Frumoasa caracterizare, Ahile...sa vedem acuma daca Florin se regaseste in ea..:)

Sugestia si autosugestia, ca de altfel orice actiune mentala, au la baza intentia.

In cazul acestora, constructul mental al intentiei vizeaza direct influentari/emancipari ale "eului". "Eul" este tinta actiunii.

De exemplu, in crestinism, pe baza unor rationamente asimilate prin cateheza sau lectura specifica, credinciosul cultiva intern prin mecanisme de autosugestie (repetari ale unor secvente lexicale cu continut informational bazal - "sunt pacatos") - constientizarea starii de pacatosenie.

Aceasta formula functioneaza constructiv doar daca realizarea starii de pacatosenie este sustinuta concomitent de o contemplatie a Sfinteniei Lui Dumnezeu. Cele doua trebuie corelate cat mai strans cu putinta; realizate simultan.

Cand conditiile mentale sunt ajustate si in cele din urma realizate corect se produce cel mai mare miracol posibil - Eul Mare al Lui Dumnezeu (Duhul) se pogoara peste "eul mic pacatos". Inima se aprinde.

Tot efortul este in esenta unul mental, presupunand o evolutie bazata pe o multitudine de sugestii si autosugestii - a caror menire este eliminarea barierelor launtrice si potentarea virtutilor.

Doar deliciul in Duhul Lui Dumnezeu (comuniunea dragostei/agapa), nu este suficient si nu este finalitatea in Mahayana.

Ochiul budistului Mahayana se intinde la toate fiintele pe care cauta sa le ridice in Dumnezeu.

Intentia se extinde de la bunastarea propriului eu, catre tot ceea ce este viu si sufera.

Florin, nu stiu daca putem zice chiar asa... Ma indoiesc ca oamenii crestini se autosugestioneaza ca sunt pacatosi prin diverse formule...
In fapt, asa cum inteleg eu experienta cugetarii la propria pacatosenie si la ruptura de Dumnezeu, oamenii crestini mai degraba primesc unele repere pentru analiza de sine si, prin acest filtru de interpretare isi cerceteaza insusirile sufletesti, actiunile, faptele concrete. Este, cred, si un har al cugetarii umilite care o orienteaza si o conduce.
Apoi ei primesc si un sens, in fel si chip nuantat, astfel incat fiecare sa poata face incercarea de a trai cat mai curat si curajos in confruntarea cu moartea, cu boala, cu raul.
Biserica este, dupa cum inteleg eu, un laborator de recuperare si imbunatatire a omenescului din om, in sensul originar asa cum a fost el creat de Dumnezeu.

Mi-e tare greu sa accept ca mintea omului crestin este o simpla jucarie in mana unui proces iluzoriu de hipnoza si atohipnoza. Asta mi se pare chiar o afirmatie tare straina de realitatea vietii crestinului. Si un blocant sau distractor/deviant al cursului ei.

Termenii "sugestie/autosugestie" sunt neologisme care nu cadreaza cu stilul scrierilor patristice, aceasta insa nu inseamna ca au o conotatie negativa - daca intelegem sensul corect/constructiv al acestora.

Atat sugestia cat si autosugestia genereaza paradigme, un anume fel prin care privim si intelegem lumea, inclusiv pe noi insine.

Acestea, bineinteles ca au la baza un set de rationamente bazate pe observatie directa si analiza.

Sugestia si autosugestia sunt omiprezente in viata noastra de zi cu zi.

Ce este important, in prima faza, sa intelegem ca suntem expusi fara intrerupere acestor mecanisme simultan din interior si exterior, ca experientele noastre depind exclusiv de fereastra prin care privim existenta.

Ulterior, sa intelegem ca sunt maleabile, pot fi modificate constructiv, pivotal din interior, ca fericirea nu depinde defel de fenomenele pe care le percepem, de scenariul vietii in toate secventele sale.

Compasiune

”Compasiunea este ceea ce mișcă inima celui bun la durerea altora. Sfarâmă și distruge durerea altora; astfel se numește compasiune. Se numește compasiune pentru că protejează și îmbrățișează pe cel în dificultate.” – Buddha[61]

Compasiunea sau karuna stă in centrul învățăturilor lui Buddha.

Se spune că a fost întrebat de însoțitorul său personal, Ananda:
”Ar fi corect să spunem că dezvoltarea amabilității iubitoare și a compasiunii este o parte a practicii noastre?”

Buddha a răspuns:
”Nu! Nu ar fi corect să spunem că dezvoltarea amabilității și compasiunii este parte a practicii noastre.
Ar fi corect să spunem că dezvoltarea amabilității iubitoare și compasiunii este toată practica noastră”


Ea depinde de cat de mult ne recunoastem pe noi insine in ceilalti.

Compasiunea spirituala

Compasiunea spirituala este o traire care ia nastere din intelegerea profunda a realitatii, nu este doar o empatie circumstantiala (limitata la anumite fiinte samsarice, limitata temporal).

Fiecare fiinta poarta in suflet germenele acestei compasiuni, insa ea nu poate ajunge la plenitudinea spirituala fara efort contemplativ.

