1. Afirmatia ca "Dumnezeu este in inima omului" are multe acceptiuni/sensuri, Florin.
Una dintre ele este aceea ca omul este o fiinta care tanjeste dupa Dumnezeu. Vorbim despre aceasta folosind si expresia "dorul de Dumnezeu". Un dor pe care il resimt, in felurite chipuri, toti oamenii de la caderea protoparintilor incoace. O consecinta a catastrofei care a avut loc in Eden. Totodata un semn ca omul e copilul pierdut, prin pacat, al Domnului - un semn mnezic, o cale de aducere aminte... Un fel de curcubeu launtric...:)
O alta acceptiune face referire la experierea directa a fenomenelor Imparatiei. Sunt date ale experientei care arata ca inima omului este o poarta, un fel de "poarta stelara" intre doua lumi ori universuri... Fericit cel ce a experiat acestea! Se numeste om induhovnicit.
Mai sunt si alte acceptiuni, o prezentare detaliata a lor poti gasi in cartile Parintilor Bisericii (si imi amintesc aici ca Delia facuse niste recomandari, mai an, referitor la unele carti duhovnicesti despre "inima").

2. Vederea spatiului transcendent presupune pogorarea Harului. Iar Harul nu se pogoara acolo unde omul nu are cu adevarat nevoie de El. Omul patrunde in spatiul transcendent prin Har, nu prin puterile lui. De aceea se spune ca omul a fost rapit de Duh, in extaze... De exemplu, ca sa ma refer doar la un tip de experienta. "Abordarea apofatica" nu este o optiune cognitiva, ci o experienta daruita intregii persoane. Este un dar al Duhului. Noi ne putem screme oricat, cu mintea noastra omeneasca, dar nu vom putea experia nicicind o "abordare apofatica". Nicicind, in lipsa Harului. Cunoasterea apofatica este voia lui Dumnezeu in om. In omul pregatit, prin despatimire, in omul ales de Dumnezeu dupa Voia Lui.

3. Sfintii pomeniti si-au prezentat experienta in cartile deja oferite de Biserica. Scrie acolo tot ce avem nevoie sa stim. Nici urma de presupunerile tale orientale...

4. Porunca "sa nu-ti faci chip cioplit" se refera la cu totul altceva. Tu chiar nu ai citit nici o carte bisericeasca pana azi?

Ba da, pe buda.

....:)
Nu asta ar fi problema, totusi. Se poate citi si pe buda si pe Budha. Dar asta nu te obliga sa sustii ceea ce sustine colegul nostru.
Explicatia trebe cautata, cred, in alta parte...:(( Din pacate.

Omul patrunde in spatiul transcendent prin Har, nu prin puterile lui.

----------------------

Ahilp, aceasta afirmatie este intru totul adevarata. Mintea obisnuita nu poate patrunde spatiul transcendent prin puterile sale. Ea trebuie purtata de insusi Dumnezeu.

Aceasta nu inseamna ca mintea obisnuita sa nu cugete la modul in care ar trebui privite fenomenele, sa nu fie instruita in acest sens.

Cand Harul se pogoara, chiar daca numai o farama de scanteie (duh de mangaiere, dragoste fierbinte), budistul il directioneaza spre revelarea spatiului transcendent. Harul nu este folosit doar spre mangaiere (inlacrimata) ci spre descoperirea transcendentei lui Adi Buddha.

In budism, puterea dragostei divine este simbolizata de obiectul de cult denumit vajra (fulgerul compasiunii atotcuprinzatoare), iar spatiul transcendent de un clopotel. Primul se tine in mana dreapta iar al doilea in mana stanga.

Aceasta este ecuatia iconica din budismul mahayana (vajra - clopotel) - dragostea divina care descopera adevarul transcendent. Spatiul dragostei (extazul mistic) si adevarul sunt una. Ambele, iconic sunt tinute in fata inimii. Deci in budismul mahayana credinciosul nu acceseaza spatiul transcendent cu mintea proprie, ci cu dragostea extatica a lui Adi Buddha cu care se uneste in adancul inimii.

Unirea harica cu Buddha Primordial (Dumnezeu), ritualic, in budismul mahayana are loc la in etapa preliminara a sistemului Vajrayana.

