Pai cand in prealabil ai fost lamurit ca trebuie sa-ti iei 3-4 credite 'ca sa ai de toate' nu-ti permiti sa faci mofturi, ca risti sa pierzi si ce ai platit deja.

Muncesti ca boul si mori tot asa, inainte sa apuci sa-ti vezi creditele platite.

Si chiar daca apuci sa le platesti, tot nu mai esti om dupa.

Aici sunt insa doua categorii, aia care nu prea au incotro si aia care au fitze.

Exact ,dracul ne prinde in mreje pe fiecare dupa patima sa.
"My favorite sin is vanity"-este binecunoscutul motto din Devil's Advocate.

Or fi si unii care nu au incotro...la un moment dat...idea este sa nu faci sa nu ai incotro o intreaga viata;schimba ceva ,fa ceva ,realizeaza in ce groapa te afli. Fa-ti afacerea ta,ia-ti pamant la tara ,fii propriul stapan nu te lasa calcat in picioare de vicleni. Si mai ales nu face sacrificii superomenesti pt mobila,accesorii,electronice.

oops! that's me :)

Nu cred ca tu esti asa :)
Adica sa-i lasi pe altii sa te munceasca ,sa te"calareasca",hamaleasca la serviciu cat pt 3-4 oameni la un loc iar tie sa-ti convina ipostaza si sa multumesti ca ai job nu conteaza cum.
Eu de ei vorbeam.

Este adevarat ca la locul de munca, fiecare trebuie sa-si indeplineasca sarcinile de servici cat mai bine cu putinta si sa-si dea interesul pentru meseria pe care o practica (indiferent care ar fi aceea meserie, indiferent ca este tractorist sau doctor), insa in acceiasi masura este importanta si pastrarea demnitatii personale .

De asemenea, trebuie gasit un echilibrul intre meseria / cariera aleasa si viata personala si de familie.

Sefilor nu le pasa de viata ta personala.
Esti bolnav cronic si consumi prea mult timp cu vizite pe la doctori,nu vor decat sa se descotoroseasca de tine;ai mai mult de 1 copil si esti ocupat ca parinte cu fel de fel de probleme legate de copii,la fel stramba din nas.
Asta deoarece si ei ca sefi,au calcat peste cadavre ca sa ajunga in pozitia aia si nu tolereaza ca altii sa beneficieze de viata personala.
Daca eu nu am atunci nici altii-asta este principiul.

Of, of, cand va citesc si pe voi ma cuprinde tristetea si mai tare.

1. Ca sa cheltuiesti bani peste masura trebuie intai sa-i ai.

2. Mie nu-mi plac extremele. Nici cheltuit aiurea pe ce nu trebuie, dar nici sa fii Hagi Tudose (zgarcit).
Ieri am circulat prin oras si am vazut capsuni locale (alea importate de obicei din Spania nu-mi plac, nu au gust).
Niste preturi aici: 3,80 Euro 500g.
Sper sa se mai ieftineasca mai incolo, sa se mai coaca.
Asa, noi nu ne permitem.

Nu stiu cum este in SUA, dar cand stiu cum sunt pietele in tara sunt foarte surprinsa de ce spuneti.
Sigur, am inteles, nu trebuie cumparat intr-una.
La magazin este suficient sa faci cumparaturi o data in saptamana (depinde de cat de mare este familia). Legume si fructe proaspete trebuie sa iei pe masura ce se consuma.

Aici preturile sunt mari in piata si mai scazute la supermarket. Calitatea este in general invers.
Noi suntem foarte restransi la cumparaturi.
Nu eram nici inainte vreo cheltuitoare, dar aici este si mai greu cu banii.

Sunt in schimb oferte si asta este problema si pacaleala. Pret mai mic, sau ia 2 la pret de 3 sau etc. Si iei in ideea ca uite revine mai ieftin si sa si fie acolo pentru cand iti trebuie.

In ziua de azi trebuie sa ai o strategie, sa stii ce si cand si cum sa cumperi.

Cand ma duc in piata (in tara) imi iau bani cat sa am sa cumpar ce-mi trebuie, pentru ca nu ma pot duce tot timpul.

Zici/Ziceti si voi aici tot timpul si peste tot in media: sa mancam sanatos, ba chiar vegan, bio si mai nu stiu cum. Dar trebuie luate in consideratie si preturile.
La televizor se fac anchete prin orase: de ce cumpara unul carnea aia si nu bio (ca vai puii aia sunt crescuti rau si nu stiu ce). Dar nu pricepe nimeni ca sunt oameni (si multi) care nu-si permit sa cumpere la calitati mai bune si preturi mai mari.

In fine mai este ceva: trebuie sa poti si sa lasi din cand in cant sa iei ceva si pentru sufletul tau: o carte, o revista, o ciocolata, o floare, ceva frumos de imbracat.

Cel mai greu este insa sa socializezi. Iti trebuie bani si pentru un cadou pentru prieteni, nasi, fini, rude, pentru mers la o nunta, sau la un botez, pentru o excursie, sau un concediu.
Fara astea ramai total singur.

Si cel mai greu le este celor fara serviciu. Sa fereasca Dumnezeu pe toti.

P.S. Cu mancarurile: ori le faci asa cum trebuie si pui ce trebuie ca sa fie gustoase, ori nu le mai faci deloc. Daca nu le faci bune pana la urma se arunca si in loc sa castigi ceva (bani), mai mult pierzi si e si pacat de alimente.
Si mai este o problema in ziua de azi. In vreme mea, in tara, nu exista pauza de pranz. Mancai acasa, cu familia dupa program. Luai doar o gustare la tine (eu mancam micul dejun la serviciu, mai tarziu).
Azi se duc oamenii (cel putin in vest) in pauza de masa si musai cheltuiesc niste bani zilnic. Bani din care poate manca de fapt toata familia impreuna. Asa parintii separat, copii separat la cantina scolii sau a facultatii. Si se duc asa cam 40-50 de Euro pe zi zic eu (10 Euro/persoana).

Eu am un singur scop sa cheltui banii sau sa-i impart cu altii (familie).Banii sunt facuti sa fie folositi,cheltuiti.
Am luat de la mama acest virus al "mainii sparte".

Insa,o poarta spre deschiderea altora este generozitatea. Altfel te simti cand daruiesti,bucuria altuia te zideste.
La pol opus,eu vin dintr-o familie unde toti sunt egoisti,doar ei pt copiii lor si atat,restul calcam peste cadavre,nu ne intereseaza ca sunt parintii nostri ca sunt rude.Numai copiii nostri sa aiba lux si sa fie deosebiti.
Adica genul care cumpara bijuterii si haine scumpe copiiilor dar nu isi platesc chiria,apa,gazele,telefonul si apoi santaseaza emotional rudele ,prietenii ca nu se ajung cu banii pt facturi ,sa fie ajutati altfel vor fi dati afara din casa,li se va taia curentul etc...

Si dacă gătesti acasă si cari mâncarea apoi la servciu tot cam pe acolo iesi.

La noi în USA/ NY se poate mânca si cu $6- $8/ prânz, dacă n-ai pretentii mai mult de-o salată sau mâncare chinezească.

În rest, si eu ca si Yasmina sunt cam "mâna spartă", dar încerc să mă controlez. :)

Desi este foarte dificil, in conditiile actuale, este varianta ideala. Am citit recent , in acest sens, un interviu mai vechi cu un fost director de banca, ajuns calugar, care analiza foarte lucid si pertinent doua aspecte importante: efectul caderii in extrema unei exagerari a preocuparii pt cariera si cauzele crizei actuale.