Cum um să ne hotărâm dacă să ne angajăm într-o parte sau alta, dacă să ne căsătorim sau nu?
Domnul Însuşi ne deschide calea. El ne descoperă sfânta Sa voie . Sfânta Lui voie se face cunoscută prin părinţi. Dacă vom asculta de părinţi, totul va merge bine şi va fi binecuvântat. Dacă le stăm împotrivă, nimic nu merge. Merge, merge, dar mai mult merge de-a-ndărătelea decât înainte. De pildă, ai îndrăgit o fată şi vrei să te căsătoreşti cu ea cu orice preţ, dar tatăl şi mama îţi spun: „Dar, fiule, ea nu este porivită pentru tine” . Însă, în zadar... Ţi-a legat vrăjmaşul mintea, te-a înrobit – şi vrei, vrei! „Dar, fiule, ea nu e pentru tine”, spun părinţii, „îţi vom găsi alta”. Dar fiul nu vrea să asculte, o vrea cu orice preţ pe aceea. Se căsătoresc. Se gândesc – totul e ideal. Se iubesc. Dar după un timp nu se mai iubesc, „dragostea” trece şi nu mai rămâne nimic.
Cel mai bine este atunci când părinţii se înţeleg din vreme , când diferenţa de ani nu este mare… Cel mai bine este atunci când dragostea se dezvoltă în cadrul căsniciei. Atunci nu se intră în căsnicie cu plănuire. Tinerii căsătoriţi au binecuvântarea părinţilor şi apoi totul merge cum e mai bine…
Căsnicia nu este o viaţă frumoasă, dulce… Ba e cât se poate de amară! Abia după aceea vezi că nu eşti liber, că eşti legat – şi încă cât de legat! Eşti „înhămat la căruţă” şi trebuie să tragi. Copiii cer. Trebuie să tragi – vrei, nu vrei. Iar când erai liber, gândeai altfel… Dar acum trebuie să te îngrijeşti nu numai de tine, ci de mai mulţi.
( Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa , Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 115)

Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă ; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici. Și ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici.
Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr . Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră.
Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu cutez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare.
Deci, fraţilor, bucuraţi-vă ! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!
( Sfântul Apostol Pavel, Epistola a II-a către Corinteni , cap. 13, 5-13)

Că „omul trebuie să se retragă în cetatea dreptei socoteli” e scris în Scrierea despre Botez a Sfântului Marcu Ascetul şi, tot acolo, că acolo mintea ca preot trebuie să slujească pe masa sfântului altar, care este inima. Inima e masa sfântului altar în om, mintea e preotul care slujeşte la masa inimii, iar aceasta se realizează atunci când omul a intrat în cetatea dreptei socoteli, când a ajuns la un echilibru, când a ajuns la o stare sufletească care favorizează prezenţa lui Dumnezeu şi, mai ales, simţirea prezenţei lui Dumnezeu. Că nu-i destul să ştii că Îl porţi pe Hristos în inimă, dacă nu-L şi simţi. Dacă nu simţi prezenţa Lui, înseamnă că inima nu e simţitoare. Zic Părinţii cei duhovniceşti că
ne-simţirea este cea mai gravă consecinţă a păcatelor. Ajungi la un fel de bătucire a lăuntrului şi nu mai simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu te simţi în faţa lui Dumnezeu, nu simţi că Dumnezeu e de faţă, nu simţi că Dumnezeu vine către tine prin cuvântul Său, nu simţi că Domnul Hristos îţi vorbeşte direct, citind Sfânta Scriptură .
A fost la noi la mănăstire un episcop armean, împreună cu Mitropolitul Nicolae Mladin – Dumnezeu să-l odihnească! – şi spunea că la ei este o legendă: Sfântul Grigorie Luminătorul , cel care a încreştinat Armenia, a ieşit dintr-o scriere a lui, a ieşit dintr-o carte scrisă de el, ca să-l lămurească pe un copil care citea cartea şi nu o înţelegea. E foarte frumos, e foarte adevărat şi e foarte spre bucuria noastră faptul că se spune că Sfântul Grigorie, cel care a scris cartea, a ieşit din carte. Apoi să ştiţi că aşa cum a ieşit Sfântul Grigorie din carte, în legenda aceea, orice om care a scris o carte într-un fel iese din gândurile lui. Se ascunde în gândurile din carte şi iese la iveală atunci când citeşti cartea.
( Arhimandrit Teofil Părăian,

Noaptea este urcusul duhovnicesc spre muntele schimbarii mele la fata . Toata dulceata vesniciei se aduna in sufletul meu tulburat . Liniste nesfarsita !
Prezenta lui Hristos se face usor simtita , El care este Cel ce stie sa umple pustia . Ceasurile noptii sunt dadatoare de viata pentru aceia care se dedica vietii duhovnicesti in launtru inimii lor . Noaptea inrâureste puternic trairea vietii ingeresti , de aceea monahii o prefera pentru rugaciunea inimii . Monahii desfiinteaza noaptea , de vreme ce viata monahala le desfiinteaza pe toate .
Miezul noptii...in curant putem vedea chiliile monahilor cum se lumineaza una dupa alta...
Privighetorile incepeau sa-si inalte cantecul lor.... izvoare de smerenie ce incep sa se reverse si sa ude pamantul insetat ! Stalpi de foc ce revarsa lumina !
In scurta vreme chiliile vor rasuna de glasurile lor si se vor umple cu lacrimi de pocainta sau lacrimi de dumnezeiasca luminare . Ei se scoala sa-l cante pe Hristos si sa -i ceara sa trimita harul Sau cel dumnezeiesc peste intreaga lume .
In aceste ceasuri , intreaga Manastire e in flacari , iar diavolul racneste....
Monahii cu adevarat se indumnezeiesc....
(Mitropolitul Ierothei Vlahos )

Nunta în creştinătate nu este ceea ce era nunta Vechiului Legământ; este nunta noului om duhovnicesc, este o legătură intimă, duhovnicească, prin care soţii sunt legați, legătură despre care Însuşi Hristos a zis că cei ce sunt uniţi de Dumnezeu nu pot fi despărţiţi, nici pe pământ, nici dincolo de mormânt. Cei ce sunt uniţi prin iubire pe pământ nu se despart dincolo de mormânt, căci iubirea care nu moare uneşte pentru totdeauna pe cei pe care i-a legat pe pământ.
Domnul, lăsând aşezământul nunţii, i-a unit pe soţi cu o legătură veşnică şi nedezlegată pe pământ, ca şi dincolo de mormânt. Departe de a desface legăturile conjugale. Domnul în parabola Sa invită la ospăţul său, între alţii, şi pe soţi, voind a zice prin aceasta, că soţii creştini vor moşteni Împărăţia Cerurilor, dacă lucrând în frica lui Dumnezeu vor îndeplini în acelaşi timp datoriile conjugale pe care Dumnezeu le-a impus . Aceasta e învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, referitor la viaţa fericită a soţilor ce sunt chemaţi la viaţa veşnică. El sprijină acest adevăr printr-o pildă atunci când, intrând în casa lui Zaheu, zice: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Luca 19, 9). Acea casă, acea familie din acea casă, era alcătuită, fireşte, din părinţi, copii, rude şi slujitori.
Soţii, dincolo de mormânt, sunt soţi îngereşti, însufleţiţi de iubirea cea mai curată și cerească pentru Domnul şi unul pentru altul. Bărbatul şi femeia, zice Apostolul Petru, sunt moştenitorii vieţii fericite în Rai (I Petru 3, 7). Pentru ca soţii să poată ajunge la ţinta aceasta, apostolii au statornicit îndatoririle soţilor pe pământ, ca ei să fie o singură fiinţă duhovnicească, moştenitoare a vieţii veşnice, iar nesocotirea acestor legi şi aşezăminte aduce, și pe pământ, și dincolo de mormânt, o viaţă plină de plângeri şi suferinţe.
( Părintele Mitrofan )

Întotdeauna să vorbești cu trupul tău și cu sufletul. Spune trupului tău: „Ce vom face în lume? Puțin este timpul nostru. Căci te vei strica și te vei duce în mormânt”.
Spune sufletului tău: „Ce faci aici? Du-te, scapă la Dumnezeu, nu cumva să fii osândit în focul cel veșnic. Fă război cu cel ce te lovește și strică mintea ta!”.
( Sfântul Macarie Egipteanul )

În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni – Părintele Dumitru Stăniloae

Învață să iubești

Primul rod al unei vieți înmiresmate de prezența Duhului Sfânt este iubirea. Ea este comoara virtuților, este plinirea legii. Semnul distinctiv al ucenicilor lui Iisus Hristos, așa cum a spus El Însuși cu puțin înainte de Pătimirea Sa pe Cruce, este :" Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei de veți avea dragoste unui față de alții." (Ioan 13,35)
Lumea va înțelege, spune Domnul, că sunteți ucenicii Mei dacă veți avea iubire între voi, dacă sunteți râvnitori spre a vă jertfi unii pentru alții. Să fiți străini față de orice individualism îngust, de ură și de răzbunare, să nu fiți indiferenți față de durere, de problema și de nevoia aproapelui vostru.