Compasiunea spirituala, desi are la baza compasiunea naturala, este inconceptibil superioara acesteia (in intensitate si cuprindere).

Compasiunea naturala este generata prin intelegerea starilor de suferinta perceptibile de simturi in contrast cu fericiri samsarice.

Compasiunea spirituala este generata prin intelegerea suferintei pana in aspectul sau cel mai subtil in contrast cu fericirea sublima a budeitatii (dumnezeirii). Aceasta compasiune nu are preferinte, ci imbratiseaza cu dragoste adanca toate fiintele, fara exceptie. Este ca o mare lumina care razbate prin toate lumile.

Cel ce este angajat in lucru spiritual are nevoie sa-si matureze aceasta traire exceptionala.

Orice actiune care are la baza o motivatie samsarica este o actiune samsarica, adica acest gen de actiuni ne perpetueaza starea de prizonierat in inchisoarea suferintelor samsarice.

Orice actiune care are la baza compasiunea spirituala este o actiune iluminata - aceasta nu doar ca ne salveaza pe noi insine din samsara dar are atata putere ca se instituie ca o cauza care lucreaza la salvarea tuturor fiintelor.

care sau a cui realitate?

Chiar daca sugestia si autosugestia fac parte din viata noastra zilnica (nu neg aceasta), nu vad ce legatura are asta cu viata crestinului.
Asa cum pui tu problema se intelege ca omul e inchis in cercul propriilor actiuni si dispozitii mintale. Or, asta nu e altceva decat "puscaria de sinapse". Din care voia sa iasa si David cand striga "Doamne, scoate din temnita sufletul meu!" (Ps. 141).

Vezi tu, Florine, aici e diferenta: pentru tine, toata viata omului se inchide, ca intr-un mormant, intre tamplele lui. Pentru crestin, insa, viata se deschide, in ambele sensuri (de la Dumnezeu la om si viceversa), prin Har.
P.S. Ce este pentru tine fenomenul "strapungerii"? Tot o sugestie si autosugestie, asa?...:)

Cel putin realitatea observabila - conditia de efemeride a tuturor fiintelor (samsarice) supuse
-unei nasteri necontrolate (acestea nu aleg sa se nasca / nu sunt consultate de nimeni in aceasta privinta/nu aleg circumstantele nasterii - specie, rasa, parinti, loc, starea de sanatate la nastere...),
-unei imbatraniri si deteriorari a trupului implacabile (desi nu isi doresc degenerarea functiilor trupului lor),
- mortii (desi nu doresc sa moara).

Din acest punct de vedere, in crestinism fie nu se constientizeaza, fie se eludeaza deliberat dreptul la liberul arbitru fundamental, ontologic - dreptul de a alege existenta (de ex. pamanteana) sau non-existenta.

Se pare ca acestea nu sunt trecute pe lista cu optiuni a liberului arbitru.

De aceea, consider ca Biblia are nevoie de explicatii mai profunde decat cele care sunt oferite/acceptate formal de autoritatile clericale.

???
Cum vine asta? Adica inainte de a aduce pe cineva la existenta, cui ar trebui Creatorul sa adreseze intrebarea asta: ce anume doresti sa alegi intre "a fi" si "a nu fi"? Intre cine si cine e acest dialog pre-fiintial? Intre Creator si...???

Si ce fel de Creator sa fie acela care asteapta raspuns de la ceea ce nu este?
Cred ca unul creat mental dupa chipul si asemanarea omului cazut...in aporia cugetarii din Darma.
Unul care probabil nici despre el insusi nu-i prea sigur ca este..ci e doar o iluzie a unei minti care-si inchipuie ca face parte din mintea altei fiinte care la randul ei e doar o iluzie in mintea alteia...si tot asa.
Un soi de solilocviu interogativ intrapsihic?(termen impropriu oricum)
Sau de alt tip? Unde cel care intreaba e diferit de cel care da raspunsul? Sau cum?

In puscaria de sinapse ale omului, in general, multe si neintelese lacasuri sunt...:)
P.S. Ma gandeam ca Florin l-o fi recitit de curind pe Shakespeare si a ramas fascinat de dilema "a fi sau a nu fi?"...

Florin ,probabil ,a ajuns la concluzia ca drumul pe care a apucat-o duce intr-o fundatura si nevrand sa se intoarca pe directia corecta...se ia la cearta cu Creatorul de la l-a mai creat ,daca se inpotmoleste asa usor cu tocanita de budism + idei din crestinism =care nu duc nicaieri, decat la deznadejde.

intortocheate sunt caile Dharmei

Nu este necesar sa fie complicata sub forma unei aporii/paradox, scenariul ipotetic poate fi formulat intr-o secventialitate temporara in care sufletul (care in dogma crestina poate fiinta in afara trupului) sa fie pus sa aleaga intre o existenta trupeasca (intrare in trup) si inexistenta.

Un liber arbitru, cu adevarat liber - ar include si optiunea inexistentei, inainte ca sufletul sa fie obligat sa aleaga intre bine si rau.

