Eu ziceam aici despre parohiile care fac liturghia Craciunului (cea care in Romania se face in general in dimineata de 25) pe 24 seara sau la 12 noaptea (ca slujba Invierii). Nu vorbeam despre diverse alte obiceiuri (nu am urmarit discutia voastra in intregime, am raspuns unei intrebari a sophiei).

Daca ai o "bucurie a Craciunului",de unde izvoraste ea?Cu ce o intretii?
Este o bucurie perpetuata de amintiri dragi de familie ,copilarie sau?

Te intreb pt ca nu stiu cum sa-ti raspund la intrebare ,nu as vrea sa spun ceva regretabil :)

sincer, nu ştiu ... dacă răspunsul este simplu sau complicat.
ţin la tradiţii.
ca exemplu, eu găsesc cadourile de Moş Crăciun sub brad, în ajun.
pentru că ai mei ştiu că preţuiesc tradiţiile.
şi ce dacă nu există Moşul?
importantă este bucuria, emoţia ...
de ce să le aruncăm la gunoi.
raţiune, raţiune ... dar să ne mai şi bucurăm.
în plus ascult colinde şi chiar le cânt :D

Acum sa nu va suparati pe mine, dar oare va sti nepotelul dvs., cand va creste mai mare, ca se cuvine sa posteasca, daca nu va vedea pe nimeni in jur facand asta, in prezenta lui? Eu, cand eram mica, ii vedeam pe toti ai mei ca tineau post si ca imi faceau mancare de dulce special pentru mine. Apoi ne ceream iertare unul de la altul, mergeam cu totii la spovedit si la impartasit. Cand am crescut mai mare, pe la 10-12 ani, desi nu imi spusese nimeni niciodata ca ar trebui sa tin post, am inceput sa ma simt prost ca bunica facea mancare special pentru mine si ca toti ceilalti mananca alta mancare. Asa ca le-am spus ca vreau si eu sa tin post cu ei, iar bunica a fost cea mai fericita. Eu ma simteam foarte bine, ca intrasem in randul lumii, cum se zice. Dar daca nu i-as fi vazut pe ai mei infranandu-se, in timp ce eu mancam ciocolata si carne de pui, nu cred ca as fi tinut.
Pana la urma, e si o parte didactica in actul postirii, in mod constient sau nu.

Ce legatura are cu ce vedem la altii? Eu nu am vazut la nimeni ca posteste, doar la o bunica de care nu eram deloc apropiat, si care s-a mutat la Domnul cu mult inainte de a incepe eu sa postesc. In rest, niciun exemplu, nici mers la biserica, nimic.

In schimb am avut exemple de alcoolism, fumat si asa mai departe. Ce, asta insemna ca am devenit alcoolic?? Iar de fumat nu am tras niciun fum macar in toata viata mea. Deci treaba e relativa. Depinde de fiecare persoana in parte. Nu toti care se uita la filme horror devin psihopati si criminali, precum nu toti care merg la biserica sau tin un post nu devin sfinti. Pana la urma fiecare face ce vrea in viata, de ce i-ar copia pe altii? Plus ca mandria ii impinge pe multi sa nu se conformeze standardelor altora. Ceea ce vezi in jurul tau te poate influenta cand esti mic, la varste fragede. Dar apoi... e frectie la piciorul de lemn.
Va invidiez pe cei care de mici ati fost crescuti in spiritul crestin :)

Sa stii, Raoul, ca am colegi carora le pare rau ca ai lor nu au fost credinciosi practicanti. Sunt tineri care tin post, desi ai lor nu tin. Si am o buna prietena careia ii pare rau ca ai ei nu au fost oameni mai tari in credinta si cu stiinta de carte, incat sa ii insufle varei ei valorile ortodoxiei, astfel incat sa nu trebuiasca sa se duca la protestanti. Si cred ca e dureros si rusinos ca acesti copii sa fie pusi in situatia de a le reprosa parintilor ca nu le-au acordat si invatatura crestineasca si sa fi aflat de Hristos si de Biserica Lui de te miri unde, mai putin de la cei de la care trebuia.

Conteaza extrem de mult mediul in care te afli, mai ales in perioada de formare. Nu suntem izolati, ne ajutam sau ne impriedica unii pe altii in calea mantuirii. Plus ca e o ilustrare a vorbei care zice ca, daca vrei sa ajuti pe cineva, mai intai trebuie sa te imbunatesti pe tine.

