Unde l-ai auzit spunind? cand tocmai el marturisea mereu:

"Eu sunt Moshul Putregaiul mancav-ar raiul" deci marturisea ca Parintele prooroc Arsenie Boca avea dreptate cand spunea ca "numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa fereasca Dumnezeu" vorbind despre cei ce mergeau spre CIE-CMB-bilderberg citit invers ... deci iata cum Marturisea intzeleptul Parinte Cleopa mereu cele 7 Trambitze ale Domnului...

iar voi va folositzi mereu de marii noshtrii duhovnici care nicidecum nu au osandit sfintzii shi proorocii Domnului shi voi v-atzi gasit sa-i consideratzi secta shi eretici? folosindu-va de parintzi? de duhovnici? poi ai citit ce am scris in postarile de mai sus?

Ierusalimul unde ai stat este Ierusalimul Patimirii shi nu al Slavei lui Dumnezeu, caci Ierusalimul Slavei este Noul Ierusalim care este Romania...

iar daca a zis Parintele Cleopa asha asta inseamna ca Romania se va inneca in eres... in erezii... deci la voi s-a referit Parintele Cleopa... care nu primitzi pe Hristos in Duhul...

"Cu multa mahnire constat, vsovi, ca ai luat-o rau pe aratura. Te mai consideri ortodox sau ce?"

poi in afara de ostashii lui Iosif Trifa, de cetatea de la Maglavit shi de la Vladimireshti shi Recea shi Prislop shi sfanta Cetate a Noului Ierusalim, in afara de Patriarhul Irineu Bistritzeanul, de Manastirea de pe Caraiman, deci in afara de cei care cred shi au primit glasurile de Trambitza, restul cu totzii sunt apostatzi... deci ashtia de care vorbesc sunt singurii ortodocshi pe langa cei care inca n-au auzit, n-au aflat shi n-au avut cum sa ia aminte, shi eu nadajduiesc sa ma numar printre ei din Mila Domnului...

"Cine este aceasta Verginica de o numesti in mod nemeritat ,,trambitza Domnului,,?"
sa fie nevrednici cei ce au luptat shi au invins antichristul? caci cele 7 trambitze au biruit shi vor birui de la Domnul insashi marshavia shi rautatea antichristului care shade ca Pisi pe nisipul marii ca sa... shi nu eu o numesc pe sf Verginica asha care era o buna credincioasa din BOR shi a murit shi s-a inaltzat la Domnul prin anii '80 ci asha o numeshte insushi Domnul Hristos venit in Duhul caci El marturiseshte ca ea este Trambitza Domnului, adica Trambitza Lui, o fecioara saraca shi curata care dupa ce a postit 40 de zile numai cu anafora shi apa sfintzita a fost aleasa de Domnul ca sa dea prin guritza ei Cuvantul lui Dumnezeu pentru vremurile de peurma... dar era aleasa de El inca de mica mica... shi a rabdat multe boli shi necazuri cu smerenie shi multzumire pentru Dumnezeu shi dumneata spui ca o numesc nemeritat? poi sigur ca eu nu merit s-o numesc, dar asha a numit-o Dumnezeu, sf Treime, caci ea este shi era shi va fi o buna fiica a Maicii Domnului.

"Cu multa mahnire constat, vsovi, ca ai luat-o rau pe aratura."
da caci doar pe aratura mai potzi ajunge la adevar... caci restul sunt in necazul cel mare. Shi am incercat sa fac potecutza de la Domnul la voi ceilaltzi... adica mai mult Domnul s-a straduit sa va aduca la El ca eu doar m-am fericit sa particip la lucrarile Lui... deci sigur n-am nici un merit... decat ca am facut orice pe gLume ca sa iau slava de la oameni... de la draci shi sa fac pe grozavul ca... dar eu n-am avocatzit ci doar m-am bucurat shi am marturisit ceea ce cred shi ash vrea sa shi fac cu credintza fiind credincios... dar nu reushesc fiindca am o fire ingamfata de lepadatura... ura... fara... ra... rabdare... dare.

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea I)
 

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea I)

Prin ultimii ani ai secolului trecut, liderilor pucioşi le-a venit ideea să apeleze la o absolventă de teologie din BOR (care-i simpatiza oarecum), şi care ar fi urmat să scrie o carte cu caracter apologetic, menită să scoată Noul Ierusalim din puternicul con de umbră în care tot ei îl aruncaseră, prin ieşirile lor îngâmfate şi eretice, şi prin care se despărţiseră în chip dramatic şi schismatic de BOR.

Numele tinerei absolvente de Teologie era Daniela Catană. Pentru că ea şovăia să arunce cu pietre în BOR, aşa cum i se cerea, liderii pucioşi au fabricat peste noapte un “Cuvânt” ca venit din partea lui Dumnezeu şi care era adresat explicit Danielei, urmărind s-o convingă că fapta ei urma să fie o bravură întru totul justificată.Într-adevăr, iată ce i se proorocise Danielei în legătură cu tomul pe care ea urma să-l scrie: că va fi ridicată din mijlocul teologilor care ponegresc “lucrarea de Nou Ierusalim” şi se va întoarce cu cuvânt puternic împotriva lor, cuvânt de foc care “va arde minciuna” celor care-i ponegresc pe pucioşi:

“ O, fiilor mici, fiilor din urmă, fiilor sfinţi, v-am ales ca să fiţi armata Mea pe pământ, căci cu voi e tot cerul de sfinţi şi de îngeri, iar în faţă sunt Eu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iar acum scol pe cineva din mijlocul celor ce-şi zic că împlinesc ei Scripturile de nou Ierusalim. Ridic din mijlocul lor foc şi ard minciuna lor, căci minciuna lor este fărădelege împotriva Mea, nu este lucrare de nou Ierusalim. Eu sunt lucrarea de nou Ierusalim, şi sunt cu voi, nu cu ei, că ei sunt păcătoşi, şi scris este: "Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi". Ridic efa între pământ şi cer şi scriu cuvânt împotriva ei şi o aşez la locul ei, iar în ea se află fărădelegea a tot pământul, fărădelegea care iese la iveală. Amin, amin, amin. Aceasta vă dau să lucraţi voi, fiilor unşi, şi veţi lucra, căci foc ridic din mijlocul lor şi suflu în el, şi el se aprinde, şi cu el nimicesc fărădelegea şi adevărul minciunii ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

De aprins, focul nu s-a mai aprins. Daniela a tras de timp cât a putut, invocând tot soiul de cerinţe bibliografice greu de îndeplinit, şi până la urmă tot n-a scris nimic. Liderii pucioşi erau însă pe vremea aceea în culmea unui entuziasm schizofrenic şi deja vindeau pielea ursului din pădure. Ei erau convinşi că “Antichristul” degeaba şi-a făcut sălaş călduţ în sânul BOR, căci va fi demascat ca un impostor de către Daniela; iar Biserica cea vie nu este BOR, ci este BNI (adică, Biserica Noul Ierusalim, biserica sfinţilor de la Pucioasa):

“Iată câtă teamă pe antichrist, care până acum se ascundea de venirea Mea, fiindcă e fricos. Acum Mă vede pe Mine cu voi şi cu împlinirea cea de nou Ierusalim pentru cei sfinţi, şi a prins curaj să creadă, şi s-a pus, zice el, să împlinească el biserica cea vie, cea de nou Ierusalim pe pământ. Dar biserica cea vie este din sfinţi, nu din oamenii veacului acesta, care se folosesc de numele de biserică mâncând şi bând, însurându-se şi măritându-se şi desfrânându-se în fel şi chip, căci limba lor şi gândurile lor sunt împotriva Mea, şi ei dispreţuiesc privirea Mea şi a slavei Mele, care este cu voi.“ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Liderii pucioşi sunt consideraţi drept “martori” şi “trimişi”, al căror sfat trebuie să-l împlinească toţi supuşii lor (deci, inclusiv Daniela):

“Iar voi, fiilor unşi, nu vă temeţi, căci v-am pus pe voi martorii Mei. Nu vă temeţi de ei. Este, oare, un alt dumnezeu afară de Mine? Este un alt adăpost ca Mine? Lucrarea celor mincinoşi nu slujeşte la nimic. Martorii lor nu văd nimic, nu înţeleg nimic, iar ruşinea este a lor, căci Eu, Domnul, ruşinez pe cei înţelepţi, şi înţelepciunea lor o prefac în nebunie, iar cuvântul slugilor Mele îl întăresc, şi împlinesc sfatul trimişilor Mei. Amin, amin, amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela trebuie “să se lepede de sine” ca să poată duce la bun sfârşit ceea ce i-au cerut liderii pucioşi: o carte apologetică, în sprijinul ereziei pucioase:

“Cel ce aude cuvântul Meu care este cu voi, să se lepede de sine, şi aşa să audă, şi aşa să împlinească tot cuvântul Meu. Creştinul adevărat este cu Mine prin lepădare de sine, şi pe acela îl pun la lucrul Meu, după puterea lui, căci Eu nu trec peste puterea lui, şi dacă trec, îi dau puterea Mea când trec, îi dau puterea Mea celui ce vrea cu Mine, celui ce crede în Mine, căci cel ce se bizuie pe puterea lui, acela zice „Nu pot“, şi de aceea nu poate, dar pot Eu în cel ce se bizuie pe Mine şi nu pe el, şi acela poate prin puterea Mea. Amin, amin, amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela va fi “inimioara” care va scăpăra amnarul care va aprinde focul în care vor arde “oamenii minciunii”, adică teologii din BOR:

“ Mă las cuvânt nou peste inimioara care scapără amnarul Meu pentru ca să iasă scânteia cea pentru focul Meu, pentru jalea Mea care vine de la omul minciunii; inimioară plăpândă în care Eu, Domnul, Mă voi slăvi şi voi arde de durerea pe care Mi-a făcut-o omul mincinos. Mai întâi învălui în pacea Mea şi în puterea Mea inimioara cea nouă, căreia îi dau putere nouă pentru ca să împlinească la cuvântul Meu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela va fi “o nouă Iudită”, care va lucra alături (de fapt, dedesubtul) liderilor pucioşi, “cei unşi” cu toate alifiile. Ea va trebui să tragă semnalul de alarmă, precum că BOR nu-i judecă drept pe pucioşi. Trimiterea Danielei şi cartea pe care o va scrie ea vor fi chiar împlinirea acestei proorocii:

“ Pace ţie! Pace ţie! Pace ţie, copilă nouă! Fac din tine cărare pentru Mine spre oameni, şi cărare pentru oameni spre Mine. Întăreşte-te în umilinţa inimii, iar sinele tău să fiu Eu, ca să pot Eu vorbi pe limba lor cu cei ce râd zădărnicindu-Mi planul Meu cel din Scripturile de nou Ierusalim. Aşează-te cu dragoste cerească alături de copiii Mei cei unşi, căci va să te trimit ca pe Iudita să te atingi de capul şarpelui, şi apoi să-l răneşti. El va ţipa apoi de ruşine şi îşi va ascunde capul rănit şi va fugi dinaintea Mea, şi Eu Îmi voi împlini Scriptura aceasta. Amin. Spune-le la vrăjmaşii Mei că ei nu Mă cunosc; spune-le că nu lucrează drept în judecata lor cea împotriva Mea, căci nu Mă cunosc. Spune-le pe numele lor, ca să le scriu în cer numele lor, spre mărturie împotriva Mea, căci cartea trimiterii tale între ei, este carte din cărţile Mele, este proorocie peste ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela va lucra plină de Duhul Şfânt dela Pucioasa, şi nu mâna ei va scrie, ci mâna Domnului va scrie prin mâna ei. Scrierea Danielei este aşteptată de către toţi sfinţii şi ea îi va ruşina pe înţelepţii din BOR:

“ Duhul Meu Cel Sfânt suflă peste tine, iar tu eşti mâna care-Mi scrie dreptatea Mea. Voiesc să-ţi dau mărire împotriva celor ce s-au sculat împotriva ta, fiindcă diavolul cel de peste tot Îmi pipăie toate planurile Mele şi scoate limba lui la cei cu care Eu Mă sprijin între cer şi pământ. Fac din tine aşternutul picioarelor Mele pentru o clipă; pentru o clipă mică, fiindcă Eu sunt Dumnezeu mare şi Mi-e milă de om, căci omul este mic. O clipă tu vei lucra prin Duhul Meu Cel Sfânt o lucrare aşteptată de toţi sfinţii din cer şi de pe pământ. Această lucrare va ruşina pe cei înţelepţi, pe cei ce s-au aşezat ca nişte dumnezei pentru calea oamenilor, pe cei ce s-au pus mai mari ca Mine peste sufletele multora care caută pe Dumnezeu, şi omul cel plin de dor nu mai dă de Mine, şi dă de ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Apoi, Daniela este îndrumată concret asupra stilului în care va scrie şi asupra firului pe care trebuie să-l urmărească:

“ Vom lucra cu umilinţă şi cu durere în cuvânt, căci toţi cei care grăiesc pe pământ au duhul mândriei lor în grăirea lor, şi aceştia iau de la oameni, nu iau de la Mine, fiindcă ei lucrează în voia oamenilor. Voi arăta firul Meu cel de la apostolii Mei, cel de la începutul bisericii Mele, şi îl vom lega cu capătul cel de azi, ca să stea în faţa celor de la început, şi să dea seamă cei de azi pentru cele de azi, şi să se pocăiască dacă vor voi şi dacă vor putea să voiască. Dar acest lucru este urâciune înaintea Mea, căci desfrânarea lor Mi-a făcut mare ruşine în cer şi pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea a II-a)
 

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea a II-a)

Daniela este apoi măgulită cu promisiunea că va fi ridicată dintre hulitorii din BOR, unde fusese strecurată cu premeditare de către Dumnezeul Pucioasei, ca să aibă acum ce scoate. Nu e uitat de la măguleală nici Ninel(Ioan), soţul Danielei, care se dovedise deja un fervent admirator şi culant cumpărător al icoanelor pictate în atelierele pucioşilor, căci prin cumpărăturile lui de mii de euro L-a ajutat pe Domnul cu iubire, când era El la ananghie:

“ Te ridic din mijlocul lor, că de aceea te-am strecurat între ei, ca să te pot ridica azi, şi să-Mi plâng durerea Mea cea de şapte mii de ani, că tu eşti o inimioară blândă şi bună şi credincioasă lucrului Meu din zilele acestea, iar cel curat la inimă, acela Mă vede în mijlocul unşilor Mei lucrând şi cuvântând cuvântul dreptăţii şi al mântuirii. Ai lângă tine ajutorul Meu, ai pe copilul care Mă ajută pe Mine cu iubire. El te va ajuta, căci te voieşte lucrând, şi va lua şi el din slava Mea care va ieşi de la lucrarea ta pentru Mine. “ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela este apoi şi ea măgulită cu cuvinte sforăitoare: ea va fi “armă de apărare” a BNI (Bisericii Noul Ierusalim), “ostaş viteaz şi destoinic” în Armata Domnului ( să nu se confunde cumva cu Oastea Domnului, care e altă mâncare de peşte). Şi pentru că Daniela tocmai îşi amânase examenul de licenţă după cei 4 ani de Teologie, “Domnul Pucioasei” îi promite că îi va echivala cartea pe care o va scrie cu examenul de licenţă, deci nu va mai trebui să-l susţină pe cel de la Facultate:

“Am venit nu demult şi te-am pregătit prin unşii Mei şi te-am întărit ca să poţi prin puterea Mea. Tu te-ai plecat şi ai zis să fii a Mea după voia Mea, şi acum te cer, şi voi fi cu tine ca să lucrezi o clipă pentru Mine. Fac din tine armă de apărare a bisericii Mele, viteaz destoinic în armata Mea, căci tu ai învăţat arma. Acesta este examenul tău pentru arma pe care ai învăţat-o din cărţile bisericii, iar premiul ţi-l voi da Eu şi nu omul, că te voi curăţa de toate păcatele pe care le-ai făcut ca un om, şi îţi voi da mântuirea cea de la Mine. Ascultarea ta de cuvântul împlinirii Mele în om să n-o calci, că te fac datoare Mie, fiindcă îţi dau arvuna Duhului Meu Cel Sfânt, şi cu ea vei grăi împotriva omului care a îmbrăcat haina lui antichrist pe sub haina de slujitor al bisericii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Danielei i se prezintă apoi modelul “eşuat” al arhiereului Irineu, care n-a avut putere ca să stea cu pucioşii până la capăt, aşa cum promisese, că va accepta până şi caterisirea pentru asta. Asta ca nu cumva să-i vină ideea să “eşueze” şi ea cum a făcut “laşul” de Irineu, cel “plin de iubire de sine”(lucru care s-a şi întâmplat, dar “Domnul Pucioasei” nu avea atâta forţă de pătrundere în viitor ca să anticipeze aşa ceva):

“ Mi-e milă de gloatele cele fără de cunoştinţă, şi nu are cine se ridica pentru neamul omenesc ca să-l scol spre mântuire, că arhiereul Meu de la care am aşteptat lucrare vie după ce i-am dat să aibă, a căzut din cer, că a fost fricos şi că s-a ruşinat cu Mine şi cu unşii Mei cei mai mici. Mă zbat să-l scol şi pe el, că e curat, dar e neputincios, că a vrut să poată prin el, nu prin Mine. El vede minciuna lui antichrist şi plânge cu inima, dar e laş şi are iubire de sine, şi de aceea a dat să Mă părăsească şi să nu Mă mai cunoască prin cuvântul Meu cel nou, şi să se ascundă apoi. Dar vreau să-l scot curat, să-l scot de sub vina aceasta şi să-l măresc, pentru numele Meu şi numai pentru numele Meu, care stă mare peste grădina cuvântului Meu şi care se face mare din grădina Mea din România. Atât mai am viu în România; cu atâta nădejde am mai rămas pentru învierea cea din morţi a bisericii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Danielei i se porunceşte şi i se prooroceşte să se ridice la luptă şi să-l omoare pe antichristul ascuns în BOR, dar nu singură, adică de capul ei, ci “unită cu cei din grădină” (adică cu liderii pucioşi, care-i vor dirija îndeaproape scrierea, ca să o ajute ca scrierea să iasă aşa cum vor ei):

“ Ridică-te, căci Eu sunt Cel ce Mă ridic în tine ca să spun: "Înviaţi, voi, oase uscate". Amin, amin, amin. Pregăteşte-te cu iubire, şi cu puterea Mea te îmbracă şi stai unită cu cei din grădină ca să te ajute ei să împlineşti porunca Mea. Ei te vor binecuvânta din partea Mea şi te vor ajuta să poţi şi să fii arma Mea pentru moartea minciunii lui antichrist.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela nu va fi singură, ci toţi şfinţii pucioşi se vor scula şi-i vor şopti la ureche ce să scrie. Îndeosebi şfântul prooroc Daniel, cel care-i poartă numele, o va ajuta cel mai mult:

“ Se vor scula sfinţii şi îţi vor da lucrarea lor cea din mijlocul bisericii, că pentru totdeauna au dat-o. Se va scula proorocul Daniel şi te va ajuta din cer şi mulţi vor cerceta cu amănuntul cartea pe care o scriu cu tine şi multă înţelepciune voi coborî prin ea pentru cei ce aşteaptă scăparea din robia lui antichrist.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Dar cel mai preţios sprijin va fi tot “Cuvântul” care va coborî din cer prin liderii pucioşi, care o vor îndruma pe Daniela ce şi cum. Apoi Daniela va trebui să meargă pe firul care e întreg, dar e rupt undeva şi e înnodată ruptura lui. În echilibristica ei, în mersul ei pe sârma care e întreagă dar e ruptă pe undeva, nu se ştie unde şi de cine, Daniela trebuie să evite alte fire care ies şi se duc şi n-au putere ca să se ducă acolo unde se duc:

“ Cuvântul Meu cel din cer te va însoţi în toată vremea lucrului Meu cu tine şi vom lucra cu cerul alături. Mergi pe fir, căci firul este întreg de la capăt la capăt, şi caută să vezi cine a rupt firul şi unde este nodul pe care Eu l-am înnodat mereu la ruptură, l-am înnodat tainic, ca să-i am pe cei de azi şi să lucrez lucrarea cea de la capătul firului, lucrarea cea de nou Ierusalim peste pământ, iar firele lăturalnice sunt alte fire şi n-au putere să ajungă la început şi la sfârşit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

În scrierea ei, Daniela va trebui să-i mustre pe toţi cei care s-au împotrivit în vreun fel Noului Ierusalim dela Pucioasa şi să-i facă atenţi la păcatul Bisericii (BOR, desigur, căci BNI este fără de păcat), şi fiind în păcat, BOR nu mai există!:

“ Grăieşte pentru toţi cei care au lovit în gol cu cuvântul lor, căci cine nu ştie ce este lucrare de nou Ierusalim se luptă în gol şi nu câştigă decât apăsare peste conştiinţa lor bolnavă. Spune despre păcatul bisericii. Spune că unde este păcat nu este biserică; şi fă-te asemenea lor, ca să-i trezeşti pentru adevărul Meu, pentru pocăinţă să-i îndemni, căci războiul acesta este biruinţă mare pentru cei sfinţi care aşteaptă slava Mea cea din urmă, slava Mea care va încununa biserica sfinţilor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Scopul ascuns este căderea BOR, căci căderea bisericii este asimilată cu victoria asupra lui Antichrist, care s-a ascuns în biserică. Este deci o variantă ecleziastică a proverbului “a aruncat şi copilul odată cu zoaiele din scăldătoare”:

