136. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(V)
 

136. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(V)
Comentariu la capitolul intitulat “ Omul creştin, fiu al bisericii celei adevărate, al cărei cap este Iisus Hristos: Biserica Noul Ierusalim”
--urmare--

Aşadar, condiţionarea sine qua non ca Biserica să fie condusă neapărat de un prooroc care să-l dirijeze pe patriarh îndeaproape şi să facă lobby printre episcopii din Sfântul Sinod este absurdă, mincinoasă şi necanonică. Ea este o invenţie pură de-a pucioşilor, prin care ei îşi evidenţiază propria Biserică (de fapt, o simplă mişcare sectară) ca fiind “singura biserică adevărată”.
Nicodimul pucios pretinde că duhul proorociei a lucrat ani de zile în mod “constant” în Biserică, pentru a se putea lansa imediat într-o “demonstraţie” intitulată Fisuri în “succesiunea apostolică”.
Această demonstraţie încearcă să ne convingă că actualii episcopi ai Bisericii Ortodoxe Române sunt necanonici, pe motivul că (cităm de la pag. 38) “în lanţul succesiunii s-au produs fisuri”. E o acuzaţie gravă, dar care se întoarce ca un bumerang împotriva celui care a formulat-o. Dacă în Biserică a existat o prezenţă “constantă” a proorocilor, deci ei s-au putut “înlănţui” unii pe alţii, cum de au permis ei ca lanţul succesiunii apostolice să se rupă? Ce au păzit ei atunci, şi de ce a mai fost nevoie să se “înlănţuie” unii pe alţii, într-o prezenţă “constantă”, dacă au lăsat Biserica fără o ierarhie validă, transformând-o într-o caricatură? Dacă Biserica nu mai are ierarhie validă (episcopi, preoţi şi diaconi) înseamnă că slujirea lor actuală este ca o scenetă de teatru, plictisitoare prin repetarea ei inflexibilă. Iar “proorocii” sunt regizorii care-i manipulează pe aceşti clerici cabotini.
Nicodimul Pucios bate şeaua ca să priceapă iapa: Bisericii îi trebuia un nou început, nu numai pe plan proorocesc (prin Verginica) ci şi pe plan ierarhic (la început s-a încercat prin episcopul Irineu, care avea preoţia clasică şi canonică; dar dacă tentativa aceasta a eşuat, a fost inventată o nouă “preoţie”, denumită de pucioşi “preoţie după rânduiala lui Melchisedec”). Aceasta ar justifica înfiinţarea unei noi Biserici, pe care pucioşii o denumesc abuziv “Biserica Noul Ierusalim”, exploatând în interes personal o sintagmă cunoscută, preluată de Biserică în slujbele şi în cântările ei, din cartea Apocalipsei.
Nicodimul Pucios îi anatemizează apoi pe teologii cărturari, citând cu patos din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa acele ameninţări care i se potrivesc perfect de bine chiar lui:
“ Vai oamenilor care se zic pe sine că sunt cu legea Bisericii şi care au scris cărţi peste cărţi despre numele Meu şi al legilor Mele, căci nu sunt cărţile acelea. Acelea sunt pământ. şi în pământ se întorc...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 21 nov./4 dec.1992)
Părintele Nicodim se circumscrie apoi unei “realităţi” curente, făcându-se că nu observă că ea nu este valabilă şi pentru perioada 1955-1990: pretenţia că Dumnezeu le vorbeşte “direct” oamenilor (deci, fără intermediari). Cităm de la pag.40:
“ Este cel puţin absurd ca atunci când Dumnezeu vorbeşte direct, împlinind făgăduinţa Sa care zice “ Iată, Eu cu sunt voi în toată vremea” (Ev. Matei 28/20)tocmai atunci cei vizaţi să sară ca arşi şi să strige: “Nu a vorbit Dumnezeu, ci altcineva în numele Lui!” sau “Nu acesta este Dumnezeu!”
Admiţând că, într-adevăr, astăzi Dumnezeu îi vorbeşte “direct” Mihaelei Tărcuţă, iar ea Îl aude vorbind ca pe o adiere de vânt şi Îi consemnează vorbele în caiete, pentru a fi citite ulterior mulţimilor, ne întrebăm de ce în perioada 1955-1990 Dumnezeu n-a procedat la fel de simplu, vorbindu-i Verginicăi şi lelicăi Maria la ureche? Treizeci şi cinci de ani (1955-1990) Dumnezeul Pucioasei a vorbit ca un ventrilog, cu voce de femeie, şi de aceea mulţi au afirmat din capul locului: „Nu a vorbit Dumnezeu, ci altcineva în numele Lui” . Oare nu vorbea Verginica cu gura ei şi cu vocea ei, în numele Lui? Oare nu făcea şi lelica Maria acelaşi lucru? Iată de aceea oamenii spuneau: „Nu acestea este Dumnezeu!” Referindu-se exclusiv la perioada actuală, când Mihaela pretinde că aude în cap sau în urechi vocea lui Dumnezeu, Nicodimul Pucios ascunde cu bună-ştiinţă din raţionamentul său despre „vorbirea directă a lui Dumnezeu” treizeci şi cinci de ani de „vorbire indirectă”.
În fine, capitolul se încheie cu o definire multiplă a puciosului-practicant, denumit de părintele Nicodim „ omul creştin, fiu-copil al lui Dumnezeu”:
- puciosul de rând are umilinţa de a se lăsa condus de liderii pucioşi, impunându-şi să creadă că Dumnezeu este Cel care îl conduce, şi nu oamenii;
- puciosul trebuie că are dragoste de fraţi, şi încă o dragoste din cele jertfitoare. Dar va trebui să ne facem că nu vedem nenumăratele accese de ură, dispreţ, umilinţă, clevetire, trădare, înjosire, care apar frecvent între unii pucioşi;
- puciosul a renunţat la mila faţă de semenii săi, considerând-o „milă păguboasă”, şi a înlocuit-o cu mila faţă de liderii pucioşi care sunt consideraţi reprezentanţii aleşi şi văzuţi ai unui Dumnezeu imaginar, Dumnezeul Pucioasei;
- puciosul crede în promisiunile lui Hristos ( dar toţi creştinii de pe toate meridianele globului pământesc cred şi ei la fel);
- puciosul Îl aşteaptă înfrigurat pe Hristos, Care trebuie să revină pe pământ dintr-o clipă într-alta; spre deosebire de alţi creştini, el îşi pregăteşte cu grijă hainele albe de nuntă, pe care le poartă de pe acum, ca să se obişnuiască cu ele. Nunta spirituală a lui Hristos va avea loc exclusiv cu singura biserică sobornicească şi apostolească de pe pământ, care nu poate fi alta decât Biserica Noul Ierusalim;
- puciosul se roagă cu stăruinţă pentru toţi cei morţi de la Adam încoace, dar se fereşte ca de foc să se roage pentru păcătoşii cei vii, căci aceştia, păcătoşi fiind, ar putea folosi puterea rugăciunii şi împlinirea ei pentru a face şi mai mari, şi mai multe păcate. În plus, vii fiind, păcătoşii n-au decât să se roage singuri pentru ei înşişi, ceea ce morţii nu mai pot face;
- puciosul ia în serios îndemnul „Fiţi sfinţi, precum Tatăl vostru sfânt este în ceruri” (I Petru, 1,16) şi se zideşte pe sine cărămidă vie în zidul Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim, asemenea Anei din legenda meşterului Manole de la mănăstirea Curtea de Argeş. El se declară pe sine sfânt şi se străduieşte din răsputeri să creadă ceea ce spune. Iar când mai greşeşte, ca tot omul, el se umileşte şi se pocăieşte, mângâindu-se cu gândul că nu-i aşa de uşor să fii sfânt. Mai cazi, te mai ridici... Până la urmă, intenţia contează.

137. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VI)
 

137. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VI)
Comentariu la capitolul intitulat “Cetatea Sfântă Noul Ierusalim – Radiografia unei opţiuni demiurgice”


Nicodimul Pucios se străduieşte din capul locului să demonstreze, generalizând probabil unele experienţe personale, că spaţiul eclezial al oricărei biserici ortodoxe şi-a pierdut (cu timpul) în mod definitiv sfinţenia consacrată de la început prin târnosirea acesteia. El pleacă de la o serie de coordonate specifice bisericilor primare, care au evoluat în timp odată cu evoluţia însăşi a creştinismului. Dispariţia uşierilor, amestecarea bărbaţilor cu femeile în biserică, separarea preoţilor de credincioşi în anumite momente liturgice, apariţia catapetesmei şi a perdelei ca instrumente văzute ale acestei separări, transformarea penitenţei dintr-o ţintă destinată oprobiului public într-o adâncă introspecţie personală, sunt tot atâtea prilejuri de nemulţumire manifestă pentru Nicodimul Pucios. Sfinţenia proprie a locaşului de cult, conferită de către episcop prin slujba târnosirii, este pusă la îndoială de către Nicodimul Pucios printr-o simplă substituire de planuri, pe care el o evidenţiază cu dibăcia unui prestidigitator: diluarea gradului de sfinţenie a unora dintre enoriaşi, prin abandonarea observării unor obiceiuri, devine sine qua non o cauză a pierderii sfinţeniei întregului locaş de cult şi întregii comunităţi creştine. Or, este momentul să-i amintim preacuviosului Nicodim că altarul care sfinţeşte darul este mai mare decât darul adus la altar (v. Matei 23,19) Biserica întreagă, care sfinţeşte pe credincioşi, nu poate fi desacrată de pătrunderea unuia, sau altuia, sau a mii şi mii de păcătoşi între zidurile sale. Comunitatea creştină, care se numeşte şi ea biserică întreagă, nu poate fi compromisă sau dezonorată de comportamentul necreştinesc al unuia sau mai mulţi dintre cei care se consideră membri ai săi. Ce este al lui Dumnezeu rămâne pe veci al lui Dumnezeu şi nu I se poate lua printr-un simplu capriciu sau prin voia liberă a vrăjmaşilor Lui.
Titlul paragrafului al doilea (“Păcătoşii cuceresc biserica sfinţilor”) este tendenţios ales, pentru a sugera o înfrângere epocală a Bisericii sfinte a lui Hristos de cohorte de păcătoşi care pătrund în ea încălţaţi şi cu ciubotele murdare, o cuceresc şi o subjugă, maculându-i definitiv sfinţenia. Consecutiv, apariţia providenţială a unui popor de sfinţi (pucioşii, desigur!) este considerată ca singura salvatoare pentru Biserică. Dar nu pentru Biserica tradiţională, care rămâne mai departe abandonată, ci pentru conceptul de “biserică”, de acum confiscat de pucioşi care se consideră “singura biserică adevărată”. Ei pretind în chip fals că Biserica renaşte din propria ei cenuşă pe “muntele cel sfânt” denumit Glodeni-Vale de lângă oraşul Pucioasa, precum mitologica pasăre Phoenix, dar continuă să ponegrească adevărata Biserică, considerând-o moartă în păcatele sale.
Reluând teza (între timp, răsuflată) unei cotituri istorice a creştinătăţii, care ar fi avut loc în anul 7500 de la facerea lumii (1992 , era creştină) Nicodimul Pucios proclamă anul 1992 ca “anul schimbărilor de fond din biserică” (citat de la pag. 45). Mai precis, el zice că “atunci a avut loc în viaţa creştinilor ortodocşi o schimbare esenţială” (citat de la pag. 46). El asociază această schimbare cu ctitorirea Bisericii Noul Ierusalim, căreia liderii pucioşi i-au zis (dar abia în anul 1995) Cetatea Sfântă Noul Ierusalim. De ce n-au numit-o aşa de la bun început? În 1992 era mai puţin sfântă? Sau, era mai puţin cetate? Sau atotştiutorii prooroci pucioşi nu ştiau pur şi simplu că e cetate sfântă, dar au aflat pe parcurs? Greu de răspuns la aceste întrebări fireşti; şi de aceea, asupra acestei stufoase dileme chiar şi Nicodimul Pucios tace ca peştele. Nu înainte însă de a-i conferi Bisericii Noul Ierusalim o aureolă nemeritată, denumind-o Biserica neprihăniţilor şi neadormiţilor. Între timp a devenit notorie zâzania prin care neprihăniţii pucioşi aproape că şi-au scos ochii unii altora, făcându-i pe cei mai slabi de înger dintre ei să-şi ia câmpii.
Nicodimul Pucios trece apoi în revistă criteriile care definesc sfinţenia. Credeţi că e vorba de dragoste, de milă creştină, de jertfelnicie altruistă? Aş! Legile sfinţeniei la pucioşi sunt puţine, dar fixe, şi se reduc (după părerea autorizată a preacuviosului Nicodim) la următoarele formulări, recondiţionate după cerinţele originale care alcătuiesc miezul Hrisovului lansat în anul 1991 odată cu ridicarea bisericii de la Pucioasa:
1. curăţenia trupească a simţurilor. În traducere liberă, pentru cei neavizaţi, asta înseamnă inclusiv abolirea căsătoriei ca Taină a Bisericii , dar Nicodimul Pucios, prin limbajul lui diplomatic, preferă a păstra aparenţa unei consecvenţe a sfinţeniei, şi nicidecum a unei “lovituri de stat” în Biserică.
2. abţinerea de la mâncarea de carne, de la băuturi alcoolice şi de la droguri. Observăm şi aici că această restricţie este copiată trunchiat după “Hrisov”, omiţându-se intenţionat dezlegarea la peşte şi la vinul din struguri, care acolo erau menţionate în mod explicit; dar Nicodimul Pucios se face că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.
3. respectarea tradiţiei creştineşti referitoare la îmbrăcăminte. Şi aici trebuie menţionat că propensiunea pucioşilor pentru hainele albe nu este nicidecum o tradiţie creştinească. Chiar dacă albul şi negrul erau folosite în mod preferenţial de către strămoşii noştri, nici iile înflorate, nici clopul colorat şi împăunat n-au lipsit din vestimentaţia lor. Creştinii se îmbrăcau simplu, dar curat, cu ce aveau la îndemână şi cu ce îşi permiteau. Însăşi Verginica, fiind copilă săracă, se îmbrăca mereu cu aceeaşi rochiţă de stambă înflorată, pe care o purta când pe faţă, când pe dos; iar la maturitate se înbrăca cu „haine de oraş”; nici vorbă la ea de haine albe sau de alte mofturi din acestea.
4. respectarea legilor canonice ortodoxe strămoşeşti. Nicodimul Pucios o ia din nou pe limbajul „diplomatic”, ocazie cu care omite un amănunt. El ascunde ceea ce în Hrisov se explicirează foarte clar: „...în stilul românesc şi ortodox străvechi”. Aşadar, stilul era un amănunt esenţial, şi nu canoanele, denumite în mod generic de Nicodimul Pucios drept „legi”. Din nou, preacuviosul ascunde diferenţele grave de doctrină dintre Biserica Noul Ierusalim şi BOR, pentru a estompa caracterul „revoluţionar” al „întoarcerii la izvoare” pe care o propovăduiesc pucioşii pentru Biserica strămoşească.
5. grija pentru primirea adecvată a Sfintelor Taine. Şi aici, preacuviosul omite deliberat că, „din prea multă grijă”, mulţi dintre creştinii pucioşi nu s-au mai împărtăşit cu anii, fiind rupţi de Biserică şi lipsiţi de asistenţa religioasă canonică.
Aşadar, „sfinţenia” la pucioşi constă în observarea riguroasă a unor restricţii („ Nu lua, nu gusta, nu te atinge!” – obicei blamat cu severitate şi de Pavel în epistola sa către Coloseni, 2:21) mai degrabă trupeşti şi ceremoniale, decât în cultivarea unor valenţe spirituale umaniste, care să-i ridice mai presus de trăirea egoistă, meschină a semenilor lor. „Milă voiesc, iar nu jertfă!” a cerut Hristos (v. Matei 9,13) dar pucioşii proclamă astăzi preceptul exact contrar: „Jertfă voiesc să-I aduc Domnului, iar nu milă păguboasă semenilor!”

138. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VII)
 

138. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VII)
Comentariu la capitolul intitulat “Biserica Noul Ierusalim - o biserică a sfinţilor”


În încercarea de a demonstra (aparent, matematic) faptul că numai Biserica Noul Ierusalim este o Biserică a sfinţilor (şi, implicit, că restul bisericilor sunt ale păcătoşilor) Nicodimul Pucios se lansează într-o filozofie interogativ-inductivă, menită sa-l dirijeze pe cititor spre concluzii prefabricate:
1. Dumnezeu n-a fost niciodată înţeles de om, de aceea omul a luat-o razna implacabil, chiar dacă nu s-a dezlipit de biserică: "...cu mici excepţii, omul nu L-a înţeles niciodată, şi pentru că nu L-a înţeles, mereu I-a stat împotrivă" (citat de la pag.50)
2. Cu toate acestea, “Biserica are Duhul lui Dumnezeu, căci biserica este a sfinţilor” (citat de la pag.52)
3. Dar dacă Biserica nu mai are Duhul lui Dumnezeu, "trebuie cercetat ce anume a alungat Duhul" (citat de la pag.53). Să consemnăm aici o primă contradicţie majoră pe care Nicodimul Pucios o face, în raport cu Sfânta Scriptură. Acolo găsim că Hristos este nedespărţit de Biserica Sa, prin Duhul pe care L-a pogorât la Cincizecime pentru veşnicie:
" ...şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele..."(Matei 28,20)
Probabil că Nicodimul Pucios a descoperit câteva zile în care Hristos a uitat să semneze condica de prezenţă şi a lipsit de la întâlnirea cotidiană cu Biserica Sa, şi de aceea el L-a sancţionat imediat, cu constatarea acidă că Duhul Sfânt a lipsit de la slujba Lui din Biserică, şi chiar a uitat să se mai întoarcă, fiindcă după opinia pucioşilor, biserica din lume nu mai are Duhul Sfânt:
"...trebuie cercetat ce anume a alungat Duhul..." (citat de la pag.53)
4.Extra Ecclesia există însă un popor curat, poporul pucios, care "trăieşte, deja, pentru şi în împărăţia lui Dumnezeu" (citat de la pag.53) Oare ştie Nicodimul pucios că Extra Ecclesia nulla salus?
Nicodimul Pucios nu sesizează ridicolul (împletit strâns cu erezia) propriei sale aserţiuni. Afirmaţia este ridicolă, îndată ce singurele criterii care-i definesc pe creştinii care "trăiesc, deja, în împărăţia lui Dumnezeu" sunt acestea pe care le descrie Nicodimul Pucios la pag.53:
- ei nici nu se însoară, nici nu se mărită (deci trăiesc ca îngerii din ceruri);
- ei “fug de lume”, devenind astfel nişte maratonişti în perpetuitate;
- ei mănâncă numai vegetale, se îmbracă numai cu haine din fibre naturale, şi au mereu o conduită îngrijită.
Afirmaţia Nicodimului Pucios este şi eretică, deoarece dacă acest popor "traăieşte, deja, în împărăţia lui Dumnezeu", pucioşii nu mai au nevoie de Hristos, nici de a doua Sa venire prin care să le aducă Hristos Împărăţia lui Dumnezeu. Adică, pucioşii au dobândit această împărăţie singuri, prin strădaniile lor tenace şi strict personale (aşa cum pretind toţi sectarii, de altfel, căci numai ei sunt absolut siguri că "sunt mântuiţi")
Cu toate acestea, pucioşii pretind că aşteaptă şi ei a doua venire a lui Hristos - atunci când nu pretind altceva, căci ei mereu se contrazic în afirmaţiile lor ( şi de multe ori pot fi auziţi că "Hristos a venit deja la ei, în persoana Cuvântului care coboară mereu din cer la Pucioasa")
Oare de ce-L mai aşteaptă, atunci, dacă deja a venit? Numai ei ştiu. Venirea Lui la ei oricum nu se mai justifică, îndată ce ei "trăiesc, deja, în împărăţia lui Dumnezeu" (citat de la pag.53).

În paragraful "Somnul raţiunii naşte păcatul" (pag.53) Nicodimul Pucios face o interesantă comparaţie între pucioşi şi mormoni, observând că încă din anul 1834 mormonii au intuit că sfinţenia " este o cerinţă imperioasă, care lipsea în bisericile creştine ale vremii, numite de ei apostate". Nicodimul Pucios apreciază însă că titlul pe care şi l-au luat mormonii ("sfinţi ai ultimelor zile") este nemeritat (cităm) "datorită invataturilor lor ratacite". Îi reamintim Nicodimului Pucios că niciunul dintre cele trei criterii care definesc sfinţenia poporului pucios, ca "trăitor în împărăţia lui Dumnezeu" nu aminteşte - măcar în treacăt - de vreo condiţie legată de canonicitatea învăţăturii pe care o practică. În prezent mormonii au uitat de poligamia pe care o practicau strămoşii lor, sunt destul de rezervaţi faţă de ispitele "lumii", duc o viaţă cumpătată şi au mereu o ţinută vestimentară îngrijită. Ar putea cu oarecare îngăduinţă să fie consideraţi ca împlinitori ai celor trei criterii formulate de Nicodimul Pucios, deci atributul autointitulat de "sfinţi ai ultimelor zile" să nu fie chiar inacceptabil. Dar asta ar însemna să intre la concurenţă directă şi exclusivă cu pucioşii, ceea ce pentru preacuviosul Nicodim n-ar fi chiar de dorit. Cine ştie cine câştigă cursa până la urmă? La urma urmei, la capitolul "învăţături rătăcite" concurenţa dintre pucioşi şi mormoni ar fi destul de acerbă, căci fiecare dintre aceste două secte ţine cu mare îndârjire la ereziile ei.
Perorând despre sfinţenie şi despre păcat, Nicodimul Pucios ajunge repede la concluzia că toţi teologii creştini consideră azi că păcatul este inevitabil - concluzie care este un fals calificat. Există, dimpotrivă, numeroşi teologi care exemplifică sfinţenia - în limitele fireşti ale fiinţei umane - chiar prin propria lor viaţă, iar sfinţii nu sunt deloc rupţi de contemporaneitate. Este suficient să-l amintim doar pe Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva, trăitor al sfârşitului de secol XX, care ne-a arătat prin viaţa sa curată că păcatul nu este inevitabil.
Aşadar, chiar dacă ar exista pe undeva (aşa cum pretinde Nicodimul Pucios) nişte "apologeţi ai trăirilor împarţite (şi cu lumea, şi cu Dumnezeu; si altfel spus, atât cu păcatul, cât şi cu aspiraţia continuă, dar ineficientă, spre sfinţenie)." (citat de la pag.55), ei nu pot fi reprezentativi pentru Biserica Ortodoxă, îndată ce viaţa îi contrazice. Sfantul Ioan Iacob Românul n-a cunoscut asa-zisa găselniţă nicodimopucioşiană, intitulată "aspiraţia continuă, dar ineficientă, spre sfinţenie", ci a cunoscut sfinţenia, cu care s-a îmbrăcat şi aşa s-a mutat, îmbrăcat cu ea, la cele veşnice.

138. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VII)
Comentariu la capitolul intitulat “Biserica Noul Ierusalim - o biserică a sfinţilor”
-- urmare --

Urmează paragraful cu titlul "Biserica, trup al lui Hristos" care, deşi scurt, caută a fi foarte persuasiv. El sugerează că există probabilitatea ca Biserica (mlădiţele Viei, care este Hristos), primind Trupul şi Sângele Domnului cu nevrednicie, să fie tăiată din Viţă (adică, despărţită de Hristos) şi apoi aruncată în foc. Dar aici intervine scamatoria Nicodimului Pucios, care scoate din "jobenul lui Dumnezeu" o altă biserică. Există la Dumnezeu (cităm din pag.55) "întotdeauna păstrată o Biserică formată din mladiţe care au rămas în viţă, căci El a făgăduit că va rămâne cu sfinţii până la sfârşitul veacurilor (v. Ev. Matei, 28/20)". Aluzia la Biserica Noul Ierusalim de la Pucioasa este mai mult decât străvezie: aceasta ar fi tocmai biserica păstrată de Nicodimul Pucios în "jobenul lui Dumnezeu".
Nicodimul Pucios pledează apoi pentru altă idee: sfinţirea "se face prin Cuvântul lui Dumnezeu"(citat de la pag.56). Să remarcăm faptul că sintagma "Cuvântul lui Dumnezeu" a fost confiscată de pucioşi din anul 1955 încoace, ei considerând-o un fel de proprietate privată (adică, numai şi numai mesajele de la Pucioasa ar reprezenta Cuvântul lui Dumnezeu) deşi toti ceilalti creştini, atunci cand folosesc sintagma Cuvântul lui Dumnezeu se raportează cu prioritate la Sfânta Scriptură. Rezultă că sfinţenia este idisolubil legată de cunoaşterea şi recunoaşterea exclusivă a mesajelor de la Pucioasa, ca fiind singurele "mântuitoare". Era strict necesar acest lucru şi în perioada anterioară anului 1955? Au fost mai putin sfinţi Teodora de la Sihla, Filoteea de la Arges, Calinic de la Cernica, Ioan Iacob Hozevitul, pentru că n-au avut ca dreptar Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa? Nicodimul Pucios se raportează însă cu dibăcie doar la prezent, lăsând perioada anterioară anului 1955 într-un con de umbră:
" Tot poporul primeşte Cuvântul lui Dumnezeu şi toti sunt chemati la sfintenie: " Deci, de se va curăţi cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun." (II Timotei,2/21)" (citat de la pag.56)
Să observăm că acest citat integrează un temei scripturistic care nu se referă nici la Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, nici la perioada prezentă, deoarece Pavel, în epistola sa către Timotei, nu condiţiona câtuşi de puţin sfinţenia de cunoaşterea şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu de la Pucioasa. Altele sunt cerinţele care vor fi temelia sfinţeniei lui Timotei, formulate la modul concret şi particular un pic mai devreme în aceeaşi epistolă:
- să se întărească în harul care este în Hristos Iisus (v. 2 Tim. 2,1) şi în credinţa în El (v. 2 Tim. 2,13)
- să se silească a se arăta încercat înaintea lui Dumnezeu, cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului (2 Tim. 2,15)
- să fugă de deşartele vorbiri lumesti pentru a nu rătăci de la adevăr (v. 2 Tim. 2,16-18).
La modul general, Pavel formulează aici o singură conditie:
- să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului (v. 2 Tim. 2,19), adaugând îndată şi răsplata cuvenită acestei conduite:
"...de se va curati cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit,..." (2 Tim. 2,21).
Nici vorbă, aşadar, despre necesitatea unui "Cuvânt" inventat de oameni îndrăzneţi ai secolului XX, ca venind din partea lui Dumnezeu.
Nicodimul Pucios reclamă apoi că formularea uzuală (existentă şi în Simbolul de credintă creştin) despre Biserică: " ...una sfântă, sobornicească şi apostolească " este deja perimată şi demagogică, deoarece:
a) " biserica nu mai este de mult una, ci mai multe" (citat de la pag.57)
b) biserica nu mai este sfântă deoarece "a fost cucerită de tagma păcătoşilor" (citat de la pag.57)
c) biserica nu mai este nici apostolică, deoarece apostolii şi proorocii ei au murit de mult şi " s-au mutat în lumea nevazută" (citat de la pag.57) iar alţii nu le-au mai luat locul.
d) biserica este sobornicească numai ocazional şi, oricum, sobornicitatea " a fost furată de la bisericile locale ale lui Hristos şi însuşită de bisericile instituţionalizate, organisme-fantomă..."(citat de la pag.58)
Să analizăm pe rând aceste aserţiuni.
a) Crezul creştin nu vorbeşte de o biserică “una” ci de o biserică “una sfântă”. Pot fi aşadar mai multe, chiar oricâte biserici pot fi, dar una singură este sfântă. Dezarticulând această însuşire care ar trebui să fie monolitică (“una sfântă”), Nicodimul Pucios speculează cu dibăcie efectul propriei sale manevre, reclamând că: nemaifiind o singură biserică, nici Crezul creştin nu mai e de actualitate. În consecinţă, înfiinţarea unei noi biserici (Biserica Noul Ierusalim) devine strict necesară. Ea nu încalcă cu nimic Crezul creştin ci, prin autodeclarata ei “sfinţenie”, chiar îl restaurează.
b) Nicodimul Pucios inventează apoi o aşa-zisă “cucerire” a bisericii sfinte strămoşeşti de către păcătoşi, cu efectul prezumptiv că biserica îşi pierde în acest mod sfinţenia. Ei bine, el ar fi trebuit să ştie că sfinţenia bisericii este imuabilă, căci ea este trupul lui Hristos, iar Hristos nu poate fi conceput sau acceptat fără trup. Chiar dacă biserica e plină ochi cu necredincioşi aflaţi în vizită, ea nu-şi pierde sfinţenia, deşi ea nu o mai comunică, ci o păstrează pentru sine. Este cazul tuturor bisericilor care, dintr-un motiv sau altul, devin lipsite de operativitate. Hagia Sofia din Constantinopol, spre exemplu, deşi a fost cucerită de necredincioşi, păstrează în sine sfinţenia întreagă, chiar dacă este pusă în imposibilitate de a o mai comunica oamenilor. Ea este şi va fi în veac tot Hagia Sofia. Credincioşii ei fie au fost martirizaţi, fie au fost risipiţi şi s-au mutat cu slujirea între zidurile altor biserici, dar au dus mai departe şi au păstrat cu sine duhul bisericii care aparent a fost desacrată de către necredincioşi. A afirma că biserica a fost în totalitate “cucerită de tagma păcătoşilor” este o afirmaţie tendenţioasă, neserioasă, gratuită şi lipsită de orice temei de bun simţ.
c) Afirmând că “biserica nu mai este nici apostolică, deoarece apostolii şi proorocii ei au murit de mult”, Nicodimul Pucios îi amestecă cu viclenie şi pe prooroci în tagma apostolilor, pentru a dovedi apoi că Biserica Noul Ierusalim, care pretinde că este singura biserică pe care o conduce un “duh proorocesc”, este legitimă şi net superioară BOR, care nu mai are nici apostoli, nici prooroci. În realitate, apostolicitatea este legată exclusiv de apostoli, nu şi de prooroci. Întrebarea care se pune imediat este: cât de apostolească mai este Biserica Noul Ierusalim, dacă şi ei îi lipsesc apostolii? Nicodimul Pucios nu răspunde la această întrebare, pe care de altfel se fereşte să o şi pună. El lasă însă să se înţeleagă că prezenţa “proorocilor” în Biserica Noul Ierusalim este suficientă ca apostolicitatea ei să nu mai poată fi contestată.
d) Afirmaţia precuviosului Nicodim că “biserica este sobornicească numai ocazional” este lipsită de orice fundament şi orice exemplificare. Nicodimul Pucios pleacă de la premisa că “biserica locală” (în sensul pe care el îl înţelege pentru “biserică locală”) este sobornicească, în timp ce instituţia Bisericii (respectiv, BOR), deşi – paradoxal – e condusă tocmai de un sobor de creştini consacraţi prin har, numit Sfântul Sinod, nu este sobornicească. Atunci care este soborul “bisericii locale”? Care este soborul Bisericii Noul Ierusalim, care se pretinde a fi sobornicească: “proorocii” Mihaela şi Nicuşor? Poate prin prisma faptului că ei cumulează simultan, adică în chip “sobornicesc”, funcţiile de prooroc/proorociţă, păstor/păstoriţă, duhovnic/duhovniciţă, speaker(orator şi purtător de cuvânt)/speakeriţă, preot, episcop, etc., etc.?

138. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VII)
 

138. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VII)
Comentariu la capitolul intitulat “Biserica Noul Ierusalim - o biserică a sfinţilor”
-- urmare --

În concluzie, cele 4 argumente aduse de Nicodimul Pucios pentru a “demonstra” că BOR nu mai este sfântă, deci nu mai corespunde prerogativelor prevăzute în Crezul creştin, sunt demagogice, neîntemeiate, şi până la urmă, false. Ele dovedesc o părere preconcepută, oportunistă, a autorului, şi o totală lipsă de imparţialitate. În mod evident, Nicodimul Pucios încearcă să promoveze Noul Ierusalim de la Pucioasa pe uşa strâmtă din dos ca fiind “singura biserică sfântă, sobornicească şi apostolească.
Paragraful următor (“Chemarea la Cina Domnului”) lansează o nouă teorie “revoluţionară”: Cina Domnului este gata, iar Cuvântul lui Dumnezeu este “chemarea la Cină”. Conform Scripturii, unii răspund imediat chemării la Cină, dar alţii întârzie pentru că sunt ocupaţi să-şi încerce boii, ţarinele şi nevestele. Cei care răspund sunt (cităm de la pag.58) “mireasa lui Hristos, Biserica Noul Ierusalim, care trăieşte credinţa pe care o propovăduieşte, şi de aceea ea este însăşi mireasa cea adevărată, care ţine aprinsă candela iubirii, care este învăţată să vegheze [...] să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos [...] şi cine s-o îmbrace (preoţia nou-aşezată prin har)”.
Nicodimul Pucios mărturiseşte aici deschis că Biserica Noul Ierusalim este o biserică nouă, condusă de o “preoţie nou-aşezată prin har”. Această preoţie pucioasă, instituită fără hirotonie, făcută “după ureche” (adică peste bărbaţi lipsiţi de cea mai elementară cultură teologică, fără seminar teologic – iar facultate, nici atât) este ea însăşi o încălcare flagrantă a Scripturii, care menţionează explicit că preoţia trebuie făcută numai aşa cum a fost rânduită de către apostoli (v. Tit, 1,5) adică prin punerea mâinilor apostolilor (v. 2 Tim. 1,6)
Nicodimul Pucios reclamă apoi o aşa-zisă nepăsare în BOR faţă de venirea lui Hristos pe norii cerului. Este un neadevăr grosolan. Nimeni nu are dreptul şi nu-i poate cere Bisericii să promoveze printre credincioşi o aşteptare angoasată, ca venind de la nişte slujitori leneşi, indolenţi şi răi, care se tem de întoarcerea Stăpânului lor, ci o aşteptare liniştită şi demnă pe care o conferă însăşi condiţia de chivernisitori ai talantului încredinţat, pe care s-au străduit să-l înmulţească, aducând încă un talant. În schimb, printre adepţii pucioşi ai Bisericii Noul Ierusalim există mulţi creştini de-a dreptul terorizaţi de “neîmplinirile” personale care (cred ei) îi fac nedemni pentru perpetuitate de “apropiata venire a lui Hristos” care se anunţă de către “proorocii” pucioşi a fi iminentă, dar care se tot amână de vreo 50 de ani încoace. La rândul lor, liderii pucioşi se străduiesc din răsputeri (inclusiv prin iscodirea sistematică a adepţilor la spovedania colectivă) să inducă în supuşii lor sentimentul unei vinovăţii incurabile, care-i face pe aceştia “păpuşi”, adică marionete lipsite de orice urmă de personalitate.
“Nepăsarea alungă sfinţenia”, constată Nicodimul Pucios în continuare. În schimb, “ Domnul Şi-a ales un popor sfânt, noul Israel, ca să fie unealta Lui, cu care “va însămânţa din nou ca la început, şi se va arăta din nou Edenul cel sfânt şi curat şi nestricăcios”. Poporul Noului Ierusalim este popor cu pecete cerească, popor chemat să intre în corabia sfinţeniei de duh şi de trup, chemat la înţelepciune, la lucrarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Sfinţenia aestui popor este o stare care trebuie ocrotită cu grijă...” (citat de la pag.60)
Ultima frază explică întrucâtva realitatea de la Pucioasa care este departe de mult trâmbiţata ”sfinţenie”. Dacă luăm în calcul numai nemulţumirile manifeste şi chiar ura declarată dintre unii adepţi proeminenţi ai mişcării Noul Ierusalim de la Pucioasa, vom constata fie că sfinţenia lor n-a existat niciodată, fie că n-a fost “ocrotită cu grijă” de către liderii pucioşi, devenind treptat o palidă amintire.
Cu toate acestea, Nicodimul Pucios continuă să proclame o sfinţenie imaginară şi încheie capitolul cu un oarecare optimism: “Sfinţenia aduce asemănarea cu Dumnezeu”. În optica pucioşilor însă, această asemănare lucrează aproape exclusiv la înnobilarea trupului şi prea puţin pentru suflet. Cităm selectiv de la pag.61:
- “Creştinul nu mai mănâncă şi nu mai bea la masa lumii”;
- El “respinge carnea şi alcoolul”;
- El “fuge de învăţătura lumii” şi de “...ştiinţa lui Antichrist, care-l îndepărtează de înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu ce izvorăşte din cer”;
- “îşi lucrează cu mâinile sale pe cele trebuincioase” (fals prin omisiune, deoarece sunt multe lucruri de uz sau de consum curent pe care ei şi le cumpără de pe piaţă: pantofii, stofele, pânzeturile, uleiul, făina, orezul, etc., etc.);
- “nu iubeşte luxul şi bogăţia şi poftele veacului acestuia” (excepţie fac însă liderii pucioşi, care iubesc confortul ultramodern: încălzirea centrală cu circuite elecrice pe sub pardoseală, maşinile scumpe, etc.)
- “El îşi fereşte copiii de învăţătura lui Antichrist (televizorul)” (În schimb, Internetul este folosit din plin de liderii pucioşi, fără a se întreba prea mult a cui fereastră mai e şi drăcovenia aceasta: a diavolului, sau a lui Dumnezeu”)
Nicodimul Pucios reitereză apoi mărturisirea deschisă a schismei pucioşilor faţă de BOR, pe motiv de sfinţenie auto-proclamată:
“Dumnezeu, prin binecuvântările şi proorociile Sale, face din Biserica Noul Ierusalim o biserică nouă, o biserică vie, care este şi va fi o Biserică a sfinţilor” (citat de la pag.62)
Dacă Biserica Noul Ierusalim va fi în viitor o biserică a sfinţilor, rămâne de văzut. Până acum, în afară de câţiva adepţi ameţiţi de mândria de a se crede “aleşi” şi apoi culeşi, ea n-a convins pe nimeni.

139. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VIII)
 

139. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VIII)
Comentariu la capitolul intitulat “Cine vorbea prin Sfânta Virginia?”

Acest capitol începe cu un motto semnificativ, un citat din Cuvântul lui Dumnezeu din 21 mai 1974:

„Israele, poporul Meu, nu schimba credinţa ta! Credinţa curată şi nepătată este credinţa ortodoxă şi religia ortodoxă. Amin.“ (citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 21 mai/3 iunie 1974).
Dacă ar fi meditat mai adânc la acest motto, părintele Nicodim ar fi sesizat că înşişi pucioşii, pe care el îi apără cu multă râvnă în această carte, sunt primii lui neîmplinitori. Desigur că, până la urmă, preacuviosul Nicodim a simţit pe pielea lui această neglijenţă, atunci când a fost şocat el însuşi să constate că pucioşii sunt departe de religia ortodoxă, chiar dacă în privinţa credinţei ortodoxe (teologia propriu-zisă) nu li se pot reproşa prea multe devieri. La viaţa religioasă însă, derapajele pucioşilor sunt atât de grave, încât îi plasează automat în vasta tabără a ereticilor. Preoţia lor necanonică (botezată de ei “preoţie după rânduiala lui Melchisedec), nerecunoaşterea, neascultarea şi nesupunerea faţă de ierarhii Bisericii, inovaţii năstruşnice în cultul creştin şi în viaţa creştină, un monahism şchiop şi slut (fără tundere în monahism, fără uniformă monahală, fără stareţ/stareţă şi fără ascultare canonică de chiriarhul locului), instaurarea unei noi Biserici schismatice, numită Biserica Noul Ierusalim, sunt doar câteva dintre alterările grave ale vieţii religioase la pucioşi. Paradoxul este că pucioşii nu recunosc niciuna dintre acuzaţiile care li se aduc , deşi ele sunt mai mult decât evidente.
Nicodimul Pucios neglijează cu nonşalanţă aceste grave anomalii, pentru a se lansa apoi imediat într-o polemică surdă cu contestatarii pucioşilor. El reproduce cu curaj în cartea sa o opinie profesorului Tache Sterea de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, convins fiind că acesta nu are dreptate şi că l-ar putea cu uşurinţă combate. Părintele Tache însă, în această opinie, argumentează cu mult bun simţ caracterul ocult al “mesajelor” Virginiei Tudorache, primite de ea în stare de catalepsie:
„În Ortodoxie nimic nu îngrădeşte libertatea omului. Somnul în care cădea Virginia, încalcă voinţa liberă a omului. Lucrarea de mântuire presupune sinergia voinţei lui Dumnezeu şi a omului. Fecioara Maria, când L-a primit pe Mântuitorul în ea, a fost perfect conştientă şi şi-a exprimat liber consimţământul, prin cuvintele: «Iată roaba Domnului». Virginia pare a fi posedată de un duh care încalcă libera ei voinţă şi gândire, aşa cum se întâmplă cu demonizaţii. Nici aceştia nu ştiu ce fac şi ce zic, iar când îi slăbeşte diavolul, nu-şi amintesc ce s-a întâmplat cu ei. Numai acest semn, şi ar fi suficient să nu mai dai credibilitate cuvintelor acestei femei, oricare ar fi ele.
Aşa se povesteşte în Pateric despre un călugăr pe care-l scula diavolul noaptea la rugăciune, până când l-a epuizat fizic. Abia apoi a mărturisit duhovnicului că un «înger» nu-l lasă noaptea să se odihnească suficient.
În concluzie, dacă această lucrare ar fi fost de la Dumnezeu, voinţa liberă şi conştienţa Proorociţei Virginia nu ar fi fost alterate“. (Citat de la pag. 63 a cărţii “Quo vadis, Ecclesia?”)
Nicodimul Pucios se lansează imediat în combaterea părerii părintelui Tache Sterea cum că “Dumnezeu nu alterează voinţa liberă şi conştienţa proorocilor săi”. Un prim argument pe care îl aduce este că “Dumnezeu nu este oficial”. În plus, Nicodimul Pucios mai afirmă (cităm de la pag.63-64):
“Sfânta Scriptură oferă numeroase exemple din care rezultă că maniera de comunicare dintre Dumnezeu şi om nu a fost niciodată stereotipă şi convenţională, iar voinţa liberă a omului nu a fost nicicând încălcată.”
Păi atuncea părintele Tache avea dreptate zicând că: “dacă această lucrare ar fi fost de la Dumnezeu, voinţa liberă şi conştienţa Proorociţei Virginia nu ar fi fost alterate“.
Mai mult, Nicodimul Pucios nici măcar nu este consecvent, deoarece el elaborează imediat o lungă demonstraţie prin care se străduieşte să ne convingă că proorocia Apocalipsei a fost primită de Sf. Ioan Evanghelistul pe când voinţa sa liberă era puternic alterată! Cităm de la pag.65 concluzia acestei demonstraţii nicodimopucioşeşti:
“Aşadar, nici o indicaţie despre aşa-zisa „conştiinţă trează“ a proorocului, care devine vas al proorociei. Mai degrabă, totul s-a petrecut în extaz, în transă, într-o disociere temporară, dar profundă, între trup şi duh.”
Nicodimul Pucios este însă consecvent în inconsecvenţă. El şarjează aşadar, împotrivindu-se evidenţei:
“Alterarea, chiar şi parţială, a facultăţilor senzoriale, în prezenţa Fiinţei divine, este întâlnită şi în alte ocazii.” (citat de la pag.65). Şi Nicodimul Pucios ne înşiră “ocaziile” una după alta: Petru la Iope, Pavel în vis, din nou Petru pe când era scos din închisoare de către un înger, şi iarăşi Pavel, pe când era “răpit la al treilea cer”, Iezechiel în mijlocul unui câmp de oase, toţi au avut (în opinia Nicodimului Pucios) “simţurile amorţite, sau adormite, sau suspendate temporar”. (citat de la pag.67). Reamintim că este vorba de acelaşi Nicodim care afirmase că “voinţa liberă a omului nu a fost nicicând încălcată” de Dumnezeu (citat de la pag. 64). Este însă greu de crezut că cineva care are simţurile “suspendate temporar”, cum era Verginica, şi-ar mai putea exercita “voinţa liberă”, fie măcar şi parţial. Dar pe Nicodimul Pucios aceste contradicţii se pare că nu-l deranjează, ba dimpotrivă, sunt un stimulent ca să meargă mai departe cu supoziţiile lui.
După ce ne “demonstrează” că de multe ori Dumnezeu a vorbit în vis cu proorocii Săi (caz în care voinţa liberă a proorocilor era, practic, suspendată) Nicodimul Pucios ne linişteşte cu argumentul că Dumnezeu are la îndemână şi alte mijloace de comunicare “în care voinţa liberă a omului nu poate fi pusă la îndoială” (Citat de la pag. 69).
Da, este adevărat, dar asta nu rezolvă cu nimic cazurile în care voinţa omului este încălcată! Este vorba de situaţii distincte, pe care Nicodimul Pucios vrea să le amestece pentru a le confunda însuşirile caracteristice. Un procedeu deloc onest, dar se pare că eficient. Nicodimul Pucios inventează conceptul de “disponibilizare anticipată”, prin care, chipurile, proorocii dau undă verde lui Dumnezeu ca să le umple lor urechile oricând şi oricum cu texte prooroceşti:
“Până la urmă, adevăraţii prooroci îşi exprimau voinţa liberă printr-o totală disponibilizare anticipată, expresie a dăruirii şi a dragostei lor de Dumnezeu. Acest gest unic devenea expresia acceptării perene, definitive chiar, de a fi servi ascultători întru totul faţă de Dumnezeu.” (Citat de la pag. 71).
Ce minciună sfruntată! Câte împotriviri făţişe a avut Iona, şi numai mânia lui Dumnezeu l-a înduplecat să-I fie prooroc pentru cetatea Ninive! Câte codeli şi şovăiri a avut Ieremia, până ce a consimţit ca să-L asculte pe Dumnezeu! Chiar şi Nicodimul Pucios constată acest lucru, fără să realizeze cât de ridicol este atunci când se contrazice pe sine:
“Proorocul Ieremia, fiind încă tânăr, încearcă să fugă de chemarea la proorocie: „O, Doamne Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr.“ (Ieremia, 1/6).” (Citat de la pag. 72).
Halal “totală disponibilizare anticipată” la aceşti prooroci, pentru care pleda atât de sigur pe sine şi cu atâta zel Nicodimul Pucios! Proorocii erau şi ei oameni, cu slăbiciunile şi cu limitele lor. Şi cu cât erau ei mai responsabili, cu atât mai vârtos fugeau de “disponibilizarea anticipată” a Nicodomului Pucios, considerându-se nepregătiţi şi nevrednici pentru o misiune atât de mare.
Concluzia Nicodimului Pucios este stupefiantă: proorocul, care ar trebui să aibă voinţa liberă şi nealterată, este de fapt lipsit total de discernământ, o “legumă” aşa cum era Virginia Tudorache pe când primea “comunicările din cer”:
“Ca şi în starea de vis, contribuţia personală a proorocului aflat în trezie (exceptând dăruirea sa anticipată, totală şi fără rezerve de îndoială în suflet) este irelevantă.” (Citat de la pag. 73).

139. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VIII)
 

139. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VIII)
Comentariu la capitolul intitulat “Cine vorbea prin Sfânta Virginia?”

-- urmare --

Odată demonstrat faptul că era normal ca Virginia să primească mesaje despre care să nu aibă habar, Nicodimul Pucios trece la registre mai înalte: “A dat vreodată diavolul sfaturi bune?” (Citat de la pag. 73). Întrebarea e cu tâlc: Îndată ce mesajele Virginiei erau pline de îndemnuri bune, înseamnă că ele nu puteau aduce cu sine proorocii de la diavolul, ci de la Dumnezeu. Uită Nicodimul Pucios de proverbul românesc: “ajunge un par la un car de oale”. Adică, e suficient ca 1 la mie din învăţătura “proorocească” a Virginiei să aibă otrava ereziei, ca celelalte 999 de părţi bune să nu mai fie de nici un folos. De altfel, aici remarcăm o logică viciată profund la părintele Nicodim: el pleacă de la premisa falsă că “diavolul nu poate da niciodată sfaturi bune”. Îl contrazicem cu patos: dimpotrivă, cea mai eficientă lucrare distructivă este să amesteci binele cu răul, pentru a nu se mai şti unde şi ce şi cum trebuie corectat. Sfaturile bune sunt doar pentru adormirea conştiinţei, iar cele rele (amestecate între cele bune), sunt pentru uciderea ei.
Nicodimul Pucios se străduieşte să convingă că diavolul, chiar dacă ar da sfaturi bune până la o vreme, tot va trebui “în cele din urmă “să-şi dea arama pe faţă” (Citat de la pag. 73). Problema este că, odată conştiinţa omului adormită, o “dare pe faţă” a aramei diavolului ar fi lipsită de orice reacţie de împotrivire. Tocmai de aceea a şi fost adormită conştiinţa celui amăgit de „sfaturi bune”
Nicodimul Pucios se întreabă candid:
“Cât să mai aşteptăm, aşadar, până ce presupusa înşelăciune a diavolului îşi va arăta, concret şi la vedere, „roadele“, pentru ca să le putem da, în sfârşit, dreptate celor care astăzi calomniază gratuit Cuvântul lui Dumnezeu şi pe Sfânta Virginia?” (Citat de la pag. 74).
Îi răspundem noi: Nu mai aşteptăm. Roadele acestuei înşelăciuni sunt însăşi amăgirea Nicodimului Pucios pe care, într-un moment de trezire, a avut puterea s-o scuture de pe el, despărţindu-se definitiv de liderii pucioşi şi de ereziile lor.
Dar, pe vremea când le cânta liderilor pucioşi în strună şi le scria această carte pentru interesul lor, Nicodimul Pucios era în altă barcă, fiind convins că ştie încotro merge şi că îi bate vântul din pupa.
Ultimul paragraf al acestui capitol, intitulat “Adevărul, demonstrat matematic”, este o mostră de infantilism îngâmfat, prin care la Nicodimul Pucios totul pare a fi posibil, inclusiv de a face din rahat, bici. Nicodimul Pucios se sforţează să demonstreze “matematic” că albul este negru, şi viceversa. Pentru că Sfânta Virginia era “...detaşată senzorial de lumea materială” (Citat de la pag.75), Nicodimul Pucios concluzionează că “...prin Sfânta Virginia nu vorbea omul”. Suntem înclinaţi a-i da dreptate la acest punct, dar tot avem o nedumerire: Cum rămâne cu afirmaţia anterioară: “ voinţa liberă a omului n-a fost nicicând încălcată”? Era de acord Virginia să vorbească gura fără ea?
Al doilea pas al “demonstraţiei” încearcă să concluzioneze că “prin sfânta Virginia nu vorbea diavolul” (Citat de la pag. 76). Argumentul – deşi dezvoltat în 7 puncte cvasi-echivalente – se rezumă la postulatul “vorbirea Virginiei purta în sine atributele dumnezeirii” . Ei şi? Nu ne avertizează Sf. Ap. Pavel că “însuşi satana se preface în înger al luminii”? (v. 2Cor. 11,14). A vorbi frumos şi elevat este principalul atu pentru escrocii cei mai stilaţi. Înşelăciunea nu cunoaşte limite, ci dimpotrivă, ea se bazează tocmai pe depăşirea sau spargerea limitelor. Diavolul e rău, dar nu e prost. El poate da clase oricui vrea să se apuce de escrocherii, căci el “ este mincinos şi tatăl minciunii” (v. Ioan, 8,44)
Nicodimul Pucios s-a înşelat amarnic la acest punct, şi asta a putut-o constata el însuşi ceva mai târziu, chiar “pe pielea lui”, dar atunci era deja prea târziu, căci înşelăciunea pucioşilor îşi făcuse efectele asupra lui.
Nicodimul Pucios concluzionează uşuratic şi entuziast că “ ...prin sfânta Virginia vorbea Dumnezeu” (Citat de la pag.77). Chiar dacă am admite aşa ceva, tot nu putem admite acea concluzie a lui care extrapolează la timpul prezent o situaţie care este de domeniul istoriei:
“Cuvântul lui Dumnezeu este, aşadar, al lui Dumnezeu, şi este de la Dumnezeu, şi este Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cuvântul” (Citat de la pag.77). Dacă am admite că acest “cuvânt al lui Dumnezeu” era pe vremea Verginicăi al lui Dumnezeu , adică “ ...prin sfânta Virginia vorbea Dumnezeu” , de ce am admite în mod obligatoriu că este şi astăzi, când Virginia nu mai este? Nicodimul Pucios a trişat aici printr-un joc de cuvinte, dar curând după aceasta el va fi victima propriei sale înşelătorii.
Nicodimul Pucios era, dar nu mai este.

cine nu crede... nu crede nici daca va fi cineva ca sa invie din mortzi... cine crede... crede... shi se pocaieshte dupa o singura mustrare facuta cu Duhul Blandetzii...

daca sarmanul Nicodim a fost biruit de diavoli este atunci ceea ce a scris oare neadevarat? oare nu pricepe fiecare cu mintea? cu sufletul? cu inima? cu Duhul? ca parca asha am intzeles din ce ai scris... ca a cazut shi s-a lepadat de sf Verginica...

shi ma intreb cum se face ca totzi ii consideratzi eretici shi inshelatzi de diavol?... atunci iar ma intreb cum de traiesc ei o viatza sfanta shi curata shi nu mai pacatuiesc shi se roaga mereu shi pentru voi pe cand voi ceilaltzi traitzi in huzur ascultand mai mult de Pisi... pentru slava de la oameni? deci pe cine a inshelat diavolul? pe voi sau pe ei? shi pe cine urashte diavolul mai mult? pe voi sau pe ei? pe cine pismuieshte ca nu mai face poftele lui cele rele?

shi ce ar mai putea sa faca Dumnezeu pentru tine daca tu te ashezi mereu contra shi pleci la vale, itzi dai drumul de-a dura? asta daca macar odata in viatza ta ai incercat sa urci... caci daca n-ai urcat niciodata atunci n-ai de unde sa shtii cat e de greu... eu iata marturisesc ca nu shtiu, fiindca traiesc in huzur shi n-am nicioproblema...dar cat e de greu sa te lepezi de a mai judeca pe altzii?... n-ai de unde sa shtii atata timp cat in oqulhul tau barna telescopica a prins radacini shi uite ca face shi flori shi semintze care se imprashtie... shi ajungand si cazand in "pamant bun" incoltzesc.

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
 

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”


§1. Neomontanismul de la Pucioasa

Nicodimul Pucios îşi fixează în continuare ca ţintă demolarea articolului “Puncte de vedere – Neomontanismul de la Pucioasa” publicat de părintele profesor Adrian Niculcea în ziarul “Vestitorul” din 15 ianuarie 1993, care la rândul său demolase metodic în acest eseu mitul “sfintei congregaţii a Noului Ierusalim”.
Obiectivul principal al Nicodimului Pucios şi preacuvios este acela de a restaura aici “valorile” pucioşilor, care ieşiseră serios şifonate după pledoaria din respectivul articol al lui Adrian Niculcea. Este vorba în principal de “ puritatea simţurilor, hrana vegetariană şi postul creştinesc” (citat de la pag.79 din cartea “Quo vadis, Eccesia?”), temeinic contestate de către preotul Niculcea într-un context mai larg (în care el nu le consideră esenţiale pentru mântuire, aşa cum le consideră pucioşii, în varianta severă pe care ei o practică). Desigur că puritatea simţurilor poate fi considerată un criteriu esenţial, dar nu şi în circumstanţa în care ea este falsificată, fiind echivalată cu blamarea căsătoriei, aşa cum promovează pucioşii în doctrina lor în care căsătoria, din sfântă taină a Bisericii, a devenit păcat. Tot aşa şi cu postul creştinesc: el este un lucru lăudabil, dar neesenţial, căci altminteri nu ar fi lăsat Biserica atâtea dezlegări într-o paletă atât de largă, care vizează în primul rând pe copii, pe bătrâni, pe bolnavi, pe femeile însărcinate sau pe neputincioşi. Ilie Tesviteanul sau Maria Egipteanca sau alţi sfinţi care au trăit în pustie, nu puneau atâta preţ pe “postul creştinesc”, hrănindu-se la nevoie şi cu fiinţe vii (lăcuste, spre exemplu) dar asta nu i-a împiedicat să fie sfinţi. Hrana exclusiv vegetariană este un lucru impresionant în sine, dar nu prin hrană se mântuieşte omul, ci prin milă, dreptate şi adevăr.

§2. “Legământul de la Pucioasa” – o colecţie de neconcordanţe

Nicodimul Pucios citează apoi cu generozitate un text preluat din articolul părintelui Niculcea, pentru a-l avea ca suport la ulterioarele lui comentarii negative. Cităm şi noi respectivul pasaj, preluându-l de la pag.78-79 a cărţii preacuviosului Nicodim:

„Textul "legământului" de la Pucioasa ne dă în continuare să înţelegem că dacă România este Noul Ierusalim, cetatea proorocită în Apocalipsă şi coborâtă, deja, în istorie, biserica construită la Glodeni, cu arhitectura ei atât de originală, nu este altceva decât "templul" acestei cetăţi. Intrarea în incinta acestui edificiu super-sacru, deja nu se mai poate face decât prin adoptarea unei rigori ieşită din comun. "Pentru ca sfântul templu să fie umbrit de strălucirea cerească, continuă textul, şi pentru ca Domnul să-Şi arate puterea desăvârşirii Sale, eu, arhiereul Irineu, din mila lui Dumnezeu martor al acestei lucrări de mântuire, leg sub blestem pe oricine ar cuteza să calce în acest loc sfânt fără a ţine strict rânduiala"; este vorba în continuare de câteva exigenţe speciale, între care renunţarea la unirea conjugală a soţilor, renunţarea la carne şi la băuturi alcoolice tari, adoptarea calendarului pe stil vechi, revenirea la vestimentaţia anticvă ("ţinuta portului creştinesc, după rânduiala Sfintei Scripturi" etc.
O primă observaţie. Identificarea Noului Ierusalim cu România, spre care se vor îndrepta, potrivit d-lui Marian Zidaru, "toţi cei care vor dori să scape din focul care va cuprinde întreaga omenire", în jurul căreia "se vor aduna toţi oamenii care vor vedea adevărul", dar mai ales "toţi cei care vor voi să asculte cuvântul Domnului sau să-l citească (şi care pentru aceasta vor fi nevoiţi să înveţe limba română)" (am citat din „Vestitorul“ din 30.11.1992, pag. 5 col. 2), nu pot să nu ne amintească versetele 41-43 din rugăciunea regelui Solomon, rostită cu ocazia sfinţirii templului de la Ierusalim:
"Chiar străinul care nu este din poporul Tău Israel, se roagă Solomon, de va veni pentru numele Tău din pământ îndepărtat [...] şi el va veni şi se va ruga în templul acesta, să-l asculţi (O, Doamne) din cer, din locaşul şederii Tale..." (III Regi, 8/41-43). Este evident că entuziaştii neomontanişti interpretează capitolul 21 al Apocalipsei prin prisma relatărilor despre construirea şi sfinţirea templului lui Solomon din mijlocul vechiului Ierusalim, evenimente descrise în capitolul 8 al cărţii a III-a a Regilor.
Lectura fragmentară a Bibliei, dar mai ales înţelegerea ei superficială a jucat însă adepţilor mişcării "Noului Ierusalim" o farsă rară. Capitolul 21 al Apocalipsei descrie într-adevăr viziunea Sfântului Ioan despre Noul Ierusalim, Cetatea cea cu douăsprezece porţi. În versetul 22 Sfântul Ioan evanghelistul adaugă însă un
amănunt tulburător, care a scăpat cu totul atenţiei vizionarilor de la Pucioasa. În timp ce textul "Noului legământ" semnat de PS Irineu Bistriţeanul vorbeşte despre biserica de la Pucioasa ca despre "templul" Noului Ierusalim din România, Sfântul Ioan, referindu-se la cetatea "Noul Ierusalim" din viziunea sa, declară scurt: "Şi templu n-am văzut în ea, căci Domnul Dumnezeu Atotţiitorul şi Mielul este templul ei (al cetăţii Noul Ierusalim, n.r.)"“.

Comentând acest text, Nicodimul Pucios apreciază că părintele Niculcea se înşeală, atunci când (cităm de la pag. 79) “sesizează ceea ce el crede a fi o gravă neconcordanţă de termeni”. De aceea, preacuviosul apelează la un eufemism (cităm de la pag.80): “...s-a încercat desfiinţarea celei mai noi mişcări religioase de înnoire spirituală a Bisericii, apărută chiar în sânul B.O.R.”, pentru a masca adevărul. Dar adevărul gol-goluţ este că Noul Ierusalim de la Pucioasa (NIP) nu este o “mişcare” în sânul B.O.R., ci o altă biserică, o biserică eretică şi schismatică, Biserica Noul Ierusalim (B.N.I.), apărută şi desprinsă din sânul Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.), cu care nu mai are de mult nici o tangenţă. Am zis “eretică” înainte de a demonstra detaliat acest lucru, pentru simplul fapt că orice schismă este ea însăşi o erezie (în timp ce, nu orice erezie duce neapărat la schismă). Deci orice biserică schismatică este automat şi eretică, îndată ce dispreţuieşte porunca lui Hristos: “Ca toţi să fie una” (Ioan 17,21).

ce e cu voi oameni?
 

