Filo inseamna iubire,Sofia inseamna intelepciune, iar Zofia inseamna intuneric. Un silogism ar duce la “filozofie= dragoste de intuneric”. Corect deci e “filosofie”, desi in dictionare apar ambele variante corecte. Acum depinde si ce facem, filosofam sau filozofam..

Uf, iarasi se vor certa! ideea era sa ii impacam...

Asa e, glykys, ai dreptate. Asta am vrut sa spun si eu.
Deci jignirea lui Anna21 in legatura cu iq-ul cu greutate a fost absolut gratuita si lipsita de etica.
Multumesc
Doamne ajuta!

Stai linistit ca pe Mellisa nu o bag in seama.
In fiecare dimineata vecinul saluta pe sotul meu asa: gia sou filos insemnand in greaca: buna prietene.
φιλος - prieten
αγαπι - iubire

Asta pentru cei care nu stiu greaca.

Multumesc lui Dumnezeu pentru asta! Imi ajunge cand citesc ce raspunzi altora!

Si sa stii ca nu esti singura cu aceasta atitudine ce se doreste superioara, profund ortodoxa, plina de iubire(filo) si intelepciune(sofia).Mai sunt vreo 2-3 useri pe aici care avand la fel ca tine IQ-ul cocotat pe un pisc, pur si simplu nu observa(nu bate faza lunga pana acolo), ca cineva, undeva mult sub nivelul marii, vrea sa spuna ceva..Oricum neesential pentru IQ-ul vostru si pentru desavarsirea duhovniceasca pe care o aveti..

Nici răbdarea și curajul lui Don Quijote n-ar da roade
 

Mulțumesc pentru apărare.

Numai că te contrezi cu fantoma unei... "mori de vânt". Adică ea nu va înceta să se rotească oricât de rupte i-ar fi paletele. Eu am încetat de ceva vreme să-i mai răspund.

În genere, nu poți judeca omul pe internet. Dar aici, din păcate, deja se vede cu ochiul liber cu cine avem a face. Cu vremea, va trebui să postezi tot mai multe comentarii la adresa ei în care să-i explici toate evidențele și să i le argumentezi; apoi, să-i argumentezi argumentele prin care i-ai argumentat evidențele și să-i mai și demonstrezi cum sunt, de fapt, evidențele. Mai ales că acum își și arată caracterul: i l-ai descris bine când ai spus că e ceva de genul "hit and run". "Smerenia" de care face mereu caz de fiecare dată când insultă ș-apoi confiscă fără jenă și lamentându-se statutul de victimă, mie-mi aduce aminte de gluma unui abate francez care spunea: "În materie de umilință, desfid orice concurență."

Cea mai bună soluție aici este ignorarea, crede-mă. Altfel îmbătrânim lângă tastatură. Or, eu zic că e bine să avem o bătrânețe fericită...

Copilării semantice
 

Deci tot articolul ăla discută numai despre mântuire, pentru că e vorba care este criteriul mântuirii (adică ce lege trebuie satisfăcută în vederea ei), iar tu spui că, pe de o parte, părintele nu pomenește de mântuire; pe de alta, că legea nu mântuiește, ci judecă. Păi, atunci cum zicem: pe cei osândiți, legea nu-i condamnă, ci numai îi judecă? Cine judecă și cine condamnă și mântuiește? Cine, dacă în Cer nu există deosebire între Lege, Judecător și Răsplată, iar damnarea este pur și simplu pierderea Răsplății (adică pierderea lui Dumnezeu Însuși)?

Te joci cu vorbele, așa cum faci cam în toate postările tale în care doar reproduci paratactic poezia învățată din manualul de catehism sau din canoane pe care le iei mereu ad literam și fără nuanțe. Și ți se pare că lucrurile sunt foarte clare și foarte distincte și că revelația e transparentă ca apa de izvor... Mă rog, eu nu vreau să stau în calea preferințelor tale subiective; dar dacă tot nu vrei sau poți să treci de teologia de manual către ceva hrană mai tare, precum textele patristice, bunăoară, ceva mai multă temperare în afirmațiile tari făcute, n-ar strica.

Alt thread
 

Merita citite postarile dr. Alexandru Anastasiu pe threadul despre bioterapie.
Sunt toate foarte bune, dar scrisoarea Sf. Ignatie Briancianinov despre mantuirea ereticilor nu trebuie trecuta cu vederea!
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=8836&page=69

Ca sa te apropii de ceea ce inseamna mantuire adreseaza-ti urmatoarea intrebare: "Care este relatia mea cu Viata?" Aminteste-ti: Viata te trateaza exact asa cum o tratezi tu pe ea.
Aceasta intrebare este o modalitate excelenta de demascare a egoului din voi si de a va aduce in starea de prezenta. Recunoasteti egoul din voi care se separa de viata (neaga clipa de Acum). Cand inveti sa tratezi cu respect Clipa de Acum, esti mantuit pentru ca ai invatat sa respecti Viata. Nerespectand viata inseamna sa nu il respecti pe Dumnezeu. Cand aveti cutitul intr-o mana, incercand sa luati viata animalelor, amintitiva: Nu respectati viata si nici pe Dumnezeu.

Cum trateaza egoul momentul prezent? Egoul trateaza momentul prezent in trei feluri: ca pe un mijloc catre un scop, ca pe un obstacol sau ca pe un dusman. De aceea voi, indirect, nu va doriti viata vesnica din moment ce nu respectati tot ceea ce aveti acum: Momentul Prezent.
Sa luam acum pe rand, toate cele trei tipare egoiste fata de Viata (momentul prezent).
Pentru ego, momentul prezent este, in cel mai bun caz, util doar ca un mijloc ce conduce spre un scop. El va duce spre un moment viitor considerat a fi mai important, chiar daca viitorul nu vine niciodata decat sub forma de moment prezent si nu este, prin urmare, nimic mai mult decat un gand din mintea voastra. Cu alte cuvinte, nu sunteti niciodata pe deplin aici, deoarece sunteti intotdeauna ocupati cu incercarea de a ajunge in alta parte. Cu alte cuvinte nu respectati Viata dar tanjiti dupa viata vesnica - aparent. Eu va spun ca, in aceasta situatie, nu va doriti viata vesnica, ci va doriti intotdeauna sa traiti in alta parte. De aceea nu va puteti mantui plini de negativism.
Cand tiparul egoist asupra vietii prezente devine mai pronuntat - si aceasta se intampla foarte frecvent - momentul prezent este privit si tratat ca si cum ar fi un obstacol de trecut. Atunci apar nerabdarea, frustrarea si stresul, iar in cadrul culturii noastre aceasta este realitatea de fiecare zi a oamenilor. Viata, cea care exista acum, este vazuta ca o "problema", iar lumea voastra e plina de probleme ce trebuie rezolvate toate inainte de a putea fi fericiti, impliniti sau inainte sa incepeti sa traiti cu adevarat - cel putin asa credeti voi. Problema este urmatoarea: in locul fiecarei probleme solutionate, apare o alta. Cata vreme veti vedea momentul prezent ca pe un obstacol, problemele nu se pot sfarsi. Viata va va trata asa cum o tratati si voi pe ea. Daca o tratezi ca pe un obstacol, atunci viata va fi un obstacol.
In cel de-al treilea caz, si cel mai rau, momentul prezent este tratat ca un dusman. Cand urati ceea ce faceti, va plangeti de ceea ce va inconjoara, blestemati lucrurile care se intampla sau s-au intamplat sau cand in interiorul vostru apare dialogul "asa ar trebui sa fie si asa n-ar trebui", invinovatiri si acuzatii, atunci va certati cu ceea ce este, va certati cu ceea ce exista in realitate prin urmare va certati cu viata. Cand transformati Viata in dusman, Viata va spune: "Daca vrei razboi, vei avea razboi". Realitatea exterioara, care intotdeauna va reflecta inapoi starea interioara, este atunci experimentata ca fiind ostila.

