Citat:
[COLOR=blue]Plus omul are nevoie acum de legaturi trupesti spre nasterea de prunci.
Si aceasta tot la hainele de piele se include.[/COLOR]
Păi nu zice Biblia că hainele de piele le-a făcut Dumnezeu? Dar, dacă tot în hainele de piele se include, cum zici, şi legăturile trupeşti, şi roadele lor, înseamnă că tot Dumnezu l-a învăţat pe om cum să le practice? Că nu ştia săracul, n-avea deloc experienţă sexuală.

Cât priveşte "căsătoria albă", pe situl creştinortodox.ro există un articol edificator semnat Adrian Cocosila. Cităm câteva idei mai semnificative din acest articol:



[...] Desi in cadrul slujbei cununiei preotul slujitor cere "sa li se dea lor viata cumpatata si nastere de prunci buni“, "dar de prunci, semintie cu viata îndelungata si sa-i invredniceasca a-si vedea pe fii fiilor lor“, sunt persoane care renunta voit la unirea trupeasca. Asa ajungem sa vorbim de [COLOR=#004276]casatoria[/COLOR] alba, de o casatorie in care nu exista intalnire trupeasca. Ma intreb de ce este nevoie sa aratam ca suntem in stare sa traim in feciorie, vietuind cu o sotie in acelasi pat? Daca iubesc [COLOR=#004276]fecioria[/COLOR], ma pot calugari. Acest mod de vietuire imi pare a ascunde in sine inselaciune. Nici sot nu ma pot numi, dar nici monah.

Daca sunt persoane care aleg "casatoria alba”, atunci ar trebui ca ele sa-i ceara preotului sa renunte la cererea "da-le lor roada pantecelui, dobandire de prunci buni“. E adevarat ca au fost cazuri cand unele persoane au nascut ca urmare a rugaciunii. Dar acele persoane, precum Rebeca, sotia lui Isaac, a nascut astfel pentru ca "era stearpa”. Din Sfanta Scriptura aflam ca Isaac "s-a rugat Domnului pentru Rebeca, femeia sa, ca era stearpa; si Domnul l-a ascultat, iar femeia lui, Rebeca, a zamislit" (Fac. 25, 21).

Mi se pare un non sens ca Biserica sa ceara lui Dumnezeu sa le daruiasca copii sanatosi si buni celor ce se casatoresc, iar acestia sa traiasca precum "fratii“.

Daca intalnim in cadrul slujbei cununiei si cererea de a se "pazi nespurcat patul”, preotul cere prin aceste cuvinte ferirea celor doi de infidelitate, cere ca iubirea lor sa fie deplina.

Asadar crestinismul ramane realist. El nu exclude unirea trupeasca dintre barbat si femeie, dar marturiseste ca numai in casatorie ea devine un mijloc de unire sufleteasca deplina.

Se invoca adesea cuvintele Sfantului Apostol Pavel, dar intr-un mod nedeplin, caci acest sfant nu spune doar „e bine pentru om sa nu se atinga de femeie”. El marturiseste si ca „fiecare barbat sa-si aiba femeia lui si fiecare femeie sa-si aiba barbatul ei....Daca nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasca. Fiindca mai bine este sa se casatoreasca decat sa arda” (1 Cor. 7, 1, 2, 9)

In concluzie, pentru mine nu exista decat doua atitudini corecte fata de pofta trupeasca: infranare totala de la ea in afara casatoriei sau folosirea ei ca mijloc de unire sufleteasca si de inaintare in ea. Deci, omul nu trebuie sa ramana la pofta trupeasca, el trebuie sa transfigureze unirea trupeasca. Daca va ramane doar la pofta trupeasca, el se va plictisi repede de celalalt si isi va cauta satisfactia in alta parte.


Cred că e destul de clar.

Mai soro si ce sa inteleg ca parintele Dumitru Staniloae a gresit?
Sau Sfantul Ioan de Kronstadt de a trait in feciorie cu sotia sa fiind casatorit?
Dar oare Maica Domnului a fost pustnica sau a fost logodita?
A fost logodita Maica Domnului.Dar a avut vietuire cu totul de taina si mai inalta ca a pustnicilor.
Iar Maica Domnului este dogma ca este pururea fecioara.
Normal aceasta se face numai cu binecuvantarea duhovnicului adica a trai in feciorie sotul cu sotia.

Errare humanum est. Părintele Stăniloae, nefiind infailibil cum este Papa dela Roma, n-ar fi la prima lui greşeală. E suficient să amintim despre "O încercare despre teofanii" în care părinţelul "demonstrează" cu argumente scoase din burtă că lui Petrache Lupu i-a vorbit Dumnezeu. Dacă ar fi aşa, ar fi trebuit până acum ca BOR să-l recunoască pe Şfântul Petrache dela Maglavit şi să-l bage şi în Sinaxar, dar uite că ierarhii noştri mai şovăie. Ştiu ei de ce...

Nu ştiu povestea Sfântului Ioan de Kronstadt deci nu mă pot pronunţa. Opţiunea soţilor Kronstadt a fost anterioară slujbei cununiei, sau ulterioară? Dacă a fost anterioară, atunci se cade să-l cităm aici pe Cocoşilă:
[COLOR=blue]Daca sunt persoane care aleg "casatoria alba”, atunci ar trebui ca ele sa-i ceara preotului sa renunte la cererea "da-le lor roada pantecelui, dobandire de prunci buni“. [...]Mi se pare un non sens ca Biserica sa ceara lui Dumnezeu sa le daruiasca copii sanatosi si buni celor ce se casatoresc, iar acestia sa traiasca precum "fratii“.[/COLOR]

Dacă a fost posterioară, nu se mai poate vorbi de o "căsătorie albă", ci de o înfrânare de bunăvoie, din motive personale care nici măcar nu ne privesc.

Maica Domnului n-a fost pustnică, dar nici căsătorită. Intenţionat laşi să se înţeleagă că între logodnă şi căsătorie este un prag infinitezimal, ceea ce este un demers neloial. Căsătoria permite ceea ce logodna nu permite, iar reciproca nu este adevărată.
În orice caz, Maica Domnului a avut o chemare specială care este nerepetabilă, deci nu poate fi dată de exemplu care trebuie urmat ad litteram decât persoanelor excesiv de îngâmfate sau un pic ţăcănite, care se cred "purtătoare de Hristos" şi vor să o plagieze întru totul. Tocmai de aceea ea este pururea Fecioară, deşi a cunoscut şi taina naşterii. Cred că nici o creştină normală la cap nu se consideră îndreptăţită să aspire la o poziţie echivalentă, de fecioară înainte, în timpul şi după naştere. Desigur că ea rămâne un exemplu sublim prin conduita întregii sale vieţi, asta da. Aici ea este un model exemplar.

Ultima aserţiune este un fals:
[COLOR=blue]Normal aceasta se face numai cu binecuvantarea duhovnicului adica a trai in feciorie sotul cu sotia.[/COLOR]
Nu stă în autoritatea duhovnicului să dispună asupra amănuntelor vieţii intime a creştinilor: când să fie împreună şi când să facă pauze, când trebuie să facă ei copii şi câţi şi ce sex să aibă copiii, ce măsuri de igienă intimă să ia soţii înainte şi după actul sexual, etc, etc, etc. De bunăvoie şi în consens creştinii căsătoriţi pot hotărî singuri pentru sine în cele ale căsătoriei, urmând ca rolul duhovnicului să fie orientativ şi consultativ. Asta cu atât mai mult dacă duhovnicul este cumva şi monah, deci ( se bănuie că) nu are nici cea mai mică experienţă de cuplu. Nu poate preotul duhovnic să "binecuvinteze" abţinerea de la procreere, prin orice mijloace subtile ar fi ea adoptată, îndată ce Hristos a zis: [COLOR=darkred]lăsaţi pruncii să vină la Mine[/COLOR], iar taina căsătoriei chiar asta face: binecuvintează naşterea de prunci, deci nu trăirea într-o [COLOR=blue]feciorie deghizată în căsătorie[/COLOR].

Dar se pare că pe unii creştini amarnic îi nelinişteşte venirea pruncilor pe lume. Se tem oare că o să li se ia locul? Sau că o să flămânzească, fiind la un moment dat prea multe guri de hrănit?

Concepţia despre hirotonie la “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (IV)
 

[SIZE=4]Diaconii au apărut ca necesitate odată cu sporirea obştii, ei fiind desemnaţi ca ajutători ai apostolilor, pentru o slujire inferioară, potrivită cu situaţia creată. Faptul că hirotonia era o lucrare a Duhului Sfânt, şi nu o vrăjitorie omenească, este remarcat chiar de un practician al vrăjitoriei din cetatea Samariei, pe nume Simon vrăjitorul. Acesta l-a crezut pe apostolul Filip, care le propovăduia oamenilor despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, şi s-a botezat. Dar ispitit fiind de obiceiurile pe care le practicase din firea lui cea veche, a vrut să primească şi darul preoţiei, cumpărându-l cu bani, deşi nu avea chemare cerească pentru aceasta:[/SIZE]

[COLOR=#993300][SIZE=4]Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip. Şi văzând semnele şi minunile mari ce se făceau, era uimit.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Atunci [/COLOR][COLOR=#ff6600]îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau Duhul Sfânt.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi Simon văzând că [/COLOR][COLOR=#ff6600]prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt[/COLOR][COLOR=#993300], le-a adus bani,[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela [/COLOR][COLOR=#ff6600]pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Tu n-ai parte, nici moştenire, la [/COLOR][COLOR=#ff6600]chemarea aceasta[/COLOR][COLOR=#993300], pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. (Faptele Ap., [/COLOR][COLOR=#993300]8: 13-21)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Din fragmentul biblic de mai sus deducem următoarele:[/SIZE]

[SIZE=4]1. Botezul nu aduce automat Duhul Sfânt peste un om, în sensul de [COLOR=blue]consacrare[/COLOR], ci este o poartă obligatorie de intrare în Biserică. În Biserică nu se poate intra sărind peste porţile ei. În practica obişnuită, în loc de [COLOR=blue]consacrare[/COLOR] se mai foloseşte şi termenul de [COLOR=blue]“sfinţire”[/COLOR], care însă nu este cel mai potrivit, deşi este acceptabil, având în vedere accepţiunea lui care s-a generalizat prin tradiţie. Un termen mai potrivit ar fi [COLOR=blue]“consfinţire”, [/COLOR]care condiţionează sfinţirea de păstrarea trainică, neştirbită, a legăturii tainice a preotului cu Duhul Sfânt. În acest mod se evidenţiază mai bine că persoana “chemată” la preoţie nu este obligatoriu ”sfântă”, dar nici măcar “sfinţită”, ci “consfinţită”. Botezul nu asigură în mod automat, ca un vaccin împotriva bolilor, o conduită ireproşabilă celui botezat, căci acesta trebuie să se lupte mai departe cu ispitele. Simon magul, spre exemplu, a fost învins de ispita lăcomiei şi de cea a mândriei.[/SIZE]
[SIZE=4]2. Pentru cei care ispitesc, trebuie specificat că nici Taina Mirungerii, consecutivă Botezului, nu aduce Duhul Sfânt peste om în sensul de [COLOR=blue]consacrare[/COLOR], adică de angajament special şi devoţiune totală pentru lucrarea Bisericii. Ea este doar o [COLOR=blue]pecetluire[/COLOR] a darului Duhului Sfânt, primit şi săvârşit prin Botez, ce s-a adus trupului omului, care s-a botezat şi s-a spălat de păcate, devenind Templu al Duhului Sfânt, deci biserică-trup. Pecetluirea prin Mirungere a trupului celui nou respectă analogia pecetluirii unei noi biserici, zidită de oameni, care îşi începe activitatea ei misionară şi pastorală în lume chiar prin actul târnosirii. Tot aşa şi cel nou-botezat este pecetluit ca să reprezinte pe mai departe, prin trăirea sa ulterioară, un mădular autentic al Bisericii.[/SIZE]
[SIZE=4]3. [COLOR=#ff6600]Prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt[/COLOR], dar în sens de [COLOR=blue]consacrare[/COLOR], adică de [COLOR=#ff6600]chemare[/COLOR] [COLOR=#ff6600]de sus[/COLOR], pentru care se cere celui chemat două condiţii obligatorii:[/SIZE]
[SIZE=4]–să aibă [COLOR=#ff6600]parte[/COLOR] (să corespundă prin credinţă tare, prin pregătire solidă şi prin moralitate neîndoielnică) şi [/SIZE]
[SIZE=4]– sa aibă[COLOR=#ff6600] moştenire [/COLOR](primirea hirotoniei să se facă de la cei care ei înşişi o au, primită tot prin punerea mâinilor, de la înaintaşii lor). [/SIZE]
[SIZE=4]Prin aceste două condiţii se exclud de la hirotonie:[/SIZE]
[SIZE=4]– oricare candidat care se prezintă ca persoană cu referinţe îndoielnice;[/SIZE]
[SIZE=4]– orice practici care nu respectă principiul văzut al [COLOR=#ff6600]punerii mâinilor[/COLOR], sau care apelează la săvârşitori neconsacraţi pentru administrarea tainei. [/SIZE]

peste Moise cine a pus mainile? peste Aaron cine? deci acum dupa ce atzi facut interpretari hazlii la capitolul Facere, facandu-L pe Dumnezeu un fel de criminal in serie shi angajat la ceva fabrica de pielarie, acum vrei sa afirmi fara menajamente ca Melchisedec nu era preot al Dumnezeului celui preainalt... ca nu mai shtiu cine pe cine a binecuvantat, Avraam pe Melchisedec sau a fost Invers... deci nu va bagatzi sa afirmatzi unde nu pricepetzi... intuim noi ceva, dar astea nu le putetzi socoti afirmatzii infailibile ca doar nu suntem papi ci mai degraba nishte papălapte asha ca mine crezand ca am iertat de 70 de ori cate shapte... poi acolo nu e scris sa iertam de 60 de ori cate 6 ci 70 de ori cate 7... deci iarashi te iert MM ca sa ma ierte shi pe mine Dumnezeu, shi iarashi te iubesc ca ai incercat sa dregi gogomaniile pe care le-ai prezentat ca pe nishte canoane de credintza ortodoxa in timp ce pe parintele Staniloaie l-ai facut de oaie shi pe Moshul Dumnezeu ca ar fi fost ateu dupa toate minunile pe care le-a facut sarmanul ciobanel, Petrache Lupu, Trambitza nr 2 de la El shi de la Dumnezeu... deci acolo cand a facut Dumnezeu haine de piele e vorba ca l-a imbracat Dumnezeu pe omul+ochi caci era gol, l+a imbracat cu piele de om, pentru om, nu de la altzi oameni ci l-a imbracat asha cum sunt shi animalele imbracate cu piele, ca sa nu se vada prin ele... pacatele tele; sau cum?

