|
Plimbându-se cu mama sa pe marginea unui râu, Corina a întrebat:
- Mamă, pentru ce le zice „nu-mă-uita" acestor mici și drăgălașe flori albastre ca seninul cerului și care au un cerculeț galben în mijloc? Ele cresc și se află foarte multe pe malul râului. Mama i-a răspuns: Numele lor este vechi și iată ce se spune despre el. A fost odată un om, care, plecând într-o călătorie lungă, a fost însoțit de soția sa până la țărmul unui râu. În momentul despărțirii, văzând aceste floricele albastre, ea a cules câteva și i le-a dat soțului, care le-a păstrat ca pe o amintire. La rândul său, i-a zis soției: „Asemenea și tu, draga mea, de câte ori vei vedea o floare ca aceasta, să te gândești la mine pentru a nu mă uita". De atunci li s-a dat numele ce le-a rămas până astăzi. Atunci Corina i-a răspuns: - Dar eu, mamă, care nu m-am despărțit nici de părinți, nici de frați, nici de surori, de cine să-mi aduc aminte, la vederea acestor flori? - De cine? De semenii noștri aflați în suferință, pe care trebuie să-i privim ca pe frații noștri și să-i ajutăm în nevoile lor, pe cât ne va sta în putință. |
În timp ce mâncau, un țăran i-a întrebat pe cei trei fii ai săi:
- Știți voi, băieți, de unde vine mălaiul din care este făcută această mămăligă? - Da, sigur că da! - a răspuns cel mai mic. Din sacul din cămară. Râzând de el, cel mijlociu îi spuse: - Nu-i adevărat! Mălaiul e măcinat din porumbul cules de pe câmp; porumbul a crescut din pământul udat de apa ploilor. Deci, pământul și ploaia 1-au făcut. - Nu știți nimic! - zise și cel mai mare dintre băieți. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevărat că a crescut din pământ și că ploaia 1-a udat, dar, dacă Dumnezeu nu ar fi dat vreme bună și ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi făcut, iar noi n-am fi mâncat acum mămăligă. Iată cine L-a făcut: Dumnezeu! Oare avea dreptate vreunul dintre copii? Nu, nici unul! Tatăl lor a arat și a semănat pământul, a cules porumbul, 1-a măcinat la moară și a adus mălaiul acasă. Tatăl lor a muncit un an întreg pentru ca fiii lui să aibă ce mânca. A muncit, dar s-a și rugat. Șase zile pe săptămână a fost pe câmp, dar a șaptea a fost la biserică s§ se roage pentru sănătate și spor în casă. S-a rugat mereu ca Domnul să aibă grijă și de familia lui, iar Dumnezeu, văzând hărnicia omului, i-a ascultat ruga și 1-a blagoslovit cu o recoltă bogată și, pe drept cuvânt, meritată. Păcat că fiii lui nu vedeau efortul pe care părintele lor îl făcea pentru ei ... Cu banii câștigați atât de greu, părinții ar putea să cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunță la tot ce își doresc, pentru ca fiii și fiicele lor să aibă de toate. Dacă toți copiii ar avea grijă de lucrurile lor, atunci părinții ar fi mulțumiți. Dar, dacă toți copiii ar avea grijă, în primul rând, de bunul cel mai de preț pe care 1-au primit de la părinți, adică de viața lor, pe care s-o trăiască frumos și fără păcat, atunci toți părinții ar fi, cu siguranță, fericiți. "Cinstește pe tatăl și pe mama ta, ca bine să-ți fie ție și ani mulți să trăiești pe pământ!" (Sfânta Scriptură - Cele zece porunci ) |
|
|
Raiul și iadul
Se spune că, demult, un războinic s-a întâlnit cu un călugăr și l-a întrebat:
- Cum poate să existe rai și iad, când nu văd nimic din toate astea? Poate cineva să-mi arate raiul și iadul? - Dar tu, l-a întrebat călugărul, cum te poți numi războinic, când nu văd în fața mea decât un caraghios? Soldatul mâniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, bătrânul călugăr i-a spus: - Vezi, așa se deschid porțile iadului! Înțelegând lecția dată, războinicul a pus sabia în teacă și s-a înclinat respectuos. - Vezi, i-a mai spus călugărul, așa se deschid porțile raiului! "Cel ce uită de iad, va ajunge acolo. " (Sfântul Ioan Gură de Aur) |
|
|
Viața
De mult, a venit la un călugăr, un om tare necăjit și 1-a întrebat: - Ce este rău cu mine? De ce nu îmi găsesc liniștea? De ce nu sunt mulțumit de viața mea? Bătrânul călugăr a luat, atunci, o sticlă și, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în fața omului și 1-a întrebat: - Cum e această sticlă? - Este pe jumătate goală! - Vezi, i-a mai spus călugărul - eu o văd pe jumătate plină. În viață, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai ales că în toate există ceva frumos; Dacă vom ști să privim natura, vom vedea frumusețe și bogăție. Dacă vom ști să-1 privim pe om, în adâncul lui, vom vedea bunătate și dragoste. Privind astfel viața și oamenii, devenim noi înșine mai frumoși, mai bogați și mai buni. "Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine!" (Sfântul Ioan Gură de Aur ) |
|
Zidul inimii
Într-un deșert aspru și stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani și ani de rugăciune și sălbatice renunțări, unul dintre cei doi asceți era convins că ajunsese la desăvârșire.Celălalt era și el pios, dar totodată bun și înțelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puținii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.
"Acesta este timp pierdut pentru meditație și rugăciune", gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absențe - chiar dacă nu îndelungate - ale celui de-al doilea. Pentru a-l face să înțeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfințenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greșală. După câteva luni, în fața grotei sale se înălța un zid de pietre, cenușiu și sufocant. Și el era închis înăuntru. Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Și mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim "o piatră în plus în zidurile altora". |
|
Povestea unei lumânări
M-ați aprins și vă uitați gânditori la mine… Simtiți bucurie în suflet ? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând am devenit mai mică. De fapt eu am doar două posibilități.
