Daca ai fi gustat putin din intelegerea apofatica a realitatii ai fi inteles usor.

Extazul spiritual este un efect secundar.

Intelegerea este Inainte-mergatoare. Bucuriile duhovnicesti sunt doar bonusuri.

Daca raiul este manifestare, atunci nu-L gasesti pe Buddha acolo.

Cand omul intelege aceasta nu mai vaneaza nicio stare care pare a fi buna, nu mai vaneaza bucurii/fericiri - nici pamantesti, nici ceresti.

Ci cauta la natura ultima a lucrurilor si fiintelor, se adanceste cu totul in Dumnezeu.

...cu exceptia bucuriei/fericirii de a ne arata/demonstra/desena cat de destept...si unic este...omul,carevasazica...parol.
http://static.fjcdn.com/pictures/Wha...37_5071868.jpg

Intelegere apofatica?
A realitatii?....

Esti sigur ca asta ai vrut sa spui, Florin?
P.S. Intelegere sau, mai degraba, cunoastere? A realitatii sau, de fapt, a Dumnezeirii?

Lui Florinel ii place sa se joace cu cuvintele asa cum ii place sa se joace si cu ideea de Dumnezeu.
Pana cand cuvintele isi pierd sensul sau logica.
Asta la el e "cunoastere apofatica".

"Intelegerea" unui fenomen este o forma de cunoastere indirecta. Este articulata/mediata de "imagini generice", de procese conceptuale.

"Cunoasterea", in acest context, ar fi o cunoastere directa, nemediata de cuvinte, fara suscitarea unor intelegeri conceptuale.

Cand pronuntam cuvantul "Dumnezeu" avem, de fapt, o intelegere, formata prin asocierea unor idei achizitionate anterior - gen "Persoana", "Creator", "Atotprezent"... Nu este o cunoastere directa.

Intelegerea este antemergatorul cunoasterii directe, non-conceptuale.

Initial avem intelegeri.

--------

Intelegerea apofatismului unui fenomen, este intelegerea faptului ca fenomenului ii lipseste o esenta ultima, care sa-l defineasca intrinsec.

O esenta imuabila care sa fie proprie acestuia si numai acestuia.

Ii spunem apofatism de la apophemi, care inseamna "a nega/a respinge", pentru ca ii negam aceasta esenta ultima de identitate. Negarea nu este una dogmatica ci bazata pe observatie si rationament.

Negarea unei esente identificabile a Lui Dumnezeu (in terminologia crestina "Esenta" este echivalentul "Fiintei") este preponderent dogmatica, dar are la baza totusi si o logica de bun simt - daca Fiinta poate fi continuta in ceva manifestat atunci isi pierde calitatea de Dumnezeu, observatii pertinente facute de Sf. Ioan Damaschin.

-------------

Prin intelegerea apofatismului unui fenomen, initial, avem o fina senzatie de "cadere in gol", de usurare pentru ca acolo unde ne asteptam sa gasim o esenta solida a identitatii, nu gasim de fapt nimic. Experimentam un "spatiu vast" fara forma, fara limite, atemporal.

Aceasta intelegere maturata este transmutata in cunoastere directa.

Aceasta nu inseamna ca fenomenul nu exista cu desavarsire.

Fenomenul exista, insa ca expresie a acestui spatiu atemporal, nu ca expresie a unei esente proprii.

Toate fenomenele compuse se transforma in altceva prin procese de asamblare si dezintegrare, tocmai pentru ca le lipseste o esenta proprie. Toate fenomenele "gliseaza" deoarece le lipseste o esenta imuabila.

-----------

Apa nu ar putea fi transformata in vin, sau doua paini in mii de paini daca apa sau painea ar avea o esenta proprie neschimbabila.

Cand accesam acest spatiu toate sunt cu putinta. Insa, atunci nu ne mai intereseaza sa ne jucam cu formele. Lasam copilaria si devenim oameni maturi. Liberi.


"Cautati si veti afla!"

"Cauta" presupune parcurgerea distantelor de la neintelegere la intelegere si de la intelegere la cunoastere.

http://funny-pics.co/wp-content/uplo...nfused-cat.jpg

Cred ca cea mai tare replica de pe topicul asta :24:

Se cheama "limbaj de lemn ideologic". Pe mine ma doare capul cand citesc asa ceva. D-l Oltean, se fumeaza sau se inhaleaza? Ca sa stiu si io, ca seamana cu Psilocybe. Si, spre deosebire de Psilocybe, pare legala.