Concepţia despre hirotonie la “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (V)
 

[SIZE=4]Un exponent ilustrativ în acest sens este Saul din Tars, care avea credinţă tare, cultură teologică vastă şi solidă, moralitate ireproşabilă. Un lucru îi lipsea: credinţa sa era oarbă, neactualizată la prefacerile vremii, aduse de Hristos în lume. A fost nevoie ca orbirea sa să-i fie ilustrată pe viu, în trup, pentru ca apoi să-i fie vindecată de un slujitor al lui Hristos:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el şi [/COLOR][COLOR=#ff6600]punându-şi mâinile [/COLOR][COLOR=#993300]peste el, ca să vadă iarăşi. (Faptele Ap.[/COLOR][COLOR=#993300]9:12)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, [/COLOR][COLOR=#ff6600]punându-şi mâinile [/COLOR][COLOR=#993300]pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt. (Faptele Ap., [/COLOR][COLOR=#993300]9:17)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Saul nu numai că s-a vindecat de orbirea lui trupească, dar şi de cea sufletească s-a vindecat şi, fiind integru, a primit darul Duhului Sfânt, de care s-a umplut: un om nou (născut din apă şi din Duh), un nume nou (Pavel), o slujire nouă (aceea de apostol). Iată că până şi apostolia se primea în biserica primară tot prin [COLOR=#ff6600]punerea mâinilor[/COLOR]![/SIZE]

[SIZE=4]Trebuie subliniat cu tărie caracterul intenţional dat de către Însuşi Duhul Sfânt acestei lucrări care este hirotonia. Până şi hirotesiile (consacrări pentru lucrări pastorale aparte, specializate) au fost instituite tot prin voinţa Duhului Sfânt, deşi Duhul Sfânt ar fi putut să facă aceste hirotesii direct, fără intermedierea omului. Să ne amintim cât de simplu şi firesc a venit Duhul Sfânt în chip văzut la Cincizecime! Avem însă un exemplu în consacrarea specială, dată prin hirotesie de către apostoli lui Barnaba şi lui Saul, pentru o misiune aparte ce li se pregătea:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi erau în Biserica din Antiohia prooroci şi învăţători: Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Atunci, postind şi rugându-se, [/COLOR][COLOR=#ff6600]şi-au pus mâinile peste ei [/COLOR][COLOR=#993300]şi i-au lăsat să plece. (Faptele Ap., [/COLOR][COLOR=#993300]13:1-3)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]De acum, însuşi Pavel făcea semne şi minuni nemaiîntâlnite, prin punerea mâinilor:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu îndrăzneală întru Domnul, Care da mărturie pentru cuvântul harului Său, făcând semne şi[/COLOR][COLOR=#993300]minuni [/COLOR][COLOR=#ff6600]prin mâinile lor[/COLOR][COLOR=#993300]. (Faptele Ap.14:3)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi Dumnezeu făcea,[/COLOR][COLOR=#ff6600] prin mâinile lui Pavel[/COLOR][COLOR=#993300], minuni nemaiîntâlnite. (Faptele Ap., [/COLOR][COLOR=#993300]19:11)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi s-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea în pat, cuprins de friguri şi de urdinare cu sânge, la care intrând Pavel şi rugându-se, [/COLOR][COLOR=#ff6600]şi-a pus mâinile [/COLOR][COLOR=#993300]peste el şi l-a vindecat. (Faptele Ap.28:8)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Până şi harismele Duhului Sfânt, specifice Bisericii primare, se primeau atunci tot prin punerea mâinilor apostolilor:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi [/COLOR][COLOR=#ff6600]punându-şi Pavel mâinile [/COLOR][COLOR=#993300]peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau. (Faptele Ap., [/COLOR][COLOR=#993300]19:6)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#ff6600]Punerea mâinilor[/COLOR] devenise o componentă indispensabilă în pastoraţie şi în păstrarea credinţei sănătoase. Odată cu înmulţirea eresurilor, ea se constituia într-o garanţie că persoanele consacrate prin hirotonie sunt legitimate în chip autentic de către Biserică şi sunt pe deplin responsabile în tot ceea ce întreprind în acţiunile lor. Apostolul Pavel atrage atenţia ucenicilor săi asupra importanţei şi temeiniciei acestei responsabilităţi ce revine Bisericii. El laudă credinţa lui Timotei, dar îi atrage atenţia că învăţătura sănătoasă şi credinţa trebuie păzite cu sârg:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]Din această pricină, îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este în tine, [/COLOR][COLOR=#ff6600]prin punerea mâinilor mele[/COLOR][COLOR=#993300]. (II Tim.[/COLOR][COLOR=#993300]1:6)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu [/COLOR][COLOR=#ff6600]punerea mâinilor mai-marilor preoţilor[/COLOR][COLOR=#993300]. (I Tim.[/COLOR][COLOR=#993300]4:14)[/COLOR][/SIZE]

Pai bine si daca sotii nu vor sa se mai impreuneze?
Eu am zis daca sotii vor sa faca numai un copil sau doi si mai apoi sa traiasca in feciorie.
Asa a vazut Sfantul Macarie cel Mare pe doua surori despre care Dumnezeu i-a aratat ca erau mai sporite duhovniceste ca Sfantul si care aveau cate un copil si traiau in feciorie cu sotii lor.

Foarte bine fac, dar asta e treaba lor strict personală. În nici un
chip nu trebuie făcută public, şi nu trebuie să ceară voie de la duhovnic pentru asta. Nimeni nu trebuie să bănuiască nimic. Singura problemă care se pune este ca nu cumva unul să-l oblige prin "convingere" pe celălalt, ci să fie o deplină şi senină acceptare a acestei alegeri.
Iar în caz că nu reuşesc să fie consecvenţi, să nu facă din asta o tragedie. Pot să mai încerce şi altădată.
Însăşi faptul că s-a auzit despre cutare şi cutare că au făcut şi au dres, nu e un lucru bun. Înseamnă că, fie şi involuntar, s-au lăudat cu performanţa lor.

Concepţia despre hirotonie la “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (VI)
 

[SIZE=4]Mai observăm din acest verset că [COLOR=#ff6600]punerea mâinilor[/COLOR] este un har al Duhului Sfânt, dat prin proorocie nepieritoare, şi o învăţătură care trebuie păzită neştirbită, căci Domnul a zis: [COLOR=#993300]“Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Mat.,[/COLOR][COLOR=#993300]28:20)”[/COLOR]. Cei care pretind că Domnul a părăsit Biserica Sa, dezamăgit fiind de unele neîmpliniri ale ei, iar lanţul celor unşi prin hirotonie s-a rupt în mai multe locuri, sunt nişte calomniatori ai lui Hristos şi nişte mincinoşi, căci ei Îl fac mincinos chiar pe Hristos, Cel care a rostit această proorocie. Tot aici se mai arată că hirotonia nu este lăsată în păstrare şi în lucrare oricui, ci este rezervată în mod particular [COLOR=#ff6600]mai-marilor preoţilor[/COLOR], care sunt episcopii. Se cristalizează aşadar, pe îndelete, temeiurile canonice care stau la baza învăţăturii despre hirotonie. Ea devine parte integrantă a catehismului ortodox şi o componentă fundamentală a pastoraţiei:[/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]…A învăţăturii despre botezuri, despre [/COLOR][COLOR=#ff6600]punerea mâinilor[/COLOR][COLOR=#993300], despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. (Evr., [/COLOR][COLOR=#993300]6:2)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4]Hirotonia este atât de importantă, încât Sf. Apostol Pavel face o menţiune specială asupra grijii ca aceasta să fie administrată cu cea mai mare reponsabilitate, pentru a feri biserica de întinarea păcatelor, şi în mod special, de simonie: [/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Nu-ţi [/COLOR][COLOR=#ff6600]pune mâinile[/COLOR][COLOR=#993300] degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat. (I Tim.5:22)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4]După toate acestea, câteva lucruri tot mai rămân neclare: [/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]1. Dacă “preoţia” pucioşilor este superioară, fiind “[COLOR=blue]după rânduiala lui Melchisedec[/COLOR]”, de ce se mai acoperă ei cu arhieria lui Irineu Bistriţeanul, căci acesta este rămas mult în urmă, săracul, el fiind preoţit doar “[COLOR=#ff6600]după rânduiala lui Aaron[/COLOR]”? De ce nu-l lasă pe bietul om în pace, ba încă l-au mai făcut (fără voie) şi “patriarh” al “bisericii” lor, punându-i în spinare o responsabilitate pe care n-o poate duce?(dar nici nu vrea).[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]2. De ce nu se fac ei patriarhi unul pe altul, aşa cum “[COLOR=blue]cei trei fii unşi[/COLOR]” s-au făcut “episcopi”, dar au rămas şi “preoţi” în acelaşi timp?? Ar fi interesant, să existe şi o biserică cu trei patriarhi odată.( care sunt şi “episcopi” şi “preoţi” în acelaşi timp!) Ce nevoie mai au ei de Irineu ca de un alt patriarh, care e un încăpăţânat şi un neîmplinit în “rânduiala lui Melchisedec” şi nu le este deloc supus, pentru că:[/SIZE]
[SIZE=4]– respectă ad litteram legiuirile bisericeşti ale B.O.R., [/SIZE]
[SIZE=4]– s-a dezis în mod public de ei, [/SIZE]
[SIZE=4]– nu mai are şi nu mai vrea să aibă nici o tangenţă cu ei, de nici un fel, de mai bine de 17 ani?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]3. La urma urmei, de ce sunt “cei trei” de la Pucioasa şi “preoţi” (căci se îmbracă la fel ca preoţii), dar şi “episcopi” în acelaşi timp (denumindu-se unii pe alţii “arhierei” şi binecuvântând gloatele cu două mâini, ca şi arhiereii)? Ce urmăresc ei prin acest “cumul de funcţii”?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]4. În consecinţă, (teoretic vorbind) cum pot fi compatibile simultan, la aceeaşi persoană, două funcţii ierarhice care se exclud (prin completare şi totodată prin substituţie) una pe alta (preoţia şi arhieria)?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]5. Dacă hirotonia nu mai e bună de nimic, de ce mai binecuvintează ei cu mâinile, şi cu patrafirul pe capul penitenţilor, deşi prin “[COLOR=blue]Cuvânt[/COLOR]” au primit poruncă de la “[COLOR=blue]Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa[/COLOR]” să nu se mai folosească de gesturi şi de atingeri cu credincioşii (mai ales cu femei!)?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]6. Dacă vor pune în practică ultimile “indicăţii” din “[COLOR=blue]Cuvânt[/COLOR]”, care le cere să plaseze “preoţi” şi “diaconi” prin “cetăţi” ( mai precis, prin localităţile unde s-au întemeiat “obşti” ale [COLOR=blue]Noului Ierusalim[/COLOR]), cum vor face consacrarea lor? Vor apela la bunăvoinţa “[COLOR=blue]patriarhului Irineu[/COLOR]”, ploconindu-se astfel B.O.R.-ului (pe care nu pot să-l sufere), sau se vor folosi de cei trei preoţi-episcopi care pretind că “[COLOR=blue]sunt puşi şi unşi după rânduiala lui Melchisedec[/COLOR]”?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]7. De unde au ei [COLOR=blue]antimise[/COLOR] pentru “sfintele liturghii”, acolo unde intenţionează să instaleze “preoţi” pucioşi, dacă n-au episcop consacrat canonic, care să le sfinţească antimisele? Sau au de gând să slujească fără antimis?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]8. Cum îl respectă ei pe episcopul locului (pe arhiereul de Târgovişte, Nifon Mihăiţă), aşa cum pretind de faţadă, dacă refuză orice relaţie canonică de ascultare faţă de acesta?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]9. Pentru târnosirea bisericii de la Pucioasa, în 1991 au apelat la episcopul Irineu. La cine vor mai apela acum, pentru sfinţirea bisericilor în care vor să aşeze noi “preoţi” pucioşi?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]10. Pentru sfinţirea bisericilor este nevoie de Sfântul şi marele Mir, care se pregăteşte numai în bisericile autocefale. Dacă vor folosi un asemenea Mir, preparat deja de către B.O.R., înseamnă că implicit vor recunoaşte ca autentică acea Biserică pe care tot ei o reneagă în acelaşi timp (ceea ce este un nonsens). Dacă îşi vor “prepara” singuri Marele Mir, fiindcă tot se consideră ei “[COLOR=blue]singura biserică adevărată[/COLOR]”, ar trebui să se supună rânduielilor canonice legate de această “preparare”, în primul rând în ceea ce priveşte ascultarea faţă de episcopul locului. O dilemă din care va fi greu, dacă nu imposibil de ieşit.[/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4]* * *[/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4]Pentru noi, ortodocşii, Biserica este Una, Sobornicească şi Apostolească. Ea este purtătoarea Sfântului Duh, primit de Sfinţii Apostoli la Cincizecime, şi transmis urmaşilor lor episcopi, preoţi şi diaconi, prin Sfânta Taină a Hirotoniei. Biserica este deci infailibilă şi nedespărţită de Hristos, aşa cum El a făgăduit (v. [COLOR=#993300]Mat., [/COLOR][COLOR=#993300]28:20[/COLOR]), căci dincolo de orice considerente istorice, patristice şi scripturistice, ea este menită a fi Mireasa lui Hristos. Este de neconceput ca după 2000 de ani, Hristos să Se despartă de Mireasa Sa, sau s-o părăsească, lăsând-o să se împotmolească singură în greşeli![/SIZE]
[SIZE=4]A culpabiliza Biserica, încercând apoi “a o corecta” cu paleative pseudo-teologice, prin care se “justifică” înfiinţarea de noi biserici cu denumiri pompoase şi rezonante, aşa cum a fost cazul şi cu secta neoprotestantă autointitulată “[COLOR=blue]Biserica Noul Ierusalim[/COLOR]”, care imaginează şi propune soluţii alternative pentru mântuire, în care doi indivizi instabili psihic, dar îndrăzneţi, şi care se pretind providenţiali, Îl fac neputincios pe Hristos, racordându-L sistematic la neputinţele, la scâncelile şi la mofturile lor, înseamnă o insolentă blasfemiere chiar a Domnului nostru Iisus Hristos, Întemeietorul şi Mirele Bisericii celei adevărate. [/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=purple]…………………………………………………………………[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=purple][SIZE=4]Anca Estera [/SIZE][/COLOR]
[COLOR=purple][SIZE=4]15 februarie 2008[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=purple]…………………………………………………………………[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]

Mai soro Anca eu ma indoiesc ca sunt instabili psihic ;au fost psihiatri si i-au consultat si nu i-au gasit cu nimic in neregula.