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă și atunci nu mă micșorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu. A doua, ar fi să răspândesc lumină și căldură și prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât să rămân rece și fără rost. Și voi oamenii sunteți la fel. Când trăiți numai pentru voi, sunteți lumânarea neaprinsă, care nu și-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiți lumină și căldură, atunci aveți un sens. Pentru asta trebuie să dați ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea și dorurile pe care le purtați în inimă. Să nu vă temeți că deveniți mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gânditi-vă, cu pace în suflet, că sunteți ca o lumânare aprinsa. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă… Singură luminez mai puțin, dar când suntem mai multe împreună lumina și căldura sunt mai puternice. Și la voi oamenii e tot așa ,, împreuna luminați mai mult’’.. |
|
|
Crinii Maicii Domnului - Minunea din Kefalonia
Crinii Maicii Domnului reprezinta Binecuvantarea cea mai de seama a localitatii Pastra, din insula Kefalonia, Grecia. In Bisericuta satului, an de an, se petrece aceeasi Minune, si anume: crinii pusi la Icoana Maicii Domnului, desi complet uscati, infloresc pentru a doua oara, in chip minunat, astfel incat in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului, acestia se afla complet infloriti, nevestejiti si frumos mirositori.
Floarea de crin a fost asociata, inca din vechime, de catre traditia crestina, cu Buna Vestire, cand Arhanghelul Gavriil i-a adus Maicii Domnului vestea cea buna a mantuirii. Precum vedem, in unele Icoane ale Bunei Vestiri, Arhanghelul poarta in mana o floare de crin, ca simbol al curatiei si al frumusetii. Florile de crin fiind unele dintre florile imparatesti, deosebit de alese si frumos mirositoare, sunt adesea asezate inaintea icoanelor imparatesti si in Sfintele Altare. Crinii Maicii Domnului din Kefalonia In insula greceasca Kefalonia, intre localitatile Troghianata si Demutandata, la mica distanta de capitala insulei, anume de Argostoli, se afla localitatea Langouvartha, unde are loc minunea anuala a infloririi, pentru a doua oara, a crinilor adusi Maicii Domnului de credinciosi, in cursul anului. Bisericuta din localitate se numeste, in chip firesc, "Biserica Maicii Domnului cu Crini", iar crinii albi din aceasta sunt cunoscuti in regiune sub numele de "crinii feciorelnici". Imediat dupa ce crestinii sarbatoresc Buna Vestire, iar crinii incep sa infloreasca, in special in luna mai, nenumarati crini sunt asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din biserica amintita. In mod firesc, crinii, odata culesi, rezista cateva zile, dupa care se usuca definitiv, nemaiputand vegeta iarasi. Acest lucru se intampla si aici, insa dupa ofilirea si uscarea crinilor, acestia nu sunt luati din fata Icoanei Maicii Domnului, ci sunt lasati pe loc, pana in ziua de 15 august. Crinii asezati inaintea Icoanei Maicii Domnului din aceasta Biserica infloresc insa, pentru a doua oara, in chip minunat, in fiecare an, in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Desi infloriti pentru a doua oara, avand petalele verzi si florile fragede, partea de jos a tulpinei lor ramane insa uscata, spre a intari si mai mult minunea. Bisericuta din localitatea Pastra, situata in partea nordica a insulei, este Binecuvantata si ea cu aceeasi minune anuala a reinfloririi crinilor, de catre Maica Domnului. In curtea acestei Bisericute, inchinate chiar Adormirii Maicii Domnului, sunt plantati nenumarati crini albi. In luna mai, cand crinii incep sa imboboceasca si sa infloreasca, femeile din sat ii culeg si ii aseza in Biserica, inaintea Icoanei Maicii Domnului. Odata culesi insa, in numai cateva zile, crinii se ofilesc si se usuca. Ca si in cealalta Bisericuta, ei nu sunt aruncati, ci sunt lasati inaintea Icoanei Minunate. In vremea postului, intre 1 si 15 august, legile firii sunt biruite, ca intarire a adevaratei credinte crestine, crinii uscati reinflorind in ochii tuturor. Pe vremea cand satul se afla in stapanirea contelui Lianos, candva la inceputul lunii august, acesta a trimis slugile sa lucreze campul. Unul dintre lucratori, mergand pe deal, a gasit in iarba o Icoana a Maicii Domnului. Pe locul cu pricina s-a aflat si un crin alb. Asezand Icoana intr-o capita de fan, taranul a plecat sa isi anunte stapanul, care insa nu avea vreme sa vina sa vada Icoana. In cele din urma, acesta i-a spus sa duca Icoana la Biserica Sfantul Dimitrie. In acea noapte, stapanul a visat-o pe Maica Domnului, zicandu-i sa nu o ia "din casa ei". Spreriindu-se, el a adus Icoana la el acasa, unde fiica lui, bolnava la acea vreme, se va tamadui in chip minunat. Drept multumire, barbatul a zidit o Biserica pe locul din camp, unde sluga a aflat Icoana. In localitatea Apikia, din insula cicladica Andros, femeile crestine cultiva cu multa evlavie "crinii Fecioarei", numiti si "crinii sfintiti ai Maicii Domnului", care infloresc in luna mai. Ducandu-i in Biserica si uscandu-se, dupa trecerea catorva zile, acestia sunt lasati si ei inaintea Icoanei Maicii Domnului, spre a primi Binecuvantarea reinfloririi. Din acestia nu mai ramane decat tulpina uscata, fara flori si fara frunze. Imediat ce incepe “Postul Adormirii Maicii Domnului”, tulpinele uscate incept sa prinda iarasi viata, astfel incat in ziua de 15 august, acestia sunt fragezi si plini de flori minunat mirositoare. Despre crinii care reinfloresc in chip minunat, crestinii din zona povestesc urmatoarea intamplare. Cand regiunea Dodecanez se afla sub ocupatie italiana, in Luna Aprilie a anului 1943, o copila crestina a luat cativa crini albi si i-a asezat inaintea Icoanei Maicii Domnului. Cum era si firesc, dupa numai cateva zile, crinii s-au ofilit si s-au uscat. Dupa cateva luni, prin Luna Iulie, in chip minunat, crinii uscati au prins din nou viata, inverzind si facand boboci; abia in ziua de 23 august insa bobocii au inflorit, imprastiind buna mireasma. Incepand cu anul 1943, cand a avut loc pentru prima data minunea reinfloririi crinilor, aceasta s-a repetat anual, fara nici o exceptie. |
Fereastra sufletului
O pereche recent casatorita s-a mutat intr-un cartier foarte linistit.