"Sunt doua doruri pline de dragoste cel al lui Buddha Primordial de a se uni cu credinciosul si cel al credinciosului de a se uni cu Buddha Primordial. Dupa care Buddha Primordial se pogoara in inima si o aprinde de dragoste si intelepciune. Preschimba inima in natura dragostei si intelepciunii " - vers din saddhana.

Dupa ce credinciosul il primeste in inima sa pe Buddha Primordial incepe propriuzis Vajrayana. Aceasta, la randul ei, incepe cu moartea eului vechi si renasterea in spatiul extatic al adevarului. Cu acest nou profil al fiintei, renascuta din dragoste si adevar, se intra in practicile stadiului de generare, ulterior cele de finalizare. Stadiul de generare nu are corespondent in practica crestina (chiar daca avem o revelatie a Trupului Taboric), iar in stadiul de finalizare, recitarea vajra ar fi un echivalent al rugaciunii inimii.

-------
De ce porunceste Dumnezeu sa nu ne facem chip cioplit?
Este doar o porunca, fara semnificatie?
Din punctul meu de vedere este o instructiune. Este insasi esenta abordarii cunoasterii negative. Dumnezeu nu poate fi asemuit cu nimic. Iar aceasta nu trebuie sa ramana doar la stadiul de observatie si necioplirea unor chipuri, ci transpusa in efort contemplativ in rugaciune.

Parerea ta care este Ahilp?
------

------

Suntem suma experientelor, care ne definesc in cele din urma, cu bune si cu rele.

Parerea mea este ca Arhimandritul Sofronie a inteles mai bine crestinismul dupa ce a studiat budismul. Este evidenta influenta budismului asupra sa prin uzitarea in cartile sale a expresiilor gen "dragostea atotcuprinzatoare." L-a renegat mai tarziu pentru ca a avut o experienta spirituala mult mai profunda in crestinism. Aceasta nu inseamna ca budismul nu a pus caramizi in structura personalitatii sale. Nu cunosc ce variante de budism a studiat, posibil variatiuni de Teravada. Ca si in crestinism este o diferenta de traire, functie de bogatia doctrinara, intre trairea ortodoxa, cea catolica sau protestanta.

Cuviosul Sofronie isi povesteste relatia cu budismul in propriile carti. Califica acele experiente drept naturale, nu harice. Face referire si la acte de imaginatie personala, pe care nu le confunda cu mangaierea energiilor necreate. Apoi, cand descrie vederea patrunzatoare a propriului corp, cand povesteste ca patrundea cu privirea in propriul organism, arata ca aceasta NU era o purtare a lui de catre lumina Duhului. Nu descrie aceasta ca pe o experienta duhovniceasca, ci doar ca pe o curiozitate lumeasca.

Cuviosul Sofronie concluzioneaza fara echivoc: aceasta nu are nici o legatura cu practicile crestine de unire a omului cu Dumnezeu, cu transfigurarea harica a crestinului.

Iar a spune ca unul ca Sofronie isi datoreaza imbunatatirea tocmai studiului budismului si nu relatiei duhovnicesti cu Sfantul Siluan, mai intai, inseamna printre altele sugestia ca fara budism crestinul acesta nu ar fi ajuns la o masura inalta inaintea Domnului. Vrei sa sugerezi ca budismul este o treapta necesara pentru ca omul sa ajunga la Cer?
Poate. Dar in Biserica oamenii se dispenseaza de aceasta. Duhurile care anima budismul nu sunt in nici un caz aceleasi cu duhurile care anima pe crestin.