De ce mă provoci? Dă-mi tu numele unui medic psihiatru care i-a găsit pe toţi sănătoşi, iar eu îţi dau numele la trei pucioşi care au acte în regulă de la Psihiatrie (internări repetate, medicaţie psihotropă de întreţinere, pensionări înainte de vreme pe diagnostice psiho, tentative de suicid)
Încep eu:
- Viorel Ivan
- Georgică Nicolae
- Minodora
Acum e rândul tău.

Domnule, eu am impresia ca este vorba de trei randuieli ale preotziei shi nu doar doua caci Melchisedec nu e totuna cu Iisus Hristos, ci Melchisedec are o randuiala iar Iisus Hristos alta randuiala shi Aaron alta randuiala. Toate trei sunt veshnice shi toate sunt date de la Dumnezeu.
Cea mai Mare este a Domnului Iisus Hristos, este randuiala veshnica a Tatalui shi a Fiului shi a sf Duh, dupa asta Urmeaza randuiala data lui Aaron, ca randuiala veshnica shi este o randuiala a proorociei shi dreptatzii intru sfintzenia lui Dumnezeu iar a Treia este a lui Melchisedec, shi aceasta este veshnica shi este o binecuvantare veshnica parinteasca intrucat este o binecuvantare data de la Cel Preainalt lui Avraam care era un om drept. Dupa cum se observa Melchisedec nu shtiu sa-l fi uns pe Avraam ci l-a binecuvantat prin Cuvant shi ridicarea mainilor probabil, iar Avraam, Isaac, shi Iacov au binecuvantat shi au uns, iar Hristos a pus mainile peste ucenici shi a suflat, lasandu-se uns shi botezat dupa randuiala lui Aaron shi mai tarziu botezat de Ioan cu apa, Ioan care slujea in Duhul lui Ilie, deci dupa randuiala lui Aaron, Cereasca... deci iata cum Smerenia Fiului Omului care deshi a fost shi este Cel mai mare preot al lui Dumnezeu, a sfintei Treimi, s-a smerit pe sine ca sa fie uns dupa preotzia lui Aaron care era un preot a lui Dumnezeu shi prooroc al lui Moise prooroc al lui Dumnezeu, iar Avraam, Isaac shi Iacov (Israel) ca oameni dreptzi ce-L aveau pe Dumnezeu ca Stapan shi de El ascultau shi-L iubeau shi Lui se inchinau, ei au fost binecuvantatzi de catre Melchisedec de la Dumnezeul Cel Preainalt... deci iata cum s-a inchins Triunghiul preotziei, cercul sfintzeniei, smerenia shi desavarshirea iubirii pe calea dreptatzii... neprihanirea shi veshnicia... vietzii.

deci am impresia ca sunt trei randuieli veshnice ale preotziei shi nu doua, dar nu afirm ca ash shti caci nu am citit nimic ci doar asha intuiesc, asha imi pare, sper ca de la Dumnezeu, asha simt, parca asha ar rezulta din scripturi din putzinul care am citit dar e foarte posibil ca sa ma inshel... caci nu shtiu ce au scris sfintzii shi proorocii shi cum au explicat ei, in Duhul... despre Sfanta Treime shi Cunoashterea Lui Dumnezeu... pe Cale.

poi daca Viorel Ivan practica beutul beuturii din putzul propriu shi personal nu ma mir sa aiba probleme...

iar etichetele gLumii shi a doctorilor, sunt etichete pe baza de norma lotului de normali foarte pacatoshi intalnitzi in gLume aleshi ca baza, deci nu valoreaza nimic, caci baza oricarei analize shi a oricaror intrebari la judecata este "nebunia" purtarii Crucii lui Hristos...

deci nu va temetzi ca va considera gLumea handicapatzi shi nebuni cu acte sau fara acte in regula... ca ce e val ca valul trece, de te-ndeamna, de te cheama, nici incline a ei limba rece cumpana gandirii inspre clipa ce se schimba pentru masca fericirii...

Citat:
[COLOR=blue]...iar etichetele gLumii shi a doctorilor, sunt etichete pe baza de norma lotului de normali foarte pacatoshi intalnitzi in gLume aleshi ca baza, deci nu valoreaza nimic...[/COLOR]

Dacă n-ar valora nimic atunci n-ar mai apela liderii pucioşi la medicii psihiatri, ca să-i ţină în spitale pe supuşii lor cei care sunt cei mai bolnavi şi ca să le dea pastile şi să le facă injecţii, fără de care nu mai pot fi stăpâniţi, atunci când îi apucă: ba că unul îşi bea urina pe furiş şi zice că seamănă cu berea, ba că altul fură de zvântă - din cleptomanie morbidă, ba că bărbatul se îmbracă în haine femeieşti şi iese pe uliţă, da că unul pune mâna pe obiecte contondente, ba că altul ţipă de se sparg gemurile, ba că altul tremură ca frunza de plop, trecând fără nici un motiv dintr-un orgasm într-altul, şi alte asemenea bazaconii drăceşti care îi termină pe bieţii oameni. Noroc că mai au şi perioade când îi lasă.
Deci medicii fac şi ei ce pot: le dau tranchilizante de-i turteşte, că mai mult nu pot face nici ei, că nu sunt în stare. Şi nici popii pucioşi nu pot face nimic, că "maslul" lor nu s-a dovedit a fi făcător de minuni, ca să-i vindece pe zăltaţi.
Mai sunt şi alţii, nu numai cei trei, iar lista e deschisă.
P.S. O fi urinoterapia asta rea pentru creierul mic, dar uite că zice că-i face bine la intestine, aşa că... poate că e de ales între răul mai mare şi cel mai mic.

[SIZE=3]Nu există decât două preoţii: o preoţie trecătoare, cea a lui Aaron, şi o preoţie veşnică, cea a lui Hristos, care este după rânduiala lui Melchisedec tocmai pentru că este veşnică, deci nu are nici început nici sfârşit.[/SIZE]
[SIZE=3]Hristos a fost numit Arhiereu cu Preoţie veşnică chiar de către Tatăl. Iată 4 temeiuri biblice în acest sens:[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=maroon]“În alt loc se zice: "Tu eşti Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec".”(Evr. 5,6)[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=maroon][SIZE=3]“Iar de Dumnezeu a fost numit: Arhiereu după rânduiala lui Melchisedec.” (Evr. 5,10) [/SIZE][/COLOR]

[COLOR=maroon][SIZE=3]“ Unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.” (Evr. 6,20)[/SIZE][/COLOR]

[COLOR=maroon][SIZE=3]“ Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică).” (Evr. 7,24)[/SIZE][/COLOR]

[SIZE=3]Hristos primind această preoţie netrecătoare, care a jertfit odată pentru totdeauna jertfa sângeroasă a Trupului Său, S-a făcut chezaşul unui mai bun testament:[/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=maroon]“ Acum însă, Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai osebită, cu cât este şi Mijlocitorul unui testament mai bun, ca unul care este întemeiat pe mai bune făgăduinţe.[/COLOR] [COLOR=maroon]” (Evr. 8,6)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3]Orice testament presupune însă existenţa unui testator şi a unor moştenitori, care primesc moştenirea întreagă şi neştirbită. Moştenitorii au parte şi ei de o preoţie sfântă, după aceeaşi rânduială, căci Sfânt este Cel care le lasă lor moştenirea:[/SIZE]
[COLOR=maroon][SIZE=3]“ Şi voi înşivă, ca pietre vii, zidiţi-vă drept casă duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, bine-plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos; […] Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată,…”(I Petru 2:5,9)[/SIZE][/COLOR]

[SIZE=3]Biserica este păstrătoarea acestei preoţii primită de la Hristos, ca purtătoare întru continuitate veşnică de jertfă nesângeroasă, pentru că Hristos este cap Bisericii şi este nedespărţit de ea de la începuturile întemeierii ei la Cincizecime, şi până la sfârşitul veacurilor. Hirotonia este un act văzut care consfinţeşte primirea acestei preoţii.[/SIZE]

[SIZE=3]Pretenţia pucioşilor de a înfiinţa (fără hirotonie validă, ci din pură imaginaţie) o nouă preoţie a lui Hristos zisă “după rânduiala lui Melchisedec” este echivalentă cu invenţia roţii fără spiţe, la finele secolului XX.[/SIZE]

118. Pucioşii speculează “teofaniile” lui Petrache Lupu (partea I)
 

[COLOR=purple]118. Pucioşii speculează “teofaniile” lui Petrache Lupu [COLOR=black](partea I)[/COLOR][/COLOR]

[SIZE=4]În cartea [COLOR=red]Quo vadis, ecclesia?[/COLOR], autorul pucios semnat cu pseudonimul “[COLOR=red]părintele Nicodim[/COLOR]” speculează nişte eseuri din tinereţe ale lui Dumitru Stăniloae, încercând să demonstreze imposibilul: că ciobanul care a ameţit o ţară întreagă prin anii ’30-’40 ai secolului trecut a avut niscaiva solii de nădejde primite personal de la “moşul Dumnezeu”. Miza era uriaşă pentru pucioşi: urma să se demonstreze prin asta că Petrache Lupu a fost într-adevăr un emisar sfânt al lui Dumnezeu, o verigă din lanţul celor “7 trâmbiţe apocaliptice “ în care pucioşii îşi aşează la loc de cinste (într-o poziţie-cheie) pe mentorul lor : Verginica Tudorache-Stoica.[/SIZE]
[SIZE=4]Nicodim dela Pucioasa plasează încă de la început în eseul său, pe fruntea ciobanului-Lupu apoziţia petrăchească: “a doua trâmbiţă apocaliptică”. Ciobanul-Lupu a fost, zice Nicodim cu o convingere demagogică desăvârşită, exponent al “[COLOR=red]celor mai umili, cei mai batjocoriţi, cei mai neinstruiţi şi cei mai slabi creştini[/COLOR]”. De aceea a fost el ales. Şi a mai fost ales ca să-i zdruncine din temelii “[COLOR=red]pe cei mai îngâmfaţi, cei mai savanţi, cei mai tari, cei mai bogaţi, cei mai teologi[/COLOR]”, şi care cu toţii erau rătăciţi. Petrache Lupu şi-a lăsat oile sale şi a început să-şi strige noile “oi” în “staul”, adică să lase coarnele plugului şi să ia calea bisericii.[/SIZE]
[SIZE=4]Apoi, speculând cu abilitate interesul din tinereţe al lui Dumitru Stăniloae pentru insolvabila problemă a accesibilităţii şi inaccesibilităţii lui Dumnezeu, Nicodim Delapucioasa constată că “[COLOR=red]Dumitru Stăniloae o rezolvă cu claritate[/COLOR]”. Cum o rezolvă? Observând că au rezolvat-o alţii înaintea lui, încă din secolul al XIX-lea, printr-un aforism:[/SIZE]
[SIZE=4]“[COLOR=red]Cu fiinţa, Dumnezeu este inaccesibil, dar cu puterile şi cu lucrările Sale, El coboară până la noi[/COLOR]”. [/SIZE]
[SIZE=4]Deci, o noutate cât se poate de veche, dar care poate fi trasă la temă: Dumnezeu poate, vrea, şi chiar reuşeşte să coboare la noi (doar la unii dintre noi, ca de exemplu, la ciobanul-Lupu). Singura problemă care ne mai rămâne de rezolvat este aceea de a face distincţia când vorbeşte Dumnezeu, şi când vorbesc alţii în numele Lui. Iar asta se rezolvă de la caz la caz, ceea ce presupune un slalom de inconsecvenţe, sau mai pe româneşte şi pe turceşte: interesul poartă fesul.[/SIZE]

