diavolul calea către păcat, s-a povîrnit către rău. Deci foarte potrivit se roagă Proorocul să i se plece inima spre dumnezeieștile mărturii și să fugă de cercarea aplecării spre cealaltă parte. 37 Întoarce ochii mei, ca să nu vadă deșertăciune, Și deșertăciune este tot lucrul necîștigător și nefolositor, iar unele ca acestea sînt toate lucrurile vieții ce par a fi veselitoare. Așa le numește pe dînsele și înțeleptul Solomon: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sînt deșertăciune!” Și - povestind în ce chip a zidit case, și a sădit grădini și a gătit scăldători de ape - a adăugat: „Și, iată, toate - deșertăciune și voire a duhului.” Deci Proorocul se roagă să i se plece ochii minții către altă privire și să nu se îndulcească de deșertăciunea celor de față. în calea Ta viază-mă! Dă-mi să petrec după legile Tale! 38 Pune robului Tău cuvîntul Tău întru frica Ta! Zice: Arată-mă întărit întru cuvintele Tale, păzindu-mă nerăsturnat cu frica Ta! - în loc de: Să stea asupră-mi frica Ta, înfricoșîndu-mă și nelăsîndu-mă să mă abat de la cuvintele Tale! 39 Ia ocara mea pe care am bănuit-o, că judecățile Tale sînt bune! Iar Achila, în loc de: „am prepus”, a zis: „m-am sfiit”, la fel și Teodotion, iar Simmah: „de care mă tem”. Iar „ocară” o numește aici pe cea făcută de păcat, că de aceasta se sfia, și se temea și trăia viață cu bănuială. Pentru aceasta nu a adăugat, după obicei: „judecățile Tale am căutat”, ori: „le-am păzit”, ci a zis: „judecățile Tale sînt bune”. Că Dumnezeu nu doar îi îngrozește cu pedeapsă pe cei ce păcătuiesc, ci și făgăduiește mîntuire celor ce se căiesc - că „judecăți” numește dreptele hotărîri ale lui Dumnezeu. 40 Iată, am dorit poruncile Tale, întru dreptatea Ta mă viază! Mie, celui ce doresc, dăruiește-mi viața cea întru dreptate! 41 Și să vină peste mine mila Ta, Doamne, Că toți sînt lipsiți de dumnezeiasca iubire de oameni, chiar cel ce a ajuns la însuși vîrful prea din vîrf al faptei bune are trebuință de aceasta totdeauna. mîntuirea Ta, după cuvîntul Tău! |
Psalm 118 (3)
42 Și voi răspunde cuvînt celor ce mă ocărăsc,
O Stăpîne! – dă-mi mîntuirea pe care ai făgăduit-o întru sfințitele Tale cuvinte, ca să le vorbesc și să le răspund cu îndrăzneală celor ce mă batjocoresc. Că cel ce este întru primejdii suferă ocările tăcînd, iar cel ce viețuiește viață dulce și veselitoare mustră pe cei ce rău îl ocărăsc. că am nădăjduit spre cuvintele Tale. Că sînt spînzurat de făgăduință și întru nădejdea aceasta călătoresc. 43 Și să nu iei din gura mea cuvîntul adevărului pînă în sfîrșit, că întru judecățile Tale am nădăjduit! Proorocul ne învață să iubim adevărul și să-l cerem de la Dumnezeul tuturor cu multă osîrdie. 44 Și voi păzi legea Ta pururea, în veac și în veacul veacului! Că așa de sîrguitor voi fi către paza legilor Tale. Iar prin acest „în veac și în veacul veacului” a arătat viața ce va să fie, întru care se va da tuturor paza dumnezeieștilor legi curată și lămurită. 45 Și umblam întru lărgime, că poruncile Tale am căutat. 46 Și grăiam întru mărturiile Tale înaintea împăraților, și nu mă rușinam. Călătorind – zice – cu multă lesnire și viețuind după poruncile Tale, nu m-am temut nici de împărăteasca silnicie, ci vorbeam cu dînșii cu îndrăzneală multă, pentru că viața după Legeeste ziditoare a îndrăznelii. Și martor al acestui lucru este marele David, că mai-nainte de păcat vorbea cu Saul cu multă îndrăzneală, iar după păcat fugea și de fiul ucigător de tată și umbla plecîndu-se la pămînt și acoperindu-și capul. Și marele Ilie, bizuindu-se dreptății, a mustrat păgînătatea lui Ahav. Tot așa, dumnezeiescul Daniil îi zicea lui Nabucodonosor: „Și acum, împărate, sfatul meu să-ți placă ție și să speli fărădelegile și păcatele tale cu milosteniile și cu îndurările către săraci.” Așa vorbea dumnezeiescul Pavel către Agrippa, și către Fest și către Felix. Așa i-au defăimat pe păgînii împărați bunii-biruitori Mucenici. 