Mai simplu, de exemplu, daca cineva si-ar dori la un moment dat sa nu mai existe, din punct de vedere al crestinismului este o imposibilitate - o asemenea optiune fiind refuzata si oferit in schimb iadul.
--------
Bineinteles ca este un scenariu la limita absurdului - insa necesar pentru a testa modelul "liberului arbitru" asa cum este prezentat in acceptiunea religiilor abrahamice.
-------

„Intrarea in trup”? Dupa cum pui problema, suna de parca ar fi intrare la puscarie.

Florin, dpdv ortodox, nu poate fi formulata o astfel de ipoteza. In crestinismul ortodox, nu exista ideea eretica ca sufletul ar exista inaintea trupului. Asta e vechea erezie a preexistentianismului, pe care Biserica lui Hristos a respins-o (vezi la Origen si despre trupul ca inchisoare, la Platon).

Biserica lui Hristos afirma ca sufletul e creat odata cu trupul (vezi Facerea) si doar in acest binom, omul e o unitate integrala. Omul e om integral, doar suflet si trup, asa cum l-a creat Dumnezeu si cum l-a desavarsit Hristos. Nu doar suflet fara trup. Nici doar trup fara suflet.

La moartea trupeasca a omului, care e despartirea sufletului de trup, aceasta unitate se rupe temporar, pana la Parusie, dupa care, Hristos va uni din nou sufletele cu trupurile inviate si spiritualizate.

In acest rastimp, sufletul aflat in afara trupului, nu mai ia decizii pentru sine, nu mai alege, nu-si mai poate lucra de unul singur mantuirea.

Iar inainte de a se zamisli omul intreg, sufletul lui nu exista undeva separat prin noosfera, asteptand sa fie intrebat daca doreste sau nu sa formeze o unitate impreuna cu un trup inca nezamislit. Dumnezeu creeaza sufletul fiecarei fapturi umane, odata cu zamislirea trupului.

Tu esti liber, desigur, sa crezi ce dogme doresti, dar dogma crestin ortodoxa respinge preexistentianismul.
Plus ca ai de rezolvat inainte problema constiintei de sine a acelui asa zis suflet stingher prin univers. Si iar dai in aporie daca pretinzi ca ai fi crestin, fiindca Biserica lui Hristos respinge si metempsihoza.



Ce-i aia a alege intre bine si rau? Doar binele a fost creat de Dumnezeu. Raul nu l-a creat.

Raul nu exista decat ca nealegere /impotrivire la ceea ce exista. Raul apare doar in momentul in care creatura inzestrata cu libertate, nelucrand/respingand binele, face primul pas in directia opusa. Asa prinde substanta raul.

In firea lui, omul a fost creat "bun foarte".
Prin firea sau natura lui umana, omului i-a fost data dorirea/voirea spre Dumnezeu. Voirea asta se chema vointa naturala. Prin ea, omul e inzestrat de Dumnezeu sa poata alege natural, prin fire, cele proprii firii lui umane care, repet, e „buna foarte”, nicidecum rea.

Dar, pentru a fi o faptura pe deplin libera, Dumnezeu i-a dat posibilitatea ca omul sa aleaga in ce mod isi foloseste aceasta vointa naturala.

Modul acesta de a dispune ce sa faci cu ceea ce ai fost inzestrat, se cheama vointa gnomica. Prin ea, omul hotaraste daca alege cele proprii firii lui umane sau cele contrare firii.

Dumnezeu i-a dat creaturii, prin vointa naturala, dorirea de a fi impreuna cu Creatorul. Nu i-a dat omului dorirea de a fi separat de Creator. Asta se naste doar prin nealegerea/nelucrarea/respingerea/ celei dintai.

Insa datorita vointei sale gnomice, omul decide in ce mod isi foloseste vointa naturala: spre cele proprii firii sau spre cele contrare firii.




Am mai auzit gaselnita asta. Unii o numesc eutanasie ontologica si chiar isi reclama dreptul la ea, pe motiv ca a fi obligat sa te zbati dupa o fericire transcendenta de care nu esti interesat, doar ca sa nu te alegi cu nefericirea vesnica, n-ar fi de fapt compatibil cu Dumnezeul crestin.

Inteleg ca cei care isi reclama dreptul la a treia optiune, o fac fiindca au ajuns "in a point of no return", de unde raiul e inaccesibil, iar iadul fiind de evitat, isi inchipuie ca ar avea acces la neantul de dinainte de a fi existat.

Dupa ce au trait cum au vrut/ au stiut/ au crezut/, cand e sa fie chemati la judecata, prefera sa se neantizeze, sa dispara in afara onticului. Cred si eu ca-i mai convenabil. Decat sa simti chinul iadului, mai bine sa nu simti nimic.:)

Din nefericire, atunci nu va fi dupa preferinte, ci dupa ce si-a ales omul pana atunci prin propriile decizii dar mai ales, nadajduim sa fie dupa mila lui Dumnezeu, ca toti facem de fapt mai mult alegeri proaste.

Iar iadul nu e altceva decat ceea ce-i ramane omului dupa ce a respins/ratat/sfidat/ignorat/ ceea ce i-a propus Dumnezeu.