Descoperirea vacuitatii fenomenelor, intradevar, este o senzatie tare, este o senzatie "cool". Cea mai tare - pentru cei dornici de adrenalina. Adevarul nu este plictisitor, ci fascinant, te lasa perplex.

Insa, este ecologic sa-l descoperi prin observatie, rationament, contemplatie. Numai asa, avem parte de o experienta stabila si profunda.

Simpla intelegere a faptului ca Fata Morgana nu are o realitate proprie siesi nu este suficienta pentru a fi considerata un act spiritual. Chiar daca este o descoperire minunata. A impletirii existentei cu non-existenta, manifestatului cu non-manifestatul.

Spiritualitatea incepe acolo unde constientizam acut efemeritatea proprie, efemeritatea lumii in general, cu toata manifestarea ei extrem de complexa. Acolo unde incepem sa ne temem de propria lancezeala si complacere in cele lumesti, in mirajul formelor de tot felul. Acolo unde ne lipim de Adevar asa cum un naufragiat se agata de o scandura in mijlocul unui ocean involburat. Atunci cand realizam ca fiecare clipa, fiecare zi, fiecare an ne apropie inexorabil de Marea Trecere.

"Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul."

Dar de cand vacuum/vacuitate (gol, vid) este acelasi lucru cu efemer (este si are insusirea de trecator)?
Ca lumea e trecatoare, ca fenomenele se inlantuie si se petrec, ca vesnicia nu e din lumea aceasta dinamica, schimbatoare - inteleg si accept.
Dar de unde, hodoronc pleosc, ca lumea sufera de vacuitate, de inconsistenta, de ...nimic?

Si acum o intrebare pentru tine ca ortodox (ca asa te prezinti, ortodox): Intruparea Fiului lui Dumnezeu este luarea vacuumului in ipostasul Dumnezeirii, spre a invesnici nimicul?
Sau luarea firii omenesti trecatoare, pieritoare, spre a o invesnici.

Ce a invesnicit Hristos prin Intrupare, prin Jertfa pe Cruce, Inviere, Inaltare si sederea la dreapta Tatalui: nimicul sau omul efemer? Ce voieste Domnul sa intoarca la Fiinta: nonexistenta (nimicul, absenta) sau omul care exista deja, ca parte a Creatiei, in ciuda faptului ca piere ca urmare a pacatului?

Daca Hristos Se jertfeste pentru a invesnici nimicul, atunci imi pare ca Il faci slujitor sau instrument al satanei.
Daca El Se jertfeste pentru a purta existenta trecatoare a omului (urmare a pacatului) in Lumina Neinserata a Vesniciei, atunci zic ca Il recunosti si marturisesti ca Fiu al lui Dumnezeu, Mantuitor al oamenilor muritori.

Cum ramane? Cum impaci acum Ortodoxia cu budismul? Ca nu prea vad sa fie cale de mijloc.

Buna intrebare, dar sa vezi ce raspuns "apofatic" primesti.

Unele "adevaruri" sunt triste...daca te uiti dintr-un unghi...neplacut
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com...751a397649.jpg

Lumea "nu sufera de vacuitate" ci este pur si simplu expresia ei, este expresia golului din care rasare.

Ca natura nu este diferita de gol. Asa a fost, este si va fi.

Asa cum o moneda de aur nu este diferita fundamental din metalul din care care este formata.

Moneda este doar o expresie a metalului din care este formata. Nu poate fi altceva.

Lumea este doar o expresie a propriei ei vacuitati. Este unitara in toate aspectele ei. Desi noi o percepem solida si fragmentata in fenomene care par autonome, independente, necorelate intre ele. Pare disociata de propria ei esenta.

De fapt, toate manifestarile formeaza un tot unitar, un singur Trup ("Biserica" daca extrapolam, universalizam semnificatia ei la tot ceea ce exista).

