|
Psalm 118 (4)
54 Cîntate erau de mine judecățile Tale în locul nemerniciei mele.
Fiind gonit de Saul, Fericitul David a nemernicit la cei de altă seminție, dar socotesc că el numește „nemernicie” nu vremea aceea, ci întreaga lui viață. Că el nu petrecea ca și cum ar fi locuit, ci ca și cum ar fi nemernicit, și și-a călătorit viața cîntînd dreptățile lui Dumnezeu. Că așa au tălmăcit și ceilalți tălmăcitori: „Cîntări îmi erau mie toate poruncile Tale în locul nemerniciei mele.” 55 Adusu-mi-am aminte noaptea de numele Tău, Doamne, și am păzit legea Ta. Pururea sculîndu-se noaptea, ceata Sfinților se roagă și laudă pe Dumnezeul tuturor. Dar mi se pare că „noapte” numește aici vremea ispitelor, care aduce asupră întuneric și vine asupra oamenilor ca o noapte. Și în vremea aceasta este nevoie cu covîrșire de pomenirea Dumnezeului tuturor, Care mîngîie, și îmbărbătează și gonește gîndurile împotrivnice. 56 Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat. Așa – zice – am putut a birui și a voi avuția îndreptărilor Tale. 57 Partea mea ești, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta. Dumnezeu nu este parte a tuturor, ci a celor ce îmbrățișează pe cele desăvîrșite: așa, S-a făcut parte și moștenire a preoților și a leviților, pentru că zice: „Fiilor lui Levi nu va fi parte în mijlocul fraților lor, că partea lor sînt Eu, Domnul.” Așa a zis și în Psalmul al 15-lea: „Domnul este partea moștenirii mele și a paharului meu.” Deci și aici zice că: Trecînd cu vederea toate celelalte, pe Tine Te am parte, și avuție și bogăție, deci pentru aceea mă și sîrguiesc a păzi legile Tale. 58 Rugatu-m-am feței Tale cu toată inima mea, Pretutindeni adaugă lîngă Legepe acest „cu toată inima mea”, întru aceasta încredințîndu-se, că așa a poruncit Dumnezeul tuturor, zicînd: „Vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, și din toată vîrtutea ta și din toată puterea ta.” miluiește-mă după cuvîntul Tău! Nu se roagă să fie miluit nehotărît, ci să dobîndească mila după dumnezeiescul cuvînt. Și ar fi putut zice aceasta și un bolnav priceput doctorului: Precum ști, tămăduiește-mă după cum îți poruncește meșteșugul! Și neguțătorul cel priceput ar fi putut să zică aceasta cîrmaciului: Îndreptează-ți corabia după regulile meșteșugului, ocîrmuiește-o după cum îți poruncește știința! Așa ni se cuvine și nouă a cere dumnezeiasca milă, că Cel ce I se cere și este rugat știe chipul milostivirii, că de multe ori lucrează mîntuire prin certare, și certarea se face iubire de oameni. Așa face și doctorul: și taie, și arde, lucrînd sănătate bolnavului. Așa se cuvine să cerem și noi mila Ta, că uneori milostivirea se dăruiește prin sărăcie, și iubirea de oameni se hărăzește prin slăbiciune și, după socoteala cea doctorească, cele împotrivnice se vindecă cu cele împotrivnice. 59 Gîndit-am la căile Tale și am întors picioarele mele la mărturiile Tale. Iar Evreul are: „căile mele”; așijderea au tălmăcit și ceilalți tălmăcitori, și Cei 70 în Exapla. Și zice: Gîndind eu la căile mele, îndreptam picioarele mele către mărturiile Tale și nu le lăsam să se abată din calea ce duce către Tine. 60 Gătitu-m-am, și nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale. Făcîndu-mă gata împotriva năvălirilor primejdiilor grele, nu am pătimit tulburare din năpădirea cea fără de veste. Așa a biruit năvălirile păgînilor dumnezeiescul Daniil, așa - fericiții Coconi, așa - minunații Macabei, așa - toți mărturisitorii Mîntuitorului. Și Domnul poruncește aceasta întru Sfințitele Evanghelii: „Privegheați, că nu știți în care ceas vine furul!” 61 Funiile păcătoșilor s-au înfășurat împrejurul meu, și legea Ta nu am uitat-o. „Funii” a numit pîndirile, ori ale dracilor, ori ale oamenilor, luînd pricina asemănării de la împletire. Așa zice și Isaia: „Vai de cei ce își trag după dînșii păcatele ca și cu o funie lungă!” Și zice: Întinzîndu-se împrejurul meu funiile acestea, n-am scuturat de la mine pomenirea dumnezeieștii Tale Legi. Apoi, ne învață și pricinile pomenirii: 62 În miezul nopții mă sculam să mă mărturisesc Ție, spre judecățile dreptății Tale. Că nu în fiecare zi doar - ci și noaptea la miezul nopții, cînd somnul vine la oameni cu mai multă dulceață - Te lăudam pe Tine și binecuvîntam hotărîrile Tale cele drepte. Acest lucru l-a făcut și dumnezeiescul Apostol, împreună cu Sila: că, fiind legat cu obezi împreună cu Sila și pus la gros[COLOR=#800080][1][/COLOR] cu munci și cu bătăi, a amestecat cu rugăciunea cîntarea de laudă, și a cules rodul privegherii celei bune, că a dobîndit dumnezeiasca slobozenie. 63 Părtaș sînt eu tuturor celor ce se tem de Tine și celor ce păzesc poruncile Tale. Iar Simmah, în loc de: „părtaș”, a zis: „unit”, iar Sirul: „prieten”. Că zice: Întorcîndu-mă de către cei ce voiesc și aleg cele împotrivnice legilor Tale, aveam părtași și iubiți pe cei ce socotesc de mult preț frica Ta și viețuirea după Lege. Aceasta a zis-o și întru alt Psalm: „Iar mie îmi sînt foarte cinstiți prietenii Tăi, Dumnezeule!” 64 De mila Ta, Doamne, plin este pămîntul, învață-mă îndreptările Tale! Peste toți – zice – verși izvoarele milostivirii bogat, și răsari soarele Tău peste cei răi și peste cei buni, și plouă peste drepți și peste nedrepți și [COLOR=#800080][1][/COLOR]temniță |
Psalm 118 (5)
nu aduci asupră mînie în toate zilele, ci suferi cu îndelungă-răbdare pe cei ce bîntuiesc nunțile străine[COLOR=#800080][1][/COLOR], și pe cei ce se pîngăresc cu nedreptate în sînge nevinovat, și pe alții care jefuiesc cele ce nu se cuvin, și pe cei ce-și întinează limba lor cu hule și pe alții care îndrăznesc alte lucruri din cele fără de lege. Deci, folosind atîta iubire de oameni, învrednicește-mă și pe mine de aceasta - Stăpîne! – dăruindu-mi cunoștința îndreptărilor Tale.