Tertium non datur! Hristos dixit! ( vezi parabola cu oile si caprele, de-a dreapta si de-a stanga).

P.S. Lucifer tanjeste insuportabil si la infinit dupa nefiinta.
Cei ai lui Hristos tanjesc la infinit spre impartasirea cu Cel-ce-este-Fiinta. Ei n-au dilema tertei optiuni, fiindca si-au adat seama ca "a fi liber" n-are nicio noima, decat daca e "a fi liber" in Dumnezeu.

uite ca budhistii tanjesc la o libertate fara Dumnezeu

Pai mai stim noi unii care au tanjit dupa asta si unde au ajuns.

Una dintre gravele erori teologice imbratisate cu mare drag de budhistul nostru este antropologia spirituala a omului.

Ca si ereticii gnostici, nu pot intelege ca Dumnezeu a creat omul ca unitate intre trup si suflet.

Omul nu este doar trup (cum gandesc materialistii) nici doar suflet cum cred "spiritualistii".

Iar de la intelegere gresita, multe raportari gresite.

Asa zisii "budhisti" ca si yoghinii si alte specii din categoria asta, vad si ei trupul ca fiind "o povara" pentru spirit care reprezinta "adevarata esenta" a omului ce trebuie "eliberata".

Pe cand in crestinism, omul se sfinteste atat trup, cat si suflet.
Vietuieste in vesnicie atat ca suflet cat si ca trup.

Mai nou, esti si fan al eutanasiei spirituale.

De fapt, nu asta este "budhismul" cu "Nirvana"?

Realizarea spirituala supreama in "budhismul" tau tocmai asta reprezinta, anihilarea Persoanei, care ajunge sa se "dizolve" intr-un dumnezeu imaginar ea insasi fiind in esenta un mic dumnezeu.

Anihilațiomsm budist, gnostic, adventist... Oi fi eu un eretic-ca-vocaţie și un tocilar-lipsit-de-evlavie, dar ce propun/cred oamenii ăștia e o splendidă, în sens drăcesc, dpdv al unei"frumuseți" infernale, propagandă pro-suicid.

tocmai din acest motiv, toti "marii initiati ai Indiei", toti acesti gurusi care vad trupul ca pe o povara, au devenit super bogati (cine stie, pentru ei bogatia era o eliberare a spiritului din trupul pacatos)! Vezi cazul Osho...si altii ca el

Si pe urma faceau filosofia non-atasamentului de cele materiale :24:

Cu o sută de rolls-royce-uri, merge să predici sărăcia. D-na Vînătă, de ce nu puneți tunurile pe gurușii burtoși și cu mașini dă lux?! :24:

Durează mult să editez niște postări, că de 30' tot are loc instalarea lui python3.5.1 pe tableta asta.

Problema enuntata a fost una de principiu.

Un "liber" arbitru, teoretic, ar trebui sa ofere toate posibilitatile si cel mai important, o alegere in cunostinta de cauza (pre-cunoasterea consecintelor alegerii facute).


In caz contrar, nu este "liber". Este fie limitat, fie loterie.

Simplu.

Opinia mea este ca fiecare dintre noi avem optiunea alegerii, insa aceasta este conditionata de o multitudine de factori (culturali, psihologici,...).

Doar libertatea autentica (sustinuta de cunoasterea consecintelor si capacitate de alegere / discernamant) implica cu adevarat si asumarea optiunii.

Scuze ca te-ntreb. Ce principiu? Unul, care se pare, nu prea tine cont de statutul de creatura cu toate limitarile ei. Daca ai fi tinut cont de asta, nu ai fi enuntat o astfel de problema.

Nu crezi ca pentru a functiona, libertatea creaturii are mai intai nevoie de limite? Limite din afara ei, intai de toate. Date de Creator, dar nu ca sa-i limiteze libertate, ci tocmai pentru a si-o putea manifesta. Nu?

Cum crezi ca ar fi putut Lucifer sa-si manifeste libertatea de a-L sfida pe Dumnezeu, daca Dumnezeu mai intai nu l-ar fi adus din nefiinta la existenta, daca nu l-ar fi de-limitat mai intai din nedeslusirea amorfa a non-fiintei?

Cum ai fi vrut tu sa intrebe Atotstiutorul, o faptura care inca nu exista, dar pe care o intentiona libera sa se auto-finiseze, ce anume doreste sa aleaga intre "a fi" si "a nu fi"?

Ca in esenta si gandita pana la capat, ipoteza propusa de tine, la asta duce: cum de creatura (fie om, fie inger sau altceva) nu a avut dreptul de a-si exprima optiunea, si chiar de a refuza oferta existentei, fiind constransa sa vina la existenta?

In esenta, ideea ta imi pare germenele unei pledoarii ultra-sfidatoare pentru dreptul creaturii de a-si infrunta Creatorul fara sa suporte nicio consecinta ontologica.

Fiindca, dupa aceea, aduci in discutie si dreptul la eutanasiere ontologica a creaturii care si-a ratat menirea prin propriile alegeri, (nu limitari ale firii), ceea ce te plaseaza in postura nu tocmai de invidiat de care ziceam mai sus: aceea de avocat, chiar si al lui Lucifer.