Acest gol nu inseamna "inexistenta". Dificil de exprimat si denominat pentru ca in limbile obisnuite ( romana, engleza...) nu exista cuvinte care sa-l desemneze. Daca ii spunem "gol"...exegetii celorlalte religii vor sari imediat acuzand budismul de nihilism (de inteles pozitiile partizane ale fiecarui tip de cler care urmareste sa-si valideze propria spiritualitate si sa le invalideze pe toate celelalte).

In tibetana, acest "gol" este denumit "don denpa" - intr-o traducere adaptata "pamant/taram sfant".

Atunci cand mintea acceseaza direct acest aspect fundamental al realitatii devine complet curata, unitara, libera de orice imaginatie, fixatie si parere - capata o inocenta adanc cunoscatoare ( nu inocenta copilului care este necunoscatoare). Nu se mai lipeste de forme, ne le mai respinge ci le lasa sa apara si sa se intoarca in propria lor matca. Le percepe direct dinlauntrul lor, intr-o completa stare de libertate launtrica, fara pic de patima.

O minte despatimita care se sfinteste contempland adevarul profund, care este infinit extatic.


Hristos este aceasta Totalitate Infinita, infinit extatica, atotpatrunzatoare, atotprezenta, care este Persona si mult mai mult decat Persoana - inconceptibila pentru mintea omeneasca actuala. (kyab dab in tibetana)

Desi este "o Singura Fiinta" - adica "o singura Natura Ultima" - ipostasurile (formele/tiparele) sunt foarte diversificate - toate fara exceptie, avand acest unic Izvor (nu gresim denomindu-l ca si Creator - insa este si Distrugator).

Invesnicirea firii omenesti presupune despatimirea ei. Despatimirea inimii - intelegand prin "inima" nucleul gandirii.

Cand inima este sfintita ea nu mai poate imbraca un trup stricacios. Noul trup este nascut din Adevar - are acelasi continuum cu mintea.

Mintea si trupul actual sunt "defazate". Mintea doreste sa fie undeva dar trupul nu o urmeaza instantaneu. Aceasta datorita necuratiei necunostintei.

Un trup indumnezeit este complet pur, imaculat, este "Taboric".

Nu poate fi oprit de nimic, nu poate fi ranit, este imanent, cu desavarsire extatic.

In budism, dobandirea acestui trup imanent ("ingeresc") este explicata amanuntit, incepand in mod necesar cu moartea omului vechi (rastignirea acestuia) - "bringing ordinary death into the path of Truth Body".

Jertfa Lui Hristos este o lectie practica despre acest act launtric necesar pe care fiecare dintre noi trebuie sa-l facem la un moment dat, pentru a dobandi Viata Vesnica.

Oamenii ar trebui sa vada faptul ca si in alte religii / filozofii exista concepte similare, comune cu religia lor ca pe un lucru bun, sa o ia ca pe o intarire a propriei lor credinte.
Nu suntem toti la fel, fiecare are nivelul sau de intelegere, fiecare vedea lumea in felul lui, deci nu putem gandi toti la fel, nu suntem toti pregatiti de aceleasi trairi / cunostinte.

Teribil de gresit.

Teribil de permis....:)

Serios, tu poti sa te minti cat vrei, dar pungasii se cunosc de la o posta.

Inclusiv in cele duhovnicesti.

Din pacate, antropologia ta spiritualae profund defecta si pierzatoare de suflet.

Si asta doar pentru ca te-ai increzut in dracii arhiconi.

Astea sunt niste concepte care par foarte fitzoase, mistice, pentru "selecti", dar n-au nici o legatura cu cele duhovnicesti.

Dumnezeul tau e pura filosofie si o sa te conduca direct la Iad.
Care ai sa-ti dai seama ca e foarte consistent, toate eforturile tale mentale de a-l declasifica ca fiind real, ai sa-ti dai seama, cu mare spaima, ca nu functioneza.

Acum, stand in pat si tragand pe nas, poti emite orice soi de filosofie care poate parea perfect valida.
Intalnirea cu realitatea insa, nu o poti amana la nesfarsit.

Sau mai bine zis "mort spiritual".

Da, stii care e cea mai mare viclenie a diavolului?
Sa-si convinga victima ca de fapt, el nu exista.


Bun bun, daca stii asta, ce facusi pentru sufletul tau?
In afara de contemplatii peste contemplatii si citit literatura pseudospirituala?