Spicuiri din CARTEA de Kallinikos Karousos - Adevăruri mari în cuvinte simple

Despre flori
( Părintele Teofil Paraian )

Florile au darul lor. Florile sunt ceva ce nu poate fi comparat cu altceva. E ceva unic, o floare e ceva unic. Şi asta ne aduce aminte nouă că şi noi suntem ceva unic în lumea aceasta (…) Aşa că este o legătură între flori şi noi. Florile sunt unice prin rosturile lor de a înfrumuseţa lumea aceasta, pământul acesta. Şi aşa sun*tem şi noi. Şi noi avem destinaţia aceasta de la Dumne*zeu, să înfrumuseţăm pământul. Să aducem ceva din cer pe pământ. Să înmulţim ceea ce este frumos. Să înflorim şi noi ca florile. Să înflorim aşa cum înfloresc florile, fără să ştie pentru cine înfloresc. O floare, prin firea ei, înflo*reşte. Există prin firea ei. Ea nu are cum să gândească, să se realizeze pe sine, ca să fie pentru cineva anume. Şi, bineînţeles, pentru că vine de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu face tot ce e frumos în lumea aceasta, floarea adaugă ceva la frumuseţea lumii şi, mai ales, îi desfată pe cei la care ajunge (…)

,, Viața ne așează pe toți în genunchi, mai devreme sau mai târziu. Ce am simțit știu doar eu și Dumnezeu. Învăț să iubesc până la cer și înapoi..."

Hrisostom Filipescu

Ca să ne dăm seama cât de adânc a pătruns în oameni faptul Învierii lui Iisus e de ajuns să pomenim o întâmplare:
Un alt Iacov, însărcinat cu „lichidarea treburilor” lui Dumnezeu pe pământ, ţine în faţa unei foarte numeroase adunări o strălucită cuvântare de câteva ceasuri, „dovedind” – chipurile! – că nu există Dumnezeu. Şi fiind încântat de cuvântarea sa şi de temeiurile „dovezilor”, vru să mai dea o dovadă. Drept aceea, dete îngăduinţă ca acela care se va simţi în stare să-l contrazică are cinci minute liber s-o facă în faţa adunării. Din mulţime se desprinde un preot umilit la chip, dar cunoscător de oameni şi cu flacăra credinţei în inimă.
– Ai grijă, n-ai decât cinci minute!
– E şi prea mult, răspunse preotul.
Ajuns în faţa mulţimii, se produse un freamăt şi începu cea mai scurtă cuvântare aşa:
– Fraţilor, Hristos a înviat!
Şi toată sala răspunse:
– Adevărat a înviat!
Ce a urmat nu mai interesează. Faptul dovedeşte însă esenţialul: în străfundurile omului este o reacţiune esenţială faţă de negaţie, faţă de moarte.
„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr Dumnezeu există!
„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr există lumea cerească, ca lume reală şi fără de moarte!
„Hristos a înviat!” înseamnă: Toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptăţite!
Toate problemele principale şi grele sunt lămurite, cătuşele întunericului şi ale tristeţii sunt sfărâmate fiindcă: „Hristos a înviat!”.
( Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul , ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 9-10)

Când iubeşti, cunoşti cele ascunse ale omului şi primeşti noi puteri de la Dumnezeu ca sa iubeşti. Iubeşti întâi ca frate şi soră în Hristos, şi abia apoi te pregăteşti pentru cunoaşterea adusă de harul nunţii. Şi dacă ai întâlnit o fată care „parcă s-ar potrivi” şi de care te simţi atras, nu te opri aici, ci mergi mai departe şi zi: „Doamne, dacă Tu vrei să fie nuntă şi să ne mântuim împreună, dă-mi să o iubesc în Tine, dă-mi să doresc să aflu taina ei adâncă, de persoană. Să Te văd pe Tine prin ea”.
Îl cântăreşti bine, vezi câte kilograme are, câţi centimetri, dacă are maşină, dacă are casă… câţi ani are, unde stă, cum sunt părinţii, băieţii se vor uita cum e soacra – cam aşa are să fíe şi fata, eventual vedeţi cum stă cu ADN-ul, că acum vedeţi cum e cu genele astea, sunt pericole mari!
Cam astea ar fi criteriile de căsătorie! Ah, nu, am uitat. Consultaţi zodiacul, şi pe ăla chinezesc şi pe ăla românesc, vedeţi dacă vă potriviţi. Că se pare că berbecul se împunge cu capra şi nu merge, şi aşa… şi sunt o mulţime de criterii care mai de care mai paranormale !…
Nu! Singurul criteriu este dragostea însoţită de dorinţa şi hotărârea de a ne mântui împreună. „Măi, băiatule, simt că eu lângă tine mă mântuiesc. Şi tu simţi?” Asta e tot! „Vrei să porţi crucea cu mine?” Noi suntem oameni, n-avem revelaţii, nu simţim – profitaţi de faptul că sunteţi băieţi şi fete, înainte de a fi bărbat şi femeie, şi când vă plimbaţi jucaţi-vă de-a „cum vezi tu viaţa de familie?”. Şi o să aflaţi multe lucruri din care puteţi să faceţi şi nişte criterii, dar nu absolute. Şi o să aflaţi multe. „A, ce bine, eu când am să mă căsătoresc, soţul meu o să îmi aducă o maşină de spălat, că trebuie să aibă neapărat maşină de spălat, că doar nu o să mă apuc să spăl eu, că îmi rup unghiile”. Uitaţi-vă şi la unghiuţe, dacă sunt lungi, lungi, lungi tare, s-ar putea să fie un criteriu. Dar să nu vă luaţi după asta, că ştiţi ce uşor se taie unghiile? Adică, să nu fugiţi de fată că are unghiile lungi. Luaţi o forfecuţă, i le tăiaţi şi căutaţi inima fetei .
Nu există criterii. Persoana este de necântărit, de nemăsurat şi este o taină. Ea nu se cunoaşte decât prin dragoste. Cea mai mare înşelăciune a vrăjmaşului este când omul primeşte gândul că ceilalţi pot deveni conform dorinţelor noastre. Ba chiar ÎI şi învăţăm pe Dumnezeu ce şi cum să facă pentru ca noi să-I putem împlini poruncile şi să-l iubim pe aproapele. Şi eu am trăit asta când eram la începutul credinţei şi Îi explicam Lui Dumnezeu: „Doamne, Tu trebuie să-i schimbi pe ăştia ca să-i pot iubi. Aşa cum sunt ei acum, eu nu-i pot iubi”, şi – v-am mai spus – Domnul a început să mă schimbe pe mine!
Apoi, o altă mare înşelare este să crezi că, pentru a iubi, trebuie mai întâi să cunoşti omul din faţa ta. Nu, ci ca să cunoşti, trebuie să iubeşti. Când iubeşti, cunoşti cele ascunse ale omului şi primeşti noi puteri de la Dumnezeu ca sa iubeşti. Iubeşti întâi ca frate şi soră în Hristos, şi abia apoi te pregăteşti pentru cunoaşterea adusă de harul nunţii. Şi dacă ai întâlnit o fată care „parcă s-ar potrivi” şi de care te simţi atras, nu te opri aici, ci mergi mai departe şi zi: „Doamne, dacă Tu vrei să fie nuntă şi să ne mântuim împreună, dă-mi să o iubesc în Tine, dă-mi să doresc să aflu taina ei adâncă, de persoană. Să Te văd pe Tine prin ea”.
Dacă eşti fată, nu uita: Dumnezeu v-a făcut fete şi El este peţitorul vostru. Nu vă fie teamă că rămâneţi nemăritate. Nici voi, băieţi, că rămâneţi neînsuraţi. Dumnezeu vă găseşte mireasa. Voi doar să-L aveţi pe Dumnezeu cu voi, în voi. Şi, mai ales, nu vă gândiţi că sunteţi urâte sau urâţi. Nu există oameni urâţi. Ştiţi de ce ni se pare că suntem urâţi? Pentru că ne uităm în oglindă. Nu în oglindă vă vedeţi chipul, ci în icoană. Uitaţi-vă la Cel din icoană, rugaţi-vă Celui din icoană, lăsaţi-vă priviţi de Cel din icoană şi veţi vedea cât sunteţi de frumoşi. Chipul lui Dumnezeu e în noi. Trebuie să-l aprindem prin rugăciune şi să-l lăsăm să lumineze. Vom fi strălucitori!
( Monahia Siluana Vlad )

Părintele Sofronie Saharov :
 

✦ „Eu nu sunt nici grec, nici rus, eu sunt athonit”.