.............Ce e cu voi oameni buni...voi nu stiti ca draciii sunt cei mai mari teologi,nu stiti ca un singur drac poate intaorce lumea pe dos dak Dumnezeu ar ingadui asta,insa El ne iubeste prea mult........unde va e credinta??....ce spun sfintii parinti,ca vor face mari minuni,dar voi sa nu ii credeti.vor fi prooroci mincinosi...manastirile sunt pline de"haine negre",insa nu de calugari.:(..trist,dar adevarat....deoarece luxul e prea mare,iara asta ii face sa uite pentru ce sunt in manastiri...si ce e cu noul ierusalim...ce se intampla acuma e vai si amar,si femei sa fie facute "preot" si sa slujeasca!!!CE SE INTAMPLA AICI....pai sa fulgere din cer ca asa ceva nu se mai poate!..deja se ingaduie prea mult femeilor..femeile nici in altar nu au voie sa intre apoi sa mai si fie preot...asa ceva e de neiertat,deja oamenii fac ce vor dupa capul lor...for sa manipuleze lumea..sa isi bata joc de saracii oameni....trebuie facut curatienie in B.O.R....sunt plin de"lepadati fara frica"...femeia sa aiba grija sa nu muste din nou din mar.....ca va fi vai si amar...unu lucru mi-e frica"ca din cauza femeii sa cada credinta noastra"...

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--

Care sunt expresiile pe care Adrian Niculcea le evidenţiază a fi în neconcordanţă cu realitatea? Să evidenţiem şi noi câteva, lăsând la aprecierea cititorului dacă ele exprimă realitatea sau nu:

– “România este Noul Ierusalim” (în contextul în care, până acum, peste tot se spunea că Noul Ierusalim este numai la Pucioasa)
– “România este Noul Ierusalim, cetatea proorocită în Apocalipsă şi coborâtă, deja, în istorie” ( în contextul în care dimensiunile teritoriului României nu corespund cu laturile de peste 2000 km ale cetăţii Noul Ierusalim din Apocalipsă, pe de o parte; iar pe de alta, nici o transformare formală sau de fond nu a afectat România în ultimii zeci de ani – dacă ne referim exclusiv la aspectul religios, nu la cel politico-economic)
– “ biserica construită la Glodeni, cu arhitectura ei atât de originală, nu este altceva decât "templul" acestei cetăţi” . Chiar dacă pucioşii o numesc uneori “templu”, să reamintim celor care nu sunt familiari cu avatarurile pucioşeşti că mai există un “templu”, anterior bisericii de la Glodeni”, zis “templul lui mama Gigi” de la Pucioasa. Este vorba de o clădire de locuit cu un etaj şi multe camere, a cărei zidire a început în anul 1973, situată în oraşul Pucioasa, unde şi-a petrecut Verginica Tudorache-Stoica ultimii 7 ani din viaţă. Aşadar pucioşii au de fapt două temple. Care este cel din Apocalipsă? Deşi “templul” de la Glodeni a fost gata abia în decembrie 1991, totuşi începând cu anul 1973 (când Verginica s-a mutat de la Maluri în “templul” de la Pucioasa), în “Cuvântul lui Dumnezeu” s-a făcut referire în mod sistematic doar la “templul” Verginicăi care se zidise pentru ea la Pucioasa“ :

“Fiilor, deschideţi ochii şi mergeţi la bisericuţă şi sărutaţi templul” (30 iulie/12 august 1973)

“…Daniele, fiicele de la templu, împreună cu Maria, vor să ia serviciu la fabrica de marmeladă, pentru că sunt în lipsă pământeşte. Dar în lipsurile duhovniceşti, ce să facem noi? Cine mă serveşte la templu? Dacă poate să servească şi pe Domnul şi serviciul, să meargă. Când o veni de la serviciu şi voi zice să facă ceva, nu se supără? Dacă poate să împlinească lucrul Meu, le dau voie să meargă.” (20 mai /2 iunie 1973)

“Dacă te-ai dus la serviciu, fii atent, că serviciul te înşeală, şi să nu munceşti la serviciu mai mult decât duhovniceşte. Uite, M-am supărat pe Maria de la templu, care s-a dus la serviciu. Se supără când mai trebuie să facă ceva, că e nedormită” (13/26 iulie 1973)

“ Ţara română şi conducătorul, e pentru dărâmarea templului lui Dumnezeu, dar voi vedea. Vom trăi şi vom vedea.”(27 iunie 1988)

Şi la fecioara de la Parepa, am zidit temelia acelei locuinţe până la jumătate şi s-a oprit pentru că toţi din familia aceea s-au răzvrătit, şi lucrul s-a oprit. Nu se ridică la temelie şi la acoperiş dacă poporul este încăpăţânat. La zidul templului Meu strigă cărămida la Mine!” (13/26 iulie 1973)

“ O să vină de la apus şi de la miazăzi şi de la miazănoapte şi o să staţi toţi la un loc, într-o casă. Şi atunci pentru ce se face această adunare de familii în jurul templului Meu? Pentru sminteală? Pentru greşeli? O, nu de aceasta am adus din răsărit şi miazănoapte, ca să vă smintiţi unii pe alţii. Vai prin cine vine sminteala!” (15/28 octombrie 1979)

“…Toată suferinţa vasului Meu e din greşeala poporului şi mai e şi din farmece. Vrăjitoarea care s-a alăturat lângă templu, e plătită să distrugă trâmbiţa Mea, ca prin farmecele ei să nimicească pe Verginica…” (4 decembrie 1975)

“ … În popor să fie de toate meseriile, ca nimeni să nu ia meseriaşi din afară, fierar sau zidar, sau croitor, că, luând din lume, ai amestecat lucrul bun cu cel rău. Să nu mai intre păgâni la lucrul Meu şi să nu socotească ei casele din jurul templului Meu că sunt la fel ca şi casele celorlalţi.”(26 septembrie/9 octombrie 1975)

“…Verginico, fii atentă la cuvintele Domnului. Iată ce-ţi spune Domnul:
spune-i lui Petrică Horja, poştaşul Meu, că aşa grăieşte Domnul către poştaşul Său:
Petre, Petre, [...] Întru toate lucrurile te-am apropiat de templul Meu. Ţi-am dat un dar frumos, dar văd că te-a doborât mândria, ca pe Lucifer. [...] Nicolae crede cu toată inima că toată munca pe care o face la templu, nu este a lui, ci zice că este a Domnului, dar tu, Petre, niciodată n-ai spus, căci lucrurile ce ţi le-am dat spre a-Mi servi, ai pus stăpânire pe ele, fără de a mai da dovadă de adevăr.
Petre, Petre, cer de la tine: pentru ce faci aceste tulburări cerului sfânt?
Te aştept. Răspunde-Mi!
Sfârşit,
Iisus Hristos.” (5/18 martie 1966)

“… Verginico, fii atentă la cuvintele Mele pe care Eu voiesc să ţi le spun numai ţie şi celor ce Eu le spun în faţa ta.
Verginico, va veni la templu unul dintre cei răzvrătiţi (Turculeţ, n.r.).
Eu, Domnul, n-am să-i grăiesc nici un cuvânt afară de cele ce-ţi dau ţie acum [...]
Sfârşit,
Domnul Iisus Hristos.” (10/23 martie 1966)

“ Iată, fii credincios şi nu Mă tăgădui. Ţine ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. Pe cel ce va birui până la sfârşit îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Cel viu, căci moartea nu va mai fi apoi. Vin curând, şi moarte nu va mai fi. Amin. Ţine ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia, dar lasă-Mă să-ţi pun pecetea cea vie peste turma ta. Fă-o să-ţi audă glasul, căci vin spre tine. Iată, e glasul Meu, e cuvântul Meu, sunt trimişii Mei, şi cine-i primeşte pe ei, pe Mine Mă primeşte acela. Fii credincios, că vin cu plata, vin, fiul Meu, vin să Mă slăvesc în Ierusalim. Amin.” (21 aprilie/4 mai 1991)

Aşadar, aproape douăzeci de ani nu s-a făcut nici o “proorocie” depre “templul” care va fi ridicat în 1991 la Glodeni-Vale, ci s-a vorbit numai în legătură cu “templul “ Verginicăi de la Pucioasa! Cel de-al doilea “templu, “Templul de la Glodeni”, începe a fi anunţat abia în 1991, ca “turn de mărturie” pentru cele care vor fi şi vor înlocui “templul oficial” (B.O.R.), căzut între timp în dizgraţia pucioşilor:

Lucrez din cer, şi voiesc să-Mi fac arătarea peste România, şi voiesc să aşez un semn peste România. [...] Trudesc să ridic turn de mărturie, care să mărturisească apoi despre ieslea aceasta şi să rostesc din vârful acestei pietre numele României şi numele celui uns peste România. Voiesc să aşez la loc vremile şi serbările Mele cereşti, căci iată, urâciunea pustiirii şi-a înfipt ţăruşul ei în templul Meu cel sfânt şi Mi-a strămutat de la locul lor zilele cereşti.” (16/29 octombrie 1991)

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--

§3. Biserica-templu de la Pucioasa

Prima interogaţie retorică pe care Nicodimului Pucios şi-o propune a o analiza este “Biserica poate fi templu?” (citat de la pag. 81) El încearcă să superficializeze gravitatea obiecţiei ridicată de părintele Niculcea referitoare la inconsecvenţa pucioşilor, care declară că cetatea NIP are un “templu” în mijlocul ei, în timp ce Apocalipsa, referindu-se la cetatea Noul Ierusalim care va fi coborâtă din ceruri, declară: “...şi templu n-am văzut în ea căci Domnul, Dumnezeu Atotţiitorul şi Mielul, este templul ei” (Apoc. 21,22)

Nicodimul Pucios deturnează sensul real al obiecţiei (a fost, sau n-a fost proorocită prezenţa templului în cetatea Noul Ierusalim?) către o dilemă colaterală: este, sau nu este adecvat termenul de “templu”, atribuit bisericii zidite la Glodeni-Pucioasa?. Cu dibăcie şi “profesionalism”, pe o pagină întreagă, preacuviosul Nicodim “dovedeşte” că da, termenul respectiv este adecvat deoarece cuvântul “templu” poate fi acceptat, in extremis, pentru orice biserică ortodoxă. El nu răspunde însă la întrebarea “a fost sau nu a fost proorocită prezenţa templului în cetatea Noul Ierusalim?” decât printr-un lanţ de sofisme, menite să arunce într-un con de umbră răspunsul pe care însăşi Scriptura îl dă acestei întrebări (v. Apoc. 21,22)


§4. O cetate, două cetăţi

Nicodimul Pucios pretinde că împlinirea proorociei privind (cităm de la pag.84) “evenimentele consemnate în continuare în capitolul 21 al Apocalipsei” nu este de actualitate, deoarece aceste evenimente nu sunt contemporane cu noi la modul propriu!!! El adaugă:

“ La modul figurat, adică duhovniceşte, da, are loc împlinirea unei proorocii sub ochii noştri: se naşte o Cetate Sfântă, Noul Ierusalim, care „se pogoară din cer“ în anul 7500 de la facerea lumii (anul bisericesc 1992); adică este construită după planuri dictate detaliat, din cer, prin cuvânt dumnezeiesc,...”

Oare Nicodimul Pucios chiar nu sesizează ridicolul afirmaţiilor sale? A existat vreodată o proorocie adevărată care s-a împlineşte “la modul figurat”? Şi asta înseamnă că se împlineşte “duhovniceşte”? Biserica de la Glodeni este ea o iluzie, sau ceva indubitabil de concret? Nu este ea o împlinire la modul propriu a aspiraţiilor pucioşeşti? Dar de când modul figurat înseamnă “duhovniceşte”? Şi atunci, modul propriu cum mai este? Poate fi aplicat “modul figurat” aşa cum pretinde Nicodimul Pucios, prin construirea concretă (la modul propriu, de data aceasta) a unei biserici “după planuri dictate detaliat, din cer” ? Coborârea din cer a cetăţii se rezumă doar la “coborârea din cer a planurilor ei de execuţie”?

Nicodimul Pucios recunoaşte că biserica de la Glodeni este un “kitch” care pastişează la modul meschin cetatea Noul Ierusalim din Apocalipsă, dar promite că ea doar o prefigurează (cităm de la pag.84):

“...prefigurează Cetatea Sfântă nefăcută de mână, Ierusalimul cel ceresc, care se va pogorî din cer, după ce va fi fost făcut cerul cel nou şi pământul cel nou. Aceasta va împlini, dar tot duhovniceşte, celelalte aspecte ale proorociei, care nu puteau fi zidite în 1992 la modul propriu,
de mâna omului (v. Apocalipsa, 21/16-21)”

Şi Nicodimul Pucios se vede nevoit să înşire nu una, ci 7 neîmpliniri, una mai stufoasă decât alta, care dovedesc cu vârf şi îndesat că biserica de la Pucioasa nu este decât un surogat zidit la repezeală din materiale ieftine şi stricăcioase. Iată ce însuşiri ar fi trebuit să aibă această cetate, dacă ar fi coborât cu adevărat din cer:

1. – cetatea să fie de aur curat, ca sticla cea curată;
2. – lungimea, lăţimea şi înălţimea cetăţii, fiecare de câte 12000 de stadii (2200 km);
3. – zidăria zidului să fie de iaspis, limpede cum e cristalul;
4. – zidul să fie înalt de 144 de coţi (70 metri);
5. – temeliile zidului să fie împodobite cu douăsprezece pietre scumpe (iaspis, safir, halcedon, smarald, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopras, iachint şi ametist);
6. – cele douăsprezece porţi să fie lucrate din douăsprezece mărgăritare: fiecare poartă, dintr-o perlă;
7. – uliţele cetăţii să fie din aur curat, şi străvezii ca sticla.

Este vreuna dintre ele împlinită măcar în parte? Nicidecum. Dimpotrivă, biserica de la Glodeni este atât de perisabilă, încât mereu plouă prin acoperiş iar pucioşii tot cârpesc la ea în fiecare an în preajma Paştilor, străduindu-se să-i dea un aer cât mai sărbătoresc (adică mai comercial, căci la comerţul de imagine ei nu s-au zgârcit niciodată). Totuşi, Nicodimul Pucios îşi imaginează cu patos că (cităm de la pag.85):

“zidirea văzută de pe pământ are o corespondenţă în ceruri: cetatea din lumea nevăzută, care se va pogorî din cer la plinirea vremii: „Se lucrează şi temelie pe pământ, şi temelie în cer. Voi lucraţi aici cu cerul, şi alţi copii de ai Mei lucrează în altă parte cu cerul, şi este cerul tot, în mare serbare, în ziua aceasta“.”

O nouă mărturisire, aşadar, că “cetatea” sfântă” de la Pucioasa este un fals ordinar! Ea nu are decât o legătură fantasmagorică cu adevărata cetate a Apocalipsei! Şi întrucât temelia “mişcării” religioase de la Pucioasa este un fals, falsă este şi toată şandaramaua care a fost zidită deasupra ei!

Mai mult, Nicodimul Pucios se contrazice grav şi la etapa coborârii din cer a adevăratei cetăţi a Apocalipsei. Deşi la pag.84, după cum am arătat deja, el pretindea că (cităm) “Cetatea Sfântă nefăcută de mână, Ierusalimul cel ceresc, [...] se va pogorî din cer, după ce va fi fost făcut cerul cel nou şi pământul cel nou”, la pagina 86 el “prooroceşte” cu totul altceva: nu va mai coborî din cer o cetate nouă, care să respecte toate standardele proorocite în cartea Apocalipsei (despre lungime, lăţime, temelie, zidărie, porţi, uliţele cetăţii) ci va fi schimbată (transfigurată) cea veche de la Glodeni, pe baza proorociei “Iată, noi le facem pe toate”:

“În etapa finală, odată cu venirea Domnului şi cu împlinirea voinţei Lui („Iată, noi le facem pe toate.“, Apocalipsa, 21/5), locaşul sfânt se înnoieşte, aşa cum tot universul va fi transfigurat („Şi am văzut cer nou şi pământ nou“ – Apocalipsa, 21/1) şi devine din pietricica albă (v. Apocalipsa, 2/17), Chivotul – Sfânta Sfintelor Bisericii Cereşti, „tronul lui Dumnezeu şi al Mielului“ (Apocalipsa, 22/1). România devine Noul Canaan, dar nu în sens de ţară-stat, care delimitează strict administrativ un teritoriu în care se vorbeşte limba română, ci, mai degrabă, ca areal al strămoşilor noştri, a căror răspândire geografică pe o zonă de circa 2200 km diametru, pare a fi, după aprecierile istoricilor, întru totul plauzibilă.”

O înşiruire de baliverne care se contrazic grav cu afirmaţiile anterioare şi care compromit definitiv orice sâmbure de condescendenţă şi compasiune care ar putea eventual veni din partea cititorului.
Ca s-o dreagă, oracolul de la Pucioasa adaugă imediat că:

“...în aceeaşi etapă, la plinirea vremii, Cetatea Sfântă Noul Ierusalim, cea nefăcută de mână, şi care împlineşte (duhovniceşte!) toate profeţiile de amănunt (dimensiuni, materiale preţioase, strălucire cerească), descrise în capitolul 21 al Apocalipsei, se va pogorî din cer şi va îmbrăca într-o ocrotire cerească pământul român, ţara strălucirilor, proorocită de Proorocul Daniel (v. Apocalipsa, 21/2; Daniel, 11/41).”

Vor fi aşadar două cetăţi sfinte cu numele Noul Ierusalim: una a pucioşilor (zidită în 1991 şi apoi “reînnoită duhovniceşte” odată cu venirea Domnului) şi una pogorâtă din ceruri, la plinirea vremii. Nicodimul Pucios nu ne mai spune cum vor fi plasate ele: una într-alta, sau una după alta (sau poate, una peste alta? Cine ştie!?)

Un lucru merită însă a fi corijat: pretenţia pucioşilor şi a preacuviosului lor “purtător de cuvânt” şi totodată “oracol de Pucioasa” că proorocul Daniel s-ar fi referit cumva la România atunci când folosea sintagma “ţara strălucirilor” este total nefondată. Nu numai că proorocul Daniel nu localizează nicăieri această “ţară”, dar din contextul biblic reiese că ea nu poate fi alta decât Ţara Sfântă, adică Israelul istoric.

Citat:
În prealabil postat de sovidiu http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
Va inshelatzi amarnic shi fenomenul este profund autentic iar Hristos a vorbit prin Trambitza Sa shi vine sa implineasca Apocalipsa.... Cei de acolo care sant din radacina sadita de Hristos prin sf Verginica au ascultare de BOR shi de Sinod sau aveau pana au fost lepadatzi de 'unii' shi de atunci asculta numai de sf Treime shi de preotzii shi proorocii lor shi nu sunt nicidecum o secta shi e o mare greshala sa te privezi de un mare prooroc asemenea lui Moise prin care Hristos a daruit atata proorocie cum n-a daruit niciunui prooroc al Vechiului Testament.... In opinia mea este cu adevarat Noul Ierusalim care se nashte shi trimite lumina shi curatzie in adevar shi dreptate de la Dumnezeu, iar denumirile sunt semnificative intrucat Hristos afirma ca din glodul de la pucioasa l-a plamadit pe Adam shi apoi pe Eva din Coasta Lui, Adam insemnand om. Shi se mai afirma ca pamantul Romaniei a fost primul care a ieshit din ape.... deci e bine ca cei interesatzi sa citeasca in fiecare zi de pe site-ul respectiv pentru ca altfel nu vor putea birui in lupta cu antihristmul gLlumii ce vine peste noi din toate directziile, ca sa se intareasca.... Eu am citit cate ceva de acolo shi m-am convins ca nimeni nu putea vorbi asha daca nu ar fi fost Dumnezeu, Hristos prin glasul Trambitzei Sale care in timpul ei a biruit mult, mult antihrist a biruit sarmana sfanta shi nevinovata fiind chinuita cu mult peste puterile vasului sau, deci n-au biruit dushmanii fiindca n-a lasat Dumnezeu Tatal... ... Cititzi de acolo, Pricepetzi shi va vetzi convinge ca nu ma inshel! Bine ar fi ca apoi sa ascultatzi de Dumnezeu! Doamne ajuta-i pe cei ce aud acel cuvant dat prin Trambitza Domnului... shi prin cele 7 sfinte Trambitze Apocaliptice. (am modificat un pic mesajul anterior)

.............Ce e cu voi oameni buni...

Ce insinuezi ca ar fi? te deranjaza Adevarul? shtiu ca dreptatea doare... iarta mai mult...

voi nu stiti ca draciii sunt cei mai mari teologi,

shtiu, am auzit de la sfintzii parintzi, tu de unde?

nu stiti ca un singur drac poate intaorce lumea pe dos dak Dumnezeu ar ingadui asta,insa El ne iubeste prea mult........unde va e credinta??....

poi de ce ma intrebi pe mine shi nu pe voi, ashtia care nu credetzi? sau tu te referi la fidelitatea fatza de Pisi, fatza de necredintză, fatza de minciună, shi faci apel la mine, tragand pe Pisi de coadă ca sa ma simt cu mushca pe caciula ca iata ce mare greshala fac eu ca cred shi incerc sa fac ca ei, ca cred pe Iisus Hristos, pe sf Treime, pe Cuvantul lui Dumnezeu dat prin sfintzii prooroci shi incerc sa ascult cate ceva de acolo... prin poporul sfantzilor.
Deci foarte buna intrebare ai pus: unde va e credintza, ce atzi facut cu ea, cum de v-atzi pierdut-o prin pofte ca sa slujitzi gLumii? cum?... atzi pacatuit shi v-atzi increzut vrednici osandind pe nedrept pentru f-urâciune? asha? 'mintzind pentru Mine'? asha atzi ajuns slugile celui rau? pantecului, credulitatzii shi razbunarii ieshite din mintzi? traind in minciuna... sau cum? ca shi eu ma tot intreb cum de nu mai deosebitzi raul de bine shi Adevarul de minciuna... shi iata ca ma intristez pentru voi... voi totzi apostatzii...

deci Credintza mea este acolo, la Sfanta Cetate a Noului Ierusalim, shi in alte locuri binecuvantate shi sfinte... acolo este Credintza mea... dar a ta?

ce spun sfintii parinti,ca vor face mari minuni,dar voi sa nu ii credeti.

poi minunile alea mari sunt alea ale scamatoriei shi ale fentei shi ale ispistetzimii cu care va amagesc dracii marshavi... nu-i vedetzi peste tot prin gLume cum va amagesc? ca sunt pe toate gardurile shi vitrinele shi posturile shi revistele shi ziarele... poi daca pe ashtia care se vad cu ochii oricui nu-i vedetzi dar atunci cum o sa-l vedetzi pe regele cornitzel ieshit din cei 10 regi fiind foarte ispistetzit in cele ascunse shi care ii va birui pe cei 4 regi asha cum scrie la proorocul Daniel? deci cum o sa va pazitzi credintza de acela rau, de fiul satanei care va veni cu toata puterea marshava a amagirilor facand semne mari shi rostind mereu hule shi minciuni viclene impotriva lui Dumnezeu shi a Cortului Sau cu oamenii, minciuni shi ispistetzite la care nu va vetzi putea opune ca sa nu-l credetzi asha cum au patzit parintzii noshtrii cu comunishtii sau masonii sau cu shtiintzificii ajungand sa suszina ei ca pamantul e rotund iar altfel revolta, zicand ca Dumnezeu este mincinos ca shtiu ei mai bine? ce shtiu ei mai bine? shi daca pe ashtia nu-i vedetzi shi nu va opunetzi cum atunci invatzati pe altzii sa nu primeasca pe sfintzi shi pe prooroci zicand voi viceversa fatza de Dumnezeu ca defapt ei sunt dracii... poi aia sunt dracii dupa tine, oamenii nevinovatzi shi saraci shi smeritzi care au ascultat de BOR shi Dumnezeu cu pretzul vietzii suferind inchisoare shi batai shi toata prigoana antichristului pentru Hristos, marturisind mereu Adevarul? aia sunt inshelatzii in opinia ta shi a 'unora'? iar pe tortionari shi mincinoshi poate ca chiar credetzi ca ei au facut bine ca i-au omorat, scingiuit shi prigonit... poi unii suntetzi chiar foarte 'simpatici' indoindu-va mereu de Cale... shi de sfintzi... pentru frica shi slava de la oameni... poi se poate?...


vor fi prooroci mincinosi...manastirile sunt pline de"haine negre",insa nu de calugari.:(..trist,dar adevarat....deoarece luxul e prea mare,iara asta ii face sa uite pentru ce sunt in manastiri...

sa intzeleg ca dumneata eshti ascet traind fara lux?

si ce e cu noul ierusalim...ce se intampla acuma e vai si amar,si femei sa fie facute "preot" si sa slujeasca!!!CE SE INTAMPLA AICI....

cred ca ii confunzi cu credincioshii ce impartashesc parerile lui Dogaru, dar am impresia ca shi aia ai lui Dogaru cu Biserica Secreta sunt mai aproape de Adevar decat multzi care se cred ei pe sine, ei se cred pe ei ca fiind ei aia 'ortodocshii', vrednicii, caci ashtia nu shtiu ca daca ai hulit shi ai judecat te-ai shi facut scula sculata, unealta dracului lovind in tzepusă... dar ei cred ca aduc jertfe lui Dumnezeu...poi voi va ducetzi in hău... osandind mereu pe nedrept... shi ce e rau la Dogaru? ca are femei preot? ca au acceptat ei femei preot? poi Maica Precista nu este ea Preoteasa Universala? Staretza unei manastiri nu este ea preoteasa? ce este? ca savarsheshte ea tainele? poi nu zice sf Petru ca voi suntetzi un popor ales, preotzie aleasa shi popor sfant a lui Dumnezeu? deci de ce te miri atunci ca femeile sunt preotzi la Dogaru shi ai lui in Biserica aia Secreta? eu sigur ca inclin ca mai degraba sa slujeasca barbatzii dar daca barbatzilor le place mai mult la BARa, atunci nu ramane decat sa slujeasca femeile... deci Sfanta Cetate a Noului Ierusalim e altceva fatza de Biserica Secreta... caci in SCNI nu se poate intra pe baza de pile sau mita sau pacate cum se intra prin gLume la ciolan shi cashcaval... caci acolo Hristos Domnul este Usha de la staulul oilor. Shi 'nimeni nu le va rapi din mainile Mele'


pai sa fulgere din cer ca asa ceva nu se mai poate!...

poi o sa fulgere dar tare te vei mira cand o sa vezi dumneata pe cine anume va ingrozi lumina Fulgerului... dar nu uitatzi a carui Duh suntetzi! caci Domnul pe nimeni nu vrea sa piarda ci ii cheama pe totzi la pocaintza ca sa aiba parte de Viatza... Veshnica...

deja se ingaduie prea mult femeilor..femeile nici in altar nu au voie sa intre apoi sa mai si fie preot...asa ceva e de neiertat,deja oamenii fac ce vor dupa capul lor...for sa manipuleze lumea..sa isi bata joc de saracii oameni....trebuie facut curatienie in B.O.R....sunt plin de"lepadati fara frica"...femeia sa aiba grija sa nu muste din nou din mar.....ca va fi vai si amar...unu lucru mi-e frica"ca din cauza femeii sa cada credinta noastra"...

ce misoginisme tot vorbeshti, poi prin Femeie a venit Mantuirea, sau nu este scris ca Cel ce se va nashte din Femeie va strivi capul sharpelui shi acesta ii va ... ataca sau cauta calcaiul, sau ceva cu calcaiul ca nu mai shtiu ca am uitat citatul corect... iar la Domnul Hristos Femeie este sinonim cu Credintza, cu Lumina.

deci inainte sa te apuci sa faci dumneata impreuna cu cei ce va socotitzi dreptzi shi vrednici intre voi, inainte ca sa faci calare pe matura curatzenie in BOR poate ar trebui sa incepi sa-ti maturi in inima ta, sa scotzi din inima ta neghina din grau pentru ca o mana de grau ne-a dat Dumnezeu ca sa alegem shi nu am facut-o dar iata ca ne apucam noi sa facem ceea ce ingerii din cer vor osebi la plinirea shi sfarshitul vremii... ne apucam noi sa aruncam peste BORd pe prooroci shi pe sfintzi... punand in jitnitze pe impostori...

asha ca ce am scris mai demult ramane valabil oricate mieuneli scoate PISI cand o tragi de coditza ca sa faci circ mediatictactoe... dumneata sau altzii... pe tv sau prin ziare sau bloguri sau tot felul de reviste shi carti...

auzi acolo, ne apara shi ne pazesc de secte, ei... ei...

poi de lupul rapitor shi lacom imbracat in haina sfanta sa va paziti caci fariseii spun shi nu fac shi nici cu degetul nu se ating de sarcina care o pun la altzii in spate... de ereticul sectant interior din voi sa va scuturati, shi nu mai mancatzi carne, carne, carne... ca asha ne-a cerut Maica Precista, pururea fecioara...

deci feritzi-va de proorocii mincinoshi! 'de la noi sau de la un inger din cer' care o sa va vesteasca alta evanghelie, o evanghelie prin care ascultand-o voi asha de siguri pe voi o sa constatatzi prea tarziu ca defapt o sa statzi pururea cu cel rau shi nu cu Hristos... shi in genere nu mai mancatzi mereu aluatul fariseilor shi saducheilor. ALUATUL celor fatzarnici...

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
 

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--

§5. Hrisovul de la Pucioasa şi rigorile lui

Nicodimul Pucios susţine apoi că “rigurozitatea” Hrisovului “mănăstirii” Noul Ierusalim este un lucru firesc, cerut (în coordonate diferite) şi în alte mănăstiri. Lui i se mai pare firesc şi faptul ca o mănăstire să-şi impună propriile sale “rigurozităţi”, fără însă de a le raporta şi la canoanele aflate în vigoare. Întrebarea firească pentru început va fi însă următoarea: Este incinta de la Glodeni Pucioasa, împreună cu biserica şi vieţuitorii ei, o mănăstire autentică? Răspunsul tranşant este: Nu! Ea nu este mănăstire din mai multe motive:
- vieţuitorii ei nu sunt tunşi în monahism, după canoanele Bisericii
- vieţuitorii ei nu poartă haina monahală
- vieţuitorii ei nu au un stareţ sau o stareţă de care să facă ascultare
- vieţuitorii ei nu au aşezăminte separate pe sexe, ci trăiesc în devălmăşie, bărbaţi şi femei, chiar dacă folosesc pentru dormit clădiri separate (excepţie fac doar liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor, care dorm în aceeaşi cameră, deşi nu sunt căsătoriţi)
- vieţuitorii ei nu sunt sub ascultarea unui episcop ortodox – şi aceasta pare a fi încălcarea esenţială şi sursa tuturor celorlalte.

