Multumesc, dar asta nu stiu nici eu, nici cand, nici daca va avea loc, pana la urma....
Imi cer scuze ca m-am hazardat in exprimare si v-am indus in eroare.

of, imi pare rau draga fallen de situatia asta gen neverending story pe care ti-o serveste acest "viitor sot". eu zic sa-i dai un ultimatum (citeste: papucii), mai bine mai devreme decat mai tarziu. ca sa nu-ti para rau ca ai pierdut prea mult timp cu un asemenea exemplar.

Poate cineva sa raspunda la o intrebare ?
Casatoria e pentru trup sau pentru suflet?

Casatoria este pentru trup si suflet.

Atunci cand se pune problema lucrarii Sfintelor Taine ale Bisericii asupra persoanei umane, nu exista loc de trup "sau" suflet. Omul este trup si suflet. Mantuirea priveste omul in integralitatea sa.

De fapt trupul si sufletul sunt cam indivizibile.
Daca trupul sufera de foame, frig, singurate, nedreptati si persecutii din partea semenilor, automat si sufletul sufera de deznadejde si ajunge chiar sa huleasca impotriva lui Dumnezeu.
Insa daca ne e cald si bine, avem casa si ograda plina de roade si de copii, atunci ii multumim lui Dumnezeu, nu?

Nu stiu daca ai dreptate. Ideea este ca trupul ar trebui sa fie robul sufletului si nu invers.
Daca ne gandim la pustnici sau mucenici, vom vedea ca prima ta afirmatie este contrazisa (foamea, frigul, persecutiile... nu duc automat la deznadejde si hula). Iar daca ne gandim la cei bogati, care vor intra in imparatia cerurilor la fel de greu precum camila prin urechea acului, rezulta ca nici a doua afirmatie nu e chiar corecta. Cred ca sunt destui oameni care nu stiu sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru ceea ce au, fiind convisi ca este meritul lor personal.

Prima afirmatie se referea la oameni normali, nu la asceti si mucenici.
A doua se referea tot la oameni normali, dar cu frica de Dumnezeu, nu la cei care ajung sa creada ca e exclusiv meritul lor. Desi sunt multi tentati sa creada asta, mai ales cei care s-au ridicat de jos, si care zic "mie nu mi-a dat Dumnezeu nimic, numai eu stiu cat m-am luptat..."

O umilinta mare asupra trupului poate aduce dupa sine o umilinta si mai mare asupra sufletului.

Nu orice nevointa fizica, orice abuz asupra propriului trup si suflet, facut de cineva sau de tine insuti, este neaparat o izbavire pentru suflet. Eu cred ca o "cruce" adevarata este atunci cand faci un efort intr-un scop nobil, nu cand te nevoiesti ca sa ai ce manca si unde dormi, cu toate ca in ziua de azi si sa traiesti cinstit, fara sa pacatuiesti, a devenit o "cruce".

Referitor la subiectul initial, daca exista preoti de mir deoasebiti, nu stiu ce sa zic, sunt un pic dezamagita, pentru ca tocmai mi-a zis unul dintre acestia ca nu in oameni trebuie sa ne punem increderea, ci numai in Dumnezeu.
Chiar daca stiam cu totii lucrurile astea, totusi mai trageam speranta ca ne putem increde macar in ei (duhovnici), in noi insine, in sotii nostrii ( cu toate ca istoria citeaza cazuri nenumarate de soti care dezamagesc profund si iremediabil).

Eu personal n-am avut onoarea sa-l cunosc, dar am auzit de unul. La noi in parohie de curand s-a ridicat o troita in cinstea celui care a fost "parintele Ioan". Multi credinciosi, atat batrani cat si tineri, inclusiv actualul parinte, l-au avut duhovnic. Dupa moartea dlui cei mai multi au venit la actualul preot, desi marturisesc ca le-a fost putin greu la inceput stiindu-l cu mult mai tanar decat dansii. Si foarte multi vin din cartiere indepartate si nu numai la spovedanie cat la aproape toate slujbele tinute de succesorul parintelui lor, ca si cum acesta ar fi mostenit "harul" batranului. In plus, mai vin si o multime de aici din cartier (batranul n-a slujit aici, decat parca de cateva ori, ocazional) care il admira pe actualul parinte, mai ales copiii se pare ca-l iubesc mult, desi le e profesor si-i mai "urecheaza". Se poate sa fie si dansul un candidat la titulatura de "deosebit". Cel putin pentru noi deja este (Sa-i ajute bunul Dumnezeu si Maica Domnului).

Nu-l cunosc,dar am auzit ,si eu,de parintele Holbea.Prin natura activitatii mele,ma vad des cu studenti de la Teologie,si imi mai spun una-alta,despre greutatile vietii lor de zi cu zi,si din cele de student (poate de copil al unei familii mai necajite,care si-a trimis copilul la Facultate,iar ei,restul familiei,maminca te-miri-ce pe-acas'!!),si-mi povestesc adesea despre profesotii lor.Despre pr Holbea am auzit numai cuvinte frumoase...
...si ,personal,DA,am cunoscut,si preoti deosebiti,oameni(si PREOTI!) ai lui Dumnezeu,in CUVINT si in FAPTA! Cinste lor! Ei mai tin BISERICA lui Dumnezeu! Si pe noi,pe acolo...