|
Psalm 134
TÎLCUIREA PSALMULUI 134 Aliluia. Cîntarea treptelor. Aceasta este altă laudă care s-a adus lui Dumnezeu de cei ce au dobîndit slobozenia. Iar tîlcuirea lui „aliluia” am zis-o mai-nainte întru altele. Lăudați numele Domnului, lăudați pe Domnul, Fiindcă dumnezeiasca fire este nevăzută, ne poruncește a o lăuda pe aceasta după cuviință, zicînd: „Lăudați numele Domnului!” Îndestulați-vă – zice – cu numirea lui Dumnezeu și nu căutați a vedea cele cu neputință de văzut! 2 cei ce stați în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru! Zice: După ce v-ați izbăvit de robia Babilonienilor și ați dobîndit buna-cuviință și podoabă a dumnezeieștilor curți, lăudați-L pe Dătătorul bunătăților acestora! 3 Lăudați pe Domnul, că este bun Domnul! Faceți pricină a cîntării de laudă bunătatea Celui ce este lăudat! Cîntați numele Lui, că este bun! Mult cîștig se pricinuiește vouă și de aici - zice. Apoi, pomenește facerile de bine către dînșii: 4 Că pe Iacov Și-a ales Lui-Și Domnul, pe Israil, spre moștenire Lui-Și. Iar Simmah, așa: „pe Israil, spre alegere Lui-Și.” Zice: Pe dînsul l-a învrednicit de mai multă purtare de grijă, și l-a numit norod al Său și, de toți oamenii grijindu-Se, de acesta s-a grijit cu covîrșire. Pe acestea le-a zis încă și Fericitul Moisi: „Cînd a împărțit Cel Preaînalt neamurile, cînd a risipit pe fiii lui Adam, a pus hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu: și s-a făcut parte a Domnului Iacov, norodul Lui, Israil - funia moștenirii Lui.” 5 Că eu am cunoscut că este mare Domnul, și Domnul nostru - peste toți dumnezeii. Prin înseși lucrurile – zice – ne-am învățat vîrtutea Dumnezeului nostru și că dumnezeii închinați de celelalte neamuri nu vor putea nicidecum a se alătura cu Dînsul, că nimeni nu alătură pe Cel ce este, și de-a pururea este, cu cel ce nu este nicidecum. Apoi, arată puterea lui Dumnezeu din zidire: 6 Toate cîte a vrut, Domnul a făcut, în cer și pe pămînt, în mări și întru toate adîncurile. Cele făcute nu sînt măsurate deopotrivă cu puterea, ci cu voirea: că putea să zidească încă mult mai multe decît acestea și cu mult mai mari, ci atîtea și unele ca acestea a voit. Dar toate sînt ale Lui făpturi: cerul și cele cerești, pămîntul și cele pămîntești, marea și cele dintru dînsa. Iar „adîncuri” numește mulțimea cea nemărginită a apelor, că le-a numit cu multe nume de mări, fiindcă în multe noianuri s-a despărțit marea cea una: că unul este sînul Atlantic, și altul Oceanul, și noianul cel Tirenian, și cel Ionian, și cel Egeean, și cel Arabic, și cel Indian, și Marea Neagră, și Propontida[COLOR=#800080][1][/COLOR], și Elespontul[COLOR=#800080][2][/COLOR]și alte noianuri, mai multe decît cele zise. 7 Ridicînd nori de la marginea pămîntului, Pentru că, cu dumnezeiescul cuvînt, firea apelor cea curgătoare în jos se trage în sus, și se înalță în văzduh și adapă pămîntul. Și a zis că aceasta se ridică „de la marginea pămîntului”, căci din apele mărilor se strînge, iar „margini ale pămîntului” sînt sînurile mărilor. fulgerele spre ploaie le-a făcut Prin fulgere mai-nainte vestește dăruirea ploilor și arată minune mai prea-slăvită decît toate minunile: că, străbătînd prin ape, focul cel fulgerător nici pe acelea nu le înfierbîntă, nici el însuși nu se stinge. Cel ce scoate vînturile din vistieriile Sale. „Vistierii” ale vînturilor nu zice că sînt oarecari cămări, ci, de vreme ce voia dumnezeiască pornește cu lesnire vîntul cînd aerul e lipsit de acesta, pe ea a numit-o „vistierie”, căci, îndată ce poruncește, despre toate părțile se adună vînturile. Așa, după ce a arătat zidirea și purtarea de grijă cele de obște, de aici înainte povestește facerile de bine către Iudei: 8 Care a bătut pe cele întîi-născute ale Egiptului, de la om pînă la dobitoc. A pus întîi rana cea mai de pe urmă, fiindcă după aceasta au primit Iudeii slobozenia. 9 Trimis-a semne și minuni în mijlocul tău, Egipte, Prin acestea a arătat lucrările de minuni cele de tot felul și pedepsele. întru Faraon și întru toate slugile lui. Că nu a putut împărăția să izbăvească Egiptul de bătăile slobozite de Dumnezeu, ci întru aceleași rele au căzut și supușii, și împăratul. Așa a zis Dumnezeul tuturor și către marele Moisi: „Iată, Eu bat pe tot cel întîi-născut al Egiptului, de la cel întîi-născut al lui Faraon cel ce șade pe scaunul său, pînă la cel întîi-născut al roabei din moară.” 10 Care a bătut neamuri multe Pe cele ce au locuit de demult în Palestina. și a ucis împărați tari: 11 pe Sihon, împăratul Amoreilor, și pe Og, împăratul Vasanului Dumnezeiescul Moisi a stricat împărăția acestora. și toate împărățiile lui Hanaan. Pe aceștia i-a biruit Fericitul Iisus al lui Navi, și a împărțit norodului țările și cetățile stăpînite de aceia. Aceasta zice și aici Proorocul: 12 Și a dat pămîntul lor moștenire, moștenire lui Israil, norodului Său. Căci pămîntul stăpînit de demult de acei împărați păgîni a fost dat lui Israil de Dumnezeul său ca pe o moștenire părintească. |
Pslam 134 (2)