Din pacate, eleganta precizare pe care o faci referitor la Cuviosul Sofronie si la relatia sa cu budismul este una mincinoasa, lipsita de onestitate. O eleganta otravita, bolnavicioasa, corupta.
Adica, in fata faptului evident ca Sofronie respinge categoric budismul, tu vii cu interpretarea sucita si vicleana ca tocmai budismul a avut un rol formativ in viata acestui om. Dar spune, frate, adevarul simplu! Anume, ca Sofronie a experiat budismul ca pe o piedica, o inselare, o ispita!
In viata lui de om centrat pe pocainta, pe despatimire, contactul (datorat Europei bantuite de "invatatorii" orientali pe care ii va fi cunoscut, direct sau indirect, dupa cum era moda pe atunci) cu budismul l-a abatut si l-a intarziat din unirea cu Dumnezeu.
Nimic din ce a facut mantuitor Cuviosul Sofronie nu a avut loc fara unirea cu duhovnicii sai crestini, cu Sfantul Siluan, cu Dumnezeu. Sofronie a crescut in relatiile cele mai concrete cu harul revarsat in ascultare, fiind mereu in postura de fiu duhovnicesc si de nevoitor crestin.
Restul e speculatie fada si copie lipsita de autenticitate. In fond, minciuna "frumos" poleita.

In viata crestinului, functia curatitoare a harului se face in mocirla de lacrimi a caintei. Sub puterea vederii aduse de Lumina, crestinul se vede pe el insusi ca pacatos, ca plin de rautate si nedreptate inaintea Iubirii Dumnezeiesti. Inima infranta si smerita, duhul umilit fac atunci ca omul sa se planga pe sine ca pe un mort. Constiinta sa este largita si curatita, practic este comutata pe alt regim de functionare. Fireste ca omul plange!
Sub mangaierea Harului, omul plange rautatea lui, ruptura lui de Dumnezeu, neputinta lui totala, orbirea. Si tocmai in acest punct ajuns, cand se simte cu totul covarsit de propria netrebnicie inaintea incredibilului nostru Dumnezeu, cand constientizeaza cu imensa suferinta adusa de luciditatea prin Har cat de urat este modul lui de a fi inaintea Domnului, tocmai atunci crestinul primeste darul mangaierii si reinvierea din partea lui Hristos.
La rugaciune curata, cu mult plans, cu rauri de plans si cu zguduitoare cainta ca a ranit Iubirea lui Dumnezeu, crestinul este purtat dintrodata cu un salt dincolo de neputinta si pacatosenia lui. La rugaciune el traieste Judecata lui Hristos, terifianta Lui Judecata, apoi, prin Mila Domnului omul este repus in dreptul viilor, in starea minunata de copil al lui Dumnezeu. Astfel, rugaciunea dreptului este mai intai o pogorare la iad, o experiere cutremurata a intunericului, urmata de o izbavire inca mai cutremuratoare prin inviere, prin repunere in Cartea Vietii.
Cine nu a trait asta, pesemne ca nu s-a rugat niciodata cu adevarat. Sa nu mai vorbeasca, atunci, despre Dumnezeu! Ca nu-L cunoaste si nici pe sine insusi nu se stie...

O postare foarte frumoasa si adevarata! Surprinde insasi esenta religiei crestine. Duhul acesteia.

In invatatura ortodoxa (care tu spui ca ar fi asemanatoare cu budismul) harul se primeste doar prin Botez. Tocmai de aceea S-a Intrupat Iisus, ca sa aduca harul, pe care toti oamenii il pierdusera dupa pacatul protoparintilor (acesta e pacatul stramosesc). Tot invatatura ortodoxa spune ca nimeni nu poate capata har prin faptele sale, orice ar face, se primeste doar prin botez. Deci nu s-a pogorat harul petse niciun budist niciodata in toata istoria, doar daca s-a botezat in Biserica (iar atunci nu a mai fost budist).
Dar si ingerii cazuti dau o energie, care se asemana cu harul, asta se pogoara peste budisti. Daca citeai cartea cu Sfantul Paisie Aghioratul si initiatii indieni, acolo era descrisa intr-un capitol o astfel de energie (creata, nu necreata) emanata de un guru. De asemenea stim de bioenergie, tot un fel de energie. Tot ingerii cazuti dau si o energie cand omul face un pacat, ca acela sa se simta bine pe poment si sa repete pacatul. Nu-i asa ca astea nu sunt scrise prin budism?