Decizia de a face din momentul prezent un prieten reprezinta sfarsitul egoului. Egoul nu poate fi niciodata in armonie cu momentul prezent, adica in armonie cu viata, din moment ce insasi natura lui il constrange sa ignore, sa opuna rezistenta sau sa minimalizeze valoarea lui Acum. De aceea egoul traieste pe seama timpului, asa cum si egoul din voi o face. Cu cat egoul este mai puternic, cu atat mai mult preia timpul controlul asupra vietii voastre.
De ce dogmaticii nu se mantuiesc? Egoul lor e foarte amplificat. Aproape fiecare gand pe care-l aveti priveste trecutul sau viitorul, iar sentimentul vostru de sine depinde de trecut in ceea ce priveste identitatea voastra si de viitor in ceea ce priveste implinirea sa. Astfel, teama, anxietatea, asteptarile, regretul, vinovatia, furia si contrazicerea(nevoia de opozitie) sunt disfunctii ale starii de constiinta aflate sub semnul timpului. Cu alte cuvinte, nu stiti sa respectati viata si nu va puteti bucura de ea. Cand veti invata sa acordati respect si sa tratati viata ca pe un prieten, veti avea acces la viata vesnica.

Daca este credinta inventata din cum as crede eu ca ar trebui sa fie, nu am acea credinta, ci pe cea ortodoxa. Eu cred ca aceasta e stabilita, nu e o suma de pareri dupa cum crede fiecare credincios ca ar trebui sa faca Dumnezeu, asta ar insemna ca se pun in locul lui Dumnezeu.

In legatura cu Parintele Cleopa, am recitit articolul, eu cred ca spune exact ce am spus si eu, daca nu sa imi dai de unde reiese ca ar fi criteriile mantuirii.
Chiar titlul este: "CELE PATRU LEGI DUPA CARE VA JUDECA HRISTOS LUMEA"
vedem ca raspunsul e la intrebarea pusa acolo: Cum, parinte, o sa ma judece Hristos, daca eu as fi chinez sau de alt neam, care n-am auzit niciodata de Hristos ? Ei de acolo nu au auzit de Hristos. Oare Dumnezeu pedepseste cu nedreptate ? El este drept. Cum o sa ma judece si o sa ma pedepseasca, daca eu nici nu am auzit de Evanghelia lui Hristos ?
"Asadar, ne-a pus Dumnezeu asemenea avocat. Sa nu ne inselam, fratilor, si sa zicem ca Dumnezeu nu stie ce face fiecare. Nici nu vei putea sa spui ca nu ai pacat, pentru ca n-ai stiut, ca ai fost chinez sau turc sau ateu."
P.S. Anna a dat link-urile, eu am aceleasi pareri in credinta ca si ea.

Nu înţeleg ce spui. Poate dacă ai rezuma pe scurt ideile pe care vrei să le transmiţi aş pricepe mai uşor.

Oricum, din cîte-mi dau seama sensul mîntuirii în filosofia prezentată mai sus nu are nimic în comun cu creştinismul, d-apoi cu ortodoxia. La noi e simplu: mîntuirea e atunci cînd te detaşezi de cel rău, care este enitate personală. E o izbăvire, o salvare, o scăpare din mrejele lui, ajungînd într-o comuniune personală cu Dumnezeu. Subliniez personală, pentru că altfel alunecăm către panteismul oriental, unde după cum spuneai eul omului se contopeşte în Brahman cel impersonal.

Deci sincretism între hinduism şi creştinism nu poate să existe, oricît ar încerca cineva să demonstreze asta.

Cu adevărat orice om din orice moment istoric şi din orice loc geografic trebuie să aibă acces la mîntuire, indiferent de condiţiile lui de existenţă. Indiferent de cum şi cît a trăit, cît a reuşit să înveţe, indiferent dacă ortodoxia a ajuns sau nu prin părţile lui. Altfel, Dumnezeu l-ar predestina la Iad, ceea ce e un fals absolut.

Exact la intrebarea aceasta raspunde parintele Cleopa in acea prezentare. Iar anna a dat link-ul catre spusele Sf. Ignatie Briancianinov (un sfant din secolul XIX, ale carui sfinte moaste se afla la Manastirea Tolga, langa Iaroslavl) care explica si de ce se intampla asta, unii credinciosi creind o imagine a divinitatii dupa parerea lor, adica "Dumnezeu trebuie sa fie asa pentru ca asa gandesc eu ca ar fi corect."

Asadar, din cauza caderii lui Adam toti oamenii merg in Iad. Domnul a creat o mica posibilitate, ca unii sa poata ajunge totusi alaturi de El (calea cea stramta). Iisus a trimis harul pe pamant pentru ca cei ce beneficiaza de Sfintele Taine sa aiba o sansa la mantuire. Doar cu faptele si credinta nu are nimeni nicio sansa, la fel era si inainte de venirea Mantuitorului.
Dar in timpul lui Noe de ce a fost salvat doar el si familia sa, iar toti ceilalti inecati? Au fost predestinati? Nu, pentru ca din cauza alegerilor parintilor si stramosilor si urmasii dobandesc urmarile alegerilor.

Iata ce spune sf. Ignatie, raspunzand unei femei care il intrebase de ce doar ortodocsii au parte de mantuire.
"Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: creştini care nu stiu in ce consta propriu-zis creştinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc creştini, unul care e creştin nu doar cu numele, ci si de fapt. Intrebarea: "De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?" a devenit o intrebare obisnuita astazi. "Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe aceşti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei creştini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte - pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!"

Creştinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos - singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in reştituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor.

Creştini! Cunoasteti pe Hristos! Intelegeti ca voi nu-L cunoasteti, ca va lepadati de El socotind mantuirea posibila fara El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mantuire posibila fara credinta in Hristos este renegat de Hristos si, poate din neştiinta, cade in pacatul greu al hulirii de Dumnezeu. "Caci cugetam" - zice Sfantul Apostol Pavel - "ca omul se adevereste prin credinta fara faptele legii. Caci adevarul lui Dumnezeu prin credinta lui Iisus Hristos in toate si asupra tuturor credinciosilor este: fara deosebire. Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu: suntem insa iertati in dar, prin harul Lui, cu izbavirea intru Hristos Iisus".

Restul scrisorii e la acel link, continuand si cu ereticii.

Cătălin, niciodată nu aş putea să cred că mîntuirea este accesibilă doar unora mai norocoşi, la care a ajuns Adevărul ortodoxiei. Cu ceilalţi ce se întîmplă, se duc automat la adînc?De aici înţeleg că mîntuirea nu este posibilă fără Hristos - aşa cred şi eu. El are grijă de fiecare om care se naşte, fie că trăieşte într-un spaţiu ortodox, fie că nu a avut şansa asta. Cei care nu au auzit de Hristos, care nu au acces la botez şi la Biserica Ortodoxă nu pot fi clasificaţi în categoria ereticilor. Eretici sînt cei care se leapădă de Hristos şi de dreapta credinţă după ce le-a fost adusă la cunoştinţă.

E clar că nu putem noi judeca lumea, de aceea ni se cere să ne abţinem, pentru că nu cunoaştem toate detaliile fiecărui om de pe pămînt. Singur Dumnezeu îi ştie inima şi îi va crea condiţiile necesare să aleagă apropierea de El sau depărtarea de El. Deci înţelept ar fi să avem mare grijă ce afirmaţii facem, mai ales în mod public, deoarece cuvintele vor rămîne scrise şi ni se vor aminti la Judecata de Apoi.

Doamne ajută!