[SIZE=4]Abordând o poziţie înfocată de partizan al unor viziuni părelnice, ambiţionându-se în a demonstra că acestea NU sunt “[COLOR=blue]o emanaţie a conştiinţei ca şi senzaţia[/COLOR]” , ci sunt o autentică [COLOR=blue]teofanie[/COLOR], Dumitru Stăniloae nu reuşeşte să fie consecvent nici măcar în propriile judecăţi de valoare. Dar, despre ce este vorba?[/SIZE]
[SIZE=4]Vom începe a demonstra aceste inconsecvenţe cu o idee… consecventă de-a lui Dumitru Stăniloae, intitulată Românism şi Ortodoxie. Acesta este primul capitol al cărţii “Poziţia domnului Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie”, apărută mai întâi în Telegraful Român în anii 1940 şi 1942. Cu doar câţiva ani mai înainte apărea însă cartea “Ortodoxie şi Românism”, scrisă tot de Dumitru Stăniloae, care cuprinde între paginile 126-163 un eseu intitulat: [COLOR=blue]“Încercare despre teofanii – Interpretarea vedeniilor lui Petrache Lupu”[/COLOR]. Deşi se poate motiva ca scuză vârsta autorului ( pe atunci, Dumitru Stăniloae avea doar 33 de ani) este surprinzătoare uşurinţa cu care el s-a grăbit să dea credit unor “mărturisiri” ale “realităţii transsubiective” percepute de Petrache Lupu, care erau nişte poveşti cusute cu aţă albă! Mai mult, cel care se va scandaliza peste câţiva ani la auzul numelui elevat de [COLOR=fuchsia]Marele Anonim[/COLOR] pe care l-a preferat Blaga (din motive filosofice şi de stil) pentru a-l atribui lui Dumnezeu, nu s-a simţit ofensat cu nimic de faptul că Petrache Lupu Îl numea peiorativ [COLOR=blue]Moşul. [/COLOR]Stăniloae s-a lăsat dus de val şi a intrat (cu acelaşi gen de raţionamente “savante” cu care va încerca peste câţiva ani să-l demoleze pe Blaga) în corul lăudătorilor “proorocului de la Buturugi-Maglavit”, lăudători care, doar câţiva ani mai târziu, s-au umplut de ruşinea mistificării demascate în public.[/SIZE]
[SIZE=4]Dar ce teorii “savante” emitea Stăniloae în 1936, pentru a-l elogia pe marele “prooroc” şi păstor al oilor şi al neamului orthodox rromânesc, Petrache, zis şi Lupu (“păstor de oi”)?[/SIZE]
[SIZE=4]Cităm pe sărite din acest “eseu”:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“În toiul discuţiilor iscate în jurul arătărilor ce declară Petrache Lupu că le-a avut, s-a auzit din partea multora afirmaţia că Dumnezeu nu Se poate arăta, deoarece în Evanghelie se spune că pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată (Ioan 1,18). Mi se pare, de aceea, foarte oportun să vădesc eroarea unei asemenea păreri, încercând să schiţez şi o explicaţie teologică a modului în care Se arată Dumnezeu oamenilor.” (“Încercare despre teofanii – Interpretarea vedeniilor lui Petrache Lupu”,[/COLOR]pag. 126)[/SIZE]
[SIZE=4]Şi îndată se apucă Stăniloae şi demonstrează meticulos, apelând la mistica ortodoxă a lui Bulgakov, a lui Berdiaiev şi a lui Vâşeslavţev, despre “[COLOR=blue]eroarea[/COLOR]” celor care cred orbeşte în versetul de la [COLOR=#993300]Ioan 1,18[/COLOR] , despre caracterul antinomic al lui Dumnezeu, respectiv faptul că accesibilitatea Lui şi inaccesibilitatea Lui pot coexista foarte bine amândouă. Adică, Dumnezeu nu Se poate vedea, dar se văd lucrările Lui. Atunci, de ce i-a mai zis Petrache lui Dumnezeu “Moşul”, dacă a văzut doar lucrările Lui? De unde ştia că e moş, dacă nu L-a văzut la chip?[/SIZE]
[SIZE=4]Dar nici lucrările lui Dumnezeu nu sunt la îndemâna oricui, iar accesul la cunoaşterea lor se face într-o măsură limitată. De unde trebuie să deducem că în ochii lui Stăniloae, Petrache Lupu era musai un om deosebit, un “ales”al lui Dumnezeu:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ Lucrările lui Dumnezeu ni se împărtăşesc şi le putem lua într-o măsură oarecare (după om) la cunoştinţă în două forme: întâi avem rezultatele lor, toate cele create, şi al doilea ele în însăşi acţiunea lor actuală şi prezentă” [/COLOR](op. cit. pag. 131, sublin.ns.)[/SIZE]
[SIZE=4]Dar puţini de tot sunt cei “aleşi”ai lui Dumnezeu:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“Dar lucrările lui Dumnezeu sunt în fiecare moment active şi prezente. Nu toţi însă le pot simţi şi primi, sau se pot împărtăşi de ele” [/COLOR](op. cit. pag. 131 sublin.ns.)[/SIZE]
[SIZE=4]De aceea, numai Petrache L-a văzut şi L-a auzit pe Dumnezeu, iar ceilalţi ciobani care erau cu el n-au văzut şi n-au auzit nimic:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“Şi, ca să vedem întrucât corespund condiţiilor teofaniilor vedeniile lui Petrache Lupu, ele n-au fost văzute de ciobanii de lângă el sau de preot, deşi îl auzeau vorbind cu cineva. Toţi aceştia au privit cu ochii deschişi, dar şi lumea din jurul lor avea ochii deschişi şi totuşi nu vedea.”[/COLOR] (op. cit. pag. 135)[/SIZE]
[SIZE=4]Să observăm că este exclusă a priori alternativa (teoretică) a unei înşelăciuni omeneşti sau a unei înscenări diavoleşti. Se pleacă de la început cu convingerea nestrămutată că Dumnezeu era acolo, în faţa oamenilor, dar numai unul dintre cei prezenţi avea privilegiul să-L vadă şi să-L audă: Petrache.[/SIZE]

[SIZE=4]Asta i-a plăcut şi Nicodimului Pucios, care constată cu satisfacţie (cităm din [COLOR=red]Quo vadis…[/COLOR])”:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=red]“Iar de sinceritatea lui Petrache Lupu, Pr. Dumitru Stăniloae nici măcar nu se îndoieşte: “[/COLOR][COLOR=blue]De sinceritatea lui Petrache Lupu nu ne putem îndoi. În orice caz, ar trebui să-i atribuim o prea mare isteţime ca să credem că intenţionat şi-a modificat în expunere acest amănunt[/COLOR][COLOR=red]” (Pr. D. Stăniloae, op. cit. pag. 144)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4]Dacă ar fi sincer, Nicodimul Pucios ar fi remarcat că Ciobanul Lupu nu a dovedit deloc stabilitate şi sinceritate propriilor sale convingeri şi acţiuni. Modificarea sa de atitudine ajunge la cote grave de infatuare, pe care chiar Nicodimul Pucios le constatase cu tristeţe, doar cu o pagină mai înainte (cităm):[/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]“… Petrache Lupu a slăbit treptat în putere duhovnicească, fiindcă fusese peste tot prea adulat şi admirat ca un sfânt, până ce, om simplu fiind, a început şi el să creadă şi să se mândrească cu ce-i spuneau oamenii”.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4]Aşadar, Lupu a fost el ce-a fost poleit cu numele de sfânt, până ce a început şi el să creadă că este, şi atunci a căzut în păcatul mândriei. Dar nu el, ci oamenii au fost de vină, pentru că l-au adulat cu titlul de sfânt (în care el nu credea la început) până ce l-au dezbrăcat de sfinţenia cu care tot ei îl îmbrăcaseră. Totuşi, pucioşii mai cred şi astăzi că Petrache a rămas sfânt, săracul, că doar n-a făcut rău la nimeni.[/SIZE]

118. Pucioşii speculează “teofaniile” lui Petrache Lupu (partea a II-a)
 

118. Pucioşii speculează “teofaniile” lui Petrache Lupu (partea a II-a)

[SIZE=4]Ulterior, Stăniloae revine şi se face o teorie dezvoltată a formelor în care imaginaţia sau halucinaţiile pot juca feste oamenilor. Imaginaţia este prezentată ca fiind dependentă de un lanţ de imagini şi de idei, dar fără a avea neapărat un caracter reproductiv:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“Imaginaţia nu are numai un caracter reproductiv, readucând în conştiinţă şi aplicând la noile idei imaginile percepute în trecut, ci este prin excelenţă o funcţie de sinteză, o funcţie creatoare de imagini noi”[/COLOR] (op. cit. pag. 140)[/SIZE]
[SIZE=4]Surprinzător, deşi se face o teorie pe câteva pagini asupra imaginaţiei, nu se elaborează nici o concluzie din care să rezulte că ea n-ar putea crea false chipuri şi împrejurări fantastice. Dimpotrivă: [/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ La urma urmelor nu e numaidecât necesar un material de percepţii venit din exterior pentru ca să se poată contura cugetarea noastră, pentru a individualiza totuşi în oarecare imagini (în sensul cât de impropriu al cuvântului) ideile, simţirile lăuntrice.”[/COLOR] (op. cit. pag. 142)[/SIZE]
[SIZE=4]Spre deosebire de imaginaţie, la halucinaţii subiectul nu trebuie să mai facă anumite sforţări:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“Alta e situaţia la produsele halucinatorii. Aici conştiinţa personală nu se mai păstrează în toată integritatea ei. Ea intră într-o destrămare, care poate fi de diferite grade. S-ar putea stabili patru categorii de produse halucinatorii, după gradul de destrămare al conştiinţei personale: iluzie, coşmar, delir, alienare.”[/COLOR] (op. cit. pag. 142)[/SIZE]
[SIZE=4]Deşi pentru cazul precedent (imaginaţia) autorul n-a găsit nici un argument pentru a o exclude ca variantă posibilă, el dezvoltă pe mai multe pagini o demonstraţie amănunţită cum că Petrache Lupu n-ar fi putut în nici un caz să se încadreze în vreuna din situaţiile enumerate: [COLOR=blue]iluzie, coşmar, delir [/COLOR]sau[COLOR=blue] alienare[/COLOR]. Ca şi când ar fi fost vreo acuză de acest gen, formulată în dreptul lui. Drept este că un medic s-a pronunţat deschis că vedeniile lui Petrache Lupu sunt un caz tipic de tulburări psihice, dar această luare de poziţie a fost ridiculizată pe loc de către Dumitru Stăniloae, deşi el nu avea nici o pregătire medicală în a se pronunţa:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ Dl. Dr. I. Stănescu, psihiatru legist din Paris, care a făcut eroice şi repetate eforturi prin ziarul Zorile să explice vedeniile lui Petrache Lupu cu elemente de psihopatologie, a crezut că-l poate înghesui pe Petrache Lupu şi-n această rubrică. Domnia sa, reţinând mărturisirea lui Petrache Lupu că nu s-a dus în primele două rânduri să spună la lume porunca arătării, a luat acest fapt drept argument că Petrache Lupu nu credea serios că imaginii aceleia i-ar corespunde ceva real. Şi astfel Domnia sa a identificat cazul lui Petrache Lupu cu acela al unei femei, descrisă de Briere de Boismont. Această femeie vedea că un hoţ îi intra în cameră şi se ascundea sub pat: pacienta devenea anxioasă şi oarecum agitată, cunoştea însă falsitatea percepţiilor şi făcea eforturi ca să-şi risipească temerile, pe care viziunea le năştea în sufletul ei (Zorile din 11 octombrie 1935). Dl.dr.I. Stănescu a neglijat însă un amănunt care deosebeşte total cele două cazuri: Petrache Lupu mărturiseşte că nu s-a dus în primele două rânduri să spună lumii cea văzut şi auzit, nu pentru că îşi dădea seama de falsitatea imaginii, ci pentru că îi era teamă de oameni că-l vor lua în râs. ( “Nu m-am dus la lume ca să nu râdă lumea de mine… la urmă, Moşule, degeaba mă trimiţi, că nu crede lumea, va râde lumea de mine”).[/COLOR] (op. cit. pag. 143-144)[/SIZE]

[SIZE=4]Dar şi Stăniloae a neglijat un mic amănunt, care însă transformă deosebirea în asemănare: În ambele situaţii, experienţele personale cu viziuni au creat în sufletele celor doi protagonişti (Petrache şi femeia psihopată) angoase care i-au stânjenit în mod radical în acţiunile lor ulterioare. Cât priveşte veridicitatea sau falsitatea imaginii văzute de Petrache Lupu, dacă el era aşa de credincios cum se spunea, ar fi fost şi foarte ascultător, cu o condiţie: să fie sigur că nu i s-a părut că-L vede pe Însuşi Moşul Dumnezeu.[/SIZE]
[SIZE=4]Mai departe, Stăniloae se simte tentat să forţeze nota şi să promoveze un concept pseudo-medical, preluat de la medicii vremii, prin care “inconştientul dinamic” captează imagini şi idei de la divinitate:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“Dl.dr. Marinescu declară: “Fenomenul Bernadettei, ca şi al lui Petrache Lupu se explică prin activitatea inconştientului dinamic, creator. Sufletul lor avea intuiţia divinităţii, căci prin simpatie şi credinţă vedea pe Sfânta Fecioară şi pe Dumnezeu în care inima lor credea, fiindcă îi iubea. Intuiţia religioasă provine din inconştientul dinamic şi din intuiţie… Trebuie să spun că e o greşeală dacă credem că religia ar fi rezultatul unei fantezii morbide, sau ar avea o origine ireală”. Iar dl.dr. Popescu-Sibiu spune: “Întrucât nu se cunosc încă toate cutele sufletului omenesc – această intensitate interioară – consideraţiile ştiinţifice nu pot epuiza total fenomenul Maglavitului; se pot face doar apropieri ştiinţifice, dar nu explicaţii efective. Încât nu credem că s-ar putea impune exclusiv valoarea punctului de vedere ştiinţific; trebuie să se ţină seamă şi de realitatea şi de forţa unei alte valori: credinţa ce-şi are şi ea o lumină a ei.” [/COLOR](op. cit. pag. 151)[/SIZE]
[SIZE=4]Dumitru Stăniloae, neavând cultură medicală, nu sesizează plasa în care a căzut: inconştientul dinamic este el însuşi un concept care descrie o anumită formă de alienare mintală. Bernadette de la Lourdes şi Petrache Lupu credeau cu putere în anumite persoane sfinte (Maica Domnului, Dumnezeu Moşul) şi le iubeau cu atâta patos (simpatie) încât la un moment dat ele se materializau în propriul lor inconştient dinamic. Dimpotrivă, învăţătura creştină pune accent pe conştiinţa trează, activă, selectivă şi responsabilă, ultimul stâlp şi paznic credincios al separării realului de imaginar, a binelui de rău şi apoi a păstrării numai a realului şi a binelui.[/SIZE]
[SIZE=4]În final, Stăniloae crede cu tărie ceea ce spune, pe motivul destăinuit că nu vede nici un motiv potrivnic pentru ca să nu creadă (deci, nu pentru că motivul n-ar exista, ci pentru că nu este vizibil):[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“Dar chiar dacă ştiinţa n-a fixat încă într-un mod definitiv criteriile de care vorbim – dată fiind încă marea obscuritate a acestui teren – totuşi la anumite cazuri în parte se pot vedea destul de clar indiciile nesubiectivităţii imaginii. Iar imaginea ce a avut-o Petrache Lupu este, cum am văzut mai înainte, una din acestea. Şi întrucât toate imaginile din categoria aceasta se prezintă ca ştiri cât mai adecvate despre o realitate efectivă, n-avem nici un motiv să nu credem că şi imaginea avută de Petrache Lupu e o ştire cât mai adecvată despre realitatea a cărei expresie se prezintă: Dumnezeu”[/COLOR] (op. cit. pag. 157, sublin. ns.)[/SIZE]

Bine mai soro Anca da cum se face ca Petrache Lupu era mut si dupa ce a avut acea viziune a inceput sa vorbeasca?
Apoi chiar IPS Irineu a tinut o slujba de pomenire pentru Petrache Lupu.
Iar IPS Irineu e mitropolit in Sfantul Sinod al BOR.
(asta anul acesta prin mai.)
http://video.crestinortodox.ro/Jgqs9..._Maglavit.html

"Modest şi cumpătat, Petrache Lupu nu şi-a părăsit satul natal decât de puţine ori, propovăduind tot timpul reîntoarcerea la credinţă şi la cele sfinte. În timpul războiului, mareşalul Antonescu l-a dus cu un avion pe frontul din Est, pentru a ridica moralul trupelor. “Războiul va fi pierdut”, le-a spuns ciobanul soldaţilor."

Ciudat nu?

SLujba de pomenire este o manifestare firească, la care are dreptul orice creştin ortodox care a trecut la cele veşnice. Prea Sfinţitul Irineu Slătineanul s-a ferit de a promova cu uşurinţă entuziasmul mistic popular şi nu s-a arătat euforic în a cerceta de urgenţă dacă este cazul sau nu ca Petrache să fie canonizat ca sfânt şi trecut în calendar. Deocamdată, şfântul Petrache din conştiinţa pucioşilor este trecut de Biserică doar în ceata drepţilor. Biserica a procedat însă în ultima vreme complet diferit cu alţi drepţi, asupra cărora nu existau dubii, şi a aprobat canonizarea lor după cuvenita cercetare.