Orice pofteste omul din lumea aceasta este, de fapt, pacat. Nu este necesar sa fie budist, ateu, hindus sau de orice alta religie. Poftele il tin inchis in aceasta lume, ramane agatat de ea, separat de Adevar. Aceasta este natura acestei lumi. Nu conteaza agentul care induce pofta.
Tot trupul nostru pofteste, mintea noastra pofteste prin toti porii. Toata fiinta noastra pofteste. Pofteste fara oprire. De aceea, eliberarea este cu adevarat un miracol, o imposibilitate. Cu adevarat, doar Adevarul ne face liberi - orice alte simtiri indiferent cat de pure ar fi fac parte din pofta dupa atingere si simtire.

Pofta poate avea sens numai atunci cand cauta Adevarul. Iar Acesta este fara atingere, fara coliziune, este puritatea adevarata.

Cainta este un vehicul care ne poarta catre Dumnezeu, insa aceasta are, in mod necesar, nevoie de contemplatie apofatica.

Daca atunci cand iesim din rugaciune privim lumea din nou cu ochiul vechi lumesc (ochiul care vede lumea existand prin sine - ceea ce il face poftitor, nesimtitor sau acuzator), daramam tot ceea ce am castigat atunci cand suntem cu mintea adanciti in "imparatia Lui Dumnezeu".

Numai bine, Catalin.

Ma intreb, Florin, ce s-ar fi ales de Invatatura Domnului daca nu ar fi trait Rastignirea.
Cati si-ar mai fi adus aminte de ea?
Cu atat mai mult ca pana si cei care I-au fost ucenici s-au indoit, s-au cutremurat, au ramas buimaci dupa prinderea si rastignirea Domnului. Si cand te gandesti ca au fost martori, clipa de clipa insotindu-L...

*
Orice invatatura, oricat ne-ar maguli nevoile si pretentiile cognitive, piere in scurt timp prin lipsa ei de vlaga. Cuvintele raman cuvinte. Doar Logosul a ramas peste cuvinte, faptuind si murind pe Cruce. Dind astfel vlaga vorbelor, dindu-le functia lor principala: invierea, mentinerea noastra in viata.

Budha a fost un om deosebit. Sunt date limpezi care arata ca mintea lui era stralucita. Numai cei rauvoitori nu accepta ca avem de-a face, pur si simplu, cu un geniu. Dar, vai, ce este un geniu?....
Budha nu a murit pe Cruce, pentru mantuirea oamenilor si, mai ales, nu a inviat.
Budha nu a inviat pe nimeni.

*
Budha a fost indiscutabil geniu. S-a inaltat atat de mult peste contemporani incat a uimit si a ramas in amintire plin de stralucire. Asa sunt geniile, stralucitori...
Hristos, dimpotriva, cu magarusul Lui, cu ieslea si cu pestera, cu asezarea lui lipsita de orice ostentatie printre cei umili, printre hoti, criminali, curve si chiar printre morti (!!!) e departe de stralucirea lui Buddha. Hristos e mult mai umil, mai de-al nostru. El nu e genial, El e umil si partas. La toate e partas Hristos al nostru. Poate tocmai de aceea, oriunde si oricind, de la El incoace, vei vedea multi Hristosi in lume. Pretutindeni vei gasi Hristosi!
Pentru a fi un alt Buddha, tre sa fii ca el. Cine poate fi ca el? Nimeni. A fost unic. Inegalabil.
Dar ca Hristos au fost atat de multi.... Mii, milioane, mii de milioane... Orice om plin de iubire jertfelnica este un Hristos.
Spre deosebire de Budha, Hristos nu S-a voit unic. Dimpotriva, El a voit sa fim toti ca El.
Dar noi, din pacate, am ales sa fim ca unul si ca altul. Am ravnit sa fim, poftim, ca Budha. Cand era atat de usor si de firesc, sa fim ca El, asemenea Lui.
Ca doara pentru asta ne-a facut Dumnezeu!

