Mulţumim Cristian.Frumoase cuvinte.Să audă Dumnezeu rugăciuna aceasta şi toate rugăciunile care pornesc din inimă.Crăciun fericit tuturor.

Multumim Cristi! Puternica este aceasta rugaciune!
Imi plac foarte mult rugaciunile din Psaltire, cele de dupa catisme. parca sunt o incununare Psalmilor, implinirea lor..

Dupa catisma 9 se rosteste, pe langa tropare:
"Stapane, Doamne, Dumnezeul nostru, Care singur stii suferinta ticalosului meu suflet si leacul acesteia, tamaduieste-l cum stii, dupa multimea milei Tale si a indurarilor Tale ! Caci din faptele mele nu-i cu putinta a pune peste el alifie, nici untdelemn, nici legaturi. Ci Tu, Cel ce ai venit sa chemi la pocainta, nu pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, ai mila si indurare si Te milostiveste spre dansul; rupe zapisul faptelor mele celor rele si urate si ma povatuieste la calea cea dreapta, ca umbland intru adevarul Tau, sa pot scapa de sagetile vicleanului si asa sa stau fara de osanda inaintea infricosatorului Tau divan, slavind si laudand preasfantul Tau nume, in vecii vecilor. Amin!"

Imi merg la suflet si "Plansurile Sfantului Efrem Sirul", sunt rugaciuni de-a dreptul zdrobitoare. Sfantul Efrem este un dascal al pocaintei! Rugaciunile se pot gasi aici:
http://sfintii-imparati.trei.ro/pagini/plansurile.htm

Doamne ajuta!

Transcriu o intamplare a unui monah, nu pentru senzationalul miracolulu - aviz cautatorilor de vedenii :) - ci pentru a cugeta la frumusetea celor inalte, frumusete atat de mangaietoare incat ne poate ajuta sa nu mai vedem asa zisa "frumusete" a patimilor.

"Un frate, rugandu-se odata cu mintea, a ajuns la aceasta vedere duhovniceasca: a vazut demoni multi ca nisipul marii cu chip de soldati, care se napusteau asupra fratelui cu multa ura, ca sa-l nimiceasca de pe fata pamantului. Atunci acesta s-a infricosat de asaltul napraznic al demonilor si a fugit intr-o biserica, cerand ajutorul Mantuitorului Hristos si Maicii Domnului. Si cum a intrat in biserica, iata, vede pe Mantuitorul si pe Maica Domnului ca vii in incoanele imparatesti, sezand amanoi ca doi imparati preaslaviti pe tronurile slavei.
Si indreptandu-si de indata privirea spre Domnul Hristos, Il vazu pe Acesta plin de bucurie si frumusete, precum se spune "Frumos cu frumusetea cea de la fii oamenilor". Pe langa acea frumusete de negrait si minunata a fetei Sale dumnezeiesti preacurate, mai era imbracat si cu alta slava si de o lumina mai curata si mai stralucitoare decat lumina soarelui, precum spune "Intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat. Cel ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina" (Psalmul 103, 2). Fratele nu putu sa mai priveasca la Hristos, precum nu mai poate cineva sa priveasca a doua oara la soare, pentru ca ochii lui erau orbiti, ci numai I se inchina si saruta preacurata Lui mana dreapta, cu cutremur si cu bucurie. Se indrepta apoi fratele spre Preasfanta Fecioara, i se inchina, saruta mana sa feciorelnica si preacurata, indraznind sa-si ridice ochii si sa priveasca preasfanta eu fata. Lumina si slava Domnului Hristos semanau cu lumina si slava Preasfintei Fecioare cat seamana lumina fulgerului cu cea a soarelui. Adica slava Preasfintei Fecioare era mai putin blanda privirii, asa incat fratele, indreptandu-si pentru a doua oara privirea spre preacinstita ei fata, ochii lui nu au orbit, asa cum nu orbesc atunci cand se uita putin la un fulger.
Domnul nostru Iisus Hristos statea ca pruncul odihnindu-Se pe bratul sfant al Preacuratei ca pe un tron de heruvimi, iar Preasfanta Fecioara il privea pe fratele cu privire milostivitoare si preadulce. Preadulcele Iisus era atat de frumos si de placut la vedere intru toate, si atata slava imprumuta Preasfintei Fecioare cu imparateasca Lui asezare in bratele ei, si atat de mult se potrivea Cel preacurat cu cea preacurata, Cel nepatat cu cea nepatata, Domnul si Stapanul cu Doamna si Stapana, Cel prealaudat cu cea prealaudata, Cel preacinstit cu cea preacinstita, Cel preafeciorelnic cu cea preafeciorelnica, adica Iisus cu Fecioara Maria, cum se potriveste mireasma trandafirului cu frumusestea acestuia. Domnnul Iisus privea la fratele cu multa dulceata si iubire. Si iarasi, asa cum este cu neputinta ca cel ce tine in mana un trandafir si il miroase, sa nu se bucure de frumusetea lui si sa nu se impartaseasca de mireasma lui, tot asa si fratele, privind pe Mantuitorul Hristos si pe Maica Domnului si privit fiind de Acestia, era cu neputinta sa nu se impartaseasca de Harul Lor si sa nu se bucure de mangaierea Lor. Atunci, luand curaj de la privirea cea blanda a Preasfintei, fratele a strigat catre ea: "Preasfanta Fecioara, Preacurata, Maica Domnului meu, Stapana mea preadulce, cum sa scap de demonii care ma urmaresc?" Iar Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, izbavitoare celor ce scapa catre ea, raspunzand fratelui, i-a zis: "Cu numele Fiului meu si cu numele meu sunt biruiti si nimiciti demonii cei ce s-au lepadat". De indata, fratele a facut inchinaciune, a iesit din biserica si a inceput sa spuna din inima: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, bucura-te ceea ce esti plina de har, Marie". Iar demonii, fara intarziere, au fugit neputinciosi si au pierit din fata fratelui."

