Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Nunta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5022)
-   -   Familia crestina (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=7208)

Mihnea Dragomir 26.10.2014 08:56:10

Citat:

În prealabil postat de Yasmina (Post 570468)
Prima familie nu s-a intemeiat in Rai si nu au primit acolo porunca sa se inmulteasca si sa umple pamantul,ci dupa ce au cazut prada neascultarii!

Sunt silit sa va contrazic. Porunca la care va referiti a fost data inainte de Cadere. Textul biblic e clar in aceasta privinta.

Ioan_Cezar 26.10.2014 12:02:16

Citat:

În prealabil postat de antoniap (Post 570016)
Sfântul Grigorie Teologul (de Nazianz)


Poem-îndemn către Olimpiada


Copilul meu, acest dar îți trimit eu, Grigorie: îndemnul unui părinte este darul cel mai bun.
Nu aurul amestecat cu pietre prețioase,
podoabă femeilor nobile, Olimpiada, nici culorile
să nu împodobească un chip împărătesc cu rușinoasă grație,
fiindcă ele aduc peste chip un chip ce duce la pierzanie.
Iar veșmintele de purpură, aurite, strălucitoare și sclipitoare,
să fie pentru cele cărora nu le ajunge slava unei vieți
luminoase.
Tu să te îngrijești de cumințenie și frumusețea ta va fi
minunată
chiar și pentru ochii închiși. Purtarea este cea mai aleasă floare,
înfiptă în pământ, nezdruncinată, pentru cea cu bună faimă.
Cinstește întâi de toate pe Dumnezeu, apoi pe soțul tău,
ochiul vieții tale, arbitrul sfatului tău,
pe care singur să-l iubești, căruia singur să-i încălzești inima;
cu atât mai mult cu cât el însuși te iubește cu doruri line,
având o afecțiune neîmpărțită, sub lanțurile acelorași
sentimente.
Îndrăzneală să nu ai atât cât să urmeze de aici pofta bărbatului,
ci cât se cuvine, fiindcă există o săturare de toate.
Există o săturare a tuturor, dar pofta nesăturată e mai bună.
Femeie fiind, nu te împinge spre înfumurare bărbătească.
Nu-ți afirma peste tot neamul nobil, nici nu te trufi cu eleganța
veșmintelor,
nici cu înțelepciunea: căci înțelepciunea stă în a te supune
așezămintelor conjugale.
Căci legătura căsătoriei pune în comun între cei doi toate.
Lasă de la tine atunci când soțul tău fierbe, ajută-l când e
chinuit și suferă
cu vorbe dulci și îndemnurile cele mai bune.
Căci nici cel ce hrănește lei nu domolește cu forța fura fiarei,
când răsuflarea ei fierbe și răcnește, ci o îmblânzește
mângâind-o cu mâinile și cu cuvinte blânde.
Niciodată să nu-ți ocărăști sau să-ți vatămi cumva soțul,
chiar dacă ai fi foarte furioasă, fiindcă el însuși îți este folosul
cel mai mare.
Nici chiar dacă sfârșitul sfatului lui îți este împotrivă; căci nu
se cuvine.
Fiindcă de multe ori demonul pune capăt sfatului înțelept.
Nici nu fi slabă, căci sabia e a celui puternic.
Nici nu lăuda pe cel ce nu este prieten bărbatului tău,
adresându-i-te pieziș cu cuvinte înșelătoare.
De altfel, purtarea simplă e lucru potrivit bărbaților și
femeilor nobile, și mai cu seamă părții femeiești.
Să ai în comun cu el toate bucuriile și durerile,
comune și grijile, fiindcă acest lucru sporește casa.
Dă sfatul tău, dar hotărârea să fie a bărbatului.
Suferă măcar puțin împreună cu el când se necăjește, căci
durerea prietenilor
e un leac plăcut al suferinței. După care însă,
având un chip vesel, risipește îngrijorările inimii lui.
Căci pentru bărbatul întristat limanul cel mai bun e soția.
Îngrijește de țesut și de lână, și meditează la
cuvintele lui Dumnezeu, iar de cele din afara [casei] să se
îngrijească bărbatul.
Nu pune de multe ori piciorul în afara ușilor [casei], nici nu
ieși
la distracții obștești și în mulțime dezordonată, căci aceasta
desființează rușinea chiar și la cei rușinoși amestecând ochi cu
ochi,
iar pierderea rușinii naște toate relele cele mai mari.
