Nu stiu la care parte din fito-terapie te referi cand spui ca are baze stiintifice.

In general, cand un compus biologic activ cu valoare farmaceutica a fost gasit intr-o planta, a fost sintetizat si pe cale industriala si inclus intr-o medicamentatie care are un efect mult mai bine definit decat un extract oarecare care ridica semne de intrebare vizavi de procedura si continutul efectiv de substanta activa sau dozele necesare.

HOMEOPATIA ŞI ORTODOXIA – Dumnezeu, omul şi boala

"Preceptele credinţei creştine (d. ex. a-ţi iubi vrăjmaşii, a-ţi pune viaţa pentru aproapele tău, a accepta suferinţa ca mijloc al mântuirii) par nebuneşti celor care nu cred [ Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni, 1, 18). ] şi, astfel, pier (din pricina necredinţei lor, care îi ţine departe de Dumnezeu, „în latura şi-n umbra morţii”). Credincioşii ştiu, însă, că urmarea acestor precepte (care necesită ca omul să ia decizia de a-şi învinge egoismul şi de a se încredinţa înţelepciunii dumnezeieşti) atrage asupra lor harul, puterea lui Dumnezeu, prin care orice poate fi învins, depăşit, părând derizoriu faţă de splendoarea mântuirii, la care suntem chemaţi. Acesta este sensul cuvintelor Mântuitorului: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Matei, 11, 28-30). omul primeşte răbdarea în suferinţă de la Dumnezeu, în urma alegerii şi acţiunii sale de a asculta de El, acceptându-I ca incontestabile şi indubitabile dragostea, mila şi înţelepciunea [ Căci Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda (I Corinteni, 10, 13). ] , încredinţându-se cu totul în mâinile Lui, sau, mai bine zis, conştientizând şi proclamând cu fiecare atitudine faptul că suntem cu toţii în mâinile Lui şi că singur El ştie ce este cel mai bine pentru fiecare dintre noi.Acestei alegeri, de a accepta voia Lui cea plină de iubire, Dumnezeu îi răspunde cu darul răbdării.Ca oameni, nu avem a aduce decât buna intenţie, disponibilitatea acceptării celor de Dumnezeu îngăduite asupra noastră. Este ca şi cum am avea de trecut o linie, iar aceasta este linia îndoielii – îmi accept suferinţa cu încredere în Înţelepciunea care mi-a dat-o spre îndreptarea mea, sau nu o accept. Odată trecută linia, dincolo de ea ne aşteaptă darurile bunătăţii dumnezeieşti.

Spre deosebire de diverse curente eretice, Ortodoxia îl îndeamnă pe om, conform Scripturii, să apeleze la medici, arta medicală fiind tot un dar şi un semn al milostivirii Lui faţă de lucrurile mâinilor SaleDiverse elemente din lumea creată pot alina, odată întrebuinţate cu priceperea medicului, suferinţa determinată de boală. Dar, şi în alinarea trupului, dobândită prin mijloace medicale, bolnavul ar trebui să vadă tot semnul dragostei lui Dumnezeu, care îi dă uşurare, astfel încât să se poată întoarce către cele ale sufletului. Dacă îi este spre folosul sufletesc, spre viaţa de veci, se va vindeca, iar, dacă îi este util mai degrabă să sufere în continuare, spre pocăinţă (şi chiar spre sporirea răsplăţii în viaţa viitoare), nu se va vindeca. Încăpăţânarea în vindecare nu este, aşadar, o idee bună. Iar atunci când omul ajunge să facă orice pentru a nu suferi, apelând chiar şi la puteri necurate pentru a-şi uşura boala, aceasta devine, din prilej de pocăinţă, prilej de păcat de moarte. Pentru o alinare trecătoare, omul ajunge să-şi deschidă larg calea către chinurile veşnice, căci demonii nu vindecă, Dumnezeu singur putând da vindecare. Vindecarea, în sens absolut, implică iertarea păcatelor, reîntregirea sufletului, ceea ce singur Dumnezeu poate lucra asupra omului: Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci, ce este mai lesne, a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. (Matei, 9, 1-7) Desigur, pentru omul necredincios a vorbi despre diavol şi lucrarea sa este un non-sens la fel de mare precum a vorbi despre rolul mântuitor al suferinţei.