La Sf. Liturghie participi in fiecare duminica?
De spovedit te spovedesti?
Fapte bune pentru aproapele tau ai la activ?
etc.

Sau crezi ca un substitut perfect petru toate astea este sa invarti niste idei in cap, sa "meditezi" si sa tragi concluzia ca "lumea nu e reala"?

Si atunci pentru ce sa mai mergi la Sf. Liturghie dupa "forme si senzatii", sa ai discutii "lipsite de continut" cu duhovnicul, sa spovecesti pacate "iluzorii" sau sa faci fapte bune pentru a usura suferinta "iluzorie" a aproapelui?

TOTAL GRESIT!Hristos a spus CLAR: EU SUNT CALEA, ADEVARUL SI VIATA! Budha si altii ca el, nu-si au locul aici.

7. A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor.
8. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat.

Ceea ce a spus Iisus este perfect adevarat.

Insa aceasta are o talcuire duhovniceasca nu una literala.

Daca o consideram literala, inseamna ca toti invatatorii, fara exceptie au fost furi si talhari. Printre invatatorii dinainte de Iisus au fost o multime de profeti care au invatat calea catre Dumnezeu (inclusiv Ioan Botezatorul).

----------------------------------------

Iisus se refera la Duhul dragostei si intelepciunii. Pentru ca El este Dragostea si Intelepciunea.

Orice duh care nu este din Dragoste si Intelepciune ne rataceste, ne face sa ne pierdem timpul acesta pretios (este fur - nu ne dam seama cum trece timpul si ramanem fara rod) si este si talhar care ne fura violent, pacea interioara, buna asezare launtrica.

Cand avem Duhul Lui Iisus acesta ne invata si ne da si putere sa facem doar cele bune, cele necesare obtinerii vietii vesnice.

--------------

Nu oricine imi spune Iisus, Iisus va intra in imparatia cerurilor...ci cel ce face voia Tatalui Meu.

Duhul Lui Iisus nu batjocoreste, nu ii place sa faca mistouri, nu se inalta,...

Florin, aceasta o spui ca marturisire de credinta? Sau, precum imi pare ca suna, ca evaluare exterioara a Revelatiei Domnului?
Stii, mi se pare straniu sa judecam afirmatiile Mantuitorului ca si cum, de pe o pozitie superioara (critica) noi am avea si posibilitatea sa zicem ceva de genul "a, nu, aici Hristos nu prea a spus adevarat, aici s-a mai inselat putintel, aci a gresit de-adreptul etc."
Iti dai seama cum suna afirmatia de validare a cuvintelor Domnului de catre un om?
Mie mi se pare cu totul nepotrivit, sa ma ierti. E ca si cum mintea unui om ar fi o instanta mai cuprinzatoare, superioara Domnului.... Or, cine pe cine cuprinde: cuvantul lui Dumnezeu pe noi? Sau noi pe Dumnezeu... Cine e continut si cine este continator... Sa ma ierti dar s-ar putea sa fie o trufie neasemuita la mijloc...

As vrea sa iti propun ceva, Florin! Ma gandeam: ce-ar fi sa precizezi, intrucat esti cel mai informat in materie de budism, cateva deosebiri fundamentale intre cugetarile crestinilor si cugetarile din Dharma, intre crestinism si budism, intre Biserica si filosofia orientala pe care o promovezi /o aduci la cunostinta noastra.
Am constatat ca de mai multe ori ai subliniat asemanarile dintre cele doua lumi spirituale, ai spus uneori ca ar fi nu doar puncte comune ci adevarate identitati intre unele continuturi (forma fiind singura care difera). In general ai sustinut ca se pot stabili nenumarate filiatii comune intre cele doua doctrine si cele doua moduri de a fi. Atat de multe asemanari si chiar identitati ai gasit incat, nu-i asa, aproape ca s-ar putea intreba cineva de nu cumva e vorba despre unul si acelasi lucru.
Iti propun totusi sa punctezi si cateva deosebiri pe care le gasesti mai importante. Pentru a avea o imagine mai completa, mai echilibrata asupra raportului dintre cele doua religii.

*
Pomeneai cu afectiune, mi s-a parut, de Sbornicul... Ziceai ca e preferata ta, parca. Ai vrea sa precizezi in ce raport (de distinctie, totusi) se afla Sbornicul cu literatura budista omoloaga?