Sambata am ascultat o predica a parintelui Serafim, staretul manastirii Balaciu despre dragoste si iubire de aproapele.
Si spunea dansul cam asa:sfarsitul va fi atunci cand pe cararea dintre doua case va creste iarba, asta insemnand ca nu mai exista iubire intre semeni. Prin atitudinea noastra de zi cu zi, grabim sau nu acest sfarsit.Si mai spunea parintele asa: oricata dreptate ai avea, din dragoste pentru aproapele lasa de la tine iar Dumnezeu iti va rasplati tie pentru aceasta iar pe aproapele tau il va milui aratandu-i adevarul.
Adica daca eu tin in mana o carte iar cel de langa mine sustine sus si tare ca tin un pahar si nu o carte, eu trebuie sa raspund: da frate, ai dreptate, tin un pahar.
Acum, eu observ pe acest forum ca aproape nu exista subiect care sa nu genereze in cearta si ma intreb: cu cat participam noi la grabirea sfarsitului de care vorbea parintele?
Putem noi rabda nedrepatea? Pai noi nu putem rabda nici un cuvant mai aspru darmite o nedrepate! Si cred ca exista un fel de duh al fatarniciei: daca esti de acord cu ce spun eu, suntem prieteni si vorbim frumos. Daca nu, schimbam foaia si atunci sa te tii. Asteptam ca cel de langa noi sa se schimbe, la el este problema, el este incultul, el greseste, nu gandeste bine, e asa si pe dincolo, el sa se schimbe.Pana atunci, noi avem dreptate! Cand se va schimba,atunci vom mai sta de vorba, pana atunci insa sa lasam iarba sa creasca pe carare.

Florin, asta e si problema, nu e dupa cum crede fiecare, credinta noastra e revelata, nu e o suma de pareri. Ne-a fost dat ceea ce trebuie sa stim, nu suntem agnostici. Exact la intrebarile acestea raspunde si parintele Celopa si sf. Ignatie. De ce unii se nasteau in poporul ales is credeau in Dumnezeu, iar altii in popoare idolatre? De ce unii se nasteau intre cei ce au pierit la potop, iar altii s-au nascut in familia lui Noe?
Uite, evreii au fost acolo, au vazut minunile facute de Iisus si nu au crezut. Rusii nu au stiut de crestinism pana la sfarsitul primului mileniu. Bizantinii erau de aproape 1000 de ani crestini, ca si Roma. Rusii acum sunt credinciosi, in timp ce fostii crestini din Turcia sunt musulmani.
De asta trebuie sa ne gandim, ce facem are urmari si pentru urmasii nostrii, nu doar pentru noi. Nu se spune ca mostenim niste urmari ale pacatului stramosilor? Daca cineva alege acum sa devina catolic, vor "beneficia" de alegerea aceasta si urmasii, doar pentru ca s-au nascut in acea familie.
Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa caute fiecare adevarul. Daca cineva se naste hindus trebuie sa caute adevarul. Si Domnul il va spre ortodoxie daca e cazul. Alexandru a dat si o carte cu neoprotestanti (sau protestanti) din SUA care au inceput sa caute adevarul si au gasit ortodoxia.
Mantuirea e ceva cu totul special, nu se primeste fara sa faci nimic.

Sfantul Igantie spune: "In desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!… "
Apoi: "Pentru ele, macar de-ar fi si cu renegarea lui Hristos, dumneavoastra vreti sa le acordati mantuirea. Ciudata e judecata dumneavoastra despre ratiunea sanatoasa. De unde, cu ce drept o gasiti, o descoperiti in dumneavoastra? Daca sunteti creştini trebuie sa aveti notiuni creştine cu privire la acest obiect si nu altele, dupa capul dumneavoastra sau agatate cine stie de pe unde!"
"Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. "
"Ce zice judecata dumneavoastra, ratiunea dumneavoastra sanatoasa? Ca a recunoaste pieirea unor oameni buni, care nu cred in Hristos este un fapt potrivnic ratiunii dumneavoastra sanatoase! Si nu doar atat! Ci ca o asemenea pieire a oamenilor virtuosi e potrivnica milosteniei unei Fiinte atat de atotbune ca Dumnezeu. Ati avut cumva o revelatie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar si nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu? Nu! Insa ratiunea dumneavoastra sanatoasa va spune asta! Ah, ratiunea dumneavoastra sanatoasa! Atunci, cu ratiunea dumneavoastra sanatoasa, de unde ati scos ca puteti intelege, cu patrunderea omeneasca limitata, ce este si ce nu este contrar milosteniei lui Dumnezeu?"
"Iar tu vrei sa determini legile actiunii milei lui Dumnezeu si zici: asta e conform cu El - asta ii repugna! E conform sau nu e conform cu ratiunea ta! Cu notiunile si cu simturile tale! Urmeaza din aceasta ca Dumnezeu e obligat sa inteleaga si sa simta cum intelegi si simti tu? Dar tocmai asta si pretinzi tu de la Dumnezeu! Iata cea mai nesabuita si mai trufasa intreprindere! Nu invinui dar judecatile Bisericii de lipsa de bun simt si de smerenie: asta e lipsa ta! Ea, Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invataturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, cele descoperite ei de catre Dumnezeu."
Desigur ca cei ce n-au auzit de Iisus nu sunt eretici, pentru ca eretici sunt doar cei ce au auzit de Iisus dar au o invatatura deformata.
Chiar sfantul Igantie spune ca trebuie sa avem grija, ca daca spunem ca si ereticii sunt la fel ca noi insemna ca suntem de acord cu ereziile si cadem in pacatul impotriva Duhului Sfant.
"Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar exista un alt drum catre cunoasterea de Dumnezeu, un drum pe care l-ar putea deschide mintea, cu propriile ei sfortari, nu ne-ar fi fost data descoperirea dumnezeiasca. Ea ne-a fost data insa pentru ca ne este strict necesara. Desarte sunt dar si mincinoase propriile autocugetari si ratacirile mintii omeneşti. "
""ereticii sunt aceiasi creştini ca si noi". De unde ati scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeste creştin si nu stie nimic despre Hristos, datorita nemarginitei sale ignorante se va arata de acord sa se recunoasca tot atat de creştin ca si ereticii, fara sa deosebeasca sfanta credinta creştina de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu."
"Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mântuire."

Măcelarul măcelăreşte cu măcelăreala din măcelărie
 

Aşaaaa!... Dacă mai era loc de nedumeriri, acum, prin unele precum cele de mai sus, putem vedea pe deplin ce înţeleg unii prin cuvântul „creştinism”: o sectă. Şi putem să ne facem o idee despre „dumnezeul” lor: un biet măcelar sadic care a creat lumea ca s-o transforme într-un abator sordid şi să se amuze pe seama oiţelor predestinate să fie gâtuite cu sistemă după ce au fost teleportate acolo fără preaviz de sacrificiu. Cei care se cred „mântuiţi” au, astfel, ocazia să-şi cumpere bilet la lojă şi să se bucure în tihnă de nenorocul fraierilor.

De ce ar fi Creatorul responsabil de propria Lui creaţie? De ce ar trebui să Se gândească să Îşi mântuiască toată făptura pentru alcătuirea căreia S-a anulat pe Sine? Chit că ştia din Eternitate că făptura, cel mai probabil, va face o alegere proastă în Eden...

Nu-i loc de multă voroavă: are destulă iubire pentru nenorociţii de păcătoşi ca să-L trimită pe Fiul (adică să Se trimită pe Sine) ca să fie crucificat pe pământ — deci Se autoanulează a doua oară, de la Geneză încoace — pentru a-i mântui pe păcătoşi.

