Daniel,

Calea pocaintei are urcusuri si coborasuri. Nu exista om care sa nu cada, dar cel mai important este sa se ridice imediat. Altfel, riscam sa deznadajduim, pentru ca viata e plina de ispite, nu? Trebuie sa gandim pozitiv, sa fim optimisti si, daca o fi sa cadem si in prapastia unor pacate grave, sa nu uitam ca putem sa ne caim si sa fim iertati. Daca si noi iertam, macar putin...

Asa este. Din majoritatea scrierilor filocalice retinem ca monahismul este un drum mai anevoios catre desavarsire, iar casatoria un drum mai lung, dar ambele au aceeasi tinta - Hristos.

Cred ca ai deviat subiectul....Tocmai asta spuneam ca la sfaturi si cuvinte suntem toti buni,dar in practica punem foarte putin..

Chestia asta ce o spui e valabila,e buna,si... ? Ce rezolvi cu ea? E pentru incepatori,asa de incurajare....
Eu sunt destul de optimist,nu prea deznadajduiesc,insa e nevoie de mai mult .....

Am scris cele de mai sus spre incurajare. Si sunt relativ la subiect, pentru ca discutam despre mantuire. Pentru ca ce este mantuirea? Este ridicarea din mlastina pacatelor, chiar si pentru o perioada scurta, pana la prima cadere. Si tot asa, pana ce moartea ne va prinde intr-una din starile de mantuire sau de cadere.

Pentru incepatori, ca si pentru "avansati", eu cred ca ridicarile si caderile raman valabile, chiar daca aceia care mananca hrana tare se confrunta cu probleme mai fine, de genul paza mintii, paza de slava desarta si de marirea de sine...

Nu-i asa. Imi aduc aminte de un episod in care Avva Antonie cere sa-i descopere Dumnezeu daca este un om mai drept decat el. Si Dumnezeu ii spune sa mearga intr-un sat si ii va descoperi o persoana mai dreapta decat el. Si o descopera. Cum era acel om? Simplu, era un om care se ruga, care muncea cinstit si isi iubea semenii. Asa ca sunt multi in lumea asta, mai minunati decat multi monahi, numai ca noi nu avem ochi sa vedem simplitatea si curatia din actele lor. (PS voi cauta pilda si o voi posta)

Cred ca simplificam nepermis si banalizam astfel de relatari.

Acel om din sat traia intr-o stare de pocainta adanca, aceasta il ridica: smerenia.
El isi punea ca toti ceilalti sunt mult mai drepti decat el, ca este cel mai mare pacatos, ca ceilalti se vor mantui, iar nu el.

Noi trebuie sa speram la mantuire, speranta e o virtute teologica. A-ti spune ca "ceilalti se vor mantui, iar nu eu" nu prea suna a smerenie, ci mai degraba a deznadejde. Zic si eu... :)

Nu banalizez Ana. Din pacate multi dintre noi au ajuns sa spuna ca cineva este drept doar daca e capabil sa faca minuni, ori nu-i asa. Curatenia omului in fiecare gest, cuvant, ... e semn ca omul poarta in sine ceva mai mult decat omenescul. Am intalnit tarani, care prin viata lor m-au cutremurat mai mult decat anumiti monahi. Asa ca raman la ideea ca sunt si in aceasta lume multi drepti.

Ba chiar asa-i...Ala era o floare rara,mai rara decat pustnicii.V-am zis ca ne pricepem la vorbe.....

Asta este pilda, aceasta este smerenia care o intrecuse pe a Sfantului Antonie, de l-a trimis Dumnezeu sa vada si sa invete.

Nu era un om care muncea cinstit intr-un sat si .. ce sa spun, de-aia se mantuia.
Omul traia in Alexandria, vedea probabil pacatul la tot pasul.
Dar din cauza ca-si vedea clar propriile pacate, ceilalti oameni ii pareau mult mai buni.
Cel putin asa inteleg eu.. ca nu am ajuns la asa masura sa fac aprecieri ca aia e deznadejde deci omul ar fi in pacat.

Sf. Siluan Athonitul ne invata si despre linia fina dintre dejnadejde si smerenie.

PS: ii dau dreptate lui Daniel: prea ne grabim sa ne socotim buni, drepti, smeriti etc..