Credinciosul, însă, ar trebui să cunoască faptul că demonii sunt vrăjmaşii omenirii şi că orice părtăşie cu ei nu ne poate face decât un imens răuVracii, cu meşteşugul lor, pe mulţi i-au tămăduit de boli şi pe mulţi ce erau bolnavi i-au făcut sănătoşi. Numai că pentru aceasta trebuie să fii părtaş la necinstirea lui Dumnezeu. Departe de noi un asemenea gând!Este limpede, dar, că demonii nu vindecă. Dacă, totuşi, Dumnezeu le îngăduie cândva să tămăduiască vreo boală, aşa cum fac oamenii, este ca să te încerce, şi nu pentru că Dumnezeu n-ar şti, ci ca să înveți să nu-i suferi pe demoni nici dacă tămăduiesc [ Sfântul Ioan Hrisostom, din Împotriva iudeilor I, PGB 34, 132-138, PG 48, 854-855, citat în Diavolul şi magia..., p. 111). Aici, sfântul foloseşte conceptul de tămăduire (vindecare) în două accepţiuni - vindecarea reală, care vine de la Dumnezeu (şi care implică iertarea păcatelor, reîntregirea sufletului suferind) şi vindecarea aparentă (alinarea trupului cu preţul pagubei sufleteşti), ca lucrare a puterilor întunericului, prin care acestea îi atrag pe oamenii necredincioşi sau slabi în credinţă.

Există şi persoane care cred în Dumnezeu, dar existenţa diavolului nu o admit. Alţii consideră că cine „face bine” altora nu are cum lucra cu necuratul, aşadar „vindecătorii” sunt „buni” şi neapărat „lucrează cu Dumnezeu”.Nefiind dispus să accepte durerea şi boala, sau din inacceptarea unei condiţii (uneori nu cu mult) diferite de cea a semenilor săi (reflex al orgoliului, intens cultivat în societatea actuală), acesta aleargă către orice soluţie, fără a se interesa (ba chiar fără a-l interesa) în ce raport se găsesc aceste soluţii şi promotorii lor cu Hristos. Nu a fost deloc dificil pentru nişte practici care promit şi, uneori, chiar oferă „vindecări” pe care medicina „clasică” nu le poate realiza, să „cotropească” o societate al cărei progres tehnologic nu are cum suplini golul din sufletecontemporanul, fie el şi ortodox şi cu atât mai mult cel neortodox, se închină, de-a dreptul, la ştiinţă, nemaipunându-şi probleme duhovniceşti înaintea acestui idol al omului „emancipat”, îndoiala faţă de lucruri prezentate drept ştiinţifice fiind semnul de ruşine al „înapoiaţilor”, al „fundamentaliştilor” şi „fanaticilor”. idolatrizarea ştiinţei, alături de indisponibilitatea de a accepta suferinţa, îi face pe unii să recurgă la păgânismul prezentat drept ştiinţă.

Un homeopat absolvent de studii superioare, cu calificare obţinută în străinătate şi/sau care afişează (şi) cunoştinţe din „alopatie”, anatomie, fiziologie, biochimie ş.a.m.d. impresionează publicul cu nivel mediu de educaţie (pacienţii lipsiţi de educaţie formală fiind convinşi,este asigurat. Dacă are diplomă în medicină, aceasta îi aduce „puncte în plus” în ochii publicului, iar dacă nu, se aplică judecata conform căreia respectivul este un „original”, un „pasionat” autodidact, eventual un „deschizător de drumuri”.Dacă se mai şi prezintă drept un om credincios, această aparenţă va adormi şi ultimele zvâcniri ale conştiinţei unor „pacienţi” care nu trec, în credinţa lor, dincolo de analiza superficială conform căreia binele trupului este egal cu binele absolut."

