pt maria40
 

Te cred si iti inteleg zbaterea....Am trecut si eu prin asemenea clipe....Plangeam si ma rugam ca daca nu merit indurare, sa ma ia la El....Apoi pt nu imi puteam pune capat zilelor ma acuzam de lasitate....Dar....(si total in alt sens decat crezusem), mi s-a intins din nou mana divina...Sigur, mai am momentele mele de deznadejde, mai rare insa de atunci , cand trec printr-o astfel de imprejurare , ma rog , ma rog si mai mult si implor....Iar...raspunsul vine mereu...Nu stiu ce necaz te framanta, daca vrei mi-l poti strecura in privat, daca nu , nu-i nimic, ne vom ruga pentru tine mai multi de pe forum si stiu sigur ca intr-un fel te vei alina...Dumnezeu sa iti deschida ochii si sa gasesti raspunsul corect! Sunt alaturi de tine ! Doamne ajuta!

Şi eu am trecut prin ceva asemănător, iar problema era de fapt, depărtarea de Dumnezeu. Dacă eşti aproape de El, necazurile nu par extrem de mari, ajungi la psihiatrie tocmai pentru că-l ţii departe pe Dumnezeu.

pentru Maria40 si...ceilalti
 

Toti am avut incercarile noastre.Ceea ce-i putin pentru unii poate fi mult pentru altii sau invers.E ciudat sa spui din afara "nu-ti pierde increderea" sau "trebuie sa te ridici si sa mergi mai departe" pentru ca lupta e a fiecaruia si o duce cam singur.Nu stim ce se intampla cu cei care renunta,dar cei care n-au renuntat nu cred c-au regretat vreodata pentru ca mai devreme sau mai tarziu au fost ajutati...Nebanuite sunt caile Domnului.

Kandia, frumos ca de obicei scrii...Eu zic ca doar daca omul crede si se roaga LUI, poate "auzi" indemnul care mereu vine , intr-o forma sau alta : "ridica-te si mergi!"....

Multumesc pentru ce-ai scris! Ai dreptate! Ieri am simtit ca nu mai pot merge mai departe, dar, Maica Domnului m-a intarit. Poate o sa spuneti ca sunt nebuna,dar, Ea m-a ajutat intotdeauna cand mi-a fost cel mai greu. Simt ca voi trece pana la urma , cu ajutorul lui Dumnezeu,peste ce mi se intampla. Doamne ajuta-ne la toti!

Multumesc tuturor pentru ce mi-ati scris! Citesc acest forum de multa vreme chiar daca pana de curand nu am fost membru.
Sa ne ajute bunul Dumnezeu pe toti sa ne intareasca ca sa ne putem duce crucea pe care o avem fiecare din noi.

Pentru aia se mânie, pentru aia-şi apare furia, pentru că i-o cere funcția furată, adică pentru ca să-și etaleze omul sieși puteria și să-și fie el-ia stăpân peste omul cel fără stăpân, adică să-și apere ca advocații neruşinaţii, frica ochiulhulului cu care privește în curțile altora timid dar curios nevoie mare... și ca să se umple apoi omul de lăudăroșelenia că iată are și el și poate atunci, chiar și râde de Dumnezeu cu tot cinismul iubirii și semeției de sine și nu numai a sudui și înjura și a blăstăma la beție sau urgie din motive de sărăcie, că acum iată că i-a rodit țarina și având competența grijilor e musai ca de acum încolo să dea el soluții, deci e un fel de „smerit” responsabil, un „pocăit” ce „lucrează” pentru sufletul său și al aproapelui, căci are soluții ce ies din ceva din moment ce i-a rodit țarina... ca să aducă bunăstare căci a fost stimabilul revelat... deci e cu siguranţă bun tovărășelul... și nu nebun așa cum scrie la pildă... la pilda aia grea când s-au scurs turmele de mistereți de pe munte în mare, și firește, aia a fiului risipitor care avea poftă de păpat roșcoave de cai morți, şi nu se știe care era mai risipitor dintre ei, desigur că vițelul din moment ce el a fost tăiat, ca vinovat!.. căci altfel cum? Și cică i-ar fi trebuit și la celălaltul, ăla de-acas un vinovat pe măsură ca să-l taie cu băieții la o aventură... Deci n-a mai intrat la ospăţ că nu putea ca să înghită darmite să priceapă, de ce! De ce ăla da și el nu în toți acești ani de suferință şi teroare în care a fost doar el atât de ascultător și bun... de ce?