De ce, la o adica, sa nu i se dea dreptul la anestezia nefiintei de dinainte de a fi existat, nu? Daca tot si-a ratat rostul de inger de lumina.

Vei zice, desigur, ca nu ai afirmat nimic din toate astea. Nu, dar daca lasi la germinat o asemenea samanta, la un astfel de hibrid monstruos se ajunge.

Ai adus in discutie ideea alegerii intre "a fi" sau "a nu fi". Or, numai daca ignori ca "a fi" e un dat existential, o scoatere a ceva din "a nu fi", si numai cand sfidezi crestinismul acceptand metempsihoza, poti pune asemenea false probleme.

In caz ca ai uitat, e bine sa-ti reamintesti constant, ca acest dat existential nu ni-l dam singuri. Ne vine din afara noastra. Altcineva se ocupa de asta, nicidecum creatura. Ea n-are cum.

Reciteste, te rog, si aprofundeaza, ce-ti ziceam intr-un mesaj anterior, referitor la vointa naturala sadita in firea omului, prin care i s-a dat dorirea de Dumnezeu, versus vointa gnomica a omului, adica modul in care da curs sau nu vointei naturale.

Vointa naturala apartine firii/naturii/speciei umane. Si de abia prin vointa gnomica, care nu apartine firii, ci ipostasului, se poate vorbi de alegere, deliberare, optiune a persoanei.

Dumnezeu ne-a propus sa traim intr-un anume fel, intr-o relatie de iubire, cu anumite randuieli, dar omul e liber sa accepte sau sa se revolte. Revoltandu-se, se impotriveste de fapt propriei sale firi, in care e sadita dorirea de unire tot mai stransa cu Cel-ce-este-Fiinta.

Ipoteza ta absurda e o negare si o inversare in ordinea lucrurilor. Intai Dumnezeu pune in fire dorirea omului spre El, si de-abia ulterior, fiecare ipostas poate accepta sau respinge ceea ce e pus in natura sa.

Dumnezeu ne vrea intr-un vesnic "a fi", si asta ne-a sadit in fire, dar numai daca si noi ne dam consimtamantul.

Ideea ta budhista spune invers: Creatura sa aleaga prima. Creatorul sa fie la cheremul creaturii, nu ea sa se supuna Lui. Si mai faci si apologia alegerii lui "a nu fi".

Dar ignori cu desavarsire ca inainte ca o creatura umana sa fie adusa din nefiinta la cele ce exista, e ontologic imposibil sa se puna in discutie vointa gnomica, cea care delibereaza.

Vointa gnomica apartine ipostasului. Or, nu exista ipostas in afara firii/naturii/speciei. Si, evident, nu poate exista vreo insusire a ipostasului, anterioara firii/speciei.

Nu se poate vorbi despre dorinta personalizata, optiunea unica a cuiva, inainte ca respectiva persoana sa fie adusa la existenta. Ca asta presupunea ipoteza ta.

E absurd sa-si reclame cineva nemultumirea ca nu i s-a dat dreptul la alegerea lui "a fi" sau "a nu fi", inainte de "a fi", mai bine zis, inainte de "a fi hotarat" de Creator sa fie cineva anume, intr-un context anume si nu altul.

Mi se pare... o pretentie de nemaigandit, din partea creaturii, ca sa nu zic aberatie travestita in revolta luciferica. Ceva de genul: Cum adica e posibil ca o creatura sa fie obligata de Creator sa vina la existenta?

Genul asta de dilema/confuzie budhista, nu se poate naste decat pe fondul mai multor erezii. Una e preexistentianismul, alta, metempsihoza. Plus erezia ca omul nu e cu nimic mai mult dpdv spiritual decat un popandau sau calut de mare, nicidecum unica faptura creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si singura careia i-a creat sufletul din suflarea Lui, fara ca asta sa insemne ca firea umana si firea divina au aceeasi esenta.

Iar alta erezie e panteismul care sustine ca creaturile ar fi o emanatie dintr-o divinitate impersonala, fiind toate de esenta divina si avand nu-stiu-cum constiinta de sine (? care sine?) inainte de a fi lansate in lumea materiala impreuna cu un trup, ca fapturi de sine statatoare, unice si irepetabile.
Repet, nu poate exista ipostas in afara firii. Iar insusiri ale ipostasului ( ca de ex. vointa gnomica), nici atat.

Asadar, ideea ta budhista presupune mult prea multe erori. Eronata e si acea creatura, fatalmente revoltata din fabricatie ca n-a putut alege sa nu fie. Si pentru a carei ratare ulterioara, evident, Dumnezeu ar fi chipurile de vina, fiindca ar fi facut firea umana defecta din inceput.

Or, nu-i asa. In firea umana, Dumnezeu a pus tot ce e nevoie ca omul sa nu-si rateze existenta. Nu l-a programat spre ratare, ci spre desavarsire. Doar ca de el depinde daca accepta colaborarea spre desavarsire sau o respinge, spre propria ratare.

Deci, sub nicio forma, nu se poate pune problema in termenii pusi de tine, nici macar ca exercitiu de imaginatie. E mai mult decat aberant!