65 Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvîntul Tău. Am făcut cercarea bunătății Tale, pentru aceea Te rog să o dobîndesc iarăși pe aceasta și cer să viețuiesc după legile Tale. 66 Învață-mă bunătatea, și certarea și cunoștința, că poruncile Tale am crezut! A știut Proorocul trebuința certării și cum că din iubire de oameni o aduce Stăpînul pe aceasta asupra oamenilor. De aceea se roagă să se împărtășească de dînsa, că Dumnezeu aduce certarea din bunătate, iar certarea lucrează cunoștința. Așa se roagă și Proorocul Ieremia: „Ceartă-ne pe noi, Doamne, însă întru judecată, iar nu întru mînie, ca să nu ne faci pe noi împuținați!” Tot așa, și bolnavul care dorește sănătatea caută tăiere de fier și unelte arzătoare. Apoi, ne învață de unde a cunoscut folosul certării: 67 Mai-nainte de a mă smeri, eu am greșit, pentru aceasta cuvîntul Tău am păzit. Eu însumi – zice – mi-am pricinuit certarea. Hotărîrea pedepsei este slobodă de nedreptate: păcatului i-a urmat certarea, iar certării - păzirea legilor. M-am îmbolnăvit, m-am tăiat, m-am însănătoșit. 68 Bun ești Tu, Doamne, Căci cu adevărat ești bun și iubitor de oameni. și întru bunătatea Ta învață-mă îndreptările Tale! Pentru aceasta cutezîndu-mă, cer de la Tine să primesc cunoștința îndreptărilor Tale. 69 Înmulțitu-s-a asupra mea nedreptatea mîndrilor, iar eu cu toată inima mea voi cerca poruncile Tale. Că cei trufași măiestresc asupra mea tot felul de vrăjmășie, dar nu mă zădărăsc către nelegiuirea lor, îndreptîndu-mă de către poruncile Tale. 70 Închegatu-s-a ca laptele inima lor, iar eu legea Ta am cugetat-o. Stihul acesta se aseamănă cu graiul cel proorocesc: „Îngrășatu-s-a inima norodului acestuia, și cu urechile lor greu au auzit și cu ochii lor au mijit.” Se aseamănă încă și celor zise în Ieșire pentru Faraon: „Și s-a învîrtoșat inima lui Faraon.” Deci zice: Aceia au avut inima vîrtoasă - înșiși făcînd moliciunea ei vîrtoasă, și îngroșînd-o și închegînd-o ca laptele - iar eu m-am topit de cugetarea Legii Tale. 71 Bine este mie că m-ai smerit, ca să mă învăț îndreptările Tale. Proorocul mulțumește doctoriilor celor mai usturătoare ale Doctorului, după ce a cunoscut de aici sănătatea. 72 Bună este mie legea gurii Tale, mai mult decît mii de aur și de argint. Că, deși m-am izgonit din împărăție de către copilul meu, prin certarea Ta iarăși am dobîndit LegeaTa, pe care o am mai scumpă decît toată bogăția. 73 Mîinile Tale m-au făcut și m-au zidit, înțelepțește-mă, și mă voi învăța poruncile Tale! Aduce aminte Făcătorului de dragostea ce o poartă firii omenești: căci, după ce le-a făcut pe toate cu cuvîntul, El Însuși a zidit firea oamenilor, nu folosind „mîinile”, că este fără de trup, ci arătînd împrejurul făpturii acesteia cea mai multă dragoste. Deci Proorocul Îl roagă pe Ziditorul să dăruiască făpturii Sale pricepere. 74 Cei ce se tem de Tine mă vor vedea și se vor veseli că întru cuvintele Tale am nădăjduit. Zice: Pentru că am nădăjduit întru Tine și am aflat sfîrșit potrivit nădejdii, mă voi face pricină de veselie celor bine-credincioși. 75 Cunoscut-am, Doamne, că drepte sînt judecățile Tale și întru adevăr m-ai smerit. Acestea le zice arătînd cu covîrșire a sa bună-cunoștință și mulțumire. Știu – zice – cu de-amănuntul că bine și cu dreptate m-ai osîndit și m-ai înfășurat cu felurite primejdii. 76 Facă-se dar mila Ta, Doamne, ca să mă mîngîie, Însă de aici încolo este vremea iubirii de oameni și a mîngîierii. după cuvîntul Tău către robul Tău. Că, celor ce se pocăiesc, le-ai făgăduit milostivirea Ta. Aceasta a zis și prin Isaia: „Cînd te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mîntui.” Și prin Ieremia strigă: „Întoarceți-vă către Mine, și Mă voi întoarce către voi!” 77 Să-mi vie mie îndurările Tale, și voi fi viu, că legea Ta cugetarea mea este! Fiind lipsit de dumnezeiasca milostivire, se socotește mort pe sine, pentru care se roagă să învieze a doua oară prin dumnezeiasca iubire de oameni. 78 Să se rușineze cei mîndri, că pe nedrept au făcut fărădelegi asupra mea, iar eu mă voi învăța întru poruncile Tale. Nu-i blestemă pe vrăjmași, ci se roagă pentru ei, fiindcă rușinea lucrează mîntuire. Deci se roagă ca și aceia să dobîndească vindecarea pe care a dobîndit-o el. 79 Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine și cei ce cunosc mărturiile Tale. Fiindcă s-a depărtat de ceata drepților pentru păcat și ei toți s-au întors despre dînsul asemenea lui Dumnezeu, se roagă să se unească iarăși cu dînșii și să dobîndească împărtășirea cu dînșii. Că Simmah a arătat acest stih mai descoperit: „Iarăși să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine.” 80 Facă-se inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă rușinez! Vrea să aibă inima slobodă de toată prihănirea, că una ca aceasta s-a izbăvit de rușine. Pentru aceasta i-a și fericit pe cei fără prihană îndată ce a început Psalmul. [COLOR=#800080][1][/COLOR]prea-curvarii |
Psalm 118 (6)