In continuare, iata ce a vazut Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos, unul din sfintii care au fost rapiti la Rai:
(Trebuie sa citim cu luare aminte descrierea Sfantului Andrei. Nu trebuie sa o luam nici ca pe o imagine literala a Raiului ("exact asa este Raiul"), nici ca pe o simpla alegorie. Pur si simplu, asta a vazut Sfantul, asta au putut vedea ochii lui. Frumusetea si bucuria raiului o vad deplin dreptii care adorm intru pazirea poruncilor lui Dumnezeu.)

"...Si m-am vazut pe mine in raiul cel frumos si minunat... Ma minunam cu mintea si cu inima de podoaba cea nespusa a dumnezeiescului rai si, umbland pe acolo, ma bucuram. Si erau acolo livezi foarte multe cu pomi inalti... Nu este cu putinta a asemana frumusetea acelor pomi cu nici un pom de pe pamant... Dupa aceasta, o spaima a cazut peste mine si mi se parea ca stau deasupra tariei cerului, iar un tanar imbracat in porfira, a carui fata era ca soarele, umbla inaintea mea. Si umbland eu dupa dansul, am vazut o cruce mare si frumoasa ca un curcubeu ceresc, iar imprejurul ei stateau cantareti in chipul focului, ca o vapaie, si intr-o cantare dulce Il slaveau pe Domnul, Care a fost rastignit pe cruce. Iar tanarul care mergea inaintea mea, apropiindu-se de cruce, a sarutat-o, apoi mi-a facut semn ca si eu s-o sarut... Dupa ce am sarutat-o m-am umplut de o negraita dulceata si am simtit un miros mai placut decat al raiului. Apoi ducandu-se crucea, m-am uitat in jos si am vazut sub mine un adanc mare... El (calauza), intorcandu-se catre mine a zis: <<Nu te teme, caci ni se cade sa ne ducem mai sus!">>
Si mi-a dat mana si mi se parea, cand am luat mana lui, ca ne aflam mai sus de a doua tarie. Acolo am vazut barbati minunati, a caror fericire si bucurie este negraita de limba omeneasca... Si indata, mai sus de al treilea cer ne-am aflat, unde am auzit si am vazut multime de puteri ceresti cantand si slavind pe Dumnezeu. Apoi am mers inaintea unei perdele care stralucea ca fulgerul, inaintea careia stateau niste tineri inalti si infricosati, cu chipul ca vapaia focului... SI mi-a zis tanarul care ma ducea <<Cand perdeaua se va da la o parte, atunci il vei vedea pe Stapanul Hristos, deci sa te inchini scaunului slavei Lui>>. Iar eu, auzind acestea, ma bucuram si tremuram, caci o negraita bucurie si spaima m-au cuprins pe mine... Si iata ca o mana de vapaie a ridicat perdeaua si am vazut pe Domnul meu - precum odata Prorocul Isaia - sezand pe un scaun inalt si stralucitor, iar serafimii stateau imprejurul Lui. Si era imbracat intr-o haina rosie, avand fata prealuminata si cu ochi preadulci se uita spre mine. Si vazandu-L, am cazut cu fata in jos inaintea Lui, inchinandu-ma prealuminatului si infricosatului scaun al slavei Lui. Insa ce fel de bucurie m-a cuprins atunci la vederea Lui, nu pot grai... Si zaceam inaintea Stapanului meu cu cutremur. Apoi au cantat ostile ceresti o cantare preaminunata. Dupa aceasta, nu stiu cum, iarasi m-am aflat umbland in rai. Cand Sfantul Andrei s-a gandit ca nu o vazuse pe Maica Domnului in ceruri, un inger i-a spus: "Oare pe Imparateasa cea preastralucita a puterilor ceresti ai vrut a o vedea aici?Nu este acum aici, caci s-a dus in lumea incercata de primejdii, ca sa le ajute oamenilor sa-i mangaie pe cei nenorociti."