In prima dimineata,in timp ce-si savurau cafeaua,femeia observa,privind pe fereastra,o vecina care isi intindea cearceafurile in balcon. Ce cearceafuri murdare intinde vecina noastra in balcon...! Cred ca are nevoie de un nou sapun...poate ar trebui s-o invat sa-si spele cearceafurile! Sotul ei privi si ramase tacut. Si asa,la fiecare doua ,trei zile femeia repeta observatiile,in timp ce vecina isi intindea rufele la soare. Dupa o luna,femeia ramase surprinsa vazand ca vecina sa,intindea cearceafuri mult mai curate si ai spuse sotului ei:Priveste,a invatat sa sepele rufele!O fi invatand-o alta vecina?? Sotul ei,ai raspunse: Nu,azi m-am trezit mai de dimineata si-am spalat geamurile casei noastre! morala...Viata este asa!Totul depinde,de curatenia ferestrei sufletului nostru prin care observam faptele.Inainte de a critica,potrivit ar fi,sa ne verificam si curatam sufletul nostru pentru a vedea clar.Atunci am vedeam mai clar,puritatea sufleteasca a celorlalti... |
|
Citat:
http://www.activenews.ro/prima-pagin...BISERICA-59660 Am atasat linkul pt ca sunt si poze. |
Citat:
|
|
Prin ce sunt vii oamenii-de Lev Tolstoi
https://www.youtube.com/watch?v=2IyYWOUCAq4
Un scurt film excelent!!! Sper sa va placa atat cat mi-a placut si mie! |
https://www.youtube.com/watch?v=iqWJNnwAFcE
Minunea icoanelor din stupul de albine,petrecuta in Grecia. |
|
|
O GUSTARE CU DUMNEZEU
A fost odată un băiețel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu și s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Știa foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, așa că înainte de a porni și-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri și cu multe sticluțe cu apă, să-și mai potolească foamea și setea din când în când. Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare și umbros, și s-a gândit să-și tragă puțin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a așezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau și ei asfaltul, în speranța că or mai găsi câte ceva de-ale gurii. Băiețelul și-a pus valiza în brațe și a scos din ea o sticluță de apă și când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet. Atât de incredibil și de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băiețelul i-a oferit și o sticluță cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare și fără nici o reținere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului. Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând și bând, fără să își spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simți prezența oboselii și se hotărî să o ia către casă, cu gândul că își va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câțiva pași că dă fuguța înapoi să-l îmbrațișeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi. Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feței plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de ești așa de fericit? Cine ți-a adus această fericire?” Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Și înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Știi ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!” Între timp, bătrânul a ajuns și el acasă și copilul său, observând privirea pașnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de ești așa fericit? Cine ți-a adus această fericire?” El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Și înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Știi ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!” -------------------------------------------------------------------------------- Morala: Prea des subapreciem puterea unei îmbrățișări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potențialul de a face dintr-o zi obișnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieții unei persoane. Și toate acestea sunt printre cele mai obișnuite lucruri prin care acționează ajutorul divin. |
Intr-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce țăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, țăranul hotărî că măgarul și-așa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată și-odată. Și că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei. Așa că țăranul își chemă vecinii, că să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată și începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea și se puse și mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după multe lopeți de pământ, măgarul se potoli și tăcu.
Țăranul se duse si privi în adâncul fântânei și rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neașteptat: se scutura de pământ și pășea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sari peste ghizduri și ieși fremătând … Viața va arunca poate și peste tine cu pământ și cu tot felul de greutăți ... Secretul pentru a ieși din fântână este să te scuturi de acest pământ și să-l folosești pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutățile noastre, este o ocazie pentru un pas în sus ... Putem ieși din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuți. Folosește pământul pe care ți-l aruncă peste tine ca să mergi înainte. Amintește-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit: 1) Curăță-ți inima de ură, frică si egoism. 2) Scutește-ti mintea de preocupări inutile. 3) Simplifică-ți viata și fă-o mai frumoasă. 4) Dăruiește mai mult și așteaptă mai puțin. 5) Iubește mai mult și… scutură-te de pământ, pentru ca în viața asta, tu trebuie să fii soluția, nu problema. |
Se spune că erau trei prieteni care își doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înțelepciune pe care își doreau să-l cunoască.
