Evident...
Si vom auzi atatia oameni care spun ca Il iubesc pe Dumnezeu,semenii,pe oricine si orice altceva mai putin pe ei insisi...oare exista falsitate mai mare sau minciuna,mai ales fata de ei insisi?
Acest subiect a mai fost discutat si mi-as dori ca lumea sa cerceteze mai mult si sa inteleaga faptul ca IUBIREA DE SINE este opusul EGOcentrismului.Realul visavi de falsul sine...sufletul,partea de lumina din noi versus intunericul.
De ce sa ne temem sa ne iubim,pretuim si sa ne ascultam sufletul?El nu stie sa se manie,nici sa se teama,nici sa se trufeasca,sufletul este doar iubire si ne vorbeste mereu,prin acea voce interioara pe care o regasim cu totii in noi,doar ca putini dorim sa o ascultam,pentru ca,din pacate,de multe ori rationalul si ego-ul devin stapanii nostri.

Aceasta a doua intrebare din postul dvs e adanca rau. Puneti
numai intrebari grele! Raspunsul la aceasta dificila problema
devine simplu daca facem distinctia necesara in forul nostru
interior. Cine se bucura in vicii si cine se intristeaza? Cine e
cel ce dispera si cine nu poate dispera? Raspunsul la prima
parte a celor doua intrebari e EGOUL nostru, iar raspunsul la
cea de-a doua parte a intrebarilor e CHIPUL lui Hristos in noi.
Daca reusim sa facem aceasta distinctie intre chipul lui Hristos
in noi si egocentrismul nostru totul se simplifica. Cand ne
lasam prada viciilor sau disperarii la carma vointei noastre se
afla egotismul nostru, iar el nu poate decat sa se iubeasca pe
sine si sa astepte sa fie iubit de altii, nu sa daruiasca el iubire.
Atunci cand nu primeste iubire si atentie de la cei din jurul lui,
ajunge sa fie disperat pentru ca e obisnuit sa fie el in centrul
atentiei. Deci omul vicios, ca si omul disperat, e sub controlul
egotismului. Cel ce reuseste sa rejecteze egotismul din el, nu
face altceva decat sa elibereze chipul lui Hristos din mazga cu
care egotismul l-a inchistat ca intr-o carapace si sa pregateasca
loc curat pentru ca Hristos sa se "intrupeze" prin har in inima sa.
Si acum raspunsul la intrebarea cea grea:
Daca ma las prada viciilor, disperarii, inseamna ca egotismul
meu e la carma, iar el nu poate decat sa se iubeasca pe sine.
Daca la carma ar fi Chipul atunci nu se poate ajunge la aceea
situatie, deci intrebarea e superflua. In acest caz ar trebui sa
intorc intrebarea asa: daca NU ma las prada viciilor si disperarii
nu cumva inseamna ca ma iubesc pe mine? Raspunsul, desi pare
ciudat, e tot negativ pentru ca in acest caz eu nu-mi mai apartin
mie, desi Chipul e la carma, ci Hristos traieste in mine.
Concluzia: nu trebuie sa ma iubesc pe mine in nici unul din
cazuri.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Cine in lumea asta este fara e pacat??? TOTI pacatuim, TOTI avem mai multe sau mai putine, mai grave sau mai putin grave pacate.... NU exista in lumea asta om fara de pacat .... deci ar insemna ca toti ar trebui sa avem copii bolnavi sau care sa sufere ???

copiii pot fi de mici bolnaviciosi, normal, unii mai mult altii mai putin, din parinti perfect sanatosi se pot naste copiii cu probleme grave pe viata, sunt oameni nedreptatiti cu sutele de milioane....asta inseamna ca Dumnezeu ne da pedeapsa "temporara" sau "permanenta" ??? sau ca ne incearca ???