13 Doamne, numele Tău este în veac, și pomenirea Ta în neam și în neam!
Că mărimea minunilor făcute de Tine i-a învățat pe toți să știe numele Tău, și pomenirea facerilor Tale de bine se va păzi încă și întru neamurile ce vor fi. 14 Că va judeca Domnul norodul Său, și spre slugile Sale Se va umili. Zice: Văzînd că ni se dă război de vrăjmași, nu ne vei trece cu vederea, nici nu vei aduce asupră-ne pedepse vrednice de păcatele noastre, ci ne vei fi milostiv și blînd. Așa, după ce a arătat puterea Celui ce este cu adevărat Dumnezeu, arată și neputința celor ce se numesc „dumnezei”, dar nu sînt. Și, de vreme ce i-a numit „dumnezei”, i-a arătat că, împreună cu lucrarea, sînt pustii și de numire: 15 Idolii neamurilor – argint și aur, lucruri de mîini omenești. Zice: Dumnezeul nostru este Făcător al tuturor, iar aceia nu numai că nu au putere ziditoare, ci însuși chipul și l-au luat de la meșteșugul omenesc, că din materie și din meșteșug este înființarea lor. 16 Gură au, și nu vor grăi; ochi au, și nu vor vedea; 17 urechi au, și nu vor auzi; Au – zice – icoane ale simțurilor, dar sînt lipsite de lucrarea acestora. că nu este duh în gura lor. De acesta s-a împărtășit încă și firea celor necuvîntătoare, pentru că fiecare din jivine răsuflă, iar idolii nu se împărtășesc de acesta nici cît cele necuvîntătoare măcar. 18 Asemenea lor să fie cei ce îi fac pe dînșii și toți cei ce nădăjduiesc spre dînșii! De această nesimțire sînt vrednici să se împărtășească și cei ce îi zidesc pe dînșii, și cei ce se închină lor, că drept este ca cei ce se împărtășesc de cuvîntare, dar socotesc dumnezei pe cei lipsiți de viață și de cuvîntare, să se împărtășească de necuvîntarea acelora. 19 Casa lui Israil, binecuvîntați pe Domnul! Zice: Aceia dau slujbă și cinste idolilor neînsuflețiți, iar voi lăudați-L pe Făcătorul tuturor! Casa lui Aaron, binecuvîntați pe Domnul! A deosebit pe preoți de norod și a poruncit a-L lăuda deosebi, prin aceasta arătînd deosebirea. 20 Casa lui Levi, binecuvîntați pe Domnul! Aici este iarăși altă deosebire, căci leviții erau mai cinstiți decît ceilalți, dar mai jos decît preoții. Deci - ca aceștia să nu răpească vrednicia preoțească, fiindcă de demult au îndrăznit și acest lucru, trăind dumnezeiescul Moisi[COLOR=#800080][3][/COLOR]- de nevoie i-a deosebit și pe aceștia de preoți. Cei ce vă temeți de Domnul, binecuvîntați pe Domnul! Aceasta este altă ceată, care nu-și trăgea neamul din Iacov, dar îmbrățișa bună-credința aceluia. Așa îi numea încă și pe nemernicii cei bine-credincioși, și acest lucru este destul să-i învețe pe Iudei că Dumnezeul tuturor alege mai mult rudenia năravurilor decît rudenia trupească. 21 Bine este cuvîntat Domnul din Sion, Cel ce locuiește în Ierusalim! Fiind binecuvîntat, Dumnezeu binecuvîntează: dar El binecuvîntează cu lucrul, iar El Se binecuvîntează cu cuvîntul; și cei ce Îl laudă grăiesc graiuri, iar El dăruiește înapoi blagoslovenia prin lucruri. Și a zis că El locuiește în Ierusalim nu scriind împrejur dumnezeiasca fire acolo, ci acolo știind atunci dumnezeiasca arătare. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Marea Marmara [COLOR=#800080][2][/COLOR]Strîmtoarea Dardanelelor [COLOR=#800080][3][/COLOR]Am amintit de aceasta într-o altă notă, de la tîlcuirea Psalmului 98. |
Psalm 135
TÎLCUIREA PSALMULUI 135 Aliluia. Proorocescul dar a scris lauda aceasta acelorași, lucrîndu-le lor folosul prin mai multe învățături. Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui! Zice: Aduceți lui Dumnezeu lauda de mulțumire, pomenind bunătățile dăruite vouă de Dînsul și minunîndu-vă de mila Lui cea nemăsurată! 2 Mărturisiți-vă Dumnezeului dumnezeilor, că în veac este mila Lui! Al „dumnezeilor”, zice aici, nu al idolilor, că nu L-ar fi numit pe Dînsul Dumnezeu al celor ce nu sînt dumnezei, că Dumnezeu nu este Dumnezeu al morților, ci al viilor. Deci „dumnezei” îi numește pe cei cinstiți cu preoția, care s-au făcut și fii ai lui Dumnezeu. Așa zice și în Lege: „Pe dumnezei nu îi vei grăi de rău, și pe stăpînitorul norodului tău nu-l vei cleveti.” Și: „Fiu întîi-născut al Meu Îmi este Israil.” Și, prin Isaia: „Fii am născut și i-am înălțat.” Și, în Psalmi: „Eu am zis: Dumnezei sînteți și fii ai Celui Preaînalt.” Pe aceștia i-a numit „dumnezei”, pe cei care s-au făcut fii ai lui Dumnezeu. 3 Mărturisiți-vă Domnului domnilor! - că în veac este mila Lui. Și împărații, și principii îi stăpînesc pe supuși luînd stăpînirea de la Dumnezeu. Așa a zis și Domnul: „Împărații limbilor le domnesc pe ele și stăpînitorii le stăpînesc pe dînsele.” Sînt încă și oarecari Îngeri numindu-se Domnii. Pentru aceasta a zis și dumnezeiescul Apostol: „Căci, deși sînt așa-ziși dumnezei, fie în cer, fie pe pămînt - precum și sînt dumnezei mulți și domni mulți - dar nouă unul ne este Dumnezeu: Tatăl, de la Care sînt toate, și noi întru Dînsul; și unul ne este Domnul: Iisus Hristos, prin Care sînt toate, și noi printr-Însul.” Pe Acesta L-a numit Psalmul Domn al adevăraților domni. 4 Singurul Care a făcut minuni mari, că în veac este mila Lui. Mari lucrări sînt și cele ale robilor Lui celor iubiți: numim „dumnezeiești” și minunile lui Moisi, și pe ale lui Iisus Navi, și pe ale lui Ilie, așijderea încă și semnele făcute de Sfințiții Apostoli; deci după cuviință L-a numit Proorocul pe Dînsul: „singur Ziditor al marilor minuni”. Apoi, arată și făpturile Lui cele mari: 5 Celui ce a făcut cerul întru pricepere, că în veac este mila Lui. Că și numai văzîndu-se, cerul propovăduiește înțelepciunea lui Dumnezeu, că multă îi este mărimea, și frumusețea și rămînerea peste multă vreme. 6 Celui ce a întărit pămîntul peste ape, că în veac este mila Lui. Și acest lucru este vrednic de minune și covîrșește mintea omenească: adică, fiind înconjurat de ape despre toate părțile, pămîntul să stea și să rămînă întru a sa fire. Și după cuviință a înjugat marele scriitor mila Lui cea veșnică cu toate graiurile, fiindcă Iubitorul de oameni le-a zidit pe toate nu pentru a Sa trebuință, ci pentru singură iubirea de oameni. 7 Celui ce a făcut luminătorii mari, că în veac este mila Lui. Împărtășindu-se de dumnezeiasca purtare de grijă, oamenii obișnuiesc a aprinde făclii, dar tot focul de prin prejurul pămîntului nu urmează strălucirea unei singure stele. Iar decît toate stelele și decît însăși luna, prea-luminat este soarele: că, arătîndu-se, și pe acelea le acoperă, și razele aceleia le tîmpește[COLOR=#800080][1][/COLOR]. 8 Soarele – spre stăpînirea zilei, că în veac este mila Lui. 9 Luna și stelele – spre stăpînirea nopții, că în veac este mila Lui. Zice: A împărțit luminătorilor vremea: și cu razele soarelui face ziua, iar cu luna și cu stelele luminează noaptea, prin fiecare din cele făcute arătînd a Sa bunătate. 10 Celui ce a bătut Egiptul cu cei întîi-născuți ai lor, că în veac este mila Lui. Dar poate s-ar fi nedumerit cineva: Cum se lucrează moartea prin milă? Deci privească dezlegarea graiurilor puse înainte, că Cel ce îi miluiește pe cei nedreptățiți îi muncește pe cei ce nedreptățesc, că aceasta a adăugat aici și Proorocul: |
Psalm 135 (2)
11 Și a scos pe Israil din mijlocul lor, că în veac este mila Lui.