*
Lumea lui Hristos e una fericita. Dupa Inviere a avut intalnire, fata catre fata, cu peste 500 de oameni. Atunci, pana la Inaltare.
Budha a venit sa se mai intalneasca, fata catre fata, cu vreun adept? Dupa ce a murit, i-a mai ascultat cineva predicile prin viu grai?
Domnul, insa, nu a plecat fara sa vina PERSONAL, printre ai Sai. Si, precum stim bine, continua sa vina si astazi. Mereu auzim ca a mai coborat inaintea vreunuia din icoana, ori ca L-a mai vazut cineva printr-o gara...
Nu putini marturisesc azi ca L-au intalnit pe Hristos. Si asta e cu totul adevarat, intrucat Hristos este Viu si este cu noi, oamenii, printre noi. Nu doar in Ceruri.
O lume in care Hristos nu ar mai fi partas la viata oamenilor ar fi o lume de cosmar, o lume cu adevarat abandonata.
Din fericire, desi Invatatura Lui a fost demult uitata si deformata, Hristos Insusi vine printre noi ca sa ne-o reaminteasca. O face prin fiecare gest de iubire al fiecarui om. O face prin fiecare om care se roaga lui Dumnezeu Celui Viu.

Ahilp, iti spun parerea mea. Atunci cand am aflat o invatatura pe care am considerat-o intradevar utila, nu m-am uitat de unde vine, de la stanga sau de la dreapta, de la sursa sau la mana a doua, original sau compilatie. Am primit-o si am fost recunoscator, fie ca a venit de la cineva apropiat, fie de la cineva necunoscut.

Buddha nu a dorit sa faca niciun miracol, nu pentru ca nu putea sa faca miracole, ci pentru ca a dorit ca invatatura lui sa nu fie bazata pe o credinta suscitata de miracol, ci una bazata pe observatie si contemplatie.

Probabil, a ales sa nu faca miracole pentru a se intelege ca niciun miracol nu are o valoare mantuitoare in sine, nu are un folos real - fie zbor, mergere pe apa, fie vindecare, fie inviere. Mai devreme sau mai tarziu cel vindecat se imbolnaveste din nou iar cel inviat moare. Ca singurul miracol autentic este descoperirea adevarului prin dragoste.

Cand a fost rugat sa readuca la viata fiul unei vaduve, acesta nu l-a inviat ci a incercat sa deschida mintea femeii, sa inteleaga ca moartea este un fenomen care nu poate fi inlaturat. Ii putea da un strop de fericire pe moment dar a ales sa-i dea un strop de intelepciune (i-a spus ca il va invia numai daca va aduce un obiect dintr-o casa in care nu a murit nimeni).

Aceasta nu inseamna ca Iisus nu a procedat corect.

-----
Invierea trupeasca in budism nu este un fenomen strain - daca acesta ar fi motivul principal care ne-ar face sa credem in Adevar.

De exemplu, viata primului patriarh al Chinei, Bodhidharma, nu este studiata in catehezele crestine sau invatata in scolile occidentale. Acesta se lasa ucis cu sageti aprinse si incinerat complet de o banda de talhari in curtea unei manastiri. Inviaza in trup imediat dupa aceea, inlauntrul manastirii, cheamandu-i la rugaciune (batand din toaca) pe talharii care tocmai il omorasera. A fost o metoda-miracol de convertire a unor inimi crude, deprinse cu uciderea.

-----

Am ales sa studiez budismul pentru ca nu am reusit sa aflu din crestinism cum sa-L integrez pe Iisus in orice perceptie-simtire, in conditiile unei vieti normale, nu monastice. De exemplu atunci cand privesc o imagine la TV sau discut cu un prieten. In crestinism stim ca trebuie sa ne caim si sa ne smerim in tot ceasul - nu avem o instruire de natura psihologica, referindu-ne aici la instruirea perceptiilor noastre, astfel incat sa petrecem tot timpul, indiferent de obiectul cognitiv, cu Dumnezeu. Sa nu fim furati de peisajul cotidian si totusi sa nu ne alienam de mediul inconjurator, sa functionam normal si eficient.

In mod obisnuit cand constientizam un obiect al lumii, nu-L mai constientizam pe Dumnezeu. Functionam dual, fie constientizam un fenomen al lumii, fie la rugaciune il constientizam pe Dumnezeu. Nu reusim ca atunci cand percepem un fenomen al lumii, sa-L percepem in acelasi timp si pe Dumnezeu. Fenomenul sa devina perfect "transparent".