Iar dacă nu sunt închinoviaţi într-o autentică mănăstire canonică, de ce ar mai impune ei alte restricţii, numite de preacuviosul Nicodim “rigurozităţi”? Cui folosesc ele? Nicodimul Pucios mai ascunde aici un lucru: deşi toţi pucioşii respectă cu stricteţe toate “rigurozităţile”, numai unii (aleşi pe sprânceană de către liderii pucioşi) au dreptul concret şi real de a pătrunde în incinta păzită a aşa-zisei “mănăstiri”, iar aceştia sunt extrem de puţini. Ceilalţi trăiesc în curţi separate şi nu au pătruns niciodată dincolo de porţile ”mănăstirii”, iar în biserica-templu, nici atâta.

§6. A fi sau...a nu fi, căci ...va fi (tertipuri teologice nicodimopucioşiene)

Preotul Adrian Niculcea constată cu uimire că pucioşii pretind, ca nişte autentici pungaşi ai cuvântului răstălmăcit, că toate proorociile din Biblie privind România (!!?) s-au împlinit prin actul solemn al înălţării bisericii-templu de la Glodeni-Pucioasa. Cităm de la pag.89 care este părerea părintelui Niculcea:
„Aflăm astfel din textul intitulat "Legământ nou – Cuvânt de mărturie" că prin înălţarea bisericii-templu de la Glodeni- Pucioasa "se împlinesc toate proorociile din Cartea Adevărului (?) cum că România va fi regina aleasă şi binecuvântată pentru popoare, va fi nou Canaan, nou Eden şi nou Ierusalim". Urmează apoi citatul din Apocalipsă, capitolul 21: "Şi am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu..."
Ne întrebăm care ar putea fi acea misterioasă Carte a Adevărului, care să cuprindă asemenea proorocii despre România? Apocalipsa în nici un caz, cel puţin în forma pe care o cunoaştem. S-ar părea că este vorba de profeţiile lui Sundar Singh“.
Aici, Nicodimul Pucios răstălmăceşte cu neruşinare adevărul, transformând timpul prezent folosit în Hrisov (cităm): “se împlinesc toate proorociile din Cartea Adevărului” într-un “prezent-continuu” inventat de el, care se prelungeşte în mod nedefinit în viitor:
“...se referă la un proces în derulare, de durată, pentru care construirea Mănăstirii Noul Ierusalim se constituie exclusiv ca un reper luminos în negura timpului. Exprimarea „se împlinesc toate proorociile“ trebuie înţeleasă, aşadar, ca fiind ea însăşi o proorocie aflată într-o continuă desfăşurare, într-un prezent continuu, care se va sfârşi şi se va desăvârşi atunci când va veni Cel Desăvârşit.
Deocamdată, acest prezent continuu se prelungeşte în viitor. Spre exemplu: „România va fi regină aleasă şi binecuvântată între popoare“ abia când alegerea ei (care, de altfel, este făcută din veşnicie, de către Dumnezeu) şi binecuvântarea dată de Dumnezeu odată cu naşterea ei în istorie, vor fi recunoscute de celelalte popoare.” (citat de la pag.89-90)
Exemplul cu România, ales de către Nicodimul Pucios, îi dă pe faţă şmecheria ieftină. Adică, România va fi “regină” aleasă de Dumnezeu abia atunci când vor binevoi alţii (cei mai mulţi dintre ei fiind de altă religie) s-o recunoască de “ţară aleasă”. Cred că va trebui să aşteptăm mult şi bine clipa aceea (căci asta ar trebui să însemne scamatoria nicodimopucioşească referitoare la “prezentul continuu care se prelungeşte în viitor”).
Adrian Niculcea constatase corect că timpul săvârşirii acţiunii (la data Hrisovului, adică în anul 1991) este prezentul: “se împlinesc toate proorociile”; deci, la data scrierii articolului ( anul 2006), Nicodimul Pucios ar fi trebuit să scrie că “s-au împlinit toate proorociile”. Dar, întrucât ele nu s-au împlinit, ci încă sunt în curs de împlinire până la calendele greceşti, Nicodimul Pucios (crede că) salvează el situaţia, inventând “prezentul continuu” românesc (după modelul englezesc, probabil), care este “în derulare, de durată” (citat de la pag.90). De aceea el construieşte acest tertip teologico-gramatical şi afirmă textual, după cum am mai văzut:
“Exprimarea „se împlinesc toate proorociile“ trebuie înţeleasă, aşadar, ca fiind ea însăşi o proorocie aflată într-o continuă desfăşurare, într-un prezent continuu, care se va sfârşi şi se va desăvârşi atunci când va veni Cel Desăvârşit. Deocamdată, acest prezent continuu se prelungeşte în viitor.”(citat de la pag.90).
Ingenioasă metodă de a uni trecutul, prezentul şi viitorul într-o minciună mare şi gogonată, numită “proorocie aflată într-o continuă desfăşurare” (adică, nu se mai împlineşte niciodată, dar încă ne dă speranţe). România este, aşadar (dar nu este încă) “regină aleasă şi binecuvântată între popoare” (v.pag.90). Adică, este când va fi, dar nu este când este şi nici înainte nu era, când era. Ăsta-i prezentul continuu al Nicodimului Pucios, care se prelungeşte în viitor, târând tot trecutul după el.
Pentru cei care încă mai ezită să creadă că România este (dar va fi) simultan “nou Canaan, nou Eden, şi nou Ierusalim” (v. pag. 89) oracolul de la Pucioasa le sugerează să accepte măcar că e Nou Ierusalim, şi aşa se va declara mulţumit:
“Dacă nu pot vedea duhovniceşte în România un nou Canaan şi un nou Eden, ei vor trebui măcar să recunoască faptul că nou Ierusalim ea este deja, căci aşa a numit-o Domnul: „...ea este Noul Ierusalim, care va triumfa peste toate popoarele şi peste toate înălţimile.“ (citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 30 septembrie/13 octombrie 1990).” (citat de la pag.90)
Dacă era riguros, Nicodimul Pucios ar fi scris: “...căci aşa au zis liderii pucioşi că a numit-o Domnul”, pentru că dumnealui nu L-a auzit vreodată pe Domnul să-i fi făcut lui o asemenea destăinuire despre Noul Ierusalim, pe care el s-o preia apoi şi s-o transforme în declaraţie solemnă.

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
 

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--

§7. Alte tertipuri teologice: teze şi antiteze

Sub titlul “Tertipuri teologice: teza neomontanismului”, Nicodimul Pucios abordează un subiect spinos: este Noul Ierusalim de la Pucioasa (NIP), aşa cum pretinde preotul Adrian Niculcea, o sectă “neomontanistă”?
El îl acuză de la bun început pe Adrian Niculcea că încearcă să obţină câştig de cauză prin “omisiuni, exagerări, confuzii intenţionate, de locuri, persoane şi termeni.”(v. pag.91). Îndată însă, vrând să exemplifice “exagerările”, Nicodimul Pucios se contrazice pe sine atunci când minimalizează acele 2 pricini pe care profesorul Niculcea le evidenţiază drept cauze ale condamnării montaniştilor de către Biserică:
“– „aşteptarea coborârii Ierusalimului ceresc“;
– „învăţau împotriva căsătoriei“.” (v. pag.91).
Peste doar două pagini, Nicodimul Pucios se răzgândeşte: el consideră acum că neîmplinirea „aşteptării coborârii Ierusalimului ceresc“ a creat puternică emoţie negativă printre credincioşii antichităţii:
“Aşa cum neîmplinirile „noii profeţii“ a lui Montanus, privind iminenta revenire a lui Hristos, au adus grave prejudicii Apocalipsei lui Ioan, care a fost acoperită multă vreme de atunci, de un nor de suspiciune, tot aşa neîmplinirea coborârii Noului Ierusalim la Pepuza este speculată de Adrian Niculcea pentru a umbri credibilitatea profeţiei în sine (v. Apocalipsa, 21/2) şi împlinirea duhovnicească a ei la Pucioasa.”
Cât priveşte acuza “învăţau împotriva căsătoriei”, ea nu este mai puţin gravă, deoarece această inovaţie lovea în învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii despre cele 7 Taine al Bisericii.
Nicodimul Pucios consideră că dimpotrivă, aceste pricini sunt “secundare” şi de aceea se grăbeşte să le adauge şi pe cele principale (11 la număr) care-i defineau după părerea lui numai pe montanişti, nu şi pe pucioşi, şi pe care Adrian Niculcea pare-se că le-a neglijat. El nu realizează însă că şi aceste 11 pricini se aseamănă izbitor cu obiceiurile pucioşilor. Le cităm şi noi aici, preluându-le de la pag. 92:

“1. Rezistenţă la persecuţii, dusă până la martiraj, coroana vieţii umane;
2. Viziuni extatice, anunţând apropierea celei de a doua veniri a lui Hristos;
3. Convingerea că toţi creştinii căzuţi din har nu vor putea să se mai ridice vreodată;
4. Orice credincios poate deveni „profet“, aşa cum a fost Montanus, deoarece Hristos a promis pe Duhul Sfânt Mângâietorul, tuturor credincioşilor. În mod special, Montanus chiar s-a identificat pe sine cu Duhul Sfânt;
5. Toţi credincioşii sunt egali, cu drept de a prooroci, bărbaţi şi femei; femeile pot vorbi în Biserică, pot chiar şi sluji sau să devină lideri ai Bisericii;
6. Încurajarea unui stil de viaţă nonconformist, spartan, şi evitarea încurcăturilor cu lumea fizică (separarea bisericii, de lume), deşi montaniştii nu erau ascetici sau eremiţi. (Să observăm însă că, dimpotrivă, alte izvoare istorice pretind că ei observau o disciplină penitenţială riguroasă şi un ascetism sever!);
7. Renunţarea la preoţie. Bătrânii îi învăţau pe cei tineri doctrina lor;
8. Practicarea zilnică a abstinenţei, postului, mărturisirii păcatelor şi părăsirea oricărei preocupări pământeşti inutile;
9. A doua căsătorie se respingea, iar prima nu era încurajată;
10. Ştiinţele şi artele, toată educaţia lumii, orice formă de viaţă ornamentală (podoabele) sau homosexuală (deviaţionismul comportamental) erau respinse;
11. Credinţa că Noul Ierusalim (v. Apocalipsa, 21/2) va coborî curând pe pământ în micul oraş frigian Pepuza.”

Pe toate acestea Nicodimul Pucios le vedea atunci a fi argumente în favoarea pucioşilor, adică “multiple deosebiri faţă de montanişti” (v. pag.93). N-a trecut mult ca să constate pe pielea lui că “multiplele deosebiri” erau de fapt “multiple asemănări”, şi aşa se explică şi dezertarea preacuviosului oracol Nicodim din “raiul pucios”, un an mai târziu.
Dacă ne oprim puţin doar la punctul 9., vom constata că problema căsătoriei este fals abordată de către Nicodimul Pucios, dar este şi un prilej de a-şi ilustra abilitatea oratorică pe această pistă falsă. Preacuviosul transferă centrul de greutate al problemei (este sau nu căsătoria o Sfântă Taină a Bisericii?) spre orizonturi colaterale. El preia textul referitor la căsătorie din Hrisov (deoarece aici lucrurile sunt prezentate într-o manieră puternic cosmetizată), pentru a se întreba apoi, candid: “Unde a văzut Adrian Niculcea îndemnul la abolirea căsătoriei?” Într-adevăr, în Hrisov este descris într-o manieră criptată mesajul real privind căsătoria:
“– să păzească şi să păstreze curăţenia trupească, dimpreună cupuritatea simţurilor;”(v. pag.93)
Există însă în Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa nenumărate mesaje absolut rigide, chiar patetice, privind abolirea căsătoriei. Iată câteva exemple:
“Daniele, a fost vremea când am căsătorit, dar vine vremea să nu le mai căsătorim. Nu să le trimitem în mânăstiri, ci să le ţinem în casele noastre. E scris în Scriptură.” (8/21 iulie 1973)
“Plâng îngerii şi se întristează pentru pruncul care se naşte pe pământ în vremile de azi. Nu face Dumnezeu lucruri ca să nu se mai nască pruncul. Dar cine voieşte să fie pentru Dumnezeu, să respingă căsătoria. Cununia voastră şi naşterea pruncilor voştri să nu fie în poftă şi în păcat…” (4 august 1974)
“ Dumnezeu s-a hotărât ca să nu mai fie căsătorie. Acum ce facem noi, stricăm legea? Dar cu ce să împlinim legea dacă nu am cu ce? (1 august 1979)
“ Nu că dacă face nuntă ruda ta, să te duci la nuntă. Nu să te duci la nuntă că e fratele tău. E scris în carte, creştine, să nu stai la masă cu nelegiuirea şi cu păcătosul” (3/16 aprilie 1975)
“ … Creştinilor, supravegheaţi-vă copiii, că Dumnezeu S-a hotărât ca nici un copil să nu se mai zămislească. ” (21 noiembrie/4 decembrie 1975)
“…Opresc căsătoria! După anul nou, trimit un număr de fecioare la mănăstire, nu voiesc să mai căsătoresc. Din toate familiile creştine, să fie o fiică la mănăstire şi feciori…” (4 decembrie 1975)
“Nu te mai căsători, fecioară, şi tu, fecior! Nu te mai îmbrăca frumos, nu, tată, nu mai e vremea.” (30 noiembrie/13 decembrie 1977)
“ Copilaşii Mei, Dumnezeu a interzis căsătoria pentru păcat…”(25 iunie 1979)
“ Domnul a oprit căsătoria pentru că numai e timp de întinare şi de pofte trupeşti,…” (1 mai 1982)
“ O, poporule al Domnului, tinerii mei din turma mea! Vă roagă Domnul să nu vă supăraţi pe El că v-a oprit căsătoria, că v-a oprit acum, când e gata să vă dea răsplata ca să fiţi ai Lui, ai cerului şi nu ai iadului.” (12/25 iunie 1982) “ Uitaţi-vă şi nu mai doriţi fecioarelor căsătorie, că Dumnezeu s-a supărat şi nu mai face căsătorii.” (23 februarie 1976)
“ Nu am venit ca să te căsătoresc, că dacă nu veneam Eu ca să te căsătoresc, şi aşa te căsătoreai tu cu fiicele Sodomei. Dar Domnul Iisus a venit şi te-a făcut ucenic şi ţi-a dat femeie din fiicele lui Israel. Că nu ştie femeia ta să te servească, nu-i nimic. Că nu ştie să te îngrijească, nu-i nimic. Dar nu aşa ca lumea, ci ca ai Mei creştini din vremurile de demult.”(11/24 aprilie 1977)
“ …Dacă ai fi credincios, nu ai mai dori să te căsătoreşti şi nici fii şi fiice nu ai mai dori. Pentru că ţi-i ia vremea aceasta. Te-ai scrie în Cartea unor fii: feciori şi fecioare…”(23 iunie 1977)

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
 

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--


În schimb, Nicodimul Pucios minte cu neruşinare:
“Căsătoria rămâne o opţiune personală nealterată” (citat, pag.93). În sprijinul acestei afirmaţii el se foloseşte de un alt text mincinos, de data aceasta preluat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 5/18 mai 1997. Acest text stufos inventează două căsătorii, pentru a împăca şi capra şi varza: “căsătoria pentru om” şi “căsătoria pentru Dumnezeu” , pentru a le putea apoi substitui una cu alta în voie, aşa cum îi cere “demonstraţia” pe care şi-a propus-o:
“ Dar ce înseamnă căsătoria pentru om? Dar ce înseamnă căsătoria pentru Dumnezeu? Căsătoria pentru om e una, şi căsătoria pentru Dumnezeu e alta. Pentru om, căsătoria este naştere de fii ai oamenilor, iar pentru Dumnezeu este naştere de fii ai lui Dumnezeu.” (citatul apare reprodus în carte la pag.94)
Nicodimul Pucios îl acuză apoi pe Adrian Niculcea de “derapaj de la onestitate” pentru citarea trunchiată a unui text din Canonul 12 al Sinodului de la Gangra. Întrucât Adrian Niculcea nu specifică în articolul său sursa de unde a citat acest text, este greu de apreciat dacă omisiunea îi aparţine lui, sau este preluată ca atare din sursa folosită. Cert este că Nicodimul Pucios dă o importanţă exagerată porţiunii care lipseşte (este vorba de segmentul de text “cei ce cu evlavie poartă mătăsuri”) pentru a crea un nor de fum în care să se poată ascunde adevărata problemă: cei ce folosesc în mod ostentativ haină învelitoare cu scopul de a se evidenţia (este cazul pucioşilor, care foloseau pe atunci exclusiv haine albe, prin care ei îşi exteriorizau statutul de “popor ales” sau “popor al lui Dumnezeu” ) îi defăimează indirect pe cei ce folosesc îmbrăcăminte obişnuită, iar canonul 12 de la Gangra spune despre ei “să fie anatema”. Asta ar fi trebuit să-l îngrijoreze pe Nicodimul Pucios: faptul că pucioşii lui sunt chiar sub influenţa acestui canon care-i anatemizează pentru mândria de a se arăta în public că sunt “aleşi” , şi nu să-i caute nod în papură lui Adrian Niculcea, pe care-l acuză în mod gratuit de “exagerare grosolană”. Defăimarea celorlalţi nu se face neapărat în mod explicit, ci chiar indirect, prin simpla expunere în public a unor haine care transmit un mesaj, adică a unei ţinute de elecţie.

§8. O “armonie” forţată

Nicodimul Pucios lansează apoi concluzia că Sinodul de la Gangra este “în armonie cu cerinţele Hrisovului de la Pucioasa”. În acest scop, el asociază canonul 21 al Sinodului cu câteva precepte ale Hrisovului, dar nu spune nimic despre celelalte, care promovează lucruri diferite (revenirea la vechiul calendar, de pildă). Nicodimul Pucios se opreşte la 5 subiecte pe care le consideră “în armonie” cu cele corespondente din Hrisov:
1. Preţuirea fecioriei, împreună cu smerenia
2. Preţuirea înfrânării
3. Preţuirea abţinerii de la îndeletniciri lumeşti
4. Preţuirea simplităţii şi moderaţiei în îmbrăcăminte
5. Condamnarea luxului în îmbrăcăminte.
Nicodimul Pucios sugerează în fals că acest articol (al 21-lea) ar relua toate problemele anterioare, reformulându-le ca atare. În realitate, articolul 21 este un grupaj de recomandări concluzive, formulate în spiritul articolelor anterioare, dar fără a le înlocui pe acestea cu o sinteză. Anatemizarea care însoţeşte canonul 12, spre exemplu, referitoare la portul hainelor care evidenţiază asceza părută rămâne, aşadar, valabilă. De asemenea, preţuirea înfrânării nu înseamnă şi abolirea căsătoriei, aşa cum înţeleg pucioşii astăzi. Abţinerea de la îndeletnicirile lumeşti nu înseamnă a renunţa la şcoli, la facultăţi şi la servicii remunerate, pentru a te apuca de agricultură (aşa cum înţeleg astăzi pucioşii).
În fine, Nicodimul Pucios pretinde că o deosebire esenţială între montanişti şi pucioşi este aceea că montaniştii pretindeau că liderul lor (Montanus) are Duhul Sfânt şi se identifică cu el, în timp ce la pucioşi Duhul Sfânt este identic cu... Duhul Sfânt. Nimic mai fals! Pucioşii pretind că Duhul Sfânt este neputincios fără “vasul” sau “trâmbiţa” prin care El lucrează sau suflă. În acest fel, chiar dacă Verginica, Maria sau Mihaela nu erau ele însele Duhul Sfânt, ele îndeplineau rolul instrumental de portavoce pentru Duhul Sfânt de la Pucioasa, fiind o prelungire materială a neputinţei spirituale a acestui Duh de a lucra cu forţe proprii.
“Neomontanismul” de la Pucioasa rămâne aşadar o sintagmă absolut justificată, oportună şi perfect valabilă, iar preotul profesor Adrian Niculcea are meritul de a fi lansat în mod inspirat această sintagmă în circuitul public.

141. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 28-08-2009
 

“Cuvântul” din 28 august a.c. este prilejuit de tradiţionala adunare a pucioşilor prilejuită de sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului” (pe stil vechi), la care sunt invitaţi şi admiratorii, nu numai adepţii care au fost consacraţi în ocazii anterioare. În acest an, “guguştiucii” care au venit să asculte serenade sulfuroase pe dealuri dâmboviţene au fost un grupuscul de admiratoare venit tocmai de pe meleagurile Clujului. Va să zică, se poate veni şi de la Cluj la Pucioasa; înseamnă că episcopul Irineu ar fi putut şi el de atâtea ori să vină ca admirator, în atâţia ani din 1993 încoace (singur, sau chiar cu admiratoarele pucioşilor, acum) dar n-a voit. Povestea inventată de liderii pucioşi, cum că “unsul lor” (Irineu) ar vrea să vină să-i vadă fiindcă îi e tare dor de ei (dar “nu poate, fiind ţinut în lanţuri” de mitropolitul Bartolomeu Anania), este deci o minciună gogonată. Liderii pucioşi nu se sfiesc însă să facă din ţânţar, armăsar pe această temă, a “martorului Irineu cel întemniţat” (care, de fapt fiind liber, s-a deplasat într-un an chiar în faţa porţilor “cetăţii” de la Pucioasa, unde a retractat în faţa pucioşilor propria sa “mărturie”):

“Vă prind acum sub mantia mea şi pe voi, fiice credincioase, care aţi venit pentru prima oară la izvorul Fiului meu. Aţi venit cu dor din cetatea Clujului ca să beţi din râul vieţii, din cuvântul Fiului meu şi ca să păşiţi cu pasul pe pământul cel binecuvântat, pe care Domnul l-a sortit al Lui şi al slujitorilor cuvântului Lui cel de azi în mijlocul neamului român. Am stat cu ocrotire peste corăbioara cu care aţi plutit până la izvor. O, am în cetatea Clujului pe unsul Fiului meu, pe cel întemniţat acum între cei ce se simt stăpâni peste noroadele care rătăcesc fără păstor, căci aşa arată turma cea de azi. O, îl ţin în lanţurile necredinţei lor, a nepăsării lor de Dumnezeu şi de oameni, aşa îl ţin pe cel plăcut Fiului meu, şi pe care El l-a ales martor al înnoirii bisericii Lui, căci biserica lor nu calcă pe urmele Fiului meu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 19 august 2009)

Ca de obicei, “Cuvântul” se caracterizează şi acum prin inconsecvenţe, erori gramaticale şi mai ales prin stilul încâlcit, prolix, repetitiv până la refuz, amestecat cu linguşiri la adresa liderilor pucioşi dar şi cu ameninţări voalate la adresa celor care recent le-au dat liderilor cu flit, dezertând din “raiul” pucios.
Chiar prima frază dezvăluie o inconsecvenţă majoră între vorbe şi fapte la pucioşi:

“ Acest cuvânt este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi în acest nume se botează şi sunt apoi cei ce li se binevesteşte venirea împărăţiei cerurilor de către cei ce o binevestesc pe ea şi pe Dumnezeul ei pe pământ peste oameni, căci multora le este dat să cunoască tainele lui Dumnezeu, şi apoi să le facă ei cunoscute oamenilor pe pământ. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

O întrebare indiscretă: Unde se botează pucioşii, care fac aici atâta caz de botezul lor în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh? O să ni se răspundă că “ei nu se mai botează”, deoarece adulţii trăiesc în abstinenţă iar tinerii nu se mai căsătoresc şi deci pucioşii nu mai fac copii. Deci, botezul la NIP este desfiinţat din considerente practice. Insistăm, totuşi: unde s-au botezat pucioşii, pe vremea când erau copii? Aici n-o să mai aibă încotro, dacă vor să fie de partea adevărului: toţi pucioşii s-au botezat cândva în B.O.R., pe care astăzi ei o denigrează, fie direct (prin viu grai), fie indirect (printr-un dispreţ manifest şi o desconsiderare totală). Dacă o denigrează, mai este valid botezul lor săvârşit în biserica pe care ei n-o mai recunosc ca “adevărată”?

O greşeală gramaticală flagrantă pune sub semnul întrebării perfecţiunea absolută a “dumnezeirii pucioase”:


“În toate vremile de sub cer când Eu am grăit pe pământ am avut un popor căruia să-i grăiesc, şi singur n-am grăit, chiar dacă celor ce le-am grăit n-au împlinit cuvântul Meu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009) (în ultima propoziţie, subiectul nu este este declinat la nominativ, ci la dativ!!!; corect ar fi fost “cei cărora”, sau măcar “cei celor ce” în loc de “celor ce”)

“Dezertorii” neascultători şi nesupuşi de la Pucioasa nu sunt uitaţi, ci sunt “atinşi” în treacăt, ca să ştie că acum sunt posedaţi de diavol şi să mai ştie cât rău le-au făcut ei, în urma lor, liderilor pucioşi pe care i-au părăsit:

“O, ce durere îmi fac cei ce cred Mie şi apoi Mă părăsesc pentru ei înşişi! O, ce durere pe Mine că nu Mă pot bizui pe om! Dau să Mă sprijin cu omul, şi apoi el se satură şi nu mai stă cu Mine, ci Mă părăseşte şi se duce de la Mine şi iese de sub greul Meu cel dătător de putere sfântă în om... Diavolul cel viclean este atras de om prin neascultare, prin nesupunere şi prin cârtirea omului asupra celui ce-l căluzeşte pe el în duhul veşniciei, în duhul ascultării, ca nu cumva neascultarea lui să nască luişi pe diavolul, care se face duhul iscodirii în mintea omului, şi apoi cârtire în om,...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Pucioşii inventează acum un nou concept teologic, revoluţionar: “viaţa veşnică care nu e veşnică, ci ţine doar câte zile are omul pe pământ”. Ea se obţine prin ascultarea necondiţionată de liderii pucioşi, în mâna cărora adepţii pucioşi trebuie să se predea necondiţionat şi definitiv, ca nişte marionete fără urmă de personalitate, şi să nu-i mai judece, căci legătura omului cu Dumnezeu se face acum numai prin liderii pucioşi, şi altfel nu se mai poate face:

“Hai, mama Mea, hai să le dăm din duhul veşniciei învăţătură de viaţă veşnică, ... Cel ce vrea să aibă în el viaţă veşnică până la sfârşitul său cel de pe pământ, acela este cel ce nu se încrede în sine şi în judecata minţii lui, ci stă în mâna celui de care ascultă pentru mântuirea sa, şi prin care Domnul este cu el, iar altfel nu poate fi cu Dumnezeu omul... . Cel ce nu mai ascultă îl judecă pe cel de care a ascultat şi îi dă în el început diavolului şi apoi libertate în el, şi aşa atrage omul asupra sa viclenia diavolului.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Tautologiile nu lipsesc nici ele, amestecându-se la concurenţă cu inconsecvenţele. Veşnicia omului trebuie înţeleasă ca fiind ”veşnic mereu” (ca şi când veşnicia ar putea admite eventual şi sincope), deşi am văzut că ţine doar “până la sfârşitul său cel de pe pământ”:

“...căci fără iubirea de Dumnezeu în el omul nu este veşnic, veşnic mereu pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

141. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 28-08-2009
 

-- urmare --

O altă inovaţie a liderilor pucioşi aminteşte de Samson al Vechiului Testament. Potrivit noilor învăţături de la Pucioasa, “sfinţenia preoţilor stă în părul şi în barba lor”. Dacă preotul şi le tunde sau şi le rade, înseamnă că “şi-a făcut chip cioplit” deci s-a dus sfinţenia lui pe apa sâmbetei!:

“Este o vorbă pentru cei ce fac şi rele lângă cele bune făcute ale lor, şi pentru care se duce vestea între mulţi, şi se spune în vorba aceea: „s-a dus vestea ca de popă tuns”. Vă spun această zicală din popor ca să înţelegeţi că atunci când omul calcă legea sfinţeniei se duce de el vestea pentru călcarea lui peste lege, aşa cum se ducea vestea pe vremuri de preotul care cuteza să-şi cioplească chipul şi capul, chipul omului sfânt, care nu poate fi tuns, şi să mai fie şi sfânt apoi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Întrucât doar peste puţin timp ni se spune că “sfinţenia este iubirea de Dumnezeu în om”, rezultă că iubirea de Dumnezeu se exteriorizează prin părul lung (dacă e posibil, împletit într-o coadă pe spate, aşa cum le place pucioşilor să poarte) şi prin barba cu colţurile nerotunjite:

“… M-am născut pe pământ apoi pentru ca să fiu de la Tatăl Mântuitor celor credincioşi, pe care credinţa îi aduce la sfinţenie, iar sfinţenia este iubirea de Dumnezeu în om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

O altă inovaţie a teologiei pucioşeşti este că tatăl Fiului a fost Duhul Sfânt. Rezultă că Fiul a avut doi taţi: pe Tatăl şi pe Duhul (trimis acum de Tatăl, dar Care va fi trimis mai târziu apostolilor de Fiul):

“La întruparea Mea Tatăl a trimis pe Duhul Sfânt la mama Mea Fecioara şi a cuvântat peste ea vestind-o despre naşterea Mea, şi ea Mi-a fost mamă, iar Duhul Sfânt al Tatălui Mi-a fost tată … ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Duhul Sfânt nu mai este pretutindeni, aşa cum rostesc toţi creştinii în rugăciune: “… Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti…”, ci acum este numai la Pucioasa, cuibărindu-se “în mijlocul” poporului pucios, adică în fiinţa liderilor pucioşi, cărora toate cele ascunse le descoperă lor, care pe toate le ştiu ca nişte prooroci ce sunt:

“O, poporul Meu, îţi mulţumesc, tată, că ai aşternut la izvor masă pentru ca să primim pe oaspeţi, fiule. Te învăţ, tată, să te fereşti, o, să te fereşti de omul necunoscut, şi să ai grijă cum înveţi aceasta, căci Duhul Meu Cel din mijlocul tău îţi descoperă ţie.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Poporul pucios este doar “o unealtă” în mâna Dumnezeului Pucios şi “o doctorie” pentru bolile şi suferinţele Lui:

“O, pace ţie, popor de la izvor, căci tu eşti unealta Mea şi calea Mea spre cei ce sunt şi spre cei ce vin, şi eşti mângâierea Mea şi eşti doctoria Mea în dureri, căci sunt tare îndurerat, fiule!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Ni se spune apoi că singurul păcat al omului , de 7000 de ani încoace, este neascultarea, care însă deşi era singur, se pare că n-a fost singur, căci s-a metamorfozat în trufie, şi apoi s-a făcut păcat. Deci trufia încă nu era păcat, dar neascultarea era. Cum s-a făcut păcatul, apoi, păcat, nu ni se spune însă:

