Risipim foarte mult timpul, iar aceasta risipire face ca pamantul (fiinta noastra) sa nu mai fie capabila sa ajute samanta sa prinda radacini si sa rodeasca.

Nu e de ajuns ca samanta sa cada in pamant bun, este important ca el sa ramana tot timpul pamant bun. Degeaba samanta prinde radacini, daca pamantul nu o ajuta sa rodeasca. Intarirea sau pietrificarea pamantului, face ca samana sa moara, darurile sadite de Dumnezeu in om sa dispara.

Cineva ar putea spune ca pilda semanatorului nu mai este de actualitate. Mantuitorul a vorbit oamenilor timpului Sau, care traiau intr-o societate agrara, pe limba lor. Generatiei Facebook ii sunt straine, la propriu, atat bucuria semanatului intru nadejde, cat si cea a secerisului la vreme sau chiar necazul unei recolte compromise.

Pilda se adreseaza insa oamenilor tuturor timpurilor. Intrucat astazi ne lipseste tot mai mult pespectiva Semanatorului, incetand a ne mai raporta la realitate prin "ochii" Sai, am ajuns sa pierdem si "perspectiva pamantului", faptul de a fi pamant insufletit. Altfel, spus, un pamant "primenit" de Sus, spre primirea semintelor vietii celei vesnice. Uitam adesea ca dupa roade se cunoaste nu numai pomul, ci si pamantul din care acesta rodeste.

Marius, omul contemporan este superficial. Nu mai mediteaza deloc asupra sensului lucrurilor. Se blocheaza in imediat. Asa ca eu cred ca daca si astazi ar fi fost de actualitate semanatul, neputinta de a se deschide lui Dumnezeu l-ar face pe om cel mult sa spuna "voi mari hambarele", desi cred ca cel din zilele noastre nu se mai gandeste nici la hambar.

Bine observat. Din pacate, insa, sunt si multi "semanatori" la fel de superficiali. Ba, as spune ca s-au inmultit tocmai semanatorii superficiali. Se stie ca apostolilor, inainte de a primi insarcinarea sau porunca de-a invata neamurile, de-a semana cuvantul lui Hristos, li s-a daruit si Duh Sfant. Nu poti merge doar cu adevaruri, si acelea "facute" cu copy-paste, la semanat fara sa ai si pe Duhul Sfant cu tine. Arunci semintele degeaba. Ele nu patrund la adancime, raman la suprafata si sunt "ciugulite de pasari". Cu alte cuvinte, te crezi semanator, dar de fapt esti doar risipitor de cuvinte. Ba, unii se mai si bucura zicand cam asa: "Aha, acum ca ti-am spus eu adevarul, nu mai ai nicio scuza in fata lui Hristos! Vei merge in iad!". In vechime, Sfintii Parinti interziceau ucenicilor sa predice cuvantul atata timp cat nu ajungeau la nepatimire sau indelunga pocainta (cum bine indeamna si fratele Ioan Cezar), caci doar atunci stiau ca au si Duh Sfant. Caci a semana Adevarul cere multe virtuti: rabdare, blandete, a stii cand sa spui, cui sa spui, cat sa spui, ce sa spui, unde sa spui si cand sa te opresti. Si astea toate au nevoie de dreapta socoteala, de smerenie, de iubire. Adica, de Duh Sfant. Daca inchinarea la Dumnezeu trebuie facuta in Duh si Adevar atunci si propovaduirea Cuvantului trebuie, la fel, facuta in Duh si Adevar, dar si trairea noastra trebuie tot in Duh si Adevar facuta. A face doar pe jumatate e treaba superficiala, ba poate fi chiar daunatoare si pentru cel ce o face si pentru cel ce asculta.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ei da: Amin! Amin! Amin!

Noi suntem obisnuiti sa-L vedem doar pe Hristos pe cruce. Si credem ca doar Lui I se cade acest loc. In realitate toti suntem chemati spre jertfa. Nu-L putem intelege pe Hristos si nu ne putem mantui daca nu-I urmam faptele - sa iubim pana la jertfa.