✦ „Am purtat sutana, șaizeci de ani, dar de fiecare dată când mă întâlnesc cu un creștin ortodox sau cu oricare altă persoană, imi plec capul, jos, in fata lui”.

✦ „Teologia este conținutul rugăciunilor noastre”.

✦ „Părinții din secolul al patrulea ne-au lăsat anumite profeții, conform carora mantuirea in vremurile de pe urma va fi legata de dureri profunde”. „Trebuie să avem hotararea de a depăși ispitele, comparativ cu durerile primilor creștini. Toți martorii Invierii lui Hristos au fost martirizați. Noi ar trebui să fim gata să înduram orice greutăți”.

✦ „Psihologia aduce cel mai mare rău omenirii de astazi, pentru că această știință nu tine seama de Revelația Divină, conform Căreia omul este creat după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu”.

✦ „Noi toți, în fiecare moment al vietii noastre, avem nevoie absolută de harul divin, care este dat omului prin durere și efort. Când ne rugăm dimineața, ne rugam seara și ne rugam in fiecare clipă – atunci avem dreptul sa spunem: ‘Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă!'”

✦ „Este esențial să citim Evanghelia, cu care nu se poate compara nicio alta carte. Apoi, viața noastră va fi construita pe Cuvântul lui Dumnezeu. Și, vom începe să ne gândim și să luam decizii în spiritul poruncilor divine. Cât este de frumos, atunci când cineva începe să gândească asemenea Creatorului acestei lumi!”.

✦ „Când începem să avem o viata crestina, toată munca noastră, toată lupta noastră, se indreapta catre acceptarea, chiar și a dușmanilor noștri, cu dragoste. În aceasta constă mărturisirea martiriului creștin”.

✦ „Viața pământească este, pentru noi, o continua Judecata a lui Dumnezeu. Dacă urmăm poruncile lui Hristos, atunci harul Duhului Sfânt va veni la noi.”

✦ „Sufletul omenesc este Chipul lui Dumnezeu. El isi găsește odihna doar atunci când atinge perfecțiunea”.

✦ „Noi nu ne gandim cum am putea schimba lumea prin propriile noastre puteri. Noi ne străduim sa primim putere de la Dumnezeu, pentru a putea acționa, cu iubire, în orice moment”.

✦ „Când harul lui Dumnezeu vine la noi, atunci noi deja trăim aici dimensiunea eternitatii”.

✦ „Cel mai important lucru în viața spirituală, este acela de a face eforturi pentru a primi harul Duhului Sfânt. Se schimbă viețile noastre (mai ales în interior, nu în exterior). Vom trăi în aceeași casă, în aceleași împrejurări și cu aceleași persoane, dar viața noastră va fi deja diferita. Insa, acest lucru este posibil numai în anumite condiții: dacă vom găsi timp să ne rugam cu ardoare, cu lacrimi in ochi. Dimineata, sa cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru ca intreaga noastra zi sa devina o atitudine de rugăciune”.

✦ „Cine renunta la cruce, nu poate fi vrednic de Domnul și să devină ucenicul Lui. Adâncurile Ființei Divine sunt dezvăluite creștinului, atunci când el se răstigneste pentru Mântuitorul nostru. Crucea este temelia teologiei autentice”.

✦ „Marea tragedie a creștinului, este incapacitatea de a-si găsi un parinte duhovnicesc (duhovnic). Laicii sunt, ei înșiși, vinovați în acest sens, întrucat nu sunt dispuși să asculte cuvintele invatatorilor lor duhovnicesti.”

✦ „Viața fără Hristos este fără gust, trista și părăsita”.

"Nu vorbi cu soția ta nechibzuit, ci cu bună*tate, cu cinstire, cu dragoste. Cinsteşte-o, şi nu va avea nevoie de cinstirea altora. Nu va avea nevo*ie de slavă de la alţii, dacă se va bucura de cinstire din partea ta. Învaţ-o frica de Dumnezeu, şi totul va curge ca din izvor, şi casa voastră va fi plină de bunătăţi"
Sfântul Ioan Gură de Aur

V-am auzit odată spunând, a început ea, că vă bucuraţi mereu să auziţi poveşti despre soţi ideali, pe care să puteţi să le folosiţi ulterior ca referinţă. Aşa că m-am gândit că trebuie să vă povestesc despre Mark. Cred că este un soţ absolut minunat şi am să vă spun şi de ce.
Încă de când eram în şcoala primară, picioarele mele au fost întotdeauna subiect de ironie. Cum puteţi vedea, arată ca nişte buşteni”, spuse ea, ridicându-se în picioare. Chiar aşa era. Te-ai fi aşteptat să fie câtuşi de puţin jenată să vorbească într-un asemenea fel despre sine. Dar o făcea atât de natural! Îmi amintesc că am admirat în acel moment modul ei cumpănit de a vorbi şi mi-am zis în sinea mea: „Asta da femeie!” .
Ştiţi şi dumneavoastră cum sunt copiii, spuse ea aşezându-se pentru a-şi continua povestea, câteodată pot fi foarte cruzi. Îmi aduc aminte nopţi la rând când adormeam plângând. Când m-am făcut mai mare, am început să râd împreună cu ei, ca să pară că nu mă afectează. Mai târziu, am început să ies la întâlniri cu unii dintre băieţi, dar niciodată de mai multe ori cu acelaşi băiat, vă închipuiţi de ce...
Când am început facultatea, l-am întâlnit pe Mark. Mi-a plăcut încă de la început. Mă simţeam atăt de confortabil cu el. Apoi, când mi-am dat seama că el chiar vroia să încerce o relaţie serioasă, nu mi-a venit să cred! Nu a spus niciodată nimic referitor la picioarele mele. Însă mai târziu am făcut-o eu, ştiţi cum fac fetele, caută mereu confirmarea. Atunci mi-a luat mâinile într-ale sale şi mi-a spus: „Nu vreau să te mai consumi niciodată din cauza asta. Eu te iubesc exact aşa cum eşti . Dumnezeu ţi-a dat picioare puternice şi sănătoase, iar mie îmi dau o senzaţie de echilibru, de siguranţă, şi asta îmi place”. Ştiţi cum am reacţionat? Am izbucnit în plâns!
O săptămână mai târziu, continuă ea, m-a dus să îi cunosc părinţii, iar când am văzut-o pe mama lui, am vrut să plâng din nou. Era invalidă. Purta un fel de proteză şi mergea şchiopătând. M-am uitat la el şi el la mine, şi l-am iubit în momentul acela mai mult decât a mai iubit cineva, vreodată.
Asta se întâmpla acum treisprezece ani, încheie ea, şi acum pot să râd sincer de picioarele mele. Acum înţelegeţi de ce zic că e un soţ minunat? Nu e nimic ce n-aş face pentru el!
Vor fi în stare de orice pentru tine
Filip, nu cred că exagera spunând asta şi sunt sigur că înţelegi de ce. Pentru că aşa le-a făcut Dumnezeu pe femei. Vor fi în stare de orice pentru tine, dacă reuşeşti să le linişteşti în ceea ce priveşte micile lor defecte, să pui accent pe calităţile lor şi să avansezi cu acea atitudine care pare să spună „îmi placi cu totul şi iubesc exact îmbinarea de defecte, calităţi şi trăsături care formează persoana ta!”. Asta e ceea ce psihologii numesc acceptare, şi o vei găsi ca stâlp de bază într-o căsnicie solidă.
Nu contează că e vorba despre picioare groase, un nas „din familie” sau orice alt defect fizic nesemnificativ. Dacă vrei să te impui ca bărbatul de care vorbeam în scrisoarea trecută, ai face bine să te educi în arta de a fi bun, de a fi blând.
Folosesc termenul de educaţie, pentru că cei mai mulţi dintre noi au tendinţa naturală de a fi egocentrişti. Nu contează că ne explicăm acest fapt ca fiind un instinct de prezervare sau o influenţă exterioară sau orice altceva, cel mai important este să-l conştientizăm. La fel de discutabilă este şi diferenţa dintre bărbaţi şi femei, în această privinţă, însă, personal, din câte am învăţat din căsnicia mea şi din altele, există puţine întrebări mai importante decât aceasta: „Sunt oare dispus să-mi educ firea egocentristă, pentru a ajunge la punctul în care îmi pasă sincer de ce simte cel de lângă mine? ”
Şi mai este un lucru despre soția ta, de care poţi fi sigur: ca toate celelalte femei, are în sinea ei acel ceva ce reacţionează necondiţionat la bunătate. Descurcă-te cu blândeţe.
( Charlie W. Shedd , Scrisori către Filip, Editura Bizantină, București, 2011)

..Din înțelepciunea călugărului Simeon din muntele Athos, răspunsuri la întrebări existențiale...