“El însă s-a lăsat spre cădere din ascultare şi apoi s-a îndulcit cu neascultarea şi a căzut prin ea din rai, căci păcatul cel de şapte mii de ani al omului nu este altul decât neascultarea, care s-a făcut trufie în om şi apoi păcat. “ (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

O inconsecvenţă gravă apare atunci când se ierarhizează în timp cele trei virtuţi teologice: nădejdea, credinţa şi dragostea. În “Cuvântul” precedent, cel din 19 august a.c., se afirmase că din credinţă răsare nădejdea, iar fructul lor este dragostea:

“O, fiilor, credinţa este dragostea din om, căci ea este rădăcina din care răsare mai întâi nădejdea şi apoi fructul acestora, dragostea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 19 august 2009)

Uitând de la mână pân-la gură ce-a spus cu o săptămână în urmă, Dumnezeul Pucioasei propune acum o nouă paradigmă, diferită de cea dintâi: din nădejde se naşte credinţa, iar amândouă zidesc dragostea:

“…căci dacă nădejdea rămâne ea naşte credinţă, şi amândouă se fac şi una pe alta se zidesc dragoste în om…” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Cu aproape 5 luni în urmă, Dumnezeul Pucioasei propunea o cu totul altă ierarhizare temporală faţă de cele de mai sus: întâi se naşte dragostea în om, şi apoi din ea creşte credinţa şi apoi tot din dragoste se iţeşte şi nădejdea:

“Voi, cei adunaţi la izvorul Meu de cuvânt, veniţi, tată, veniţi mereu, veniţi şi învăţaţi iubirea cea pentru Mine, din care creşte credinţa în voi, şi apoi nădejdea în cele făgăduite de Mine pentru cei credincioşi, căci iubirea este cea care poate. “(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 3 mai 2009)

Spre final, liderii pucioşi îşi dau iar cu stângu-n dreptul, afirmând că Dumnezeul Pucioasei, cel ce a venit deja cu “lucrarea” de la Pucioasa, trebuie de fapt ca să vină în curând, şi va veni cu condiţia ca poporul pucios să debordeze de ascultare şi slujire faţă de liderii lui:

“…căci viaţa şi ascultarea ta lângă Mine îmi slujesc şi îmi vor sluji ca să vin, şi pic cu pic Eu voi birui cu toată lucrarea Mea, cu care de la Tatăl am venit…” “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

142. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 19-08-2009
 

“Cuvântul” din 19 august a.c. este prilejuit de sărbătoarea Schimbării la Faţă (pe stil vechi) la care se fac îndemnuri de pregătire specială pentru următoarea sărbătoare (Adormirea Maicii Domnului), la care este obiceiul să se strângă adepţi din toată ţara. Liderii pucioşi elogiază mai întâi locurile, oamenii şi faptele legate de Noul Ierusalim de la Pucioasa. Grădina întâlnirii pucioşilor de pretutindeni este denumită “izvorul cuvântului lui Dumnezeu” care curge din “pământul binecuvântării” şi care-i adapă pe oaspeţii însetaţi de învăţătură nouă:

“ O, veniţi, veniţi voi, cei ce doriţi de pământul binecuvântării Mele de azi şi de izvorul care curge din el, izvorul slavei Mele, din care se hrănesc îngerii şi sfinţii şi toţi cei care aud glasul Meu de la izvor!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Dar în ce constă învăţătura de la Pucioasa? Ea se dezvoltă gradual, de la
– lepădarea de sine “preluată ca atare din Sfânta Scriptură” , dar înţeleasă aici ca o ruptură radicală de lume, la
– cuminţenia cu duhul care trebuie înţeleasă ca lipsa de reacţie la orice inovaţie doctrinară suspectă, şi care pregăteşte
– ascultarea necondiţionată de învăţătura pucioşilor, aşa cum vine ea “de la izvor”, adică prin liderii pucioşi-proorocii mincinoşi:

“ Veniţi să vă învăţ cu lepădarea de sine, care este cărarea omului spre Dumnezeu, cărare care se înfundă înapoi şi se deschide numai înainte şi are de capăt veşnicia pentru fericire pentru cei ce o iubesc ca şi Mine, Cel veşnic prin obârşia Mea! O, binecuvântaţi să fiţi pentru venirea voastră la izvor şi fiţi cuminţi cu duhul, cu sufletul şi cu trupul, şi învăţaţi să fiţi mereu, mereu cuminţi, căci cei mai cuminţi sunt cei ce Mă ascultă aşa cum Eu învăţ de la izvor cum să fie şi cum să stea omul înaintea Mea pe calea lui pe pământ, pe calea lui spre cer!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Este elogiat apoi „pământul cel nou” de la Pucioasa, care se pretinde a fi fost „dăruit” pucioşilor de către Dumnezeul lor, dar care a fost de fapt furat prin înşelăciune şi presiuni de la ţăranul Ilie Bunea şi preluat în administrare de către liderii pucioşi (ascunşi în spatele unei fantomatice „Fundaţii” cu numele „Sfânta Virginia”) şi pentru care roboteşte zi şi noapte „poporul cel nou”, căci „poporul cel vechi, cel de demult” al Verginicăi, i-a dezavuat pe aceşti noi vechili şi n-a voit să-i urmeze:

“O, aşa am dat Eu pământul acesta spre moştenire poporului Meu cel credincios şi în care se vor binecuvânta toate neamurile pământului, şi el va rămâne sădit aici, şi acela va fi poporul Meu, şi pe această piatră, pe această făgăduinţă zidesc Eu pe poporul Meu cel credincios, care lucrează aşa cum Eu i-am făgăduit, ca să se numească pământul cel nou acest pământ de la izvor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Apoi se face elogiul iubirii care nu cere răsplată. Pentru început se teoretizează o astfel de iubire ca fiind pentru Dumnezeu, dar îndată se va vedea că de fapt ea este cerută adepţilor pucioşi ca să o dăruiască liderilor lor, fără a le cere nimic în schimb şi fără a le reproşa ceva vreodată, ca şi când aceştia ar fi mai presus de orice greşeală:

“ O, poporul Meu, iubirea nu cere răsplată, tată. Ea este cea care se dăruieşte, şi alta nu este ea. Ea nu se gândeşte la răsplată, ci la faptele ei, care o dovedesc pe ea că este, şi ea este cea care are statornicie şi care nu se întoarce înapoi, şi de aceea am spus Eu că după roadele lor îi veţi cunoaşte pe cei ce iubesc necăutând răsplată pentru iubire şi nepizmuind pentru ea, nemurmurând pentru ea[...] “ O, poporul Meu, iubirea este cea care nu cere răsplată, tată. învaţă calea iubirii cea fără de răsplată, fiule, căci ei îi ajunge ceea ce are şi ceea ce dă, iar dacă nu-i ajunge ceea ce primeşte, atunci ea nu este iubirea[...]”(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

142. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 19-08-2009
 

-- urmare --


Marian Zidaru şi ceilalţi adepţi care au „dezertat” recent din „raiul de la Pucioasa” sunt numiţi „cei pizmaşi”, care au îndrăznit să aibă pretenţii şi nemulţumiri faţă de liderii pucioşi, cerându-le ca să mai şi facă ceea ce spun, nu să se limiteze la vorbe frumoase, valabile doar pentru alţii:

“ O, poporul Meu, omul pizmaş se schimbă mereu în rău, şi nu se poate schimba în bine un aşa om. O, nimeni să nu aibă pretenţie la voi, fiilor care-Mi staţi servi pentru venirea Mea cuvânt pe pământ şi pentru ca să-Mi îngrijesc Eu un popor credincios. Eu şi numai Eu vă dau de lucru pentru Mine şi pentru om. Să nu aibă nimeni pretenţie la voi, nimeni, decât Eu. Eu am acest drept în dreptul vostru, şi nimeni altul nu-l are.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Apoi se proclamă postulatul care spune că liderii pucioşi au numai drepturi, dar nu şi îndatoriri faţă de cei pe care îi conduc cu mână de fier, căci numai cu ei şi prin ei mai lucrează astăzi Dumnezeu pe pământ cu cei care se supun fără de pretenţie legii celei noi de la Noul Ierusalim şi sunt în toate mulţumiţi:

“Voi n-aveţi nici o datorie pentru nimeni, căci de bunăvoie v-aţi dat Mie ca să lucrez Eu cu voi, ca să slujesc Eu cu voi şi prin voi aşa cum voiesc Eu pentru cei ce au ascultare de Mine şi iubire de Mine fără de pretenţie, ci mai degrabă cu datorie, cu credinţă şi cu ascultare înaintea Mea, şi dăruite acestea Mie pentru mântuirea lor, iar Eu Mă îndur de cine voiesc Eu, după cum găsesc Eu cu cale când îl văd pe om că poate cu supunere să facă lucru sfânt şi veşnic pentru Mine, şi prin aceasta şi pentru el, şi totul după socotinţa Mea măsurând, după cum găsesc Eu cu cale să lucrez, şi Eu Mă sfătuiesc cu Tatăl în tot ceea ce lucrez şi împlinesc, iar omul trebuie să fie cel mulţumit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Poate că n-a fost suficient de clar? De aceea s-a considerat că merită a fi înserată o repetiţie, ca să le intre bine în cap celor răzvrătiţi că au fost păcătoşi şi nedrepţi cu liderii lor şi cât de mult au greşit ei fără sfială şi fără umilinţă, dar cu judecată faţă de stăpânii pucioşi, atunci când au avut nemulţumiri şi pretenţii la ei, cerându-le să fie ceea ce spun ei mereu că sunt:

“ O, nimeni, nimeni să n-aibă pretenţie la voi pentru ei, căci voi sunteţi servii Mei şi lucrez cum voiesc Eu cu voi pentru om, nu cum voieşte omul care este deprins să voiască el prin firea lui de om nedrept cu Dumnezeu şi cu omul, căci omul pretenţios şi nemulţumit este om nedrept cu Dumnezeu şi cu omul, iar Eu am spus: «Mă îndur de cine voiesc Eu», şi la acest cuvânt al Meu omul trebuie să aibă sfială şi frică de Dumnezeu şi lucru mult de tot pentru mântuirea lui, şi nu pretenţie sau nemulţumire, căci omul este păcătos şi nu-şi poate plăti mântuirea, dar i-o pot da Eu dacă el are umilinţă şi nejudecată.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Răzvrătiţii sunt cei neascultători şi pretenţioşi şi mândri pentru ei înşişi; de aceea, dacă nu le convine de liderii pucioşi, să facă bine şi să plece unde vor şi unde văd cu ochii, căci nemulţumirea lor este nebunie şi neruşinare în faţa Dumnezeului pucios:

“O, fiilor, cui nu-i convine de voi, să facă ce voiesc ei cu ei, dar nu cu voi, căci voi sunteţi slugile Mele şi Mă fac cu voi cuvânt peste pământ şi peste om după voia Mea, nu după voia voastră sau a omului care aşteaptă de la Dumnezeu prin voi. Spun aceasta că am dureri, şi Eu şi voi, de la cei neascultători şi pretenţioşi şi mândri pentru ei înşişi, căci cel ce nu are umilinţă acela nu ştie ce face în om umilinţa. Ea este cea care-l face plăcut tuturor pe om pentru numele Meu. Ea este cea care se pleacă fără de ruşine, iar omul nemulţumit este om nebun şi împrăştie nelinişte în jur şi neruşinare cu nemulţumirea lui, căci ruşinea lucrează altfel, şi are în aluatul ei căinţa şi umilinţa, care înseninează inima şi faţa omului şi toată purtarea lui înăuntru şi apoi în afara lui.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor sunt însă cei vrednici de milă, pentru “greul” pe care-l duc ei (deşi, spre deosebire de adepţii lor care muncesc pe rupte, ei nu fac nimic toată ziua, în afară de a bârfi pe alţii, a da ordine prin interfon în dreapta şi-n stânga şi a de vorbi cu orele la telefoanele mobile). “Iubirea de Dumnezeu” se traduce la Pucioasa în “iubirea de liderii pucioşi”, şi invers. În schimb, cei care nu-i iubesc pe cei doi “prooroci pucioşi” ci sunt nemulţumiţi de ei, nu-L iubesc nici pe Dumnezeu, căci înseamnă că se iubesc pe ei înşişi:

“ O, Mi-e milă de voi, fiilor ascultători după cum voiesc Eu să lucraţi ceea ce vă dau Eu! Mi-e milă, tată, căci voi staţi lângă Mine, şi Eu lângă voi şi văd iubirea voastră pentru Mine şi văd credinţa voastră şi credincioşia voastră şi greul vostru lângă Mine, căci lângă Mine e mult greu de dus pentru cel ce stă lângă Mine, şi e greul Meu, tată, şi nu vă văd cârtind sau murmurând sau obosind în răbdare sau răcindu-vă sub greul Meu cel greu de dus, şi Mi-e milă de voi. O, numai cei ce iubesc pe Dumnezeu au milă, numai aceia au milă de voi, tată. Mulţi cred că-L iubesc pe Dumnezeu, dar roadele lor îi dau de gol că nu-L iubesc pe Dumnezeu şi că se iubesc pe ei înşişi, şi aceia sunt mereu nemulţumiţi, şi nu iubesc cei ce sunt aşa, căci dragostea este un rod, nu este orice ea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

142. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 19-08-2009





Liderii pucioşi, ca „soli ai lui Dumnezeu”, trebuie să aibă printre adepţii pucioşi câţiva acoliţi apropiaţi şi slujitori devotaţi, susţinători care să le facă treaba şi prin care ei să lucreze tot ce au de lucrat, căci altfel nici Dumnezeu nu poate face nimic fără susţinătorii solilor Lui:

“...aşa trebuie să aibă orice sol al Meu pe pământ susţinători, căci altfel Eu, Domnul, nu am cu cine să pot prin soli, şi apoi peste mulţi cu multă mărturie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Cei care au părăsit recent “raiul” pucios (Marian Zidaru, Victoria Zidaru, Ilie Bunea, Sandu Dan, Ionică Ţurloi, Costel Postăvaru) şi şi-au luat lumea în cap sunt cei care, prin gestul lor curajos, “au vorbit de rău” noua cale, acest New Age de la Pucioasa. Ei s-au schimbat din bine în rău, schimbându-şi faţa, părăsindu-l pe Dumnezeul Pucios pentru ei înşişi şi lăsându-L nejutorat şi neputincios. Ei se ascund unii după alţii batjocorindu-i pe liderii pucioşi-proorocii mincinoşi:

“O, fiilor, mulţi au venit să fie cu Mine şi cu poporul Meu şi cu iubire pentru pământurile binecuvântate de Mine pentru slava Mea de azi, pentru odihna Mea, şi au venit şi au stat şi au plecat apoi, vorbind de rău calea Mea şi pe cei de pe ea răbdători şi credincioşi prin răbdare, şi iată, omul se schimbă din bine în rău şi îşi schimbă omul faţa. Le-am spus atunci apostolilor Mei că nu e nimeni dintre cei ce, mărturisindu-Mă oamenilor, să Mă vorbească degrab de rău apoi, dar iată, cine nu face mărturisirea Mea de la Mine trimitere, acela Mă vorbeşte de rău apoi, căci are pretenţie apoi, şi acela greşeşte, şi după ce greşeşte se ruşinează şi se ascunde şi învinuieşte prin ascundere, prin tragere în părţi, dar cei ce fac aceasta fac aşa ca să-şi acopere păcatele lor, tată, şi aşa se cunosc cei ce fac greşeli ascunse, şi prin învinuirea altora se dovedesc ei că nu sunt pe plăcerea Mea, căci cei ce sunt ai Mei nu învinuiesc, nu mustră până ce Eu nu-i trimit să facă aceasta. O, cel mai laş om nu este cel neputincios, ci este cel ce-L părăseşte pe Dumnezeu pentru el însuşi. Acest fel de fii Mi-au dat calea Mea şi pe Mine spre batjocură mereu, mereu, şi apoi ei se ascund unii după alţii, se ascund sub alţii pe care ei i-au hrănit cu batjocură asupra celor ce stau de sprijin pentru Mine, şi pe care Eu îi cunosc mai mult decât zic ei că îi cunosc, şi pe care Eu îi iubesc pentru credinţa lor cea mare, pentru dragostea lor de Mine şi de poporul Meu, că dacă nu-i aveam pe ei la cârma mersului lucrării Mele peste pământ, Eu nu mai aveam azi lucrare şi nici popor, căci cei ce s-au iubit pe ei înşişi lângă Mine s-au dovedit aşa şi au izbit spre batjocură pe cei ce Mă sprijinesc ca să fiu pe pământ, şi nu Mi-au ajutat aceia spre Mine poporul şi pe cei ce vin să-Mi fie popor, şi au dat să ajute spre ei şi spre vederea lor pe poporul Meu, şi au dat să iubească mai mult pe cei ce ziceau ca ei împotriva lucrărilor Mele, căci aceştia iubesc omul folosindu-se de el pentru scopul lor nefolositor lui Dumnezeu, şi apoi ei se dau deoparte, căci lucrul lor cade.“ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Dar liderii pucioşi sunt cei care aduc o nouă Evanghelie poporului creştinesc, chiar dacă ei dispreţuiesc astfel cuvintele Scripturii care-i aruncă sub anatema („Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” Gal.1,8). Ei sunt autorizaţi să nu mai asculte de Biserică, adică de om, nici de nemulţumirile acestuia faţă de erezii şi neîmpliniri, ci numai de duhurile de la Pucioasa:

“ O, fiilor, o, fiilor care-Mi daţi putere să lucrez peste poporul Meu, o, să nu Mă doară de la poporul Meu, să nu auziţi murmure şi făţărnicie de la cei purtaţi şi îngrijiţi de voi prin Evanghelia Mea cu voi! O, tată, Eu sunt Cel ce trebuie să am pretenţie la voi. Se cuvine să ascultaţi de Mine şi nu de om şi nu de nemulţumirile omului, tată.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Liderii pucioşi sunt lăudaţi pentru construcţiile de zid şi de piatră pe care le-au ridicat şi le ridică adepţii lor sleiţi de puteri, ziduri între care va sălăşlui Dumnezeul Pucioasei. În principal se face aluzie la ultimul siloz aflat în construcţie lângă „casa Corneluţei”din curtea din deal:

“O, fiilor lucrători de la Mine, şi voi, slujitorii celor sfinte ale Mele pe pământul binecuvântării Mele în zilele acestea, o, tată, vă mulţumesc că lucraţi cu pace, cu multă pace şi iubire lucrările cerute de Mine vouă pentru slava Mea şi a lucrărilor Mele pe pământ pentru om cu cei credincioşi Mie în vreme de mare necredinţă. Vă mulţumesc pentru truda şi neodihna voastră cea fără de cârtire şi fără de murmur pentru zidirea care se ridică şi se arată acum să fie în curţile Mele cu voi. Primiţi, tată, de la Mine puteri noi, căci vlaga voastră nu este de la trup, ci este de la Mine, fiilor, peste voi, peste toţi fiii de la izvorul Meu de cuvânt, şi care lucrează pentru slava Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Liderii pucioşi se laudă singuri pentru ultima lor ispravă, aceea de a numi fără hirotonie doi noi preoţi (Manoliţă şi Mihăiţă) în locul preoţilor „dezertori” Iliuţă şi Ionică, deşi pe vremuri se proorocea că Iliuţă, cel dintâi dintre „cei trei preoţi unşi”, este şi va fi stâlp de neînlocuit. Cei doi popi pucioşeşti sunt o speranţă îndelung aşteptată, căci despre ei se spune că „în sfârşit” au fost unşi peste Biserica schismatică „Noul Ierusalim”. Ei sunt chemaţi la adâncă supunere faţă de liderii pucioşi şi de toate orânduielile statornicite de ei, căci despre ei se spune „biserica Mea... sunteţi voi”, şi numai prin ei va putea Dumnezeul Pucios( deşi acelaşi lucru s-a spus şi despre liderii pucioşi, ceva mai înainte):

“O, vă mulţumesc cu mult mai mult, cu toată inima Mea dumnezeiască, fiilor slujitori ai celor sfinte ale Mele, că am putut prin ascultarea voastră şi prin slujirea voastră cu Mine şi de la Mine şi pentru Mine, vă mulţumesc că am putut, în sfârşit, să aşezăm cu mult mai mult biserică întărită pe slujitori aşezaţi pentru ea ca să sprijiniţi cu toţii, cu puterea harului sfânt biserica Mea de nou Ierusalim, fiilor. O, supuneţi-vă, tată, întregii Mele orânduieli pentru cele ce trebuie să lucrez şi să aşez Eu pe pământ prin voi, prin biserica Mea, care sunteţi voi, şi Eu voi putea atunci tot ce trebuie să pot, căci prin voi trebuie să pot.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

În final se anunţă sărbătoarea care urmează, la care se vor proclama noi fericiri de pe un nou munte, numit colina noului Sion. Cei chemaţi, câţi sunt chemaţi, vor bea din râul vieţii, iar cetatea Noul Ierusalim va coborî din cer, împlinind Scripturile:

“Voi sta cu poporul în sărbătoare pentru mama Mea Fecioara la izvor şi îl voi învăţa pe el statul cu Dumnezeu, mersul cu Dumnezeu şi lucrul cel pentru mântuirea lui. Mă voi strânge cu el la izvor şi Mă voi umple de iubire şi aşa voi rosti lui fericirile cele pentru el, pentru cei credincioşi venirii Mele de azi cu slava cuvântului Meu, care de la Tatăl purcede şi se vesteşte prin gura Mea şi se face izvor de viaţă dătător, şi această colină se cheamă noul Meu Sion, piatra din care izvorăşte şi curge izvorul Meu peste pământ, râul vieţii, din care voiesc cu dor să bea tot mai mulţi, spre bucuria Tatălui şi a Mea şi spre împlinirea Scripturilor de nou Ierusalim peste pământ, nume care va sta înaintea Mea pentru cetatea Mea cea sfântă, precum este scris despre ea în Scripturile pe care numai Eu, numai Eu voiesc să le împlinesc, şi după voia Mea să le împlinesc. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

De adunat, cei chemaţi s-au adunat la Pucioasa pe 28 august, la sărbătoarea Maicii Domnului pe stil vechi; de băut, li s-a dat să bea apă chioară cu cănuţele din fântână; dar Cetatea Noul Ierusalim n-a mai coborât din cer. Ori că acest eveniment apocaliptic s-a amânat pe altă dată, ori că pucioşii se vor mulţumi mai departe cu „cetatea” lor cu acelaşi nume, zidită în 1991 în grădina lui Ilie Bunea (mai modestă ce-i drept, dar mai concretă şi mai familiară, căci o ţin ferecată numai pentru ei).

143. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 03-05-2009
 

Contextul este dat de sărbătorirea Duminicii a treia după Paşti, a mironosiţelor , prilej cu care, prin tradiţie pucioşească, toţi adepţii se adună de prin toate colţurile ţării, ca să sărbătorească între ei, în circuit închis.
Aflăm pentru început precizarea foarte importantă că lucrarea de cuvânt este lucrarea cuvântului. De asemenea, aflăm că: cuvântul de la Pucioasa este al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, şi iese din gura Fiului şi Cuvântului, Care coboară pe nori de cuvânt spre ieslea cuvântului de la Pucioasa, ca să le aştearnă credincioşilor pucioşi masă de cuvânt pe masa cuvântului:

“ Această lucrare de cuvânt este lucrarea cuvântului Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul Tatălui Savaot, şi cobor pe pământ pe nori de cuvânt, şi mii de mii de heruvimi Mă poartă spre ieslea cuvântului Meu din mijlocul neamului român, şi Tatăl este în Mine, iar Eu sunt în Tatăl când grăiesc în cer şi pe pământ deodată, şi glasul Meu umple cerul de slavă, iar sfinţii şi îngerii se hrănesc cu tot cuvântul care iese din gura Mea. Amin. Cobor pe pământ cuvânt în zi de sărbătoare şi de înviere şi dau salutul învierii Mele dintre cei morţi celor ce au venit la izvorul Meu de cuvânt: Hristos a înviat! O, veniţi, veniţi la masa cuvântului Meu cel dătător de viaţă şi de înviere, căci vă pun masă de cuvânt! “ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

La Pucioasa se aşterne masă de înviere ca nimeni dintre pucioşi să nu mai moară, iar afară este lumea cu fărădelegile şi deşertăciunile ei. La masa de înviere Se aşează şi Domnul Pucioasei cu masa Lui de cuvânt, deşi nimeni nu-L vede şi nu-L aude, dar toţi pucioşii îl aud pe Nicuşor ca pe un actor care îi recită poporului de la izvor cuvântul primit de Mihaela cu o noapte în urmă, căci Mihaela şi Nicuşor sunt porţile de aramă prin care intră şi se vesteşte Împăratul Slavei de la Pucioasa :

“ ...Eu, Domnul Cel înviat, vă hrănesc pe voi pe pământ şi stau cu voi la masă de înviere, şi lumea este afară, căci duhul lumii nu are nimic în Mine, şi nici Eu în el, şi se sfârşeşte prin el însuşi mereu, mereu, fiindcă întru el nu este viaţă, ci este fărădelege, iar fărădelegea este deşertăciune şi vânt. Amin. O, poporul Meu de la izvor, am intrat la tine prin porţi şi M-am vestit cine sunt, şi am întâmpinat apoi pe poporul cel venit la izvor. Sunt în mijlocul tău cu masă de cuvânt...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

Cuvântul vine cu norii şi apoi se pune pe masă:
“... ei sunt cei credincioşi cuvântului Meu, care vine cu norii, precum este scris că "El vine cu norii...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)
Primitorii sunt diferenţiaţi aşadar după gradul de nobleţe pucioşească în două popoare:
- poporul de la izvor (adică, rezidenţii de la Pucioasa şi de la Târgovişte, slugile preaplecate ale liderilor pucioşi);
- poporul cel venit la izvor (adică, al aspiranţilor şi al simpatizanţilor, numiţi generic “cei credincioşi” – cei ce cred pur şi simplu că liderii pucioşi vorbesc cu Dumnezeu şi de la Dumnezeu, fără să aibă nici o dovadă palpabilă pentru asta, şi care sunt primiţi în adunările festive de la Pucioasa numai la sărbătorile mari):

“ O, poporul Meu de la izvor, am intrat la tine prin porţi şi M-am vestit cine sunt, şi am întâmpinat apoi pe poporul cel venit la izvor. [...] Şi acum punem pe masă cuvântul Meu poporului credincios, celui ce crede prin vestirea ta cuvântul pe care gura Mea îl izvorăşte în mijlocul tău spre tămăduirea neamurilor,...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

143. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 03-05-2009

--urmare--

Dumnezeul Pucioasei este capabil de iubire doar condiţionat. Ca să poată El iubi, trebuie mai întâi să fie iubit de cei pe care vrea El să-i iubească, căci altfel El nu-i poate iubi. De asemenea, El nu-i iubeşte pe toţi la fel, ci diferenţiat, cu mare înţelepciune, cu măsură cerească: pe unii mai mult, iar pe alţii mai puţin, şi pe alţii deloc, după cum ştie El că le este lor de folos măsura iubirii Lui:

“O, fiilor veniţi la izvor, luaţi din Duhul Meu, căci Duhul Meu este bun şi face bine celor buni şi celor răi. Fiţi ochi şi urechi la cuvântul Meu când vi-l dau ca să-l trăiţi, şi apoi bucuraţi-vă pentru Mine, nu pentru voi, căci duhul iubirii de sine are o şiretenie atât de subţire cât omul nu pricepe, şi el cere în om pentru om, dar voi învăţaţi de la Mine să vă bucuraţi pentru Mine şi să Mă iubiţi pe Mine, ca să pot Eu să vă iubesc pe voi, şi nu voi să vă iubiţi pe voi, iar iubirea Mea pentru voi are mare, mare înţelepciune pentru fiecare din voi, după cum vă este de folos pentru Mine, fiindcă om cu om nu seamănă, iar Eu am grijă să-i dau omului pe cele de folos lui cu Mine, şi e bună măsura Mea, fiindcă sunt Cel Care îl văd pe om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

“Cuvântul” de la Pucioasa afirmă apoi că lumea rea I-ar fi dat lui Iisus nu numai moartea pe cruce, ci şi învierea, îndată după aceea:

“... prin lumea rea, care Te prigonea, căci nu dădea să Te cunoască, şi pentru aceasta Ţi-a dat răstignirea, şi cu ea învierea apoi, căci Tu Te-ai ridicat cu slavă din mormânt,...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

Liderii pucioşi (alintaţi cu expresia “copiii din porţi”) pregătesc evenimentul alegerii pentru preoţie a doi dintre cei mai aleşi “ucenici” ai lor (Emanuel şi Mihai), care să-i ajute pe ei apoi în vestirea Noului Ierusalim pe pământ. Ei nu vor fi hirotoniţi de către un episcop canonic, ci vor fi doar numiţi “preoţi” după rânduiala lui Melchisedec, iar numirea lor se va face prin gura liderilor pucioşi, în numele Dumnezeului Pucioasei:

“... voi, copii din porţi, să deosebiţi între ucenici şi pentru lucrul cel pentru Mine, şi numai pentru el, căci voi sunteţi sub greul cel pentru vestirea Mea peste pământ, iar grijile pentru poporul sfinţit sunt multe, multe, tată, şi vă lasă pe voi fără ucenici, fără ajutor pentru lucrul cel care rămâne, cel care nu se va lua de la voi şi de la poporul Meu. O, e mare, mare nevoie de vestire a Mea peste pământ, tată. Vin sfinţii din cer cu Mine şi mărturisesc pe pământ la masa cuvântului Meu de la voi, iar cei de azi ucenici ai Mei, care se aleg să facă lucrul mărturisirii venirii Mele, trebuie să fie numiţi de Mine prin voi, şi nu fără de trimitere să facă ei lucrarea aceasta, ci după Mine să lucreze ei, şi după cum Eu cuvintez. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

“Cuvântul de la Pucioasa” prooroceşte că avioanele şi rachetele făcute de om se vor întoarce în curând împotriva lui ca nişte arme duşmane, căci Dumnezeul Pucioasei îl pedepseşte pe om ca un judecător blând, şi de aceea bucuria omului se va preface în plâns:

“...că te-ai suit apoi şi în văzduh cu toate făcăturile tale cele spre slujirea ta, şi care se vor năpusti ca nişte arme duşmane curând, curând împotriva ta, căci tu spui: „Am de toate, şi sufletul meu se desfată“.O, bucuria omului se preface în plâns la capătul ei, căci omul se bucură fără Dumnezeu pe pământ, şi e nălucă bucuria omului, nălucă fără de trup în trupul omului. O, voiesc să fiu judecător blând cu omul, cu cel ce Mi-a luat dreptul şi casa şi locul de sub ea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

Se lansează apoi cu nonşalanţă o nouă erezie pucioasă: Fiul purcede de la Tatăl:

“– În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine”( 3 mai 2009)” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

mariamargareta din scrierile beletristice publicate pe net de Anca-Estera:
"Se lansează apoi cu nonşalanţă o nouă erezie pucioasă: Fiul purcede de la Tatăl:

“– În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine”( 3 mai 2009)” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)"

Raspuns:

mie imi e clar ca in citat este vorba despre Domnul Hristos in Care se arata Sfanta Treime:

În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, (Sf Treime)
căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, (Tatal)
în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, (Fiul)
din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine (Sfântul Duh)


poi se pare ca iar atzi inventat erezii prin acuzare textualista caci iar atzi addvocatzit diavolului, ca iar v-atzi incumetat shi addvocatzind mereu o sa nashtetzi chiar voi erezii acuzand shi o sa pacatuitzi judecand... dar de cate ori sa va spun ca este scris ca osebirea o vor face la sfarshitul vremii ingerii Cerurilor?... shi atunci in jitnitze vor strange graul iar neghina o vor arunca peste BORD, afara, acolo unde e frigul shi scarnirea dintzilor, in intunericul cel mai dinafara... caci in RAI nimeni nu va intra daca nu are Haina de nunta dar shi camashutza fara pete mari de păcură... caci inainte de sarbatoare se pare ca vom trece printr-o padure foarte uscata unde sunt multzi copaci care ard shi s-ar putea ca din intamplare sa luam foc, cei cu pete la dosar, la zapis... un foc care nu te arde ci te vei chinui... rau te va durea sufletul pana va ajunge rana la trup shi la minte shi sa vezi cum ai sa te tanguieshti... dar atunci deja e tarziu... caci eshti gata statornicit in trufie, in smerenia trufashe, in smoala-oala-boala inghitzit fiind de sharpele BOA shi de PITON fiind un falnic ispistetzit PITOM.

asha ca sa va ierte Dumnezeu, dar shi pe mine pacatosul...