“ Căderea bisericii înseamnă moartea lui antichrist şi învierea morţilor şi a drepţilor, iar tu să scoţi lumină din lumină, ca s-o pun Eu în sfeşnic şi să se vadă bine calea Mea cea astupată de oameni şi destupată de Mine, capul bisericii, Domnul bisericii, Arhiereul bisericii Mele, căci cei ce şi-au zis că fac bine bisericii au dărâmat-o de la locul ei, fiindcă ea stă pe sfinţi, pe temelie de sfinţi care strigă de sub ea: "Până când?". Biserică a Mea nu înseamnă păcătoşi laolaltă mâncând şi bând, ci înseamnă drepţi şi sfinţi laolaltă trăind viaţa Mea cea sfântă, şi aşa mâncând din cina Mea cea tainică.
Cei ce s-au ridicat cu cuvânt de hulă sau de rătăcire împotriva bisericii Mele de nou Ierusalim n-au făcut bine nimănui, ci au pus capac dreptăţii Mele şi luminii Mele, care n-a pătruns până la aceştia, căci ceaţa vremii e groasă, şi cu anevoie mai vede cineva pe Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Cartea care va fi scrisă de Daniela va avea denumirea “Semnul Atenţiei”:

“ Voi fi cu tine şi vom aşeza pe pământ semnul atenţiei, şi mulţi se vor opri lângă el şi vor vedea până la cer, şi vor vedea durerea Mea şi vor căuta adevărul cel acoperit de om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea a III-a)
 

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea a III-a)


Cartea care va fi scrisă de Daniela la îndemn dumnezeiesco-pucioşesc va fi totodată lucrarea ei de licenţă la şcoala teologică a “bisericii din lume”, iar numele ei de scriitoare va fi mare în cer şi pe pământ:

“ Scoală-te şi scrie! Amin, amin, amin. Aceasta este cartea ta de titlu de la Dumnezeu după ce ai învăţat în şcoala bisericii de azi. Ferice ţie pentru numele tău cel de după şcoala aceasta, căci toţi cei ce şi-au luat nume mare prin şcoala bisericii au prins învăţătură să-Mi dărâme biserica Mea cea de la Mine şi de la urmaşii Mei cei sfinţi lăsată.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Bineînţeles că lucrarea Danielei nu va putea începe fără ungere de la unşii pucioşi. După aceea, Daniela va putea scrie repede şi cu mult spor:

“ Vino şi ia ungerea Mea pe care o cobor pentru tine prin unşii Mei ca să scrii. Scoală-te şi scrie! Amin. Scrie repede, că vremea este aproape. Eu vin curând, şi trebuie să fiu curat întru venirea Mea, trebuie să Mă spăl de păcatul omului, şi să ştie omul că fac aceasta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Se pare că Daniela încă mai ezita, aşa că o chemare în plus la sculare, deşi se repetă, nu strică:

“ Scoală-te şi scrie! Amin, amin, amin. Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Întreită binecuvântare pun peste tine, şi vei lucra minunat lucrarea Mea cu tine, căci Eu îţi dau de la Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Dacă nici chemarea nu e de ajuns, poate că o poruncă va fi mai de efect. De asemenea, toate puterile cele potrivnice sunt puse la respect, deci nici o oprelişte nu mai stă în calea Danielei. Şi atunci, de ce n-a fost ea în stare să scrie nici un rând, lăsând de ruşine ditamai proorocia?:

“ Ţie îţi poruncesc: scrie! Amin. Orice putere potrivnică să cadă şi să se tragă în lături la porunca Mea cea pentru moartea lui antichrist şi pentru învierea morţilor. Amin. Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi sunt Cel ce sunt. Amin, amin, amin. “ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Liderii pucioşi, alintaţi cu cuvintele “fiii cei unşi în grădină” (ca să nu se înţeleagă că ar fi unşi pe altundeva, pe la încheieturi) sunt chemaţi să ia din mâna Danielei cartea (pe care ea n-a mai scris-o niciodată) şi s-o trimită pecetluită la toate bisericile, de peste tot pământul. Poate că n-au reuşit ei să o trimită chiar la toate, pentru că până acum nici o biserică n-a primit vreun exemplar, iar pământul e cam mare, e cam greu de străbătut în întregime cu piciorul, dar intenţia contează:

“ Fiilor unşi în grădină, luaţi în mâini ungerea Mea cea pentru inimioara care va lucra prin lucrarea Mea cu voi şi va da semnalul minciunii lui antichrist, care a înşelat toată lumea. Luaţi apoi din mâna ei cartea şi daţi-Mi-o Mie s-o pecetluiesc prin mâna voastră şi s-o trimit bisericilor şi peste tot pământul. Şi se va vedea biserica Mea cea cu voi, căci v-am răscumpărat dintre oameni ca să fiţi Mie biserică sfântă întru venirea Mea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Cartea este denumită într-un final “lucrul cel pentru nimicirea proorocului mincinos”. Întrucât cartea Danielei n-a mai ieşit vreodată la lumină (şi nici şanse pentru viitor nu se prea întrevăd), înseamnă că tocmai asta era aluzia la proorocul mincinos: o proorocie mincinoasă:
" Iată, am adus la voi lucrul cel pentru nimicirea proorocului mincinos, care s-a aşezat în loc părut sfânt, ca slujitor al Meu, dar el este antichrist, iar Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi sunt Cel ce sunt, şi sunt Cuvântul Care suflă şi nimiceşte pe antichrist, omul fărădelegii, care s-a aşezat în loc numit sfânt drept Dumnezeu.
Sculaţi-vă şi fiţi slava Mea, că vă voiesc cu mare dor, şi voi spune la tot pământul că voi sunteţi nădejdea Mea întru venirea Mea. Amin, amin, amin. 14-10-1998 ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998

Încă o proorocie mincinoasă de-a pucioşilor...

treaba voastra, merjetzi voi cu Ulise pe marea moarta la sirene shi la Cirkce shi la ciclopul Polifem in odiseea "spatziala" (pierdutzi in spatziu prin tunelul timpului) ca eu oi mere dupa Hristos-Domnul shi daca va fi sa merg singur... singur ortodoxia. (nu promit, nu ma jur, nu semnez ci doar sper shi nadajduiesc shi ashtept ca m-o cara in spate daca altfel nu voi fi in stare... mai bine mai devreme decat prea tarziu)

126. Încă doi preoţi necanonici la NIP!

Liderii pucioşi, deşi se declară ortodocşi, continuă să încalce cu nonşalanţă canoanele. După dezertarea spectaculoasă a preotului Iliuţă, liderii pucioşi au găsit cu cale să se răzbune pe destinul ce le este mereu potrivnic în ultima vreme.

Astfel, ei s-au decis “să-i ungă prin Cuvânt”, în mare grabă, pe doi tineri, ca “înlocuitori-surogat” ai lui Iliuţă: pe Emanuel, cel mai fidel acolit al lor, şi pe Valentin din Curtea de Argeş, fiul unor vechi simpatizanţi pucioşi (pe care l-au “rebotezat” mai întâi cu numele conspirativ Mihai, ca să i se piardă urma faţă de “lume”). Au uitat de la mână pân’la gură că tot ei spuneau că Iliuţă este de neînlocuit.

După ce au făcut isprava asta, au început să se laude şi prin cuvinte meşteşugite, ca sosite de la dumnezeul lor, de felul cum a renăscut din cenuşă “şfânta troiţă de la Pucioasa”:

“ Şi acum Mă scriu în carte cu lucrul cel de azi în mijlocul tău, poporul Meu, căci am putut prin greul cel de acum să aşez, să încep să aşez lucrători la lucrul cel sfânt al tainei bisericii Mele de nou Ierusalim. Am numit şi am aşezat pentru slujire sfântă dintre cei ce-Mi sunt fii pe doi fii credincioşi, alături de cei ce slujesc pentru sfintele Mele, căci Eu, Domnul, voiesc să-Mi hrănesc poporul cu viaţa Mea, cu trupul şi sângele Meu, şi voiesc mult să-l hrănesc, şi să-l pregătesc mult pentru această hrană, dacă şi el voieşte. Am aşezat acum pe doi dintre ei, pe unul pe care îl am mai de mult în bărcuţa Mea, şi pe încă unul pe care îl am de curând, dar care a ştiut cu răbdare şi cu frumos să lase pentru Mine mamă şi tată, fraţi şi surori, rude şi prieteni, casă şi ţarini, ba şi pe sine însuşi ca să vină după Mine, precum scrie în cuvântul Evangheliei Mele pentru cel ce voieşte să vină şi să-Mi slujească sub cruce. Cel dintâi este fiul Emanuel, şi tot aşa îi las numele, iar cel de-al doilea fiu aşezat azi la slujire sfântă poartă numele de Mihail, şi tot aşa îi las numele, căci sunt nume mari. Îi învăţ pe ei în ziua aceasta prin cuvântul Meu şi prin voi, copii din porţi, să ia numai de la Mine ei, şi aşa să stea ei înaintea Mea de acum, şi să fie plini de Dumnezeu, plini de duhul ascultării, precum Eu sunt. Aveţi grijă mare, tată, să nu se stingă lucrul cel cu tărie al celor trei sfinte liturghii într-o zi în mijlocul grădinilor Mele cu voi, căci această treime de rugăciune şi de jertfă a Mea pe altar Îmi va aduce biruinţa şi voi fi Mielul biruitor pentru voi, şi voi veţi birui prin sângele Mielului lui Dumnezeu, precum este scris în Scripturi despre biruinţa Domnului şi a celor ce sunt cu El prin acest cuvânt la sfârşit de timp. Aveţi grijă, tată, de poporul cel ascultător ca să aibă hrana cea spre viaţa lui, dar să aibă şi el grijă, căci dacă voi aţi avea, iar el nu, rămâne neîmplinirea aceasta, pe care Eu o cer.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 7 iulie 2009)

Cele “trei şfinte liturghii” merg mai departe la Pucioasa, tot prin preoţi nehirotoniţi.
[SIZE=3] [/SIZE]

127. Liderii pucioşi trăiesc regeşte pe bani furaţi
 

127. Liderii pucioşi trăiesc regeşte pe bani furaţi (Partea I)

Ani de-a rândul, pucioşii s-au lăudat în gura mare că, spre deosebire de “preoţii din lume”, preoţii lor (cei nehirotoniţi, dar pucioşi) nu iau bani de la nimeni. Adică, toate serviciile religioase prestate de ei sunt gratuite. Dar cum nimeni nu trăieşte (numai) cu aer, trebuia să aibă şi ei o sursă de venit cât de mică, acolo. Iar sursa lor de venit era “obştea”. Obştea pucioasă lucra pe rupte lucru manual pe care-l vindea apoi la lume, iar banii erau aduşi la picioarele “apostolilor” ( e vorba aici de liderii pucioşi). Aceştia aveau grijă ca nimeni să nu moară de foame, dar nici să nu se îngraşe. De altfel, în mai multe rânduri “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” scotea în evidenţă cerinţa imperioasă ca “niciun ban nemuncit să nu intre în vistieria liderilor pucioşi”:

“... dar iată taină care se va aşeza şi care va fi făcută cunoscută, că după pecetluirea acestui aşezământ, nu va fi să intre nimeni cu bani, că banul nu va mai trece apoi înăuntru, şi va fi dincolo de aceste hotare, şi se vor împlini apoi cele spuse: “Vor călca pe aur şi pe argint, şi acelea vor fi ca noroiul din drum.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 17 noiembrie 1991)

Pe vremea aceea, fetele pucioase lucrau cu mâna lor cămăşi, rochii, marame, scoarţe, veste, de fapt lucrau orice ţinea de manufactura textilă. Lucrau cu hărnicie şi cu bun gust, conduse fiind îndeaproape de către Victoria Zidaru, care supravegehea şi ţinea în mână totul, cu experienţa şi simţul artistic al profesionistului. Singura care nu lucra nimic niciodată era Mihaela, pentru simplul motiv că era însuşi supercontrolul, căci Victoria îi raporta ei totul, şi nimic din ce mişca în atelierele de croitorie nu-i rămânea ei ascuns. Băieţii lucrau şi ei, dar în alt domeniu, cel al prelucrării lemnului. Deveniseră iscusiţi în a izvodi icoane, pristolnice, sărăriţe, troiţe şi, mai ales, specialitatea casei: crucile strâmbe. Întru toate îl aveau staroste şi sfătuitor pe Marian Zidaru, care-i coordona îndeaproape şi, în primul rând, venea cu ideile şi cu schiţele.
Desigur că toate obiectele manufacturate aduceau bani buni şi relativ cinstiţi, dacă trecem cu vederea că activitatea pucioşilor nu era supusă impozitării, deşi exista un SRL numit RO-EMAUS creat tocmai cu scopul de a conferi o tentă legală comercializării acestor produse.
Cu timpul, lucrurile la Pucioasa (mai ales, cele de mână) au luat treptat o întorsătură ciudată. Pe măsură ce Mihaela acapara şi îşi consolida puterea legislativă, fiind recunoscută treptat de către toţi adepţii pucioşi ca fiind “prooroaca Domnului”, mofturile ei şi imixtiunile arbitrare şi discordante în toate chestiunile pucioase, inclusiv cele pur tehnice, au devenit tot mai insuportabile. Întrucât ea conducea totul din umbră, iată că la un moment dat, pe nepusă masă, Mihaela a dat dispoziţie ca lucrul de mână al fetelor să înceteze. Nici o rochie, nici un pulover, nici o ie, nimic nu se mai lucra pentru a se vinde! Pasă-mi-te văzuse Mihaela la televizor (că ea are voie să se mai uite din când în când, ca o excepţie de la regula la care se supun toţi ceilalţi) că unele “fufe” apăreau pe la diverse spectacole şi emisiuni TV îmbrăcate în “rochii de Noul Ierusalim”. O adevărată blasfemie, căreia trebuia să i se pună capăt! Iar soluţia era simplă: nimic lucrat de mână de fetele de la Pucioasa şi de la Târgovişte nu mai trebuie să se vândă pe piaţă!

Zis şi făcut. Fetele mai lucrau de acum încolo doar strictul necesar, pentru nevoile interne ale “obştei”. Nimic nu se mai vindea pe piaţă făcut de mâna lor. Victoria Zidaru s-a resemnat, deşi vedea că sursa de venituri s-a subţiat brusc la mai puţin de jumătate, iar responsabilitatea cu aprovizionarea rămăsese tot în sarcina ei, ca şi mai înainte. Dar liderilor pucioşi nici că le păsa, căci pretenţiile lor în loc să scadă, erau mereu în creştere! “Să se descurce doamna profesoară cum o şti!”, spuneau ei, iar “doamna profesoară” (aşa o numea Mihaela în derâdere pe Victoria Zidaru, deşi ea nu fusese în viaţa ei profesoară la vreo şcoală sau în altă parte) ajunsese la disperare şi umbla cu ciorapii rupţi în picioare ca să economisescă ultimul bănuţ şi să poată să le aducă hămesiţilor lideri pucioşi tot ce le poftea inima.

Au trecut alţi câţiva ani, în care veniturile cinstite erau din ce în ce mai mici. Masa pucioşilor de rând era din ce în ce mai sărăcăcioasă. Singura excepţie era pentru liderii pucioşi, care de regulă îşi găteau şi mâncau separat. Rareori mâncau cu toată obştea, ca o onoare ce li se aducea adepţilor, în zilele mai bune ale liderilor pucioşi. Altminteri, liderii pucioşi aveau un meniu aparte. Când ei se îndopau cu brocolli, conopidă, banane şi avocado, fetelor de la Târgovişte abia dacă le ajungeau orezul şi cartofii. Dezmăţul culinar al liderilor pucioşi era atât de cinic, încât conflictul dintre ei şi Zidari se acutiza pe zi ce trece. Până s-a ajuns la ruptura definitivă: au plecat Zidarii de la Pucioasa, apoi a plecat şi Tataia iconarul. Mai pe urmă, a plecat şi Iliuţă, meşterul drege-tot. În locul lor, liderii pucioşi au adus la repezeală alţi simpatizanţi de pripas, numai ca să pară că, la grămadă, numărul pucioşilor n-a scăzut la numărătoare.

Acum însă, când principalii furnizori de resurse financiare i-au părăsit, cu ce-şi mai plătesc liderii pucioşi angaralele? Oare să fie ei în pericol să moară de foame?

Nicidecum. “Dumnezeul” lor nu-i părăseşte la greu. Aşa cum le-a promis de atâtea ori în “Cuvântul” lui cel meşteşugit că-i va ajuta la ananghie (şi de fiecare dată s-a ţinut de cuvânt) , va interveni şi acum în mod miraculos şi le va aduce câţi bani au ei nevoie (doar se ştie că banul e ochiul dracului!) . Şi chiar mană din cer de va fi cazul, le va aduce!

N-a fost cazul de nici o mană, mai ales că pucioşii aveau ei Mana lor. A găsit el o soluţie mult mai simplă, apelând la un client mai vechi: V.P., un beţivo-fumător înrăit şi un hoţ iscusit, mare meseriaş în breasla lui. Mai întâi a trimis-o pe Gena (Fotti Eugenia) la el, iar Gena l-a cadorisit pe V.P. ( nu-i dăm deocamdată numele, poate se trezeşte omul din mahmureala în care a intrat şi se îndreaptă de slăbiciunile lui, şi atunci chiar că nu va mai fi nevoie) cu nişte icoane “gratuite”, pe care acesta, ştiindu-se în defect faţă de Dumnezeu, le-a cumpărat pe loc, plătind de trei ori preţul cu care fuseseră preţuite până la urmă. Apoi, l-a trimis pe V.P. la Pucioasa, ca să-i cunoască pe liderii pucioşi. V.P. a fost atât de fascinat de magnetismul energizant al Mihaelei încât pe loc (pe loc, adică pe aleile grădinii de legume) s-a spovedit la ea, spunându-i toate păcatele cele mai ascunse.

V.P. s-a gândit apoi că, acolo unde este Dumnezeu, se cuvine să contribuie şi el cu o parte din banii furaţi, ca să fie iertat de acest păcat mărunt, dar sâcâitor prin monotonia cu care se repetă. Să facă aşadar “un ajutor pentru Biserică” substanţial, ca să se dea şi el bine cu Dumnezeu. Mai încercase el gestul acesta nobil, tocmai donase nişte zeci de milioane la biserica cea mare, care era în construcţie în Drumul Taberei lângă Billa (cea care s-a târnosit deunăzi), dar era încă în mare dilemă dacă făcuse o alegere bună sau nu. Acum, după ce-i cunoscuse pe pucioşi, chiar îi părea rău că nu le dăduse lor banii ăştia, dar de! Mortul de la groapă nu se mai întoarce! Lasă că de acum încolo ştie el ce are de făcut! Pucioşii vor fi alegerea!

Şi aşa, V.P. a început să trimită lunar (prin Gena, omul lui de legătură) la Pucioasa “atenţii” substanţiale, de ordinul a 30-50 milioane lei vechi. Gena vărsa banii liderilor pucioşi ca “ajutor către biserică” din partea “fratelui V.” cel păcătos, care voia să-şi spele astfel păcatele. Desigur că liderii pucioşi îi trimiteau lui V.P. câte o icoană mare, frumoasă, pictată neapărat de cel mai bun iconar de la vremea aceea (Tataia). La început, V.P. şi-a umplut pereţii casei cu icoane, a mai pus vreo două şi în biroul lui de la locul de muncă, apoi le-a trimis vorbă ca să nu-i mai dea icoane, că nu mai are ce face cu ele. Bineînţeles că le-a promis că el va continua să le trimită mai departe banii ca şi până acum.

Liderii pucioşi au uitat că “Dumnezeul” lor le interzice să primească bani nemunciţi, şi mai ales, bani furaţi de alţii. Însă, la sume aşa de mari, comparaţia cu sumele pe care le primesc preoţii “din lume” pe acatiste şi pe pomelnice este inoportună, aşa că se face excepţie de la regulă.

127. Liderii pucioşi trăiesc regeşte pe bani furaţi
 

127. Liderii pucioşi trăiesc regeşte pe bani furaţi (Partea a II-a)


Acum, sper că nu vă închipuiţi că sumele vărsate pucioşilor de către V. P. (de ordinul a 3-5 salarii obişnuite, cele supranumite “medii pe economie”), ar proveni din economiile lui! Nici vorbă! La început, liderii pucioşi nici n-au întrebat de unde are V.P. sume aşa de mari de risipit, de care să se dispenseze fără părere de rău, dar mai târziu au aflat. Banii erau furaţi.
Credeţi că liderii pucioşi au început să tremure de frică atunci când au aflat asta, gândindu-se că “Dumnezeul” lor ar putea să-i mustre sau chiar să-i pedepsească? Aş! Ei au continuat să primească banii de la V.P. fără să clipească! Şi uite aşa, plecarea de la Pucioasa a Zidarilor şi a lui Tataia iconarul şi a lui Iliuţă meşterul bun la toate nu i-a deranjat deloc pe liderii pucioşi, îndată ce primeau de acum zecile de milioane de la haiducul V.P. (între timp, e posibil ca sumele să se mai fi majorat, odată cu inflaţia şi cu criza asta nenorocită). Consecinţa a fost că şi V.P. s-a ataşat mai mult de pucioşi, fiind de acum convins că a găsit cale cea bună şi îndelung căutată, de a se împrieteni cu Dumnezeu. S-a lăsat de ţigări şi de votcă la îndemnul lor, dar de furat tot nu s-a lăsat, probabil că asta i-a intrat în sânge şi e mai greu. Dar nici îndemn ca s-o facă n-a primit de la pucioşi. Aşa că fură în continuare de stinge, şi din furăciuni “ajută biserica” pucioşilor.

Cum fură V.P.? O să râdeţi, dar V.P. e un haiduc modern. “Ia” de la bogaţi (adică de la patronii lui) şi “dă” la săraci (adică, liderilor pucioşi, săracii de ei!). La început dădea şi la bisericile din B.O.R., donaţia de care am amintit către biserica Adormirea Maicii Domnului din Drumul Taberei fiind cea mai substanţială. Acum “dă” numai la pucioşi, convinşi că ei sunt singurii care L-au găsit pe Dumnezeu, pe unde era El tupilat.

