Ma indoiesc ca este Biserica. Cineva, de fapt Cel mai in masura sa stie si in drept sa spuna, a spus: "Iata ca Imparatia Cerurilor este inauntrul vostru". Daca Bisericii i s-a urcat la cap, mai ales dupa comparatia lingusitoare a lui Dionisie Pseudoareopagitul, aia facuta intre ierarhia celesta angelica si cea terestra a Ekklesiei, si a decretat asa ceva, e problema ei...
Cat despre excursul mental din timpul Liturghiei, splendid, frate Mihnea; ai un talent si un stil admirabile. Insa eu privesc Liturghia ca pe un ritual. Pentru ca din pdv-ul meu este doar un ritual...desigur, pivotul liturgic crestin.

Iertare de mii de ori , dar asta o simteam la inceput , iar starea asta de spectator trebuie schimbata in participant , ca traitor , prin inmultirea credintei si dragostei in Dumnezeu . E o stare unica , draga frate , te rog mult sa ma ierti !
Poate un Staniloae te va convinge , caci cuvintele lui sunt traire si experienta autentica :http://www.crestinortodox.ro/credint...hie-69819.html

Theodor, s-ar putea argumenta in multe feluri pentru a sprijini talcuirea Imparatiei prin Biserica. S-a si facut aceasta, in istoria Bisericii, de nenumarate ori. In baza mesajului Evanghelic, continuind neintrerupt din primele secole.
E vorba despre Biserica intrucat in Ea lucreaza harul, viaza Duhul Sfant.
Imparatia lui Dumnezeu este prezenta lucratoare a Mangaietorului. Fara Duhul Sfant nu se poate vorbi despre Imparatie, asta e limpede, sper.
De asemenea, nici fara pocainta nu poate fi vorba despre Imparatie in viata omeneasca. "Pocaiti-va, ca S-a apropiat Imparatia lui Dumnezeu!"
Or, Biserica inseamna har (energia necreata, Dumnezeu in lucrare) si Duh Sfant (Persoana) impreuna-lucrator cu oameni credinciosi, evlaviosi, nevoitori. Sunt, in Biserica, Sfintele Taine (adica viata impreuna-lucrare intre om si Dumnezeu, iar nu doar "ceva" aplicat din afara, ca o alifie magica popositoare pe un suflet inert, precum din pacate se intelege des), sunt slujbele toate, asadar tot ce trebuie pentru ca oamenii sa castige pe Duhul Sfant, si astfel sa se petreaca innoirea mintii omenesti si a vietii intregi.
Iar Duhul, odata poposit in templul viu care devine treptat o anumita persoana, viaza acolo - inlauntrul sufletului omenesc, sfintind si omul in cauza si tot ce il inconjoara (alti oameni etc.). Si iata, Imparatia Cerurilor este in acel om. Pe care il numim cuvios/sfant. Este in El Imparatia - viaza in/prin el, adica totul in omul acesta este indumnezeit, decurge dumnezeieste desi simultan omeneste. Stihiile omului sunt reinnoite, sfintite, revitalizate, insanatosite, tamaduite, ca si cum caderea nici nu ar fi existat. Este o minune! Initiata prin Hristos, prin Jertfa, prin Inviere si prin pogorarea Duhului Sfant la Cincizecime. Apoi prin toate ale Bisericii.

Evident, acesta e un om al Bisericii, un madular al Ei. Si, cum sunt multe madulare sfintite, Biserica Insasi este Sfanta. Prin oamenii care o alcatuiesc, prin purtatorii de Duh Sfant, deci prin Imparatia Care viaza in fiecare. Si desigur, prin celelalte parti ale trupului Ei mistic unde evident viaza acelasi Duh (sfintii, ingerii, Preasfanta Nascatoare) si, evident, prin Capul Bisericii - Hristos.

Asadar, prin lucrarea Duhului Sfant in om, in omul credincios si nevoitor, acesta parcurge despatimirea, hristificarea. Treptat, intreaga fiinta se preschimba, induhovnicindu-se (prin energia necreata, intru dobandirea Duhului Sfant).
Vezi in acest sens pilda, in legatura cu Imparatia, a aluatului si a fainei! Aceasta pilda pune talcul acestei prefaceri (metanoia) pornind de la Invatatura, de la Cuvantul Domnului (Revelatia) si ne arata Imparatia ca o stare/devenire/fiintare launtrica, un mod de a fi, o fiintare aparte: in Duhul Sfant, scaldata si imbunatatita prin energia necreata. Imparatia poposeste treptat in om asa cum Soarele se ridica incet, incet, din mare... Pana cand omul devine imbunatatit, adica luminat intru totul, curatit/sfintit, fara patimi si intru totul daruit lui Hristos. Desigur, in acest caz, in ciuda comparatiei, Soarele nu mai apune... Desi sunt cazuri cand se stie ca unii au pierdut harul si Duhul (o stim din marturisirile lor, mai intai).
Si avem in Evanghelie mai multe pilde prin care Mantuitorul ne introduce in Taina Imparatiei, succesiv dezvelindu-ne anumite aspecte, nuante. Citim si meditam... Traim... Prin Mila lui Dumnezeu.
Domnul fie cu noi!