daca copilul raceste cand e mic nu e din cauza ca are parintele nspe mii de pacate si vezi "draga" il pedepseste Dumnezeu si ii da la copil boala... poate parintele ala nu are chiar asa de multe pacate, poate e chiar preot... copiii racesc din cauza consecintelor faptelor noastre...adica...fie ca il lasa dezbracat, fie il cocoloseste prea mult si sistemul imunitar nu se dezvolta, cine stie din ce cauza...dar nu imi suna mie ca "pedeapsa divina". poate e doar o incercare ca sa vada cum reactionam, cata incredere avem in dumnezeu ca copilul nostru se va face bine...cine stie care e voia lui Dumnezeu....

sau copiii care se nasc bolnavi rau de tot, cu boli incurabile... asta tot asa nu o consider pedeapsa...intr-adevar e groaznic pentru un parinte sa aiba un copil bolnav, sa fereasca Dumnezeu ...dar totul are un scop de la Dumnezeu....poate e un semnal de alarma pentru cei din jur.... am auzit odata de o familie sanatoasa si au avut un copil bolnav, grav tare si au mai avut curajul sa il mai faca si al doilea care a iesit perfect sanatos. si cand au fost intrebati da cum de au avut curaj au raspuns ca pentru ei acel copil este o binecuvantare....

si daca da suferinta ( ca orice parinte sufera cand copilul ii este bolnav sau sufera la suferinta lui) asta poate fi vazuta ca o binecuvantare. nu stiu cine zicea da-mi Doamne suferinta ca sa stiu ca nu m-ai uitat si ca esti alaturi de mine.... si da, Dumnezeu ne incearca foarte mult, si eu una sincer, de cele mai multe ori pic la incercari :( .... si ne da suferinte...dar asta nu ca ne pedepseste ci doar vrea sa ne vada credinta, rabdarea ( pe Iov cum l-a testat? i-a luat copiii si sotia, i-a dat boli si multe suferinte.... da nu din cauza ca parintii lui Iov au pacatuit, ci doar pentru ca Dumnezeu a vrut sa il testeze).

deci ce vreau eu sa zic.... Dumnezeu are o infinita rabdare si putere de iertare...... si daca Dumnezeu da o suferinta copilului nostru, poate vrea sa ne atraga atentia, poate ne incearca si de abia apoi poate poate ne pedepseste...ca na orice parinte isi pedepseste copilul.... dar dupa multe avertizari.

sa nu mai dam vina pe Dumnezeu pentru necazurile noastre ... vai mi s-a intamplat ceva rau din cauza ca m-a batut Doamne Doamne.... daca mi s-a intamplat ceva rau e din cauza mea, doar a mea ... sau daca i s-a intamplat ceva rau copilului meu stau sa reflectez ..poate schimb ceva la mine sa fiu mai buna.... si bineinteles ma rog sa se faca copilul meu bine.... si daca mi s-a intamplat o nedreptate de abia atunci fug la Doamne Doamne si ma plang Lui si El ma mangaie...

nu stiu sunt diferite pareri si interpretari...unii pot vedea suferinta ca pe o pedeapsa, altii ca o bincuvantare, altii ca o incercare...si la urma urmei doar Dumnezeu stie ce este.... ca poate toti avem dreptate si niciunul.....

in concluzie, trebuie sa fim mai buni, mai iubitori, mai intelegatori, mai pe placul lui Dumnezeu....ca sa nu riscam ...sa ne pedepseasca.....

Indiferent ce primim de la Dumnezeu in viata, trebuie sa-i dam slava. Incercarile sunt pentru indreptarea noastra , iar dragostea neconditionata fata de Dumnezeu aduce roade dulci. Totusi, este bine ca parintii sa se straduiasca sa nu pacatuiasca, pentru fericirea copiilor lor. Stiu si eu, cand varsta se numara in ghioceii de pe tample, mai vezi in jurul tau diferite exemple. Nu o lua chiar asa, cred ca evitarea pacatelor -omeneste posibil, aduce mult bine, rugaciunea si fapta buna , de asemenea.Mai culegem si de la Sfinti sfaturi spre indreptare.