La un moment dat au ajuns la o răscruce, și fiecare a continuat să-și aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul. Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede. A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust și accidentat, străbătut de vânturi puternice. Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele șerpuind în pante line. După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a așezat să-și aștepte prietenii. După 7 săptămâni, amețit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse și al doilea. Se așeză în tăcere lângă cel dintâi, așteptând. După 7 luni sosi și cel de-l treilea, cu fața strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de liniște și mulțumire interioară. Ceilalți doi erau furioși pentru că drumul lor a fost greu și au avut mult de așteptat, în timp ce drumul celui de-al teilea a fost o adevărată plăcere. Așa că l-au întrebat pe bătrânul înțelept care a ales cel mai bine. - Ce ai învățat tu? îl întrebă pe primul. - Că viața este grea și plină de pericole și greutăți; că este plină de suferință și adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleiește de puteri. Așadar… am ales eu calea cea mai bună către tine? - Da! ai ales bine… Și tu, ce ai învățat? îl întreă pe al doilea. - Că în viață multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reușesc până la urmă. Așadar… am ales eu calea cea mai bună către tine? - Da! ai ales bine… Și tu, ce ai învățat? îl întrebă pe ultimul. - Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înțelegere, viața nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părțile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Așadar… am ales eu calea cea mai bună către tine? - Da! ai ales bine… Uimiți de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Și au înțeles, în sfârșit, că la orice răscruce POT ALEGE… iar viața fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei. |
Dilema regelui
A fost odata un rege tanar, care fu prins odata intr-o lupta cu armatele imparatiei vecine.
Monarhul imparatiei vecine ar fi putut sa-l omoare imediat, dar gandindu-se poate la tineretea prizonierului ii oferi libertatea, cu o singura conditie: ca in decurs de un an regele cel tanar sa afle raspunsul la o intrebare dificila si sa aduca raspunsul in anul urmator, chiar in ziua in care a pierdut batalia. Intrebarea era: "Ce vor cu adevarat femeile?" O asemenea intrebare poate sa incurce chiar mintile cele mai cunoscatoare din regat, gandi tanarul rege, care stiu atunci ca a primit o sarcina imposibila. Acceptand totusi provocarea pentru ca n-avea incotro, el pleca cu promisiunea ca se va intoarce cu raspunsul, sau se va pregati sa moara exact peste un an. Ajuns acasa el lua personal la intrebari toate femeile din regat, de la printese pana la bucatarese si prostituate, apoi intreba preoti, intelepti, tarani, cersetori, chiar si mascariciul curtii fu rugat sa-si dea cu parerea. Nimeni insa nu putu sa dea un raspuns satisfacator. Mai ramasese doar o vrajitoare - Muma Padurii - o faptura urata, stirba si cocosata care traia intr-o padure, inconjurata de animalele si farmecele ei. Regele stia ca vrajitoarea ii va cere un pret exorbitant, dar ziua cand trebuia sa dea raspunsul era atat de aproape incat el se gandi ca nu mai are practic nimic de pierdut. Vrajitoarea ceru in schimbul raspunsului ca regele sa se casatoreasca cu ea. Regele accepta alianta cu inima grea si gandind la propria infrangere, dar dincolo de interesul personal el gandi atunci ca este mult mai important sa se afle neaparat raspunsul la acea intrebare la care n-a putut raspunde nimeni. Raspunsul pe care vrajitoarea i-l dadu era ca "Ceea ce doreste o femeie cel mai mult este sa decida ea insasi ce face cu viata ei". Monarhul tarii vecine vazu corectitudinea raspunsului primit, si din ziua aceea intre cele doua tari se instaura o pace si o prietenie trainica. Intre timp, la palatul tinarului rege se faceau pregatiri de nunta. Fiind o persoana de o integritate deosebita, el se purta frumos cu viitoarea sotie si ii asigura tot ce avea nevoie pentru viata impreuna, vorbindu-i intotdeauna cu multa rabdare, bunatate si respect. In dimineata zilei in care urma sa aiba loc nunta, el intra in camera ei, aducandu-i in dar un minunat buchet de flori. Dar spre surpriza lui, in locul unei vrajitoare urate, il astepta o fata de o frumusete orbitoare, imbracata in cea mai splendida rochie de mireasa. Regele intreba cum de s-a schimbat astfel...iar ea raspunse ca vrajitoarele sunt maestre in ale Transformarii, si jumatate din timp de acum inainte ea va avea aspectul de Muma Padurii, iar cealalta jumatate ea va arata frumoasa ca Zana Florilor . Fata ii spuse iarasi ca el are dreptul sa aleaga in care din cele doua aspecte si-ar dori sa apara ziua, si in care isi doreste sa apara noaptea. Grea dilema pentru tanarul mire, care, indragostit pana peste cap dintr-o singura privire, ar fi vrut sa mearga cu ea oriunde, si sa o arate intregii lumi ...dar pe de alta parte, desigur, tare ar fi vrut sa imbratiseze si noaptea in intimitatea iubirii, tot pe sotia cea frumoasa. Ce alegere credeti ca a facut in final tanarul rege? Nobilul rege raspunse viitoarei sale sotii ca... o va lasa pe ea sa decida ce face cu viata ei.Si ce s-a intamplat mai departe? Fata incepu sa rada, si-i spuse regelui ca daca alegerea este a ei, atunci ea vrea sa fie si ziua si noaptea tot Frumoasa si Buna, de dragul Iubirii unui Om atat de bun. |
"- Bunule, vreau sa te intreb ceva, ai timp sa ma asculti?" intreba Vali pe dragul lui bunic.
