fallen
Esti inteligent...Nu te flatez...In ultimele 2 posibilitati pe care le-ai enumerat, ce ai face?
Ai fost vreodata tocat marunt ca si ceapa, apoi sarat si...apoi aruncat la gunoi?
Doamne-ajuta!

Pai ce sa fac? Sincer, ma aflu chiar eu intr-una din situatiile respective, nu stiu exact in care, dar mai degraba in ultima. Incerc sa ma adaptez, sa impac si capra si varza (ceilalti colegi nu sunt de acord cu asta), sa am rabdare si sa sper ca intr-o zi ii va lumina Dumnezeu mintea si lui. Cateodata exasperez, recunosc, de multe ori chiar hulesc. Noroc ca Dumnezeu are mai multa rabdare si intelepciune decat noi oamenii si ma primeste inapoi. Parintele m-a sfatuit sa-mi pastrez credinta in suflet si sa nu ma mai cert cu lumea care nu e de acord cu mine.

Oamenii nu iti vor neaparat raul, mai ales cei apropiati. Sunt doar putin invidiosi, sau se simt exclusi, sau le e teama sa nu te piarda, sa nu ii parasesti.
Acum sunt intr-o dispozitie "iertatoare", dar am si eu momente, lumea de pe aici stie, cand...tun si fulger, sau cad in depresie si deznadajduiesc. Dar se pare ca intotdeauna e mai usor sa dai sfaturi sau sa incurajezi pe altii.

...iar eu i-am spus parintelui ca Dumnezeu mi-a raspuns nedumeririi mele (si eu intru a 3-a categorie...) si sa am "DRAGOSTE SI RABDARE" si parintele nu a facut decat sa confirme ce mi-a zis SEFUL CEL MARE... Am injurat, m-am rugat pentru iertare, cate nu am spus, DAR chiar si asa Dumnezeu MA IUBESTE! Desi ne razvratim, ca nu mai putem rabda atatea, totusi ne intoarcem la crucea noastra. Sufleteste m-am urcat pana la Cer, am coborat pana la iad, si totusi STIU ca EL ne vrea COPTI ca si placintutele cele gustoase, nu aluat necopt! Oare cati putem iubi ca si Sfantul Siluan Athonitul sau mai bine zis sa ne lasam iubiti de Dumnezeu in asa mare masura?
---------------------------------------------------
Doamne, nu-ti intoarce fata Ta de la mine, fiul Tau...

Oarecum off-topic: voi v-ati casatori cu cineva necredincios? (In ipoteza ca noi facem parte dintre cei care suntem cel putin interesati sa fim credinciosi...) Sau cu cineva pe care nu-l iubiti si pe care de fapt nu prea il placeti, doar din considerentul de a nu ramane singur? Pe considerentul ca nici noi nu suntem perfecti si nu e cazul sa avem prea multe pretentii de la celalalt?
De fapt intrebarea merge prea departe... Primul pas ar fi: cat de prieten poti fi cu un asemenea om? Ce fel de relatie poti dezvolta cu el?

Cu scuzele de rigoare pentru a fi off-topic si cu rugamintea de a nu fi prea duri in raspunsurile dvs...

Casatoria presupune o lupta, intr-adevar, doar ca razboiul NU-L PURTAM CU CEL DE LANGA NOI!
Lupta o ducem cu ispitele, cu propriile noastre patimi, cu atacurile vrasmasului.. DAR NU CU SOTUL/ SOTIA.

Daca punem problema luptei in familie, ceva este foarte, foarte gresit.. Grija noastra este mantuirea. Sunt convinsa ca ne putem mantui indiferent de actele sau credinta celui de alaturi.
Iar sub pretextul ca ce sa spun, trebuie sa-l indreptam pe acela ne cultivam doar propriile patimi (mania si orgoliul).
Avem porunci dupa care ne traim viata, dar "intoarce-ti sotul la credinta", "arata-i sotului ca tu ai dreptate" nu fac parte din porunci.

Te toaca sotia marunt ca pe ceapa si pune sare?
SI CE DACA?
Nu mai poti rabda? Doare orgoliul? Iti datoreaza cu adevarat ceva? Chiar iti datoreaza ceva? De ce? Pentru ca esti foarte special, foarte bun? Chiar esti?
Nu vreau sa par dura, dar cand PRETINDEM altora ascultare sau iubire sau orice altceva, ce ne motiveaza? Nu tocmai ideea ca meritam? Ca e ceva de capul nostru?
Ca daca am fi cu adevarat credinciosi smeriti, nu am simti ca ne toaca cineva marunt.

@fallen
 

Ultimul meu mesaj nu se refera si la tine.
Imi pari prea isteata ca sa te las asa, chiar daca iti par dura (sau nesimtita).