81 Obosit-a spre mîntuirea Ta sufletul meu, că întru cuvintele Tale am nădăjduit.
Cei ce doresc foarte de oarecare lucru și sînt lipsiți de cel dorit zic că obosesc. Așa pătimesc cei foarte însetoșați și lipsiți de apă; așa doresc pururea cei ce așteaptă din călătorie pe cineva din cunoscuți și, nedobîndindu-i, se topesc de dor cu totul; așa obosesc și cei ce se luptă cu oarecare primejdii și așteaptă dumnezeiasca milostivire, văzînd-o pe aceasta zăbovind. 82 Sfîrșitu-s-au ochii mei întru cuvîntul Tău, zicînd: Cînd mă vei mîngîia? „Cuvînt”și „făgăduință” se numește dumnezeiasca și de Dumnezeu insuflata Scriptură. Deci se sfîrșește nu numai cel ce așteaptă dumnezeiasca făgăduință și adastă dezlegarea relelor ce zac asupră-i, ci și cel ce citește dumnezeieștile cuvinte și dorește cu de-adinsul să învețe mintea[COLOR=#800080][1][/COLOR]acestora, socotind aflarea ei mîngîiere și împăcare sufletului. 83 Că m-am făcut ca un foale în brumă, dar îndreptările Tale nu le-am uitat! Foalele, încălzindu-se, se moleșește și, suflîndu-se, se umflă, iar în brumă se învîrtoșează și îngheață. Așa se moleștește de desfătare și firea trupului, și se umflă și se ridică asupra sufletului; iar de reaua pătimire a pustniciei se smerește și se tescuiește. Și martor al acestui lucru este Pavel, strigînd: „Îmi tescuiesc trupul meu și îl robesc, ca nu cumva, altora propovăduind, însuși să mă fac neiscusit.” Deci pentru aceasta smerindu-și trupul, și Proorocul a înnoit iarăși pomenirea dumnezeieștilor legi - de vreme ce, cînd era gonit de Saul, era mai înalt decît patimile, iar după ce a dobîndit pace s-a vătămat cu săltările desfătării. 84 Cîte sînt zilele robului Tău? Cînd vei face mie judecată de către cei ce mă gonesc? Puțină – zice – este vremea firii omenești, că zilele anilor noștri sînt 70 de ani. Deci cînd îmi vei face judecată și mă vei izbăvi de neprieteni? 85 Povestitu-mi-au cei fără de lege bîrfelile ce nu sînt ca legea Ta, Doamne! Neprietenii l-au sfătuit pe Prooroc să-i ucidă pe vrăjmași, dar el, plecîndu-se dumnezeieștii Legi, aștepta dumnezeiasca hotărîre. Dar și nouă ne este prea-trebuincioasă învățătura cuvintelor acestora, că ni se cuvine a fugi nu numai de basmele Elinilor și de necredința Iudeilor, ci și de hulitoarele dogme ale ereticilor[COLOR=#800080][2][/COLOR]. 86 Toate poruncile Tale sînt adevărul. Că de aceea voiesc și aleg LegeaTa, căci văd că toate poruncile Tale sînt împodobite cu adevărul. Fără de dreptate m-au gonit, ajută-mi mie! 87 Puțin de nu m-au sfîrșit pe mine pe pămînt, iar eu n-am părăsit poruncile Tale. Multă este – zice – nedreptatea și silnicia neprietenilor, că puțin a fost la mijloc de nu m-au lipsit chiar de viață. 88 După mila Ta viază-mă, și voi păzi mărturiile gurii Tale! Și-a împodobit cuvîntul cu smerită cugetare: că nu a cerut viață ca răsplătire a dreptății săvîrșite de dînsul, ci s-a rugat a o lua pe aceasta ca dar al milei, făgăduindu-se a păzi de aici înainte mărturiile lui Dumnezeu. 89 În veac, Doamne, cuvîntul rămîne în cer, Toate – zice – Îți sînt lesnicioase și cu putință Ție, Stăpînului, că porunca Ta păzește boltele cerurilor nemișcate. Aceasta a zis încă și în Psalmul 148: „Pusu-le-a pe ele în veac și în veacul veacului, poruncă a pus, și nu va trece.” Și graiul însemnează că noroadele Îngerilor ce locuiesc în cer păzesc dumnezeiasca Lege, și totodată că ele sînt slobode de toată călcarea de Lege. 90 în neam și în neam adevărul Tău. Că pe acesta - zice - l-ai păzit neamului Iudeilor și altui neam ce s-a născut după acela, adică norodul cel din neamuri care a dobîndit mîntuire prin Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Întemeiat-ai pămîntul, și rămîne. 91 Cu rînduiala Ta rămîne ziua, Pămîntului i-ai dat statornicie pentru prea-multă vreme, și a rămas după cum i-ai poruncit. Ai deosebit ziua de noapte, și după regulile Tale călătorește. că toate sînt slujitoare Ție. Că toate slujesc Ție și se supun poruncilor Tale, că Tu ești Ziditorul tuturor. 92 Că, de n-ar fi fost legea Ta gîndirea mea, atunci aș fi pierit întru smerenia mea. Căzînd în primejdii, fiecare din cei bine-credincioși ar fi putut să zică acestea: și Iosif, scăpînd de robie, și de prea-curvie și de clevetire; și Daniil, fiind oprit a se ruga[COLOR=#800080][3][/COLOR]; și cei Trei Coconi, siliți fiind a se închina chipului; și purtătorii de biruință Mucenici, răbdînd toate felurile a tot chipul de munci. Și după cuviință le-a zis pe acestea Fericitul David cînd a fost gonit de Saul la cei de altă seminție și era silit a petrece cu oameni necredincioși, căci s-ar fi împărtășit de păgînătate de nu ar fi purtat întru sine-și pomenirea dumnezeieștilor legi. 93 În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat. Că, după ce m-am învățat cu iscusul[COLOR=#800080][4][/COLOR]că îndreptările Tale odrăslesc viață, voi păzi nestinsă pomenirea acestora. |
Psalm 118 (7)
94 Al Tău sînt eu, mîntuiește-mă, că îndreptările Tale am căutat!
Nu toți putem grăi glasul acesta, că cel ce este rob al păcatului minte dacă se numește pe sine rob al lui Dumnezeu; că, de ce se biruiește cineva, acelora le și este rob. Deci, dacă ne izbăvim de acestea și îmbrățișăm dumnezeieștile legi, atunci putem grăi glasul acesta. 95 Pe mine m-au așteptat păcătoșii să mă piardă, mărturiile Tale am înțeles. Pe acest „așteptat”, Simmah și Teodotion l-au zis: „au nădăjduit”, adică: Aceia au nădăjduit să mă dea morții, iar eu, luînd aminte la mărturiile Tale, culegeam de aici viața ca pe un rod. 96 A tot sfîrșitul am văzut sfîrșit, desfătată este porunca Ta foarte. Iar Simmah, așa: „A toată facerea am văzut marginea, largă este porunca Ta foarte.” Zice: Toate cele omenești - și bogăție, și avuție, și silnicie, și domnie, și voievozi, și tirănii și împărății - au sfîrșit, și încă sfîrșit grabnic, iar porunca Ta este lată și nepieritoare, și celor ce o păzesc le pricinuiește viața cea nemărginită și veșnică și bunătățile acelea care nu suferă nici o schimbare. 