Oana Iftime – Alexandru Iftime

Homeopatia nu este compatibilă cu Ortodoxia

"...homeopaţii, de la Hahnemann citireconsideră că boala este o perturbare a „forţei vitale” a organismului, produsă sub acţiunea aşa-numitelor „influenţe dinamice”, de natură spirituală În concepţia ortodoxă, complet diferită de cea homeopată, boala este urmarea păcatului, scopul său fiind pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu, fapt clar prezentat în Scriptură şi în scrierile sfinţilor Înţelegerea duhovnicească ne învaţă că bolile şi celelalte necazuri pe care Dumnezeu le trimite oamenilor sunt trimise dintr-o deosebită milostivire dumnezeiască: precum doctoriile amare bolnavilor, şi ele dau mântuirii noastre, veşnicei noastre fericiri, un ajutor cu mult mai de nădejde decât vindecările minunate. Adeseori, foarte adeseori, boala este o binefacere mai mare decât tămăduirea, dacă aceasta ar veni; boala este o binefacere atât de vitală, încât îndepărtarea ei prin vindecare ar însemna îndepărtarea unui bine duhovnicesc cât se poate de mare, care nu suferă asemuire cu binele vremelnic adus de vindecarea bolii trupeşti ( Sfântul Ignatie Briancianinov)

Dumnezeu a dat omului suferinţa din pricina păcatului; dar, prin suferinţă pune capăt păcatuluiPăcatul a dat naştere suferinţei, dar suferinţa şterge păcatulsuferinţa se naşte din păcat, dar distruge păcatul când e însoţită de pocăinţă { Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii despre pocăinţă.)

Filosofia (credinţa) homeopată, respectiv învăţătura ortodoxă despre boală sunt, aşadar, în mod evident diferite una de cealaltă.


Samuel Hahnemann s-a numărat printre aceste persoane, fiind deist, mason şi universalist.

Conform învăţăturii ortodoxe, însă, vorbim despre suflet, ca animator al trupului, iar nu despre vreo forţă vitală. Prin urmare, dacă discutăm perspectiva hahnemanniană ad litteram, aşa cum se vădeşte ea în Organon, vorbim despre vindecarea a ceva care, din perspectiva dreptei credinţe, nu există („forţa vitală”). Iar varianta în care Hahnemann, vorbind despre forţa vitală, s-ar fi referit nu la suflet, ci, mai precis, la ceea ce ţine omul în viaţă, prin intermediul sufletului, şi anume la energiile dumnezeieşti necreate, ar fi încă şi mai dezavantajoasă, pentru sistemul homeopat. În această perspectivă, pretenţiile luciferice ale homeopaţilor devin (şi mai) strigătoare la cer, fiindcă se ajunge, practic, la afirmaţia că lucrarea dumnezeiască poate fi alterată de cine ştie ce „factori perturbatori” şi că homeopaţii o „restabilesc”.


Nici un „vindecător”, fie el homeopat sau de alt fel, nu poate vindeca latura nevăzută a omului. Vindecarea sufletului nu se poate realiza decât prin lucrarea dumnezeiască, în Biserica cea Una sfântă, sobornicească şi apostolească. Dumnezeu ne-a lăsat, spre vindecarea trupului şi a sufletului, Sfinte Taine, prin care omul dobândeşte harul. Biserica ştie şi învaţă despre folosul primirii Sfintelor Taine de către bolnavi (ca şi de către cei sănătoşi) – taina Sfântului Maslu, taina spovedaniei (mărturisirii păcatelor) şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. Pocăinţa îl împacă pe om cu Dumnezeu, atrăgând asupra creaturii harul Ziditorului său. Sfânta Scriptură îndeamnă adesea la pocăinţă şi prezintă numeroase exemple de pocăinţă, prin care păcătoşii s-au întors la Dumnezeu, scăpând de nimicirea pe care o atrăseseră asupra lor păcatele lor.