118. Pucioşii speculează “teofaniile” lui Petrache Lupu (partea a III-a)
 

118. Pucioşii speculează “teofaniile” lui Petrache Lupu (partea a III-a)

[SIZE=4]Paradoxal, Stăniloae ajunge să se complacă în preluarea unor descrieri ridicole ale personajului eteric numit de Petrache “Moşul-Dumnezeu”, pentru ca apoi să le şi interpreteze în forme şi culori andropoide după propria lui fantezie:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ Moşul văzut de Petrache Lupu are privire aspră, deoarece Dumnezeu a vrut să-şi manifeste nemulţumirea Sa cu viaţa actuală a oamenilor, anticipând în această severitate asprimea cu care va întâmpina pe cei răi la Judecata din urmă. Părul alb, luminos, în care a apărut acoperit până jos, şi care a format pentru atâţia un pretext de ironii, este hlamida maiestuoasă de împărat ( maiestuosul nu apare în haină scurtă, care arată o fire zglobie, sau uşuratică), pe care Petrache Lupu a exprimat-o cum a putut. Ce ar zice cei ce se scandalizează de imaginea atât de plină de sens cu care S-a arătat Dumnezeu lui Petrache Lupu, dacă ar cunoaşte imaginile cu mult mai stranii sub care s-a arătat Dumnezeu adeseori în Sfânta Scriptură?[/COLOR] (op. cit. pag. 161)[/SIZE]

[SIZE=4]Care să fie acele imagini[COLOR=blue] “cu mult mai stranii sub care s-a arătat Dumnezeu adeseori în Sfânta Scriptură?” [/COLOR]Aici, Stăniloae nu se mai oboseşte să dea măcar un singur exemplu, ci ne lasă ca să-l credem pe cuvânt.[/SIZE]
[SIZE=4]Concluziile finale sunt însă cele mai edificatoare. Ele sunt o adevărată beţie de cuvinte, care cochetează îndeaproape cu statutul de erezii:[/SIZE]
[COLOR=blue][SIZE=4]“ Oarecum în jurul unei persoane pluteşte reţeaua forţelor sale spirituale. Marele plus de putere spirituală, care e puterea dumnezeiască, a stăbătut cu siguranţă prin trupul lui Petrache Lupu în exterior, umplând locul din jurul lui. Spiritul nostru este imaterial, dar puterile lui, lucrările lui izbucnesc la suprafaţă în şi asupra celor materiale. La fel şi Spiritul dumnezeiesc. Întrucât puterea dumnezeiască a străbătut în magazinul şi laboratorul de imagini din fiinţa lui Petrache Lupu, a sintetizat acolo o imagine. Dar puterea aceasta, care-Şi dovedea mai convingător şi mai clar prezenţa în imagine, a umplut toată fiinţa şi toată împrejurimea lui Petrache Lupu. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu e pretutindeni de faţă, dar în cazul Maglavitului avem de-a face cu o revelaţie dumnezeiască, iar revelaţia este o păşire a lui Dumnezeu din planul insesizabil în cel sesizabil şi acestea nu sunt deosebiri spaţiale, ci de cunoaştere, de percepere. Imaginea însăşi sub care S-a arătat Dumnezeu nu am putea-o plasa într-un punct fix, căci nu putem face acest lucru nici cu imaginile noastre. Dar cu siguranţă că ea a fost şi de-a lungul nervilor perceptivi, până la punctul lor exterior, reprezentând până acolo puterea dumnezeiască. Puterea divină putea lucra astfel asupra lui Petrache Lupu nu numai din interior, ci şi din exterior. În orice caz e absurd să izolezi spiritul de materie, închizându-l într-o celulă dinăuntru, cum face protestantismul cu sectele lui.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=blue][SIZE=4]Precum se vede, nu există nici un motiv serios care să ne împiedice de-a crede că Petrache Lupu a văzut pe Dumnezeu. Dimpotrivă, vedenia lui întruneşte toate criteriile teofaniei.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=blue]Ianuarie, [/COLOR][COLOR=blue]1936 ” [/COLOR](op. cit. pag. 163-164, sublin. ns.)[/SIZE]

[SIZE=4]Dacă dumnezeirea a umplut până la refuz fiinţa lui Petrache Lupu, preparând o infuzie de lumină în “[COLOR=blue]magazinul şi laboratorul lui de imagini[/COLOR]”, cum de a mai fost posibilă căderea lui în mândrie? [/SIZE]
[SIZE=4]Dacă ar fi aşa cum pretinde aici Dumitru Stăniloae, că Petrache Lupu L-a văzut pe Dumnezeu, atunci Biserica Ortodoxă Română este în mare culpă. Ea, care nu s-a învrednicit să-L vadă pe Dumnezeu, ci doar a auzit de El din cărţi şi prin viu grai, de la strămoşi, nu s-a preocupat până acum să-l canonizeze pe Lupu ca sfânt (“Sfântul Petrache de la Maglavit”), nu i-a adunat revelaţiile dumnezeieşti, mesajele şi scrierile ca să la ataşeze apoi la canonul Sfintei Tradiţii, şi nu a proclamat Maglavitul loc sfânt, în care să se reia pelerinajele organizate, care ar putea aduce multor creştini alinare şi vindecări miraculoase, ca altădată, pe vremuri. Prea multă nepăsare, şi asta-i grav.[/SIZE]

[SIZE=4]Doar Nicodimul Pucios îşi încheie eseul cu o nedisimulată satisfacţie pentru gloriosul trecut, şi totodată cu o palidă speranţă pentru insondabilul viitor:[/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]“Maglavitul a rămas pentru totdeauna o amintire: un reper profetic, o luminiţă de speranţă în istoria renaşterii bisericii româneşti”.[/SIZE][/COLOR]

[COLOR=purple]……………………..[/COLOR]
[COLOR=purple]Anca Estera[/COLOR]
[COLOR=purple]12 iunie 2009[/COLOR]
[COLOR=purple]……………………..[/COLOR]

119. Pucioşii stau nepăsători sub blestemul arhieresc din “Hrisovul lui Irineu” (I)
 

[COLOR=purple]119. Pucioşii stau nepăsători sub blestemul arhieresc din “Hrisovul lui Irineu” [COLOR=black](partea I)[/COLOR][/COLOR]

[SIZE=4]Paradoxal, dar primii neîmplinitori ai “Hrisovului” îngropat sub temelia bisericii de la Glodeni- Pucioasa (denumită de pucioşi “sfântul templu”) sunt chiar liderii pucioşi, iar după ei – evident – s-a luat toată turma care-i ascultă. Despre ce este vorba?[/SIZE]
[SIZE=4]Există în acest Hrisov (denumit şi Legământ nou – hrisov de mărturie), după o expunere detaliată a cerinţelor adresate celor care ar voi să treacă pe sub tocurile celor douăsprezece uşi de acces ale bisericii pucioşeşti, un avertisment şi totodată un blestem. Preluând modelul lui Calinic Cernicanul, care se zice că ar fi legat sub blestem pe femeile care ar voi să urce la mănăstirea Frăsinei (iar nişte legende pretind că blestemul a fost chiar eficient în câteva cazuri, atrăgând moartea năpraznică a creştinelor care au îndrăznit să-l încalce), vlădica Irineu se lasă dirijat prin anul 1991 de către liderii pucioşi şi proferează un blestem similar, PENTRU ORICINE AR ÎNDRĂZNI SĂ ÎNCALCE RÂNDUIELILE stabilite de liderii pucioşi pentru acest locaş. Cităm din “Hrisov”:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=blue]“ Pentru ca sfântul templu să fie umbrit de strălucirea cerească şi ca Domnul să-şi arate puterea desăvârşirii Sale, eu, arhiereul Irineu, din mila lui Dumnezeu martor al acestei lucrări de mântuire, leg sub blestem pe oricine ar cuteza să calce în acest loc sfânt fără a ţine strict rânduiala arătată în acest nou legământ, coborâtă de la Dumnezeu pentru acest sfârşit de întuneric. Iar cine va intra în acest sfânt aşezământ cu frică cuviincioasă şi cu credinţă tare, păzind cele rânduite, va fi ocrotit şi binecuvântat de Tatăl nostru, Care este în ceruri.”[/COLOR] (Citat preluat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 13)[/SIZE]

[SIZE=4]Gura păcătosului adevăr grăieşte. Să nu fi observat Irineu construcţia antinomică “[COLOR=blue]…umbrit de strălucirea…[/COLOR]”? Cum poate o strălucire să umbrească? Doar dacă ea însăşi, strălucirea pucioasă, nu este strălucire autentică ci o umbră care umbreşte, [COLOR=blue]coborâtă de la Dumnezeu pentru acest sfârşit de întuneric. [/COLOR]Timpul a arătat că, într-adevăr, acest “templu” pucios a fost mai degrabă umbrit de fapte reprobabile, decât luminat de fapte de iubire cerească.[/SIZE]
[SIZE=4]Mesajul este cât se poate de limpede: cei care nu vor[COLOR=blue] “ţine strict rânduiala arătată în acest nou legământ” [/COLOR]vor fi blestemaţi şi pedepsiţi, iar cei care vor dovedi că se poartă cu [COLOR=blue]“frică cuviincioasă şi cu credinţă tare, păzind cele rânduite” [/COLOR]vor fi ocrotiţi şi binecuvântaţi. Tertium non datur.[/SIZE]
[SIZE=4]Dar ce înseamnă a ţine [COLOR=blue]strict [/COLOR]rânduiala din Hrisov? Înseamnă că nici o iotă sau nici o cirtă nu se poate schimba, omite sau încălca. Înseamnă că trebuie ţinute ca rânduieli imuabile nu numai restricţiile şi interdicţiile, ci şi îndemnurile pozitive. Înseamnă că nimic din ceea ce s-a scris nu poate fi ignorat, voluntar sau nu, căci fiecare cuvinţel are importanţa lui.[/SIZE]
[SIZE=4]Dar, ce-au făcut liderii pucioşi? Odată cu trecerea timpului şi creşterea lor în importanţă, ei şi-au permis să mai încalce pe ici, pe colo, din prevederile Hrisovului, ştiind probabil că ameninţarea cu blestemul e apă de ploaie. Mai precis, deşi acolo scrie textual că [COLOR=blue]mâncarea de peşte este permisă[/COLOR] (este binecunoscută expresia bisericească “dezlegare la peşte”, care apare din anumite motive binecuvântate în unele posturi), cu timpul s-a instaurat de către liderii pucioşi o nouă lege: [COLOR=blue]mâncarea de peşte este interzisă[/COLOR]. Başca, între timp au mai apărut şi alte interdicţii de tot felul, cum ar fi chiar interzicerea măslinelor, pe motiv că “sunt spurcate”. De ce această interzicere? Simplu. Pentru că Mihaelei nu-i plăcea peştele, la modul general, ea a decretat la un moment dat interdicţia peştelui. La fel a procedat cu măslinele şi cu sarea. Nici nu i-a păsat că în “hrisov” scrie că pucioşii trebuie să păstreze [COLOR=blue]strict rânduiala arătată în acest nou legământ[/COLOR], deci să n-o modifice după bunul lor plac. Nu i-a păsat nici că “va cădea sub blestem” şi uite că a avut dreptate: n-a păţit nimic încălcând [COLOR=blue]stricteţea[/COLOR] “noului legământ”. [/SIZE]
[SIZE=4]A propos şi cu “noul legământ”: noua ediţie a “Cărţii”(Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa), cea din 2006, se fereşte să o mai folosească. Ceea ce în anul 1995 era “Legământ nou, cuvânt de mărturie” a devenit în anul 2006 “Hrisovul – Cuvânt de mărturie”. Oare de ce? Îndrăznim a presupune că pucioşii au încercat să ascundă caracterul incisiv, schismatic al bisericii lor, după ce intraseră în conflict deschis cu B.O.R. Să ne reamintim că poziţia lor actuală este profund duplicitară: în declaraţiile oficiale şi în interviuri televizate ei declară că respectă bisericile şi mitropoliile din B.O.R. şi pe ierarhii lor, în timp ce în dialogurile lor intestine sau la “slujbele” lor nu se sfiesc să-i împroaşte cu noroi, afirmând că biserica oficială este apostată iar slujitorii ei au pecetea lui Antichrist. Oficial, orice referinţe care ar evidenţia caracterul schismatic al Bisericii Noul Ierusalim sunt evitate cu grijă; de aceea, expresiile legământ nou, evanghelie nouă, preoţie nouă, sunt sintagme folosite doar în comunicările subterane dintre adepţi şi liderii lor.[/SIZE]

Buna ziua frati crestini. Sunt nou pe forum si odata ce am vazut acest topic,va dati seama ca n-am putut sta sa citesc 51 de pagini. Stiu doar ca am auzit si eu de acest loc numit "Noul Ierusalim". Stiu ca mi-a si vorbit cineva despre el acum ceva timp cand mergeam la manastire. Insa nu stiu ce sa cred,nu am vrut sa ma las inselat.
Voi ce stiti? Pana la urma este ceva sfant acolo sau e doar o alta lucrare diavoleasca? a fost cineva? Stiu ca are si site: http://www.noulierusalim.ro/

Ce pot sa spun,la prima vedere pare a fi ceva adevarat,insa daca nu am studiat absolut deloc problema,nu pot da un raspuns si nu vreau sa risc in vreun fel. Poate ma poate lamuri cineva mai pe scurt cu niste argumente pro sau contra. Va multumesc :)

Faptul că pucioşii au propriul lor site nu este deloc relevant. Sper că nu o să-ţi închipui că acum o să-şi dea singuri cu stângu-n dreptul, şi asta tocmai pe situl lor. Căci dacă se vor dezbina pe sine, oare cum vor mai putea dăinui?

51 de pagini nu e chiar aşa de mult. Cartea Groasă a pucioşilor are 1930 de pagini şi 7 kg greutate, iar ei n-au obosit s-o scrie, s-o culeagă, s-o corecteze de zeci de ori şi apoi s-o tipărească. Au fost convinşi că merită.

Dacă ţi-e greu să citeşti 51 de pagini, cum vei putea citi 1930, pentru a te lămuri?

E şi comoditatea un hobby.

Citat:

[COLOR=blue]Stiu ca mi-a si vorbit cineva despre el acum ceva timp cand mergeam la manastire. Insa nu stiu ce sa cred,nu am vrut sa ma las inselat. [/COLOR]

Firesc era ca tu să începi, şi să începi cu asta: să spui ce experienţă ai avut, la ce mănăstire mergeai şi ţi s-a spus pe cale. Abia după aceea să ceri ajutor creştinilor de pe Forum, ca să afli dacă învăţăturile primite de tine sunt ortodoxe sau nu. Şi tot nu era suficient. Sectantul nu îşi începe niciodată propovăduirea cu deosebirile, ci cu asemănările dintre secta lui şi credinţa majoritară. Pe parcurs, după ce te-a încântat bine , îţi mai spune câte ceva, dar tot cu ţârâita. După ce ţi-a spălat creierul de tot, nu mai e nevoie să-ţi spună nimic. Acum spui tu la alţii.