In acest sens, in Patericul Egiptean am citit despre un calugar care atunci cand iesea din chilie isi tragea culionul peste ochi. Intrebat fiind de ceilalti calugari de ce procedeaza astfel, a raspuns "nu doresc sa vad lumina lumii acesteia". Se pare ca respectivul calugar inca nu invatase cum sa priveasca lumea, astfel incat, in acelasi timp, sa-L vada si pe Dumnezeu. Iisus nu umbla cu ochii acoperiti.

Ce prostioare scrii aici, fratioare?... Ma crucesc si, totusi, nu ma mir.
Mai intai nu ma mir intrucat este evident ca un om care nu s-a deschis Bisericii nici nu cunoaste Invatatura, teoretic si practic. Deci e firesc sa nu stii, cata vreme nici nu ai fost prezent la lectii. Ai fost, in schimb, la ... "manualele alternative"..:)
*
Pentru toate nelamuririle si nevoile tale (si ale oricarui om) de a trai "eficient" in lume, de a percepe cu sfintenie, curat, profund, cum vrei sa ii zici - sunt oferite noua in dar, cu pret de Sfant Sange: Evanghelia, Filocalia, cartile duhovnicesti ale Parintilor, preotii, precum si fratii crestini. Ca sa nu mai pomenesc de rugaciune, care pe toate ne invata!
Ploua cu invataturi, galgaie de Har, iar tu le negi prezenta si lucrarea tuturor! Ce mai pot spune? Nimic. Vei fi fiind orb si surd, pesemne...
*
Ce spui acolo? Cand constientizam un obiect al lumii nu mai constientizam pe Dumnezeu?... Fereasca Sfantul!

*
Se pare ca respectivul calugar facea altceva decat ai preferat sa intelegi.

Florin, asculta, frate, o clipa!
 

Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.


http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...m-biruit-lumea
Experienţa ne arată mult prea limpede că, odată ce noi creştinii începem să reducem scopul revelaţiei dată nouă de Hristos şi de Duhul Sfânt, încetăm treptat să mai fim atraşi de Lumina care ni s-a arătat. Dacă e să ne păstrăm nădejdea mântuirii, trebuie să fim curajoşi. Hristos a spus: "Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (In 16, 33). Spunând aceste lucruri, El arată că a depăşit lumea nu atât ca Dumnezeu, cât mai ales ca Om, fiindcă S-a făcut om cu adevărat. Viaţa autentic creştină este trăită în "duh şi adevăr” (In 4,23), şi ca atare ea poate fi continuată în tot locul şi în toată vremea, întrucât poruncile dumnezeieşti ale lui Hristos au un caracter absolut. Cu alte cuvinte, nu există şi nu pot exista nicăieri pe pământ împrejurări care să facă cu neputinţă păzirea poruncilor. În esenţa ei veşnică, viaţa creştină e duh şi adevăr dumnezeiesc, şi de aceea ea transcende toate formele exterioare.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea-experienţa Vieţii Veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 23)

Iata, va gasesc, pe nedrept nelamuriti!
Vad cum adastati in nehotarire
si intrucat faceti aceasta, Eu Spun: Indrazniti!
Usa e desferecata, deja.

Voua, biruinta Mea!
Pentru voi am biruit Eu!
Pentru voi, care sunteti din Mine, ca Mine.
Fiti, dar, cu Mine si in Mine! Asa cum, iata, Eu sunt cu voi si in voi.

Eu sunt Evanghelia, Evanghelia sunt Eu. Cunoasteti deja ca Eu am biruit lumea. Credeti!
Biruitor, acum Eu sunt cu voi, acum si pururea, in veac si in veacul veacurilor. Eu sunt Speranta! Eu sunt Puterea! Eu sunt Ingaduinta! Eu sunt Mila! Eu Bucuria!
Eu sunt Pacea, sunt Viata. Adevarul sunt Eu, sunt Lumina!
Eu, Rastignitul si Inviatul vostru!

Incredintati-va, indraznind! Indrazniti spre-a va incredinta deplin!
Voi nu mai sunteti singuri. Sunteti vii intru Mine, precum Eu pururea, iata, Viu intru voi sunt.
Eu si Tatal suntem Una. Acum suntem Una si cu voi. Indrazniti sa fiti Una cu Noi!