-remediile homeopaţilor nu au cum fi rezultatul unor minuni, dat fiind contextul preparării lor, în afara Bisericii, într-un duh care nu are nimic de-a face cu credinţa adevărată. Nu doar că există homeopaţi eretici, păgâni, atei, şi că sistemul hahnemannian constituie per se un sistem păgân, dar aceste „miracole” se repetă la scară industrială şi se vând în chip profitabil. "

A fost vorba de analize la sange, si de un stafilococ. Nu prea voiam sa iau antibiotic, eram insarcinata si imi era recomandat de medicul ce ma avea in evidenta. De stafilococ am scapat cu acele bilute, dar valoarea fierului a ramas la fel de proasta, in ciuda celor trei luni de tratament homeopat. Nu s-a vazut nici macar o mica diferenta.

In timp ce urmam acest tratament, am inceput sa am unele probleme, un fel de efecte secundare. Nu stiu nici pana in ziua de astazi daca au fost de la tratamentul homeopat sau de la altceva. De atunci am inceput sa fiu mai retinuta si nu am mai apelat la homeopatie.

Eu consider tratamentul homeopat mai degraba periculos decat apa chioara.

-asa este !

Homeopatia şi vrăjitoria (magia simpatica)

"Atunci când se obţin vindecări fără vreo explicaţie cauzală accesibilă ştiinţific, ba, mai mult, imposibil de elaborat, din punct de vedere ştiinţific şi logic, aşadar în condiţii care contrazic ordinea firească a lucrurilor (cauzalităţile proprii lumii materiale), iar contextul arată că nu este vorba despre o minune, omul credincios este în drept să-l suspecteze pe vindecător de vrăjitorie (conlucrare, conştientă sau nu, cu demonii). Se poate spune, aşadar, şi despre homeopatie că ar fi vrăjitorie, iar această perspectivă este dificil de combătut, având în vedere o serie de elemente, dintre care vor fi examinate, pentru început, asemănările conceptuale şi/sau practice dintre homeopatie şi magia simpatică.