Nu vreau sa citesc acea carte de 1930 de pagini sau cate o avea. Pur si simplu am intrebat de curiozitate,pentru ca n-am nici o cunostinta despre fenomenul de la Pucioasa. Nu m-am interesat de el cum nu ma interesez nici de secte (desi despre ele deja am inceput sa stiu destule lucruri). Am zis ca cineva doar mi-a spus despre acest loc,spunea ca sunt minuni acolo,adica vorbeste Dumnezeu prin gura unei fete sau ceva de genu. Mai zicea ca BOR nu ii recunoaste si ca este impotriva lor si alte chestii de genul. Omul respectiv nu era un adept al lor,pur si simplu mergea cu mine la manastire (ne aflam in tren,intr-o zi de duminica,indreptandu-ne spre Lainici daca asta conteaza asa de mult). Eu nu m-am aratat prea interesat de acel subiect,mai ales cand am auzit ca BOR nu este deacord cu ceea ce se face acolo. Asa ca v-am intrebat pe voi. Va multumesc oricum.

[COLOR=darkred]Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine;...(Tes.5,21)[/COLOR]

Pasărea dacă ar avea mai multă minte, nu ar cădea în laţ. Niciodată să nu fim prea siguri, zicând că noi nu vom cădea aşa cum au păţit alţii, ci să luăm seama la noi înşine [COLOR=darkred](v. Gal.6,1).[/COLOR] Dacă cineva afirmă că undeva a vorbit Dumnezeu, apoi nu putem fi nepăsători la această veste, căci asta înseamnă trufie. Trebuie să aflăm dacă a vorbit sau nu. Dar "... [COLOR=darkred]nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume[/COLOR]." [COLOR=darkred](1Ioan 4,1)[/COLOR]
Dacă se spune că la Pucioasa se fac minuni, apăi ar trebui să se spună asta pe faţă, ca să ştim şi noi, că noi ştiam că în ultimii 15 de ani nu s-a mai văzut nici o minune acolo. Dacă Dumnezeu a împrumutat în anul 1955 gura unei fete (Verginica) pentru ca să vorbească prin ea, înseamnă că ceva neobişnuit s-a întâmplat în acel an cu gura Lui. Vorbirea asta printr-o gură împrumutată chiar că a fost o minune. După ce a murit fata în 1980, la vârsta de 57 de ani, a vorbit Dumnezeu prin gura altei altă fete, Maria, care era sora mai mare a Verginicăi, şi a vorbit aşa din 1982 până în 1994. Asta a fost a doua minune de la Pucioasa. Iar din 1990, Dumnezeu a început iarăşi să vorbească cu gura Lui, şi era auzit de altă fată, pe nume Mihaela. Aşa că între 1990 şi 1994 Dumnezeu vorbea şi prin gura unei fete(Maria) şi prin gura Lui, la urechea altei fete (Mihaela). Dar în 1994 minunea a încetat: Dumnezeu nu-i mai vorbea de acum decât Mihaelei, iar Maria a ieşit la pensie cu "proorocitul" până în 1997, când a murit de bătrâneţe. Şi de-atunci până astăzi Dumnezeu îi vorbeşte numai Mihaelei la ureche, dar asta e ceva normal, nu mai poate fi numită minune, că aşa vorbeşte Dumnezeu când vrea El.
Şi uite aşa se scrie istoria...e treabă încurcată cu sectele astea. Mai bine că nu te interesează, dar ai grijă să nu pici în laţ când te mai plimbi cu trenuţul pe la mănăstire.

119. Pucioşii stau nepăsători sub blestemul arhieresc din “Hrisovul lui Irineu” (II)
 

[COLOR=#800080]119. Pucioşii stau nepăsători sub blestemul arhieresc din “Hrisovul lui Irineu” [/COLOR][COLOR=black](partea a II-a)[/COLOR]

[SIZE=4]Ceea ce puţini au observat (căci nu s-au văzut reacţii publice în acest sens) este faptul că Hrisovul însuşi este viciat de construcţii lexicale meşteşugite, care falsifică mesajul Sfintei Scripturi, în scopul de a da o brumă de legitimitate farsei de la Pucioasa. S-a căutat cu orice preţ să se identifice ziguratul de la Pucioasa cu cetatea cu acelaşi nume din cartea Apocalipsei. În schimb, tot ceea ce nu corespundea cu realitatea, a fost omis cu mare grijă, ca nu cumva să apară vreun cusurgiu şi să reclame nepotrivirile. Iată fragmentul de text din Hrisovul Pucios care pretinde că reproduce un citat din Apocalipsă şi pretinde că identifică Cetatea Sfântă a Noului Ierusalim cu coşmelia de la Pucioasa:[/SIZE]


[SIZE=4][COLOR=blue]Prin această începătură nouă se împlinesc toate proorociile din Cartea Adevărului, cum că România va fi regină aleasă şi binecuvântată pentru popoare, va fi nou Canaan, nou Eden şi nou Ierusalim, după scriptura de la Ioan citire în cartea Apocalipsei: [/COLOR][COLOR=darkred]"[/COLOR][COLOR=maroon]Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu[COLOR=red].[/COLOR] Şi Cel ce şedea pe tron a grăit: Iată, noi le fac pe toate. Şi [/COLOR][COLOR=red]cetatea [/COLOR][COLOR=maroon]avea zid mare şi înalt, şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi, doisprezece îngeri[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=maroon]şi nume scrise deasupra, care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=maroon]şi în ele[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=maroon]douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. Şi cetatea este în patru colţuri. Lungimea şi lă[/COLOR][COLOR=red]ţ[/COLOR][COLOR=maroon]imea şi înălţimea ei sunt deopotrivă. Şi neamurile vor umbla în[/COLOR][COLOR=red]tru[/COLOR][COLOR=maroon] lumina ei. Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e[/COLOR][COLOR=red]ste [/COLOR][COLOR=maroon]dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea[/COLOR][COLOR=maroon]Vieţii Mielului". [/COLOR](Citat preluat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 13)[/SIZE]

[SIZE=4]Este reproducerea pucioşilor (pe care ei pretind că este luată din Apocalipsă), conformă întru totul cu versiunea originală? Să le comparăm. Iată cum arată în realitate textul genuin al Apocalipsei:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]“[/COLOR][COLOR=#993300]Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu[/COLOR][COLOR=red], gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=red]Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi Cel ce şedea pe tron a grăit: Iată, noi le fac[/COLOR][COLOR=red]em [/COLOR][COLOR=#993300]pe toate. [/COLOR][COLOR=red]Şi a zis: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]Şi iar mi-a zis: Făcutu-s-a! Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe pline cu cele din urmă şapte pedepse, şi a grăit către mine zicând: Vino să-ţi arăt pe mireasa, femeia Mielului.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu,[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]Având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era asemenea cu cea a pietrei de mare preţ, ca piatra de iaspis, limpede cum e cristalul.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi doisprezece îngeri şi nume scrise deasupra, care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=red]Spre răsărit trei porţi şi spre miazănoapte trei porţi şi spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=red]Şi cel ce vorbea cu mine avea pentru măsurat o trestie de aur, ca să măsoare cetatea şi porţile ei şi zidul ei.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi cetatea este în patru colţuri [/COLOR][COLOR=red]şi lungimea ei este tot atâta cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii[/COLOR][COLOR=#993300]. Lungimea şi lă[/COLOR][COLOR=red]rg[/COLOR][COLOR=#993300]imea şi înălţimea ei sunt deopotrivă.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=red]Şi a măsurat şi zidul ei: o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura omenească, care este şi a îngerului.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]Şi zidăria zidului ei este de iaspis, iar cetatea este din aur curat, ca sticla cea curată.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]Temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu tot felul de pietre scumpe: întâia piatră de temelie este de iaspis, a doua din safir, a treia din halcedon, a patra de smarald,[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]A cincea de sardonix, a şasea de sardiu, a şaptea de hrisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de hrisopras, a unsprezecea de iachint, a douăsprezecea de ametist.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]Iar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar. Şi piaţa cetăţii este de aur curat, şi străvezie ca sticla.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]Şi templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul este templul ei.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi neamurile vor umbla în lumina ei[/COLOR][COLOR=red], iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=red]Şi vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor[/COLOR][COLOR=#993300].[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea [/COLOR][COLOR=red]v[/COLOR][COLOR=#993300]ieţii Mielului.”(Apoc.21,2-27)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Pentru a facilita comparaţia, am ilustrat cu culoare roşie, în ambele texte, orice modificare cât de mică, până la nivel de virgulă. Ce constatăm aşadar?[/SIZE]

[SIZE=4]1. Să observăm de la bun început că maniera în care se citează din Apocalipsă este viclenească. Ea maschează prin omitere toate acele fraze incomode, care dovedesc mistificarea pucioşilor, dar nu evidenţiază omisiunile prin obişnuitul semn grafic “puncte-puncte”. În acest fel, cititorul (care nu stă cu Biblia în mână ca să-i verifice pe pucioşi cât de corecţi sunt) rămâne cu impresia că în Biblie chiar aşa stă scris, cum citeşte. Se vede însă că pasaje largi au fost omise pentru că ele demonstrează cât se poate de clar că avem de-a face cu o uriaşă mistificare.[/SIZE]

Mda,ms mult. Nici nu ma mai intereseaza topicul :)

Foarte bine, atenţie la tren.

119. Pucioşii stau nepăsători sub blestemul arhieresc din “Hrisovul lui Irineu”(III)
 

[COLOR=#800080]119. Pucioşii stau nepăsători sub blestemul arhieresc din “Hrisovul lui Irineu” [/COLOR][COLOR=black](partea a III-a)[/COLOR]

[SIZE=4]2. Se afirmă că în Cartea Adevărului (adică, în Sfânta Scriptură) ar fi mai multe proorocii, care toate se confirmă acum, “[COLOR=blue]…cum că România va fi regină aleasă şi binecuvântată pentru popoare, va fi nou Canaan, nou Eden şi nou Ierusalim, după scriptura de la Ioan citire în cartea Apocalipsei…[/COLOR]” Sunt deci cel puţin trei proorocii distincte despre România, despre care se spune că va fi simultan:[/SIZE]
[SIZE=4]– nou Canaan,[/SIZE]
[SIZE=4]– nou Eden,[/SIZE]
[SIZE=4]– nou Ierusalim.[/SIZE]
[SIZE=4]Simultaneitatea acestor proorocii este însă imposibilă, îndată ce Canaanul, Edenul şi Ierusalimul sunt entităţi distincte, ceea ce dă de bănuit că este vorba de o gogoriţă emanată de o minte exaltată, triumfalistă. În plus, nu se face nici o referinţă bibliografică concretă, indicându-se măcar un verset anume, ci doar o trimitere vagă la cartea Apocalipsei. Nici nu s-ar fi putut face vreo precizare a sursei, deoarece nicăieri în Biblie nu se face vreo aluzie măcar la România! Toate asocierile pucioşilor nu sunt doar forţate, ci chiar aberante, dovedind un nazism agresiv şi infatuat.[/SIZE]

[SIZE=4]3. Ce au şters pucioşii? În primul rând, ei au şters pasajele care conţineau orice referinţă, oricât de mică ar fi, care era contrazisă de realitate. Prima pe care o consemnăm este “[COLOR=red]…însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor…[/COLOR]” În realitate, liderii pucioşi joacă de atunci şi până astăzi cartea sentimentalismului ieftin, amăgindu-i pe adepţi cu o necontenită durere şi suferinţă pe care ar simţi-o ei, ca fiind “copii ai Domnului”. Bolnavi de mania persecuţiei, patetici şi jalnici, liderii pucioşi îl fac pe dumnezeul lor plângăcios şi neputincios, pentru a smulge de la adepţii lor o necurmată compătimire, milă şi dărnicie. Cabotini şi lacrimogeni, ei se complac în acest statut fariseic care le permite să-i controleze mai bine prin şantaj sentimental pe adepţii lor, pe care tot ei îi acuză în mod sistematic că se fac vinovaţi de “durerea Domnului” (şi prin ricoşeu, de durerea lor, a liderilor pucioşi)[/SIZE]

[SIZE=4]4. Altă idee omisă în mod deliberat este cea legată de dispariţia morţii şi a suferinţei fizice: “[COLOR=red]şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.[/COLOR]” Pucioşii au intuit că moartea nu va dispărea peste noapte, iar suferinţa nici atâta. Pentru a nu fi traşi la răspundere peste câţiva ani că nu s-a realizat nimic din ceea ce au promis, pasajul respectiv a fost omis. Şi într-adevăr, au urmat multe morţi zguduitoare, unele năpraznice, chiar în rândurile pucioşilor. În lumea largă, ce să mai vorbim? au murit de atunci încoace cu milioanele.[/SIZE]

[SIZE=4]5. S-a omis de asemenea jalonarea clară a sfârşitului. Cuvinte precum: “[COLOR=red]Făcutu-s-a![/COLOR]” asociate cu promisiunea anterioară “[COLOR=#993300]Iată, noi le fac[/COLOR][COLOR=red]em [/COLOR][COLOR=#993300]pe toate[/COLOR]” au dispărut, pentru că ele erau fără acoperire: nici înnoirea pământului, nici sfârşitul n-au venit atunci când au proorocit pucioşii, ci s-au amânat sine die.[/SIZE]

[SIZE=4]6. S-a omis pogorârea din cer a cetăţii Noului Ierusalim, îndată ce a fost exact invers: pucioşii şi-au ridicat cetatea lor din pământ, din iarbă verde, şi au înălţat-o spre cer; şi nu a fost înălţată pe un munte mare şi înalt, ci tocmai la Glodeni-Vale:[/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]“Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu”[/SIZE][/COLOR]

[SIZE=4]7. S-a omis textul care proorocea cetăţii Noului Ierusalim o strălucire nepământească, pentru simplul motiv că cetatea pucioşilor nu avea nici o strălucire proprie, ba chiar era “[COLOR=blue]umbrită de strălucirea cerească[/COLOR]”, aşa cum ei singuri mărturisesc fără să vrea în “hrisov”. Biblia arată însă că lumina cetăţii era de mare preţ:[/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]“ Lumina ei era asemenea cu cea a pietrei de mare preţ, ca piatra de iaspis, limpede cum e cristalul.”[/SIZE][/COLOR]