Cine este cel mai bun profesor?
- Suferința.
Iar cel mai rău profesor?
- Plăcerea.
Care este abilitatea cea mai rară?
- Capacitatea de a da.
Cea mai bună abilitate?
- Capacitatea de a ierta.
Care este cea mai dificilă abilitate?
- Abilitatea de a tăcea.
Care este cea mai importantă abilitate?
- Abilitatea de a cere.
Care este cea mai necesară abilitate?
- Capacitatea de a asculta.
Care este cea mai periculoasă luptă?
- Cea fanatică.
Care este obiceiul cel mai neplăcut?
- Cheful de ceartă.
Care este obiceiul cel mai nociv?
- Vorba multă.
Care persoană este cea mai puternică?
- Oricine este capabil să înțeleagă Adevărul.
Care persoană este cea mai slabă?
- Oricine se simte mai puternic.
Care este persoană cea mai inteligentă?
- Cea care își urmează inima.
Ce afecțiune este cea mai periculoasă?
- Atașamentul de corpul fizic
Cine este cel mai sărac?
- Cine iubește cel mai mult banii.
Cine este mai aproape de Dumnezeu?
- Cel milostiv.
Cine este cel mai slab?
- Care învinge pe alții.
Cine este cel mai puternic?
- Care învinge pe sinele său.
Cum să te lupți cu problemele?
- Cu bucurie.
Iar cu suferința?
- Cu răbdare.
Care este semnul unui suflet sănătos?
- Credința.
Care este semnul unui suflet bolnav?
- Disperarea.
Care sunt semnele acțiunilor greșite?
- Iritarea.
Care sunt semnele faptelor bune?
- Pacea sufletească.
(din înțelepciunea călugărului Simeon din muntele Athos)

Atunci când îți dăruiești inima pe deplin și ești gata să faci totul pentru omul iubit, dar ești tratat cu nepăsare, simți că ți-a fost înfipt un cuțit în spate. Situațiile de genul acesta îl trezesc pe om din anumite rătăciri care iau naștere în urma felului în care și-a trăit înainte viața. Asta ne ajută să privim cu alți ochi principiile pe care ni le-am format, să ne schimbăm în bine , să devenim mai sensibili față de ceilalți și să ne maturizăm, să scăpăm de timiditate. (...)
La drept vorbind, eu cred că dragostea neîmpărtășită se întâmplă numai atunci când chiar nu le este dat celor doi să fie împreună. Prin tot ce se petrece, Domnul îți arată: „Nu este omul tău”. Și părinții, și prietenii încearcă să te convingă de același lucru, dar tu o ții pe a ta: „Nu-mi trebuie altcineva decât el (ea)”. (...)
Omul fie reflectează la ceea ce i s-a întâmplat, se silește și merge mai departe înțelegând lecția celor întâmplate, fie se lasă dus de val. Această întâmplare din viața mea m-a învățat să apreciez cu adevărat dragostea reciprocă , dragoste ce este dată atunci când omul este capabil să aștepte și să prețuiască cu evlavie inima care i-a fost înmânată, a celuilalt. (Iulia Gaghinskaia)
( Dmitrii Semenik , Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, p. 49)

SFINȚII ÎN COMUNIUNE CU NATURA...din sfânta înțelepciune a Sfântului Serafim de Sarov...

1. Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.
2. Așterne-ți acolo unde iși face culcuș pisica.
3. Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme.
4. Culege cu îndrăzneală ciuperca pe care stau gâzele.
5. Sădește pomul acolo unde sapă cârtița.
6. Casa clădește-o pe locul unde se încălzește șarpele.
7. Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.
8. Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.
9. Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.
10. Înoată des – și te vei simți pe pământ, precum peștele în apă.
11. Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.
12. Taci mult, vorbește puțin și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace.

"Nu-mi ajung zilele să-I mulţumesc lui Dumnezeu. Nu-I mai cer nimic, doar mă minunez şi Îi mulţumesc din toată inima pentru toate! Slavă Ţie Doamne! Îţi mulţumesc Doamne pentru apă, pentru pâine, pentru aer, pentru căldură, pentru viaţă, pentru sănătate, pentru că m-ai trezit dimineaţă, pentru că m-ai adormit aseară, pentru cele arătate şi pentru cele nearătate, pentru că ne dai vreme de pocăinţă, pentru oamenii pe care ni-i scoţi pe Cale, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim!
Nu avem nevoie de anumite zile ca să fie sărbătoare, că să fim mai buni, mai frumoşi, mai calzi, mai iertători, mai iubitori, mai… Toate zilele noastre pot deveni o sărbătoare nesfârşită. Conştiinţa curată e cea mai bună sărbătoare. Unde este iubire, acolo este Dumnezeu. Atunci când judecăm oamenii nu îi mai iubim şi murim sufleteşte. Cu vorba ucizi mai uşor decât cu fapta. Cu fapta ucizi o dată, cu vorba de mai multe ori…
Să ne bucurăm sufletele cu un gest, cu un cuvânt, cu un gând!"

Din Ieromonah Hrisostom Filipescu, Ed. PIM, Iași 2014

Locul inimii nu trebuie căutat cu încordare; când va creşte rugăciunea, ea singură va găsi acel loc. – Sf. Simeon Noul Teolog
„Teolog este cel care se roagă, şi cine se roagă este teolog” – Evagrie Ponticul
„Când vezi vreun gând că-ţi făgăduieşte slava omenească, să ştii sigur că-ţi pregăteşte ruşine” – Marcu Ascetul
„Pe cei neînfrânaţi poate că-i vor tămădui oamenii; pe cei vicleni, îngerii; iar pe cei mândri, singur Dumnezeu” – Ioan Scărarul
„Smerenia nu este nimic altceva decât acceptarea sinelui însuşi, în adevăr, adică ceea ce este, nici mai mult, nici mai puţin. În timp ce mândria înseamnă a nega propria umanitate adevărată, a se crede altul” – Isaac Sirul
„Din abisul păcatului în abisul smereniei e doar un pas” – Ioan Scărarul
„Oricât ar fi de bune în sine rugăciunea, postirea, privegherea şi celelalte fapte creştineşti, totuşi nu numai în lucrarea lor stă scopul vieţii noastre creştineşti, măcar că ele slujesc drept mijloace de care avem neapărată nevoie pentru atingerea acestui scop. Adevăratul ţel al vieţii noastre creştineşti stă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.
Iar postul, şi privegherea, şi rugăciunea, şi milostenia, şi tot lucrul bun făcut pentru Hristos sunt mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Şi luaţi seama că numai lucrul bun făcut pentru Hristos ne aduce roadele Sfântului Duh, iar tot ce nu este făcut pentru Hristos, măcar şi lucru bun de-ar fi, nu ne aduce plata în veacul ce va să fie, şi nici în viaţa de aici nu dă harul lui Dumnezeu.” – Serafim de Sarov
„Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu…” – Sfântul Antonie cel Mare
„Adam a tăgăduit responsabilitatea păcatului şi a dat vina pe Eva şi pe Dumnezeu, Care i-a dat femeia şi prin aceasta a distrus unitatea Omului şi unirea lui cu Dumnezeu. Tot astfel, de fiecare dată când noi refuzăm să purtăm vina pentru răul general, pentru faptele aproapelui nostru, noi repetăm acelaşi păcat şi, de asemenea, distrugem unitatea Omului.”
(Cuv. Arhimd. Sofronie)
”Pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică.” ( Silvan de la Muntele Athos )
”Nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem.” ( Paul Evdokimov)
„Nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci o hotărâre dreaptă caută Dumnezeu. Şi, primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască.” ( Sfântul Macarie)
”Iubirea duce la cunoastere. (…) După cum amintirea focului nu-ţi încălzeşte trupul, tot astfel credinţa fără dragoste nu-ţi va încălzi sufletul.” ( Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Sfântul Isaac Sirul, la întrebarea „ce e desãvârsirea?” rãspunde cã este „o prãpastie de smerenie, un adânc de smerenie”, adicã o lansare în smerenie pânã la mãsurile posibile omului.
„A vorbi despre lucruri care sunt mai presus de noi este ca şi cum am cădea în grăire în deşert!”,despre rugăciunea inimii, vorbe spuse de un bătrân de la muntele Atos
„Sfânt nu este cel care a atins o treaptă înaltă în domeniul moralei umane sau în viaţa de asceză, nici chiar în cea de rugăciune (fariseii, de asemenea, posteau şi se rugau îndelung), ci acela care poartă în sine pe Duhul Sfânt”- Sofronie Saharov
“Începutul păcatului e pofta, al mântuirii e dragostea” – Sfântul Antonie cel Mare
“Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul Să-şi aducă aminte de tine”. – Sfântul Marcu Ascetul
“Căutarea fără patimă duce la adevăr.” – Sfântul Maxim Mărturisitorul
”A gresi e lucru omenesc, a deznădăjdui e lucru drăcesc.” – Sfântul Nil Sinaitul
” Păcătuind ” mereu, ajungem până la pierderea definitivă a libertăţii spiritului. Instinctele devin patimi, patimile ( devin ) a doua natură, vârsta nu mai cuminţeşte nimic ( Părintele Arsenie Boca).
Bucuriile duhovniceşti nu se cer. Pe măsură smereniei, Duhul Sfânt te ridică (ţi le dăruieşte).
Vrei să cunoşti pe Dumnezeu? Cunoaşte-te mai înainte pe tine însuţi – (Evagrie Ponticul).
Când Sfântul Serafim din Sarov a fost întrebat dacă lipsea creştinilor din vremea lui vreo condiţie pentru ca aceştia să dea aceleaşi roade de sfinţenie care erau atât de abundente în trecut, el a răspuns: nu lipseşte decât o singură condiţie – hotărârea
“Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt”. – (Părintele Arsenie Boca)
Toate diamantele sunt gunoi, faţă de valoarea unei clipe în lumina Dumnezeiască. – Arsenie Boca

