Citat:
În prealabil postat de annajanette
(Post 273584)
Fratii mei, mereu cand simt ca am obosit pe acest pamant de atatea rautati incerc sa ma gandesc la rai ca sa ma linistesc, si ce credeti ca imi vine in minte?
o intrebare: si ce crezi ca o sa faci acolo, toata ziua sa ii canti lui Dzeu , tu te plictisesti aici pe pamant din orice daramite acolo?
sunt foarte intrigata si enervata de acest gand, bineinteles ca eu nu cred ca raiul este plictisitor dar de unde vine aceasta intrebare si mai ales cand ma rog si ma gandesc la rai:(
|
1 Corinteni 2, 9
Ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El".
Daca fapturile si creatia Lui Dumnezeu te pot bucura pana la fericire, cu atat mai mult viata impreuna cu Creatorul va fi cu mult mai mult de atat, incat nici nu putem sa ne-o imaginam acum, neavand termeni de comparatie din lumea asta in ce priveste Raiul. Insa, ca idee, numai putini dintre Sfinti au ajuns pentru cateva momente la starea cea mai inalta de existenta pe pamant care este rugaciunea contemplativa, cand au experimentat in extaz prezenta nemijlocita a Lui Dumnezeu, adica viata in Duhul Sfant, adica Raiul pe pamant pe care l-au pierdut protoparintii nostri Adam si Eva.
Patapievici povestea
undeva ca a fost la Sihla, in pelerinaj. Acolo, a asteptat sa iasa parintele Paisie ca sa primeasca binecuvantare. Venind Sfantul, a cazut in genunchi Patapievici; in loc de binecuvantare, parintele i-a spus o istorioara: cum ca undeva un calugar era chinuit de gandul ca ce poate sa faca Dumnezeu pentru noi in Imparatia sa asa incat sa nu se plictiseasca sufletele acolo la nesfarsit (sau cam asa ceva). Mergand el intr-o zi prin padure spre manastire, a auzit la un moment dat un glas minunat cantand intr-o poiana; mergand ca vrajit, a ajuns sa vada o pasare maiastra de o frumusete nepamanteana, care de fapt era un inger care a luat forma asta, si a ramas acolo in extaz pana ce pasarea a zburat. Atunci omul a inceput sa planga revenindu-si din starea aceea de fericire si a plecat mai departe catre manastire.
Ajungand acolo, a observat ca locurile aratau altfel si ca oamenii erau imbracati diferit de cum stia el... Intrand in vorba cu fratii, acestia l-au dus la staret, vazandu-l ciudat la port probabil si la vorba. Staretul stia din batrani ca, in urma cu 300 de ani, disparuse un monah din acea manastire si ca nimeni n-a mai aflat nimic despre el. Si-au dat seama intr-un tarziu ca el era acela si fratele respectiv a realizat ca Dumnezeu facuse o minune cu el tinandu-l in extaz atata timp... Atunci le-a spus celor de acolo despre gandul sau care-l muncea odinioara, cu totii intelegand ca, daca o faptura a lui Dumnezeu l-a putut rapi in extaz si 300 de ani i-au parut cateva minute, atunci cu atat mai mult, incomparabil, Insusi Dumnezeu in slava sa, in vesnicie, ne va pregati o fericire de neimaginat... La scurt timp, fratele s-a mutat la Domnul, in vesnicie.
In sfarsit, Patapievici era si el catodata ispitit de acest gand si parintele i-a raspuns la intrebarea sa tainica
fara ca el sa-l intrebe nimic in legatura cu asta!