[SIZE=4]8. S-a omis textul care arăta precis dimensiunile cetăţii: douăsprezece mii de stadii. Având în vedere că un stadiu grecesc varia între 147 şi 192 metri, putem calcula imediat că cetatea proorocită de Biblie avea laturile de cel puţin 1764 km şi cel mult 2304 km, ceea ce înseamnă cam jumătate din suprafaţa Europei! Ori, grădina lui nea’Ilie Bunea de la Pucioasa n-are nici măcar un kilometru pătrat! Orice muritor ar fi sesizat imediat discrepanţa uriaşă între textul biblic şi realitate, ajungând imediat la concluzia că este în faţa unei grosolane mistificări:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]“Şi cetatea este în patru colţuri [/COLOR][COLOR=red]şi lungimea ei este tot atâta cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii[/COLOR][COLOR=#993300]. Lungimea şi lă[/COLOR][COLOR=red]rg[/COLOR][COLOR=#993300]imea şi înălţimea ei sunt deopotrivă.”[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4]Felul în care “s-a operat” aici pe textul biblic este revelator: au fost decupate cu grijă doar cuvintele care incriminau falsul, iar restul a rămas.[/SIZE]

[SIZE=4]9. Nici la dimensiunile “zidului” (cel ce înconjoară locaşul de cult pe care pucioşii îl consideră Sfânta Sfintelor) pucioşii nu stau mai bine cu potriveala. Textul biblic îl identifică exact după măsura omenească de 144 de coţi, adică 69,12 metri, în timp ce zidul de incintă de la Glodeni-Pucioasa abia dacă depăşeşte doi metri:[/SIZE]

[COLOR=red][SIZE=4]“Şi a măsurat şi zidul ei: o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura omenească, care este şi a îngerului.”[/SIZE][/COLOR]

[SIZE=4]10. Poate să fi fost mai riguroşi pucioşii la materialele de construcţie? Să fi reuşit dumnezeul lor să împlinească întocmai spusele Scripturii, şi să poleiască cu aur întreaga cetate? Aş! Materialele folosite de ei au fost de calitate mediocră, şi asta se vede din faptul că pucioşii sunt nevoiţi în fiecare an să zugrăvească din nou şi să repare acoperişul ca să nu mai plouă, aşa încât aspectul exterior să nu fie prea dezolant. Deşi se proorocea că cetatea va fi din aur curat, până la urmă a fost zidită cu piatră de râu:[/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]“Şi zidăria zidului ei este de iaspis, iar cetatea este din aur curat, ca sticla cea curată.”[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4]Cât despre iaspis, safir, smarald, ametist şi mărgăritare, acestea au rămas de poveste!:[/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]“Temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu tot felul de pietre scumpe: întâia piatră de temelie este de iaspis, a doua din safir, a treia din halcedon, a patra de smarald,[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]A cincea de sardonix, a şasea de sardiu, a şaptea de hrisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de hrisopras, a unsprezecea de iachint, a douăsprezecea de ametist.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=red][SIZE=4]Iar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar. Şi piaţa cetăţii este de aur curat, şi străvezie ca sticla.”[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4]Şi cu toate acestea, pucioşii se încăpăţânează să spună că cetatea lor este cetatea Apocalipsei! Iar biserica din mijlocul ei, supranumită “templu”, este şi ea parte integrantă din complexul apocaliptic, având rol de “Sfânta Sfintelor”. Aici însă au dat-o în bară. Apocalipsa spune că nu mai e nevoie de nici un templu şi de nici o biserică de zid, căci vremea lor a trecut: venirea Domnului înseamnă o nouă etapă de închinare, doar în duh şi în adevăr. Cetatea Ierusalimului cel Nou nu mai are templu!:[/SIZE]
[COLOR=red][SIZE=4]“Şi templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul este templul ei.”[/SIZE][/COLOR]

Pff... vad ca ai ramas cu o obsesie! A fost o pura intamplare acum mai mult timp (1 an,poate mai mult). Nicidecum acel om nu era adept al acestui 'nou ierusalim",ci pur si simplu mi-a spus si mie de ce sa intampla acolo,nici el nu stia prea multe detalii. Si daca tot am vazut aici un topic dedicat... am decis sa intreb. Si va multumesc ca m-ati lamurit

Nu e o obsesie, ci un sfat. Atunci când eşti nepăsător pe unde mergi rişti să te calce trenul. Nu trebuie să fim nepăsători dacă semenii noştri calcă strâmb, pentru că nu se ştie când vom păţi ca ei. Şi ei au fost cândva ortodocşi ca şi noi, ba poate chiar mai ortodocşi, de au ajuns aşa de radicali. Ajunge un par pentru un car de oale. Prin nepăsare nu ne protejăm mai bine, chiar dacă aşa pare la prima vedere.

Da,inteleg ideea. Si iti multumesc inca o data. Oricum am rija si cred ca stiu destul de bine ce am de facut. Sper sa ma ajute bunul Dumnezeu in toate,sa merg in caile Lui si sa-mi lumineze mintea!

119. Pucioşii stau nepăsători sub blestemul arhieresc din “Hrisovul lui Irineu”(III)
 

[COLOR=purple]119. Pucioşii stau nepăsători sub blestemul arhieresc din “Hrisovul lui Irineu”(Partea a III-a) [/COLOR]

[SIZE=4]11. Intuind că aderenţa puternicilor lumii nu va fi uşor de obţinut de pe o zi pe alta, liderii pucioşi au omis şi referinţa la închinarea pe care le-o vor aduce lor toţi împăraţii lumii, deşi în sinea lor vor rămâne mereu cu acest dor. Deocamdată însă se vor mulţumi cu supunerea pe care le-o vor arăta lor neamurile pământului:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi neamurile vor umbla în lumina ei[/COLOR][COLOR=red], iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor.[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]12. Dar în afară de omiteri apar şi adăugiri. Oare de ce pucioşii inserează la un moment dat cuvântul [COLOR=red]cetatea[/COLOR] în textul biblic pe care ei îl citează trunchiat? Observăm că cele trei fraze anterioare, care au fost integral omise, sunt cele care descriu primul impact vizual pe care privitorul (adică Ioan, cel care povesteşte) îl are la coborârea din ceruri a cetăţii. Coborârea însăşi este un eveniment în sine, magistral şi solemn, asemănător cu suirea la ceruri a lui Hristos, care a avut loc sub ochii ucenicilor şi astfel a putut fi descrisă în Sfânta Scriptură. Pucioşii au fost nevoiţi să treacă sub tăcere această coborâre, deoarece cetatea lor nu s-a coborât din cer, aşa cum a văzut Ioan în vedenie, ci a fost ridicată din pământ pe furiş, cu înşelăciune. Într-adevăr, pentru a obţine aprobările necesare de la autorităţile locale, pucioşii au pretextat că planurile de construcţie ale clădirii reprezintă de fapt schiţa unui centru de creaţie artistică pe care urma să-l coordoneze Marian Zidaru. N-au suflat o vorbă despre planurile lor ascunse de a zidi o biserică. Odată clădirea ridicată, ei au instalat într-un miez de noapte şi crucea în vârful acoperişului, punându-i pe cei de la primărie în faţa faptului împlinit. Dimineaţa, Glodenii mai aveau o biserică – ce-i drept, o biserică-privată, închisă deci circuitului public. Autorităţile au aflat de păcăleală, dar singurul lucru care l-au mai putut face a fost să le dea pucioşilor o amendă zdravănă, pe care aceştia au plătit-o cu promptitudine, bucuroşi că au scăpat doar cu atâta şi că nu li s-a cerut să demoleze clădirea zidită fraudulos. O clădire zidită pe minciună nu putea deci să rămână multă vreme “casa Domnului”: această minciună a continuat să lucreze insidios, devenind o motivaţie subliminală pentru lepădarea lui Irineu. [/SIZE]
[SIZE=4]Omiterea celor trei fraze crea însă o discrepanţă în cursivitatea ideilor din text, pentru că exista riscul să se piardă firul naraţiunii. Din acest motiv, pentru repararea cursivităţii, pucioşii au introdus clandestin în textul biblic cuvântul [COLOR=red]cetatea[/COLOR], ca să se ştie limpede despre ce e vorba în continuare. O prestidigitaţie ieftină, asemănătoare scoaterii iepurelui din joben.[/SIZE]

[SIZE=4]Ce concluzie tragem?[/SIZE]
[SIZE=4]“Hrisovul” de la Pucioasa este o mare cacealma şi un mare fals istoric. Cetatea Noul Ierusalim de la Pucioasa nu este cea proorocită în Apocalipsă, ci un artefact arhitectural menit să dea legitimitate ortodoxă unei secte neoprotestante care subminează ortodoxia prin atacuri din interior. România este considerată aleasă dinainte de veci şi proorocită de Biblie ca stăpână a tuturor popoarelor lumii, deşi nu se aduc nici un fel de referinţe biblice concrete pentru a justifica această aberaţie protocronistă şi neonazistă. Textul hrisovului a selectat cu grijă pasaje din Apocalipsă pentru a crea o atmosferă nou-testamentară demersului pucios de mistificare a adevărului, omiţând cu bună ştiinţă pasajele care ar putea să evidenţieze falsul. Arhiereul Irineu s-a lăsat cu naivitate amăgit de liderii pucioşi, legitimându-le demersurile care promiteau o sfinţenie aparte locurilor şi oamenilor, dar ulterior a retractat, anulând astfel orice implicare personală şi orice demers care ar mai putea fi speculat ca fundament al sacralizării arealului pucios. Se împlinea deci şi cu el proorocia lui Hristos: "[COLOR=darkred]Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer"(Matei 18,18). [/COLOR]Hrisovul său a fost de altfel respectat numai de către pucioşii de rând, căci liderii pucioşi şi-au permis să-l încalce cu bună ştiinţă, stabilind noi rânduieli şi impunându-se ca adevăraţii manipulatori de conştiinţe la Glodenii Pucioasei. Nonşalanţa cu care ei au încălcat “noul legământ” de la Pucioasa şi lipsa de teamă faţă de aşa-zisul blestem arhieresc ascuns în fila “Hrisovului” demonstrează fără drept de apel că ei înşişi sunt lipsiţi de cea mai elementară credinţă şi respect faţă de propriile precepte, pe care le modifică de la o zi la alta după bunul lor plac, promovând arbitrariul şi cârmuirea abuzivă peste supuşii lor.[/SIZE]
[SIZE=4]Sclavagismul religios de la Pucioasa îşi are rădăcinile în ignoranţă, misticism bolnăvicios, diletantism şi incantaţii psihotice, care sunt speculate cu dibăcie de liderii pucioşi până la hiperbolizare, pentru a-şi spori propria credibilitate în lumea neoprotestantă a fundamentalismului pseudoortodox creştin.[/SIZE]
[COLOR=purple][SIZE=4]……………………..[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=purple][SIZE=4]Anca Estera[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=purple][SIZE=4]15 iunie 2009[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=purple][SIZE=4]……………………..[/SIZE][/COLOR]

asha multzumeshte prostul mereu celui ce-i pierde sufletul in gheena... dar cum in Romania s-a rasturnat carul cu ei... nu ma mir... de ushuratatea cu care erai defapt convins ca BOR i-a anatemizat shi ca sunt secta shi ca acolo vorbeshte cel rau... poi daca e asha... cum se poate ca toate cele scrise sa fie perfect valabile? Cum? ... deci prostia poate sa insemne shi iad mai ales cand ai dat crezare spanului ca te arunca in fundul putzului iar lamurirea este asha cum spune MM, dar ea e convinsa ca Domnul vorbeshte viceversa, adica poftitzi, pacatuitzi, vindetzi pe fratzii voshtrii, pierdetzi-le sufletele shi trimitetzi-i sa se distreze in gLume shi asha se vor mantui, prin cobea norocului ca va veni iosafini sau isiPisi shi o sa scoata mantuirea lor din palarie...

deci nevrednicule, iarta pe prostul acesta care te indeamna sa-ti iei Crucea shi sa pecetluit sa o portzi shi asha sa te lamureshti... dar daca vrei sa te increzi in credintza mea, atunci potzi sa urmezi farandoiala ce scrie in Cartea Trambitzei Domnului shi te vei mantui in BOR, deci linishtit pot s-o iei cartea cu tine la Manastire shi s-o implineshti alaturi de sfanta Scriptura... caci de la Domnul este... iar cei ce spun altfel te mint... cu sigurantza.

deci iarta dumneata te rog shi pe prostul care te-a convins ca eu is mai prost ca tine, ca deshi shtiu, cred, totushi din lenebada, din mandrie, nu plinesc ce este scris, sau spus, sau auzit pe la Liturghie sau din gura Duhovnicului... din pilda vietzii lui... deci iarta-l pe prostul care te-a sfatuit... bine shi iarta shi pe MM care te-a sfatuit shi bine dar shi rau... nu shtiu, poate te-a sfatuit ea mai bine ca tzi-a dat shansa sa alegi in mod liber... iar eu tzi-am spus doar ce cred, care este parerea mea, dar ceea ce-tzi este cu Adevarat de folos aia numai Dumnezeu shi sfintzii o shtiu... eu nu.

Multumesc si tie!

Stii,nu sunt nici pro nici contra a ceea ce e la Pucioasa pt ca nu am fost si nici nu stiu pe cineva personal care sa fi mers in repetate randuri. Intelegeti ca nu am nici o curiozitate despre ce este acolo si nici nu ma implic,pt ca nu vreau sa judec sau sa fiu inselat. Imi e mult mai bine in manastirea mea de suflet unde merg saptamanal (aproape) si sunt convins ca pot gasi mantuirea si aici. Am postat in acest topic pur si simplu pt ca l-am gasit si speram sa primesc niste raspunsuri convingatpare (pro sau contra).