Cum e aia ca o faptura umana sa nu vrea sa intre in existenta fiindca nu stie dinainte ce i-a hotarat Dumnezeu firii umane???
Pai, intai e adusa la existenta si de-abia apoi afla ca El a hotarat-o pentru El Insusi. Deci, unde-i marea tragedie a datului existential?

A-ti aroga dreptul la optiunea pre-fiintiala daca sa vii sau nu la existenta, doar pentru satisfactia de a da un raspuns negativ, e o chestier...pur luciferica.

La fel, si a vrea sa spui "da" existentei, dar nu in conditiile alese de Despot. Ci de tine. Cum adica, existenta in trup de om si nu ca fluture exotic sau roca vulcanica ori leustean? Si de ce in sec. XX si nu pe vremea faraonului Tla sau in mileniul 99? De ce rasa alba si nu neagra si de ce tocmai din parintii astia si nu altii? De ce urat, sarac si bolnav si nu frumos si bogat ? De ce barbat si nu femeie sau invers? (da'€™ la nemultumirea asta s-a gasit o solutie. Diabolica desigur). De ce atatea determinari alese de altcineva si puse in carca cuiva fara sa fie intrebat in prealabil daca le vrea?

Dar daca creatura vrea autonomie deplina? Sa nu depinda deloc de ce vrea Creatorul pentru ea. Sa existe dar numai in conditiile alese pe spranceana de el (sau ea sau inanimat). Ca altfel nu-i liber arbitru si nu se ofera toate posibilitatile.

Apropo, ce inseamna toate posibilitatile, dpdv al unui budhist? Sa-si aleaga ce sau cine sa fie, ce regn (mineral sau vegetal), ce rasa, ce specie, ce gen, in ce timp si loc?

Si cum cred, ma rog frumos, budhistii, ca creaturile isi pot alege singure datul existential, in afara constrangerilor firii hotarate dinaintea lor de Creator? Dupa ce criterii? Aaa.., tot uit... in budhism, creatura e de fapt zeu, e de esenta divina si are implicit criterii de cunoastere apriori.


Si, ca sa-nchei cu absurditatea ideii tale, ajuns in fata mortii, in fata inevitabilei constrangeri finale, cand insul nu mai are ce face cu libertatea de a sfida si cu autonomia fara Dumnezeu, de ce sa nu se poata neantiza? Cum adica, la sfarsit, sa fie trimis in iad doar fiindca si-a facut propriile reguli si le-a sfidat pe cele puse de Altcineva in firea lui?

Dupa ce c-a fost târât in existenta fara sa fie in prealabil intrebat. Mai bine nu-l deranja nimeni din somnul nefiintei. Sa fie trimis inapoi in anestezia de dinainte de a se fi ivit!

Asta e ceea ce numesc budhistii libertate, nu? Libertatea de a-L sfida pe Creator, fara a simti chinuitoarele-i consecinte!

Pe scurt, ca o concluzie la aceasta autopsie a ereziei budhiste, nu-i greu de sesizat cauza ei: patologia statutului de creatura revoltata impotriva limitarilor impuse de Creator. Sounds familiar?

.........:)
Frumos.
Admirabil, saru'mana!

Cred ca Florin se va speria cand va vedea ce epistola kilometrica catre budhisti i-am scris. :)

Si/sau, poate, va lua aminte. Doamne ajuta!

Esti geniala,Delia...Una dintre putinii colegi de ici care merita admiratia mea sincera! :)

Libertatea de alegere nu este absoluta ci relativa, dependenta de o serie de cauze si conditii.

Cauzele se regasesc in continuumul constiintei, iar conditiile in mediul extern.

Factorul care afecteaza fundamental libertatea de alegere este necunoasterea, ignoranta.

Libertatea de alegere este cu atat mai mare cu cat se extinde constientizarea optiunilor si se inteleg mai bine relatiile de cauzalitate.

De ce oare cineva se naste intr-un mediu fara sansa la educatie, in care este inoculat cu invataturi distructive de la o varsta frageda / si altcineva se naste inzestrat aproape de sfintenie ?

De ce unii se nasc intr-un mediu in care sunt inconjurati de multa dragoste, iar altii se nasc intr-un mediu ostil care ii traumatizeaza?

In budism avem o explicatie rationala: karma. In crestinism este inexplicabil.

Karma este o particularitate a unei legi universal functionale: cauza-efect.

Niciun fenomen nu apare spontan, fara cauze.

Si fiecare actiune produce efecte.

Pentru a avea efectele dorite, in primul rand, avem nevoie sa intelegem ce tip de actiuni sunt necesare.

//

"Liberul" arbitru - este atat de liber - cat de libera este intelegerea noastra cu privire la realitate.

:21: Karma e o minciunica nereusita."Tatal minciunii " are altele mult mai reusite. Cum poti sa afirmi ca in crestinism nu exista explicatie? Pai daca Dumnezeu si parintii sunt "partasi" la nasterea unei noi fiinte,Dumnezeu pune sufletul ,parintii pun zestrea genetica cu luminile si umbrele ei,cu tot arborele genealogic din spate influentat de inaintasi care au fost sfinti sau/si ucigasi ...dar cuvantul final il are libera alegere a fiecarei persoane in parte manifestata de-a lungul vietii ...