Vom ignora deosebirea artificială dintre magician (cel care intră în contact cu supranaturalul pentru a obţine anumite efecte benefice) şi vrăjitor (care intră în contact cu supranaturalul în scopuri percepute ca antisociale), adoptată de către unii antropologi
Cei doi termeni vor fi consideraţi sinonimi, la fel ca şi magie (fie aceasta considerată, de către unii, ca separabilă în „albă” şi „neagră”) şi vrăjitorie, conform perspectivei ortodoxe, care nu separă lucrarea cu duhurile în benefică şi malefică, aceasta neavând cum fi decât dăunătoare, pe plan duhovnicesc.
-asemănarea dintre teoria şi practica homeopatiei şi principiul şi aplicaţiile magiei simpatice trec dincolo de cea terminologică.Aidoma unor forme de magie simpatică tradiţională, homeopatia se bazează pe îndepărtarea unor fenomene (simptome) prin utilizarea unor mijloace mimetice (remediile, capabile să inducă simptome similare cu cele pe care le vindecă).
-Ideea că homeopatia este practicată de oameni de diferite religii nu este câtuşi de puţin incompatibilă cu perspectiva conform căreia homeopatia este o formă de magie. Împlinirea actului vrăjitoriei nu ţine de voinţa omului decât în ceea ce priveşte îndeplinirea ritualului vrăjitoresc (persoana putând fi sau nu conştientă de faptul că ceea ce face este vrăjitorie), în rest antrenează voinţa şi lucrarea îngerilor căzuţi şi are loc indiferent de raportarea subiectivă a persoanei la actul în cauză. Demonii de-abia aşteaptă să vină şi vin, odată chemaţi, indiferent ce crede despre ei şi despre toată povestea cel care a îndeplinit ritualul. Există vrăjitori iniţiaţi, implicaţi în colaborarea cu demonii în urma unei alegeri conştiente, dar există şi vrăjitoria practicată de către înşelaţi (persoane amăgite de către demoni, care ajung să nutrească idei neortodoxe despre existenţă şi impresii false despre ei înşişi, adesea considerându-se posesori ai unor capacităţi spirituale „deosebite”), sau chiar de către persoane care habar nu au că practicile pe care le adoptă sunt vrăjitoreşti.
-Parcurgând diverse Materia medica homeopate din întreaga lume, se poate constata că majoritatea zdrobitoare a remediilor au listate „simptome” reflectând influenţa duhurilor necurate în viaţa omului. Se pare că materia „dinamizată” stârneşte, în om, patimile şi îl face vulnerabil la atacuri demonice directe, rezultând manifestări pe care homeopatia pretinde că le tratează, cu ajutorul unora şi aceloraşi remedii. Remediul Acidum nitricum se asociază cu teama de boală şi de moarte, egoism, suspiciune, nefericire, nemulţumire, pesimism, depresie, iritabilitate, persoana este ranchiunoasă, răzbunătoare, încăpăţânată, răuvoitoare, nu o mişcă scuzele altora, suferă de disperare cronică, sare din somn, înspăimântată, atunci când adoarme [ Manifestări clare ale patimilor fricii şi trufiei, precum şi ale lucrării directe a demonilor.Remediul Sepia se asociază cu tristeţe profundă, plâns, indiferenţă faţă de cei dragi, manifestări de ciudă şi atitudini critice faţă de ceilalţi (efecte ale trufiei), lipsa bucuriei de viaţă, amorţeala emoţiilor şi a minţii (manifestări ale akediei, binecunoscută în patologia duhovnicească), aversiune faţă de familie şi prieteni, însoţită de teama de a fi singur(ă), mânie şi iritabilitate uşor de stârnit, teama de fantome, nebunie, sărăcie (adică, o serie întreagă de angoase de origine pătimaşă şi/sau demonică nemijlocită). Apar şi alte elemente îngrijorătoare, din punct de vedere duhovnicesc: remediul Bromium (dar şi alte remedii) este asociat cu senzaţia că cineva se află în spatele persoanei şi că, dacă aceasta se întoarce, îl va vedea pe acel „cineva” acolo. Un alt simptom curios conex unor remedii este insomnia cu oră fixă. Spre exemplu, pacientul nu poate dormi după ora trei dimineaţa. Se administrează remediul Nux vomica, după alţii merge şi Kali carbonicum, pentru aceeaşi categorie, a celor care se trezesc la trei dimineaţa, după alţii nu, fiindcă după aceştia din urmă Kali carbonicum se dă celor care se scoală în jurul orei două (nu trei) a.m. şi nu mai pot să doarmă. O astfel de simptomatologie aminteşte cel mai bine de „apucatul la oră fixă”, din limbajul popular. Că oamenii pot fi sâcâiţi de demoni, mereu la aceeaşi oră nu este deloc implauzibil, din perspectiva ortodoxăUn alt fapt bizar care se petrece cu cei care urmează tratamente homeopate este, după cum au constatat homeopaţii înşişi, afectarea stării de conştienţă, parte, alături de apariţia unor boli acute, din ceea ce s-a numit „culoarea ameliorării homeopate”. La pacienţi se pot sesiza: (…) alterarea percepţiei temporale, sărăcia limbajului, amnezia selectivă, lipsa conştiinţei de sine, caracterul holist al ameliorării şi dezvoltarea de boli acute, toate în răspuns la un tratament homeopat de succes.S-a văzut că sistemul homeopat constituie în sine o credinţă, şi anume una păgână, total incompatibilă cu Ortodoxia, aspectul ei aplicativ fiind o formă de magie simpatică. Influenţa demonică se vădeşte, în practică, în anumite reacţii ale probanţilor/pacienţilor, legate de toate patimile cunoscute Bisericii, precum şi de influenţe demonice ocazionale, directe. Pentru omul credincios şi care nu caută vindecare cu orice preţ (adică alinarea trupului cu preţul pagubei sufleteşti) o minimă curiozitate relativă la o metodă de „vindecare” la care face apel s-ar putea dovedi salvatoare, odată însoţită de decizia fermă de a renunţa la acea metodă, din momentul în care apar dubii legate de aspectele spirituale implicate. Pentru că:
“Dacă se întâmplă şi ne îmbolnăvim, e mai bine să rămânem bolnavi, decât să fim tămăduiți de nişte demoni şi să ne lepădăm de Dumnezeul nostru.
Pentru că, deşi ne tămăduiesc, în fapt, mai mult ne vatămă decât ne sunt de folos. Ei sunt de folos trupului, care oricum are să moară şi să putrezească nu peste mult timp, dar vatămă, în schimb, foarte tare sufletul, care este nemuritor.
Şi, aşa cum fac negustorii de sclavi, momind copiii cu bunătăţi (dulciuri, năut prăjit, sau multe altele), răpindu-le libertatea şi chiar şi viaţa, tot aşa fac şi demonii, făgăduind vindecarea unui mădular al trupului, dar făcându-ne să pierdem mântuirea sufletului “(Sfântul Ioan Hrisostom)

