Tu ar fi trebuit sa te nasti inrtr-o alta perioada, si sa-ti plece barbatul in razboiul de... 100 de ani...
Fabulatii si presupuneri, toate doar sa cautam alta carare decat cea la care fac eu referire. Nimeni nu tine partea nimanui: adulterul e adulter si gata. Daca a fost un pat adevarat, sau doar un loc inghesuit cu o femeie la ocazie care a dorit sa-si faca de cap si sa n-o stie nimeni, nu sunt eu in masura sa spun si nu e treaba mea. Ideea mea era aceea ca divortul, oricat v-ati mai ascunde dupa degete, NU este binecuvantat de Dumnezeu. Concluziile pe care le-am tras de-a lungul timpului, referitor la cazuri unde se pune ambitia la bataie, nu intelepciunea si credinta in oranduiala lui Dumnezeu, sunt relevante. N-am vazut vreodata ca un astfel de divort sa-i fi rezolvat problema celui ce alege sa divorteze. Iar daca acesta pretinde ca si-a gasit linistea si fericirea, dupa aceea, ori nu vrea sa vada lumea esecul din adancul sufletului, ori inca n-a sosit momentul, ori Dumnezeu si-a intors demult fata de acolo.
Care sa fie scopul vietii noastre? Nu cumva mantuirea? Judecati si vedeti ce vrea Dumnezeu de la noi si de ce ingaduie anumite lucruri, care ne secatuiesc sufletul? Ni se pare ca nu meritam? Ni se pare ca avem un Dumnezeu nedrept? Ni se pare ca mai are si lacune in marea Lui intelepciune? Ni se pare ca, dupa ce Dumnezeu a pecetluit Nunta, in fata Sf Altar, poate omul dezlega aceasta Sf. Taina, cu atat de mare usurinta? Ne intrebam vreodata, de ce ni se intampla? Si nu vorbesc doar de adulter, ca nu e acesta cel mai grav lucru decat in minti mult prea obisnuite cu telenovelele si scandalurile Can-Can. Cand unul din parteneri are altfel de probleme, ce inima avem sa-l abandonam ca pe o periuta de dinti? Ne-am obinsuit sa primim, sa avem, sa nu fim refuzati si sa nu fim contrazisi. Ah, in ce lume curata, traim!... Totul in jur e numai lapte si miere, doar partenerul nostru e cam... "defect". Noi, nu. Cine stie une-o fi gresit Dumnezeu cu noi, dar nu meritam sa ni se intample tocmai noua!... In ce lume traim? In cea a lui Moisi, cand femeia era omorata cu pietre, cand era "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte", cand se dadea "carte de despartire" pentru adulter. Acestea toate erau legi omenesti. Mantuitorul, a carui adepti pretindem ca suntem, a facut apel la altceva, dar noi, desi crestini, crapam de ciuda pe ingaduirea lui Dumnezeu. Faceti o pauza in minte si imaginati-va ce ne va darui Dumnezeu daca suntem capabili de iertare? Ca ce ne asteapta daca nu iertam, priviti si concluzionati: Lumea abunda de exemple. Putem noi pedepsi mai bine decat Dumnezeu? Putem noi oferi mai mult decat ofera Dumnezeu? Ati iertat vreodata cu adevarat (repet, NU adulterul, ca asta este o bagatela, ci altceva cu mult mai grav, cum ar fi ani grei de temnita, nevinovata, umilinte si compromisuri coplesitoare, etc) Pacat! Intrebati pe cei care au iertat, si veti intelege cu ce i-a rasplatit Dumnezeu. Aici e filosofie de doi lei, intre niste suflete ratacite, care spun totusi in fiecare zi, de cateva ori rugaciunea "Tatal Nostru", omitand faptul ca-si cer singuri, osanda!!

In legatura cu aceasta problema a divortului:

Evident ca inainte de a te casatori cu cineva trebuie sa fii convins- atat cat poate fi omeneste posibil- ca iti doresti sa fii cu aceea persoana toata viata si ca aceea persoana isi doreste sa fie cu tine toata viata!
Insa peste doua lucruri este foarte greu ori imposibil de trecut intr-o relatie ori casatorie: minciuna ori inselatoria!

Orice alte neintelegeri se pot discuta ori aplana.

Nu am fost si nu sunt adeptul "casatoriilor" facute in graba si peste noaptea, nu am fost si nu sunt adeptul divortului facut din motive neintemeiate, insa in cazuri extreme, cand nu mai ai acel sentiment ca te intorci cu toata bucuria la femeia pe care o iubesti acasa seara, atunci decat o casatorie de forma, mai bine un divort!

Cred ca undeva se pierde pe drum exact ce e mai important. Fratilor, Dumnezeu e drept, iar asta e sigur. NICIODATA nu vom fi pusi intr-o situatie pe care sa n-o meritam. Iar aici nu vorbim de testul pe care l-a primit Iov, datorita carcotelii diavolului... Nu suntem noi vrednici de smerenia lui Iov, sa ne incerce Dumnezeu credinta... Asa ca, daca primim o astfel de lectie (sau orice alt fel), nu este degeaba: Dumnezeu are un plan cu noi. De noi si numai de noi depinde ca acest plan sa ajunga la bun sfarsit. Ca noi, din proprie vointa sau ambitie, nu acceptam, si nu ne indreptam gandul acolo unde se asteapta El sa ne rezolvam situatia, asta e alta treaba. Oricum, orice alta alternativa (cu exceptia renuntarii definitive la viata de cuplu, sau alegerii calugariei) este o alegere proasta in sine, daca se raporteaza la mantuire si nu la altceva!

Slavă Domnului că femeia respectivă, înainte de moartea bărbatului ei, a apucat de s-a rugat pentru el! Altfel, și-ar fi reproșat și i s-ar fi reproșat că el a murit din pricina faptului că ea nu a avut suficientă credință și putere ca să lupte pentru el prin rugăciune!


Nu, se pare că nu și-a găsit-o. Pentru că ea a a schimbat un curvar cu un altul. Și pentru că ea a făcut greșeala de a se încrede în cel de-al doilea, vânzându-și casa și făcându-se astfel dependenă financiar de acesta. Din pricina aceasta nici nu mai poate ieși din această poveste.

O consiliere psihologică și una economică, făcute imediat după divorț, ar fi ajutat-o pe această femeie să evite o asemenea situație.

Pe soț nu l-a durut divorțul - a știut ce-l așteaptă. Nu a făcut comentarii, a apreciat și el faptul că soția l-a răbdat atâția ani, anume până când fetele au ajuns pe picioarele lor. Este bine că astfel nu au fost afectați copiii.

Dintr-o postare ulterioară am înțeles că mariajul uneia dintre fete are de suferit și că s-a ajuns chiar să se pună problema divorțului. Este regretabil, desigur, însă fiecare situație trebuie tratată diferit. Povestea ei nu este cea a mamei ei și nici nu este obligatoriu să urmeze același curs, indiferent ce ar alege ea să facă.