Manastirea Barsana ...

Stiu, dar pentru ei cred ca este greu, mai ales daca vin dintr-un background ne-european. Pe de o parte parintii lor nu s-au mutat din tara lor de bine ce le era, pe de alta parte aici este o alta lume decat cea pe care ar vrea-o ei, copiii cresc cu nemultumirile parintilor care nu-i cresc ca belgieni, ci ca un fel de expats, apoi la scoala aud altceva....Nu stiu, mie mi-ar fi enorm de greu sa ma mut intr-o tara care n-are nici o treaba cu valorile inc are m-am format, ceva gen tara musulmana, sau asiatica, sau eu stiu ce.

Pe mine ma enerveaza romanii imigranti care se plang in continuu de tot felul de chestii care mai de care mai ridicole, de asta si cam evit comunitatile romanesti.

Da, la Barsana ma gandisem si eu; am citit aseara articolul de pe site despre aceasta manastire, pare mai altfel decat ceea ce am vazut pana acum.

Rohia mi se pare un pic cam rece, poate ma mai uit Jenica pe pozele tale si imi schimb parerea.

Brancoveanu - Sambata recunosc ca nu o aveam in plan, dar, nu se stie niciodata. Multumesc, Laurentiu.

Si eu incerc sa ii inteleg si imi pare rau de ei. La inceput poate si eu eram putin asa, deci pot intelege.
Ei macar sunt crestini, dar musulmanilor cred ca le este si mai greu sa se adapteze. (Eu insa am elevi crestini)
Eu cred intr-o anumita loialitate si recunostiinta penru tara care te-a primit. Nu slugarnicie, nu imitatie fara critica, dar un fel de bunavointa, deschidere chiar critica, nu inchidere aroganta.
De fapt, acesti tineri sunt intr-un fel nefericiti, nu mai au radacini. Cand ai ceva cultura, este mai usor, te poti situa mai usor la un nivel neutru, supranational poate, dar in general elevi mei vin din familii mai simple (in general cumsecade dar fara multa scoala)
Sigur, crestinismul ar trebui, in sensul epistolei catre Diognet, sa ofere aceasta identitate supranationala, insa din pacate ortodoxia in general nu reuseste asta, ci este un fel de identitate nationala pentru majoritatea.

Da, asa vad si eu situatia. Si in general romanii din diaspora sunt echilibrati si recunoscatori ptr sansa care li s-a dat. Eu una n-am prea intalnit extreme (care fie sa se planga de tara adoptiva, pana la ridicol, fie s-o ridice in slavi si sa improaste cu noroi patria mama.)