Ba da, interpretarea e foarte literala.

Pentru ca e vorba acolo Hristos Mantuitorul.

Nu Hristos invatatorul, Nu Hristos filosoful, Hristos facatorul de miracole, etc.

Exista UN SINGUR Mantuitor.

Oricine altcineva care are pretentia ca poate oferi omului mantuirea, prin orice alta invatatura, nu este un mincinos, este FUR si TALHAR - in sens spiritual desigur.

Tu chiar nu pricepi ca sunt acelasi lucru,numai ca budismul explica crestinismul mai profund? Da-o-ncolo de treaba, el se chinuie sa le identifice de atatia ani si tu ii ceri sa spuna ce le diferentiaza?:102:

http://www.jesus-is-savior.com/False...ddha_phony.gif

In timp ce Iisus statea pe Cruce tinand pacatele intregii lumi pe umerii Sai ,Buddha statea in lotus gandindu-se la sine...cum sa scape de suferinta.

Mai e si diferenta cum si de ce a murit fiecare.

Este trist ca omul are nevoie de miracol ca sa creada si sa se mantuiasca. Aceasta indica cat de mult este intunecata mintea omului. Insa in situatii limita se impun solutii limita, cu toate riscurile de rigoare.

Singurul miracol, cea mai mare taina este dobandirea dragostei intru cunostinta.

Daca ai intelege paramita rabdarii asa cum este ea explicata in Mahayana, ai intelege ca poti muri pe cruce pentru toata faptura cu fiecare mica suferinta pe care o induri zi de zi / ceas de ceas.

Strapungerea cuiului este o strapungere a inimii. Pentru toata faptura.

In fiecare zi suntem strapunsi de zeci/sute de cuie. Daca vrei sa urci pe cruce poti sa o faci launtric in fiecare clipa.

Cand mintea accepta o suferinta din dragoste pentru toata faptura - actul fizic cristic este echivalent cu actul launtric - este aceeasi miscare/intentie esentiala. Acolo unde inima este strapunsa.

Desi in exterior se pare ca mori natural, in interior mori cristic (khanti).

Este o - "marturisire de intelegere" - a faptului ca doar dragostea/intelepciunea dumnezeiasca este singurul Invatator Adevarat. Atunci cand o simtim, intelegem ca toate celelalte duhuri lumesti care ne spun ca altceva este mai important de realizat sunt furi si talhari.

Aceasta este talcuirea in opinia mea. Nu este o indrazneala semeata de a-L judeca pe Dumnezeu. Doamne fereste. Este o incercare de a deslusi intelesul adanc al vorbelor Mantuitorului.

Budismul este foarte diversificat si nuantat ca forme de practica, insa principiile fundamentale (impermanenta fenomenelor, insecuritatea samsarei, gasirea adevarului ca singura forma de eliberare) se regasesc in toate variatiunile sale.

Pentru a fi comparat cu crestinismul, budismul ar trebui evaluat in integralitatea sa, adica cu cea mai matura expresie a sa, Vajrayana care contine atat Hinayana cat si Mahayana.

In budismul Hinayana este vorba de eliberarea proprie, insa in budismul Mahayana inima doreste cu ardoare eliberarea tuturora - tot efortul spiritual este racordat la acest scop.

Aceasta categorisire respecta intrucatva evolutia spirituala a omului, care initial doreste sa scape de propria suferinta, insa ulterior intelege ca toti ceilalti sufera exact ca si el.

Intelege ca eliberarea celorlalti inseamna, de fapt, eliberarea proprie in sensul cel mai profund.

-----
Diferentele sunt date, din punctul meu de vedere, de la practicant la practicant - functie de nivelul de intelegere, fizionomia sufleteasca interna dar si circumstantele externe.


Presupun ca diferenta majora dintre cele doua religii este data de modul in care este explicat Adevarul.

