Eu cred ca moartea este ca o samanta in noi inca de la nastere. Odata cu inaintarea in varsta creste si ea. Si avem timp sa ne pregatim pt. moarte, toata viata. Sigur ca Dumnezeu nu este contabil, El vrea sa-L iubim si sa ne temem de urmarile pacatelor noastre. In marea sa milostivire El, iarta toate pacatele spovedite si pentru care facem pocainta. Dar pana in ceasul al 11-lea, putem lucra pt. mantuire. Sfintii parinti spun ca pomenile si milostenia care se face de urmasi, pot ajuta sufletul celui adormit care a fost caldicel, sa ajunga in Rai. Si aceasta ca sa se arate ca este Domnul Preamilostiv. Eu cred ca nu trebuie sa ne temem de ceasul mortii, ci sa il primim cu bucurie, stiind ca viata adevarata, incepe odata cu venirea lui. Doamne ajuta:rolleyes:

Sora mea a murit de cancer acum 2 luni, dupa 7 ani de suferinte. Ultimele luni au fost un calvar. In ultimele 3 zile nu a mai putut inghiti nimic, nici macar morfina n-a mai putut sa o ia. Din cauza durerilor se vaita zi si noapte, nimic nu-i putea alina suferinta, nu mai putea vorbi, dar intelegea tot. Pana la aceasta experienta si eu eram tentat sa zic ca nu mi-e frica de moarte. Acum ma indoiesc, pentru ca nu stiu cum voi putea trece eu acest prag. Asta pe de o parte. Pe de alta, mi-e frica de ceea ce urmeaza dincolo, pentru ca spun Sfintii Parinti: "De unde-L vei lua tu pe Hristos dupa moarte, daca nu L-ai cunoscut inca din timpul vietii?" Daca nu-L "simtim" inca de aici, avem motive de ingrjorare.

e normal sa ne fie frica de moarte , e in primul rand teama de durerea fizica, apoi teama de necunoscut. Nu e normal sa facem pe curajosii gratuit-parerea mea!

asta asa este atunci cand avem credinta putina in Dumnezeu, dar noi stim ca Hristos prin Jertfa si Invierea Sa moartea aceea grozava si inspaimantatoare nu mai exista, ea a fost calcata si distrusa, asa ca moartea devine pt noi crestini doar o trecere in lumea cea vesnica, caci atunci cand plecam din lumea aceasta are loc nu moartea noastra ci moartea pacatului.
Pentru cei drepti moartea e dorita, blanda si binevenita in orice vreme si in orice loc. Si pt. cei necredinciosi ea este binefacatoare, pt ca prin despartirea sufletului de trup, omul este oprit de a mai pacatui si deci de a se cufunda din zi in zi in mai grele munci ale iadului. Privita din alt punct de vedere, moartea este o taina prin care trebuie sa trecem, ca sa intram in sensul deplin al existentei. Este un eveniment necesar si universal, care da valoare si sens vietii pamantesti.
In felul acesta ea devine, pe de o parte, prapastia sau puntea de trecere spre existenta vesnica, spre Dumnezeu, iar pe de alta parte, reveleaza omului misterul persoanei.
Intre taina mortii si taina persoanei este o stransa legatura. Moartea da sens vietii si fara ea viata ar fi ireala, ca un vis fara desteptare. Numai pt credinta crestina moartea are un sens, nu si pt celelalte religii. Noi nu putem trai deplin in Dumnezeu cel personal, decat trecand prin moarte, iar existenta de dincolo, pe langa faptul ca e vesnica este si personala.

sursa: Sfarsitul lumii in perspectiva profetiilor biblice - Preot V. Sorescu

E normal sa-ti fie frica, insa nu groaza. Trebuie sa fim constienti ca odata cu trecerea timpului, pe masura ce imbatranim moartea apare ca ceva firesc. De aceea este necesar sa ne pregatim din timpul vietii, atunci cand avem putere, si toate celelalte, sa ne pregatim zic, sa ne intalnim cu Dumnezeu. Cum? Pai simplu: prin spovedanie deasa, lucrarea faptelor bune, milostenie, si o viata traita dupa puterile noastre asa cum ne invata Hristos. E greu pt. majoritatea insa nu imposibil. Doamne ajuta ;)

Sufletul Il recunoaste pe Tatal sau si I se alipeste.Dar fiind inchis intr-un trup ,care apartine lumii acesteia ,sufletul se alipeste si de lumea din afara,crezand ca in aceasta isi poate gasi linistea sa .Dar nu si-o gaseste,de aceea toata nevointa vietii calugaresti are aceasta ratiune de a fi:sa nu lase sufletul sa se alipeasca mai tare lumii vazute decat Lui Dumnezeu.Ca nu suntem din lumea aceasta si nu trebuie tzintuita "aici"dragostea noastra.

Citat de la parintele Arsenie Boca,ce vreti mai clar?Care nu credeti in ce vedea cu ochii sufletului,se poate ca va e frica de moarte.

Dupa ce voi muri ,voi fi judecata particular ...cred ca atunci voi fi fericita ca voi fi cu Dumnezeu chiar daca ma judeca..apoi Dumnezeu va decide unde voi merge.Mie frica ca decizia Sa din pricina faptelor mele sa nu fie cea pe care nu o doreste nimeni(nici macar El) si fericirea pe care o voi simti cind ma voi afla in fata Sa sa nu se trensforme in durerea si chinul vesnic.
???

....speram ca Bunul Dumnezeu sa ne ierte noua greselile , dar nu putem sta cu mainile in san si sa asteptam sa fim judecati , daca stim asta de ce sa nu actionam , sa trecem la fapte ,sa ne imbunam pe zi ce trece, sa credem cu tarie in Dumenzeu si atunci vom fi siguri de rezultatul judecatii. :D

sf Apostol Pavel spunea" pt mine a trai inseamna Hristos, iar a muri este un castig" cred ca asta spune totul, Domnul sa ne ajute

Dar de fapt ce inseamna moartea in contextul cronologic? Indiferent cat traim aici pe pamant, in comparatie cu viata vesnica de dupa moarte e ca o picatura intr-un ocean, ca un numar din infinit sau cum zicea Eminescu "viata e visul mortii".In aceasta viata efemera trebuie sa ne pregatim pentru a putea intra in Imparatia Domnului, prin credinta, rugaciune, virtuti cu care sa ne impodobim sufletul si dragoste fata de Creator.In acest context, al existentei sufletesti, moarta capata un alt sens, acela de a avansa pe urmatoarea treapta.Aici, pe pamant, prin fapte noastre nu putem ajunge decat cu un pas mai jos de desavarsire, reprezentand limita superioara, de aceea prin moarte de dezrobim de toate nevoile trupesti si de asemenea si de aceste limitari.Din perspectiva aceasta nu-mi este frica de moarte, dar in acelasi timp nu ma consider vrednic de a intra in Imparatia Domnului si de aceea pana cand ma va mai suporta Domnul aici voi continua sa ma rog, sa-mi cer iertare pentru pacate, Sa-L slavesc pe Dumnezeu si sa duc o viata cat mai crestineasca.Acestea cred ca sunt motivele pentru care moartea nu mai reprezinta un motiv de frica, ci un motiv de bucurie, ca atunci cand calatoresti mult timp pentru a ajunge acasa, unde cineva te asteapta cu dragoste.