Nu stiu daca am mai trecut pe-aici vreodata, dar si mie mi-a placut foarte mult aceasta rugaciune. Cu ajutorul Dorinei, am indraznit sa o mai prelucrez un pic si s-o invat pe dinafara, fiindca pare scoasa din adancul sufletului, cu toata cainta si smerenia.
Dumnezeu sa binecuvinteze pe cel care-a conceput-o pentru intaia oara si sa ne ierte si pe noi pentru adaugirile pe caream indraznit sa le facem...

Iata, Doamne, Tu si eu!
Sunt un pacatos si-un rau!
Ce-a ajuns zidirea ta ?...
Nu sunt om. Sunt o lichea!

M-am pierdut si plang cu jale
Ca m-am abatut din cale.
Am inima impietrita
Si-s o oaie ratacita!

M-am spurcat in asta lume
In desfrau, placeri si glume…
Stii ca nu te mai iubesc
Si nici vrednic sa-ti vorbesc


Pleaca, Doamne de la mine!
Mult Te-am suparat, stiu bine
Am uitat de Crucea Ta
Ba chiar am fugit de ea!

N-am iubire, ci am ura,
Numai rautati in gura.
Voia ta nu stiu s-o fac
Nu-ti pot fi, Doamne, pe plac.

Stiu ca esti mereu cu mine.
Stiu ca poti sa ma faci bine.
Te-as chema, dar n-am ce-Ti da!
De-ai venit... nu mai pleca.

Duhul Tau cel bun si Sfant
Da-mi-l mie pe pamant ;
Te rog, nu ma lepada,
Doamne, de la fata Ta.

Nu suntem decat noi doi :
Tu in cer, eu in noroi.
Sunt bolnav si ticalos
Fa-ma, Doamne, sanatos.

Nu pleca, chiar daca-ti cer
Vegheaza-ma Tu din cer!
Tu ma certi, Tu ma ridici ;
Fara Tine suntem mici.

In cuvinte, sunt sarac
Fii slavit, Doamne in veac
Tatal, Fiul, Duhul Sfant,
Cum in cer, si pe pamant!

Foarte frumoasa!!!

Dumnezeu tatal meu binecuvanteaza-ma.
 

Doamne Dumnezeul nostru,
Una din pacatosii pamantesti
Madalina-Daniela este numele ei;
Nu stie cum sa-Ti multumeasca si sa Te prea slaveascsa.
Ea in Tine si-a pus nadejdea,
Zi de zi alaturi sa-i fii.
Ea Te chiama si Te iubeste pana va muri.
Urca a ei privire catre cer si-Ti zice:

Tu esti Tatal meu,
Ajutorul meu,
Trimite-mi ,te rog,harul Tau;
Acum iti trimit,si eu,acolo pe taramul Tau....aceasta poezie.