Crestinismul mizeaza pe o revelare prin efort spiritual (cu inglobarea rugaciunii apofatice in practica ortodoxa), in timp ce budismul furnizeaza o instruire intelectuala care pregateste mintea pentru accesarea rugaciunii curate, fara forme si imaginatii.
----------
Referitor la Sbornic

Rugaciunea inimii are echivalente in budism fie sub forma recitata
Namo Amithaba - adica Doamne ai mila de toata faptura / sau de exemplu Om Tare Tutare Soha - Doamne (simbolizat prin silaba Om) salveaza din suferinta toate fapturile ;

fie sub forma maturata cand se roaga fierbinte doar Duhul ( recitare Vajra).
----

Ca o concluzie personala - cred nu puteam sa inteleg cu adevarat crestinismul fara budism si nici budismul fara crestinism.

@Florin
Cateva intrebari, daca-mi permiti.
De ex., ziceai aici:


Nu zic ca in Scriptura, nici vorba de reincarnare, ci dupa moarte, e judecata particulara a fiecaruia. Sa dau doar un exemplu. Epistola catre Evrei 9, 27: "Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata".

Cum se impaca budhismul cu conceptia crestina referitor la moartea si inaltarea lui Hristos?

Dupa moarte, El a inviat si apoi S-a inaltat cu trupul pnevmatizat la cer. In loc sa se intrupeze din nou, conform conceptiei budhiste (btw in ce anume? alt om?).

Fie crezi ca jertfa lui Hristos a fost arhisuficienta si singura salvatoare, si nu mai e nevoie de alta reincarnare, fiindca odata cu evenimentul Pogorarii Sf. Duh si inceputul coagularii Ecclesiei ca trup mistic al carui cap e Hristos, s-a incheiat era Hristosului istoric, si a inceput cea a Hristosului euharistic iar El e prezent in Biserica pentru toti suferinzii lumii pana la sfarsitul veacurilor fara sa fie nevoie sa se reincarneze pentru fiecare generatie pentru a-i salva de suferinte. Nu mai e nevoie decat de disponibilitatea suferinzilor de a se lasa tamaduiti de El asa cum a randuit El prin sfintele taine si randuielile bisericii.

Fie, crezi ca Hristos, dupa moarte, neoptand pentru metempsihoza in varianta budhista, n-a atins treapta de Bodhisattva si in loc sa se reincarneze din nou si din nou, a ales sa ignore suferinta oamenilor.

Ce inseamna, in cazul lui Hristos, treapta de care spui? De fapt de ce S-a intrupat Al Doilea din Treime? In ce fel ii foloseste ontologic umanitatii si intregului cosmos intruparea lui Dumnezeu? Ca doar invataturi morale si povete si pilde ne putea transmite si fara sa se intrupeze. Prin oameni alesi. Nu (doar) pentru asta s-a facut ca una din creaturi insusi Creatorul. Iar de reincarnat, dupa ce a murit pe Cruce in locul intregii umanitati, nu s-a mai reincarnat.

Sau cum e? Cum impaci ceea ce ai afirmat mai sus cu ideea crestina ca dupa Inaltarea cu trupul la cer, Al Doilea din Treime nu S-a des-trupat ca sa se reincarneze in altceva iar si iar?

Serios?
Si tu cum ai putea face diferenta dintre Fiul lui Dumnezeu si un om oarecare, ca Budha de exemplu.

Serios? Unde a zis Budha de asa ceva?
Budha era cu "scapatul de suferinta". De "iluzie".

Hai sa nu ne pierdem in fantezii erotico-filosofice cu pretentii religioase.

Hristos a facut un lucru f. palpabil, fizic - a murit efectiv pe cruce.

N-a "meditat" bine mersi in patutul de acasa, la caldurica, varsand lacrimi de crocodil.

Concret, cum mori tu "pentru toata faptura"?

Te duci, dai mancare la saraci ramanand tu flamand, suferi in frig alaturi de ei, ii iei in casa desi fac mizerie si fura, etc.?

Pai Lazar de cate ori a murit?

Pai, Pisi, dac-o iei asa... Ia zi, Enoh si Ilie de cate ori au murit?

Pai tocmai ca poate acel pasaj se refera la Iisus, ca o data este randuit sa moara si a doua oara sa judece. Deci nu se aplica in general...

"28. Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire."