Tu ar trebui sa ii multumesti Domnului ca te-a pazit sa nu te pervertesti in acel mediu. Sa stii ca nu e doar meritul tau ca ai ramas integru pe langa acei oameni :).

Cu siguranta, am toata nadejdea si stiu ca NU e meritul meu. De aceea trebuie sa multumesc in fiecare zi Domnului ca s-a milostivit de mine si nu m-a lasat in fundul prapastiei, unde odinioara zaceam. Diavolul si acum ma mai "cauta", inca nu i-a trecut ura. Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut eu... Dar cum spuneam, multumesc lui Dumnezeu ca m-am mai trezit din amorteala, insa mai am inca drum lung pana la limanul linistit al mantuirii!

Si mie imi pare rau ca ai mei (dar si altii) nu sunt credinciosi practicanti, dar ce vrei sa le fac? E treaba lor, ei vor trage, nu eu... Fac doar ce tine de mine, mai mult nu pot.

Nici ai mei nu sunt practicanti din pacate, nci familia "sotului", nu tin posturile, gasesc tot felul de activitati de facut duminica chiar pe timpul Sfintei Liturghii, cateodata. Dupa acesti 2-3 ani de framantari am ajuns la concluzia ca nu e bine sa ma cert cu ei. Probabil ca daca as incerca sa le explic ca la Sfanta Liturghie ne intalnim cu Hristos ar zice ca am luat-o razna. Si acum ma intristez cand ma gandesc ca poate iar imi vor strica postul si chiar sarbatoarea Craciunului, dar am observat ca atunci cand vreau sa fac ceva in acest sens (sa merg la o anumita sarbatoare, de exemplu, sa comemorez pe cineva, etc) si nu stiu daca voi avea loc de intors, Il rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa indeplinesc ce mi-am propus, si daca El considera de cuviinta ma poate ajuta. Uneori, daca esti foarte credincios, si daca vrea si Dumenzeu asta, se poate chiar ca oamenii ceilalti sa isi schimbe atitudinea, sau poate atitudinea ta pe care o afisezi e cea care ii face sa te vada si sa se comporte altfel cu tine.
Nu are nici un rost sa intri in polemici si contradictii cu cei mai putin credinciosi, nu vei face decat sa ii iversunezi impotriva ta si chiar sa iti zdruncine convingerile.
Parintele Arsenie Boca spunea undeva ca numai prin felul nostru de traire duhovniceasca ii putem convinge pe ceilalti ca Dumnezeu exista. Acum poate fiecare dintre noi terbuie sa gasim care e la momentul potrivit, atitudinea potrivita. Si nu ar trebui sa ne intristam cand suntem "prigoniti" pentru credinta noastra, nu a zis Mantuitorul "fericiti veti fii cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni"???

Normal ca ai voie sa te spovedesti, indiferent ce ai facut. Fa-ti curaj si du-te. Ai sa vezi ca cu ajutorul parintelui duhovnic o sa reusesti sa postesti macar ultimele zile sa te poti impartasi. Binecuvantarea duhovnicului face foarte mult, in orice privinta ( de accea post negru nici nu se recomanda sa tii fara aceasta). Uite pe mine de exemplu m-a ajutat sa renunt la fumat.

Vezi ca cu contraceptia intri pe un teren minat. Daca ai citit indreptarul de spovedanie, nu e tocmai ok sa te fersti sa faci copii. Dar acum desigur depinde de la caz la caz. Intotdeauna trebuie sa alegi pacatul care e mai putin grav, ma gandesc eu, dar in cazul enuntat de mine, chiar nu-mi dau seama care este. Probabil ca tot duhovnicul m-ar putea lamuri cel mai bine.

Poate nu e cazul. Eu stiu indivizi care au fost indoctinati de mici cu "practicarea" crestinismului, dar poate fara trairea necesara, punandu-se accent numai pe dogma, astfel incat au ajuns sa li se scarbeasca de-a dreptul ( uita-te si in Ion Creanga : nu vezi o urma de ironie, de oarecare dezgust, sila, etc fata de obiceiuri, si mai ales fata de viata din scolile ortodoxe de atunci) ... fereasca Dumnezeu!