Cum haiduceşte V.P.? V.P. este un administrator al unor săli de jocuri de noroc, ai căror proprietari sunt nişte unguri. I s-a dat un salariu bun, ca să nu fie tentat să fure, dar de! banul e ochiul dracului! Ungurii stau la ei în Ungaria sau fac croaziere de plăcere prin lume, n-au timp să controleze ce se întâmplă în cazinourile lor din Banu Manta şi din Drumul Taberei! Aşa că se bazează pe cinstea lui V.P. care, nimic de zis, e o persoană foarte prezentabilă şi imediat îţi câştigă încrederea. Când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă! Cu mintea şi cu studiile lui de inginer electronist, V.P. a găsit repede metoda ca să-i uşureze pe patroni: Dacă într-o lună se premiază câştigătorii cu suma X, V.P. umblă pe la softul maşinilor şi-l “aranjează” în aşa fel ca ele să arate că s-a plătit suma X+P, iar suma P (profitul neimpozabil şi nedetectabil) o ia şi o bagă frumuşel în buzunar. Jumătate din ea o foloseşte pentru nevoile personale, iar jumătate o donează liderilor pucioşi, ca “ajutor pentru biserică”, în speranţa că aşa furăciunea va fi iertată. Simplu, nu? V. P. poate dormi liniştit noaptea, nu există şanse de a fi descoperit sau prins de cineva, oricâte controale s-ar face, şi mai e şi iertat de “Dumnezeul cazinourilor” pe deasupra.

Liderii pucioşi ştiu “schema” din spovedania pe care V.P, le-a făcut-o pe aleile grădinii, dar se prefac că habar n-au. Păi dacă l-ar tulbura pe V.P. din apele lui şi le-ar întoarce şi acesta spatele cum au făcut recent Zidarii ( Doamne fereşte!), dintr-un motiv oarecare, n-ar muri toţi pucioşii de foame?

V.P. a ales până a cules. Biserica NIP îi oferă liniştea conştiinţei de care avea atâta nevoie, ca să fure pe mai departe fără să aibă coşmaruri noaptea.

Iar liderii pucioşi fac şi ei ce ştiu mai bine. În pofida recomandărilor ferme ale “Dumnezeului” lor (scrise negru pe alb în “Cuvântul lui Dumnezeu”), de a folosi numai bani munciţi, ei preferă o soluţie mai simplă: să dea lovitură după lovitură. Ba un apartament de bloc al unei băbuţe naive, vândut şi încasat, ba un teren ciupit de la un ţăran fraier, cu promisiunea că în schimb va fi făcut popă peste noapte, ba un haiduc de talia lui V.P. căruia îi adoarme scrupulele şi-i uşurează buzunarele, ş.a.m.d.

La mai mare! (mă refer la drum aicea).

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune la NIP!
 

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune a tuturor timpurilor de la „Noul Ierusalim” !

Trebuie să recunosc din capul locului că niciodată n-am crezut în existenţa reală a acestui personaj misterios, scos mult prea mult în faţă de către liderii pucioşi: “părintele Nicodim”. L-am şi numit cândva “Nicodimul-fantomă”, fiind convinsă că e un personaj inventat, în spatele căruia se făceau tot felul de jonglerii mediatice şi jocuri de “cuvinte”, menite să-i ameţească pe naivi cu o aparenţă de autoritate ecleziastică.
Informaţii de ultimă oră mă fac să-mi schimb radical punctul de vedere: “părintele Nicodim” chiar există! Mai precis, el a existat până prin toamna anului 2007, când s-a mutat, ca tot omul, în lumea umbrelor. Nu înainte de a face cea mai spectaculoasă defecţiune din scurta istorie de 54 de ani a Noului Ierusalim. Nu Zidarii, nu părintele Iliuţă Bunea, nu Costel Postăvaru, nu părintele Ştefan Gândiceanu, nu părintele Ionică au fost cele mai spectaculoase “trădări” ale Pucioasei şi ale liderilor pucioşi. Cea mai spectaculoasă, cea mai uluitoare, cea mai neaşteptată “trădare”a venit chiar de la “mâna dreaptă” a liderilor pucioşi, cel care le-a formalizat ideologia eretică şi le-a conceput “Prefaţa” la ultima ediţie a cărţii lor de căpătâi (“Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa”) : “părintele Nicodim”. După ce a fost declarat ca purtător de cuvânt oficial al liderilor pucioşi şi după ce a scris ( apoi a publicat) un amalgamat catehism pucios, intitulat “Quo vadis, ecclesia?” părintele Nicodim şi-a schimbat brusc direcţia cu 180 de grade, întorcându-se înapoi de unde venise: în sânul B.O.R. Desigur că această şocantă “trădare” a fost ţinută în secret de către liderii pucioşi, care nu suportau înfrângerea “duhului proorocesc” care spusese prin ei, doar cu câteva zile mai înainte, că (cităm cu aproximaţie) “...noi avem încredere în părintele Nicodim!”
Dacă erau cu adevărat prooroci, dacă aveau într-adevăr încredere în părintele Nicodim (excludem varianta că minţeau când au declarat acest lucru) cum de n-au ştiut ei dinainte că până la urmă şi Nicodimul îi va trăda (la fel cum i-au trădat şi ceilalţi “grei” pomeniţi mai sus), după ce le-a făcut atâtea servicii?
Dar, să înnodăm ultimele informaţii de care dispunem, cele mai multe încă neverificate, dar provenite din surse perfect credibile.
Părintele Nicodim a aflat şi el, aşa cum au aflat şi alţii, că “la Pucioasa vorbeşte Dumnezeu”. Plecând de la premisa că Dumnezeu este Atotputernic şi că n-ar fi pentru El un efort aşa de mare ca să mai dea câte un mesaj din când în când aleşilor Săi, Nicodim a crezut de la bun început că, teoretic, acest lucru este perfect posibil. Curios nevoie mare, el i-a căutat pe pucioşi şi a fost impresionat de austeritatea cazonă, optimismul soteriologic şi dăruirea fără rezerve pe care le inspirau şi le expirau locuitorii “chibuţului” de la Pucioasa. Cel mai mult l-a impresionat afirmaţia pucioşilor că “14 inşi dintre ei, dedaţi cu rugăciunea şi cu ascetismul, aud simultan cum le vorbeşte lor Domnul”. Pe loc, părintele Nicodim a fost convins că această minciună insolentă şi iscusită este de fapt un minunat adevăr. Nici nu s-a sinchisit ca să mai şi verifice dacă aşa era cum i se spune, sau nu. Şi-o fi zis că n-or fi 14 nebuni adunaţi laolaltă şi care vorbesc acelaşi lucru, auto-selectaţi dintre cei pe care el îi vedea întregi la minte. Şi nici că ar fi 14 mincinoşi, dar sănătoşi la cap, care să pretindă că Dumnezeu le vorbeşte, nu i se părea o variantă plauzibilă. A început de aceea să citească, plin de interes, “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” şi i s-a părut comestibil. Nimic nu părea a fi în contradicţie cu Scriptura. De aceea, el şi-a declarat destul de repede şi fără rezerve credinţa în “lucrarea” de la Pucioasa, deşi aceasta promova (printre altele) abandonul total al “lumii” cu biserica ei (B.O.R.) cu tot. Liderii pucioşi au simţit că e ceva de speculat la acest părinte care şi-a lăsat mănăstirea de metanie ca să-i cerceteze pe pucioşi şi apoi s-a îndrăgostit brusc de ei. Au început să-l curteze şi apoi să se plângă pe umărul Nicodimului, arătând cât de oropsiţi au fost ei de-a lungul timpului, atât de autorităţile civile, dar mai ales de către oamenii bisericii ( evident, e vorba tot de B.O.R.). Şi că nimeni nu i-a ajutat să iasă la lumină cu adevărurile minunate pe care ei le păstrau în secret, pretinzând că le primiseră (şi le primeau încă) direct de la Dumnezeu.

Părintelui Nicodim i s-a părut nedrept. Cum adică, B.O.R. să se împotrivească lui Dumnezeu? Ce, sunt orbi? Lasă că le deschide el ochii! Şi uite aşa, după ce pucioşii i s-au mai plâns şi de faptul că o teoloagă, pe nume Daniela Catană, i-a dus cu vorba promiţându-le că va scrie o carte apologetică despre “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (pe care însă n-a mai scris-o niciodată; ba mai mult, i-a trădat şi ea, întorcându-se în sânul B.O.R., după ce se scârbise peste măsură de nedreptăţile şi minciunile liderilor pucioşi) el s-a hotărât: va scrie el cartea pe care trebuia s-o scrie Daniela, încă din anul 1998, dar n-a făcut-o!

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune la NIP!
 

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune a tuturor timpurilor de la „Noul Ierusalim” ! (Partea a II-a)

Ceea ce nu ştia părintele Nicodim este că Daniela Catană trebuia să scrie cartea în urma unei “proorocii”, consemnată negru pe alb chiar în cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, la data de 14 octombrie 1998. Şi că, dacă ea n-a mai scris-o, înseamnă că “proorocia” respectivă s-a dovedit a fi o proorocie mincinoasă. Şi dacă e mincinoasă, nu poate fi de la adevăratul Dumnezeu. Adică, în concluzie, totul la Pucioasa este o farsă.

Zis şi făcut! Liderii pucioşi i-au trasat Nicodimului jaloanele, explicându-i cam ce trebuia să conţină cartea Danielei, iar Nicodimul s-a pus pe treabă cu mare spor şi “ajutor de sus”, dar mai ales cu ajutor venit în urma rugăciunilor pucioşilor. Şi a scris în câteva luni câte ar fi scris alţii în câţiva ani, sfidând cu suficienţă şi cu mândrie patriotică acel cunoscut proverb: “Graba strică treaba”. În câteva luni cartea era gata, bună de dat la tipar. Nu prea avea ea cap şi coadă, fiind mai degrabă o colecţie de panseuri însăilate la repezeală, un fel de talmeş-balmeş de erezii împănate cu constatări răutăcioase la adresa B.O.R., dar adulatoare la adresa pucioşilor. Scopul însă fusese atins: în sfârşit, se găsise “cineva curajos din Biserică”, iscusit în a legitima “mişcarea” pucioşilor, declarând-o tradiţională şi ultra-ortodoxă.

Liderii pucioşi au fost tare mulţumiţi de rezultat. Îndată au extras 5-6 capitole mai reprezentative din carte şi le-au plasat în deschidere, ca prefaţă de specialitate la ediţia a doua a “Cuvântului lui Dumnezeu de la Pucioasa”, cea care a fost tipărită într-un tiraj masiv în anul 2006. Zarurile erau aruncate. Părintele Nicodim devenise acum “mâna dreaptă” a liderilor pucioşi, dar nu în cele ale conducerii sectei (prerogativ pe care cei doi lideri pucioşi şi l-au păstrat cu sfinţenie doar pentru ei), ci exclusiv în plan ideologic, propagandistic şi dogmatic. Liderii pucioşi plănuiau să-l “recupereze” complet pe părintele Nicodim, integrându-l total în “lucrare”, după ce ar fi avut loc o necesară şi obligatorie “ungere” a lui din partea celor 3 preoţi-arhierei (Iliuţă, Nicuşor şi Spirică), “troiţa” cea indivizibilă şi indestructibilă (care “troiţă”, după cum am văzut, până la urmă s-a făcut ţăndări). “Ungerea” ar fi avut darul de a şterge definitiv “pecetea lui Antihrist”, despre care liderii pucioşi pretindeau că stătea săpată în chip nevăzut pe fruntea părintelui Nicodim (la fel ca la toţi preoţii şi episcopii din B.O.R., de altfel).

Părintele Nicodim ezita însă în a-şi da acordul, deoarece povestea asta cu “pecetea lui Antihrist” de pe frunţile clericilor din B.O.R. parcă nu-i mirosea a bine. Pe de altă parte, vrând-nevrând, stând el pe lângă liderii pucioşi ca să scrie cartea, a mai sesizat şi alte lucruri care parcă nu prea erau în regulă, iar minunata lor ortodoxie cam şchiopăta. Liderii pucioşi îşi dezvăluiau în intimitate (şi în faţa celor mai apropiaţi) adevărata lor faţă: supărăcioşi, geloşi, nestatornici, imprevizibili, justiţiari până la a fi nemiloşi, flecari, clevetitori, invidioşi, urâcioşi, bolnavi de mania persecuţiei, şi mai tot timpul discordanţi în idei şi mai ales în fapte. Ba propovăduiau ascetismul, postind şi ei câteva zile în şir ca model pentru ceilalţi; ba se ghiftuiau cu bunătăţi (din care însă “uitau” să le facă parte dreaptă şi supuşilor lor). Ba propovăduiau umilinţa şi pocăinţa, ba se umflau în pene şi plezneau de satisfacţie când alţii le evidenţiau pe faţă meritele şi “realizărili”. Ba îşi plângeau de milă şi erau negri de supărare pentru cele mai neînsemnate “neîmpliniri” ale supuşilor lor; ba îi lăudau în faţa lumii ca fiind “poporul sfânt al lui Dumnezeu”, fără a uita să se evidenţieze din nou pe sine ca fiind păstorii lor, unşi în chip tainic de sus, singurii “prooroci” şi “salvatori” ai lumii, “fii-copii” ai lui Dumnezeu, “porţi” şi “soli” ai Cuvântului Său.

Părintele Nicodim era din ce în ce mai derutat. Începea să-i pară rău că scrisese cartea, dar acum era prea târziu: “mântuitorii” de la Pucioasa îl promovaseră deja ca persoană publică, atât prin editurile Semne şi Ro-Emaus, cât şi prin internet. I-au făcut şi un blog special, intitulat părintelenicodim.wordpress.com . Aici i-au republicat cartea, intitulată “Semnul atenţiei” (titlu pe care ar fi trebuit să-l aibă cartea Danielei Catană), precum şi toate celelalte mâzgăleli ale părintelui Nicodim.

Deci carevasazica a existat totushi un parinte Nicodim shi nu e o inventzie sau o minciuna... a pucioshilor...

Va distratzi voi mereu dar ce o sa va facetzi cand vine judecata shi o sa vedetzi Trambitzele; shi mai stralucitoare decat toate va fi Trambitza Domnului, sf Verginica asha ca un Moisi al vremurilor de pe urma... shi ce o sa va facetzi cand o sa vedetzi pe Moisi, pe Ilie, pe sf Ioan Botezatorul shi pe sf Verginica? pe aceasta fiica buna a BOR shi a Maicii Domnului? ce o sa va facetzi voi aia din BOR care avetzi pe frunte pecetea lui antichrist? eu va plang de pe acuma dar tot o sa facetzi ochii cat cepele shi o sa va apuce nishte friguri shi nishte tremuraturi... de la conshtiintza, de la nepaza poruncilor, de la denigrari din interes josnic... ca o sa va datzi seama, o sa realizatzi ca o sa trebuiasca sa datzi seama tocmai Domnului... care a grait shi Trambitzat prin prooroci shi sfintzi... cand o sa va intrebe: "pentru ce n-atzi crezut?"

sa vezi atunci :77: cum o sa amutzitzi caci vetzi fi fara haina de nunta shi atunci degeaba o sa venitzi cu tot felul de pretentzii shi nemultzumiri shi argumente ca nu shtiu daca nu o sa fie prea tarziu... niciodata nu este prea tarziu e adevarat... shi mai bine mai tarziu decat niciodata... mai bine in ultimul ceas ca shi talharul de pe cruce... mai bine pocaintza fara fapte ca nu mai ai cand sa faci roade vrednice de pocaintza... caci e sfarshitul... mai bine pocaintza in ultima clipa decat trufie shi pretentzii pana la sfarshit, decat veshnicul murmur... ce rodeshte murmure... cu spini cat piroanele...

e ingrozitor ce eretici e aceasta grupare sectanto-mafiota si cai tolereaza BOR am vazut un documentar pe ptoTV cu Tabara cand a fost la Pucioasa SA VEDETI CUM TRAESC EI ACOLO NU E NIMIC SFANT. mam ingrozit cand am vazut ca ei spun ca sunt crestini nici la protestanti nam vazut asa.

seamana doar cu mormonii si cu adventistii ca numai aia mai au profeti peste cei care sunt deja in Scripturi si in SFANTA TRADITIWE, adica Jon Smiht si Elen Wait. auzi au ei trambite si asemenea erezii.

e ingrozitor ce se intampla si cineva e nevoe sa faca un grup de initiativa de minsionari ceva sa se duca la acesti oameni si sai aduca la calea cea buna si cea adevarata, sa renunte la ereziile lor si la profetii lor falsi si sa revina la BISERICA MAMA

eu vad ca dumneata ai renuntzat demult la a aduce argumente shi insinuezi shi vorbeshti fara discernamant crezand barfele... poi pe ce baza afirmi dumneata atatea lucruri rele shi faci astfel de comparatzii cu sectele shi de ce ar trebui Domnul sa se supuna omului? sau lumii? ce pretentzii poate sa aiba omul la a face fiii lui Dumnezeu asha cum e obijnuit sa faca omul... adica pacate multe mintzind cu nepasare... adica ai vrea sa faca shi pucioshii pacate shi sa minta?... cine a mai vazut shi a mai auzit ca asha e bine ca sa fim cu totzii mincinoshi?... cum vad ca mai nou se poarta, se minte fara jena de unii credincioshi din biserica mama... poi fara Adevar aia deja tinde sa nu mai fie Biserica lui Dumnezeu, iar fara Duhul Proorociei deja e clar ca nu mai e Biserica Domnului iar daca se renuntza shi la Harul credintzei in Hristos lepadand Calea shi adoptand lingshajul mediatic shi barfa rautacioasa atunci... cu oasndirile shi propaganda insinuarilor shi loviturile absurde shi josnice deja nu mai shtiu despre ce vorbim? despre creshtini? sau despre cei plini de reacredintza shi neascultare? despre nishte naivi ce se lasa dezinformatzi plecandu-shi urechea potrivnicului, ala a lui Dumnezeu shi al omului... ca doar ce la mai pasa de mantuire. Dar pentru ce le place oare sa loveasca mereu in tzepushe? nu este scris ca ishi vor rani piciorul shi vor orbi?

Citat:

În prealabil postat de vsovi (Post 161820) Deci carevasazica a existat totushi un parinte Nicodim shi nu e o inventzie sau o minciuna... a pucioshilor... Va distratzi voi mereu dar ce o sa va facetzi cand vine judecata shi o sa vedetzi Trambitzele; shi mai stralucitoare decat toate va fi Trambitza Domnului, sf Verginica asha ca un Moisi al vremurilor de pe urma... shi ce o sa va facetzi cand o sa vedetzi pe Moisi, pe Ilie, pe sf Ioan Botezatorul shi pe sf Verginica? pe aceasta fiica buna a BOR shi a Maicii Domnului? ce o sa va facetzi voi aia din BOR care avetzi pe frunte pecetea lui antichrist? eu va plang de pe acuma dar tot o sa facetzi ochii cat cepele shi o sa va apuce nishte friguri shi nishte tremuraturi... de la conshtiintza, de la nepaza poruncilor, de la denigrari din interes josnic... ca o sa va datzi seama, o sa realizatzi ca o sa trebuiasca sa datzi seama tocmai Domnului... care a grait shi Trambitzat prin prooroci shi sfintzi... cand o sa va intrebe: "pentru ce n-atzi crezut?" sa vezi atunci cum o sa amutzitzi caci vetzi fi fara haina de nunta shi atunci degeaba o sa venitzi cu tot felul de pretentzii shi nemultzumiri shi argumente ca nu shtiu daca nu o sa fie prea tarziu... niciodata nu este prea tarziu e adevarat... shi mai bine mai tarziu decat niciodata... mai bine in ultimul ceas ca shi talharul de pe cruce... mai bine pocaintza fara fapte ca nu mai ai cand sa faci roade vrednice de pocaintza... caci e sfarshitul... mai bine pocaintza in ultima clipa decat trufie shi pretentzii pana la sfarshit, decat veshnicul murmur... ce rodeshte murmure... cu spini cat piroanele...

:confused::13::102::39:pocainta fara fapte? (si totusi talharul avea si el o fapta buna, cred ca stii) Din cate stiu, pocainta vine din credinta iar credinta fara fapte e moarta....

care? ca doar mainile shi picioarele ii erau pironite... shi el sarmanul a intrat in Rai doar prin pocaintza lui sincera cu credintza shi sperantza caci faptele ei n-a mai ajuns ca sa le faca, roade vrednice de pocintza avuta... caci era in ceasurile mortzii...

poi era vorba in text ca mai bine... decat... deci decat murmur shi trufie pana la sfarshit asha cum a dat dovada celalalt talhar care precis a ajuns in iad... caci deshi nu mai avea ce viatza sa-shi scape el nu s-a lasat ci l-a batjocorit pe Hristos impreuna cu gloata starnita de farisei shi saduchei... pana a murit.