Dar, bietul „dumnezău ortodox” nu poate avea chiar atâta iubire, totuşi, încât să caute o modalitate să îşi salveze toată făptura; aşa că, sărăcuţ fiind cu Duhul, nu-l interesează să prevadă din eternitate mizilicuri d’astea şi mai bine trimite la abatorul veşnic vr’o câteva miliarde bune. Că, doară, săracii, chiar dacă n-au auzit de aşa volnic „dumnezău” şi chiar dacă, auzind de el, poate nu l-au înţeles bine sau n-au fost vrednici „agenţii publicitari”, merită abatoru’, călca-i-aş cu tractoru’. N’est-ce pas?

*

Ştiţi, s-a tot vânturat pe aici cuvântul erezie. Venit de la hairesis, care a însemnat mai multe lucruri: de la şcoală de gândire, până la facţiune sau sectă; şi de la haireisthai care, în principiu, înseamnă „a alege”. Sensul de azi al termenului poartă către o doctrină care este diferită sau opusă învăţăturii recepte sau consacrate într-un domeniu dat, fie el religios sau ştiinţific (în cel din urmă nu are decât o rezonanţă mai degrabă metaforică). Însă ideea de bază a sensului de azi s-ar putea traduce prin „bun plac”, prin „arbitrariu”: adică „fac o alegere pentru că aşa mi se pare mie”.

Cine cunoaşte dogmatică, mai ştie, însă, un lucru: ereziile întotdeauna au luat chipul unor raţionamente logice scrupuloase din punct de vedere formal. Ele aveau întotdeauna silogisme bune pentru că respectau principiile logicii în mod univoc, deci formal: cel al identităţii şi cel al non-contradicţiei. Cu alte cuvinte, ereziile conveneau întotdeauna de minune raţiunii umane. Dimpotrivă, enunţurile dogmatice întotdeauna au încălcat univocitatea legilor logicii şi s-au exprimat prin antinomie, adică prin formulări care, din punctul de vedere al logicii formale, sunt absurdităţi, imposibilităţi (Dumnezeu e Unu şi Trei în acelaşi timp şi sub acelaşi raport; Hristos este O Persoană divină cu două naturi, una divină, cealaltă umană; etc.). Dar nu e destul să spunem atât despre dogmatică. Pentru că ea nu este pur şi simplu un corp de afirmaţii contradictorii. Ci, arată Blaga în „Eonul dogmatic”, dogma transcende contradicţia nudă prin aceea că realizează o scindare între concepte care, în mod normal, în logica noastră umană, naturală, sunt solidare, dacă nu chiar identice. Cu alte cuvinte, dogmatica schimbă ordinea lucrurilor în gândire, metanoizează conceptele şi le smulge naturii lor finite. Apoi, le transfigurează prin infinitizarea semnificaţiei lor care devine inaccesibilă şi chiar insuportabilă pentru logica formală, netransfigurată.

Aceasta înseamnă că o gândire formală care se mai crede îndreptăţită, deci care nu şi-a văzut lipsa de întemeiere în ea însăşi pentru că este întemeiată din afara ei, va continua să judece dogmele de pe spezele conceptelor naturale şi univoce. Genul acesta de atitudine duce la două rezultate, care par opuse, dar care, în esenţa lor constitutivă, coincid:

α) La ateism — care nu acceptă transfigurarea pentru că îi lipseşte onestitatea de a înţelege că finitudinea nu-şi ajunge sieşi.

β) La fanatism religios sau la fariseism — care acceptă transfigurarea... doar formal, „din buze”, cum se spune (depăşirea formalismului ar trebui să însemne acceptarea reală, nu formală a transfigurării, cea din urmă fiind contradictorie). Proclamă sus şi tare adevărul transcendent, dar nu-l înţelege fie pentru că se simte mulţumit cu ce are, fie pentru că nu dă doi bani pe el şi nici nu-l crede cu adevărat, fie pentru că se atinge un anumit nivel de orbire.

Dogmatică, paralogism şi erezie
 

Acum, să vedem care sunt ipotezele dacă luăm serios în discuţie consecinţele şi alternativele pseudo-doctrinei expuse în fragmentul citat mai sus. Dacă (parafrazez) „numai unii, adică cei pentru care s-au dat tainele, se mântuiesc” atunci:

A. (Consecinţă) Dumnezeu nu e Dumnezeu pentru că:

(a.) Este omniscient şi cunoaşte viitoarea cădere a creaturii sale, dar nu are nici un plan pentru salvarea ei reală. Aceasta pentru că:

i.) Fie consideră că o creatură este destinată torturii veşnice, rupturii de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că Dumnezeu:

1. Fie nu are ca esenţă iubirea, deci unitatea Identităţii cu Diferenţa. Ci are ca definiţie o logică determinată univocă (umană, în speţă) în care se dau etichete definitive şi irevocabile, deci oarbe, pentru oricine, în spiritul „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”.
2. Fie Dumnezeu nu are dreaptă socotinţă pentru că îşi ignoră propria esenţă şi contrazice implicit scopul Genezei: unitatea lui cu creatura.

ii.) Fie nu este în stare să creeze creatura în mod perfect din început, deci nu are o Idee absolută cu privire la ea şi, atunci, creaţia divină e un fel de „trial and error” — un fel de „evoluţie” ameliorativă prin eşecuri... veşnice. Ceea ce e o contradicţie în termeni (nedogmatizabilă).
iii.) Este pur şi simplu rău, pervers, deci îi lipseşte bunătatea şi iubirea, pentru că Se simte bine în postura de păpuşar care îşi regizează propriile scenarii libertine în care oiţele sunt măcelărite, torturate fizic şi psihic pe parcursul vieţii temporar, apoi, în veşnicie, etern. Atunci Îi lipseşte definiţia ca Identitate a Identităţii cu Diferenţa — deci nu mai poate fi numit ca Treime, ca Tată, ca Fiu, ca Duh Sfânt. Îi lipseşte, de altfel, în acest caz, însăşi sfinţenia.
iv.) Nu poate să o salveze pentru că există o altă lege, mai presus de Dumnezeu însuşi. Deci, Dumnezeu nu e Dumnezeu.


(b.) Nu este omniscient şi nu cunoaşte viitoarea cădere. Deci, nu e Dumnezeu.



B. Dumnezeu este Dumnezeu, dar:

(a.) (Consecinţă) Unele creaturi sunt făcute ca să fie cu El, altele, nu. Aceasta pentru că:

i.) Aşa „bine”voieşte El. De fapt, nu putem indica aici decât purul arbitrariu. Dar ştim că arbitrarietatea contravine Esenţei divine şi nici nu putem construi aici o antinomie dogmatică din această cauză.
ii.) Unele creaturi aleg să nu se mântuiască prin liberul lor arbitru. Dar, atunci:

1. Există o limită a omnipotenţei divine — ceea ce contravine definiţiei Sale.
2. În Eschaton Totalitatea va trebui să coaguleze două stări absolut incompatibile, contradictorii, fără a le putea dogmatiza din cauza remanenţei naturale a conceptelor ce intră în joc: o Eternitate de fericire cu o Eternitate de chinuri. Dar aceasta în situaţia în care Eternitatea nu e decât Una şi în care sciziunea dintre planuri este univocă şi nimic din cei damnaţi nu poate intra în Împărăţie.


(b.) (Alternativă) Toate creaturile sunt făcute să fie mântuite, să se unească lui Dumnezeu, dar, simultan, fără ca în Împărăţie să intre păcatul sau consecinţele sale („Nimic întinat nu va intra în ea” [Împărăţia Cerurilor], cf. Apoc. 21:27, 22:3, 22:14-15). Dar aici, pe de o parte, va fi judecată aspră, iar pe de alta, paradoxal, mântuire universală. Apoi, Dumnezeu, pe de o parte, va accepta liberul arbitru al fiecăruia; pe de alta, va reuşi, totuşi, să mântuiască într-un fel tainic până şi pe cei care pur şi simplu refuză asta: adică refuzul lor la adresa lui Dumnezeu va trebui să însemne, paradoxal, unitatea lor cu El, fără ca voinţa lor să fie încălcată şi fără ca Dumnezeu să primească în comuniune răul. Pentru cei care au dreaptă socotinţă se vede cu ochiul liber că abia aici, la această alternativă, putem să concepem condiţiile vreunui enunţ de tip dogmatic (sau ale mai multora).

