În prealabil postat de anna

ooo, Alin, nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Nu ma plang din cauza copiilor, imi place ca sunt atasati de mine.. Oricum cresc atat de repede, cel mare deja se interiorizeaza si desi vorbeste non stop, gandurile care-l reprezinta le tine pt el. Ieri invata sa mearga, azi are probleme "existentiale", deja si nu nici in clasa 1.
Parerea mea e ca si 10 copii de-ai avea, tot ca o clipa trece viata si ti se pare ca nu te-ai bucurat destul de ei.

Altceva vroiam sa arat: un pic de realism este necesar. Viata sexuala isi schimba radical importanta pe masura ce te maturizezi.. si daca nu te maturizezi te forteaza copiii sa-ti schimbi optica.
Desigur cunosc parinti care merg in vacante fara copii (pt a nu fi tulburati in "distractie".. ba cunosc si un caz tragic in care copilul lasat in grija bunicii a murit cand parintii erau la mare) sau care merg in vacante cu tot cu bunici (ca sa aiba viata sexuala nestingherita in timp ce bunicii supravegheaza copiii).Mi se pare jalnic sa ajungi parinte si sa ai mentalitatea eu, eu, eu...

Si cum ajung unii la batranete cu sexualitatea in cap (cazuri pe care le stiu).. mi-e groaza sa ma vad cu ei ca il intreaba pe copilul meu de gradinita despre prietenele lui! Sau fac aprecieri: "e baiat mare, umbla cu fete"! (adica avem o vecina cu care se joaca in parc). Si ii spun copilului ca "prietena" lui de anul trecut era mai frumoasa decat cea in prezent. :43: Cum sa explic unor astfel de oameni ca fiul meu, daca este coret educat "NU umbla cu fete". Sau ca o fetita nu poate fi frumoasa/ urata ci fiecare fiinta este unica si speciala (cum zice fiul meu despre prietena lui: "Dumnezeu a facut-o foarte speciala", ca este alta nationalitate). Sunt oameni care vad relatiile doar prin ochelarii patimilor lor (desi sunt "normali", au fost fideli unul altuia.. dar nu au inteles sa acorde sexualitatii locul cuvenit, ci probabil i-au exagerat importanta).
Asta este cu sexualitatea care nu dispare cu batranetea, ci daca nu-i intelegi rostul iti transfigureaza toata realitatea, pana la proiectarea propiilor instincte asupra unui copil de gradinita si a prietenei lui de joaca.
(Mi-e sila, dar sunt obligatii familiale, trebuie fac iar act de prezenta!)

În prealabil postat de Jane Says (Post 248133)

DAAAAAAAAAAAAAAA
Mie mi-a stat mintea-n loc cand am auzit-o pe sotia tatalui meu (ambii au 54 de ani) descriind cum o fetita de 1 an, vazandu-l pe tata apropiindu-se (erau in vizita sau ceva) si-a expus funduletu din scutecel, era asa draguta si cocheta mititica, ii placeau barbatii, dar descria asa, vesel, ca si cum era ceva misto, era fain, copila era cool
Mi-a venit sa urlu :)
FRATE, POATE GANDI IN AFARA SEXUALITATII SAU TREBUIE SA O PROIECTEZE IN JUR NONSTOP?
Ffff... ma simt mai bine :)

În prealabil postat de anna21 (Post 248140)

Dar ca tot veni vorba de locul sexualitatii.. si cum se manifesta patimile la batranete. Cunosc batrani care rasfoiesc reviste pt barbati gen playboy, hustler.. oameni normali, adica, din aceia care in societate trec drept "izvoare de intelepciune si experienta de viata" (in spirit lumesc, desigur).

Sau o batrana care s-a "indragostit" de un tanar..etc..
Sunt lucruri care trebuie puse la punct din timp.
Altfel, asteptand o "asezare" a lucrurilor adusa de ritmul biologic, s-ar putea sa descoperi prea tarziu ca de fapt ai de-a face cu o patima/boala sufleteasca, nu un impuls normal.

În prealabil postat de Jane Says (Post 248144)

Parerea mea e ca , cu cat acordam importanta psihologica mai mare actului, cu atat il caram dupa noi mai multa vreme, aparent cu cele mai bune intentii. Adica il invelim in ambalajul asta de "sanatate viguroasa", "e bine sa", "e sanatos sa", si tot felul de ganduri care nu il urmeaza ("a fost bine") ci il provoaca. Adica la o adica noi toti cam credem ca lipsa lui e cam aiurea, parca n-ar fi tocmai ok, parca totusi n-ar fi dragoste fara, asa niste caracatite..
Unei paciente care avea sotul bolnav i-a recomandat o sefa de-a mea sa-si gaseasca un "prieten" (femeia e la menopauza). Sotul i se stingea de cancer si ea avea relatii "ca asa e sanatos, sa nu ma imbolnavesc de nervi". Am murit un pic pe dinauntru cand mi-a spus.
Ce avea pacienta? Nada. Era o isterica cu iq 70. Nimic care sa se poata trata.

În prealabil postat de anna21 (Post 248145)

Asta-mi aminteste ce solutie gasise un cunoscut pt paciente isterice (nu la psihiatrie): injectie cu ser? (cred ca era ser fiziologic, nu apa, totusi).. nu stiu exact cum si unde o facea.. ideea era sa o doara rau pe femeia aceea (nu stia ca este ser, desigur.. placebo).. si uita de probleme. Ii schimba perspectiva.
(Cred ca e mai indicat decat curvie.)

În prealabil postat de sophia (Post 247946)

Uitam ceva:Va rog eu mult sa nu mai spuneti ca in credinta avem liberul arbitru. Nu este asa. Exista niste reguli si daca nu le indeplinim, se pare, dupa parerea voastra, ca nu suntem (buni) crestini. Noi nu putem alege in credinta, ori facem ceea ce ni se cere (de la Dumnezeu) si mai rau oameni (biserica institutie), ori nu suntem crestini (orotdoxi). Asa se spune, n-o spun eu.
Pentru mine liber arbitru inseamna sa poti alege ceva intre doua sau mai multe variante, fara ca sa faci ceva rau. Sa poti sa-ti alegi drumul, neinsemnand asta ca automat ai de ales intre alb si negru, sau bine si rau. Pot sa fie mai multe cai bune si rele.
De ex. in credinta: sa poti alege calea potrivita tie de a-ti manifesta credinta, fara ti se pune eticheta ca nu esti crestin, sau esti caldicel, sau ai facut rau. Sa poti fi fericit cu alegerea ta.