Pt. pc-cutza

Ce legatura este intre revenirea lui Lazar la viata si reincarnare? Ca despre reincarnare e vorba aici. Lazar a revenit in acelasi trup cu care si murise, nu altul. Doar asa se putea sa fie recunoscut drept Lazar, fratele Martei si Mariei si nu altcineva.
Pentru ca cel mort si revenit la viata, sa fie unul si acelasi, sufletul nu poate reveni in alt trup, al altcuiva, ori al altei vietati (broasca, camila, sobolan). Tine de unitatea si unicitatea persoanei, creata de Dumnezeu trup si suflet. Concept de altfel foarte ambiguu in budhism.

Pt. Florin

Care e conceptia ta privind inaltarea Fiului cu trupul la cer. De ce dupa moarte a revenit iar in trupul uman pe care si-l luase din Fecioara Maria? Ce nevoie mai avea de trup dupa iesirea din timp si intoarcerea in vesnicie, de unde venise?

Si de unde stii ca cel care a revenit era Lazar. Doar pentru ca era acelasi trup?

Sa stii ca exista multe cazuri in care oameni au avut accidente ,care au dus la moarte clinica si chiar moarte, iar cand si-au "revenit" nu mai stiau cine sunt.

Ceea ce vreau sa spun este ca nu trebuie sa punem accentul pe trup si nici pe suflet, si in nici un caz pe reincarnare ci doar pe ideea de viata. Pentru ca este un dar, de la Dumnezeu, e un mister.

La fel si invierea, pentru ca este o revenire a misterului ...

Daca "omul" este inteles a fi forma fizica (sa spunem o anumita instanta a continuumului corporal - trupul este si el ca un fluviu, curge cu fiecare nanosecunda) asociata cu o anumita identitate asumata circumstantial (in raport cu reperele impermanente ale acestei realitati) atunci "omul" moare o singura data.

De fapt, este irepetabil in fiecare instanta a curgerii sale psihosomatice.

Deci nu avem nicio contradictie cu invatatura budista.

"Reincanarea" se produce in fiecare fractiune temporala. Moartea este doar un hiatus mai abrupt pentru perceptia obisnuita.


Marele secret este ca totul este spiritual, ceresc. Asa a fost la inceput (un inceput fara inceputuri) asa este si asa va fi dintotdeauna.

Insa omul percepe, gandeste dihotomic in termeni de CER si PAMANT.

Nu vede ca totul este ceresc. Pamantul apare ca "pamant" pentru ca mintea este cazuta, este ignoranta, sufera de necunostinta.

Dumnezeu fiind peste tot, doar alege sa se arate omului in parametrii capacitatilor sale de a percepe si intelege.

Pentru ca Dumnezeu nici nu pleaca, nici nu vine, nu se inalta si nici nu se coboara

Omul intelege doar fenomenal, in termeni de forma-miscare-timp-substantialitate.

-----

Dumnezeu invata pe fiecare cum sa se ridice de la cunoasterea in parte (secventiala) la o cunoastere plenara - apexul cognitiei.

Ofera modele de urmat, prin Iisus (in care Tatal se reflecta desavarsit), prin sfintii sai - lectii de viata - ca sa ne forteze sa gandim, sa cautam, sa intrebam, sa contemplam.

--------

Budhismul opereaza cu timpi macrocosmici.

Marea Apocalipsa budista conform sutrelor s-ar produce o data la ...1280 de miliarde de ani (maha kalpa).

Varsta universului actual, ar fi, conform calculelor fizicienilor de aproximativ 13-20 miliarde de ani. Insa in budism numarul universurilor sunt infinite. Nu este doar ceea ce percepem si gandim cu ajutorul simturilor noastre.

Acesti timpi sunt "infricosatori de mari".

Insa, toate acestea din perspectiva intelegerii mintii obisnuite, dinamic/temporala.

Asa cum Dumnezeu nu pleaca si nu vine, asa nici un Bodhisattva care il reflecta, in mod esential nu pleaca si nu vine.

Un Bodhisattva (sfant) se goleste de sine pentru a-L lasa pe Dumnezeu sa straluceasca in inima lui in toata plenitudinea Sa.

Dumnezeu se arata cum doreste, in ce forma doreste, in ce timp doreste astfel incat sa fie inteles, sa dea omului posibilitatea sa parcurga actional-contemplativ toata scara pana la El.

Probabil ar trebui sa citesti mai de la inceput topicul sa vezi care este ideea.