Îți poruncesc să pui piciorul în întruniri bune împreună cu cei
înțelepți,
ca să-ți întipărești în minte și oarecare cuvinte nobile,
fie spre pierzania răutății tale, fie ca legătură a virtuților.
Casa să-ți fie și oraș și vatră sfântă. Să nu fi văzută
de alții decât de rubedeniile curninți sau de preot
și de bătrâni, care sunt mai buni decât tineretul, iar nu de femei
care-și țin nasul pe sus și au chip de femei ușoare;
nici de acei bărbați evlavioși pe care bărbatul tău îi ține în
afara casei
chiar dacă-i socotește respectabili. Căci ce lucru îți este atât de
folositor
ca un soț ales, pe care singur să-l iubești?
Ai cuget înalt, dar nu te mândri cu aceasta.
Laud acele femei pe care bărbații lor nici măcar nu le cunosc.
Nu te grăbi la ospețe de nuntă sau la zile de naștere,
unde sunt pofte, dansuri și râs,
și glume proaste; căci acestea încântă și un om cuminte
ca o rază ce degrabă topește ceara.
Nu ține în casa ta ospețe cu băutură
fie că e de față sau nu bărbatul tău ireproșabil.
Pântecul care ține măsura va stăpâni poate asupra patimilor.
De distracții mă tem și eu, se teme și soțul tău.
Să nu lași să-ți palpite genele în chip lasciv,
nici să se umple de mânie; căci aceasta e o rușine pentru muritori,
și încă și mai mult pentru femei, și face fața respingătoare.
Urechile să aibă podoabă nu mărgăritare, ci primirea
cuvintelor nobile, iar peste cele rele să fie pusă cheia minții;
și așa, atât deschise, cât și închise, urechile vor fi curninți.
Pudoarea feciorelnică să picure roșeață neprihănită soțului tău
când privești la el sub pleoapele tale; roșește pentru cei ce te
privesc,
dar ai ochi orbi și pogoară în jos sprâncenele.
Dacă ai limbă neînfrânată, vei fi mereu nesuferită soțului tău,
căci o limbă nerușinată va face rău chiar și celor inocenți.
E mai bine să taci, chiar dacă lucrul te îndeamnă la cuvânt,
decât să vorbești, atunci când împrejurarea oprește un cuvânt
lipsit de rânduială.
Cuvântul tău să fie pururea dorit. Picioarele ce pășesc cu
aroganță
au o cumințenie mincinoasă; chiar și în pași poate să fie trufie.
Primește și aceasta: Nu avea o dorință nedomolită a cărnii,
nici nu te complace mereu în patul nupțial. Convinge-ți soțul
să respecte zilele preasfinte. Căci pe cât se pare,
a te supune așezămintelor dumnezeiești e o icoană a marelui
Dumnezeu,
pentru că Însuși Fiul, pe când era încă fără trup, a dat
așezământul conjugal neamului nostru și făpturii pe care a zidit-o cu mâna Sa, pentru ca în vreme ce unii se duc și alții vin, nașterea
să continue și neamul schimbător al muritorilor, ca un râu
curgător,
nestatornic din cauza morții, să rămână statornic prin nașteri.
Dar ce mai continui spunându-ți acestea?
Căci cunosc eu însumi un îndemn negreșit mai bun decât al
meu.
Acesta îți este, preaiubită, Teodosia. Să-ți stea deci înainte
pururea ca icoană însuflețită a oricărui cuvânt și a oricărei
fapte,
un Chiron* feminin sub legământul căsniciei,
care te-a primit de la tatăl tău și te-a plămădit cu obiceiuri
alese,
soră geamănă a neprihănitului arhiereu
Amfilohie, pe care [la moartea sa] l-am trimis la Dumnezeu
împreună cu Tecla preacurata,
vestitor răsunător al adevărului, slava mea.
Și dacă ai primi vreun cuvânt cu cuget înalt de la căruntețile
mele,
îți poruncesc să-l păzești în ascunsul inimii,
ca prin el să poți ajuta și pe soțul tău, nobil cetățean,
și mândru chiar, având în tine o slavă preaînaltă.
Acum ți-am dăruit acest dar. Iar dacă dorești lucrul cel mai
folositor
să te faci viță mult-roditoare și să vezi pe fiii fiilor tăi,
ca de tot mai mulți să fie lăudat marele Dumnezeu,
prin Care ne-am și născut și către Care se cuvine să și mergem
de aici.
Sursa:
http://www.sfgrigoriedenazianz.ro/33...tre-olimpiada/