Iata, Mana Mea e intinsa voua. Indrazniti! Dati-ne, Noua, mana voastra!
Acum.
Spre a fi pururea. Amin!

Ahilp, "rugaciunea isihasta" nu a fost explicata in Evanghelii. O comoara de rugaciune. De exemplu "introducerea mintii in inima" (odata cu inspiratia), recitarea smerita acolo, caldurile si atragerile inlauntru...

Modul in care omul se roaga astfel se invata dupa indrumare dar si proprie experienta. Implica observatie, staruinta, reglare...Omul se nevoieste si experimenteaza - cea mai folositoare lucrare, pana cand aceasta se face de una singura - ca un motor care se ambaleaza la manivela.

Asta pentru cei ce vor sa fie tot timpul cu inima si vederea in Dumnezeu. Sa nu scape ochiul cu pofta cautatoare in lume.

Modul in care ar trebui sa percepem lumea inconjuratoare este o lucrare asemanatoare. Aceasta vedere corecta a fenomenelor ne despatimeste ochiul launtric. In caz contrar, orice simtire, chiar de pare sfanta, orice lumina sau aratare fie lumeasca, fie nelumeasca, ne poate insela cu usurinta.

Florin, toti isihastii s-au sprijinit pe Biblie si pe Traditie cand au purces la drumul rugaciunii.
Sunt nenumarate versete in care ni se preda rugaciunea.
Revezi, de pilda, "Pelerinul rus" unde sunt deja facute multe trimiteri. Mai sunt si altele, in alte carti...
Toate tehnicile din lucrarea rugaciunii si toate invataturile dezvoltate de Invatatori sunt din Miezul (Samburele, Izvorul) Scripturii si din Traditie.

Cerceteaza! Cunoaste ca asa este!
(Vezi de pilda in "Filocalia", in "Sbornicul" sau in alte carti specifice...)

Sbornicul este una din preferatele mele. Rugaciunea inimii se bazeaza pe Scriptura, insa nu este exemplificata in litera Scripturii. Este rodul cugetarilor, inspiratiilor dumnezeiesti. De exemplu, protestantii, probabil, nu recunosc ca are izvorul in invataturile Bibliei. Sa ne ajute Dumnezeu sa sfarsim cu totii bine calatoria.
Doamne ai mila de toata faptura!

Doamne ajuta!

........:))))

In budism se spune ca daca omul doreste sa ajunga in Rai (Pure Land)
atunci ar trebui ca, prin curatirea inimii, sa ajunga sa perceapa lumea aceasta ca si cand ar fi in rai.

Sunt raiuri si raiuri.

Unele inundate de extazul puritatii, altele de forme incantatoare.

Raiurile apropiate de Dumnezeu sunt cele in care puritatea tuturor formelor este resimtita ca fiind in natura bunatatii Lui Dumnezeu.

Florinele,trezeste-te e trecut de ora 12.
http://images.freeimages.com/images/...ck-1411807.jpg

Florinele draga, doar in religia ta budhista exista "mai multe raiuri" si "mi multe iaduri" imaginare.

Ca sa lamurim lucrurile, hai sa iti pun o intrebare, ca sa vedem in ce religie esti de fapt catehizat:

Budha dupa ce a murit, a ajuns:
1. In Rai
2 In Iad
3. Nu stiu.
4. Altceva: completati

Avva Moise era hranit de ingeri cu faguri de miere. Desi era cu trupul pe pamant, cu sufletul se bucura in rai.

Avva Arsenie "plutea pe Duhul lui Dumnezeu cu liniste intr-una". Acolo unde nu se poate afirma de fapt nimic, acolo in adancul Lui Dumnezeu.

Poti sa raspunzi singur, Alin.

Nu, intrebarea era pentru tine.

Iar raspunsul meu cu certitudine nu e acelasi cu al tau.

Alege una din variante, dupa cum vezi ti-am oferit si "nu stiu" daca vrei sa mergi in cele din urma pe varianta asta.

A evita total un raspuns cum ai facut mai sus indica spre un duh parsiv.