Mila pentru norodul acesta a adus pedeapsa asupra acelora. Dar și aceea, și aceasta s-a amestecat cu dreptatea, că și pe aceștia i-a miluit după dreptate, și pe aceia i-a muncit cu dreptate. 12 Cu mînă tare și cu braț înalt, că în veac este mila Lui. „Mînă” a numit lucrarea, iar „braț” – tăria, și prin amîndouă a arătat că, prin mîntuirea făcută norodului, a descoperit a Sa putere. 13 Celui ce a despărțit Marea Roșie întru despărțituri, că în veac este mila Lui. Oarecari, urmînd basmelor iudaicești, au zis că despărțirile Mării Roșii s-au făcut deopotrivă numărate cu cele 12 seminții, fiindcă Proorocul a zis nu „despărțire”, ci „despărțiri”. Dar se cădea să știe ei că noianul, tăindu-se, s-a făcut două în loc de unul, pentru că apa le era lor zid de-a dreapta și de-a stînga, „despărțiri” numind așadar tăierea în două părți a noianului. 14 Și a trecut pe Israil prin mijlocul ei, că în veac este mila Lui. 15 Și a scuturat pe Faraon și puterea lui în Marea Roșie, că în veac este mila Lui. Că amîndouă sînt lucruri ale puterii Lui: și a-i trece pe aceștia cu lesnire noianul, și a-l cufunda pe acela în ape. 16 Celui ce a trecut pe norodul Său în pustie, că în veac este mila Lui. Încă și aceasta este dovada tăriei Lui dumnezeiești: să hrănească atîta norod într-atîta vreme în pustie și să dăruiască lui îndestularea celor de nevoie și de trebuință. 17 Celui ce a bătut împărați mari, că în veac este mila Lui. 18 Și a ucis împărați tari, că în veac este mila Lui. Întru cele trecute, am făcut în scurt tîlcuirea acestora. 19 Pe Sihon, împăratul Amoreilor, că în veac este mila Lui. 20 Și pe Og, împăratul Vasanului, că în veac este mila Lui. Și, lăsîndu-i pe ceilalți împărați, nu așa prost i-a pomenit cu deosebire pe aceștia, ci aducîndu-i aminte norodului de biruința dată de Dumnezeu: că aceia se făleau pentru tăria, și pentru silnicia și pentru mărimea trupului, iar Og și pe pat de fier se culca pentru mărimea trupului, care pat era lung de 9 coți, cu lățimea de 5[COLOR=#800080][2][/COLOR]. 21 Și a dat pămîntul lor moștenire, că în veac este mila Lui. 22 Moștenire lui Israil, slugii Sale, că în veac este mila Lui. Că, după ce i-a cheltuit pe toți aceia cu moartea, l-a arătat stăpîn al pămîntului lor pe Israil. 23 Că întru smerenia noastră ne-a pomenit pe noi Domnul, că în veac este mila Lui. 24 Și ne-a izbăvit pe noi de vrăjmașii noștri, că în veac este mila Lui. Și Fericitul Moisi îi pomenește pe aceștia, că zice: „Au suspinat fiii lui Israil, și s-a suit strigarea lor către Dumnezeu.” Însă iarăși i-a miluit și după ce au fost robiți, și în pămîntul lor părintesc i-a întors. 25 Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui. De la purtarea de grijă din parte, s-a mutat iarăși către cea de obște, propovăduind purtarea de grijă a lui Dumnezeu împrejurul tuturor, că nu numai oamenilor, ci și dobitoacelor le aduce hrana potrivită. Așa a zis și Domnul întru sfințitele Evanghelii: „Căutați la păsările cerului, care nici nu seamănă, nici nu adună în vistierii, și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește pe ele.” 26 Mărturisiți-vă Dumnezeului ceresc, că în veac este mila Lui! Dumnezeul nostru este Dumnezeu al tuturor, că este Făcător al tuturor, dar cu covîrșire este Dumnezeu al cerului, slujindu-Se și lăudîndu-Se de Îngerii ce petrec în cer, fiindcă locul acela este curat de păcat. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică le tocește, le face să nu mai aibă putere. [COLOR=#800080][2][/COLOR]4,32 m pe 2,4 m |
Psalm 136
TÎLCUIREA PSALMULUI 136 Psalmul acesta este nescris deasupra la Evrei, dar, obraznic lucru îndrăznind, oarecare l-a scris deasupra: „Lui David, prin Ieremia”, adăugînd și aceea, adică: „Nescris deasupra la Evrei.” Ci însăși plăsmuirea aceasta a deasupra-scrierii propovăduiește nebunia celui ce a scris-o: căci Ieremia nu s-a dus în Babilon în robie împreună cu ceilalți, ci, petrecînd puțină vreme în Ierusalim, s-a împărtășit de călătoria în Egipt împreună cu Iudeii cei fără de lege care l-au silit a-i urma. Deci cum se potrivește Ieremiei să zică: „La rîul Babilonului, acolo am șezut și am plîns”? Că Psalmul nu se cuvine nicidecum Proorocului aceluia este arătat din cele zise, dar pricina Psalmului este vădită, că cei ce au fost duși robi și au dobîndit întoarcerea povestesc cele ce li s-au întîmplat în Babilon. La rîurile Babilonului, acolo am șezut și am plîns cînd ne-am adus aminte de Sion. Cei mîhniți obișnuiesc a apuca locurile cele mai pustii și a-și tîngui acolo ale lor primejdii. Deci și aceștia, șezînd lîngă țărmurile rîurilor și gîndind la pustiirea mitropoliei lor, multe lacrimi vărsau, ce urmau curgerilor apei. 2 În sălcii în mijlocul lor am spînzurat organele noastre. Că acestea le erau cu totul netrebnice, fiindcă Legea le poruncea să împlinească slujba lui Dumnezeu într-un singur loc. 3 Că acolo ne-au întrebat pe noi cuvinte de cîntări cei ce ne-au robit pe noi și cei ce ne-au dus pe noi: Cîntare cîntați nouă din cîntările Sionului! Luîndu-ne în batjocură și punîndu-se asupra primejdiilor noastre, ne porunceau să le cîntăm și să-i veselim cu cîntările noastre, nu ca să ia de aici vreun folos, ci ca pe ale noastre să le rîdă. 4 Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin? Iar noi, știind nelegiuirea celor ce ne porunceau, nu ne-am supus lor. Însă acestea sînt mustrare a Iudeilor celor fără de lege care se sîrguiau a împlini Legea și săvîrșeau cele după Legeafară de locurile legiuite. 