pe bune?! Si tu cum de reusesti sa o vezi?

Cu ochii minţii amice.:11:

Ce era de demonstrat. :5:

Inseamana ca nu esti o persoana simpla......
Citeste asta:

"Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câstigarea unui prisos de bine. In epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizatiei. Singur, sau în mijlocul societătii, omul s'a străduit în acest sens.
Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s'a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s'a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s'a încrezut prea mult in civilizatie şi progres, dar nimeni nu sta să gândească ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituală a omului. Şi atunci drumurile s'au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.
Educatia a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materiala. Omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente ci in raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorintă sinceră de proprie depăşire ci mai mult o dorintă de întrecere între oameni.
Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizatie, cu atât el a devenit mai putin stăpân pe sine, cu atât a fost mai putin liber. Sufletul său aparent înăltat, devenise lipsit de putere, se subtiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renuntând la ceea ce îi era esential, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusete şi tărie. Viata interioară a omului a avut toate aparentele unei creşteri adevărate ; in realitate s'a petrecut o sărăcire şi anume din cauză că această creştere nu era organică ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului.

Omul despre care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat împotriva vietii şi a conditiilor date. Omul complicat este o fiintă dificilă şi nenorocită.
In setea sa de progres şi de civilizatie materială omul s'a descentrat, adică a confundat esentialul cu secundarul, dând o atentie deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetătii de azi este un om făcut, este o fiintă artificială. S'a construit înfruntând legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.
Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebue să renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.
Nu poate fi vorba de o renuntare la progres şi nici de o întoarcere la "starea naturalã" a unui filosof francez, ci de mergerea înainte dela început pe calea deschisă nouă, în dezvoltarea omeniei şi a tuturor virtutiilor ce-o alcătuesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere ? Inseamnă renuntare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă desvoltare ? Ce înseamnă progres ? Inseamnă creştere din sâmburele fiintei, înseamnă, în limita superioară, înflorire. Aceasta inseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ti exprimi esenta. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.
Aci se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esential si sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca si în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.
Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul fiintei. De aceea Evanghelia, cartea simplitătii şi a permanentei vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.
Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte viata din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentrucă este în ea.
Simplitatea dă o sigurantă şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingentelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplitătii omul se împlineşte pentrucă trăieşte firesc şi esential.
Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vietii, aceea a , orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentrucă cel dintâi păstrează legătura, directă cu viata, are totodată simtul realitătii aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi in vieată, a fi în vieată înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vietii nupoate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distantele mari ale lumii.
Din aceste elemente şi înfătişări ale simplitătii întelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusete. Fiinta sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neîntelese de acei care judecă după criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurlle şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei ; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.
Bucuria trăirii în simplitate poate fi înteleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.
Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior."(Indemn la simplitate, Ernest Bernea)
I

Scuze, cand m-am botezat asa nu stiam de existenta dvs. Mi s-a parut ceva original. Dar ghinion, se mai intampla si fenomenul asta.

Unul este nume propriu, altul este adjectiv.

Atunci ar trebui sa fim mai multi cu numele asta.

Da,are mai multe nuante intr-adevar:5:
Si ai dreptate,suntem multi cu numele asta(din pacate).

Daca s-au gasit jumatati, n-am auzit, inca, dar desigur s-au legat prietenii. Unii poate chiar s-au indragostit de cate cineva, de felul cum gandeste si scrie cineva. Asta poate fi periculos pt ca te face sa nu te mai gandsti la altceva decat sa intri sa vezi ce-a mai scris cutarica, dar macar esti la adapost de atractia fizica. Cu totii stim cat de periculos poate fi sa te indragostesti cu adevarat (adica in lumea reala). Cand esti mai tanar te induce in eroare atractia fizica pe care o confunzi cu dragostea adevarata; apoi cand te faci mare te simti confortabil cand stii ca e doar atractie fizica dar intri in panica daca cumva constati ca ar putea fi mai mult. Pentru ca, desigur, exista riscul sa nu-ti fie impartasite sentimentele si sa "te arzi" ( a nu se confunda cu termeneul din "argo"), sa suferi...

Putini barbati pe masura ce imbatranesc devin mai frumosi, mai cu prestanta. Probabil aceia sunt si cei care se maturizeaza. Dar pe masura ce timpul te doteaza doar cu burta si chelie, si nu cu suficeinta intelepciune, e posibil ca intr-adevar si pantalonasii sa ramana scurti. La fel si cu doamnele si domnisoarele candva prezentabile si distinse, e posibil ca in timp sa se transforme in niste tzatze barfitoare si cu gura mare, puse doar pe hartza si reprosuri. Toate aceste transformari pot fi puse pe seama nasterii de ambele parti a unor complexe de inferioritate. El zice "imbatranesc, imi scad performantele, o sa se uite dupa altul", ea zice m-am ingrasat, ma fac urata, o sa se uite dupa altele. Desigur pot fi si alte motive de frustrare dar eu cred ca asta este cel mai "basic", elementar, primordial.

Intr-adevar, exista multa suferinta si in casnicie, nu numai in celibat...