97 Cît am iubit legea Ta, Doamne, toată ziua gîndirea mea este! Nu tot cel ce împlinește dumnezeiasca Legeo împlinește pe aceasta iubind-o, ci unii - de temere și de frica muncii, alții - vînînd slava de la oameni, iar adevărații iubitori ai faptei bune se sîrguiesc a împlini dumnezeieștile porunci pentru dragostea către cele bune. 98 Mai mult decît pe vrăjmașii mei m-ai înțelepțit cu porunca Ta, că în veac a mea este. După ce a mărturisit că iubește fierbinte dumnezeiasca Lege, Proorocul aruncă totul la dumnezeiescul dar, că zice: Primind de la Tine înțelepciunea și cunoștința, am îndrăgit a Ta Lege, că mi-ai dat mai multă știință decît vrăjmașilor. Pentru aceasta, aceia se sîrguiesc a mă ucide, iar eu nu sufăr nici a izbîndi celor ce mă nedreptățesc, fiindcă nălucesc[COLOR=#800080][5][/COLOR]cîștigul cel veșnic al faptei bune. 99 Mai mult decît cei ce mă învață am priceput, că mărturiile Tale cugetarea mea sînt. 100 Mai mult decît cei bătrîni am priceput, că poruncile Tale am căutat. Lucrul osebit al împăraților este să învețe, iar osebirea celor supuși este a învăța. A împărățit Saul, și era mai bătrîn cu vremea, dar nici stăpînia împărăției, nici vîrsta nu l-a făcut să se înțelepțească, ci poftea a-l ucide pe făcătorul de bine. Iar marele David, rînduit fiind împreună cu cei supuși și tînăr cu vîrsta, a iubit filosofia și n-a suferit nici a face nedreptate cuiva, nici a-i munci pe cei ce îl nedreptățeau. 101 Despre toată calea rea am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale. Că nu este cu putință a umbla pe două căi deodată - pe a înverșunării și pe a întregii înțelepciuni, pe a dreptății și pe a nedreptății - ci se cade a fugi de cele împotrivnice și a călători pe calea cea dreaptă, că așa va fi cu putință a ne face păzitori ai dumnezeieștilor cuvinte. 102 De la judecățile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege. Că, știindu-Te pe Tine puitor de lege al acestora, le îmbrățișam pe dînsele cu toată dragostea. 103 Cît sînt de dulci gîtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decît mierea, gurii mele! Că dulceața mierii nu îndulcește simțirea gurii mele așa precum veselește sufletul meu cugetarea cuvintelor Tale. Că pe „gîtlej” l-a pus ca pe cel ce este organ al glasului, iar prin glas este cugetarea și, întrebuințîndu-le pe acestea, de aici dobîndește sufletul folosul. 104 Din poruncile Tale am înțeles, pentru aceasta am urît toată calea nedreptății. Că, după ce am înțeles cu ce ești mulțumit, m-am întors despre toate felurile răutății. 105 Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele. Că, luminîndu-mă cu LegeaTa ca și cu o făclie, nu umblu întru întuneric. Ni se cuvine însă a ști că Legeas-a numit „făclie”, iar Mîntuitorul și Domnul nostru – „Soare” al dreptății: că aceea, ca oarecare făclie, de abia a strălucit un neam, iar Acela a luminat toată lumea. Așa l-a numit Stăpînul Hristos și pe dumnezeiescul Ioan: „luminător”, care s-a arătat Iudeilor fiind încă noapte, iar apoi a răsărit și „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”; iar pe Sfințiții Apostoli i-a numit „lumină”, ca pe cei ce s-au împărtășit de Lumina aceea și i-au luminat pe toți oamenii prin aceeași învățătură. 106 Juratu-m-am și am pus să păzesc judecățile dreptății Tale. „Jurămînt” a numit judecata cea întemeiată a sufletului, fiindcă cu jurămînt se întăresc cele mai multe din lucruri. 107 Smeritu-m-am pînă în sfîrșit, Doamne, viază-mă după cuvîntul Tău! Nu așa prost a zis că s-a smerit, ci cum că s-a smerit „pînă în sfîrșit”, și – cu toate că era împărat și Prooroc, și avea îndrăzneala cea din fapta bună, și era bogat și biruia pe vrăjmași - n-a suferit niciodată a se bizui nici înțelepciunii, nici vitejiei, nici dreptății, ci le socotea pe acestea daruri ale dumnezeiescului dar. Încă și viață cerînd de la Cel ce poate să-i dea, n-o cere nehotărît, ci pe aceea cuvîntătoare, pe aceea după Lege, pe aceea strălucită cu dumnezeiasca Lege. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Cugetul” și „înțelesul”, cum am mai zis. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Fericitul Teodorit a înfruntat cumplite erezii: cea a lui Arie, cea a lui Nestorie, cea a lui Marcion. La rîndul nostru, noi avem a da piept cu „erezia ereziilor” (Cuviosul Iustin Popovici), purtînd numele de „ecumenism”. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Pentru că s-a rugat Dumnezeului tuturor împotriva voinței împăratului Darius, Daniil a fost aruncat în groapa cu lei, de unde, prin dumnezeiasca purtare de grijă, a scăpat nevătămat (vezi Daniil, capitolul 6). [COLOR=#800080][4][/COLOR]din cercare, din „experiență” [COLOR=#800080][5][/COLOR]bănuiesc, întrevăd |
Psalm 118 (8)
108 Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoiește-le, Doamne, și judecățile Tale mă învață!
Dumnezeieștile legi poruncesc cele mai multe din isprăvile faptei bune, iar pe unele le adaugă și socoteala. Așa și din jertfe, unele erau rînduite de Lege, iar altele din socoteală și voie: că Legeaa poruncit să le aducă pe acelea pentru păcat, și pentru greșeală și pentru neștiință, și ele se dădeau lui Dumnezeu ca o datorie; iar cele ce se aduceau din osîrdia voirii s-au numit „daruri”. Așa și acum: evangheliceștile cuvinte poruncesc întreaga înțelepciune și dreptate, iar fecioria, și înfrînarea de după nuntă, și necîștigarea, și viața monahicească și petrecerea în pustietăți sînt lucruri ale voirii, care sar pe deasupra legii. Deci unele ca acestea a numit Proorocul: „de bună voie”, că acelea care nu sînt supuse sub nevoia legilor, ci sînt rod al voirii celei iubitoare de Dumnezeu, după cuviință se numesc „de bună voie”. 109 Sufletul meu este în mîinile Tale pururea, și legea Ta n-am uitat. Că, fiind păzit de a Ta purtare de grijă, am izgonit uitarea legilor Tale. 110 Pus-au păcătoșii cursă mie, și de poruncile Tale n-am rătăcit. Și oamenii, și dracii îmi măiestresc multe și felurite vrăjmășii și pîndiri, dar eu am ales să călătoresc pe calea cea nerătăcită a poruncilor Tale. 111 Moștenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie a inimii mele sînt. |
Psalm 118 (9)
Crezînd că mărturiile Tale sînt moștenire veșnică și nejefuită, mă bucur și mă veselesc de avuția acestora.