Vsovi, în afară de incantaţii poetice puerile gen smoala-oala-boala, ai prostul obicei de a răstălmăci lucrurile. Dacă ai fi avut curiozitatea să cercetezi contextul, ai fi observat că Hristosul Pucioasei "cheamă" la dialog pe ucenicii şi pe uceniţele de acum 2000 de ani ai Hristosului Cel Adevărat, ca să le vorbească şi ei liderilor pucioşi (denumiţi aici "fiii de la izvor"). Iar ei, ascultători, vin şi vorbesc "în cor de Duh Sfânt" (dacă înţelegi matale cum vine asta: "...- Poate în cor!"). Iată textul pe larg:

O, fii strânşi la izvor, acum veţi sta cu ucenicii şi cu uceniţele Mele, cei de acum două mii de ani, căci dorul lor de mărturisire arde în cer, şi dorul nu se stinge decât pe pământ. Fiţi casă celor din cer, fiţi primitori de oaspeţi, fiţi iconomi plini de credincioşie, căci cei din cer învaţă pe cei de pe pământ duhul credincioşiei, duhul cel curat pentru cei ce sunt casa lui Dumnezeu pe pământ. Amin, amin, amin.
– În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine. Acum două mii de ani în Ierusalim S-a coborât după cincizeci de zile de la învierea Ta Duhul Sfânt al Tatălui şi al Fiului Său peste ucenicii şi uceniţele Tale, peste cei ce au suferit cu Tine şi pentru Tine ca să Te vesteşti Tu Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, crezut de noi că ai venit din cer pe pământ după om. Ne-ai învăluit atunci în puterea Duhului Sfânt, iar pe cei adunaţi în Ierusalim în ziua aceea i-ai dăruit cu duhul înţelegerii şi al cunoaşterii tainelor Tale, şi au văzut ei atunci limbile de foc, limbile Duhului Sfânt aşezându-se peste ucenici, iar ei au grăit lor apoi în limbile acelea, şi orice neam adunat în ziua aceea la Ierusalim auzea şi ştia prin ucenici şi înţelegea tainele Tale, tainele Duhului Sfânt, şi a rămas de mărturie ziua aceea, iar noi suntem martorii ei. În aşa limbi grăim noi astăzi poporului adunat la izvor pentru sărbătoarea noastră în mijlocul lui.

Aşadar, fraza nu se desparte şi nu se interpretează aşa cum ţi-ai permis tu , ci cu totul altfel:
1. – În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta - aşadar aici este vorba numai de Fiul, căci El este Cel ce a suflat Duhul Sfânt peste ucenici ("luaţi Duh Sfânt...etc", vezi în Biblie), Cel ce a înviat, Cel ce s-a înălţat la ceruri.
2....şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine. -aşadar aici e vorba de Fiul care se întoarce prin Înălţare la Tatăl, din care purcede (zic ei, pucioşii) Or, tocmai aici constă erezia. Studiază puţin Crezul creştin ca să vezi de ce.

mariamargareta:
Vsovi, în afară de incantaţii poetice puerile gen smoala-oala-boala, ai prostul obicei de a răstălmăci lucrurile.

vsovi:
adica tot eu le... :)

Dacă ai fi avut curiozitatea să cercetezi contextul, ai fi observat că Hristosul Pucioasei "cheamă" la dialog pe ucenicii şi pe uceniţele de acum 2000 de ani ai Hristosului Cel Adevărat, ca să le vorbească şi ei liderilor pucioşi (denumiţi aici "fiii de la izvor").

Fireshte ca ii cheama pe totzi sfintzii Lui Dumnezeu...

Iar ei, ascultători, vin şi vorbesc "în cor de Duh Sfânt" (dacă înţelegi matale cum vine asta: "...- Poate în cor!").

poi cum adica "poate in cor", poi la tine corul pacatoshilor e totuna cu corul sfintzilor? sfintzilor imbracatzi de Tatal cu putere de sus... alt Mangaietor trimis de Fiul pentru a marturisi despre Mine, ca sa ne calauzeasca in tot Adevarul... deci e totuna corul oamenilor, al pacatoshilor cu corul sfintzilor din Ceruri cantand impreuna cu sfintzii de pe pamant? deci eu cred ca e corect zis in cor de Duh Sfant asha cum este scris, caci Hristos Domnul este in mijlocul lor.

Iată textul pe larg:

"O, fii strânşi la izvor, acum veţi sta cu ucenicii şi cu uceniţele Mele, cei de acum două mii de ani, căci dorul lor de mărturisire arde în cer, şi dorul nu se stinge decât pe pământ. Fiţi casă celor din cer, fiţi primitori de oaspeţi, fiţi iconomi plini de credincioşie, căci cei din cer învaţă pe cei de pe pământ duhul credincioşiei, duhul cel curat pentru cei ce sunt casa lui Dumnezeu pe pământ. Amin, amin, amin.
– În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine. Acum două mii de ani în Ierusalim S-a coborât după cincizeci de zile de la învierea Ta Duhul Sfânt al Tatălui şi al Fiului Său peste ucenicii şi uceniţele Tale, peste cei ce au suferit cu Tine şi pentru Tine ca să Te vesteşti Tu Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, crezut de noi că ai venit din cer pe pământ după om. Ne-ai învăluit atunci în puterea Duhului Sfânt, iar pe cei adunaţi în Ierusalim în ziua aceea i-ai dăruit cu duhul înţelegerii şi al cunoaşterii tainelor Tale, şi au văzut ei atunci limbile de foc, limbile Duhului Sfânt aşezându-se peste ucenici, iar ei au grăit lor apoi în limbile acelea, şi orice neam adunat în ziua aceea la Ierusalim auzea şi ştia prin ucenici şi înţelegea tainele Tale, tainele Duhului Sfânt, şi a rămas de mărturie ziua aceea, iar noi suntem martorii ei. În aşa limbi grăim noi astăzi poporului adunat la izvor pentru sărbătoarea noastră în mijlocul lui."

Aşadar, fraza nu se desparte şi nu se interpretează aşa cum ţi-ai permis tu , ci cu totul altfel:

ci asha cum tzi-ai permis tu, fireshte... :) adica pardon Anca-Estera beletrista...


1. – În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta - aşadar aici este vorba numai de Fiul, căci El este Cel ce a suflat Duhul Sfânt peste ucenici ("luaţi Duh Sfânt...etc", vezi în Biblie), Cel ce a înviat, Cel ce s-a înălţat la ceruri.

shi care i-a imbracat cu putere de sus de la Tatal... deci e vorba de putere de sus, de la Tatal... cu foc duhovnicesc, venind cu vuiet mare, shi punandu-se cate o limba de foc pe capul fiecarui credincios... deci cine interpreteaza greshit stimata colega?

2....şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine. -aşadar aici e vorba de Fiul care se întoarce prin Înălţare la Tatăl, din care purcede (zic ei, pucioşii) Or, tocmai aici constă erezia. Studiază puţin Crezul creştin ca să vezi de ce.

aici e vorba de Fiul shi Duhul in chip de porumb care de la Tatal Purcede...

deci se arata trairea sfanta impreuna cu sfanta Treime shi e foarte clar ca erezia o scoatetzi voi dinadins prin scamatorie din texte... dar ea defapt apare la "unii" pentru ca acuzand nedrept aceshtia se vor face partinitori eresurilor altora sau partinitori la eresurile alea noi pe care le nascocesc in gLuma, in manie acuzatoare credincios-natanga... mintzind pentru Mine shi crezand ca astfel aduc jertfe lui Dumnezeu... (ma iarta ca nu am pus ghilimele peste tot la citatele din Mesia, shi te roaga shi pentru mine pacatosul ca eu va iert iar shi iar chiar daca va facetzi dushmanii Domnului shi ai mei, caci zici ca fac incantatzii, cand nici nu shtitzi voi ce anume va incanta pe voi oridecate ori unuia dintre aceshtia mici ai Mei... nu le-atzi facut)

Suspendat din nou
 

Blogul noul-ierusalim.info a fost pt a 2-a sau a 3-a oara suspendat. De catre cine si sub ce motiv?

Rectific. Probabil a fost o suspendare temporara, pt ca blogul a reaparut.

143. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 03-05-2009

--urmare—



Se pretinde apoi că pucioşii adunaţi la Sărbătoarea Mironosiţelor la Noul Ierusalim aud Duhul vorbindu-le în limbi, exact aşa cum le-au vorbit apostolii celor adunaţi la Cincizecime în Ierusalimul biblic, în limbile în care aceia s-au născut: parţi, mezi, elamiţi, mesopotamieni, capadocieni, ponţi, frigieni, pamfilieni, egipteni, libieni, cireneeni, romani, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi. Oare cât au înţeles simpatizaţii pucioşi din ce li s-a grăit lor în aceste limbi?:

“ ... iar pe cei adunaţi în Ierusalim în ziua aceea i-ai dăruit cu duhul înţelegerii şi al cunoaşterii tainelor Tale, şi au văzut ei atunci limbile de foc, limbile Duhului Sfânt aşezându-se peste ucenici, iar ei au grăit lor apoi în limbile acelea, şi orice neam adunat în ziua aceea la Ierusalim auzea şi ştia prin ucenici şi înţelegea tainele Tale, tainele Duhului Sfânt, şi a rămas de mărturie ziua aceea, iar noi suntem martorii ei. În aşa limbi grăim noi astăzi poporului adunat la izvor pentru sărbătoarea noastră în mijlocul lui. “ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

Dumnezeul Pucioasei este însă un Dumnezeu necăjit, care trebuie ajutat la greu de sfinţii din cer şi de ucenicii pucioşi de pe pământ:

“ O, grăirea din cer ar fi să nu se mai sfârşească pe pământ, că e vremea ei acum, dar ai nevoie de ucenici, o, Doamne. O, necăjit eşti Tu pe pământ acum! Venim cu Tine, Îţi venim în ajutor noi, cei din cer ucenici ai Tăi, aşa cum Ţi-am fost şi pe pământ, ba şi mai mult acum...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

De aceea, ucenicii pucioşi sunt îndemnaţi să meargă cete-cete la oamenii Bisericii şi să-i tragă la răspundere pentru neprimirea Scripturilor cele de apoi ( respectiv, Evanghelia de la Pucioasa, autointitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”), şi să-i dovedească pe ei că sunt duşmani ai lui Hristos, satane îmbrăcate în haine de sfânt şi vrăjmaşi îmbrăcaţi în haine de oaie:

“O, fii ai oamenilor, înţelegeţi voi că suntem cei vii atunci când voi ne cereţi vouă pe noi mijlocitori prin grăirea voastră cu noi? Vă îndemnăm pe voi să mergeţi în cete-cete la cei ce s-au aşezat peste voi în nume de învăţători ai mântuirii voastre cea de la Domnul şi să-i întrebaţi de Domnul şi de voi şi de Scripturile cele de apoi şi de Duhul Sfânt Mângâietorul, Cel promis de Domnul că vine pe pământ, şi să vi le arate ei pe acestea, căci s-au pus vouă învăţători. Fiţi curajoşi în credinţă şi prin credinţă, căci dacă vă lăsaţi necunoscători şi neştiutori, vine peste voi fără de veste ceasul ispitei pentru cei ce nu veghează. O, ascultaţi de cuvântul ucenicilor Domnului, căci vă grăim vouă. Fiţi cuvânt, fiţi purtători de sfinţenie, şi nu vă veţi lepăda de Cel ce grăieşte vouă din ceruri, căci sfinţenia vă ajută să-L cunoaşteţi. O, e mare războiul prin cele ce nu se văd ale lui! O, e vreme de îndemnare la luptă prin sfinţenie şi prin credinţă şi prin rugăciune, căci satana e îmbrăcat pe deasupra cu haină de sfânt şi lucrează cu ascundere mare aşa cum numai el lucrează, iar ascunderea este întuneric. Treziţi-vă! Vrăjmaşii sunt îmbrăcaţi în haine de oaie şi vor fi descoperiţi de sub haina lor, căci vine lumina, şi Domnul scurtează zilele de întuneric, le scurtează pentru cei aleşi ai Săi, precum este scris prin însuşi cuvântul Său cel de acum două mii de ani rostit ca să fie împlinit peste cei ce vor fi salvaţi de El.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

Evanghelia de la Pucioasa este arătată a fi “cuvântul cel nou al Domnului”şi “iubire nouă”:

“O, Doamne mare în cuvânt, aşa am lucrat şi noi în ziua noastră de serbare între ai Tăi de azi pe vatra neamului român. Ajută-i pe ei să fie mai mult decât noi! Dă-le lor fraţi ajutători sporului Evangheliei Tale celei noi, căci ea este cuvântul Tău cel de azi, cuvânt nou, iubire nouă, Doamne. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

Nici protocronismul rromânesc nu lipseşte din această “bunăvestire” pentru o Evanghelie nouă şi o Biserică nouă. Promisiunea unei biruinţe a ţării române care va învinge toate popoarele de peste tot pământul încheie apoteotic pledoaria pentru pucioşismul universal:

“– Eu, Domnul, sfârşesc acum sărbătoarea aceasta şi cuvântul ei. Eu, Domnul, sunt cuvântul sfinţilor Mei. Ei sunt oştirea Mea cea de neînvins, pentru că ei au învins pe pământ, şi au ca patrie cerul, patrie de nebiruit. Aşa voiesc Eu să fac biruinţă cu patria Mea cea de azi pe pământ, patria română, ţara venirii Mele de azi, căci la ea am venit, fiindcă Tatăl o iubeşte şi îi arată că o iubeşte.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 3 mai 2009)

144. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 28-05-2009 (I)
 

Acest “Cuvânt” continuă ofensiva mediatică împotriva “dezertorilor” de la Pucioasa, şi în primul rând asupra artiştilor Marian şi Victoria Zidaru.

Consideraţi multă vreme de toată lumea că sunt mentorii spirituali ai sectei Noul Ierusalim, cei doi artişti au reuşit incredibilul şi imposibilul: să se desprindă de sub tutela malefică a Mihaelei, Führerul absolut al sectei, care i-a manipulat ani de zile şi le-a făcut viaţa un coşmar. Bilanţul soţilor Zidaru este catastrofal: unicul fiu mort în fragedă adolescenţă în condiţii suspecte şi încă neelucidate (Zidarii nefiind de faţă la această tragedie petrecută la Târgovişte, au trebuit “să înghită” acea versiune a morţii fiului lor care le-a fost prezentată de liderii pucioşi); toată agoniseala muncii lor risipită pe apa sâmbetei, pentru binele şi bunăstarea “fraţilor” pucioşi; imaginea lor publică serios şifonată, fiind cunoscuţi de tot poporul ca “rătăciţi” şi “sectanţi”; şi mai ales, o credinţă zdruncinată din temelii, care nu mai lasă locul liniştii şi păcii. Şi pentru că Zidarii, odată dezrădăcinaţi din “raiul” pucios, au mintea rătăcitoare şi nu mai cred, nu mai pot crede cum credeau altădată, ei sunt taxaţi astăzi ca inamici periculoşi, ca un şarpe care împrăştie necredinţă şi moarte (spirituală) pentru ceilalţi pucioşi, cei rămaşi pe mai departe în sclavie pe “plantaţiile” liderilor pucioşi:

“Pace ţie, poporul Meu! Sunt Domnul. Ca un grădinar care-şi îngrijeşte grădina, aşa vin Eu la tine şi aşa te îngrijesc. Cei ce nu cred, cei ce nu mai cred în coborârea Mea la tine cuvânt, aceia împrăştie necredinţă şi moarte peste cei slabi din lucrarea Mea şi peste cei dezrădăcinaţi din ea, din lucrarea Mea cu care stau de peste cincizeci de ani cuvânt în mijlocul unui popor, care se naşte şi moare, căci credinţa nu este a tuturor, şi moare omul cu credinţa după ce se naşte din acest cuvânt sfânt şi făcător de om nou, acum, la sfârşit de timp, când totul, totul moare sub mreaja lepădării de credinţă, pe care Eu am vestit-o de mult că vine, şi l-am vestit pe poporul Meu mereu să vegheze cu mare trezie ca să nu fie muşcat de acest şarpe, care se preface în fel şi chip ca să nu-Mi lase Mie omul, şi să-l facă să-şi piardă mintea şi inima cea de la Mine şi să rămână cu a lui, cu mintea lui cea rătăcitoare, care vine de la iubirea de sine în om. “ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)

Liderii pucioşi, ofiliţi de incalculabila pierdere a Zidarilor, sunt mângâiaţi şi “învioraţi” de cei care îi adulează şi-i înviorează, în frunte cu cei doi Viorei (Viorel I. şi Viorel P.), care-i alimentează acum cu bani grei, în locul Zidarilor care au dezertat de la “datorie”:

“ Pace ţie, poporul Meu! Încercările grele să nu te ofilească, tată. Eu vin prin mare strâmtorare şi-ţi pun apă la rădăcină şi te înviorez pentru ca să poţi, pentru ca să crezi în Mine că sunt cu grija de tine, tată, şi pentru ca să pot Eu cu duhul cuvântului Meu peste pământ. “ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)

Liderii pucioşi se îmbărbătează însă singuri şi se îndeamnă la răbdare, ca să treacă mai uşor peste strâmtorarea şi furtuna adusă de “duhul cel rău”, adică de dezertarea “ruşinoasă” a celor nemulţumiţi şi neliniştiţi:

“ Duhul cel rău, care nu poate îndura lucrarea Mea de peste tine, şi pe tine, o, iată, bate acum cu strâmtorare peste lucrarea Mea, din vreme în vreme bate, căci neascultarea celor ce s-au dat Mie în vremea cuvântului Meu de azi aduce furtună peste mersul Meu cel greu, aduce strâmtorare şi jale, durere şi îngrijorare, dar fericiţi sunteţi voi dacă răbdaţi cu credinţă, fiilor, căci omul nemulţumit şi neliniştit nu ştie ce face, şi trebuie să răbdăm, tată.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)

Paradoxal, Atotputernicul de la Pucioasa e depăşit de situaţie şi se plânge că nu-i poate ocroti cu nimic pe copiii lui cei necăjiţi, “proorocii” Mihaela şi Nicuşiţă, care trebuie să sufere în tăcere, ascunzându-şi lacrimile şiroind pe obrăjori, ca nu cumva să-i vadă slugile şi femeile de serviciu cât sunt ei de slabi în umilinţă, şi ca să nu-i fie greu “poporului cel mic”; mic, dar mare, căci e alcătuit din “cei mulţi, care sunt în curţile pucioşeşti slujitori şi îngrijitori”:

“ O, copii care Mă sprijiniţi ca să vin cuvânt la poporul Meu de ieri şi de azi şi la omul care ia de la voi cuvântul Meu! O, tată, suferiţi în tăcere, tată, ca să nu-i fie greu poporului Meu cel mic de la suferinţa voastră aşa de grea de dus. Ascundeţi-vă lacrimile în taină şi faceţi din durerea cea de peste voi nădejde pentru cei mulţi, care sunt în curţile Mele slujitori şi îngrijitori, şi pentru cei care se strâng să ia viaţă din viaţa cuvântului Meu când Eu vin cuvânt în sărbători. N-am cum să vă mai şterg lacrima, tată. Staţi mai deoparte cu ea,[...] Eu nu vă pot feri de lovituri, fiindcă ele umblă acum cu multul, şi de peste tot se năpustesc peste voi, şi pe furiş lucrează ele înspre voi, dar aplecaţi-vă capul şi fiţi mari cu răbdarea, că durerea voastră e mare şi apasă nemilos peste puterea cu care o purtaţi.[...] O, tată, cine vrea să-Mi clatine de pe cale cu Mine poporul Eu nu-i pot sta în cale, cum n-am putut nici după plecarea trâmbiţei Mele Verginica să stau în calea celor răzvrătiţi,...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)

144. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 28-05-2009 (II)
 

Mai întâi pe ocolite, apoi mură-n gură, ni se sugerează şi cine sunt acei zidari îndoielnici şi nemulţumiţi şi invidioşi şi apoi dezertori, care în loc să zidească pe mai departe la “lucrarea” pucioşească, s-au apucat acum să o dărâme:


“ Grăiesc cu voi, căci cu voi are ce are duhul cel rău, care lucrează prin cei îndoielnici şi nemulţumiţi, dar Eu le spun acestora aşa: cine vrea să iasă el bine, iar voi să ieşiţi rău, acela uită mai întâi de păcatele lui, pentru care Eu, Domnul, am închis ochii şi am tăcut adânc, din iubire pentru ei, şi iată-i, ei acum n-au milă de mersul Meu, de lucrarea Mea, de vreme ce au dat şi dau să lucreze cu atâta lipsă de înţelepciune de sus, dându-se ei drept păsători pentru lucrarea Mea, dar nu aşa lucrează un om care are în el Duhul Meu. [...] O, ce greu Mă doare, ce tare Mă doare de la cei neascultători şi apoi nemulţumiţi în ei! Dacă ei nu ştiu să zidească, de ce, oare, dau să strice pe cele zidite de Mine? Dacă ei nu ştiu să sădească, de ce, oare, dau să strice pe cele sădite de Mine? O, ce păcat, ce păcat mare este invidia! O, de unde aşa lucrare a duhului rău în cei hrăniţi de Mine cu Duhul Sfânt?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)


De aceea, o ameninţare voalată la adresa “dezertorilor” Zidari nu strică; poate, poate se vor potoli şi-i vor lăsa în pace pe “purtătorii de Dumnezeu” Mihaela şi Nicuşor, şi numai aşa vor scăpa de cursele şi paguba care-i aşteaptă:


“Voi, cei care aţi plecat de sub binecuvântarea Mea şi daţi încă să stricaţi pe cele rămase, umiliţi-vă şi staţi cuminţi faţă de lucrarea Mea dacă n-aţi mai vrut să staţi sub ocrotirea ei cea de la Mine, trăgându-vă de sub ea şi ducându-vă spre necredinţă şi spre libertatea care vă robeşte şi nicidecum nu vă eliberează, ci vă duce spre cursă, tată.[...]Iată, îi bagi pe ei mereu sub vină pentru nemulţumirea ta, iar Eu Mă aşez lângă ei şi sufăr cu ei, căci ei sunt purtători de Dumnezeu. [...]O, vai de cei care ca să le crească cinstea lor îi hulesc pe cei credincioşi Mie, căci nu capătă nimic cei ce fac aşa, ci numai pagubă îşi lucrează! “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)


Cei care au “dezertat” de la Pucioasa, numai din cauza liderilor pucioşi au făcut-o, şi de aceea ei nu-i vor mai putea iubi vreodată pe aceia de care s-au despărţit, şi de aceea ei sunt ca şi blestemaţi de Dumnezeul Pucioasei şi vor fi ruşinaţi de faptele lor de nestatornicie:


“ O, am căutat în fel şi chip să le dau înapoi ce-au pierdut, să le dau dragostea de voi, ca nu cumva să fie lipsiţi de răsplată pentru aceasta, dar ei nu mai pot aşa, căci socoteala lor e bătută în cuie [...] O, fiilor, cei ce lovesc în cei smeriţi cu inima, cei ce vă învinuiesc pe voi cu duşmănie, despărţindu-se de voi, aceia n-au mai voit binecuvântarea, şi ea s-a îndepărtat de la ei, şi au iubit prin aceasta blestemul, şi s-au îmbrăcat cu el ca şi cu o haină şi a intrat ca apa în ei, şi ca untdelemnul în oasele lor, căci aşa este răsplata celor ce părăsesc pe Domnul. [...] iar cei ce pleacă de lângă Mine şi de lângă tine, întorcându-se la părinţii lor cei după trup, în pământul din care au ieşit când au venit la Mine pe vremea credinţei lor, aceia sunt ruşinaţi de nestatornicia lor şi de drumul lor cu Mine pe vremea credinţei lor, căci iată, neascultarea îl trage pe creştin de la Mine; ea, şi nu îndoiala sau sminteala îl scoate pe el din planul Meu cel de azi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)


Şi deodată, o incredibilă schimbare! Cel care se plângea puţin mai înainte că “e depăşit de situaţie şi nu-i poate ocroti cu nimic pe copiii lui cei necăjiţi” şi că “nu-i poate feri de lovituri”, acum se laudă că se va îngriji de ei şi de lucrarea lor şi-i va feri de orice rău. Atunci de ce se mai plâng ei, dacă sunt atât de ocrotiţi de Dumnezeul lor?:


“ Eu, Domnul, am grijă de tine, poporul Meu, şi de lucrarea Mea cu tine, tată,[...] , iar Eu voi porunci oricărui rău să se abată de la tine şi să se destrame cu totul, iar tu să biruieşti ca David, ca Iosua şi ca toţi binecuvântaţii Mei, căci tu stai sub binecuvântarea Mea, fiule, aşa cum a stat Avraam.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28 mai 2009)

Văzând atâta cameleonism fariseic, stai şi te miri şi te-ntrebi: oare când a spus adevărul acest "Dumnezeu Pucios", când neputincios, când schimbăcios? Când zicea că poporul Lui este “cel mic” sau când zicea că este “cei mulţi”? Când zicea despre el “Eu nu vă pot feri de lovituri” sau când zicea “Eu voi porunci oricărui rău să se abată de la tine şi să se destrame cu totul”?

145. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 7-06-2009
 

Şi acest “Cuvânt”, ocazionat de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, se ocupă cu precădere de criza fără precedent din sânul sectei pucioşeşti după “dezertarea” principalilor sfetnici ai liderilor pucioşi, prelungind ofensiva mediatică împotriva celor care au avut curajul revoltei deschise împotriva hegemoniei acestor lideri. Degringolada lor este atât de pronunţată, încât frazele sunt adesea incoerente. Spre exemplu, chiar de la început pucioşii amestecă în aceeaşi frază optimismul imprudent şi dezordonat, care creează sentimentul uşuratic al biruinţei depline (“vom răzbi toate neputinţele”), împletindu-l strâns cu angoasa înfrângerii colective (“dar, nu care cumva să ne lăsăm biruiţi !!”):

“O, grea Mi s-a făcut coborârea cuvântului Meu cel din zilele acestea! Binecuvântarea Mea însă răzbeşte prin toate neputinţele care se aşează în calea Mea şi a ta, dar să nu ne lăsăm biruiţi, tată.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

Nu numai cei care au dezertat deja, ci şi alţi adepţi au ajuns la disperare sub jugul liderilor pucioşi. Ei sunt acuzaţi însă de răutate şi iubire de sine, pentru că nu-i mai pot suporta pe stăpânii lor aşa cum sunt ei, cu incoerenţele, cu nemulţumirile şi cu hachiţele lor:

“...căci iată ce aud! Aud pe creştinul şovăielnic cum spune: „Nu mai pot, nu mai pot să rabd!“. Acest cuvânt greu vine de la neiubire, vine de la răutate, de la iubirea de sine vine, şi omul se suportă pe sine, iar pe altul nu. O, cum să aibă răbdare cel ce nu iubeşte?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)
Singurul lucru care-i mai ţine pe loc pe aceşti disperaţi ai soartei este nădejdea că, poate, poate, acest “Cuvânt” ar putea fi totuşi de la Dumnezeu, şi că odată şi odată va veni şi împlinirea lui cea îndelung făgăduită care va aduce mult-aşteptata pace pe pământ. Fără acest “Cuvânt din cer”, fără această înşelăciune colosală şi imposibil de verificat decât cu trecerea timpului, şi care încă le ţine pucioşilor trează speranţa, de mult s-ar fi risipit totul la Noul Ierusalim:

“O, Eu n-aş mai avea popor dacă nu l-aş hrăni mereu cu slava cuvântului Meu! O, vai celui fără de învăţătură din cer peste el! Om fără Dumnezeu este un aşa om. Feriţi-vă, voi, cei ce beţi de la Mine, feriţi-vă de nepăsare, [...] Vă învăţ neclătinarea, tată.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

Pentru a fi mai bine controlaţi în gândurile cele mai ascunse şi în nemulţumirile cele mai apăsătoare, liderii pucioşi îi îndeamnă pe adepţi să se spovedească la ei cât mai des cu putinţă, ca astfel să-şi mărturisescă nemulţumirile chiar în urechile celor care le provoacă:

“ În orice greşale aţi cădea, îndreptaţi-vă prin pocăinţă şi chemaţi numele Domnului ca să vă mântuiţi. Nu staţi în voi cu bube ascunse, ci vindecaţi-vă de ele, şi aşa se face mântuirea peste cei ce poartă numele Meu chemându-Mă să-i izbăvesc de sub vină,...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

Cei ce au dezertat de la Pucioasa din invidie şi nestatornicie s-au făcut defăimători ai stăpânilor lor, prin însuşi gestul lor de răzvrătire publică :

“ Dar iată, lucrarea Mea de azi este biciuită, este lovită de duhul cel rău, care se încuibează în omul cel nestatornic cu credinţa şi cu inima, dar Eu, Domnul, caut să-Mi cruţ de cădere calea Mea spre om. Mai e puţin, puţin timp, şi voi birui cu slavă cu această cale a Mea de azi, dar până atunci calea cuvântului Meu e bulgărită pe faţă şi pe ascuns, şi sunt biciuiţi cu duşmănie cei cu care Mă port de la Tatăl la om. Duhul invidiei se face duhul necredinţei în om, iar necredinţa întăreşte răutatea omului şi îi aspreşte faţa şi inima şi limba şi lucrarea, dar Eu vă învăţ pe voi, cei ce Mă daţi cuvânt oamenilor, vă învăţ, tată, să vă feriţi de lovituri, să fugiţi de cuvintele cele pline de răutate ale celor ce atât de murdar vă lovesc, iar pe Mine să nu Mă lăsaţi jos,...” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

Cei chemaţi, care au venit din afară “la izvor” ca simpatizanţi ai Noului Ierusalim, sunt învăţaţi să nu întrebe, să nu iscodească, să nu ispitească, ci să rabde şi să asculte necondiţionat de cei care ţin frâiele “lucrării” şi să asculte grăirea în limbi a Duhului de la Pucioasa:

“O, popor strâns la izvorul cuvântului Meu, o, fiilor, luaţi Duh Sfânt, căci e bine cu El, şi nu e bine cu duhul vostru! Limbile Duhului Sfânt să se descopere vouă prin cuvântul Meu de peste voi! O, nu vă încercaţi cu amestecarea limbilor, căci Domnul trebuie urmat, nu ispitit! Nu fiţi întrebători de greutăţile prin care trec cei pe care Eu Îmi port şi Îmi ocrotesc coborârea cuvântului Meu cel pentru voi, ci fiţi credincioşi şi răbdători şi plângeţi cu Mine,[...] Feriţi-vă de iscodire şi îmbrăcaţi-vă în iubire.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

Chiar dacă “dezertorii” au părăsit grădinile Pucioasei, tot au mai rămas destui nemulţumiţi printre cei care n-au avut tăria să plece cu cei ce au ales libertatea. Aceştia sunt numiţi “lupi cu colţi” şi trebuie urmăriţi şi vegheaţi din umbră, căci nemulţumirea lor nu va putea fi ţinută în frâu la nesfîrşit. Paza trebuie întărită zi şi noapte de către slujitori, iar aceştia trebuie să fie ochi şi urechi, ca liderii pucioşi să poată dormi liniştiţi în paturile lor:

“Începeţi veghe mai multă, mai trează, căci între voi sunt dintre cei care se fac lupi cu colţi, şi Mă doare că nu le place să fie oi până la sfârşit, ci le place să muşte şi să latre şi să împrăştie nelinişte, tată. Întăriţi veghea la hotare, căci s-a dat la o parte această veghe, şi nu este bine aşa. Puneţi înapoi orânduielile date de Mine vouă! Fiţi străjeri curaţi cu inima, iar cine nu are inima curată să nu fie între cei de strajă, ci să stea ei străjuiţi dacă vor să stea. Eu am spus: "Privegheaţi!", dar omul necredincios vă spune: „Nu privegheaţi!“, căci se vrea liber, şi vrea ca nimeni să nu ştie ce face el, şi iată, aşa iese din planul Meu cel ce lucrează aşa. Dar celor ascultători le spun Eu, Domnul, să vegheze ziua şi noaptea rând pe rând, şi niciodată numai unul să vegheze, ci să vegheze cu orânduială, căci locurile Mele cu voi sunt veghea Mea peste pământ, şi stau sfinţii şi îngerii de veghe aici pentru tot pământul, şi sunt plini de ochi. Aşa să fiţi şi voi pentru locurile Mele cu voi şi pentru mersul Meu cuvânt peste pământ, fiilor. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

De asemenea, printre cei stătători ai Noului Ierusalim încă mai sunt strecuraţi necredincioşi care se fac vânzători, care spionează şi apoi dezvăluie în afară la “duşmani” toate neregulile ce se săvârşesc înăuntru, atentând astfel la bunul renume al obştii pucioase:

“O, poporul Meu, hrăneşte-te frate pe frate cu Duhul Sfânt, şi altfel de cuvânt să nu fie între voi, iar cei ce iscodesc ca să dea la duşmani, să nu mai aibă de lucru, ci să dea de Duhul Sfânt lucrător în voi şi între voi, fiilor. [...] să-Mi fii credincios, tată, şi să-l înveţi pe cel ce iscodeşte să se lase spre înviere ca să nu piară prin duhul rău, ci să se deştepte prin pocăinţă şi prin umilinţă, căci aşa se face învierea. Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

De aceea, Dumnezeul Pucioasei rămâne un Dumnezeu îndurerat, căci de peste cincizeci de ani lucrează în zadar şi nu reuşeşte să facă din poporul Lui ceea ce Şi-ar fi dorit, căci “lucrarea” mereu se macină pe sine nu dinafară, ci dinăuntrul ei, şi aşa se loveşte şi se risipeşte:

“ O, simţiţi-Mi durerea, tată! Fiţi credincioşi faţă de durerile Mele, căci lucrarea cuvântului Meu este mereu biciuită, mereu lovită, mereu sub cruce grea încă de la începutul ei. “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7 iunie 2009)

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii
 

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii: “Hristosul Pucioasei” are un concurent redutabil în persoana lui “Messia reîncarnat în România”

Exclusivitatea de cincizeci de ani a pucioşilor, care pretind că numai lor le vorbeşte Dumnezeu “care vine cu norii”, şi că numai la ei vine El cu norii, este de acum spulberată. O nouă sectă, cea a messianicilor, apare la orizont şi un nou Hristos mincinos se ridică din adâncuri, pretinzând că este reîncarnarea Celui Adevărat. Acesta vine cu propria lui Evanghelie, intitulată benign “Autobiografie:Messia este reincarnat in Romania ”, în care îşi propune să dea răspunsuri la întrebările esenţiale ale vieţii, concurând astfel Evanghelia pucioşilor intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”. El aduce mesaje din ceruri, concurându-i pe pucioşi, care au şi ei mesajele lor. El vine cu viziuni care le întrec pe cele ale pucioşilor. În plus, el îi învaţă pe oameni vindecarea şi autovindecarea, ceea ce pucioşii n-au reuşit, rămânând mai departe tributari medicinei omeneşti alopate şi homeopate.

Ne-am îmbogăţit aşadar peste noapte cu un nou prooroc mincinos, reîncarnat şi reîncornat, autodenumit Me$$ia I$u$ Hri$to$ (MIH). Au Liderii Delapucioasa, ascuns în ograda lor, Noul Ierusalim? Are şi Messia Delabucureşti Noul Ierusalim al lui, ascuns în norii cerului. Au pucioşii păsărica protocronistă cu “alegerea României cea iubită de către Dumnezeu, ca regină a tuturor popoarelor”? Au şi messianicii aceeaşi păsărică. Colivii le mai lipseşte, şi la unii, şi la alţii.

Inventivitatea românului care nu-şi mai încape în piele de re-re-împieliţat ce e şi nu-şi mai găseşte locul (iar la Spitalul 9, nu i-a sugerat încă nimeni ca să încerce, poate o mai fi vreun pat liber pe secţii), nu mai are margini. Avem aşadar surpriza să descoperim că acest specimen, care se crede a fi reîncarnarea sau reîmpieliţarea lui Mesia, a avut imaginaţia să-şi compună o Autobiografie pe măsură şi chiar a găsit editorii întreprinzători gata să i-o publice. Apoi, pentru că probabil vânzările nu mergeau prea bine, a conceput şi un blog, pentru a-i face publicitate. Blogul se intitulează Messia este reincarnat in Romania http://messia.heavenforum.com destinat exclusiv unor (cităm) "Discutii pro si contra, pe tema cartii Autobiografie semnata de Messia Iisus Hristos”. Atenţionarea aceasta (exclusivitatea temei) nu este de florile mărului. Orice discuţii colaterale, care nu vizează această nouă “Evanghelie a lui Hristos”, nu sunt binevenite. Mai ales cele care pun la îndoială existenţa acestei “reîncarnări” a lui Hristos, despre care, de altfel, Sfânta Scriptură nu prooroceşte nimic.

Ne-am procopsit astfel cu doi Antihrişti, nu cu unul, şi amândoi au apetit pentru aceeaşi zonă a ţării: Messia cel de la Pucioasa, pentru Dâmboviţa din Deal, şi Messia cel de la Bucureşti, pentru Dâmboviţa din Vale. Amândoi vin cu norii şi aduc ploaie bogată de Cuvânt din cer. Amândoi aduc mesaje divine. Amândoi sfidează Biserica în care s-au născut şi în care s-au botezat. Amândoi scriu cărţi, le publică şi le vând pe sub mână. Amândoi îşi fac situri pe internet. Amândoi împroaşcă pe net cu spamuri, ca să fie cât mai bine văzuţi de căutătorii de comori virtuale. Amândoi sunt “predestinaţi” să poarte numele Arhanghelului Mihail, cel care este proorocit a dirija festivităţile de închidere ale spectacolului lumii: Mihaela de la Pucioasa şi Mihăilă de la Bucureşti.

Şi, ca publicitatea să mergă şi mai bine, românaşul nostru Mihăilă de la Bucureşti care se crede Me$$ia I$u$ Hri$to$, a ajuns şi la televiziune. Şi-a ales una obscură, care înghite orice rahat, numai să iasă un pic mai în faţă şi să-i mai crescă un pic ratingul: DDTV. Acolo a dat peste nişte ageamii care, în loc să-i facă vânt pe scări, l-au poftit să-şi expună liber şi nestingherit aberaţiile cromatice, adică că albul e negru şi viţăvercea şi să-şi plaseze (printre picături) şi clipul publicitar.

Nu-i vorbă că nici pucioşii n-au stat cu mâinile în sân. Ei au la activ două emisiuni, nu una, şi încă la o televiziune mai procopsită: la ProTV. Aici au dat şi ei de un naiv, pe nume Cristi Tabără, pe care l-au convins să înghită fără să mestece toate “mărturisirile” pe care i le-au servit pucioşii pe tavă.

Consemnăm aici acest eveniment istoric, intitulat "Messia reincarnat in Romania", şi petrecut la o emisiune la DDTV, cu vreo şase luni în urmă, într-o vineri de la orele 18.00. Spilcuit, cu cămaşă albă, cu cioc şi cu părul legat în coadă pe spate ca pucioşii, Messsia Isus Hristos român (MIH – un acronim de la Mihăilă, probabil ) răspunde dezinvolt la nedumeririle moderatorului Claudiu Neagoe (CN).

(Notele din paranteze aparţin comentatorului – Anca Estera)


CN: Este important să vorbim despre medicină, este important să vedem şi ce vor astrele, dar este important şi să ne punem şi un alt gen de întrebări. Eu, cel puţin, am fost pur şi simplu şocat de un scurt pasaj citit pe coperta unei cărţi. Am să-mi permit să-l citesc şi pentru publicul nostru din această seară. Sună aşa:
“Eu sunt acuma aici, reîncarnat în România. M-am întors aşa cum v-am promis, dar am venit tot aşa de simplu şi modest ca în urmă cu 2000 de ani. Am venit aşa cum am vrut Eu, şi nu aşa cum aţi vrut voi să vin. Da, am venit cu norii.(Notă: Prima minciună! Acest Mihăilă MIH, şmecheraş de Dâmboviţa, s-a născut ca orice muritor , a crescut la trup mai mult, la minte mai puţin, şi a fost educat în sânul unei familii de români get-beget. N-are el nici o tangenţă cu sfinţii, cu martirii, cu apostolii şi cu ucenicii, aşa cum pretinde în continuare) Norii albi sunt sfinţii, martirii, apostolii şi ucenicii Adevărului divin. Voi veni şi cu navele-nori,(Notă: Începe să-şi dea arama pe faţă, oiştea-n gard şi automobilul pe arătură) spectaculos, aşa cum vă doriţi, însă va fi prea târziu să Mă recunoaşteţi atunci.”
Este vorba, dragi prieteni, despre o lucrare – am să rog colegii de la cameră să vă arate la un moment dat coperta acestei lucrări – care este semnată Messia Iisus Hristos şi se intitulează “Autobiografie”. Noi îl avem pe autorul acestei cărţi acum în studio. Bună seara... Messia!? Nu zic mult, nu? dacă este să mergem pe ideea acestei cărţi...

MIH: Da! Bună seara şi bine v-am găsit.

CN: E o descriere mai mult decât şocantă, şi... aş vrea să-mi spui câteva cuvinte despre Tine. Cine eşti, ce-ai făcut până acum... cum de Te-ai hotărât să scrii această... lucrare? Ce vrea să spună ea?

MIH: În primul rând... sunt un om... normal (Notă: Normal! Nici un alienat nu va recunoaşte vreodată că e dus cu pluta)– sau cel puţin aşa credeam înainte să am primele revelaţii (Notă: Adică, vrea să spună că era normal înainte de revelaţii , şi nu după?) – şi... trăiesc printre voi, ca un om obişnuit, însă, din copilărie am început să am unele revelaţii, unele experienţe, mai ales în adolescenţă s-au accentuat aceste lucruri (Notă: Aici face referire probabil la crizele lui de misticism psihotic)... şi, ce să zic? cu ce m... cu ce m-am ocupat?

CN: Ce faci acum, în momentul ăsta? Cu ce te ocupi?

MIH: Ţin cursuri de iniţiere... spirituală.

CN: Cine participă la cursurile Tale de iniţiere spirituală?

MIH: Sunt cursuri la care oricine poate participa, adică oricine este binevenit (Notă: Consemnăm aici o primă reclamă, destul de străvezie) şi sunt structurate pe mai multe... module ca să-i spun aşa, pentru purificare tratament şi vindecare, sau autovindecare predau tehnici ... pentru evoluţie spirituală, mântuire, eliberare şi autocontrol. Alte cursuri sunt pentru...ăăă... dezvoltarea acestor capacităţi, paranormale, clarviziune şi telepatie şi celelalte...

nu e totuna...

poi nu se pot baga toate in aceiashi oala ca o sa iasa panecumenism apostat sau antiecumenism ce se recunoashte numa pe sine sau anti-antiecumenism tot pentru atei sau panecumenishti sau jurishti ce avocatzesc pentru cel rau, deci o sa iasa rau, dar nu asha pe afara ci chiar in voi inshiva, in viatza voastra... ca asta, incarnatu', e cu ceva derivatzie din misa-pisa bibolarilor sau yoGisisime... cu eliberarea in absolut nimic... pe cand SCNI e ceva sfant de la Dumnezeu... nu confundatzi lucrurile shi nu le bagatzi pe toate in aceiashi oala ca o sa iasa guiash unguresc sau ciorba de potoarce dambovitzene, ciorba de burtologie... deosebitzi proorocii, deosebitzi duhurile, textele, lucrarile, mantuirea, smerenia, realitatea shi nu judecatzi... nici macar pe acest sarman ratacit... shi nici pe mine, ca poate shi eu candva am fost asemenea lui sau mai sunt mai ratacit cine shtie... poate shi altzii sunt la fel, cum e fiul Oliver a lui Desanka Doamna sau altzii... nu datzi cu pietre ci cautatzi cinstit Calea Adevarului ca sa ajungetzi sa traitzi Viatza shi sa intratzi in Imparatzie pana la urma... mai bine mai tarziu decat niciodata, mai bine mai devreme decat prea tarziu... nu va otravitzi unii pe altzii cu barfa, insinuari, judecatzi, shi tot felul de nemultzumiri, cartiri shi mizerii rautacioase, ca toate astea dor, caci shi cine vede shi aude pacatuieshte cu organele sale olfactive... cazand in necredintza shi scepticism shi pierzandu-si dragostea... smerita... fiind tarat in mandrie shi ura shi pismuind sfintzenia Domnului nostru Iisus Hristos... shi dragostea Sa de Dumnezeu Tatal... ori a Tatalui de Duhul...

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii (II)
 

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii: “Hristosul Pucioasei” are un concurent redutabil în persoana lui “Messia reîncarnat în România”
-- urmare --

CN: Când ai început să ai aceste... viziuni? A fost un moment anume când ai conştientizat că... prevezi pasaje din viaţa... Mântuitorilor?
MIH: Da! În... copilărie chiar în jurul vârstei de 5 ani am... M-am rugat pentru prima dată să Mi se reveleze dacă există Dumnezeu (Notă: adică, acest Messia-Hristos până la 5 ani era lipsit de conştiinţă de sine, nici habar n-avea că există!) şi am avut o revelaţie pe care în carte o descriu, chiar la capitolul “Copilăria”, chiar la început, apoi... au urmat diferite experienţe care M-au ajutat să refac legătura sufletului Meu cu Dumnezeu (Notă: Înseamnă că Mihăilă-Messia- Hristos rupsese orice relaţii de colaborare cu Tatăl cel din ceruri. S-o fi certat între ei, cine ştie?) şi să-Mi dau seama că orice rugăciune spusă cu credinţă se îndeplineşte. (Notă: Nu-i adevărat. Hoţul care se roagă cu credinţă la Dumnezeu ca să-l ajute la furat, să nu se aştepte ca Dumnezeu să-i deschidă lacătele. Nu e important numai cum te rogi, depinde şi ce ceri de la Dumnezeu... de aceea s-a spus cândva: “nu ştiţi ce cereţi" - v. Mat.20,22) Şi atuncea am simţit că L-am prins pe Dumnezeu de-un picior (Notă: De stângul sau de dreptul? Era important de ştiut şi acest lucru) şi am început să... să cer şi să caut, şi în interior şi în exterior (Notă: după ce L-a prins de un picior, începe să-L caute prin toate buzunarele) şi să am răspunsuri şi să primesc de-a lungul anilor să am diferi... diferite revelaţii, cea mai dură fiind că sunt reîncarnarea lui Iisus. (Notă: Deci asta este o revelaţie dură, nu o realitate catifelată. Depinde atunci de unde vine această revelaţie: de la Dumnezeu, sau de la diavol?)
CN: Cred că dacă ar fi să facem un sondaj, aşa, de opinie, că tot e o... un gen de demers la modă, toată lumea ar spune că e cel puţin o dovadă de curaj nebunesc să... scrii o carte şi să spui că eşti... Iisus Hristos... Cum a primit, hai să spunem... lumea religioasă... această lucrare a Ta?
MIH: Da. Cei care Mă cunosc au spus întotdeauna că am un curaj nebun(Notă: înseamnă că-l cunosc foarte bine) şi Mă iau de piept şi cu Dumnezeu (Notă: trebuie să ai mult curaj sau iresponsabilitate, chiar şi numai să afirmi aşa ceva) şi cu diavolul şi... (Notă: aici, Mihăilă a pierdut şirul ideii anterioare şi o ia din nou pe arătură) în momentul care cineva îşi doreşte adevărul, este bine să ceară, să ceară ajutor şi să ceară... ăăă... să primească inspiraţie Divină şi să se roage să fie îndreptat către Planului Divin. Şi atunci Dumnezeu îl ajută sau îi se arată dacă este pe o cale greşită şi să... se redresează.
CN: Ce-ai urmărit prin apariţia acestei cărţi? Ce Ţi-ai dorit Tu, ca şi Autor a ei?(Notă: Să aibă şi el un ban de buzunar, câştigat mai mult sau mai puţin prin muncă cinstită)
MIH: Văzând că oamenii nu îşi găsesc din păcate răspunsuri la întrebările esenţiale ale vieţii, am căutat şi caut şi fac asta, dau mesaje de trezire la realitate pentru a îndrepta oamenii către mântuirea de ignoranţă (Notă: Frumos sună asta: “mântuirea de ignoranţă”, dar ea se obţine prin alfabetizare şi instruire şcolară), către întoarcerea naturală la Dumnezeu şi, efectiv în Carte sunt răspunsuri (Notă: din nou reclamă mascată! de data asta la cartea lui autobiografică) la toate aceste întrebări importante, pe care fiecare om ar trebui cel puţin să şi le pună odată în viaţă.
CN: Tre’să fiu sincer şi să spun că...
MIH: Deci, doresc să, doresc să...(Notă: Mihăilă îl întrerupe intenţionat pe moderator, ca acesta să-şi piardă firul ideii care se anunţă a fi încărcată scepticism)
CN:... în faţa acestei declaraţii...
MIH: ... să propovăduiesc adevărul... înţelegeţi? nu...(Notă: Mihăilă insistă să-l întrerupă, dar nici moderatorul nu se lasă, impunându-se până la urmă cu prezentarea unei serii scurte de îndoieli, vag acuzative, care – zice el – “îl lasă fără replică”)
CN:... în faţa acestei declaraţii de acest gen: “Sunt Messia”... “Eu sunt Messia”... “Sunt reîncarnat în România”, pur şi simplu rămân fără replică. Ce-Ţi doreşti? Ce...ce vrei să faci? E vorba de o nouă religie, vrei să întemeiezi o sectă, le ceri un anumit lucru oamenilor care... hai să spun aşa... cred în ceea ce spui Tu?
MIH: Nu. Sunt împlinit...sufleteşte, şi pe toate planurile, şi pot ajuta pe oricine să-şi rezolve chiar probleme financiare,(Notă: Hopa! aici avem o reclamă de nota 10!) sau... să-şi găsească un suflet pereche (Notă: Aici Mihăilă-MIH o concurează tare pe mama Omida!) sau cum să-l recunoască dacă l-a găsit (Notă: Ete, fleoşc!) şi cum să stea împreună cu el, (Notă: Fleoşc, fleoşc!) deci... pot să ajut, dar nu-Mi doresc să fondez nici o religie, nici o sectă, pentru că a propovădui adevărul înseamnă a cunoaşte pe Dumnezeu şi a şti că acest adevăr este dincolo de toate religiile, de toate sectele, chiar dacă fiecare are un adevăr (Notă: Dacă fiecare are un adevăr, şi adevărurile acestea nu seamănă unele cu altele, înseamnă că adevărul este minciună şi invers. Din această dilemă nu putem ieşi!) sau mai multe (Notă: Pot fi mai multe adevăruri? Interesant! N-o să se calce pe bătături?) revelată în cadrul ei, (Notă: care “ei”? se pare că Mihăilă iar a pierdut firul boscorodelilor) pentru că toate religiile sunt bune, (Notă: Chiar toate, stimabile? Ai măcar idee că nu toate religiile Îl recunosc pe Hristos? Nu s-o fi strecurat printre ele vreuna ceva mai subversivă? Satanismul, de pildă, e şi el o religie, nu?) toate sunt ispirate, sunt inspirate (Notă: Dar mai sunt şi expirate unele dintre ele) de profeţi care într-adevăr au avut Duhul Sfânt, au avut nişte mesaje de transmis, şi din păcate aceste mesaje au fost transformate în religii, (Notă: Cum stimabile, cum “din păcate”? parcă spuneai adineauri că “toate religiile sunt bune”, şi acum zici că , “din păcate, au apărut religiile pe pământ”... Se pare că Mihăilă-MIH uită de la mână pân-la gură ordinea inepţiilor debitate şi le amestecă într-un ghiveci toxic) adică au intervenit oamenii şi au făcut... dogme, au creat nişte limite. Or, relaţia om-Dumnezeu trebuie să fie liberă şi deschisă. Într-adevăr, trebuie să ai, sau este ideal să ai un îndrumător, dar se poate ajunge şi de unul singur.
CN: Stai puţin, să clarificăm un lucru. Cine participă la aceste cursuri? Îţi selectezi într-un anumit fel oamenii care vin şi te ascultă... sunt nişte criterii mai stricte, mai puţin stricte...
MIH: Nu. Eu ţin cursuri de iniţiere spirituală. Şi cine-şi doreşte să participe la cursuri, este binevenit, deci se face o selecţie naturală. Eu nu fac nici un fel de selecţie. Deci pur şi simplu Eu am nişte mesaje de transmis şi mesajele le transmit prin mai multe căi, dar tehnicile practice prin care Eu am atins mântuirea, sau iluminarea, naşterea din nou, botezul cu foc al Duhului Sfânt, deci sunt mai multe expresii în mai multe religii, dar este vorba de acelaşi nivel de conştiinţă...ăăă...cunoaşterea lui Hristos în inimă, sau conştiinţa hristică i se mai spune, deci predau tehnicile prin care Eu am dobândit aceste...ăă... aceste puteri paranormale,(Notă: Mihăilă recunoaşte că “puterile” nu le-a avut dintotdeauna, deci a existat o perioadă în metamorfoza lui când el încă nu devenise Hristos, ci era în devenire) dacă vrei, dau tehnicile de respiraţie, de rugăciune, de meditaţie prin care orice om poate să-şi rezolve problemele de viaţă (Notă: Dacă ar fi totul atât de uşor în rezolvarea problemelor de viaţă, prin respiraţii reprimate şi prin meditaţii transcendentale, ce bine ar fi!) şi se poate adresa direct conştiinţei divine ca să primească răspunsul în inima lui. Deci predau aceste tehnici practice pentru diferit...diferite lucruri în cadrul cursurilor Mele, pe care oricine (Notă: Iar reclamă!?) poate să le pună în practică şi rapid să aibă rezultate. Am fost un tip nerăbdător şi am dorit să Mi se reveleze tehnici puternice şi, chiar dacă la început am mers pe muchie de cuţit, Mi-am ascultat intuiţia şi, fiind sincer, am avut protecţie divină şi nu s-au întâmplat... prea multe morţi clinice, ca să spun aşa, din care să nu mai vin înapoi. (Notă: Înseamnă că s-au întâmplat, totuşi, după cum indirect mărturiseşte, unele morţi clinice din care Mihăilă-MIH n-a mai venit înapoi. Atunci pe unde or fi umblând acuma acele spirite ale lui, care au rătăcit drumul de întoarcere?)

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii (III)
 

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii: “Hristosul Pucioasei” are un concurent redutabil în persoana lui “Messia reîncarnat în România”
-- urmare --

CN: Vreau să Te întreb un lucru. Nu sunt specialist în nici un caz în dogmă creştină, n-am nici un fel de tangenţe, trebuie să spun, sunt creştin ortodox aşa cum sunt 80%, 89% dintre români. Da’ cu toţii ştim măcar aşa, câteva detalii... te gândeşti la Mesia, te gândeşti la apostoli, la miracole care trebuie să se întâmple...
MIH: Da!?
CN:... ai pornirea asta, aplecarea asta? ...sunt oameni care sunt mai apropiaţi de Tine?...da? nu?
MIH: Bineînţeles, e vorba de o apropriere sufletească, şi chiar sunt cursanţi cu care M-am împrietenit şi care, într-un fel Mi-au devenit chiar rude...dar... ahm...cum să zic...(Notă: Iar îl lasă memoria pe Mihăilă, care uită de la mână pân-la gură) te rog... repetă-Mi întrebarea!!
CN: Simţi că ai o misiune? că sunt un număr de oameni care-ţi pot fi mai aproape, care te pot ajuta să dai acest semnal către societate? Am înţeles, e vorba de o renaştere spirituală pe care Tu o propui. E vorba de alt mod de viaţă pe care vrei să-l aduci în atenţia opiniei publice...
MIH: Da, şi oricine, oricine este deschis şi vrea să-şi deschidă mintea şi inima şi să primească Duhul Sfânt, să primească aceste informaţii, să practice împreună cu Mine(Notă: iarăşi reclamă la cursurile lui ezoterice!) aceste... exerciţii, deci rugăciunea inimii, meditaţie, exerciţii de repiraţie, exerciţii de purificare sau de autovindecare, sau anumite rugăciuni miraculoase care dau într-adevăr rezultate pentru că... ăăi... cum să spun... secretul este ca ideea să pătrundă din conştient în subconştient. Deci, omul să poate comunica direct cu Dumnezeu, şi în momentul în care comunici direct, ai imediat un răspuns... conform legii acţiune-reacţiune, (Notă: Adică, Dumnezeu îndată ia poziţia de drepţi şi-i dă răspunsul celui care-L întreabă, ca un automat care merge pe principiul acţiune-reacţiune, iar Dumnezeu este aici reacţionarul, care informează acţionarul) cauză-efect. (Notă: iar aici, Dumnezeu este efectul la cauză, în loc să fie Cauza primă a tuturor lucrurilor) Da? ...
CN: Bun...
MIH: ...Deci, Eu, Eu predau nişte tehnici, dau nişte mesaje, oamenii sunt pur şi simplu liberi sută la sută să mă creadă nebun, sau să-şi pună întrebarea...
CN: Simţi că ai o misiune...
MIH: ... care cred că îi va salva...
CN:...că ţi-a fost Ţie hărăzită acum o misiune, acum, în România?
MIH: Misiunea pe care vreau s-o fac de bună voie este din prietenie, pentru ceilalţi, pot să stau liniştit şi să nu fac nimic, să-Mi văd de viaţa Mea,(Notă: Ar fi mai bine dacă s-ar hotărî odată în această direcţie, şi pentru el, şi pentru ceilalţi) şi de altfel am viaţa Mea, pentru că sunt un om activ, adică fac sport, citesc, studiez, înot, fac culturism, înţelegi? deci, sunt un Messia modern, din punctul ăsta de vedere. Am ales să fac ceva, să nu stau degeaba (Notă: Mai ales culturismul, care pune muşchii în valoare şi apoi îi expune pe scenă, ca la circ) până când va veni acel moment în care... toţi vor fi... ăă... puşi în faţa unei confruntări finale. Adică, vor accepta, fie binele, dinăuntru şi dinafară, adică pe Hristos, acest nivel de conştiinţă, hristic, şi pe Dumnezeu, sau ce înţeleg ei prin Binele Universal, sau vor a... vor ... vor fi de partea egoului şi a mentalului inferior, şi deci de partea lui Antihrist. Adică, sunt două tabere, atât timp cât stăm în planul fizic, avem de ales între bine şi rău, între Dumnezeu şi diavol, între Hristos şi Antihrist, între spirit şi egou...
CN: Bun...
MIH: ...deci fiecare este liber să aleagă, Eu nu...
CN:...din nou fac precizarea, asta fără să am...
MIH:...nu impun nimănui nimic...
CN:... pretenţia că ştiu foarte bine anumite chestiuni de dogmă creştină...
MIH: Da.
CN:... nicăieri nu se spune ceva despre reîncarnare.
MIH: Ba da!
CN: Deci ăsta este un subiect care în nici un caz Biserica Ortodoxă nu-l recunoaşte...
MIH: Ştiu..
CN:...din câte ştiu, nici Biserica Catolică nu recunoaşte reîncarnarea...
MIH:... da, ştiu.
CN: ...protestanţii, cu atât mai puţin...
MIH:...da, ştiu. Din păcate, să ştii că toţi profeţii, care au fost inspiraţi de Duhul Sfânt de Dumnezeu, au avut mesaje referitoare şi la acest subiect delicat cum este reîncarnarea, care din păcate acum este tabú, însă, reîncarnarea a fost scoasă din Biblie, deci cuvântul reincarna din latină – revenire în trup – sau, revenirea sufletului într-un corp fizic, a fost scos din Biblie la al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopole, şi sunt zeci de... de pasaje în Biblie, şi mă refer în primul rând la Noul Testament, dar şi în Vechiul Testament sunt pasaje pe care în cartea Mea le-am dat,(Notă: Iar reclamă la carte!) chiar aşa este un capitol intitulat, “Biblia confirmă reîncarnarea”. Deci Iisus şi cu Apostolii şi alţi profeţi au vorbit foarte clar de revenirea sufletului repetată în corp (Notă: Nu-i adevărat. Biblia afirmă că omul are o singură moarte, deci o singură viaţă, deci n-au cum să mai apară reîncarnările: “Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ştergerea păcatului, prin jertfa Sa.
Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata, tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire.”- v. Evrei, 9, 26-28) pe pământ. De ce?, pentru că e o şansă pe care Dumnezeu ne-o dă nouă când rămânem repetenţi şi nu ne învăţăm lecţiile de viaţă, adică atinge acest nivel de conştiinţă hristic, sau mântuirea, dar Dumnezeu ne dă încă o şansă şi încă o şansă, până când jocul se va termina şi se va trece, ai să vezi, în... într-o altă eră spirituală, sper. (Notă: Dacă doar speră, fără să fie sigur, înseamnă că de fapt nu ştie ce spune, şi ne abureşte cu nişte supoziţii)
CN: Aş vrea să vorbim puţin şi despre...dovezi...
MIH: Deci Biblia vorbeşte despre reîncarnare
CN: ... E o...e o perspectivă cel puţin spectaculoasă, da?
MIH: Da.
CN: Foarte bine, reîncarnare...ne spui că sunt pasaje în Biblie care confirmă cumva acest lucru...
MIH: Şi mai multe dovezi sunt, şi chiar în cadrul(Notă: Iar îşi face reclamă!) cursurilor Mele ăăă... le activez al treilea ochi (Notă: Unde o fi al treilea ochi? poate în ceafă, că acolo ar fi mare nevoie) şi ne vizualizăm chipurile vieţilor anterioare, eu şi cursanţii, deci oricine participă la cursurile Mele, (Notă: Iar îşi face reclamă!) şi predau mai multe metode prin care oamenii îşi pot afla diferite evenimente din vieţile anterioare sau numele, sau ce-a făcut, şi să ştii că nu toţi ...ăăă... mm... deci, toţi sunt bucuroşi de această experienţă personală, dar nu toţi avem... în toate încarnările numai ... ăăă... ceva important de genul... lui Napoleon sau... Sfântul Prooroc Isaia sau... Deci avem şi...