Te rog sa ma ierti! dar...de cind e secta tot ce nu recunoaste BOR?...Mai-Marii BOR-ului,mai bine si-ar vedea de ...pacatele lor si ale "supusilor",care in afara de alte naravuri(care sint uriciune lui Dumnezeu) mai au si dragoste pt arginti,nelimitata...Toata lumea stie ca Domnul Hristos a zis ucenicilor SAI:"in dar ati luat in dar sa dati!",numai ca cei din BOR (cu f f f mici exceptii,ale unor preoti imbunatatiti,printre care am avut,si eu,bucuria sa cunosc vreo 2 -Slava Domnului!)au uitat CUVINTELE MINTUITORULUI...si nu-i mai multumesti cu 30 de "arginti"/acatist/nunta/botez..daca mai faci greseala sa mai si mori...au cam pus-o rudele,caci ,saracele rude nu-si mai pling pe cel disparut ci..paralele care trebuie cheltuite cu inmormintarea....si cu taxa preotului....Sa fim asadar rezonabili,oameni buni...
Citesc acum (desi o cumparasem acum vreo 2 ani) cartea QUO VADIS ECCLESIA si am constatat,ca si tine, exagerari de exprimare (poate),si am sesizat criticile destul de dure ale pr Nicodim,si am sentimentul ca e cam partinitor parintele (si nu-i tocmai in regula,pt mine oricit de bine ar vorbi cineva ,daca e ...patimas,nu ma convinge!),dar ..de aici si pina la a considera ca ei sint o secta,doar pt faptul ca nu-i recunoaste BOR,e cale lunga..In fond cine e BOR ca sa dea ei verdicte? BOR?STAT in STAT!,mi-as raspunde,singura,si sigur ca-mi voi atrage destula antipatie ,pe aici,dar..nu-i bai.In fond e opinia mea,si am dreptul la una,caci..nu-i asa:traiesc intr-o tara democrata! Cei de la Pucioasa nu sint si ei tot in Ro? Nu este RO una democrata? Atita timp cit il ai pe Dumnezeu,in inima ta ,si nu faci lururi urite lui Dumnezeu,esti liber sa te exprimi,asa cum simte inima ta.
N-am fost la Pucioasa si nici nu ma anima gindul de a o face.Fenomenul Vladimiresti are opinii diverse,la fel ca multe alte fenomene,de care nu ma simt atrasa,dar retine ca despre Pr ARSENIE BOCA,nu le-ar trece prin minte celor din BOR sa-l canonizeze,in schimb l-au canonizat pe SF Stefan cel Mare,care a avut nevasta catolica(n-am nimic impotriva catolicilor),si a facut niste aliante politice de invidiat...A construit el biserici dar nu cred ca din prea multa evlavie catre Dumnezeu a facut asta ci..pentru strategie(zidurile care inconjurau Bisericile asigurau un refugiu,in caz de atacuri),si,uite mie,ca si ortodox,spre ex,nu-mi convine sa-l cinstesc pe Stefan cel Mare ca si Sfint(si celor din BOR nici ca le pasa de mine,ca si copil al lor.,si mi l-au pus in calendar,ba ma mai obliga sa-i aud numele cind Stefan cel Mare e pomenit la Sf Liturghie..),ma multumesc sa-i aduc cinstea ce i se cuvine ca bun domnitor al acelei vremi,si cam atit...
Exista un SINOD al BOR.Cit este de SFINT nu m-as incumeta sa commentez...
Toate bune!

Da Sfantul Stefan cel Mare nu a avut sotie catolica asta de unde s-a mai scos?
A avut 3 sotii doua dintre ele adormind in timp ce Sfantul Stefan cel Mare traia.Toate trei au fost crestin ortodoxe.
Prima a fost fiica unui cneaz ucrainean a doua a fost din neamul bizantin al comenilor si a treia fiica unui domnitor din tara romaneasca.
Cu privire la relatiile extraconjugale ale Sfantului Stefan acestea sunt cam inventii pentru ca Stefan cel Mare a avut un singur copil din relatii extraconjugale.
Iata ce scrie aci un istoric de la TVR1 in legatura cu Stefan cel Mare:
http://www.poezie.ro/index.php/prose/130366/Femeile_lui_Stefan_cel_Mare

poi draga Antonela, daca ma bucur ca dai oarecum dreptate sfintelor Trambitze shi pucioshilor pentru ca chiar au intru Domnul shi nu celor care-i osandesc mereu pe nedrept shi acuza de eres sau sectarism ca sa faca ei pretentziile lor asta nu inseamna ca ne-a pus pe noi cineva ca sa-i osandim pe preotzii slujitori din BOR; sau chiar sa nu credem ca Shtefan a fost sfant? poi ca a fost Mare recunoshti dar a fost sfant ca a ascultat de sfantul Daniil Sihastru shi toate le-a facut spre slava lui Dumnezeu de aia a ajuns shi sfant, caci era ucenicul lui chiar daca era mare voevod, caci daca a mai calcat shi stramb i s-a iertat ca doar "nu este om care sa fie viu shi sa nu gresheasca caci numai Tu singur eshti fara de pacat"... deci nu degeaba l-au canonizat... dar o sa-l canonizeze sper candva shi pe sf par prooroc Arsenie Boca dar shi pe sf Verginica Trambitza Domnului, dar parintele a lasat vorba sa nu-l dezgroape... dar macar daca inca nu o fac, macar sa nu loveasca mereu in Tzepushe... ca ei ishi vor rani piciorul shi vor orbi... caci doar este scris ce a patzit regele Saul dar shi Sf Pavel... dar el s-a intors... shi n-a persistat in minciuni shi rautatzi ci dincontra a devenit atat de mare prin dragoste de Hristos ca shi sf Petru.

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune de la NIP!
 

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune a tuturor timpurilor de la „Noul Ierusalim” ! (Partea a III-a)

Văzând că părintele Nicodim şovăie să devină un “preot pucios” aşa cum ei ar fi dorit, liderii pucioşi au venit la el cu altă propunere: n-ar vrea el, adică n-ar fi mai bine, ca să se facă direct episcop? Aveau ei un plan ascuns, propunându-i această schemă. Tocmai îi vizitase la Pucioasa numitul Ioan Preoteasa, un preot caterisit de B.O.R., care însă reuşise ulterior ca să fie hirotonit episcop de către o altă Biserică: Biserica Ruşilor Albi din Ucraina. Imediat, Preoteasa s-a auto-proclamat întâistătătorul fantomaticei Biserici a Vlahilor Tradiţionali de Pretutindeni cu sediul în Bucureşti (plecând de la ideea isteaţă că dacă zici “vlah” sau zici “român” e tot un drac). Pentru a-şi consolida poziţia, Ion Preoteasa venise cu “săru’mâna” la liderii pucioşi, cerându-le ceva “ajutoare”, adică ceva suflete bune de pus la treabă. Mai precis, în varianta minimală, liderii pucioşi să-i “dea” vreo 2-3 “măicuţe” de la Pucioasa, care să vină să-i facă lui pe ordonanţele. Iar în varianta maximală, pe lângă măicuţe, să-i “dea” şi 1-2 preoţi de nădejde pe care el urma să-i integreze co-slujitori în “Biserica” lui (dintre care pe unul ar fi urmat să-l avanseze la rangul de episcop-vicar, printr-o procedură de hirotonire similară, adică tot la Kiev şi tot în Biserica ruşilor albi). Avea nevoie de încă un episcop ca să poată apoi hirotoni episcopi în ţară, fără să mai fie nevoie să se ducă şi să se roage iarăşi de ruşii albi, şi apoi să-şi înjghebeze şi un mic Sinod. Liderii pucioşi s-au gândit imediat la părintele Nicodim, sperând că infiltrându-l în coasta lui Ioan Preoteasa vor realiza o manevră strategică: vor avea şi ei în sfârşit un episcop cu hirotonie validă, pe care ar fi urmat să-l extragă ulterior din biserica lui Ioan Preoteasa şi să-l dedice exclusiv păstoririi Bisericii Noul Ierusalim (BNI). Pasă-mi-te, liderii pucioşi ştiau foarte bine că BNI este în defect pentru că, neavând episcop canonic, ea nu este Biserică!

Cât despre “măicuţe” nici vorbă să-i “dea” ei lui Preoteasa vreuna dintre servitoarele lor de la Pucioasa. Aşa că i-au zis lui Preoteasa aşa: că ei n-au nimic împotrivă ca să-i dea, însă ei n-au nici un ascendent asupra fetelor (minciună!), deoarece ele sunt libere să meargă unde vor (altă minciună!): dacă vor voi să meargă cu Preoteasa, să meargă. Bineînţeles că liderii pucioşi ştiau că nici o fată nu va pleca de la Pucioasa sau de la Târgovişte fără “binecuvântarea” liderilor pucioşi, aşa că n-aveau nici o emoţie pe tema aceasta. I-au prezentat câteva fete lui Ioan Preoteasa, dar toate l-au refuzat.

Aparent inexplicabil, deşi liderii pucioşi i-au cerut să aleagă varianta lui Preoteasa (desigur, dacă şi el este de acord) părintele Nicodim i-a refuzat. Începuse deja să se îndoiască de “sfinţenia” liderilor pucioşi şi de “gândurile lor bune”, iar despre Ioan Preoteasa avea deja o impresie formată, ca de un cal breaz. Ioan Preoteasa se anunţa deci dinainte, prin trecutul său, ca un partener dubios: aventurier, răspopit de B.O.R. şi apoi promovat ca arhiereu printr-o manevră de o canonicitate îndoielnică (este de presupus că a ascuns episcopilor ruşi care l-au hirotonit faptul că fusese deja caterisit ca preot, deci episcopii ruşi hirotoneau un mirean ca episcop?), cu activităţi suspecte în antecedente (în America). Slujirea arhierească de sub tutela unui asemenea “episcop” ar fi stat deci sub semnul întrebării în ce priveşte canonicitatea, mai ales că o “promovare” ierarhică nu se poate face fără ştirea episcopului de care trebuie făcută ascultarea.

Între timp, părintele Nicodim a aflat şi despre conflictul ireconciliabil dintre liderii pucioşi şi cel care ar fi trebuit să fie primul (dar nu mai era de mult) dintre cei trei “preoţi unşi” ai NIP: Iliuţă Bunea. Brusc, se sfărâma sub ochii lui mitul “troiţei sfinte” prin care Dumnezeu, la rugăciunile şi la întreitele lor liturghii de noapte, urma să transfigureze lumea toată. Dragostea frăţească dintre pucioşii aflaţi la cel mai înalt nivel ierarhic, promovată ca model absolut pentru toţi pucioşii de pretutindeni, s-a dovedit a fi o imensă cacealma, care ascundea o ură profundă, cancerigenă în cel mai înalt grad spiritual şi absolut ireconciliabilă, dintre “fraţi”.

Şi atunci, părintele Nicodim a defectat. I-a părăsit brusc pe liderii pucioşi şi s-a întors spăsit în B.O.R. A şters toate postările de pe blogul părintelenicodim.wordpress.com , lăsând doar titlurile, sub care a trântit câteva citate revelatoare din Biblie care sugerează (celor care ştiu să citească printre rânduri) la ce revelaţie a ajuns, după propria sa experienţă tragi-comică de la Pucioasa.

Liderii pucioşi n-au disperat la început, fiind deja obişnuiţi cu “dezertările”. Abia mai târziu au realizat dimensiunea catastrofică a dezastrului. La început ei au tot crezut că este vorba de un moft pasager, iar opţiunea părintelui Nicodim ar putea fi reversibilă. Dovada o constituie un “Cuvânt în şoaptă”, ticluit de ei la data de 16 septembrie 2007 ca venind din cer de la Dumnezeu, şi prin care sperau să-l înduplece pe părintele Nicodim să se întoarcă.
Demersul lor a fost zadarnic: părintele Nicodim nu s-a mai întors niciodată la Pucioasa.S-a retras discret şi din lumea văzută, câteva luni mai târziu.

Părintele Nicodim nu mai este printre noi, dar aventura lui printre pucioşi rămâne un model viu, o experienţă care poate da mult de gândit şi altor curioşi, bântuiţi de nelinişti vis-vis de “mişcările” pseudo-religioase care se tot înmulţesc, ca ciupercile după ploaie.

Fapta buna a talharului a fost ca el L-a recunoscut pe Hristos ca Dumnezeu aducandu-I putina mangaiere cand si aproape toti apostolii L-au parasit.

129. Pucioşii reafirmă cu tărie că nu B.O.R., ci biserica lor e biserica lui Hristos
 

129. Pucioşii reafirmă cu tărie că nu B.O.R., ci biserica lor este biserica lui Hristos, statornicită după rânduială nouă (cea “a lui Melchisedec”) (Partea I)

În “Cuvântul” meşteşugit de ei la data de 22 iulie 2009, liderii pucioşi se lansează din nou într-o ofensivă dură la adresa B.O.R., reafirmând direct şi indirect că este neligitimă. În acelaşi timp, subliniază unicitatea Bisericii Noul Ierusalim şi rolul ei inegalabil în salvarea omenirii şi îndumnezeirea ei.

Ca de obicei, ei apelează la o vorbire prolixă, neglijentă, plină de
- cacofonii (...pleca, ca... biserica, căci...),
- de inconsecvenţe (...oamenii au stricat cu totul rânduielile Mele, şi a trebuit să vin să lucrez Eu şi să salvez pe cele ce dădeau să fie stricate de oameni... deci cum rămâne? ori le-au stricat cu totul, ori dădeau să le strice: cele două situaţii se exclud reciproc, n-au cum să se completeze;
- de dezacorduri gramaticale (Aduc, spre mângâierea Mea şi a toate oştirile cereşti... corect era aici a tuturor!şi
- de repetiţii (...toate trebuie să aibă în aluatul lor, în facerea lor duhul păcii, duhul iubirii, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii şi duhul iubirii dintre voi...) care-l demască pe autor ca fiind un om imperfect, semidoct, dar ambiţios în a-L pastişa pe Însuşi Dumnezeu Cel Desăvârşit. Oare Dumnezeu este “vorbă lungă, sărăcia omului”? Există, spre exemplu, în acest “Cuvânt” (ca şi în multe altele) fraze “kilometrice” în care, tot citind, ajungi să pierzi firul ideilor. De exemplu, una dintre ele are 39 de verbe Mă doare , Mă doare, văd , se smulg , se duc , nu-şi fac , se clatină, dau , să sădesc, fac, să salvez, se lasă, aduce, este, nu este, am aşezat, am aşezat-o, este scris, voi fi, nu se petrece , este scris, strică , este , se scrie , se încearcă , să doboare , are , ar fi , să se îngrijească , n-ar veni , este scris , să vin , să lucrez, se face , îl prinde , dă , să-l biruiască , să-l smulgă , lucrez), deci 39 de propoziţii într-o frază!

"Biserica lui Melchisedec" de la Pucioasa insistă să concureze făţiş Biserica Ortodoxă tradiţională, care este sortită abandonului şi pieirii. Pucioşii serbează aniversarea punerii pietrei de temelie a aşezământului pe care l-au numit “Sfânta Sfintelor”, conectându-se verbal la tradiţiile vechi-testamentare iudaice:

“...Eu, Domnul, am aşezat, cu martori din cer şi de pe pământ, piatra de temelie a Sfintei Sfintelor bisericii Mele, înnoită de Mine acum după rânduiala lui Melchisedec, ca să nu piară biserica Mea... am putut să aşez piatra cea dintâi a bisericii înnoite prin cuvântul Meu rostit peste ea acum, la sfârşit de timp...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)

Hristosul Pucios stă la cârma bisericii lui “înnoite”, dar deşi se proclamă Arhiereu, nu el este începătura, ci Melchisedec, sub rânduiala căruia i se supune:

“ Mi-am aşezat în ziua aceea pe piatră întărită biserica Mea, iar Eu stau de atunci la cârma ei şi sunt Arhiereul ei, după rânduiala lui Melchisedec,...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)

Adevăratul Hristos însă îl are şi pe Melchisedec sub a Lui rânduială, la fel ca pe toţi oamenii din toate timpurile, dar de unde să ştie liderii pucioşi asta, dacă ei fac teologie după ureche?

Liderii pucioşi nu uită să reactiveze o fantomă care a murit de mult: cea a “preafericitului Irineu”, “patriarh” al Bisericii Noul Ierusalim. Deşi se ştie că arhiereul Irineu a dezavuat public orice legătură de orice fel cu pucioşii şi cu şovăielile trecutului lui, liderii pucioşi se agaţă de speranţa că-l vor “recupera” cândva. Nici preoţii din B.O.R. nu sunt uitaţi: ei sunt luaţi peste picior ca fiind “iudei” şi ca şi când ar iubi şi ar pretinde acest apelativ pentru ei, ceea ce nu este adevărat:

“...am avut atunci în mijlocul ei pe martorul Meu cel credincios şi adevărat, şi apoi el a fost luat din poporul Meu şi pus sub pază şi pus sub dispreţ de la cei ce-l gelozesc pe el pentru numele Meu, dar el este scris fericit... Îi mângâi acum duhul lui slăbit şi plin, plin de răbdare şi de durere şi de dor, şi pun puteri noi peste sufletul lui cel strâmtorat între cei ce-şi zic iudei, dar nu sunt, ci mint că sunt.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)

Cei care au dezertat recent din “raiul pucios” (Marian Zidaru, Victoria Zidaru, Sandu Dan, Ilie Bunea, Ionică Ţurloi) nu sunt nici ei uitaţi, ci sunt trecuţi ca fiind “cu faţa necurată”:

“ Cei ce au căzut din bărcuţa Mea din voia lor, din dorul lor de ei înşişi, aceia nu s-au mai gândit şi la Mine, şi la mersul Meu cel greu prin necredinţa de pe pământ, dar faţa Mea este curată, nu este ca a lor, şi vom merge numai înainte...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)

Liderii pucioşi speră ca după dezertarea “greilor” mai sus menţionaţi să poată să o ia de la început cu alţii mai fraieri, cu ajutorul cărora să propovăduiască la toată lumea ereziile lor şi aşa să-i “îndumnezeiască” pe mulţi:

“ O, popor de la izvor, îţi întăresc, tată, puterile trupului, puterile sufletului şi iubirea, şi pe Mine în tine, şi îngeri şi sfinţi cu tine la lucrul zidirii celei noi, care se arată acum tot mai întreg, din zi în zi tot mai mult, şi vom sfârşi curând şi vom pune ordine mare în curţile Mele cu tine. Voiesc cu dor mult, tot mai desăvârşit voiesc îndumnezeirea ta, şi de la tine a multora, fiule. Eu de aceea am venit acum pe pământ cu atâta lucrare,...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)

Până una-alta, însă, preocupările lor sunt mult mai practice şi mai lumeşti. Grija lor cea mai mare este să-i pună la muncă grea pe adepţi ca să termine mai repede ultima clădire începută în faţa “căsuţei Corneluţei”, prin care să întregească “salba” silozurilor fără rost de la Pucioasa:

“ O, fiilor, fiţi plini de pace şi de toată liniştea cea sfântă la locul şi la lucrul vostru împreună pentru sfârşitul zidirii celei noi în curţile Mele cu voi! Fiţi, tată, harnici, căci Eu vă dau putere să fiţi aşa! Intraţi sub greu...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)

Dar Adevăratul Hristos nu stă închis între ziduri făcute de mâna omului.
……………………..
Estera
3 august 2009
……………………..

mariamargareta

129. Pucioşii reafirmă cu tărie că nu B.O.R., ci biserica lor este biserica lui Hristos, statornicită după rânduială nouă (cea “a lui Melchisedec”) (Partea I)

În “Cuvântul” meşteşugit de ei la data de 22 iulie 2009, liderii pucioşi se lansează din nou într-o ofensivă dură la adresa B.O.R., reafirmând direct şi indirect că este neligitimă. În acelaşi timp, subliniază unicitatea Bisericii Noul Ierusalim şi rolul ei inegalabil în salvarea omenirii şi îndumnezeirea ei.
Ca de obicei, ei apelează la o vorbire prolixă, neglijentă, plină de
- cacofonii (...pleca, ca... biserica, căci...), (se vede ca nu shtitzi ce este aia cacofonie=vorbire rea, vorbire urata, varbire stricata, vorbire neplacuta, iar ceea ce strica vorbirea este pacatul ascuns, ispita, joaca grijilor desharte)
- de inconsecvenţe (...oamenii au stricat cu totul rânduielile Mele, şi a trebuit să vin să lucrez Eu şi să salvez pe cele ce dădeau să fie stricate de oameni... deci cum rămâne? ori le-au stricat cu totul, ori dădeau să le strice: cele două situaţii se exclud reciproc, n-au cum să se completeze; (dumneata cred ca nu vezi bine, poi exista un LUCREZ EU intre randuielile stricate cu totul shi randuielile cele ce dadeau sa fie stricate de oameni)
- de dezacorduri gramaticale (Aduc, spre mângâierea Mea şi a toate oştirile cereşti... corect era aici a tuturor!şi (ba a toate e corect, ca a tuturor are alt intzeles shi e fals, ca e vorba de mangaierea ce vine de la Dumnezeu dar shi prin toate, impreuna cu toate oshtirile Cereshti, caci shi a tuturor oshtirilor ar insemna ca Cerurile nu mai mangaie pe om ca mangaierea Domnului s-ar opri la ele sau ar fi separata dar totushi shi pentru ele, deci ar presupune o dezbinare intre oshtirile cereshti shi oameni sau Cerul ar fi la nivelul pamantului, deci se arata ca Mangaierea lui Dumnezeu vine shi prin toate oshtirile cereshti, toate shi nu doar unele)
- de repetiţii (...toate trebuie să aibă în aluatul lor, în facerea lor duhul păcii, duhul iubirii, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii şi duhul iubirii dintre voi...) care-l demască pe autor ca fiind un om imperfect, semidoct, dar ambiţios în a-L pastişa pe Însuşi Dumnezeu Cel Desăvârşit. Oare Dumnezeu este “vorbă lungă, sărăcia omului”? (repetitzii absurde sunt doar in capshorul unora, care nu-shi dau seama ca duhul iubirii este Duhul lui Dumnezeu pentru om, iar duhul iubirii dintre voi este lucrarea pe care omul ar trebui sa o faca shi nu sa opreasca Duhul Iubirii de la Dumnezeu la el insusi prin egoism shi lacomie...)
Există, spre exemplu, în acest “Cuvânt” (ca şi în multe altele) fraze “kilometrice” în care, tot citind, ajungi să pierzi firul ideilor. De exemplu, una dintre ele are 39 de verbe Mă doare , Mă doare, văd , se smulg , se duc , nu-şi fac , se clatină, dau , să sădesc, fac, să salvez, se lasă, aduce, este, nu este, am aşezat, am aşezat-o, este scris, voi fi, nu se petrece , este scris, strică , este , se scrie , se încearcă , să doboare , are , ar fi , să se îngrijească , n-ar veni , este scris , să vin , să lucrez, se face , îl prinde , dă , să-l biruiască , să-l smulgă , lucrez), deci 39 de propoziţii într-o frază! (asha e shi e bine asha cum a zis shi scris ca doar shtim ca asha se zice ca pe cei incurcatzi de duhul rau pe aia ii poate incurca duhul rau shi doar cei smintitzi se smintesc, dar baza frazei este : Ma doare)

"Biserica lui Melchisedec" de la Pucioasa insistă să concureze făţiş Biserica Ortodoxă tradiţională, care este sortită abandonului şi pieirii. Pucioşii serbează aniversarea punerii pietrei de temelie a aşezământului pe care l-au numit “Sfânta Sfintelor”, conectându-se verbal la tradiţiile vechi-testamentare iudaice:

“...Eu, Domnul, am aşezat, cu martori din cer şi de pe pământ, piatra de temelie a Sfintei Sfintelor bisericii Mele, înnoită de Mine acum după rânduiala lui Melchisedec, ca să nu piară biserica Mea... am putut să aşez piatra cea dintâi a bisericii înnoite prin cuvântul Meu rostit peste ea acum, la sfârşit de timp...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)

Hristosul Pucios stă la cârma bisericii lui “înnoite”, dar deşi se proclamă Arhiereu, nu el este începătura, ci Melchisedec, sub rânduiala căruia i se supune:

“ Mi-am aşezat în ziua aceea pe piatră întărită biserica Mea, iar Eu stau de atunci la cârma ei şi sunt Arhiereul ei, după rânduiala lui Melchisedec,...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)

(poi nu este scris ca "Fiul Omului nu are unde sa-shi plece capul"? deci daca piere biserica din sfintzi atunci unde?)