Ce poate face azi acest poem desăvârșit, împotriva noroiului generalizat din lumea noastră "civilizată"? E ca un ghiocel pe un câmp năclăit, brăzdat de roțile groase ale tractoarelor și de șenilele tancurilor nesimțirii și grosolăniei. Un nufăr care plutește trist pe ghiolul puturos și nesfârșit de adânc al californianismului universal, al țopârlăniei și snobismului cu diplome și cu drepturi.
Care fată sau femeie de azi mai pot citi aceste cuvinte fără să simtă o indiferență suverană, cu un zâmbet superior în colțul gurii rujate, cu o revoltă puternică bine camuflată și o iuțire mânioasă în bătăile inimii? Care bărbat o mai voiește cu adevărat și se silește să fie demn de ea?
Așa de rău am decăzut, în noi înșine, încât un astfel de text stârnește azi neîncredere, ridicatul din umeri, furie și dispreț. Nu mai au timp doamnele și domnișoarele să se oprească din iureșul care le poartă și să mediteze la fericirea dinlăuntrul acestui poem-îndemn. Nu mai au timp să trăiască, au învățat cu desăvârșire să moară și să omoare. Au învățat să facă tocmai cele opuse - au ținut ceea ce trebuiau să nu facă și nu fac cele pe care trebuia să le țină. Aidoma bărbaților, crescuți tot de ele... Și de bărbații lor...

Și totuși e un cuvânt desăvârșit, dumnezeiesc. Fericită femeia care îl cunoaște și îl ține, fericit bărbatul dăruit de Dumnezeu cu o astfel de femeie, fericiți copiii cu o astfel de mamă, fericiți suntem cu toții când avem printre noi așa frumusețe dumnezeiască!
Întrucât avem, da, încă mai avem din Mare Mila lui Dumnezeu și din vrednicia bărbaților care le-au însoțit și îngrijit, precum și din vrednicia mamelor lor sfinte, avem ici și colo astfel de femei frumoase. Precum ghioceii și nuferii, la vremea și la locul lor...

Mihailc 26.10.2014 15:41:39

Curios, nămolul puturos, dar extrem de fertil, de pe fundul lacului oferă habitat lipitorilor hemofage, dar și hrană nuferilor grațioși de la sufrafață. Iar Domnul, Vistierul bunătăților și Dătătorul de viață, care face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaia peste cei drepți și peste cei nedrepți, îi discrimează evident pe credincioși, rănindu-i în părelnica lor bunătate și dreptate.
Nămolul respingător și dătător de scârbe, îngrijește nufărul delicat și încântător la vedere laolaltă cu lipitorile scârbavnice, iar Atotmilostivul nu ține cont de presupuse vrednicii în distribuția Pronie Sale. Oare ce vrea să însemne asta?

Ioan_Cezar 26.10.2014 15:57:10

Poate vrei să detaliezi în câteva rânduri, frumos...

Mihailc 26.10.2014 16:36:39

Citat:

În prealabil postat de Ioan_Cezar (Post 570475)
Poate vrei să detaliezi în câteva rânduri, frumos...