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii(IV)
 

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii: “Hristosul Pucioasei” are un concurent redutabil în persoana lui “Messia reîncarnat în România”
-- urmare --

CN: Am să arăt ceva acum. Deci, pe această copertă a Cărţii – sper să poată colegii mei de la cameră să vă arate – iată, este chipul...
MIH: De pe giulgiu...
CN:...Mântuitorului de pe giulgiu.
MIH: Da.
CN: Da? Iar pe spate – am să întorc acum această carte, şi o să vă arăt şi dumneavoastră, dragi prieteni – pe spate este fotografia de acum.
MIH: Actuală.
CN: Fotografia actuală. E o asemănare într-adevăr izbitoare.(Notă: Moderatorul Claudiu Neagoe, care a condus bine până acum confruntarea televizată cu Antihristul, face aici un inexplicabil joc al acestuia, pretinzând că “asemănarea dintre figuri este izbitoare”. Nici vorbă de aşa ceva! În primul rând că poza este adusă de Mihăilă, care pretinde că este ”de pe giulgiu” , dar este o poză contrafăcută, retuşată în chip grosolan, care nu seamănă deloc cu chipul original de pe giulgiul din Torino. În al doilea rând, nici măcar chipul de pe giulgiu nu se ştie dacă este sau nu o contrafacere, controversele pe această temă încă nu s-au încheiat. În fine, orice bărbat cu părul mare şi cu barbă seamănă întrucâtva cu chipul consacrat al lui Hristos. Dar deosebirile dintre Mihăilă şi chipul lui Hristos de pe giulgiu sunt şi ele, ca să folosim acelaşi termen, izbitoare!)Asemănarea fizică, cel puţin... ăăă... confirmă, să spunem, ipoteza asta. Dar... oamenii se aşteaptă ca atunci când Mântuitorul vine din nou să fie o revenire spectaculoasă, să coboare pe un nor alb... nu ştiu, să se întâmple ceva ieşit din comun... să urmeze Apocalipsa, să fie o judecată care... prin care să treacă toţi oamenii... Ce poţi să-mi spui despre asta?
MIH: Da, ai dreptate, şi...
CN: Toată...
MIH: ...confirm!
CN:... toate cărţile de dogmă creştină merg pe această variantă.
MIH: Aşa am...
CN: Trebuie să fie o revenire în forţă, Mântuitorul trebuie să taie răul...răul din rădăcină.
MIH:... exact aşa am crezut şi eu! Da, exact aşa am crezut şi eu. Numai că, acest Mântuitor are şi El liber arbitru, şi are posibilitatea să vorbească cu Tatăl şi să-I ceară să vină mai devreme, nu într-un mod spectaculos, ci într-un mod obişnuit şi normal, ca şi prima dată,(Notă: Dacă ar fi aşa, s-ar înfrânge proorocia din Biblie, care afirmă că dimpotrivă, a doua venire a lui Hristos nu va mai fi în umilinţă, ca prima dată, ci în slavă, aşa cum S-a suit la Tatăl pe norii cerului: “Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” - v. Fapte, 1, 11) deci printr-o ...ăăă... încarnare...aparent obişnuită, pentru a vedea de la faţa locului (Notă: Parcă n-ar putea vedea El şi de departe, din ceruri, cum stau lucrurile!) cum s-au schimbat lucrurile...
CN: Stai puţin!...
MIH:... în aceşti 2000 de ani...
CN:... îţi dau un citat chiar din Cartea Ta...
MIH: Da.
CN: ... “Voi veni şi cu navele-nori, spectaculos, aşa cum vă doriţi, însă va fi prea târziu să Mă recunoaşteţi atunci.” Cum, de ce mai târziu?
MIH: Da,da,da!
CN: Care ar fi, să spunem, sensul acestei fraze?
MIH: E vorba de răpirea aleşilor, sau răpirea creştinilor în văzduh, lucru care se va întâmpla cât de curând, e vorba de cei care-şi doresc binele şi care îşi dau şanse. Cei care îşi dau şanse, practic cum spun eu, “aleşii se aleg singuri”. Da? Deci, Dumnezeu ne iubeşte pe toţi la fel, nu are preferinţe, însă noi putem să ne deschidem mintea şi inima şi să primim ajutorul divin, care ne vine şi prin această conştiinţă divină, da? prin conştiinţa hristică, dar şi prin oameni care au anumite haruri şi care ne pot ajuta. Deci Dumnezeu ne ajută prin oameni, Dumnezeu ne poate sfătui şi prin cărţile spirituale care au apărut din fericire căă... din ce în ce mai multe, da? şi într-adevăr, va fi un moment în care lucrurile vor fi foarte clare şi la moduu... brutal, adicăă... vor apărea simultan, de fapt sunt, oarecum cunoscuţi, şi Hristos, şi Antihrist, şi oamenii vor... vor fi puşi în faţaa... acestei dileme să zic aşa... deşi fiecare om care-şi ascultă inima ştie ce să aleagă. Ştie caree...
CN:... ştiu...
MIH:...care este omul bun şi care este omul rău...
CN:...impresia mea este că intrăm, aşa, într-o parte concretă a dialogului nostru...(Notă: E doar o impresie)
MIH: ...Iar referitor la navele-nori , este vorba de o civilizaţie extraterestră, sută la sută benefică pământenilor, e vorba de Elohim, sau Elohimi, cuvântul care a fost greşit tradus în Biblie drept singularul Dumnezeu, şi am scris iarăşi în Carte(Notă: Iar îşi face reclamă!) pasaje din Biblie care vorbesc despre acest lucru. Şi în primul rând pot să fac o trimitere la Geneză. La Geneză Dumnezeu spune: “Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră. Şi a creat bărbat, şi a creat femeie”. Deci Dumnezeu ori este hermafrodit, ori este androgin şi atunci s-a disecat în două şi a făcut bărbat şi femeie, ori într-adevăr este această civilizaţie Elohim, pentru că în limba ebraică elohim înseamnă “coborâtor din cer”. Şi elohimii sunt această civilizaţie care ne-au creat (Notă: Deci Mihăilă pretinde ceva ce intră în contradicţie flagrantă şi gravă cu Biblia, pretinzând că nu Dumnezeu i-a creat pe oameni, ci extratereştrii cu numele Elohimi!) şi care ne veghează permanent. Şi sunt aceste navele-nori referirea la caree... pe care oricine poate s-o găsească şi-n Cartea Mea (Notă: Iar îşi face reclamă!) şi-n Biblie, (Notă: Aiurea! în Biblie nu se spune nimic de navele-nori!) este vorba despre aceste nave în care aceşti elohimi ne veghează şi pot interveni şi ne pot ajuta. Însă numai dacă noi, cu sufletul şi telepatic cerem ajutorul. Dacă cerem ajutorul vom fi ajutaţi. Dar în momentul de răsc ruce, când este posibil să se întâmple un cataclism, dacă omenirea nu se corectează de bunăvoie, va fi corectată de nevoie. Şi atunci, conform cauzei şi efectului, conform răutăţii acestui nivel de conştiinţă al umanităţii, va avea loc un cataclism, deci nu este o pedeapsă divină, este pedeapsa pe care noi, noi ne-o atragem. Şi în acest caz, cei care sunt mântuiţi şi cei care merită să fie ajutaţi vor fi salvaţi în Noul Ierusalim ceresc(Notă: Hopa! Aici Mihăilă se suprapune la concurenţă peste cei de la Pucioasa!) şi în aceste nave-nori. De către Elohim, aşa cum scrie în Biblie şi-n Apocalipsă. (Notă: Minte, minte Mihăilă, despre Elohim nu se spune nimic în Apocalipsă!)
CN: Dă-mi voie să fiu din nou...sincer...
MIH: Deci va fi gen “Războiul stelelor”!(Notă: Mihăilă e cinefil cultivat, a văzut prea multe filme SF şi i s-au aprins creierii)
CN: ... şi să recunosc că m-aş fi aşteptat cu oricine să stăm de vorbă în seara asta, nu ştiu, cu preşedintele Traian Băsescu, să ne facă, hă, hă, domnul preşedinte Obama o scurtă vizită aici în studioul DDTV, dar în nici un caz nu m-am aşteptat să avem pe cineva care să spună că e... Messia. Poţi să faci un miracol? Poţi să faci o minune pentru noi în seara asta?(Notă: Bravo, Neagoe, eşti curajos, i-ai aruncat o mănuşă de fier! dar să nu te-aştepţi să-l prinzi în laţ pe Mihăilă, că el e alunecos, e uns cu toate alifiile)
MIH: Ha, ha!... Ha!...Hm!... Hm! hm! ... Oricine să ştii că poate să facă... să facă miracole dacă are credinţă şi dacă ştie să aplice niştee... nişte principii spirituale simple şi clare. Să ştii că miracolele au în viaţaa... au loc în viaţa noastrăă... chiar zi cu zi , dar nu ne dăm seama dinn...
CN: Ţi s-a întâmplat...
MIH: ...din prea multă superficialitate...
CN: ... vreodată să spunem, să ai parte de un astfel de moment?
MIH: Sigur, sigur! Deci, se întâmplăă... Chiar prin faptul că M-ai chemat aici...(Notă: Asta da, minune! Mihăilă ajuns actor la DDTV, jucându-L în travesti pe Iisus Hristos)

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii(V)
 

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii: “Hristosul Pucioasei” are un concurent redutabil în persoana lui “Messia reîncarnat în România”
-- urmare --

CN: Nu, s-o spunem româneşte, direct, să faci o minune, ţi s-a întâmplat vreodată să faci o minune, pur şi simplu să conştientizezi că ai făcut ceva ieşit din comun?(Notă: Neagoe insistă, dar n-are nici o şansă. Mihăilă nu va face nici o minune în studio, pentru că nu e în stare, nu pentru că n-ar vrea)
MIH: Da, da, da! adesea, adesea, să ştii! Şi eu, şi cei din jurul Meu, şi cei din familie, pentru că am venit într-o familie deosebită... ăăăm... mediumi, paranormali, şi aşa mai departe...ăăăm...am văzut şi am simţit şi am trăit şi eu şi cei care au venit la cursurile Mele(Notă: Iar îşi face reclamă!) şi cei care la fel au fost ajutaţi de la distanţă, de exemplu, fac tratament prin fotografie, (Notă: Iar îşi face reclamă!) mi-au spus că la anumite ore au simţit, s-au vindecat, sau au primit lumină, au primit energie sau şi-au rezolvat problemele financiare, (Notă: Asta , da, reclamă! Cine n-ar vrea să scape de ratele la bancă peste noapte?) sau...mmm... judecătoreşti , sau ce fel de probleme aveau, pentru că Eu Mă rog şi...şi... trimit lumină şi ştie Dumnezeu ce are el nevoie...
CN: Avem deja o listă de colegi de aici din studio care au trecut ăăă..hă, hă, câteva miracole pe care vor să le înfăptuiască... Acum, lăsând gluma la o parte, cum explici tu ăă... miracolele din Biblie...da...
MIH: Da!
CN: ...înfăptuite acum 2000 de ani, în comparaţie cu... să spunem, aceste mici miracole de astăzi. E vorba de gesturi spectaculoase: vinul transformat în apă...(Notă: Neagoe inversează articolele minunii, fie din neatenţie, fie dintr-o dibăcie ieşită din comun, să-l prindă pe Mihăilă dacă e pe fază, atent ca să-l corecteze. Dar Mihăilă habar n-are!... ori e convins şi el că la Cana Galileii Iisus a transformat vinul în apă şi nu apa în vin, şi atunci totul se explică de la sine)dintr-odată...
MIH: Să ştii că nu sunt chiar atât de spectaculoase pe cât par, şi mai ales ăăăă... faptul căăă... unii oameni se entuziasmează foarte mult iii...ieee...ceva obişnuit să înflorească lucrurile, ştii? Deci poate lucrurile s-au întâmplat mult mai simplu şi mult mai natural şi normal şi totuşi ceilalţi au avut impresia că este ceva extraordinar şi, de-a lungul timpului s-au exagerat unele lucruri.(Notă: Mihăilă-MIH sugerează că minunea din Cana, la care făcea referire moderatorul emisiunii, a fost de fapt o iluzie, sau un fapt explicabil prin legile fizicii, şi nicidecum o autentică minune. La fel şi cu multe alte minuni făcute de Iisus pe vremea Lui, când era pe pământ) Pentru că toţi avem tendinţa de aaa ...de a înflori, de a fabula şi de aaa... exagera. (Notă: Dacă el face aşa, crede că toţi fac la fel ca el. În concluzie, multe minuni biblice sunt de fapt nişte fabulaţii. Atunci, minte Biblia? Ea le prezintă ca fiind nişte minuni autentice!) Dar să ştii că minuni ... vremea minunilor nu a trecut, e vorba de credinţă, credinţa face totul posibil. Şi dragostea face totul uşor...
CN: Asta ce să însemne...
MIH: ...cum este zicala...
CN: ...că era mai multă credinţă acum 2000 de ani şi astăzi lipseşte. Sau e mai puţină...
MIH: În general este mai puţină credinţă, din păcate tehnologia a evoluat, dar nivelul de credinţă şi simplitatea oamenilor a scăzut. Însă, orice om(Notă: Fals! Eu, de exemplu, n-am avut parte de asemenea experienţe ieşite din comun) care are credinţă şi se roagă poate confirma că au avut loc miracole în viaţa lui, adică vindecări spectaculoase, şi rezolvări de probleme incredibile. Pentru că noi trebuie să ne rugăm şi după aia să ne relaxăm, să-L lăsăm pe Dumnezeu să acţioneze. Şi salvarea sauuu... rezolvarea problemei vine exact de acolo de unde nu te aştepţi. (Notă: Adică, nu vine de la Dumnezeu, la Care tocmai ne-am rugat?) Nu trebuie săăă... să avem oprelişti sau să ne punem singuri limite. Deci trebuie să cerem, să-I mulţumim lui Dumnezeu că am primit...
CN: Ţi s-a întâmplat vreodată...
MIH: ...şi să ne relaxăm...
CN: ...să faci o astfel de vindecare miraculoasă?
MIH: Sigur, se-ntâmplă oricând,(Notă: Instinctiv, Mihăilă evită un răspuns direct, care l-ar obliga să mintă. De aceea, el încearcă mai întâi să generalizeze, dar apoi, insistenţa moderatorului îl va obliga la o minciună curajoasă) ăăă... un om caree... cere asta cu inima deschisă...
CN: Adică, ai pacienţi, ca să spunem aşa, oameni care au venit la tine şi au spus: “Da, am o problemă de sănătate foarte gravă, ajută-mă!” Şi, să fi rezolvat această problemă?
MIH: Sigur! Sigur! şi să ştii că cel mai uşor Îmi este să lucrez la distanţă pe fotografie.(Notă: Iar îşi face reclamă de taumaturg!) Este acelaşi lucru cu a lucra la un cabinet şi a face tratamente a pune mâinile pe el să te rogi şi mă rog, metoda pe care o predau la tratament, ăăă... deci, exact ca acum 2000 de ani. (Notă: Cât de exact? Măcar exceptând fotografia, căci Iisus nu le cerea fotografii bolnavilor, ci îi vindeca de la distanţă fără fotografie – vezi pericopa vindecării slugii sutaşului ) Cum este descris în Biblie că Iisus şi cu apostolii rosteau un singur cuvânt, şi se rugau, puneau mâinile pe creştetul capului şi trimiteau harul, sau Duhul Sfânt, care lucra, exorciza, ăăă... se întâmpla o vindecare miraculoasă sau i se rezolva problema, îşi deschidea inima... înţelegi? deci se întâmplă lucrurile astea şi acum şi este vorba de orice om care este simplu şi care are inima deschisă şi credinţă. Nu este vorba neapărat de a fi un personaj important. Este vorba de a avea inima deschisă, sufletul deschis, şi atunci miracolul se întâmplă, nu contează cine eşti...
CN: Cu alte cuvinte, extrapolând ideea aceasta, oricine poate să fieeee...
MIH: Oricine poate săăă ...
CN:... Mesia, să zicem...cu condiţia să-şi dorească lucrul ăsta...(Notă: Neagoe atinge un punct sensibil care tinde să-i submineze autoritatea Antihristului, şi de aceea Mihăilă se repede să-l corecteze: Mesia este unic, deşi vindecători ar putea fi toţi oamenii )
MIH: Nu! Mesia înseamnă Trimisul. În Carte(Notă: Iar îşi face reclamă!) explic: Iisus este vorba de persoană: Omul. Şi Hristos este un nivel de conştiinţă pe care ideal ar fi ca toţi creştinii şi toţi ceilalţi oameni să-l atingă. Şi l-au atins în diferiteee...ăă... timpuri, nu contează religia, (Notă: Păi sunt şi religii necreştine, care-L neagă pe Hristos!) deci contează deschiderea inimii şi contează sinceritatea şi simplitatea cu care un om se roagă. Şi-n acel moment el poate să-şi deschidă inima şi să primească acest... această stare denumită samadhi sau nirvana (Notă: Dar Hristos n-a propovăduit nici samadhi, nici nirvana !) sauuu...sau mântuire sau iluminare. Şi deci oricine poate atinge nivelul de conştiinţă hristic: Hristos, ca nivel de conştiinţă, dar Iisus este o singură persoană. Şi este reîncarnată, aici şi acum. (Notă: Mihăilă, modest, nu spune, dar lasă să se înţeleagă că el este acea singură persoană reîncarnată şi reîncornată – aici şi acum, adică în studioul DDTV)
CN: Aici şi acum, în studioul DDTV. Dragi prieteni, am să-L întrerup puţin pe Însuşi Messia, vă propun dumneavoastră un scurt moment de publicitate, revenim apoi în dialog, răspundem la întrebările dumneavoastră, sunt şi alte lucruri pe care aş vrea să le aflăm. De altfel, posibilităţile sunt infinite, însă e o discuţie atât de vastă, încât cred că n-am putea s-o epuizăm într-un timp foarte, foarte lung. Publicitate!(Notă: Surpriză! La “Publicitate” dăm peste nimeni altul decât... Mihăilă, care-şi face iar publicitate, de data asta într-un clip făcut undeva în Piaţa Unirii, filmat de sus, de la un etaj al magazinului Unirea!!!)
MIH: “Eu sunt acum aici. Reîncarnat în România. Am revenit, la fel de simplu şi modest, ca în urmă cu 2000 de ani. Cei cu inima deschisă Mă vor recunoaşte. Citeşte cartea Mea autobiografică şi vei găsi răspunsul la întrebările tale.”

poi aia-i baiu' ca voi prea va inchinatzi la bidolul meci, din prea multa laudarocoshenie... dar adevaratul meci pe viatza shi pe moarte se da cu aia convinsa... de minciuni lacome, ce shade pe 7 muntzi shi merge la pierzare... imbracata in purpura shi stacojiu, in vison shi in matase... in panza de in subtzire... incercand ca sa ascunda ea ceva, shi transformandu-te in pacaliciul tau in cardashie cu ala ce shade pe ea, ca mai nou s-a urcat dracul pe desfranata...

ca defapt ala care acuza, e clar ca de aia acuza ca deja e gata cedat, invoit, traieshte in patimi ori ca l-a incurcat satana cu indreptari, l-a clatit de la starea sa starnindu-i ravna cea mare... hai la lupta cea mare... hai sa vototam... shi sa tot vototam pana iar ne laudaroceshtim ca sa ne pococoshim mereu... unii la altzii ca tampitzii. pitzii de dupa ispitzii ispititzii cei ce biruitzi fiind se arata mari eroi, un fel de sfidatori ce dau onorul... cui? meciului.

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii(VI)
 

146. Competiţie acerbă între Antihriştii care vin cu norii: “Hristosul Pucioasei” are un concurent redutabil în persoana lui “Messia reîncarnat în România”
-- urmare --

CN: Dragi telespectatori, am revenit în dialog cu dumneavoastră, daţi-mi voie să vă reamintesc, suntem în această seară în studio alături de Messia, am spus mai devreme cum de s-a ajuns ca Messia să fie prezent în studioul nostru. Şi, dacă e să faci referire la mesaj, cred că nu e o surpriză pentru dumneavoastră, e o reacţie deja normală. Telespectatorii cer să aducem un orb, să-l vindeci, să faci o minune neapărat în studioul nostru pentru a dovedi cele spuse, mulţi zic că nu există reîncarnare, adică, exact ce-am discutat până acuma... cum să spun, impactul la public e maxim.(Notă: Neagoe speră încă într-o minune, dar Mihăilă ştie să bată câmpii, demontând tenace pretenţiile telespectatorilor, ca să scape de provocare cu faţa curată)
MIH: Da. În primul rând, e vorba de bun simţ şi de credinţă. Cine are credinţă şi cine are inima deschisă şi pretinde că este creştin, teoretic, este mântuit. Da? Cine este mântuit nu are nevoie de dovezi, pentru că dovezile, şi în Cartea Mea am scris(Notă: Iar îşi face reclamă!) despre lucrurile ăstea, şi în cursurile mele (Notă: Iar îşi face reclamă!) vorbesc. Chiar dacă în cadrul cursurilor se întâmplă minuni, nu se întâmplă pentru că Eu le fac demonstrativ. Se întâmplă pentru că oamenii vin... ăăă...cu probleme care trebuiesc rezolvate, vin cu... mmm... sufl...sufletul împovărat, de tristeţe, de boală, de probleme financiare, vorbesc de astea pentru că ăstea sunt problemele din ziua de azi. Da? Ăăă...în momentul în care cineva îşi deschide ochii minţii şi ochii inimii şi vede cu sufletul, nu mai are nevoie de circ. (Notă: Mihăilă deturnează cu dibăcie pretenţiile celorlalţi de a face măcar o minune cât de mică. Acum, toate minunile sunt definite a fi circ, la care el nu se pretează) Pot să fac şi...
CN: Acum, ce-i drept sunt şii... miracole, care au ooo... notă materială foarte pronunţată...
MIH: Deci dacă vreau să dovedesc, pot să dovedesc...dar nu Mă interesează.(Notă: Evident, dar îi interesează pe alţii! Aici însă, interesele devin puternic divergente)
CN: ...icoane care plâng, sunt moaşte care fac minuni...
MIH: Da. Da.
CN: ...ştii foarte bine că sunt locuri vestite în toată lumea...
MIH: Unii au nevoie de senzaţie, sigur...
CN: Cum explici lucrurile astea?
MIH: Deci, să ne gândim şi să ne amintim de mesajul biblic în primul rând, şi de faptul că, dacăă... unele minuni sunt de la Dumnezeu, şi sunt datorate credinţei oamenilor şi Duhului Sfânt, pe de altă parte sunt şi minuni pe care şi ceilalţi, care practică magia neagră, le pot face. Deci trebuie să avem vigilenţă, bun simţ şi discernământ şi să ne ascultăm inima, adică sufletul, intuiţia, şi să ne rugăm sincer să vedem dacă acea icoană într-adevăr este făcătoare de minuni şi dacă într-adevăr este un semn de la Dumnezeu că, Fecioara Maria plânge de exemplu pentru păcatele şi răutatea omenirii. Da? Sau că Pruncul Iisus, la fel, plânge cu lacrimi de sânge când vede atâtaaa... mm... ignoranţă, atâtea războaie, atâtea probleme în umanitate, deşi toţi, noi, avem răspunsurile, toţi avem posibilitatea să facem fapte bune dezinteresat, toţi avem posibilitatea să ne rugăm şi să primim răspuns de la Dumnezeu şi să punem în practică tot binele pe care ştim şi ar trebui să-l facem.
CN: Dă-mi voie să insist un pic pe ideea asta.
MIH: Da.
CN: Deci, bun, am înţeles, e vorba de o icoană, oamenii se duc acolo şi se roagă, cred în Dumnezeu, apare aceastăăă... hai să-i spunem... stare de graţie, da?
MIH: Da.
CN: Se întâmplă un miracol.
MIH: Da.
CN: Da? Avem izvoare făcătoare de minuni.(Notă: Unul este la Pucioasa, sau cel puţin cei de acolo aşa pretind, că se adapă de la acel izvor de Cuvânt)Avem...
MIH: Deci, în spatele... Da, da...
CN: ... hai să-i spunem,...Deja este o altă latură...
MIH: Deci, în spatele acestor miracole este un simplu şi singur lucru. Ghici care?(Notă: Mihăilă se arată acum a fi ghicitor în stele. El descoperă ceea ce ştie toată lumea de 2000 de ani încoace, apoi dă impresia că a descoperit America) Credinţa. Credinţa este puterea. Da? Şi-n Biblie este scris: “Crezi tu că Eu te pot vindeca?”. Dacă unul a spus “Da!”, facă-se după credinţa ta! Deci nu a spus niciodată că “Eu am o minune”, că “Eu am făcut o exorcizare”. Da, se fac prin Mine exorcizări, vindecări, iniţieri, activări de glanda pineală să aibă clarviziune sau nu mai ştiu ce. Prin Mine şi prin orice alt om care este mântuit, sau care are har, sau care este deschis, şi printr-un om obişnuit, şi printr-un om iniţiat, şi printr-un maestru spiritual, şi printr-un cerşetor, prin oricine se pot face minuni dacă acel om are, simplu şi sincer, credinţă. Deci...
CN: Stai puţin!
MIH:... aceste minuni ţin de credinţa oamenilor.
CN: E şi o chestiune mult mai concretă. Iisus la un moment dat merge pe apă...
MIH: Pe de altă... Da, da!
CN: El pur şi simplu păşeşte pe apă...
MIH: Stai un pic!
CN: ...Se înalţă...
MIH: Da!
CN: Oamenii Îl văd... Se înalţă la ceruri... deci face o chestiune ieşită din comun, asta e... cum să-ţi spun... are o notă materială...
MIH: Se repetă în ziua de azi: merg pe apă, pentru că îmi place să patinez, şi oricine poate să facă asta, oricine poate să meargă pe apă când apa este îngheţată...(Notă: Mihăilă trece acum la un registru nou, imposibil de clasificat: ori al insolenţei şi al impertinenţei, ori al paranoiei. El ne prosteşte în faţă, afirmând că mersul pe apă al lui Iisus este echivalent cu mersul pe apă al patinatorilor, oricare ar fi ei. Sau, că înălţarea la ceruri a lui Iisus este echivalentă cu prestaţia pasivă şi contemplativă a pasagerilor unui avion care decolează )
CN: Bine, e adevărat...
MIH: şi... a zbura printre nori, oricine poate s-o facă, luând un bilet de avion, da? Ei, lăsând gluma la o parte,(Notă: Subtilă această retractare “în glumă” a unor paradigme pe care tocmai le-a lansat la modul serios ca să explice unele evenimente supranaturale) aceste lucruri se pot întâmpla în momentul în care trăim anumite revelaţii şi atingem acel extaz şi mă gândesc de exemplu la Iosif de Copertino, sau Sfântul Francisc de Assissi, şi sunt mai multe exemple, Tereza de Avila, sunt mai multe exemple din trecut, dar sunt şi în timpurile noastre oameni care ăăă... au atins acel nivel de conştiinţă hristic, şi în anumită stare, deci nu într-o stare obişnuită, într-o anumită stare de conştiinţă, stare de extaz, corpul fizic se uneşte cu sufletul, şi acea vibraţie, acea energie efectiv te înalţă şi nu mai simţi că ai o stare de înălţare, ci efectiv corpul fizic levitează, adică se ridicăăăă... şi... şi pluteşte în aer. Aceste lucruri se vor... s-au întâmplat şi se vor mai întâmpla, dar...