47 Și cugetam la poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte. 48 Am ridicat mîinile mele către poruncile Tale, pe care le-am iubit, Că „nu întru cuvînt este Împărăția lui Dumnezeu, ci întru putere", și „cel ce a împlinit și a învățat Legea mare se va chema întru Împărăția cerurilor”. Pentru aceasta, și dumnezeiescul Prooroc a pus lucrarea înaintea cugetării, că - după ce a zis: „Cugetam întru poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte”, arătînd dorul cel fierbinte - a adăugat: „și am ridicat mîinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit.” Că - zice - acelea pe care le învățam prin dumnezeieștile cuvinte, le și făceam prin lucruri. Că „nu auzitorii Legiisînt drepți înaintea lui Dumnezeu - zice dumnezeiescul Apostol – ci împlinitorii Legiise vor îndrepta”. și mă îndeletniceam întru îndreptările Tale. Pentru că necurmat cugetam la acestea. 49 Pomenește cuvintele Tale către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde. Legiuind, Dumnezeu a făgăduit a Sa milostivire celor ce Îi păzesc Legea, iar pe călcătorii de Legei-a îngrozit cu pedeapsă. Deci se roagă să-Și aducă aminte Dumnezeu de făgăduințele Sale, că zice: Întru acelea m-ai învățat să nădăjduiesc. Și, arătînd trebuința nădejdii, a adăugat: 50 Aceasta m-a mîngîiat întru smerenia mea, căci cuvîntul Tău m-a viat. Că această mîngîiere am avut întru primejdii și, ținîndu-mă de ea, am înotat pe deasupra valurilor. 51 Cei mîndri nelegiuiau foarte, iar eu de la legea Ta nu m-am abătut. „Mîndri” numește pe Saul, pe Avesalom, pe împăratul Amonitenilor, cel ce a făcut lucrurile acelea nelegiuite celor trimiși de David spre mîngîiere[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Ci aceia – zice – au îmbrățișat viață nelegiuită, iar eu am urmat cuvintelor Tale. Însă acestea ar fi putut să le zică și bunii-biruitori Mucenici, care au pătimit muncile acelea grele și cumplite de la aceiași cruzi și păgîni tirani. 52 Adusu-mi-am aminte de judecățile Tale cele din veac, Doamne, și m-am mîngîiat. Că am luat în minte cele pentru Avel, cele pentru Avraam, cele pentru Isaac, cele pentru Iacov, cele pentru Iosif, cele pentru Iov, cele pentru Moisi, cum au fost lăsați a cădea în multe feluri de ispite, și mai pe urmă i-ai arătat străluciți și vestiți. Și de aici am cîștigat destulă mîngîiere. 53 Mîhnire m-a cuprins despre cei păcătoși care părăsesc legea Ta. Rău pătimind, eu mă mîngîiam cu pomenirea judecăților Tale, dar mă mîhneam și mă scîrbeam văzînd pe mulți călcînd legile Tale fără de frică. [COLOR=#800080][1][/COLOR]David trimisese oameni la împăratul Hanun al Amoniților ca să-l mîngîie de moartea tatălui său, Nahaș. Iar acela, ispitit să creadă că trimișii sînt iscoade, i-a batjocorit cumplit, după cum citim în Cartea a doua a Împăraților 10:4: „Atunci a luat Hanun pe slugile lui David, și a ras fiecăruia jumătate de barbă, și le-a tăiat hainele pe jumătate, pînă la șolduri, și apoi le-a dat drumul.” |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 20:51:14. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.