5 De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6 Să se lipească limba mea de grumazul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine, Acestea se învață de Proorocul să le zică, ca să aibă neuitată pomenirea sfințitei cetăți și, mîngîindu-se cu nădejdile întoarcerii, să nu deprindă păgînătatea celor ce i-au robit. Deci zic: Chiar departe de tine fiind – o Ierusalime! – nu am dat uitării pomenirea ta, iar de aș face așa, aceasta să pătimesc și să nu dobîndesc ajutorul cel de sus. Că pe acesta îl numește „dreaptă”. de nu voi pune înainte-mi Ierusalimul ca început al veseliei mele. Zice: Cap al veseliei mele am vederea ta, și a ta înnoire și praznicele dintru tine, că prin acelea dobîndesc eu adevărata veselie. 7 Adu-Ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărîmării Ierusalimului, care ziceau: Stricați-l, stricați-l pînă la temeliile lui! Idumeii, ce se trăgeau din Isav, au rămas ținînd părinteasca vrăjmășie. Aceștia, cînd Ierusalimul se ardea și se risipea de Haldei, ziceau bucurîndu-se: „Stricați-l, stricați-l pînă la temeliile lui!”, în loc de: Răsturnați-l din temelie pe dînsul, cît nici înseși urmele temeliilor să nu rămînă! 8 Fiica Babilonului, ticăloasă! Așa, după ce a dat lui Dumnezeu judecata Iudeilor, mai-nainte grăiește și pieirea ce avea să fie cetății Babilonului, și o numește pe dînsa „ticăloasă” ca pe ceea ce avea să fie mișea[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Iar Achila, în loc de „ticăloasă”, a zis : „mai-nainte prădată”. Fericit este care va răsplăti ție răsplătirea ta care ai răsplătit nouă! Și ce este aceasta? 9 Fericit este care va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră! Că, de vreme ce și ei i-au omorît cu cruzime pe pruncii Iudeilor, Proorocul mai-nainte le vestește lor pedeapsa cea întocmai. Deci se fericește Chir, care i-a muncit pe aceia și i-a slobozit pe aceștia, nu că ar fi fost ucenic al curatei și adevăratei bune-credințe, ci pentru că l-a învrednicit pe norodul cel bine-credincios de slobozenie și a poruncit a se zidi dumnezeiasca Biserică. Că Dumnezeu primește roadele cele puține și dăruiește răsplătirile cele mari, cum a lăudat și a propovăduit cei doi bani ai văduvei. |
Psalm 137
TÎLCUIREA PSALMULUI 137 Lui David. După întoarcerea din Babilon, surpînd cu dumnezeiescul ajutor neamurile ce s-au ridicat asupra lor, Iudeii aduc laudă de mulțumire lui Dumnezeu. Deci pe acestea le mai-nainte vestește dumnezeiescul David. Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne, cu toată inima mea N-au fost nemulțumitori către Făcătorul de bine, ci - aducîndu-I rugăciune, și dobîndind ajutor - pentru facerile de bine Îi răsplătesc cu cele după putere, și Îi aduc laude. și înaintea Îngerilor voi cînta Ție. Zice: Vom urma noroadele Îngerilor și, precum în ceruri aceia laudă pe Dumnezeul tuturor dănțuind, așa și noi, pe pămînt, vom aduce Ție cîntare duhovnicească de laudă. 2 Închina-mă-voi către Biserica cea sfîntă a Ta, pentru mila Ta și adevărul Tău, Și Biserica afierosită numelui Tău îmi va fi mie în loc de cer. Întru aceea mă voi închina Ție și voi face slavoslovia de mulțumire, văzînd iubirea de oameni către mine și dreptatea făcută asupra războinicilor: că, uneltind adevărul, asupra acelora ai hotărît pierzare, ca asupra unor nedrepți și asupritori, iar pe mine m-ai mîntuit cu mila Ta. că ai mărit peste tot numele cel sfînt al Tău. Că prin toate este cinstit numele Tău, și se cîntă de toți cei ce au văzut tăria Ta. 3 Ori în ce zi Te voi chema, degrab mă auzi! Mă rog a dobîndi totdeauna veselia aceasta. De multă purtare de grijă vei învrednici sufletul meu întru puterea Ta. Adică: Întru puterea Ta vei face multă purtare de grijă pentru sufletul meu și îl vei umple de mîngîiere și de îndrăzneală. Iar Simmah, așa: „M-ai întărit cu puterea sufletului meu.” M-ai învrednicit - zice - de mult ajutor și purtare de grijă. 4 Mărturisească-se Ție, Doamne, toți împărații pămîntului, că au auzit graiurile gurii mele! Și atunci, cunoscînd acea prea-mare biruință, s-au minunat toți de puterea Dumnezeului tuturor, dar împărații și domnii Îl laudă pe Făcătorul tuturor mai cu covîrșire abia după înomenirea Dumnezeului și Mîntuitorului nostru. Însă întru biruința aceea nu au auzit graiuri, ci au văzut lucruri prea-slăvite, iar acum au auzit graiuri și se îndulcesc de evangheliceștile propovăduiri. 5 Și să cînte întru căile Domnului, că mare este mărirea Domnului! Rugător le zice pe cele ce or să fie și mai-nainte grăiește schimbarea lucrurilor, zicînd că toți se vor minuna de purtarea de grijă a lui Dumnezeu și de iconomie - căci „căi” numește iconomiile. 6 Că înalt este Domnul, și spre cele smerite privește, Aceasta a zis și întru alt Psalm: „Cel ce întru cele înalte locuiește, și spre cele smerite privește.” Și zice că, fiind înalt și negrăit din fire, nu Se lenevește nici de cei prea-mici, ci și pe aceia îi învrednicește de a Sa purtare de grijă. și pe cele înalte de departe le cunoaște. Că le cunoaște pe toate mai-nainte de facerea lor și, de departe văzîndu-i pe cei dintru stăpînii, aduce fiecăruia doctoriile potrivite. 7 De voi merge în mijlocul necazului, mă vei via. Glasul este cel al adevăratei credințe: Nădăjduiesc – zice – că, și de m-aș împresura din toate părțile de primejdii, voi fi mai înalt decît cele grele și din ajutorul Tău voi dobîndi viață. Peste mînia vrăjmașilor ai întins mîinile Tale, și m-a mîntuit dreapta Ta. Că, mîniindu-Te asupra neprietenilor mei, pe aceia i-ai dat pedepsei, iar pe mine m-ai învrednicit de mîntuire. Și de aici este arătat că „mînă” numește lucrarea, iar „dreaptă”: lucrarea cea bună, fiindcă „mîna” a înjugat-o cu pedeapsa vrăjmașilor, iar „dreapta” cu facerea de bine spre dînsul. 