Mila Ta nesfarsita
Este Sfanta pentru mine.
Uita-te,te rog,in jos si
BINECUVANTEAZA-MA.











ACEASTA POEZIE ESTE COMPUSA DE MINE ACUM 8ANI.DACA CITITI PRIMA LITERA DE LA FIECARE VERS VETI FORMA O PROPOZITIE IMPREUNA CU ULTIMUL CUVANT.ATI DESCOPERIT FRAZA?

Tu zici că cele două degete reprezintă natura umană şi cea divină a lui Hristos. Mai departe, altcineva spune că semnifică puntea binelui şi cea a răului. Interesante interpretări!

Când eram mică, la noi în clasă umbla zvonul că cele două degete sunt Adam şi Eva îngenunchiaţi în fata Sfintei Treimi (celelalte 3 degete unite). O interpretare plină de poezie făcută de nişte copii...

Cand am citit aceste randuri am simtit durere. Nu tristete, ci mai mult decat tristete. Durere.

Sa mergi odata in Roma si sa vizitezi catacombele San Callisto. Sa atingi cu mana ta roca aceea vulcanica in care au fost ingropati cei ce si-au dat viata pentru Hristos. sa-ti plimbi mana in gropile si firidele unde au zacut trupurile acestor oameni care odata au trait si au gandit asa cum traiesti si gandesti si tu, dar al caror sfarsit a fost dovada suprema a dragostei de Dumnezeu. Si-au dat viata pentru a-L marturisi. Au preferat sa moara decat sa se lepede de crediinta. Au preferat sa fie omorati decat sa arunce o vorba asa, necugetata, la adresa Lui Hristos, a Lui Dumnezeu. Asta in timp ce noi vorbim si iar vorbim, fara sa ne gandim macar o clipa la greutatea, adevarul si importanta cuvintelor pe care le rostim.
Linga cripta episcopilor, unde sint ingropati episcopii martiri - adica acei oameni carora Dumnezeu insusi le-a dat Harul deplin al Apostolilor, iar ei din dragoste si-au dat viata pentru El - exista mormantul Sfintei Cecilia. Aceasta sfanta a suferit moartea martirica pe vremea imparatului Diocletian (anii 244 - 311). Si atata dragoste avea pentru Hristos incat in timp ce i se taia gatul, ea canta (de aceea cei din Roma o considera ocrotitoarea muzicii corale). Noi ortodocsii o praznuim pe 22 noiembrie.
Sa mergi acolo in catacombe si sa vezi statuia ei in cripta care i-a gazduit trupul, cu degetele de la o mana impreunate in trei, ca si cand le tine pentru a-si face cruce, insemnand Sfanta Treime, iar la cealalta mana isi tine cele doua degete intinse insemnand cele doua firi ale Lui Hristos, si apoi sa te gandesti la tine - la cate ai face tu pentru Hristos! Sa te intrebi daca ai fi in stare sa mori pentru El sau daca ai fi in stare sa faci vreodata un asemenea scarificiu, sa-ti dai viata pentru cineva, asa cum a facut aceasta Sfanta! Si dupa ce iti raspunzi constiintei tale la aceste intrebari, dupa ce ii vei atinge cu mana ta mormantul, apoi sa vii sa ne spui cum e cu poeziile facute de copii...!

Îmi pare rău că m-ai înţeles greşit şi ţi-am pricinuit durere. Nu a fost în intenţia mea să jignesc sentimentele nimănui. Eu doar încercam să descriu o stare de spirit şi un fapt petrecut cu mulţi ani în urmă.

Nu, nu am fost la catacombe şi nici nu cred că voi ajunge vreodată. Implicit, nu am avut cum să trec prin acea experienţă pe care - bănuiesc - că ai avut-o tu. Însă pot să-mi închipui, cred eu, destul de bine.

Expresia mea a fost o metaforă. O metaforă ce s-a născut din propria mea experienţă, şi anume, din trăirile din copilărie. Refuz să cred că ţi-ai uitat cu totul copilăria, refuz să cred că ai uitat starea de poezie caracteristică acelei perioade a vieţii. Şi mă îndoiesc că există incompatibilitate între credinţă şi această stare de spirit.