Ai citit, dar n-ai inteles ca raspunsul a fost sugerat.

Eu cred ca a doua varianta, acolo in Dumnezeu, unde nu putem spune nimic, unde nu putem afirma nimic. Dincolo de orice manifestare, chiar si edenica, incantatoare.

Te-am lasat sa reflectezi putin. Aceasta nu inseamna ca am evitat raspunsul.

Eu ti-am cerut un raspuns direct si la obiect in conformitate cu convingerile tale.

Un crestin (catehizat) iti poate da un raspuns direct la intrebarea asta fara sa clipeasca.

Iar tu, in ciuda flosofiilor cu pretentii care le promovezi, o dai in bara la un test elementar de dogmatica.

Faptul ca eviti sistematic raspunsul, arata spre un caracter viclean, duplicitar.

Bai baiatule trebuie sa fii geniu ca sa-l intelegi pe Florinel.Nu "oricine" poate intelege subtilitatea ideilor lui.Mergi si mai studiaza.:21:

Absolutely Anything (2015) movie

La Dumnezeu toate sunt cu putinta,
Doar trebuie sa ne straduim sa formulam mai precis,
sa intelegem ceea ce dorim sa se intample cu adevarat,
Cu noi insine, cu cei de langa noi, cu toate fiintele.

Lasa nene povestile, pune mana si citeste literatura mai serioasa pana poti raspunde ca un om serios la intrebarea de mai sus.

Bestial! Frate, pot sa folosesc metafora? "Atat de usoara ca s-a dus in toate partile"!...
Buddha nu te poate conduce la Hristos. Pentru noi doi, suna a truism. Si este. Insa pt. dl. Oltean, nu. Se pare ca dansul crede intr-o cu adevarat imposibila coincidentia oppositorum. Partea proasta e ca asa ceva, si daca ar putea exista, sfidand toata teologia, mai mult, logica din lumea asta, tot nu e mantuitoare. Simplu si scurt. "Cine nu aduna cu Mine, risipeste".

Se pare ca asa zisul "budhism" nu poate invata nici macar un lucru elementar: onestitatea.

Eu nu inteleg o chestie, daca te-ai abonat la un alt sistem, de ce tii musai sa tragi si crestinismul acolo dupa tine?

Fii onest, recunoaste ca esti pe alt drum si ca sunt viziuni incompatibile. E chiar un pas spre Adevar.

Desigur.
Daaar, ţinând cont că trăim în cea mai bună orânduire socială ever, capitalismul, evident că tre' să-mi plăteşti drepturi de autor. Chiar dacă <numai> o citeşti, nu s-o citezi.:105:
Hai că-s băiat finuţ, ne înţelegem noi.:5:

P.S. Nu mai scrie de pe telefon, sau nu mai cita postări cu diacritice de pe telefon.

Hihi, nu telefonul e de vina ci linuxu; :)

Nu cred, eu NUMAI linux folosesc pe PC. Iar când scriu de pe telefon şi editez sau citez, fix aşa se întâmplă: încurcă puternic setul de caractere.
Lucru ce nu se întâmplă atunci când scriu direct din PC.

Mie mi se întâmplă mereu. Ș˜i folosesc PC cu Windows. Deci nu-i linux-ul, dar nici neapărat telefonul... E, probabil, vorba de platforma saitului, cum explica odată oaie_cugetatoare.

fonturile.
nu exista un singur font universal pentru diacritice

Salut, Dragos!

Vreau si eu diacriticele noastre in Linux. Desi am instalat limba romana si o selectez de exemplu in Libreoffice, nu le pot scrie. Folosesc mai mult OpenSUSE, dar mai am Fedora si Ubuntu in faza de test.

Adu-mi aminte mâine să-ți zic ce și cum, să fiu în fața pc-ului, să nu le încurc prea mult.
Ideea e că trebuie instalată și o mapare românească a tastaturii, programers, de preferință. Apoi, selectând RO, ai diacriticile cu alt-gr (alt din dreapta tastaturii) și a pentru ă, i pentru î, s pentru ș, t pentru ț și q pentru â.
Cam asta-i în linii mari.

Maparea e una fontul altceva