112 Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, pentru răsplătire. Sfatul sufletului se aseamănă cumpenei, și cumpăna o ține mintea, ce a luat cu soartă să stăpînească: deci, dacă se va îngreuna mai mult cu gîndurile cele bine-credincioase, de nevoie cumpăna urmează a se pleca spre cele bune. Acest lucru zice Proorocul că a lucrat: „Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, pentru răsplătire.” Pentru că, văzînd cîștigul ce răsare dintru acestea, am primit asupră-mi cu dragoste sudorile pentru ele. Și, învățîndu-ne cum le-a ales pe cele dumnezeiești, a adăugat: 113 Pe călcătorii de lege i-am urît, iar legea Ta am iubit-o. Că, scuturînd și lepădînd gîndurile ce mă sfătuiau să nelegiuiesc, am prețuit mai mult LegeaTa. 114 Ajutorul meu și sprijinitorul meu ești Tu, întru cuvintele Tale am nădăjduit. Și nu am isprăvit acest lucru fără ajutorul Tău, ci după ce am dobîndit ajutorarea de la Tine și m-am hrănit cu nădejdea către Tine. 115 Depărtați-vă de la mine cei ce vicleniți, și voi cerca poruncile Dumnezeului meu! Pe acestea – zice – le ziceam și gîndurilor necuvioase care se ispiteau a mă sfătui cele rele: Nici un sfat ca acesta să nu mă sfătuiți! - că mie îmi este iubită viața cea după poruncile dumnezeiești. Și nu voi urma acestora așa prost, ci le voi cerca cu toată sîrguința, ca nimic dintru dînsele să nu se tăinuiască de mine și să împlinesc toate cîte a poruncit Domnul tuturor. 116 Apără-mă după cuvîntul Tău și mă viază, și să nu mă rușinez de așteptarea mea! Deci învrednicește-mă de a Ta purtare de grijă pe mine, cel ce am acest scop, ca să nu mă umplu de rușine, înșelîndu-mă de nădejde. Iar „cuvînt” zice aici făgăduința, în loc de: Dăruiește-mi mîntuirea făgăduită mie! 117 Ajută-mi, și mă voi mîntui și voi cugeta întru îndreptările Tale totdeauna! Căci, pentru a dobîndi mîntuirea, nu mă voi lenevi de îndreptările Tale, ci totdeauna le voi cugeta pe acestea. Iar „cugetare” nu o numește numai pe cea întru cuvinte, ci și pe cea întru lucruri. 118 Defăimat-ai pe toți cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, că nedrept este gîndul lor. Și voi avea sîrguința aceasta către poruncile Tale, știind cum s-au făcut de ocară și cu totul de rîs călcătorii acestora. 119 Călcători de lege am socotit pe toți păcătoșii pămîntului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale. În loc de „călcători de lege”, Teodotion a zis: „întru nimic”, iar Simmah: „gunoi”. Iar Proorocul a arătat că - defăimînd și el pe călcătorii de Lege, asemenea lui Dumnezeu - a adus toată sîrguința spre împlinirea dumnezeieștilor cuvinte, ca unul ce știa paguba pricinuită de nelegiuire. 120 Pironește de frica Ta cărnurile mele, că de judecățile Tale m-am temut! Sufletul meu – zice – este îmbrăcat cu frica Ta; dar, fiindcă trupul și mădularele sale se scoală asupra lui, mă rog să se pironească de frica aceasta, ca, făcîndu-se ele moarte păcatului, să urmeze povățuirii sufletului. Stihul acesta se aseamănă graiului aceluia apostolesc: „Omorîți mădularele voastre cele de pe pămînt: curvia, necurăția, patima, pofta cea rea și iubirea de argint, care este slujire de idoli.” Și iarăși: „Cu Hristos împreună m-am răstignit, și nu mai viez eu, ci viază întru mine Hristos.” 121 Făcut-am judecată și dreptate, să nu mă dai celor ce îmi fac strîmbătate! Zice: Voind a urma legilor Tale, să nu mă fac lesne prins neprietenilor! Dar cine are acum atîta curățenie a sufletului, ca să grăiască cu îndrăzneală asemenea cuvinte? Unele ca acestea a zis încă și dumnezeiescul Apostol: „Că lauda noastră aceasta este: mărturia conștiinței noastre.” 122 Primește pe robul Tău întru bunătate, Simmah zice: „Primește-mă întru cel bun și pe mine, robul Tău!”, iar Achila și Teodotion au pus: „chezășuiește-mă”, în loc de: Adevărul zic, nu mint, crede-mi mie, robului Tău ce mă făgăduiesc, fă-Te Tu Însuți chezaș al făgăduinței mele că mă voi sîrgui a împlini legile Tale! ca să nu mă clevetească cei mîndri! Dureros lucru este clevetirea, măcar de are și mare plată. Întru aceasta a căzut și minunatul Iosif și alții nenumărați. Iar Domnul poruncește să ne rugăm a nu intra întru ispită. Deci, cerînd această cerere, Proorocul n-a făcut nimic fără de cuviință, căci clevetirea le este cu covîrșire mai grea celor trufași și silnici[COLOR=#800080][1][/COLOR], fiindcă, luînd lîngă sine-și silnicia, nedreptatea face vătămare mai mare. 123 Ochii mei au lipsit spre mîntuirea Ta și spre cuvîntul dreptății Tale. Și aici numește făgăduința „cuvînt”. Necurmat – zice - aștept de la Tine mîntuirea și adăst sfîrșitul făgăduinței. Iar pe acest „au lipsit”, l-a pus arătînd pofta și dorirea cea întinsă. 124 Fă cu robul Tău după mila Ta și îndreptările Tale învață-mă! Lucrătorul atîtor fapte bune se roagă să dobîndească milă, și prin aceasta cere să cîștige mîntuirea. Nu cere plată, ci iubire de oameni. 125 Robul Tău sînt eu, înțelepțește-mă, și voi cunoaște mărturiile Tale! Din fire, toți oamenii sînt robi ai lui Dumnezeu, iar cu așezămîntul și voirea - cei ce voiesc și aleg cu dragoste stăpînia lui Dumnezeu. Dintru această adunare fiind, Proorocul se numește pe sine-și „rob” și se roagă a se învrednici de pricepere, ca să cunoască mărturiile lui Dumnezeu. 126 Vremea este Domnului a face, că risipit-au legea Ta. Dumnezeu, Cel ce le ocîrmuiește pe toate cu cumpănă și cu măsură, suferă multă vreme păcatele oamenilor, iar cînd vede crescîndu-se răutatea prin îndelunga-răbdare, atunci aduce pedeapsă asupră. Deci aceasta zice și aici: Vremea este a Te scula spre ajutorul celor nedreptățiți - o Stăpîne! – că vrăjmașii au călcat LegeaTa foarte. 127 Pentru aceasta, am iubit poruncile Tale mai mult decît aurul și topazia. Deci aceia au defăimat a Ta Lege, iar eu socotesc poruncile Tale mai vrednice de iubit decît aurul și decît pietrele cele de mult preț. Fiindcă topazia este din pietrele cele scumpe și, dintru una, le-a arătat pe toate. Și poate că întru acea vreme aceasta se prețuia mai mult decît celelalte. [COLOR=#800080][1][/COLOR]puternici, stăpînitori |
Psalm 118 (10)