"- Bineinteles Vali, hai sa vedem ce vrei sa stii?" "- Astazi , la scoala, doamna invatatoare ne-a spus sa ne gandim pana saptamana viitoare si sa explicam expresia 'Pastreaza-ti vatra gandurilor curata'. Si nu stiu la ce sa ma gandesc, cum sa imi pastrez vatra gandurilor curata?" "- Da, buna povata v-a dat Doamna, dar poate sunteti prea mici sa intelegeti asta. Sau poate ca nu? Hmmm ... cum sa iti explic eu cel mai bine ?..." Dupa cateva minute bune de gandire, bunicul sari ca arcul si, cu Vali de mana, iesi cu pasi hotarati din casa. Se pare ca i-a venit lui o idee ... "- Unde mergem bunule?", intreba Vali curios "- Sa iti arat cam ce inseamna ceea ce m-ai intrebat." Primul popas fu la un vecin, bun gospodar, care avea o minunatie de gradina. "- Uau! ce frumoasa este!" exclama Vali cu uimire cand intrara in gradina vecinului. Oriunde te uitai vedeai rosii, castraveti, dovlecei, ardei. Toate culorile se amestecau cu verdele crud al frunzelor. Pamantul era reavan iar vecinul ... vecinul era colo, in spatele gradinii... "- Buna vecine!", il saluta bunicul. "am venit pana la tine sa vada Vali cum tii gradina asa de frumoasa!" "- Buna sa va fie inima! dar apropiati-va si poate imi dati o mana de ajutor!", raspunse vecinul Vali, hotarat sa ii arate bunicului ca este harnic, o zbughi la omul care se indeletnicea cu ceva ... Ajuns langa el a vazut ca zmulgea buruienile care au rasarit printre rosii. "- de ce zmulgi buruienile?" "- le zmulg pentru a-mi tine gradina curata. Cand apare o buruiana, trebuie sa o zmulg pentru ca altfel s-ar inmulti si, pe nesimtite, ar lua locul rosiilor frumoase", ii raspunse vecinul. *** Dupa o jumatate de ora de ajutor voinicesc, bunicul il lua pe Vali si pornira inspre piata. Acolo s-au dus la un om pe care bunicul il cunoastea, ei bine, el cunoastea pe toata lumea se pare! Omul acesta vindea mere rosii si galbene. Foarte frumoase! Bunicul il puse pe Vali sa se uite atent la ce facea omul nostru. Acesta, cu migala, cauta in lazile cu mere sa vada de gaseste vreun mar 'batut', care incepea sa se strice. Daca gasea unul, il scotea afara si il punea deoparte de merele cele bune. "- Buna ziua Ioane! ia spune-mi te rog, sa auda si nepotul, pentru ce cauti printre mere?", ii spuse bunul omului. "- Buna sa-ti fie inima! Iaca, eu caut sa vad daca gasesc vreun mar stricat si il scot dintre merele bune, sa imi tin merele curate. Daca ar ramane un mar stricat intre ele, s-ar strica si merele bune ..." *** Ajunsi acasa, Vali s-a dus sa isi faca tema ... A inteles la ce se referea Doamna invatatoare. Mai trebuia doar sa dea o forma de poveste ... Poate il ajuta bunul? ... *** Pastreaza-ti vatra gandurilor curata si nu lasa gandurile bune sa fie inlocuite, pe nesimtite, de 'buruieni' si 'mere stricate'. Priveste cu atentie, din cand in cand, la ceea ce cultivi in gradina gandurilor tale. La urma urmei, din ea te hranesti. |
A fost odata un om ce avea patru fii. Acesta dorea ca fii lui sa invete sa nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe fiecare pe rand, cate un anotimp sa priveasca un par.
Pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primavara, al treilea vara, iar pe mezin, toamna. Cand au revenit, i-a adunat si i-a pus pe toti sa descrie ce au vazut. Primul a zis ca era urat, cu crengi golase, intoarse si rasucite. Al doilea ca era acoperit de muguri verzi si promitea mult.. Al treilea fu de acord si spuse ca era plin de flori ce raspandeau un dulce parfum, cum nu mai vazuse pana atunci. Al patrulea a fost de acord cu toate acestea si a adaugat ca era incarcat de fructe coapte, implinit si plin de viata. Omul le-a explicat atunci ca toti au dreptate, pentru ca fiecare a vazut doar un anotimp din viata copacului. Le-a mai spus ca nu poti judeca pe nimeni cunoscandu-l doar o anumita perioada. Asta este esenta firii, a placerii, bucuriei si dragostei pe care ti-o da viata si n-o poti masura decat la sfarsitul tuturor anotimpurilor. Daca renunti iarna, vei pierde promisiunea primaverii, frumusetea verii si bogatia toamnei. Nu lasa ca vicisitudinile unui sezon sa-ti umbreasca bucuria celorlalte. Nu judeca viata doar dupa o perioada grea. Depaseste greutatile si sigur vor veni apoi vremuri bune. Aspira cand inspiri….Inainte de a expira. Traieste simplu. Iubeste cu generozitate. Sa-ti pese de tot si toate. Vorbeste cu bunavointa. Si lasa restul in grija lui Dumnezeu. Fericirea iti mentine dulceata, Incercarile te fac puternic, Durerile te fac uman. Esecurile te fac umil, Succesele te fac increzator! |
Un țăran îl întreba mereu pe un marinar cum de nu îi este frică să urce pe vas și să se supună la atâtea pericole.
,,Dar chiar nu ți-e frică, ai așa mare nădejde în Dumnezeu că nu vei muri?” ,,Am! răspunse , marinarul” ,,Dar tatăl tău și bunicul tău cum au murit? întrebă țăranul… ,,Păi cum să moară, pe vas! spuse marinarul. ,,Păi și după toate astea mai ai curajul să te urci pe vas. ,,Da! răspunse marinarul, apoi întrebând: ,,Dar părinții tăi, tatăl, bunicul tău unde au murit? ,,În patul lor! spuse țăranul”. ,,Păi și după toate astea, zise marinarul, mai ai curajul să te urci în pat?” |
Un tânăr credincios se mutase de puțină vreme într-o comună mare cu multe sate, astfel că în împrejurimi avea șapte biserici. El voia să meargă la Sfânta Liturghie acolo unde oamenii participau trup și suflet și unde credința lor era mai puternică. Și nu știu cum să facă altfel, decât să se îmbrace în haine zdrențuite, murdărindu-se pe față cu cărbune, cât să arate ca un cerșetor și merse din biserică în biserică, chiar în timpul Sfintei Liturghii, ca să vadă unde este bine primit.