Acum, vă las pe voi să comparaţi spusele convivului nostru de mai sus cu doctrina creştină autentică, dar şi cu toate consecinţele ce rezultă din asemenea consideraţii hazardate privitoare la mântuire: unde este erezia? Unde este arbitrariul şi blasfemia? Cât de clară e doctrina creştină, cât de complicată şi cât de limpede putem spune noi că înţelegem ce ni s-a revelat când prin simpla angajare în astfel de judecăţi cădem în asemenea cumplite aporii?

Eu de acum înainte cred că nu voi mai spune, ca răspuns la idei precum cele pe care le-am putut citi, decât no comment.

Doar încă o idee. Am mai spus-o: dacă ortodoxia devine o sectă, aşa cum îi trasează calea oameni precum Brancianinov şi alţii, ea şi-a pierdut Duhul. Atunci să nu ne mirăm că o vedem tot mai atacată, că ateismul este în creştere şi că religiozitatea e privită cu tot mai multă suspiciune de laici. Să nu ne mai mirăm dacă apar contestatari tot mai violenţi, mai neruşinaţi, mai lipsiţi de raţiune, mai înverşunaţi şi mai tembeli ai adevăratei credinţe. Adevărat vă spun că avem ateii pe care-i merităm.

Evidnet. Mantuirea nu este ceva ce tine de conjunctuira ci este urmare a credintei intru Hristos Iisus care se vede numai in fapte.

Mantuirea prin definitie inseamna strict eliberarea de robia patimilor si a pacatelor pe care o poate realiza doar Fiul lui Dumnezeu si este un proces continuu pe toata durata vietii omului.

Hristos Iisus insa, in Sfanta Sa Biserica ofera atat mantuirea cat si desavarisrea si indumnezeirea prin Sfintele Taine. De aceea cunoastrea si trairea in comuniune cu Logosul, Fiul lui Dumnezeu este deplina doar intru Hristos Iisus.

Desigur ca prin cadera in pacat, omul a piredut doar nemurirea si comuniunea cu Dumnezeu insa in firea umana, asemanarea cu Dumnezeu nu s-a distrus complet ci doar s-a intunecat, chiar si dupa cadere omul pastrand "chipul si asemanarea" cu Dumnezeu adica ratiunea (gandirea ce ne ajuta prin legea firii sa deosebim binele si raul) si libertatea si asemanarea in virtuti.

Astfel toti oamenii sunt creatura lui Dumnezeu si prin legea firii ei pot savarsi binele, tot cu ajutorul Logosului (Fiul lui Dumnezeu) evindet, chiar daca nu il cunosc deplin pe Fiul lui Dumnezeu in Hristos Iisus in Sfanta Sa Biserica (Ortodoxa).

NU. Bineinteles ca NU caci Dumnezeu nu este partinitor ci DREPT JUDECATOR si va judeca pe fiecare dupa faptele sale.
Doar in faptele omului se vede credinta sa. Astfel ortodocsii crestini vor fi judecati dupa legea ortodoxa crestina iar paganii vor fi juecati dupa legea firii. ("ce voiti sa va faca voia oamenii faceti vor lor" spune Domnul.)
Desigur ca un ortodox crestin are sanse mai mari la mantuire caci este ajutat de Hristos, dar asta nu implica ca toti crestinii ortodocsi se vor mantui. Intru Hristos Iisus insa omul nu este doar mantuit ci si desavarsit si indumnezeit. De aceea valoarea lui Hristos Iisus si a Sfintei Sale Biserici este inestimabila.

Comuniunea deplina cu Dumnezeu este numai in Taina Sfintei Euharistii cand ne impartasim cu adevarat trupul si sangele Domnului Iisus Hristos si astfel "ne facem partasi intregii firi dumnezeiesti "(II Petru 1,4) caci "intru Hristos locuieste trupeste toata plinatatea dumenzeireii" (Coloseni 2,9)

Si Sfantul Pavel spune clar ca paganii (cei care sunt de alte credinte) care din fire fac faptele credintei (repet cu ajutorul lui Dumnezeu) vor trai.
". Dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
6. Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui:
7. Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună, caută mărire, cinste şi nestricăciune,
8. Iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii: mânie şi furie.
9. Necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om care săvârşeşte răul, al iudeului mai întâi, şi al elinului;
10. Dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului.
11. [u]Căci nu este părtinire la Dumnezeu!
12. Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi.[u]
13. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi.
14. Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege,
15. Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără,
16. În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor. " Romani cap 2

Asadar sa luam aminte.Doamne ajuta. Har si pace.

Din fericire Brancianinov nu este de "referinta".
Teologii ortodocsi studiaza corespunzator. De referinta in acest sens este "Sfantul Iustim Martirul si Filosoful", Sfantul Ciprian al Cartaginei etc.

Se disting două modele de ateism: ateismul pozitiv (sau „tare”) și ateismul negativ (sau „slab”). În timp ce un ateu pozitiv afirmă inexistența divinității, un ateu negativ nu face decât să nu afirme existența sa. Cele două modele sunt cel mai ușor de distins cu ajutorul următoarelor enunțuri: „Consider că nu există zei.” (ateu pozitiv); „Nu consider că există zei.” (ateu negativ).

Hristos cel inviat este in Sfanta Sa Biserica. "vremea este sa lucreze Domnul ca oamenii au stricat legea TA" (Psalmul 118). Sfanta Biserica a lui Hristos nu va putea fi biruita nici de "portile iadului". Duhul Sfant este garantul Adevarului in Biserica lui Hristos.

Din fericire sfantul Brancianinov este sfant cu sfinte moaste si tot din fericire cam toti sfintii spun acelasi lucru. Mai ales Sfantul Ciprian al Cartaginei. Si pentru ca Biserica spune adevarul, si catehismul ortodox spune acelasi lucru: fara har nu exista mantuire. Am dat o eplicatie mai ampla tot pe acest topic.

Cum spune si catehismul ortodox, nimeni nu se mantuie doar prin credinta si fapte, ci prin har. Nu este un merit al nostru, al oamenilor, este un dar de la Dumnezeu, din dragoste pentru oameni. Sa ne gandim ca Biserica spune ca nimeni nu s-a mantuit inainte de Hristos, doar dupa rastignire Iisus S-a dus si i-a scos pe drepti din Iad.

Horatiu, nu prea am cum sa raspund la ceea ce ai scris pentru ca sunt doar constructii rationale din ceea ce ai inteles tu. Si sunt gresite, implicand intelegerea mai multor conceptii si invataturi crestine. De exemplu ce este predestinarea si prestiinta, ce este apocatastaza, ce e binele si raul, etc.
Dar sunt exact aceleasi intrebari si neintelegeri la care raspunde parintele Cleopa si Sf. Briancianinov (si aproape toti sfintii, ca aici sunt date doar aceste citate). Asadar ori nu au fost citite acele articole, ori nu au fost intelese. Daca o sa am timp o sa iti raspund mai pe larg la mesaj. Dar cum spune si sfantul, invatatura crestina nu e o constructie filozofica, ci e ceva revelat, dat. Pentru ca fiecare din noi intelegem in functie de cat putem intelege, iar asta nu depinde de inteligenta.
Filosofia e un rationament, o interpretare proprie a lumii, care poate fi apropiat de adevar sau mai departat. Noua Dumnezeu ne-a dat direct adevarul prin revelatie. Pentru ca omul se indepartase de Dumnezeu si nu mai stia nimic.
Pe scurt, Dumnezeu stie cine se va mantui (prestiinta) dar nu ii predestineaza, ci depinde de liberul arbitru si alegeri.
Dumnezeu a fagaduit ca nu-i va mai pierde pe oameni la pototp. La fel, fiecare om creste si se inmulteste. Iadul nu e uniform pentru toti, in Iad au ajuns si dreptii, care nu erau suspusi la chinuri. La fel si raiul.

