Cred ca e un amanunt acesta ,sa nu te recunosti pacatos in fata oamenilor.Poate ca aveti dreptate,ca nimeni ,recunoscand-se pacatos,nu poate si sa exprime cat de pacatos e,de aceea marturia lui ecumva fortata si fariseica. Cat de pacatosi suntem,doar Dumnezeu,care ne cunoaste inimile ,o stie.
Dar eu nu suspectez automat pe cei ce se declara ultimii pacatosi de fatarnicie.Poate sa fie o pocainta si o durere reala.Omul acela chiar isi poarta cu greu pacatul,si chiar nu isi mai sufera ticalosia . Dar daca ne pocaim in fata oamenilor,apoi pocainta aceea sa fie reala si completa,cu zdrobirea inimii,altfel,daca e lasta la stadiul de enunt,poate fi intradevar fatarnicie.

Eu incerc sa nu suspectez,sa cred cu-adevarat ca si stadiul de "enunt" e primul pas spre pocainta .

Asa cum a spus si Marius 22 si camy_d si George M , a te recunoaste pacatos in public se pare ca nu e destul. Dar a te recunoaste in sufletul tau si in fata lui Dumnezeu ,aceasta cred ca nimeni nu o mai contesta.
Si a suferi pentru pacatul tau in sinea ta,este cea mai sigura cale de a dobandi indurarea lui Dumnezeu
De cate ori m-am auto-facut pacatos pe aici,am fost taxat ca as fi fals .
Si acum am inteles ca poate pe drept eram acuzat asa.Caci pocainta adevarata e in sufletul fiecaruia,si nu o cunoaste decat Dumnezeu.
Dar cineva care intelege pocainta celuilalt,poate usor sa fie alaturi de cel care sufera pt pacatele sale

Cine intelege pocainta celuilalt?Cel care nu "taxeaza" si nu "acuza".Rolul nostru nu e de a acuza ci de a iubi.