Deci nemulțumirea ce vine din părerea de rău, aia îl aprinde pe om cu nume mare: Is(aa)carioteanul, că cică a făcut și el cândva un bine cu multă școală și socoteală... și ca orice bine, trebuie răzbunat, ca să echilibrezi balanța, ca să nu se zică de către gLume că nu ai fii un om foarte echilibrat croit după dictonul: „la fiecare faptă bună e musai o acuzare-n strună și o răzbunare pe măsură la eclipsă de lună” căci altfel ni se strică superstițeul, fatalitatea, ne fuge nhororocool... și ni se întâmplă numai nenorociri apoi, deci ne vine panica... și nu e de la păcatele noastre sau de la mândrie și semeție, ci din pricini oculte și necunoscute... de exemplu: de la coz-on-aci, cum ar veni adică, fiindcă în fiecare cozonac e o neghină sădită de o coadă de drac... încă din timpul frământării aluatului de către anumiți farisei și saduchei, și nu numai de la dospirea gonflabilizatoare și mobilizatoare plină de pootoareoare ci de la omul sărac ce se visează cu burta plină... de răşcoave de cai morţi... fireşte.

Pe scurt e nemulțumirea că ispisikaa e prea neagră și scroafa e moartă în coteț și s-a împuțit de tot fiindcă iarăși râgâie cățelașul pentrucontrapentru că a păpat tot cashul (nu e vorba numai de brânză de burduf sau șvaițer olandez).

N-ați înțeles, păi e vorba de ciucalată: adică ia să vedem cine ar vrea să fie ciuca bătăilor? Se înscrie cineva la Cuvânt?

Avva Dorotei ne indeamna: "In vremea tulburarii fratelui ce ti se impotriveste, pazeste limba ta ca sa nu graiasca nicidecum ceva intru manie; si nu lasa inima ta sa se inalte impotriva lui, ci adu-ti aminte ca fratele si madularul in Hristos si chipul lui Dumnezeu e ispitit de vrasmasul nostru comun, si ai mila de el ca nu cumva robindu-l diavolul prin lovitura iutimii, sa-l omoare cu tinerea de minte a raului si din negrija noastra sa se piarda sufletul lui pentru care a murit Hristos.

Gandeste-te ca si tu esti supus la aceleasi judecati ale maniei si, cunoscand neputinta ta, ai mila de fratele tau si multumeste ca ti s-a dat prilej sa ierti, ca sa-ti fie iertate si tie de Dumnezeu cele mai mari si mai multe.

Socotesti oare ca se vatama fratele tau prin indelunga ta rabdare? Dar Apostolul porunceste sa biruim raul cu binele; nu raul cu raul. Caci si parintii spun: Cand, certand pe altul, esti starnit de manie, ai implinit patima ta".

"Mania - spune Diadoh al Foticeii - obisnuieste mai mult decat celelalte patimi sa tulbure si sa zapaceasca sufletul. Dar uneori il si foloseste cat se poate de mult. Caci cand ne folosim de ea fara tulburare impotriva celor necuviosi, sau intr-un fel sau altul neinfranati, ca, sau sa se mantuiasca, sau sa se rusineze, prilejuim sufletului un spor de blandete: fiindca lucram potrivit cu scopul dreptatii si al bunatatii lui Dumnezeu.

Pe langa aceasta, adeseori, maniindu-ne tare impotriva pacatului, dam sufletului vigoare, scapandu-l de moleseala. De asemenea nu incape nicio indoiala ca maniindu-ne impotriva duhului stricaciunii, cand suntem in mare intristare si descurajare, ne aflam cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte.

Ca sa ne invete aceasta, Domnul S-a maniat si S-a tulburat de doua ori impotriva duhului iadului, desi facea toate cate voia cu o vointa netulburata. Asa a intors sufletul lui Lazar in trup. Incat mie imi pare ca mania neprihanita a fost daruita firii noastre de Dumnezeu, Care n-ea zidit, mai degraba ca o arma a dreptatii. Daca s-ar fi folosit Eva de ea impotriva sarpelui, nu ar fi fost robita de placerea aceea patimasa" (Cuvant ascetic, in Filocalia I).

Mania mereu orbeste...exact ca si iubirea in exces...Dar mania produce ff usor caderea in pacate si mai grele....duce la razbunari cu repercursiuni substantiale asupra celor in cauza..Deci sa nu aplicam chestia cu "privind inapoi cu manie"...Parca era titlul unui film , nu?