Corect.
Mantuirea este darul lui Dumnezeu. Insa la judecata finala toti oamenii (ortodocsi crestini, pagani, eretici...) vor fi juecati drept dupa faptele lor, caci doar in faptele omuli se vede credinta omului si cum a lucrat harul lui Dumnezeu in acel om. Dupa cum spune Sfantul Pavel "paganii care din fire fac faptele legii" adica fac voia lui Dumnezeu, vor trai.

Dumnezeu este drept si EL lasa posibilitatea tuturor oamenilor (indiferent de credinta) sa aleaga viata si moartea. "In fata omului sunt puse si viata si moartea si fiecaruia i se va da ce va alege".

Evident ca aceasta alegere se vede numai in faptele omului. "Credinta fara fapte moarta este".

Cei care traiesc intru Hristos "s-au mutat de la moarte la viata si la judecata nu vor veni". (Mutarea de la moarte la viata se face prin Sfintele taine, Taina Sfantului Botez, Taina Sfintei Euharistii). Aceasta este valoare inestimabila al lui Hristos si a Sfintei Sale Biserici.

Hristos cand a invitat pe multi drepti i-a inviat exact atunci.

Fara Dumnezeu nu exista mantuire. Dumnezeu pe toti ne cheama la EL prin sufleltul nostru care tanjeste dupa Adevar, dupa Logos (Fiul lui Dumnezeu), dupa Viata, dupa Lumina, dupa Cale. Aceasta sete a omului este potolita doar de Hristos Iisus (Calea, Adevarul si Viata, Invierea si Odihna, Lumina) si de Sfanta Sa Biserica (Ortodoxa).

Minunat este Domnul intru Sfintii Sai. Ei trebuie cinstiti corespunzator si invatatura lor trebuie inteleasa corespunzator. Sfantul Ignatie Briancianinov est canonizat de Biserica Ortodoxa rusa.

Despre faimoasele cuvintele Sfantului Ciprian al Cartaginei: "nu este mantuire in afara Bisericii" trebuie inteles contextul in care au fost spune, caci se refera strict la eretici si nu la pagani. Astfel trebuie sa studiem cu atentie si corespunzator.
Din nefericire aceste cuvinte sunt folosite si cu referire la pagani, insa repet Sfantul Ciprian al cartaginei se refera exclusiv la eretici.

Sfantul Iustim Martirul si Filosoful include intre dreptii vechiului testament si pe Socrate si Heraclit care au vazut Logosul si "din fire au facut cele ale legii" cu ajutorul Logosului.

Am luat aminte mai demult, dar uite că e citat Sfîntul Ignatie B., care spune că numai ortodocşii se mîntuiesc. Ce-i de făcut? Îl credem pe cuvînt sau mergem mai departe şi la ceilalţi Sfinţi şi Teologi ortodocşi să vedem ce răspund la problema asta?

Domnilor, problema mîntuirii eterodocşilor e subiect de teză de doctorat în Teologie.

Eu nu am cultură în domeniu, dar niciodată nu voi sări peste fundamentul teologiei noastre care spune că omul este creat după chipul Lui Dumnezeu. Ce îmnseamnă creaţia după chip? Înseamnă că sîntem făcuţi după modelul Persoanelor divine, adică:

- existăm, lumea e reală, nu o iluzie
- avem o existenţă veşnică, indiferent de ceea ce facem
- sîntem raţionali, putem gîndi
- avem libertate, liber arbitru
- avem sentimente, putem iubi mai mult sau mai puţin
- putem crea (prin participare)
- putem să ne jertfim

În momentul în care cineva are pretenţia că numai ortodocşii au acces la mîntuire, acela îi trimite fără să-şi dea seama în Iad pe toţi ceilalţi. Aceasta este o negare din start a liberului arbitru al acelor păgîni nefericiţi care nu au preot ortodox la ei în sat, care nu au posibilitatea să se boteze, care nu au acces la teologia ortodoxă. De unde ar rezulta în mod logic că Dumnezeu crează fiinţe pentru a le aşeza fără voia lor departe de El, în adîncul întunericului celui mai dinafară - ceea ce L-ar face un Dumnezeu nu tocmai Bun.

Deci cum poate să creadă cineva că numai cîţiva oameni au şansa mîntuirii pe cînd o lume întreagă merge în tenebrele Infernului în mod implicit? E vai de noi dacă am ajuns să credem aşa ceva. E ca şi cum ne-am pus deja în locul Lui Hristos şi am dat sentinţa după un singur criteriu irevocabil. Slavă Domnului că Hristos va judeca lumea, căci în El am toată încrederea, în dreptatea şi în mila Lui.

Nu trebuie judecat la nivelul mintii pentru ca mintea si logica ei nu va intelege niciodata.
Caci intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu, spune Biblia.
(Corinteni 3:19). Care este intelepciunea lumii acesteia? Miscarea gandirii si sensul definit exclusiv prin gandire.
Spui ca mantuirea pentru tine este atunci cand te detasezi de cel rau. Inteleg dar trebuie sa stii ce este raul, ce este binele si raul - doua etichete mentale de semn opus, ambele facand parte din inconstienta spirituala. Ti se intampla "binele" si "raul" din cauza ca traiesti identificat cu ele, adica identificat cu procesul gandirii. Cu alte cuvinte, crezi ca ceea ce iti spune mintea, face parte din eul tau, iar daca mintea nu este placut satisfacuta, eul tau se prabuseste si afirma ca i se intampla "raul". Mintea incearca sa dea un sens acestei lumi prin cele care sunt "bune" si cele care sunt "rele", aceasta este iluzia. Si stiu sigur ca incerci sa dai sens lucrurilor doar prin intermediul gandirii, de aceea nu intelegi nici panteismul oriental nici ce inseamna spiritual, nici faptul ca ceea ce numesti "cel rau", este de fapt inconstienta spirituala, iar ceea ce numesti "salvarea din mrejele raului" este sa te eliberezi de inconstient adica sa devii constient.

Atunci cand nu va cunoasteti decat prin intermediul continutului credeti ca stiti ce e bine, si ce e rau pentru voi. Ce altceva mai exista in afara de continut? Acel ceva care permite continutului sa existe: spatiul interior al constiintei. Atunci cand incercati sa dati un sens lumii acesteia prin miscarea gandirii, faceti distinctie intre intamplarile care sunt "bune pentru mine" si cele care sunt "rele". Aceasta este o perceptie fragmentata a realitatii, a intregului vietii. In spatele succesiunii de evenimente ce pare uneori intamplatoare sau haotica, sau ca fiind "ceva rau" atat in viata voastra cat si in mersul lumii, se afla ascunsa desfasurarea unei ordini mai inalte, catre un scop superior. "Zapada cade, fiecare fulg la locul potrivit" dupa o veche vorba. Nu puteti intelege niciodata aceasta ordine mai inalta gandindu-va la ea, dar puteti sa o intrezariti si sa va armonizati cu ea, adica sa participati in mod constient la inaintarea catre acel scop superior.
Cand intrati intr-o padure neatinsa de mana omului, mintea ganditoare va vedea doar dezordine si haos in jur. Nici macar nu va mai putea face diferenta dintre viata (binele) si moarte (raul), din moment ce pretutindeni, din materia putrezita si in descompunere, se naste viata noua. Doar daca sunteti suficient de linistiti in interior si daca zgomotul gandirii se domoleste, puteti deveni constienti ca aici exista o armonie ascunsa, ceva sacru, o ordine mai inalta in fiecare lucru si isi are locul sau perfect si n-ar putea fi altceva decat este sau altfel decat este. Dar mintea se simte mai confortabil intr-un parc amenajat, pentru ca acesta a fost planificat prin gandire, nu a crescut in mod organic. Aici este o ordine pe care mintea o poate intelege. In padure exista o ordine de neinteles, care mintii ii pare a fi un haos. Ea se afla dincolo de categoriile mentale ale binelui si raului. N-o puteti intelege prin gandire, dar ii puteti prinde semnificatia atunci cand lasati gandirea deoparte, deveniti linistiti si vigilenti si nu incercati sa intelegeti si sa explicati. Doar atunci puteti constientiza sacralitatea padurii. Si atunci cand percepeti acea armonie ascunsa, acea sacralitate, participati si voi la ea intr-un mod constient. In felul acesta, natura va ajuta sa va reintegrati in intregul vietii.

