Vezi că poţi dacă te strădui suficient?
Bravos!:77:

Te înșeli sărmane prieten, îmi pare rău că trebuie să mărturisesc, dar numai Domnul poate cu adevărat în om, iar eu doar fur merite și mă mituiesc mângâindu-mă și flatându-mă... ca să mă laud cu ele... la fraierii care se lasă păcăliți că i-am ascultat pe ei...

Mulțumesc Domnului de ce dăruie El... așa că nu am niciun merit în vre-o străduință sau stăruință... e pur și simplu un dar însă și ca dar n-am făcut suficient de bine ca să nu-l virusez cu voile și minteresele mele așa că slugă nevrednică sunt care nici ce eram dator să fac n-am făcut, dar-mite să i se pară cuiva că m-am schimbat în bine din meritul meu... ce farsă!.. de la fariseu... de la faraon vine fanfaronada asta.

Mă iartă dacă te-ai păcălit citind în pustiu.

Interesant... deci oameni nu au merite pt ca Dumnezeu tragea sforile... si vine si intrebare: why the f-word are we here for?

...păpuşi triste...

...de la tristețea sfântului Păpușar, căci El vede mereu că nici cum omul nu vine la chemarea Sa, nu că nu poate omul ci că nu vrea...

...îi prea place omului să aibe profit fără să facă nimic util în Impărăție... e ca o chestie de supraviețuire, adică nu și-ar lăsa postul căldicel pentru nimic, mai bine ar ucide și ar fi capabil de orice pentru regele nebun care l-a mituit cu o funcție mare decât să fie nevoit ca să câștige ceva cinstit, să slujească, să asculte, să mai și muncească... mai bine stă ascuns undeva... undeva într-un cont... într-o molie sau o rugină sau un lemn ca un cariu... sperând că nu se va afla niciodată... că nu se vede... deci vezi, omul nu poate dacă nu i s-ar fi dat de sus...

Măcar deci dacă ar fi trist omul ca să fie în sfântă comuniune empatică și dreaptă cu Păpușarul său... dar omul e trist viceversa, că i se pare că mângâierea și tristețea Domnului îl batjocurește sau îl spurcă sau îl jignește... și se întristează deci smintit căci el simte cum se înfurie pentru tiranie sărind ca ars dar nu pricepe că nu e revolta lui ci e doar o ispită ca să-l mituie ala care taie sforile pentru ca să le tragă el, de jos în sus...:43::64::3:, adică pardon, de jos în jos.

Instinctul de supravietuire... ce sa facem, sau e si el un pacat?
Apropo eu nu vreu sa fiu sluga cuiva, daca vrea ma acepta si asa daca nu, nu. As prefera sa mor liber decat sluga la orice stapan, oricat de puternic ar fi.

Păi dacă nu slujim, pentru ce-mi iau banii ca să am din ce să-mi mănânc pita? Cine să slujească pentru mine? Iar Impărăția Cerurilor este o împărăție dreaptă. Ți se pare mai simpul să fii sluga păcatelor din instinct de supraviețuire? Și pe funcția de stăpân care umilește pe alții nu e mai umilitor doar pentru că ai doar tu mereu profit viclean? De ce aș fi eu un stăpân mai bun ca satana gLumii acesteia? Numai Adevărul ne poate face liberi, dacă suntem pe Calea Lui, aia strâmtă și cu urcuș...

Eu aș prefera să fiu o slugă bună și vrednică și umilă dar sunt prea puturos ca să fiu capabil să ies singur din lene... așa că sunt un stăpân leneș al vremelnicilor mele, stăpânul perioadei de trândăveală... și nimic nu poate fii mai trist decât să stăpânești peste nimic fiind rob tuturor patimilor măririi de sine, peste visele spurcate, închipuielele flatative pline de merite deșarte... ce mă gâdilă cu hoție și mită, pentru care din instinct de supraviețuire aș fi capabil de crimă dacă le-aș pierde ca orice violator de copii vânzând droguri... electroni erotici.

