Uite un alt exemplu al bunului samaritean al acestui secol si care vrea sa ajute:
Arabul bogat care a depus un miliard de dolari in contul amenzilor pe care le vor plati femeile care vor sa-si pastreze RUSINEA SI TRADITIA nepatata in Franta continuind sa-si acopere partile care ispitesc.
Ma intreb ce o sa le ceara Sarkozi in continuare? sa se dezbrace de tot...dupa modelul curvelor - artiste de care este atras.

Oare toate femeile noastre care nu folosesc valul sunt usoare? Eu cred ca este un chin pentru bietele femei.Si exemplul gasit parca nu tine de bunul samaritean.

Bunul samaritean este de fapt mana ce ne-o intinde Dumenzeu.
Este ultima sansa acordata celor pacatosi.
Esti de alta religie,nu M-ai cunoscut toata viata,ai talharit si ai jefuit toata viata,ai fost un impotrivitor si un ateu convins ,un desfranat sau un indiferent.
Iata ,pun inainte pe fratele tau,zace jos ,batut in drum ,fara de nici o vina, e in agonie ,nu poate nici macar cere ajutorul cuiva .
De fapt acela cazut jos in drum,esti chiar tu cu toate pacatele tale care te-au doborat pana in clipa de fata.
Ce vei face? Vei merge mai departe? Iti vei continua viata ? Sau vei avea un sambure de mila,pentru acela care nici nu il cunosti ,si vei ingriji corpul lui ca si cum ar fi al tau...

Bunul samaritean nici nu are nevoie de religie.El este religia....

Viata ne ofera, de mult mai multe ori, posiblitatea de fi in situatia bunului samaritean, decat in cea a "celui cazut intre talhari". Dar si numai o singura data de ne-am fi asemanat celor din urma, ar fi de ajuns pentru a constientiza valoarea cuvintelor Mantuitorului "Ce vreti sa va faca voua oamenii faceti si voi lor asemenea". Insa acest lucru nu se intampla din cauza impietririi inimilor noastre. Sau poate pentru ca si peste astfel de experiente - cand ne-a sprijint o mana salvatoare intinsa - se poate asterne uitarea.

Partea cu adevarat neplacuta atunci cand cautam sa-l identificam pe bunul samaritean, nu este faptul de a nu-l gasi in jurul nostru, ci in noi insine. Aceasta cautare a sa poate ar trebui sa incepa plecand de la propria persoana.

Oare trebuie sa asociem ideea de B samaritean numai cu ajutorul acordat cuiva insingerat pe marginea strazii sau de preot beat crita in sant( ex dat de P Cleopa parca)?

Filantropii si cei care dau org de caritate tot astfel se numesc.

Nu este vorba de cele fara val ci de cele cu pieptul aproape dezgolit impotriva carora play-boi-ul de Sarkozi nu are nici o obiectie. El trebuie sa se ia de fetele pure si care vor sa-si pastreze cinstea si castitatea.

Mandria si iubirea egoista (de poate fi numita "iubire").
Sa ne fie noua bine si atat. Iubim 2-3 persoane si atat. Ne este de ajuns.
Cat despre ceilalti... "nu avem nimic cu ei, nu ii uram", de parca aceasta ar fi de ajuns sa spunem ca suntem crestini.

Suntem rai si necompatimitori pentru ca nu vrem sa urmam sfintilor si cuvintelor din Evanghelie.
Ne multumim cu starea in care ne aflam.
Daca ne e rau, mai incercam sa ne imbunatatim putin, insa daca ne e bine, chiar ca nu mai facem... decat prea putin.

Traim vremuri foarte grele si din pacate facem foarte putin pentru cei din jur.Si este si multa neputinta - pentru ca de multe ori vrem sa ajutam dar nu putem- lucrul acesta se vede din mijloacele de transport, de pe strada, de la locul de munca...e o supravietuire sfasietoare pe care doar oamenii caliti o pot observa si intelege, cei care au bunatatea inascuta si lepadarea de sine.

Pentru Andrei- inteleg foarte bine ce inseamna actul caritabil- uneori un cuvant bun spus la timpul potrivit inseamna mai mult decat toate averile din lume- exemplele pot continua.

Omul cazut pe marginea santului nu stie cine l-a ajutat, nu l-a vazut niciodata pe samaritean. Acela si-a facut datoria si a plecat mai departe, pe drumul sau. Pe mine asta m-a impresionat, ca omul acela nu a stiut niciodata cine l-a ajutat.
Si noi intalnim in viata, ba chiar in fiecare zi, as zice, buni samariteni, oameni care inteleg sa isi faca datoria fata de celalalt, insa noi nu ii privim ca atare, considerand ca meritam sa primim ceea ce ne daruiesc ei, ori nici nu ne dam seama de binele pe care ni l-au facut.
Eu una am intalnit mereu, dar mereu, oameni buni in cale, care m-au ajutat, in toate problemele vietii mele. Acestia au disparut, rand pe rand, din viata mea (in sensul ca nu i-am mai revazut), dupa ce si-au indepinit misiunea.

Intr-un fel sau altul, fiecare dintre noi este un bun samaritean. Problema mea personala (probabil si a multora dintre noi) este ca sunt oricand gata sa sar in ajutorul cuiva strain pe care nu l-am vazut in viata mea, dar cu cei dragi ma surprind atat de exigent incat ma sperii. Ma rog mereu sa-mi dea Dumnezeu rabdare sa pot accepta, sa pot intelege, dar de multe ori izbucnesc pur si simplu pentru un fleac ce mi se pare nedrept, sau nu a avut o tonalitate rezonabila!...

Foarte bine ai punctat .Am întâlnit şi eu oameni care după ce au făcut un bine au dispărut. Îi port în gândul meu ca pe nişte lucruri de mare preţ.