Adevăratul Hristos însă îl are şi pe Melchisedec sub a Lui rânduială, la fel ca pe toţi oamenii din toate timpurile, dar de unde să ştie liderii pucioşi asta, dacă ei fac teologie după ureche?

(nu cumva Domnul Iisus Hristos s-a supus shi a fost binecuvantat shi taiat imprejur shi apoi botezat de Tatal prin sf Ioan Botezatorul shi a respectat Legea shi Proorocii implinindu-i? deci daca s-a supus de ce il acuzi ca ar fi trebuit sa nu se supuna? deci dumneata vorbeshti despre antichrist, caci acela se va autointrona cu participarea patriarhului..., dar Hristos a respectat Randuielile Mantuirii... Cel ce de la Tatal Purcede)

Liderii pucioşi nu uită să reactiveze o fantomă care a murit de mult: cea a “preafericitului Irineu”, “patriarh” al Bisericii Noul Ierusalim. Deşi se ştie că arhiereul Irineu a dezavuat public orice legătură de orice fel cu pucioşii şi cu şovăielile trecutului lui, liderii pucioşi se agaţă de speranţa că-l vor “recupera” cândva. Nici preoţii din B.O.R. nu sunt uitaţi: ei sunt luaţi peste picior ca fiind “iudei” şi ca şi când ar iubi şi ar pretinde acest apelativ pentru ei, ceea ce nu este adevărat:

“...am avut atunci în mijlocul ei pe martorul Meu cel credincios şi adevărat, şi apoi el a fost luat din poporul Meu şi pus sub pază şi pus sub dispreţ de la cei ce-l gelozesc pe el pentru numele Meu, dar el este scris fericit... Îi mângâi acum duhul lui slăbit şi plin, plin de răbdare şi de durere şi de dor, şi pun puteri noi peste sufletul lui cel strâmtorat între cei ce-şi zic iudei, dar nu sunt, ci mint că sunt.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)

(poi iudeii ereu foarte stiutori de Dumnezeu, shtiau cine grehseshte shi cine nu, cine se inchina idolilor shi cine merge pe calea cea dreapta, doar ca adevaratzii iudei iubeau shi iubesc pe Dumnezeu respectandu-i toate poruncile pe cand iudeii cei rai iubesc lumea shi osandesc viceversa, crezand ca fac dreptate dar defapt fac f-urâciuni, crezandu-se, zicandu-shi unii altora ca sunt iudei, crezandu-se vrednici pentru ca osandesc nevinovatzii ca sa-i supuna defapt poftelor lor de marire, ale duhului minciunii maririi de sine, defapt pacatuind inchinandu-se pantecului shi gLumei ca-ntr-o joaca, zicand ei ca gelozesc drept pentru numele Domnului... sa fim serioshi)

continuarea mai jos

continuare de mai sus
 

Cei care au dezertat recent din “raiul pucios” (Marian Zidaru, Victoria Zidaru, Sandu Dan, Ilie Bunea, Ionică Ţurloi) nu sunt nici ei uitaţi, ci sunt trecuţi ca fiind “cu faţa necurată”:
“ Cei ce au căzut din bărcuţa Mea din voia lor, din dorul lor de ei înşişi, aceia nu s-au mai gândit şi la Mine, şi la mersul Meu cel greu prin necredinţa de pe pământ, dar faţa Mea este curată, nu este ca a lor, şi vom merge numai înainte...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.) (e vorba ca acuzarile shi nemultzumirile lor sunt neintemeiate, ca Dumnezeu sigur are obrazul neindoielnic foarte curat shi de 7 ori curatzit in foc de ispita, fara sa osandeasca asha cum procedeaza cel rau crezand-se pe sine vrednic mintzind)

Liderii pucioşi speră ca după dezertarea “greilor” mai sus menţionaţi să poată să o ia de la început cu alţii mai fraieri, cu ajutorul cărora să propovăduiască la toată lumea ereziile lor (asta ramane de demonstrat, iar demonstratzia o face Dumnezeu prin darul sfintzeniei, Harul Duhului Sfant, credincioshia shi nu asha ca ni se pare noua ca shtim, ca shtim acuza de eres shi sectarism pe toata lumea, recunoscandu-ne pe sine insushiri, doar pe noi, acolo la simbolul credintzei unde se vorbeshte despre Iisus Hristos) şi aşa să-i “îndumnezeiască” pe mulţi:

“ O, popor de la izvor, îţi întăresc, tată, puterile trupului, puterile sufletului şi iubirea, şi pe Mine în tine, şi îngeri şi sfinţi cu tine la lucrul zidirii celei noi, care se arată acum tot mai întreg, din zi în zi tot mai mult, şi vom sfârşi curând şi vom pune ordine mare în curţile Mele cu tine. Voiesc cu dor mult, tot mai desăvârşit voiesc îndumnezeirea ta, şi de la tine a multora, fiule. Eu de aceea am venit acum pe pământ cu atâta lucrare,...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)
Până una-alta, însă, preocupările lor sunt mult mai practice şi mai lumeşti. Grija lor cea mai mare este să-i pună la muncă grea pe adepţi ca să termine mai repede ultima clădire începută în faţa “căsuţei Corneluţei”, prin care să întregească “salba” silozurilor fără rost de la Pucioasa:

“ O, fiilor, fiţi plini de pace şi de toată liniştea cea sfântă la locul şi la lucrul vostru împreună pentru sfârşitul zidirii celei noi în curţile Mele cu voi! Fiţi, tată, harnici, căci Eu vă dau putere să fiţi aşa! Intraţi sub greu...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 22 iulie a.c.)

Dar Adevăratul Hristos nu stă închis între ziduri făcute de mâna omului.
(Chiar asha deci bine spus shi tocmai de asta lucreaza Dumnezeu din greu cu munca grea la ziduri, la "silozuri", la jitnitze... la zidurile Ierusalimului cel Nou.)
……………………..
Estera
3 august 2009
……………………..

deci parafrazandu-l pe Hristos, nadajduind iertare, inchei cu /Pace Voua\... fiilor lui Dumnezeu.

eritis sicut Deus...religia e doar o industrie
 

cat de mici sunteti si totusi vorbiti despe antichrist...chiar va bagati in niste probleme care nu tin de existenta voastra limitata...si ceea ce e trist e ca tocmai aceasta "lupta" pe care o mentineti crezand ca interveniti pozitiv in evolutia lumii, tocmai acest lucru aduce raul dupa el.Sa fim realisti..ce e religia astazi?...nimic pentru mine...nu cred in nici una din tainele ei- nu cred in nici unul din ritualurile sacre....ati facut oamenii sa va respecte din frica si nu e corect! stie toata lumea defapt ce a vrut Iisus, dar el a gresit,ideile lui au fost preluate si intoarse chiar impotriva a ceea ce el a vrut ca lumea sa devina...spunetimi daca nui asa...aducetimi argumente si va voi crede....Dar no sa reusiti, sunteti atat de fanatici incat sunteti orbi, iar trist e ca sunteti probabil oameni buni de care altii profita...inca puteti sa reveniti! nu cautati calea complicata....calea corecta e cea a libertatii spiritului si a acceptarii destinului...nu uitati ca singurul lucru pe care voi trebuie sal faceti este sa fiti buni...asta e mai presus de orice rugaciune si de orice credinta..rugaciunile sunt create de oameni nu de Dumnezeu.._ogmios_

bun e numai Dumnezeu, omul e plin de bunebunatatea de pe urma... deci omul ne fiind bun ci rau de la natura pe care shi-a invartoshat-o trebuie sa urmeze bunatatea de sus ca altfel merge la neascultare, bertate shi acceptarea destinului tragic... iezerul de foc ce arde cu pucioasa... cade in hău, avand incredere doar in sine insushiri alese...

deci fatalmente am impresia ca dumneata eshti pretenTzi cu gandul... adica vrei sa lepadam noi mantuirea pentru ca ai ajuns dumneata la concluzia ca Hristos ne-a inshelat shi Dumnezeu nu este drept... ori ai preluat de la Nische sau oculta materialist dialectica shi prognostictica cum ca Dumnezeu e... mort. Poi atunci ce sa ne mai miram ca nu va convine shi va deranjeaza cand vedetzi ritualurile shi randuielile mantuirii, poi voi zicetzi ca sunt fara rost shi inventate de oameni... unele, da, sunt de la oameni sadici shi mincinoshi, dar altele sunt de la insushi Dumnezeu Cel care ne-a facut shi iubit shi ne-a daruit tot binele (mai putzin placerile neascultarii, necredintzei shi pacatuirii ca astea sunt de la cel rau care zice ca el ne bereaza de "tirania" Domnului, sau iata topicul care arata ca sunt "unii" care cica ne pazeshte ei de eres, de secta, mintzind pe atatea pagini prin afirmatziile ca Dumnezeul Pucioshilor nu este acelashi Dumnezeu cu Cel al lui Varsanufie shi Ioan).

Vsovi, gresesti.Gresesti foarte tare. Dumnezeu sa te lumineze!

chiar asha, sunt pacatos, recunosc, mare pacatos mirean din BOR dar nicidecum nu greshesc in ceea ce sustzin... nu "de la mine (noi, unii) sau de la un inger"... ci de la Tatal purcede... "...si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. "

Vsovi ma judeci gresit …nu cred ca am spus ca nu cred in Iisus sau in Dumnezeu…intradevar nu cred in mantuire asa cum o intelegeti voi..nu cred ca pe calea rugaciunii se poate obtine aceasta viata de dupa moarte …aici gresim noi-prin faptul ca luam prea direct anumite ziceri si uneori in loc sa incercam sa devenim cu adevarat mai buni ne mintim singuri prin rugaciuni(ipocrizie un cuvant pe care il urasc)…
Cu toate ca spun acestea eu sunt credincios..inca mai cred in Dumnezeu defapt chiar il simt aproape de mine, dar cea in care refuz sa mai cred este biserica…biserica in general care este condusa de oameni…ganditiva la ce a reprezentat biserica de-a lungul timpului…si va rog facand asta sa nu uitati ca au murit oameni (poate genii) acuzati de vrajitorie, nu uitati va rog ca au murit oameni in cruciade-oameni care nau vrut sa renunte la principiile lor,sa nu uitam nici de ura ciudata care ii desparte pe oamenii care au diferite religii…Iisus nu asta nea invatat si de aceea tot spun ca binele pe care el la adus in lume a fost folosit impotriva binelui ..as putea sa mai continui cu astfel de exemple, dar nu ar avea sens …dar acum faceti asocierea cu inceputurile crestinismului…crestinii erau cei care sufereau in tacere..ei au fost rastigniti, schingiuti,ucisi cu pietre -ei au indurate imense dureri pentru principiile lor si pentru faptul ca ei au crezut cu adevarat in Dumnezeu..acei oameni au fost cu adevarat credinciosi…cati dintre voi ati avea curajul sa faceti ceau facut ei??? DA dintre voi toti cei care va rugati neincetat cati??? Aici apare ipocrizia si doare…
…in adancul sufletelor voastre oricat de fanatici religiosi ati fi sau nu stiti bine ca spun adevarul…nu spun nimanui sa renunte la mantuire-va cer doar sa cautati mai cu atentie calea cea corecta…MANTUIREA o veti gasi mai presus de fanatism si de biserica…pierdeti cat mai putin timp cu rugaciuni pentru a avea cat mai mult timp sa faceti lucruri bune..lucruri bune pentru viitoarele generatii..

130. La Pucioasa se propovăduieşte renunţarea la mila omului faţă de om
 

130. La Pucioasa se propovăduieşte renunţarea la mila omului faţă de om

Ultimul “Cuvânt” de la Pucioasa, intitulat “Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie”, excelează în blamarea fără rezerve a obiceiului strămoşesc intitulat “milă creştină”, care în optica pucioşilor nu poate fi decât o “milă păguboasă”. Vameşii şi desfrânatele, care primiseră cândva făgăduinţa mântuirii şi chiar li se promisese o anume prioritate în împărăţia cerurilor, vor fi de acum într-o stare de alertă, vecină cu îngrijorarea. Condamnaţi la o perpetuă şi universală lipsă de milă şi iertare, ei vor trebui pedepsiţi şi pe pământ ( nu numai în cer, la marea judecată), ca nişte “despărţiţi de Dumnezeu”, după modelul justiţiar al Vechiului Testament, promovat cu precădere de către proorocul Ilie Tesviteanul:

“ O, proorocule al Meu, ce mult ai iubit tu viaţa! Viaţa ta a fost numai Dumnezeu. Ai ştiut ce este Dumnezeu şi unde trebuie să locuiască El, şi ai râvnit pentru statul Său în om şi ai lucrat cuvânt de pedeapsă pentru cei despărţiţi de Dumnezeu, şi apoi i-ai pedepsit ca să-i întorci cu faţa spre Mine.”(Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

După acest model, nici omul de astăzi nu trebuie cruţat, căci aceasta este “iubirea de Dumnezeu”, în timp ce mila de om înseamnă “căderea omului”:

“ Omul se apleacă spre om, dar tu n-ai cruţat omul, căci M-ai iubit pe Mine, şi aşa ai arătat tu că iubeşti pe Dumnezeu şi nu pe om şi că Dumnezeu este mare. Omul are milă de om, şi aşa cade om peste om, şi aşa ştie el să înveţe că-L iubeşte pe Dumnezeu”(Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Lupta cu “răul” este selectivă: dacă e vorba despre “duşmanii” liderilor pucioşi”, lupta cu răul trebuie să fie necruţătoare, iar “duşmanii” celor buni (adică, ai “proorocilor” pucioşi – proorocii mincinoşi) trebuie doborâţi, căci răul nu poate fi impersonal, ci lucrează prin om. Dar dacă e vorba de “răul” pe care liderii pucioşi îl fac altora, despre acesta nu trebuie suflat nici un cuvinţel, ci tocmai aceia care dezvăluie acest rău sunt răi în înseşi trupurile lor, văzând doar paiul din ochiul liderilor pucioşi, dar nu şi bârna din ochiul lor:

“ O, să nu cruţi răul, fiule, şi nu-l lăsa să crească şi să vatăme el cu vătămarea lui, ci să te lupţi cu el şi să-l dobori prin râvna ta de Dumnezeu şi prin rugăciunea ta adevărată, iar rugăciunea adevărată este cea plină de durere pentru cele rele care stăpânesc omul pe pământ. O, să nu cruţi răul, ca să nu fii duşmanul celor buni, fiule [...] Cel ce zice rău despre aproapele său, acela are acest rău în însuşi trupul său, iar diavolul, potrivnicul lui Dumnezeu şi al omului, îl îndeamnă pe omul acela să vadă paiul din ochiul fratelui său, şi aşa se naşte duşmănie între om şi om, iar nedreptatea trebuie pedepsită, ea, şi nu omul, şi aşa doreşte Domnul prin proorocii Săi pe pământ, iar când omul nu primeşte pe Domnul prin proorocii Săi, îşi primeşte apoi pedeapsă pentru aceasta, şi fiecare îşi lucrează ceea ce primeşte.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Slava acestui dumnezeu necruţător se revelează exclusiv în “Cuvântul de la Pucioasa”:

“ Slava Mea din mijlocul tău se face cuvânt peste tine, şi aşa se arată ea şi aşa se dă ea ţie, poporul Meu de azi. Grăiesc cu tine aşa cum grăiam acum două mii de ani cu ucenicii Mei în faţa mulţimilor, în faţa poporului Israel. Îmi întăresc calea intrării Mele la tine, fiule, căci Eu cuvânt intru la tine când vin să stau cu tine.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Liderii pucioşi sunt reconfirmaţi ca “prooroci”, “vedenii”, “străjeri”, “lucrători” peste poporul pucios, care trebuie să-i primească şi să le asculte “Cuvântul” cu umilinţă şi să-l împlinească:

“ Sunt la masă cu tine şi cu proorocii Mei, fiule, poporul Meu de azi[...] Umiliţi-vă! Primiţi pe proorocii care vă învaţă spre Domnul! Primiţi pe cei ce vă dau cuvântul Domnului, care vă îndeamnă la pocăinţă şi la umilinţă şi la mântuire. Vai de cetatea peste care nu este prooroc şi vedenie şi descoperire de la Dumnezeu! [ ...] Primiţi duhul proorociei, daţi-i drumul în casa voastră, deschideţi-i lui, căci vine să vă facă bine vouă, şi aceasta este lucrarea proorocilor, lucrarea Domnului pentru salvarea omului pierdut. Amin.[ ...] Lucrez din cer cu sfinţii şi cu proorocii, iar de pe pământ cu cei ce-Mi sunt azi străjeri şi lucrători.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

“Şfântul Ilie dela Pucioasa” îl îndeamnă pe dumnezeul pucios să facă minuni mari şi semne peste “poporul lui de azi”. Deocamdată însă, cea mai mare minune consemnată deja este aceea că personaje importante din “lucrare” (părintele Iliuţă, Marian şi Victoria Zidaru, Sandu Dan, etc.) au părăsit definitiv Pucioasa şi fabulaţiile ei, întorcându-se la viaţa obişnuită, modestă şi anonimă, spre disperarea liderilor pucioşi, care se văd astfel demascaţi în toată goliciunea imposturii lor:

“ – Mai întâi fă, Doamne, după cuvântul meu, căci eu Te rog aşa: fă Tu, Domnul meu, semne mari peste poporul Tău de azi şi cu el, ca să vadă cei de pe pământ credincioşi şi necredincioşi că Tu eşti Dumnezeul acestui popor hrănit de Tine cu tot cuvântul care iese din gura Ta, şi că acest popor este slujitorul Tău şi stă înaintea Ta pentru venirea Ta! Amin.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Aceşti “trădători”, care s-au smuls recent de sub jugul liderilor pucioşi, sunt trataţi cu un imperial dispreţ: şi cu invitaţia “să facă bine şi să se întoarcă de unde au dezertat” şi să redevină “mântuiţi şi credincioşi”:

“ Iar celor ce, spre ruşinea lor, se smulg din braţul Meu călăuzitor şi se duc să-şi călăuzească singuri paşii, Eu, Domnul, nu le doresc nimic în ziua aceasta de sărbătoare a proorocului Meu Ilie, decât pocăinţă şi întoarcerea lor la Mine şi la cei ce rămân cu Mine cu credincioşie pentru slava care vine cu Mine pentru cei mântuiţi, pentru cei credincioşi.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Ca de obicei, stilul “Cuvântului” de la Pucioasa este prolix, cu fraze lungi şi obositoare, încărcate de greşeli aparent inexplicabile pentru un dumnezeu care se pretinde a fi desăvârşit:

“ Ei nu voiau să creadă pentru că descoperise (sic!) în Mine pe rivalul lor, pe potrivnicul lor şi al voilor lor şi al plăcerilor lor.” (Corect: ...descoperiseră...; Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)
“ O, părăsiţi de tot desfrâul, părţsiţi-l (sic!), căci fărădelegea va fi nimicită şi veţi rămâne fără veşmântul ei când ea nu va mai fi, şi veţi fi goi atunci, şi aşa veţi fi găsiţi!” (Corect: ... părăsiţi-l...; Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)
“ Cuvântul Meu este credincios şi adevărat şi se războieşte întru dreptate, iar lucrarea lui de azi este scrisă în Scripturi, în prooroci şi în psalmi ca să fie ea astăzi pe pământ şi să întoarcă pe om spre Dumnezeu şi să depărteze ea mânia pe care omul şi-o pregăteşte mereu împotriva sa însăşi (sic!) prin viaţa sa cea fără de roade şi plină de plăceri nimicitoare de om, şi iată, după roadele lui se cunoaşte ce este şi cine este omul.” (Corect: ... însuşi...; Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Liderii pucioşi perseverează, încăpăţânându-se în a-şi da cu stângu-n dreptul, sperând că vor fi convingători măcar pentru cei care le-au mai rămas prin preajmă, căci pentru cei care i-au părăsit sunt slabe speranţele, iar pentru cei care nici nu i-au vizitat încă, nici măcar atâta.

poi faptele fara rugaciunea pentru darul de la Dumnezeu, fara Biserica, fara Duh shi Adevar de unde vin ele? faptele? nu tocmai din ipocrizia placerii omului in a muncii nesfarshit la turnul babilonului socotindu-se el pe sine astfel vrednic pentru zidirea minciunii? zicand apoi in mod nemultzumit shi plin de pretentzii prin viceversare ca defapt Dumnezeu este mincinos shi nedrept shi inshelator... asha cum i-a "suflat" duhul necredintzei, al minciunii maririi de sine... iubirea de pofte shi placeri... ale pacatelor shi razbunarilor pe oameni cu pacatele lor cu tot...

shi pt MM:
poi Razbunarea este a Domnului ca minunile nu sf Ilie le-a facut ci Dumnezeu, ca asta cere sf Ilie ca Dumnezeu sa faca minuni asha cum a cerut el pe vremuri... shi tot asha cum tot Dumnezeu a razbunat pe poporul tarat in desfranare de catre proorocii mincinoshi ai lui Izabela... tot asha sa intareasca credintza dreptcredincioshilor prin minuni...

deci fara crutzare trebuie sa fim cu pacatele personale, sa n-avem mila de pacate... dar iubind omul... chemand pacatosul la indreptare... "... ci sa se intoarca shi sa fie Viu"

adica ar trebui sa primim Duhul Proorociei shi vedeniile date prin Trambitza Domnului shi prin poporul sfant shi sa lepadam pacatul nostru propriu shi personal... caci razboiul nu este cu sangele shi cu carnea... ci cu duhul lenei shi lacomiei shi al minciunii pentru iubirea de sine a poftelor shi placerilor pacatelor, pofta rea de carne cu sange,... a neascultarii de Biserica shi neprimirea celor trimishi la noi pentru indreptarea vietzii noastre.