8 Domnul va răsplăti pentru mine. Zice: Om fiind și în păcate tăvălindu-mă, eu nu pot a-I răsplăti facerile de bine, încît Domnul Însuși, Cel ce S-a făcut dăruitor al acestora, înomenindu-Se și luînd asupră-Și a mea fire, va plăti datoria mea. Și împreună-glăsuiește cu acestea și dumnezeiescul Apostol, zicînd că Stăpînul Hristos a șters zapisul împotriva noastră. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mîinilor Tale să nu le treci cu vederea! Deci: De vreme ce mila Ta este nemăsurată și se întinde împreună cu veacul, dăruiește făpturilor Tale grabnică mîntuire! Proorocul a adus și această rugăciune învățîndu-se de darul Preasfîntului Duh că Făcătorul firii va plăti datoria firii. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„mișel” - „sărman”, „nemernic”, „ticălos”, „netrebnic” |
Psalm 138
TÎLCUIREA PSALMULUI 138 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Iar Psalmul are mai-nainte grăirea împăratului Iosia. Că, odrăslind din tată rău-credincios[COLOR=#800080][1][/COLOR]și fiind încă nepot al unui moș ca acesta[COLOR=#800080][2][/COLOR](adică rău-credincios), el a urît păgînătatea acelora, și a călătorit prin toată fapta bună; și, înfocîndu-se cu rîvnă dumnezeiască, i-a omorît pe toți preoții idolilor, iar pe cei ce îmbrățișau buna-credință i-a învrednicit de toată căutarea și cinstea. Pe acestea mai-nainte le zice Psalmul, și proorocescul cuvînt îl aduce pe dînsul în mijloc rugîndu-se și spăimîntîndu-se de mai-nainte cunoștința pentru dînsul. Doamne, cercatu-m-ai, și m-ai cunoscut. Cercare a faptei bune nu este numai sărăcia și mîhniciunea, ci și împărăția și buna-norocire: că - precum întru cele de mîhniciune ne lămurim, dacă putem suferi cu vitejie cele de scîrbă ce ni se întîmplă - așa și întru bunele-norociri ne iscusim și ne arătăm: că ori ne înălțăm împreună cu bunele-norociri, ori ajungem a cunoaște firea acestora. Deci, încredințîndu-se împărăția Fericitului Iosia și chivernisind-o el cu bună-credință, după cuviință a zis: „Doamne, cercatu-m-ai, și m-ai cunoscut.” 2 Tu ai cunoscut șederea mea și scularea mea. Pe toate – zice – le-a cunoscut cu de-amănuntul: pe care le lucram șezînd și pe care le făceam sculîndu-mă - că prin „ședere” și prin „sculare” a arătat toată viața. Și graiurile acestea sînt ale sufletului curat și ale științei sănătoase. Și - de vreme ce a zis: „cercatu-m-ai, și m-ai cunoscut” - ca să nu prepuie cineva că Dumnezeu cunoaște cele făcute după sfîrșitul lucrurilor, a adăugat foarte potrivit: 3 Tu ai priceput gîndurile mele de departe. Că - de demult, și dintru început și mai-nainte cu multe neamuri de plăsmuirea mea - nu numai că ai văzut mai-nainte faptele mele, ci ai și cunoscut mai-nainte gîndurile ce aveau să fie. Cărarea mea și funia mea Tu ai iscodit-o Iar Teodotion, așa: „cărarea mea și calea mea Tu ai iscodit-o.” „Cale” și „cărare” numește faptele, iar „funie” – îndreptarea acestora, din metafora celor ce zidesc și îndreaptă pereții cu o sfoară. Ai cunoscut – zice – cu de-amănuntul faptele mele, și nimic dintru ale mele nu s-a tăinuit de cunoștința Ta. 4 și toate căile mele mai-nainte le-ai văzut, că nu este vicleșug pe limba mea. Dumnezeul tuturor nu numai că le-a văzut mai-nainte, ci le-a și spus mai-nainte prin Prooroci. Și lui Ieroboam, ce jertfea și aducea dumnezeiasca cinste junicilor, mai-nainte i-a vestit că se va scula fiul lui David, Iosia, și va da morții pe preoții idolilor și în acea capiște le va arde oasele de tot. 5 Iată, Doamne, Tu ai cunoscut toate cele de pe urmă și cele de demult. Prin înseși lucrurile m-am învățat că ai toată cunoștința, și a celor făcute de demult, și a celor nefăcute încă. Tu m-ai zidit și ai pus peste mine mîna Ta. Căci cum este cu putință să se tăinuiască ceva dintru ale mele de Făcătorul meu, Care m-a închipuit pe mine în lăuntru, în pîntecele maicii mele, și m-a învrednicit de toată purtarea de grijă? Iar acest „ai pus peste mine mîna Ta” se aseamănă cu: „Mîinile Tale m-au făcut și m-au zidit”, însemnînd totodată și purtarea de grijă de după zidire. 6 Minunată s-a făcut cunoștința Ta dintru mine; întăritu-s-a, nu voi putea spre dînsa. Dintru cele făcute către mine, am cunoscut puterea Ta, și - voind a lăuda înțelepciunea Ta, dar nenimerind vrednicia - îmi mărturisesc biruirea. Așa – povestind acestea, și minunîndu-se de cunoștința și de mai-nainte cunoștința Dumnezeului tuturor, și că nu s-a tăinuit nimic de Dînsul, nici din cele făcute, nici din cele ce vor să fie - se mută către altă noimă: 7 Unde mă voi duce de la Duhul Tău? Și de la fața Ta unde voi fugi? De Cel ce le știe pe toate așa de vădit, unde este cu putință să se tăinuiască cel ce fuge? Și ni se cuvine a însemna cum învață că și Dumnezeu, și Preasfîntul Duh au aceeași lucrare: „Unde mă voi duce – zice – de la Duhul Tău, și de la fața Ta unde voi fugi?” Și a cărora lucrare este una, una cu adevărat - și puterea; și a cărora putere este una, una - și firea; deci cu adevărat una este și firea lui Dumnezeu, și a Duhului. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Amon, vezi Cartea a doua a Cronicilor. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Manase, vezi Cartea a doua a Cronicilor. |
Psalm 138 (2)