Bolnavul trebuie să se îndrepte, în Biserică, spre Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, căutând iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele care i-au atras suferinţa.Poate apela la ştiinţa medicală pentru alinarea suferinţei fizice şi, dacă medicina se dovedeşte neputincioasă, în niciun caz nu trebuie să recurgă la vrăjitorie, plata celui care alege suferinţa, deşi vrăjitorii i-ar fi alinat-o, fiind similară cu cea a mucenicilor:“
Ai căzut bolnav? Vin mulţi să te vadă. Unii stăruie să chemi vraci, alţii să porţi talismane, spunându-ţi că răul va fi mai mic. Tu rabzi suferinţa, temându-te de Dumnezeu, cu curaj şi cu stăruinţă, alegând să pătimeşti orice, decât să alergi la leacurile idolatrilor. Aşteptând cu stăruinţă ajutor de la Domnul şi pătimind, vei primi cununa muceniciei. Şi să nu cumva să te îndoieşti. Cum şi în ce fel, îţi voi arăta. Aşa cum un martir al lui Hristos suferă cu vitejie toate chinurile năprasnice, dar nu primeşte să slujească idolilor, aşa şi tu rabzi durerile bolii tale, ca să nu te foloseşti de nimic din cele ce sunt ale diavolului şi să nu faci cele ce-ţi porunceşte. Patimile mucenicilor sunt mai grele? Da, dar şi suferinţele tale sunt mai lungi, şi, prin urmare, biruinţa este la fel de mare. De multe ori, însă, şi o boală poate pricinui dureri cumplite. Când fierbinţeala îl face pe unul să ardă şi tare îl mai supără, iar el nici nu vrea să audă de vrăjitori, gonindu-i pe toţi care-l îndeamnă să-i cheme, nu şi-a împodobit el, oare, creştetul cu a mucenicilor cunună? “[Sfântul Ioan Hrisostom, din Cuvântul III la Epistola I către Tesaloniceni]
oana-iftime-alexandru-iftime-homeopatia-o-abordare-stiintifica-si-spirituala.

Homeopaţii ortodocşi – aflati in inselare

"Există şi homeopaţi ortodocşi practicanţi, care consideră că Dumnezeu vindecă, şi nu ei, şi care le recomandă pacienţilor (uneori clerici), pe lângă remedii, postul, rugăciunea şi Sfintele Taine. Nici o mirare. Victime ale vicleniei diavolului au fost uneori şi sfinţii, omul fiind, totuşi, om, şi nu Dumnezeu, Singurul fără de greşeală şi posibilitate de a Se înşela. Uneori, persoana ajunge să se ataşeze enorm, până la iraţional, de ideea falsă pe care a îmbrăţişat-o, astfel încât o apără până la sfidarea logicii şi chiar a adevărului de credinţă. În această condiţie, omul poate ajunge să afirme orice, mergând până la erezie sau blasfemie.