128 Pentru aceasta, spre toate poruncile Tale mă îndreptam, toată calea nedreaptă am urît-o.
Pentru că darul lucrează osîrdia, iar osîrdia gătea să învețe a alege calea cea dreaptă și ura cărarea nedreptății. 129 Minunate sînt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a cercat pe ele sufletul meu. A arătat că nu le-a iubit pe acestea în zadar, că zice: Vrednice de minune sînt și puternice să îndulcească și să ridice spre dragoste pe cei ce pot a le vedea. Și de unde ai deprins bunătatea acestora? 130 Arătarea cuvintelor Tale luminează și înțelepțește pe prunci. Strălucindu-mă cu lumina Ta – zice – am primit cunoștința aceasta. Legea Ta îi umple de pricepere încă și pe toți cei ținuți de necunoștință și asemănați pruncilor. 131 Gura mea am deschis și am tras Duh, că de poruncile Tale doream. „Gură” numește aici sîrguința minții, că aceasta trage darul Duhului. Pentru că și aiurea zice: „Lărgește-mi gura ta, și o voi umple pe ea!” Și dumnezeiescul Apostol zice: „Rugați-vă ca să ne dea cuvînt întru deschiderea gurii.” Încă și Proorocul însuși a zis întru alt Psalm: „Domnul va da cuvînt celor ce binevestesc, cu putere multă.” Aceasta a zis-o și aici: „Gura mea am deschis și am tras Duh, că de poruncile Tale doream”, adică: Văzîndu-mă că doresc poruncile Tale, m-ai învrednicit de darul Tău. 132 Caută spre mine, și mă miluiește după judecata celor ce iubesc numele Tău! Nu așa prost se roagă să dobîndească dumnezeiasca milostivire, ci zice: Miluiește-mă după cum Te-ai obișnuit să dăruiești mila Ta celor ce Te iubesc. Că aceasta a zis „după judecata celor ce iubesc numele Tău”, în loc de: Deopotrivă cu aceștia mă rog să dobîndesc hotărîrea. 133 Pașii mei îndreptează-i după cuvîntul Tău, și să nu mă stăpînească toată fărădelegea! Că - noi aducînd sîrguința, și Dumnezeu dăruind ajutorul și îndreptînd călătoria - silnicia păcatului nu are loc. 134 Izbăvește-mă de clevetirea oamenilor, și voi păzi poruncile Tale! Stăpînul Hristos i-a numit „doriți” și „fericiți” pe cei ocărîți și clevetiți. Totodată, a și poruncit a ne ruga să nu intrăm în ispită, deci rugăciunea Proorocului împreună-glăsuiește cu legile evanghelicești. 135 Fața Ta arat-o peste robul Tău, și mă învață îndreptările Tale! Dumnezeu este fără trup și nealcătuit din părți, dar dumnezeiasca Scriptură vorbește pentru Dînsul mai trupește și gros, măsurînd cuvintele după firea oamenilor. Deci „arătare” a dumnezeieștii fețe se cuvine a înțelege dezlegarea celor de scîrbă și dăruirea bunătăților. 136 Izvoare de ape au izvorît ochii mei, căci ei n-au păzit legea Ta. Apostolească este și legea aceasta, că zice: Dacă pătimește un mădular, împreună-pătimesc toate mădularele. Deci Proorocul avea desăvîrșirea evanghelicească, tînguindu-se pentru nelegiuirile altora. Iar „izvoare de ape” a numit mulțimea lacrimilor, în loc de: Văzînd nelegiuirile oamenilor, ca pîraiele am vărsat lacrimile. 137 Drept ești, Doamne, și drepte sînt judecățile Tale! 138 Poruncit-ai dreptate a fi mărturiile Tale și adevărul foarte. Pe toate le ocîrmuiești cu dreptate - o Stăpîne! – grijindu-Te de oameni. Și, voind a-i arăta lucrători ai dreptății, ai datLege, și mărturisești sub ce fel de munci se vor supune cei ce o calcă pe dînsa, și făgăduiești răsplătirile cele bune celor ce o păzesc și adeverezi făgăduințele cu lucrurile. Că aceasta arată acest „adevărul foarte”. 139 Topitu-m-a rîvnirea Ta, că au uitat cuvintele Tale vrăjmașii mei. Proorocul plînge pentru cei ce trăiesc întru nelegiuire și se mînie după dreptate, văzîndu-L defăimat pe Puitorul de lege. Rîvna aceasta înalt l-a propovăduit pe Fineas. Aceasta l-a făcut de-a pururea pomenit pe marele Ilie. Înfocîndu-se cu aceasta, bunul-biruitor Ștefan a mustrat necredința Iudeilor. Pe aceasta purtînd-o întru sine-și, dumnezeiescul Pavel striga, zicînd: „Cine este neputincios, și eu să nu fiu neputincios? Cine se smintește, și eu să nu mă ard?” Încă și Fericitul Luca zice pentru dînsul că „în Atena fiind, se ținea duhul lui întru dînsul și se înfrîna, văzînd cetatea că era prea-idoloasă[COLOR=#800080][1][/COLOR].” 140 Cu foc lămurit este cuvîntul Tău foarte, și robul Tău l-a iubit pe el. Zice: Lămurit, și curat și slobod de toată prihana este cuvîntul Tău, și eu am dragoste fierbinte spre dînsul. 141 Mai tînăr sînt eu și defăimat, îndreptările Tale nu le-am uitat. Cînd Dumnezeu i-a poruncit dumnezeiescului Samuil să-l hirotonisească împărat pe unul din feciorii lui Iesei, Proorocul i-a defăimat pe toți ceilalți, care erau împodobiți și cu vîrtutea, și cu puterea și cu frumusețea trupului, și l-a întrebat pe Iesei de a mai rămas vreunul din copii. Și, zicînd acesta că i-a mai rămas un băiat mic care paște turmele, și că acela este nevrednic de împărăție, Samuil a poruncit să-l aducă și pe el, și l-a uns numaidecît ce a venit. Acest dar a pomenit aici Proorocul, zicînd că: Pe mine, cel ce eram tînăr și socotit de părinți prost[COLOR=#800080][2][/COLOR], Tu m-ai învrednicit de atîta dar și m-ai făcut Prooroc și împărat împreună, pentru care doresc să păzesc ale Tale îndreptări cu toată sîrguința. 142 Dreptatea Ta este dreptate în veac și legea Ta este adevărul. Cel ce se pleacă legilor omenești nu dobîndește cinstea nici în viața aceasta de acum de la puitorii de lege, iar cel ce urmează dumnezeieștilor porunci are ca plată a ostenelilor viața cea veșnică. Și legile omenești nu se află toate drepte cu adevărat, iar Legealui Dumnezeu este strălucită cu adevărul. Deci a zis după cuviință: „Dreptatea Ta este dreptate în veac și LegeaTa este adevărul.” 143 Necazuri și nevoi m-au aflat, Că acestea sînt înjugate cu îndrăgitorii faptei bune. dar poruncile Tale sînt cugetarea mea. Că dintru învățătura acestora învăț bărbăția și sufăr vitejește cele de scîrbă. 144 Dreptate sînt mărturiile Tale în veac; În loc de: Sînt pricinuitoare de bunătățile cele veșnice. înțelepțește-mă, și voi fi viu! Că, luminîndu-mă de la Tine, voi dobîndi viața cea adevărată. 145 Strigat-am cu toată inima mea, auzi-mă, Doamne, îndreptările Tale voi căuta! Aici, „strigare” numește iarăși sîrguința sufletului, și de aceea l-a adăugat pe acest „cu toată inima mea”. Așa striga tăcînd și Moisi, și, cînd se ruga cu mintea, Dumnezeu i-a zis: „Ce strigi către Mine?” [COLOR=#800080][1][/COLOR]plină de idoli [COLOR=#800080][2][/COLOR]Iarăși: „simplu”, „neînsemnat”. |
Psalm 118 (11)