Citat din Vsovi:
"...caci razboiul nu este cu sangele shi cu carnea... ci cu duhul lenei shi lacomiei shi al minciunii pentru iubirea de sine a poftelor shi placerilor pacatelor, pofta rea de carne cu sange..."

Păi... nu te contrazici, stimabile????

131.Şi Şfântul Ilie Delapucioasa propovăduieşte renunţarea la mila omului faţă de om
 

131. Şi Şfântul Ilie Delapucioasa propovăduieşte renunţarea la mila omului faţă de om

În partea a doua a “Cuvântului “ din 2 august a.c. , într-un dialog inventat, atribuit Şfântului Ilie Delapucioasa şi Dumnezeului Pucioasei, acesta din urmă întăreşte promisiunea că va stinge dragostea dintre om şi om, pentru a putea s-o învieze pe cea dintre El şi om:

“...căci dragostea s-a răcit pe pământ, s-a răcit, tată, şi de aceea Eu vin, doar, doar voi învia dragostea dintre Mine şi om şi s-o sting pe cea dintre om şi om,...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Ilie Delapucioasa cere şi el cuvântul, pentru a întări aceeaşi idee. Prin el aflăm încă o dată (dacă mai era nevoie) că la Pucioasa se recunoaşte deschis că NIP propovăduieşte un “Cuvânt” fabricat, cu pretenţia de a fi “o nouă Evanghelie a lui Iisus Hristos”:

“...dar cel mai greu mă doare să nu fie dragoste şi credincioşie între Tine şi cei ce au crezut şi cred venirea Ta de azi cuvânt şi Evanghelie a Ta prin el pe pământ...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)
Adepţilor de pretutindeni, Ilie Delapucioasa le interzice orice legătură şi orice dialog cu cei care s-au răzvrătit recent, pentru ca nu cumva să se mai “molipsească” vreunul dintre ei de “molima trădării”, căci credinţa pucioasă trebuie păzită cu sabia cea mai ascuţită:

“...Iar peste toate cetăţile, eu, proorocul Domnului, ca şi Domnul povăţuiesc să nu se oprească cei credincioşi în sfat cu cei răzvrătiţi, care se cad unii pe alţii prin lucrarea lor răzvrătitoare asupra lucrării Domnului. O, păstraţi-vă credinţa, fii ai acestei lucrări de cuvânt din cer peste voi, căci ea trebuie păzită cu sabia cea mai ascuţită, fiindcă ea este ochiul care vede pe Dumnezeu, şi prin ea veţi fi biruitori aşa cum am fost eu pentru Domnul meu. Amin.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Liderii pucioşi, simţindu-se părăsiţi definitiv de cei mai vrednici şi apropiaţi colaboratori, cheamă (prin vocea lui Ilie Delapucioasa) la strângerea rândurilor tuturor creştinilor de pretutindeni (dar mai ales pe cei “tari la cerbice”, care s-au răzleţit de bună voie) care ar putea eventual să mai creadă în “duhul proorocilor” pucioşi şi astfel “să-l ajute pe Dumnezeul Pucios”:

“O, cei ce sunteţi din cetatea Căprioru vă cheamă Domnul iarăşi pe voi prin duhul proorocilor [...] daţi-I ajutor să poată iarăşi pentru voi şi pentru tot lucrul Lui peste pământ, căci Domnul vă doreşte. Amin.
Cei din cetatea Valea Voievozilor, care v-aţi răzleţit de Domnul prin mintea voastră cea de sine, o, nu fiţi şi nu râvniţi să staţi necredincioşi, [...] iubiţi să fiţi credincioşi, şi nu necredincioşi, [...] iar răzvrătirea voastră să se depărteze din voi. Amin.
O, binecuvântaţi să fie creştinii din cetatea Bucureşti şi cuibuleţele lor mici ca nişte seminţe mici din loc în loc, şi să înveţe ei iubirea cea pentru Dumnezeu între ei, iubire care nu cere, ci se dăruieşte.
O, vino şi tu spre umilinţă, cetate tare la cerbice, creştini din Gheboieni! O, umiliţi-vă, tată, şi voi inimile, căci ani de zile aţi fost cu credinţă lângă acest izvor de cuvânt, iar acum aruncaţi în el cu pietrele necredinţei. O, la ce, oare, vă foloseşte aceasta? O, fiilor, căutaţi să aveţi milă de cei ai voştri luaţi de pe pământ, căci le-aţi făcut dureri mari şi îi ţineţi în chin, căci voi, creştini ai acestui popor, aveaţi să fiţi hărăziţi să vă scoateţi din iad şi din supărare neamul tot, căci aşa a promis Domnul la cei ce stau cu El prin acest cuvânt acum, la sfârşit de timp. O, veniţi-vă în fire pentru voi şi pentru neamul vostru cel adormit, care suspină adânc de la voi şi de la necredinţa voastră, iar dacă nu veţi asculta, voi veni eu de la Domnul spre voi ca să vă aduc iarăşi spre credinţă, spre izvorul Său de cuvânt, din care atâta vreme aţi băut şi voi. Amin .” (Citate din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Nu sunt uitaţi nici cei care au sărit ca broaştele, care încotro, din “bărcuţa de la Pucioasa” care începe să ia apă, mâhnindu-i adânc pe liderii pucioşi, “proorocii” Mihaela şi Nicuşor. Pentru răzvrătiţi, Şfântul Ilie Delapucioasa pregăteşte o ameninţare specială, care-i va face invidioşi până şi pe locuitorii de demult ai Sodomei. În mod special pentru ei, li se reaminteşte că Dumnezeul Pucios locuieşte simultan şi în cer, şi în “proorocii Lui” Mihaela şi Nicuşor, cei ce sunt “porţile” care-L poartă din poartă-n poartă, cu El şi pentru El:

“ Mă îndrept acum cu duhul şi cu lucrarea mea proorocească spre toţi cei care s-au dat şi se dau în lături, după ce au stat cu Domnul prin acest cuvânt şi au spus „da“ Domnului. O, mai iertată va fi lumea Sodomei decât cei ce au avut această arvună dată lor de Domnul, şi apoi s-au dus spre alunecare sărind din bărcuţa Sa şi mâhnind pe Domnul şi pe proorocii Săi şi pe toţi cei credincioşi Lui prin acest cuvânt, prin care vine Domnul pe pământ pe car de heruvimi, pe carul cel de foc al slavei Sale la sfârşit de timp. Toate sunt fără Dumnezeu pe pământ, căci Domnul este în cer şi în toţi cei ce-L poartă pe El purtându-se cu El şi pentru El. O, veniţi-vă în fire! .” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

De acum încolo şi veselia va fi interzisă printre adepţii pucioşi. Şfântul Ilie Delapucioasa este foarte categoric: râsul va fi interzis. El va pieri de pe feţele pucioşilor pentru totdeauna, căci gluma şi râsul aduc cu ele intrigă şi uneltire:

“ Nici unul din cei ce au fost şi sunt cu acest popor, din cuvântul Domnului născut, nici unul să nu-l facă pe fratele său să râdă! O, nu mai glumiţi, nu mai naşteţi râs pe feţele voastre unul de la altul, şi nici uneltire, şi nici intrigă apoi să nu lucraţi, căci de la acestea vin despărţirile dintre fraţi, şi duh de judecată apoi, iar judecata este numai la Domnul. Amin.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Dumnezeul Pucios pecetluieşte în cele din urmă cuvântul "Şfântului Ilie": “proorocii” Mihaela şi Nicuşor sunt garanţii prezenţei Lui în cetatea Pucioasei. Iar celelalte cetăţi, care n-au în ele nici “prooroci” şi nici “pastori” pucioşi, nu-L au nici pe Dumnezeu:

“ Cetatea fără prooroc peste ea este cetate fără Dumnezeu peste ea. Turma cea fără de păstorire peste ea de la Mine nu este turmă a Mea. O, vino la Domnul ca să ştii calea, popor hrănit de Dumnezeu, şi fii credincios, tată, că e vreme de necredinţă pe pământ...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

132. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(I)
 

132. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(I)

Partea I. Introducere

"Quo vadis, ecclesia?" este una dintre cartile de căpătâi ale puciosilor, un adevarat "catehism" al NIP, menit sa o legitimeze în peisajul multicolor al sectelor secolului XX. "Proorocită" cu emfază prin “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 14 octombrie 1998, aceasta carte trebuia sa fie "semnalul de alarma" şi totodata "semaforul rosu inaltat în pustie", prin care biserica traditionala (BOR) trebuia atentionata cu severitate: "Stop! Asa nu mai merge!" Adica, prin ea se propunea Bisericii o alta cale, o alternativa oferita exclusiv de catre NIP. Autorul, care se pretinde a fi "parintele Nicodim", a şi plasat pe prima fila a cartii un citat semnificativ preluat ( preluat trunchiat, ca să se ascundă identitatea celui care trebuia să fie autorul cărţii) din “Cuvântul lui Dumnezeu”:

"Vom aseza pe pamant SEMNUL ATENTIEI ! şi multi se vor opri langa el şi vor vedea pana la cer şi vor vedea durerea Mea şi vor cauta adevarul cel acoperit de om" (Citat din CLD, 14 oct.1998)

Trebuie sa mentionam inca de la inceput caracterul duplicitar şi fraudulos al acestui "parinte Nicodim", care nu sufla un cuvintel despre informatia esentiala (care insoteste peste tot, în acest “Cuvântul lui Dumnezeu” din 14 octombrie 1998, vestirea "Semnului Atentiei") asupra autorului acestei carti. Acesta era "proorocit" a fi în persoana Danielei Catana şi nu a parintelui Nicodim. Ascunzand cu buna stiinta aceasta "proorocie" (pentru ca stia bine ca ea nu s-a mai implinit niciodata), parintele Nicodim greseste grav inca de la prima fila a cartii, facandu-se vinovat de impostura şi de minciuna prin omisiune. ba mai mult, el sugereaza ca aceasta carte, scrisa de el (si care e formata din doua parti, dintre care prima e intitulata chiar "Semnul Atentiei") ar fi implinirea exacta a proorociei din 14 oct. 1998, ceea ce nu este adevarat.
Intr-adevar, în mai multe randuri în “Cuvântul lui Dumnezeu” se arata ca Daniela Catana va fi autoarea cartii:

"Pace ţie, copilă nouă! [...] Voi fi cu tine şi vom aşeza pe pământ semnul atenţiei, şi mulţi se vor opri lângă el şi vor vedea până la cer, şi vor vedea durerea Mea şi vor căuta adevărul cel acoperit de om. (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 14 oct.1998)

"Scoală-te şi scrie! Amin, amin, amin. Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Întreită binecuvântare pun peste tine, şi vei lucra minunat lucrarea Mea cu tine, căci Eu îţi dau de la Mine. [...] Vino şi ia ungerea Mea pe care o cobor pentru tine prin unşii Mei ca să scrii. Scoală-te şi scrie! Amin. Scrie repede, că vremea este aproape. Eu vin curând, şi trebuie să fiu curat întru venirea Mea, trebuie să Mă spăl de păcatul omului, şi să ştie omul că fac aceasta." (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 14 oct.1998)

Se mai “proorocea” ca Daniela o va scrie, iar liderii pucioşi o vor lua şi o vor raspandi pe intreg pamantul, iar recompensa ce i se va oferi va fi recunoasterea cartii ca o echivalare a examenului de licenta la Facultatea de Teologie, pe care Daniela il amanase sine die , la acea vreme:

"Luaţi apoi din mâna ei cartea şi daţi-Mi-o Mie s-o pecetluiesc prin mâna voastră şi s-o trimit bisericilor şi peste tot pământul. Şi se va vedea biserica Mea cea cu voi, [...]"(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 14 oct.1998)
"Acesta este examenul tău pentru arma pe care ai învăţat-o din cărţile bisericii, iar premiul ţi-l voi da Eu şi nu omul, că te voi curăţa de toate păcatele pe care le-ai făcut ca un om, şi îţi voi da mântuirea cea de la Mine." (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 14 oct.1998)
"Scoală-te şi scrie! Amin, amin, amin. Aceasta este cartea ta de titlu de la Dumnezeu după ce ai învăţat în şcoala bisericii de azi. Ferice ţie pentru numele tău cel de după şcoala aceasta, căci toţi cei ce şi-au luat nume mare prin şcoala bisericii au prins învăţătură să-Mi dărâme biserica Mea cea de la Mine şi de la urmaşii Mei cei sfinţi lăsată." (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 14 oct.1998)

Daniela Catana n-a mai scris aceasta carte niciodata, iar examenul de licenta şi l-a sustinut tot la Facultatea de Teologie, în conditii cat se poate de firesti şi de legale, respingand astfel orice "recompensa" din partea Dumnezeului Pucioasei.
“Cuvântul lui Dumnezeu” sustinea insa sus şi tare ca Daniela le va face pe toate, cu aplomb şi cu multa daruire:

Cartea a scris-o în schimb (însă 8 ani mai târziu!) parintele Nicodim, despre care nu se facuse nici o "proorocie" în acest sens. El a numit-o "Quo vadis, ecclesia?". Are 641 de pagini şi e structurata astfel:

Partea I: Semnul Atentiei! cu 17 capitole şi 371 de pagini
Partea a II-a: Quo vadis, ecclesia? , cu 26 de capitole şi 244 de pagini
"Epilog: Semnul Atentiei": pe 20 de pagini
Lista de abrevieri, 1 pagina
Cuprins, 5 pagini.

Pentru a nu exista nici un dubiu asupra autorului şi a circumstantelor scrierii, el se semneaza şi la sfarsitul cartii (mai precis, la sfarsitul Epilogului), astfel:
NICODIM,
preot crestin-ortodox.
La praznicul Bobotezei - anul 2006

Desi au existat dubii privind autenticitatea existentei acestei persoane şi banuieli ca aceasta carte este de fapt o creatie colectiva, nu ne inchipuim ca liderii puciosi ar fi riscat o mistificare atat de mare. Nicodimul pucios a existat intr-adevar, dar traiectoria lui a fost radical diferita de cea pe care liderii puciosi i-o preconizau. La foarte scurt timp dupa aparitia cartii, Nicodimul pucios a defectat, tradandu-i pe liderii puciosi şi intorcandu-se în BOR, de unde venise. Pasa-mi-te, se lamurise şi el în sfarsit de "sfintenia" de la Pucioasa, dupa ce se străduise chiar el s-o ridice în slăvi.

Puciosii au tăcut chitic, ca şi cand nimic nu s-a intamplat. Ei continua sa promoveze cartea parintelui Nicodim ca pe o realizare de exceptie, inclusiv pe sit-ul lor oficial. în plus, cele mai semnificative capitole, care proslavesc "raiul" de la Pucioasa, au fost plasate la loc de cinste în editia a II-a a "Bibliei de la Pucioasa", intitulata "“Cuvântul lui Dumnezeu”"

133. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(II)
 

133. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(II)
Comentariu la primul capitol al cărţii, intitulat “Cuvântul care vine din ceruri”


Ca motto, acest capitol prezintă două citate. Primul este preluat din cartea lui Isaia, cap.62, vers.1 şi se referă la Ierusalimul biblic. Cuvintele-cheie din acest citat sunt “Pentru Sion nu voi tăcea...”, iar părintele Nicodim încearcă să ne convingă că prin cuvântul “Sion” proorocul Isaia se referea de fapt la colinele dâmboviţene de la Glodeni-Vale de lângă Pucioasa, şi nu la Sionul Biblic. Adică pentru ele nu va tăcea Domnul, căci pucioşii le denumesc Sionul cel Nou; şi de aceea “Cuvântul lui Dumnezeu” se aude astăzi la Pucioasa, pentru că Domnul aici nu va tăcea, ci va vorbi neîncetat. Pentru a ne întări această sugestie, Nicodimul Pucios adaugă imediat cel de-al doilea motto, preluat de data aceasta din “Cuvântul lui Dumnezeu”:

“Eu nu am tăcut nicicând pe pământ şi mereu am grăit din cer peste cei ce aud şi împart grăirea Mea” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, 16 mai 2004)

Din păcate, al doilea motto nu e atât de “exact” ca primul, care localizează precis, prin cuvântul Sion, locul vorbirii lui Dumnezeu. De aici, cineva mai cusurgiu ar putea reclama că Dumnezeu nu vorbeşte numai la Pucioasa, ci pe tot pământul. Condiţia vorbirii n-ar fi legată aşadar de un loc anume, ci mai degrabă de nişte “primitori” amabili, care sunt gata să răspândească apoi de jur-împrejur tot ceea ce au primit “de la Domnul”. Şi chiar aşa şi este: nu numai la Pucioasa se primeşte ““Cuvântul lui Dumnezeu””, ci peste tot unde se găsesc unii care se cred “primitori”. Să o menţionăm acum doar pe Vassula Ryden care, ca un globe-trotter neobosit, “primeşte” şi ea de zeci de ani “Cuvântul lui Dumnezeu” şi apoi îl răspândeşte peste tot pământul. Şi ca ea sunt mulţi alţii.
De la bun început, Nicodimul Pucios scoate în evidenţă necesitatea stringentă ca Dumnezeu să vorbească numai la Pucioasa în zilele noastre (“la capătul timpului”), şi nu în alt loc şi nu mai devreme. Raţionamentul lui e simplu:
- Dumnezeu este Cuvântul;
- El a fost de la început, dar este şi astăzi, şi în veci este şi va fi;
- Astăzi oamenii nu vor să-L mai asculte, deşi El le vorbeşte neîncetat din veci;
- De aceea, nemaisuportând neascultarea oamenilor, El Îşi alege singur nişte “ascultători” care să-L asculte. Ei vor fi “Israelul cel Nou”, “Sionul cel Nou” şi “Ierusalimul cel Nou”, căci El noi le face pe toate. Şi pentru că n-a găsit alţii mai buni, i-a ales pe cei de la Pucioasa. (I-a ales până i-a cules, căci şi ei s-au dovedit de 50 de ani încoace la fel de neascultători ca şi cei dinaintea lor.)
Pe ce criterii şi-a ales El acest “Ierusalim Nou”? Cităm aici din cartea părintelui Nicodim:

“ De aceea, Dumnezeu Şi-a ales acum, la capătul timpului, un Ierusalim Nou, din rămăşiţa de creştini care-L mai ascultau şi Îl iubeau cu adevărat şi Îl aşteptau cu dor, să vină pe norii cerului, după cum era proorocit în Scripturi. [...] Acestuia, Noului Ierusalim, Dumnezeu îi vorbeşte din cer, neîncetat, în ultimii cincizeci de ani.“ (Citat din cartea "Quo vadis, ecclesia?", pag. 8 )

Se impune aici să facem imediat o remarcă: această “rămăşiţă” aleasă să fie Noul Ierusalim de la Pucioasa s-a dovedit a fi la fel de nestatornică, de şovăielnică şi de neascultătoare ca şi restul de creştini care nu fuseseră “aleşi”. Stau drept mărturie zeci de “Cuvinte” pucioase, aprige şi mustrătoare la adresa unor “cetăţi” întregi de creştini pucioşi. Aceste “cetăţi” erau de fapt “obşti” mai numeroase de adepţi care locuiau în aceeaşi comună sau acelaşi oraş. Adepţii pucioşi din aceste “obşti” s-au dezamăgit mai întâi de amânarea prelungită a unor “proorocii”, apoi de neîmplinirea lor, şi în fine, atunci când a avut loc moartea mentorului lor, Virginia Tudorache-Stoica, pe care ei o credeau o sfântă care nu va muri, ci îi va conduce şi-i va însoţi la întâlnirea cu Hristos pe norii văzduhului. Hemoragia de credincioşi care părăseau secta a urmat şi după moartea Verginicăi, şi chiar s-a accentuat atunci când la conducerea triburilor de pucioşi au venit doi noi lideri, ceva mai şcoliţi şi fără scrupule. Stă mărturie dezertarea sistematică a multor adepţi, dintre care, cei mai proeminenţi au fost dezamăgiţi de dezacordul strident dintre învăţătura promovată de liderii pucioşi şi conduita discordantă, necanonică şi adesea nesăbuită a acestor lideri. Ca şi de la Verginica şi de la lelica Maria, şi de la liderii pucioşi s-au înşirat de-a lungul timpului o lungă listă de “proorocii” care nu s-au mai împlinit vreodată, dovedind în continuare că sursa “proorociilor” era mincinoasă.
Nicodimul Pucios îşi continuă apoi pledoaria în acest prim capitol al cărţii cu un lung pomelnic de sfinţi care au primit cuvânt direct de la Dumnezeu (ca şi când ar exista cineva dintre dreptmăritorii creştini care ar contesta acest lucru). Zis şi făcut. Mai întâi el scormoneşte prin Biblie, desoperind “oul lui Columb”: Cain, Noe, Avraam, Agar, Rebecca, Isaac, Moise, Aaron, Varlaam, Iosua, Iuda, Ghedeon, Manoe, Samuel, David, Solomon, Iehu, Miheia, Zaharia, Iov, toţi aceştia au auzit cu urechile lor glasul lui Dumnezeu. Altă “descoperire” epocală a părintelui Nicodim este că toţi, dar absolut toţi proorocii mari şi mici (dintre care el îi citează doar pe Natan, Gad, Ioad, Ahia, Ilie, Elisei, Isaia, şi mai ales pe proorociţa Hulda – o femeie, deci! a se lua aminte, deci nu numai la Noul Ierusalim sunt femeile proorociţe!) au primit mesaje de la Dumnezeu, căci L-au auzit vorbindu-le! Ca şi când proorocii ar putea prooroci de la sine!? Evident că Dumnezeu le vorbea în fel şi chip, fie aievea, fie în viziuni, fie în vise minunate.
Nicodimul Pucios menţionează apoi 3 cazuri concrete în care, după Înălţarea Sa la ceruri, Domnul Hristos le-a vorbit apostolilor Săi. Este vorba de Saul (Pavel), de Petru şi de Ioan, ucenicul cel iubit. Este dreptul lui Dumnezeu de a vorbi cu sfinţii Lui, drept pe care nu i-L contestă nimeni, dar aici se conturează condiţia esenţială care precede această vorbire: aceea ca sfinţii să fie... sfinţi. Or, la Pucioasa avem de-a face cu o cu totul altă situaţie. Dintre persoanele care se pretinde că ar fi primit sau primesc în prezent “Cuvântul lui Dumnezeu” (Virginia Tudorache-Stoica, lelica Maria Tudorache, Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu), numai una este considerată sfântă de către pucioşi . Este vorba de Virginia Tudorache ( “Sfânta Virginia”).
În plus, dacă despre cei doi lideri pucioşi actuali (Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu) părerile sunt împărţite ( unii adepţi îi divinizează în mod neoficial sau îi consideră “sfinţi”, dar alţii care s-au “fript” cu ei nu pot să-i mai sufere, considerându-i nişte nebuni impostori), apoi despre “mama lelica” (Maria Tudorache) părerile sunt cvasi-unanime, reproducând linia oficială trasată de liderii pucioşi: “deşi a primit şi ea “Cuvântul lui Dumnezeu” la fel ca şi Verginica, lelica n-a fost sfântă!”. Nu numai că astăzi pucioşii înşişi nu o mai tratează ca pe o sfântă, dar chiar se străduiesc să o acopere cu uitarea, sau măcar să o ţină sub un con de umbră, bagatelizându-i rolul şi considerând-o un fel de “punte de trecere” între “sfânta” Verginica şi “sfinţii” Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu.
Dacă “lelica Maria” n-a fost sfântă, de ce i-a vorbit Domnul ani de zile în şir?
Dacă Domnul i-a vorbit “lelicăi Maria”, de ce liderii pucioşi nu vor s-o considere sfântă? De ce ar fi doar o “punte de trecere”, doar ca să fie călcată în picioare de cei care vor să alerge tropăind pe punte direct în braţele liderilor pucioşi Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu?
Mulţi care au cunoscut-o pe “lelica Maria” pot mărturisi că avea nişte calităţi pe care liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor nu le au: era blândă, miloasă şi sensibilă. Şi cum la umbra copacilor falnici se creşte greu, mai întâi trebuie tăiaţi copacii, pentru a creşte apoi şi buruienile în voie, bucurându-se şi ele de lumina soarelui.

133. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(II)
 

133. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(II)
Comentariu la primul capitol al cărţii, intitulat “Cuvântul care vine din ceruri”

-- urmare --


Nicodimul Pucios trece apoi în revistă o lungă listă de sfinţi mărturisiţi în scrierile intitulate “Vieţile Sfinţilor”, care şi ei L-au auzit pe Dumnezeu vorbindu-le. Ca şi în cele 3 cazuri menţionate mai înainte, însăşi sfinţenia acestora motivează alegerea lor de către Dumnezeu După ce enumeră peste 50 de sfinţi şi de sfinte care au avut privilegiul de a auzi glas din cer, Nicodimul Pucios trage concluzia, întrebându-se patetic:
“ Câţi dintre cei amintiţi mai sus au pus la îndoială, măcar o clipă, “Cuvântul lui Dumnezeu” venit din cer? Câţi s-au clătinat, câţi au şovăit, gândind că ar putea fi înşelare de la diavolul? Niciunul!” (Citat din cartea "Quo vadis, ecclesia?", pag. 18 )
Uită însă să se întrebe: Câţi dintre aceşti sfinţi au fost contestaţi de către coreligionarii lor? Răspunsul nu poat fi decât acelaşi: Niciunul! Tocmai sfinţenia lor incontestabilă le-a deschis ochii şi inima ca să discearnă corect că Dumnezeu le vorbeşte, nu vreun duh viclean, care ia chip de înger de lumină.
În schimb, atât Virginia Tudorache-Stoica cât şi (mai ales!) liderii pucioşi Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu au fost şi sunt puternic contestaţi chiar de către cei mai apropiaţi dintre adepţii şi colaboratorii lor de taină. Credibilitatea lor este mai mult decât îndoielnică, iar atunci când “proorociile” lor se dovedesc a fi nişte aiureli, fără nici o şansă de împlinire în prezent sau în viitor, atunci gravitatea imposturii devine imposibil de ascuns sau de cocoloşit, dar şi insuportabil de purtat.
Cât despre săraca “punte” (este vorba de “lelica Maria”), călcată în picioare de toţi cei care vor să năvălească de la Verginica direct în braţe la Mihaela şi la Nicuşor, ea e contestată pe faţă chiar de liderii pucioşi, care se tem să nu le facă prea mare umbră şi să le împiedice creşterea în faţa “poporului cel de demult”.

134. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(III)
Comentariu la capitolul intitulat “Cetatea sfântă Noul Ierusalim”


Părintele Nicodim încearcă să dovedească aici o continuitate proorocească asupra aşa-zisei “Cetăţi Sfinte Noul Ierusalim” de la Pucioasa. În acest sens, o primă tentativă este aceea de a identifica “cetatea” de la Pucioasa cu cea proorocită în cartea Apocalipsei, la temeiurile 3,12 şi 21,10.
Or, o minimă comparaţie ilustrează mai degrabă deosebirile, decât asemănările dintre cele două “cetăţi”. Mai întâi de toate că la Pucioasa nu se poate vorbi despre o “cetate” decât la peiorativ, sau cel mult în termeni poetici. Ograda lui Ilie Bunea, chiar dacă a fost întărită cu ziduri înalte de 2 metri ca să nu mai pătrundă nici picior de orătanie de la vecini, rămâne ceea ce a fost: o ogradă ţărănească, acum cu ifose apocaliptice. Trecem cu vederea deocamată faptul că sintagma “cetate sfântă” este incompatibilă cu un teren luat cu japca de către liderii pucioşi prin înşelăciune de la Ilie Bunea, pe motiv că “terenul era de fapt al lui Dumnezeu, şi Iliuţă trebuia să I-l dea înapoi, ca să nu-L supere”. Ăsta până la urmă e un caz penal de escrocherie calificată, care e de competenţa justiţiei, nu a noastră, a celor care observăm “fenomenul” din exterior.
Aşadar, nici vorbă de “cetate” în termenii amintiţi de Apocalipsa, 21,16-22: lungimea şi lăţimea ogrăzii lui Ilie Bunea nu au 12000 de stadii (2200 km), înălţimea zidurilor nu este de 144 de coţi (69,12 metri); zidăria nu este din iaspis; cetatea nu este de aur curat, temeliile zidurilor cetăţii nu sunt împodobite cu pietre scumpe (iaspis, safir, halcedon, smarald, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopras, iachint, ametist); cele 12 porţi al “cetăţii” sunt de fapt 12 uşi ale “templului” şi nu sunt din mărgăritare; cetatea nu are o piaţă din aur curat şi nici templu, în timp ce “cetatea” pucioşilor are un “templu” în mijlocul ei. Nicodimul Pucios, deşi ştia mai mult ca sigur de aceste grave neconcordanţe, nu s-a sfiit să identifice Cetatea Noul Ierusalim de la Pucioasa cu cetatea Noul Ierusalim proorocită în Apocalipsă. Paradoxal, Nicodimul Pucios se contrazice grav pe sine atunci când, într-un alt capitol (este vorba de capitolul MONTANISM ŞI „NEOMONTANISM“, şi anume la paragraful“Apocalipsa: cartea împotmolirii înţelepţilor lumii”) de la pag.85, Nicodimul Pucios pretinde că toate cele arătate mai sus şi neîmplinite încă se vor împlini abia atunci când o altă cetate, de data asta aidoma cu cea din Apocalipsă, va coborî din cer pentru a o desăvârşi pe prima, adică pe caricatura zidită de pucioşi. Atunci, de ce o mai identifică el pe prima cu cea desăvârşită, care n-a venit încă, iar în celălalt capitol pretinde că doar “o prefigurează”? Cităm pentru autentificare:
“... tot aşa, Cetatea Sfântă Noul Ierusalim, zidită la Pucioasa cu mâini curate, de către oameni îndeletniciţi cu lucrarea sfinţeniei, prefigurează Cetatea Sfântă nefăcută de mână, Ierusalimul cel ceresc, care se va pogorî din cer, după ce va fi fost făcut cerul cel nou şi pământul cel nou. Aceasta va împlini, dar tot duhovniceşte, celelalte aspecte ale proorociei, care nu puteau fi zidite în 1992 la modul propriu, de mâna omului (v. Apocalipsa, 21/16-21):
1. – cetatea de aur curat, ca sticla cea curată;
2. – lungimea, lăţimea şi înălţimea cetăţii, fiecare de câte 12000 de stadii (2200 km);
3. – zidăria zidului, de iaspis, limpede cum e cristalul;
4. – zidul înalt de 144 de coţi (70 metri);
5. – temeliile zidului, împodobite cu douăsprezece pietre scumpe (iaspis, safir, halcedon, smarald, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopras, iachint şi ametist);
6. – cele douăsprezece porţi, lucrate din douăsprezece mărgăritare: fiecare poartă, dintr-o perlă;
7. – uliţele cetăţii, din aur curat, şi străvezii ca sticla.” (Citat din cartea "Quo vadis, ecclesia?", pag. 85 ).
Singura potrivire (şi aceea, doar parţială) este aceea că atât “cetatea” pucioşilor, cât şi cetatea Apocalipsei, nu au (cităm din Apocalipsa, cap21, vers.23) “ ...trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze”. Asta pentru simplul motiv că ele sunt iluminate în alt mod: pe cea a Apocalipsei (cităm din nou din Apocalipsa, cap.21, vers.23) “ ...slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul”, în timp ce pe “cetatea” pucioşilor, pucioşii au luminat-o, iar făclia ei este becul electric la 220V.
Ar mai fi o deosebire mai puţin semnificativă. Despre porţile cetăţii Apocalipsei se spune că (cităm din Apoc. 21,25) “ ...nu se vor mai închide ziua”. Despre porţile “cetăţii” de la Pucioasa se ştie că nu se deschid nici ziua, nici noaptea, ele fiind un simbol al separării pucioşilor de lume.
Apoi se apelează la o profeţie atribuită Sf. Nifon al Constantianei, care sugerează că sfârşitul veacurilor şi Judecata cea Mare vor avea loc în anul 1992 ( anul construirii bisericii de la Glodeni-Vale fiind 1991). Părintele Nicodim vede în această proorocie că (cităm): “...sfârşitul puterii absolute a diavolului în lume [...] s-a proorocit a fi anul 1992 după Hristos: “ Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi îl va nimic cu strălucirea venirii Sale” (II Tes.2/8)” (Citat din cartea "Quo vadis, ecclesia?", pag. 20 ). Apoi, Nicodimul Pucios concluzionează în fals:
“ Împlinirea acestei Scripturi este Coborârea Cuvântului lui Dumnezeu, căci el este “suflarea gurii Sale” care nimiceşte fărădelegea, prin venirea lui Dumnezeu, Cuvânt, pe pământ” (Citat din cartea "Quo vadis, ecclesia?", pag. 20 )
De ce spunem “în fals”? Pentru că nu la anul 1992 este reclamată de către pucioşi coborârea “Cuvântului lui Dumnezeu,” ci la anul 1955. Atunci se pretinde că a început, prin Verginica, această “lucrare” sau lucrătură a “Cuvântului” în lume. Amestecarea intenţionată de către Nicodimul Pucios a reperelor temporale este un procedeu incorect şi imoral. Anul 1992 nu reprezintă nimic (reamintim că 1991 este anul zidirii şi târnosirii bisericii de la Glodeni-Vale), dar ca să salveze aparenţele, Nicodimul Pucios recurge la un şiretlic. El pretinde că perioada 22 iulie 1991-12 decembrie 1991 (adică, de la punerea pietrei de temelie a bisericii până la târnosirea ei) corespunde cu primele luni ale “anului bisericesc 1992”. Se ştie că anul bisericesc începe la 1 septembrie, deci Nicodimul Pucios presupune că 1 septembrie 1991 coincide cu prima zi a anului bisericesc 1992. În această logică, prima zi a primului an bisericesc (anul 1 după Hristos) ar fi trebuit să fie la 1 septembrie anul zero! Dar, întrucât se ştie că Naşterea Domnului a fost serbată de creştini mai întâi la 6 ianuarie, apoi la 25 decembrie, rezultă că prima zi a primului an bisericesc (1 septembrie, anul zero) are loc cu circa 3 luni înainte de Naşterea lui Hristos, adică trei luni înainte de începerea erei creştine, ceea ce dovedeşte că raţionamentul părintelui Nicodim este forţat şi deci inacceptabil. Anul zidirii bisericii de la Glodeni-Vale a fost 1991 şi va rămâne 1991, oricât s-ar strădui Nicodimul Pucios să demonstreze că 1991 era 1992, ca să-l „potrivească” cu anul „proorociei sfântului Nifon al Constantianei”.

134. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(III)
 

134. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(III)
Comentariu la capitolul intitulat “Cetatea sfântă Noul Ierusalim”

-- urmare --

Oricum ar fi, 1991 sau 1992 n-au adus nici cea mai mică schimbare în peisajul universal; nicidecum schimbările apocaliptice ale respectivei „proorocii”. De asemenea, nici din 1992 încoace nu s-a văzut vreo schimbare majoră în lume: nici sfârşitul puterii absolute a diavolului, nici sfârşitul lumii sau al veacurilor, nici Judecata cea Mare. Toate aceste rămân doar în închipuirea pucioşilor care sunt convinşi că ele s-au întâmplat, deşi realitatea înconjurătoare îi contrazice în mod categoric.

Urmează un paragraf intitulat “Împărăţia cerurilor pe pământ”. Este o viziune idilic- sămănătoristă asupra comunităţii Noul Ierusalim de la Pucioasa care, în afară de faptul că şi-a autoimpus nişte ciudăţenii în ţinută, îmbrăcăminte şi hrană, nu se deosebeşte cu nimic de alte comunităţi care îşi propun o “viaţă creştină de obşte”. Minciuna, înşelătoria, invidia, ura, clevetirea, lenea, lăcomia, necredinţa, abjurarea, trădarea, arghirofilia, adulterul, deznădejdea dusă până la tentativa de suicid, n-au dispărut nici la creştinii pucioşi, ci doar s-au diminuat într-o proporţie semnificativă: la unii mai puţin, la alţii mai mult. Pe ansamblu însă, nici nu poate fi vorba de “sfinţenie” ci de “aspiraţia colectivă la sfinţenie”, aspiraţie care de fapt o au toţi creştinii de pretutindeni, care sunt cât de cât responsabili. Neîmplinirile pucioşilor sunt uneori atât de izbitoare şi supărătoare, încât “Cuvântul lui Dumnezeu” abundă în mustrări şi dezvăluiri (mai mult aluzive, ca să fie protejată cât de cât imaginea de ansamblu a comunităţii) asupra unor situaţii incompatibile cu statura creştinească.

În acest context, a folosi pentru Noul Ierusalim de la Pucioasa expresia “Împărăţia cerurilor pe pământ” nu mai este un eufemism, ci de-a dreptul o batjocură sfidătoare. Nicodimul Pucios chiar crede că cititorii lui sunt proşti sau orbi, ca să nu observe cât de multe şi grave sunt anomaliile adunate de-a lungul timpului în “obştile” de la Pucioasa, Târgovişte şi de aiurea?
Nicodimul Pucios accentuează în schimb (dacă n-o poate face pe plan duhovnicesc) asupra realizărilor materiale ale pucioşilor, făcute din truda lor, cu lucrul mâinilor, dar şi cu bani străini, sau cu donaţii materiale primite ca ajutoare. El enumeră căsuţele, corturile, silozurile şi fântânile zidite de pucioşi. Se elogiază în scrierea sa aşa-zisele “Sărbători ale Creştinătăţii Româneşti”, organizate abuziv în numele întregii creştinătăţi, deşi aici numai pucioşii erau consideraţi creştini. Aceste sărbători erau organizate bianual la Pucioasa, dar la un moment dat au fost anulate de către liderii pucioşi, pătrunşi şi ei de lipsa lor de eficienţă. Cu toate acestea, deşi Nicodimul Pucios ştia foarte bine că aceste “sărbători” erau anulate de câţiva ani buni, el le prezenta ca fiind foarte actuale. Nici din anul apariţiei cărţii (2006) încoace, aceste “sărbători” nu s-au mai reluat.

Singurele activităţi “duhovniceşti” menţionate de Nicodimul Pucios sunt editarea unui ziar mensual, organizarea unor expoziţii de sculptură, pictură şi aşezări rurale, spectacole de muzică, poezie şi “teatru creştin”.

Ultimul paragraf al acestui capitol este intitulat “Hrisovul – Cuvânt de mărturie”. Este vorba de un document conceput în anul 1991 şi care ar trebui să guverneze exact viaţa creştinilor pucioşi. În realitate, el nu se mai respectă decât parţial, pentru că de atunci încoace liderii pucioşi au impus alte norme, mai stricte şi mai ciudate. Peştele şi măslinele (“mâncarea săracului”) au fost interzise, deşi “Hrisovul” mărturisea că sunt îngăduite. Cei care ar dori să intre în locaşul bisericii, sau măcar în curtea ei, vor constata că sunt opriţi, deşi împlinesc toate cerinţele din “Hrisov”. Liderii pucioşi Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu au limitat la maximul accesul în aşa-zisa mănăstire de la Pucioasa (“mănăstire” despre care Nicodimul Pucios nu aminteşte nimic, fiind un subiect prea delicat, datorită multiplelor ei încălcări ale canoanelor), aşa încât aici nu pot intra decât câţiva “aleşi”, confirmaţi nominal de către cei 2 stăpâni absoluţi: Mihaela şi Nicuşor.

Nicodimul Pucios încheie acest paragraf cu o frază optimistă, dar profund mincinoasă:

“ Acesta este legământul cel nou, şi, totodată, cuvânt de mărturie a începutului de viaţă autentic creştină, condusă nemijlocit de către Dumnezeu. ” (Citat din cartea "Quo vadis, ecclesia?", pag. 25 )

Viaţa pucioşilor de la Pucioasa nu poate fi “autentic creştină” îndată ce minciuna, nedragostea şi erezia sunt încă la ele acasă, iar conducerea nemijlocită a pucioşilor aparţine celor doi lideri absoluţi: Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu, care îşi exercită puterea în chip discreţionar.

135. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IV)
 

135. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IV)
Comentariu la capitolul intitulat “Sobornicitatea Bisericii Noul Ierusalim - o dimensiune pnevmatologică”


Mai întâi, Nicodimul Pucios îşi construieşte un suport retoric pentru teza că fiecare biserică locală revelează Biserica întreagă, deci poate activa de sine stătător, de-a dreptul schismatic, fără nici o responsabilitate, fără nici o comuniune, fără nici o tangenţă chiar, cu celelalte biserici-surori. Este aceeaşi iluzie pe care o poate oferi şi o celulă oarecare aparţinând unui organism viu: ea deţine informaţia întreagă care defineşte organismul, are funcţii vitale proprii şi o organizare cibernetică proprie, deci s-ar părea că poate să ducă inclusiv o existenţă independentă, separată de restul fiinţei-gazdă. Dar acest lucru este imposibil, căci o eventuală sciziune a acesteia de restul celulelor-surori înseamnă moarte.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre o biserică locală care tinde spre separare, spre schisma pe care ea o crede a fi “autocefalie”. A ignora cerinţa fundamentală formulată de Hristos “... ca toţi să fie una...”(Ioan 17,21) este echivalent cu schisma şi moartea spirituală.
Nicodimul Pucios jonglează aici cu dibăcie retorică, manipulând abundent însuşiri precum “sobornicitate”, “catolicitate”, “autocefalie”, dar ignorând deliberat faptul că orice însuşire nu poate fi transferată simplist de la o categorie administrativ-ecleziastică la alta, căci ea există prin însăşi dependenţa de subiectul care o generează. Niciodată o biserică locală nu poate fi autocefală, pentru că ea este doar un singur mădular al bisericii universale, care este întreg trupul lui Hristos. Niciodată o biserică locală nu poate fi sobornicească, decât dacă este în strânsă comuniune cu celelalte biserici locale. A afirma că Biserica Noul Ierusalim e caracterizată prin “sobornicitate” (aşa cum afirmă părintele Nicodim chiar în titlul acestui capitol) este un nonsens, îndată ce Biserica Noul Ierusalim este o biserică schismatică, având tăiate toate legăturile cu celelalte biserici ortodoxe locale.
Părintele Nicodim sugerează apoi că biserica primară avea unitatea Duhului Sfânt, în timp ce bisericile universale actuale (cea Ortodoxă şi cea Catolică) au pierdut acesată unitate, odată cu marea schismă din anul 1054. El ascunde însă faptul că şi Biserica Noul Ierusalim a fost în unitate relativă cu Biserica Ortodoxă Română între anii 1955-1993, perioadă în care credincioşii crescuţi şi educaţi de “mama Gigi” (Virginia Tudorache-Stoica) erau nedespărţiţi de biserica lor din sat, care aparţinea de Biserica Ortodoxă Română. Iar în 1993, odată cu lepădarea de pucioşi a arhiereului Irineu, a avut loc şi marea schismă a pucioşilor, căci de atunci încoace ei s-au despărţit de Biserica Ortodoxă Română, mergând singuri pe o cale pe care şi-au ales-o. Alegând de bună voie schisma, şi Biserica Noul Ierusalim pierde unitatea Duhului Sfânt, dacă admitem că o astfel de pierdere a avut loc la marea schismă din 1054.
De altfel, Nicodimul Pucios mai ascunde ceva esenţial. Biserica Noul Ierusalim nu este nici măcar biserică locală, în înţelesul firesc al acestei formulări, atâta vreme cât episcopul ei a părăsit-o, lăsând-o ca pe o corabie fără cârmaci. Fără episcop ocrotitor şi cârmuitor, ea nu mai poate fi numită nici măcar biserică.
În continuare, Nicodimul Pucios reproduce un anumit verset din Sfânta Scriptură: “ Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22,19) pentru a sugera (simplificând la maximum lucrurile) că biserica este condiţionată exclusiv de Euharistie, iar Euharistia validează orice comunitate adunată pentru “frângerea pâinii şi rugăciuni” ca fiind biserică. Nici o menţiune despre necesitatea locaşului de cult, despre sfântul antimis, despre preoţia canonică. În felul acesta, apar explicabile acele derapări de la rânduielile canonice, întâmplate în Biserica Noul Ierusalim: slujbe făcute de preoţi nehirotoniţi, folosind Evanghelii apocrife inventate de ei, fără antimis sau cu antimis nevalabil, liturghii oficiate de femei, sfinţiri de paraclise fără episcop şi fără Sfântul şi Marele Mir şi alte asemenea “derogări” şi “pogorăminte” făcute din proprie iniţiativă.
Nici nu-i de mirare că pe vremuri, la Noul Ierusalim de la Pucioasa au săvârşit Sfânta Liturghie chiar şi femei; îndată ce Nicodimul Pucios promovează cu seninătate că, întrucât (cităm de la pag.28) “ Duhul Sfânt lucrează unde, cum şi când voieşte” atunci (cităm din nou ) “slujirea în biserică devine, aşadar un dar al Duhului Sfânt, care purcede de la Dumnezeu Tatăl”. Combinaţia “ ... lucrează ...cum... voieşte” explică de minune aberaţiile liturgice ale pucioşilor (şi pucioaselor) iar Nicodimul Pucios se grăbeşte să sugereze cu un citat biblic “cum voieşte Duhul Pucios”:
“... Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu” (Ioil 3:1,2)
Da, este adevărat că Duhul Lui Dumnezeu lucrează şi peste oameni simpli, şi peste femei, dar sunt multe lucrările aceluiaşi Duh. Nu înseamnă neapărat că Ioil se referea în versetele 1-2 din cap.3 la darurile preoţiei ci la alte daruri, potrivite mirenilor şi femeilor.
Părintele Nicodim, ştiind bine că la Biserica Noul Ierusalim nimeni nu are succesiune harică la preoţie, caută să diminueze importanţa succesiunii apostolice în favoarea unui concept relativist (cităm) “adunarea sistematică a întregii Biserici într-un loc de judecată; aşadar, în strânsă legătură cu comuniunea euharistică”. Raţionamentul speculativ al Nicodimul Pucios se sprijină aşadar pe un sofism în care Biserica se confundă cu un acelaşi loc, în care se consumă sistematic Cina Euharistică: “locul în care se împarte viaţă veşnică din împărăţia lui Hristos”. Să observăm că dispare caracterul personal al bisericii, acesta fiind înlocuit cu unul circumstanţial “de loc”. De aici se ajunge rapid la translaţia: un singur loc – o singură biserică, ceea ce trebuia demonstrat. Restul bisericilor sunt automat descalificate şi deci invalide în peisajul eshatologic:
“ Este vorba, aşadar, de o singură Biserică primită la Cină, în sala pregătită de nuntă” (citat de la pag. 29)
Cine este această Biserică? Aţi ghicit: ea nu poate fi alta decât Biserica Noul Ierusalim. Nicodimul Pucios concluzionează tranşant: structura piramidală reprezentată de administraţia Bisericii (Biserica Ortodoxă Română) este ilegală. Duhul Sfânt nu mai lucrează ca până acum, prin Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ci prin slugile şi slujnicele care vor prooroci. Nici prin capul văzut al Bisericii (patriarhul) nu mai lucrează Duhul (cităm de la pag.29):
“ Aşadar, Duhul Sfânt lucrează în zilele din urmă nu prin capul văzut al Bisericii, nici prin structurile ei administrativ-sinodale, ci prin cei mai umiliţi, dar mai curaţi slujitori ai Săi, dintre care unii – pentru a sublinia că nici măcar nu fac parte din cler, vor fi de parte femeiască”.
Mai simplu, pentru cei care tot n-au înţeles: până acum câtva timp, Duhul Sfânt lucra prin Sinod şi prin ceilalţi clerici ai bisericii. Acum, “în zilele din urmă” (adică din 1955 încoace), El lucrează prin oameni simpli, neşcoliţi, necizelaţi, nehirotoniţi şi (mai ales) lucrează prin femei. Aluzia e clară la “proorocii” Virginia Tudorache-Stoica, lelica Maria Tudorache, Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu. Nicodimul Pucios mărturiseşte în încheiere acest lucru:
“ Suntem contemporani cu aceste evenimente excepţionale” (citat de la pag.29)
Anul 1955 (an considerat “de debut” pentru activitatea “proorocească” a Verginicăi) este prezentat ca fiind un moment de cotitură în istoria creştinismului:
“ În ziua de Paşti a anului 1955, Duhul Sfânt a destupat izvoarele duhovniceşti ale cerului, lăsând Cuvântul lui Dumnezeu să se reverse din belşug pentru spălarea ochilor şi urechilor celor care urmau să se strângă în duh de Biserică şi să se nască din nou” (citat de la pag.29)
Ştim că la Cincizecime a avut loc o astfel de “destupare” a izvoarelor cerului, dar n-am auzit până acum de o “astupare” ulterioară, pentru a fi neapărat nevoie de o nouă “destupare” în anul de graţie 1955. Toate aceste afirmaţii sunt simple fantezii de-ale pucioşilor, pe care părintele Nicodim le preia şi le promovează în cartea sa, fără nici un discernământ. Dacă ar fi fost un bun cunoscător al Scripturii, el ar fi ştiut că Domnul a promis că va fi cu Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor, iar pe creştini nu-i va lăsa orfani. Deci, nicicând n-a lipsit lucrarea Duhului Sfânt din Biserică. “Astuparea” Duhului şi apoi “destuparea” Lui (pretinsă de către pucioşi a fi avut loc în anul 1955) sunt pure aberaţii speculative, menite să dea credibilitate mitului fabricat pentru “Sfânta Verginica Delapucioasa”.

135. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IV)
 

135. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IV)
Comentariu la capitolul intitulat “Sobornicitatea Bisericii Noul Ierusalim - o dimensiune pnevmatologică”
-- urmare--

De altfel, prima “proorocie” a Verginicăi este ea însăşi o mostră de inconsistenţe şi contradicţii:
“ ... Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh...” afirmă “glasul”, despre care ulterior se va spune de nenumărate ori că şi-a ales trupul neputincios al Verginicăi ca să vorbească prin el (deşi pretindea că “...nu sunt în trup...”). Chiar părintele Nicodim, fără să vrea, adaugă imediat un citat demascator din care rezultă că Dumnezeu-Duhul vorbea din trup şi cu glas de femeie:
“... Nu vă îndoiţi de glasul Meu, şi credeţi cuvintelor Mele prin această gură neputincioasă, că vreau să vă nasc din nou, din Duh” (citat de la pag.30)
Părintele Nicodim conchide, defăimător, că ultimii 2000 de ani au fost irosiţi în zadar de către Biserica Ortodoxă, pentru că “bisericile lumii” nu şi-au făcut datoria. Dacă ar fi aşa, înseamnă că şi nenumăratele jertfe ale martirilor au fost zadarnice, şi degeaba îi cinstim ca sfinţi, pentru că nu merită. A trebuit deci să apară “sfinţii pucioşi” de după 1955, ca să repare lucrul de mântuială ( şi nu de mântuire) al predecesorilor lor.
Nicodimul Pucios se lansează apoi într-o alambicată analiză a evoluţiei Bisericilor (Ortodoxă şi Catolică) în istorie, concluzionând că Duhul Sfânt s-a retras, odată cu minunile Sale, golind de harisme ambele Biserici. Dacă minunile văzute ar fi dovada obligatorie a prezenţei Duhului Sfânt în Biserică, ar fi de aşteptat ca, odată cu înfiinţarea Bisericii Noul Ierusalim în anul 1955 să reapară şi harismele de care fuseseră golite cele două mari Biserici: minuni, vindecări, grăiri în limbi, tâlmăciri, etc. Or, cu câteva excepţii (amintite de nişte “mărturii” complet neverificabile, care se referă la perioada în care “proorocea” Verginica”) nici o minune şi nici o harismă şi nici o vindecare nu au fost consemnate în Biserica Noul Ierusalim. Ba, dimpotrivă, la capitolul “vindecări” pucioşii stau foarte prost, fiindcă mereu aleargă la medici şi mereu se îndoapă cu medicamente, iar mulţi dintre ei au şi murit de pe urma bolilor.
După ce afirmase limpede că o singură biserică locală (Biserica Noul Ierusalim, desigur!) va fi primită la Cină în sala pregătită de nuntă (la pag. 29, rândul 13 de sus), Nicodimul Pucios o întoarce din condei, pretinzând că pilda celor 10 fecioare simbolizează 10 Biserici locale, care sunt invitate la nuntă, dintre care 5 sunt primite şi 5 nu. Pentru ca apoi să revină din nou la teza protocronistă:
“ O singură Biserică locală – cea românească, născută creştină şi crescută prin jertfa de martiri – mai corespundea întrucâtva” (citat de la pag.32)
Biserica Ortodoxă Română nu răspunde însă chemării pucioşilor şi atunci “...întrucât ea n-a primit înnoirea în duh, sobornicitatea ei a pierdut asistenţa Duhului, căci Duhul lucrează unde şi cum voieşte (v. Ev. Ioan, 3/8)” (citat de la pag.33)
Observăm aici răstălmăcirea subtilă a Scripturii: Nicodimul Pucios face trimitere la Ioan 3:8, dar acolo se spune despre vânt că “suflă unde voieşte” şi că “astfel este cu oricine e născut din Duhul”, şi nu Duhul Însuşi ! Dar, se pare că la Nicodimul Pucios, scopul scuză mijloacele. Important este că obiectivul şi l-a atins: să ne convingă că “Duhul” pucios e imprevizibil şi că orice schimbare doreşte, o va face, chiar dacă se va contrazice pe sine la nevoie.
Nicodimul Pucios se străduieşte apoi să dovedească faptul că “sobornicitatea de Duh a Bisericii de Nou Ierusalim” este “sfatul care uneşte cerul cu pământul” (citate de la pag.33), adică sobornicitatea bisericii se reduce doar la dialogul dintre Dumnezeu şi “proorocul” pe care El şi l-a ales. Deşi se foloseşte termenul “sfat” pentru a sugera o comunicare globală, biunivocă, între Dumnezeu şi “poporul” Său, în realitate “poporul” recepţionează indirect şi pasiv mesajele, care sunt mai întâi “filtrate” şi “cosmetizate” de către “proorocii” pucioşi. Adesea, această “filtrare” constă în modificări masive ale textelor originale mai vechi, deoarece “proorocii” pucioşi îşi permit chiar să-L corecteze pe Dumnezeul lor.
Respingerea bisericii Noul Ierusalim de la Pucioasa de către Biserica Ortodoxă Română este percepută de părintele Nicodim ca similară respingerii lui Mesia de către cărturari şi farisei. Efectul ei imediat este “ întunecarea comuniunii Bisericilor locale din lume, care aduc ofrandă trupul lui Hristos prin Euharistie.” (citat de la pag.33). Ni se sugerează aici că în bisericile din Biserica Ortodoxă Română pâinea şi vinul folosite la Euharistie devin în chip îndoielnic şi părelnic Trupul şi Sângele Domnului, iar caracterul sobornicesc al Bisericii se pierde.
Singura “mireasă înţeleaptă” rămâne, în opinia părintelui Nicodim, biserica Noul Ierusalim de la Pucioasa. Ea este “rămăşiţa aleasă prin har” (citat de la pag.34) care “naşte popor de sfinţi” (citat de la pag.34) Cât de sfinţi sunt, rămâne de văzut; deocamdată înregistrăm între ei dihonii, clevetiri, batjocuri, ură, trădări, defăimări. Total inoportună apare aşadar pretenţia Nicodimului Pucios care spune:
“ Ei se fac pildă vie pentru poporul român, pentru tot poporul creştin...” (citat de la pag.35)
Ferească Dumnezeu de aşa pildă! Desigur că, printre pucioşi mai sunt rătăciţi şi creştini de calitate, dar ei sunt în minoritate evidentă.

136. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(V)
 

136. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(V)
Comentariu la capitolul intitulat “ Omul creştin, fiu al bisericii celei adevărate, al cărei cap este Iisus Hristos: Biserica Noul Ierusalim”


Titlul acestui capitol este aluziv. Nicodimul Pucios sugerează că Biserica Ortodoxă Română (despre care pucioşii pretind în mod ipocrit că o respectă) fie nu este o biserică adevărată, fie are alt cap decât pe adevăratul Iisus Hristos, fie (mai degrabă!) amândouă aceste însuşiri o caracterizează. În schimb, la fel ca toate sectele de altfel, singura biserică adevărată, singura care Îl are cap pe Hristos, ar fi Biserica Noul Ierusalim.
Textul care-i urmează va dezvolta pe larg aceste idei insolente.
Se porneşte de la o aserţiune care pare a fi corectă: nu toate bisericile pot fi adevărate, ci acest privilegiu îl poate avea cel mult una dintre ele. Părintele Nicodim ia în calcul şi posibilitatea ca nici una dintre biserici să fie adevărată, contrazicându-se singur, căci doar cu puţin mai înainte afirmase că Hristos le-a promis creştinilor că va fi cu ei în toate zilele, căci Biblia aşa mărturiseşte. Or, tocmai aici rezidă slăbiciunea raţionamentului său. A înfiinţa o biserică nouă (Biserica Noul Ierusalim) presupune că cea de dinaintea ei (Biserica Ortodoxă Română) s-a despărţit măcar o zi de Hristos (sau Hristos S-a despărţit măcar o zi de ea) astfel ca să fie nevoie de o restaurare a bisericii tradiţionale. Altminteri, fie “restaurarea” făcută de pucioşi nu era necesară (dar totuşi s-a făcut, în virtutea unor ambiţii pur omeneşti), fie se ajunge la existenţa temporară a două biserici adevărate şi în acelaşi timp rivale (căci ambele pretind că-L reprezintă pe Hristos, deşi merg pe căi diferite!) ceea ce este absurd.
Nicodimul Pucios găseşte imediat şi criteriul esenţial şi infailibil care desemnează o biserică drept “adevărată”: biserica adevărată trebuie neapărat să fie condusă de unul sau mai mulţi prooroci. El nu ştie sau a uitat că Biblia afirmă contrarul: “Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea.”(Luca 16,16) . Aşadar, zice Nicodimul Pucios, dacă nu are prooroci, biserica nu este adevărată! Mai mult, el pretinde că prezenţa proorocilor în Biserică a fost promisă de Hristos ca fiind “constantă”. Cităm de la pag. 37:
“ Dumnezeu a promis prezenţa constantă a proorocilor printre sau peste cei aleşi a-I fi succesori: “De aceea, Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi omorî şi veţi răstigni, dintre ei veţi biciui în sinagogi şi îi veţi urmări din oraş în oraş “(Ev. Matei, 23/24)”
Este o mostră tipică a răstălmăcirii Scripturii de către Nicodimul Pucios. Hristos a promis prooroci, dar nu a promis o prezenţă “constantă” a acestora printre creştini. Nici în Vechiul Testament, proorocii nu se înşirau ca mărgelele pe aţă, nici nu se călcau pe bătături. Prezenţa unui prooroc într-o anumită vreme este un act excepţional, cerut de împrejurări excepţionale. Dacă ar fi adevărat ce pretinde părintele Nicodim, ar trebui să regăsim “în mod constant” prooroci în Biserică şi înainte de 1955, anul apariţiei “proorociţei” Virginia. Este adevărat că tradiţia orală a pucioşilor vorbeşte despre existnţa unor “prooroci” obscuri în zona dâmboviţeană chiar înainte de Verginica, iar Cuvântul lui Dumnezeu afirmă la un moment dat că la o nuntă din împrejurimile Pucioasei s-au adunat 5 prooroci deodată! “…O, copiii Mei, am ţinut să reînnoiesc nunta din Cana Galileii şi să vă arăt taina nunţii creştine. Nunta creştină este o mare taină a bisericii Mele…Iată mireasa de azi… Am venit la această nuntă cu cinci prooroci, şi va rămîne mărturie, căci ca aceasta nu a mai fost şi nici nu va mai fi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 1 iulie 1956). Activitatea acestor “prooroci” rămâne însă obscură, iar efectele păstoririi lor sunt nule, îndată ce a fost nevoie ca Verginica să apară în peisajul proorocesc şi să preia hăţurile pentru a restaura întreaga Biserică din temelii.
Iar în anul 1976, pe lângă Verginica, reconfirmată în treapta de Trâmbiţă-Prooroc, se instituie o nouă demnitate, aceea de profet-apostol:
“ Acest trup prin care am grăit se numeşte Trâmbiţă, se numeşte Prooroc. Iar pe voi vă numesc profeţi-apostoli.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 7 ianuarie 1976). Este vorba mai degrabă de un titlu onorific fără nici un fel de acoperire, deoarece din “apostolia” lor s-a ales praful, căci nimic n-a rămas consemnat în istoria sau în tradiţia bisericii.
Nicodimul Pucios, afirmând că Hristos a promis o prezenţă “constantă” a proorocilor în Biserică, Îl face mincinos pe Hristos, căci înainte de Verginica nu s-au mai consemnat oficial alţi “prooroci” care s-ar fi ridicat din Biserica Ortodoxă Română şi ar fi proorocit. Chiar dacă am admite existenţa unor prooroci a căror activitate este tăinuită, adică nulă (deoarece nu se cunoaşte nici un crâmpei din ea), sau existenţa “trâmbiţelor apocaliptice” (o gogoaşă a pucioşilor, care-i îmbracă pe Iosif Trifa, Petrache Lupu de la Maglavit, Arsenie Boca, Ioan Silviu Iovan, Veronica Barbu-Gurău şi Verginica Tudorache-Stoica cu aura “proorociei”), în nici un caz nu se poate vorbi de o prezenţă “constantă” a duhului proorocesc în Biserică.
Poate că se contrazice Biblia? Cum se armonizează cele două versete prin care cei doi evanghelişti par că spun lucruri contradictorii? Să le reamintim:
“Legea şi proorocii au fost până la Ioan...”(Luca 16,16)
“De aceea, Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari...“(Ev. Matei, 23/24)”
Proorociile erau şi ele de două feluri. Unele erau simple proiecţii ale viitorului în prezent, care făceau prevestiri legate de viaţa biologică de zi cu zi, şi erau menite să-i întoarcă pe păcătoşi de la nelegiuirile lor. Altele erau însă legate de viaţa veşnică şi de mântuire, care legau viitorul de prezent, consemnându-l în scrieri sacre, pentru a se putea spune mai târziu despre ele “...ca să se împlinească Scriptura”. De acest tip au fost proorociile mesianice, care-L vesteau pe Hristos şi toate încercările prin care El urma să treacă. Proorocii erau şi ei “mici” şi “mari”, după cum vestirile lor erau preponderent de prima sau de a doua categorie. Sau, erau prooroci despre care Biblia le aminteşte doar numele, dar nu şi proorociile lor (exemplu: proorociţa Hulda). Aşadar, după Ioan Botezătorul nu mai sunt prooroci “mari”, care să aducă noutăţi fundamentale pentru mântuirea omului, ci numai prooroci “mici” şi “foarte mici”, care prevestesc viitorul apropiat, pentru a trezi poporul la viaţa duhovnicească. Le-am spus “foarte mici” pentru că de la ei nu numai că n-a rămas nimic, dar nici măar numele nu le-a fost consemnat. Iată şi un asemenea exemplu:
“Şi acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau.” (Fapte, 21,9)
Acest verset, foarte drag pucioşilor pentru că ei îl exemplifică ori de câte ori afirmă că şi Verginica a fost “proorociţă”, ne arată indirect (prin laconismul său) că nu toate proorociile se refereau la lucruri fundamentale pentru creştinism. Un alt exemplu urmează imediat, în care se ilustrează concret că “proorociile” Noului Testament (exceptând cartea Apocalipsei, care tocmai pentru că este o excepţie a fost integrată în totalitate în Sfânta Scriptură) se referă la lucruri minore care urmează să se întâmple în viaţa curentă a creştinilor:
“Şi rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav;
Şi, venind el la noi, a luat brâul lui Pavel şi legându-şi picioarele şi mâinile a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor.” (Fapte, 21,10-11)
Or, această “proorocie” a lui Agav nu aducea nimic nou la ceea ce Însuşi Domnul anunţase mai înainte, ci doar confirmă spusele Lui:
“De aceea, Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi omorî şi veţi răstigni, dintre ei veţi biciui în sinagogi şi îi veţi urmări din oraş în oraş “(Ev. Matei, 23/24)”
În concluzie, dacă ne vom referi la proorociile “mari”, importante pentru viaţa Bisericii şi pentru mântuirea omului, întotdeauna va prevala promisiunea şi totodată avertismentul biblic:
“Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea.”(Luca 16,16)

Cât despre “proorociile” pucioşilor, ele nu sunt nici măcar “mici”, deoarece sunt pline de contradicţii şi de prevestiri mincinoase, care nu s-au mai împlinit niciodată şi nici şanse pentru viitor nu se mai întrevăd pentru ele.