-din studiul datelor pe care homeopaţii le-au colectat despre remedii se poate observa că materia dinamizată stârneşte, în om, patimile, şi îl face vulnerabil la atacuri demonice directe, toate patimile (bolile spirituale) cunoscute Bisericii ajungând să fie legate de remedii.

-Tentaţia recursului la homeopatie, mai ales pentru bolnavii grav, este mare, dat fiind că nu suntem, cu toţii, decât oameni. A nu apela la astfel de practici, chiar dacă suferinţa cuiva este mare şi tentaţia alinării amăgitoare pe care o pot oferi vrăjitorii este pe măsură, atrage, însă, asupra bolnavului, conform învăţăturii Bisericii, mângâierea şi răsplata dumnezeiască."



oana-iftime-alexandru-iftime-homeopatia-o-abordare-stiintifica-si-spirituala

Ştiinţă?... Credinţă?... Medicină?... Magie?...
Din ce în ce mai agreată de către marele public, homeopatia rămâne, la nivelul comunităţilor ştiinţifice, un domeniu controversat, controversă care tinde să se extindă şi în domeniul teologic.
În căutarea unor explicaţii plauzibile şi a unor fundamente solide ale practicii lor, mult contestate, de la începuturi şi până în ziua de astăzi, homeopaţii se îndreaptă către dezvoltări recente din ştiinţe, către tradiţii spirituale, sau către o îmbinare între posibile explicaţii materialiste, respectiv idealiste, ale acţiunii preparatelor homeopate.
Vă invităm să participaţi la o investigaţie asupra fenomenului homeopat actual, împreună cu autorii volumului "Homeopatia, o abordare ştiinţifică şi spirituală", lucrare care se doreşte a fi un instrument care să vă asiste în formularea propriilor opţiuni vizavi de acest sistem şi de recursul la aplicaţiile sale practice.


Oana Iftime Homeopatia 1 din 4
http://www.youtube.com/watch?v=SRTlJwy2loA#t=1762

Oana Iftime Homeopatia 2 din 4
http://www.youtube.com/watch?v=OqQ-lz1uVxU

Oana Iftime Homeopatia 3 din 4
http://www.youtube.com/watch?v=LVMfE5cWaVk

Oana Iftime Homeopatia 4 din 4
http://www.youtube.com/watch?v=Xsa-DuGv1Yw

O prezentare foarte folositoare,se explica foarte bine ca HOMEOPATIA ESTE MAGIE SIMPATICA SI ESTE DAUNATOARE SUFLETULUI.

Din pacate ai fost victima unei inselatorii tipice a homeopatilor.
Daca te-ai fi interesant putin, ai fi flat ca stafilococul e o prezenta normala in organism, sunt mai multe specii de stafilococ si majoritatea ne-patogene, adica nu produc imbolnaviri.

"Staphylococcus (Gr. staphylē = ciorhine + coccos = boabe, [1]) este un gen de bacterii gram-pozitive. La microscop apar ca celule rotunde (coci), grupate similar boabelor într-un ciorchine.
Genul Staphylococcus include la ora actuală (2006) 31 de specii - denumite generic "stafilococi". Majoritatea sunt nepatogene și fac parte din microbiota indigenă, colonizînd pielea și mucoasele oamenilor și altor organisme. O parte pot fi întâlnite și în flora microbiană prezentă în sol."

http://ro.wikipedia.org/wiki/Staphylococcus

Deci n-ai "scapat" de nimic care sa-ti cauzeze vreo problema.
Bilutele alea nu contin decat zahar, cel mult ar putea face o bacterie fericita, nicidecum sa o puna pe fuga.
Daca aveai o specie patogena, nu scapai asa de usor doar cu zahar.