În prima biserică numai intrând, lumânăreasa l-a scos afară dându-i citate din Sfânta Scriptură despre ținuta în Biserică, spunând că ea citește Epistolele Sfântului Apostol Pavel. În a doua biserică intrând, toți cei din jurul lui începură să nu mai fie atenți la slujbă și începură a discuta cum de el cu hainele acestea a îndrăznit să intre în biserică. Plecă el de acolo de bunăvoie și intră în a treia. Aici dacă văzu că nimeni nu se uită la hainele lui, începu să îngâne așa ceva, prefăcându-se că e bolnav. Un bărbat nu a mai răbdat și l-a luat pe sus izgonindu-l din biserică. În a patra biserică, oamenii răbdară să-l vadă murdar, să îngâne și văzând asta, tânărul începu a zice din când în când: ,,Mi-e foame!”. Și aici îl repezi careva, spunându-i că în biserică nu se mănâncă și să caute de mâncare pe afară cât o vrea. În a cincea, oamenii îi răbdară îngânarea, văitatul de foame, căci cineva îi întinse un covrig, dar după aceea spuse că îi este sete, oamenii nu-l mai răbdară și îl scoaseră și de aici. Într-a șasea biserică intrând, credincioșii dacă au văzut că nu stă locului, au începută să se agite, care încotro, unul să-i dea pâine, altul să-i dea apă, dar de aici a plecat el singur. Într-a șaptea biserică intrând, a început la fel să îngâne, să ceară mâncare și apă, dar nimeni din cei prezenți la slujbă nu se clinti de la locul lui, cum dealtfel nimeni din jur nu se uită urât la el. Slujba se încheie, se închinară toți la icoane și se miruiră, apoi copilul fu dus de câțiva credincioși la o casă în apropiere, fu îmbăiat, ospătat și i se dădură haine noi. Tânărul gândi că aceasta ar trebui să fie biserica în care va să vină la slujbă de acum înainte, nu pentru faptul că se alesese cu haine noi, fiindcă avea haine destule acasă. Dorea acest lucru din două motive; o dată pentru că nimeni nu și-a întrerupt rugăciunea și lucrările credinței în timpul Sfintei Liturghii ca să–i dea lui atenție, și a doua; fiindcă oamenii aceia nu țineau doar de formă cuvântul Scripturii, ci chiar au înțeles că trebuie să și lucreze după acel cuvânt. Astfel au lucrat cu toții, îmbrăcându-l și ospătându-l, ca să se împlinească prin aceasta cuvintele lui Hristos: ,,Străin am fost și M-ați primit; Gol am fost și M-ați îmbrăcat; Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; Însetat am fost și Mi-ați dat să beau; Bolnav am fost și M-ați cercetat” |
Despre ambiție
Trei iepurași se plimbau prin padure. La un moment dat unul dintre ei cade într-o groapă destul de adâncă. Cei doi iepurași de pe margine au inceput să strige:
– Vai, acolo o să rămâi, nu o să reușești niciodată! Iepurașul căzut în groapă începu să se căznească să iasă. Începu să se zbată și să se agațe de margini în dorința disperată de a ieși din groapă. Cei doi iepurași rămași la suprafață, niciodată nu mai vazuseră un asemenea necaz și erau siguri că iepurașul căzut nu o să reușească niciodată, astfel că au început să-i spună iepurașului: – Nu o să reușești niciodată! Pe măsură ce iepurașul încerca mai mult, ei repetau același lucru, ei se agitau și mai tare și îi spuneau că nu o sa reușească niciodată! După zeci de minute în șir de strigături și încercări, iepurașul reuși să iasă. O așa grozăvie iepurașii nu mai văzuseră până atunci și-l întrebară: – Vai iepurașule, dar cum ai reușit? – Am reușit! – Ai reușit, dar cum? – Am reușit! – Măi iepurașule tu nu ințelegi ce spunem? – Am reușit și vă mulțumesc pentru încurajări, fără voi nu aș fi reușit niciodată! Iepurașul nostru cel căzut în groapă era surd. El nu auzise cuvintele nici o clipă și a interepretat strigătele și agitația de pe marginea gropii drept încurajări. Iepurașul nostru nu ar fi reușit niciodată dacă ar fi auzit descurajările de pe margine Morala: Trebuie să fi surd atunci când ceilalți te descurajează și să interepretezi orice gest ca pe o incurajare și să continui să perseverezi în a-ți atinge obiectivele . Aceasta se numeste ambitie. |
Lângă Tokio trăia un vestit samurai care îi îndruma pe cei tineri în etica Bushido. Se spune că, în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o după-amiază, un luptător, cunoscut pentru lipsa lui de scrupule, a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptă: aștepta până când adversarul făcea prima mișcare și, apoi, contraataca cu viteză. Tânărul luptător nu pierduse încă nici o luptă. Auzind de reputația samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-și mări faima. Toți studenții erau împotriva luptei, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toți în piața din centrul orașului, iar tânărul a început să-l insulte pe samurai. A aruncat câteva pietre în direcția lui, l-a scuipat în față, i-a aruncat toate insultele ce există sub soare, i-a insultat până și strămoșii. Timp de câteva ore a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârșitul după-amiezii, simțindu-se obosit și umilit, războinicul a abandonat și a plecat. Decepționați de faptul că maestrul primise atât de multe insulte și provocări, studenții l-au întrebat: – Cum ai putut răbda atât de multă umilință? De ce nu ți-ai folosit sabia, chiar dacă știai că ai fi pierdut, în loc să-ți expui lașitatea în fata tuturor? – Dacă cineva vine la tine cu un cadou și tu nu îl primești, cui aparține cadoul? a întrebat bătrânul samurai. – Celui care a vrut să ți-l ofere a replicat unul dintre discipoli. – La fel se întâmplă și cu orice mânie, insultă sau invidie spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continuă să aparțină celui care le-a purtat. |
O femeie era stăpânită de patima grăirii deșarte. Ea vorbea în dreapta și în stânga de rău pe vecinele ei. Preotul acelei parohii a auzit aceasta și a mers să o cerceteze. În convorbirea dintre cei doi, el i-a spus să ia una din micile ei perne cu fulgi și să o verse în bătătură, ca o mică jertfă materială, și i-a făgăduit mare răsplată duhovnicească. Femeia așa a și făcut. Preotul i-a spus apoi:
– Strânge acum toți fulgii! − Una ca asta este cu neputință!, i-a răspuns ea. −Tot astfel tu nu vei putea să aduni nici cuvintele pe care în fiecare clipă le împrăștii din gura ta, nici să întorci înapoi vorbirea ta de rău și bârfa la adresa vecinelor tale! Femeia a fost uimită de această lecție practică, mai cu seamă când preotul a adăugat că, în ciuda neputinței noastre de a aduna cuvintele pe care le-am spus mai înainte și care zboară, Dumnezeu le adună pe ele și după aceasta ne va osândi în ziua Judecății. Arhimandrit Serafim Alexiev |
În folclorul evreiesc legat de viața lui Moise există o întâmplare deosebită.