8 De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi pogorî în iad, de față ești.
Pe toate – zice – le împlinești: pe cele de sus și pe cele de jos, că acela este marginea cea mai de pe urmă a înălțimii, iar celălalt - a adîncului. Și bine l-a înjugat cu cerul pe acest „Tu acolo ești”, și cu iadul pe acest „de față ești”: că Se odihnește peste Îngerii care petrec în ceruri, și pretutindeni este de față, și înainte le stă tuturor, și „întru Dînsul trăim - după dumnezeiescul Apostol – și ne mișcăm și sîntem.” 9 De voi lua aripile mele de dimineață și mă voi sălășlui la marginile mării, 10 și acolo mîna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta. „Dimineață” a numit răsăriturile, iar „margini ale mării” – apusurile; pentru că, pe lîngă înălțime și adînc, a adăugat lungimea și lățimea, învățîndu-ne că dumnezeiasca fire este nescrisă împrejur. Încă și Iona Proorocul a cercat puterea acesteia: că, ispitindu-se a fugi de Dumnezeul tuturor, s-a prins, și s-a legat cu valurile, și s-a închis în chit ca într-o temniță și s-a povățuit către cetatea la care se trimisese. Deci graiurile proorociei se arată adevărate și aici, că, „dacă mă voi sălășlui la marginile mării, acolo mîna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta”. 11 Și am zis: Poate întunericul mă va acoperi, și noaptea este luminare întru desfătarea mea. Iar Simmah, așa: „Aș zice: Poate întunericul mă va acoperi - dar și noaptea este luminoasă împrejurul meu.” Zice: Măcar către răsărit, măcar către apusul soarelui de voi fugi, nu voi scăpa de puterea Ta. Măcar întru întunericul nopții de mă voi ispiti să mă acopăr, nici așa nu mă voi tăinui, că Ție și întunericul Îți este lumină. 12 Că întunericul nu se va întuneca la Tine, și noaptea ca ziua va lumina. Iar Simmah, așa: „Nici întunericul întunecat nu va fi peste Tine, încă și noaptea ca ziua se va lumina.” Zice: Întunericul îmi este întuneric mie, că eu am deosebire a luminii și a întunericului; iar Ție, Luminii celei gîndite, și noaptea Îți este prea-luminoasă și mai luminătoare decît toată amiaza zilei. Precum este întunericul ei, așa și lumina ei. Că, precum îmi este mie noaptea de întunecoasă, așa Îți este de luminoasă Ție. 13 Că Tu ai zidit rărunchii mei, Zice: Și acestea nu le zic așa prost, ci fiind luminat cu darul Tău și primind în gînduri strălucirea Ta. Că „rărunchi” a numit aici gîndurile, de vreme ce partea poftitoare este lipită de rărunchi, și gîndurile primesc asupreala acesteia. sprijinitu-m-ai din pîntecele maicii mele. Tu Te-ai făcut și pedagog al meu, și dascăl, că am dobîndit a Ta purtare de grijă îndată ce am ieșit din pîntece. 14 Mărturisi-mă-voi Ție, că cu înfricoșare Te-ai făcut minunat. Minunate sînt lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaște foarte. Și pentru aceasta petrec lăudîndu-Te, strălucindu-mă cu ale Tale mari lucrări și ridicîndu-mă către acestea. 15 Nu s-a ascuns de Tine osul meu, pe care l-ai făcut întru ascuns, și statul meu întru cele mai de jos ale pămîntului. Zice: Cunoști cu de-amănuntul toate cele pentru mine, că Tu m-ai zidit în pîntecele maicii mele și m-ai adus la lumină ca din marginea cea mai de pe urmă a pămîntului. Că așa a tălmăcit și Achila: „Nu s-a acoperit osul meu de Tine, cu care am fost făcut întru ascuns; în multe feluri m-am închipuit, ca întru o parte prea de jos a pămîntului.” Nimic - zice - nu se poate tăinui de Tine, Care ai plăsmuit firea oamenilor în prăvălia[COLOR=#800080][1][/COLOR]cea ascunsă a firii. 16 Cele nelucrate ale mele le-au văzut ochii Tăi, și în cartea Ta toți se vor scrie; zile se vor zidi, și nimeni întru dînșii. Iar Simmah, așa: „Încă nefiind închipuit eu, ochii Tăi mai-nainte m-au văzut împreună cu toți cei scriși în cartea Ta, celor ce se zidesc nelipsindu-le nici o zi.” Zice: Mai-nainte de a mă zidi și a mă închipui, m-ai văzut pe mine la fel ca pe cei născuți și desăvîrșiți, care nu sînt lipsiți de nici o zi, și sînt scriși în cărțile Tale. De cărțile acestea face pomenire și Fericitul Daniil, că zice: „Judecătorul a șezut și cărțile s-au deschis.” Și Domnul zice, întru sfințitele Evanghelii: „Iar ai voștri, și perii capului toți sînt numărați.” Iar prin „cărți”, se cuvine a înțelege atotcuprinzătoarea cunoștință a lui Dumnezeu și netăinuita pomenire a lui Dumnezeu. Așa, după ce le-a povestit pe cele dumnezeiești, de aici își descoperă al său scop, necăutînd iubire de cinste și de slavă, ci punîndu-se înainte drept întîi chip și pildă de folos: 17 Iar mie foarte îmi sînt cinstiți prietenii Tăi, Dumnezeule! Foarte s-au întărit stăpîniile lor. Și istoria ne învață arătat acest lucru, Dumnezeu învrednicindu-i pe dumnezeieștii preoți de toată cinstea și căutarea, că toți au auzit făgăduințele făcute lui Avraam: „Voi blagoslovi – zice – pe cei ce te binecuvîntează pe tine, și îi voi blestema pe cei ce te blestemă.” Iar pe acest „s-au întărit stăpîniile lor”, Teodotion l-a tălmăcit așa: „s-au întărit săracii lor”, fiindcă cei ce, pentru nelegiuirile împăraților celor rău-credincioși, au petrecut de demult întru prostime și sărăcie au dobîndit înaintea Iosiei toată cinstea. 18 Număra-voi pe dînșii, și mai mult decît nisipul se vor înmulți. Pentru că, luminîndu-se la minte prin bună-credința împăratului, cei ce demult erau rău-credincioși s-au întors către buna-credință și au îmbrățișat petrecerea după Lege, și cei ce de demult erau numărați lesne s-au făcut mai înalți decît numărul. Cuvîntul mai-nainte vestește încă și schimbarea lumii ce s-a făcut după înomenirea Dumnezeului și Mîntuitorului nostru, că cei ce se grijesc de slujba lui Dumnezeu biruiesc numărul în fiecare cetate și țară. Sculatu-m-am și încă sînt cu Tine. Iar Simmah, așa: „Deștepta-mă-voi și de-a pururea voi fi cu Tine.” Că, de-a pururea deșteptîndu-mă pe sine-mi, voi lepăda somnul trîndăviei și voi păzi în minte a Ta pomenire, dobîndind a Ta purtare de grijă. 19 De vei ucide pe păcătoși, Dumnezeule! Bărbații sîngiurilor, depărtați-vă de la mine! - că pricinuitori sînteți întru gînduri. Osebirea celor ce iubesc pe cei buni este a se îngrețoșa de cei împotrivnici. Pentru care zice: Dacă Tu, Iubitorul de oameni, îi ucizi pe păcătoși, cu mult mai vîrtos mă voi întoarce eu de împreunarea acestora, știind socoteala lor cea prigonitoare, că nu suferă și nu primesc sfătuirile cele bune, ci le leapădă prin învîrtoșarea socotelii. 