„Oamenii promit lucruri pe care nu le vor înfăptui niciodată. Și ei știu asta, dar se mint mult prea frumos. Fac legăminte, încheie contracte, dar dragostea și încrederea au dispărut. Cuvântul nu mai e cuvânt. E golit de duh și are nevoie de ștampilă. Amândoi aveau privirea în jos și nu mai îndrăzneau să se caute. El purta în spate o rană, ea mai multe. Și frica îi paraliza. Când alegem o cale, celelalte dispar în noaptea întunecată a sufletului…
-Și te voi săruta pentru fiecare zi în care nu am putut să o fac. Lasă lumea să creadă că ești slab iar apoi fă-le o surpriză.
-Și dintr-o dată știu, cu cea mai mare claritate și certitudine, că a fi cu tine merită orice sacrificiu din lume.
-Ce faci toată ziua?
-Te iubesc.
– Te voi mai vedea?
– Când te vei privi în oglindă…
…Vine un moment în viață când se trage linie și se plătește un preț: pentru muncă, pentru iubire, pentru neiertări, pentru răutăți, pentru gândurile toxice, pentru… Călătoria vieții poate începe cu adevărat în orice clipă. Într-o secundă viața se schimbă. Și nu întotdeauna ce dăm mai departe putem păstra pentru noi… ”
( Hrisostom Filipescu )

Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi le va îndrepta pe toate!
De ce se închid norii când câmpiile sunt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie? Din pricina răutăţii oamenilor, firea s-a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.
Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă? Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere!
Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară? Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.
Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune? Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei dinlăuntru.
Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate îndestula fiii? Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.
Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s-au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor? Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti.
Ştii tu oare, fiule, de ce s-au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime? Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.
Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele? Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri.
Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi le va îndrepta pe toate!
Sfântul Nicolae Velimirovici

Neoranduiala noastra, durerea Maicii Domnului

"Un monah aghiorit a povestit urmatoarea vedenie:
Ieromonahul Macarie din Manastirea Vatoped a fost un nevoitor duhovnicesc harismatic. In toata viata sa a pus in lucrare acest cuvant al Parintilor: " Monah inseamna o neincetata sila a firii".
Prezenta sa si viata lui monahala plina de traire duhovniceasca au fost de mare insemnatate pentru Manastirea Vatoped in acele momente grele, cand in Sfantul Munte scazuse foarte mult numarul monahilor. Intr-o vreme pentru a evita smintelile care se petreceau in manastire, parintele Macarie a hotarat sa plece.
Dar , Maica Domnului care veghea asupra vietii din manastire si asupra celei a parintelui Macarie, a randuit altfel.
Voia ei cea sfanta era sa ramana in manastirea de metanie ca sa-i slujeasca prin viata lui cea sfanta si prin discernamantul sau. Maica Domnului avea nevoie de el, pentru ca avea sa ajute mult manastirea.
La 1 ianuarie, dupa privegherea de noapte, parintele Macarie s-a intors la chilia sa ca sa-si continue acolo canonul.
Dupa ce a aprins focul in soba, a inceput sa-si faca canonul. Nu se stie cum in chilia sa a aparut un fotoliu cu rotile pe care parintele Macarie l-a asezat langa soba. In timp ce-si facea canonul, la un moment dat a vazut o "priveliste neobisnuita": o Femeie statea in acel fotoliu.
Arata mahnita si istovita din pricina neoranduielilor si a smintelilor care se petreceau in manastire. Si aceasta pentru ca monahii umblau ca niste neintelepti, iar nu " ca niste intelepti, rascumparand vremea". Parintele Macarie a ramas uimit cand a vazut-o pe acea Femeie si se intreba in sinea sa :" Cum o fi aparut aceasta femeie in chilia mea?
Ce cauta o femeie intr-o manastire din Sfantul Munte?
Dupa un timp cand privirile lor s-au intalnit, acea Femeie l-a intrebat:
-De ce vrei sa pleci din manastire? Unde vrei sa mergi? Nu vezi ca sunt bolnava si am nevoie de tine? Ramai aici !
Aceasta le-a spus Maica Domnului si a disparut.
Atunci parintele Macarie a cazut in genunchi si a sarutat locul unde au stat picioarele Maicii Domnului, rugand-o totodata sa-l ierte pentru hotararea lui nechibzuita.
Cunoascand voia dumnezeiasca a Maicii Domnului pentru el, a rostit cuvintele pe care candva le-a spus ea Arhanghelului Gavriil :" Iata robul tau, Stapana ! Faca-se mie dupa cuvantul tau !"
Nota :
Minune preluata din cartea " Ptaericul Maicii Domnului"

Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde !

" Am pastrat amintirea unei vizite memorabile. Un monah ce traia ca pustnic a venit odata sa ma viziteze. Trebuia sa aiba pe atunci saptezeci de ani; vietuia intr-un loc pustiu, pe drumul care leaga manastirea de schit, intr-o prapastie, aproape de un izvor
in plin codru. Fata sa era brazdata toata, palida si de o culoare cenisie si prafoasa; barba si parul carunt ii erau neingrijite; ochii de un albastru cenusiu ii erau adanc afundati in orbite.
Am avut cu el o lunga discutie, si iata ce mi-a povestit despre sine : " De multi ani sufletul meu sufera cand ma gandesc la noi, monahii. Ne-am lepadat, ne-am lasat parintii si patria, si tot ce face viata obisnuita a oamenilor; am fagaduit inaintea lui Dumnezeu, a ingerilor si a oamenilor, sa vietuim dupa legea lui Hristos; ne-am lepadat de voia noastra proprie si ducem, de fapt o viata de mucenic, dar totusi nu inaintam in bine. Oare multi dintre noi se vor mantui ? Eu cel dintai voi merge spre pierzanie. Ii vad si pe altii fiind robi patimilor.
Si cand intalnesc oameni din lume, vad ca vietuiesc intr-o adanca nestiinta, in nepasare si fara cainta. Si asa, incetul cu incetul, pe nesimtite am inceput sa ma rog pentru lume. Am plans mult la gandul ca noi , monahii, care am parasit lumea, nu ne vom mantui, ce se va petrece atunci cu lumea ? Intristarea mea sporea si am inceput sa vars lacrimi de deznadejde.
Si iata ca anul trecut, cand ma aflam in aceasta deznadejde, plin de lacrimi, si eram cu fata la pamant, Domnul mi S-a aratat si m-a intrebat :
- " De ce plangi asa ? " Eu am tacut, fara sa-mi ridic capul ca sa-L vad pe Hristos.
-" Nu stii ca Eu voi judeca lumea ? " Eu taceam mai departe, fara sa-mi schimb pozitia. Atunci Domnul a zis :
-" Ma voi milostivi de orice om care L-a chemat pe Dumnezeu macar o singura data in viata lui. " Un gand mi-a strabatut atunci mintea :" Atunci la ce bun sa ne mai chinuim asa in fiecare zi ?
Iar Domnul a raspuns miscarii gandului meu asa :
- " Cei ce patimesc din pricina poruncii Mele vor fi vor fi prietenii Mei in Imparatia cerurilor; de ceilalati Ma voi milosti numai." Si la aceste cuvinte Domnul S-a departat. "

Nota: Fragment preluat din cartea " Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde " Amintire povestita de Parintele Sofronie Saharov.