Moise întâlnește în deșert un păstor. Petrece împreună cu el întreaga zi, îl ajută să-și mulgă oile, iar la sfârșitul zilei îl vede pe păstor că toarnă laptele cel mai gras într-o strachină de lemn pe care o lasă pe o piatră turtită aflată la o oarecare distanță. Moise îl întreabă pentru ce a făcut aceasta, iar păstorul îi răspunde: „Acesta este laptele lui Dumnezeu”. Moise este nedumerit, așa că îi cere să-i explice. Atunci păstorul îi răspunde: „întotdeauna pun deoparte laptele cel mai bun, pe care-l aduc ca o jertfa lui Dumnezeu”. Moise, care este mult mai perspicace decât păstorul în credința lui naivă, îl întreabă: „Și crezi că Dumnezeu îl bea?” „Da, răspunde păstorul, îl bea”. Atunci Moise se simte îndemnat să-l lumineze pe sărmanul păstor și să-i explice că, întrucât Dumnezeu este o ființă absolut spirituală, El nu bea lapte, însă păstorul este foarte convins că Dumnezeu îl bea, așa că s-au certat puțin pe tema asta, până când Moise îi propune păstorului să se ascundă după niște tufișuri, pentru a vedea dacă într-adevăr Dumnezeu vine și bea laptele. În timp ce el se va duce în deșert ca să se roage. Păstorul se ascunde, noaptea vine, iar în lumina lunii vede o vulpe mică furișându-se prin deșert; vulpea se uită în dreapta, apoi în stânga, după care se repede la strachină, lipăie tot laptele și dispare la loc în deșert. În dimineața următoare, Moise îl găsește pe pastor trist și descurajat. Ț,Cum a fost?!”, îl întreabă. Păstorul îi răspunde: „Ai avut dreptate, Dumnezeu este numai Duh și nu voiește laptele meu”. Moise este mirat că păstorul este atât de abătut, îi spune, deci: „Ar trebui să fii fericit. Acum știi mai multe despre Dumnezeu decât știai înainte”. „Așa este, răspunde acesta, numai că singurul lucru pe care-l puteam face pentru a-mi exprima iubirea pentru El mi-a fost luat”. Moise pricepe. Se retrage în deșert și se roagă fierbinte. În plină noapte, are o vedenie în care Dumnezeu i se arată, spunându-i: „Moise, ai greșit. Este adevărat că Eu sunt Duh. Cu toate acestea, am primit întotdeauna cu bucurie laptele pe care mi-l dădea păstorul acela, ca semn al iubirii lui pentru Mine; dar pentru că sunt Duh, nu am trebuință de lapte, așa că-l împărțeam cu acea vulpe micuță căreia îi place laptele atât de mult “. |
Povestea tristeții triste
A fost odată o femei bătrână și micuță, care se opri la marginea drumului lângă o arătare ghemuită. Adică această arătare nu avea trup, ci aducea cu o pătură gri cu contur omenesc. - Cine ești? întrebă curioasă bătrânica, aplecându-se. Doi ochi lipsiți de luciu priviră obosiți în sus. - Eu…eu sunt tristețea, șopti o voce, atât de încet încât femeia avu mari dificultăți să o înțeleagă. - A, tristețea! exclamă bucuroasă bătrâna, ca și cum ar saluta o veche cunoștință. - Mă cunoști? întrebă tristețea cu neîncredere. - Bineînțeles că te cunosc, răspunse bătrâna, din când în când m-ai însoțit o parte din drum. - Da, dar…, spuse tristețea cu suspiciune, de ce nu fugi de mine? Nu ți-e frică? - De ce aș fugi de tine, draga mea?știi foarte bine că ajungi din urmă orice persoană care încearcă să fugă, și nu te lași izgonită atât de ușor. Însă, ceea ce vreau să te întreb – arăți – scuză-mi această constatare absurdă – arăți atât de tristă. - Sunt…sunt tristă, răspunse arătarea cenușie cu voce sfâșiată. Femeia mică și bătrână se așeză și ea la marginea drumului. - Așa deci, ești tristă, repetă dând din cap înțelegătoare. Tristețea oftă adânc. Să existe într-adevăr cineva care să o asculte? De câte o încercare zadarnic și… - Of, știi, începu ea ezitând și foarte mirată, treaba stă în felul următor: în mod evident, nimeni nu mă place. Este destinul meu să merg la oameni și să rămân un timp printre ei. La unul mai mult, la altul mai puțin. Însă aproape toți reacționează ca și cum aș fi ciuma. Au dezvoltat atâtea mecanisme să nege prezența mea. - Sigur ai dreptate, zise bătrâna femeie, dar povestește-mi mai mult. Tristețea continuă: - Au inventat vorbe de al căror scut să mă lovesc. Spun lucruri ca „prostie – viața înseamnă distracție” și râsul lor prefăcut le creează dureri de stomac. Spun „Ce nu te omoară te face mai puternic” și apoi suferă de dureri de inimă. Spun „Trebuie doar să te strădui puțin” și simt apoi dureri în umeri și în spate. Spun „Doar cei slabi plâng” și de la lacrimile acumulate simt că aproape