La un moment oarecare din viata lor, multi oameni devin constienti de faptul ca nu exista doar nastere, crestere, succes, sanatate, bunastare, placere si castig, ci si pierdere, esec, boala, batranete, deteriorare, durere si moarte. In mod conventional, la nivelul mintii, toate acestea sunt etichetate drept "bune" si "rele", ordine si dezordine. "SENSUL" vietii omenesti este de regula asociat cu ceea ce este "bine", dar binele este continuu amenintat cu prabusirea, cu dezordinea; atunci este amenintat de ceea ce este "LIPSIT DE SENS" si de aceea ceea ce este "rau", iar atunci explicatiile esueaza si viata inceteaza sa mai aiba sens. Mai devreme sau mai tarziu, dezordinea va izbucni in viata fiecaruia, in ciuda tuturor aparentelor. Insa tocmai acest lucru vine sa va arate ca sensul definit de mintea voastra a "ceea ce este bine", se naruie si poate constitui deschiderea catre o ordine mai inalta.
Gandirea izoleaza o situatie sau un eveniment si-i pune eticheta de bun sau rau, ca si cum ar avea o existenta separata. O prea mare incredere in gandire duce la fragmentarea realitatii. Fragmentarea aceasta este o iluzie, dar ea pare foarte reala atunci cand ii cadeti victime. Etichetele mentale de "bun" si "rau" sunt, in ultima instanta, iluzorii. Ele presupun intotdeauna o perspectiva limitata, prin urmare adevarul lor este relativ si temporar.


La nivel mental iarasi nu poate exista sincretism intre doua lucruri opuse. La nivel universal insa, doua opusuri se atrag, se completeaza, se aduna si se anuleaza reciproc. Ce mai ramane? Constiinta eliberata de jocul dualitatii.

La nivel duhovnicesc Adevarul este unul si este cunoscut intru Duhul Sfant.

Nu va amagiti, sincretismul religios este lucrarea celui rau. Doar Hristos este: "Calea, Adevarul si Viata" si EL spune clar: "numai prin MINE se poate ajunge la Tatal Meu" (Ioan 14,6).

Ce partasie este intre lumina si intuneric? Ce partasie are raul cu binele? Ce partasie este intre Hristos si veliar?! Cum sa se atraga reciproc binele si raul?
Credinta orientala ce prezinta dualsimul Yin-Yang si conversia lor reciproca este icompatibil cu ortodoxia crestina.

Hristos curata omul pacatos de tot raul: patimi, pacate, boli (trupesti si sufletesi) nu le converteste in bine. Din ceva rau nu poate sa iasa nimic bun! Din pacat nu poate sa iasa virtutea.
Si cum poate din ceva bun sa iasa ceva rau? In Hristos nu s-a aflat pacat! Duhul Sfant ne ajuta sa vedem binele si raul, sa urmam binele si sa ocolim raul.

Dumnezeu nu "recicleaza" raul (si pe cei ce au ales sa il savarseasca) nu il conversteste in bine... ci il arunca in iad.

In Sfanta Biserica a Sa, Hristos lucreaza prin Sfintele Taine, alungand raul sub orice forma ar fi el. Hristos este Lumina lumii!

Asadar sa luam aminte. Doamne ajuta.

Spui bine si apoi te contrazici singur.
Duhul Sfant este Adevarul, constiinta, corect.
Hristos este Calea, Adevarul si Viata. Nici bine nici rau, El este Viata; si Calea spre Viata, corect.
Apoi incepi prin a te contrazice singur, la nivel mental, dual, de altfel nici nu se poate altfel.

Hristos este Calea Adevarul si Viata. El va aratat Calea spre Viata, iar voi continuati sa mancati din pomul cunoasterii binelui si raului. De aceea nu exista acces la pomul Vietii.

Duhul Sfant este Dumnezeu. Duhul Sfant este una din persoanele Sfintei Treimi si are caracteristici personale caci Dumnezeu Duhul Sfant ne vorbeste, marturisteste Adevarul (care este Hristos).

Cum sa fie Duhul Sfant constiinta!!!?

zici tu... insa Hristos Iisus psune ca EL este una cu Tatal (Ioan 10,30) si ca Dumnezeu este bun. Deci implicit Hristos este BUN.

Tot Domnul afirma ca in EL nu se afla nici un rau caci spune "care dintre voi ma vadeste de pacat"? si "vine stapanitorul lumii acesteia si el nu are nimic in Mine".

Asadar invatatura ortodoxa este foarte clara.

Crede-ma. Hristos ti-a aratat Calea spre Viata, iar tu continui sa mananci din pomul cunoasterii Binelui si Raului. De aceea nu iei in seama Viata.

Bineinteles.

Iata un extras elocvent din cursul de Noul Testament ce se preda la facultatea de teologie ortodoxa.

"Şi iudeii şi păgânii vor fi judecaţi. Dumnezeu dă fiecăruia după faptele lui: Viaţa veşnică a promis-o Dumnezeu celor care stăruie în săvârşirea binelui. E adevărat că păgânii nu au avantajul unei legi pozitive dar şi ei au o lege, legea înscrisă în inimile lor, legea inimii, legea conştiinţei, care o posedă prin creaţie tot omul care vine în lume: "Căci păgânii, care nu au lege, din fire fac cele ale legii, ei fără să aibă lege îşi sunt loruşi lege; ei arată fapta legii scrisă în inimile lor prin mărturia conştiinţei şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau chiar îi apără" (cf. Romani 2,14-15). Aceasta este legea firii (legea morală naturală).
[...]Legea sancţionează păcatul ca păcat, dar nu iartă păcatul. Sfântul Pavel poate să tragă concluzia că în lume, în afară de Evanghelie nu există decât păcat şi pedeapsă pentru păcat. "

Astfel toti oamenii (inclusiv paganii) vor fi judecati drept dupa faptele lor si cei cei au savarist binele vor trai. Insa cei ce traiesc intru Hristos, in Sfanta Sa Biserica participand la Sfintele Taine, "sau mutat de la moarte la viata si la judecata nu vor veni". Hristos este dreptul Judecator al tuturor oamenilor (ce rasplateste savarsirea binelui cu viata si pedepseste savarsirea raului cu moartea) si EL este singurul Mantuitor.

Hristos Iisus nu a murit doar pentru pacatele celor din Biserica Sa!
Hristos Iisus a murit pe cruce pentru pacatele intregii lumi, ale tuturor oamenilor (inclusiv ale mele si ale tale celui ce citesti aceste randuri) de la Adam pana la ultimul om care se va naste inainte de a doua Sa venire cand va fi dreapta Judecata a turor oamenilor.