Un prunc nu intelege care-i treaba cu digestia laptelui in stomac,cum se scindeaza proteinele etc,dar suge de la sanul mamei lui,din alte considerente decat ..."cunoasterea".

Cat de liber este "liberul arbitru" al copiilor exploatati si abuzati, care mor de malnutritie, in razboaie, secerati de boli, lipsiti de educatie si caldura dragostei parintilor?

https://www.google.ro/search?q=child...dren+war+syria

https://www.google.ro/search?q=child...apped+for+army

https://www.google.ro/search?q=child...0Child%20Labor

Unii ignora complet, deliberat, faptul ca oamenii, de fapt, nu au sanse egale la "liberul" arbitru. Insa, se pare ca este mai confortabil sa gandeasca astfel.

Asta suna a umanism miscator, a divagatie de distras atentia de la ideea de creatura revoltata ca n-a fost consultata de Creator inainte de a fi adusa la viata.

Dar de fapt, pare ca vrei sa pui problema vinei, nu a liberului arbitru, nu? Intrebarea e: Vina pentru ce, mai exact? Despre ce e vorba? Despre fericirea trecatoare de pe pamant sau despre viata vesnica?

Si a cui ar putea fi vina?

1. A lui Dumnezeu? Ca doar El i-a adus pe lume pe acei copii intr-o lume atat de ostila.
Sau
2.A parintilor care-i lipsesc de iubire si implicit a intregii lumi din cauza careia s-a otravit viata pe pamant?
Sau
3 Chiar a copiilor care, conform legii karmei, s-au reincarnat pentru a-si ispasi pacatele facute intr-o presupusa viata anterioara?

Daca e sa se stabileasca a cui e responsabilitatea, as fi curioasa cum raspunzi la asta din dubla perspectiva in care te-ai plasat, atat ca adept al budhismului, cat si ca presupus adept al ortodoxiei?

Tin sa-ti amintesc ca cele doua conceptii sunt total si iremediabil ireconciliabile. Iar daca n-ai un raspuns ortodox identic cu cel budhist, atat in chestiunea asta, cat si in altele, ce crezi, ti-ai mai putea da singur (fraudulos) denumirea de ortodox?

Deci

Raspunsul tau budist e…
Raspunsul tau (presupus) crestin ortodox e…

Daca raspunsul tau nu e nici unul din cele 3 de mai sus, poate ca exista alta varianta, ceva mai complexa.
Uite, un posibil hint: Chiar si numai un singur exemplu din fiecare. Compara viata a 2 personaje, alese la intamplare: a Sf. Teofil de la Kitaev, de exemplu, nascut intr-un mediu foarte ostil, cu o mama care l-a respins de mic si care a incercat sa-l inece de nenumarate ori. Cu toate determinarile ostile de-a lungul vietii, a ajuns sfant si se bucura in vesnicie cu Cel-Sfant.

Si viata lui Marylin Monroe, superstar de Hollywood, avand conditii extrem de favorabile, frumusete, bani, putere, averi, relatii, pozitie sociala, tot ce vrei. Cu toate astea s-a sinucis, nemaiputand suporta saracia si golul launtric si asa s-a dat singura in mana demonilor.

Fa deci aceasta comparatie, si stabileste un corespondent intre datul existential, sansele egale/inegale, alegerile personale si rezultatul final.


P.S. Faci confuzie intre datul existential, limitari exterioare, limitari interioare, vointa/dorirea firii, vointa/alegerea ipostasului. Incerc sa revin pe tema asta, dar ma tem ca iar am de scris vreun cearceaf si probabil ti-am scos deja fire albe :)

Si inca un P.S.

In care din propozitiile de mai jos te regasesti ca mod de a gandi?
1. La jocul de carti, trebuie sa ai carti bune ca sa castigi. Daca n-ai carti bune, pierzi.
2. La jocul de carti, e important sa ai carti bune, dar mult mai important e sa le joci bine pe cele pe care le-ai primit.

Thumb up, Flying!

Eu nu-mi dau seama cum inteleg budhistii si in general adeptii reincarnarii chestia cu mostenirea genetica. Nici ceea ce numesc ei continuumul constiintei. Ce zic ei ca mostenesc/nu mostenesc de la o reincarnare la alta?

Iluziile, sora!
...:))

In budism, "responsabilul" ("diavolul") - cauza radacina a suferintei este necunostinta, necunoasterea naturii ultime a realitatii - adevarul cu privire la ceea ce este de fapt Realitatea.

Budismul afirma ca suferim pentru ca ne aflam in necunostinta, pentru ca actionam fara sa ne cunoastem natura noastra proprie si natura ultima a ceea ce ne inconjoara.

Desi suferinta pare sa vina dinafara, prin elementele naturii, prin alte fiinte (naturale/supranaturale) ea de fapt isi are sursa in interiorul nostru.