E mare demagogia omului. Nu vrea să slujească, ci vrea profit nemuncit, și nu poate să schimbe situația de frică... îi e frică de muncă... de lucrul duhovicesc... lucrul care ne învață ca să fim cinstiți și să avem drepte raporturi și raportări la orice...

De ce îmi e atât de frică de răspundere?
Poate pentru că n-am haină de nuntă.
Știu, prindeți-l și legați-l și... acolo unde... poate învață să ceară ajutor de sus, de la Tatăl Lui... de la mila Domnului.

tu nu faci deosebirea intre a sluji si a munci... cand muncesti, muncesti pt tine.... cand slujesti, slujesti pt altul...

Distractie placuta atunci....

Nu mi-e frica da munca... dar instinctul imi cere sa optez pt ce mi-e mie mai bine.

Eu, pe de o parte sunt mai puţin citit, pe de alta încă nu sunt suficient de hoţ ca tine...
Da' apropo de postul tău critic la adresa băncilor (oricare ar fi forma lor de manifestare): cam toate fac ce fac cu binecuvântarea Cezarului locului; să luăm chiar cazul tărişoarei noastre.
Ei, atunci cum rămâne cu crâcnirea împotriva stăpânirii?

Aşa este, mereu mă trezesc speriat că n-am căciulă şi apoi constată că iar mi-am furat-o singur, deci mai mare hoţ nu cred să existe, e ca un fel de drog, vreau să fiu eu drogul cel mare, un fel de excitant fără niciun stăpân... şi cu priviri dulci şi întrebătoare... punând aceiaşi întrebare la nesfârşit ca într-un film horror:
-Nu-i aşa că nu mă iubesc suficient de egoist? Ce e de făcut ca să ajung extasy?

Nu critic băncile şi în general nu critic pe nimeni, ci încerc să nu mă las sedus de gâtul de lebădă populist al opoziţiei şi al opoziţiei la opoziţie...

Iar împotriva stăpânirii n-am nimic de zis, nu e una mai bună ca alta, fiindcă toate slujesc sultanulului cu varem dând bir şi mită, dar deosebire după fapte trebuie să faci dacă tot alegi fără pătimăşie, nimic n-am deci de zis contra decât să ne ferească Domnul ca nu cumva să ajung eu stăpânul inelelor... căci cu mine e dezastru, sunt prea prost şi prea superstiţios perfecţionist fricos şi laş pentru ca să facă mereu numai alţii şi să mă laud eu cu munca lor, cu trupurile lor...

Deci chiar dacă ar fi frumos ca Domnul să fie tuturor stăpân, până atunci trebuie să răbdăm pe tirani, de parcă ar fi puşi de Dumnezeu, căci oricum libertatea vine abea când ai lepădat păcatul şi mândria şi nu jugul...

Iar libertatea fără Stăpânul cel bun e ca sălbăticia fără peşteri cu izvor de apă Dulce în ele.

Fericit e sufletul credincios Stăpânului său. Dar unii rămân până la moarte credincioşi gLumii şi buruienilor care-i acoperă şi neghinelor care îl mituiesc prin interior cu vorbe viclene şi dulci-veninoase că el cică ar fi un stăpân mai bun ca Dumnezeu, şi e suficient să viseze şi desfrânându-se va avea tot ce va vrea, chiar nestăpânirea şi sălbăticia cea mai ascunsă după cireş. :56:

Mi-e tare dor de mine, de carie-ră, de ce aş fi putut să fiu, să mă asemăn cu VIP-urile... numai că am impresia că o să se termine lemnul de la birou şi o să pic cu patul. Iar sicriul e doar din câteva scânduri. Mă gândesc cum o să le halesc răzbunându-mă... ca orice carie... care-şi roade craca de sub picioare.