146 Strigat-am către Tine, mîntuiește-mă, și voi păzi mărturiile Tale!
Că, primind de la Tine mîntuirea, mă voi face păzitor al legilor Tale. 147 Apucat-am mai-nainte fără de vreme și am strigat, întru cuvintele Tale am nădăjduit. Fiind împărat, și cu nenumărate griji împresurat și, lîngă acestea, primind asupră-și și lupte războinice, Proorocul aducea rugăciuni lui Dumnezeu nu numai dimineața, ci și la miezul nopții, neașteptînd cîntările cocoșilor, atît de mult dorind de Dumnezeu, Cel ce l-a făcut, și cu așa osîrdie cerînd de acolo ajutorul. 148 Apucat-au înainte ochii mei către dimineață, ca să cuget cuvintele Tale. Și nu numai în vremea somnului celui dulce, ci și mai-nainte de dimineață a făcut cugetare de dumnezeieștile legi. Iar noi, trăind cu sărăcie și fiind izbăviți de toată grija, zăcem tăvălindu-ne pe pat toată noaptea, și nici după ce începe ziua nu aducem laudă Dătătorului bunătăților. 149 Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta, după judecata Ta viază-mă! Cel îndestulat cu atîtea bunătăți se roagă să dobîndească milă, și nu o cere nehotărît, ci după hotărîrea cea aducătoare de folos. 150 Apropiatu-s-au cei ce mă goneau fără de lege și de la legea Ta s-au depărtat. Cei ce se ispitesc să dea război dreptului sînt departe de dumnezeieștile legi, că zice: „Cel ce vă leapădă pe voi nu pe voi vă leapădă, ci pe Cel ce v-a trimis pe voi.” Și: „Voi vrăjmășui vrăjmașilor tăi și Mă voi împotrivi celor ce se pun ție împotrivă.” 151 Aproape ești Tu, Doamne, și toate căile Tale sînt adevărul. Zice: Le vezi pe toate, Doamne, că nu stai departe, ci lumea o umbli și cu adevărul ocîrmuiești zidirea. Și Însuși Dumnezeu zice aceasta, prin Proorocul: „Dumnezeu ce Se apropie sînt Eu, și nu Dumnezeu ce stă departe.” Și Fericitul Pavel zice: „Întru Dînsul trăim, și ne mișcăm și sîntem.” 152 De la început am cunoscut, dintru mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele. „Mărturii” numește cerul și pămîntul, că zice: „Pogorîndu-Te, pune-le lor martori cerul și pămîntul!” Pentru aceasta a zis și Moisi cel mare, începînd cîntarea: „Ia aminte, cerule, și voi grăi, și să audă pămîntul graiurile gurii mele!” Și întru acestea se vede totdeauna Pronia lui Dumnezeu, căci toate călătoresc cu multă bună-rînduială. Și zice: De aici am cunoscut cu de-amănuntul că ești aproape, și stai de față la cele ce se fac și nici unul din lucruri nu se tăinuiește de Tine. 153 Vezi smerenia mea, și mă scoate, că legea Ta n-am uitat! „Cel ce se smerește pe sine-și înălța-se-va”, după glasul Domnului; și: „Fericiți – cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor”. Cu smerenia a împodobit și dumnezeiescul Prooroc celelalte fapte bune, și, pe aceasta tinzînd-o, vestește dumnezeiescul ajutor. 154 Judecă judecata mea și mă izbăvește, pentru cuvîntul Tău mă viază! Aduce aminte Stăpînului făgăduințele, și cere de la Dînsul mîntuirea și se roagă să judece între el și neprieteni. 155 Departe este de păcătoși mîntuirea, că îndreptările Tale n-au căutat. Zice: Cei ce trăiesc întru fărădelege s-au lipsit pe sine-și de mîntuirea de la Tine, nevrînd să învețe cele ce ai legiuit să lucreze. 156 Îndurările Tale multe sînt, Doamne, după judecata Ta mă viază! Multă este bogăția iubirii de oameni, dreaptă este hotărîrea Ta, mîntuirea dintru acestea o cer. 157 Mulți sînt cei ce mă gonesc și mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut. Zice: Nici cînd eram îmbulzit cu multe primejdii n-am suferit să calc ceva din cele legiuite de Tine. Și, arătînd noi la început pricina Psalmului, am zis că dumnezeiescul David a adunat aici toate cele ce i s-au întîmplat, și cum că unele se potrivesc scîrbelor făcute lui de Saul, iar altele celor făcute de Avesalom. Iar acestea este vădit că le-a zis fiind gonit de Saul, că atunci era neispitit de păcat. 158 Văzut-am pe cei neînțelegători, și mă topeam că cuvintele Tale nu le-au păzit. Așa se tînguia pentru Iudei Fericitul Pavel, așa Se jelea pentru Ierusalim Însuși Stăpînul, așa plîngea dumnezeiescul Ieremia pentru nelegiuirea norodului. 159 Vezi că poruncile Tale le-am iubit, Doamne, întru mila Ta mă viază! Adeseori pomenește „porunci”, și „legi”, și „îndreptări” și „mărturii”, arătînd dorul lui pentru ele. 160 Începătura cuvintelor Tale este adevărul, și în veac - toate judecățile dreptății Tale. Zice: Nemincinoase ai făgăduințele, cu adevărul împodobești ale Tale făgăduințe, cu lucrul adeverezi cuvintele. Iar „începătură a cuvintelor” numește făgăduințele către Avraam, că din acela s-a alcătuit neamul Iudeilor. Ci a împlinit făgăduințele, și a crescut norodul „ca stelele cerului” cu mulțimea și, după făgăduințe, „a blagoslovit întru sămînța lui toate neamurile”. Aceasta a arătat zicînd: „în veac – toate judecățile dreptății Tale”, că, Prooroc fiind, mai-nainte vedea veșnica stăpînie a lui Hristos. Pentru aceea a și zis că începătura dumnezeieștilor cuvinte este împodobită cu adevărul. 161 Boierii m-au gonit în zadar, și de cuvintele Tale s-a înfricoșat inima mea. Nu m-am înfricoșat – zice – de cei ce îmi dădeau război și mă goneau, ci de legile Tale m-am temut. Pentru aceea, și aflîndu-l dormind pe vrăjmașul meu, n-am îndrăznit a-l ucide; și, miluindu-l încă și pe acel ucigător de tată și urît fiu, ziceam să-mi cruțe mie copilașul (pe Avesalom). 162 Bucura-mă-voi de cuvintele Tale ca cel ce află jafuri multe. De vreme ce a pomenit de războinici care îl gonesc, a adus în mijloc după cuviință și pomenirea jafurilor. Și zice: De i-aș fi ucis pe toți aceia și prea-multe jafuri aș fi adunat, nu m-aș fi veselit așa precum mă bucur de legile Tale. |
Psalm 118 (12)