Nu e nimic de detaliat, doar exprimam stări de fapt paradoxale care pot pune în criză criteriile noastre axiologice de doi lei. Nimic nu e numai ceea ce pare, nici dreptatea și bunătatea nu sunt achiziții definitive, uneori se găsesc altundeva decât în locurile "specializate", că nu sunt puține cazurile în care văruiala evlaviei scoasă la arătăre de femeile consumatoare de slujbe bisericești ascunde mai multă mizerie lăuntrică operativă decât târfele de prin bordeluri, că Dumnezeu nu trage niciodată linia înainte de vreme în privința oamenilor etc.

cristiboss56 26.10.2014 18:15:37

Citat:

În prealabil postat de Ioan_Cezar (Post 570475)
Poate vrei să detaliezi în câteva rânduri, frumos...

A pus degetul pe rana , pe rana noastra adanca si urat mirositoare acoperita de cuvinte insirate frumos , simple chimvale rasunatoare . . . !

cristiboss56 26.10.2014 18:17:46

criteriile noastre axiologice de doi lei. [/quote]

Mult prea mult , de doi lei !:)

Yasmina 26.10.2014 19:35:43

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 570469)
Sunt silit sa va contrazic. Porunca la care va referiti a fost data inainte de Cadere. Textul biblic e clar in aceasta privinta.

Asa este ,ceea ce ne arunca intr-o si mai mare neintelegere daca observam ca Adam"nu o cunoaste pe sotia sa"decat dupa Cadere ,iar ea ramane grea si naste fiu.

Mie imi este clar ca nu au avut relatii trupesti in Rai,iar referirea"cresteti si inmultiti-va" putea fi indeplinita oricum ,nu stim care erau planurile Lui Dumnezeu privitoare la oameni.
Se puteau inmulti si prin cuvant,si prin gand si prin inmugurire...

Yasmina 26.10.2014 20:02:30

Citat:

În prealabil postat de Mihailc (Post 570476)
Nu e nimic de detaliat, doar exprimam stări de fapt paradoxale care pot pune în criză criteriile noastre axiologice de doi lei. Nimic nu e numai ceea ce pare, nici dreptatea și bunătatea nu sunt achiziții definitive, uneori se găsesc altundeva decât în locurile "specializate", că nu sunt puține cazurile în care văruiala evlaviei scoasă la arătăre de femeile consumatoare de slujbe bisericești ascunde mai multă mizerie lăuntrică operativă decât târfele de prin bordeluri, că Dumnezeu nu trage niciodată linia înainte de vreme în privința oamenilor etc.

Pt ca lupta duvohniceasca dureaza exact atata cat suntem in viata! Adica toata viata noastra! Un meci cu sufletul la gura!

Numai protestantii se bat cu pumnul in piept,pe aici pe unde sunt,trufindu-se ca sunt deja SALVATI de flacarile iadului iar ei stiu sigur ca vor mosteni raiul.
Nu am avut niciodata vreme sa-i intreb cum si in ce mod...

Iar oamenii,barbati si femei care se umplu de iubirea catre Dumnezeu,au parte si ei de multe ispite si caderi,incat nu sunt putine ocaziile cand dau cu secretiile nazale in fasole.

Mihnea Dragomir 26.10.2014 20:03:17

Citat:

În prealabil postat de Yasmina (Post 570486)
Se puteau inmulti si prin cuvant,si prin gand si prin inmugurire...

Desigur ca puteau. Dar nu ar fi mai normal sa credem ca urmau sa se inmulteasca prin act sexual ? Nu aveau ei trup ca si al nostru, inzestrat cu genitalii ? Si, daca aveau, cu ce scop Dumnezeu le-a facut acele parti ?

Faptul ca Biblia mentioneaza porunca inmultirii, dar nu si vreun raport matrimonial in cuplul primordial inainte de Cadere se poate datora scurtului rastimp petrecut inainte de Cadere. Fiindca, din textul biblic, noi nu intelegem ca Eva a cercetat mai intai toti pomii din Gradina Raiului, pentru ca in cele din urma, dupa mai multe zile sa fi ajuns la cel la care nu trebuia, ci intelegem ca s-a dus fix acolo in aceeasi zi in care Dumnezeu le-a poruncit sa se inmulteasca.


Ora este GMT +3. Ora este acum 14:37:25.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.