Budismul Hinayana afirma ca fiecare subiect resimte efectele propriilor actiuni intr-un lant cauzal de o complexitate inconceptibila. Semintele unor fapte bune sau rele se pot coace in efecte pe care subiectul le resimte posibil instantaneu sau poate peste miliarde si miliarde de alte stadii existentiale (intr-o realitate extrem de complexa - exprimata printr-o infinitate de universuri si forme existentiale).


Budismul Mahayana aprofundeaza acest principiu si adauga urmatoarea observatie - daca ceva rau se intampla in lume, atunci acest rau isi are o cauza si in noi insine.

Adica, in principiu, avem o responsabilitate fata de tot si de toate - pentru ca in Adevar suntem conectati cu fiecare particica a realitatii, cu fiecare suflet - suntem, de fapt, un singur Trup. Toti ceilalti sunt oglinda noastra, ceea ce suntem in adancul nostru.

-------
Referindu-ne la exemplul Teofil-Monroe - ceea ce conteaza cu adevarat
este bogatia interioara cu care calatorim prin nenumaratele secvente existentiale.

Din punct de vedere al Dharmei - Monoe a practicat generozitatea intr-una din vietile anterioare dar nu a practicat disciplina morala. Generozitatea materiala este cauza bogatiei materiale in viitor, disciplina morala este cauza bogatiei spirituale in viitor. Daca ne lipseste disciplina morala atunci suntem saraci chiar daca in afara dobandim bogatii. Daca nu practicam disciplina morala plecam din aceasta lume goi de virtute (plini de felurite patimi).

Teofil s-a nascut cu o zestre spirituala pe care a acumulat-o in alte vieti anterioare. Circumstantele adverse pentru el au fost de fapt factori lucratori in economia desavarsirii - valabil doar pentru astfel de persoane extraordinare, pentru ca aceste conditii vitrege ii coplesesc/distrug pe cei slabi de virtute (nu au niciun folos spiritual).

Suntem doar calatori, pribegi prin felurite lumi - pana cand aflam Adevarul ("Promised Land").

:21:Raspunsul tau se vrea o replica la ideea mea?:.
Ai introdus o exceptie de la regula(ex: bebelusii si copiii care mor cand inca n-au ajuns la un discernamant pentru a alege liber sau sunt impiedicati sa aleaga liber) ,pretinzand ca contrazici regula?Liberul arbitru al copiilor fara discernamant.Asta se intampla cand judeci intr-un mod ateist,privind exclusiv la fapte exterioare limitate la aceasta lume.Dumnezeu priveste la alegerile interioare morale .

Cand cineva care nu are inca discernamant de a alege ,atunci alegerile le fac parintii in locul lor(parinti despre care se presupune ca au mai mult discernamant )fiind in avantajul copiilor.Dar daca parintii insisi nu au discernamant (abandonandu-i,exploatandu-i)inseamna ca alegerile morale anterioare ale parintilor si inaintasilor au fost defecte(pacate) si au dus la distrugerea discernamantului chiar si a parintilor...si din momentul acesta pare incorect ca unii sa porneasca in viata cu sanse bune si altii fara prea mari sanse de a alege. Doar pare incorect ,pentru ca nu stim pronia ascunsa a lui Dumnezeu si cum lucreaza El,dar florinolteanu se pare ca stie si tocmai de aceea face astfel de afirmatii.

Cred ca intelegi gresit expresia "sanse egale pentru liberul arbitru" .De exemplu un director de la o firma are de luat niste decizii morale in zona sa ,acelasi lucru trebuie sa-l faca si o femeie de servici pe feliuta ei de responsabilitate.Ambii,fiecare la nivelul lui , au "sanse egale pentru liberul arbitru".Cred ca esti derutat de "importanta" lumeasca diferita (ditamai director vs femeie de servici )pe care o atribuie mintea noastra ,Dumnezeu vede doar declicul moral ,care e acelasi la orice nivel.



"Fiintele umane se judecă unele pe altele prin prisma actiunilor lor exterioare. Dumnezeu le judecă prin prisma alegerilor lor morale. Cînd un nevrotic care are o oroare patologică de pisici se fortează să ridice o pisică, pentru un motiv bun, este posibil ca în ochii lui Dumnezeu el să arate mai mult curaj decît a arătat un om sănătos care a cîştigat ordinul Virtutea Militară. Cînd un om, care a fost pervertit din tinerete şi a fost învătat că cruzimea este un lucru normal, face un gest mic de bunătate, sau se retine de la o cruzime pe care ar fi putut-o comite şi, de aceea, poate riscă să fie batjocorit de tovarăşii săi, este posibil ca el, în ochii lui Dumnezeu, să fi făcut mai mult decît dacă eu sau tu ne-am fi dat chiar viata pentru un prieten."(CS Lewis ,Crestinism pur si simplu)

Karma ofera o explicatie rationala pentru experientele individului (in baza legii cauza-efect) pe care il responsabilizeaza in mod exclusiv pentru actiunile sale - nu cauta vinovati in afara, fie Lucifer, extraterestrii, demoni, Adam, parinti, blesteme...

o alternativa/completare la raspunsurile gen:

"Nu stim pronia ascunsa a Lui Dumnezeu"