20 Lua-vor întru deșertăciune cetățile Tale. Și - zice - nu fără dreptate îi vei ucide pe dînșii, ci pentru că vor locui în deșert cetățile Tale, nedobîndind nici un folos din legile Tale. 21 Au nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urît, și asupra vrăjmașilor Tăi m-am topit? 22 Cu urîciune desăvîrșită i-am urît pe ei, vrăjmași s-au făcut mie. De dragostea Ta sînt spînzurat – o Stăpîne! – și pe aceleași cu Tine voiesc și să le iubesc, și să le urăsc. Pentru aceasta, îi iubesc și îi cinstesc pe cei ce se țin de a Ta slujbă și credință, iar pe cei ce Te urăsc nu numai că îi urăsc, ci mă și necăjesc și mă topesc pentru ei: că îi urăsc ca pe niște călcători de Lege, dar îmi este milă de ei ca de niște oameni. Și sînt silit a plînge pentru dînșii pentru fireasca împreună-pătimire, dar iarăși mă îngrețoșez de dînșii pentru multa lor răutate. 23 Ispitește-mă, Dumnezeule, și cunoaște inima mea! Cearcă-mă, și cunoaște cărările mele! 24 Și vezi de este calea fărădelegii întru mine și mă povățuiește în calea cea veșnică. Acestea eu așa socotesc că le ai, însă Te rog pe Tine, Doctorul sufletelor cel prea-bun, să iscodești cu de-amănuntul viața mea și să cerci mișcările inimii mele; și, de se va afla ceva împotrivnic legilor Tale, mă rog a se îndrepta de a Ta înțelepciune și a se povățui către călătoria cea veșnică. Acestea s-au zis de Fericitul David, dar mai-nainte s-au grăit pentru Iosia bine-credinciosul; sînt puse înainte încă și tuturor celor ce voiesc pricină de mîntuire. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Atelier” zicem noi acum, nesuferit cuvînt franțuzesc și franc-masonic. |
Psalm 139
TÎLCUIREA PSALMULUI 139 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Scoate-mă, Doamne, de la omul rău, de la bărbatul nedrept izbăvește-mă! Nedrept era Saul și nemulțumitor către făcătorul de bine, că pe dumnezeiescul David - cel ce nu numai că nu-l nedreptățise cu nimic, ci i se și făcuse pricinuitor al multor bunătăți - el se sîrguia să-l ucidă. 2 Care a gîndit nedreptate în inimă, toată ziua rînduia războaie. Nu numai că a gîndit rele, ci lîngă gînduri a adăugat și lucrurile. Iar pe acest „toată ziua”, Simmah l-a tălmăcit: „în fiecare zi”. 3 Ascuțitu-și-au limba lor ca de șarpe, venin de aspidă sub buzele lor. De multe ori s-au ispitit a-l ucide pe dînsul cu vicleșug și de multe ori, jurîndu-se și grăindu-i cuvinte prietenești, au călcat jurămintele. Deci după cuviință a asemănat socoteala vicleană și vicleșugul ascuns cu veninul fiarelor tîrîtoare. 4 Păzește-mă, Doamne, de mîna păcătosului, de la oamenii nedrepți mă scoate! Rugăciunea aceasta este cuviincioasă omului drept, că nu cere pieirea vrăjmașilor, ci mîntuirea lui-și. Care au gîndit să împiedice pașii mei. Gonindu-se de Saul, Fericitul David a fugit către cei de altă seminție, iar aceia erau păgîni și lucrători a toată fărădelegea. Deci și pentru aceasta este vrednic de minune, căci pretutindeni era păzitor al bunei-credințe și nu suferea a sluji nevoilor și vremilor. Și zice: Acesta care mă gonește puțin a lipsit de nu mi-a împiedicat pașii bunei mele credințe. 5 Ascuns-au cei mîndri cursă mie și cu funii au întins cursă picioarelor mele, pe lîngă cărare sminteli mi-au pus mie. „Mîndru” numește pe însuși Saul, iar „curse”, și „funii” și „sminteli” - bîntuielile de multe feluri, năpădirile, pîndirile. Și le-a zis pe acestea cu închipuire, din metafora celor ce vînează și întind lațuri, și curse și mreji. 6 Zis-am Domnului: Dumnezeul meu ești Tu, Iar eu, defăimînd toate cele omenești, m-am dăruit pe sine-mi Ție, și pe Tine Te știu Domn și Dumnezeu al meu și de la Tine aștept ajutorul. ascultă, Doamne, glasul cererii mele! 7 Doamne Doamne, puterea mîntuirii mele, Repetarea este a celui ce crede și iubește, că zice: Întru Tine am nădejdea mîntuirii mele, că Tu singur poți da mîntuire. umbrit-ai peste capul meu în ziua de război. Și acest lucru l-am deprins cu iscusul: pentru că - și cînd am primit asupră-mi monomahia[COLOR=#800080][1][/COLOR](adică lupta) cu Goliat, și cînd m-am sîrguit la război cu cei ce de altă seminție - cu ajutorul Tău m-am îngrădit împrejur ca și cu o pavăză. 8 Să nu mă dai, Doamne, de la dorirea mea, celui păcătos! Iar Simmah, așa: „Să nu dai, Doamne, poftele călcătorului de Lege!” Așa au tălmăcit încă și Teodotion și Achila: „Să nu-i dai împlinirea poftei celui ce poftește a mea junghiere.” Iar după Cei 70, așa se cuvine a înțelege: „Să nu-și dobîndească prin mine acelea pe care le poftește.” Că eu vreau să mă mîntuiesc, iar acela vrea să mă ucidă, deci acea poftă să nu o dai aceluia. Gîndit-au asupra mea, să nu mă părăsești, ca nu cîndva să se înalțe! Tot gîndul îl pornesc asupra junghierii mele, deci să nu mă lipsești de a Ta purtare de grijă, ca să nu le dai lor pricină de trufie. 9 Capul înconjurărilor și ostenelile buzelor lor îi va acoperi pe dînșii. De aici, mai-nainte zice relele ce se vor întîmpla lor. Iar Simmah a tălmăcit acest stih mai descoperit: „Amărăciunea celor ce mă înconjură, truda buzelor lor, să-i acopere pe ei!” Zice: Să cadă întru ale lor pîndiri, și ei să pătimească ceea ce lucrează asupra mea și desăvîrșit să-i acopere amărăciunea măiestrită de ei asupra mea! Aceasta se aseamănă cu ceea ce a zis în Psalmul al 7-lea: „Groapă a săpat, și a deschis-o pe dînsa, și va cădea în groapa pe care a lucrat-o.” 10 Cădea-vor peste dînșii cărbuni, în foc îi vei surpa pe ei, Căci ca și cu un foc îi vei cheltui pe dînșii de tot cu urgia Ta. întru ticăloșii, și nu vor putea răbda. Cădea-vor în primejdii, și nu se vor înălța deasupra lor. Și acestea s-au întîmplat lui Saul întru războiul împotriva celor de altă seminție, că, după ce a fost junghiat, acolo a primit sfîrșitul vieții. 11 Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pămînt, Prin acestea îi însemnează pe cei ce îl cleveteau la Saul: pe Doic, pe Zifei, pe alții care au rostit multe clevetiri asupra lui. Și ne învață că cei ce uneltesc cuvîntări mincinoase pentru bogăție și pentru silnicie nu-și nimeresc scopul și nu dobîndesc cele dorite. pe bărbatul nedrept relele îl vor vîna întru stricăciune. Și acestea le-a pătimit și Saul: că a fost prins în război și a luat rana aducătoare de moarte. 