Foarte brutal si pe scurt: nu ai nici un merit ca rabzi. Dar nici unul.
Nu ti se calculeaza ca un mare plus in plan duhovnicesc, dimpotriva.
Pt. ca iti lipseste cerinta minimala care ar schimba totul in favoarea ta.

Intrebarile retorice sunt de la doamne nu de la domni... Credinta ne invata ca femeia e datoare sa-si asculte barbatul...Dumneavoastra subscrieti?
Daca ati fi barbat ati intelege ca in primul rand asa zisul orgoliu masculin e de fapt o trasatura data barbatului de insusi Dumnezeu si nu e orgoliu, ci o calitate necesara acestui gen in persoana proprie, in familie si societate, dupa cum femeia are calitatile date ei de Dumnezeu.
Ori aceste calitati native e necesar sa fie cultivate in viata de zi cu zi. Daca tu ca femeie sau ca barbat esti "motivat" religios sa ti le astupi sub lozinca sa fii bland, tolerant, rabdator, smerit, sa (tot) lasi de la tine, poti sa ajungi la a purta in sine un razboi mai presus de "razboiul sexelor" care ALA e razboiul orgoliilor. Asa apoi sa ajungi la o subestimare de sine, sa te transformi intr-un calugar familist, un neinteles si (auto si)exclus. Am priceput aluzia la "doar ala credincios are dreptate" si la taierea orgoliului. Facem taierea lui, dar nu si la exprimarea convingerilor religioase, in extenso spirituale, care ne sunt taria si "apa" din care bem si care ne conduce si lumineaza nu doar in rugaciune si Biserica, ci si in viata de zi cu zi. Stim cine ne este Stapanul, si nu e stapanitorul acestei lumi, care lucreaza mai abitir in aceste tipuri de casnicii, precum ne spune Sfanta Scriptura.
Fallen zicea mai jos:
-se pare ca intotdeauna e mai usor sa dai sfaturi sau sa incurajezi pe altii
-sa nu ma mai cert cu lumea care nu e de acord cu mine
Vedeti care sunt stadiile prin care trece o casnicie oarecare si veti vedea ca de fapt perioada fluturilor tine putin...APOI urmeaza perioada mult mai lunga in care cei doi incep sa se adapteze unul dupa celalalt. Casnicia ideala calugareasca este ca cei doi sa fie curati trupeste si inainte si dupa nunta. Nu prea am auzit in practica asa ceva. Chiar nu putem vedea mai mult decat lozinci, norme si prescriptii? Casnicia este STATISTIC razboiul sexelor, dar si dragoste fauritoare de prunci. Are partile ei bune si rele. Lupta ar trebui sa se duca pentru o mai buna comuniune intre soti, nu unul contra celuilalt. Din orgolii personale, din manevrele parintilor lor, din dorinta de putere asupra celuilalt, santaj emotional sau sexual, si cate si mai cate. Fiecare acesta manifestare este de fapt o manifestare a demonilor in destabilizare casniciei, folosind defectele sotilor. La multitudinea de probleme si de astfel de ispite putini credinciosi pot sa faca fata perfect.
Va doresc sotie sau soti si o casnicie perfecte.

Incep cu finalul: nu-mi doriti sot perfect sau casatorie perfecta pt ca nu-mi doresc asa ceva.. Ba chiar cred ca nu conteaza "perfectiunea" unei casatorii.
Importanta este mantuirea si cred ca stie Dumnezeu mai bine ce da fiecaruia si de ce.

2. Spuneti : "Credinta ne invata ca femeia e datoare sa-si asculte barbatul...Dumneavoastra subscrieti?"

Bineinteles.
Se intelege ca este vorba de oameni credinciosi si de casatoria crestina?
Nu cred ca sa refera la casatorie civila, concubinaje sau altfel de aranjamente.
Unde a zis Fallen ca e maritata?
De aici sfaturile mele catre ea.

Pe de alta parte, cine a luat nevasta/ sot necredincioasa/necredincios.. Pai sa fie sanatos si sa se.. smereasca.. De unde atatea pretentii cu ascultarea si restul? Nu s-a inteles inca faptul ca regulile pt familia crestina se aplica familiei crestine si nu altor tipuri de familii?

3. Mi se pare chiar prea de tot afirmatia ca Dumnezeu a facut barbatul orgolios, de parca l-a infrumusetat cu vreo calitate!

Mie mi se pare dubioasa rau atitudinea asta de "altul este vinovat".
(l'enfer c'est les autres)

Sa incepem razboiul duhovnicesc cu sotia, iar indreptarea familiei cu indreptarea celuilalt.
Ca la noi in ograda este totul curat stralucitor.