DIALOGURI DUHOVNICESTI

Simplitatea odihneşte
Să dobândeşti simplitate în relaţia ta cu ceilalţi, ca să nu te zăpăcească gândurile şi să te încurci. Când exprimi cu simplitate ceea ce simţi, şi tu te eliberezi şi pe ceilalţi îi ajuţi.
– Gheronda, cred că simplitatea înseamnă să se poarte cineva aşa cum simte lăuntric. Aşa este?
– Depinde de locul în care trăieşte. Pentru ca omul să se poarte cu simplitate, trebuie să găsească un mediu potrivit. În lume, mai ales în cea de astăzi, trebuie să fii atent cum te porţi. Însă într-o mănăstire sau într-o familie nu ai justificare să nu te porţi cu simplitate. Este foarte obositor atunci când nu există simplitate şi încredere! În acest caz, ca să-i spui o vorbă celuilalt, ai nevoie de prolog, de epilog, de explicaţii… În felul acesta viaţa devine o corvoadă, o adevărată mucenicie. Pe când, acolo unde există simplitate, îi spui celuilalt “aşează-te acum” şi el se aşează, “acum nu este nevoie de tine, pleacă!” şi pleacă, fără să te temi că te poate răstălmăci. Simplitatea odihneşte, în timp ce lipsa simplităţii oboseşte.
– Gheronda, ce înseamnă: “Dobândeşte libertate în petrecerea împreună cu ceilalţi, ca să te slobozeşti de tulburare”?
– Să dobândeşti simplitate în relaţia ta cu ceilalţi, ca să nu te zăpăcească gândurile şi să te încurci. Când exprimi cu simplitate ceea ce simţi, şi tu te eliberezi şi pe ceilalţi îi ajuţi.
Cuviosul Paisie Aghioritul

Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucata de viata …
Dacă pentru o clipă, Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiață de cârpă și mi-ar oferi o bucată de viață, fără îndoială că n-aș spune tot ceea ce gândesc, dar m-aș gândi la tot ceea ce spun. Aș aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu-adevărat. Aș dormi puțin, n-aș mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când alții adorm. Aș asculta când alții vorbesc și aș savura o înghețată bună de ciocolată. Și aș trăi “îndrăgostit de dragoste”. Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucățică de viată, m-as îmbrăca simplu, as cădea în genunchi în fata soarelui, lăsându-mi goale corpul și sufletul. Doamne, dacă as avea o inimă, mi-as scrie ura pe gheață și aș aștepta primele raze de soare. Cu un vis al lui Van Gogh aș picta pe stele un poem de Benedetti și i-aș oferi Lunii un cântec de Serrat. Aș stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simți durerea spinilor și sărutul roșu al petalelor.
Dumnezeule, dacă aș avea o bucată de viată… n-aș lăsa să treacă nici o singură zi fără să le spun celor pe care-i iubesc cât de mult îi iubesc. Aș convinge fiecare bărbat și fiecare femeie că ei sunt cei la care țin cu adevărat și as trăi îndrăgostit de iubire. Aș demonstra oamenilor cât se înșeală crezând că încetează să se îndrăgostească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că încep să îmbătrânească atunci când încetează să se îndrăgostească! I-aș da aripi unui copil, dar l-as lăsa să învețe singur să zboare. Iar pe cei bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine o data cu vârsta, ci o data cu uitarea.
În fond, și eu am învățat de la oameni atâtea lucruri… Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să știe că adevărata fericire constă în felul în care urci înălțimile. Am învățat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna. Am învățat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice. Sunt o mulțime de alte lucruri pe care as putea sa le învăț de la oameni , dar, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic cu adevărat, pentru că, atunci când ma vor pune la păstrare în acea cutie, vai, eu voi fi murit deja.
Gabriel Garcia Marquez

Despre buna rânduială a postului – Cuvânt al Sf. Grigorie Palama
Placuta este ochilor nostri privelistea marii linistite, rasfrangand pe intinderea ei netulburata lumina scaparatoare a razelor soarelui in plina stralucire.
Dar si mai desfatator este sa privesti si sa graiesti despre Biserica cea strans unita dupa vointa lui Dumnezeu, izbavita de tulburari si luminata, in chip tainic, de lumina cea dumnezeiasca, desfacandu-si aripile catre stralucirea de dincolo si intinzandu-si in sus mainile, ochii, simtirea, precum si intreaga ei cugetare
. Dupa ce harul Duhului Sfantmi-a harazit astazi aceasta vedere placuta si a ingaduit ca voi toti sa petreceti impreuna noaptea si ziua in templul lui Dumnezeu, nelipsindu-va voua ravna venirii voastre la El, haideti acum sa ajutam, dand putere pomului tainic, rasadit la cumpana apelor Duhului Sfant, si ca si voi prin rugaciunile voastre de dimineata, tot asa si noi, in masura in care ne ingaduie timpul, sa adaugam invataturii de dimineata pe cea de seara, aratand mai lamurit iscusintele prin care vrajmasul mantuirii noastre face ca nu numai postul, dar si rugaciunea noastra sa ramana in tot chipul fara de nici un folos.

Dar noi, fratilor, in vremea postului si a rugaciunii, sa scoatem din sufletul nostru – rogu-va – ceea ce avem impotriva cuiva, fie ca in adevar si pe drept avem, fie ca doar socotim ca avem, si sa fim cu totii oameni evlaviosi, sa gandim mai mult unii despre altii sub indemnul dragostei si al faptelor ce lor bune, graindu-ne de bine, cumpanind in noi in sine si cugetand la cele bune inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru ca sa postim noi cu postul cel aducator de laude si fara de prihana. Iar cererile noastre catre Dumnezeu, cele din vremea postului, sa fie bine primite, si sa-L numim pe El “Tata dupa har, in chip cuvenit, invrednicindu-ne astfel a-l grai cu indrazneala: “Tata, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.