Doamne ajuta. Har si pace.

Ce inseamna pentru tine Viata si care e relatia ta cu Viata? Respectul pentru Viata (oricarei fiinte) are vreo importanta pentru sufletul tau? Care este diferenta dintre existenta ta, etichetata prin cuvantul ortodox, si existenta celuilalt, care tot legea iubirii o are de infaptuit intru Viata (deci tot Calea aratata de Hristos) dar care nu are pusa eticheta mentala de ortodox?

Tangun, lasă-ne!
Eşti stăpânit de un duh de ceartă (contrazicere) şi atâta tot. Ţi s-a explicat cu lux de amănunte adevărul mărturisit de credinţa noastră (mai ales în postările făcute de HoraţiuM). Nu ai deschiderea de a înţelege ceva. În pofida pretinsei tale deschideri spirituale, eşti opac. Cu tine nu e posibil un dialog.

Ce inseamna a fi ratacit in minte? Mintea este alimentata cu plus si minus. Prizonier al mintii tale esti atunci cand incerci sa intelegi spiritualitatea gandindu-te la ea.
Cum iti dai seama ca omul e ratacit in mintea lui? Atunci cand observi ca are nevoie sa se justifice. Atunci cand il observi ca are nevoie de certitudinea ca numai el se mantuieste nu si celalalt. El are nevoie de opozant ca sa isi poata mentine intreg egoul propriu.
Mintea lui are nevoie sa "stie" ca doar el se poate mantui. Ce a spus horatiuM este bazat pe o filosofie mentala ce suna in opozitie cu muzica. Muzica e mai aproape de adevar decat ce a spus el in sutele sau miile de cuvinte.


Daca i-ai da pusca in mana unui religios foarte inversunat (si asta se intampla nu cu mult timp in urma), ar impusca pe toti "ateii", caci ei sunt "vrasmasul".
Echivalent cu politicianul care ar impusca toti tiganii, caci ei sunt raul in societatea lor.
De aceea singura judecata este existenta tuturor.

Nu exista posibilitatea unui dialog intre voi, (lasandu-ma pe mine la o parte), dupa cum se vede in majoritatea posturilor, pentru ca la nivelul mintii, nu poate exista o relatie autentica intre fiintele umane. Prin urmare, nu poate exista un dialog intre minte si fiinta.

In afara de sutele de mii de cuvinte care se explica in religie cu privire la ceea ce cred unii si altii, am vazut ce inseamna a fi indoctrinat pana in gat cu concepte religioase.
Privind un "renumit" preot de la tara, cunoscut ca un foarte bun parinte ce slujea bisericii si tuturor regulilor si invataturile ortodoxe, cu un cutit intr-o mana si cu o gaina in cealalta. Un lucru considerat minor sau amuzant dupa mintea idioata a multora dar privind fara sa mai gandesc am ramas surprins cum sangele animalului care curgea striga a Viata, in comparatie cu personalitatea parintelui ce mirosea a moarte. Atunci am avut revelatia Vietii, si ce inseamna dogma mortii. Unde disparusera Viata promisa de acel preot? Viata fiintei animalului era in mana preotului? Am inteles ca preotul, identificat cu o conceptie despre viata, prin sutele de mii de cuvinte explicate, printr-o simpla miscare de cutit, a luat cu atata cruzime si nepasare, viata acelui animal? Avea acel indoctrinat un respect fata de viata oricarei fiinte? Nu avea, si prin acel fapt am putut observa Viata si pretul ei in comparatie cu a avea o credinta despre viata. Acest lucru, aceasta inconstienta exista in majoritatea fiintelor umane, daca se mai pot numi fiinte umane. Eu le numesc personalitati sau morti. De aceea prin cuvinte exista doar contraziceri. Doar la nivelul fiintei se pot avea relatii autentice. Acel preot era convins ca se mantuieste dar eu zic ca se insela. Nu a invatat sa pretuiasca viata oricarei fiinte, dar sa mai aiba acces la viata vesnica.

Dimpotriva, mult inversunati impotriva ateilor sunt cei care ii considera pe toti credinciosii cam la fel. In aceasta categorie nu intra doar cei ce nu cred, ateii, ei sunt raii railor. Ma refer doar la unii.
Eu am fost ateu nu cu mult timp in urma, asa ca tu esti un ateu viitor credincios. Asa ca tu daca esti botezat ortodox ai mai multe sanse sa ajungi ortodox decat cineva care s-a convertit la o alta religie. Pentru ca cineva ateu daca o sa aiba o problema, o raspantie in viata de multe ori devine credincios.

Eugen, ai mai spus si despre evolutionism ca se preda la teologie. Nu stiu ce facultate ortodoxa e aceea care contrazice chiar catehismul.
Ultima fraza cu Iisus e mai mult o conceptie apropiata de neoprotestantism, care spune ca Iisus a venit ca cei ce cred in El sa fie mantuiti. Iisus a venit ca sa aduca harul prin care sa ne putem mantui. Harul este dat tuturor de Dumnezeu, dar doar prin Sfintele Taine il putem primi in interior. Nu are importanta cate fapte facem , pentru ca nu ne mantuim doar prin Lege (respectarea poruncilor).
Si inainte de Iisus exista har, dar acesta era doar exterior, explica foarte bine Sf. Serafim de Sarov.
Eu am mai dat citatul din catehism:
"Nu, omul nu se poate mantui fara de har (Efes. 2, 8; Ioan 15, 5). Harul ii este de trebuinta omului chiar de la inceput (Ioan 3,5). Harul pune inceputul mantuirii in om, si nu omul prin staruintele sale.

Aceasta inseamna ca harul ii vine in dar (Rom. 3, 24), nu pentru oarecare fapte ale sale. inainte de a veni harul, omul nu poate face fapte prin care sa se mantuiasca, sau macar sa induplece pe Dumnezeu sa-i dea harul prin care sa se mantuiasca. Omul poate face anumite fapte bune, dar nu le face asa de statornic si dintr-un cuget asa de curat, incat sa se sfinteasca prin ele si sa se mantuiasca. Omul are libertatea de a face binele si cata vreme e in robia pacatului stramosesc, dar aceasta e o libertate slabita. Ea e marita tocmai de harul care vine la inceput fara nici un merit al omului.
Dar harul nu e de trebuinta numai la inceputul mantuirii omului, ci si dupa aceea, tot timpul. Omul nu se poate intari niciodata in bine in asa fel ca sa nu mai aiba pe urma trebuinta de har. Binele statornic si curatia deplina a omului sunt un rod nu numai al omului, ci si al harului, nu numai al unuia sau al altuia. Daca mantuirea si sfintirea omului inseamna unirea lui cu Dumnezeu prin har, se intelege ca pierderea harului inseamna pierderea mantuirii. "

Catehismul se afla si pe site-ul patriarhiei.
http://www.patriarhia.ro/ro/documente/catehism10.html
Nu cred ca la teologie ortodoxa se invata altceva decat ceea ce scrie in catehismul care e chiar pe site-ul patriarhiei.
Ceea ce spune acolo e ca si ceilalti vor fi judecati, ca sa nu spuna ca ei sunt indreptatiti pentru ca nu au auzit de Iisus sau de ortodoxie. Exact asta spune si parintele Cleopa. Iisus spune in parabola bogatului, rudele ii au pe Moise si pe prooroci, nu trebuie sa merga cineva sa le spuna.
Asadar evreii vor fi judecati dupa legea veche. Au auzit Mesia in Vechiul Testament. Iar altii dupa constiinta si faptele lor, in functie de asta vor putea sa o duca mai bine dupa, dar nu sa se mantuiasca.
Mantuirea e comuniunea cu Dumnezeu.
Eu asa am inteles.