Un "tratament" homeopat nu-ti poate produce in mod direct vreun rau, in plan fizic.
Dar s-ar putea sa aiba efecte incepand din planul spiritual si ulterior in plan fizic printr-un mecanism despre care s-a discutat si s-au facut trimiteri inclusiv pe acest topic.

Cred ca pe undeva poate fi asimilat cu mersul la vrajitoare. Faptul ca vrajitoria se ascunde sub masca medicinei care are baze stiintifice, face lucrurile ceva mai complicate dar in principiu cam asta este.

Daca ai merge la o vrajitoare despre care sa zicem ca n-ai sti ca e vrajitoare, sau nu vrei sa stii, si persoana in cauza si-ar face ritualurile intr-o camera undeva in spate, mai mult, in camera in care te-a primit ar avea icoane si cruci si ar veni la tine doar cu o sticluta si ar zice "bea asta de 3 ori pe zi", nu ar avea oare acelasi impact spiritual negativ?

Cred ca traducerea corecta ar fi fost "magie simpatetica".

Din pacate aici dai c/p antihomeopatie si pe topicul despre vaccinare dai c/p din lucrarile homeopatilor impotriva vaccinarii.
Un "mare" antivaccinist roman fiind si un "mare" homeopat si vehiculat ca "mare" ortodox: Pavel Chirila.
Cam cu doua fetze treaba.

http://oanaiftime.wordpress.com/2014...ie-editoriala/

Anunţăm apariţia celei de a doua cărţi a noastre despre homeopatie, Homeopatia. Ştiinţă? Credinţă? Medicină? Magie?

O puteţi citi şi descărca gratuit, în format pdf, utilizând acest link:
https://oanaiftime.files.wordpress.c...ismos-2014.pdf


Mulţumim editorilor pentru posibilitatea distribuirii gratuite a formatului electronic al cărţii. Cine doreşte să o achiziţioneze în forma tipărită o poate comanda la: http://www.evanghelismos.ro/carte/16...medicina_magie

Referinţa completă este Iftime O., Iftime Al, Homeopatia. Ştiinţă? Credinţă? Medicină? Magie?, Ed. Evanghelismos, 2014. Prima ediţie a apărut la Ed. Pridvor, Bucureşti, 2014. Cartea a fost, de asemenea, publicată în limba greacă, simultan cu ediţia în limba română.

Ea nu reprezintă un simplu rezumat al celei dintâi (Iftime O., Iftime Al., Homeopatia, o abordare ştiinţifică şi spirituală, Ed. Lucman, 2012) [Se poate descarca gratis de aici: https://mega.co.nz/#!Ud5yxaLS!fL5D0B...ZWS0VKmncgwTxM. ]

Secţiunea care cuprinde analiza fenomenului homeopatiei din perspectiva antropologiei culturale şi a teologiei ortodoxe a fost adăugită cu noi date, sublinieri şi clarificări.

"Subiectul terapiilor „alternative” a preocupat de mulţi ani Biserica Ortodoxă şi mai cu seamă Biserica Greciei. La iniţiativa Comisiilor Sinodale pentru Erezii au fost convocate Conferinţe Panortodoxe, care s-au ocupat îndeaproape de terapiile „alternative”, printre care se numără şi homeopatia. La toate aceste conferinţe s-a constatat incompatibilitatea dintre aceste terapii alternative şi credinţa Bisericii.
Mai ales la ultima Conferinţă Panortodoxă, din noiembrie 2013 de la Volos (Magnisia), s-a constatat între altele că: „Terapiile cunoscute sub numele de alternative nu au doar prelungiri oculte, dar înseşi fundamentele lor se regăsesc în spaţiul din afara creştinismului şi chiar în cel ocult… Conferinţa a constatat că aceste terapii… se bazează pe o concepţie despre lume contrară şi incompatibilă cu credinţa ortodoxă”.