Într-un text din secolul al XIX-lea al Sfântului Serafim de Sarov, lăsat mărturie de ucenicul său Nikolai Motovilov, ni se transmite învățătura despre ce trebuie cu adevărat să căutăm în viață, învățătură ce rămâne actuală, fără nevoia vreunei adaptări cu vremurile. Scopul vieții creștine este dintotdeauna câștigarea Duhului Sfânt.
Motovilov a scris despre cea mai importantă întâlnire a sa cu sfântul în anul 1831, la sfârșit de noiembrie. Multe sfaturi a primit de la duhovnicul său, dar parcă nici unul nu s-a asemănat cu învățămintele pe care le-a primit și le-a simțit chiar pe propria piele, într-o poiană din vecinătatea chiliei pe care părintele Serafim o avea în pădurea Sarovului - câștigarea Sfântului Duh. De aceea, a și fost povățuit să lase mărturie scrisă despre experiența avută împreună pentru a fi de mult folos și altora ca noi.
Pentru câștigarea Sfântului Duh este necesar să ne îndreptăm atenția spre tot ceea ce facem. Faptele noastre să fie bune și în primul rând să fie făcute în numele lui Hristos. Pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat fapte bune, Sfântul Serafim tâlcuiește pilda celor zece fecioare (Matei 25, 1 - 13). Fecioarele înțelepte, care aveau untdelemn în candelele lor și care le-au îndemnat pe cele nebune, care nu aveau untdelemn, să meargă în târg și să cumpere. „Târgul este viața noastră. Ușa cămării de nuntă este moartea. Fecioarele înțelepte și nebune sunt sufletele creștinilor. Untdelemnul nu simbolizează faptele bune, ci harul Sfântului Duh primit înlăuntrul ființei noastre prin mijlocirea faptelor bune și prin a cărui lucrare ființa noastră se transformă (...) din întunecată în luminoasă.”
Scopul vieții noastre nu se rezumă doar la îndeplinirea unor acțiuni creștinești cum ar fi postul, rugăciunea, întrajutorarea și alte nevoințe doar pentru că așa se cuvine să le facem. Ele sunt niște mijloace necesare pentru a atinge finalitatea esențială. Doar în felul acesta
„Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Sfântul Serafim aseamănă Împărăția cerurilor cu harul Sfântului Duh.
Dintre toate faptele bune, rugăciunea ne este numită ca fiind cea mai importantă, pentru că o avem la dispoziția noastră, spune Sfântul Serafim. Oricine, oriunde și oricând poate să se roage, dar să facă aceasta din toată inima.
Harul Duhului Sfânt aduce cu sine în inima omului cele mai mari daruri posibile. Nu este puțin lucru a avea Împărăția cerurilor în inimă. În textul său, Motovilov redă dialogul avut cu părintele său chiar în acele momente de grație, când amândoi erau în prezența Duhului Sfânt. El explică simțirile pe care le-a experimentat. O lumină albă și strălucitoare ca zăpada îi cuprinsese pe amândoi. Fața Sfântului Serafim strălucea ca soarele. Sufletul lui Motovilov era copleșit de pace, de dulceață neștiută de el până atunci, de bucurie extraordinară, de mireasmă neasemănată, de căldură puternică, deși ei se aflau în pădure iarna.
Harul Duhului Sfânt ne arată lucrurile așa cum sunt ele de fapt, iar această înfățișare este accesibilă doar celor care caută adevărul cu toată inima lor. Îndelunga căutare a lui Motovilov a fost făcută din toată inima, altfel, el nu s-ar fi bucurat de așa mângâiere.
Există, bineînțeles, niște condiții care să permită experiența trăirii harului Duhului Sfânt, pe care Sfântul Serafim le amintește: sufletul smerit, iar trupul curățit, rugăciunea peste care în starea de grație se așterne tăcerea, strădania pentru faptele bune făcute în numele lui Hristos, iubirea din toată inima față de Tatăl ceresc ai cărui fii să ne considerăm, credința din tot sufletul, iubirea față de aproapele. „Domnul este aproape de cei ce-L cheamă” , ne încredințează sfântul, fie călugări, fie mireni.
Cu deosebită înțelepciune, în textul lui Motovilov se amintește și de bucuria, recunoștința pe care să o avem față de obținerea bunurilor pământești. Avem nevoie și de ele pentru a călători mai ușor spre patria cerească. Însă nivelul dobândirii lor este limitat de evlavie unită cu mulțumire. Nevoile, necazurile și lipsurile fac parte inevitabil din viața pământească. Doar purtându-ne sarcinile unii altora și iubindu-ne unii pe alții, așa cum ne-a învățat Hristos, putem să ne facem drumul spre cer mai ușor.
Sfântul Serafim de Sarov ne spune că toți creștinii au posibilitatea trăirii harului Duhului Sfânt asemenea celei descrise de Motovilov. El o aseamănă cu adevărate întâlniri cu Dumnezeu de care s-au bucurat Adam și Eva, Cain, Noe, Avraam, Moise, Simeon, Ioachim și Ana, unii sfinți și filosofi din rândurile păgânilor, Maica Domnului, Sfinții Apostoli. Creștinii sărbătoresc Pogorârea Duhului Sfânt de Rusalii, iar toți îl primim prin Taina Botezului și a Mirungerii. Prin viața neîngrijită și păcătoasă ne lipsim de el puțin câte puțin. Însă avem șansa de a-l reprimi prin Taina Spovedaniei și a Euharistiei.

Savanții au alcătuit un tabel special al factorilor de stres, aranjându-i potrivit gradului lor de influență asupra omului – și în acest tabel încheierea unei căsătorii e apreciată cu o cifră care întrece de câteva ori nivelul stresului trăit în cazul unui divorţ. Uimitor: stresul provocat de întemeierea unei familii este chiar mai mare decât cel din cazul unei tragedii cum este divorţul!
Aşadar, stresul nu e legat întotdeauna de o trăire negativă: el poate fi provocat de schimbări ale condiţiilor de viață care cer o mare încordare a forţelor noastre psihice şi fizice. Atunci când oamenii îşi întemeiază o familie, ei trec prin câteva stresuri simultan. Gândiţi-vă: soţii trebuie să-şi pună la punct relaţia , iar asta înseamnă să-şi schimbe anumite obiceiuri, anumite concepţii despre viaţă, modul de comportament (uneori foarte radical). Când se căsătoreşte, omul se alege şi cu o mulţime de rude noi, cu care, de asemenea, trebuie să înveţe să interacţioneze. Odată cu căsătoria vine foarte frecvent şi schimbarea domiciliului unuia dintre soţi sau chiar al amândurora. În continuare, cel mai frecvent urmează un foarte mare stres: naşterea primului copil, la care se adaugă multe, multe altele.
Adică primii ani de căsnicie cer de la soţi o încordare foarte mare . Perioada de început a clădirii familiei seamănă, într-adevăr, cu un şantier: unele lucruri sunt demolate, altele reclădite, oamenii se adaptează unul la celălalt,
învaţă să conlucreze spre binele familiei . Şi în această agitaţie, construind „casa” fericirii familiale şi rezolvând o mulţime de probleme, principalul este pentru soţi să-şi păstreze sentimentele unul faţă de celălalt, să-şi păstreze dragostea, să nu încerce să rezolve totul deodată , să se gândească la ceea ce este mai important, fiindcă tocmai dragostea, ataşamentul reciproc al tinerilor căsătoriţi le dă sentimentul de fericire, şi această bucurie îi ajută să depăşească toate greutăţile şi stresul primilor ani de căsnicie.
( Pr. Pavel Gumerov , Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 34-35)

"Sa nu temi niciodata ca o iubesti prea mult pe Maica Domnului. Nu o vei putea iubi niciodata mai mult decat Fiul ei."
Sfantul Maximilian Kolbe

"Numai cea Preacurata are din partea Domnului promisiunea victoriei asupra Satanei. Ea cauta sufletele ce se vor dedica intru totul ei, ce vor deveni in mainile sale puternice instrumente pentru infrangerea Satanei si instaurarii regatului lui Dumnezeu."
Sfantul Maximilian Kolbe

"Devotamentul catre tine, O Maica a Domnului, este un mijloc al mantuirii pe care Dumnezeu o daruieste tuturor acelora pe care doreste sa-i salveze."
Sfantul Ioan Damaschin

"Vai pacatosule, nu te lasa descurajat, ci indreapta-te catre Maria in toate cele ce-ti sunt de trebuinta. Cheam-o in ajutorul tau, caci in asa fel este porunca divina, ca ea sa dea ajutor in orice fel de trebuinta."
Sfantul Vasile cel Mare

"Daca te simti vreodata suparat in decursul zilei - cheam-o in ajutor pe Maica Domnului - spune doar o simpla rugaciune: "Maria, Maica lui Iisus, te rog fie-mi si mie mama acum." Trebuie sa recunosc ca aceasta rugaciune nu a dat niciodata gres in cazul meu."
Sfanta Maria Tereza

"Maria, daruieste-mi Inima ta: atat de pura, de imaculata; Inima ta este atat de plina de dragoste si umilinta incat voi putea fi in stare sa il primesc pe Iisus ca Paine a Vietii si sa-L iubesc la fel cum l-ai iubit, si sa-L slujesc sub infatisarea suferinda a celui sarac."
Sfanta Maica Tereza

"Nu exista nimeni, O Preasfanta Maica a Domnului, care sa il poata cunoaste pe Dumnezeu altfel decat prin tine; nimeni care sa fie salvat ori mantuit altfel decat prin tine; nimeni care sa fie pus la adapost de pericole altfel decat prin tine, O Maica Fecioara; nimeni nu afla mila decat prin tine, Tu Cea Plina cu Tot Harul."
Sfantul Germanus, Patriarh al Constantinopolului

"Intrucat lumea nu merita sa il primeasca pe Fiul lui Dumnezeu direct din mainile Tatalui, El i-a daruit Fiul Sau Mariei pentru ca lumea sa-l primeasca de la ea."
Sfantul Augustin

Pe ce dată se prăznuiește maica tereza în calendarul ortodox, văd că e trecută ca „sfânta”?