Aici la acest text Hristos se adresa fariseilor, iar daca este asa cum se spune Imparatia o stare sufleteasca a fiecaruia dintre noi ,nu prea se potriveste .deoarece fariseii erau mereu impotriva lui Hristos si cauta mareu sa-l omoare.Deci nu avea cum sa fie Imparatia lui Dumnezeu inlauntru lor. Mai degraba Iisus Hristos se referea la el ca Imparat trimis de Dumnezeu Tatal ,el era in mijlocul lor si ei nu pricepeau. Adica intr-un cuvant ,le-a zis ,,Iata ca Imparatia lui Dumnezeu este in mijlocul vostru, facand referire la el ca Imparat.

Nu se potriveste deloc ,deoarece tot pe acest forum este o explicatie a Imparatiei ,si termenul in greaca mai inseamna si ,, in mijlocul vostru,, ,Deci cand Iisus a spus aceste cuvinte Farisilor , el se referea la el ,ca el era in mijlocul lor atunci , ca Rege ,ca Mesia(Unsul) ,si ei nu intelegeau ce le spunea ,si nu faptul ca Imparatia lui Dumnezeu e inlauntrul nostru , o stare sufleteasca. In Cartea Daniel Dumnezeu spune ,ca el va RIDICA ,o Imparatie, care nu va fii distrusa ,ea va dainui vesnic si nu va trece in stapanirea unui alt popor. Deci nu e o stare sufleteasca e clar.

Aceste cuvinte isi gasesc ecoul in Matei 16:18. Este vorba de indefectibilitatea Bisericii.


Imparatia lui Dumnezeu este Ecclesia. Imparatia Cerului este Ecclesia triumphans, iar Imparatia lui Dumnezeu pe pamant este Ecclesia militans. "Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul nostru" inseamna a fi imbisericiti.

Cel putin, eu asta pricep.

Desigur, a fi imbisericit inseamna si o anumita stare sufleteasca, dar e mult mai mult de atat.

A fi imbisericiti inseamna, inainte de toate: Cristos in mijlocul nostru. Acum intelegem de ce e mult mai mult decat o stare sufleteasca: inseamna ca ne-am golit de noi si ne-am umplut (imbracat) in Cristos.

Uite asa isi face fiecare cunoscute aspiratiile!
Imi vine in minte Toparceanu cu:
'' ...se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.''

Ba eu cred ca nu suntem in Imparatia lui Dumnezeu, daca in interiorul nostru nu este stapan peste faptele, dorintele, aspiratiile, gandurile noastre Hristos prin Duhul Sfant. Iar daca suntem in Imparatie, avem si roadele Duhului despre care vorbeste apostolul: dragostea, indelunga rabdare etc. Si cum ar putea cineva "un popor" sa ia acestea de la cei care le au?
Au incercat multi si au dat sfintii mucenici.

citatul apartine in intregime lui NPriceputu
 

Mesaje: n/a
Implicit
Din conferința lui Andrei Pleșu cu privire la Parabolele lui Iisus mi-a revenit ieri în minte expresia „întunericul cel mai din afară”, unde „va fi plângerea și scrâșnirea dinților”. Acesta este modul în care Domnul vorbește despre iad. Deci a fi „afară” e a fi departe de Dumnezeu, iar a fi „înăuntru” e a fi cu El, în împărăția Lui, cu alte cuvinte, în har.
Formalismul nu este altceva decât a te crede înăuntru, comportându-te ca atare, dar fiind cu inima în afară.
La fel se întâmplă și în relațiile dintre soți, de pildă, căsniciile ratate fiind nu neapărat cele care se termină cu un divorț, ci cele în care cei doi nu rămân „înăuntru”, păstrând aparențele, însă fiecare din cei doi trăind într-un „afară” al lui.
Dar ca să rămâi înăuntru, atât cu Dumnezeu, cât și în căsnicie, trebuie să faci o jertfă perpetuă, să te smerești, să te nevoiești, să te lepezi mereu de tine. Să te lupți, uneori, până la sânge.
Aici observ o mare asemănare între căsnicie și monahism: sunt două forme binecuvântate de a rămâne înăuntru, cu Hristos, în Împărăția Lui.

Părintele Sofronie vorbeşte pe larg despre "iadul iubirii"...
În "Vom vedea pe Dumnezeu precum este".