163 Nedreptatea am urît și m-am îngrețoșat, iar legea Ta am iubit.
Adevărat este și cuvîntul acesta, că cel ce se înfierbîntă către cele dumnezeiești le urăște pe cele împotrivnice. 164 De șapte ori în zi Te-am lăudat pentru judecățile dreptății Tale. Oarecari, pe acest „de șapte ori”, l-a tălmăcit: „de prea-multe ori”, însă și unul, și altul arată dragostea cea fierbinte a Proorocului, pentru că nu se sătura de dumnezeiasca cîntare de laudă. 165 Pace multă este celor ce iubesc legea Ta, și nu este lor sminteală. Cei ce sînt înfocați cu dumnezeiasca dragoste și au cîștigat pacea cu Dînsul prin păzirea poruncilor, măcar de li s-ar da război de la toți oamenii, trăiesc dulce viață și veselă. Și martor este dumnezeiescul Pavel, strigînd: „Întru toate necăjindu-ne, dar nu strîmtorîndu-ne; lipsindu-ne, dar nu deznădăjduindu-ne; goniți, dar nu părăsiți; lepădați sîntem, dar nu pierim.” Încă și Domnul, trimițîndu-i în toată lumea pe Sfinții Apostoli ca pe niște oi în mijlocul lupilor, a zis către dînșii: „Pacea Mea o dau vouă, pacea Mea o las vouă.” 166 Așteptat-am mîntuirea Ta, Doamne, și poruncile Tale am iubit! Nici îmbulzit fiind cu primejdiile n-am tăiat de la mine bunele nădejdi, ci am așteptat a Ta mîntuire și am urmat poruncilor Tale. 167 Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale și le-a iubit pe ele foarte. 168 Păzit-am poruncile Tale și mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sînt, Doamne! Că - știind, ca cel ce petreceam sub Tine, Văzătorul tuturor, că peste toate privești - nu numai că am împlinit poruncile Tale, dar am făcut-o cu fierbinte așezămînt. 169 Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne! După cuvîntul Tău înțelepțește-mă! Aducînd toată rugăciunea, se roagă să fie primită, să nu fie lepădată cererea. Și se roagă să ia nu omenească pricepere, ci cunoștința dumnezeieștilor cuvinte. 170 Să intre cererea mea înaintea Ta, Doamne! După cuvîntul Tău, izbăvește-mă! „Cerere” numește rugăciunea, că aceasta am aflat-o și la ceilalți tălmăcitori. Deci încă prin multe feluri de cuvinte Îl îmblînzește pe Stăpînul. 171 Rîgîi-vor buzele mele laudă, cînd mă vei învăța îndreptările Tale. Potrivită este hrănirii rîgîirea[COLOR=#800080][1][/COLOR], că zice: Învățîndu-mă îndreptările Tale, voi aduce cîntare de laudă Ție, dascălului unor asemenea îndreptări. 172 Spune-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sînt dreptate. Voi dărui limba mea întru cugetarea cuvintelor Tale, știind că poruncile Tale sînt împodobite cu toată dreptatea. 173 Fie mîna Ta ca să mă mîntuiască! – pentru că poruncile Tale am voit. „Le-am voit”, zice Simmah, iar Achila și Teodotion: „le-am ales”. Iar „mînă” numește dumnezeiasca lucrare, de la care se roagă să dobîndească dumnezeiasca mîntuire. 174 Dorit-am de mîntuirea Ta, Doamne, și legea Ta este cugetarea mea. Doresc – zice – să dobîndesc de la Tine mîntuirea, fiindcă pururea și necurmat cuget LegeaTa. 175 Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda, și judecățile Tale vor ajuta mie. Și știu că nu mă voi înșela de a mea nădejde, ci voi dobîndi de la Tine adevărata viață, și Te voi lăuda pe Tine, Dătătorul bunătăților. 176 Rătăcit-am ca o oaie pierdută, Acest cuvînt se potrivea să-l zică după păcat atît Proorocul, cît și întreaga fire a oamenilor. caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat! Că, deși a trecut cu vederea unele din ele, nu le-a uitat însă desăvîrșit. Ci Proorocul a adus rugăciunea aceasta pentru el, dar mîntuire a dobîndit toată firea oamenilor, că a alergat Păstorul cel bun către oaia rătăcită și, înconjurînd munții și dealurile (că întru acestea se rătăcise, slujind dracilor[COLOR=#800080][2][/COLOR]), a aflat-o și, ridicînd-o pe umeri, a întors-o; și s-a veselit de dînsa mai mult decît de cele 99 ce n-au rătăcit. Însă noi, făcînd tîlcuirea Psalmului în scurt, rugăm pe cititori să nu se îndestuleze cu cele scrise, nici să socotească cum că acestea se cuvin numai Proorocului, ci fiecare să ia dintru ele folosul potrivit și să gătească patimilor sale doctorie vindecătoare. [COLOR=#800080][1][/COLOR]În trecut, oamenii trăiau simplu și vorbeau simplu, nu se fereau de metaforele trupesc-fiziologice, fiindcă nu cunoșteau fățarnica grosolănie „savantă”, „civilizată”, a vremurilor noi. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Capiștile păgînești se aflau în așa-zisele „locuri înalte”, pe dealuri și munți, cum s-a arătat și în alte rînduri. |
Psalm 119
TÎLCUIREA PSALMULUI 119 Cîntarea treptelor. Și „treptele” nu vestesc aceleași lucruri, ci una - primejdiile din Babilon, alta - bunele vestiri ale întoarcerii, alta - veselia din cale, alta - războaiele făcute după întoarcere, iar alta - zidirea Bisericii, felurimea proorociei îndepărtînd sațiul cîntării de laudă. Și fiecare dintru Psalmii aceștia s-a închipuit de ceata Sfinților ce erau atunci, că pe aceia îi arată proorocescul cuvînt că zic cele puse înainte. Iar Psalmul acesta dintîi „al treptelor” tîlcuiește primejdiile și mai-nainte vestește dumnezeiasca milostivire. Către Domnul, cînd m-am necăjit, am strigat, și m-a auzit. Începerea Psalmului ne-a învățat mărimea mîhnirii și covîrșirea dumnezeieștii iubiri de oameni, că zice: Mîhnit fiind, m-am rugat Stăpînului, și am dobîndit milostivirea Lui. Apoi, zice și ce cuvinte a grăit rugîndu-se: 2 Doamne, izbăvește sufletul meu de buzele nedrepte și de limba vicleană! Mă rog – zice – să mă izbăvesc de cei ce îmi vrăjmășuiesc cu nedreptate și se folosesc de amăgiri viclene. Unii ca aceștia erau cei ce îi puseseră curse lui Daniil pentru rugăciune, amarii pîrîși ai celor ce erau cu Anania. 3 Ce se va da ție și ce se va adăuga ție spre limba vicleană? 4 Săgețile Celui puternic sînt ascuțite cu cărbuni pustiitori. Aici, darul Duhului îi mîngîie pe cei mîhniți și arată dreapta hotărîre scoasă asupra celor ce uneltesc în taină vicleșugul: că „puternic” numește pe Dumnezeul tuturor; „săgeți ale Celui puternic” - iuțimea pedepselor, din metafora săgeților slobozite, care taie aerul cu lesnire; iar „cărbuni pustiitori” – puterea, și cheltuirea și pustiirea pedepsei, pentru că așa este firea focului, în loc de: Nu te mîhni, săgetat fiind de limba cea nedreaptă, că gata sînt pedepsele ce se trimit de Dreptul Judecător, care au iuțimea săgeților și lucrarea cărbunilor făcători de pustiire. 5 Vai mie! – că nemernicia mea s-a îndelungat, Zice: Pe acestea le grăiam rugîndu-mă, și, auzindu-le pe acestea, Iubitorul de oameni m-a miluit. Iar „nemernicie” numește petrecerea în străinătate. Și după cuviință s-a socotit lungă vremea de 70 de ani, că atîta a zis Proorocul că este viața desăvîrșită a oamenilor, zicînd: „Zilele anilor noștri - 70 de ani întru dînșii.” sălășluitu-m-am în sălașele lui Chidar. Chidar a fost al doilea fiu al lui Ismail, și strănepoții acestuia sînt sălășluiți nu departe de Babilon pînă în ziua de azi. Deci - de vreme ce de demult se împotriveau unii altora, că zice: „Scoate pe slujnică și pe fiul ei, că nu va moșteni fiul slujnicei împreună cu fiul meu Isaac!”[COLOR=#800080][1][/COLOR]– după cuviință se tînguiesc ei că au căzut din slobozenia mai dinainte, și petrec aproape de cei jumătate-robi și sînt siliți a robi lor. 6 Mult a nemernicit sufletul meu! Lungă este vremea nemerniciei! - zice. Cu cei ce urau pacea, eram făcător de pace; cînd grăiam lor, se luptau cu mine în zadar. Aici, ne învață răutatea Babilonienilor, că zice: Îmi vrăjmășuiau neavînd să mă prihănească cu nimic și îi foloseau ca pe niște războinici pe cei ce îmbrățișau pacea. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Acestea le zice Sarra către Avraam despre Ismail, fiul Patriarhului din roaba Egipteancă Agar (vezi Facerea, capitolul 25). |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 23:19:02. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.