Să nu fim răi, mai răi decât putem fi :)
Măcar puteai sa scri Maica Tereza , căci am avut și avem de învățat de la ea , indiferent că a fost sau nu Ortodoxă.
Sfânta de e , numai Dumnezeu știe , iar de te'am mâhnit că a fost scris în dreptul ei că a fost sfânta , te rog sa mă ierți , dar să învățăm să fim mai buni chiar dacă suntem Ortodocși sau nu.
Doamne ajută:)

Lorest:
 

Un comentariu pe text se poate ?
"Maria, daruieste-mi Inima ta: atat de pura, de imaculata; Inima ta este atat de plina de dragoste si umilinta incat voi putea fi in stare sa il primesc pe Iisus ca Paine a Vietii si sa-L iubesc la fel cum l-ai iubit, si sa-L slujesc sub infatisarea suferinda a celui sarac."
Toate cele cu folos:)

Rog şi poftesc stăruitor pe fiecare creştin în parte, să ne mărturisim scăderile, neputinţele şi păcatele zilnic, adeseori înaintea lui Dumnezeu. Eu nu silesc, nici aduc pe cineva în priveliştea celor împreună robi ai păcatului, nici nu silesc pe cineva să-şi descopere oamenilor păcatele sale; ci îndemn conştiinţa fiecăruia să şi-o desfacă şi să şi-o descopere înaintea lui Dumnezeu. Arată-i Lui, omule, rănile tale şi-I cere să-ţi dea doctoriile tămăduitoare.
Arată-ţi, creştine, rănile tale Celui ce nu te ocărăşte, ci te tămăduieşte. Nu uita că, deşi îţi vei tăinui tu păcatele tale, dar El le ştie pe toate: unde, când şi cum le-ai făcut. Deci, spune-i Lui păcatele tale, ca să câştigi iertare, spune-i, ca lepădând păcatele, să te duci acolo curat de greşeli.
( Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune , Editura Agapis, București, 2008, p. 87)

Apreciez efortul tău de a ține viu cuvântul duhovnicesc pe site, nu e ușor să găsești citate zilnic, chiar de ai fi citit enorm, dacă totuși preluăm mai multă rigoare te rog, puteai să tai sfânta de acolo, iar Augustin e maxim Fericitul Augustin nu sfântul, au fost polemici în Statele Unite cum că nici n-ar avea ce căuta în calendar a se vedea postarea lui Igor Paslusnik pe tema asta.


Mai precis Anjezë Gonxhe Bojaxhiu pentru mine e sub Maica Gavrilia Papaiannis care și ea a făcut misiune în India, dar n-a avut parte de P.R. din partea unui regizor britanic.

Dacă tatăl lui Anjeze a fost vlah cum se zice atunci e o altă lovitură.

Nu m-ai mâhnit cu nimic, nu pot să-l fac pe papistaș sfânt, la fel cum nu mă rog cu rozariul catolic, altfel ar fi fost lăudabil ce a făcut pr. Boca când i-a pictat cu aureolă pe francisc de Assisi și ulfila, dar uite că pentru gestul cu picturile s-ar putea să nu fie niciodată trecut în calendar ca sfânt câtă vreme unii ierarhi (moldoveni sau nu) se vor ține tare(și bine fac).

Îmi asum că nu e digerabil ce spun, dar fiind pe un forum creștin ortodox...încă mai cred în conștiința dogmatică a neamului dreptcredincios.

Dacă toate s-au năruit din cauza acestei scăpări , imi cer încă odată iertare :)
Deci :
Maica Tereza . . .
Ce să faci , din atâtea și atâtea texte citite și selectate , sunt și scăpări și sunt de înțeles și de iertat :)
Noapte bună:)

"DRAGOSTEA ÎNDELUNG RABDĂ , DRAGOSTEA ESTE BINEVOITOARE , DRAGOSTEA NU PIZMUIEȘTE , NU SE LAUDA , NU SE TRUFEȘTE . DRAGOSTEA NU SE POARTA CU NECUVIINTA , NU CAUTA ALE SALE , NU SE APRINDE DE MÂNIE , NU GÂNDEȘTE RĂUL . NU SE BUCURA DE NEDREPTATE , CI SE BUCURA DE ADEVAR. TOATE LE SUFERA , TOATE LE CREDE , TOATE LE NĂDĂJDUIEȘTE , TOATE LE RABDA.
DRAGOSTEA NU CADE NICIODATA ."
Sf.Ap.Pavel

„Să nu-mi vorbeşti acum, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur , despre legile potrivit cărora femeile care au desfrânat vor fi pedepsite şi vor ajunge în iad, iar bărbaţii care, deşi au soţii, au desfrânat cu slujnicele lor, dar vor rămâne nepedepsiţi. Îţi voi aduce aminte despre legea dumnezeiască care condamnă deopotrivă pe bărbatul şi pe femeia care au greşit, numind acest păcat preacurvie.”
Există, desigur, şi femei care din ură sau din răzbunare îi ademenesc în mrejele lor pe tinerii curaţi sau pe bărbaţii căsătoriţi. Astfel de persoane se întâlnesc în toate păturile sociale. Uneori ele iau chipul unor femei respectabile, cu titluri onorifice sau ştiinţifice. Îmi vine foarte greu şi chiar dezgustător să scriu despre aceasta, dar trebuie să strigăm tare: „Luaţi seama ce cale aţi ales să urmaţi!” . Păcatul s-a sălăşluit în noi, el ne înconjoară din toate părţile, aducând înaintea noastră chipuri ademenitoare. De multe ori, iadul ia forma nu numai a „sentimentelor”, dar şi a încântării estetice.
Un exemplu ar fi un cântec foarte îndrăgit şi care este nelipsit de la toate petrecerile: „Dincolo de insulă, pe firul apei”. La început, cântecul te fascinează prin motivele care ne amintesc de stepele de pe Volga şi se termină cu ridicarea în slăvi a lui Stepan Razin, care după ce o noapte întreagă „s-a desfătat” cu o tânără bogată, dimineaţa, plictisit, a înnecat-o. Iar cuvintele romanţei „Focul ce se zăreşte prin ceaţă” conţin un sens mai subtil: „Mai ţii minte-atunci când ea / Pe-al tău prieten îl iubea / Şi-n timp ce tot glumea, cânta, / La tine pe genunchi stătea”...
Putem aduce numeroase exemple de astfel de cântece, filme, nuvele, tablouri etc. care aţâţă simţurile şi distrug sufletul şi trupul... După Apostolul Pavel, „însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este, deci, mare lucru dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii” (2 Corinteni 11, 14-15) şi, am mai spune noi, de fineţe estetică. A devenit aproape o normalitate ca, în toiul nopţii, aşa-numiţii amatori şi adepţi ai „creaţiei artistice”, în plecările în mijlocul naturii, în acompaniamentul unor melodii pasionale şi expresii estetice, să se desfrâneze, iar familiile să se destrame.
Creştinii şi membrii Bisericii trebuie să evite cu orice preţ astfel de „prietenii”. Să ne amintim cuvintele Apostolului Pavel: „Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Corinteni 6, 15). Aceasta nu înseamnă nicidecum că suntem împotriva prieteniei dintre credincioşi şi necredincioşi. Problema se pune cu totul altfel, şi anume, când şi în ce condiţii trebuie să fim de acord cu ei şi când trebuie să-i evităm şi să ne îndepărtăm de ei (vezi 2 Corinteni 6, 17), ţinând cont de cuvintele „cine va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4, 4).
( Pr. Prof. Gleb Kaleda , Biserica din casă , Editura Sophia, București, 2006, pp. 216-218)

Educaţia este mare lucru atunci când se ocupă cu ea mama creştină , în care lucrează puterile duhovnicesc-morale care le dau ei şi pruncului trăirea binelui autentic, frumuseţii autentice, luminii, dragostei. Dacă acestea sunt adevărate, nu exterior-sentimentale, ele intră în carnea şi în sângele pruncului.
Tocmai de aceea se şi mântuieşte femeia prin naştere de prunci: prin ea vine în această viaţă fiinţa căreia ea a fost în stare să îi transmită - dacă în mod conştient, cu atât mai bine - năzuinţele duhovniceşti care îl fac pe om să fie om cu adevărat. ( Protoiereul Vladislav Sveşnikov)

O dată, când împreună cu soţia mea l-am văzut pe Stareţ, s-au întâmplat următoarele: de îndată ce am intrat în cameră, Stareţul, care era întins pe pat din pricina bolii sale, a început să ne muştruluiască râzând:
‒ Bine aţi venit! Bine aţi venit! Vă certaţi, bre? De ce vă certaţi? Atanasie, vă certaţi între voi?
‒ Ei, Părinte, ne certăm...
‒ Bre, să nu vă certaţi! Să vă certaţi cu toţi ceilalţi, dar între voi să nu vă certaţi! Auzi, Atanasie, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar cu femeia ta să nu te cerţi.
Apoi s-a întors către soţia mea:
‒ Şi ţie Anastasia îţi dau binecuvântare. Ştii ce înseamnă binecuvântare ? Da, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar între voi să nu vă certaţi.
Am râs şi noi de cuvintele lui ciudate. Însă am înţeles foarte bine că deşi Stareţul râdea, totuşi vorbea serios! Considera a fi un mare rău faptul de a se certa soţii între ei. Un rău atât de mare, încât ne-a dat nu numai permisiunea, ci chiar şi binecuvântarea lui, să facem un rău mult mai mic în comparaţie cu primul. Adică să ne certăm cu toţi ceilalţi, numai să evităm marele rău, care este cearta între soţi.
( Atanasie Rakovalis , Părintele Paisie mi-a spus... , Editura Evanghelismos, București, 2006, p. 18)