le explodează capetele. Sau se anesteziază cu alcool și droguri ca să nu trebuie să mă mai simtă. - O da, confirmă bătrâna, astfel de oameni am întâlnit des în viața mea. Dar tu vrei de fapt să-i ajuți prin prezența ta, nu-i așa? Tristețea se încovoie și mai mult. - Da, vreau, dar pot ajuta numai dacă oamenii mă primesc. Știi, încercând să le creez puțin spațiu între ei și lume, un interval de timp să se regăsească, vreau să le construiesc un cuib în care se pot retrage pentru a-și îngriji rănile. Cine este trist este foarte sensibil și aproape de sufletul său. Această întâlnire poate să fie foarte dureroasă, deoarece unele suferințe pot reveni la suprafață ca o rană care nu s-a vindecat bine. Dar numai cine permite să simtă durere, cine poate fi trist din cauza suferinței de care a avut parte, cine găsește copilul din sine și plânge toate lacrimile înghițite, cine acceptă mila pentru rănile interioare, acela, înțelegi, doar acela are șansa ca rănile sale să se vindere cu adevărat. În schimb, ei acoperă cicatricele mai cu un râs strident. Sau se blindează cu o armătură de amărăciune. - Acum tăcu tristețea, iar plânsul ei era adânc și disperat. Mica femeie luă în brațele sale arătura încovoiată. „ce moale și fină o simt”, gândi ea și mângâie cu grijă arătura tremurândă. - Plângi, tristețe, șopti ea cu dragoste, odihnește-te să-ți aduni puterile. Știu că mulți oameni te resping și te neagă. Dar știu și că unii sunt pregătiți pentru tine. Și crede-mă, devin tot mai mulți cei care înțeleg că tu faci posibilă eliberarea din închisoarea lor interioară. De acum înainte te voi însoți pentru ca descurajarea să nu aibă nicio putere. Tristețea încetă să plângă. Se ridică și privi mirată spre însoțitoarea sa. - Dar spune-mi acum cine ești de fapt? - Eu, răspunse bătrâna zâmbind, eu sunt speranța |
O fată credincioasă a plecat cu colegii si cu diriginta ei într-o vacantă la munte. În fiecare seară, în fata taberei se organiza o discotecă. Aproape toti elevii dansau, dar fata îsi lua cartea de rugăciuni si se ducea să îsi facă canonul în camera bucătăresei sefe. Bucătăreasa, rudă cu mama fetei, era o femeie cu frică de Dumnezeu. Asa că s-a bucurat că fata vroia să se roage în camera ei.
Un băiat, care o plăcea pe fată, tot căuta să o găsească în discotecă, să o invite la dans, dar nu o găsea. Întâlnind-o la cantină, a întrebat-o: - Unde ai fost aseară? Nu te-am văzut la dans. Si nici în cameră nu erai. Ca să nu fie luată peste picior, fata i-a spus: - Am fost afară, dar am dansat foarte putin. După ce a primit de două ori acelasi răspuns, băiatul s-a hotărât să o urmărească. A văzut-o pe fată cum urcă la mansarda vilei, cu două cărti în mână. Abia după două ore a coborât. - Unde ai fost? Tot la dans? o întrebă băiatul, ironic. Ce ai citit? Văzându-i cărtile de rugăciune, se miră: - Tu mergeai să te rogi? De ce nu mi-ai spus? - Nu am vrut nici să sune a laudă si nici să mă iei peste picior. - Dar stii că si eu merg la biserică. - Părintele meu mi-a spus că nu trebuie să stie altii că îmi fac canonul. - Eu de când am venit în tabără nu m-am rugat deloc. Nici nu mi-am luat cartea de rugăciuni la mine. - Pe mine părintele m-a întrebat dacă o să îmi fie greu să îmi zic canonul. Mi-a spus că, dacă nu am conditii, să spun numai o parte. A zis să nu mă rog de fată cu altii. Dar m-a ajutat Dumnezeu si am găsit un loc în care mă rog fără să mă deranjeze nimeni. Si nici eu nu deranjez pe nimeni. - Dar de ce îmi ziceai că erai la dans, afară? - Nu vroiam să stie altii că mă rog. Nu vreau nici să fiu batjocorită de altii, dar nici lăudată de tine pentru că îmi tin canonul. |
Citat:
Cam așa ar putea fi și cu suferința. |
Doua fete au fost duse de tatal lor in casa unui intelept. Acesta dorea ca ele sa aiba parte de o educatie aleasa. Intr-o zi, una din ele s-a hotarat sa-l insele pe intelept. A prins un fluture si i-a spus surorii sale:
- O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela! A mers in fata inteleptului si i-a spus: - Am aici un fluture. Spune-mi inteleptule, e viu sau mort? Inteleptul a suras si a spus: - Depinde de tine, fiindca e in mainile tale! Asa este si viata noastra. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge bine. Noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 20:52:00. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.