120. Liderii pucioşi i-au adus pe supuşii lor la exasperare (Partea I)
 

[COLOR=purple]120. Liderii pucioşi i-au adus pe supuşii lor la exasperare [COLOR=black](Partea I)[/COLOR][/COLOR]

[SIZE=4]Dumnezeul de la Pucioasa a pornit la drum lung şi se coboară cu noaptea-n cap la liderii pucioşi, ca să-i înveţe cum să-i întâmpine pe simpatizanţii veniţi “la izvor” şi să le dea să soarbă “râuri de apă vie”. Râurile de apă vie curg numai din pântecele liderilor pucioşi (conform Scripturii – [COLOR=maroon]v. Ioan 7,38[/COLOR]), căci ei şi numai ei mai au apa cea vie, fiindcă ei au rămas singurii credincioşi de pe pământ:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=red]Am pornit mai înainte de zori să cobor[/COLOR][COLOR=blue] în grădiniţa cuvântului Meu pentru cei veniţi la izvor şi să rostesc Eu Însumi binecuvântarea pentru coborârea Duhului Sfânt peste ei, şi să le dau [/COLOR][COLOR=red]râuri de apă vie prin cei credincioşi ai Mei[/COLOR][COLOR=blue], căci numai ei au, numai cei credincioşi, şi de aceea ei dau, căci Eu le dau pentru credinţa lor, pentru iubirea lor, pentru setea lor după Mine, şi aşa Eu Mă împart prin ei, …[/COLOR][COLOR=blue]([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Liderii pucioşi au misiunea de a-i învăţa “[COLOR=red]neclătinarea[/COLOR]” pe cei veniţi ca să bea. Aici se potriveşte însă proverbul acela care zice: “Bate şeaua, ca să priceapă iapa!” Deşi aparent sunt vizaţi cei veniţi din afară, mesajul se adresează creştinilor dinăuntru care au devenit şovăielnici, căci şi-au pierdut încrederea şi răbdarea şi nu vor să mai stea sub crucea cea grea a liderilor pucioşi:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]… şi te învăţ prin ei în ziua aceasta [/COLOR][COLOR=red]neclătinarea[/COLOR][COLOR=blue], popor care vii ca să bei, şi te învăţ, tată, [/COLOR][COLOR=red]răbdarea cea de sub cruce[/COLOR][COLOR=blue], dar să nu stai fără cruce dacă vrei să te învăţ răbdarea şi calea cea cu răbdare pe ea, căci iată ce aud!...[/COLOR][COLOR=blue] ([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Dumnezeul de la Pucioasa are auzul fin. El aude exasperarea adepţilor faţă de liderii pucioşi care şi-au terorizat supuşii în asemenea hal încât aceştia nu-i mai pot nici răbda, nici suporta şi nici iubi:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]… [/COLOR][COLOR=red]Aud pe creştinul şovăielnic[/COLOR][COLOR=blue] cum spune: „[/COLOR][COLOR=red]Nu mai pot, nu mai pot să rabd![/COLOR][COLOR=blue]“.[/COLOR][COLOR=blue] Acest cuvânt greu vine de la neiubire, vine de la răutate, de la iubirea de sine vine, şi omul se suportă pe sine, iar pe altul nu. O, cum să aibă răbdare cel ce nu iubeşte? O, cât de mult l-am iubit Eu pe om şi cât de puţin iubeşte omul pe semenul său!”[/COLOR][COLOR=blue] ([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Aşadar răzvrătiţii din interior sunt acuzaţi pe faţă de nedragoste şi nesupunere faţă de liderii pucioşi. În aceste condiţii, se pretinde că pogorârea Celui dela Pucioasa s-a făcut tot mai grea. Mai mult, confuzia Dumnezeului dela Pucioasa e totală: când are impresia că biruinţa lui lucrează asupra tuturor neputinţelor, când este copleşit de sentimentul neputinţei şi-i imploră pe liderii pucioşi să-l sprijine ei, ca să nu fie biruiţi in corpore. Cu alte cuvinte, “eu le biruiesc pe toate, dar să nu ne lăsăm biruiţi, tată!”:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ O, grea Mi s-a făcut coborârea cuvântului Meu cel din zilele acestea! Binecuvântarea Mea însă [/COLOR][COLOR=red]răzbeşte prin toate neputinţele[/COLOR][COLOR=blue] care se aşează în calea Mea şi a ta, [/COLOR][COLOR=red]dar să nu ne lăsăm biruiţi, tată[/COLOR][COLOR=blue].”[/COLOR][COLOR=blue] ([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Urmează o recunoaştere dezarmantă, dar dureroasă: singurul lucru care-i mai amăgeşte pe adepţii pucioşi ca să mai stea la Pucioasa este “Cuvântul” meşteşugit de către liderii pucioşi. Dacă n-ar mai exista “Cuvântul” şi ameninţările permanente cu “vai-uri” şi pedepse din cer pentru cei care-i vor părăsi învăţăturile patetice, stereotipe şi plicticoase, toţi cei din “poporul” pucios s-ar risipi imediat ca potârnichile:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ O, [/COLOR][COLOR=red]Eu n-aş mai avea popor[/COLOR][COLOR=blue] dacă nu l-aş hrăni mereu cu slava cuvântului Meu! O, [/COLOR][COLOR=red]vai celui fără de învăţătură din cer[/COLOR][COLOR=blue] peste el!”[/COLOR][COLOR=blue] ([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]

120. Liderii pucioşi i-au adus pe supuşii lor la exasperare (Partea a II-a)
 

[SIZE=4][SIZE=2][COLOR=#800080]120. Liderii pucioşi i-au adus pe supuşii lor la exasperare [/COLOR][COLOR=black](Partea a II-a)[/COLOR][/SIZE][/SIZE]


[SIZE=4]Adepţii pucioşi sunt îndemnaţi apoi să se vindece de “[COLOR=red]bubele ascunse[/COLOR]” prin spovedanii cât mai dese şi amănunţite la liderii pucioşi, un mecanism simplu şi eficient prin care aceştia controlează tot ce mişcă, ce se gândeşte şi ce se înfăptuieşte prin silozurile şi prin grădinile pucioase. Expresia poetică “[COLOR=red]bube ascunse[/COLOR]” sugerează tocmai germenii răzvrătirii care mocnesc în unii dintre adepţi faţă de semenii lor, liderii pucioşi. Aceştia sunt periaţi în text cu tot felul de epitete şi însuşiri pozitive, menite să scoată în evidenţă “[COLOR=blue]curăţenia inimii lor” [/COLOR]şi[COLOR=blue] “duhul cel blând şi smerit din ei”[/COLOR], chiar dacă mai greşesc şi ei, ca tot omul:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=red]Nu staţi în voi cu bube ascunse[/COLOR][COLOR=blue], ci vindecaţi-vă de ele, şi aşa se face mântuirea peste cei ce poartă numele Meu chemându-Mă să-i izbăvesc de sub vină, dar feriţi-vă ca de foc să-i apăsaţi pe semenii voştri greşiţi, căci chiar dacă ochii voştri, sănătoşi sau bolnavi, văd bine sau rău păcate ale semenilor voştri, nu ştiţi, [/COLOR][COLOR=red]nu ştiţi voi curăţenia inimii lor înaintea Mea, duhul cel blând şi smerit din ei[/COLOR][COLOR=blue], pocăinţa în care ei stau, ispitele şi încercările de peste sufletele lor şi lupta lor dusă cu răbdare…”[/COLOR][COLOR=blue]([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Liderii pucioşi şi-au pierdut credibilitatea în sânul comunităţii pucioşilor. Nemulţumiţii ajunşi la disperare sunt cotaţi cu păcate îndreptate direct asupra liderilor lor: invidie, necredinţă, răutate, asprimea feţei, asprimea inimii şi a limbii, lâncezeala la “lucrare”, lovituri murdare. Dumnezeul de la Pucioasa se simte ameninţat şi se teme că va fi scăpat jos din braţele ocrotitoare ale “sfinţilor” lideri pucioşi. În schimb, el le promite liderilor pucioşi că deşi au fost demascaţi ca nişte păcătoşi, li se vor şterge toate păcatele:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ Duhul [/COLOR][COLOR=red]invidiei[/COLOR][COLOR=blue] se face duhul [/COLOR][COLOR=red]necredinţei[/COLOR][COLOR=blue] în om, iar necredinţa întăreşte [/COLOR][COLOR=red]răutatea[/COLOR][COLOR=blue] omului şi îi [/COLOR][COLOR=red]aspreşte faţa şi inima şi limba şi lucrarea[/COLOR][COLOR=blue], dar Eu vă învăţ pe voi, cei ce Mă daţi cuvânt oamenilor, vă învăţ, tată, să vă feriţi de lovituri, să fugiţi de cuvintele cele pline de răutate ale celor ce atât de murdar vă lovesc, iar [/COLOR][COLOR=red]pe Mine să nu Mă lăsaţi jos[/COLOR][COLOR=blue], căci dacă ei vă ştiu pe voi păcătoşi în ochii lor, Eu le spun lor că Eu sunt Cel ce iert păcatele voastre şi pe ale lor, şi că Mă sprijin pe credinţa voastră şi pe [/COLOR][COLOR=red]inima cea sfântă în voi[/COLOR][COLOR=blue] pentru Mine, că sfântă vă este credinţa şi inimioara, fiilor copii. ”[/COLOR][COLOR=blue]([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Cei “veniţi la izvor” sunt îndemnaţi să îndepărteze de la ei orice curiozitate şi orice iscodire, că e mai bine pentru ei să nu ştie ce se întâmplă de fapt la Pucioasa. Orice tragere de limbă a supuşilor de la Pucioasa, orice dorinţă de a afla adevărurile incomode şi cu sârg ascunse faţă de “lume” va fi cotată drept “ispitire a lui Dumnezeu”. Orice întrebare iscoditoare este interzisă, dar ascultarea necondiţionată, răbdarea în neajunsuri şi plânsul din belşug sunt binevenite:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ O, popor strâns la izvorul cuvântului Meu, o, fiilor, luaţi Duh Sfânt, căci e bine cu El, şi nu e bine cu duhul vostru! Limbile Duhului Sfânt să se descopere vouă prin cuvântul Meu de peste voi! O, [/COLOR][COLOR=red]nu vă încercaţi cu amestecarea limbilor, căci Domnul trebuie urmat, nu ispitit! Nu fiţi întrebători[/COLOR][COLOR=blue] de greutăţile prin care trec cei pe care Eu Îmi port şi Îmi ocrotesc coborârea cuvântului Meu cel pentru voi, ci fiţi credincioşi şi răbdători şi plângeţi cu Mine, ca să stau Eu pe pământ cu venirea Mea cea de azi, iar Eu vă voi iubi pe voi şi vă voi îngriji cu Duhul Sfânt. ”[/COLOR][COLOR=blue]([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Cei care s-au săturat să mai stea de veghe şi să facă plantoane noaptea cu schimbul, ca să le păzească somnul liderilor pucioşi, sunt numiţi “lupi cu colţi”. Veghea trebuie urgent reinstaurată şi înăsprită:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“Vegheaţi peste locurile Mele cu voi şi peste voi, şi unii peste alţii, unii pentru alţii, tată. Începeţi veghe mai multă, mai trează, căci între voi sunt dintre cei care [/COLOR][COLOR=red]se fac lupi cu colţi[/COLOR][COLOR=blue], şi Mă doare că nu le place să fie oi până la sfârşit, ci le place să muşte şi să latre şi să împrăştie nelinişte, tată. Întăriţi veghea la hotare, căci [/COLOR][COLOR=red]s-a dat la o parte această veghe[/COLOR][COLOR=blue], şi nu este bine aşa. ”[/COLOR][COLOR=blue]([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Adepţii care au avut o izbândă trecătoare, reuşind să desfiinţeze plantoanele de noapte, sunt înlăturaţi ca nevrednici şi nesiguri. În schimb cei rămaşi trebuie să-i suplinească şi pe aceştia, iar plantonul se va face prin rotaţie şi se va extinde şi ziua, nu numai noaptea! Veghea lor trebuie să fie numai ochi şi urechi, după cum şi îngerii care-i dublează în chip nevăzut sunt plini de ochi pe toate feţele:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ Puneţi înapoi orânduielile date de Mine vouă! Fiţi străjeri curaţi cu inima, iar cine nu are inima curată să nu fie între cei de strajă, ci să stea ei străjuiţi dacă vor să stea. Eu am spus: [COLOR=blue]'[/COLOR]Privegheaţi![COLOR=blue]'[/COLOR];, dar omul necredincios vă spune: „Nu privegheaţi!“, [/COLOR][COLOR=red]căci se vrea liber[/COLOR][COLOR=blue], şi vrea ca nimeni să nu ştie ce face el, şi iată, aşa iese din planul Meu cel ce lucrează aşa. Dar celor ascultători le spun Eu, Domnul, să vegheze[/COLOR] [COLOR=red]ziua şi noaptea rând pe rând[/COLOR][COLOR=blue], şi niciodată numai unul să vegheze, ci să vegheze cu orânduială, căci locurile Mele cu voi sunt veghea Mea peste pământ, şi stau sfinţii şi îngerii de veghe aici pentru tot pământul,[/COLOR] [COLOR=red]şi sunt plini de ochi[/COLOR].[COLOR=blue] ”[/COLOR][COLOR=blue]([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Răzvrătiţii din interior sunt demascaţi ca nişte iscoditori periculoşi, aliaţi pe ascuns cu duşmanii din afară ai liderilor pucioşi. Cotaţi ca fiind aliaţii ascunşi ai duhului rău, nepocăiţi şi neumiliţi, ei nu mai pot fi capabili să simtă “durerea Domnului” şi să plângă în corul plângăcioşilor pentru ea:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]“ O, poporul Meu, hrăneşte-te frate pe frate cu Duhul Sfânt, şi altfel de cuvânt să nu fie între voi, [/COLOR][COLOR=red]iar cei ce iscodesc ca să dea la duşmani, să nu mai aibă de lucru[/COLOR][COLOR=blue], ci să dea de Duhul Sfânt lucrător în voi şi între voi, fiilor. Amin. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]Pace ţie, poporul Meu! Mă întorc în carte iarăşi ca să-Mi pun capul pe umărul tău, căci sunt îndurerat şi rănit, şi mersul Îmi este greu. Te curăţ de toate greşalele tale, dar să-Mi fii credincios, tată, şi [/COLOR][COLOR=red]să-l înveţi pe cel ce iscodeşte[/COLOR][COLOR=blue] să se lase spre înviere ca [/COLOR][COLOR=red]să nu piară prin duhul rău[/COLOR][COLOR=blue], ci să se deştepte prin [/COLOR][COLOR=red]pocăinţă[/COLOR][COLOR=blue] şi prin [/COLOR][COLOR=red]umilinţă[/COLOR][COLOR=blue], căci aşa se face învierea. Amin. [/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Noii veniţi pe meleagurile Pucioasei sunt invitaţi să bea din învăţătura pucioşilor, să se înroleze în plutonul “credincioşilor” pucioşi şi să se înhame cu entuziasm la “durerea Domnului”:[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]Pace vouă, celor ce aţi băut, venind de peste tot la izvor ca să beţi! O, [/COLOR][COLOR=red]simţiţi-Mi durerea, tată! Fiţi credincioşi faţă de durerile Mele[/COLOR][COLOR=blue], căci lucrarea cuvântului Meu este mereu biciuită, mereu lovită, mereu sub cruce grea încă de la începutul ei.”[/COLOR][COLOR=blue] ([/COLOR][COLOR=blue]07-06-2009)[/COLOR][/SIZE]