Mulţumim pentru frumosul citat... şi pentru că ne-ai dat şi răspunsul :)

Acum am dat eu peste un fragment pe care aş vrea să vi-l împărtăşesc:

„Biblia e Cartea care cuprinde cărţile. Biblia, aşadar, e Biblioteca; Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însăşi rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni şi prin oameni. Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărţi.

Cu omul adamic Creatorul vorbea într`un singur limbaj; omul căzut n`a mai înţeles graiul îngerilor, şi`ntru târziu s`a pomenit Moise că tocmai pe el, bâlbâitul, îl trimite Dumnezeu să le grăiască oamenilor cuvintele Sale.
– Cum o voi face, Doamne, de vreme ce sunt gângav?
– Tu, într`adevăr, eşti, dar Aaron, fratele tău, nu e. Eu îţi voi spune ţie, tu îi vei spune lui, el le va spune oamenilor, şi astfel tu vei fi pentru el ceea ce sunt Eu pentru tine.
Cuvântul devenise cuvinte, Teologia se făcuse filologie.

A mai trecut o vreme, Moise a mai primit o poruncă:
– Apucă-te şi scrie totul într`o carte!

Şi el a scris totul într`o carte. De aici, lunga şi dramatica istorie a textului biblic, cu autori sacri sau profani, cu limbi originale sau derivate, cu graiuri uitate sau stâlcite, cu traduceri mai bune sau mai puţin bune, cu copişti atenţi sau osteniţi, cu tomuri, codici şi colecţii vrăfuite, cu studii şi cercetări savante, cu evaluări semantice şi ediţii critice..., totul, în ultimă instanţă, menit să-i redea filologiei transparenţa teologică prin care cuvintele redevin Cuvânt.

Aşa stă Biblia în faţa cititorului: ca o prescură care poate să rămână pâine dospită, poate deveni anafură sau se poate transfigura în Trup euharistic. Trepte de pătrundere, trepte de cunoaştere; trepte de cunoaştere, trepte de iniţiere; trepte de iniţiere, trepte de sfinţenie: „chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem astfel“ .

Bartolomeu Anania :1:.
Prefata la traducerea Bibliei.

Da. N-a fost greu, nu-i aşa?

"- Eu va spun ca un frate al meu a fost impuscat. Ticalosii!... Si acel om care l-a impuscat pe fratele meu mi-a cazut, cum se spune, in mana.
- A venit la dvs. sa se spovedeasca?
- Nu a venit el, eram eu intr-o functie mare... Eram in lume... Si puteam pur si simplu sa-l omor si eu pe el... Iar unui alt frate de-al meu - care avea pronirea de a-l omori, pentru ca acela facuse niste crime nemaipomenite - i-am spus sa nu indrazneasca cumva a se lega de el. Iar celui care il impuscase pe fratele meu i-am trimis vorba: Eu iti pun paza si la poarta. Cu niciun chip nu ai sa patesti nimic. Care mi-a fost justificarea? Am zis asa: daca eu ma razbun, Cerul nu mai e dator la mine, dar nici fratele meu nu mai e dator la mine. Si am vrut sa-mi fie Cerul dator si fratele care a fost omorat. Si l-am lasat in pace pe cel care l-a impuscat. A murit el, dupa ani de zile, de chinuri de constiinta sau de altceva. Dar, domnule, in lupta mea duhovniceasca - de padure, de celula, de chilie, de contact cu lumea de tot felul - asta ma ajuta foarte mult, pentru ca vreau mai degraba ca Dumnezeu sa ramana dator la mine decat sa ma razbun si sa raman la Dumnezeu dator foarte mult!"

Părintele Arsenie Papacioc.

.

Asa este, foarte bine.
Poti posta urmatorul citat.

"Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obține niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poți să lupți pentru tandrețe? Sau pentru duioșie? Cel mult poți să le aștepți.”

Octavian Paler

Frumos citat!

Da. Asteptam citatul :105:

Iubirea hristică e, desigur, nelimitată, necondiţionată, "îndelung răbdătoare". "Toate le suferă". În afară de opacitate şi silnicie. Nu se impune cu forţa, nu batjocoreşte libertatea aproapelui, fie el din preajmă sau din afară. Iubirea hristică nu se poate dărui pietrelor, firilor îndărătnice sau îndobitocite, răzvrătiţilor profesionişti şi adormiţilor......