12 Cunoscut-am că va face Domnul judecată săracilor și izbîndă lipsiților, Am învățat dreptatea dumnezeieștii hotărîri - zice - și știu că nu-i va lăsa spre vătămare vrăjmașilor pe cei lipsiți de ajutorul omenesc, ci îi va pedepsi pe cei nedrepți după vrednicie. 13 iar drepții se vor mărturisi numelui Tău și vor locui drepții cu fața Ta. Deci, dobîndind de la Tine această purtare de grijă, ceata drepților Te laudă și iubesc a Ta stăruire, pururea nălucindu-Te pe Tine și părîndu-li-se lor că văd a Ta față. Într-acest fel este și cea zisă în Psalmul 15: „Mai-nainte vedeam pe Domnul înaintea mea totdeauna, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clătesc.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]Luptă unul la unul între cei mai puternici războinici ai unei armate, prin care se hotăra soarta războiului. La noi, o pildă de monomahie este înfruntarea lui Preda Buzescu cu hanul tătar. |
Psalm 140
TÎLCUIREA PSALMULUI 140 Psalmul lui David. Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! „Strigare” numește cu adevărat osîrdia sufletului, că și lui Moisi, tăcînd așa, i-a zis Dumnezeu: „Ce strigi către Mine?” Ia aminte glasul rugăciunii mele cînd strig către Tine! Zice: O Stăpîne! – primește rugăciunea mea cu milostivire. 2 Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta; ridicarea mîinilor mele - jertfă de seară. Cu rugăciunea a înjugat și lucrarea faptei bune: că „ridicarea mîinilor” pe aceasta o arată, fiindcă mîinilor li s-a încredințat lucrarea. Și se roagă să i se înalțe rugăciunea asemenea fumului tămîiei și să urmeze buna mireasmă a aceleia; la fel, și întinderea mîinilor să se arate asemănată jertfei de seară. A pomenit de seară, nu de dimineață, căci era în primejdii și în scîrbe, iar primejdia se aseamănă întunericului și nopții. 3 Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele! Ziditorul a dat limbii două ziduri: unul al dinților și altul al buzelor, oprind pornirile ei necuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Dar Proorocul se roagă să dobîndească și altă străjuire, temîndu-se să nu grăiască ceva necuvios pe cînd își plînge a sa nevoie. Iar că nu suferea niciodată a zice ceva de hulă nici cînd era gonit de Saul, mărturisește istoria: căci, și cînd ai lui (ai lui David) s-au ispitit a-l ucide pe dînsul (pe Saul), el l-a numit „uns al Domnului”; și, vorbind către dînsul, s-a numit pe sine-și „rob al lui”; și l-a ucis pe cel ce i-a vestit junghierea lui Saul și se fălea că el a făcut-o, zicînd: „Sîngele tău asupra capului tău, că ai zis că tu ai ucis pe unsul Domnului.” 4 Să nu abați inima mea spre cuvinte de răutate, ca să pricinuiască pricini întru păcate! Se roagă a i se păzi nu numai limba, ci și înseși mișcările minții, ca nici întru acelea să nu se afle alt gînd afară de dumnezeieștile legi. Iar în loc de: „ca să pricinuiască pricini întru păcate”, Simmah a zis: „gînduri nelegiuite”. Iar după Cei 70, așa se cuvine încă a înțelege: Ar fi putut să gîndească Fericitul David că Saul îi era vrăjmaș și războinic și dorea junghierea lui, și deci a-l ucide nu era lucru fără dreptate, că Legeaporuncea: „Vei iubi pe vecinul și vei urî pe vrăjmașul tău!” Dar el, mai-nainte văzînd evangheliceasca petrecere, voia să viețuiască după dînsa, și se roagă să nu ia nici o pricină spre păcat. Cu oamenii ce lucrează fărădelegea nu mă voi însoți, și cu aleșii lor. Că - zice - pe acestea le lucrează lucrătorii nelegiuirii, iar mie să nu-mi fie vreo împărtășire cu dînșii, măcar de ar și avea ei desăvîrșita bună-norocire. Că „aleși”, aici, îi numește pe cei răi care sînt bine-norociți. 5 Certa-mă-va dreptul cu milă și mă va mustra, iar untul de lemn al păcătosului să nu-mi ungă capul meu; Mai plăcute - zice - îmi sînt mie mustrările de scîrbă care mi se fac de cei drepți pentru învățătură și folos, decît cele dulci aduse de cei păcătoși, măcar de îmi și dăruiesc acestea viață mai dulce decît untdelemnul ce îmi strălucește capul; aleg a fi certat de cei drepți, în loc de a fi cinstit de cei păcătoși. că încă și rugăciunea mea este întru bune vrerile lor. Iar Simmah, așa: „încă și rugăciunea mea este întru răutățile lor.” Că atît de departe stau eu de a rîvni buna lor norocire, încît mă rog să se schimbe: ca, schimbîndu-se aceea, să-și schimbe și ei răutatea. 6 Înghițitu-s-au lîngă piatră judecătorii lor. Nu după multă vreme - zice - se vor face deșerți, și cei ce se află suiți întru stăpînirea cea desăvîrșită vor fi cufundați asemenea stîncilor acoperite de ape - în loc de: Se vor da uitării. Auzi-se-vor graiurile mele, că s-au îndulcit. Și, învățîndu-se cu iscusul adevărul graiurilor mele, vor simți dulceața și folosul acestora. 7 Ca grosimea pămîntului s-au rupt pe pămînt, risipitu-s-au oasele lor lîngă iad. „Grosimea pămîntului” numește desimea pămîntului care, tăindu-se cu plugul, se desparte în bulgări. Deci – zice - cei ce acum stau se vor împrăștia cu moartea, asemenea bulgărilor acestora, și oasele lor se vor risipi în morminte. Că „lîngă iad” a numit mormintele. 8 Căci către Tine, Doamne Doamne, ochii mei; spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu! Iar eu nu mă bizui nici unui ajutor omenesc, ci aștept ajutorul Tău și mă rog ca sufletul meu să nu se lipsească de acesta. 9 Păzește-mă de cursa care mi-au pus mie și de smintelile celor ce fac fărădelege! Cursele și smintelile acestea le-a pomenit și în Psalmul de mai-nainte. Iar „curse” și „sminteli” numește bîntuielile, de care se roagă să se izbăvească. 10 Cădea-vor în mreaja Lui păcătoșii, Adică a lui Dumnezeu, că cei ce întind curse altora se vor prinde întru dumnezeiasca pedeapsă ca întru niște lațuri, și vor suferi acelea pe care le lucrează și vor pătimi acelea pe care le aduc asupra altora. deosebi sînt eu pînă ce voi trece. Iar eu voi petrece despărțit de aceștia pînă ce voi primi sfîrșitul vieții mele. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică neraționale. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 12:59:05. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.